19/Volumul 3

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

1

---

Notă introductivă

În conformitate cu articolul 58 din Actul privind condițiile de aderare a Republicii Bulgaria și a României și adaptările la tratatele pe care se întemeiază Uniunea Europeană (JO L 157, 21.6.2005, p. 203), textele actelor instituțiilor și ale Băncii Centrale Europene adoptate înainte de data aderării, redactate de Consiliu sau Comisie ori de Banca Centrală Europeană în limbile bulgară și română sunt autentice, de la data aderării, în aceleași condiții ca și textele redactate în celelalte limbi oficiale ale Comunităților. Articolul menționat prevede, de asemenea, că textele se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene dacă și textele în limbile actuale au fost publicate.

În conformitate cu acest articol, prezenta ediție specială a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene se publică în limba română și conține textele actelor obligatorii cu aplicare generală. Prezenta ediție cuprinde actele adoptate din 1952 până la 31 decembrie 2006.

Textele care se publică sunt grupate în 20 de capitole, în funcție de clasificarea existentă în Repertoarul legislației comunitare în vigoare, după cum urmează:

01	Probleme generale, financiare și instituționale
02	Uniunea vamală și libera circulație a mărfurilor
03	Agricultură
04	Pescuit
05	Libera circulație a lucrătorilor și politica socială
06	Dreptul de stabilire și libertatea de a presta servicii
07	Politica în domeniul transporturilor
08	Politica în domeniul concurenței
09	Impozitare
10	Politica economică și monetară și libera circulație a capitalurilor
11	Relații externe
12	Energie
13	Politica industrială și piața internă
14	Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale
15	Protecția mediului, a consumatorilor și a sănătății
16	Știință, informare și cultură
17	Legislația privind întreprinderile
18	Politica externă și de securitate comună
19	Spațiul de libertate, securitate și justiție
20	Europa cetățenilor

Repertoarul menționat, care se publică bianual în limbile oficiale ale Uniunii Europene, se va publica ulterior și în limba română, urmând a fi incluse trimiteri la prezenta ediție specială. Astfel, repertoarul poate fi utilizat și ca index al prezentei ediții speciale.

Actele publicate în prezenta ediție specială se publică, cu câteva excepții, în forma în care au fost publicate în Jurnalul Oficial în limbile originare. Prin urmare, la utilizarea prezentei ediții speciale trebuie luate în considerare modificările ulterioare sau adaptările ori derogările adoptate de instituții sau de Banca Centrală Europeană ori care sunt prevăzute în Actul de aderare.

În mod excepțional, în anumite cazuri, când anexele tehnice de mari dimensiuni ale actelor se înlocuiesc ulterior cu alte anexe, se va face trimitere numai la ultimul act de înlocuire. Acesta este, în special, cazul anumitor acte care conțin listele codurilor vamale (capitolul 02), al actelor privind transportul, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase (capitolele 07 și 13), precum și al anumitor protocoale și anexe la Acordul privind SEE.

De asemenea, Statutul personalului se publică, în mod excepțional, în formă consolidată în care sunt incluse toate modificările până la sfârșitul anului 2005. Modificările efectuate după această dată se publică în versiunea originară.

Edițiile speciale cuprind două sisteme de numerotare:

(i)

numerotarea originară a paginilor Jurnalului Oficial și data publicării din edițiile în limbile olandeză, franceză, germană și italiană, începând cu 1 ianuarie 1973 din edițiile în limbile engleză și daneză, începând cu 1 ianuarie 1981 din ediția în limba greacă, începând cu 1 ianuarie 1986 din edițiile în limbile spaniolă și portugheză, începând cu 1 ianuarie 1995 din edițiile în limbile finlandeză și suedeză și începând cu 1 mai 2004 din edițiile în limbile cehă, estonă, letonă, lituaniană, malteză, maghiară, polonă, slovacă și slovenă. În numerotarea paginilor există întreruperi întrucât nu toate actele care au fost publicate la data respectivă sunt publicate în prezenta ediție specială. Atunci când se face trimitere la Jurnalul Oficial în citarea actelor, trebuie utilizate numerele paginilor originare;

(ii)	numerotarea paginilor din edițiile speciale, care este continuă și care nu trebuie utilizată pentru citarea actelor.

Până în iunie 1967, numerotarea paginilor Jurnalului Oficial începea de la pagina 1 în fiecare an. După această dată, fiecare număr a început cu pagina 1.

De la 1 ianuarie 1968, Jurnalul Oficial a fost împărțit în două părți:

—	Legislație („L”),

—	Comunicări și informări („C”).

La 1 februarie 2003, vechea denumire oficială de „Jurnal Oficial al Comunităților Europene” s-a schimbat, ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Nisa, aceasta fiind în prezent „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”.

---

19/Volumul 3

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

3

---

41999D0006

---

L 239/409

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

DECIZIA COMITETULUI EXECUTIV

din 28 aprilie 1999

privind acquis-ul Schengen din domeniul telecomunicațiilor

[SCH/Com-ex (99)6]

COMITETUL EXECUTIV,

având în vedere articolul 132 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen,

având în vedere articolul 44 din convenția menționată anterior,

DECIDE:

Prin prezenta se aprobă cerințele tactice și operaționale pentru un viitor sistem transfrontalier de radiocomunicații digitale destinat organelor de poliție și serviciilor vamale din statele Schengen, definite potrivit mandatului care decurge din articolul 44, regulile de fabricare și administrare ale algoritmurilor uniforme de codificare și alte acorduri convenite în cadrul mandatului subgrupului pentru telecomunicații, așa cum se prevede în următoarele nouă documente.

1.	SCH/I-telecom (92)21 Rev. 2 (1) din 12 iunie 1992   „Definirea necesarului de echipamente de telecomunicații pentru organele de poliție și serviciile vamale”

2.	SCH/I-telecom (95)18 (1) din 8 iunie 1995   „Sistemele de radiocomunicații digitale pentru organizațiile de securitate (cerințe tactice și operaționale)”

3.	SCH/I-telecom (96)44 Rev. 5 (1) din 14 noiembrie 1997   „Cerințele pentru terminalele și interfețele cu utilizatorul din viitoarele sisteme de radiocomunicații digitale cu linii partajate din statele Schengen”

4.	SCH/I-telecom (95)33 Rev. 2 (1) din 6 decembrie 1995   „Solicitarea adresată ETSI de a efectua un studiu al normelor europene care îndeplinesc cerințele funcționale Schengen”

5.	SCH/I-telecom (95)35 (1) din 21 noiembrie 1995   „Cerințele de comunicație Schengen și standardul TETRA”

6.	SCH/I-telecom-crypto (95)37 Rev. 4 (1) din 8 iulie 1996   „Rețele de radiocomunicații digitale pentru organizațiile de securitate (cerințe de securitate)”

7.	SCH/I-telecom-crypto (97)7 Rev. 5 (1) din 24 februarie 1998   „Acord pentru utilizarea și păstrarea algoritmurilor Schengen”

8.	SCH/I-telecom-crypto (97)10 Rev. 2 (1) din 24 februarie 1998   „Criterii de fabricare a algoritmurilor specifice Schengen”

9.	SCH/I (98)17 Rev. 4 (1) din 26 mai 1998   „Amendament la mandatul subgrupului de telecomunicații în sensul examinării aspectelor de interoperabilitate ale diferitelor sisteme de radiocomunicații digitale”

---

(1)  Document cu circulație restrânsă.

---

19/Volumul 3

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

5

---

41999D0007

---

L 239/411

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

DECIZIA COMITETULUI EXECUTIV

din 28 aprilie 1999

privind ofițerii de legătură

[SCH/Com-ex (99) 7 Rev. 2]

COMITETUL EXECUTIV,

având în vedere articolul 132 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen,

având în vedere articolul 7 și 47 din convenția menționată anterior,

luând în considerare Declarația sa din 16 septembrie 1998 [doc. SCH/Com-ex (98) Decl. 2 Rev.],

DECIDE:

1.	Prin prezenta se aprobă planul de detașare reciprocă a ofițerilor de legătură pentru acordarea de consultanță și asistență în îndeplinirea sarcinilor privind securizarea și controlul frontierelor externe [doc. SCH/I-Front (98) 170 Rev. 5].

2.

Se recomandă părților semnatare să detașeze fără întârziere ofițeri de legătură în locurile pe care le aleg dintre cele incluse în lista din Doc. SCH/I-Front (99) 9 Rev. 3 și, după caz, să încheie acordurile bilaterale care mai sunt necesare. Prezenta listă orientativă nu are caracter obligatoriu și este actualizată în conformitate cu evoluția situației.

---

SCH/I-Front (98)170 Rev. 5

DETAȘAREA RECIPROCĂ A OFIȚERILOR DE LEGĂTURĂ PENTRU ACORDAREA DE CONSULTANȚĂ ȘI ASISTENȚĂ ÎN ÎNDEPLINIREA SARCINILOR PRIVIND SECURIZAREA ȘI CONTROLUL FRONTIERELOR EXTERNE

La reuniunea din 16 septembrie 1998, Comitetul executiv adoptă Declarația SCH/Com-ex (98) decl. 2 Rev. 2 prin care grupului central i se încredințează sarcina de a verifica dacă activitățile de consultanță și asistență întreprinse de către angajații uneia dintre părțile contractante cu ocazia efectuării controalelor la frontierele externe ale celeilalte părți contractante sunt de natură să amelioreze securitatea frontierelor.

După discutarea în detaliu, în cadrul reuniunii din 28 septembrie 1998, a posibilităților de acordare de consultanță și asistență de către ofițerii de legătură detașați la frontierele externe, subgrupul a hotărât fără rezerve că acest lucru este posibil.

Pentru a executa în întregime mandatul primit din partea Comitetului executiv, prin prezenta subgrupul supune spre aprobare următorul plan de detașare reciprocă a ofițerilor de legătură desemnați să acorde consultanță și asistență în îndeplinirea sarcinilor de securizare și control al frontierelor externe.

I.   GENERALITĂȚI:

1.1.   Cadrul juridic

Detașarea ofițerilor de legătură și activitățile acestora sunt reglementate prin articolul 47 alineatele (1), (2) și (3) din Convenția Schengen, precum și prin articolul 7 a treia teză din Convenția Schengen.

În baza acestor dispoziții, ofițerii de legătură pot fi detașați permanent sau temporar în scopul intensificării și accelerării cooperării dintre părțile contractante. Acest lucru se aplică în mod expres și la asistența reciprocă dintre autoritățile transfrontaliere din zona frontierelor externe.

De asemenea, detașarea la nivel operațional se va întemeia întotdeauna pe acorduri bilaterale încheiate între statele partenere și, dacă este necesar, aceste acorduri pot fi completate cu măsuri specifice convenite între autoritățile administrative din domeniu. În acest sens, statele care fac schimb de ofițeri de legătură pot adopta măsuri bilaterale care fac derogare de la reglementările menționate în cele ce urmează. Cu toate acestea, încheierea de acorduri bilaterale nu împiedică în nici un fel consultările și notificările reciproce.

1.2.   Domenii de intervenție

Ofițerii de legătură pot fi detașați la unitățile poliției de frontieră care activează la frontierele maritime, terestre și aeroportuare, precum și la unitățile gărzii de coastă. Aceștia oferă consultanță și asistență angajaților permanenți ai unităților de intervenție din statelor Schengen, în activitatea de supraveghere și control la frontierele externe ale spațiului Schengen, atât la cererea acestora cât și prin înțelegere cu autoritatea gazdă și în conformitate cu instrucțiunile pe care le au. În cadrul acestei activități, ofițerii de legătură pot să constate și să strângă probe pentru a stabili prezumții în domeniul imigrării ilegale și criminalității transfrontaliere. Cu toate acestea, ofițerii de legătură nu trebuie să îndeplinească sarcini care țin de suveranitatea statelor. Ofițerii trebuie să fie detașați în principal la punctele de trecere a frontierei și pe liniile de frontieră care au o importanță deosebită din punctul de vedere al imigrării ilegale în spațiul Schengen.

Activitățile ofițerilor de legătură nu trebuie să aducă atingere suveranității statului căruia îi acordă asistență; îndeplinirea sarcinilor ce le revin nu trebuie să aducă atingere legislației interne și normelor administrative ale statului respectiv.

Sarcinile ofițerilor de legătură enumerate mai jos cu titlu de exemplu, sunt executate numai în contextul acordării de consultanță și asistență autorităților statului gazdă care au atribuții în domeniul poliției de frontieră.

În oricare dintre cazuri, sarcinile se aduc la îndeplinire:

—	în conformitate cu legislația internă;

—	cu respectarea strictă a normelor specifice prevăzute de diversele acorduri bilaterale care, dacă este necesar, pot fi completate prin măsuri mai specifice; și

—	în înțelegere cu autoritățile statului gazdă și în conformitate cu instrucțiunile date de acestea.

Aceste sarcini pot include:

Schimbul de informații — strângerea periodică de informații și schimbul de informații cu privire la cazuri specifice; — stabilirea de legături între autoritățile competente, în special în temeiul articolelor 39 și 46 din Convenția Schengen; — informarea autorităților din statul gazdă pe probleme care se referă la intrarea și ieșirea de pe teritoriu în raport cu statul de origine al ofițerilor detașați.

Acordarea de consultanță și asistență ofițerilor din statul gazdă — consultanță și asistență acordate ofițerilor statului gazdă pentru: — intervievarea călătorilor și — verificarea autenticității documentelor eliberate de statul de origine al ofițerilor detașați — consultanță și asistență acordate ofițerilor din statul gazdă în desfășurarea activităților de consemnare ale poliției de frontieră, cum ar fi: — întocmirea rapoartelor; — înregistrarea declarațiilor; — derularea interviurilor; — întocmirea statisticilor; — consultanță și asistență acordate ofițerilor din statul gazdă pentru: — evaluarea documentelor despre care ofițerii de legătură au cunoștință; — planificarea măsurilor de supraveghere a frontierei; — evaluarea intervențiilor poliției de frontieră; — consultanță și asistență acordate ofițerilor din statul gazdă pentru actualizarea raportului privind situația la frontieră; — însoțirea ofițerilor statului gazdă care efectuează operațiuni de patrulă la frontieră.

De asemenea, la punctele de frontieră aeroportuare și maritime pot fi executate și următoarele sarcini:

—	acordarea de consultanță/furnizarea de informații autorităților în vederea luării măsurilor de repatriere de către statul de origine al ofițerilor detașați, ținându-se seama de acordurile de readmisie în vigoare;

—	acordarea de consultanță persoanelor de contact ale călătorilor sau transportatorilor din statul de origine al ofițerilor de legătură detașați.

1.3.   Profilul ofițerilor de legătură

Ofițerii care urmează să fie detașați trebuie să corespundă atât profesional, cât și din punctul de vedere al caracteristicilor personale, unor eventuale misiuni pe termen-lung în afara țării. Experiența în domeniul transfrontalier este obligatorie. Dacă este posibil, ofițerii de legătură trebuie să cunoască aprofundat limba vorbită în țara gazdă și să stăpânească cel puțin limba de lucru utilizată în zona unde urmează să fie detașați.

În principiu, se vor detașa cu prioritate ofițerii cu o înaltă calificare profesională.

1.4.   Logistica

Statul gazdă oferă sprijin logistic statului care detașează ofițeri de legătură, cu respectarea suveranității ambelor state și în conformitate cu acordurile bilaterale în domeniu.

—

în cazul în care situația locală permite acest lucru, autoritatea gazdă trebuie să le asigure ofițerilor de legătură un birou propriu sau cel puțin le dea posibilitatea de a împărți un birou cu alte persoane. Ofițerul de legătură trebuie să aibă acces la toate dotările logistice de care dispune autoritatea gazdă;

—	cazarea ofițerului de legătură se plătește de către statul care îl detașează. Statul gazdă trebuie să acorde sprijin în obținerea cazării;

—	autoritatea oficială a ofițerilor de legătură în statul gazdă (ambasada sau ministerul/autoritățile statului care efectuează detașarea) este stabilită în acordurile bilaterale;

—	asistență medicală: — Statul care detașează ofițeri de legătură se asigură că aceștia beneficiază de asigurare medicală suficientă în statul gazdă în caz de îmbolnăvire. Dacă este necesar, se vor lua măsuri suplimentare.

2.   LOCAȚIILE DE DETAȘARE

Selectarea locațiilor recomandate statelor Schengen pentru detașarea ofițerilor de legătură este stabilită separat de către subgrupul pe probleme de frontieră. Această listă orientativă nu are caracter obligatoriu și va fi actualizată în funcție de evoluția situației.

3.   EVALUARE – CONTINUITATE

După caz, statele Schengen vor face schimb de experiență în cadrul subgrupului pe probleme de frontieră cu privire la detașarea ofițerilor de legătură (1).

---

(1)  După integrarea statelor Schengen în Uniunea Europeană, activitatea sub-grupului pe probleme de frontieră va continua în cadrul structurii Consiliului cu competențe pe în chestiuni privind frontierele externe.

---

SCH/I-Front (99)9 Rev. 3

(Detașarea reciprocă a ofițerilor de legătură pentru a acorda consultanță și asistență în îndeplinirea sarcinilor legate de securizarea și controlul frontierelor externe)

Lista orientativă a locațiilor recomandate actualmente statelor Schengen pentru detașarea ofițerilor de legătură

Mai jos este redată lista cu locațiile pe care subgrupul pe probleme de frontieră le recomandă actualmente statelor Schengen pentru detașarea de ofițeri de legătură.

Această listă orientativă nu are în nici un fel caracter obligatoriu și va fi actualizată de către subgrupul pe probleme de frontieră în conformitate cu evoluția situației (1).

1.	Belgia — Bruxelles (aeroportul Zaventem)

2.

Germania — aeroportul din Frankfurt pe Main — München (aeroportul Franz Joseph Strauss) — Frankfurt pe Oder (frontiera terestră cu Polonia) — Ludwigsdorf (frontiera terestră cu Polonia) — Zinnwald (frontiera terestră cu Republica Cehă) — Waidhaus (frontiera terestră cu Republica Cehă) — Hamburg (port)

3.	Franța — Marsilia (port) — Paris (aeroportul Charles de Gaulle)

4.	Grecia — Atena (aeroport) — Salonic (aeroport) — Kakabia (frontiera terestră cu Albania) — Kastanies (frontiera terestră cu Turcia) — Samos — Corfu

5.	Italia — Roma – Fiumicino (aeroport) — Brindisi (frontieră maritimă) — Trapani — Trieste (frontieră terestră cu Slovenia) — Milano (aeroportul Malpensa)

6.	Țările de Jos — Amsterdam (aeroportul Schiphol)

7.	Austria — Viena – Schwechat (aeroport) — autostrada Nickelsdorf (frontieră terestră cu Ungaria) — Spielfeld (frontieră terestră cu Slovenia) — Berg (frontieră terestră cu Slovacia) — Drasenhofen (frontieră terestră cu Republica Cehă)

8.	Spania — Algeciras (port) — Madrid (aeroportul Barajas)

---

(1)  După integrarea statelor Schengen în Uniunea Europeană, activitatea sub-grupului pe probleme de frontieră va continua în cadrul structurii Consiliului cu competențe pe în chestiuni privind frontierele externe.

---

19/Volumul 3

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

11

---

41999D0008

---

L 239/417

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

DECIZIA COMITETULUI EXECUTIV

din 28 aprilie 1999

privind principiile generale de reglementare a plății informatorilor

[SCH/Com-ex (99)8 Rev. 2]

COMITETUL EXECUTIV,

având în vedere articolul 132 din Acordul de punere în aplicare a Convenției Schengen,

având în vedere articolele 70 și 76 din convenția menționată anterior,

DECIDE:

Comitetul Executiv aprobă Decizia grupului central din 22 martie 1999 privind principiile generale de reglementare a plății informatorilor [SCH/C (99)25, SCH/Stup (98)72 Rev.].

---

SCH/Stup (98)72 Rev. 2

Subiect: Principii generale de reglementare a plății informatorilor

1.   Introducere

Criminalitatea internațională în materie de droguri, alte forme de criminalitate gravă și de criminalitate organizată reprezintă un fenomen care ia o amploare din ce în ce mai mare care afectează și statele Schengen.

Infractorii, îndeosebi cei implicați în traficul ilegal de droguri, adoptă o abordare din ce în ce mai profesionistă și se adaptează cu flexibilitate noilor condiții geopolitice, juridice, economice și tehnologice, utilizând structuri antreprenoriale și combinând activitățile de afaceri ilegale cu activitățile comerciale legitime. Aceștia sunt totodată pregătiți să acționeze prin orice mijloace pentru a-și atinge obiectivele, recurgând la amenințări sau acte de violență împotriva persoanelor și a bunurilor, căutând să-și exercite influența în vederea manipulării oamenilor politici, a oamenilor de afaceri și a autorităților publice, cu principalul scop al maximizării profiturilor și al obținerii puterii.

Metoda de operare a rețelelor infracționale implicate în traficul de droguri se caracterizează prin specializare, diviziunea muncii și compartimentare. Profiturile ilegale sunt „reinvestite” în noi activități infracționale sau injectate în activități comerciale legitime, cu scopul de a câștiga influență și de a crea un monopol criminal.

Chiar și metodele speciale de investigație își pierd tot mai mult din eficacitate. În consecință, tehnica culegerii active de informații sub acoperire și a utilizării metodelor investigative operaționale, cum este evaluarea sistematică, a dobândit o importanță din ce în ce mai mare în domeniul identificării și combaterii criminalității organizate în materie de droguri. În această privință, o atenție deosebită trebuie acordată utilizării sistematice, coordonate și focalizate a informatorilor.

Pentru a putea dezvălui alcătuirea organizațiilor și structurilor criminale, informatorii trebuie să câștige încrederea infractorilor.

Din acest motiv, președinția a efectuat un studiu în statele Schengen [a se vedea Doc. SCH/Stup (98)25]. Rezultatele acestui studiu au fost distribuite statelor respective prin intermediul documentului Doc. SCH/Stup (98)60 rev. Din studiu a reieșit faptul că legislația și, în parte, practica juridică referitoare la plata informatorilor în statele Schengen diferă în mod substanțial. Drept urmare, la întrunirea sa din 21 octombrie 1998, grupul de lucru în materie de droguri a decis să elaboreze un set de linii directoare facultative privind plata informatorilor și garantarea unor beneficii nemateriale pentru informatori.

Principiile generale de administrare a plății informatorilor trebuie să fie utilizate ca orientări neobligatorii în cadrul spațiului Schengen, fiind destinate să contribuie în continuare la îmbunătățirea cooperării între organele de vamă și de poliție în acest domeniu sensibil. Ele trebuie să slujească, de asemenea, ca jaloane pentru statele Schengen care sunt în curs de elaborare sau de completare a unor reglementări similare în materie.

2.   Generalități

Motivele pentru care informatorii cooperează cu autoritățile polițienești sau vamale sunt, în mod frecvent, de ordin financiar. În consecință, informatorilor trebuie să li se ofere stimulente financiare care să țină cont de realitățile pieței și de situația lor personală, de aptitudinile necesare desfășurării operațiunii, precum și de riscurile implicate și de rezultatul anchetei. De asemenea, trebuie luat în calcul și factorul economic, întrucât utilizarea informatorilor se dovedește, deseori, mai convenabilă.

Respectarea în tot spațiul Schengen a orientărilor următoare ar permite mai cu seamă respectarea cerințelor de ordin tactic și juridic aplicabile în cursul anchetelor în materie de droguri ținându-se seama, totodată, de particularitățile bilaterale și regionale, precum și de natura specifică a delictelor. În acest mod s-ar putea, de asemenea, preveni apariția incidentală a „turismului informatorilor” și a concurenței dintre forțele polițienești și vamale care recurg la serviciile informatorilor, la nivel bilateral, sau cu alte servicii din întreg spațiul Schengen.

3.   Principii

Principiile următoare trebuie să nu aducă atingere dispozițiilor interne.

Plata informatorilor trebuie să fie în mod rezonabil proporțională cu rezultatul anchetei, obținut în urma urmăririi penale și/sau cu pericolul înlăturat prin utilizarea informatorului, pe de o parte, precum și cu riscul personal și gradul de implicare a informatorului, pe de altă parte. Stimulentul financiar nu trebuie să fie de natură a-l determina pe informator să comită un delict.

Principalele criterii sunt următoarele:

—	cantitatea informațiilor și rezultatele obținute în urma culegerii acestora, de exemplu, valoarea și importanța cantității de droguri capturate, numărul și importanța infractorilor arestați și/sau valoarea bunurilor confiscate.

—	Calitatea informațiilor, de exemplu, informații utile din punct de vedere strategic sau tactic cu privire la metodele sau operațiunile logistice ale infractorilor, scopurile organizației criminale, maniera în care aceasta reacționează față de măsurile întreprinse de către autoritățile judiciare.

—	Caracteristicile personale ale informatorului, de exemplu, gradul de implicare în operațiune, dificultăți deosebite, riscuri și pericole, credibilitatea și motivarea acestuia.

—

Importanța organizației/ierarhiei criminale sau a anchetării activității criminale a membrilor acesteia, influența lor în lumea interlopă, gradul lor de implicare în viața publică, daunele efective sau potențiale provocate, importanța socială a cazului și gradul în care acesta se înscrie în mediul infracțional local, informațiile fiind de asemenea utilizate în scopuri strategice.

Plata pentru cooperare se efectuează, în general, de la caz la caz. Nu trebuie avută în vedere acordarea unui ajutor financiar pe termen nedefinit pentru informator.

Informatorii pot beneficia, de asemenea, de măsuri speciale de protecție sau de măsuri postoperaționale (așa-numitul program de protecție a martorilor), precum și de măsuri de protecție socială.

Cheltuielile efectuate de informatori pot fi rambursate în anumite cazuri.

Plata se efectuează după îndeplinirea misiunii. Se pot efectua plăți parțiale după îndeplinirea unor etape ale misiunii. Nu se efectuează plăți în avans.

Veniturile informatorilor sunt în continuare supuse reglementărilor interne în materie de impozitare și asigurări sociale.

În general, costurile de utilizare ale informatorilor sunt acoperite de autoritățile polițienești sau vamale. În cazul în care o anchetă urmează să fie efectuată în comun de către mai multe organisme Schengen, atunci trebuie să se ajungă la un acord încă din fazele preliminare cu privire la modalitatea de repartizare a costurilor. Ca regulă generală, contribuțiile financiare ale unor terțe părți nu trebuie să fie incluse în plata efectuată către informatori.

Pot fi acordate, de asemenea, avantaje nemateriale, în condițiile dispozițiilor legale în vigoare în diversele state Schengen, aceste avantaje fiind considerate drept contribuții de ordin material. Factorii ce urmează a fi luați în considerare în acest sens sunt natura avantajului, importanța acestuia pentru informator și costul pe care îl implică acesta pentru statul care îl acordă. Protecția informatorilor aflați în situații periculoase, ameliorarea regimului de detenție și reducerea totală sau parțială a sentinței în conformitate cu legislația internă se înscriu, de asemenea, în categoria avantajelor nemateriale.

În cazul în care un informator acționează în mod necorespunzător, de exemplu, prin neonorarea înțelegerii, comiterea unei infracțiuni într-un caz anume, furnizarea, cu bună știință sau din neglijență, de informații false, nerespectarea din culpă a instrucțiunilor primite sau neîndeplinirea intenționată a directivelor tactice, atunci plățile pot fi reduse, reținute sau recuperate în totalitate, în funcție de gravitatea abaterii săvârșite de informator. Dacă două sau mai multe state Schengen sunt sau ar putea fi afectate de o asemenea situație, agențiile naționale competente trebuie să transmită, cât mai curând posibil, o notificare (avertizare) în acest sens.

Autoritățile centrale competente trebuie să efectueze un schimb de informații cu privire la criteriile de efectuare a plăților în vigoare în diferitele state în cauză.

---

19/Volumul 3

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

14

---

41999D0018

---

L 239/421

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

DECIZIA COMITETULUI EXECUTIV

din 28 aprilie 1999

privind ameliorarea cooperării polițienești pentru prevenirea și depistarea infracțiunilor

[SCH/Com-ex (99) 18]

COMITETUL EXECUTIV,

având în vedere articolul 132 din Acordul de punere în aplicare a Convenției Schengen,

având în vedere articolul 39 din convenția menționată anterior,

din dorința de a continua eforturile de ameliorare a condițiilor de cooperare polițienească transfrontalieră,

ținând seama de Decizia comitetului executiv din 16 decembrie 1998 [Doc. SCH/Com-ex (98) 51 Rev 3],

DECIDE:

Prin prezenta se aprobă principiile care reglementează cooperarea polițienească pentru prevenirea și investigarea infracțiunilor, așa cum au fost acestea stabilite în nota Președinției [Doc. SCH/Com-ex (98) 75 Rev 5] din 28 aprilie 1999.

---

SCH/I (98)75 Rev. 5

Subiect: Aplicarea articolului 39 din convenție: ameliorarea cooperării polițienești pentru prevenirea și investigarea infracțiunilor

Președinția germană face eforturi pentru a ameliora cooperarea polițienească din statele Schengen în ceea ce privește investigarea infracțiunilor. La reuniunea grupului I din 14 septembrie 1998, Președinția a înaintat o notă cuprinzând problemele și posibilele soluții ale acestora [SCH/I (98)55 Rev.].

Toate delegațiile au fost de acord că s-ar putea face multe pentru a atenua deficiențele în cooperarea polițienească în domeniul investigării infracțiunilor printr-o interpretare uniformă a dispozițiilor Convenției Schengen și aplicarea acestora pe baza obiectivelor respectivei convenții.

Statele contractante sunt de acord că ameliorarea cooperării polițienești în ceea ce privește investigarea infracțiunilor nu trebuie să aducă atingere competențelor autorităților judiciare.

Următoarele soluții sunt fezabile pe termen scurt:

1.   Lista

Pentru aplicarea articolului 39 din Convenția Schengen și ameliorarea investigării și prevenirii infracțiunilor, forțele de poliție din statele Schengen pot face schimb de informații cu condiția ca:

—	schimbul de informații să nu necesite utilizarea unor măsuri coercitive;

—	schimbul de informații să fie admisibil conform legislației interne a statului contractant solicitat și activitățile ce urmează a fi executate să nu fie de resortul exclusiv al autorităților judiciare sau să nu necesite aprobarea acestora.

