COMISIA EUROPEANĂ

Bruxelles, 7.12.2016

COM(2016) 776 final

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU

cu privire la punerea în aplicare a măsurilor privind sectorul apicol prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole

Cuprins

1.INTRODUCERE

2.Metodologie

3.PREZENTARE GENERALĂ A SECTORULUI APICOL AL UE

3.1Producția și prețurile

3.2Comerțul

3.3Recensământul stupilor

3.4Recensământul apicultorilor

4.PUNEREA ÎN APLICARE A PROGRAMELOR NAȚIONALE APICOLE

4.1Temeiul juridic

4.2Obiective și măsuri

4.3Bugetul Uniunii pentru programele naționale apicole și rata de utilizare

4.4Alocarea contribuției Uniunii pentru fiecare stat membru

4.5Cheltuielile suportate pentru fiecare tip de măsură

5.PRINCIPALELE SCHIMBĂRI INTRODUSE DE REFORMA PAC ÎN 2013

5.1Măsuri eligibile

5.2Metoda de stabilire a numărului de stupi și alocarea bugetului UE

6.CONCLUZII

1.INTRODUCERE

Sectorul apicol din Uniunea Europeană (UE) este puțin dezvoltat, în comparație cu celelalte sectoare agricole, dar asigură o parte din serviciile de polenizare pentru agricultura UE.

Apicultorii din UE se confruntă cu numeroase provocări în ceea ce privește menținerea stupilor și a producției de miere. Costurile din ce în ce mai mari, concurența puternică reprezentată de importurile ieftine de miere din țările terțe, pierderile de familii de albine, bolile, agresorii stupilor și mediul deteriorat din care albinele își adună hrana pun presiune asupra acestui sector.

Politica agricolă comună (PAC) prevede mai multe instrumente pentru a sprijini sectorul apicol și a atenua impactul negativ pe care anumite activități agricole le-ar putea avea asupra polenizatorilor domesticiți.

UE sprijină în mod direct sectorul apicol încă din 1997 1 . Regulamentele succesive referitoare la piață le-au oferit statelor membre posibilitatea de a elabora programe naționale pentru sectorul apicol propriu. Obiectivul acestor programe este de a îmbunătăți condițiile generale pentru producerea și comercializarea produselor apicole, printre care se numără nu numai mierea, ci și lăptișorul de matcă, polenul, propolisul sau ceara de albine. Programele sunt cofinanțate de Uniunea Europeană în procent de 50 % și durează trei ani.

Conform articolului 225 litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole 2 , Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport la fiecare trei ani și, pentru prima dată, până la 21 decembrie 2016, cu privire la aplicarea măsurilor privind sectorul apicol, astfel cum este stabilit la articolele 55, 56 și 57, inclusiv cu privire la cele mai recente evoluții privind sistemele de identificare a stupilor.

Prezentul raport respectă această obligație și are ca obiect anii apicoli 2013, 2014 și 2015 3 . Întrucât programele naționale pentru sectorul apicol sunt puse în aplicare pe o perioadă de trei ani, anii apicoli analizați corespund ultimului an al programului apicol trienal anterior (2011-2013) și primilor doi ani ai programului actual (2014-2016). Acesta este al șaselea raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu cu privire la punerea în aplicare a programelor apicole 4 .

Fiecare stat membru a comunicat un program național pentru sectorul apicol corespunzător perioadelor 2011-2013 și 2014-2016. Acest fapt reflectă interesul puternic al statelor membre, precum și nevoile acestui sector.

Pe durata celor trei ani apicoli care fac obiectul prezentului raport, încă era în vigoare Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul privind OCP unică”) 5 ; prin urmare, modificările introduse cu privire la sectorul apicol prin reforma PAC în 2013 nu fuseseră încă puse în aplicare. Cu toate acestea, prezentul raport evidențiază principalele modificări legislative introduse de reforma PAC, precum și cele mai recente informații disponibile cu privire la evoluțiile privind sistemele de identificare a stupilor.

