EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62009CN0538

Cauza C-538/09: Acțiune introdusă la 21 decembrie 2009 — Comisia Europeană/Regatul Belgiei

JO C 51, 27.2.2010, p. 23–24 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

27.2.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 51/23


Acțiune introdusă la 21 decembrie 2009 — Comisia Europeană/Regatul Belgiei

(Cauza C-538/09)

2010/C 51/38

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: D. Recchia și A. Marghelis, agenți)

Pârât: Regatul Belgiei

Concluziile reclamantei

Constatarea faptului că, întrucât legislația belgiană nu impune pentru anumite activități un studiu corespunzător de impact asupra mediului deși aceste activități pot afecta un sit Natura 2000 și supune anumite activități unui sistem declarativ, Regatul Belgiei nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul dispozițiilor articolului 6 alineatul (3) din Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (1),

obligarea Regatului Belgiei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii sale, Comisia invocă un motiv unic întemeiat pe transpunerea incorectă a articolului 6 alineatul (3) din Directiva 92/43/CEE (directiva „habitat”).

În această privință, reclamanta arată că această dispoziție impune ca toate planurile sau proiectele care nu sunt legate în mod direct sau necesar de administrarea unui sit Natura 2000 fac obiectul unui studiu corespunzător de impact asupra mediului. Legislația belgiană nu ar fi conformă cu dreptul comunitar în măsura în care nu ar impune în mod sistematic un asemenea studiu de impact și ar prevedea un simplu sistem declarativ pentru anumite activități care pot afecta un sit Natura 2000.

Aceasta ar fi situația tuturor planurilor sau proiectelor care nu necesită un permis de mediu în Regiunea Valonă.


(1)  JO L 206, p. 7, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 109.


Top