Ameliorarea investigării și prevenirii criminalității va fi atinsă prin cooperarea polițienească din statele Schengen fără implicarea autorităților judiciare atunci când apar motive de suspiciune sau pericol concret, în special prin măsuri precum cele menționate mai jos. Această listă nu este exhaustivă, iar măsurile menționate sunt puse în aplicare în măsura în care legislația internă a statului solicitat și a statului solicitant o permite:

—	identificarea proprietarilor și conducătorilor de vehicule,

—	cercetări în legătură cu permisul de conducere,

—	cercetări referitoare la adresa actuală și domiciliul stabil,

—	identificarea abonaților la servicii de telecomunicații (telefon, fax și internet), cu condiția ca aceste informații să fie publice,

—	obținerea unor informații de la persoanele respective de către poliție în mod voluntar (1),

—	verificarea identității persoanelor,

—	transmiterea unor informații deținute de poliție din bazele de date și dosarele poliției, cu condiția respectării dispozițiilor legale relevante care reglementează protecția datelor,

—	pregătirea unor planuri și coordonarea măsurilor de cercetare și inițierea unor cercetări de urgență (independent de cercetările din cadrul sistemului de informații Schengen),

—	urmărirea provenienței bunurilor, în special a armelor și vehiculelor (identificarea filierelor de vânzare),

—	prelevarea probelor (cum ar fi constatarea pagubelor aduse vehiculelor după accidente rutiere cu părăsirea locului accidentului, a urmelor de ștergere din documente etc.).

Statele Schengen pot, în conformitate cu articolul 39 din Convenția Schengen, cădea de acord cu părțile contractante, fie individual, fie în grup, să stabilească domenii suplimentare în care forțele de poliție pot să își furnizeze asistență reciprocă fără a implica autoritățile judiciare.

2.   Aplicarea dispoziției referitoare la acordul autorităților judiciare [articolul 39 alineatul (2)]

Utilizarea promptă a informațiilor ca probe în procedurile penale este posibilă numai în cazul în care statul solicitat renunță la necesitatea formulării unei cereri judiciare formale suplimentară față de solicitarea polițienească deja transmisă. Resursele limitate ale autorităților de urmărire penală trebuie alocate problemelor urgente de prevenire a criminalității și nu trebuie să fie solicitate în mod inutil pentru furnizarea acordului acestora.

De altfel, articolul 39 alineatul (2) nu prevede în ce mod trebuie solicitat acordul autorităților judiciare pentru introducerea documentelor drept probă în cadrul unei proceduri penale. În consecință, rămâne la latitudinea statelor Schengen de a stabili procedura de obținere a acordului.

Statele Schengen au convenit asupra faptului că forțele de poliție și autoritățile judiciare pot transmite cereri de autorizare și documentele ce rezultă din soluționarea unor astfel de cereri prin orice mijloace care permit o transmitere rapidă, cu condiția ca transmisia să lase o urmă scrisă care să permită stabilirea provenienței documentului (de exemplu telefax, e-mail).

3.   Simplificarea procedurilor

Anchetele penale, în special în situații de urgență, pot fi de asemenea accelerate prin simplificarea procedurilor. Ca exemplu se pot menționa acordurile bilaterale între două state Schengen prin care, în cazurile în care o întârziere ar fi periculoasă, la inițiativa autorităților judiciare, forțele de poliție cooperează direct prin asistența reciprocă în ceea ce privește interogatoriile, perchezițiile și confiscările efectuate de forțele de poliție.

Statele contractante vor examina experiența dobândită cu aceste acorduri sau cu altele similare pentru a stabili dacă se pot crea proceduri de acest tip între toate statele Schengen.

---

(1)  În conformitate cu legislațiile interne din Austria, Germania și Țările de Jos, se aplică principiul audierilor voluntare efectuate de poliție.

---

19/Volumul 3

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

17

---

41993D0014

---

L 239/427

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

DECIZIA COMITETULUI EXECUTIV

din 14 decembrie 1993

privind îmbunătățirea practicii cooperării judiciare pentru combaterea traficului de droguri

[SCH/Com-ex (93) 14]

COMITETUL EXECUTIV,

având în vedere articolul 132 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen, denumită în continuare „Convenția Schengen”,

având în vedere articolele 48-53 și articolele 70-76 din convenția menționată anterior,

DECIDE:

Pentru îmbunătățirea practicii cooperării judiciare în combaterea traficului de droguri, părțile contractante se angajează ca în cazul în care partea solicitată nu intenționează să dea curs unei cereri de asistență reciprocă sau intenționează să îi dea curs doar în parte, aceasta va informa partea solicitantă asupra motivelor refuzului său și, în cazul în care este posibil, asupra condițiilor care trebuie îndeplinite înainte de a da curs unei astfel de cereri.

Decizia intră în vigoare din momentul în care toate statele parte la Convenția Schengen au notificat faptul că au fost finalizate procedurile necesare conform sistemelor lor juridice pentru ca aceste decizii să devină obligatorii pe teritoriul acestora.

---

19/Volumul 3

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

18

---

41999D0011

---

L 239/428

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

DECIZIA COMITETULUI EXECUTIV

din 28 aprilie 1999

privind Acordul de cooperare în cadrul procedurilor referitoare la infracțiunile rutiere

[SCH/Com-ex (99) 11 Rev. 2]

COMITETUL EXECUTIV,

având în vedere articolul 132 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen,

având în vedere Declarația comună a miniștrilor și secretarilor de stat reuniți la Schengen la 19 iunie 1990,

DECIDE:

Prin prezenta se adoptă Acordul de cooperare în cadrul procedurilor referitoare la infracțiunile rutiere și la executarea sancțiunilor financiare aplicate pentru acestea [SCH/III (96)25 Rev. 18].

Reprezentanților delegațiilor li se solicită să redacteze un raport explicativ privind acordul respectiv, care să trateze în special punctele evidențiate în anexa la prezenta decizie.

---

SCH/III (96)25 Rev. 18

ACORD PRIVIND COOPERAREA ÎN CADRUL PROCEDURILOR REFERITOARE LA INFRACȚIUNILE RUTIERE ȘI AL EXECUTĂRII SANCȚIUNILOR FINANCIARE APLICATE PENTRU ACESTEA

Guvernele REGATULUI BELGIEI, REPUBLICII FEDERALE GERMANIA, REPUBLICII FRANCEZE, MARELUI DUCAT AL LUXEMBURGULUI și REGATULUI ȚĂRILOR DE JOS, părți contractante la Convenția de aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 încheiat între guvernele Statelor Uniunii Economice Benelux, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele lor comune semnat la Schengen la 19 iunie 1990, denumită în continuare „Convenția din 1990” și guvernele REPUBLICII ITALIENE, REGATULUI SPANIEI, REPUBLICII PORTUGHEZE, REPUBLICII ELENE, REPUBLICII AUSTRIA, REGATULUI DANEMARCEI, REGATULUI SUEDIEI ȘI REPUBLICII FINLANDA, care au aderat la Convenția din 1990 prin Acordurile semnate la 27 noiembrie 1990, 25 iunie 1991, 6 noiembrie 1992, 28 aprilie 1995 și respectiv 19 decembrie 1996, precum și guvernele Regatului Norvegiei și Republicii Islanda, care au semnat un Acord de Cooperare cu primele la 19 decembrie 1996, denumite în continuare „părți contractante”,

întrucât libera circulație a persoanelor prevăzute la Convenția din 1990 încurajează deplasarea cetățenilor peste frontierele interne;

întrucât este de notorietate publică faptul că cetățenii statelor Schengen comit și infracțiuni rutiere în timpul șederii pe teritoriul unei părți contractante diferite decât cea pe teritoriul căreia locuiesc de obicei;

întrucât s-a demonstrat că nu este întotdeauna posibil, în ciuda eforturilor susținute de combatere a infracțiunilor rutiere, să se stabilească identitatea făptașilor înaintea întoarcerii acestora pe teritoriul părții contractante pe care își au domiciliul și să se aplice sancțiunile financiare pentru infracțiunile săvârșite;

convinși de necesitatea cooperării în acest domeniu între părțile contractante și de faptul că, având în vedere că de aplicarea Codului rutier răspund autorități diferite, acest lucru nu ar trebui să devină un obstacol în calea cooperării respective;

pentru aplicarea Declarației comune a miniștrilor și secretarilor de stat din 19 iunie 1990, prin care se stabilește necesitatea discuțiilor în vederea îmbunătățirii cooperării în urmărirea infracțiunilor rutiere și a examinării domeniului de aplicare reciprocă a sancțiunilor financiare,

CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:

CAPITOLUL I

Definiții

Articolul 1

În sensul prezentului acord:

Infracțiune rutieră   înseamnă un comportament prin care se încalcă regulile de circulație rutieră și care se consideră infracțiune sau contravenție, inclusiv încălcarea regulilor referitoare la orele de șofat și orele de odihnă și reglementările privind mărfurile periculoase.

Sancțiune financiară   înseamnă obligația de a plăti o sumă de bani în raport cu infracțiunea rutieră, sumă ce se stabilește de către autoritățile judecătorești sau administrative ale părților contractante.

Autoritate competentă   înseamnă autoritatea judecătorească sau administrativă a părții contractante care răspunde de aplicarea procedurilor legate de infracțiunile rutiere și de impunerea sancțiunilor financiare în raport cu acestea.

Decizie   înseamnă actul emis de autoritățile competente ale unei părți contractante prin care se stabilește infracțiunea rutieră în raport cu care i-a fost impusă unei persoane o anumită sancțiune financiară, în legătură cu care se poate sau s-ar fi putut depune o contestație.

Autoritate solicitantă   înseamnă autoritatea competentă a părții contractante pe al cărei teritoriu a fost comisă infracțiunea rutieră.

Autoritate solicitată   înseamnă autoritatea competentă a părții contractante pe al cărei teritoriu locuiește sau își are domiciliul stabil persoana suspectată de a fi comis o infracțiune rutieră sau căreia i-a fost impusă o sancțiune financiară în raport cu aceasta.

Parte contractantă solicitantă   înseamnă partea contractantă pe al cărei teritoriu a fost emisă o decizie referitoare la o persoană care locuiește sau își are domiciliul stabil pe teritoriul unei alte părți contractante.

Parte contractantă solicitată   înseamnă partea contractantă pe al cărei teritoriu locuiește sau își are domiciliul stabil persoana cu privire la care a fost emisă o decizie pe teritoriul unei alte părți contractante.

CAPITOLUL II

Principii

Articolul 2

(1)   Părțile contractante se angajează să își acorde reciproc o cooperare cât mai largă în aplicarea procedurilor referitoare la infracțiunile rutiere și executarea deciziilor referitoare la acestea, conform prevederilor prezentului acord.

(2)   Alineatul (1) nu aduce atingere aplicării unor dispoziții mai largi din acordurile bilaterale sau multilaterale în vigoare încheiate între părțile contractante.

(3)   Capitolul IV din prezentul acord nu se aplică în următoarele situații:

(a)	în executarea unei decizii ce implică aplicarea unei sancțiuni cu privare de libertate ca sancțiune principală;

(b)	pentru infracțiuni rutiere ce coincid cu infracțiuni ce nu țin exclusiv de circulația rutieră, exceptând cazul în care infracțiunea rutieră face obiectul unei urmăriri în mod exclusiv sau separat.

CAPITOLUL III

Cooperarea în aplicarea procedurilor referitoare la infracțiunile rutiere

Articolul 3

(1)   Autoritățile competente pot cere informații de la autoritățile naționale de înmatriculare a vehiculelor aparținând altei părți contractante, prin comunicarea numărului de înmatriculare al vehiculului de către autoritățile proprii de înmatriculare a vehiculelor, cu privire la tipul și marca autovehiculului respectiv ca și la identitatea și adresa persoanei sau persoanelor pe numele cărora este înregistrat autovehiculul în cauză în momentul comiterii infracțiunii rutiere.

(2)   Autoritățile de înmatriculare a vehiculelor ale părților contractante își vor comunica direct informațiile menționate la alineatul (1) în vederea transmiterii lor către autoritatea competentă. Se vor comunica de asemenea și numele și adresa autorității solicitate, dacă este vorba de o autoritate diferită.

(3)   O parte contractantă poate delega altă autoritate competentă pentru efectuarea schimbului de informații menționat la alineatul (2).

(4)   Dispozițiile relevante din Convenția din 1990, în special articolele 126-128 se aplică, de asemenea, transmiterii de date personale în conformitate cu alineatul (1).

Articolul 4

(1)   Autoritatea solicitantă poate trimite toate comunicările referitoare la consecințele și deciziile cu privire la infracțiunea rutieră direct persoanelor suspectate de a fi comis o infracțiune rutieră. Sunt aplicabile prin analogie dispozițiile articolului 52 din Convenția din 1990.

(2)   Comunicările și deciziile prevăzute la alineatul (1) trebuie conțină sau să fie însoțite de toate informațiile necesare destinatarului pentru a putea reacționa, în special:

(a)	natura infracțiunii rutiere, locul, data și ora la care aceasta a fost comisă și modul în care a fost constatată;

(b)	numărul de înmatriculare și, dacă este posibil, tipul și marca autovehiculului cu care a fost comisă infracțiunea rutieră sau, în lipsa acestor informații, orice alt mijloc de identificare a vehiculului;

(c)	cuantumul sancțiunii financiare ce poate fi impusă sau, dacă este cazul, sancțiunea financiară ce a fost impusă, termenul până la care trebuie plătită și modalitatea de plată;

(d)	posibilitatea de a invoca circumstanțe exoneratorii, ca și termenele și procedurile de prezentare a acestor circumstanțe;

(e)	căile posibile de atac împotriva deciziilor, procedurile și termenele de introducere a unui apel, precum și detaliile de contact pentru autoritatea la care se poate depune apelul.

Articolul 5

(1)   Dacă destinatarul nu reacționează în termenul stabilit la comunicările sau deciziile emise în conformitate cu articolul 4 sau dacă autoritatea solicitantă consideră că sunt necesare informații suplimentare pentru aplicarea prezentului acord, ea poate solicita direct asistența autorității solicitate. Aceste cereri de asistență sunt însoțite de o traducere în limba oficială sau una dintre limbile oficiale ale părții contractante.

(2)   Dispozițiile titlului III capitolul 2 din convenția din 1990 se aplică și cererilor menționate la alineatul (1).

CAPITOLUL IV

Executarea deciziilor

Articolul 6

(1)   Transferul executării deciziilor nu poate fi solicitat în cadrul prezentului acord decât în următoarele cazuri:

(a)	dacă au fost epuizate toate căile de atac împotriva deciziei și aceasta devine executorie pe teritoriul părții contractante solicitante;

(b)	dacă autoritățile competente au solicitat, în special conform articolului 4, persoanei în cauză să plătească sancțiunea financiară impusă, însă solicitarea a rămas fără nici un rezultat;

(c)	dacă sancțiunea financiară nu s-a prescris conform legislației părții contractante solicitante;

(d)	dacă decizia se referă la o persoană care locuiește sau are domiciliul stabil pe teritoriul părții contractante solicitate;

(e)	dacă valoarea amenzii sau sancțiunii financiare impuse este de minim 40 EUR.

(2)   Părțile contractante pot modifica bilateral domeniul de aplicare a dispozițiilor din alineatul (1) litera (e).

Articolul 7

(1)   Transferul executării unei decizii nu poate fi refuzat decât în cazul în care partea contractantă solicitată consideră că:

(a)	infracțiunea rutieră pentru care a fost emisă decizia nu intră sub incidența legislației părții contractante solicitate;

(b)	executarea solicitării contravine principiului ne bis in idem, în conformitate cu articolele 54-58 din Convenția din 1990;

(c)	sancțiunea financiară s-a prescris conform legislației părții contractante solicitate;

(d)	persoana în cauză ar fi beneficiat de amnistie sau grațiere din partea părții contractante solicitate dacă infracțiunea rutieră ar fi fost comisă pe teritoriul părții contractante solicitate.

(2)   Partea contractantă solicitată trebuie să informeze cât mai curând posibil partea contractantă solicitantă în legătură cu refuzul de a executa solicitarea, prezentând și motivele pe care se întemeiază refuzul respectiv.

Articolul 8

(1)   Decizia trebuie să fie executată fără întârziere de către autoritățile competente ale părții contractante solicitate.

(2)   Sancțiunea financiară trebuie să fie plătibilă în moneda părții contractante solicitate. Valoarea se calculează pe baza cursului oficial de schimb de la data luării deciziei menționate la alineatul (1).

(3)   Dacă în urma transformării acesteia în moneda respectivă se dovedește că valoarea sancțiunii financiare impuse prin decizie depășește valoarea maximă a sancțiunii financiare stabilite pentru același tip de infracțiune rutieră în legislația părții contractante solicitate, executarea deciziei nu va depăși această valoare maximă.

(4)   În momentul depunerii documentului de ratificare, acceptare sau aprobare, fiecare stat poate declara, din motive de ordin constituțional sau de importanță egală, că intenționează să deroge de la aplicarea alineatului (1), printr-o declarație care definește cazurile în care sancțiunea financiară aplicabilă trebuie să fie declarată executorie printr-o hotărâre judecătorească a părții contractante solicitate înainte de executare. Această hotărâre judecătorească nu poate însă privi conținutul sau suma precizată în decizia care trebuie executată și care a fost emisă de partea contractantă solicitantă.

Articolul 9

(1)   Executarea deciziei se va face în conformitate cu legislația părții contractante solicitate.

(2)   Orice parte din sancțiunea financiară deja executată în partea contractantă solicitantă trebuie să se scadă în întregime din sancțiunea ce urmează să fie executată în partea contractantă solicitată.

(3)   În situațiile în care o sancțiune financiară nu poate fi executată, în totalitate sau în parte, partea contractantă solicitată poate aplica o sancțiune alternativă implicând privarea de libertate sau detenția forțată, dacă acest lucru este prevăzut în ambele state contractante, cu excepția cazului în care acest lucru este exclus în mod expres de către partea contractantă solicitantă.

Articolul 10

Partea contractantă solicitantă nu mai poate continua procedura de executare a deciziei din momentul în care a solicitat transferul executării. Dreptul de executare trebuie să revină din nou părții contractante solicitante din momentul în care este informată de către partea contractantă solicitată despre refuzul sau imposibilitatea acesteia de a executa decizia.

Articolul 11

Partea contractantă solicitată trebuie să înceteze executarea unei decizii de îndată ce a fost informată de către partea contractantă solicitantă în legătură cu orice decizie, măsură, sau altă situație în urma căreia executarea deciziei se suspendă sau aceasta încetează să mai fie executorie.

Articolul 12

(1)   Cererile de transfer al executării deciziei, precum și toate comunicările referitoare la aceasta se vor face în scris. Ele pot fi transmise pe orice cale care înregistrează în scris comunicarea, inclusiv prin fax.

(2)   Documentele se vor transmite direct de către autoritățile competente ale părților contractante, ale căror coordonate trebuie să fie furnizate de către autoritățile de înmatriculare a vehiculelor [articolul 3 alineatul (2)]. Aceste documente se vor transmite prin autoritățile centrale desemnate ale părților, atunci când coordonatele autorității competente nu rezultă din informațiile menționate în prima frază.

Articolul 13

(1)   Cererea de transfer al executării deciziei trebuie să fie însoțită de o copie a deciziei ca și de o declarație a autorității competente a părții contractante solicitante prin care se certifică îndeplinirea condițiilor din articolul 6 alineatul (1) literele (a), (b) și (c).

(2)   Dacă este cazul, partea contractantă solicitantă va anexa la cerere și alte informații necesare transferului executării deciziei, în special informații privind condițiile deosebite în care a avut loc comiterea infracțiunii de care s-a ținut seama în stabilirea sancțiunii financiare, precum și, ori de câte ori este posibil, textul dispozițiilor aplicate.

(3)   Dacă partea contractantă solicitată consideră că informațiile furnizate de către partea contractantă solicitantă nu sunt suficiente pentru a-i permite aplicarea prezentului acord, ea va cere informațiile suplimentare necesare.

(4)   Traducerea în limba oficială sau într-una dintre limbile oficiale ale părții contractante solicitate trebuie să fie anexată tuturor documentelor respective.

Articolul 14

Autoritățile competente ale părții contractante solicitate trebuie să informeze autoritățile competente ale părții contractante solicitante asupra executării sancțiunii financiare sau a imposibilității executării acesteia.

Articolul 15

Sancțiunea financiară și cheltuielile procedurale suportate de către partea contractantă solicitantă vor fi executate. Sumele obținute din executarea deciziei vor fi reținute de către partea contractantă solicitată.

Articolul 16

Părțile contractante nu își vor solicita rambursarea reciprocă a cheltuielilor rezultate din aplicarea prezentului acord.

CAPITOLUL V

Dispoziții finale

Articolul 17

(1)   Comitetul executiv înființat prin convenția din 1990 trebuie să aibă sarcina generală de a monitoriza buna aplicare a prezentului acord. Se aplică dispozițiile articolului 132 din Convenția din 1990.

(2)   Autoritatea comună de supraveghere înființată prin convenția din 1990 răspunde, în legătură cu aspectele ce țin de protecția datelor personale, de emiterea unui aviz cu privire la aspectele comune ce rezultă din aplicarea prezentului acord.

(3)   La propunerea uneia dintre părțile contractante, Comitetul executiv poate decide modificarea sumelor prevăzute la articolul 6 alineatul (1) litera (e).

Articolul 18

Prezentul acord se aplică pe teritoriul părților contractante. Cu toate acestea, în conformitate cu articolul 138 din Convenția din 1990 cu privire la Republica Franceză, acordul se aplică numai pe teritoriul european al Republicii Franceze, iar în ceea ce privește Regatul Țărilor de Jos, acordul se aplică numai pe teritoriul european al Regatului Țărilor de Jos. Potrivit articolului 5 alineatul (1) din Acordul de aderare a Regatului Danemarcei la convenția din 1990, prezentul acord nu se va aplica în Insulele Feroe și în Groenlanda.

Articolul 19

(1)   Prezentul acord este aplicabil și în cazul infracțiunilor rutiere comise anterior intrării sale în vigoare.

(2)   În momentul depunerii instrumentelor de ratificare, acceptare sau aprobare, fiecare stat poate declara că, în ceea ce îl privește și în relațiile sale cu celelalte părți contractante care au făcut o declarație similară, prezentul Acord se va aplica numai infracțiunilor rutiere comise ulterior intrării sale în vigoare sau după ce acesta a devenit aplicabil.

Articolul 20

(1)   Prezentul acord face obiectul ratificării, acceptării sau aprobării. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare se depun la guvernul Marelui Ducat al Luxemburgului, care notifică acest lucru tuturor părților contractante.

(2)   Prezentul acord intră în vigoare în prima zi a celei de-a doua luni de după depunerea ultimului instrument de ratificare, acceptare sau aprobare de către statele în care Convenția din 1990 a intrat în vigoare conform alineatului (1) paragraful al doilea din Actul Final al convenției menționate anterior.

Guvernul Marelui Ducat al Luxemburgului notifică tuturor părților contractante data intrării în vigoare.

În ceea ce privește celelalte state, prezentul acord intră în vigoare în prima zi a celei de-a doua luni după data depunerii instrumentului de ratificare, acceptare sau aprobare, dar cel mai devreme la data intrării în vigoare a Acordului de aderare a acestor state la Convenția din 1990 sau la Acordul de cooperare din 1996.

(3)   Până la intrarea în vigoare a prezentului acord, fiecare stat în care a intrat în vigoare Convenția din 1990 în momentul depunerii instrumentului său de ratificare, acceptare sau aprobare poate declara, în momentul depunerii instrumentului sau în orice moment ulterior, că prezentul acord se aplică statului respectiv în relațiile lui cu statele care au făcut o declarație similară. Această declarație va intra în vigoare din prima zi a celei de-a doua luni după data depunerii.

Articolul 21

(1)   Fiecare dintre părțile contractante poate prezenta depozitarului o propunere de modificare a prezentului acord. Depozitarul trebuie să informeze celelalte părți contractante în legătură cu propunerea respectivă.

(2)   Părțile contractante adoptă de comun acord orice modificări ale prezentului acord.

(3)   Modificările intră în vigoare în prima zi a celei de-a doua luni după data depunerii ultimului instrument de ratificare, acceptare sau aprobare.

Articolul 22

(1)   Cel târziu în momentul depunerii instrumentului de ratificare, acceptare sau aprobare, fiecare stat trebuie să notifice depozitarului numele și adresele autorităților respective în conformitate cu articolele 1, 3 și articolul 11 alineatul (2).

(2)   Lista autorităților de la alineatul (1) poate fi modificată ulterior în orice moment, prin derogare de la articolul 19 alineatul (1), cu notificarea depozitarului.

(3)   Depozitarul trebuie să informeze fiecare parte contractantă cu privire la autoritățile desemnate și orice modificări ulterioare.

Articolul 23

Prezentul acord este deschis aderării tuturor statelor ce devin părți semnatare ale Convenției din 1990.

---

19/Volumul 3

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

25

---

41993D0016

---

L 239/439

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

DECIZIA COMITETULUI EXECUTIV

din 14 decembrie 1993

privind Regulamentul financiar cu privire la costurile de instalare și funcționare ale Sistemului de Informații Schengen (C.SIS)

[SCH/Com-ex (93) 16]

COMITETUL EXECUTIV,

având în vedere articolul 132 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen,

având în vedere articolele 92 și 119 din convenția menționată anterior,

DECIDE:

Prin prezenta se adoptă Regulamentul financiar cu privire la costurile de instalare și costurile funcției de suport tehnic al Sistemului de Informații Schengen (C.SIS), anexat la prezenta decizie (1).

Prezenta decizie intră în vigoare din momentul în care toate statele contractante la convenția de aplicare au notificat faptul că au fost încheiate procedurile necesare conform sistemelor lor juridice pentru ca aceste decizii să devină obligatorii pe teritoriul acestora.

---

(1)  Versiune actualizată: a se vedea SCH/Com-ex (97) 35.

---

19/Volumul 3

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

26

---

41997D0018

---

L 239/441

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

DECIZIA COMITETULUI EXECUTIV

din 7 octombrie 1997

privind contribuțiile Islandei și Norvegiei la costurile de instalare și funcționare a C.SIS

[SCH/Com-ex (97) 18]

COMITETUL EXECUTIV,

având în vedere articolul 132 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen,

având în vedere articolele 92 și 119 din convenția menționată anterior,

având în vedere articolele 2 și 3 din Acordul de cooperare încheiat între părțile semnatare ale Acordului Schengen și ale Convenției Schengen, pe de o parte, și Republica Islanda și Regatul Norvegiei, pe de altă parte,

DECIDE

1.

Contribuția Islandei și Norvegiei, denumite în cele ce urmează state semnatare ale acordului de cooperare, la costurile de instalare și funcționare a C.SIS: Contribuția statelor semnatare ale acordului de cooperare va corespunde cotei lor de participare la valoarea totală a produsului intern brut al părților semnatare și al statelor care fac parte din acordul de cooperare. Contribuția părților semnatare se vor calcula în conformitate cu articolul 119 alineatul (1) din Convenția Schengen.

2.

Metoda de calcul: — contribuția Islandei și Norvegiei se va calcula printr-o comparație valorilor produsului intern brut al tuturor părților semnatare și al statelor care fac parte din acordul de cooperare; — contribuția părților semnatare care sunt state membre ale Uniunii Europene se vor calcula prin raportare la baza de calcul a taxei pe valoarea adăugată, în conformitate cu articolul 119 alineatul (1) teza a doua din Convenția Schengen, după scăderea contribuțiilor Islandei și Norvegiei.

3.	Se stabilește data de 1 ianuarie 1997 ca termen pentru plata contribuțiilor ce revin statelor nordice.

---

19/Volumul 3

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

27

---

41997D0035

---

L 239/444

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

DECIZIA COMITETULUI EXECUTIV

din 15 decembrie 1997

de modificare a Regulamentului financiar cu privire la C.SIS

[SCH/Com-ex (97) 35]

COMITETUL EXECUTIV,

având în vedere articolul 132 din Convenția de aplicare a Acordului Schengen,

având în vedere articolele 92 și 119 din convenția menționată anterior,

având în vedere articolele 2 și 3 din Acordul de cooperare dintre părțile contractante ale Acordului Schengen și ale Convenției Schengen, pe de o parte și Republica Islanda și Regatul Norvegiei pe de altă parte,

DECIDE:

Versiunea Regulamentului Financiar cu privire la costurile de instalare și funcționare ale C. SIS Schengen [SCH/Com-ex (93) 16 rev.], versiune datată 20 decembrie 1996, se modifică după cum urmează.

---

SCH/Com-ex (93) 16 Rev. 2

COMITETUL EXECUTIV,

având în vedere articolul 132 din Convenția de aplicare a Acordului Schengen,

având în vedere articolele 92 și 119 din convenția menționată anterior,

având în vedere articolele 2 și 3 din Acordul de cooperare între părțile contractante ale Acordului Schengen și ale Convenției Schengen, pe de o parte și Republica Islanda și Regatul Norvegiei, pe de altă parte,

DECIDE:

Se adoptă Regulamentul financiar privind costurile de instalare și funcționare ale funcției de sprijin tehnic pentru Sistemul de informații Schengen (C.SIS), anexat la prezenta decizie.

REGULAMENT FINANCIAR

PRIVIND INSTALAREA ȘI FUNCȚIONAREA C.SIS SCHENGEN

TITLUL I

DISPOZIȚII GENERALE

Bugetul pentru funcția de suport tehnic a Sistemului de Informații Schengen de la Strasburg prevăzut la articolele 92 și 119 din Acordul Schengen din 14 iunie 1985, numită în continuare C.SIS, include:

—	bugetul de instalare pentru sistemul central de informații, pentru care cheltuielile se aprobă de către Comitetul executiv, după ce primește avizul grupului central;

—	bugetul de funcționare, pentru care nivelul anual al cheltuielilor se aprobă de către Comitetul executiv, după ce primește avizul grupului central.

Bugetele de instalare și de funcționare pentru C.SIS iau în considerare, în măsura în care acest lucru este posibil, tabelul multianual pentru bugetele de instalare și funcționare ale Sistemului de informații Schengen.

Tabelul multianual pentru bugetele de instalare și funcționare ale Sistemului de Informații Schengen, care acoperă cel puțin trei ani, conține o estimare a cheltuielilor prevăzute.

Tabelul multianual pentru bugetele de instalare și funcționare ale Sistemului de Informații Schengen este actualizat în fiecare an de către comitetul de conducere al Sistemului de informații Schengen și este aprobat de către grupul central în cursul primului trimestru al anului calendaristic.

1.   Resurse proprii ale C.SIS

Resursele proprii ale C.SIS pentru bugetele de instalare și de funcționare sunt formate din contribuțiile părților contractante și ale statelor membre ale Acordului de cooperare, numite în continuare „statele acordului de cooperare.” Contribuțiile statelor acordului de cooperare sunt stabilite pe baza ponderii lor în PIB-ul total al tuturor părților contractante și statelor acordului de cooperare. Contribuțiile părților contractante sunt stabilite în funcție de ponderea fiecărui stat contractant în baza uniformă de evaluare a TVA, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (c) din Decizia Consiliului din 24 iunie 1988 privind sistemul propriilor resurse ale Comunităților.

