EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Standarde minime de sănătate şi securitate în timpul folosirii echipamentului de muncă

Standarde minime de sănătate şi securitate în timpul folosirii echipamentului de muncă

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Directiva 2009/104/CE – cerințele minime de securitate și sănătate pentru folosirea de către lucrători a echipamentului de muncă la locul de muncă

CARE ESTE ROLUL ACESTEI DIRECTIVE?

  • Directiva stabilește cerințele minime de sănătate și securitate pentru folosirea de către lucrători a echipamentului de muncă la locul de muncă.
  • Aceasta este a doua directivă specială în sensul Directivei 89/391/CEE care introduce norme generale pentru încurajarea îmbunătăţirii sănătăţii și securității lucrătorilor la locul de muncă.
  • Directiva codifică și abrogă Directiva 89/655/CEE, care a fost modificată semnificativ de mai multe ori.

ASPECTE-CHEIE

Angajatorii trebuie să ia toate măsurile pentru a asigura securitatea echipamentului de muncă pus la dispoziția lucrătorilor.

La selectarea echipamentului de muncă, angajatorii trebuie să acorde atenție condițiilor specifice de muncă existente la locul de muncă, luând în considerare securitatea și sănătatea lucrătorilor. Acolo unde riscurile nu pot fi eliminate în totalitate în timpul funcționării echipamentului de muncă, angajatorii trebuie să ia măsuri adecvate pentru minimizarea acestora. Acolo unde există legislație a UE care reglementează echipamentul de muncă, angajatorii trebuie să asigure faptul că echipamentul îndeplinește cerințele acesteia sau cerințele formulate în anexa I la această directivă.

Angajatorii sunt responsabili să se asigure că echipamentul de muncă este:

  • întreținut periodic pentru a rămâne în conformitate cu cerințele legale;
  • instalat corect și funcționează corect prin asigurarea inspecției/testării echipamentului de muncă de către persoane calificate corespunzător. Rezultatele inspecțiilor trebuie înregistrate și păstrate.

Acolo unde este probabil ca echipamentul de muncă să implice un risc specific pentru sănătatea și securitatea lucrătorului, angajatorii trebuie să asigure faptul că accesul la acesta este rezervat numai persoanelor însărcinate să îl folosească. De asemenea, angajatorii trebuie să asigure faptul că numai lucrătorii special desemnați efectuează lucrări de reparații, transformare, întreținere sau service.

De asemenea, angajatorii trebuie să ia în mod deosebit în considerare principiile ergonomice și aspectele sănătății la locul de muncă cu privire la lucrători în timpul utilizării echipamentului de muncă.

Angajatorii trebuie să le furnizeze lucrătorilor informații adecvate și clare (acolo unde este adecvat, în formă scrisă) cu privire la echipamentul de muncă, referitoare la:

  • condițiile de utilizare,
  • situații anormale previzibile,
  • concluzii trase din experiență.

Angajatorii trebuie să asigure faptul că lucrătorii sunt instruiți în mod corespunzător, mai ales cu privire la echipamente cu risc specific, și sunt informați cu privire la orice riscuri pe care le poate prezenta utilizarea echipamentului.

DE CÂND SE APLICĂ DIRECTIVA?

Se aplică de la 23 octombrie 2009. Directiva 2009/104/UE codifică și înlocuiește Directiva 89/655/CEE și modificările ulterioare ale acesteia. Directiva inițială 89/655/CEE a trebuit transpusă în legislația țărilor UE până în 1992.

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați:

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Directiva 2009/104/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru folosirea de către lucrători a echipamentului de muncă la locul de muncă [a doua directivă specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE] (versiune codificată) (JO L 260, 3.10.2009, pp. 5-19)

DOCUMENTE CONEXE

Directiva 89/655/CEE a Consiliului din 30 noiembrie 1989 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru folosirea de către lucrători a echipamentului de lucru la locul de muncă [a doua directivă specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva nr. 89/391/CEE] (JO L 393, 30.12.1989, pp. 13-17)

Modificările succesive aduse Directivei 89/655/CEE au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

Directiva 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă (JO L 183, 29.6.1989, pp. 1-8)

A se vedea versiunea consolidată.

Data ultimei actualizări: 28.11.2017

Top