31.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 77/123

1.1

Aglomerările urbane, în marea lor diversitate, stau la baza dezvoltării demografice și socio-economice din Europa. Impactul și performanțele acestora depind de mărime, de diversitatea activităților, precum și de calitatea vieții și a muncii de pe teritoriul lor.

1.2

CESE susține ideile fundamentale prevăzute în Carta de la Leipzig privind dezvoltarea durabilă a orașelor europene și în Agenda teritorială a Uniunii Europene (1). CESE observă că diferite Directorate Generale ale Comisiei, precum și numeroase programe și agenții europene și-au intensificat preocupările privind oportunitățile și provocările din mediul urban, făcând adesea referire la Agenda de la Lisabona. Adoptarea unei Cărți verzi privind coeziunea teritorială este prevăzută în toamna anului 2008.

1.3

Ar fi de dorit o aprofundare și lărgire a dezbaterii europene cu privire la obiectivul de a avea orașe, orașe-regiune sau zone metropolitane puternice și durabile, în întreaga Europă. În acest scop, CESE recomandă înființarea unui Grup la nivel înalt al UE pentru dezvoltare și durabilitate urbană.

1.4

Membrii acestui grup la nivel înalt trebuie să aibă o cunoaștere aprofundată a intereselor specifice orașelor. Cartea verde privind coeziunea teritorială ar putea reprezenta un punct de plecare util în acest sens.

1.5

În cooperare cu Comisia — Grupul interservicii pentru afaceri urbane — un astfel de grup la nivel înalt ar putea contribui la o dezbatere mai eficientă și mai focalizată privind orașele, printre altele prin stabilirea unei agende prospective, a unei liste de probleme relevante pentru orașe, zone metropolitane și guverne  (2). Discuția va fi astfel îndreptată într-o nouă direcție. Cooperarea dintre Comisie și Consiliu va fi raționalizată într-o manieră operațională. Responsabilitatea guvernelor va fi, de asemenea, pusă în evidență.

1.6

Deoarece este esențial să se pornească de la informații corecte, Comisia și Eurostat pot sprijini suplimentarea rapoartelor statistice la nivelurile NUTS (3) 3 și 2 cu date privind orașele, zonele metropolitane și rețelele acestora. Este de dorit să se coopereze cu statele membre, cu Birourile naționale de statistică și cu institutele de cercetare (4) pentru alcătuirea unor baze de date adecvate.

1.7

ESPON/ORATE (5), centru de analiză și cunoaștere, se bucură de o poziție favorabilă pentru monitorizarea evoluțiilor, dar și ca platformă pentru schimbul de analize între statele membre.

1.8

În anumite domenii, guvernele sunt cele care stabilesc condițiile, dar punerea în aplicare și acțiunile concrete au loc îndeosebi la nivel descentralizat, de exemplu în ceea ce privește accesibilitatea internă și externă, mediul, educația, viața de familie, antreprenoriatul, cunoașterea și cercetarea, ocuparea forței de muncă, migrația, minoritățile și diversitatea etnică și culturală, investițiile și serviciile publice, atragerea investițiilor (străine), parteneriatele public-public și public-privat, inclusiv finanțarea privată etc.

1.9

Europa are nevoie de orașe și zone metropolitane bine dotate. Consecința dinamicii tehnologice și a integrării economice internaționale este că orașele se confruntă în mod direct cu tendințele și competiția internațională. Nu este surprinzător, dar este promițător faptul că multe orașe și zone metropolitane își definesc noi obiective. Cele mai bune dintre acestea reprezintă poli ai competenței și cunoașterii la toate nivelurile și poli ai investițiilor pe termen lung.

1.10

Ca urmare a schimbărilor demografice, a migrației, a necesităților ecologice și a decalajului în raport cu schimbările economice globale, aceleași orașe se confruntă adesea cu provocări serioase, care le pot impune obligații dificile și, uneori, pot crea disensiuni deplorabile, care le subminează perspectivele pozitive.

1.11

Dat fiind că în Europa orașele prezintă în mod clar tendințe și caracteristici similare, indiferent de diferențele culturale și socio-economice dintre ele, continuarea dezbaterii și abordărilor europene vor aduce o contribuție suplimentară la situațiile și contextele naționale. Dincolo de analize și de definirea abordărilor recomandabile, în special prin analiza comparativă și bunele practici transparente în domeniul abordărilor integrate, utilizarea metodei deschise de coordonare va aduce rezultate fructuoase.