Defalcarea contribuțiilor între părțile contractante, pe de o parte, și statele acordului de cooperare, pe de altă parte, este realizată pe baza ponderii fiecărei părți contractante și a fiecărui stat al acordului de cooperare în PIB-ul total al tuturor părților contractante și statelor acordului de cooperare din anul precedent. Defalcarea contribuțiilor între părțile contractante este realizată în fiecare an, ținând cont de contribuțiile statelor acordului de cooperare, pe baza ponderii resurselor proprii ale fiecărei părți contractante în resursele de TVA ale Comunităților Europene, așa cum s-a stabilit prin ultima modificare a bugetului Comunității pentru anul financiar precedent.

Contribuțiile părților contractante și ale statelor acordului de cooperare la fiecare buget sunt calculate și exprimate în franci francezi de către partea contractantă franceză.

2.   Plata contribuțiilor

Fiecare parte contractantă și stat al acordului de cooperare transferă contribuțiile în contul următor:

Compte Trésor Public Banque de France No 9000-3 (agence centrale comptable du trésor)

Fiecare vărsământ este depus într-un fond de sprijin creat din bugetul Republicii Franceze (fonds de concours No 09.1.4782), al cărui beneficiar este Ministerul de Interne.

3.   Aderarea altor state

Dacă aderă o nouă parte contractantă, începând de la data aderării se aplică următoarele:

—	contribuțiile părților contractante și ale statelor acordului de cooperare se ajustează în temeiul titlului I punctul 1 din prezentul regulament financiar;

—	contribuțiile părților contractante și ale statelor acordului de cooperare se ajustează în vederea stabilirii contribuției noii părți contractante la costurile de funcționare ale C.SIS începând cu anul aderării;

—

contribuțiile părților contractante și ale statelor acordului de cooperare se ajustează în vederea stabilirii unei proporții din costurile suportate anterior pentru instalarea C.SIS, care îi revine noii părți contractante. Această sumă este calculată în funcție de ponderea resurselor TVA ale noii părți contractante în totalul resurselor TVA ale Comunităților Europene pentru anii în care au fost suportate costurile instalării C.SIS înainte ca noua parte contractantă să fi aderat. Această sumă este returnată celorlalte state proporțional cu contribuția lor, calculată în temeiul titlului I punctul 1 din prezentul regulament.

TITLUL II

BUGETUL DE INSTALARE

Republica Franceză trebuie să suporte toate cheltuielile în avans pentru instalarea C.SIS conform normelor legale cărora li se supun finanțele publice franceze. Sumele fixate cu titlu de contribuție a fiecărui stat membru și fiecărui stat din acordul de cooperare sunt calculate și exprimate în franci francezi de către partea contractantă franceză în temeiul titlului I punctul 1 din prezentul regulament financiar.

1.   Cheltuieli prognozate

În cursul anului anterior execuției bugetului, partea contractantă franceză întocmește un proiect de buget anual pentru cheltuielile de instalare a C.SIS, ținând cont în măsura posibilului de tabelul multianual provizoriu pentru instalarea și funcționarea C.SIS al Sistemului de informații Schengen. Acest proiect de buget este supus avizului grupului central și Comitetului executiv, în vederea adoptării, cu cel puțin șase luni înainte de începerea anului financiar.

Dacă proiectul de buget este respins, partea contractantă franceză pregătește un nou proiect în termen de o lună care, după ce grupul central a emis avizul său, este prezentat imediat Comitetului executiv spre adoptare.

La sfârșitul fiecărui trimestru al anului financiar, după primirea avizului comitetului de conducere al Sistemului de informații Schengen, grupul central autorizează cheltuielile de instalare a C.SIS, precum și cheltuielile neprevăzute, care sunt justificate printr-un document special.

În cele șase luni de după încheierea anului financiar, partea contractantă franceză întocmește un tabel multianual al cheltuielilor de instalare pentru C.SIS pe care grupul central îl aprobă până la încheierea anului financiar.

Acest tabel este supus Comitetului executiv pentru aprobare în același timp cu proiectul de buget anual pentru cheltuielile de instalare a C.SIS.

Contribuțiile statelor respective se plătesc atunci când Comitetul executiv aprobă cheltuielile iar plata va fi efectuată conform procedurii prevăzute la titlul II punctul 2.

Părțile contractante și statele acordului de cooperate se angajează să acopere toate cheltuielile de instalare până în limita sumei aprobate de comitetul executiv.

Părțile contractante și statele acordului de cooperare își pot plăti contribuția la cheltuielile de instalare a C.SIS printr-un avans care să acopere parțial sau total contribuția prognozată.

2.   Modalitate de plată

Ca regulă, contribuțiile părților contractante și statelor acordului de cooperare sunt scadente la data la care partea contractantă franceză efectuează aceste plăți.

Cu toate acestea, pentru a diminua numărul somațiilor de plată, partea contractantă franceză trimite somații de plată statelor de două ori pe an, la 30 aprilie și 31 octombrie, ținând cont de termenele la care s-au angajat să plătească cheltuielile de funcționare.

Partea contractantă franceză trimite statelor o scrisoare cu o somație de plată prin intermediul autorităților administrative desemnate ale căror coordonate i-au fost comunicate.

Scrisoarea cuprinde:

—	temeiul legal al somației de plată;

—	suma aprobată pentru bugetul de instalare a C.SIS;

—	suma ce trebuie plătită pentru perioada vizată;

—	informațiile necesare pentru plata contribuției, așa cum sunt prevăzute la titlul I punctul 2 din prezentul regulament financiar.

Scrisoarea este însoțită de următoarele documente:

—

un tabel care să prezinte cotele ce revin statelor acordului de cooperare, calculate pe baza PIB și un tabel care să prezinte cota fiecărui stat din bugetul de funcționare a C.SIS pentru cheltuielile suportate în perioada vizată, calculată pe baza cotei sale de TVA din Sistemul de Informații Schengen;

—	copii ale documentelor care justifică suma ce urmează să fie transferată.

Pentru a asigura un transfer operativ al plăților, fiecare stat anexează transferului său o notă cu următoarele date:

OBJET	:	versement de la quote-part 199… de l'Etat… au budget d'installation du Système informatique Schengen
MONTANT	:	… francs
BENEFICIAIRE	:	Ministère de l'Intérieur, Direction des transmissions et de l'informatique
[OBIECT	:	plata contribuției pentru 199… a… (statului) la bugetul de instalare a Sistemului de informații Schengen
SUMA	:	… franci
BENEFICIAR	:	Ministerul de Interne, Departamentul pentru transmisii de date și informatică]

3.   Finanțarea de către un alt stat decât Republica Franceză

Dacă, pe baza unei înțelegeri cu celelalte părți contractante și state ale acordului de cooperare, o parte contractantă sau un stat al acordului de cooperare suportă direct o parte a costurilor de instalare a C.SIS, aceste cheltuieli sunt repartizate statelor contractante în conformitate cu cheia de distribuție prevăzută de către partea contractantă franceză pentru anul financiar în care se fac cheltuielile.

Partea contractantă sau statul acordului de cooperare care a suportat direct aceste cheltuieli informează partea contractantă franceză, care solicită contribuțiile părților contractante și statelor acordului de cooperare, calculate în temeiul prezentului regulament financiar.

Partea contractantă franceză rambursează plata efectuată de îndată de primește contribuțiile datorate din partea celorlalte părți contractante și state ale acordului de cooperare.

TITLUL III

BUGETUL DE FUNCȚIONARE

Republica Franceză suportă costurile în avans ale operațiunilor C.SIS potrivit normelor legale cărora li se supun finanțele publice franceze. Sumele fixate cu titlu de contribuție a fiecărui stat membru și fiecărui stat al Acordului de Cooperare sunt calculate și exprimate în franci francezi de către partea contractantă franceză în temeiul titlului I punctul 1 din prezentului regulament financiar.

1.   Proiectul de buget de funcționare

În cursul anului anterior execuției bugetului, partea contractantă franceză întocmește proiectul de buget pentru cheltuielile de funcționare a C.SIS. Proiectul de buget este supus avizului grupului central și comitetului executiv, în vederea adoptării, cu cel puțin șase luni înainte de începerea anului financiar.

Proiectul de buget ține cont în măsura posibilului de tabelul multianual cu privire la instalarea și funcționarea Sistemului de Informații Schengen.

Proiectului de buget îi sunt anexate documente cu privire la cheltuielile prognozate.

Bugetul este adoptat în unanimitate de către părțile contractante.

Dacă proiectul de buget este respins, partea contractantă franceză pregătește un nou proiect în termen de o lună care, după ce grupul central a emis avizul său, este supus imediat Comitetului executiv spre adoptare.

În perioada dintre cele două consultări sau dacă proiectul de buget nu este adoptat, partea contractantă franceză poate solicita contribuțiile părților contractante și statelor acordului de cooperare și poate iniția execuția bugetară prin douăsprezecimi provizorii până la data la care este adoptat bugetul pentru anul financiar curent.

Partea contractantă franceză poate înainta comitetului executiv un proiect de buget de rectificare. Acesta este supus comitetului spre adoptare după primirea avizului grupului central.

Orice deficit sau surplus care apare în cursul anului financiar este soluționat în anul următor în timpul execuției bugetare.

2.   Modalitatea de plată

Decizia Comitetului executiv de adoptare a bugetului este adusă în mod corespunzător la cunoștința tuturor părților contractante și statelor acordului de cooperare de către președinția în exercițiu; din momentul respectiv, contribuțiile părților contractante și statelor acordului de cooperare devin exigibile.

În acest scop, partea contractantă franceză trimite fiecărei părți contractante și fiecărui stat al acordului de cooperare o somație de plată și înaintează președinției o copie a acesteia.

Părțile contractante și statele acordului de cooperare achită contribuțiile integral până la data de 30 aprilie a anului financiar curent.

Dacă o parte contractantă nu-și onorează obligațiile financiare până la acea dată, se aplică normele comunitare în vigoare cu privire la dobânda plătibilă în caz de neplată a contribuțiilor la bugetul Comunității. Aceste norme se aplică mutatis mutandis în cazurile în care un stat al acordului de cooperare nu-și onorează la timp obligațiile financiare.

Partea contractantă franceză trimite statelor o scrisoare conținând o somație de plată, prin intermediul autorităților administrative desemnate ale căror coordonate i-au fost comunicate, la începutul anului financiar în care bugetul adoptat urmează să fie executat.

Scrisoarea va preciza:

—	temeiurile legale ale somației de plată;

—	suma din bugetul de funcționare adoptată de comitetul executiv pentru anul respectiv.

Acestei scrisori se atașează un tabel care să prezinte contribuțiile statelor acordului de cooperare, calculate pe baza PIB și un tabel care să prezinte contribuția fiecărei părți contractante la bugetul de funcționare a C.SIS, calculată pe baza cotei sale de TVA din Sistemul de informații Schengen. Este de asemenea anexat un tabel care să prezinte calculul cotei PIB și al cotei TVA din Sistemul de Informații Schengen pentru anul în care urmează să fie făcute cheltuielile.

Pentru a asigura un transfer operativ al plăților, fiecare stat anexează transferului său o notă cu următoarele informații:

OBJET	:	versement de la quote-part 199… de l′Etat… au budget de fonctionnement du système informatique Schengen
MONTANT	:	… francs
BENEFICIAIRE	:	Ministère de l′Intérieur, Direction des transmissions et de l′Informatique
[OBIECT	:	plata contribuției pentru 199… a… (statului) la bugetul de funcționare a Sistemului de informații Schengen
SUMA	:	… franci
BENEFICIAR	:	Ministerul de Interne, Departamentul pentru transmisii de date și informatică]

Părțile contractante și statele acordului de cooperare pot avansa o sumă care să acopere contribuțiile estimate pentru mai mulți ani financiari.

TITLUL IV

APROBAREA CONTURILOR

La începutul fiecărui an financiar, partea contractantă franceză trimite statelor un document întocmit pe baza dispozițiilor prezentului regulament financiar, de care are nevoie comitetul executiv pentru a da descărcarea finală de gestiune pentru anul financiar precedent, după primirea avizului grupului central.

Documentul cuprinde:

1.   Pentru bugetul de instalare:

—	situația cheltuielilor efectuate de către partea contractantă franceză și, când este cazul, de către alte părți contractante sau state ale acordului de cooperare în temeiul dispozițiilor titlului II punctul 3 din prezentul regulament financiar;

—	suma și defalcarea contribuțiilor achitate la fondul de sprijin (fonds de concours) de către fiecare stat și, când este cazul, orice sume rămase neachitate și care urmează să fie recuperate.

2.   Pentru bugetul de funcționare

—	situația cheltuielilor făcute în cursul anului financiar precedent. Acest tabel indică deficitul sau excedentul comparativ cu bugetul adoptat în temeiul titlului III punctul 1 din prezentul regulament financiar, astfel încât statelor să li se impute sau să li se restituie sumele respective;

—	suma și defalcarea contribuțiilor plătite la fondul de sprijin și, când este cazul, sumele care trebuie recuperate de la state.

Documentul este vizat de către un inspector financiar de la Ministerul de interne francez, iar președinția în exercițiu îl trimite tuturor părților contractante și statelor acordului de cooperare.

Aprobarea respectivului document de către Comitetul executiv constituie descărcarea finală de gestiune cu privire la conturile prezentate de către Republica Franceză pentru anul financiar respectiv. Aprobarea este dată în cursul primului trimestru al anului următor anului bugetar respectiv.

Acestui document i se anexează un tabel care prezintă contribuțiile fiecărui stat pentru anul financiar următor, calculate în temeiul titlului I punctul 1 din prezentul regulament financiar.

Dacă un stat hotărăște să-și plătească contribuțiile parțial sau integral sub forma unui avans, documentul indică soldul rămas după scăderea sumelor datorate pentru anul bugetar respectiv.

Prezenta decizie intră în vigoare la data la care toate părțile contractante ale Convenției Schengen au notificat finalizarea procedurilor necesare conform legislației lor pentru ca aceste decizii să aibă caracter imperativ pe teritoriul lor.

---

19/Volumul 3

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

35

---

41998D0011

---

L 239/452

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

DECIZIA COMITETULUI EXECUTIV

din 21 aprilie 1998

privind C.SIS cu 15/18 conexiuni

[SCH/Com-ex (98) 11]

COMITETUL EXECUTIV,

având în vedere articolul 132 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen,

având în vedere articolul 92 alineatul (3) din convenția menționată anterior,

având în vedere Decizia Comitetului executiv privind revizuirea și extinderea C.SIS [SCH/Com-ex (97) 24],

având în vedere avizele grupurilor tehnice, aprobate de grupul central în întâlnirea din 30 martie 1998,

DECIDE:

C.SIS revizuit asigură optsprezece conexiuni – cincisprezece conexiuni pentru statele semnatare și trei conexiuni tehnice de rezervă.

---

19/Volumul 3

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

36

---

41999D0005

---

L 239/457

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

DECIZIA COMITETULUI EXECUTIV

din 28 aprilie 1999

privind actualizarea Manualului Sirene

[SCH/Com-ex (99) 5]

COMITETUL EXECUTIV,

având în vedere articolul 132 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen,

având în vedere articolul 108 din convenția menționată anterior,

DECIDE:

Manualul Sirene a fost actualizat; noua versiune [SCH/OR.SIS-SIRENE (99) 64] este anexat la prezenta decizie (1).

---

(1)  A se vedea documentul SCH/Com-ex (98) 17.

---

19/Volumul 3

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

37

---

41994D0028

---

L 239/463

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

DECIZIA COMITETULUI EXECUTIV

din 22 decembrie 1994

privind certificatul, prevăzut la articolul 75, pentru transportul narcoticelor și al substanțelor psihotrope

[SCH/Com-ex (94) 28 rev.]

COMITETUL EXECUTIV,

având în vedere articolul 132 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen,

având în vedere articolul 75 din convenția menționată anterior,

DECIDE:

Prin prezenta se aprobă documentul SCH/Stup (94) 21 rev 2, anexat la prezenta decizie, de stabilire a certificatului pentru transportul narcoticelor și al substanțelor psihotrope în scopul tratamentului medical.

---

SCH/Stup (94) 21 rev 2

Certificat pentru transportul narcoticelor și al substanțelor psihotrope în scopul tratamentului medical, în conformitate cu articolul 75 din Convenția de aplicare

1.

Statele Schengen au adoptat certificatul specificat în anexa 1, în conformitate cu articolul 75 din convenția de punere în aplicare. Formularul trebuie să fie folosit în mod unitar în toate statele Schengen și trebuie să fie întocmit în limba statului respectiv. Traducerile în engleză și franceză ale rubricilor formularului tipărite în prealabil sunt prezentate pe verso-ul certificatului.

2.

Autoritățile competente ale statelor Schengen trebuie să elibereze acest certificat persoanelor rezidente pe teritoriul lor care vor să călătorească în alt stat Schengen și care datorită unei rețete medicale, trebuie să ia narcotice și/sau substanțe psihotrope în această perioadă. Certificatul este valabil pentru o perioadă maximă de 30 de zile.

3.	Certificatul trebuie să fie eliberat sau autentificat de către autoritățile competente, pe baza unei rețete medicale. Pentru fiecare narcotic/substanță psihotropă prescrisă este cerut un certificat separat. Autoritățile competente trebuie să păstreze o copie a certificatului.

4.	Medicii pot prescrie narcotice pentru nevoi de călătorie cu durata de până la 30 de zile. Durata călătoriei poate fi mai scurtă.

5.

Fiecare stat membru a desemnat un birou central responsabil cu răspunsul la orice întrebări care apar în legătură cu aceasta (a se vedea anexa 2). Biroul central desemnat este de asemenea autoritatea care răspunde de eliberarea sau autentificarea certificatelor doar în Belgia, Luxemburg și Țările de Jos.

ANEXA 1

ANEXA 2

AUTORITATEA CENTRALĂ CARE TREBUIE CONTACTATĂ ÎN CAZUL UNOR PROBLEME

(Articolul 75 din convenție)

BELGIA:

Ministère de la Santé Publique Inspection générale de la Pharmacie Quartier Vésale — Cité administrative de l'Etat B-1010 Bruxelles Tel.: 32 2 210 49 28 Fax: 32 2 210 63 70

GERMANIA:

Ministerium für Arbeit, Gesundheit und Soziales des Landes Nordrhein-Westfalen Pharmaziedezernat Horionplatz 1 — Landeshaus D-40213 Düsseldorf Tel.: 49 211 837 3591 Fax: 49 211 837 3662

GRECIA:

Ministry of Health Medicines Department Narcotic Drugs Division Aristotelous Street 17 Athens Tel: 5225301

SPANIA:

Servicio de Restricción de Estupefacientes Dirección Gral. de Farmacia y Productos Sanitarios Ministerio de Sanidad y Consumo E- Calle Principe de Vergara, 54 28006- Madrid Chef du service: D. LUIS DOMINGUEZ ARQUES Tel: 34-1- 575 27 63 Fax: 34-1- 578 12 31

FRANȚA:

Ministère de la santé Direction Générale de la Santé 1.place de Fontenoy F-75350 Paris CEDEX 07 SP Tel: 33 1 40 56 47 16 or 40 56 43 41 Fax: 33 1 40 56 40 54

ITALIA:

Ministero Sanità Direzione Generale Servizio Farmaceutico Ufficio centrale Stupefacenti Via della Civiltà Romana 7 I-00144 Roma Tél.: (39-06) 59 94 31 77 Fax.: (39-06) 59 94 33 65

LUXEMBURG:

Ministère de la santé Direction de la Santé L-2935 Luxembourg Tel.: (352) 478 5550 Fax: (352) 48 49 03

ȚĂRILE DE JOS:

Hoofdinspectie voor de geneesmiddelen van het Staatstoezicht op de Volksgezondheid P. O. Box 5406 2280 HK Rijswijk Tel.: 31.70.3406423

AUSTRIA:

Bundesministerium für Gesundheit, Sport und Konsumentenschutz Abteilung II/C/18 Radetzkysstraße 2 A-1030 Wien tel: 711 72 4734 fax: 713 86 14

PORTUGALIA:

Instituto nacional da Farmacia e do Medicamento (INFARMED) Parque de Saúde Av. do Brazil, 53 P-1700 LISBOA Fax: 351 1 795 91 16 (1)

---

(1)  Cu condiția aprobării de către o autoritate superioară.

---

19/Volumul 3

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

43

---

41999D0010

---

L 239/469

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

DECIZIA COMITETULUI EXECUTIV

din 28 aprilie 1999

privind comerțul ilegal cu arme de foc

[SCH/Com-ex (99) 10]

COMITETUL EXECUTIV,

având în vedere articolul 132 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen,

având în vedere articolul 9 din convenția menționată anterior,

DECIDE:

În continuare, părțile contractante trebuie să își trimită reciproc în fiecare an, până la 31 iulie, datele anuale naționale pentru anul precedent cu privire la comerțul ilegal cu arme de foc, pe baza tabelului comun de centralizare a datelor statistice, anexat la documentul SCH/I-ar (98) 32.

---

SCH/Com-ex (99) 10

ANEXĂ

---

19/Volumul 3

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

48

---

32000D0586

---

L 248/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

DECIZIA CONSILIULUI

din 28 septembrie 2000

de instituire a unei proceduri de modificare a articolului 40 alineatele (4) și (5), a articolului 41 alineatul (7) și a articolului 65 alineatul (2) din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele externe comune

(2000/586/JAI)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 31 litera (b) și articolele 32 și 34,

având în vedere inițiativa Marelui Ducat al Luxemburgului (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

întrucât:

(1)

La 24 iunie 1997, guvernele Regatului Belgiei, Regatului Danemarcei, Republicii Federale Germania, Republicii Elene, Regatului Spaniei, Republicii Franceze, Republicii Italiene, Marelui Ducat al Luxemburgului, Regatului Țărilor de Jos, Republicii Austria, Republicii Portugheze, Republicii Finlanda și Regatului Suediei au aprobat un Protocol de modificare a articolelor 40, 41 și 65 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985, semnată la Schengen la 19 iunie 1990 (denumit în continuare „protocolul”), prevăzând o procedură simplificată pentru modificarea denumirilor „agenți”, „autorități” și „ministere competente”, care sunt prevăzute la aceste articole.

(2)	La 1 mai 1999, data intrării în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, care prevede, între altele, integrarea acquis-ului Schengen în cadrul Uniunii Europene, protocolul nu intrase încă în vigoare.

(3)	Protocolul nu face parte din acquis-ul Schengen, astfel cum a fost acesta integrat în cadrul Uniunii Europene.

(4)

După integrarea acquis-ului Schengen în cadrul Uniunii Europene, statele membre nu mai pot modifica Convenția semnată la Schengen la 19 iunie 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele externe comune (denumită în continuare „Convenția Schengen”).

(5)

După integrarea acquis-ului Schengen în cadrul Uniunii Europene, persistă necesitatea de a prevedea o procedură simplificată pentru modificarea denumirilor de „agenți”, „autorități” și „ministere competente”, procedură în temeiul căreia Consiliul ar autoriza fiecare stat membru să modifice denumirile de „agenți”, „autorități” și „ministere competente” ale acestuia, prevăzute de dispozițiile articolului 40 alineatele (4) și (5), articolului 41 alineatul (7) și articolului 65 alineatul (2) din Convenția Schengen (completate de dispozițiile Acordurilor de aderare la Convenția Schengen), în cazul în care, din cauza schimbărilor sau a reorganizărilor la nivel intern, denumirile existente nu ar mai fi exacte, fără a fi necesar ca modificarea denumirilor să fie adoptată în mod formal de Consiliu.

(6)

Orice modificare a dispozițiilor menționate, care nu rezultă doar din schimbările sau din reorganizările la nivel intern, dar care preconizează extinderea competențelor prevăzute de dispozițiile articolelor 40 și 41 la alți „agenți” sau „autorități”, ar trebui adoptată în conformitate cu dispozițiile pertinente din tratat.

(7)

Regatul Unit va lua parte la prezenta decizie în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) din Decizia 2000/365/CE a Consiliului din 29 mai 2000 privind solicitarea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen (3), în măsura în care prezenta decizie se raportează la dispozițiile acquis-ului Schengen menționate în decizia respectivă.

(8)

Prezenta decizie dezvoltă mai mult dispozițiile în temeiul cărora a fost autorizată o cooperare mai strânsă în conformitate cu Protocolul de integrare a acquis-ului Schengen în cadrul Uniunii Europene, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, și care se încadrează într-unul dintre domeniile reglementate la articolul 1 din Decizia 1999/437/CE a Consiliului din 17 mai 1999 privind anumite modalități de aplicare a Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea ce privește asocierea acestor două state în vederea punerii în aplicare, a asigurării respectării și dezvoltării acquis-ului Schengen (4),

DECIDE:

Articolul 1

(1)   Fiecare stat membru poate modifica denumirile de „agenți”, „autorități” și „ministere competente” prevăzute la articolul 40 alineatele (4) și (5), articolul 41 alineatul (7) și articolul 65 alineatul (2) din Convenția Schengen, în ceea ce privește agenții, autoritățile sau ministerele sale competente atunci când, din cauza schimbărilor sau a reorganizărilor la nivel intern, denumirile existente nu mai sunt exacte.

(2)   Statul membru în cauză notifică orice modificare efectuată în conformitate cu alineatul (1) Secretariatului General al Consiliului, care transmite notificarea tuturor membrilor Consiliului.

(3)   Consiliul se asigură că orice modificare de acest tip se publică în Jurnalul Oficial.

(4)   Modificarea intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial.

Articolul 2

Procedura prevăzută la articolul 1 se aplică și modificărilor care au fost deja efectuate în conformitate cu articolul 1.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial.

---

(1)  JO C 131, 12.5.2000, p. 7.

(2)  Aviz emis la 14 iunie 2000 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(3)  JO L 131, 1.6.2000, p. 43.

(4)  JO L 176, 10.7.1999, p. 31.

---

19/Volumul 3

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

50

---

32000D0641

---

L 271/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

DECIZIA CONSILIULUI

din 17 octombrie 2000

privind înființarea unui Secretariat al autorităților comune de control pentru protecția datelor instituite prin Convenția privind înființarea Biroului European de Poliție (Convenția Europol), Convenția privind utilizarea tehnologiei informației în domeniul vamal și Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune (Convenția Schengen)

(2000/641/JAI)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere articolul 30 și articolul 34 alineatul (2) litera (c) din Tratatul privind Uniunea Europeană,

având în vedere articolul 2 din Protocolul de integrare a acquis-ului Schengen în cadrul Uniunii Europene,

având în vedere inițiativa Republicii Portugheze (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

întrucât:

(1)

Convenția privind înființarea Biroului European de Poliție (Convenția Europol) (3), Convenția privind utilizarea tehnologiei informației în domeniul vamal (4) și Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune (Convenția Schengen) (5) au instituit autorități comune de control pentru a supraveghea aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor referitoare la protecția datelor prevăzute de aceste instrumente.

(2)

Pentru ca funcționarea acestora să fie eficientă și pentru a reduce costurile, aceste autorități comune de control trebuie să fie susținute de un Secretariat unic și independent pentru protecția datelor și care, în îndeplinirea sarcinilor sale, urmează exclusiv instrucțiuni primite de la aceste organisme.

(3)	Din motive practice, administrația Secretariatului pentru protecția datelor trebuie să fie strâns legată de Secretariatul General al Consiliului, independența acesteia în îndeplinirea sarcinilor fiind, cu toate acestea, garantată.

(4)

În scopul garantării acestei independențe, este necesar ca deciziile referitoare la numirea și revocarea șefului Secretariatului pentru protecția datelor să fie adoptate de către Secretarul General adjunct al Consiliului la propunerea autorităților comune de control, iar ceilalți funcționari afectați Secretariatului pentru protecția datelor să fie plasați sub autoritatea exclusivă a șefului Secretariatului pentru protecția datelor.

(5)	Cheltuielile administrative ale Secretariatului pentru protecția datelor trebuie să fie suportate din bugetul general al Uniunii Europene. Europol ar trebui să contribuie la finanțarea anumitor cheltuieli aferente reuniunilor privind probleme legate de punerea în aplicare a Convenției Europol.

(6)

Deoarece Decizia 1999/438/CE a Consiliului din 20 mai 1999 privind Autoritatea Comună de Control instituită prin articolul 115 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, semnată la 19 iunie 1990 (6), este înlocuită prin prezenta decizie, aceasta ar trebui abrogată începând cu data de la care se aplică prezenta decizie.

(7)	Autoritățile comune de control existente au declarat că aprobă principiile definite prin prezenta decizie,

DECIDE:

Articolul 1

Înființarea și sarcinile Secretariatului pentru protecția datelor

(1)   Se înființează un Secretariat (denumit în continuare „Secretariatul pentru protecția datelor”) pentru autoritățile comune de control instituite prin Convenția privind înființarea Biroului European de Poliție (Convenția Europol), Convenția privind utilizarea tehnologiei informației în domeniul vamal și Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune (Convenția Schengen).

(2)   Secretariatul pentru protecția datelor îndeplinește sarcinile prevăzute pentru secretariatele autorităților comune de control, astfel cum sunt acestea prevăzute prin regulamentele interne ale acestor autorități.

Articolul 2

Secretarul pentru protecția datelor

(1)   Secretariatul pentru protecția datelor este condus de un secretar pentru protecția datelor, a cărui independență în exercitarea funcțiilor sale trebuie garantată, și care nu poate primi instrucțiuni decât de la autoritățile comune de control și de la președinții acestora. Secretarul General adjunct al Consiliului, acționând la propunerea autorităților comune de control, numește secretarul pentru protecția datelor pe o perioadă de trei ani. Mandatul acestuia poate fi reînnoit.

(2)   Secretarul pentru protecția datelor este ales dintre persoanele care sunt cetățeni ai Uniunii Europene, având exercițiul deplin al drepturilor civile și politice, care au experiența și competența corespunzătoare în exercitarea funcțiilor în cauză și care oferă toate garanțiile de independență. Acesta se abține de la orice act incompatibil cu funcțiile sale și, pe durata mandatului său, nu exercită nici o altă activitate profesională, remunerată sau nu. După încetarea funcțiilor sale, acesta este obligat să-și respecte datoria de onestitate și discreție privind acceptarea anumitor funcții sau avantaje.

(3)   Secretarul pentru protecția datelor este revocat de către Secretarul General adjunct al Consiliului, la propunerea autorităților comune de control, dacă nu mai îndeplinește condițiile cerute pentru exercitarea funcțiilor sale sau dacă a comis o greșeală gravă.

