1

Prin cererea introductivă, Comisia Europeană solicită Curții să constate că, prin neluarea tuturor măsurilor necesare pentru a transpune articolul 4 alineatul (8), articolul 7 alineatul (2), articolul 10 alineatele (1) și (2), precum și punctele 1.3 și 1.4 din anexa V la Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei (JO L 327, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 6, p. 193) în ceea ce privește bazinele hidrografice intracomunitare, Regatul Spaniei nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul directivei menționate.

2

Potrivit articolului 1 din Directiva 2000/60, aceasta urmărește să stabilească un cadru pentru protecția apelor interioare de suprafață, a apelor de tranziție, a apelor de coastă și a apelor subterane.

3

În temeiul articolului 2 punctul 13 din această directivă, un „bazin hidrografic” este o „zonă în care toate scurgerile de apă converg, printr‑o rețea de râuri, [de] fluvii și, eventual, [de] lacuri, către mare, în care se varsă printr‑o singură gură de vărsare, un singur estuar sau o singură deltă”.

4

Articolul 4 din directiva menționată, intitulat „Obiective de mediu”, prevede la alineatul (8):

„La aplicarea alineatelor (3), (4), (5), (6) și (7), statele membre se asigură că aplicarea nu împiedică sau nu compromite realizarea obiectivelor prezentei directive în cazul altor corpuri de apă din același district hidrografic și este în conformitate cu punerea în aplicare a altor dispoziții legale comunitare în materie de mediu.”

5

Articolul 7 din aceeași directivă, intitulat „Apele utilizate la captarea apei potabile”, prevede la alineatul (2):

„Pentru fiecare corp de apă identificat în aplicarea alineatului (1), statele membre se asigură de faptul că, pe lângă îndeplinirea obiectivelor prevăzute la articolul 4 în conformitate cu cerințele prezentei directive pentru corpurile de apă de suprafață, inclusiv cu standardele de calitate stabilite la nivel comunitar în temeiul articolului 16, apa obținută îndeplinește cerințele Directivei 80/778/CEE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 98/83/CE, pe baza regimului prevăzut pentru tratarea apelor și în conformitate cu legislația comunitară.”

6

Articolul 8 din Directiva 2000/60, intitulat „Monitorizarea stării apelor de suprafață, a apelor subterane și a zonelor protejate”, stabilește la alineatul (2):

„[Programele de monitorizare a stării apelor] devin operaționale în termen de cel mult șase ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive, cu excepția cazului în care legislația corespunzătoare conține dispoziții contrare. Monitorizarea respectivă se efectuează în conformitate cu cerințele stabilite în anexa V.”

7

Sub titlul „Abordarea combinată a surselor punctiforme și a surselor difuze”, articolul 10 din această directivă prevede la alineatele (1) și (2):

„(1)   Statele membre se asigură că toate evacuările în apele de suprafață menționate la alineatul (2) sunt controlate în conformitate cu abordarea combinată prevăzută de prezentul articol.

(2)   Statele membre asigură stabilirea și/sau punerea în aplicare:

prevăzute de:

în termen de cel mult 12 ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive, cu excepția cazului în care legislația corespunzătoare conține dispoziții contrare.”

8

Anexa V la Directiva 2000/60 cuprinde punctul 1.3, intitulat „Monitorizarea stării ecologice și chimice a apelor de suprafață”. Acest punct stabilește:

„Rețeaua de monitorizare a apelor de suprafață este stabilită în conformitate cu cerințele articolului 8. Rețeaua de monitorizare este astfel concepută încât să ofere o privire de ansamblu coerentă și completă asupra stării ecologice și chimice din fiecare district hidrografic și să permită clasificarea corpurilor de apă în cinci clase conforme definițiilor normative de la punctul 1.2. În planul de gestionare a districtului hidrografic, statele membre furnizează una sau mai multe hărți ale rețelei de monitorizare a apelor de suprafață.

