EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62014CN0592

Cauza C-592/14: Cerere de decizie preliminară introdusă de High Court of Justice (England and Wales), Queen's Bench Division (Administrative Court) (Regatul Unit) la 19 decembrie 2014 – European Federation for Cosmetic Ingredients/Secretary of State for Business, Innovation and Skills

JO C 81, 9.3.2015, p. 8–9 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

9.3.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 81/8


Cerere de decizie preliminară introdusă de High Court of Justice (England and Wales), Queen's Bench Division (Administrative Court) (Regatul Unit) la 19 decembrie 2014 – European Federation for Cosmetic Ingredients/Secretary of State for Business, Innovation and Skills

(Cauza C-592/14)

(2015/C 081/10)

Limba de procedură: engleza

Instanța de trimitere

High Court of Justice (England and Wales), Queen's Bench Division (Administrative Court)

Părțile din procedura principală

Reclamantă: European Federation for Cosmetic Ingredients

Pârât: Secretary of State for Business, Innovation and Skills, Attorney General

Interveniente: British Union for the Abolition of Vivisection, European Coalition to End Animal Experiments

Întrebările preliminare

1)

Articolul 18 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind produsele cosmetice (1) trebuie interpretat în sensul că interzice introducerea pe piața comunitară a produselor cosmetice care conțin ingrediente sau o combinație de ingrediente ce au făcut obiectul testării pe animale, în cazul în care testele au fost efectuate în afara Uniunii Europene pentru a îndeplini cerințele legislative sau de reglementare ale unor țări terțe pentru comercializarea în aceste țări de produse cosmetice care conțin ingredientele respective?

2)

Răspunsul la prima întrebare depinde:

(a)

de aspectul dacă evaluarea siguranței realizată în temeiul articolului 10 din acest regulament pentru a demonstra că produsul cosmetic este sigur pentru sănătatea umană, înainte de punerea sa la dispoziție pe piața comunitară, presupune utilizarea datelor obținute din testele pe animale efectuate în afara Uniunii Europene;

(b)

de aspectul dacă cerințele legislative sau de reglementare ale țărilor terțe se referă la siguranța produselor cosmetice;

(c)

de aspectul dacă se putea prevedea în mod rezonabil, la momentul realizării în afara Uniunii a testelor pe animale privind un ingredient, posibilitatea introducerii în viitor pe piața comunitară de orice persoană a unui produs cosmetic care conține acest ingredient și/sau

(d)

de orice alt factor, și dacă da, de ce factor?


(1)  JO L 342, p. 59.


Top