21.3.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 106/19

1.

Directiva privind depozitele (1) trebuie interpretată în sensul că fondurile care sunt debitate cu consimțământul persoanelor sau sunt transferate ori plătite de către înseși persoanele respective într-un cont deschis pe numele unei instituții de credit deținut la o altă instituție de credit pot fi considerate depozit în temeiul acestei directive?

2.

Articolul 7 alineatul (1) coroborat cu articolul 8 alineatul (3) din Directiva privind depozitele trebuie interpretat în sensul că plata indemnizaţiei de asigurare a depozitelor până la concurenţa sumei menţionate la articolul 7 alineatul (1) trebuie efectuată pentru fiecare persoană a cărei creanță poate fi recunoscută înainte de data la care este adoptată constatarea sau hotărârea menționată la articolul 1 punctul 3 literele (i) și (ii) din Directiva privind depozitele?

3.

În sensul Directivei privind depozitele, definiția unei „operațiuni bancare normale” este relevantă pentru interpretarea noțiunii de depozit ca sold creditor care derivă din operațiuni bancare? Această definiție trebuie luată de asemenea în considerare atunci când se interpretează noțiunea de depozit în cadrul actelor juridice naționale prin care a fost transpusă Directiva privind depozitele?

4.

În cazul în care răspunsul la a treia întrebare este afirmativ, cum trebuie înțeleasă și interpretată noțiunea de operațiuni bancare normale utilizată în cadrul articolului 1 alineatul (1) din Directiva privind depozitele:

5.

În cazul în care fondurile nu intră sub incidenţa definiţiei date noțiunii de depozit în cadrul Directivei privind depozitele, însă statul membru a optat pentru transpunerea în dreptul național a Directivei privind depozitele și a Directivei privind investitorii (2) în așa fel încât fondurile cu privire la care deponentul emite pretenții întemeiate pe obligația unei instituții de credit de a presta servicii de investiții sunt de asemenea considerate a fi un depozit, garantarea pentru depozite poate fi aplicată numai după ce s-a stabilit că, într-un caz specific, instituția de credit a acționat ca o întreprindere de investiții și fondurile i-au fost transferate pentru a efectua activități de investiții, în sensul Directivei privind investitorii și al MiFID (3)?