Pe baza analizei caracteristicilor și a studierii impactului în conformitate cu articolul 5 și anexa II, statele membre întocmesc, pentru fiecare perioadă la care se referă planul de gestionare a districtului hidrografic, un program de control al monitorizării și un program de controale operaționale. În unele cazuri, există necesitatea ca statele membre să întocmească, de asemenea, programe de controale de investigare.

Statele membre monitorizează parametrii care indică starea fiecărui element calitativ pertinent. La selectarea parametrilor pentru elementele calitative biologice, statele membre identifică nivelul taxonomic adecvat pentru a obține un grad suficient de fiabilitate și de precizie, necesar pentru clasificarea elementelor calitative. Evaluarea nivelului de fiabilitate și de precizie a rezultatelor obținute pe baza programelor de control este indicată în plan.”

9

Punctele 1.3.1-1.3.6 din anexa V la această directivă stabilesc norme privind conceperea controalelor de monitorizare, conceperea controalelor operaționale, conceperea controalelor de anchetă, frecvența controalelor, controalele suplimentare necesare pentru zonele protejate și standarde pentru controlul elementelor calitative.

10

Punctul 1.4 din anexa V la Directiva 2000/60, intitulat „Clasificarea și prezentarea stărilor ecologice”, cuprinde punctul 1.4.1, intitulat „Comparabilitatea rezultatelor controalelor biologice”, care prevede următoarele:

[…]”

11

În vederea gospodăririi apelor, legislația spaniolă face distincție între două categorii de bazine hidrografice, și anume bazinele hidrografice „intercomunitare”, care cuprind apele care circulă pe teritoriul mai multor comunități autonome și cu privire la care numai statul poate să legifereze, și bazinele „intracomunitare”, care se află pe teritoriul unei singure comunități autonome și cu privire la care comunitățile autonome își pot asuma competențe normative.

12

Conform articolului 149 alineatul 3 din Constituție:

„Domeniile de competență care nu au fost transferate în mod expres statului prin această Constituție pot fi preluate de către comunitățile autonome în temeiul statutelor respective. În domeniile care nu sunt preluate prin statutele privind autonomia, competența revine statului, ale cărui norme au supremație în caz de conflict în toate materiile care nu intră în sfera competenței exclusive a comunităților autonome. În orice caz, legislația statului completează legislația comunităților autonome.”

13

În ceea ce privește bazinele hidrografice intercomunitare, punerea în aplicare a dispozițiilor vizate ale Directivei 2000/60 s‑a realizat prin Ordinul ARM/2656/2008 din 10 septembrie 2008 de aprobare a instrucțiunilor privind planificarea hidrologică (BOE nr. 229 din 22 septembrie 2008, p. 38472, denumit în continuare „ordinul din 2008”).

14

Articolul unic alineatul (2) al ordinului din 2008 prevede că „instrucțiunile aprobate se aplică bazinelor hidrografice intercomunitare”.

15

Ordinul din 2008 a fost modificat sub anumite aspecte prin Ordinul ARM/1195/2011 din 11 mai 2011 (BOE nr. 114 din 13 mai 2011, p. 48584, denumit în continuare „ordinul din 2011”).

16

În ceea ce privește bazinele hidrografice intracomunitare, numai comunitatea autonomă Catalonia și‑a exercitat competența normativă pentru punerea în aplicare a dispozițiilor în cauză ale Directivei 2000/60. În acest scop, a adoptat două măsuri, și anume Decretul 380/2006 din 10 octombrie 2006 de aprobare a regulamentului de planificare hidrologică în Catalonia (Diario Oficial de la Generalidad de Cataluña nr. 4740 din 16 octombrie 2006, p. 42776, denumit în continuare „Decretul 380/2006”) și, respectiv, Acordul guvernamental GOV/128/2008 din 3 iunie 2008 privind programul de monitorizare și control al bazinului fluvial al Cataloniei (denumit în continuare „acordul guvernamental din 2008”).

17

Printr‑o scrisoare de punere în întârziere din 24 februarie 2009, Comisia a informat Regatul Spaniei că, în opinia sa, prin transpunerea incorectă și prin greșita aplicare în ordinea juridică spaniolă a dispozițiilor articolului 4 alineatul (8), ale articolului 7 alineatul (2), ale articolului 10 alineatele (1) și (2), precum și ale punctelor 1.3 și 1.4 din anexa V la Directiva 2000/60, acesta nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul respectivelor dispoziții.