1.12

Deoarece obiectivele și instrumentele politice guvernamentale (juridice, fiscale și financiare) și punerea în aplicare la nivel regional și local sunt, în mod necesar, complementare, o dezbatere la nivel înalt privind o varietate de scenarii, precum și analizele și parametrii de evaluare menționați anterior, au potențialul de a deschide noi perspective, independent de diferențele culturale și instituționale dintre statele membre.

1.13

CESE accentuează necesitatea unei abordări convenite de comun acord între Directoratele Generale ale Comisiei cu privire la orașe și la zonele metropolitane. Vizibilitatea acestei abordări comune ar trebui să reprezinte în același timp un impuls dat guvernelor naționale pentru a defini o abordare integrată a orașelor, așa cum acestea din urmă au solicitat în mod repetat propriilor guverne și Uniunii.

1.14

Analizele și parametrii de evaluare trebuie să se concentreze asupra unei game largi de chestiuni, enumerate la punctul 4.12: „Aspecte interconectate ale unui program pentru zone urbane coezive și pentru orașul durabil de mâine”. Aceste aspecte sunt, în mare parte, expresia regională a Agendei de la Lisabona, care oferă un cadru extrem de adecvat. Se întreprind deja multe activități în acest sens de către institute și agenții publice și private și chiar de către unele dintre orașele mari, dar o abordare globală, transparentă și consecventă nu și-a făcut încă apariția.

1.15

Majoritatea orașelor mari și a zonelor metropolitane se confruntă cu opțiuni complicate și dificile. Un angajament și un sprijin european pentru analizarea situației le poate fi util, cu siguranță, în procesul de abordare a oportunităților și provocărilor. De exemplu, ar fi de dorit crearea unor premii (anuale) sau a unor etichete europene pentru chestiuni urbane. Exemple remarcabile există în toate domeniile: planificare urbană, design arhitectonic, migrație, minorități și diversitate, mobilitate, tehnologie și piață, proiecte ecologice, economie de energie, locuințe de calitate etc. Toate acestea ar trebui evidențiate pe întregul continent european.

1.16

Guvernanța este un aspect crucial și de importanță critică (6). Adesea se pierde din vedere sau se neglijează identificarea persoanelor care pot fi trase la răspundere și a responsabilităților lor exacte. În orice caz, se pare că spiritul de conducere, spiritul vizionar și consecvența sunt condiții esențiale pentru orașe (7).

1.17

Structurile administrative complicate din Europa, de obicei cu origini destul de vechi, nu sunt adecvate, de regulă, politicilor regionale moderne pe termen lung din zonele dens populate. La nivel european, o discuție privind eficientizarea guvernanței la toate nivelurile nu se poate dovedi decât foarte utilă. Același lucru este valabil pentru noile forme de parteneriat public-public și public-privat din orașe, acestea reprezentând tot mai mult o susținere indispensabilă.

1.18

Un program european pe termen lung, o implicare crescută a Comisiei și monitorizarea la nivel european pot fi de folos pentru cristalizarea unei direcții consecvente la nivel regional și în orașe. Agenda de la Lisabona oferă un cadru în acest sens. Consecvența este indispensabilă și pentru a angaja în programe și proiecte alți participanți publici și privați, precum și persoanele înalt calificate din zonele urbane. Printre aceștia se numără școli și institute de formare, instituții de învățământ superior, arhitecți și proiectanți urbani, parteneri sociali regionali, camere de comerț, companii, întreprinzători, inclusiv fonduri private, servicii de sănătate, organizații culturale și altele.

1.19

O agendă europeană va favoriza un nou model al unei dezvoltări policentrice echilibrate în Europa, încurajând apariția a noi forme de comunități, ceea ce va fi benefic pentru ansamblul societății. Acest proces este în desfășurare și ar trebui, în opinia CESE, să se bucure de recunoaștere și de un sprijin deplin.

2.1

Peisajul demografic mondial este în schimbare. Începând cu anul 2007, pentru prima dată în istorie, peste jumătate din populația globului locuiește în orașe. Fenomenul urbanizării crescânde are loc pe toate continentele. Această tendință se intensifică din ce în ce mai mult.

2.2

În prezent, mai mult de 80 % din populația Europei locuiește în zone urbane și o parte considerabilă din acest procentaj trăiește în orașe și aglomerări urbane cu mai mult de 500 000 locuitori. În unele cazuri, și aceste cifre au tendința de a crește.