2.Metodologie

Prezentul raport are la bază următoarele surse de informații:

- programele naționale pentru sectorul apicol comunicate Comisiei de statele membre pentru perioadele 2011-2013, 2014-2016 și 2017-2019. Fiecare program național pentru sectorul apicol trebuie să includă un studiu efectuat de statul membru cu privire la structura de producție și de comercializare a sectorului apicol de pe teritoriul său;

- cheltuielile efectuate de statele membre cu privire la măsurile adoptate în cadrul programelor naționale pentru sectorul apicol, comunicate Comisiei 6 ;

- date privind producția de miere și comerțul internațional, provenind de la EUROSTAT, COMEXT și FAO.

Cifrele detaliate și tabelele de date sintetizate privind piața mierii și programele naționale pentru sectorul apicol sunt disponibile pe site-ul internet al Comisiei 7 .

3.PREZENTARE GENERALĂ A SECTORULUI APICOL AL UE

3.1Producția și prețurile

Cu o producție de aproximativ 250 000 de tone/an, UE este al doilea producător mondial de miere după China.

UE nu produce suficientă miere pentru a-și acoperi propriul consum. În 2015, procentul de autoaprovizionare 8 era de aproximativ 60 %.

Statele membre cu cea mai mare producție de miere (RO, ES, HU, DE, IT) sunt situate în special în partea de sud a Uniunii, unde condițiile climatice sunt mai favorabile apiculturii.

Per ansamblu, producția de miere din UE a crescut ușor, înregistrând variații anuale în funcție de condițiile climatice. Cu toate acestea, menținerea acestui nivel de producție poate deveni mai dificilă pentru apicultori din cauza provocărilor cu care aceștia se confruntă din punctul de vedere al sănătății albinelor și al pierderii habitatelor ca urmare a intensificării practicilor agricole. Condițiile de producție se deteriorează, costurile de producție cresc, iar importurile în creștere de miere mai ieftină din țările terțe conduc la creșterea concurenței.

Prețurile mierii variază semnificativ în funcție de calitate și de punctul de desfacere. În cazul mierii poliflore, prețurile variază de la 2,54 EUR/kg în Polonia pentru mierea polifloră vândută în vrac de angrosiști, la 15,18 EUR/kg pentru mierea vândută la locul de producție în Regatul Unit.

Graficul 1: Producția de miere din UE în 2014 și 2015

Surse: Studiile efectuate de statele membre comunicate în cadrul programelor naționale pentru sectorul apicol 2017-2019

3.2Comerțul

Importurile

UE este principalul importator de miere la nivel mondial. Importurile în UE au crescut de la an la an.

În 2015, UE a importat aproximativ 200 000 de tone de miere, reprezentând aproape 75 % din volumul producției totale din UE. Jumătate din aceste importuri au provenit din China (aproximativ 100 000 de tone). Ceilalți doi furnizori principali au fost Mexic și Ucraina. Mierea importată din țările terțe este mult mai ieftină decât mierea produsă în UE. În 2015, prețul unitar mediu de import pentru mierea din China a fost de 1,64 EUR/kg, iar prețul mediu în UE al mierii poliflore vândute în vrac de angrosiști a fost de 3,78 EUR/kg. Din cauza costurilor mai mari de producție, producătorii din UE nu pot concura cu importurile de miere.

Exporturile

Exporturile din UE sunt neglijabile în comparație cu importurile.

În 2015, UE a exportat aproximativ 20 000 de tone de miere, reprezentând aproximativ 8 % din volumul producției totale din UE. Exporturile din UE se adresează în special piețelor care caută miere de înaltă calitate, respectiv Elveția, Arabia Saudită, Japonia, SUA și Canada. În 2015, prețul unitar mediu de export a fost de 5,77 EUR/kg de miere.

3.3Recensământul stupilor

Potrivit datelor furnizate de programele pentru perioada 2014-2016, în Europa existau aproximativ 16 milioane de stupi. Principalele cinci state membre în care se găsesc cei mai mulți stupi se află în principal în sudul Uniunii: Spania, Franța, Grecia, România și Italia.