18

Regatul Spaniei a răspuns prin scrisoarea din 23 iunie 2009.

19

Considerând că acest răspuns nu permite să se rețină că Directiva 2000/60 a fost pe deplin transpusă, Comisia a adresat, la 22 martie 2010, un aviz motivat Regatului Spaniei, invitându‑l să ia măsurile necesare pentru a se conforma avizului în termen de două luni de la primire. Acest termen a expirat la 22 mai 2010.

20

Regatul Spaniei a răspuns, după expirarea termenului stabilit în avizul motivat, prin patru scrisori în care a anunțat măsurile pe care urma să le adopte în curând pentru a se conforma avizului. De asemenea, acest stat membru a comunicat Comisiei rapoarte privind evoluția elaborării acestor măsuri, precum și un anumit număr de acte adoptate în acest scop. Printre actele comunicate Comisiei se numără în special ordinul din 2011.

21

Având în vedere răspunsurile, Comisia a considerat că situația continua să fie nesatisfăcătoare în ceea ce privește transpunerea articolului 4 alineatul (8), a articolului 7 alineatul (2), a articolului 10 alineatele (1) și (2), precum și a punctelor 1.3 și 1.4 din anexa V la Directiva 2000/60 în cazul bazinelor hidrografice intracomunitare. Prin urmare, Comisia a decis să formuleze prezenta acțiune.

22

Comisia admite faptul că punctul 1.4 din anexa V la Directiva 2000/60, pe de o parte, și articolul 4 alineatul (8), articolul 7 alineatul (2), articolul 10 alineatele (1) și (2), precum și punctul 1.3 din anexa V la această directivă, pe de altă parte, au fost transpuse în ordinea juridică spaniolă prin punctul 5.1 din ordinul din 2008 și prin articolul unic alineatele (2)-(6) al ordinului din 2011. Cu toate acestea, dat fiind faptul că ordinele respective nu se aplică decât în privința bazinelor hidrografice intercomunitare, Comisia deduce ca dispozițiile sus‑menționate ale Directivei 2000/60 nu au fost transpuse în ceea ce privește bazinele hidrografice intracomunitare.

23

Regatul Spaniei arată că transpunerea în dreptul intern a obligațiilor care decurg din dispozițiile în discuție ale Directivei 2000/60 în privința bazinelor hidrografice intracomunitare situate în afara Cataloniei este garantată prin norma supletivă cuprinsă la articolul 149 alineatul 3 in fine din Constituție. Din norma supletivă menționată ar rezulta în special că, atunci când o comunitate autonomă având competență normativă într‑un anumit domeniu nu își exercită această competență sau o exercită numai parțial, normele statale rămân în vigoare fie în integralitate, fie parțial în privința aspectelor nereglementate de comunitatea autonomă. Regatul Spaniei susține deopotrivă, invocând ordinul din 2008, că în speță este garantată deplina aplicare a normelor statale în cazul bazinelor hidrografice intracomunitare. Pe de altă parte, Regatul Spaniei reproșează Comisiei faptul că a urmărit să impună modalitatea în care trebuia să aibă loc transpunerea în acest stat membru, încălcând articolul 4 alineatul (2) TUE și articolul 288 al treilea paragraf TFUE.

24

În ceea ce o privește, Comisia respinge această ultimă susținere. Referitor la aplicarea cu titlu supletiv a normelor statale în cazul bazinelor hidrografice intracomunitare, aceasta arată că interpretarea normei supletive propusă de Regatul Spaniei nu constituie o interpretare admisă în jurisprudența constituțională spaniolă. În orice caz, potrivit Comisiei, în speță, ordinele sus‑menționate nu s‑ar aplica efectiv în cazul bazinelor hidrografice intracomunitare.