(4)   Cu excepția reînnoirii periodice la încheierea mandatului, a decesului sau a revocării în conformitate cu alineatul (3), mandatul secretarului pentru protecția datelor încetează prin demisie, în momentul în care aceasta intră în vigoare. În momentul expirării mandatului și în caz de demisie, acesta rămâne în funcție până la înlocuirea sa, la cererea autorităților comune de control.

(5)   Secretarul pentru protecția datelor este obligat, atât pe durata mandatului său, cât și după expirarea acestuia, să respecte secretul profesional în ceea ce privește informațiile confidențiale de care a luat cunoștință în exercitarea funcțiilor sale.

(6)   Pe durata mandatului său, secretarul pentru protecția datelor este supus, în afară de cazul în care prezenta decizie dispune altfel, dispozițiilor care se aplică persoanelor având calitatea de agent temporar în sensul articolului 2 litera (a) din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Comunităților Europene (7), inclusiv articolele 12-15 și articolul 18 din Protocolul cu privire la privilegiile și imunitățile Comunităților Europene. Secretarul pentru protecția datelor este încadrat în categoria A, iar gradul și nivelul acestuia sunt determinate în funcție de criteriile care se aplică funcționarilor și celorlalți agenți ai Comunității. Dacă persoana numită este deja funcționar al Comunității, aceasta este detașată, pe durata mandatului său, în interes de serviciu, în temeiul articolului 37 litera (a) prima liniuță din Statutul funcționarilor Comunităților Europene (Statutul funcționarilor) (7). Prima teză a ultimului alineat din articolul 37 din Statutul funcționarilor se aplică fără a aduce atingere alineatului (1) din prezentul articol.

Articolul 3

Personalul

(1)   Secretariatului pentru protecția datelor îi este pus la dipoziție personalul necesar îndeplinirii sarcinilor sale. Membrii personalului afectați Secretariatului pentru protecția datelor ocupă funcțiile prevăzute în organigrama funcțiilor anexată la secțiunea bugetului general al Uniunii Europene referitoare la Consiliu.

(2)   În exercitarea funcțiilor, membrii personalului menționați la alineatul (1) primesc instrucțiuni exclusiv de la secretarul pentru protecția datelor, precum și de la autoritățile comune de control și de la președinții acestora. Astfel, aceștia nu pot nici solicita, nici accepta instrucțiuni de la nici un guvern, autoritate, organizație sau persoană, cu excepția secretarului pentru protecția datelor, precum și a autorităților comune de control și a președinților acestora.

(3)   Fără a aduce atingere alineatului (2), personalul afectat Secretariatului pentru protecția datelor se supune reglementărilor care se aplică funcționarilor și altor agenți ai Comunităților Europene. În ceea ce privește exercitarea competențelor conferite prin Statutul funcționarilor autorității învestite cu putere de numire și a celor care intră sub incidența Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Comunităților Europene, personalul se supune acelorași dispoziții care se aplică funcționarilor și celorlalți agenți ai Comunităților Europene.

Articolul 4

Susținere administrativă

(1)   Secretariatul General al Consiliului furnizează Secretariatului pentru protecția datelor birourile și echipamentul necesar îndeplinirii sarcinilor sale. De asemenea, acesta pune la dispoziția autorităților comune de control mijloacele, în special serviciile de interpretariat, necesare pentru a-și ține reuniunile în localurile Consiliului.

(2)   În ceea ce privește reuniunile care vor avea loc în localurile Consiliului, președinții autorităților comune de control stabilesc datele acestora, sub rezerva acordului prealabil al Președinției Consiliului.

Articolul 5

Finanțare

(1)   Cheltuielile administrative generale ale Secretariatului pentru protecția datelor (în special, cheltuielile legate de materiale, remunerațiile, indemnizațiile și alte cheltuieli privind personalul) sunt suportate din secțiunea bugetului general al Uniunii Europene referitoare la Consiliu.

(2)   Costurile legate în mod direct de reuniuni sunt suportate:

—

fie de către Consiliu, pentru reuniunile care se țin în localurile Consiliului și se referă la probleme privind punerea în aplicare a dispozițiilor Convenției Schengen, precum și pentru cheltuielile de deplasare aferente executării controalelor la C.SIS și pentru reuniunile referitoare la probleme privind punerea în aplicare a Convenției privind utilizarea tehnologiei informației în domeniul vamal;

—	fie de către Europol, pentru reuniunile referitoare la probleme privind punerea în aplicare a Convenției Europol.

Articolul 6

Dispoziții finale

(1)   Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei adoptării sale de către Consiliu.

Aceasta aplică de la 1 septembrie 2001.

(2)   De la data intrării în vigoare a prezentei decizii, se pot adopta deciziile și actele necesare punerii în aplicare. Acestea nu intră în vigoare înainte de data de la care se aplică prezenta decizie.

(3)   La data la care se aplică prezenta decizie, Decizia 1999/438/CE se abrogă. Cu toate acestea, aceasta continuă să se aplice cheltuielilor rezultate din fapte anterioare acestei date.

---

(1)  JO C 141, 19.5.2000, p. 20.

(2)  Aviz emis la 21 septembrie 2000 (nepublicat înca în Jurnalul Oficial).

(3)  JO C 316, 27.11.1995, p. 2.

(4)  JO C 316, 27.11.1995, p. 33.

(5)  JO L 239, 22.9.2000, p. 19.

(6)  JO L 176, 10.7.1999, p. 34.

(7)  JO L 56, 4.3.1968, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Comunicarea Comisiei (JO C 60, 2.3.1999, p. 11).

---

19/Volumul 3

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

53

---

32000D0642

---

L 271/4

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

DECIZIA CONSILIULUI

din 17 octombrie 2000

privind acordurile de cooperare între unitățile de informații financiare ale statelor membre în ceea ce privește schimbul de informații

(2000/642/JAI)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 34 alineatul (2) litera (c),

având în vedere inițiativa Republicii Finlanda,

având în vedere avizul Parlamentului European,

întrucât:

(1)

Planul de acțiune privind combaterea criminalității organizate a fost aprobat de către Consiliul European de la Amsterdam din 16 și 17 iunie 1997 (1). Planul de acțiune recomandă, în special, prin Recomandarea 26 litera (e), îmbunătățirea cooperării între punctele de contact care primesc rapoartele referitoare la tranzacțiile suspecte în conformitate cu Directiva 91/308/CEE a Consiliului din 10 iunie 1991 privind prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul spălării banilor (2).

(2)

Toate statele membre au înființat unități de informații financiare (UIF) care răspund de colectarea și analizarea informațiilor primite în temeiul Directivei 91/308/CEE în scopul stabilirii legăturilor între tranzacțiile financiare suspecte și activitățile infracționale subordonate în vederea prevenirii și combaterii spălării banilor.

(3)

Îmbunătățirea mecanismelor de schimb de informații între UIF este unul dintre obiectivele adoptate de către Grupul de experți privind spălarea banilor creat în cadrul Grupului multidisciplinar privind criminalitatea organizată, cu perspectiva ulterioară a unei îmbunătățiri a schimbului de informații între UIF și autoritățile de anchetă din statele membre și organizația multidisciplinară a UIF, pentru a încorpora cunoștințele din sectorul financiar, de aplicare a legii și judiciar.

(4)	Concluziile Consiliului din martie 1995 au pus în evidență faptul că pentru consolidarea sistemelor de luptă împotriva spălării banilor este necesară intensificarea cooperării dintre diferitele autorități care participă la lupta împotriva acestui fenomen.

(5)	Al doilea raport al Comisiei adresat Parlamentului European și Consiliului cu privire la punerea în aplicare a Directivei 91/308/CEE identifică dificultățile care par a împiedica în continuare comunicarea și schimbul de informații între anumite unități având un statut juridic diferit.

(6)	Este necesar ca autoritățile competente din statele membre care participă la lupta împotriva spălării banilor să coopereze strâns și să se prevadă o comunicare directă între aceste autorități.

(7)	Statele membre au adoptat deja cu succes acorduri în acest domeniu, întemeiate în principal pe principiile enunțate în modelul de memorandum de înțelegere propus de către rețeaua mondială neoficială a UIF, denumită „Grupul Egmont”.

(8)	Statele membre trebuie să organizeze UIF astfel încât informațiile și documentele să fie transmise într-un termen rezonabil.

(9)	Prezenta decizie nu aduce atingere nici unei convenții sau acord referitoare la asistența reciprocă în materie penală între autoritățile judiciare,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

(1)   Statele membre se asigură că UIF înființate sau desemnate să adune informațiile financiare comunicate în scopul combaterii spălării banilor cooperează în conformitate cu competențele lor naționale în vederea completării, analizării și investigării informațiilor pertinente în cadrul UIF privind orice fapt care ar putea constitui un indiciu al spălării banilor.

(2)   În sensul alineatului (1), statele membre veghează ca UIF să schimbe, din proprie inițiativă sau la cerere, fie în conformitate cu prezenta decizie, fie în conformitate cu memorandumurile de înțelegere existente sau viitoare, orice informație care le poate fi utilă pentru prelucrarea sau analiza informațiilor sau pentru anchetele efectuate de către UIF referitoare la tranzacții financiare legate de spălarea banilor și la persoanele fizice sau juridice implicate.

(3)   În cazul în care un stat membru a desemnat o autoritate de poliție în calitate de UIF, acesta poate comunica informațiile deținute de către această UIF, care fac obiectul unui schimb în aplicarea prezentei decizii, unei autorități din statul membru destinatar, desemnată în acest scop și competentă în domeniile prevăzute la alineatul (1).

Articolul 2

(1)   Statele membre se asigură că, în sensul prezentei decizii, UIF sunt constituite dintr-o singură unitate pentru fiecare stat membru și că acestea corespund următoarei definiții:

„O unitate centrală națională care, în scopul combaterii spălării banilor, primește (și, în măsura în care are dreptul, solicită), analizează și transmite autorităților competente informațiile financiare comunicate cu privire la bunurile suspectate a fi produse criminale sau sunt solicitate de legislațiile sau reglementările naționale”.

(2)   În cadrul alineatului (1), statele membre au capacitatea de a înființa o unitate centrală în scopul primirii sau transmiterii informațiilor spre sau provenind de la organismele descentralizate.

(3)   Statele membre indică unitatea care îndeplinește funcția de UIF în sensul prezentului articol. Ele notifică în scris Secretariatului General al Consiliului această informație. Această notificare nu are efecte asupra relațiilor de cooperare care se desfășoară în prezent între UIF.

Articolul 3

Statele membre se asigură că statutul intern al UIF, indiferent că este vorba de autorități administrative, de aplicare a legii sau judiciare, nu afectează îndeplinirea sarcinilor care le revin în temeiul prezentei decizii.

Articolul 4

(1)   Fiecare cerere făcută în temeiul prezentei decizii este însoțită de o scurtă prezentare a unor fapte pertinente cunoscute de către UIF solicitantă. UIF precizează în cerere modul în care vor fi utilizate informațiile solicitate.

(2)   În cazul în care este prezentată o cerere în conformitate cu prezenta decizie, UIF căreia i se adresează cererea comunică toate informațiile pertinente, inclusiv informațiile financiare disponibile și datele serviciilor de aplicare a legii solicitate, fără a mai fi necesară introducerea unei cereri formale în temeiul convențiilor sau acordurilor aplicabile între statele membre.

(3)   O UIF poate refuza să divulge informații care ar putea împiedica o anchetă judiciară în desfășurare în statul membru căruia i se adresează cererea sau, în împrejurări excepționale, în cazul în care divulgarea informațiilor ar avea efecte evident disproporționate în raport cu interesele legitime ale unei persoane fizice sau juridice sau ale statului membru în cauză sau în cazul în care aceasta nu respectă principiile fundamentale ale dreptului intern. Orice refuz de a efectua o astfel de divulgare este explicată în mod corespunzător UIF care solicită informațiile.

Articolul 5

(1)   Informațiile sau documentele obținute în conformitate cu prezenta decizie sunt destinate a fi utilizate în scopurile prevăzute la articolul 1 alineatul (1).

(2)   În cazul în care transmite informații sau documente în temeiul prezentei directive, UIF care efectuează transmiterea poate impune restricții și condiții cu privire la utilizarea informațiilor în alte scopuri decât cele prevăzute la alineatul (1). UIF destinatară se conformează acestor restricții și condiții.

(3)   În cazul în care un stat membru dorește să utilizeze informațiile sau documentele transmise pentru anchete sau urmăriri penale în scopurile prevăzute la articolul 1 alineatul (1), statul membru care efectuează transmiterea nu poate refuza acordul pentru o astfel de utilizare, cu excepția cazului în care nu poate face acest lucru în temeiul restricțiilor prevăzute de dreptul său național sau al condițiilor prevăzute la articolul 4 alineatul (3). Orice refuz de a-și da acordul este explicat în mod corespunzător.

(4)   UIF iau toate măsurile necesare, inclusiv privind securitatea, pentru a garanta că nici o altă autoritate, organism sau serviciu nu are acces la informațiile transmise în conformitate cu prezenta decizie.

(5)   Informațiile comunicate vor fi protejate, în conformitate cu Convenția Consiliului Europei din 28 ianuarie 1981 pentru protecția persoanelor în ceea ce privește prelucrarea automată a datelor personale și ținând seama de Recomandarea nr. R(87)15 din 15 septembrie 1987 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei de reglementare a utilizării datelor personale în domeniul poliției, cel puțin prin aceleași norme privind confidențialitatea și protecția datelor personale ca și cele care se aplică în temeiul legislației interne pentru UIF solicitantă.

Articolul 6

(1)   UIF pot face schimb de informații pertinente, în limita dreptului intern aplicabil și fără să fi fost introdusă vreo cerere în acest sens.

(2)   Articolul 5 se aplică informațiilor transmise în conformitate cu prezentul articol.

Articolul 7

Statele membre prevăd și aprobă canale corespunzătoare și protejate de comunicare între UIF.

Articolul 8

Prezenta decizie este pusă în aplicare fără a aduce atingere obligațiilor, prevăzute de Convenția Europol, pe care și le-au asumat statele membre față de Europol.

Articolul 9

(1)   În măsura în care este compatibil cu prezenta decizie sau depășește dispozițiile acesteia, nivelul de cooperare dintre UIF, astfel cum este prevăzut prin memorandumurile de înțelegere încheiate sau care ar putea fi încheiate între autoritățile statelor membre, nu este afectat de prezenta decizie. În cazul în care dispozițiile prezentei decizii le depășesc pe cele ale memorandumurilor de înțelegere încheiate între autoritățile statelor membre, prezenta decizie înlocuiește aceste memorandumuri de înțelegere după doi ani de la data intrării în vigoare a prezentei decizii.

(2)   Statele membre se asigură că au capacitatea de a coopera pe deplin în conformitate cu dispozițiile prezentei decizii în termen de cel mult trei ani de la data intrării în vigoare a acesteia.

(3)   Consiliul evaluează în termen de patru ani de la data intrării în vigoare a prezentei decizii măsura în care statele membre se conformează prezentei decizii și poate decide să procedeze periodic la astfel de evaluări.

Articolul 10

Prezenta decizie se aplică Gibraltarului. În acest scop și fără a aduce atingere articolului 2, Regatul Unit poate notifica secretariatului general al Consiliului o UIF în Gibraltar.

Articolul 11

Prezenta decizie intră în vigoare la 17 octombrie 2000.

---

(1)  JO C 251, 15.8.1997, p. 1.

(2)  JO L 166, 28.6.1991, p. 77.

---

19/Volumul 3

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

56

---

32000D0645

---

L 272/24

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

DECIZIA CONSILIULUI

din 17 octombrie 2000

de rectificare a acquis-ului Schengen conținut de Decizia SCH/Com-ex (94)15 rev. a Comitetului Executiv Schengen

(2000/645/CE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere articolul 2 alineatul (1) al doilea paragraf prima teză din Protocolul de integrare a acquis-ului Schengen în cadrul Uniunii Europene, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene (denumit în continuare „Protocolul Schengen”),

întrucât:

(1)

Decizia SCH/Com-ex (94)15 rev. a Comitetului Executiv Schengen (1) a fost definită ca fiind parte integrantă din acquis-ul Schengen în Anexa A la Decizia 1999/435/CE a Consiliului din 20 mai 1999 privind definirea acquis-ului Schengen în scopul stabilirii temeiului juridic, în conformitate cu dispozițiile relevante din Tratatul de instituire a Comunității Europene și din Tratatul privind Uniunea Europeană, pentru fiecare din dispozițiile sau deciziile care constituie acquis-ul (2).

(2)

Decizia SCH/Com-ex (94)15 rev. a instituit o procedură informatizată de consultare în vederea eliberării vizelor, a autorităților centrale prevăzute la articolul 17 alineatul (2) din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 dintre guvernele statelor Uniunii Economice Benelux, al Republicii Federale Germania și al Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, semnată la Schengen, la 19 iunie 1990 între Regatul Belgiei, Republica Federală Germania, Republica Franceză, Marele Ducat al Luxemburgului și Regatul Țărilor de Jos.

(3)

Decizia SCH/Com-ex (94)15 rev. prevedea de asemenea că procedura informatizată menționată anterior trebuie aplicată în conformitate cu principiile stabilite în dicționarul de date anexat la aceasta [conținut de documentul SCH/II-Vision (93) 20 rev. 3, intitulat „Rețea de consultări Schengen - Specificații tehnice”].

(4)

Documentul SCH/II-Vision (93)20 rev. 3 a fost înlocuit de Documentul SCH/II-Vision (99)5 (intitulat de asemenea „Rețea de consultări Schengen - Specificații tehnice”). Acest document a fost aprobat de către Subgrupul „Vision” din Grupul de lucru II „Circulația persoanelor” la 31 martie 1999, însă Comitetul Executiv a omis să actualizeze Decizia SCH/Com-ex (94)15 rev. pentru a ține seama de această aprobare înainte de integrarea acquis-ului Schengen în cadrul Uniunii Europene.

(5)

Pentru a rectifica această omisiune, este deci necesar acum să se înlocuiască, în Decizia SCH/Com-ex (94)15 rev. trimiterea la documentul SCH/II-Vision (93)20 rev. 3 cu o trimitere la documentul SCH/II-Vision (99)5, astfel încât versiunea „Rețelei de consultări Schengen - Specificații tehnice” utilizată în prezent să fie aprobată formal de Consiliu, care înlocuiește Comitetul Executiv, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) primul paragraf a doua teză din Protocolul Schengen.

(6)

Deoarece prezenta decizie are ca obiect rectificarea omisiunii Comitetului Executiv de a recunoaște versiunea „Rețelei de consultări Schengen - Specificații tehnice” din documentul SCH/II-Vision (99)5 ca fiind parte integrantă din acquis-ul Schengen înainte ca acest acquis să fie integrat în cadrul Uniunii Europene, precum și confirmarea integrării acestuia, și nu efectuarea de modificări la documentul propriu-zis, articolul 2 alineatul (1) din Protocolul Schengen constituie temeiul juridic adecvat în acest sens, înțelegându-se că orice modificare ulterioară a documentului SCH/II-Vision (99)5 va trebui adusă în conformitate cu dispozițiile pertinente din tratate.

(7)

Comitetul mixt, înființat în conformitate cu articolul 3 din Acordul încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestor două state la transpunerea, punerea în aplicare și dezvoltarea acquis-ului Schengen, a examinat această problemă în conformitate cu articolul 4 din acest acord.

(8)

Documentul SCH/II-Vision (99)5 conține informații practice și tehnice detaliate cu privire la principiile pe care autoritățile consulare competente trebuie să le respecte în cazul în care comunică între ele prin intermediul procedurii de consultare informatizată instituită prin Decizia SCH/Com-ex (94)15 rev. și, prin urmare, trebuie tratat ca un document confidențial,

DECIDE:

Articolul 1

Trimiterea la documentul SCH/II-Vision (93)20 rev. 3, prevăzută de Decizia SCH/Com-ex (94)15 rev., se înlocuiește cu o trimitere la documentul SCH/II-Vision (99)5.

Articolul 2

Documentul SCH/II-Vision (99)5 este clasificat drept confidențial.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării sale.

---

(1)  JO L 239, 22.9.2000, p. 165.

(2)  JO L 176, 10.7.1999, p. 1.

---

19/Volumul 3

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

58

---

32000D0777

---

L 309/24

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

DECIZIA CONSILIULUI

din 1 decembrie 2000

de punere în aplicare a acquis-ului Schengen în Danemarca, Finlanda și Suedia, precum și în Islanda și Norvegia

(2000/777/CE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE

având în vedere Protocolul anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, de integrare a acquis-ului Schengen în cadrul Uniunii Europene, în special articolul 2 alineatul (2),

având în vedere acordul încheiat de Consiliul Uniunii Europene, Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestora din urmă la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (1) (denumit în continuare „Acordul din 18 mai 1999”), semnat la 18 mai 1999 și intrat în vigoare la 26 iunie 2000, în special articolul 15 alineatul (4),

întrucât:

(1)

Actul final al Convenției de punere în aplicare a Acordului Schengen, semnat la 19 iunie 1990, precum și Actul Final al Acordurilor de aderare a Regatului Danemarcei, Republicii Finlanda și Regatului Suediei la convenția menționată, semnate la 19 decembrie 1996 conțin la punctul 1 o declarație comună privind intrarea în vigoare a instrumentelor în cauză.

(2)	Trebuie stabilită data la care acquis-ul Schengen se aplică Danemarcei, Finlandei și Suediei, precum și Islandei și Norvegiei (denumite în continuare „statele nordice”).

(3)	Pentru a fi compatibilă cu Uniunea Nordică a Pașapoartelor, această dată ar trebui să se aplice tuturor statelor nordice.

(4)

Pentru pregătirea prezentei decizii au fost parcurse următoarele etape. În prima etapă, un chestionar complet a fost transmis statelor nordice, iar răspunsurile lor la acesta au fost înregistrate. Apoi, au fost efectuate vizite de verificare și evaluare în toate statele nordice, în conformitate cu procedurile aplicabile în cadrul Consiliului în domeniul cooperării organelor de poliție și protecției datelor. La 29 mai 2000, Consiliul a conchis că au fost satisfăcute toate condițiile în aceste domenii. În ceea ce privește aplicarea acquis-ului Schengen în domeniul vizelor și cooperării consulare, vizitele au demonstrat că, exceptând câteva aspecte pe care statele nordice se angajează să le rezolve, cerințele pe plan legislativ și cele referitoare la personal și pregătirea acestuia, la infrastructură și la resursele materiale au fost îndeplinite.

(5)

Cu toate acestea, în ceea ce privește Sistemul de Informații Schengen (SIS), ale cărui lucrări de extindere în cadrul proiectului SIS 1 + ar trebui să se finalizeze cu testări care să demonstreze capacitatea sa de funcționare în 18 țări, ar trebui efectuate vizite pentru evaluarea funcționării acestuia, înainte de eliminarea controalelor la viitoarele frontiere interne.

(6)	Au fost efectuate vizite de evaluare în contextul controalelor și supravegherii la frontierele externe. Acestea au permis stabilirea unui bilanț pozitiv al progreselor înregistrate. Cu toate acestea, persistă încă unele neajunsuri. Prin urmare, este necesar să se efectueze noi vizite de evaluare.

(7)

Statele nordice au înaintat Consiliului o listă a autorităților lor competente menționate la articolul 101 alineatul (4) și articolul 108 alineatul (1) din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen, semnată la 19 iunie 1990. Statele nordice au îndeplinit obligațiile prevăzute la articolul 114 din această convenție de aplicare.

(8)

Pentru a verifica funcționarea corectă a SIS în statele nordice, secțiunea națională a Sistemului de Informații Schengen (N.SIS) a statelor nordice ar trebui să devină pe deplin operațională (adică utilizatorii finali ar trebui să poată accesa datele reale în toate cele 15 țări) începând cu 1 ianuarie 2001, înainte de eliminarea controalelor la frontierele interne.

(9)	În conformitate cu articolul 7 din acordul din 18 mai 1999, Consiliul trebuie să vegheze la încheierea în timp util a unui acord privind criteriile și mecanismele de stabilire a statului care răspunde de analiza unei cereri de azil depuse în oricare din statele membre sau în Islanda sau Norvegia.

(10)

Cu excepția cazului în care Consiliul constată, la încheierea vizitelor de evaluare efectuate după 1 ianuarie 2001, că SIS nu funcționează corect într-unul sau mai multe state nordice, sau că porturile și aeroporturile din aceste țări nu satisfac toate condițiile necesare, întregul acquis Schengen trebuie pus în aplicare pentru aceste state începând cu 25 martie 2001.

(11)	Procedura menționată la articolul 15 alineatul (4) din Acordul din 18 mai 1999 a fost respectată,

DECIDE:

Articolul 1

Începând cu 25 martie 2001 și sub rezerva articolului 3 alineatul (2):

(a)

toate dispozițiile acquis-ului Schengen menționate la anexele A, B, C și D la Decizia 1999/436/CE a Consiliului din 20 mai 1999 de stabilire, în conformitate cu dispozițiile relevante ale Tratatului de instituire a Comunității Europene și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, a bazei juridice pentru fiecare din dispozițiile sau deciziile care constituie acquis-ul Schengen (2), precum și orice act adoptat de Consiliu în vederea stabilirii unui instrument care a intrat în vigoare și care constituie o dezvoltare a uneia sau mai multora din aceste dispoziții se aplică în Danemarca, Finlanda și Suedia, în relațiile dintre aceste state și în relațiile lor cu Belgia, Germania, Grecia, Spania, Franța, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Austria și Portugalia;

(b)

toate dispozițiile menționate la anexele A și B la acordul din 18 mai 1999, încheiat de Consiliul Uniunii Europene, Republica Islanda și Regatul Norvegiei, privind asocierea acestora din urmă la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen, precum și orice act adoptat de Consiliu în vederea stabilirii unui instrument care a intrat în vigoare și care constituie o dezvoltare a uneia sau mai multora din aceste dispoziții, se aplică în Islanda și Norvegia, în relațiile dintre aceste două state și în relațiile lor cu Belgia, Danemarca, Germania, Grecia, Spania, Franța, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Austria, Portugalia, Finlanda și Suedia.

Articolul 2

(1)   Dispozițiile acquis-ului Schengen privind SIS se aplică, în conformitate cu procedura menționate la articolul 1, începând cu 1 ianuarie 2001. În acest sens, SIS va fi încărcat cu date reale de către statele nordice care, asemenea statelor membre în care acquis-ul Schengen a fost deja pus în aplicare, vor putea folosi astfel de date, sub rezerva dispozițiilor de la alineatul (3). Această punere în aplicare nu împiedică cooperarea în cadrul Uniunii Nordice a Pașapoartelor.

(2)   Dispozițiile menționate la alineatul (1) sunt prezentate în anexă.

(3)   Până la data menționată la articolul 1, statele nordice:

(a)

nu sunt obligate să refuze intrarea pe teritoriul lor sau să expulzeze resortisanți ai unor state terțe pe numele cărora un alt stat membru a făcut o semnalare în SIS pentru a li se refuza intrarea și care provin direct dintr-un stat membru pentru care dispozițiile acquis-ului Schengen au fost deja puse în aplicare;

(b)	pot primi pe teritoriul lor resortisanți ai unor state terțe pe numele cărora un alt stat membru a făcut o semnalare în SIS pentru a li se refuza intrarea, dacă un stat nordic decide să acorde acestor resortisanți vize sau alte permise de ședere;

(c)	se abțin de la introducerea datelor menționate la articolul 96 din convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen.

Articolul 3

(1)   În cursul lunilor ianuarie și februarie 2001, se vor efectua vizite de evaluare în toate statele nordice în conformitate cu procedurile aplicabile în acest scop în cadrul Consiliului, pentru a verifica funcționarea și aplicarea corectă a SIS în aceste state.

În aceeași perioadă, se vor efectua vizite suplimentare de evaluare în porturile daneze și norvegiene și în aeroporturile tuturor statelor nordice pentru a stabili dacă aceste porturi și aeroporturi îndeplinesc condițiile necesare.

Rapoartele privind aceste vizite vor fi prezentate Consiliului până la 1 martie 2001.

(2)   Pe baza acestor rapoarte, Consiliul, hotărând cu majoritatea calificată a membrilor săi ce reprezintă guvernele statelor membre menționate la articolul 1 din Protocolul de integrare a acquis-ului Schengen în cadrul Uniunii Europene, și cu votul a cel puțin 10 din acești membri, poate decide să prelungească termenul menționat la articolul 1. În acest caz, un nou termen va fi stabilit de către Consiliu, care hotărăște cu unanimitatea membrilor săi, reprezentanți ai guvernelor statelor membre menționate la articolul 1 din protocolul menționat.

Articolul 4

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării sale.

---

(1)  JO L 176, 10.7.1999, p. 36.

(2)  JO L 176, 10.7.1999, p. 17.

---

ANEXĂ

Dispozițiile menționate la articolul 2 sunt următoarele:

—	Articolele 62, 64, 65 și 92-119 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 1985, completată de Acordurile de aderare a Italiei, Spaniei, Portugaliei, Greciei, Austriei, Danemarcei, Finlandei și Suediei,

—	Decizia Comitetului executiv din 14 decembrie 1993 referitoare la Regulamentul Financiar privind costurile de instalare și de exploatare a Sistemului de Informații Schengen (C.SIS) [SCH/Com-ex(93) 16];

—	Decizia Comitetului executiv din 25 aprilie 1997 privind adjudecarea contractului pentru studiul preliminar SIS II [SCH/Com-ex(97) 2 rev. 2];

—	Decizia Comitetului executiv din 7 octombrie 1997 privind contribuțiile Norvegiei și Islandei la costurile de instalare și de exploatare a C.SIS [SCH/Com-ex(97) 18];

—	Decizia Comitetului executiv din 7 octombrie 1997 privind dezvoltarea SIS [SCH/Com-ex(97) 24];

—	Decizia Comitetului executiv din 15 decembrie 1997 de modificare a Regulamentului Financiar privind C.SIS [SCH/Com-ex(97) 35];

—	Decizia Comitetului executiv din 21 aprilie 1998 privind C.SIS cu 15/18 conexiuni [SCH/Com-ex(98) 11];

—	Decizia Comitetului executiv din 28 aprilie 1999 privind bugetul pentru „Helpdesk” pe anul 1999 [SCH/Com-ex(99) 3];

—	Decizia Comitetului executiv din 28 aprilie 1999 privind costurile de instalare a C.SIS [SCH/Com-ex(99) 4];

—	Decizia Comitetului executiv din 28 aprilie 1999 privind adoptarea Manualului SIRENE [SCH/Com-ex(99) 5];

—	Declarația Comitetului executiv din 18 aprilie 1996 de definire a noțiunii de străin [SCH/Com-ex(96) decl. 5];

—	Declarația Comitetului executiv din 28 aprilie 1999 privind structura SIS [SCH/Com-ex(99) decl. 2 rev];

precum și:

—	Decizia Comitetului executiv din 23 iunie 1998 privind natura confidențială a anumitor documente [SCH/Com-ex(98) 17], în măsura în care asemenea documente privesc dispozițiile menționate mai sus;

—	Decizia Comitetului executiv din 23 iunie 1998 privind o clauză „balai” de acoperire a întregului acquis Schengen tehnic [SCH/Com-ex(98) 29 rev];

—	Declarația Comitetului executiv din 9 februarie 1998 privind răpirea minorilor [SCH/Com-ex(97) decl. 13 rev 2];

—

Decizia 1999/323/CE a Consiliului din 3 mai 1999 de stabilire a unui Regulament Fianciar de reglementare a aspectelor bugetare ale gestionării, de către secretarul general al Consiliului, a contractelor încheiate în numele acestuia, în numele anumitor state membre, privind instalarea și funcționarea serverului „Helpdesk” al unității de gestionare și a rețelei Sirene faza a II-a;

—

Decizia 2000/265/CE a Consiliului din 27 martie 2000 de stabilire a unui Regulament Financiar de reglementare a aspectelor bugetare ale gestionării, de către secretarul general adjunct al Consiliului, a contractelor încheiate în numele acestuia, în numele anumitor state membre, privind instalarea și funcționarea infrastructurii de comunicare în contextul Schengen, denumită „Sisnet”, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2000/664/CE a Consiliului din 23 octombrie 2000.