Comisia nu dispune de informații noi referitoare la numărul de stupi în comparație cu raportul anterior. Cifrele actualizate vor fi disponibile abia în 2017.

Graficul 2: Evoluția numărului de stupi în UE

Surse: Studiile efectuate de statele membre, comunicate în cadrul programelor naționale pentru sectorul apicol

3.4Recensământul apicultorilor

Potrivit datelor furnizate de programele pentru perioada 2017-2019, în Europa există aproximativ 600 000 de apicultori. Numărul de apicultori din UE este în scădere. Mulți apicultori care părăsesc sectorul din motive legată de vârstă nu sunt înlocuiți de alți apicultori.

Graficul 3: Evoluția numărului de apicultori în UE

Surse: Studiile efectuate de statele membre, comunicate în cadrul programelor naționale pentru sectorul apicol

Situația se prezintă diferit la nivelul statelor membre. Germania este unul dintre puținele state membre care a reușit să oprească declinul numărului de apicultori. Asociația germană a apicultorilor a acordat prioritate unei strategii de recrutare a apicultorilor și a pus la dispoziție cursuri pentru începători, ceea ce a condus la o creștere a numărului de apicultori activi. O parte dintre aceste acțiuni au fost finanțate prin măsura „asistență tehnică” prevăzută în programe.

În 2015, 96 % dintre apicultorii europeni administrau mai puțin de 150 de stupi, sub acest prag stupinele fiind considerate „neprofesioniste”. Doar 4 % dintre apicultorii din UE dețineau peste 150 de stupi și au putut fi clasificați drept apicultori „profesioniști”. Cu toate acestea, pragul este contestat de unele asociații de apicultori, care consideră că numărul de 40 de stupi este mai adecvat.

O mare parte dintre apicultorii din UE (72 %) sunt membri ai asociațiilor de apicultori.

4.PUNEREA ÎN APLICARE A PROGRAMELOR NAȚIONALE APICOLE

4.1Temeiul juridic

Pe parcursul anilor apicoli 2013, 2014 și 2015 care fac obiectul prezentului raport, încă era în vigoare Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului. Prin urmare, modificările introduse de reforma PAC în 2013 cu privire la sectorul apicol nu fuseseră încă puse în aplicare.

Dispozițiile articolelor 55-57 din noul Regulament (UE) nr. 1308/2013 înlocuiesc și abrogă dispozițiile articolelor 105-110 din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007. Cu toate acestea, articolul 231 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 prevede ca programele multianuale adoptate anterior datei de 1 ianuarie 2014 să continue să fie reglementate de dispozițiile relevante din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 până la finalizarea programelor respective. Legiuitorul a introdus această dispoziție tranzitorie pentru a asigura continuitatea programelor în curs de desfășurare. Întrucât programele apicole pentru perioadele 2011-2013 și 2014-2016 au fost adoptate înainte de 1 ianuarie 2014, acestea erau în continuare reglementate de dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 și ale Regulamentului (CE) nr. 917/2004 al Comisiei de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 797/2004 al Consiliului referitor la acțiunile care au ca scop îmbunătățirea condițiilor de producere și de comercializare a produselor apicole 9 .

4.2Obiective și măsuri

Obiectivul programelor este de a îmbunătăți condițiile generale privind producția și comercializarea produselor apicole în Uniune.

Există șase măsuri care sunt eligibile pentru ajutor și care pot fi incluse în programele apicole naționale.

La elaborarea programelor lor, statele membre se consultă cu organizațiile apicole proprii și aleg, dintr-o listă de măsuri eligibile, acțiunile pe care le consideră cele mai relevante. De exemplu, pentru anii apicoli 2014 și 2015, Țările de Jos au ales să pună în aplicare doar o singură măsură: cercetarea aplicată.