25

Trebuie arătat de la bun început, în ceea ce privește obiecția invocată de Comisie și întemeiată pe netranspunerea punctului 1.4 din anexa V la Directiva 2000/60, că, în cursul ședinței, Comisia a restrâns această obiecție la netranspunerea punctului 1.4.1 subpunctele (i)-(iii) din anexa V la această directivă.

26

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, dispozițiile unei directive trebuie puse în aplicare cu o forță juridică incontestabilă, cu specificitatea, cu precizia și cu claritatea necesare în vederea satisfacerii cerinței securității juridice (a se vedea în special Hotărârea din 20 noiembrie 2003, Comisia/Franța, C-296/01, Rec., p. I-13909, punctul 54, și Hotărârea din 16 iulie 2009, Comisia/Irlanda, C-427/07, Rep., p. I-6277, punctul 55).

27

Totuși, potrivit articolului 288 al treilea paragraf TFUE, statele membre beneficiază de posibilitatea de a alege forma și mijloacele de punere în aplicare a directivelor care garantează în cea mai mare măsură atingerea rezultatului urmărit de acestea. Din această dispoziție rezultă că transpunerea unei directive nu impune în mod obligatoriu adoptarea unei măsuri legislative în fiecare stat membru.

28

De asemenea, Curtea a statuat în mod repetat că nu este necesară întotdeauna o preluare formală a dispozițiilor unei directive într‑o dispoziție legală expresă și specifică, pentru punerea în aplicare a unei directive putând fi suficient, în funcție de conținutul acesteia, un context juridic general. În special, existența unor principii generale de drept constituțional sau administrativ poate face redundantă transpunerea prin acte cu putere de lege sau prin acte administrative specifice, cu condiția însă ca aceste principii să garanteze efectiv aplicarea integrală a directivei de către administrația națională și ca, în cazul în care dispoziția în cauză din directivă urmărește să confere drepturi particularilor, situația juridică ce rezultă din aceste principii să fie suficient de precisă și de clară, iar beneficiarilor să li se ofere posibilitatea să își cunoască pe deplin drepturile și să se prevaleze de acestea, dacă este cazul, în fața instanțelor naționale (a se vedea Hotărârea din 30 noiembrie 2006, Comisia/Luxemburg, C-32/05, Rec., p. I-11323, punctul 34 și jurisprudența citată).

29

În lumina acestei jurisprudențe trebuie analizată obiecția invocată de Comisie.

30

Este cert că Regatul Spaniei nu a adoptat măsuri legislative pentru a transpune punctul 1.4 din anexa V la Directiva 2000/60 în ceea ce privește bazinele intracomunitare situate în afara Cataloniei, de vreme ce ordinul din 2008 nu se aplică decât în cazul bazinelor hidrografice intercomunitare.

31

Potrivit Regatului Spaniei, această transpunere este garantată prin norma supletivă cuprinsă la articolul 149 alineatul 3 in fine din Constituție, potrivit căreia, atunci când comunitățile autonome nu și‑au exercitat competența normativă pentru transpunerea Directivei 2000/60, ordinul din 2008 se aplică și în ceea ce privește respectivele bazine intracomunitare.

32

Mai întâi, presupunând că, în speță, s‑ar putea aplica norma supletivă, Regatul Spaniei nu a explicat însă în ce modalitate acest principiu ar permite să se remedieze lipsa unei reglementări privind bazinele hidrografice intracomunitare, ținând seama de limitarea expresă a domeniului de aplicare al ordinului din 2008 la bazinele hidrografice intercomunitare.

33

În continuare, trebuie arătat că, în cazul în care aplicarea cu titlu supletiv a ordinului din 2008 ar trebui înțeleasă în sensul că dispozițiile de punere în aplicare pe care le prevede la punctul 5.1 se aplică, astfel cum a arătat avocatul general la punctele 23-25 din concluzii, dincolo de modul de redactare a articolului unic alineatul (2) al acestui ordin, și bazinelor hidrografice intracomunitare, situația juridică care ar decurge din aceasta nu ar îndeplini cerințele de claritate și de precizie care trebuie să caracterizeze măsurile naționale de transpunere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 ianuarie 2002, Comisia/Italia, C-372/99, Rec., p. I-819, punctul 18).

