EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32019R2095

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2095 al Comisiei din 29 noiembrie 2019 privind operarea unei deduceri din cota de pescuit pentru somonul de Atlantic pusă la dispoziția Poloniei în 2019 ca urmare a depășirii cotei de pescuit în 2018

C/2019/8712

JO L 317, 9.12.2019, p. 105–107 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2019/2095/oj

9.12.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 317/105


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2019/2095 AL COMISIEI

din 29 noiembrie 2019

privind operarea unei deduceri din cota de pescuit pentru somonul de Atlantic pusă la dispoziția Poloniei în 2019 ca urmare a depășirii cotei de pescuit în 2018

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009 de stabilire a unui sistem de control al Uniunii pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 847/96, (CE) nr. 2371/2002, (CE) nr. 811/2004, (CE) nr. 768/2005, (CE) nr. 2115/2005, (CE) nr. 2166/2005, (CE) nr. 388/2006, (CE) nr. 509/2007, (CE) nr. 676/2007, (CE) nr. 1098/2007, (CE) nr. 1300/2008, (CE) nr. 1342/2008 și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 2847/93, (CE) nr. 1627/94 și (CE) nr. 1966/2006 (1), în special articolul 105 alineatele (1), (2) și (3),

întrucât:

(1)

Cota de pescuit pentru somonul de Atlantic în apele Uniunii din subdiviziunile 22-31 (SAL/3BCD-F) a fost alocată Poloniei pentru anul 2018 prin Regulamentul (UE) 2017/1970 al Consiliului (2).

(2)

Această cotă de pescuit pentru anul 2018 a fost majorată cu 1 369 de exemplare după aplicarea flexibilității de la an la an prevăzute la articolul 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (3). Creșterea, reprezentând 10 % din debarcările permise pentru anul 2017, a fost calculată pe baza cantităților rămase neutilizate după declarațiile de captură. În timpul misiunilor de inspecție efectuate în Polonia în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 în 2018, Comisia a identificat date raportate incorect și date raportate insuficient privind capturile, care au arătat că a fost epuizată cota poloneză pentru somonul de Atlantic din 2017 în apele Uniunii din subdiviziunile 22-31. Prin urmare, flexibilitatea de la an la an din anul 2017 până în anul 2018 în temeiul articolului 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 a fost acordată în mod necuvenit, iar cantitățile corespunzătoare ar trebui deduse în consecință din cota pentru 2018.

(3)

De asemenea, Comisia a identificat inconsecvențe suplimentare în ceea ce privește datele poloneze referitoare la pescuitul de somon de Atlantic în apele Uniunii din subdiviziunile 22-31 pentru anul 2018, prin verificarea încrucișată a datelor înregistrate și raportate în cursul campaniilor de pescuit inspectate și neinspectate. Aceste inconsecvențe în raportarea privind componența capturilor au fost coroborate de mai multe misiuni de audit și de verificare desfășurate în Polonia în perioada 2018-2019 în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1224/2009. Aceste rapoarte de audit au fost comunicate în mod corespunzător Poloniei și discutate cu aceasta.

(4)

Dovezile colectate au permis Comisiei să stabilească faptul că contingentul pentru somonul de Atlantic din apele Uniunii din subdiviziunile 22-31 alocate Poloniei în anul 2018 prin Regulamentul (UE) 2017/1970 al Consiliului a fost depășit cu 2 160 de bucăți de somon. În temeiul articolului 105 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, în cazul în care Comisia stabilește că un stat membru a depășit cotele de pescuit care i-au fost alocate, ea operează deduceri din viitoarele cote de pescuit ale statului membru respectiv.

(5)

La articolul 105 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 se prevede că astfel de deduceri trebuie operate în următorul (următorii) an(i), aplicând factorii de multiplicare respectivi stabiliți la alineatele menționate.