Cele șase măsuri eligibile nu s-au schimbat de la data ultimului raport al Comisiei din 2013, acestea fiind prezentate în cele ce urmează.

Asistența tehnică urmărește să crească eficacitatea producției și a comercializării prin aplicarea unor tehnici perfecționate. Aceasta include organizarea unor cursuri de bază pentru începători și a unor cursuri de formare continuă pentru apicultorii cu experiență, precum și pentru cei responsabili cu gestionarea grupurilor de apicultori sau a cooperativelor; cursurile de formare abordează în special domenii cum ar fi creșterea albinelor și prevenirea bolilor, colectarea, ambalarea, depozitarea și transportul mierii, precum și comercializarea acesteia. Stupinele cu scop didactic și rețelele de consultanți/tehnicieni apicultori permit difuzarea de cunoștințe tehnice cu utilitate practică. Măsura poate fi, de asemenea, utilizată pentru a sprijini modernizarea sectorului prin achiziționarea de către apicultori a unor echipamente de extragere a mierii.

Prevenirea varroozei are ca obiectiv combaterea infestării stupilor cu acest parazit endemic. Varrooza este o boală a albinelor melifere cauzată de parazitul Varroa, care slăbește sistemul imunitar al albinelor și sporește infecțiile secundare cu virusuri la albine. Combaterea varroozei se realizează în principal prin reducerea încărcăturii de paraziți. Varrooza cauzează în prezent scăderi semnificative ale randamentului producției apicole în UE și poate conduce la pierderea familiilor de albine, dacă nu este tratată. Întrucât varrooza este endemică în UE și nu poate fi eradicată complet, singura modalitate de a evita consecințele acesteia este tratarea stupilor prin intermediul metodelor și produselor autorizate. Sunt necesare unele contribuții financiare pentru a ajuta producătorii să își poată permite majorarea cheltuielilor suportate pentru tratarea în mod corespunzător a stupilor (produse, echipamente, cum ar fi plasele anti Varroa).

Ajutorul pentru raționalizarea transhumanței are ca obiectiv să faciliteze gestionarea circulației stupilor de albine în Uniune, precum și punerea la dispoziție a unor spații pentru apicultori în timpul sezonului de înflorire. Gestionarea transhumanței poate fi facilitată prin măsuri precum identificarea stupilor și a ramelor, ținerea unui registru de transhumanță, investiții în materialele care facilitează transhumanța și cartografierea soiurilor de flori. În mai multe state membre, transhumanța este esențială pentru a răspunde nevoilor nutriționale ale albinelor și pentru a asigura polenizarea plantelor.

Măsurile de sprijin pentru efectuarea de analize ale mierii au ca obiectiv ameliorarea comercializării mierii. Analiza mierii le permite apicultorilor să se asigure că mierea introdusă pe piață prezintă caracteristicile fizico-chimice prevăzute în Directiva 2001/110/CE a Consiliului privind mierea 10 ; analiza originii botanice a mierii le oferă apicultorilor informații exacte cu privire la mierea recoltată, permițându-le să obțină prețuri mai mari pentru produsele lor. Sprijinul financiar pentru analiza mierii este esențial pentru a permite acestui serviciu să devină accesibil pentru un număr mare de apicultori.

Repopularea șeptelurilor apicole permite compensarea parțială a pierderilor de albine și, prin urmare, evitarea pierderilor la nivelul producției; aceasta poate include finanțarea activităților care promovează producția de mătci sau achiziționarea de familii de albine.

În cadrul regulamentului, posibilitatea de a include în programele apicole proiecte specifice de cercetare aplicată pentru ameliorarea calității mierii și diseminarea rezultatelor acestor proiecte pot contribui la îmbunătățirea cunoștințelor producătorilor asupra anumitor practici apicole.