2.3

Pe lângă regiunea londoneză și Île-de-France și tradiționalele orașe mari — majoritatea fiind capitale — alte centre, adesea ambițioase, încep să atragă populație și activități economice.

2.4

Politicile UE iau în considerare, într-o anumită măsură, aceste schimbări demografice și consecințele lor sociale și economice. Orașele și urbanizarea sunt din ce în ce mai mult în atenția anumitor DG-uri: DG Cercetare, DG Mediu, DG Energie și Transporturi, DG Întreprinderi și Industrie, DG Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Egalitatea de Șanse. Politica regională a UE abordează, la rândul său, urbanizarea, așa cum o demonstrează programe precum URBACT, JEREMIE și JESSICA (8) și proiectele urbane din cadrul Fondului social al UE (9). În cadrul Comisiei a fost înființat un Grup interservicii pentru afaceri urbane.

2.5

Această imagine de ansamblu reflectă interesul în creștere și activitatea specifică care există chiar la nivelul statelor membre în privința dezvoltării urbanizării și zonelor metropolitane.

2.6

În afara unui număr din ce în ce mai mare de analize și studii privind orașele și urbanizarea în statele membre, ESPON/ORATE produce numeroase hărți care evidențiază tendințele demografice și socio-economice actuale.

2.7

Comisia a inițiat o abordare globală a orașelor, în 1997, într-o comunicare intitulată „Spre o politică urbană în Uniunea Europeană” (10).

2.8

Într-o serie de întâlniri ministeriale informale privind dezvoltarea urbană și coeziunea teritorială, desfășurate între noiembrie 2004, la Rotterdam și mai 2007, la Leipzig, Consiliul de miniștri răspunzător de amenajarea teritoriului și afaceri urbane a subliniat semnificația dezvoltării urbane și a coeziunii teritoriale în Europa și a identificat mai multe domenii de interes comun.

2.9

Acest proces a fost finalizat în mai 2007, la Leipzig, prin adoptarea Cartei de la Leipzig privind dezvoltarea durabilă a orașelor europene și a Agendei teritoriale. O continuare a acestora a fost concretizată, în perioada președinției slovene, sub forma unui proiect numit „Coordonare teritorial-urbană”.

2.10

În paralel cu reuniunile ministeriale informale se intensifică și contactele și schimburile dintre înalții oficiali din diferite state. În anumite cazuri, s-a solicitat institutelor de cercetare să aprofundeze aspecte specifice privind dezvoltarea urbană (11).

2.11

În ciuda analizelor și enumerărilor diferitelor sectoare ale procesului dinamic de urbanizare, abordarea generală a Consiliului și Comisiei în privința urbanizării și a evoluției viitoare ale acesteia în Europa rămâne neclară.

2.12

În februarie 2008, Parlamentul European a adoptat un raport privind „Continuarea Agendei teritoriale și a Cartei de la Leipzig: către un program de acțiune european pentru dezvoltarea urbanistică și coeziunea teritorială” (12). Acest raport subliniază importanța unei abordări integrate a planificării regionale și urbanistice, prin care să se confere orașelor și regiunilor o capacitate sporită de a-și îmbunătăți adaptabilitatea la schimbările economice, în scopul asigurării calității vieții cetățenilor europeni.

2.13

În noiembrie 2007, Comitetul Regiunilor a adoptat un aviz privind „Al patrulea raport privind coeziunea economică și socială (13)”. În acest aviz, Comitetul „solicită, având în vedere importanța centrală a orașelor europene pentru atingerea obiectivelor Strategiilor de la Lisabona și Göteborg, ca și pentru integrarea socială, de exemplu a migranților, ca, în al cincilea raport privind coeziunea, să fie tratată dimensiunea urbană într-un capitol separat”.

2.14

Se observă diferențe substanțiale între orașele europene: orașe mari sau mici, orașe cu grad mare de urbanizare sau mai puțin populate, diferențe de relief între orașele mari sau grupările de orașe, orașe mai bogate sau mai slab dezvoltate. Cu toate acestea, numitorul lor comun este, de asemenea, remarcabil: există o mișcare demografică spontană în favoarea orașelor, iar atractivitatea economică a marilor orașe este în creștere, în timp ce aceste metropole se confruntă pretutindeni cu provocări similare.

