52008PC0018

[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 23.1.2008

COM(2008) 18 final

2008/0015 (COD)

Propunere de

DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI

privind stocarea geologică a dioxidului de carbon şi de modificare a Directivelor 85/337/CEE şi 96/61/CE ale Consiliului, a Directivelor 2000/60/EC, 2001/80/CE, 2004/35/CE, 2006/12/CE şi a Regulamentului (CE) nr. 1013/2006

(prezentată de Comisie){COM(2008) 30 final}{SEC(2008) 54}{SEC(2008) 55}

EXPUNERE DE MOTIVE

1. CONTEXTUL PROPUNERII |

110 | 110 Motivele şi obiectivele propunerii Eficienţa energetică şi sursele regenerabile de energie reprezintă, pe termen lung, cele mai durabile soluţii atât pentru siguranţa aprovizionării, cât şi pentru conservarea climatului. Cu toate acestea, nu putem reduce emisiile de CO2 cu 50% până în 2050 la nivel UE şi pe plan mondial dacă nu folosim şi posibilitatea de a capta CO2 emis de instalaţiile industriale şi de a-l stoca în formaţiuni geologice (captarea şi stocarea dioxidului de carbon sau CSC). Aproximativ o treime dintre centralele electrice pe bază de cărbune existente în Europa vor fi înlocuite în următorii 10 ani. Pe plan internaţional, consumul de energie din China, India, Brazilia, Africa de Sud şi Mexic va conduce la o creştere majoră a cererii pe plan global, care urmează probabil a fi satisfăcută în mare parte de resursele de combustibili fosili. Acest cadru legal este conceput pentru a garanta faptul că tehnicile de captare şi stocare a CO2 reprezintă o opţiune valabilă de reducere a emisiilor şi că acestea sunt realizate în siguranţă şi în mod responsabil. 120 Contextul general Comunicarea Comisiei privind realizarea obiectivului comunitar de limitare a schimbărilor climatice la 2° C clarifică faptul că în contextul reducerii globale a emisiilor de CO2 cu 50% până în 2050, se impune o reducere a emisiilor cu 30% până în 2020 în ţările dezvoltate, procent care să crească la 60-80% până în 2050; deşi această reducere este fezabilă din punct de vedere tehnic, iar beneficiile depăşesc cu mult costurile, pentru a realiza acest lucru trebuie să se exploateze toate opţiunile de limitare a emisiilor, printre care şi captarea şi stocarea dioxidului de carbon. Prin cel de-al doilea Program european privind schimbările climatice (ECCP II) s-a constituit un Grup de lucru pentru captarea şi stocarea geologică a carbonului. Grupul de lucru a subliniat necesitatea elaborării unei politici, precum şi a unor cadre de reglementare pentru CSC. Comunicarea privind producerea de energie durabilă din combustibili fosili din ianuarie 2007 a prezentat un plan de acţiune pentru Comisie pentru anul 2007, care impunea elaborarea unui cadru de bună gestionare pentru CSC. În urma acestuia, Consiliul European de la Bruxelles din martie 2007 a îndemnat, de asemenea, statele membre şi Comisia să elaboreze cadrul necesar tehnic, economic şi de reglementare pentru asigurarea desfăşurării tehnicilor CSC care contribuie la protecţia mediului. 130 Dispoziţiile în vigoare în domeniul propunerii În măsura posibilului, dispoziţiile existente au fost aplicate pentru a gestiona riscurile legate de CSC. Directiva 96/61/CE privind prevenirea şi controlul integrat al poluării (IPPC) este folosită pentru reglementarea riscurilor legate de captarea CO2. Directiva 85/337CEE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului (EIA) este folosită pentru evaluarea impactului de mediu al captării, transportului prin conducte şi stocării. Directiva 2004/35/CE privind răspunderea pentru mediul înconjurător reglementează răspunderea pentru daunele aduse mediului pe plan local de CSC. Directiva 2003/87/CE de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră se utilizează pentru reglementarea răspunderii pentru daunele aduse climatului prin solicitarea restituirii cotelor în caz de scurgeri. 140 Coerenţa cu alte politici şi obiective ale Uniunii Propunerea este în concordanţă cu Strategia de dezvoltare durabilă, deoarece pune de acord siguranţa aprovizionării cu obiectivele legate de combaterea schimbărilor climatice. Este în concordanţă cu Strategia pentru creştere şi ocuparea forţei de muncă, deoarece promovarea CSC va încuraja inovarea şi va permite eventual poziţionarea UE pe o nouă piaţă a tehnologiei. 2. CONSULTAREA PăRţILOR INTERESATE şI EVALUAREA IMPACTULUI Consultarea părţilor interesate 211 Metode de consultare utilizate, principalele sectoare vizate şi profilul general al respondenţilor Consultarea s-a derulat în principal cu ocazia întâlnirilor cu părţile interesate. Grupul de lucru III pentru CSC din cadrul Programului european privind schimbările climatice s-a reunit de patru ori pe parcursul primei jumătăţi a anului 2006. În urma unei consultări derulate pe internet sub titlul „Capturing and storing CO2 underground - should we be concerned?” (Captarea şi stocarea CO2 în subteran – ar trebui să ne preocupe şi pe noi?) s-au primit 787 de răspunsuri. La 8 mai 2007 a avut loc o întâlnire pe scară largă a părţilor interesate, ocazie cu care Comisia a prezentat în linii generale cadrul de reglementare pe care îl vizează şi a invitat participanţii la comentarii. S-au desfăşurat şi alte întâlniri ad-hoc cu grupuri mai mici, în cadrul cărora s-au dezbătut aspecte particulare ale propunerii. 212 Rezumatul răspunsurilor şi modul în care acestea au fost luate în considerare Consultarea derulată pe internet a făcut dovada unei susţineri puternice a obiectivelor principale prezentate în Comunicarea privind producerea de energie durabilă din combustibili fosili COM(2006)843 final. Părţile interesate au fost preocupate în primul rând de potenţiala deviere a eforturilor de la obiectivele eficienţei energetice şi a surselor regenerabile de energie şi de garantarea faptului că dioxidul de carbon stocat rămâne în subteran. Obiectivele îmbunătăţirii cu 20% a eficienţei energetice până în 2020 şi a alocării unui procent de 20% din sursele regenerabile de energie cererii finale de energie vor asigura menţinerea acestor iniţiative în centrul politicii privind clima şi energia. La nivelul cadrului juridic prevăzut, accentul se pune pe securitatea stocării, care reprezintă preocuparea majoră a părţilor interesate în ceea ce priveşte siguranţa. Prezentarea în linii generale de către Comisie a cadrului juridic propus a fost primită în general favorabil. Cu toate acestea, au existat îngrijorări, în temeiul principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, în ceea ce priveşte puterile pe care le-ar avea Comisia de a accepta sau respinge propunerile de decizie de eliberare a permiselor venite din partea autorităţilor naţionale competente. Acest aspect a fost soluţionat prin instituirea unei examinări la nivelul UE, garantându-se, însă, faptul că ultimul cuvânt va reveni autorităţilor naţionale competente. Dispoziţia referitoare la obligativitatea punerii în aplicare a tehnicilor CSC cu începere de la o anumită dată a fost întâmpinată favorabil de către unii respondenţi (în principal ONG-uri) şi pusă sub semnul întrebării de către alţii. Respondenţii care au pus această dispoziţie sub semnul întrebării au făcut acest lucru pe motiv că tehnologia nu este suficient de avansată pentru a deveni o obligaţie şi că implicaţiile în ceea ce priveşte multitudinea de energii utilizate sunt imprevizibile. Comisia a tratat implicaţiile economice, sociale şi de mediu ale CSC obligatorii în studiul de impact şi a stabilit că în acest moment nu ar trebui să se impună o obligaţie în acest sens. 213 În perioada 19.2.2007 – 30.4.2007 a avut loc o consultare deschisă prin internet. Comisia a primit 787 de răspunsuri. Rezultatele sunt disponibile la adresa http://ec.europa.eu/environment/climat/ccs/index_en.htm. Obţinerea şi utilizarea expertizei 221 Domeniile ştiinţifice/de expertiză în cauză Domeniile principale în care a fost necesară expertiză ştiinţifică au fost: modelarea în sectorul energiei pentru a prevedea rezultatul diferitelor opţiuni de promovare a desfăşurării tehnicilor CSC; evaluarea disponibilităţii şi a utilizării probabile a capacităţii de stocare de pe teritoriul Europei pe baza scenariilor respective; evaluarea impactului desfăşurării tehnicilor CSC asupra mediului; şi elaborarea unui cadru de gestionare a riscurilor pentru a reduce la minimum acest impact. 222 Metodologia utilizată Modelarea scenariilor în sectorul energiei a fost efectuată prin utilizarea modelului PRIMES al Universităţii Tehnice Naţionale din Atena (NTUA). Rezultatele au fost apoi utilizate pentru a dezvolta reţele-model de captare, transport şi stocare în UE folosind aplicaţia de asociere surse-puţuri conceput în cadrul proiectului CASTOR din PC 6 şi baza de date privind capacitatea de stocare din proiectul GEOCAPACITY din PC 6. Impactul acestor scenarii asupra mediului a fost evaluat folosindu-se modelul POLES al IIASA pentru calitatea aerului şi folosindu-se metode elaborate de ERM pentru toate celelalte efecte asupra mediului. Contribuţia tehnică privind strategiile adecvate de gestionare a riscurilor provine din abordările elaborate de ERM şi ECN; din deliberările Comisiei OSPAR şi din Cadrul pentru gestionarea riscurilor (FRAM) adoptat în urma deliberărilor la reuniunea Comisiei OSPAR din 2007; şi din proiectul CO2ReMoVe din PC 6. 223 Principalele organizaţii consultate/principalii experţi consultaţi Universitatea Tehnică Naţională din Atena, pentru modelarea în sectorul energiei; TNO, British Geological Survey, GEUS şi SINTEF, precum şi proiectele CASTOR şi GEOCAPACITY din PC 6; proiectul CO2ReMoVe din PC6; ECN, ERM şi IIASA pentru evaluarea riscului de mediu şi a gestionării riscurilor. Discuţiile cu Platforma tehnologică europeană pentru centrale pe bază de combustibili fosili cu emisii zero (ETP-ZEP), o iniţiativă a părţilor interesate susţinută de Comisie, au fost deosebit de utile. Printre alte contribuţii semnificative s-au numărat lucrările transmise de Comitetul interguvernamental pentru schimbările climatice (IPCC) şi de Agenţia Internaţională a Energiei, in special programul acesteia de C&D în domeniul gazelor cu efect de seră. 2241 Sinteza opiniilor primite şi utilizate S-a menţionat existenţa unor riscuri potenţial grave cu consecinţe ireversibile. Nu s-a ajuns la consens în ceea ce priveşte existenţa unor astfel de riscuri. 225 Acest lucru nu înseamnă că nu există riscuri asociate CSC. Cu toate acestea, îngrijorările semnalate în acest caz (de către Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din Cracovia într-o scrisoare adresată Comisiei), nu sunt împărtăşite pe scară largă. De fapt, s-a ajuns la un larg consens ştiinţific, care şi-a găsit cea mai bună expresie în Raportul Special al IPCC privind CSC, conform căruia, pentru siturile selecţionate, gestionate şi dezafectate corespunzător, riscul de scurgeri şi a fortiori riscul unor consecinţe ireversibile, este, de fapt, scăzut. Obiectivul prezentei propuneri este să asigure punerea în aplicare a acestor proceduri. 226 Mijloace utilizate pentru punerea la dispoziţia publicului a opiniilor formulate de experţi Documentele de la IEA şi IPCC care au fost utilizate sunt deja publice. Pentru activitatea de evaluare a impactului, scenariile PRIMES vor fi făcute publice pe internet, precum şi rapoartele proiectelor IIASA, TNO şi ECN/ERM. 230 Studiul de impact Studiul de impact a luat în considerare cel mai bun mod de reglementare a captării, transportului şi stocării; şi opţiunea adecvată pentru stimularea tehnicilor CSC. Următoarele două paragrafe tratează problema reglementării; iar celelalte, metodele de stimulare. Pentru reglementarea captării şi transportului, s-a adoptat o abordare conservatoare. Plecând de la premisa că nu există o diferenţă din punct de vedere al riscului care să justifice o abordare diferită pentru captarea şi transportul de CO2 faţă de cea pentru activităţi similare deja reglementate (de exemplu, conductele de gaze naturale), pentru aceste componente se vor folosi cadrele de reglementare existente. Pentru stocare, opţiunile de reglementare a riscurilor au fost (i) Directiva privind comercializarea emisiilor; (ii) utilizarea IPPC; (iii) utilizarea legislaţiei privind deşeurile; şi (iv) elaborarea unui nou cadru de reglementare. Sistemul UE de comercializare a cotelor de emisie (ETS) nu este conceput pentru a reglementa în mod exhaustiv riscurile de mediu asociate CSC, iar IPPC şi acquis-ul în materie de deşeuri nu sunt bine adaptate la cerinţele specifice de reglementare a stocării de CO2 şi nu s-ar putea adapta în acest sens decât prin modificări ample. Astfel, s-a hotărât să se elaboreze un cadru nou. În ceea ce priveşte metodele de stimulare, opţiunile au fost (i) să se promoveze CSC în cadrul Sistemului UE de comercializare a cotelor de emisie şi să se permită pieţei de carbon să stabilească desfăşurarea acestei tehnici; şi (ii) pe lângă (i), să se impună drept obligatorie desfăşurarea tehnicilor CSC (precum şi adaptarea ulterioară a instalaţiilor) după o anumită dată. Obligativitatea CSC stimulează desfăşurarea timpurie a acestor tehnici, dar cu costuri suplimentare semnificative. Pe piaţa carbonului, tehnicile CSC se vor desfăşura în cazul în care şi atunci când sunt eficiente din punct de vedere al costurilor. S-a hotărât să nu se impună obligaţia aplicării CSC în acest stadiu. 231 Comisia a derulat un studiu de impact inclus în programul de lucru, raportul respectiv fiind disponibil la adresa http://ec.europa.eu/environment/climat/ccs/index_en.htm. 3. ELEMENTELE JURIDICE ALE PROPUNERII 305 Rezumatul acţiunii propuse Propunerea garantează reglementarea captării CO2 în temeiul Directivei 96/61/CE şi reglementarea atât a captării cât şi a transportului prin conducte a CO2 în temeiul Directivei 85/337/CEE. Însă domeniul principal de aplicare a acesteia este reglementarea stocării CO2 şi înlăturarea barierelor din legislaţia existentă în ceea ce priveşte stocarea CO2. 310 Temeiul juridic Articolul 175 alineatul (1) 320 Principiul subsidiarităţii Principiul subsidiarităţii se aplică în măsura în care propunerea nu este de competenţa exclusivă a Comunităţii. Obiectivele propunerii nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre din următorul (următoarele) motiv(e). 321 Acţiunea derulată doar la nivelul statelor membre nu ar fi suficientă pentru a asigura, în eventualitatea stocării CO2, un nivel global de integritate a mediului la fel de înalt în întreaga Europă. Acţiunea la nivelul statelor membre nu ar putea să permită autorizarea siturilor transfrontaliere de stocare şi nici să garanteze accesul egal la reţeaua de transport şi stocare de pe teritoriul Europei. Stabilirea, la nivelul statelor membre, a condiţiilor de autorizare şi a condiţiilor de transfer al responsabilităţii pentru situl de stocare către stat ar putea conduce la denaturarea concurenţei. 323 Dioxidul de carbon captat şi stocat va fi creditat ca ne-emis conform Sistemului UE de comercializare a cotelor de emisie. Dacă nu se atinge un nivel al securităţii stocării la fel de înalt în întreaga Europă, acest lucru poate produce denaturări pe piaţa carbonului şi poate stânjeni îndeplinirea obiectivelor legate de climă de către statele membre. Prin acţiunea Comunităţii vor fi mai bine atinse obiectivele propunerii, din următorul (următoarele) motiv(e). 324 Acţiunea la nivelul UE poate garanta faptul că problemele menţionate mai sus sunt abordate în mod consecvent, stabilindu-se condiţii comune de autorizare, o condiţie comună de transfer al responsabilităţii către stat, dispoziţii privind accesul egal la reţeaua de transport şi stocare şi dispoziţii de autorizare a siturilor transfrontaliere. Se poate asigura un nivel înalt consecvent de protecţie a mediului şi a sănătăţii umane pe teritoriul Europei, iar denaturările de pe piaţa carbonului pot fi evitate. 325 Abordarea este în concordanţă cu acţiunile întreprinse în alte domenii, deoarece activităţile cu risc comparabil pentru mediu şi cu implicaţii concurenţiale (de exemplu, depozitele de deşeuri) sunt reglementate la nivelul UE din motive similare. 327 Cerinţele privind funcţionarea şi monitorizarea, precum şi cele privind închiderea, se limitează la asigurarea unui nivel uniform de protecţie a mediului pe teritoriul UE. Alte măsuri se limitează la domenii în care acţiunea derulată doar la nivelul statelor membre poate determina denaturarea concurenţei: transferul de responsabilitate către stat, dispoziţiile financiare privind răspunderea civilă şi accesul la reţeaua de transport şi stocare. Prin urmare, propunerea respectă principiul subsidiarităţii. Principiul proporţionalităţii Propunerea este conformă cu principiul proporţionalităţii din următorul (următoarele) motiv(e). 331 Instrumentul juridic ales este o directivă, care stabileşte obiective şi cerinţe generale pentru stocarea CO2, lăsând detaliile legate de punerea în aplicare la latitudinea statelor membre. 332 Cerinţele privind autorizarea siturilor de stocare, precum şi cerinţele privind caracterizarea, monitorizarea şi închiderea, constituie dispoziţii esenţiale pentru asigurarea integrităţii mediului şi pentru evitarea riscurilor de denaturare a concurenţei. În special cerinţele privind selecţia şi monitorizarea sitului trebuie să fie prezentate suficient de detaliat pentru a se asigura de la început cel mai înalt nivel de protecţie a mediului şi de încredere a opiniei publice. Examinarea de către Comisie a autorizaţiilor se justifică prin întărirea încrederii în siguranţa primei generaţii de situri de stocare şi prin furnizarea experienţei legate de caracterizarea şi monitorizarea siturilor. Această experienţă va permite Comisiei să instituie în timp util norme de aplicare sau orientări suplimentare. Comisia va evalua până în 2015 evoluţia necesităţilor de examinare a autorizărilor, putând propune măsuri adecvate. Alegerea instrumentelor 341 Instrumentele propuse: directivă. 342 Alte mijloace nu ar fi adecvate din următorul motiv/următoarele motive: Regimul autorizaţiilor trebuie să fie obligatoriu din punct de vedere juridic pentru a asigura nivelul necesar de protecţie a mediului. Un regulament nu este adecvat, deoarece cerinţele sunt prezentate în aşa fel încât modalităţile de aplicare să fie lăsate la latitudinea statelor membre. 4. IMPLICAţII BUGETARE 401 Examinarea de către Comisie a deciziilor de eliberare a autorizaţiilor va avea implicaţii bugetare în valoare de aproximativ 0,76 milioane EUR pe an. 5. INFORMAŢII SUPLIMENTARE 510 Simplificare 511 Propunerea prevede simplificarea legislaţiei, simplificarea procedurilor administrative din sarcina autorităţilor publice (din UE sau naţionale). 512 Dacă nu se întreprinde nicio măsură, numeroase acte legislative privind deşeurile, apa şi emisiile industriale s-ar putea aplica tehnicilor CSC şi situaţia ar fi incertă din punct de vedere juridic. Prezenta propunere stabileşte în mod clar ce dispoziţii anume din legislaţia existentă ar trebui să se aplice diferitelor aspecte ale tehnicilor de captare şi stocare a dioxidului de carbon. 513 Mai degrabă decât necesitatea adaptării actelor care transpun legislaţia privind apa, deşeurile şi emisiile industriale pentru reglementarea stocării de CO2, va fi suficient să se instituie un cadru unic. 517 Propunerea este inclusă în Programul de lucru şi legislativ al Comisiei cu numărul de referinţă 2007/ENV/004. 550 Tabel de corespondenţă Statele membre sunt obligate să comunice Comisiei textul dispoziţiilor de drept intern care transpun directiva, precum şi un tabel de corespondenţă între respectivele dispoziţii şi prezenta directivă. 560 Spaţiul Economic European Actul propus vizează un aspect legat de SEE şi, prin urmare, ar trebui extins la Spaţiul Economic European. 570 Explicarea detaliată a propunerii Capitolul 1 este consacrat obiectului, domeniului de aplicare şi definiţiilor. Aceste articole subliniază în special faptul că obiectivul stocării geologice este izolarea permanentă şi că stocarea în coloana de apă este interzisă. Capitolul 2 se referă la selecţia sitului şi la autorizaţiile de explorare, precizând faptul că statele membre determină spaţiile puse la dispoziţie pentru stocare, condiţiile de utilizare a sitului, precum şi dispoziţiile care reglementează explorarea. Capitolul 3 abordează autorizaţiile de stocare. Articolul 10 prevede examinarea de către Comisie a propunerilor de decizii de eliberare a autorizaţiilor. Comisia poate emite o opinie de care autoritatea competentă ar trebui să ţină seama la luarea deciziilor de eliberare a autorizaţiilor. O dispoziţie suplimentară relevantă în acest context este aplicarea Directivei privind evaluarea efectelor asupra mediului (85/337/CEE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/11/CE) la siturile de stocare a CO2, după cum prevede articolul 29 alineatul (1) litera (b), garantând astfel studiul de impact şi consultarea publică. Capitolul 4 se referă la obligaţiile aferente exploatării, închiderii şi post-închiderii, inclusiv criteriile de acceptare pentru CO2, obligaţiile aferente monitorizării şi raportării, inspecţiile, măsurile în caz de nereguli şi/sau scurgeri, obligaţiile aferente închiderii şi post-închiderii structurilor şi furnizarea unei garanţii financiare. Capitolul 5 enunţă dispoziţiile privind accesul la reţeaua de transport şi stocare. Capitolul 6 se referă la dispoziţiile generale privind autoritatea competentă, colaborarea transfrontalieră, sancţiuni, raportare, modificări şi procedurile comitologice aplicabile. Capitolul 7 reuneşte modificările care trebuie aduse altor acte legislative, inclusiv adaptările necesare ale legislaţiei în materie de apă şi de deşeuri, iar Capitolul 8 reuneşte dispoziţiile finale standard. Anexa I defineşte criteriile detaliate pentru cerinţele privind caracterizarea sitului şi evaluarea riscurilor prevăzută la articolul 4. Anexa II defineşte criteriile detaliate pentru cerinţele privind monitorizarea, prevăzute la articolul 13. |