4.3Bugetul Uniunii pentru programele naționale apicole și rata de utilizare

Fondurile Uniunii dedicate sectorului apicol sunt relativ reduse, dar au fost majorate o dată la trei ani, pentru a ține seama de nevoile în creștere ale sectorului, de buna implementare a programelor și de extinderile succesive ale Uniunii. În cazul programelor apicole pentru perioada 2017-2019, fondurile disponibile ale Uniunii vor fi majorate la 36 de milioane EUR pe an apicol.

Tabelul 1: Fonduri ale Uniunii disponibile pentru programele apicole naționale

Fiecare stat membru 11 a comunicat un program național pentru sectorul apicol corespunzător perioadelor 2011-2013 și 2014-2016.

Contribuția Uniunii la programele apicole este de 50 % din cheltuielile suportate de statele membre. Mai concret, acest lucru înseamnă că, pentru anul apicol 2013, pentru sectorul apicol, erau disponibile, în total, 64 de milioane EUR: 32 de milioane EUR din bugetul Uniunii și 32 de milioane EUR din bugetul național al statelor membre. Pentru anii apicoli 2014 și 2015, pentru fiecare an în parte, s-au pus la dispoziție, în total, 66,2 milioane EUR: 33,1 milioane EUR din bugetul Uniunii și 33,1 milioane EUR din bugetul național al statelor membre.

La fel ca în anii anteriori, statele membre au utilizat aproape toate fondurile puse la dispoziție de Uniune pentru aceste programe. Rata de utilizare medie la nivelul UE este excelentă: 91 %, 92 % și 93 %, pentru anii apicoli 2013, 2014 și, respectiv, 2015.

4.4Alocarea contribuției Uniunii pentru fiecare stat membru

Factorul cheie pentru alocarea contribuției Uniunii pentru fiecare stat membru în parte este numărul de stupi de pe teritoriul său.

Pe baza estimărilor privind cheltuielile statelor membre comunicate în programele lor, fondurile disponibile din partea Uniunii sunt repartizate în funcție de cota deținută de fiecare stat membru din numărul total de stupi din Uniune.

Statele membre comunică numărul de stupi existenți pe teritoriul lor la data transmiterii programelor apicole către Comisie. Numărul și repartizarea stupilor pe fiecare stat membru în parte și în Uniune sunt publicate într-un regulament de punere în aplicare al Comisiei de modificare a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 917/2004 12 .

Numărul de stupi din fiecare stat membru, calculat ca procent din numărul total de stupi din UE, determină procentul maxim teoretic din buget la care are dreptul fiecare stat membru. În cazul în care un stat membru estimează că va înregistra cheltuieli mai mici decât bugetul maxim la care are dreptul, sumele nesolicitate de statul membru în cauză vor fi redistribuite între celelalte state membre.

Prin urmare, statele membre cu cel mai mare număr de stupi primesc cea mai mare parte din fondurile Uniunii. În anii apicoli 2013, 2014 și 2015, Spania a deținut cel mai mare număr de stupi din Uniune, beneficiind de cea mai mare parte din fondurile Uniunii. Cele mai importante cinci state membre cu cel mai mare număr de stupi (Spania, Franța, Grecia, România și Italia) au primit aproximativ jumătate din fondurile totale ale Uniunii pentru anii apicoli 2013, 2014 și 2015.

Graficul 4: Alocarea contribuției Uniunii pentru fiecare stat membru pentru anul apicol 2015

4.5Cheltuielile suportate pentru fiecare tip de măsură

La finalul fiecărui an apicol, în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 917/2004 al Comisiei, statele membre comunică Comisiei cheltuielile aferente fiecărui tip de măsură.

Repartizarea cheltuielilor pe tip de măsură pentru anii apicoli 2013, 2014 și 2015 nu s-a schimbat aproape deloc în comparație cu ultimul raport al Comisiei.

Combaterea varroozei și acordarea de asistență tehnică apicultorilor și organizațiilor de apicultori (care reprezintă, fiecare, aproximativ 29 % din totalul cheltuielilor) au fost principalele măsuri utilizate. Acest aspect reflectă nevoile acestui sector de a investi în continuare în echipamente apicole, precum și de a actualiza practicile apicole pentru a combate bolile și agresorii stupilor și de a forma noi apicultori.