---

19/Volumul 3

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

62

---

32000R2725

---

L 316/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

REGULAMENTUL (CE) NR. 2725/2000 AL CONSILIULUI

din 11 decembrie 2000

privind instituirea sistemului „Eurodac” pentru compararea amprentelor digitale în scopul aplicării eficiente a Convenției de la Dublin

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE

Având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 63 punctul 1 litera (a),

Având în vedere propunerea Comisiei,

Având în vedere avizul Parlamentului European (1),

întrucât:

(1)	Statele membre au ratificat Convenția de la Geneva din 28 iulie 1951, astfel cum a fost modificată prin Protocolul de la New York din 31 ianuarie 1967 privind statutul refugiaților.

(2)	Statele membre au încheiat Convenția privind determinarea statului responsabil cu examinarea unei cereri de azil prezentate într-unul din statele membre ale Comunităților Europene, semnată la Dublin la 15 iunie 1990 (denumită în continuare „Convenția de la Dublin”) (2).

(3)

În scopul aplicării Convenției de la Dublin, este necesară stabilirea identității solicitanților de azil și a persoanelor reținute pentru trecerea ilegală a frontierei externe a Comunității. De asemenea, este de dorit ca, în scopul aplicării eficiente a Convenției de la Dublin, în special a articolului 10 alineatul (1), literele (c) și (d), să se permită fiecărui stat membru să verifice dacă un străin care se află ilegal pe teritoriu său a depus cerere de azil într-un alt stat membru.

(4)	Amprentele digitale reprezintă un element important în stabilirea adevăratei identități a acestui tip de persoane. Este necesară instituirea unui sistem pentru compararea datelor dactiloscopice.

(5)

În acest scop, este necesară instituirea unui sistem cunoscut sub numele „Eurodac” format dintr-o unitate centrală, care să fie instituit în cadrul Comisiei și care să gestioneze o bază de date centrală informatizată de date dactiloscopice, precum și mijloacele electronice de transmiterea între statele membre și baza de date centrală.

(6)	De asemenea, este necesar să se solicite statelor membre să ia în mod prompt amprentele digitale ale fiecărui solicitant de azil și fiecărui străin care este reținut pentru trecerea ilegală a frontierei externe a unui stat membru, în cazul în care persoana are cel puțin 14 ani.

(7)

Este necesară stabilirea de norme stricte privind transmiterea acestor date dactiloscopice către unitatea centrală, înregistrarea acestor date dactiloscopice și a altor date relevante în baza de date centrală, stocarea acestora, compararea lor cu alte date dat dactiloscopice, transmiterea rezultatelor acestor comparații si blocarea sau ștergerea datelor înregistrate. Aceste norme pot varia în funcție de situația diferitelor categorii de străini și ar trebuie adaptate în mod specific acestora.

(8)

Străinii care au solicitat azil într-un stat membru, au posibilitatea de a solicita azil în alt stat membru pentru încă mulți ani. Prin urmare, perioada maximă de stocare a datelor dactiloscopice în unitatea centrală ar trebuie să fie de o durată considerabilă. Dat fiind faptul că majoritatea străinilor care s-au instalat în Comunitate de mai mulți ani vor fi obținut statutul de rezident permanent sau chiar cetățenia unuia dintre statele membre după această perioadă, un interval de zece ani se consideră a fi o perioadă acceptabilă pentru stocarea datelor dactiloscopice.

(9)	Perioada de stocare a datelor dactiloscopice ar trebui să fie mai scurtă în anumite situații speciale când nu este nevoie să se stocheze datele dactiloscopice pentru acest interval. Datele dactiloscopice ar trebui șterse imediat ce străinul dobândește cetățenia unui stat membru.

(10)	Este necesar să se stabilească în mod clar responsabilitățile Comisiei în ceea ce privește unitatea centrală și responsabilitatea statelor membre în ceea ce privește utilizarea datelor, securitatea acestora, accesul la date și corectarea datelor înregistrate.

(11)	În timp ce răspunderea extracontractuală a Comunității privind funcționarea sistemului Eurodac va fi guvernată de dispozițiile relevante ale tratatului, este necesară stabilirea unor norme speciale privind răspunderea extracontractuală a statelor membre în ceea ce privește funcționarea sistemului.

(12)

În conformitate cu principiul subsidiarității enunțat la articolul 5 din tratat, obiectivul măsurilor preconizate, și anume instituirea în cadrul Comisiei a unui sistem pentru compararea datelor dactiloscopice în vederea asistării punerii în aplicare a politicii Comunității în materie de azil nu poate, prin însăși natura sa, să fie atins în mod satisfăcător de către statele membre și poate prin urmare să fie îndeplinit mai bine de către Comunitate. În conformitate cu principiul proporționalității enunțat la articolul menționat anterior, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

(13)

Dat fiind că statele membre însele sunt responsabile pentru identificarea și clasificarea rezultatelor comparațiilor transmise de către unitatea centrală precum și pentru blocarea datelor privind persoanele admise și recunoscute ca refugiați și dat fiind că această responsabilitate privește domeniul foarte sensibil al prelucrării datelor cu caracter personal și ar putea aduce atingere exercitării libertăților individuale, există motive specifice pentru ca Consiliul să-și rezerve exercitarea anumitor competențe executive privind în special adoptarea măsurilor care asigură siguranței și fiabilitatea acestor date.

(14)	Dispozițiile necesare pentru punerea în aplicare a altor măsuri ale prezentului regulament ar trebui adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor pentru exercitarea competențelor de executare delegate Comisiei (3).

(15)

Directiva 95/46/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (4) se aplică prelucrării datelor cu caracter personal de către statele membre în cadrul sistemului Eurodac.

(16)	În temeiul articolului 286 din tratatului, Directiva 95/46/CE se aplică de asemenea instituțiilor și organismelor comunitare. Dat fiind că unitatea centrală va fi instituită în cadrul Comisiei, directiva menționată se aplică prelucrării datelor cu caracter personale de către această unitate.

(17)	Principiile enunțate de Directiva 95/46/CE privind protecția drepturilor și a libertăților persoanelor fizice, în special a dreptului la viață privată, în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, ar trebui suplimentate sau clarificate, în special în privința anumitor sectoare.

(18)	Este necesar să se monitorizeze și să se evalueze rezultatele Eurodac.

(19)	Statele membre ar trebui să prevadă un sistem de sancțiuni în cazul utilizării datelor înregistrate în baza de date centrală contrar scopurilor Eurodac.

(20)	Regatul Unit și Irlanda, în conformitate cu articolul 3 al Protocolului privind poziția Regatului Unit și a Irlandei anexat Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatului de instituire a Comunității Europene, au notificat dorința de a participa la adoptarea și aplicarea prezentului regulament.

(21)	Danemarca, în conformitate cu articolele 1 și 2 ale Protocolului privind poziția Danemarcei anexat la tratele menționate anterior, nu participă la adoptarea prezentului Regulament și prin urmare, nu este obligat în temeiul acestuia și nici nu face obiectul aplicării sale.

(22)	Este necesar să se limiteze sfera de aplicare teritorială a prezentului regulament în vederea alinierii sale la sfera de aplicare teritorială a Convenției de la Dublin.

(23)

Prezentul regulament ar trebui, de asemenea, să servească ca bază juridică pentru normele de aplicare care, în vederea aplicării rapide a acestuia, sunt necesare pentru a proceda la aranjamentele tehnice necesare de către statele membre și Comisie. Comisia ar trebui să fie însărcinată cu verificarea îndeplinirii condițiilor,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL I

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

Obiectivul sistemului „Eurodac”

(1)   Se instituie un sistem sub numele „Eurodac”, al cărui obiectiv este să contribuie la determinarea statului membru responsabil, în temeiul Convenției de la Dublin, cu examinarea unei cereri de azil prezentate într-un stat membru și, pe de altă parte, să faciliteze aplicarea Convenției de la Dublin în condițiile stabilite de prezentul regulament.

(2)   Eurodac constă în:

(a)	unitatea centrală menționată la articolul 3;

(b)

o bază de date centrală informatizată în care datele menționate la articolul 5 alineatul (1), articolul 8 alineatul (2) și la articolul 11 alineatul (2) sunt prelucrate în scopul comparării datelor dactiloscopice ale solicitanților de azil și ale categoriilor de străini menționate la articolul 8 alineatul (1) și la articolul 11 alineatul (1);

(c)	mijloace de transmitere a datelor între statele membre și baza de date centrală.

Normele care reglementează Eurodac se aplică, de asemenea, operațiunilor efectuate de statele membre de la transmiterea datelor către unitatea centrală până la folosirea rezultatelor comparației.

(3)   Fără a aduce atingere utilizării datelor destinate Eurodac de către statul membru de origine în bazele de date create în temeiul dreptului intern al acestuia, datele dactiloscopice și alte date cu caracter personal pot fi prelucrate în Eurodac numai în scopul prevăzut la articolul 15 alineatul (1) din Convenția de la Dublin.

Articolul 2

Definiții

(1)   În sensul prezentului regulament:

(a)	„Convenția de la Dublin” înseamnă Convenția privind determinarea statului responsabil cu examinarea unei cereri de azil prezentate într-unul din statele membre ale Comunităților Europene, semnată la Dublin la 15 iunie 1990;

(b)	un „solicitant de azil” înseamnă străinul care a prezentat o cerere de azil sau în numele căruia a fost prezentată o asemenea cerere;

(c)

„stat membru de origine” este: (i) în cazul solicitantului de azil, statul membru care transmite datele cu caracter personal unității centrale și primește rezultatele comparației; (ii) în cazul unei persoane prevăzute la articolul 8, statul membru care transmite datele cu caracter personal unității centrale; (iii) în cazul unei persoane prevăzute la articolul 11, statul membru care transmite astfel de date unității centrale și primește rezultatele comparației;

(d)	„refugiat” înseamnă persoana care a fost recunoscută ca refugiat în conformitate cu Convenția de la Geneva privind statutul refugiaților din 28 iunie 1951 astfel cum a fost modificată prin Protocolul de la New York din 31 ianuarie 1967;

(e)

„rezultat pozitiv” înseamnă existența unei concordanțe sau a unor concordanțe stabilite de unitatea centrală prin compararea datelor dactiloscopice înregistrate în banca de date și cele transmise de un stat membru cu privire la o persoană, fără a aduce atingere obligației statelor membre de a verifica imediat rezultatele comparării în conformitate cu articolul 4 alineatul (6).

(2)   Termenii definiți la articolul 2 din Directiva 95/46/CE au același înțeles în prezentul regulament.

(3)   Cu excepția cazului în care nu se prevede altfel, termenii definiți la articolul 1 din Convenția de la Dublin au același înțeles în prezentul regulament.

Articolul 3

Unitatea centrală

(1)   În cadrul Comisiei este instituită o unitate centrală care este responsabilă cu gestionarea bazei de date centrale menționate la articolul 1 alineatul (2) litera (b) în numele statelor membre. Unitatea centrală este echipată cu un sistem informatizat de recunoaștere a amprentelor digitale.

(2)   Datele privind solicitanții de azil, persoanele menționate la articolul 8 și persoanele menționate la articolul 11 care sunt prelucrate la nivelul unității centrale sunt prelucrate în numele statului membru de origine în conformitate cu condițiile prevăzute de prezentul regulament.

(3)   Unitatea centrală întocmește trimestrial statistici privind propria activitate indicând:

(a)	numărul seturilor de date transmise privind solicitanții de azil și persoanele menționate la articolul 8 alineatul (1) și la articolul 11 alineatul (1);

(b)	numărul de rezultate pozitive privind solicitanții de azil care au prezentat o cerere de azil în alt stat membru;

(c)	numărul de rezultate pozitive privind persoanele menționate la articolul 8 alineatul (1) care au prezentat ulterior o cerere de azil;

(d)	numărul de rezultate pozitive privind persoanele menționate la articolul 11 alineatul (1) care au prezentat anterior o cerere de azil în alt stat membru;

(e)	numărul datelor dactiloscopice pe care unitatea centrală a trebuit să le solicite a doua oară de la statul membru de origine deoarece datele dactiloscopice trimise inițial nu puteau fi comparate prin folosirea sistemului informatizat de recunoaștere a amprentelor digitale.

La sfârșitul fiecărui an, date statistice sunt elaborate în forma unei compilații a statisticilor trimestriale întocmite de la începutul activității sistemului Eurodac, incluzând o prezentare a numărului de persoane pentru care au fost înregistrate rezultate pozitive în conformitate cu literele (b), (c) și (d).

Statisticile conțin o defalcare a datelor pentru fiecare stat membru.

(4)   În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 23 alineatul (2), unității centrale îi poate reveni sarcina de a îndeplini alte sarcini de ordin statistic pe baza datelor prelucrate în cadrul unității centrale.

CAPITOLUL II

SOLICITANȚII DE AZIL

Articolul 4

Colectarea, transmiterea și compararea amprentelor digitale

(1)   Fiecare stat membru ia fără întârziere amprentele digitale ale tuturor degetelor fiecărui solicitant de azil cu vârsta de cel puțin 14 ani și transmite de îndată unității centrale datele menționate la articolul 5 alineatul (1) literele (a) - (f). Procedura de luare a amprentelor digitale se stabilește în conformitate cu practica națională a statului membru în cauză și în conformitate cu garanțiile prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului.

(2)   Datele prevăzute la articolul 5 alineatul (1) sunt înregistrate imediat în baza de date centrală a unității centrale sau, direct de către statul membru de origine cu condiția ca toate cerințele tehnice în acest sens să fie îndeplinite.

(3)   Datele dactiloscopice în sensul articolului 5 alineatul (1) litera (b), transmise de orice stat membru, se compară de către unitatea centrală cu datele dactiloscopice transmise de alt stat membru și deja înregistrate în baza de date centrală.

(4)   Unitatea centrală se asigură, la solicitarea unui stat membru, că respectiva comparație menționată la alineatul (3) se referă la datele dactiloscopice transmise anterior de acel stat membru, pe lângă datele transmise de alte state membre.

(5)   Unitatea centrală transmite de îndată statului membru de origine rezultatul pozitiv sau rezultatul negativ al comparației. În cazul în care există un rezultat pozitiv, unitatea transmite datele menționate la articolul 5 alineatul (1), pentru toate seturile de date care corespund acestui rezultat pozitiv, deși în cazul datelor menționate la articolul 5 alineatul (1) litera (b), le transmite numai în măsura în care datele au reprezentat baza pentru stabilirea rezultatului pozitiv.

Transmiterea directă statului membru de origine a rezultatului comparației este permisă în cazul în care condițiile tehnice în acest sens sunt îndeplinite.

(6)   Rezultatele comparației sunt imediat verificate în statul membru de origine. Identificarea finală este făcută de statul membru de origine în cooperare cu statele membre în cauză, în conformitate cu articolul 15 din Convenția de la Dublin.

Informațiile primite de la unitatea centrală referitoare la alte date considerate a nu fi de încredere sunt șterse sau distruse imediat ce se stabilește caracterul îndoielnic al datelor.

(7)   Normele de aplicare care stabilesc procedurile necesare pentru aplicarea alineatelor (1) - (6) se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 22 alineatul (1).

Articolul 5

Înregistrarea datelor

(1)   Numai următoarele tipuri de date se înregistrează în baza centrală de date:

(a)	statul membru de origine, locul și data cererii de azil;

(b)	datele dactiloscopice;

(c)

sexul;

(d)	numărul de referință folosit de statul membru de origine;

(e)	data amprentării;

(f)	data transmiterii datelor unității centrale;

(g)	data la care datele au fost introduse în baza centrală de date;

(h)	detalii privind destinatarul/destinatarii datelor transmise și data/datele la care acestea au fost transmise.

(2)   După înregistrarea datelor în baza centrală de date, unitatea centrală distruge suporturilor folosite pentru transmiterea datelor, cu excepția cazurilor în care statul membru de origine solicită restituirea acestora.

Articolul 6

Conservarea datelor

Fiecare set de date, astfel cum se prevede la articolul 5 alineatul (1), se conservă în baza centrală de date pe o perioadă de zece ani de la data amprentării.

La expirarea acestei perioade, unitatea centrală șterge automat datele din baza centrală de date.

Articolul 7

Ștergerea anticipată a datelor

Datele privind persoanele care au dobândit cetățenia oricărui stat membru înainte de expirarea perioadei menționate la articolul 6, sunt șterse din baza centrală de date, în conformitate cu articolul 15 alineatul (3), de îndată ce statul membru de origine află că persoana în cauză a dobândit cetățenia.

CAPITOLUL III

STRĂINI REȚINUȚI PENTRU TRECEREA ILEGALĂ A FRONTIEREI EXTERNE

Articolul 8

Colectarea și transmiterea datelor dactiloscopice

(1)   Fiecare stat membru ia, în conformitate cu garanțiile prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în Convenția Organizației Națiunilor Unite privind Drepturile Copilului, în mod prompt amprente digitale ale tuturor degetelor fiecărui solicitant de azil cu vârsta de cel puțin 14 ani care a fost reținut de către autoritățile de control competente pentru trecerea ilegală a frontierei unui stat membru pe uscat, apă sau calea aerului, venind dintr-o țară terță și care nu este returnat.

(2)   Statul membru în cauză transmite fără întârziere unității centrale următoarele date referitoare la orice străin, astfel cum se prevede la alineatul (1), care nu este returnat:

(a)	statul membru de origine, locul și data reținerii;

(b)	datele dactiloscopice;

(c)

sexul;

(d)	numărul de referință folosit de statul membru de origine;

(e)	data amprentării;

(f)	data transmiterii datelor unității centrale.

Articolul 9

Înregistrarea datelor

(1)   Datele prevăzute la articolul 5 alineatul (1) litera (g) și articolul 8 alineatul (2) se înregistrează în baza centrală de date.

Fără a aduce atingere articolului 3 alineatul (3), datele transmise unității centrale în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) se înregistrează numai în scopul comparării cu date privind solicitanți de azil transmise ulterior unității centrale.

Unitatea centrală nu compară datele transmise către aceasta, în temeiul articolului 8 alineatul (2), cu alte date înregistrate anterior în baza centrală de date, nici cu date transmise ulterior unității centrale în temeiul articolului 8 alineatul (2).

(2)   Se aplică procedurile stipulate în articolul 4 alineatul (1), a doua propoziție, articolul 4 alineatul (2) și articolul 5 alineatul (2) ca și dispozițiile stipulate în articolul 4 alineatul (7). În ceea ce privește compararea datelor privind solicitanți de azil transmise ulterior Unității Centrale cu date stipulate la alineatul (1), se aplică procedurile stipulate la articolul 4 alineatele (3), (5) și (6).

Articolul 10

Conservarea datelor

(1)   Fiecare set de date referitoare la un străin menționat la articolul 8 alineatul (1) este conservat în baza centrală de date pe o perioadă de doi ani de la data amprentării străinului. La expirarea acestei perioade, unitatea centrală șterge automat datele din baza centrală de date.

(2)   Datele privind un străin prevăzut la articolul 8 alineatul (1) se șterg imediat din baza centrală de date în conformitate cu articolul 15 alineatul (3), în cazul în care statul membru de origine află, înainte de expirarea perioadei de doi ani prevăzute la alineatul (1), că a survenit una dintre următoarele situații:

(a)	străinului i-a fost eliberat un permis de ședere;

(b)	străinul a părăsit teritoriul statelor membre;

(c)	străinul a dobândit cetățenia oricăruia dintre statele membre.

CAPITOLUL IV

STRĂINI AFLAȚI ILEGAL PE TERITORIUL UNUI STAT MEMBRU

Articolul 11

Compararea datelor dactiloscopice

(1)   În vederea verificării dacă un străin care se află ilegal pe teritoriul său a prezentat anterior o cerere de azil pe teritoriul altui stat membru, oricare dintre statele membre poate transmite unității centrale orice date dactiloscopice privind amprentele digitale care au fost luate unui astfel de străin cu vârsta de cel puțin 14 ani, însoțite de numărul de referință folosit de statul membru respectiv.

Ca regulă generală, există motive pentru a verifica dacă un străin a prezentat anterior o cerere de azil în alt stat membru atunci când:

(a)	străinul declară că a prezentat o cerere de azil fără să indice statul membru în care a prezentat cererea;

(b)	străinul nu solicită azil dar se opune returnării în țara de origine susținând că se află în pericol; sau

(c)	străinul încearcă să împiedice îndepărtarea sa refuzând să coopereze în stabilirea identității sale, în special prezentând documente de indentitate false sau neprezentând nici un document.

(2)   Atunci când statele membre iau parte la procedura menționată la alineatul (1), acestea transmit unității centrale datele dactiloscopice ale tuturor sau cel puțin ale degetelor arătătoare și, în cazul în care acestea lipsesc, amprentele tuturor celorlalte degete, ale tuturor străinilor menționați la alineatul (1).

(3)   Datele dactiloscopice ale unui străin, astfel cum este descris la alineatul (1), se transmit unității centrale numai în scopul comparării cu datele dactiloscopice ale solicitanților de azil transmise de alte state membre și deja înregistrate în baza centrală de date.

Datele dactiloscopice ale acestor categorii de străini nu se înregistrează în baza centrală de date și nici nu se compară cu datele transmise unității centrale în temeiul articolului 8 alineatul (2).

(4)   În ceea ce privește compararea datelor dactiloscopice transmise în temeiul prezentului articol cu datele dactiloscopice ale solicitanților de azil transmise de alte state membre care au fost deja înregistrate în unitatea Centrală, se aplică procedurile prevăzute la articolul 4 alineatele (3), (5) și (6), precum și dispozițiile prevăzute în conformitate cu articolul 4 alineatul (7).

(5)   De îndată ce rezultatele comparării au fost transmise statului membru de origine, unitatea centrală:

(a)	șterge datele dactiloscopice și alte date transmise ei în conformitate cu alineatul (1) și

(b)	distruge suporturile folosite de statul membru de origine pentru transmiterea datelor către unitatea centrală, cu excepția cazului în care statul membru de origine a solicitat restituirea acestora.

CAPITOLUL V

REFUGIAȚI RECUNOSCUȚI

Articolul 12

Blocarea datelor

(1)   Datele referitoare la un solicitant de azil care au fost înregistrate în temeiul articolului 4 alineatul (2) sunt blocate în baza centrală de date în cazul în care persoana este recunoscută și admisă ca refugiat într-un stat membru. Blocarea se efectuează de către unitatea centrală la instrucțiunile statului membru de origine.

Atâta timp cât o decizie în conformitate cu alineatul (2) nu a fost adoptată, rezultatele pozitive privind persoanele care au fost recunoscute și admise ca refugiați într-un stat membru nu se transmit. Unitatea centrală transmite rezultatele negative statului membru care a solicitat aceasta.

(2)   După cinci ani de la începerea activităților Eurodac și pe baza statisticilor de încredere compilate de către unitatea centrală referitoare la persoanele care au prezentat o cerere de azil într-un stat membru după ce au fost recunoscute și admise ca refugiați în alt stat membru, se ia o decizie în conformitate cu dispozițiile relevante din tratat, pentru a stabili dacă datele privind persoanele care au fost recunoscute și admise ca refugiați în alt stat membru ar trebui:

(a)	să fie conservate în conformitate cu articolul 6 în scopul comparării prevăzute la articolul 4 alineatul (3) sau

(b)	să fie șterse anticipat, de îndată ce o persoană a fost recunoscută și admisă ca refugiat.

(3)   În cazul menționat la alineatul (2) litera (a), datele blocate în conformitate cu alineatul (1) se deblochează, iar procedura prevăzută la alineatul (1) nu se mai aplică.

(4)   În cazul menționat la alineatul (2) litera (b):

(a)	datele care au fost blocate în conformitate cu alineatul (1) se șterg imediat de către unitatea centrală și

(b)	datele privind persoanele care ulterior sunt recunoscute și admise ca refugiați se șterg în conformitate cu articolul 15 alineatul (3), imediat ce statul membru de origine află că persoana a fost recunoscută și admisă ca refugiat într-un stat membru.

(5)   Normele de aplicare privind procedurile de blocare a datelor menționate la alineatul (1) și compilarea statisticilor menționate la alineatul (2) se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 22 alineatul (1).

CAPITOLUL VI

UTILIZAREA DATELOR, PROTECȚIA DATELOR ȘI RESPONSABILITATEA

Articolul 13

Responsabilitatea pentru utilizarea datelor

(1)   Statul membru de origine este responsabil să asigure că:

(a)	amprentele digitale sunt luate cu respectarea dispozițiilor legale;

(b)	datele dactiloscopice și alte date menționate la articolul 5 alineatul (1), articolul 8 alineatul (2) și articolul 11 alineatul (2) sunt transmise unității centrale cu respectarea dispozițiilor legale;

(c)	datele sunt corecte și actualizate atunci când sunt transmise unității centrale;

(d)	fără a aduce atingere responsabilităților Comisiei, datele din baza centrală de date sunt înregistrate, conservate, corectate și șterse cu respectarea dispozițiilor legale;

(e)	rezultatele comparării datelor dactiloscopice transmise de către unitatea centrală sunt folosite cu respectarea dispozițiilor legale.

(2)   În conformitate cu articolul 14, statul membru de origine asigură securitatea datelor menționate la alineatul (1) înainte și în timpul transmiterii către unitatea centrală precum și securitatea datelor primite de la unitatea centrală.

(3)   Statul membru de origine este responsabil cu identificarea finală a datelor în conformitate cu articolul 4 alineatul (6).

(4)   Comisia se asigură că unitatea centrală funcționează în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament și cu normele sale de aplicare. In special, Comisia:

(a)	adoptă măsuri pentru a asigura că persoanele care lucrează în cadrul unității centrale utilizează datele înregistrate în baza centrală de date numai în conformitate cu scopul Eurodac, astfel cum se prevede la articolul 1 alineatul (1);

(b)	se asigură ca persoanele care lucrează în cadrul unității centrale respectă toate cerințele statelor membre adresate în temeiul prezentului regulament, privitoare la înregistrarea, compararea, corectarea și ștergerea datelor pentru care sunt responsabile;

(c)	ia măsurile necesare pentru a asigura securitatea unității centrale în conformitatea cu articolul 14;

(d)

se asigură că numai persoanele autorizate să lucreze în cadrul unității centrale au acces la datele înregistrate în baza centrală de date, fără a aduce atingere articolului 20 și competențelor organului de control independent care va fi instituit în conformitate cu articolul 286 alineatul (2) din tratat.

Comisia informează Parlamentul European și Consiliul cu privire la măsurile pe care le ia în conformitate cu litera (a).

Articolul 14

Securitatea

(1)   Statul Membru de origine ia toate măsurile necesare pentru a:

(a)	împiedica accesul persoanelor neautorizate la instalațiile naționale în care statul membru desfășoară operațiuni în conformitate cu scopul Eurodac (verificări la intrarea în instalații);

(b)	împiedica citirea, copierea, modificarea sau ștergerea datelor sau suporturilor de date din Eurodac de către persoane neautorizate (control al suporturilor de date);

(c)	garanta că este posibilă verificarea și stabilirea a posteriori a datelor care au fost înregistrate în Eurodac, când și de către cine (control al înregistrării datelor);

(d)	împiedica înregistrarea neautorizată de date în Eurodac și modificările sau ștergerile neautorizate de date înregistrate în Eurodac (control al introducerii datelor);

(e)	garanta că, pentru utilizarea Eurodac, persoanele autorizate au acces numai la date care intră în sfera lor de competență (control al accesului);

(f)	garanta că este posibilă verificarea și stabilirea căror autorități pot fi transmise datele înregistrate în Eurodac prin echipament de transmitere a datelor (control al transmiterii);

(g)	împiedica citirea, copierea, modificarea sau ștergerea neautorizată de date în timpul atât al transmiterii directe de date de la și către baza centrală de date și al transportului suporturilor de date de la și către unitatea centrală (control al transportului).

(2)   În ceea ce privește funcționarea unității centrale, Comisia este responsabilă pentru aplicarea măsurilor menționate la alineatul (1).

Articolul 15

Accesul la datele înregistrate în Eurodac și corectarea sau ștergerea acestor date

(1)   Statul membru de origine are acces la datele pe care le-a transmis și care sunt înregistrate în baza centrală de date în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament.

Nici un stat membru nu poate întreprinde căutări în datele transmise de un alt stat membru și nici nu poate primi astfel de date, cu excepția celor care rezultă din comparația prevăzută la articolul 4 alineatul (5).

(2)   Autoritățile statelor membre care, în conformitate cu alineatul (1), au acces la datele înregistrate în baza centrală de date sunt cele desemnate de fiecare stat membru. Fiecare stat membru comunică Comisiei o listă a acestor autorități.

(3)   Numai statul membru de origine are dreptul de a modifica datele pe care le-a transmis unității centrale prin corectarea sau completarea acestor date, sau de a le șterge, fără a aduce atingere ștergerii realizate în conformitate cu articolul 6, articolul 10 alineatul (1) sau articolul 12 alineatul (4) litera (a).

Atunci când statul membru de origine înregistrează date direct în baza centrală de date, acesta poate modifica sau șterge aceste date în mod direct.

Atunci când statul membru de origine nu înregistrează datele direct în baza centrală de date, unitatea centrală modifică sau șterge datele la solicitarea statului membru respectiv.