120 |

2008/0015 (COD)

Propunere de

DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI

privind stocarea geologică a dioxidului de carbon şi de modificare a Directivelor 85/337/CEE şi 96/61/CE ale Consiliului, a Directivelor 2000/60/EC, 2001/80/CE, 2004/35/CE, 2006/12/CE şi a Regulamentului (CE) nr. 1013/2006

(Text cu relevanţă pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 175 alineatul (1),

având în vedere propunerea Comisiei[1],

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European[2],

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor[3],

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat[4],

întrucât:

1. Obiectivul final al Convenţiei-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice, aprobată prin Decizia 94/69/CE a Consiliului din 15 decembrie 1993 privind încheierea Convenţiei-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice[5], este acela de a realiza stabilizarea concentraţiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă la un nivel care să împiedice orice perturbare antropică periculoasă a sistemului climatic.

2. Cel de-al şaselea program comunitar de acţiune pentru mediu instituit prin Decizia 1600/2002/CE din 22 iulie 2002 de stabilire a celui de-al şaselea program comunitar de acţiune pentru mediu[6] identifică schimbările climatice ca fiind o prioritate pentru acţiune. Programul respectiv recunoaşte angajamentul Comunităţii de a realiza o reducere de 8 % a emisiilor de gaze cu efect de seră în perioada 2008-2012, faţă de nivelurile din 1990, şi necesitatea de a reduce, pe termen lung, emisiile globale de gaze cu efect de seră cu aproximativ 70 %, în raport cu nivelurile din 1990.

3. Comunicarea Comisiei din 10 ianuarie 2007 privind „Limitarea schimbărilor climatice globale la 2 grade Celsius - Calea de urmat pentru 2020 şi după această dată”[7] clarifică faptul că în contextul reducerii globale preconizate a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 50% până în 2050, se impune o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 30% până în 2020 în ţările dezvoltate, procent care să crească la 60-80% până în 2050; deşi această reducere este fezabilă din punct de vedere tehnic, iar beneficiile depăşesc cu mult costurile, pentru a realiza acest lucru trebuie să se exploateze toate opţiunile de limitare a emisiilor.

4. Captarea şi stocarea geologică a dioxidului de carbon (CSC) constituie un mod de limitare a schimbărilor climatice. Acesta constă în captarea dioxidului de carbon (CO2) emis de instalaţiile industriale, transportarea acestuia la un sit de stocare şi injectarea acestuia într-o formaţiune geologică adecvată în scopul stocării permanente.

5. Cel de-al doilea Program european privind schimbările climatice (ECCP II), care a fost instituit prin Comunicarea Comisiei „ Winning the Battle Against Global Climate Change ” (Câştigarea luptei împotriva schimbărilor climatice globale) din 9 februarie 2005[8] în vederea elaborării şi examinării viitoarei politici privind clima în Comunitate a prilejuit înfiinţarea unui Grup de lucru pentru captarea şi stocarea geologică a carbonului. Mandatul Grupului de lucru era explorarea CSC ca mijloc de reducere a schimbărilor climatice. Grupul de lucru a publicat un raport detaliat privind problema reglementării, care a fost adoptat în iunie 2006. Grupul a subliniat necesitatea elaborării unei politici, precum şi a unui cadru de reglementare pentru CSC şi a îndemnat Comisia să întreprindă în continuare cercetări în această direcţie.

6. Comunicarea Comisiei „ Sustainable power generation from fossil fuels: aiming for near-zero emissions from coal after 2020 ” (Producerea de energie durabilă din combustibili fosili: Obiectiv după anul 2020 - emisii apropiate de zero la arderea cărbunelui) din 10 ianuarie 2007[9] a reiterat necesitatea unui cadru de reglementare pe baza unei evaluări integrate a riscurilor de scurgeri de CO2, care să includă cerinţele referitoare la selecţia sitului concepute în vederea reducerii la minimum a riscurilor de scurgeri şi să prevadă regimuri de monitorizare şi raportare pentru verificarea stocării şi remedierii adecvate a oricăror daune care pot surveni. Comunicarea expune un plan de acţiuni pentru Comisie în acest domeniu pentru 2007, care a necesitat elaborarea unui cadru de bună gestionare pentru CSC, incluzând activitatea privind cadrul de reglementare, cadrul de metode de stimulare şi programele de susţinere, precum şi elemente externe (colaborare tehnologică cu ţări-cheie în ceea ce priveşte CSC).

7. Consiliul European din 8-9 martie 2007 a îndemnat, de asemenea, statele membre şi Comisia să conlucreze în direcţia intensificării activităţilor de cercetare şi dezvoltare şi să elaboreze cadrul necesar tehnic, economic şi de reglementare pentru îndepărtarea barierelor existente şi pentru asigurarea desfăşurării tehnicilor CSC care contribuie la protecţia mediului cu noi centrale electrice pe bază de combustibili fosili, până în anul 2020[10], dacă este posibil.

8. Pe plan internaţional, barierele juridice din calea stocării geologice a CO2 în formaţiunile geologice situate în subsolul marin au fost îndepărtate prin adoptarea unor cadre de gestionare a riscurilor aferente, atât în temeiul Convenţiei privind prevenirea poluării marine prin deversare de deşeuri şi alte materiale (Convenţia de la Londra din 1972), cât şi în temeiul Convenţiei pentru protecţia mediului marin al Atlanticului de nord-est (Convenţia OSPAR).

9. Părţile contractante ale Protocolului de la Londra din 1996 la Convenţia de la Londra din 1972 au adoptat în 2006 modificări la respectivul protocol. Aceste modificări permit şi reglementează stocarea fluxurilor de CO2 provenite din procesele de captare a CO2 din formaţiunile geologice situate în subsolul marin.