Raționalizarea transhumanței a reprezentat aproape 19 % din totalul cheltuielilor, ocupând locul al treilea în topul măsurilor utilizate. În mai multe state membre, transhumanța este o practică apicolă esențială, necesară pentru a acoperi nevoile nutriționale ale albinelor melifere pe parcursul întregului sezon apicol și a asigura serviciile de polenizare.

Repopularea șeptelurilor apicole a reprezentat aproximativ 15 % din totalul cheltuielilor, situându-se pe locul al patrulea, fiind urmată, pe locul cinci, de cercetarea aplicată (aproximativ 5 % din totalul cheltuielilor) și, pe locul șase, de analiza mierii (aproximativ 3 % din totalul cheltuielilor).

Graficul 5: Cheltuieli suportate pentru fiecare tip de măsură pentru anul apicol 2015

5.PRINCIPALELE SCHIMBĂRI INTRODUSE DE REFORMA PAC ÎN 2013

Reforma PAC din 2013 a introdus modificări semnificative în ceea ce privește programele apicole. Aceste modificări se reflectă la articolele 55-57 privind ajutoarele acordate în sectorul apicol din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, care înlocuiesc articolele 105-110 privind apicultura din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007. Regulamentul delegat (UE) 2015/1366 al Comisiei 13 completează Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 în ceea ce privește apicultura, iar Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1368 al Comisiei 14 stabilește normele de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 cu privire la ajutorul pentru sectorul apicol.

Principalele obiective ale reformei PAC pentru sectorul apicol au fost:

- adaptarea măsurilor eligibile la nevoile sectorului;

- asigurarea unei alocări mai corecte a bugetului UE prin îmbunătățirea metodelor utilizate de statele membre pentru a stabili numărul de stupi de pe teritoriile lor.

5.1Măsuri eligibile

Articolul 55 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 modifică lista de măsuri apicole eligibile, extinzând domeniul de aplicare al mai multor măsuri și adăugând două măsuri noi.

Politica agricolă comună reformată include opt măsuri eligibile pentru apicultură:

(a) asistență tehnică pentru apicultori și organizațiile de apicultori;

(b) combaterea agresorilor și a bolilor specifice stupilor, în special a varroozei. Domeniul de aplicare al acestei măsuri a fost extins pentru a ține seama de nevoile sectorului de a combate înmulțirea viespii asiatice (Vespa velutina) 15 , a gândacului mic de stup (Aethina tumida) 16 , dar și a bolilor specifice albinelor altele decât varrooza, cum ar fi nosemoza și loca;

(c) raționalizarea transhumanței;

(d) măsuri de sprijinire a laboratoarelor de analiză a produselor apicole cu scopul de a-i ajuta pe apicultori să își comercializeze și să își valorifice produsele. Domeniul de aplicare al acestei măsuri a fost extins pentru a include analiza altor produse apicole 17 , cum ar fi lăptișorul de matcă, polenul, propolisul sau ceara de albine. Acest lucru este important pentru dezvoltarea unor produse apicole de calitate și le oferă apicultorilor o sursă suplimentară de venituri;

(e) măsuri de asistență pentru repopularea șeptelului apicol din Uniune;

(f) colaborarea cu organismele specializate în realizarea de programe de cercetare aplicată în domeniul apiculturii și al produselor apicole;

(g) monitorizarea pieței. Aceasta măsură este nouă și poate fi utilizată, de exemplu, pentru monitorizarea producției de miere și produse apicole, precum și a prețurilor acestora;

(h) îmbunătățirea calității produselor în vederea unei mai bune valorificări a produselor pe piață. Aceasta măsură este nouă și poate fi utilizată, de exemplu, pentru exploatarea potențialului lăptișorului de matcă sau al polenului.

5.2Metoda de stabilire a numărului de stupi și alocarea bugetului UE

După cum s-a menționat anterior, factorul cheie pentru alocarea contribuției Uniunii pentru fiecare stat membru în parte este numărul de stupi de pe teritoriul său.

