EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32017R1271

Regulamentul (UE) 2017/1271 al Comisiei din 14 iulie 2017 de modificare a anexei III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește utilizarea dioxidului de siliciu (E 551) în nitratul de potasiu (E 252) (Text cu relevanță pentru SEE. )

C/2017/4860

JO L 184, 15.7.2017, p. 3–4 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2017/1271/oj

15.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 184/3


REGULAMENTUL (UE) 2017/1271 AL COMISIEI

din 14 iulie 2017

de modificare a anexei III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește utilizarea dioxidului de siliciu (E 551) în nitratul de potasiu (E 252)

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind aditivii alimentari (1), în special articolul 10 alineatul (3),

întrucât:

(1)

Anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 stabilește o listă a Uniunii de aditivi alimentari aprobați pentru utilizare în aditivii alimentari, enzimele alimentare, aromele alimentare, nutrienți, precum și condițiile de utilizare a lor.

(2)

Lista de aditivi alimentari a Uniunii poate fi actualizată în conformitate cu procedura comună menționată la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1331/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (2), fie la inițiativa Comisiei, fie în urma unei cereri.

(3)

O cerere de autorizare a utilizării dioxidului de siliciu (E 551) ca agent antiaglomerant adăugat la nitratul de potasiu (E 252) a fost prezentată la 7 iulie 2016 și a fost pusă la dispoziția statelor membre în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1331/2008.

(4)

Atunci când este depozitat, nitratul de potasiu (E 252) are o tendință puternică de aglomerare care limitează utilizarea lui la prelucrarea alimentelor. Prin urmare, este necesar un agent antiaglomerant pentru a asigura curgerea și dozarea corectă a aditivului în cauză. Solicitantul a demonstrat că agenții antiaglomeranți autorizați pentru nitratul de potasiu (E 252) nu sunt eficienți sau pot duce la modificări nedorite ale pH-ului, perturbând procesul de prelucrare a alimentelor. Pe de altă parte, dioxidul de siliciu (E 551) s-a dovedit a fi eficient și nu reacționează cu alimentele, nici nu afectează prelucrarea lor ulterioară.

(5)

Comitetul științific pentru alimentație a stabilit o doză zilnică acceptabilă (DZA) „nespecificată” pentru dioxidul de siliciu (E 551) și anumiți silicați (de exemplu, silicați de sodiu, potasiu, calciu și magneziu) atunci când sunt utilizați ca agenți antiaglomeranți (3). Aceasta presupune că dioxidul de siliciu (E 551) nu reprezintă un pericol pentru sănătate când este utilizat la nivelurile necesare pentru obținerea efectului tehnologic dorit. Expunerea suplimentară a consumatorilor la dioxidul de siliciu (E 551) atunci când este utilizat ca agent antiaglomerant în nitratul de potasiu (E 252) ar rămâne în continuare limitată.

(6)

În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1331/2008, Comisia trebuie să solicite avizul Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară („autoritatea”) pentru a actualiza lista de aditivi alimentari a Uniunii prevăzută în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, cu excepția cazului în care actualizarea în cauză nu este susceptibilă a avea un efect asupra sănătății oamenilor.

(7)

Întrucât autorizarea utilizării de dioxid de siliciu (E 551) în nitratul de potasiu (E 252) constituie o actualizare a listei respective, care nu este susceptibilă a avea un efect asupra sănătății umane, nu este necesar să se solicite avizul autorității.

(8)

Prin urmare, este oportun să se autorizeze utilizarea dioxidului de siliciu (E 551) ca agent antiaglomerant în nitratul de potasiu (E 252).

(9)

Prin urmare, anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 ar trebui modificată în consecință.

(10)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 14 iulie 2017.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 354, 31.12.2008, p. 16.

(2)  Regulamentul (CE) nr. 1331/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 de instituire a unei proceduri comune de autorizare pentru aditivii alimentari, enzimele alimentare și aromele alimentare (JO L 354, 31.12.2008, p. 1).

(3)  Raportul Comitetului științific pentru alimentație, seria 25, 1990.


ANEXĂ

În partea 2 din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, se adaugă următoarea rubrică după ultima rubrică referitoare la aditivul alimentar E 551, dioxid de siliciu:

 

„E 551

Dioxid de siliciu

10 000  mg/kg în preparat

E 252 Nitrat de potasiu”


Top