10. Părţile contractante la Convenţia OSPAR din 2007 au adoptat modificări la anexele la convenţie pentru a permite stocarea de CO2 în formaţiunile geologice situate în subsolul marin, o decizie pentru a garanta stocarea sigură din punct de vedere al mediului a fluxurilor de dioxid de carbon în formaţiunile geologice şi Orientările OSPAR pentru evaluarea şi gestionarea riscurilor legate de activitatea respectivă. Părţile contractante au adoptat şi o decizie de interzicere a plasării de CO2 în coloana de apă a mării şi pe fundul mării, din cauza potenţialelor efecte negative.

11. La nivel comunitar există deja o serie de instrumente legislative pentru gestionarea unora dintre riscurile pentru mediu generate de CSC, în special în ceea ce priveşte captarea şi transportul de CO2 şi ar trebui utilizate atunci când este posibil.

12. Directiva 96/61/CE a Consiliului din 24 septembrie 1996 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării[11] este adecvată, în cazul anumitor activităţi industriale, pentru reglementarea riscurilor legate de captarea de CO2 şi, prin urmare, ar trebui să se aplice la captarea fluxurilor de CO2 provenind de la instalaţiile la care face referire directiva menţionată, în scopul stocării geologice.

13. Directiva 85/337/CEE a Consiliului din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului[12] ar trebui să se aplice la captarea şi transportarea fluxurilor de CO2 în scopul stocării geologice. Aceasta ar trebui să se aplice şi siturilor de stocare, în conformitate cu prezenta directivă.

14. Prezenta directiva ar trebui să se aplice stocării geologice de CO2 pe teritoriul statelor membre, în zonele economice exclusive şi pe platourile continentale ale acestora. Directiva nu ar trebui să se aplice proiectelor de cercetare. Cu toate acestea, ar trebui să se aplice proiectelor de demonstraţie cu o capacitate totală prevăzută de stocare de cel puţin 100 kilotone. Acest prag ar fi considerat potrivit şi în sensul altor acte legislative comunitare relevante. Stocarea de CO2 în formaţiunile geologice care depăşesc domeniul de aplicare teritorial al prezentei directive şi stocarea de CO2 în coloana de apă nu ar trebui permise.

15. Statele membre ar trebui să îşi rezerve dreptul de a determina zonele de pe teritoriul lor în care pot fi selectate situri de stocare. Selecţia sitului de stocare corespunzător este esenţială pentru garantarea reţinerii complete a CO2 în viitorul indefinit. Prin urmare, un sit ar trebui să fie selectat ca sit de stocare doar în cazul în care nu există riscuri semnificative de scurgeri şi în care nu există nicio posibilitate să se producă incidente semnificative pentru mediu sau sănătate. Acest lucru ar trebui să fie determinat printr-o caracterizare şi printr-o evaluare a complexului potenţial de stocare, în conformitate cu cerinţe specifice.

16. Statele membre ar trebui să identifice cazurile în care este necesară explorarea pentru a produce informaţiile necesare pentru selectarea sitului. O astfel de explorare ar trebui să se realizeze sub rezerva eliberării unei autorizaţii. Statele membre ar trebui să garanteze faptul că procedurile de acordare a autorizaţiilor de explorare permit participarea tuturor entităţilor care deţin capacităţile necesare şi că autorizaţiile se acordă pe baza unor criterii obiective, disponibile în mod public. În vederea protejării şi încurajării investiţiilor în explorare, autorizaţiile de explorare ar trebui să se acorde pentru un volum determinat şi pe o durată limitată, pe parcursul căreia doar titularul autorizaţiei ar trebui să aibă dreptul de a explora complexul potenţial al stocării de CO2. Statele membre ar trebui să garanteze faptul că pe durata explorării nu sunt permise niciun fel de utilizări conflictuale ale complexului.

17. Siturile de stocare nu ar trebui să fie exploatate fără autorizaţie de stocare. Autorizaţia de stocare ar trebui să fie instrumentul de bază pentru garantarea îndeplinirii cerinţelor esenţiale din directivă, stocarea geologică neaducând, astfel, daune mediului.

18. Toate propunerile de eliberare a autorizaţiilor de stocare ar trebui înaintate Comisiei pentru ca aceasta să poată emite o opinie referitoare la proiectele de eliberare a autorizaţiilor de stocare în termen de şase luni de la depunerea lor. Autorităţile naţionale ar trebui să ia în considerare acestă opinie în momentul luării unei decizii referitoare la eliberarea unei autorizaţii şi ar trebui să ofere justificări pentru orice deviere de la conţinutul opiniei Comisiei. Examinarea la nivel comunitar ar trebui să contribuie la asigurarea consecvenţei în ceea ce priveşte punerea în aplicare a cerinţelor din directivă în întreaga Comunitate şi, de asemenea, la sporirea încrederii opiniei publice în tehnicile CSC, în special în fazele de început ale aplicării directivei.

19. Autoritatea competentă ar trebui să examineze şi, acolo unde este necesar, să actualizeze sau să retragă autorizaţia de stocare, între altele, în cazul în care i se notifică nereguli semnificative sau scurgeri, în cazul în care rapoartele depuse de operatori sau inspecţiile desfăşurate fac dovada unor situaţii de nerespectare a condiţiilor stipulate în autorizaţie sau în cazul în care i se aduc la cunoştinţă orice alte situaţii de neîndeplinire de către operator a condiţiilor stipulate în autorizaţie. După retragerea unei autorizaţii, autoritatea competentă ar trebui fie să emită o nouă autorizaţie, fie să închidă situl de stocare. Între timp, este necesar ca autoritatea competentă să preia responsabilitatea pentru situl de stocare, inclusiv toate obligaţiile legale care decurg din aceasta. În măsura posibilului, costurile suportate ar trebui să fie recuperate de la operatorul anterior.

20. Este necesar să se impună constrângeri referitoare la compoziţia fluxurilor de CO2 care să fie în concordanţă cu obiectivul fundamental al stocării geologice, respectiv izolarea emisiilor de CO2 din atmosferă şi care să se bazeze pe riscurile pe care le poate prezenta contaminarea pentru siguranţa şi securitatea reţelei de transport şi stocare. În acest scop, compoziţia fluxului de CO2 ar trebui să fie verificată înainte de injectarea şi stocarea acestuia.

21. Monitorizarea este esenţială pentru a determina în ce măsură CO2 se comportă conform previziunilor, în ce măsură survine vreo migrare sau vreo scurgere şi în ce măsură orice scurgere identificată dăunează mediului sau sănătăţii umane. În acest sens, statele membre ar trebui să garanteze că, pe durata fazei operaţionale, operatorul monitorizează complexul de stocare şi instalaţiile de injectare pe baza planului de monitorizare conceput în conformitate cu cerinţe de monitorizare specifice. Planul ar trebui să fie înaintat autorităţii competente şi să fie aprobat de aceasta.

22. Operatorul ar trebui să raporteze autorităţii competente, printre altele, rezultatele activităţii de monitorizare, cel puţin o dată pe an. Pe lângă aceasta, statele membre ar trebui să instituie un sistem de inspecţii pentru a garanta că situl de stocare este exploatat în conformitate cu cerinţele prezentei directive.

23. Sunt necesare dispoziţii care să reglementeze răspunderea pentru daunele aduse mediului pe plan local şi climatului în urma unei reţineri permanente nereuşite. Răspunderea pentru daunele aduse mediului (daune aduse speciilor şi habitatelor naturale protejate, apei şi solului) este reglementată prin Directiva 2004/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea şi repararea daunelor aduse mediului[13], care ar trebui aplicată în cazul exploatării siturilor de stocare în temeiul prezentei directive. Răspunderea pentru daunele aduse climatului în urma scurgerilor este reglementată prin includerea siturilor de stocare în Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii şi de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului[14], prin care se solicită restituirea cotelor de emisie pentru comercializare în cazul oricăror scurgeri de emisii. În plus, prezenta directivă ar trebui să instituie obligaţia ca operatorul să aplice măsuri corective în cazul unor nereguli semnificative sau a unor scurgeri, pe baza unui plan de măsuri corective înaintat autorităţii competente şi aprobat de către aceasta. Atunci când operatorul nu ia măsurile corective necesare, aceste măsuri ar trebui luate de către autoritatea competentă, care ar trebui să recupereze costurile de la operator.

24. Un sit de stocare ar trebui închis în cazul în care au fost îndeplinite condiţiile relevante stipulate în autorizaţie, la cererea operatorului după autorizarea de către autoritatea competentă sau în cazul în care autoritatea competentă decide acest lucru după retragerea autorizaţiei de stocare.

25. După închiderea unui sit de stocare, operatorul ar trebui să rămână responsabil pentru întreţinere, monitorizare şi control, raportare şi măsuri corective, în conformitate cu cerinţele din prezenta directivă, pe baza unui plan pentru etapa de post-închidere înaintat autorităţii competente şi aprobat de către aceasta, precum şi responsabil pentru alte obligaţii care îi revin în temeiul altor texte legislative comunitare relevante până când responsabilitatea pentru situl de stocare este transferată autorităţii competente.

26. Responsabilitatea pentru situl de stocare, inclusiv toate obligaţiile legale care decurg din aceasta, ar trebui transferată autorităţii competente în cazul în care şi atunci când toate probele disponibile indică faptul că dioxidul de carbon stocat va fi reţinut complet în viitorul indefinit. În acest sens, operatorul ar trebui să pregătească un raport care să dovedească îndeplinirea criteriului şi să înainteze acest raport autorităţii competente pentru aprobarea transferului. Toate proiectele de decizii de aprobare ar trebui înaintate Comisiei pentru ca aceasta să poată emite o opinie referitoare la proiectele de decizii de aprobare în termen de şase luni de la depunerea lor. Autorităţile naţionale ar trebui să ia în considerare acestă opinie în momentul luării unei decizii referitoare la aprobare şi ar trebui să ofere justificări pentru orice deviere de la conţinutul opiniei Comisiei. Ca şi examinarea la nivel comunitar a propunerilor de eliberare a autorizaţiilor de stocare, examinarea proiectelor de decizie de aprobare ar trebui să contribuie la asigurarea consecvenţei în ceea ce priveşte punerea în aplicare a cerinţelor din directivă în întreaga Comunitate şi, de asemenea, la sporirea încrederii opiniei publice în tehnicile CSC, în special în faza de început a aplicării directivei.

27. După transferul de responsabilitate ar trebui să se permită încetarea monitorizării, dar aceasta ar trebui reactivată în cazul în care sunt identificate scurgeri sau nereguli semnificative. Nu este necesară recuperarea costurilor suportate de autoritatea competentă de la operatorul anterior după transferul de responsabilitate.

28. Ar trebui să se prevadă dispoziţii financiare pentru a spori încrederea în posibilitatea îndeplinirii obligaţiilor aferente etapelor de închidere şi post-închidere, a obligaţiilor care decurg din includerea în Directiva 2003/87/CE şi a obligaţiilor în temeiul prezentei directive de a lua măsuri corective în cazul unor nereguli semnificative sau scurgeri. Statele membre ar trebui să garanteze faptul că dispoziţiile financiare, prin intermediul garanţiei financiare sau al altor măsuri echivalente, sunt furnizate de solicitant înainte de depunerea cererii pentru autorizaţie.

29. Accesul la reţelele de transport şi la siturile de stocare ale CO2 ar putea deveni o condiţie de intrare sau de participare concurenţială pe piaţa internă a energiei electrice şi termice, în funcţie de preţurile relative ale carbonului sau ale CSC. Prin urmare, este oportună să se găsească modalităţi adecvate pentru ca utilizatorii potenţiali să beneficieze de acest acces. Acest lucru ar trebui realizat într-un mod care urmează a fi stabilit de fiecare stat membru în parte, aplicând obiectivele accesului echitabil şi deschis şi luând în considerare, printre altele, capacitatea de transport şi de stocare disponibilă sau care poate fi pusă la dispoziţie în mod rezonabil, precum şi proporţia obligaţiilor de reducere a CO2 ale acestuia, în conformitate cu instrumentele juridice internaţionale şi cu legislaţia comunitară a cărei respectare este vizată prin captarea şi stocarea geologică a CO2. Statele membre ar trebui să instituie şi mecanisme de soluţionare a litigiilor pentru a permite soluţionarea promptă a litigiilor legate de accesul la reţelele de transport şi la siturile de stocare a CO2.

30. Sunt necesare dispoziţii pentru garantarea îndeplinirii cerinţelor din prezenta directiva şi a tuturor celorlalte texte legislative comunitare, luate împreună, de către autorităţile competente din statele membre în cauză în cazul transportului transfrontalier de CO2, a siturilor de stocare transfrontaliere sau a complexelor de stocare transfrontaliere.

31. Autoritatea competentă ar trebui să înfiinţeze şi să ţină un registru conţinând toate siturile de stocare închise şi complexele de stocare înconjurătoare, inclusiv hărţi ale întinderii spaţiale ale acestora, de care autorităţile naţionale competente să ţină seama în cadrul procedurilor relevante de planificare şi de autorizare. Comisia ar trebui să fie, de asemenea, informată în legătură cu registrul.

32. Statele membre ar trebui să înainteze rapoarte privind implementarea prezentei directive pe baza chestionarelor întocmite de Comisie în temeiul Directivei 91/692/CEE a Consiliului din 23 decembrie 1991 de standardizare şi raţionalizare a rapoartelor privind aplicarea anumitor directive referitoare la mediu[15].

33. Statele membre ar trebui să stabilească norme privind sancţiunile aplicabile în cazul unor încălcări ale dispoziţiilor naţionale adoptate în temeiul prezentei directive. Sancţiunile respective ar trebui să fie eficiente, proporţionale şi cu efect de descurajare.

34. Măsurile comunitare necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive ar trebui adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor de exercitare a competenţelor de executare conferite Comisiei[16].

35. Directiva 85/337/CEE ar trebui modificată pentru a include captarea şi transportul fluxurilor de CO2 în scopul stocării geologice, precum şi siturile de stocare în temeiul prezentei directive. Directiva 96/61/CE ar trebui modificată pentru a include captarea fluxurilor de CO2 emise de instalaţii în scopul stocării geologice, după cum se prevede în respectiva directivă. Directiva 2004/35/CE ar trebui modificată pentru a include exploatarea siturilor de stocare în temeiul prezentei directive.