2.15

Tabloul complet al oportunităților și provocărilor devine cu atât mai vizibil cu cât, în prezent, planificarea urbană de succes nu se limitează doar la amenajarea teritoriului și la locuințe, ci ia în considerare în mod explicit, într-o așa-numită abordare holistică, toți factorii socio-economici relevanți. Sunt dezvoltate proiecte urbanistice și de planificare, orientate tot mai mult spre viitor, pe baza unor concepte integrale vizând aspecte teritoriale, ecologice, economice și sociale.

2.16

Cu toate acestea, deși guvernele favorizează o dezvoltare progresivă a orașelor, metodele rămân adesea ambigue. Modul de realizare și gestionare cu succes a proiectelor urbanistice diferă, uneori puternic, de la țară la țară și chiar de la oraș la oraș. Această constatare este valabilă și în privința dezvoltării orașelor-regiune sau a zonelor metropolitane.

2.17

CESE și-a definit opiniile de ansamblu privind urbanizarea începând cu 1998, într-un aviz intitulat „Spre o politică urbană”. Acesta a fost urmat de altele, printre care două avize specifice privind „Zonele metropolitane europene: implicații socio-economice pentru viitorul Europei”, în 2004 și 2007. Tot în 2007 a fost publicat un aviz privind Agenda teritorială a UE. Pe lângă acestea, mai multe avize CESE examinează domenii specifice de interes pentru orașe și urbanizare (a se vedea anexa).

3.1

Orașele, precum și modul de viață al populației în cadrul comunităților, reflectă perioadele istorice și evoluția societății în cursul acestora.

3.2

Pe lângă rațiunile politice și strategice, economia și nevoia de siguranță au constituit forțele motrice majore ale procesului de formare a comunităților și orașelor și a legăturii dintre acestea.

3.3

Istoria modernă a orașelor din Europa debutează odată cu întemeierea acestora de-a lungul continentului, datorată participării la viața economică și comercială a societăților agricole ajunse la maturitate. Ulterior, următoarele stadii ale industrializării au modificat orașele existente și au determinat apariția unor noi orașe. Începând cu sfârșitul secolului XIX, industrializarea a dus la o dezvoltare exponențială a acestor orașe. Această lungă evoluție istorică, incluzând tradiția culturală, zonele industriale, locuințele etc. este destul de vizibilă în majoritatea orașelor.

3.4

În ultimele decenii, bazinele industriale tradiționale s-au modificat fundamental. O parte dintre acestea au suferit — sau cunosc în continuare — restructurări dureroase ca urmare a dispariției treptate a proceselor industriale tradiționale.

3.5

Ca urmare a dinamicii tehnologice și a internaționalizării au loc noi procese. Se observă, pe de o parte, o tranziție de la producția de serie la produse personalizate, numeroase specializări, o inovație continuă și, pe de altă parte, o puternică dezvoltare a sectorului serviciilor. Mobilitatea sporește remarcabil, având loc mișcări demografice din zonele rurale către orașe, dar și mișcări datorate migrației.

3.6

Mediul de viață al oamenilor din Occident devine nelimitat și virtual, cu orizonturi foarte largi, în timp ce aceleași evoluții influențează și mediul zilnic de viață din toate domeniile activității umane.

3.7

Acest mediu de zi cu zi nu mai este reprezentat, pentru mulți oameni, de propriul sat sau oraș, ci acoperă tot mai adesea entități regionale mai extinse, ceea ce creează un nou tip de urbanizare.

3.8

Orașele-rețea sau regiunile-rețea se consolidează spontan și/sau în mod deliberat. Dacă privim dezvoltarea orașelor mari și a zonelor metropolitane din Europa putem observa că, în societatea urbanizată modernă, se conturează o nouă realitate geografică, constituită din zone de influență economică dominante și dintr-un mare număr de subzone care, adesea, de regulă, nu mai corespund organizării administrative existente.

3.9

O caracteristică esențială a acestor noi orașe-regiune este dimensiunea lor critică, necesară pentru a gestiona urbanizarea în mod eficient, în beneficiul tuturor locuitorilor, al calității vieții și al activității acestora. Dimensiunea critică poate varia considerabil de la caz la caz, depinzând de circumstanțe geografice, economice și demografice specifice.

3.10

După un deceniu de studii interne și dezbateri privind „viitoarea hartă” a Germaniei, în 2004 au fost identificate unsprezece zone metropolitane considerate zone dominante de influență economică. În ciuda reacțiilor sceptice de la început, conceptul este în curs de aprofundare. Relația dintre zonele metropolitane și cele rurale și interdependența acestora sunt chestiuni de primă importanță.