Reforma PAC din 2013 a păstrat acest principiu, dar normele pentru stabilirea numărului de stupi au fost armonizate (în măsura în care este posibil, ținând seama de disparitățile ample existente la nivelul sectorului apicol între statele membre); în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul delegat (UE) 2015/1366 al Comisiei, contribuția Uniunii va fi alocată proporțional cu numărul total mediu de stupi pe parcursul celor doi ani calendaristici imediat anteriori notificării programelor apicole naționale către Comisie.

Până la programele pentru perioada 2014-2016, statele membre erau obligate să notifice Comisiei doar numărul de stupi de pe teritoriile lor, o dată la trei ani, odată cu transmiterea programelor lor apicole naționale. Au existat diferențe semnificative cu privire la modul în care statele membre au colectat informațiile despre numărul de stupi, în special cu privire la tipurile de stupi luați în considerare, perioada și anii în care au fost colectate informațiile, precum și, în cele din urmă, metoda utilizată pentru stabilirea numărului de stupi. Situația trebuia să fie soluționată pentru a asigura o alocare mai corectă a fondurilor Uniunii.

Articolele 1, 2 și 3 din Regulamentul delegat (UE) 2015/1366 al Comisiei definesc termenul de „stup”, obligă statele membre să utilizeze o metodă fiabilă pentru a stabili, în între 1 septembrie și 31 decembrie în fiecare an, numărul de stupi pregătiți pentru iernat, prezenți pe teritoriul lor și, în cele din urmă, începând cu 2017, obligă statele membre să notifice în fiecare an numărul de stupi.

În conformitate cu articolul 2 și cu punctul (2) din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1368 al Comisiei, statele membre au inclus, în programele lor apicole naționale pentru perioada 2017-2019, o descriere a metodei utilizate pentru stabilirea numărului de stupi de pe teritoriile lor.

Descrierea metodei utilizate în fiecare stat membru este disponibilă în programele apicole 2017-2019 publicate pe site-ul internet al Comisiei. Un rezumat al metodelor este prezentat în tabelul 2. 18 state membre vor utiliza un sistem de înregistrare obligatoriu, iar alte 10 state membre vor utiliza o metodă statistică pentru a estima numărul de stupi pe baza eșantionării apicultorilor înregistrați de către organizațiile apicole.

În general, înregistrarea obligatorie a stupilor este considerată metoda cea mai adecvată, dar aceasta creează o sarcină administrativă suplimentară pentru apicultori și statele membre; apicultorii sunt obligați prin legislația națională să își înregistreze activitatea și să declare numărul de stupi unei administrații. Este important de notat faptul că cele șase state membre care dețin cel mai mare număr de stupi (ES, FR, EL, RO, IT, PL) au optat pentru înregistrarea obligatorie a stupilor și că statele membre în care sectorul apicol este mai puțin important au optat pentru o metodă de estimare statistică.

Fiabilitatea metodelor statistice pentru estimarea numărului de stupi depinde de calitatea bazei de date ținute de organizațiile apicole și de reprezentativitatea eșantionului de apicultori selectat pentru a furniza informații despre numărul lor de stupi.

Statele membre vor notifica Comisiei numărul de stupi folosind noile metode, pentru prima dată la 15 martie 2017. În conformitate cu articolul 13 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1368 al Comisiei, Comisia publică pe site-ul său internet datele agregate referitoare la numărul de stupi notificați de statele membre. Aceste date vor fi actualizate anual, pentru a asigura o mai bună monitorizare a numărului de stupi din Uniune.