36. Adoptarea prezentei directive ar trebui să asigure un nivel înalt de protecţie a mediului şi sănătăţii umane faţă de riscurile pe care le prezintă stocarea geologică a CO2. Din acest motiv, Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind deşeurile[17] şi Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deşeuri[18] ar trebui să fie modificate pentru a exclude dioxidul de carbon captat şi transportat în scopul stocării geologice din domeniul de aplicare a acestor instrumente. Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei[19] ar trebui, de asemenea, modificată pentru a permite injectarea de CO2 în acvifere saline în scopul stocării geologice.

37. Tranziţia către energii care să producă puţin carbon necesită realizarea de noi investiţii în tehnicile de producere a energiei din combustibili fosili, favorizând reducerile substanţiale de emisii. În acest sens, Directiva 2001/80/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2001 privind limitarea emisiilor în atmosferă a anumitor poluanţi provenind de la instalaţii de ardere de dimensiuni mari[20] ar trebui modificată pentru a impune tuturor instalaţiilor de ardere, pentru care licenţa de construcţie iniţială sau licenţa de exploatare iniţială este acordată după intrarea în vigoare a prezentei directive, să deţină un spaţiu adecvat pe amplasamentul instalaţiei pentru echipamentul necesar captării şi comprimării CO2 şi să fi evaluat disponibilitatea unor situri de stocare şi a unor reţele de transport adecvate, precum şi fezabilitatea tehnică pentru adaptarea ulterioară în vederea captării de CO2.

38. Deoarece obiectivul acţiunii propuse, şi anume instituirea unui cadru legal comun pentru reglementarea riscurilor pe care le prezintă CSC pentru mediu, nu poate fi realizat la un nivel suficient de statele membre prin acţiune individuală şi, prin urmare, poate fi îndeplinit în mod corespunzător, datorită dimensiunii şi a efectelor acţiunii curente, la nivel comunitar, Comunitatea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarităţii enunţat la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, prevăzut la articolul menţionat, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivele respective.

39. Aplicarea prezentei directive nu aduce atingere articolelor 87 şi 88 din Tratatul CE,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

CAPITOLUL 1 Obiect, domeniu de aplicare şi definiţii

Articolul 1 Obiect şi scop

1. Prezenta Directivă instituie un cadru legal pentru stocarea geologică a dioxidului de carbon (denumit în continuare „CO2”).

2. Scopul stocării geologice este reţinerea permanentă a CO2, astfel încât să se prevină sau să se reducă pe cât posibil efectele negative asupra mediului şi orice riscuri pentru sănătatea umană care ar putea deriva din acestea.

Articolul 2Domeniu de aplicare şi interdicţie

1. Prezenta directiva se aplică stocării geologice a CO2 pe teritoriul statelor membre, în zonele economice exclusive şi pe platourile continentale ale acestora, în sensul Convenţiei Naţiunilor Unite privind dreptul mării (UNCLOS).

2. Prezenta directivă nu se aplică stocării geologice de CO2 care se întreprinde în scopuri de cercetare, dezvoltare sau testare de noi produse şi proceduri.

3. Nu este permisă stocarea de CO2 în formaţiunile geologice care se extind dincolo de zona menţionată la alineatul (1).

4. Nu este permisă stocarea de CO2 în coloana de apă.

Articolul 3Definiţii

În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiţii:

(1) „stocarea geologică a CO2” înseamnă injectarea şi stocarea fluxurilor de CO2 în formaţiuni geologice subterane;

(2) „coloană de apă” înseamnă masa continuă de apă cuprinsă pe vertical între suprafaţă şi sedimentele de pe fundul unui corp de apă;

(3) „sit de stocare” înseamnă o formaţiune geologică specifică utilizată pentru stocarea geologică a CO2;

(4) „formaţiune geologică” înseamnă o subdiviziune litostratigrafică în cadrul căreia se pot găsi şi cartografia straturi distincte de rocă;

(5) „scurgere” înseamnă orice eliberare de CO2 din complexul de stocare;

(6) „complex de stocare” înseamnă situl de stocare şi ariile geologice înconjurătoare care pot influenţa integritatea şi securitatea stocării în ansamblu (şi anume, formaţiuni de reţinere secundare);

(7) „explorare” înseamnă evaluarea complexelor potenţiale de stocare prin intermediul unei proceduri specifice, inclusiv a unor activităţi precum efectuarea unor studii geologice prin mijloace fizice sau chimice şi forarea în vederea obţinerii de informaţii geologice cu privire la straturile din complexul potenţial de stocare;

(8) „autorizaţie de explorare” înseamnă o decizie scrisă şi motivată prin care se autorizează explorarea, emisă de autoritatea competentă în temeiul cerinţelor din prezenta directivă;

(9) „operator” înseamnă orice persoană fizică sau juridică, privată sau publică, care exploatează sau controlează situl de stocare sau căreia i s-a delegat, în conformitate cu legislaţia naţională, o putere economică de decizie în legătură cu funcţionarea tehnică a sitului de stocare; persoana respectivă se poate schimba din etapa de pregătire a stocării până în etapa de post-închidere;

(10) „autorizaţie de stocare” înseamnă o decizie scrisă şi motivată prin care se autorizează stocarea geologică a CO2 într-un sit de stocare, emisă de autoritatea competentă în temeiul cerinţelor din prezenta directivă;

(11) „modificare substanţială” înseamnă o modificare care ar putea avea efecte semnificative asupra mediului;

(12) „flux de CO2” înseamnă un flux de substanţe care rezultă din procedurile de captare a dioxidului de carbon;

(13) „deşeuri” înseamnă substanţele definite drept deşeuri la articolul 1 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2006/12/CE;

(14) „masa de CO2” înseamnă volumul de CO2 care se difuzează în formaţiunea geologică;

(15) „migrare” înseamnă deplasarea CO2 în interiorul complexului de stocare;

(16) „neregulă semnificativă” înseamnă orice neregulă intervenită în operaţiunile de injectare sau stocare sau în ceea ce priveşte starea sitului în sine, care implică riscul unei scurgeri;

(17) „măsuri corective” înseamnă orice măsuri luate pentru corectarea unor nereguli semnificative sau pentru stoparea scurgerilor în vederea preîntâmpinării sau reducerii la minimum a eliberării de CO2 din complexul de stocare;

(18) „închiderea” unui sit de stocare a CO2 înseamnă încetarea definitivă a injectării de CO2 în situl de stocare;

(19) „post-închidere” înseamnă perioada ulterioară închiderii unui sit de stocare, inclusiv perioada ulterioară transferului de responsabilitate către autoritatea competentă;

(20) „reţea de transport” înseamnă reţeaua de conducte, inclusiv staţiile de compresie conexe, pentru transportarea CO2 către situl de stocare.

CAPITOLUL 2 Selectarea sitului şi autorizaţiile de explorare

Articolul 4 Selectarea siturilor de stocare

1. Statele membre îşi rezervă dreptul de a determina zonele de pe teritoriul lor în care pot fi selectate situri de stocare, în conformitate cu cerinţele din prezenta directivă.

2. O formaţiune geologică este selectată drept sit de stocare doar în cazul în care, conform condiţiilor de utilizare propuse, nu există riscuri semnificative de scurgere şi în cazul în care nu există nicio posibilitate să se producă incidente semnificative negative pentru mediu sau sănătate.

3. Gradul de adecvare a unei formaţiuni geologice pentru utilizarea drept sit de stocare se determină printr-o caracterizare şi printr-o evaluare a complexului potenţial de stocare şi a zonei înconjurătoare, în conformitate cu criteriile menţionate la anexa I.

Articolul 5Autorizaţiile de explorare

1. Atunci când statele membre stabilesc faptul că este necesară explorarea pentru a produce informaţiile necesare pentru selectarea sitului în conformitate cu articolul 4, acestea se asigură că nicio astfel de explorare nu are loc în absenţa unei autorizaţii de explorare.

2. Statele membre garantează faptul că procedurile de acordare a autorizaţiilor de explorare permit participarea tuturor entităţilor care deţin capacităţile necesare şi că autorizaţiile se acordă pe baza unor criterii obiective, disponibile în mod public.

3. Autorizaţiile de explorare se acordă pentru un volum determinat şi pe o durată de maximum doi ani, cu o singură posibilitate de reînnoire pentru o perioadă de maximum doi ani.

4. Titularul unei autorizaţii de explorare deţine dreptul exclusiv de a explora complexul potenţial de stocare a CO2. Statele membre garantează faptul că pe parcursul perioadei de valabilitate a autorizaţiei nu sunt permise niciun fel de utilizări conflictuale ale complexului.

CAPITOLUL 3 Autorizaţiile de stocare

Articolul 6 Autorizaţiile de stocare

1. Statele membre se asigură că niciun sit de stocare nu este exploatat în absenţa unei autorizaţii de stocare.

2. Statele membre garantează faptul că procedurile de acordare a autorizaţiilor de stocare permit participarea tuturor entităţilor care deţin capacităţile necesare şi că autorizaţiile se acordă pe baza unor criterii obiective, disponibile în mod public.

Articolul 7Cererile de autorizaţii de stocare

Cererile de autorizaţii de stocare adresate autorităţii competente cuprind următoarele informaţii:

(1) numele şi adresa solicitantului şi, dacă diferă, a potenţialului operator;

(2) dovada competenţei tehnice a solicitantului sau a potenţialului operator;

(3) caracterizarea sitului şi a complexului de stocare şi o evaluare a securităţii probabile a stocării, în conformitate cu articolul 4 alineatele (2) şi (3);

(4) cantitatea totală de CO2 care urmează a fi injectată şi stocată, precum şi sursele, compoziţia fluxurilor de CO2 şi debitele de injectare preconizate;

(5) o propunere de plan de monitorizare, în conformitate cu articolul 13 alineatul (2);

(6) o propunere de plan de măsuri corective, în conformitate cu articolul 16 alineatul (2);

(7) o propunere de plan provizoriu pentru etapa de post-închidere, în conformitate cu articolul 17 alineatul (3);

(8) informaţiile furnizate în conformitate cu articolul 5 din Directiva 85/337/CEE;

(9) dovada garanţiei financiare sau a altor măsuri echivalente, după cum se prevede la articolul 19.

Articolul 8Condiţi ile pentru obţinerea autorizaţiilor de stocare

Autoritatea competentă emite o autorizaţie de stocare doar în situaţia îndeplinirii următoarelor condiţii:

(1) autoritatea competentă se asigură că:

(a) s-au îndeplinit toate cerinţele relevante din prezenta directivă;

(b) gestionarea sitului de stocare este încredinţată unei persoane fizice de încredere şi competentă din punct de vedere tehnic să facă acest lucru; s-a furnizat formare şi perfecţionare profesională şi tehnică pentru persoana respectivă şi pentru întregul personal;

(2) Comisia si-a emis opinia cu privire la propunerea de eliberare a autorizaţiei în conformitate cu articolul 10 alineatul (1);

(3) autoritatea competentă a luat în considerare acestă opinie, în conformitate cu articolul 10 alineatul (2).

Articolul 9Conţinutul autorizaţiilor de stocare

Autorizaţia conţine următoarele:

(1) numele şi adresa operatorului;

(2) localizarea şi delimitarea precisă a sitului şi a complexului de stocare;

(3) cantitatea totală de CO2 autorizată a fi stocată geologic şi debitele maxime de injectare;

(4) cerinţe referitoare la compoziţia fluxului de CO2 şi la procedura de acceptare a CO2 în conformitate cu articolul 12 şi, dacă este necesar, cerinţe suplimentare pentru injectare şi stocare;

(5) planul aprobat de monitorizare, obligaţia de a pune în aplicare planul şi cerinţele referitoare la actualizarea acestuia în conformitate cu articolul 13, precum şi cerinţele de raportare în conformitate cu articolul 14;

(6) cerinţa de notificare a autorităţii competente în cazul unor nereguli semnificative sau a unor scurgeri, planul aprobat de măsuri corective şi obligaţia de a pune în aplicare planul de măsuri corective în cazul unor nereguli semnificative sau a unor scurgeri în conformitate cu articolul 16;

(7) condiţii pentru închidere şi planul provizoriu pentru etapa de post-închidere în conformitate cu articolul 17;

(8) dispoziţii referitoare la modificări aduse autorizaţiei de stocare, la revizuirea, actualizarea şi retragerea acesteia în conformitate cu articolul 11;

(9) cerinţa de a menţine garanţia financiară sau orice altă măsură echivalentă în conformitate cu articolul 19.

Articolul 10Examinarea de către Comisie a propunerilor de eliberare a autorizaţiilor de stocare

1. Statele membre informează Comisia cu privire la toate propunerile de eliberare a autorizaţiilor de stocare, la cererile de autorizaţii şi la orice alte materiale luate în considerare de către autoritatea competentă la adoptarea propunerii sale de decizie. În termen de şase luni de la înaintarea acestora către Comisie, aceasta poate emite o opinie cu privire la propunerile de autorizaţii.

2. Autoritatea competentă informează Comisia în legătură cu decizia finală, prezentând, dacă este cazul, motivele devierii de la opinia Comisiei.

Articolul 11Modificările, examinarea, actualizarea şi retragerea autorizaţiilor de stocare

1. Operatorul informează autoritatea competentă în legătură cu orice modificări planificate a interveni în exploatarea sitului de stocare. După caz, autoritatea competentă actualizează autorizaţia de stocare sau condiţiile din autorizaţie.

2. Statele membre se asigură că nu se pune în aplicare nicio modificare substanţială în absenţa unei noi autorizaţii de stocare emise în conformitate cu prezenta directivă.

3. Autoritatea competentă examinează şi, acolo unde este cazul, actualizează sau retrage autorizaţia de stocare.

(a) în cazul în care i s-a adus la cunoştinţă existenţa unor nereguli semnificative sau a unor scurgeri, în conformitate cu articolul 16 alineatul (1);

(b) în cazul în care rapoartele înaintate în conformitate cu articolul 14 sau inspecţiile de mediu desfăşurate în conformitate cu articolul 15 fac dovada nerespectării condiţiilor din autorizaţie sau a existenţei unor riscuri datorate unor nereguli semnificative sau unor scurgeri;

(c) în cazul în care are cunoştinţă de orice altă situaţie de neîndeplinire de către operator a condiţiilor din autorizaţie;

(d) fără a aduce atingere literelor (a)-(c), o dată la cinci ani.