3.11

În aceeași perioadă au fost realizate studii de către DIACT (14), în Franța, urmate de o identificare a numărului de metropole. În ianuarie 2008 a fost prezentat un document de strategie intitulat „Imaginer les métropoles d'avenir” (15), care poate constitui un impuls pentru o promovare ulterioară a acestor centre în Franța și pentru adoptarea unei legislații corespunzătoare în acest scop. Și în Marea Britanie s-au întreprins numeroase activități cu privire la zonele urbane.

3.12

Inițiative cu un obiectiv similar au fost adoptate și de către alte guverne și/sau autorități regionale și locale, în țări precum cele scandinave, baltice, Irlanda și Austria, în special pe teritoriul capitalelor și în jurul acestora, precum și în Randstad, în cazul Olandei. În statele membre mari, precum Spania, Italia sau Polonia, apar mai multe centre predominante.

3.13

Pe lângă centrele principale, se constată apariția unei game largi de subcentre, ceea ce face ca urbanizarea să reprezinte o caracteristică principală a peisajului european, chiar dacă nu este răspândită uniform pe întreaga suprafață a continentului.

3.14

Evoluțiile sociale și economice determină apariția unei Europe urbanizate policentrice, care nu va mai fi limitată la o zonă geografică restrânsă precum tradiționala „banană albastră” sau la un grup exclusiv de capitale.

4.1

Problema crucială este următoarea: ce va fi și ce trebuie să fie orașul durabil, care să constituie un mediu de viață promițător pentru locuitorii săi, în viitoarea Europă? Pentru a iniția o discuție europeană cu privire la complexitatea evoluțiilor urbane, trebuie luați în calcul anumiți factori și tendințe predominante care se referă, adesea, la realități diferite din cadrul orașelor sau dintre orașele mari și marile zone urbane din Europa.

4.2

Câțiva astfel de factori și tendințe sunt:

4.3

Între timp, problemele existente în orașe se acutizează și apar noi provocări:

4.4

Peisajul demografic al marilor orașe și zonelor metropolitane prezintă adesea multiple provocări, dar și oportunități. Imaginea de ansamblu diferă de la oraș la oraș: aceasta depinde de caracteristicile populației și de oportunitățile economice, dar și de politicile naționale. Atunci când au succes, politicile integrate din țările gazdă duc, în general, la un grad (mai) ridicat de incluziune.

4.5

Raportul dintre zonele rurale și orașe reprezintă o adevărată provocare. Contrar opiniilor publice și politice general acceptate, condițiile de viață și de muncă din zonele metropolitane depind îndeaproape de o relație armonioasă între zonele rurale și orașe, adesea opusă percepției comune ori/ori, noi/ei. Un astfel de raport se încadrează perfect în noul model al dezvoltării policentrice.

4.6

Deși punctele de plecare pot fi diferite de la oraș la oraș, în funcție de nivelul de dezvoltare, majoritatea diferențelor sunt relative. În esență, modelul de urbanizare din noile state membre reflectă aceleași fenomene, chiar dacă de la o anumită distanță. Renovarea este unul dintre principalele obiective. Pe măsură ce creșterea economică va avea ca rezultat cheltuieli publice mai mari, mai multe investiții private și venituri mai mari, urbanizarea va căpăta treptat aceleași caracteristici în întreaga Europă.

4.7

În prezent, în documentele sale strategice și în propunerile de proiecte privind urbanizarea, Comisia face permanent referire la Agenda de la Lisabona. Consiliul și documentele naționale subliniază tot mai mult aceeași legătură. În orientările strategice comunitare, Comisia prezintă orașele ca fiind motoare ale dezvoltării regionale și centre de inovare, dar menționează și necesitatea de a îmbunătăți coeziunea internă prin intermediul combaterii excluziunii sociale și a criminalității, precum și de a ameliora calitatea vieții în zonele urbane defavorizate.

