1)

O compensație datorată lucrătorilor pe durata izolării lor în calitate de persoane bolnave, suspecte de a fi bolnave sau infectate cu COVID-19 pentru dezavantajele financiare cauzate de împiedicarea exercitării activității lor și pe care angajatorul trebuie să o plătească inițial lucrătorilor, dreptul la compensație din partea statului federal transferându-se angajatorului de la data plății, constituie o prestație de boală în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 (1)?

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare:

2)

Articolul 45 TFUE și articolul 7 din Regulamentul (UE) nr. 492/2011 (2) trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale potrivit căreia acordarea unei compensații lucrătorilor pentru pierderea de venituri ca urmare a unei izolări dispuse de autoritățile sanitare din cauza unui rezultat pozitiv la testul pentru COVID-19 (această compensație trebuind să fie plătită inițial de către angajator lucrătorilor, iar ulterior, dreptul la compensație din partea statului federal transferându-se angajatorului) depinde de aspectul ca izolarea să fie dispusă de o autoritate națională în temeiul dispozițiilor naționale în materie de epidemiologie, astfel încât o asemenea compensație nu este acordată lucrătorilor care, în calitate de lucrători frontalieri, își au reședința într-un alt stat membru și a căror izolare („carantină”) este dispusă de autoritățile sanitare din statul lor de reședință?