4. După retragerea unei autorizaţii în conformitate cu alineatul (3), autoritatea competentă fie emite o nouă autorizaţie de stocare, fie închide situl de stocare în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) litera (c). Până la emiterea unei noi autorizaţii de stocare, autoritatea competentă preia responsabilitatea pentru situl de stocare, inclusiv a obligaţiilor legale care decurg din aceasta. În măsura posibilului, autoritatea competentă recuperează de la operatorul anterior orice costuri suportate.

CAPITOLUL 4 Obligaţiile aferente exploatării, închiderii şi post-închiderii

Articolul 12 Criteriile şi procedura de acceptare a fluxului de CO 2

1. Un flux de CO 2 conţine preponderent dioxid de carbon. În acest sens, nu se pot adăuga deşeuri sau alte materii în scopul eliminării lor. Cu toate acestea, un flux de CO2 poate conţine urme de substanţe conexe provenind de la sursă sau din procesul de captare sau injectare. Concentraţiile acestor substanţe vor fi inferioare nivelurilor care ar influenţa în mod negativ integritatea sitului de stocare şi a infrastructurii respective de transport şi care ar prezenta un risc semnificativ pentru mediu sau ar încălca cerinţele legislaţiei comunitare aplicabile.

2. Statele membre se asigură că la injectarea şi stocarea unui flux de CO2:

(a) în momentul livrării sau înainte de acesta, sau în momentul executării primei livrări dintr-o serie, operatorul poate demonstra, pe baza documentelor corespunzătoare, că respectivul flux de CO2 poate fi acceptat în sit în conformitate cu condiţiile stipulate în autorizaţie şi că acesta îndeplineşte criteriile de compoziţie enunţate la alineatul (1);

(b) operatorul ţine un registru conţinând cantităţile şi caracteristicile fluxurilor de CO2 livrate, cu indicarea originii, a compoziţiei şi a identităţii producătorilor şi transportatorilor fluxurilor de CO2.

Articolul 13Monitorizarea

1. Statele membre se asigură că operatorul monitorizează instalaţiile de injectare şi complexul de stocare (inclusiv, acolo unde este posibil, masa de CO2) şi, după caz, mediul înconjurător, pentru:

(a) a compara în situl de stocare comportamentul curent al CO2 cu cel rezultat în urma modelării;

(b) a detecta migrarea de CO2;

(c) a detecta scurgerea de CO2;

(d) a detecta efectele negative semnificative pentru mediul înconjurător, pentru populaţia umană sau pentru utilizatorii biosferei înconjurătoare;

(e) a evalua efectivitatea oricăror măsuri corective adoptate în conformitate cu articolul 16;

(f) a determina dacă CO2 stocat va fi reţinut complet în viitorul indefinit.

2. Monitorizarea se bazează pe un plan de monitorizare conceput de către operator în conformitate cu cerinţele enunţate în anexa II, înaintate autorităţii competente şi aprobate de aceasta, în conformitate cu articolul 7 alineatul (5) şi cu articolul 9 alineatul (5). Planul se actualizează în conformitate cu cerinţele stabilite la anexa II şi în orice caz o dată la cinci ani pentru a lua în considerare progresele tehnice. Planurile actualizate sunt înaintate din nou spre aprobare autorităţii competente.

Articolul 14Raportare

Cu o frecvenţă care urmează a fi stabilită de autoritatea competentă şi în orice caz cel puţin o dată pe an, operatorul înaintează autorităţii competente:

(1) toate rezultatele monitorizării în conformitate cu articolul 13, în perioada de raportare;

(2) cantităţile şi caracteristicile fluxurilor de CO2 livrate în perioada de raportare, cu indicarea originii, a compoziţiei şi a identităţii producătorilor şi transportatorilor fluxurilor de CO2, înregistrate în conformitate cu articolul 12 alineatul (2) litera (b).

(3) dovada menţinerii garanţiei financiare în conformitate cu articolul 19 şi cu articolul 9 alineatul (9).

(4) orice alte informaţii pe care autoritatea competentă le consideră relevante pentru evaluarea respectării condiţiilor din autorizaţie şi pentru sporirea cunoştinţelor referitoare la comportamentul CO2 în situl de stocare.

Articolul 15Inspecţii

1. Statele membre se asigură că autorităţile competente organizează un sistem de inspecţii de rutină şi specifice la toate siturile de stocare cuprinse în domeniul de aplicare al prezentei directive pentru verificarea şi promovarea respectării cerinţelor directivei şi pentru monitorizarea efectelor asupra mediului.

2. Inspecţiile pot include activităţi precum vizite la complexul de stocare, inclusiv la instalaţiile de injectare, evaluarea operaţiunilor de injectare şi monitorizare derulate de către operator şi verificarea tuturor registrelor relevante pentru situl de stocare ţinute de către operator.

3. Inspecţiile de rutină se desfăşoară cel puţin o dată pe an. Cu ocazia inspecţiilor se examinează instalaţiile de injectare şi monitorizare relevante, precum şi întreaga gamă de efecte conexe asupra mediului din complexul de stocare.

4. Inspecţiile specifice se desfăşoară:

(a) în cazul în care autorităţii competente i s-a adus la cunoştinţă existenţa unor nereguli semnificative sau a unor scurgeri, în conformitate cu articolul 16 alineatul (1);

(b) în cazul în care rapoartele înaintate în conformitate cu articolul 14 au făcut dovada nerespectării condiţiilor din autorizaţie;

(c) pentru a face cercetări în legătură cu plângeri grave referitoare la probleme de mediu;

(d) în alte situaţii în care autoritatea competentă consideră necesar acest lucru.

5. În urma fiecărei inspecţii, autoritatea competentă pregăteşte un raport privind rezultatele inspecţiei. Raportul evaluează respectarea cerinţelor directivei şi indică în ce măsură este necesar să se întreprindă sau nu acţiuni suplimentare. Raportul este comunicat operatorului în cauză şi este pus la dispoziţia publicului în termen de două luni de la inspecţie.

Articolul 16Măsuri în cazul unor nereguli semnificative sau al unor scurgeri

1. Statele membre se asigură că în cazul unor nereguli semnificative sau al unor scurgeri, operatorul notifică imediat autoritatea competentă şi ia măsurile corective necesare.

2. Măsurile corective menţionate la alineatul (1) se întreprind pe baza unui plan de măsuri corective înaintat autorităţi competente şi aprobat de către aceasta în conformitate cu articolul 7 alineatul (6) şi cu articolul 9 alineatul (6);

3. Autoritatea competentă îi poate solicita în orice moment operatorului să întreprindă măsuri corective suplimentare sau diferite de cele prevăzute în planul de măsuri corective. Autoritatea competentă poate, de asemenea, să întreprindă măsuri corective ea însăşi urmând să recupereze costurile de la operator.

4. În cazul în care operatorul nu ia măsurile corective necesare, acestea sunt întreprinse de către autoritatea competentă însăşi, care recuperează costurile de la operator.

Articolul 17Obligaţiile aferente închiderii şi post-închiderii

1. Un sit de stocare sau o parte din acesta se închide:

(a) în cazul în care s-au îndeplinit condiţiile relevante prevăzute în autorizaţie;

(b) la cererea operatorului, după autorizarea din partea autorităţii competente;

(c) în cazul în care, ulterior retragerii unei autorizaţii de stocare în conformitate cu articolul 11 alineatul (3), autoritatea competentă decide acest lucru .

2. După închiderea unui sit de stocare în conformitate cu alineatul 1 litera (a) sau (b), operatorul rămâne responsabil pentru întreţinere, monitorizare, control, raportare şi măsuri corective, în conformitate cu cerinţele din prezenta directivă, precum şi responsabil pentru toate obligaţiile care îi revin în temeiul altor dispoziţii legislative comunitare relevante până când responsabilitatea pentru situl de stocare este transferată autorităţii competente în conformitate cu articolul 18 alineatele (1)-(4). Operatorul răspunde şi de sigilarea sitului de stocare şi de demontarea instalaţiilor de injectare.

3. Obligaţiile menţionate la alineatul (2) se îndeplinesc pe baza unui plan pentru etapa de post-închidere conceput de către operator pe baza celor mai bune practici şi în conformitate cu cerinţele enunţate în anexa II punctul 2. Un plan provizoriu pentru etapa de post-închidere este înaintat către şi aprobat de autoritatea competentăaprobă, în conformitate cu articolul 7 alineatul (7) şi articolul 9 alineatul (7). Înainte de închiderea unui sit de stocare în temeiul alineatului (1) literele (a) sau (b), planul provizoriu pentru etapa de post-închidere:

(a) se actualizează după cum este necesar, în special cu privire la cele mai bune practici;

(b) se înaintează autorităţii competente; şi

(c) se aprobă de către autoritatea competentă drept plan final pentru etapa de post-închidere.

4. După închiderea unui sit de stocare în conformitate cu alineatul 1 litera (c), autoritatea competentă rămâne responsabilă pentru întreţinere, monitorizare, control şi măsuri corective, în conformitate cu cerinţele din prezenta directivă, precum şi responsabilă pentru toate obligaţiile care îi revin în temeiul altor dispoziţii legislative comunitare relevante. Cerinţele aferente etapei de post-închidere în conformitate cu prezenta directivă se îndeplinesc pe baza planului provizoriu pentru etapa de post-închidere înaintat autorităţii competente şi aprobat de către aceasta în conformitate cu articolul 7 alineatul (7) şi cu articolul 9 alineatul (7), plan care este actualizat după cum este necesar.

Articolul 18Transferul de responsabilitate

1. Atunci când un sit de stocare a fost închis în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) litera (a) sau (b), responsabilitatea pentru situl închis, inclusiv toate obligaţiile legale care decurg din aceasta, este transferată autorităţii competente la iniţiativa acesteia sau la cererea operatorului, în cazul în care şi atunci când toate probele disponibile indică faptul că CO2 stocat va fi reţinut complet în viitorul indefinit. În acest sens, operatorul pregăteşte un raport care să dovedească îndeplinirea criteriului şi înaintează acest raport autorităţii competente pentru ca aceasta să aprobe transferul de responsabilitate.

2. Statele membre informează Comisia cu privire la toate proiectele de decizii de aprobare elaborate de către autoritatea competentă în conformitate cu alineatul (1), inclusiv cu privire la rapoartele depuse de operator şi orice alte materiale luate în considerare de către autoritatea competentă la momentul formulării concluziei sale. În termen de şase luni de la înaintarea acestora către Comisie, aceasta poate emite o opinie cu privire la proiectele de decizii de aprobare.

3. Autoritatea competentă informează Comisia în legătură cu decizia finală, prezentând, dacă este cazul, motivele devierii de opinia Comisiei.

4. Împreună cu decizia de aprobare menţionată la alineatul (3), autoritatea competentă îi poate comunica operatorului unele cerinţe actualizate pentru sigilarea sitului de stocare şi pentru demontarea instalaţiilor de injectare în conformitate cu articolul 17 alineatele (2) şi (3). Transferul de responsabilitate are loc după sigilarea sitului şi demontarea instalaţiilor de injectare.

5. După transferul de responsabilitate în conformitate cu alineatele (1)–(4), monitorizarea poate înceta. Cu toate acestea, în cazul identificării oricăror scurgeri sau nereguli semnificative, monitorizarea este reactivată după cum se impune, pentru a evalua amploarea problemei şi efectivitatea unor măsuri corective.

6. Nu se vor recuperara de la operatorul anterior costurile suportate după transferul de responsabilitate către autoritatea competentă în conformitate cu alineatele (1)-(4).

7. Când un sit de stocare a fost închis în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) litera (c), transferul de responsabilitate are loc în cazul în care şi atunci când toate probele disponibile indică faptul că CO2 stocat va fi reţinut complet în viitorul indefinit, şi ulterior sigilării sitului şi demontării instalaţiilor de injectare.

Articolul 19Garanţia financiară

1. Statele membre se asigură că solicitantul, înaintea depunerii cererii pentru autorizaţia de stocare, ia dispoziţii adecvate, sub forma unei garanţii financiare sau al oricăror alte măsuri echivalente, pe baza modalităţilor care urmează să fie definite de către statele membre, pentru a garanta faptul că se pot îndeplini toate obligaţiile care îi revin în temeiul autorizaţiei emise în conformitate cu prezenta directivă, inclusiv dispoziţiile privind procedurile de închidere şi etapa de post-închidere, precum şi orice obligaţii care decurg din includerea în Directiva 2003/87/CE.

2. Garanţia financiară sau orice altă măsură echivalentă menţionată la alineatul (1) este menţinută:

(a) după închiderea sitului de stocare în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) litera (a) sau (b) până la transferul responsabilităţii pentru situl de stocare către autoritatea competentă, în conformitate cu articolul 18 alineatele (1)-(4).

(b) după retragerea unei autorizaţii de stocare în conformitate cu articolul 11 alineatul (3):

(i) până la emiterea unei noi autorizaţii de stocare;

(ii) atunci când situl a fost închis în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) litera (c), până când se consideră că a avut loc transferul de responsabilitate în conformitate cu articolul 18 alineatul (7).

CAPITOLUL 5 Accesul părţilor terţe

Articolul 20 Accesul la reţeaua de transport şi la siturile de stocare

1. Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că utilizatorii potenţiali pot obţine accesul la reţelele de transport şi la siturile de stocare ale CO2 în scopul stocării geologice a CO2 produs şi captat în conformitate cu alineatele (2)-(4).

2. Accesul menţionat la alineatul (1) se furnizează într-un mod stabilit de către statele membre. Statul membru aplică obiectivele accesului echitabil şi deschis ţinând seama de:

(a) capacitatea de stocare care este sau poate fi pusă la dispoziţie în mod rezonabil în cadrul zonelor determinate la articolul 4 şi capacitatea de transport care este sau poate fi pusă la dispoziţie în mod rezonabil,

(b) proporţia obligaţiilor de reducere a CO2 ale acestuia, în conformitate cu instrumentele juridice şi cu legislaţia comunitară a cărei respectare este vizată prin captarea şi stocarea geologică a CO2,

(c) necesitatea de a refuza accesul atunci când există, în ceea ce priveşte specificaţiile tehnice, o incompatibilitate care nu poate fi rezolvată într-un mod acceptabil;

(d) necesitatea de a respecta nevoile rezonabile şi justificate în mod corespunzător ale proprietarului sau operatorului sitului de stocare sau al reţelei de transport de CO2, precum şi interesele tuturor celorlalţi utilizatori ai sitului sau ai reţelei sau ai principalelor instalaţii de prelucrare şi manipulare care pot fi afectate; şi

(e) necesitatea de a aplica legislaţia şi procedurile administrative naţionale relevante, în conformitate cu dreptul comunitar, pentru acordarea autorizaţiilor de producere sau de dezvoltare în amonte.