(4)   În cazul în care un stat membru sau unitatea centrală are dovezi care sugerează că datele înregistrate în baza centrală de date sunt incorecte material, acesta/aceasta informează statul membru de origine de îndată ce este posibil.

În cazul în care un stat membru are dovezi care sugerează că datele au fost înregistrate în baza centrală de date cu încălcarea prezentului regulament, în mod similar informează statul membru de origine de îndată ce este posibil. Acesta din urmă verifică datele respective și, dacă este necesar, le modifică sau le șterge fără întârziere.

(5)   Unitatea centrală nu transferă și nici nu pune la dispoziția vreunei autorități a unei țări terțe date înregistrate în baza centrală de date, decât în cazul în care este în mod special autorizată să facă acest lucru în cadrul unui acord, încheiat de Comunitate, privind criteriile și mecanismele pentru determinarea statului responsabil cu examinarea unei cereri de azil.

Articolul 16

Conservarea înregistrărilor de către unitatea centrală

(1)   Unitatea centrală păstrează evidența tuturor operațiunilor de prelucrare a datelor în cadrul unității centrale. Aceste evidențe indică scopul accesării, data și ora, datele transmise, datele utilizate pentru interogare și numele atât al unității care introduce sau care extrage datele cât și ale persoanelor responsabile.

(2)   Aceste evidențe pot fi folosite numai pentru controlul din prisma protejării datelor a admisibilității prelucrării datelor, precum și pentru a se asigura securitatea datelor în conformitate cu articolul 14. Evidențele trebuie protejate prin măsuri corespunzătoare împotriva accesului neautorizat și șterse după o perioadă de un an, în cazul în care nu sunt necesare pentru procedurile de control deja inițiate.

Articolul 17

Responsabilitatea

(1)   Orice persoană sau stat membru care a suferit un prejudiciu ca rezultat al unei operațiuni de prelucrare ilicită sau al unui act incompatibil cu dispozițiile prevăzute de prezentul regulament are dreptul la despăgubire din partea statului membru responsabil pentru prejudiciul suferit. Acest stat este exonerat de responsabilitate, integral sau parțial, dacă dovedește că faptul care a cauzat prejudiciul nu îi este imputabil.

(2)   În cazul în care un stat membru nu își îndeplinește obligațiile în conformitate cu prezentul regulament, prin aceasta cauzând prejudicii bazei centrale de date, acest stat membru este ținut responsabil pentru prejudicii, cu excepția cazului și în măsura în care Comisia nu a luat măsurile necesare pentru a preveni cauzarea prejudiciului sau pentru a-i minimiza impactul.

(3)   Acțiunile în despăgubiri împotriva unui stat membru pentru prejudiciile menționate la alineatele (1) și (2) sunt reglementate de dispozițiile de drept intern al statului membru pârât.

Articolul 18

Drepturile persoanelor vizate

(1)   O persoană care intră sub incidența prezentului regulament este informată de către statul membru de origine cu privire la:

(a)	identitatea responsabilului cu prelucrarea și a reprezentantului acestuia, dacă există;

(b)	scopul pentru care datele vor fi prelucrate în cadrul Eurodac;

(c)	destinatarul datelor;

(d)	în cazul unei persoane care intră sub incidența articolului 4 sau 8, obligația de accepta luarea amprentelor digitale;

(e)	existența dreptului de acces la datele care o privesc și de a le corecta.

În cazul unei persoane care intră sub incidența articolului 4 sau 8, informațiile menționate la primul paragraf îi sunt furnizate cu ocazia luării amprentelor digitale.

În cazul unei persoane care intră sub incidența articolului 11, informațiile menționate la primul paragraf îi sunt furnizate nu mai târziu de momentul în care datele privind această persoană sunt transmise unității centrale. Această obligație nu se aplică în cazul în care furnizarea acestor informații se dovedește imposibilă sau ar implica un efort disproporționat.

(2)   În fiecare stat membru, fiecare persoană vizată poate, în conformitate cu actele cu putere de lege, normele administrative și procedurile statului respectiv, să exercite drepturile prevăzute la articolul 12 din Directiva 95/46/CE.

Fără a aduce atingere obligației de a furniza alte informații în conformitate cu articolul 12 litera (a) din Directiva 95/46/CE, persoanele vizate au dreptul de a obține comunicarea datelor care se referă la ei înregistrate în baza centrală de date precum și identitatea statului membru care le-a transmis unității centrale. Acest acces la date poate fi acordat numai de un stat membru.

(3)   În fiecare stat membru, orice persoană poate solicita ca datele care sunt material incorecte să fie corectate sau poate solicita ca datele înregistrate ilegal să fie șterse. Corectarea și ștergerea sunt efectuate fără întârziere excesivă de către statul membru care a transmis datele, în conformitate cu propriile acte cu putere de lege, norme administrative și proceduri.

(4)   În cazul în care drepturile de corectare și ștergere sunt exercitate într-un stat membru, altul decât cel sau cele care au transmis datele, autoritățile acelui stat membru contactează autoritățile statului membru sau ale statelor membre respective, astfel încât cel/cele din urmă să poată verifica acuratețea datelor și legalitatea transmiterii lor și a înregistrării în baza centrală de date.

(5)   În cazul în care reiese că datele înregistrate în baza centrală de date sunt material incorecte sau că au fost înregistrate ilegal, statul membru care le-a transmis corectează sau șterge datele în conformitate cu articolul 15 alineatul (3). Acest stat membru confirmă în scris persoanelor vizate fără întârziere excesivă că au fost luate măsuri pentru corectarea sau ștergerea datelor care se referă la ele.

(6)   În cazul în care statul membru care a transmis datele nu este de acord că datele înregistrate în baza centrală de date sunt incorecte material sau au fost înregistrate ilegal, acesta explică în scris persoanelor vizate, fără întârziere excesivă, că nu este dispus să corecteze sau să șteargă datele.

Acest stat membru furnizează persoanelor vizate informații care să explice măsurile pe care aceștia le pot lua în cazul în care nu acceptă explicația primită. Acestea includ informații cu privire la modalitatea de a iniția o cale de atac, sau după caz, de a depune o plângere în fața autorităților sau instanțelor judecătorești competente ale statului membru respectiv și cu privire la orice formă de asistență financiară sau de alt tip care este pusă la dispoziție în conformitate cu actele cu putere de lege, normele administrative și procedurile statului membru.

(7)   Orice cerere în temeiul alineatelor (2) și (3) conține toate elementele necesare pentru identificarea persoanelor vizate, inclusiv amprentele digitale. Aceste date sunt folosite exclusiv pentru a permite exercitarea drepturilor prevăzute la alineatele (2) și (3) și sunt apoi distruse imediat.

(8)   Autoritățile competente ale statelor membre cooperează activ pentru a pune prompt în executare drepturile menționate la alineatele (3), (4) și (5).

(9)   În fiecare stat membru, autoritatea națională de supraveghere asistă persoanele vizate în conformitate cu articolul 28 alineatul (4) din Directiva 95/46/CE în exercitarea drepturilor acestora.

(10)   Autoritatea națională de supraveghere a statului membru care a transmis datele și autoritatea națională de supraveghere a statului membru în care se află persoana vizată îl asistă și, la cererea acesteia, îl consiliază în exercitarea drepturilor sale de a corecta sau de a șterge date. Ambele autorități naționale de supraveghere cooperează în acest sens. Cererea pentru acest tip de asistență poate fi adresată autorității naționale de supraveghere a statului membru în care persoana vizată se află, care transmite cererea autorității statului membru care a transmis datele. Persoanele vizate pot solicita asistență și consiliere autorității comune de supraveghere menționată la articolul 20.

(11)   În fiecare stat membru, orice persoană poate, în conformitate cu actele cu putere de lege, normele administrative și procedurile statului respectiv, să inițieze o cale de atac sau, după caz, să depună o plângere în fața autorităților sau instanțelor judecătorești competente ale statului în cazul în care persoanei respective i se refuză dreptul de acces menționat la alineatul (2).

(12)   Orice persoană poate, în conformitate cu actele cu putere de lege, normele administrative și procedurile statului membru care a transmis datele, să inițieze o cale de atac sau, după caz, să depună o plângere în fața autorităților sau instanțelor judecătorești competente ale statului respectiv cu privire la datele ca se referă la ea, înregistrate în baza centrală de date, în vederea exercitării drepturilor menționate la alineatul (3). Obligația autorității naționale de supraveghere de a asista și, la cererea acesteia, de a consilia persoana vizată, în conformitate cu alineatul (10), subzistă pe toată perioada procedurii.

Articolul 19

Autoritatea națională de supraveghere

(1)   Fiecare stat membru se asigură că autoritatea sau autoritățile naționale de supraveghere desemnate în conformitate cu articolul 28 alineatul (1) din Directiva 95/46/CE supraveghează în condiții de independență, în conformitate cu dreptul său intern, legalitatea prelucrării, în conformitate cu prezentul regulament, a datelor cu caracter personal de către statul membru în cauză, inclusiv transmiterea acestora unității centrale.

(2)   Fiecare stat membru se asigură că autoritatea națională de supraveghere beneficiază de consiliere din partea persoanelor cu suficiente cunoștințe în domeniul datelor dactiloscopice.

Articolul 20

Autoritatea comună de supraveghere

(1)   Se instituie o autoritate comună de supraveghere, independentă, formată din maxim doi reprezentanți ai autorităților de supraveghere ale fiecărui stat membru. Fiecare delegație dispune de un vot.

(2)   Autoritatea comună de supraveghere are sarcina de a supraveghea activitățile unității centrale pentru a se asigura că drepturile persoanelor vizate nu sunt încălcate prin prelucrarea sau utilizarea datelor deținute de către unitatea centrală. În plus, autoritatea supraveghează legalitatea transmiterii de date cu caracter personal de către unitatea centrală statelor membre.

(3)   Autoritatea comună de supraveghere este responsabilă cu examinarea dificultăților de punere în aplicare legate de funcționarea Eurodac, cu examinarea posibilelor dificultăți care pot apărea pe parcursul verificărilor efectuate de către autoritățile naționale de supraveghere și cu întocmirea de recomandări pentru găsirea unor soluții comune la problemele existente.

(4)   În exercitarea atribuțiilor sale, autoritatea comună de supraveghere este sprijinită în mod activ, dacă este necesar, de către autoritățile naționale de supraveghere.

(5)   Autoritatea comună de supraveghere beneficiază de consiliere din partea unor persoane cu cunoștințe suficiente în domeniul datelor dactiloscopice.

(6)   Comisia asistă autoritatea comună de supraveghere în exercitarea sarcinilor. În special, Comisia furnizează informațiile solicitate de către autoritatea comună de supraveghere, dând acces la toate documentele și dosarele precum și acces la datele conservate în sistem și, în orice moment, permite accesul în toate incintele sale.

(7)   Autoritatea comună de supraveghere adoptă în unanimitate regulamentul de procedură. Aceasta este asistată de un secretariat ale cărui sarcini sunt definite de regulamentul de procedură.

(8)   Rapoartele întocmite de autoritatea comună de supraveghere sunt făcute publice și sunt înaintate organismelor cărora autoritățile naționale de supraveghere înaintează rapoartele lor, precum și Parlamentului European, Consiliului și Comisiei pentru informare. Pe lângă aceasta, autoritatea comună de supraveghere poate oricând înainta comentarii sau propuneri de îmbunătățire în ceea ce privește mandatul său către Parlamentul European, Consiliu și Comisie.

(9)   În exercitarea atribuțiilor lor, membrii autorității comune de supraveghere nu primesc instrucțiuni din partea nici unui guvern sau organism.

(10)   Autoritatea comună de supraveghere este consultată asupra părții din proiectul de buget de funcționare a unității centrale Eurodac care o privește. Avizul său este anexat la proiectul de buget în cauză.

(11)   Autoritatea comună de supraveghere se dizolvă odată cu instituirea organului de control independent menționat la articolul 286 alineatul (2) din tratat. Organul de control independent înlocuiește autoritatea comună de supraveghere și își exercită toate competențele conferite în temeiul actului de instituire a acestui organ.

CAPITOLUL VII

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 21

Costuri

(1)   Costurile aferente instituirii și funcționării unității centrale sunt suportate din bugetul general al Uniunii Europene.

(2)   Costurile aferente unităților naționale și costurile pentru conectarea acestora cu baza centrală de date sunt suportate de fiecare stat membru.

(3)   Costurile de transmitere a datelor de către statul membru de origine și de transmitere a rezultatelor comparației către statul membru sunt suportate de statul membru în cauză.

Articolul 22

Norme de aplicare

(1)   Consiliul adoptă, hotărând cu majoritatea prevăzută la articolul 205 alineatul (2) din tratat, normele de aplicare necesare pentru:

—	stabilirea procedurii menționate la articolul 4 alineatul (7);

—	stabilirea procedurii pentru blocarea datelor menționată la articolul 12 alineatul (1);

—	întocmirea statisticilor menționate la articolul 12 alineatul (2).

În cazul în care aceste dispoziții de aplicare au implicații asupra costurilor de funcționare care sunt suportate de către statele membre, Consiliul hotărăște în unanimitate.

(2)   Măsurile menționate la articolul 3 alineatul (4) sunt adoptate în conformitate cu procedura menționată la articolul 23 alineatul (2).

Articolul 23

Comitetul

(1)   Comisia este sprijinită de un comitet.

(2)   În cazul în care se face trimitere la acest alineat, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE.

Perioada prevăzută la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la trei luni.

(3)   Comitetul își adoptă regulamentul de procedură.

Articolul 24

Raportul anual: monitorizare și evaluare

(1)   Comisia înaintează Parlamentului European și Consiliului un raport anual privind activitățile unității centrale. Raportul anual include informații privind gestionarea și rezultatele Eurodac prin raportare la indicatori cantitativi predefiniți pentru obiectivele menționate la alineatul (2).

(2)   Comisia se asigură că există sisteme care monitorizează funcționarea unității centrale prin raportare la obiectivele fixate în termeni de rezultate obținute, costuri-eficacitate și calitate a serviciilor.

(3)   Comisia evaluează în mod regulat funcționarea unității centrale în scopul stabilirii dacă obiectivele au fost îndeplinite din punctul de vedere cost-eficacitate și al definirii liniilor directoare pentru îmbunătățirea eficienței viitoarelor operațiuni.

(4)   După un an de la începerea activităților Eurodac, Comisia întocmește un raport de evaluare a unității centrale, insistând asupra nivelului cererii în comparație cu previziunile și asupra aspectelor operaționale și de gestionare din perspectiva experienței, în vederea identificării posibilelor îmbunătățiri pe termen scurt la nivelul practicii operative.

(5)   După trei ani de la începerea activităților Eurodac și la fiecare interval de șase ani, Comisia realizează un raport de evaluare globală a Eurodac, examinând rezultatele obținute prin raportare la obiective și evaluând valabilitatea continuă a principiilor de bază și orice implicații asupra operațiunilor viitoare.

Articolul 25

Sancțiuni

Statele membre se asigură că utilizarea datelor înregistrate în baza centrală de date contrar scopului Eurodac astfel cum este prevăzut la articolul 1 alineatul (1) se pedepsește cu sancțiuni corespunzătoare.

Articolul 26

Domeniul de aplicare teritorial

Dispozițiile prezentului regulament nu se aplică teritoriilor cărora Convenția de la Dublin nu se aplică.

Articolul 27

Intrarea în vigoare și aplicabilitatea

(1)   Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

(2)   Prezentul regulament se aplică, iar Eurodac începe să funcționeze de la data publicată de Comisie în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, atunci când următoarele condiții sunt îndeplinite:

(a)

fiecare stat membru a notificat Comisia că a făcut toate aranjamentele tehnice necesare pentru transmiterea de date unității centrale în conformitate cu normele de aplicare adoptate în temeiul articolului 4 alineatul (7) și pentru a respecta normele de aplicare adoptate în temeiul articolului 12 alineatul (5) și

(b)	Comisia a făcut toate aranjamentele tehnice necesare pentru ca unitatea centrală să înceapă să funcționeze în conformitate cu normele de aplicare adoptate în temeiul articolului 4 alineatul (7) și al articolului 12 alineatul (5).

---

(1)  JO C 189, 7.7.2000, p. 105 și p. 227 și avizul emis la 21 septembrie 2000 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(2)  JO C 254, 19.8.1997, p. 1.

(3)  JO L 184, 17.7.1999, p. 23.

(4)  JO L 281, 23.11.1995, p. 31.

---

19/Volumul 3

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

72

---

32001D1215(01)

---

C 358/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

DECIZIA CONSILIULUI

din 6 decembrie 2001

de modificare a Deciziei 2000/C 106/01 a Consiliului din 27 martie 2000 de autorizare a directorului Europol să inițieze negocieri cu privire la acordurile cu state terțe și cu organisme din afara Uniunii Europene

(2001/C 358/01)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere articolul 42 alineatul (2), articolul 10 alineatul (4) și articolul 18 din Convenția privind constituirea Oficiului European de Poliție (Convenția Europol) (1),

având în vedere Actul Consiliului din 3 noiembrie 1998 de stabilire a normelor privind relațiile externe ale Europol cu statele terțe și cu organismele din afara Uniunii Europene (2), în special articolul 2,

având în vedere Actul Consiliului din 3 noiembrie 1998 de stabilire a normelor privind primirea de către Europol a unor informații provenite de la organismele terțe (3), în special articolul 2,

având în vedere Actul Consiliului din 12 martie 1999 de adoptare a normelor privind transmiterea datelor cu caracter personal de către Europol statelor și organismelor terțe (4), în special articolele 2 și 3,

întrucât:

(1)	Cerințele operaționale și necesitatea de a lupta eficient împotriva formelor organizate de criminalitate prin intermediul Europol impun ca Monaco să fie adăugat pe lista statelor terțe cu care directorul Europol este autorizat să înceapă negocieri.

(2)

În Decizia 2000/C 106/01 a Consiliului din 27 martie 2000 de autorizare a directorului Europol să inițieze negocieri cu privire la acordurile cu state terțe și cu organisme din afara Uniunii Europene (5), Programul Organizației Națiunilor Unite pentru Controlul Internațional al Drogurilor (PNUCID) figurează pe lista organismelor din afara Uniunii Europene cu care directorul Europol este autorizat să inițieze negocieri.

(3)	Cerințele operaționale și necesitatea de a lupta eficient împotriva formelor organizate de criminalitate prin intermediul Europol impun înlocuirea PNUCID pe această listă cu Biroul de control al drogurilor și de prevenire a infracțiunilor.

(4)	Prin urmare, decizia din 27 martie 2000 trebuie să fie modificată,

DECIDE:

Articolul 1

Decizia Consiliului din 27 martie 2000 se modifică după cum urmează:

La articolul 2 alineatul (1): (a) sub titlul „Statele terțe”, următoarea liniuță se adaugă între Maroc și Norvegia: „— Monaco”; (b) sub titlul „Organisme din afara Uniunii Europene”, liniuța — „PNUCID (Programul Organizației Națiunilor Unite pentru Controlul Internațional al Drogurilor)” se înlocuiește cu următoarea liniuță: — „Biroul de control al drogurilor și de prevenire a infracțiunilor”.

Articolul 2

Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei adoptării.

---

(1)  JO C 316, 27.11.1995, p. 2.

(2)  JO C 26, 30.1.1999, p. 19.

(3)  JO C 26, 30.1.1999, p. 17.

(4)  JO C 88, 30.3.1999, p. 1.

(5)  JO C 106, 13.4.2000, p. 1.

---

19/Volumul 3

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

73

---

32001D1218(01)

---

C 362/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

DECIZIA CONSILIULUI

din 6 decembrie 2001

de extindere a mandatului Europol la lupta împotriva formelor grave de infracționalitate internațională enumerate în anexa la Convenția Europol

(2001/C 362/01)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Convenția privind constituirea Oficiului European de Poliție (Convenția Europol) (1), în special articolul 2 alineatul (2),

având în vedere inițiativa Regatului Belgiei și a Regatului Suediei (2),

având în vedere avizul Parlamentului European (3),

având în vedere lucrările pregătitoare realizate pentru această chestiune de Consiliul de Administrație al Europol, în special cu privire la incidențele asupra bugetului și personalului Europol,

întrucât:

(1)	Unul dintre obiectivele Uniunii este de a oferi cetățenilor un grad ridicat de protecție într-un spațiu de libertate, securitate și justiție, prin realizarea unei acțiuni comune între statele membre în domeniul cooperării polițienești.

(2)	Eficiența cooperării în cadrul Convenției Europol ar fi ameliorată în cazul în care, în anumite domenii prioritare, Europol și-ar putea exercita atribuțiile cu privire la toate aspectele criminalității organizate internaționale enumerate în anexa la Convenția Europol.

(3)	Este necesar să se definească domenii prioritare, pe baza colectării permanente a datelor privind tendințele criminalității pe teritoriile statelor membre.

(4)	Prezenta decizie nu aduce atingere rolurilor respective ale Comisiei și ale Băncii Centrale Europene,

DECIDE:

Articolul 1

Europol este însărcinat să lupte împotriva formelor grave ale infracționalității internaționale enumerate în anexa la Convenția Europol.

Articolul 2

(1)   La propunerea Consiliului de Administrație al Europol, Consiliul stabilește în unanimitate care sunt formele grave ale infracționalității internaționale care fac obiectul unei acțiuni prioritare.

(2)   Directorul actualizează periodic informațiile transmise Consiliul de Administrație al Europol cu privire la punerea în aplicare a acestor priorități.

(3)   Raportul general privind activitățile Europol menționat la articolul 28 alineatul (10) primul paragraf punctul 1 din Convenția Europol reflectă aceste priorități, precum și punerea lor în aplicare, prin trimiteri explicite la acestea.

Articolul 3

(1)   Prezenta decizie intră în vigoare la 1 ianuarie 2002.

(2)   De la 1 ianuarie 2002, Decizia Consiliului din 29 aprilie 1999 de extindere a mandatului Europol la lupta împotriva falsificării banilor și a mijloacelor de plată (4) se abrogă.

Articolul 4

Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

---

(1)  JO C 316, 27.11.1995, p. 2.

(2)  JO C 176, 21.6.2001, p. 26.

(3)  Aviz emis la 12 noiembrie 2001 (nepublicat incă în Jurnalul Oficial).

(4)  JO C 149, 28.5.1999, p. 16.

---

19/Volumul 3

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

74

---

32001R0044

---

L 012/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

REGULAMENTUL (CE) NR. 44/2001 AL CONSILIULUI

din 22 decembrie 2000

privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 61 litera (c) și articolul 67 alineatul (1),

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât:

(1)

Comunitatea și-a stabilit ca obiectiv să mențină și să dezvolte un spațiu de libertate, securitate și justiție, în cadrul căruia este garantată libera circulație a persoanelor. Pentru realizarea treptată a unui astfel de spațiu, Comunitatea trebuie să adopte, între altele, măsurile în domeniul cooperării judiciare în materie civilă care sunt necesare pentru buna funcționare a pieței interne.

(2)

Anumite disparități între normele interne care reglementează competența judiciară și recunoașterea hotărârilor împiedică buna funcționare a pieței interne. Adoptarea de dispoziții care să unifice normele referitoare la conflictele de competență în materie civilă și comercială și la simplificarea formalităților în vederea recunoașterii și executării rapide și simple a hotărârilor de către statele membre legate prin prezentul regulament este indispensabilă.

(3)	Acest domeniu intră sub incidența cooperării judiciare în materie civilă în sensul articolului 65 din tratat.

(4)

În conformitate cu principiul subsidiarității și cel al proporționalității, astfel cum sunt enunțate la articolul 5 din tratat, obiectivele prezentului regulament nu pot fi suficient realizate de către statele membre, ele putând fi, în consecință, mai bine realizate la nivel comunitar. Prezentul regulament se limitează la minimumul cerut pentru realizarea acestor obiective și nu depășește ceea ce este necesar în acest sens.

(5)

La 27 septembrie 1968, statele membre, în temeiul articolului 293 a patra liniuță din tratat, au încheiat Convenția de la Bruxelles privind competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, care a fost modificată prin convențiile de aderare a noilor state membre la convenția în cauză (denumită, în continuare, „Convenția de la Bruxelles”) (4). La 16 septembrie 1988, statele membre și statele AELS au încheiat Convenția de la Lugano privind competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, convenție paralelă cu Convenția de la Bruxelles din 1968. Au fost inițiate lucrări de revizuire a acestor convenții, iar Consiliul a aprobat conținutul textelor revăzute. Este necesară asigurarea continuității rezultatelor obținute în urma acestei revizuiri.

(6)

Pentru atingerea obiectivului liberei circulații a hotărârilor în materie civilă și comercială este necesar și oportun ca normele care reglementează competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor să fie reglementate de un instrument juridic comunitar cu caracter imperativ și de aplicare directă.

(7)	Domeniul de aplicare al prezentului regulament trebuie să includă toate aspectele importante de drept civil și comercial, cu excepția anumitor aspecte bine definite.

(8)

Trebuie să existe o legătură între litigiile care intră sub incidența prezentului regulament și teritoriul statelor membre unde se aplică. În consecință, trebuie să se aplice norme comune privind competența, în principiu, atunci când pârâtul are domiciliul pe teritoriul unuia dintre aceste state membre.

(9)

Pârâții care nu au domiciliul pe teritoriul unui stat membru se supun, în general, normelor de drept intern privind competența aplicabile pe teritoriul statului membru al instanței sesizate, iar pârâții care au domiciliul pe teritoriul unui stat membru căruia nu i se adresează prezentul regulament trebuie să rămână, în continuare, supuși dispozițiilor Convenției de la Bruxelles.

(10)

În sensul liberei circulații a hotărârilor, hotărârile pronunțate într-un stat membru căruia i se adresează prezentul regulament trebuie să fie recunoscute și executate în alt stat membru căruia i se adresează prezentul regulament, chiar dacă debitorul împotriva căruia s-a pronunțat hotărârea are domiciliul pe teritoriul unui stat terț.

(11)

Normele de competență trebuie să prezinte un mare grad de previzibilitate și să se întemeieze pe principiul conform căruia competența este determinată, în general, de domiciliul pârâtului și, astfel, trebuie să fie întotdeauna disponibilă, cu excepția câtorva situații bine definite în care materia litigiului sau autonomia părților justifică un alt factor de legătură. În cazul persoanelor juridice, domiciliul trebuie să fie definit în mod independent, în vederea ameliorării transparenței normelor comune și a evitării conflictelor de competență.

(12)	În afară de instanța domiciliului pârâtului, trebuie să existe și alte instanțe autorizate în temeiul unei legături strânse între instanță și litigiu sau în scopul bunei administrări a justiției.

(13)	În cazul contractelor de asigurare, contractelor încheiate cu consumatorii și a contractelor de muncă, partea defavorizată trebuie să fie protejată prin norme de competență mai favorabile intereselor sale decât normele generale prevăzute în prezentul regulament.

(14)

Autonomia părților într-un contract, altul decât un contract de asigurare, contract încheiat cu consumatorii sau contract de muncă în cazul căruia este permisă numai o autonomie limitată de stabilire a instanței competente, trebuie să fie respectată, sub rezerva competenței exclusive a instanțelor prevăzute în prezentul regulament.

(15)

În interesul administrării armonioase a justiției, este necesar să se reducă la minimum posibilitatea apariției procedurilor concurente și să se evite pronunțarea în două state membre a unor hotărâri ireconciliabile. Trebuie să fie prevăzut un mecanism clar și eficace de rezolvare a cazurilor de litispendență și de conexitate, precum și de înlăturare a problemelor care decurg în urma divergențelor interne referitoare la determinarea datei la care se consideră că o cauză este pendinte. În sensul prezentului regulament, este necesar ca data în cauză să fie definită în mod independent.

(16)	Încrederea reciprocă în administrarea justiției la nivel comunitar justifică recunoașterea de plin drept a hotărârilor pronunțate într-un stat membru fără să fie necesară, cu excepția contestațiilor, recurgerea la o altă procedură.

(17)

În virtutea aceluiași principiu al încrederii reciproce, procedura în temeiul căreia o hotărâre pronunțată într-un stat membru devine executorie în alt stat membru trebuie să fie eficientă și rapidă. În acest sens, hotărârea de încuviințare a executării unei hotărâri trebuie să fie făcută practic automat în urma unor verificări pur formale ale documentelor furnizate, fără ca instanța să aibă posibilitatea de a invoca din oficiu unul dintre motivele de neexecutare prevăzute în prezentul regulament.

(18)

Cu toate acestea, respectarea dreptului la apărare impune ca pârâtul să aibă posibilitatea de a introduce o acțiune, procedura fiind contradictorie, împotriva hotărârii de încuviințare a executării, în cazul în care consideră că unul dintre motivele de neexecutare este îndeplinit. Dreptul la acțiune îi este recunoscut și reclamantului în cazul în care hotărârea de încuviințare a executării este respinsă.

(19)

Trebuie asigurată continuitatea între Convenția de la Bruxelles și prezentul regulament, fiind necesară să se prevadă unele dispoziții tranzitorii în acest sens. Aceeași necesitate a continuității trebuie garantată cu privire la interpretarea Convenției de la Bruxelles de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene, iar Protocolul din 1971 (5) trebuie să rămână, de asemenea, aplicabil în cazul procedurilor pendinte la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

(20)

Regatul Unit și Irlanda, în conformitate cu articolul 3 din Protocolul privind poziția Regatului Unit și a Irlandei anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, și-au notificat dorința de a participa la adoptarea și aplicarea prezentului regulament.

(21)	În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul privind poziția Danemarcei anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, care, prin urmare, nu i se adresează și nu i se aplică.

(22)

Deoarece Convenția de la Bruxelles este în vigoare în cadrul relațiilor dintre Danemarca și statele membre care sunt parte prin prezentul regulament, atât Convenția, cât și Protocolul din 1971 continuă să se aplice în cadrul relațiilor dintre Danemarca și statele membre parte la prezentul regulament.

(23)	Convenția de la Bruxelles continuă, de asemenea, să se aplice teritoriilor statelor membre care intră în domeniul de aplicare teritorială a acestei convenții și care sunt excluse din prezentul regulament în temeiul articolului 299 din tratat.

(24)	Din motive de coerență, prezentul regulament nu trebuie să aducă atingere normelor în materie de competență și de recunoaștere a hotărârilor conținute în instrumente comunitare speciale.

(25)	Respectarea angajamentelor internaționale pe care statele membre și le-au asumat impune ca prezentul regulament să nu aducă atingere convențiilor la care statele membre sunt parte și care reglementează anumite materii.

(26)

Este necesar ca normele de bază din prezentul regulament să aibă flexibilitatea necesară pentru a ține seama de particularitățile procedurale din anumite state membre. În consecință, anumite dispoziții din Protocolul anexat la Convenția de la Bruxelles trebuie să fie încorporate în prezentul regulament.