4.8

Agenda de la Lisabona a început sub forma unui proces descendent („de sus în jos”). Între timp, Comisia și Consiliul au realizat că este necesară și activarea procesului ascendent. În cadrul acestui proces „de jos în sus”, orașele în plină dezvoltare sunt actori importanți: un procent decisiv din modernizarea structurilor teritoriale și socio-economice europene se desfășoară, în principal, prin intermediul investițiilor publice și private și prin măsuri concrete adoptate în regiuni și orașe. Orașele reprezintă de obicei nivelul geografic optim pentru interacțiunea dintre sectorul public, cel privat și cel universitar, alături de societatea civilă, în scopul generării inovațiilor necesare la nivel european.

4.9

Din acest motiv, CESE consideră că orașele mari și zonele metropolitane trebuie să își definească propria Agendă de la Lisabona în domeniile competitivității, dezvoltării durabile și coeziunii și incluziunii sociale. O astfel de agendă ar trebui să ofere o structură orientată spre viitor și un program pe termen lung pentru factorii decizionali politici și pentru toate celelalte părți interesate de la nivel regional. Astfel se va încuraja încrederea în sine a orașelor și orașelor-regiune, stimulându-se capacitatea acestora de a se face auzite la nivel național și internațional.

4.10

Un program regional pe termen lung pentru regiunile mai dens populate din Europa trebuie să impună o abordare integrală sau holistică, ceea ce înseamnă că toate aspectele corespunzătoare ar trebui să fie interconectate. Cu cât condițiile pentru investiții private sunt mai bune, cu atât vor fi mai numeroase oportunitățile de creare de locuri de muncă, servicii publice și asistență pentru grupurile vulnerabile, precum bătrânii (singuri) și persoanele slab calificate (16). Atenția specifică și focalizată acordată durabilității și, în general, calității mediului construit va contribui la creșterea atractivității acestor orașe și regiuni, atât pentru populație, cât și pentru investiții (internaționale). Îmbunătățirea măsurilor privind coeziunea socială va facilita crearea de locuri de muncă. Definirea unor strategii globale și consecvente va crește credibilitatea în ochii populației (17).

4.11

Trebuie reținut, de asemenea, că deseori piețele nu funcționează din cauza rigidității la nivel spațial: a locuințelor, a politicii de dezvoltare, a infrastructurii, a transportului și mobilității. Soluțiile pentru aceste rigidități se găsesc, în general, la nivel metropolitan. Integrarea piețelor ar putea face, în timp, ca granițele statale să devină anacronice (18).

4.12

Aspectele interconectate ale unui program pentru zone urbanizate coezive de calitate și pentru orașul durabil de mâine sunt următoarele:

4.13

Un „Baukultur” (21) avansat este decisiv pentru orașul și orașul-regiune modern, cu alte cuvinte un concept arhitectural general întemeiat pe o abordare holistică în care arhitecții, planificatorii, proiectanții, industria construcțiilor, promotorii și utilizatorii finali cooperează pentru a crea și menține un mediu construit de calitate, în scopul promovării de soluții pentru orașele durabile (22).

5.1

Europa are nevoie de orașe puternice și durabile și de orașe-regiuni sau zone metropolitane capabile să se prezinte la nivel internațional.

5.2

Acest fapt plasează „guvernanța” pe primul plan. Există un larg consens referitor la analiza oportunităților și provocărilor, au loc tot mai multe schimburi de opinii între orașe, dar, dincolo de diferențele de situații dintre orașe, continuă să fie neclară repartizarea responsabilităților în situații concrete:

5.3

Practica demonstrează că spiritul de conducere, spiritul vizionar și consecvența reprezintă, în general, condiții esențiale pentru gestionarea cu succes a schimbării și pentru ca orașele să progreseze în mod constant.

5.4

Deoarece orașele și zonele metropolitane reprezintă poli de atracție și cadru al vieții zilnice pentru atât de multe persoane și având în vedere că potențiala lor importanță socio-economică pentru Europa este indiscutabilă, CESE consideră necesară inițierea unei dezbateri aprofundate privind influența globală a acestora — nu doar la nivel național, ci și european.

5.5

În virtutea principiului subsidiarității și ca urmare a faptului că, până de curând, tratatul nu includea dispoziții privind amenajarea teritoriului, rolul Comisiei și al Consiliului a fost neclar. Între timp, prin consultări directe cu orașele, DG-urile Comisiei desfășoară tot mai multe proiecte în zonele urbanizate. Problemele abordate se referă la cercetare și dezvoltare, la mediu, la crearea de locuri de muncă și la transporturi (24).