3. Operatorii reţelelor de transport al CO2 şi operatorii siturilor de stocare pot refuza accesul pe motivul lipsei de capacitate. Refuzul este motivat şi justificat în mod corespunzător.

4. Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că întreprinderea care refuză accesul pe baza lipsei de capacitate sau a unei lipse de racordare face îmbunătăţirile necesare în măsura în care acestea sunt realizabile din punct de vedere economic sau atunci când un client potenţial este dispus să acopere costurile respective, cu condiţia ca acest lucru să nu aibă un impact negativ asupra securităţii transportului şi stocării geologice a CO2 din perspectiva mediului.

Articolul 21Soluţionarea litigiilor

1. Statele membre asigură instituirea unui sistem de soluţionare a litigiilor, inclusiv a unei autorităţi independente de părţile implicate, care are acces la toate informaţiile relevante, pentru a permite soluţionarea promptă a litigiilor privind accesul la reţelele de transport şi la siturile de stocare ale CO2, luând în considerare criteriile menţionate la articolul 20 alineatul (2) şi numărul părţilor care pot fi implicate în negocierea accesului respectiv.

2. În cazul unor litigii transfrontaliere, se aplică sistemul de soluţionare a litigiilor din statul membru sub jurisdicţia căruia se află reţeaua de transport sau situl de stocare pentru care s-a refuzat accesul. Atunci când, în litigiile transfrontaliere, reţeaua respectivă de transport sau situl respectiv de stocare a CO2 se află sub jurisdicţia mai multor state membre, acestea se consultă pentru a se asigura că dispoziţiile prezentei directive sunt aplicate în mod consecvent.

CAPITOLUL 6 Dispoziţii generale

Articolul 22 Autoritatea competentă

Statele membre instituie sau desemnează autoritatea competentă sau autorităţile competente care răspund pentru îndeplinirea sarcinilor definite în prezenta directivă. Atunci când se desemnează mai multe autorităţi competente, activitatea acestor autorităţi, preluată în conformitate cu prezenta directivă, face obiectul coordonării.

Articolul 23Colaborarea transfrontalieră

În cazul transportului transfrontalier de CO2, al siturilor de stocare transfrontaliere sau al complexelor de stocare transfrontaliere, autorităţile competente din statele membre în cauză îndeplinesc cerinţele din prezenta directivă şi din celelalte texte legislative comunitare, luate împreună.

Articolul 24Registrul siturilor de stocare închise

1. Autoritatea competentă înfiinţează şi ţine un registru conţinând toate siturile de stocare închise şi complexele de stocare înconjurătoare, inclusiv hărţi ale întinderii spaţiale ale acestora.

2. Autorităţile naţionale competente ţin seama de registru în cadrul procedurilor relevante de planificare şi de autorizare a oricărei activităţi care ar putea afecta sau care ar putea fi afectată de stocarea geologică a CO2 în siturile de stocare închise.

3. Existenţa registrului este adusă la cunoştinţa Comisiei, după înfiinţarea acestuia şi de fiecare dată când este actualizat.

Articolul 25Raportarea statelor membre

1. La fiecare trei ani, statele membre înaintează Comisiei un raport privind aplicarea prezentei directive. Primul raport se transmite Comisiei până la 30 iunie 2011. Respectivul raport este întocmit pe baza unui chestionar sau a unei prezentări generale întocmite de Comisie în conformitate cu procedura stabilită la articolul 6 din Directiva 91/692/CEE. Chestionarul sau prezentarea generală se trimit statelor membre cu cel puţin şase luni înainte de termenul de depunere a raportului.

2. Pe baza rapoartelor menţionate la alineatul (1), Comisia publică un raport privind aplicarea prezentei directive.

3. Comisia organizează un schimb de informaţii între autorităţile competente din statele membre cu privire la aplicarea prezentei directive.

Articolul 26Sancţiuni

Statele membre stabilesc normele privind sancţiunile aplicabile pentru încălcări ale dispoziţiilor naţionale adoptate în conformitate cu prezenta directivă şi iau toate măsurile necesare pentru asigurarea punerii în aplicare a acestora. Sancţiunile prevăzute trebuie să fie eficiente, proporţionale şi cu efect de descurajare. Statele membre informează Comisia cu privire la aceste dispoziţii până cel târziu la data prevăzută la articolul 36 şi o informează fără întârziere cu privire la orice modificare ulterioară a acestora.

Articolul 27Modificarea anexelor

Comisia poate modifica anexele. Măsurile respective, care vizează modificarea elementelor neesenţiale din prezenta directivă, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 28 alineatul (2).

Articolul 28Comitetul

1. Comisia este asistată de Comitetul pentru schimbări climatice.

2. Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5a alineatele (1) - (4) şi articolul 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispoziţiile articolului 8 din această decizie.

CAPITOLUL 7 Modificări

Articolul 29 Modificarea Directivei 85/337/CEE

Directiva 85/337/CEE se modifică după cum urmează:

(1) Anexa I se modifică după cum urmează:

(a) Punctul 16 se înlocuieşte după cum urmează:

„16. Conducte pentru transportul gazului, petrolului, produselor chimice şi conducte pentru transportarea fluxurilor de dioxid de carbon în scopul stocării geologice cu un diametru mai mare de 800 mm şi cu o lungime mai mare de 40 km, inclusiv staţiile de compresie conexe.”

(b) Se adaugă punctele 23 şi 24, după cum urmează:

„23. Siturile de stocare în conformitate cu Directiva XX/XX/CE a Parlamentului European şi a Consiliului.(*)

24. Instalaţii de captare a fluxurilor de CO2 în scopul stocării geologice în conformitate cu Directiva XX/XX/CE a Parlamentului European şi a Consiliului(*), fluxuri care provin din instalaţii menţionate în prezenta anexă sau care captează o cantitate totală anuală de CO2 de cel puţin 1,5 megatone.

________

(*) JO L […], […], p. […].”

(2) La anexa II, punctul 3, se adaugă următoarea literă (j):

„(j) Instalaţii de captare a fluxurilor de CO2 în scopul stocării geologice în conformitate cu Directiva XX/XX/CE a Parlamentului European şi a Consiliului(*), fluxuri care provin din instalaţii care nu sunt menţionate în anexa I la prezenta directivă.

________

(*) JO L […], […], p. […].”

Articolul 30Modificarea Directivei 96/61/CE

La anexa I la Directiva 96/61/CE, se adaugă următorul punct 6.9:

„6.9 Captarea fluxurilor de CO2 din instalaţii menţionate în prezenta directivă în scopul stocării geologice, în conformitate cu Directiva XX/XX/CE a Parlamentului European şi a Consiliului(*).

________

(*) JO L […], […], p. […]”

Articolul 31Modificarea Directivei 2000/60/CE

La articolul 11 alineatul (3) litera (j) din Directiva 2000/60/CE, se introduce următoarea liniuţă după cea de-a treia liniuţă:

„- injectarea de fluxuri de dioxid de carbon în scopul stocării în formaţiuni geologice care, din considerente naturale, sunt improprii în mod permanent altor utilizări, sub rezerva autorizării unei astfel de injectări în temeiul Directivei XX/XX/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (*);

________

(*) JO L […], […], p. […].”

Articolul 32Modificarea Directivei 2001/80/CE

În Directiva 2001/80/CE, se introduce următorul articol 9a:

„Articolul 9a

Statele membre se asigură că toate instalaţiile de ardere cu o capacitate de minimum 300 megawaţi, pentru care licenţa de construcţie iniţială sau, în absenţa unei astfel de proceduri, licenţa de exploatare iniţială este acordată după intrarea în vigoare a Directivei XX/XX/CE a Parlamentului European şi a Consiliului(*), să deţină un spaţiu adecvat pe amplasamentul instalaţiei pentru echipamentul necesar captării şi comprimării CO2 şi să fi evaluat disponibilitatea unor situri de stocare şi a unor reţele de transport adecvate, precum şi fezabilitatea tehnică pentru adaptarea ulterioară în vederea captării de CO2.

________

(*) JO L […], […], p. […].”

Articolul 33Modificarea Directivei 2004/35/CE

La anexa III la Directiva 2004/35/CE, se adaugă următorul punct 14:

„14. Exploatarea siturilor de stocare în conformitate cu Directiva XX/XX/CE a Parlamentului European şi a Consiliului. (*)

________

(*) JO L […], […], p. […].”

Articolul 34Modificarea Directivei 2006/12/CE

Articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2006/12/CE se înlocuieşte după cum urmează:

„(a) efluenţi gazoşi emişi în atmosferă şi dioxid de carbon captat şi transportat în scopul stocării geologice şi stocat geologic în conformitate cu dispoziţiile Directivei XX/XX/CE a Parlamentului European şi a Consiliului(*);

________

(*) JO L […], […], p. […].”

Articolul 35Modificarea Regulamentului (CE) nr. 1013/2006

La articolul 1 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 se adaugă următoarea literă (h):

„(h) transporturile de CO2 în scopul stocării geologice în conformitate cu dispoziţiile Directivei XX/XX/CE a Parlamentului European şi a Consiliului(*);

________

(*) JO L […], […], p. […].”

CAPITOLUL 8 Dispoziţii finale

Articolul 36 Transpunerea

1. Statele membre pun în aplicare dispoziţiile legislative, de reglementare şi administrative necesare respectării prezentei directive cel târziu până la [1 an de la data publicării]. Statele membre comunică fără întârziere Comisiei textul dispoziţiilor respective şi un tabel de corespondenţă între dispoziţiile respective şi prezenta directivă.

Atunci când statele membre adoptă actele menţionate, acestea conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modul în care urmează să se facă această trimitere.

2. Statele membre transmit Comisiei textele principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 37Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene .

Articolul 38 Destinatarii

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles,

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu

Preşedintele Preşedintele

ANEXA I

CRITERII PENTRU CARACTERIZAREA ŞI EVALUAREA SITURILOR DE STOCARE MENŢIONATE LA ARTICOLUL 4

Caracterizarea şi evaluarea siturilor de stocare menţionate la articolul 4 se desfăşoară în patru etape, în conformitate cu următoarele criterii. Derogările de la una sau mai multe dintre aceste criterii sunt permise atâta vreme cât nu este afectată capacitatea de caracterizare şi evaluare în vederea efectuării determinărilor în conformitate cu articolul 4.

Etapa 1: Colectarea de date

Se acumulează suficiente date pentru a construi un model terestru tridimensional (3D) volumetric şi dinamic pentru situl de stocare şi pentru complexul de stocare, inclusiv roca acoperiş şi zona înconjurătoare incluzând zonele care comunică din punct de vedere hidraulic. Aceste date se referă cel puţin la următoarele caracteristici intrinsece complexe:

(a) Geologia şi geofizica rezervoarelor;

(b) Hidrogeologia (în special existenţa apei subterane potabile)

(c) Ingineria rezervoarelor (inclusiv calcule volumetrice ale volumului golurilor pentru injectarea de CO2 şi capacitatea finală de stocare, condiţiile de presiune şi temperatură şi comportamentul volumului în presiune în funcţie de injectivitatea formaţiunii, a debitului şi duratei de injectare cumulate);

(d) Geochimie (viteze de dizolvare, viteze de mineralizare);

(e) Geomecanică (permeabilitate, presiunea de fracturare);

(f) Seismicitate (evaluarea potenţialului în ceea ce priveşte cutremurele induse);

(g) Prezenţa şi starea căilor naturale şi a celor create de om, care ar putea constitui căi de scurgere;

Se prezintă documente justificative pentru următoarele caracteristici ale vecinătăţii complexului;

(h) Ariile din preajma complexului de stocare care pot fi afectate de stocarea de CO2 în situl de stocare;

(i) Distribuţia populaţiei în regiunea de deasupra sitului de stocare;

(j) Proximitatea faţă de resurse naturale importante (inclusiv, în special, zonele Natura 2000, în conformitate cu Directivele 79/409/CEE şi 92/43/CEE, apa subterană potabilă şi hidrocarburii);

(k) Posibile interacţiuni cu alte activităţi (de exemplu, explorarea, producerea şi stocarea de hidrocarburi, utilizarea geotermală a acviferelor);

(l) Proximitatea faţă de sursa (sursele) potenţială (potenţiale) de CO2 (inclusiv estimări ale masei totale potenţiale de CO2 care ar fi disponibilă din punct de vedere economic pentru stocare).

Etapa 2: Simularea computerizată a complexului de stocare

Cu ajutorul datelor colectate în etapa 1, se construieşte, folosindu-se simulatori computerizaţi de rezervor, un model terestru geologic tridimensional, sau un set de astfel de modele, ale complexului de stocare propus, incluzând roca acoperiş şi zonele care comunică din punct de vedere hidraulic. Modelul (modelele) terestru(e) geologic(e) static(e) caracterizează complexul din punctul de vedere al:

(a) Structurii geologice a capcanei fizice;

(b) Proprietăţilor geomecanice şi geochimice ale rezervorului;

(c) Prezenţei oricăror falii sau fracturi şi colmatarea respectivelor falii sau fracturi;

(d) Stratului superior (rocă acoperiş, orizonturi poros-permeabile);

(e) Suprafeţei şi înălţimii formaţiunii de stocare;

(f) Volumului spaţial al golurilor (inclusiv distribuţia porozităţii);

(g) Oricăror altor caracteristici relevante.

Incertitudinea asociată fiecărui parametru utilizat pentru construirea modelului este evaluată prin elaborarea unei serii de scenarii pentru fiecare parametru şi prin calcularea limitelor corespunzătoare de încredere. Este, de asemenea, evaluată orice incertitudine asociată modelului în sine.