(27)

Pentru a se permite o tranziție armonioasă în anumite domenii care au făcut obiectul unor dispoziții speciale din Protocolul anexat la Convenția de la Bruxelles, prezentul regulament prevede, pentru o perioadă de tranziție, dispoziții care iau în considerare situația specifică din anumite state membre.

(28)	În termen de cel mult cinci ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisia prezintă un raport cu privire la aplicarea acestuia și, dacă este necesar, înaintează propuneri de adaptare.

(29)

Comisia va trebui să modifice anexele I - IV privind normele în materie de competență internă, instanțe sau autorități competente, precum și referitoare la căile de atac existente, în temeiul modificărilor transmise de către statul membru interesat. Modificările aduse anexelor V și VI vor trebui să fie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor de exercitare a competențelor de executare conferite Comisiei (6),

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL I

DOMENIUL DE APLICARE

Articolul 1

(1)   Prezentul regulament se aplică în materie civilă și comercială indiferent de natura instanței. El nu se aplică, în special, în materie fiscală, vamală sau administrativă.

(2)   Prezentul regulament nu se aplică pentru:

(a)	starea și capacitatea persoanelor fizice, regimurile matrimoniale, testamente și succesiuni;

(b)	falimente, concordate sau proceduri similare;

(c)	securitate socială;

(d)

arbitraj.

(3)   În cadrul prezentului regulament, termenul „stat membru” definește statele membre cu excepția Danemarcei.

CAPITOLUL II

COMPETENȚA

Secțiunea 1

Dispoziții generale

Articolul 2

(1)   Sub rezerva dispozițiilor prezentului regulament, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanțelor statului membru în cauză.

(2)   Persoanele care nu au naționalitatea statului membru pe teritoriul căruia au domiciliul sunt supuse normelor de competență aplicabile cetățenilor statului în cauză.

Articolul 3

(1)   Persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru pot fi acționate în justiție în fața instanțelor unui alt stat membru numai în temeiul normelor enunțate în secțiunile 2 - 7 din prezentul capitol.

(2)   Împotriva acestora nu pot fi invocate în special regulile de competență enunțate în anexa I.

Articolul 4

(1)   Dacă pârâtul nu este domiciliat pe teritoriul unui stat membru, competența este determinată, în fiecare stat membru, de legislația statului membru în cauză, sub rezerva aplicării dispozițiilor articolelor 22 și 23.

(2)   Împotriva unui astfel de pârât, orice persoană, indiferent de naționalitate, domiciliată pe teritoriul unui stat membru, poate să invoce normele de competență în vigoare în statul în cauză și, în special, cele prevăzute în anexa I, în aceeași manieră ca și cetățenii statului în cauză.

Secțiunea 2

Competențe speciale

Articolul 5

O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într-un alt stat membru:

1.

(a) în materie contractuală, în fața instanțelor de la locul în care obligația care formează obiectul cererii a fost sau urmează a fi executată; (b) în sensul aplicării prezentei dispoziții și în absența vreunei convenții contrare, locul de executare a obligației în cauză este: — în cazul vânzării de mărfuri, locul dintr-un stat membru unde, în temeiul contractului, au fost sau ar fi trebuit să fie livrate mărfurile; — în cazul prestării de servicii, locul dintr-un stat membru unde, în temeiul contractului, au fost sau ar fi trebuit să fie prestate serviciile. (c) în cazul în care nu se aplică litera (b), se aplică litera (a);

2.

în materia obligației de întreținere, în fața instanțelor de la locul unde creditorul obligației de întreținere este domiciliat sau își are reședința obișnuită sau, în cazul unei cereri accesorii unei acțiuni referitoare la starea persoanelor, înaintea instanței competente conform legii forului competent să instrumenteze cauza, cu excepția cazului în care competența se întemeiază exclusiv pe naționalitatea uneia dintre părți;

3.	în materie delictuală și cvasidelictuală, în fața instanțelor de la locul unde s-a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă;

4.	în cazul unei acțiuni civile în despăgubiri sau în restituire născută în temeiul săvârșirii unei infracțiuni, în fața instanței sesizate cu privire la acțiunea publică, în măsura în care, conform legislației interne, instanța în cauză este competentă numai în materia acțiunii civile;

5.	în privința unei contestații privind exploatarea unei sucursale, agenții sau a unei alte unități, în fața instanțelor de la locul unde se află sucursala, agenția sau unitatea în cauză;

6.	în calitatea sa de fondator, trustee sau de beneficiar al unui trust constituit fie în aplicarea legislației, fie în scris sau printr-o convenție verbală, confirmată în scris, în fața instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia trustul în cauză își are sediul;

7.

în privința unui litigiu referitor la plata unei remunerații pretinse pentru salvarea sau asistența de care a beneficiat o încărcătură sau o marfă, în fața instanței pe a cărei rază teritorială respectiva încărcătură sau marfă: (a) a fost sechestrată în vederea obținerii unei astfel de plăți sau (b) ar fi putut fi sechestrată, însă a fost depusă o cauțiune sau altă garanție, cu condiția ca această dispoziție să se aplice numai în cazul în care se pretinde că pârâtul are sau a avut un drept asupra încărcăturii sau mărfii în momentul operațiunii de salvare sau de asistență.

Articolul 6

O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru mai poate fi acționată în justiție:

1.

atunci când există mai mulți pârâți, în fața instanței domiciliului oricăruia dintre aceștia, cu condiția ca cererile să fie atât de strâns legate între ele încât să fie oportună instrumentarea și judecarea lor în același timp, pentru a se evita riscul pronunțării unor hotărâri ireconciliabile în cazul judecării separate a cauzelor;

2.	printr-o cerere de chemare în garanție sau de intervenție, în fața instanței sesizate cu cererea principală, dacă aceasta nu a fost introdusă decât în scopul scoaterii sale de sub competența instanței în cauză;

3.	în cazul unei cereri reconvenționale rezultate în urma aceluiași contract sau fapt pe care s-a bazat cererea principală, în fața instanței sesizate prin cererea principală;

4.	în materie contractuală, dacă acțiunea poate fi conexată unei acțiuni în materie de drepturi reale imobiliare îndreptate împotriva aceluiași pârât, în fața instanței din statul membru pe teritoriul căruia este situat imobilul.

Articolul 7

În cazul în care, în temeiul prezentului regulament, o instanță dintr-un stat membru este competentă în soluționarea unor acțiuni în răspundere pentru utilizarea sau exploatarea unei nave, instanța în cauză sau orice altă instanță care îi este substituită în acest scop prin legislația internă a statului membru în cauză are, de asemenea, competență cu privire la cererile referitoare la limitarea acestei răspunderi.

Secțiunea 3

Competența în materie de asigurări

Articolul 8

În materie de asigurări, competența este determinată de prezenta secțiune, fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 4 și articolului 5 punctul 5.

Articolul 9

(1)   Un asigurător care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționat în justiție:

(a)	în fața instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia are domiciliul sau

(b)	în alt stat membru, în cazul acțiunilor intentate de către deținătorul poliței de asigurare, asigurat sau un beneficiar, în fața instanțelor de la locul unde este domiciliat reclamantul sau

(c)	dacă este coasigurător, în fața instanțelor dintr-un stat membru sesizate cu acțiunea introdusă împotriva asigurătorului principal.

(2)   Atunci când un asigurător nu are domiciliul pe teritoriul unui stat membru, dar deține o sucursală, agenție sau altă unitate pe teritoriul unuia dintre statele membre, în cazul contestațiilor privind exploatarea sucursalei, agenției sau unității, acesta este considerat ca având domiciliul pe teritoriul statului membru respectiv.

Articolul 10

În cazul asigurării de răspundere civilă sau al asigurării de bunuri imobiliare, asigurătorul mai poate fi acționat în justiție și în fața instanțelor de la locul unde s-a produs fapta prejudiciabilă. Același lucru este aplicabil și în cazul în care bunurile mobile și imobile sunt acoperite de aceeași poliță de asigurare, ambele categorii fiind afectate în mod negativ de același eveniment neprevăzut.

Articolul 11

(1)   În cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul poate, de asemenea, dacă legea instanței permite acest lucru, să fie acționat în fața instanței la care persoana vătămată a introdus acțiunea împotriva asiguratului.

(2)   Dispozițiile articolelor 8, 9 și 10 se aplică în cazul acțiunii directe introduse de persoana vătămată împotriva asigurătorului, în situația în care sunt permise asemenea acțiuni directe.

(3)   Dacă legea privind astfel de acțiuni directe prevede posibilitatea introducerii în cauză a deținătorului poliței de asigurare sau a asiguratului, aceeași instanță este competentă asupra acestora.

Articolul 12

(1)   Fără a aduce atingere articolului 11 alineatul (3), un asigurător poate intenta acțiune numai înaintea instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia este domiciliat pârâtul, indiferent dacă acesta este deținătorul poliței de asigurare, asiguratul sau beneficiarul.

(2)   Dispozițiile prezentei secțiuni nu aduc atingere dreptului de a introduce o cerere reconvențională la instanța sesizată cu cererea inițială, în conformitate cu prezenta secțiune.

Articolul 13

De la dispozițiile prezentei secțiuni nu se poate deroga decât prin convenții:

1.	ulterioare nașterii litigiului sau

2.	care permit deținătorului poliței, asiguratului sau unui beneficiar să sesizeze alte instanțe decât cele indicate în cadrul prezentei secțiuni sau

3.

încheiate între un deținător de poliță și un asigurător, ambii având la data încheierii contractului domiciliul sau reședința obișnuită în același stat membru, și care au ca efect atribuirea competenței instanțelor din statul în cauză, chiar dacă fapta prejudiciabilă s-a produs peste hotare, cu condiția ca legislația statului în cauză să nu interzică astfel de convenții sau

4.	încheiate de deținătorul poliței care nu este domiciliat pe teritoriul unui stat membru, cu excepția cazului în care asigurarea este obligatorie sau privește un imobil situat pe teritoriul unui stat membru sau

5.	care privesc un contract de asigurări, în măsura în care acesta acoperă unul sau mai multe dintre riscurile enumerate la articolul 14.

Articolul 14

Riscurile prevăzute la articolul 13 alineatul (5) sunt următoarele:

1.

orice prejudicii produse: (a) navelor maritime, instalațiilor din zona de coastă sau din largul mării sau aeronavelor, rezultate în urma evenimentelor asociate utilizării lor în scopuri comerciale; (b) mărfurilor aflate în tranzit, altele decât bagajele pasagerilor, atunci când tranzitul este integral sau parțial efectuat cu astfel de nave sau aeronave fie în totalitate, fie în combinație cu alte mijloace de transport;

2.

orice răspundere, alta decât cea pentru vătămările corporale produse călătorilor sau pentru prejudiciile aduse bagajelor acestora: (a) decurgând din utilizarea sau exploatarea navelor, instalațiilor sau aeronavelor menționate la punctul 1 litera (a) în măsura în care, în privința celor din urmă, legislația statului membru în care aeronavele sunt înregistrate nu interzice clauzele atributive de competență în materia asigurării acestor riscuri; (b) pentru prejudiciile cauzate de bunuri aflate în tranzit, conform descrierii de la punctul 1 litera (b);

3.	orice pierdere financiară legată de utilizarea sau exploatarea navelor, instalațiilor sau aeronavelor menționate la punctul 1 litera (a), în special pierderile înregistrate în legătură cu mărfurile sau navlosirea;

4.	orice risc sau interes legat de oricare dintre cele menționate la punctele 1 - 3;

5.	fără a aduce atingere punctelor 1 - 4, toate „riscurile majore” definite în Directiva 73/239/CEE a Consiliului (7), astfel cum a fost modificată prin Directivele 88/357/CEE (8) și 90/618/CEE (9) ale Consiliului, în ultima versiune în vigoare a acestora.

Secțiunea 4

Competența în materia contractelor încheiate de consumatori

Articolul 15

(1)   În ceea ce privește un contract încheiat de o persoană, consumatorul, într-un scop care se poate considera că se situează în afara domeniului său profesional, competența se determină în conformitate cu dispozițiile din prezenta secțiune, fără a se aduce atingere articolului 4 și articolului 5 punctul 5, în cazul în care:

(a)	contractul are ca obiect vânzarea de bunuri mobile corporale în rate egale, fixe și eșalonate;

(b)	contractul are ca obiect un împrumut rambursabil în rate egale, fixe și eșalonate, sau orice altă formă de credit încheiat în scopul finanțării vânzării de bunuri mobile corporale;

(c)

în toate celelalte cazuri, contractul a fost încheiat cu o persoană care desfășoară activități comerciale sau profesionale în statul membru pe teritoriul căruia este domiciliat consumatorul sau, prin orice mijloace, își direcționează activitățile spre acel stat membru sau spre mai multe state, inclusiv statul membru respectiv, iar contractul intră în sfera de acțiune a acestor activități.

(2)   Când un consumator încheie un contract cu o parte care nu are domiciliul pe teritoriul statului membru însă deține o sucursală, agenție sau altă întreprindere pe teritoriul unuia dintre statele membre, se consideră, în cazul contestațiilor cu privire la exploatarea sucursalei, agenției sau întreprinderii, că partea în cauză are domiciliul pe teritoriul statului respectiv.

(3)   Prezenta secțiune nu se aplică în cazul contractelor de transport altele decât cele care, pentru un preț forfetar, oferă o combinație între călătorie și cazare.

Articolul 16

(1)   Un consumator poate introduce o acțiune împotriva celeilalte părți la contract fie înaintea instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia partea în cauză își are domiciliul, fie înaintea instanțelor din locul unde consumatorul își are domiciliul.

(2)   Acțiunea poate fi introdusă împotriva consumatorului de către cealaltă parte la contract numai înaintea instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia consumatorul își are domiciliul.

(3)   Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului de a introduce o cerere reconvențională la instanța sesizată cu cererea inițială, în conformitate cu prezenta secțiune.

Articolul 17

De la dispozițiile prezentei secțiuni nu se poate deroga decât prin convenții:

1.	ulterioare nașterii litigiului sau

2.	care permit consumatorului să sesizeze alte instanțe decât cele indicate în cadrul prezentei secțiuni sau

3.

încheiate între consumator și cealaltă parte la contract, ambii având la data încheierii contractului domiciliul sau reședința obișnuită în același stat membru, și care au ca efect atribuirea de competență instanțelor din statul respectiv, cu condiția ca acestea să nu fie interzise de legislația statului în cauză.

Secțiunea 5

Competența în materia contractelor individuale de muncă

Articolul 18

(1)   În materia contractelor individuale de muncă, competența se determină în conformitate cu dispozițiile din prezenta secțiune, fără a se aduce atingere articolului 4 și articolului 5 punctul 5.

(2)   Dacă un angajat încheie un contract individual de muncă cu un angajator care nu are domiciliul pe teritoriul unui stat membru însă are o sucursală, agenție sau altă unitate pe teritoriul unuia dintre statele membre, se consideră, în cazul contestațiilor privind exploatarea sucursalei, agenției sau unității, că angajatorul are domiciliul pe teritoriul statului respectiv.

Articolul 19

Un angajator domiciliat pe teritoriul unui stat membru poate fi acționat în justiție:

1.	înaintea instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia este domiciliat sau

2.

în alt stat membru: (a) înaintea instanțelor din locul în care angajatul își desfășoară în mod obișnuit activitatea sau înaintea instanțelor din ultimul loc în care acesta și-a desfășurat activitatea sau (b) dacă angajatul nu-și desfășoară sau nu și-a desfășurat în mod obișnuit activitatea pe teritoriul aceleiași țări, înaintea instanțelor din locul unde este sau a fost situată întreprinderea care l-a angajat pe acesta.

Articolul 20

(1)   Acțiunea angajatorului nu poate fi introdusă decât înaintea instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia angajatul își are domiciliul.

(2)   Dispozițiile prezentei secțiuni nu aduc atingere dreptului de a introduce o cerere reconvențională la instanța sesizată cu cererea inițială, în conformitate cu prezenta secțiune.

Articolul 21

De la dispozițiile prezentei secțiuni nu se poate deroga decât prin convenții atributive de competență:

1.	ulterioare nașterii litigiului sau

2.	care permit angajatului să sesizeze alte instanțe decât cele indicate în cadrul prezentei secțiuni.

Secțiunea 6

Competența exclusivă

Articolul 22

Următoarele instanțe au competență exclusivă, indiferent de domiciliu:

1.

în materie de drepturi reale imobiliare sau de închiriere a unor imobile, instanțele din statul membru pe teritoriul căruia este situat imobilul. Cu toate acestea, în materia închirierii unor imobile în vederea utilizării personale temporare pe o perioadă de cel mult șase luni consecutive, instanțele din statul membru pe teritoriul căruia pârâtul este domiciliat au, de asemenea, competență, cu condiția ca locatarul să fie o persoană fizică și ca proprietarul și locatarul să aibă domiciliul pe teritoriul aceluiași stat membru;

2.

în ceea ce privește valabilitatea constituirii, nulitatea sau dizolvarea societăților sau a persoanelor juridice care au sediul pe teritoriul unui stat membru ori valabilitatea deciziilor organelor acestora, instanțele din statul respectiv. Pentru determinarea sediului, instanța aplică normele sale de drept internațional privat;

3.	în ceea ce privește valabilitatea înregistrărilor în registrele publice, instanțele din statul membru pe teritoriul căruia se păstrează registrul;

4.

în ceea ce privește înregistrarea sau valabilitatea brevetelor, mărcilor, desenelor și modelelor industriale, precum și a altor drepturi similare care necesită depunerea sau înregistrarea, instanțele din statul membru pe teritoriul căruia depunerea sau înregistrarea a fost solicitată, a avut loc sau, în temeiul unui instrument comunitar sau a unei convenții internaționale, se consideră că a avut loc. Fără a aduce atingere competenței pe care Oficiul European pentru Brevete o are în conformitate cu Convenția privind acordarea brevetelor europene, semnată la München la 5 octombrie 1973, instanțele din fiecare stat membru au competență exclusivă, indiferent de domiciliu, în acțiunile privind înregistrarea sau valabilitatea unui brevet european acordat statului în cauză;

5.	în ceea ce privește executarea hotărârilor, instanțele din statul membru pe teritoriul căruia a fost sau urmează să fie executată hotărârea.

Secțiunea 7

Prorogare de competență

Articolul 23

(1)   Dacă prin convenția părților, dintre care una sau mai multe au domiciliul pe teritoriul unui stat membru, competența în soluționarea litigiului ce a survenit sau poate surveni în legătură cu un raport juridic determinat revine instanței sau instanțelor dintr-un stat membru, competența revine acelei instanțe sau instanțelor respective. Această competență este exclusivă, cu excepția unei convenții contrare a părților. Convenția atributivă de competență se încheie:

(a)	în scris ori verbal cu confirmare scrisă sau

(b)	într-o formă conformă cu obiceiurile statornicite între părți sau

(c)	în comerțul internațional, într-o formă conformă cu uzanța cu care părțile sunt sau ar trebui să fie la curent și care, în cadrul acestui tip de comerț, este cunoscută pe larg și respectată cu regularitate de către părțile la contractele de tipul pe care îl implică domeniul comercial respectiv.

(2)   Orice comunicare sub formă electronică ce permite consemnarea durabilă a convenției este considerată ca fiind „în scris”.

(3)   Dacă o astfel de convenție a fost încheiată între părți, dintre care nici una nu are domiciliul pe teritoriul unui stat membru, instanțele din alte state membre nu au competență în privința litigiilor lor dacă instanța sau instanțele desemnate nu și-au declinat competența.

(4)   Instanța sau instanțele dintr-un stat membru cărora printr-un act constitutiv al unui trust li s-a atribuit competență au competență exclusivă în orice acțiune introdusă împotriva unui fondator, trustee sau beneficiar al unui trust dacă în cauză sunt relațiile dintre aceste persoane sau drepturile ori obligațiile acestora în cadrul trustului.

(5)   Convențiile atributive de competență, precum și stipulațiile similare din actele constitutive ale unui trust nu au efect juridic dacă sunt contrare dispozițiilor articolelor 13, 17 sau 21 ori dacă instanțele de la competența cărora acestea derogă au competență exclusivă în temeiul articolului 22.

Articolul 24

Cu excepția cazurilor în care competența este determinată de alte dispoziții ale prezentului regulament, instanța din statul membru în fața căreia se înfățișează pârâtul este competentă. Această regulă nu se aplică în cazul în care înfățișarea are ca obiect contestarea competenței sau o altă instanță are competență exclusivă în temeiul articolului 22.

Secțiunea 8

Verificarea competenței și admisibilității

Articolul 25

Dacă o instanță dintr-un stat membru este sesizată pe cale principală cu un litigiu asupra căruia instanța din alt stat membru este exclusiv competentă în temeiul articolului 22, aceasta se declară, din oficiu, necompetentă.

Articolul 26

(1)   Dacă pârâtul domiciliat pe teritoriul unui stat membru este acționat în justiție înaintea unei instanțe dintr-un alt stat membru și nu se înfățișează în fața acesteia, instanța se declară, din oficiu, necompetentă în cazul în care competența sa nu rezultă din dispozițiile prezentului regulament.

(2)   Instanța este obligată să suspende acțiunea până când se constată că pârâtul a putut primi actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent în timp util pentru pregătirea apărării sau că au fost întreprinse toate demersurile necesare în acest sens.

(3)   Articolul 19 din Regulamentul (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind notificarea și comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială (10) se aplică în locul dispozițiilor alineatului (2) dacă actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent a trebuit să fie transmis dintr-un stat membru către un altul în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament.

(4)   În cazul în care nu se aplică dispozițiile din Regulamentul (CE) nr. 1348/2000, se aplică articolul 15 din Convenția de la Haga din 15 noiembrie 1965 privind notificarea și comunicarea în străinătate a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială, dacă actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent a trebuit să fie transmis în conformitate cu dispozițiile acestei convenții.

Secțiunea 9

Litispendență și conexitate

Articolul 27

(1)   În cazul în care cereri având același obiect și aceeași cauză sunt introduse între aceleași părți înaintea unor instanțe din state membre diferite, instanța sesizată ulterior suspendă din oficiu acțiunea până în momentul în care se stabilește competența primei instanțe sesizate.

(2)   Dacă se stabilește competența primei instanțe sesizate, instanța sesizată ulterior își declină competența în favoarea acesteia.

Articolul 28

(1)   În cazul în care acțiuni conexe sunt pendinte înaintea unor instanțe din state membre diferite, instanța sesizată ulterior poate suspenda judecata.

(2)   Dacă aceste acțiuni sunt pendinte în primă instanță, instanța sesizată ulterior poate, la cererea uneia dintre părți, să-și decline competența, dacă prima instanță sesizată are competență în acțiunea în cauză și dacă legislația internă permite conexarea acestor acțiuni.

(3)   În înțelesul prezentului articol, sunt considerate conexe acele acțiuni care sunt atât de strâns legate între ele încât este oportună instrumentarea și judecarea lor în același timp pentru a se evita riscul pronunțării unor hotărâri ireconciliabile în cazul judecării separate a cauzelor.

Articolul 29

Dacă acțiunile intră în competența exclusivă a mai multor instanțe, orice instanță, alta decât cea care a fost sesizată inițial, își declină competența în favoarea acesteia din urmă.

Articolul 30

În înțelesul prezentei secțiuni, se consideră că o instanță este sesizată:

1.	la data la care actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent a fost depus în instanță, cu condiția ca reclamantul să fi întreprins măsurile necesare pentru ca actul să fie notificat sau comunicat pârâtului sau

2.	dacă actul trebuie să fie notificat sau comunicat înainte de a fi depus în instanță, la data la care acesta este primit de autoritatea responsabilă de notificarea sau comunicarea acestuia, cu condiția ca reclamantul să fi întreprins măsurile necesare pentru ca actul să fie depus în instanță.

Secțiunea 10

Măsuri provizorii și de conservare

Articolul 31

Măsurile provizorii și de conservare prevăzute de legislația unui stat membru pot fi solicitate instanțelor statului în cauză chiar dacă, în temeiul prezentului regulament, o instanță dintr-un alt stat membru este competentă să judece cauza pe fond.

CAPITOLUL III

RECUNOAȘTERE ȘI EXECUTARE

Articolul 32

În sensul prezentului regulament, „hotărâre” înseamnă o hotărâre pronunțată de o instanță dintr-un stat membru, indiferent de denumirea acesteia, cum ar fi decizie, sentință, ordonanță sau mandat de executare, precum și stabilirea de către un grefier a cheltuielilor de judecată.

Secțiunea I

Recunoaștere

Articolul 33

(1)   O hotărâre pronunțată într-un stat membru este recunoscută în celelalte state membre fără să fie necesar să se recurgă la vreo procedură specială.

(2)   În cazul unei contestații, orice parte interesată care invocă pe cale principală recunoașterea unei hotărâri poate solicita, în conformitate cu procedurile prevăzute în secțiunile 2 și 3 din prezentul capitol, ca hotărârea să fie recunoscută.

(3)   Dacă recunoașterea este invocată pe cale incidentală înaintea unei instanțe a unui stat membru, aceasta din urmă este competentă în materie.

Articolul 34

O hotărâre nu este recunoscută:

1.	dacă recunoașterea este vădit contrară ordinii publice a statului membru solicitat;

2.

dacă actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent nu a fost comunicat sau notificat pârâtului care nu s-a înfățișat în timp util și într-o manieră care să-i permită acestuia să-și pregătească apărarea, dacă pârâtul nu a introdus o acțiune împotriva hotărârii atunci când a avut posibilitatea să o facă;

3.	dacă aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată într-un litigiu între aceleași părți în statul membru solicitat;

4.

dacă aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată anterior într-un alt stat membru sau într-un stat terț între aceleași părți într-o cauză având același obiect și aceeași cauză, cu condiția ca hotărârea pronunțată anterior să întrunească condițiile necesare pentru a fi recunoscută în statul membru solicitat.

Articolul 35

(1)   De asemenea, o hotărâre nu este recunoscută dacă sunt nesocotite dispozițiile din secțiunile 3, 4 și 6 din capitolul II sau într-unul din cazurile prevăzute la articolul 72.

(2)   La verificarea temeiurilor de competență prevăzute în alineatul precedent, autoritatea solicitată este legată de constatările de fapt pe baza cărora instanța din statul membru de origine și-a întemeiat competența.

(3)   Fără a aduce atingere dispozițiilor alineatului (1), competența instanței din statul membru de origine nu poate fi revizuită. Criteriul ordinii publice prevăzut la articolul 34 punctul 1 nu poate fi aplicat normelor în materie de competență.

Articolul 36

Hotărârea străină nu poate face în nici o situație obiectul unei revizuiri pe fond.

Articolul 37

(1)   Autoritatea judiciară a unui stat membru înaintea căreia este invocată recunoașterea unei hotărâri pronunțate într-un alt stat membru poate suspenda acțiunea în cazul în care hotărârea face obiectul unei căi de atac ordinare.

(2)   Autoritatea judiciară a unui stat membru înaintea căreia este invocată recunoașterea unei hotărâri pronunțate în Irlanda sau în Regatul Unit și a cărei executare este suspendată în statul de origine urmare exercitării unei căi de atac poate suspenda acțiunea.

Secțiunea 2

Executare

Articolul 38

(1)   O hotărâre pronunțată într-un stat membru și care este executorie în statul în cauză este pusă în executare într-un alt stat membru atunci când, la cererea oricăreia dintre părțile interesate, a fost declarată executorie în statul respectiv.

(2)   Cu toate acestea, în Regatul Unit o astfel de hotărâre este pusă în executare în Anglia și Țara Galilor, în Scoția sau Irlanda de Nord atunci când, la cererea oricăreia dintre părțile interesate, a fost înregistrată în vederea executării într-una dintre aceste părți ale Regatului Unit, după caz.

Articolul 39

(1)   Cererea se depune la instanța sau la autoritatea competentă indicată în lista din anexa II.

(2)   Competența teritorială este determinată de domiciliul părții împotriva căreia se solicită executarea sau de locul de executare.

Articolul 40

(1)   Modalitățile de depunere a cererii se determină conform legislației statului membru solicitat.

(2)   Reclamantul trebuie să-și aleagă un domiciliu în raza teritorială a instanței sesizate. Cu toate acestea, dacă legislația statului membru solicitat nu prevede alegerea unui domiciliu, reclamantul desemnează un mandatar ad litem.

(3)   Documentele menționate la articolul 53 se anexează cererii.

Articolul 41

Hotărârea este declarată executorie imediat după îndeplinirea formalităților prevăzute la articolul 53, fără nici o examinare în temeiul articolelor 34 și 35. Partea împotriva căreia se solicită executarea nu poate, în această fază a procedurii, formula apărări.

Articolul 42

(1)   Hotărârea privind cererea de încuviințare a executării este adusă de îndată la cunoștința reclamantului în conformitate cu procedura prevăzută de legislația statului membru solicitat.

(2)   Hotărârea de încuviințare a executării este notificată sau comunicată părții împotriva căreia se solicită executarea, în cazul în care aceasta nu a fost deja notificată sau comunicată părții în cauză.

Articolul 43

(1)   Oricare dintre părți poate introduce o acțiune împotriva hotărârii privind cererea de încuviințare a executării.

(2)   Acțiunea se introduce la instanța indicată în lista din anexa III.

(3)   Acțiunea este examinată în conformitate cu normele care reglementează procedura contradictorie.

(4)   Dacă partea împotriva căreia se solicită executarea nu se înfățișează în fața instanței sesizate cu acțiunea intentată de reclamant, se aplică dispozițiile articolului 26 alineatele (2) - (4) chiar și în cazul în care partea împotriva căreia se solicită executarea nu are domiciliul într-unul dintre statele membre.

(5)   Acțiunea împotriva hotărârii de încuviințare a executării se introduce în termen de o lună de la data comunicării acesteia. Dacă partea împotriva căreia se solicită executarea are domiciliul pe teritoriul unui stat membru, altul decât cel în care s-a pronunțat hotărârea de încuviințare a executării, termenul pentru depunerea acțiunii este de două luni și începe să curgă de la data comunicării care a fost efectuată fie persoanei respective, fie la domiciliul acesteia. Acest termen nu poate fi prelungit pe motiv de distanță.

Articolul 44

Hotărârea pronunțată cu privire la acțiune poate face obiectul doar al căii de atac menționate în anexa IV.

Articolul 45

(1)   Instanța sesizată cu acțiunea prevăzută la articolul 43 sau 44 nu poate refuza sau revoca o hotărâre de încuviințare a executării decât pentru unul dintre motivele prevăzute la articolele 34 și 35. Instanța se pronunță în termen scurt.