(6)

În conformitate cu articolul 105 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, ar trebui să se aplice un factor de multiplicare egal cu 1,00, deoarece valoarea depășirii cotelor de pescuit, cuantificată de Comisie, este mai mică de 100 de tone,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Cota de pescuit pentru somonul de Atlantic din apele Uniunii din subdiviziunile 22-31 alocate Poloniei pentru anul 2019 prin Regulamentul (UE) 2018/1628 al Consiliului (4) se reduce în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 29 noiembrie 2019.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 343, 22.12.2009, p. 1.

(2)  Regulamentul (UE) 2017/1970 al Consiliului din 27 octombrie 2017 privind stabilirea, pentru anul 2018, a posibilităților de pescuit pentru anumite stocuri de pește și grupuri de stocuri de pește, aplicabile în Marea Baltică și de modificare a Regulamentului (UE) 2017/127 (JO L 281, 31.10.2017, p. 1).

(3)  Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind politica comună în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1954/2003 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2371/2002 și (CE) nr. 639/2004 ale Consiliului și a Deciziei 2004/585/CE a Consiliului (JO L 354, 28.12.2013, p. 22).

(4)  Regulamentul (UE) 2018/1628 al Consiliului din 30 octombrie 2018 privind stabilirea, pentru anul 2019, a posibilităților de pescuit pentru anumite stocuri de pește și grupuri de stocuri de pește, aplicabile în Marea Baltică, și de modificare a Regulamentului (UE) 2018/120 în ceea ce privește anumite posibilități de pescuit în alte ape (JO L 272, 31.10.2018, p. 1).


ANEXĂ

DEDUCERE DIN COTA DE PESCUIT PENTRU SOMONUL DE ATLANTIC PUSĂ LA DISPOZIȚIA POLONIEI ÎN 2019 PENTRU STOCURI AFECTATE DE DEPĂȘIRI ALE COTELOR

Stat membru

Codul speciei

Codul zonei

Denumirea speciei

Denumirea zonei

Cota inițială pentru 2018 (în bucăți)

Debarcări permise în 2018 (cantitate adaptată totală, în bucăți) (1)

Total capturi în 2018 (cantitate în bucăți)

Utilizarea cotei de pescuit în raport cu debarcările permise

Depășirea cotei de pescuit în raport cu debarcările permise (cantitate în bucăți)

Factor de multiplicare (3)

Factor de multiplicare suplimentar (4) ,  (5)

Deduceri de aplicat în 2019 (cantitate în bucăți)

PL

SAL

3BCD-F

Somon de Atlantic

Apele Uniunii din subdiviziunile 22-31

5 729

15 739  (2)

17 899

113,72 %

2 160

1,00

/

2 160


(1)  Cote puse la dispoziția unui stat membru în temeiul regulamentelor relevante privind posibilitățile de pescuit, după ce au fost luate în considerare schimburile de posibilități de pescuit în conformitate cu articolul 16 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 354, 28.12.2013, p. 22), transferurile de cote din 2017 în 2018 în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96 al Consiliului (JO L 115, 9.5.1996, p. 3) și cu articolul 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 sau realocarea și deducerea posibilităților de pescuit în conformitate cu articolele 37 și 105 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009.

(2)  Această sumă include o reducere de 1 369 de bucăți de somon, corespunzătoare flexibilității de la an la an acordată în mod nejustificat în 2018, în temeiul articolului 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, după identificarea unor date raportate incorect și a unor date raportate insuficient privind capturile pentru 2017.

(3)  Conform dispozițiilor articolului 105 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009. În toate cazurile în care depășirea cotei de pescuit este mai mică sau egală cu 100 de tone, se aplică o deducere egală cu depășirea cotei de pescuit înmulțită cu factorul de multiplicare 1,00.

(4)  Conform dispozițiilor articolului 105 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 și cu condiția ca depășirea cotei de pescuit să fie mai mare de 10 %.

(5)  Litera „A” indică faptul că s-a aplicat un factor de multiplicare suplimentar de 1,5 ca urmare a depășirilor consecutive ale cotei de pescuit în anii 2016, 2017 și 2018. Litera „C” indică faptul că s-a aplicat un factor de multiplicare suplimentar de 1,5, deoarece stocul face obiectul unui plan multianual.


Top