Etapa 3: Caracterizarea securităţii, a sensibilităţii şi a pericolelor

Etapa 3.1 Caracterizarea securităţii

Caracterizarea securităţii se bazează pe modelarea dinamică, care cuprinde simulări la diferite intervale de timp ale injectării de CO2 în situl de stocare, folosind modelul (modelele) terestru(e) geologic(e) tridimensional(e) static(e) în simulatorul computerizat al complexului de stocare construit în etapa 2. De asemenea, sunt luaţi în considerare următorii factori:

(a) Debite posibile de injectare şi proprietăţi ale CO2;

(b) Eficienţa modelării cuplate a procesului [şi anume, modul de interacţionare al diverselor efecte individuale din simulator (simulatoare)];

(c) Procese reactive (şi anume, modul în care se integrează în model reacţii ale CO2 injectat cu mineralele in situ );

(d) Simulatorul de rezervor utilizat (pot fi necesari mai mulţi simulatori pentru validarea anumitor observaţii);

(e) Simulări pe termen scurt şi pe termen lung (pentru a stabili evoluţia şi comportamentul CO2 de-a lungul deceniilor şi mileniilor, precum şi viteza dizolvării CO2 în apă).

Modelarea dinamică furnizează informaţii referitoare la:

(f) Comportamentul în timp al volumului în presiune al formaţiunii de stocare.

(g) Suprafaţa şi expansiunea verticală în timp a CO2;

(h) Natura fluxului de CO2 în rezervor, precum şi comportamentul de fază;

(i) Mecanisme şi debite de captare a CO2 (inclusiv puncte de revărsare şi formaţiuni etanşe laterale şi verticale);

(j) Sisteme secundare de reţinere în ansamblul complexului de stocare;

(k) Capacitate de stocare şi gradienţi de presiune în situl de stocare;

(l) Riscul de fracturare a formaţiunii (formaţiunilor) de stocare şi a rocii acoperiş;

(m) Riscul de intrare a CO2 în roca acoperiş (de exemplu, datorită depăşirii presiunii capilare de penetrare a rocii acoperiş sau datorită degradării rocii acoperiş);

(n) Riscul de scurgere prin puţuri abandonate sau neermetic închise);

(o) Rata de migrare (în rezervoare deschise);

(p) Viteze de colmatare a fracturilor;

(q) Modificări ale chimiei fluidelor şi reacţii ulterioare intervenite la nivelul formaţiunii (formaţiunilor) (de exemplu, schimbarea pH-ului, formaţiunea minerală) şi includerea modelării reactive pentru evaluarea efectelor.

(r) Dislocarea fluidelor din formaţiune.

Etapa 3.2 Caracterizarea sensibilităţii

Se întreprind mai mult simulări pentru a identifica sensibilitatea evaluării la ipotezele emise cu privire la anumiţi parametri. Simulările se bazează pe modificarea parametrilor din modelul (modelele) terestru(e) geologic(e) static(e) şi pe schimbarea funcţiilor debitului şi a ipotezelor aferente exerciţiului de modelare dinamică. La evaluarea riscurilor se ţine seama de orice sensibilitate semnificativă.

Etapa 3.3 Caracterizarea pericolelor

Caracterizarea pericolelor se realizează prin caracterizarea potenţialului de scurgere din complexul de stocare, după cum s-a stabilit prin modelarea dinamică şi prin caracterizarea securităţii prezentate mai sus. Pentru aceasta se iau în considerare, printre altele:

(a) Căile potenţiale de scurgere;

(b) Amploarea potenţială a scurgerilor pentru căile de scurgere identificate (rate de flux);

(c) Parametrii critici care influenţează scurgerea potenţială (de exemplu, presiunea maximă din rezervor, debitul maxim de injectare, sensibilitatea la diferite ipoteze din modelul (modelele) terestru(e) geologic(e) static(e) etc.);

(d) Efectele secundare ale stocării de CO2 inclusiv fluidele dislocate din formaţiune şi substanţele noi create prin stocarea de CO2;

(e) Orice alţi factori care ar putea pune în pericol sănătatea umană sau mediul (de exemplu, structurile fizice asociate proiectului);

Caracterizarea pericolelor se referă la o serie de scenarii potenţiale, inclusiv scenarii care testează securitatea complexului de stocare în condiţii extreme.

Etapa 4: Evaluarea riscurilor

Evaluarea riscurilor se referă la o serie de scenarii elaborate în baza caracterizării pericolelor din etapa 3 şi cuprinde următoarele:

(a) Evaluarea expunerii – pe baza caracteristicilor mediului şi a distribuţiei populaţiei umane pe suprafaţa de deasupra complexului de stocare şi pe baza comportamentului potenţial şi a evoluţiei potenţiale a CO2 care se scurge prin căile potenţiale identificate la etapa 3;

(b) Evaluarea efectelor – pe baza sensibilităţii unor anumite specii, comunităţi sau habitate legate de scurgerile potenţiale identificate la etapa 3. Acolo unde este relevant, evaluarea cuprinde efecte ale expunerii la concentraţii ridicate de CO2 din biosferă [inclusiv în soluri, sedimente marine şi ape bentonice (asfixiere, hipercapnie) şi pH-ul redus din aceste medii ca urmare a scurgerilor de CO2]. Se include şi o evaluare a efectelor altor substanţe care pot fi prezente în fluxurile de CO2 scurs (fie impurităţi prezente în fluxul injectat, fie substanţe noi formate prin stocare de CO2). Aceste efecte se examinează la scară temporală şi la scară spaţială şi în legătură cu o serie de valori diferite de amploare a scurgerilor.

(c) Caracterizarea riscurilor – Aceasta cuprinde o evaluare a siguranţei şi integrităţii sitului pe termen scurt şi pe termen lung, inclusiv o evaluare a riscului de scurgere în condiţiile de utilizare propuse şi cu efecte asupra mediului şi sănătăţii de proporţiile celui mai pesimist scenariu. Caracterizarea riscului se efectuează pe baza evaluării pericolelor, a expunerii şi a efectelor. Aceasta cuprinde o evaluare a surselor de incertitudine.

ANEXA II

CRITERII PENTRU CREAREA ŞI ACTUALIZAREA PLANULUI DE MONITORIZARE MENŢIONAT LA ARTICOLUL 13 ALINEATUL (2) ŞI PENTRU MONITORIZAREA DIN ETAPA DE POST-ÎNCHIDERE

1. Crearea şi actualizarea planului de monitorizare

Planul de monitorizare menţionat la articolul 13 alineatul (2) se creează şi se actualizează în scopul îndeplinirii cerinţelor de monitorizare prevăzute la articolul 13 alineatul (1) în conformitate cu următoarele criterii.

1.1 Crearea planului

Planul de monitorizare oferă detalii referitoare la monitorizarea care urmează să se desfăşoare în principalele stadii ale proiectului, incluzând monitorizarea în etapa iniţială, în cea de exploatare şi în cea de post-închidere. Pentru fiecare fază se specifică următoarele elemente:

(a) Parametrii monitorizaţi;

(b) Tehnologia de monitorizare folosită şi justificarea alegerii acestei tehnologii;

(c) Locaţiile de monitorizare şi justificarea eşantionării din punct de vedere spaţial;

(d) Frecvenţa aplicării şi justificarea eşantionării din punct de vedere temporal.

Parametrii care trebuie monitorizaţi sunt identificaţi pentru a îndeplini obiectivele monitorizării. Cu toate acestea, planul cuprinde, în orice caz, monitorizarea continuă sau intermitentă a următoarelor aspecte:

(e) Emisii fugitive de CO2 la instalaţia de injectare;

(f) Fluxul volumetric al CO2 la gurile de puţuri de injectare;

(g) Presiunea şi temperatura CO2 la gurile de puţuri de injectare (pentru determinarea debitului masic);

(h) Analiza chimică a materialului injectat;

(i) Temperatura şi presiunea în rezervor (pentru determinarea comportamentului şi stării de fază a CO2).

Alegerea tehnologiei de monitorizare se bazează pe cele mai bune practici disponibile la momentul creării planului. Se iau în considerare şi se utilizează, după caz, următoarele opţiuni:

(j) tehnologiile care pot detecta prezenţa, locaţia şi căile de migrare ale CO2 în subteran;

(k) tehnologiile care oferă informaţii cu privire la comportamentul volumului în presiune şi la distribuţia pe suprafaţă/verticală a saturării masei de CO2 prin aplicarea unor modele de simulare numerică 3-D la unele modele geologice 3-D ale formaţiunii de stocare stabilite în conformitate cu articolul 4 şi cu anexa I.

(l) tehnologiile care pot oferi o largă întindere pe suprafaţă pentru a capta informaţii cu privire la orice căi potenţiale de scurgere nedetectate anterior în perimetrul suprafeţei întregului complex de stocare şi dincolo de aceasta, în cazul unor nereguli semnificative sau a migrării de CO2 din complexul de stocare.

1.2 Actualizarea planului

Se asamblează datele colectate din monitorizare. Rezultatele constatate se compară cu comportamentul preconizat în simularea dinamică a modelului 3-D al volumului în presiune şi comportamentului saturării, întreprinsă în contextul caracterizării securităţii în conformitate cu articolul 4 şi cu anexa I etapa 3.

Atunci când există o deviere semnificativă între comportamentul observat şi cel preconizat, modelul 3-D este recalibrat pentru a reflecta comportamentul observat. Recalibrarea se bazează pe observaţiile legate de date din planul de monitorizare şi, acolo unde este necesar, pentru a oferi încredere în ipotezele de recalibrare, se obţin date suplimentare.

Etapele 2 şi 3 din Anexa I se repetă folosindu-se modelul (modelele) 3-D pentru a genera noi scenarii de pericole şi noi rate de flux. Noile scenarii se folosesc pentru revizuirea şi actualizarea evaluării riscurilor, elaborată conform anexei I etapa 4.

Atunci când se identifică, în urma unei corelaţii istorice şi a unei recalibrări a modelului, noi surse de CO2, căi de scurgere şi rate de flux, planul de monitorizare se actualizează în consecinţă.

2. Monitorizare în etapa de post-închidere

Monitorizarea în etapa de post-închidere se bazează pe informaţiile colectate şi modelate pe parcursul punerii în aplicare a planului de monitorizare menţionat la articolul 13 alineatul (2) şi la punctul 1.2 de mai sus. Aceasta este utilă în special pentru a furniza informaţiile necesare pentru determinarea menţionată la articolul 18 alineatul (1).

FIŞĂ FINANCIARĂ LEGISLATIVĂ

1. DENUMIREA PROPUNERII:

Propunere de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind stocarea geologică a dioxidului de carbon şi de modificare a Directivelor 85/337/CEE şi 96/61/CE ale Consiliului, a Directivelor 2000/60/EC, 2001/80/CE, 2004/35/CE, 2006/12/CE şi a Regulamentului (CE) nr. 1013/2006

2. CADRUL GBA/SBA (GESTIONAREA BUGETULUI PE ACTIVITĂŢI/STABILIREA BUGETULUI PE ACTIVITĂŢI)

Mediu (cod SBA 0703: Punerea în aplicare a legislaţiei şi a politicii comunitare în domeniul mediului).

3. LINII BUGETARE

3.1. Linii bugetare [linii opera ţionale şi linii aferente de asistenţă tehnică şi administrativă (foste linii B..A)] inclusiv titlurile:

Instrument financiar pentru mediu (LIFE+ pentru perioada 2007-2013) (7.3.2007)

3.2. Durata ac ţiunii şi a impactului financiar:

Activitatea Comisiei privind revizuirea proiectului de decizii referitoare la autorizarea siturilor de stocare a CO2, nu este limitată în timp. Durata dispoziţiilor de finanţare pentru plata indemnizaţiilor către experţi este determinată de perioada de valabilitate a Instrumentului financiar pentru mediu (LIFE+) - Politică şi guvernare în materie de mediu: de la 1.1.2007 până la 31.12.2013.

3.3. Caracteristici bugetare:

Linie bugetară | Tipul de cheltuieli | Noi | Contribuţie AELS | Contribuţia ţărilor candidate | Rubrica din perspectiva financiară |

070307 | CNO | Diferenţiată | DA | NU | NU | Nr. 2 |

4. SINTEZA RESURSELOR

4.1. Resurse financiare

4.1.1. Sinteza creditelor de angajament (CA) şi a creditelor de plată (CP)

MEUR (cu 3 zecimale)

Tipul de cheltuieli | Secţiunea nr. | 2008 | 2009 | 2010 | 2011 | 2012 | 2013 şi ulterior | Total |

Cheltuieli operaţionale[21] |

Credite de angajament (CA) | 8.1. | a | 0 | 0 | 0 | 0.6068 | 0.6068 | 0.6068 | 3.6228 |

Credite de plată (CP) | b | 0 | 0 | 0 | 0.6068 | 0.6068 | 0.6068 | 3.6228 |

Cheltuieli administrative incluse în suma de referinţă[22] |

Asistenţă tehnică şi administrativă (CND) | 8.2.4. | c | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 |

SUMA TOTALĂ DE REFERINŢĂ |

Credite de angajament | a+c | 0 | 0 | 0 | 0.6068 | 0.6068 | 0.6068 | 3.6228 |

Credite de plată | b+c | 0 | 0 | 0 | 0.6068 | 0.6068 | 0.6068 | 3.6228 |

Cheltuieli administrative care nu sunt incluse în suma de referinţă[23] |

Resurse umane şi cheltuieli conexe (CND) | 8.2.5. | d | 0 | 0 | 0 | 0.0648 | 0.0648 | 0.0648 | 0.1944 |

Costuri administrative, altele decât resurse umane şi costuri conexe, care nu sunt incluse în suma de referinţă (CND) | 8.2.6. | e | 0 | 0 | 0.027 | 0.096 | 0.046 | 0.096 | 0.265 |

Costul financiar total estimativ al intervenţiei |

TOTAL CA, inclusiv costul resurselor umane | a+c+d+e | 0 | 0 | 0.027 | 0.7676 | 0.7176 | 0.7676 | 2.2798 |

TOTAL CP, inclusiv costul resurselor umane | b+c+d+e | 0 | 0 | 0.027 | 0.7676 | 0.7176 | 0.7676 | 2.2798 |

Detalii privind cofinanţarea

În cazul în care propunerea include o cofinanţare din partea statelor membre sau a altor organisme (a se specifica care sunt acestea), trebuie să se prezinte o estimare a nivelului acestei cofinanţări în tabelul de mai jos (se pot adăuga rânduri suplimentare în cazul în care se prevede că organisme diferite participă la cofinanţare):

MEUR (cu 3 zecimale)

Organism cofinanţator | 2008 | 2009 | 2010 | 2011 | 2012 | 2013 şi ulterior | Total |

…………………… | f | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 |

TOTAL CA, inclusiv cofinanţarea | a+c+d+e+f | 0 | 0 | 0.027 | 0.7676 | 0.7176 | 0.7676 | 2.2798 |

4.1.2. Compatibilitatea cu programarea financiară

X Propunerea este compatibilă cu programarea financiară existentă.