(2)   Hotărârea pronunțată în străinătate nu poate fi revizuită pe fond în nici o situație.

Articolul 46

(1)   Instanța sesizată cu acțiunea prevăzută la articolul 43 sau 44 poate, la cererea părții împotriva căreia se solicită executarea, să suspende acțiunea, dacă hotărârea străină face, în statul membru de origine, obiectul unei căi de atac ordinare sau dacă termenul pentru introducerea unei astfel de acțiuni nu a expirat încă; în acest din urmă caz, instanța poate specifica termenul în care poate fi exercitată calea de atac ordinară.

(2)   În cazul în care hotărârea a fost pronunțată în Irlanda sau în Regatul Unit, orice cale de atac prevăzută în statul membru de origine este considerată cale de atac ordinară în sensul alineatului (1).

(3)   Instanța poate, de asemenea, să condiționeze executarea de constituirea unei garanții determinate de aceasta.

Articolul 47

(1)   În cazul în care o hotărâre trebuie să fie recunoscută în conformitate cu prezentul regulament, nimic nu îl împiedică pe reclamant să solicite aplicarea măsurilor provizorii și de conservare prevăzute de legea statului membru solicitat, fără să fie necesar să fie încuviințată executarea hotărârii respective în temeiul articolului 41.

(2)   Hotărârea de încuviințare a executării determină autorizarea luării oricăror măsuri de conservare.

(3)   Pe durata termenului de atac, prevăzut la articolul 43 alineatul (5), împotriva hotărârii de încuviințare a executării și până la pronunțarea unei hotărâri în cazul acestei acțiuni nu se poate proceda decât la aplicarea de măsuri unor conservare a bunurilor părții împotriva căreia se solicită executarea.

Articolul 48

(1)   Dacă o hotărâre străină statuează asupra mai multor capete de cerere și hotărârea de încuviințare a executării nu poate fi pronunțată în cazul tuturor acestora, instanța sau autoritatea competentă se pronunță în cazul unuia sau mai multora dintre aceste capete de cerere.

(2)   Reclamantul poate solicita ca hotărârea de încuviințare a executării să se limiteze la anumite părți din hotărâre.

Articolul 49

Hotărârea străină prin care se dispune plata unor penalități cu titlu cominatoriu este executorie în statul membru solicitat numai dacă suma ce urmează să fie plătită a fost stabilită în mod definitiv de instanțe din statul membru de origine.

Articolul 50

Reclamantul care, în statul membru de origine, a beneficiat în întregime sau doar parțial de asistență judiciară sau de scutire de taxe și cheltuieli de procedură este îndreptățit să beneficieze, în cadrul procedurii prevăzute în prezenta secțiune, de asistența judiciară cea mai favorabilă sau de scutirea de taxe și cheltuieli de procedură cea mai amplă prevăzută de legislația statului membru solicitat.

Articolul 51

Nici o cauțiune sau garanție, indiferent de denumirea acestora, nu pot fi impuse unei părți care solicită într-un stat membru executarea unei hotărâri pronunțate în alt stat membru pe motiv că este cetățean străin sau că nu își are domiciliul sau reședința în statul în care se solicită executarea.

Articolul 52

În cadrul acțiunii introduse pentru încuviințarea executării hotărârii, nu poate fi perceput în statul membru solicitat nici un impozit, drept sau taxă calculat proporțional cu valoarea litigiului.

Secțiunea 3

Dispoziții comune

Articolul 53

(1)   Partea care invocă recunoașterea unei hotărâri sau solicită încuviințarea executării unei hotărâri trebuie să prezinte o copie a hotărârii care să întrunească condițiile necesare în vederea stabilirii autenticității acesteia.

(2)   Partea care solicită încuviințarea executării unei hotărâri trebuie să prezinte, de asemenea, certificatul prevăzut la articolul 54, fără a se aduce atingere articolului 55.

Articolul 54

Instanța sau autoritatea competentă din statul membru în care s-a pronunțat hotărârea eliberează, la cererea oricăreia dintre părțile interesate, un certificat conform modelului din anexa V la prezentul regulament.

Articolul 55

(1)   În cazul neprezentării certificatului prevăzut la articolul 54, instanța sau autoritatea competentă poate să fixeze un termen pentru prezentarea acestuia sau să accepte un document echivalent sau, în cazul în care consideră că dispune de suficiente informații, să se dispenseze de prezentarea acestui document.

(2)   La cererea instanței sau a autorității competente, se prezintă traducerea documentelor. Traducerea este certificată de o persoană autorizată în acest sens într-unul dintre statele membre.

Articolul 56

Nu se solicită nici o legalizare sau altă formalitate echivalentă în cazul documentelor prevăzute la articolul 53 sau la articolul 55 alineatul (2) sau în cazul documentului de numire a unui mandatar ad litem.

CAPITOLUL IV

ACTE AUTENTICE ȘI TRANZACȚII JUDICIARE

Articolul 57

(1)   Actele autentice înregistrate și care sunt executorii într-un stat membru sunt, la cerere, declarate executorii într-un alt stat membru, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 38 și următoarele. Instanța la care se introduce o acțiune în temeiul articolului 43 sau 44 respinge cererea de încuviințare a executării sau revocă hotărârea de încuviințare a executării numai dacă executarea actului autentic este vădit contrară ordinii publice din statul membru solicitat.

(2)   De asemenea, sunt considerate acte autentice în sensul alineatului (1) convențiile care au ca obiect obligațiile de întreținere încheiate în fața unor autorități administrative sau autentificate de către acestea.

(3)   Actul prezentat trebuie să îndeplinească condițiile necesare pentru autentificare în statul membru de origine.

(4)   Dispozițiile capitolului III secțiunea 3 se aplică în mod corespunzător. Autoritatea competentă a unui stat membru în care a fost întocmit sau înregistrat un act autentic eliberează, la cererea oricăreia dintre părțile interesate, un certificat conform modelului din anexa VI la prezentul regulament.

Articolul 58

Tranzacțiile judiciare care au fost aprobate de o instanță în cursul unui proces și care sunt executorii în statul membru în care au fost încheiate sunt executorii în statul membru solicitat în aceleași condiții ca și actele autentice. Instanța sau autoritatea competentă dintr-un stat membru în care a fost aprobată o tranzacție judiciară eliberează, la cererea oricăreia dintre părțile interesate, un certificat conform modelului din anexa V la prezentul regulament.

CAPITOLUL V

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 59

(1)   Pentru a determina dacă o parte are domiciliul pe teritoriul statului membru ale cărui instanțe sunt sesizate, acestea aplică legislația internă.

(2)   În cazul în care o parte nu are domiciliul pe teritoriul statului membru ale cărui instanțe sunt sesizate, instanța, pentru a determina dacă partea are domiciliul pe teritoriul unui alt stat membru, aplică legea statului membru în cauză.

Articolul 60

(1)   În sensul prezentului regulament, o societate sau altă persoană juridică are domiciliul în locul unde aceasta are:

(a)	sediul statutar sau

(b)	administrația centrală sau

(c)	centrul de afaceri.

(2)   În cazul Regatului Unit și al Irlandei, prin „sediu statutar” se înțelege registered office (sediul social) sau, în lipsa acestuia, place of incorporation (locul de înregistrare) sau, în lipsa acestuia, locul conform legii prin care a avut loc formation (constituirea).

(3)   Pentru a determina dacă un trust are domiciliul pe teritoriul statului membru în care au fost sesizate instanțele, instanța aplică normele sale de drept internațional privat.

Articolul 61

Fără a se aduce atingere dispozițiilor mai favorabile din legislațiile interne, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru care sunt urmărite în fața instanțelor penale dintr-un alt stat membru ai cărui cetățeni nu sunt, pentru o infracțiune săvârșită din culpă, pot fi judecate și în lipsă, cu condiția să fie reprezentate. Cu toate acestea, instanța sesizată poate dispune înfățișarea în persoană; în caz de neprezentare, hotărârea pronunțată în acțiunea civilă fără ca persoana în cauză să fi avut posibilitatea de a-și pregăti apărarea poate să nu fie recunoscută sau executată în celelalte state membre.

Articolul 62

În Suedia, în cadrul procedurilor simplificate privind ordinele de plată (betalningsföreläggande)și asistența (handräckning), termenul „instanță” include serviciul suedez de executare silită (kronofogdemyndighet).

Articolul 63

(1)   O persoană domiciliată pe teritoriul Marelui Ducat al Luxemburgului care este acționată în justiție înaintea unei instanțe a unui alt stat membru în temeiul articolului 5 alineatul (1), poate solicita declinarea competenței acestei instanțe dacă locul final de livrare a mărfurilor sau de prestare a serviciilor se situează în Luxemburg.

(2)   În cazul în care, în temeiul alineatului (1), locul final de livrare a mărfurilor sau de prestare a serviciilor se situează în Luxemburg, orice convenție atributivă de competență, pentru a fi valabilă, trebuie să fie acceptată în scris sau verbal cu confirmare scrisă în sensul articolului 23 alineatul (1) litera (a).

(3)   Dispozițiile prezentului articol nu se aplică în cazul contractelor de prestări de servicii financiare.

(4)   Dispozițiile prezentului articol se aplică pe o perioadă de șase ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament.

Articolul 64

(1)   În litigiile privind remunerația sau alte condiții de serviciu între căpitanul și un membru al echipajului unei nave maritime înmatriculate în Grecia sau Portugalia, instanța dintr-un stat membru stabilește dacă funcționarul consular sau diplomatic responsabil de navă a fost informat despre existența litigiului. Instanța poate acționa imediat după informarea funcționarului în cauză.

(2)   Dispozițiile prezentului articol se aplică pe o perioadă de șase ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament.

Articolul 65

(1)   Competența judiciară prevăzută la articolul 6 alineatul (2) și la articolul 11 pentru cererea de chemare în garanție sau cererea de intervenție nu poate fi invocată în Germania sau în Austria. Orice persoană domiciliată pe teritoriul unui alt stat membru poate fi acționată în justiție înaintea instanțelor:

(a)	din Germania, în temeiul articolului 68 și al articolelor 72-74 din Codul de Procedură Civilă (Zivilprozessordnung) privind litis denuntiatio,

(b)	din Austria, în temeiul articolului 21 din Codul de Procedură Civilă (Zivilprozessordnung) privind litis denuntiatio.

(2)   Hotărârile pronunțate în alte state membre în temeiul articolului 6 alineatul (2) sau al articolului 11 sunt recunoscute și executate în Germania și Austria în conformitate cu capitolul III. De asemenea, în temeiul alineatului (1), sunt recunoscute în celelalte state membre efectele față de terți ale hotărârilor pronunțate în aceste două state.

CAPITOLUL VI

DISPOZIȚII TRANZITORII

Articolul 66

(1)   Dispozițiile prezentului regulament se aplică numai acțiunilor judiciare intentate și actelor autentice întocmite după intrarea în vigoare a acestuia.

(2)   Cu toate acestea, hotărârile pronunțate după data intrării în vigoare sunt totuși recunoscute și executate în conformitate cu dispozițiile capitolului III, dacă acțiunea introdusă în statul membru de origine a fost intentată înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament:

(a)	în cazul în care acțiunea introdusă în statul membru de origine a fost intentată după intrarea în vigoare a Convenției de la Bruxelles sau a celei de la Lugano atât în statul membru de origine, cât și în statul solicitat;

(b)	în toate celelalte situații, în cazul în care normele de competență aplicate sunt conforme cu cele prevăzute fie în capitolul II, fie într-o convenție încheiată între statul membru de origine și statul membru solicitat, convenție care era în vigoare la data la care a fost intentată acțiunea.

CAPITOLUL VII

RELAȚIILE CU ALTE INSTRUMENTE

Articolul 67

Prezentul regulament nu aduce atingere aplicării dispozițiilor care reglementează competența, precum și recunoașterea și executarea hotărârilor în materii speciale, dispoziții cuprinse în actele comunitare sau în legislațiile interne armonizate prin punerea în aplicare a acestor acte.

Articolul 68

(1)   Prezentul regulament înlocuiește, în relațiile între statele membre, Convenția de la Bruxelles, cu excepția cazului teritoriilor statelor membre care intră în domeniul de aplicare teritorială a acestei convenții și care sunt excluse de la aplicarea prezentului regulament în conformitate cu articolul 299 din tratat.

(2)   În măsura în care prezentul regulament înlocuiește dispozițiile Convenției de la Bruxelles în relațiile între statele membre, orice trimitere la această convenție se înțelege ca trimitere la prezentul regulament.

Articolul 69

Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 66 alineatul (2) și articolului 70, prezentul regulament înlocuiește, în relațiile între statele membre, următoarele convenții și următorul tratat încheiate între două sau mai multe dintre acestea:

—	Convenția între Belgia și Franța privind competența judiciară, valabilitatea și executarea hotărârilor judecătorești, sentințelor arbitrale și actelor autentice, semnată la Paris la 8 iulie 1899;

—	Convenția între Belgia și Țările de Jos privind competența teritorială, falimentul, precum și valabilitatea și executarea hotărârilor judecătorești, sentințelor arbitrale și actelor autentice, semnată la Bruxelles la 28 martie 1925;

—	Convenția între Franța și Italia privind executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, semnată la Roma la 3 iunie 1930;

—	Convenția între Regatul Unit și Franța privind executarea reciprocă a hotărârilor în materie civilă și comercială, însoțită de un protocol, semnată la Paris la 18 ianuarie 1934;

—	Convenția între Regatul Unit și Belgia privind executarea reciprocă a hotărârilor în materie civilă și comercială, însoțită de un protocol, semnată la Bruxelles la 2 mai 1934;

—	Convenția între Germania și Italia privind recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, semnată la Roma la 9 martie 1936;

—	Convenția între Belgia și Austria privind recunoașterea reciprocă și executarea hotărârilor și actelor autentice referitoare la obligațiile de întreținere, semnată la Viena la 25 octombrie 1957;

—	Convenția între Germania și Belgia privind recunoașterea reciprocă și executarea hotărârilor judecătorești, sentințelor arbitrale și actelor autentice în materie civilă și comercială, semnată la Bonn la 30 iunie 1958;

—	Convenția între Țările de Jos și Italia privind recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, semnată la Roma la 17 aprilie 1959;

—	Convenția între Germania și Austria privind recunoașterea reciprocă și executarea hotărârilor judecătorești, tranzacțiilor judiciare și actelor autentice în materie civilă și comercială, semnată la Viena la 6 iunie 1959;

—	Convenția între Belgia și Austria privind recunoașterea reciprocă și executarea hotărârilor judecătorești, sentințelor arbitrale și actelor autentice în materie civilă și comercială, semnată la Viena la 16 iunie 1959;

—	Convenția între Regatul Unit și Republica Federală Germania privind recunoașterea și executarea reciprocă a hotărârilor în materie civilă și comercială, semnată la Bonn la 14 iulie 1960;

—	Convenția între Regatul Unit și Austria privind recunoașterea și executarea reciprocă a hotărârilor în materie civilă și comercială, semnată la Viena la 14 iulie 1961, precum și protocolul de modificare a acesteia semnat la Londra la 6 martie 1970;

—	Convenția între Grecia și Germania privind recunoașterea reciprocă și executarea hotărârilor, tranzacțiilor judiciare și actelor autentice în materie civilă și comercială, semnată la Atena la 4 noiembrie 1961;

—	Convenția între Belgia și Italia privind recunoașterea și executarea hotărârilor și altor titluri executorii în materie civilă și comercială, semnată la Roma la 6 aprilie 1962;

—	Convenția între Țările de Jos și Germania privind recunoașterea reciprocă și executarea hotărârilor și altor titluri executorii în materie civilă și comercială, semnată la Haga la 30 august 1962;

—	Convenția între Țările de Jos și Austria privind recunoașterea reciprocă și executarea hotărârilor și actelor autentice în materie civilă și comercială, semnată la Haga la 6 februarie 1963;

—	Convenția între Regatul Unit și Republica Italiană privind recunoașterea și executarea reciprocă a hotărârilor în materie civilă și comercială, semnată la Roma la 7 februarie 1964, însoțită de un protocol semnat la Roma la 14 iulie 1970;

—	Convenția între Franța și Austria privind recunoașterea și executarea hotărârilor și actelor autentice în materie civilă și comercială, semnată la Viena la 15 iulie 1966;

—	Convenția între Regatul Unit și Țările de Jos privind recunoașterea și executarea reciprocă a hotărârilor în materie civilă, semnată la Haga la 17 noiembrie 1967;

—	Convenția între Spania și Franța privind recunoașterea și executarea hotărârilor și a sentințelor arbitrale în materie civilă și comercială, semnată la Paris la 28 mai 1969;

—	Convenția între Luxemburg și Austria privind recunoașterea și executarea hotărârilor și actelor autentice în materie civilă și comercială, semnată la Luxemburg la 29 iulie 1971;

—	Convenția între Italia și Austria privind recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, a tranzacțiilor judiciare și actelor notariale, semnată la Roma la 16 noiembrie 1971;

—	Convenția între Spania și Italia privind asistența judiciară și recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, semnată la Madrid la 22 mai 1973;

—	Convenția între Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia și Danemarca privind recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă, semnată la Copenhaga la 11 octombrie 1977;

—	Convenția între Austria și Suedia privind recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă, semnată la Stockholm la 16 septembrie 1982;

—	Convenția între Spania și Republica Federală Germania privind recunoașterea și executarea hotărârilor, tranzacțiilor judiciare și actelor autentice executorii în materie civilă și comercială, semnată la 14 noiembrie 1983;

—	Convenția între Austria și Spania privind recunoașterea și executarea hotărârilor, tranzacțiilor judiciare și actelor autentice executorii în materie civilă și comercială, semnată la Viena la 17 februarie 1984;

—	Convenția între Finlanda și Austria privind recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă, semnată la Viena la 17 noiembrie 1986 și

—	Tratatul între Belgia, Țările de Jos și Luxemburg privind competența, falimentul, valabilitatea și executarea hotărârilor judecătorești, sentințelor arbitrale și actelor autentice, semnată la Bruxelles la 24 noiembrie 1961, în măsura în care este în vigoare.

Articolul 70

(1)   Tratatul și convențiile menționate la articolul 69 continuă să producă efecte în domeniile în care prezentul regulament nu se aplică.

(2)   Acestea continuă să producă efecte în cazul hotărârilor pronunțate și al actelor autentice întocmite înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament.

Articolul 71

(1)   Prezentul regulament nu aduce atingere convențiilor la care statele membre sunt parte și care reglementează competența, recunoașterea sau executarea hotărârilor în anumite chestiuni speciale.

(2)   Pentru o interpretare unitară, alineatul (1) se aplică în modul următor:

(a)

prezentul regulament nu împiedică o instanță dintr-un stat membru care este parte la o convenție privind o materie specială să-și întemeieze competența pe convenția în cauză, chiar și atunci când pârâtul are domiciliul într-un alt stat membru care nu este parte la convenția respectivă. Instanța sesizată aplică, în orice caz, articolul 26 din prezentul regulament;

(b)

hotărârile pronunțate într-un stat membru de către o instanță care își întemeiază competența pe o convenție referitoare la o anumită materie sunt recunoscute și executate în celelalte state membre în conformitate cu prezentul regulament. În cazul în care o convenție referitoare la o anumită materie, la care sunt părți atât statul membru de origine, cât și statul membru solicitat, stipulează condiții de recunoaștere sau executare a hotărârilor, se aplică aceste condiții. În orice caz, pot fi aplicate dispozițiile din prezentul regulament privind procedura de recunoaștere și executare a hotărârilor.

Articolul 72

Prezentul regulament nu aduce atingere acordurilor prin care statele membre s-au angajat, înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament, în conformitate cu articolul 59 din Convenția de la Bruxelles, să nu recunoască o hotărâre pronunțată, în special în alt stat contractant parte la convenția respectivă, împotriva pârâtului care are domiciliul sau reședința obișnuită într-o țară terță dacă, în cazurile prevăzute la articolul 4 din convenție, hotărârea nu s-a putut întemeia decât pe competența menționată la articolul 3 al doilea paragraf din convenția respectivă.

CAPITOLUL VIII

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 73

În termen de cinci ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social un raport privind aplicarea prezentului regulament. Raportul este însoțit, dacă este cazul, de propuneri de adaptare a prezentului regulament.

Articolul 74

(1)   Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele prin care modifică listele ce figurează în anexele I - IV. Comisia adaptează anexele în consecință.

(2)   Actualizarea sau adaptarea tehnică a formularelor, ale căror modele figurează în anexele V și VI, se adoptă în conformitate cu procedura consultativă menționată la articolul 75 alineatul (2).

Articolul 75

(1)   Comisia este asistată de un comitet.

(2)   În cazul în care se face trimitere la prezentul paragraf, se aplică articolele 3 și 7 din Decizia 1999/468/CE.

(3)   Comitetul își adoptă regulamentul de procedură.

Articolul 76

Prezentul regulament intră în vigoare la 1 martie 2002.

---

(1)  JO C 376, 28.12.1999, p. 1.

(2)  Aviz emis la 21 septembrie 2000 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(3)  JO C 117, 26.4.2000, p. 6.

(4)  JO L 299, 31.12.1972, p. 32.

JO L 304, 30.10.1978, p. 1.

JO L 388, 31.12.1982, p. 1.

JO L 285, 3.10.1989, p. 1.

JO C 15, 15.1.1997, p. 1.

Pentru textul consolidat, a se vedea JO C 27, 26.1.1998, p. 1.

(5)  JO L 204, 2.8.1975, p. 28.

JO L 304, 30.10.1978, p. 1.

JO L 388, 31.12.1982, p. 1.

JO L 285, 3.10.1989, p. 1.

JO C 15, 15.1.1997, p. 1.

Pentru textul consolidat, a se vedea JO C 27, 26.1.1998, p. 28.

(6)  JO L 184, 17.7.1999, p. 23.

(7)  JO L 228, 16.8.1973, p. 3, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 181, 20.7.2000, p. 65).

(8)  JO L 172, 4.7.1988, p. 1, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2000/26/CE.

(9)  JO L 330, 29.11.1990, p. 44.

(10)  JO L 160, 30.6.2000, p. 37.

---

ANEXA I

Norme interne de competență prevăzute la articolul 3 alineatul (2) și la articolul 4 alineatul (2)

Normele interne de competență prevăzute la articolul 3 alineatul (2) și la articolul 4 alineatul (2) sunt următoarele:

—	în Belgia: articolul 15 din Codul Civil (Code civil/Burgerlijk Wetboek) și articolul 638 din Codul Judiciar (Code judiciaire/Gerechtelijk Wetboek);

—	în Germania: articolul 23 din Codul de Procedură Civilă (Zivilprozessordnung);

—	în Grecia, articolul 40 din Codul de Procedură Civilă (Κώδικας Πολιτικής Δικονομιας);

—	în Franța: articolele 14 și 15 din Codul Civil (Code civil);

—	în Irlanda: dispozițiile privind competența întemeiată pe un act de sesizare a instanței notificat sau comunicat pârâtului care se găsește temporar în Irlanda;

—	în Italia: articolele 3 și 4 din Legea 218 din 31 mai 1995;

—	în Luxemburg: articolele 14 și 15 din Codul Civil (Code civil);

—	în Țările de Jos: articolul 126 alineatul (3) și articolul 127 din Codul de Procedură Civilă (Wetboek van Burgerlijke Rechtsvordering);

—	în Austria: articolul 99 din Legea privind competența judiciară (Jurisdiktionsnorm);

—	în Portugalia: articolele 65 și 65A din Codul de Procedură Civilă (Código de Processo Civil) și articolul 11 din Codul de Procedură a Muncii (Código de Processo de Trabalho);

—	în Finlanda: capitolul 10 articolul 1 primul paragraf a doua, a treia și a patra teză din Codul de Procedură Judiciară (oikeudenkäymiskaari/rättegångsbalken);

—	în Suedia: capitolul 10 articolul 3 primul paragraf prima teză din Codul de Procedură Judiciară (rättegångsbalken);

—

în Regatul Unit: norme care permit stabilirea competenței în temeiul: (a) actului de sesizare a instanței notificat sau comunicat pârâtului care se găsește temporar în Regatul Unit sau (b) existenței, în Regatul Unit, a bunurilor aparținând pârâtului sau (c) punerii sechestrului, de către reclamant, asupra bunurilor situate în Regatul Unit.

---

ANEXA II

Instanțele sau autoritățile competente la care poate fi depusă cererea prevăzută la articolul 39 sunt următoarele:

—	în Belgia, „tribunal de première instance” sau „rechtbank van eerste aanleg” sau „erstinstanzliches Gericht”;

—	în Germania, președintele unei camere a „Landgericht”;

—	în Grecia, „Μονομελές Πρωτοδικείο”;

—	în Spania, „Juzgado de Primera Instancia”;

—	în Franța, președintele „tribunal de grande instance”;

—	în Irlanda, High Court;

—	în Italia, „Corte d'appello”;

—	în Luxemburg, președintele „tribunal d'arrondissement”;

—	în Țările de Jos, președintele „arrondissementsrechtbank”;

—	în Austria, „Bezirksgericht”;

—	în Portugalia, „Tribunal de Comarca”;

—	în Finlanda, „käräjäoikeus/tingsrätt”;

—	în Suedia, „Svea hovrätt”;

—

în Regatul Unit: (a) în Anglia și Țara Galilor, High Court of Justice sau, în cazul unei hotărâri privind obligația de întreținere, Magistrate's Court sesizată de Secretary of State; (b) în Scoția, Court of Session sau, în cazul unei hotărâri privind obligația de întreținere, Sheriff Court sesizată de Secretary of State; (c) în Irlanda de Nord, High Court of Justice sau, în cazul unei hotărâri privind obligația de întreținere, Magistrate's Court sesizată de Secretary of State; (d) în Gibraltar, Supreme Court of Gibraltar sau, în cazul unei hotărâri privind obligația de întreținere, Magistrates' Court sesizată de Attorney General of Gibraltar.

---

ANEXA III

Instanțele înaintea cărora pot fi introduse acțiunile prevăzute la articolul 43 alineatul (2) sunt următoarele:

—	în Belgia: (a) în cazul acțiunii introduse de pârât: tribunal de première instance sau rechtbank van eerste aanleg sau erstinstanzliches Gericht; (b) în cazul acțiunii introduse de reclamant: Cour d'appel sau hof van beroep;

—	în Republica Federală Germania, Oberlandesgericht;

—	în Grecia, Εφετείο;

—	în Spania, Audiencia Provincial;

—	în Franța, cour d'appel;

—	în Irlanda, High Court;

—	în Italia, corte d'appello;

—	în Luxemburg, Cour supérieure de Justice, numai în materie civilă;

—	în Țările de Jos: (a) pentru pârât: arrondissementsrechtbank; (b) pentru reclamant: gerechtshof;

—	în Austria, Bezirksgericht;

—	în Portugalia, Tribunal de Relação;

—	în Finlanda, hovioikeus/hovrätt;

—	în Suedia, Svea hovrätt;

—

în Regatul Unit: (a) în Anglia și Țara Galilor, High Court of Justice sau, în cazul unei hotărâri privind obligația de întreținere, Magistrate's Court; (b) în Scoția, Court of Session sau, în cazul unei hotărâri privind obligația de întreținere, Sheriff Court; (c) în Irlanda de Nord, High Court of Justice sau, în cazul unei hotărâri privind obligația de întreținere, Magistrate's Court; (d) în Gibraltar, Supreme Court of Gibraltar sau, în cazul unei hotărâri privind obligația de întreținere, Magistrates' Court.

---

ANEXA IV

Acțiunile care pot fi introduse în conformitate cu articolul 44 sunt următoarele:

—	în Belgia, Grecia, Spania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos, recurs în anulare;

—	în Germania, Rechtsbeschwerde;

—	în Irlanda, acțiune pe motive de drept la Supreme Court;

—	în Austria, Revisionsrekurs;

—	în Portugalia, acțiune pe motive de drept;

—	în Finlanda, acțiune la korkein oikeus/högsta domstolen;

—	în Suedia, acțiune la Högsta domstolen;

—	în Regatul Unit, o singură acțiune pe motive de drept.

---

ANEXA V

Certificatul menționat la articolele 54 și 58 din Regulamentul privind hotărârile și tranzacțiile judiciare

(română, rumano, Romanian, roumain, …)

1.   Statul membru de origine

Instanța sau autoritatea competentă care eliberează certificatul

2.1.   Denumire

2.2.   Adresă

2.3.   Tel.:/fax:/e-mail

Instanța care a pronunțat hotărârea/a aprobat tranzacția judiciară (1)

3.1.   Tipul instanței

3.2.   Localitatea instanței

Hotărâre/tranzacție judiciară (1)

4.1.   Data

4.2.   Numărul de referință

Părțile în cauză (1)

4.3.1.   Numele reclamantului (reclamanților)

4.3.2.   Numele pârâtului (pârâților)

4.3.3.   Numele celeilalte (celorlalte) părți, dacă este cazul

4.4.   Data notificării sau comunicării actului de sesizare a instanței în cazul în care hotărârea a fost pronunțată în lipsă:

4.5.   Textul hotărârii/tranzacției judiciare (1) anexat la prezentul certificat

5.   Numele părților care au beneficiat de asistență judiciară

Hotărârea/tranzacția judiciară (1) este executorie în statul membru de origine (articolele 38 și 58 din prezentul regulament) împotriva:

Numele:

Întocmit la …, data …

Semnătura și/sau ștampila …

---

(1)  Se elimină după caz.

---

ANEXA VI

Certificatul menționat la articolul 57 alineatul (4) din Regulamentul privind actele autentice

(română, rumano, Romanian, roumain, …)

1.   Statul membru de origine

Autoritatea competentă care eliberează certificatul

2.1.   Denumire

2.2.   Adresă

2.3.   Tel.:/fax:/e-mail

Autoritatea care a atribuit actului autenticitate

Autoritatea care a participat la întocmirea actului autentic (dacă este cazul)

3.1.1.   Numele și desemnarea autorității

3.1.2.   Localitatea autorității

Autoritatea care a înregistrat actul autentic (dacă este cazul)

3.2.1.   Tipul autorității

3.2.2.   Localitatea autorității

Actul autentic

4.1.   Descrierea actului

Data

4.2.1.   la care actul a fost întocmit

4.2.2.   dacă este diferită: la care actul a fost înregistrat

4.3.   Numărul de referință

Părțile în cauză

4.4.1.   Numele creditorului

4.4.2.   Numele debitorului

5.   Textul hotărârii executorii în anexă la prezentul certificat

Actul autentic este executoriu împotriva debitorului în statul membru de origine [articolul 57 alineatul (1) din regulament]

Întocmit la …, data …

Semnătura și/sau ștampila …

---