34

Trebuie să se adauge de asemenea că, fără a fi contrazisă cu privire la acest aspect de Regatul Spaniei și întemeindu‑se pe un raport al Consejo de Estado din 15 decembrie 2010, Comisia menționează incertitudinea care există în stadiul actual al dreptului constituțional spaniol cu privire la conținutul normei supletive ca instrument de garantare a punerii în aplicare a dreptului Uniunii.

35

În sfârșit, trebuie arătat, potrivit jurisprudenței dezvoltate de Tribunal Constitucional, pe care Regatul Spaniei o citează în observațiile sale, că articolul 149 alineatul 3 in fine din Constituție pare să nu permită aplicarea normelor statale cu titlu supletiv în cazul în care lipsește reglementarea comunităților autonome, ci numai pentru a acoperi lacunele identificate. Trebuie să se adauge că, în ședință, Regatul Spaniei a confirmat faptul că, în speță, comunitățile autonome, cu excepția comunității autonome Catalonia, nu și‑au exercitat competența normativă. În aceste condiții, aplicarea normei supletive în speță nu ar fi relevantă în ceea ce privește bazinele hidrografice intracomunitare situate în afara Cataloniei.

36

În ceea ce privește trimiterea pe care planurile de gospodărire a bazinelor hidrografice intracomunitare o fac la ordinul din 2008, invocată pentru a demonstra deplina aplicare a respectivului ordin în cazul acestor bazine, ținând seama de cele de mai sus, Regatul Spaniei nu a demonstrat că, atunci când au avut în vedere ordinul din 2008 în planurile de gospodărire a respectivelor bazine, comunitățile autonome au acționat în temeiul unei obligații juridice. Or, din moment ce această trimitere reflectă numai o practică administrativă care poate, prin natura sa, să fie modificată în orice moment și care este lipsită de o publicitate adecvată, nu se poate considera că aceasta constituie o executare valabilă a obligațiilor care decurg din tratat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 ianuarie 2011, Comisia/Luxemburg, C-490/09, Rep., p. I-247, punctul 47 și jurisprudența citată).

37

În ceea ce privește argumentul Regatului Spaniei potrivit căruia Comisia ar fi încercat să impună modalitatea în care urma să aibă loc transpunerea dispozițiilor în cauză, încălcând articolul 4 alineatul (2) TUE și articolul 288 al treilea paragraf TFUE, trebuie să se constate că acest argument se întemeiază pe o interpretare eronată a cererii introductive a Comisiei. Astfel, în cererea sa introductivă, Comisia nu a indicat sau nu a propus Curții modalitatea în care urma să aibă loc transpunerea dispozițiilor în cauză ale Directivei 2000/60 în ordinea juridică spaniolă.

38

Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se considere că este fondată obiecția întemeiată pe netranspunerea punctului 1.4.1 subpunctele (i)-(iii) din anexa V la Directiva 2000/60, la care face trimitere articolul 8 alineatul (2) din această directivă.

39

Este cert că, în versiunea care era în vigoare la data expirării termenului stabilit în avizul motivat, ordinul din 2008 nu prevedea nicio dispoziție de punere în aplicare a articolului 4 alineatul (8), a articolului 7 alineatul (2) și a articolului 10 alineatele (1) și (2) din Directiva 2000/60, precum și a punctului 1.3 din anexa V la aceasta, la care face trimitere articolul 8 alineatul (2) din directiva menționată.

40

Regatul Spaniei invocă în înscrisurile sale transpunerea acestor dispoziții prin ordinul din 2011, în legătură cu norma supletivă. Trebuie arătat în această privință că, în orice caz, ordinul din 2011 nu a intrat în vigoare decât după expirarea termenului stabilit în avizul motivat. Or, potrivit unei jurisprudențe constante, existența neîndeplinirii obligațiilor trebuie apreciată în funcție de situația din statul membru în cauză astfel cum se prezenta aceasta la momentul expirării termenului stabilit în avizul motivat, schimbările intervenite ulterior neputând fi luate în considerare de Curte (a se vedea Hotărârea din 6 noiembrie 2012, Comisia/Ungaria, C‑286/12, punctul 41 și jurisprudența citată).

