1)

Articolul 6 din Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care permite continuarea, din motive cruciale de interes public major, a procedurii de autorizare a unui plan sau a unui proiect ale cărui efecte asupra unei arii speciale de conservare nu pot fi atenuate și cu privire la care autoritatea publică competentă a dat deja un aviz negativ, cu excepția cazului în care există o soluție alternativă care implică inconveniente mai reduse pentru integritatea ariei vizate, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.

2)

Atunci când un plan sau un proiect a făcut, în temeiul articolului 6 alineatul (3) din Directiva 92/43, obiectul unei evaluări defavorabile a efectelor sale asupra unei arii speciale de conservare, iar statul membru în cauză a decis, cu toate acestea, în temeiul alineatului (4) al acestui articol, să îl realizeze din motive cruciale de interes public major, articolul 6 din această directivă trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care permite ca, după evaluarea sa defavorabilă conform alineatului (3) al acestui articol și înainte de adoptarea sa definitivă în temeiul alineatului (4) al articolului menționat, acest plan sau acest proiect să fie completat cu măsuri de atenuare a efectelor asupra acestei arii și ca evaluarea respectivelor efecte să fie continuată. În schimb, articolul 6 din Directiva 92/43 nu se opune, în aceeași ipoteză, unei reglementări naționale care permite definirea măsurilor de compensare în cadrul aceleiași decizii, cu condiția ca celelalte condiții de aplicare a articolului 6 alineatul (4) din această directivă să fie de asemenea îndeplinite.

3)

Directiva 92/43 trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care prevede că autorul cererii realizează un studiu privind efectele planului sau ale proiectului în cauză asupra ariei speciale de conservare vizate, pe baza căruia autoritatea competentă procedează la evaluarea acestor efecte. Directiva menționată se opune, în schimb, unei reglementări naționale care permite ca autorul cererii să fie însărcinat să includă, în planul sau în proiectul definitiv, condiții, observații și recomandări cu caracter peisagistic și de mediu după ce acesta a făcut obiectul unei evaluări negative de către autoritatea competentă, fără ca planul sau proiectul astfel modificat să trebuiască să facă obiectul unei noi evaluări de către această autoritate.

4)

Directiva 92/43 trebuie interpretată în sensul că, deși lasă statelor membre competența de a desemna autoritatea competentă să evalueze efectele unui plan sau ale unui proiect asupra unei arii speciale de conservare cu respectarea criteriilor enunțate de jurisprudența Curții, ea se opune în schimb ca vreo autoritate să continue sau să completeze această evaluare, odată ce a fost realizată.