( Propunerea necesită o reprogramare a rubricii respective din perspectiva financiară.

( Propunerea poate necesita aplicarea dispoziţiilor Acordului interinstituţional[24] (referitoare la instrumentul de flexibilitate sau revizuirea perspectivelor financiare).

4.1.3. Impactul financiar asupra veniturilor

X Propunerea nu are impact financiar asupra veniturilor

( Propunerea are impact financiar – efectul asupra veniturilor este următorul:

MEUR (cu o zecimală)

Anterior acţiunii Anul n-1] | Situaţia după acţiune |

Total resurse umane | 0 | 0 | 0 | 0.6 | 0.6 | 0.6 |

5. CARACTERISTICI ŞI OBIECTIVE

5.1. Ac ţiuni necesare pe termen scurt sau lung

Stocarea geologică a CO2 este o tehnologie nouă, iar propunerea stabileşte cerinţele pentru autorizarea siturilor de stocare. Autorizarea unui sit este o decizie crucială, întrucât, în cazul în care situl este bine ales, riscul de scurgere, precum şi consecinţele negative asociate acesteia vor fi minime în viitor. În cursul fazei iniţiale de punere în aplicare, se doreşte stabilirea unor măsuri în vederea garantării unei abordări coerente în materie de acordare de autorizaţii în Uniunea Europeană.

5.2. Valoarea adăugată a implicării comunitare, compatibilitatea propunerii cu alte instrumente financiare şi eventuala sinergie

Mecanismul propus pentru garantarea coerenţei în ceea ce priveşte acordarea de autorizaţii constă în revizuirea proiectelor de autorizaţii la scară comunitară, rezultatul fiind o opinie din partea Comisiei. Prin revizuirea respectivă (i) se va verifica aplicarea cerinţelor directivei cu privire la situl specific în cauză, (ii) se va stabili dacă nivelul de analiză este suficient pentru a permite realizarea evaluărilor corespunzătoare prevăzute de directivă, în special cele privind riscurile de scurgere şi impactul asupra mediului şi asupra sănătăţii, (iii) se va evalua fiabilitatea datelor şi a instrumentelor/metodologiei utilizate în cadrul analizei şi (iv) se va stabili dacă probele obţinute justifică concluziile proiectului de decizie în materie de autorizaţii.

5.3. Obiectivele, rezultatele estimate şi indicatorii aferenţi ai propunerii în cadrul gestionării pe activităţi (GBA)

Obiectivul revizuirii deciziilor de autorizare este de a garanta o punere în aplicare comparabilă a dispoziţiilor propunerii în vederea asigurării răspândirii în siguranţă a tehnicilor de stocare a CO2. Aceste revizuiri, precum şi experienţa acumulată vor oferi, de asemenea, o bază pentru stabilirea orientărilor generale pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor menţionate anterior.

5.4. Modalită ţi de punere în aplicare (cu titlu orientativ)

X Gestionare centralizată

X direct de către Comisie

( indirect, prin delegare de către:

( agenţii executive

( organisme înfiinţate de către Comunităţi, astfel cum sunt menţionate la articolul 185 din Regulamentul financiar

( organisme naţionale din sectorul public/organisme naţionale în serviciul public

( Gestiune comună sau descentralizată

( împreună cu statele membre

( împreună cu ţările terţe

( Gestiune în comun cu organizaţii internaţionale (a se preciza)

Observaţii:

6. MONITORIZARE ŞI EVALUARE

6.1. Sistem de monitorizare

Comisia va organiza un schimb de informaţii între autorităţile competente ale statelor membre cu privire la aplicarea directivei propuse, ţinând seama şi de rapoartele privind revizuirea proiectului de decizii referitoare la autorizaţii.

Contractele semnate de Comisie în scopul punerii în aplicare a directivei trebuie să prevadă obligaţia Comisiei (sau a oricărui alt reprezentant desemnat de aceasta) de efectuare a supravegherii şi a controlului financiar, precum şi obligaţia Curţii de Conturi de a efectua audituri, la faţa locului, dacă este necesar.

6.2. Evaluare

6.2.1. Evaluare ex ante

În cadrul studiului de impact, au fost analizate diferitele opţiuni posibile pentru asigurarea aplicării coerente a directivei în cursul fazei iniţiale şi s-a ajuns la concluzia că revizuirea de către Comisie a proiectelor de autorizare este cea mai bună soluţie.

6.2.2. Măsuri luate ca urmare a unei evaluări intermediare/ex post (concluzii din experien ţe similare anterioare)

Nu se aplică

6.2.3. Condi ţiile şi frecvenţa evaluărilor viitoare

În cadrul raportului cu privire la funcţionarea directivei, prezentat la fiecare trei ani, Comisia va face un raport cu privire la revizuirea proiectelor de decizii referitoare la autorizaţii, inclusiv progresele realizate în vederea unei aplicări uniforme a dispoziţiilor în UE şi o evaluare a concluziilor trase.

7. Măsuri antifraudă

Standardele de control intern nr. 14, 15, 16, 18, 19, 20 şi 21, precum şi principiile prevăzute de Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene se aplică integral.

Comisia se asigură că, la punerea în aplicare a acţiunilor finanţate în temeiul prezentului regulament, interesele financiare ale Comunităţii sunt protejate prin aplicarea unor măsuri preventive împotriva fraudei, a corupţiei şi a oricăror altor activităţi ilicite, prin controale eficiente şi prin recuperarea sumelor plătite în mod necuvenit, iar în eventualitatea descoperirii unor nereguli, prin sancţiuni efective, proporţionale şi disuasive, în conformitate cu Regulamentele (CE, Euratom) nr. 2988/95 şi (CE, Euratom) nr. 2185/96 ale Consiliului, precum şi cu Regulamentul (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European şi al Consiliului.

8. DETALII PRIVIND RESURESELE

8.1. Obiectivele propunerii din perspectiva costurilor financiare

Credite de angajament în MEUR (cu 3 zecimale)

2008 | 2009 | 2010 | 2011 | 2012 | 2013 |

Funcţionari sau agenţi temporari (XX 01 01[26]) | A*/AD | 0 | 0 | 0 | 0.4 | 0.4 | 0.4 |

B*, C*/AST | 0 | 0 | 0 | 0.2 | 0.2 | 0.2 |

Personal finanţat în temeiul articolului XX 01 02[27] |

Alte tipuri de personal[28] finanţat în temeiul articolului XX 01 04/05 |

TOTAL | 0 | 0 | 0 | 0.6 | 0.6 | 0.6 |

8.2.2. Descrierea sarcinilor care decurg din acţiune

Funcţionarii A*/AD vor asigura secretariatul grupului de experţi ştiinţifici, vor fi responsabili de oferirea sprijinului administrativ, precum şi de următoarele proceduri interne, drept consecinţă a adoptării opiniei Comisiei în urma evaluării efectuate de grup. Funcţionarii AST vor oferi sprijin administrativ.

8.2.3. Provenienţa resurselor umane (statutare)

( Posturi alocate în prezent pentru gestionarea programului şi care urmează să fie înlocuite sau extinse

( Posturi pre-alocate în cadrul exerciţiului SPA/PPB pentru anul n

( Posturi care trebuie solicitate în cadrul următoarei proceduri SPA/PPB

X Posturi care vor fi redistribuite utilizându-se resursele existente în cadrul serviciului de gestionare (reorganizare internă)

( Posturi necesare pentru anul n, deşi nu au fost prevăzute în exerciţiul SPA/PPB pentru anul în cauză

8.2.4. Alte cheltuieli administrative incluse în suma de referin ţă (XX 01 04/05 - Cheltuieli de gestiune administrativă)

MEUR (cu 3 zecimale)

Linie bugetară (numărul şi rubrica) | 2008 | 2009 | 2010 | 2011 | 2012 | 2013 şi ulterior | TOTAL |

Alte tipuri de asistenţă tehnică şi administrativă |

- intra muros |

- extra muros |

Total asistenţă tehnică şi administrativă | 0.000 | 0.000 | 0.000 | 0.000 | 0.000 | 0.000 | 0.000 |

8.2.5. Costul resurselor umane şi costuri conexe care nu sunt incluse în suma de referinţă

MEUR (cu 3 zecimale)

Tipul de resurse umane | 2008 | 2009 | 2010 | 2011 | 2012 | 2013 şi ulterior |

Funcţionari şi agenţi temporari (XX 01 01) | 0 | 0 | 0 | 0.0648 | 0.0648 | 0.0648 |

Personal finanţat în temeiul articolului XX 01 02 (personal auxiliar, END, agenţi contractuali etc.) (a se indica linia bugetară) |

Costul total al resurselor umane şi costuri conexe (care NU sunt incluse în suma de referinţă) | 0 | 0 | 0 | 0.0648 | 0.0648 | 0.0648 |

Calcul – Funcţionari şi agenţi temporari |

Salariul standard pentru un funcţionar 1A*/AD, astfel cum se prevede la punctul 8.2.1 este de 0,108 MEUR. |

Calcul – Personal finanţat în temeiul articolului XX 01 02 |

8.2.6. Alte cheltuieli administrative care nu sunt incluse în suma de referinţă

MEUR (cu 3 zecimale) |

2008 | 2009 | 2010 | 2011 | 2012 | 2013 şi după | TOTAL |

XX 01 02 11 01 – Misiuni | 0 | 0 | 0 | 0.019 | 0.019 | 0.019 | 0.057 |

XX 01 02 11 02 – Reuniuni şi conferinţe | 0 | 0 | 0 | 0.05 | 0 | 0.05 | 0.1 |

XX 01 02 11 03 - Comitete[30] | 0 | 0 | 0.027 | 0.027 | 0.027 | 0.027 | 0.108 |

XX 01 02 11 04 – Studii şi consultări |

XX 01 02 11 05 – Sisteme de informaţii |

2 Total alte cheltuieli de gestionare (XX 01 02 11) |

3 Alte cheltuieli de natură administrativă (a se indica inclusiv trimiterea la linia bugetară) |

Total cheltuieli administrative, altele decât cele pentru resurse umane şi costuri conexe (care NU sunt incluse în suma de referinţă) | 0.027 | 0.096 | 0.046 | 0.096 | 0.266 |

Calcul - Alte cheltuieli administrative care nu sunt incluse în suma de referinţă |

10 misiuni pentru fiecare reuniune a grupului de experţi ştiinţifici (2 pe an) la 950 EUR fiecare = 0,019 MEUR Conferinţa bienală la 0,05 MEUR începând din 2011 Reuniunile comitetului (costul pe unitate: 27 000 EUR) sunt prevăzute în fiecare an începând din 2010, pentru a permite schimbul de informaţii, în vederea adoptării orientărilor şi recomandărilor corespunzătoare pentru o armonizare mai mare între statele membre. |

Necesarul de resurse umane şi administrative va fi acoperit prin alocaţia acordată direcţiei generale coordonatoare în cadrul procedurii de alocare anuale . [pic][pic][pic][pic][pic][pic]

[1] JO C […], […], p. […].

[2] JO C […], […], p. […].

[3] JO C […], […], p. […].

[4] JO C […], […], p. […].

[5] JO L 33, 7.2.1994, p. 11.

[6] JO L 242, 10.9.2002, p. 1.

[7] COM(2007) 2 final.

[8] COM(2005) 35 final.

[9] COM(2006) 843 final.

[10] Documentul Consiliului 7224/07

[11] JO L 257, 10.10.1996, p. 26. Directivă modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 166/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului (JO L 33, 4.2.2006, p. 1).

[12] JO L 175, 5.7.1985, p. 40. Directivă modificată ultima dată prin Directiva 2003/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (JO L 156, 25.6.2003, p. 17).

[13] JO L 143, 30.4.2004, p. 56.

[14] JO L 275, 25.10.2003, p. 32. Directivă modificată prin Directiva 2004/101/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (JO L 338, 13.11.2004, p. 18).

[15] JO L 377, 31.12.1991, p. 48. Directivă modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului (JO L 284, 31.10.2003, p. 1).

[16] JO L 184, 17.7.1999, p. 23. Decizie modificată prin Decizia 2006/512/CE (JO L 200, 22.7.2006, p. 11).

[17] JO L 114, 27. 4.2006, p. 9.

[18] JO L 190, 12.7.2006, p. 1. Regulament modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1379/2007 al Comisiei (JO L 309, 27.11.2007, p. 7).

[19] JO L 327, 22.12.2000, p. 1. Decizie modificată prin Decizia 2455/2001/CE (JO L 331, 15.12.2001, p. 1).

[20] JO L 309, 27.11.2001, p. 1. Directivă modificată ultima dată prin Directiva 2006/105/CE a Consiliului (JO L 363, 20.12.2006, p. 368).

[21] Cheltuieli care nu intră sub incidenţa capitolului xx 01 din titlul xx în cauză.

[22] Cheltuieli care intră sub incidenţa articolului xx 01 04 din titlul xx.

[23] Cheltuieli care intră sub incidenţa capitolului xx 01, cu excepţia articolelor xx 01 04 sau xx 01 05.

[24] A se vedea punctele 19 şi 24 din Acordul interinstituţional.

[25] Se pot adăuga coloane suplimentare dacă este cazul, adică în cazul în care durata acţiunii depăşeşte 6 ani

[26] Ale căror costuri NU sunt acoperite de suma de referinţă.

[27] Ale căror costuri NU sunt acoperite de suma de referinţă.

[28] Ale cărui costuri sunt incluse în suma de referinţă.

[29] A se face trimitere la fişa financiară legislativă corespunzătoare agenţiei/agenţiilor executivă(e) în cauză.

[30] A se preciza tipul de comitet şi grupul din care face parte.