Hotărârea Curții (Camera a doua) din 9 noiembrie 2010 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Amtsgericht Stuttgart — Germania) — Bianca Purrucker/Guillermo Vallés Pérez

(Cauza C-296/10) (1)

(Cooperare judiciară în materie civilă - Competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești - Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 - Litispendență - Acțiune pe fond referitoare la încredințarea unui copil și cerere de măsuri provizorii referitoare la încredințarea aceluiași copil)

2011/C 13/25

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Amtsgericht Stuttgard

Părțile din acțiunea principală

Reclamantă: Bianca Purrucker

Pârât: Guillermo Vallés Pérez

Obiectul

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Amtsgericht Stuttgart — Interpretarea articolului 19 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000 (JO L 388, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 6, p. 183) — Competența unei instanțe dintr un stat membru de a soluționa pe fond o acțiune privind încredințarea unui copil care are reședința obișnuită în acest stat, după ce o instanță dintr un alt stat membru a fost sesizată anterior, într un litigiu între aceleași părți și având ca obiect încredințarea aceluiași copil, cu o cerere de măsuri provizorii — Noțiunea de „prima instanță sesizată”

Dispozitivul

Dispozițiile articolului 19 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000, nu sunt aplicabile în cazul în care o instanță judecătorească dintr un stat membru sesizată prima în vederea luării unor măsuri în materia răspunderii părintești nu este sesizată decât pentru a pronunța măsuri provizorii în sensul articolului 20 din acest regulament, iar o instanță judecătorească dintr un alt stat membru competentă pentru soluționarea cauzei pe fond în sensul aceluiași regulament este sesizată în al doilea rând cu o cerere prin care se urmărește luarea acelorași măsuri, fie cu titlu provizoriu, fie cu titlu definitiv.

Împrejurarea că o instanță judecătorească dintr un stat membru este sesizată în cadrul unei proceduri de măsuri provizorii sau că o hotărâre judecătorească este pronunțată în cadrul unei asemenea proceduri și că din niciun element al cererii introduse sau al hotărârii judecătorești pronunțate nu reiese că instanța judecătorească sesizată cu cererea de măsuri provizorii este competentă în sensul Regulamentului nr. 2201/2003 nu exclude în mod obligatoriu posibilitatea ca, astfel cum permite eventual dreptul național al acestui stat membru, să existe o cerere pe fond care să aibă legătură cu cererea de măsuri provizorii și care să conțină elemente vizând să demonstreze că instanța judecătorească sesizată este competentă în sensul acestui regulament.

Atunci când, în pofida eforturilor depuse de instanța judecătorească sesizată în al doilea rând pentru a fi informată de partea care invocă litispendența, de prima instanță sesizată și de autoritatea centrală, instanța judecătorească sesizată în al doilea rând nu dispune de niciun element care să permită să se determine obiectul și cauza unei cereri introduse la o altă instanță judecătorească și care să vizeze în special să demonstreze competența acestei instanțe judecătorești în conformitate cu Regulamentul nr. 2201/2003 și atunci când, din cauza unor împrejurări particulare, interesul copilului impune pronunțarea unei hotărâri judecătorești susceptibile de recunoaștere în alte state membre decât cel al instanței sesizate în al doilea rând, această din urmă instanță judecătorească are obligația ca, după un termen rezonabil de așteptare a răspunsurilor la întrebările formulate, să continue examinarea cererii cu care este sesizată. Durata acestui termen rezonabil de așteptare trebuie să țină seama de interesul superior al copilului având în vedere împrejurările specifice litigiului în cauză.

(1)  JO C 221, 14.8.2010.