A)

Se poate considera că legislația națională conține măsuri suficient de disuasive împotriva folosirii contractelor sau a reînnoirilor succesive ale contractelor de muncă temporare, contrare clauzei 5 din acordul-cadru, care respectă cerințele stabilite de jurisprudența CJUE în Hotărârea din 7 martie 2018 în cauza C-494/16 (1), Santoro, și în Hotărârea din 8 mai 2019 în cauza C-494/17 (2), Rossato, în ceea ce privește repararea prejudiciului suferit de lucrător prin restitutio in integrum, atunci când prevede numai o indemnizație forfetară și obiectivă (20 de zile de salariu pentru fiecare an de muncă, în limita unui an [de salariu]), dar nu este prevăzută nicio indemnizație suplimentară pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat, în cazul în care acesta depășește suma respectivă?

B)

Se poate considera că legislația națională conține măsuri suficient de disuasive împotriva recurgerii la angajări sau reînnoiri succesive ale contractelor de muncă temporare contrare clauzei 5 din acordul-cadru, care respectă cerințele stabilite de jurisprudența CJUE în Hotărârea din 7 martie 2018 în cauza C-494/16, Santoro, și în Hotărârea din 8 mai 2019, C-494/17, Rossato, în ceea ce privește repararea prejudiciului suferit de lucrător, atunci când prevede numai o indemnizație datorată la momentul încetării contractului pentru motivul că postul a fost ocupat, dar nu prevede nicio indemnizație pe durata de valabilitate a contractului ca alternativă la calificarea acestuia ca fiind pe durată nedeterminată? Într-un litigiu în care se pune în discuție doar statutul permanent al lucrătorului, dar contractul nu a fost desființat, ar fi necesar să se recunoască o indemnizație pentru prejudiciul cauzat de caracterul temporar al contractului ca alternativă la declararea statutului permanent?

C)

Se poate considera că legislația națională conține măsuri suficient de disuasive împotriva administrațiilor publice și a entităților din sectorul public pentru folosirea unor contracte temporare succesive sau a reînnoirilor contractelor temporare contrare clauzei 5 din acordul-cadru, de natură „să prevină și să sancționeze abuzurile care rezultă din folosirea contractelor pe durată determinată” de către angajator în legătură cu alți lucrători și în viitor, care îndeplinesc cerințele stabilite de jurisprudența CJUE în Hotărârea din 7 martie 2018, în cauza C-494/16, Santoro, și în Hotărârea din 8 mai 2019, în cauza C-494/17, Rossato, atunci când aceste măsuri constau în dispoziții legale introduse începând cu anul 2017 (dispoziția adițională nr. 34 din Legea 3/27 iunie 2017 privind bugetul general de stat pentru anul 2017, dispoziția adițională nr. 43 din Legea 6/3 iulie 2018 privind bugetul general de stat pentru anul 2018 și Decretul-lege regal 14/6 iulie 2021) care prevăd că se va atrage răspunderea pentru „acțiuni nelegale”, fără a preciza această răspundere altfel decât printr-o trimitere generică la o reglementare pe care nu o specifică și fără să se menționeze niciun caz concret de atragere a răspunderii, în contextul miilor de hotărâri prin care se declară lucrătorii ca fiind lucrători cu contract pe durată nedeterminată nepermanenți pentru nerespectarea normelor privind angajarea temporară?

D)

În cazul în care se consideră că nu există măsuri suficient de disuasive în legislația spaniolă, încălcarea clauzei 5 din acordul-cadru anexat la Directiva 1999/70/CE (3) de către un angajator de drept public trebuie să aibă drept consecință faptul că contractul este considerat un contract pe durată nedeterminată nepermanent sau că lucrătorul trebuie să fie recunoscut pe deplin ca lucrător permanent?

E)

Transformarea contractului în contract permanent, în temeiul acordului-cadru anexat la Directiva 1999/70/CE și al jurisprudenței CJUE cu privire la interpretarea acesteia trebuie să se impună, în temeiul principiului supremației dreptului Uniunii, chiar și în cazul în care s-ar considera că este contrară articolului 23 alineatul (2) și articolului 103 alineatul (3) din Constituția Spaniei, dacă aceste norme constituționale sunt interpretate în sensul că impun ca accesul la toate locurile de muncă din sectorul public, inclusiv angajarea în regim contractual, să aibă loc numai după ce candidatul a reușit într-o procedură de selecție competitivă în care se aplică principiile egalității, meritului, competenței și publicității? Având în vedere că este posibilă o altă interpretare, care este cea aplicată de Tribunal Constitucional (Curtea Constituțională), trebuie să se aplice principiul interpretării conforme în ceea ce privește normele constituționale ale statului, astfel încât să se opteze în mod obligatoriu pentru interpretarea care le face compatibile cu dreptul Uniunii, în acest caz considerându-se că articolul 23 alineatul (2) și articolul 103 alineatul (3) din Constituție nu impun aplicarea principiilor egalității, meritului și competenței în cadrul procedurilor de recrutare de personal contractual?

F)

Transformarea contractului în contract permanent, în conformitate cu acordul-cadru anexat la Directiva 1999/70/CE și cu jurisprudența CJUE care o interpretează, poate să nu fie posibilă în cazul în care, înainte ca această transformare să fie dispusă pe cale judiciară, se stabilește printr-o lege un proces de definitivare sau de stabilizare a angajării pe durată determinată care trebuie să se desfășoare în următorii ani, ce presupune publicarea de anunțuri pentru ocuparea postului deținut de lucrător, ținând seama de faptul că, în acest proces, trebuie să se asigure „respectarea principiilor liberei concurențe, egalității, meritului, competenței și publicității” și că, prin urmare, este posibil ca lucrătorul care face obiectul folosirii succesive a contractelor temporare sau a reînnoirilor acestora poate fi definitivat pe post, dar este posibil de asemenea să nu poată fi definitivat pentru că postul a fost atribuit unei alte persoane, caz în care contractul său va înceta cu o indemnizație calculată la nivelul a 20 de zile de salariu pe an de muncă în limita unui an de salariu?