Tabelul 2: Rezumatul metodelor utilizate de statele membre pentru a stabili numărul de stupi de pe teritoriile lor în programele apicole naționale pentru perioada 2017-2019

6.CONCLUZII

Odată cu reforma PAC din 2013, a fost îmbunătățit temeiul juridic pentru sprijinirea sectorului apicol din UE prin intermediul programelor apicole naționale. Măsurile eligibile au fost adaptate la nevoile în schimbare ale sectorului, iar metodele de alocare a fondurilor UE statelor membre pe baza numărului de stupi au fost optimizate. Primele efecte concrete ale reformei se vor observa odată cu punerea în aplicare a programelor apicole pentru perioada 2017-2019, care a început în august 2016. Prezentul raport nu este însoțit de nicio altă propunere legislativă.

Pe baza constatărilor factuale ale prezentului raport, care indică faptul că toate statele membre pun în aplicare programe apicole naționale și că peste 90 % din fondurile Uniunii puse la dispoziție au fost utilizate, se poate concluziona că măsurile de piață puse în aplicare de UE pentru sectorul apicol funcționează în mod satisfăcător. Următorul raport, care trebuie prezentat în termen de trei ani, va permite evaluarea impactului noilor dispoziții de reglementare introduse de reforma PAC din 2013.

(1) Regulamentul (CE) nr. 1221/97 al Consiliului din 25 iunie 1997 de stabilire a normelor generale de punere în aplicare a măsurilor de îmbunătățire a producerii și comercializării mierii, JO L 173, 1.7.1997, p. 1.

(2) JO L 347, 20.12.2013, p. 671.

(3) Anii apicoli 2013, 2014 și 2015 corespund perioadei de 12 luni care începe la 1 septembrie 2012 și se încheie la 31 august 2013, care începe la 1 septembrie 2013 și se încheie la 31 august 2014 și, respectiv, care începe la 1 septembrie 2014 și se încheie la 31 august 2015.

(4) Raportul anterior a fost publicat la 16 august 2013, COM(2013)0593 final.

(5) JO L 299, 16.11.2007, p. 1.

(6) Astfel cum au fost comunicate de statele membre Comisiei în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 917/2004 al Comisiei din 29 aprilie 2004 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 797/2004 al Consiliului referitor la acțiunile care au ca scop îmbunătățirea condițiilor de producere și de comercializare a produselor apicole (JO L 163, 30.4.2004, p. 83).

(7) http://ec.europa.eu/agriculture/honey/index_ro.htm

(8) Autoaprovizionarea = raportul dintre producția internă de miere și consumul total= producția din UE/an împărțită la (importurile în UE/an + producția din UE/an - exporturile din UE/an).

(9) JO L 163, 30.4.2004, p. 83.

(10) JO L 10, 12.1.2002, p. 47.

(11) În perioada 2011-2013, 27 de state membre puneau în aplicare un program apicol național. După aderarea Croației la Uniunea Europeană la 1 iulie 2013, numărul statelor membre care aveau un program apicol pentru perioada 2014-2016 a crescut la 28.

(12) În cazul programelor pentru perioada 2014-2016, a se vedea Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 768/2013 al Comisiei de modificare a Regulamentului (CE) nr. 914/2004 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 797/2004 al Consiliului referitor la acțiunile care au ca scop îmbunătățirea condițiilor de producere și de comercializare a produselor apicole (JO L 214, 9.8.2013, p. 7).În cazul programelor pentru perioada 2011-2013, a se vedea Regulamentul (UE) nr. 726/2010 al Comisiei din 12 august 2010 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 917/2004 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 797/2004 al Consiliului privind acțiunile de îmbunătățire a condițiilor de producție și comercializare a produselor apicole (JO L 213, 13.8.2010, p. 29).

(13) JO L 211, 8.8.2015, p. 3.

(14) JO L 211, 8.8.2015, p. 9.

(15) http://presse.inra.fr/en/Resources/Press-releases/rapid-expansion-of-Asian-hornet  

(16) http://ec.europa.eu/food/animals/live_animals/bees/small_hive_beetle_outbreaks/index_en.htm  

(17) Produsele apicole care fac obiectul programelor apicole sunt enumerate în partea XXII din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 și sunt mierea, lăptișorul de matcă, propolisul și ceara de albine.