5.6

Și orașele tind să devină mai proactive în relația cu Bruxelles-ul, deoarece legislația UE le afectează în mod direct. Temele abordate se referă la reglementările de mediu, achizițiile publice, șomajul în rândul tinerilor, ordinea și siguranța publică, migrație și la zonele defavorizate.

5.7

Același lucru este valabil și pentru Agenda de la Lisabona în general. Din ce în ce mai des, criteriile europene în diferitele domenii sunt evaluate din perspectiva unei aplicări regionale: care sunt efectele aplicării propunerilor și/sau reglementărilor adoptate la nivel urban și metropolitan? Exemplele arată că, în cazul în care nu se iau în considerare condițiile urbane specifice, punerea în aplicare se poate dovedi mai costisitoare decât beneficiile obținute prin contribuția fondurilor structurale la proiectele respective.

5.8

În aceste condiții, CESE salută inițiativa Comisiei de a prezenta în curând o Carte verde privind coeziunea teritorială. Dezbaterea asupra Cărții verzi va reprezenta șansa de a aprofunda Carta de la Lepzig privind orașele durabile europene.

5.9

Programul menționat mai sus, la punctul 4.12, este unul substanțial. De obicei, situațiile sunt foarte complicate. Până în prezent nu a fost dezvoltată o perspectivă strategică consecventă privind marile orașe și orașele-regiuni decât într-un număr limitat de cazuri. Cel mai adesea lipsește un simț clar al direcției, ceea ce se datorează parțial pozițiilor ambigue ale guvernelor, opiniilor divergente din interiorul administrațiilor naționale și chiar de la nivel metropolitan.

5.10

Pe de altă parte, viziunea pe termen lung și consecvența la nivel metropolitan este indispensabilă pentru obținerea unui angajament al comunităților existente și, eventual, al celor nou create, pentru părțile interesate private și pentru crearea unor alianțe benefice în cadrul societății civile organizate. La ora actuală, un astfel de demers pare cu atât mai dificil cu cât conceptul de zone metropolitane este un fenomen destul de recent, ceea ce conferă o importanță tot mai mare unei dezbateri fructuoase în Europa în această privință (25).

5.11

Aceasta nu înseamnă că toate cazurile sunt asemănătoare, ci dimpotrivă. Dincolo de diferențele demografice și socio-economice din Europa, există o mare varietate de tradiții administrative și culturale diferite între țări și regiuni. Situațiile concrete, stilurile de viață și concepțiile privind organizarea variază considerabil. În unele cazuri, o singură idee conducătoare sau viziune pentru viitor s-a dovedit decisivă. În general, Agenda de la Lisabona poate fi utilă în identificarea unui cadru comun pentru discuții și găsirea de metode.

5.12

Adesea, guvernele centrale nu oferă suficient spațiu de manevră orașelor pentru a le permite hotărârea propriului destin. Politicile urmează îndeosebi traseul descendent, ca de altfel și procedurile birocratice. Prin promovarea autodeterminării s-ar putea crea condițiile ideale pentru punerea în aplicare în mod adecvat a strategiilor și politicilor dorite. O redefinire a poziției orașelor mari, a orașelor-regiuni sau a zonelor metropolitane le poate conferi acestora statutul de „comunități de responsabilitate” autentice.

5.13

Autodeterminarea și respectul reciproc între orașe și zonele lor limitrofe vor încuraja responsabilitatea și răspunderea autorităților locale și regionale și vor contribui la o atitudine proactivă — binevenită — a societății civile și a sectorului privat.

5.14

În scopul obținerii unei eficiențe sporite, va fi necesară, în multe cazuri, redefinirea organismelor administrative locale și regionale (municipii și altele) și a competențelor acestora.

5.15

Este posibil ca populația orașelor europene să se diversifice și mai mult în continuare, atât în privința locurilor de muncă, a veniturilor, cât și din punct de vedere cultural. În principiu sunt întrunite toate condițiile pentru crearea unei urbanizări diversificate, dar dacă diferitele procese nu sunt gestionate în mod corect, acest potențial ar putea fi compromis, iar coeziunea societății ar putea avea de suferit.

5.16

Dezbaterile pe teme specifice, stabilirea unei agende și monitorizarea efectivă la nivel european se pot dovedi extrem de utile pentru definirea unei direcții consecvente la nivel regional. O astfel de consecvență nu este necesară doar pentru actorii publici, ci se va dovedi indispensabilă și pentru atragerea altor părți interesate, publice și private, precum și a persoanelor cu calificare înaltă din mediul urban.