41

În ceea ce privește, pe de altă parte, termenul de 12 ani prevăzut la articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2000/60 pentru stabilirea și/sau pentru punerea în aplicare a anumitor limitări ale emisiilor indicate în această dispoziție, trebuie arătat că articolul 24 alineatul (1) din directiva menționată stabilește un termen de transpunere a acesteia, inclusiv a articolului 10. Trebuie să se constate, așadar, după cum a procedat avocatul general la punctul 7 din concluzii, că articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2000/60 nu prevede un termen pentru punerea în aplicare a dispoziției menționate, ci un termen în care trebuie să fie efectuate controalele.

42

În consecință, este fondată obiecția întemeiată pe netranspunerea articolului 4 alineatul (8), a articolului 7 alineatul (2) și a articolului 10 alineatele (1) și (2) din Directiva 2000/60, precum și a punctului 1.3 din anexa V la aceasta, la care face trimitere articolul 8 alineatul (2) din directiva menționată.

43

Regatul Spaniei se întemeiază pe două măsuri adoptate de această comunitate autonomă în termenul stabilit în avizul motivat, și anume Decretul 380/2006 și acordul guvernamental din 2008, pentru a demonstra executarea obligațiilor care decurg din Directiva 2000/60 în ceea ce privește bazinele hidrografice intracomunitare situate în Catalonia. În plus, invocă alte trei măsuri adoptate de această comunitate autonomă după expirarea termenului stabilit în avizul motivat, și anume planul de gospodărire pentru districtul hidrografic în Catalonia din 23 noiembrie 2010, programul de măsuri aprobat prin acordul guvernamental al Generalidad de Cataluña din 23 noiembrie 2010 (denumit în continuare „programul de măsuri din 23 noiembrie 2010”) și Decretul regal 1219/2011 privind aprobarea planului de gospodărire a districtului bazinului fluvial al Cataloniei (BOE din 22 septembrie 2011, denumit în continuare „Decretul regal 1219/2011”), fără a indica însă, în ceea ce privește această ultimă măsură, care sunt dispozițiile din Directiva 2000/60 pe care aceasta urmărește să le pună în aplicare.

44

Comisia arată că, încălcându‑și obligația de cooperare loială, Regatul Spaniei nu a comunicat Comisiei, în ceea ce privește bazinele hidrografice intracomunitare situate în Catalonia, măsurile de transpunere a Directivei 2000/60 și nici nu le‑a anexat la memoriul în apărare. Cu titlu subsidiar, aceasta menționează, printre altele, că nu se poate lua în considerare Decretul regal 1219/2011, deoarece a fost adoptat după expirarea termenului stabilit în avizul motivat.

45

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că nu se poate ține seama de programul de măsuri din 23 noiembrie 2010 și nici de Decretul regal 1219/2011, pe care Regatul Spaniei le‑a invocat ca măsuri de transpunere a dispozițiilor Directivei 2000/60, din moment ce aceste măsuri au fost adoptate după expirarea termenului stabilit în avizul motivat.

46

În ceea ce privește transpunerea articolului 7 alineatul (2), precum și a articolului 10 alineatele (1) și (2) din Directiva 2000/60, Regatul Spaniei se întemeiază, sub acest aspect, pe lângă Decretul 380/2006 și acordul guvernamental din 2008, și pe programul de măsuri din 23 noiembrie 2010. În consecință, aceste dispoziții ale Directivei 2000/60 nu au fost transpuse decât parțial în termenul stabilit în avizul motivat.

47

În consecință, trebuie să se constate că sunt fondate obiecțiile invocate de Comisie și întemeiate pe netranspunerea de către Regatul Spaniei a acestor dispoziții ale Directivei 2000/60.

48

În ceea ce privește transpunerea articolului 4 alineatul (8) din această directivă, Regatul Spaniei arată că aceste dispoziții au fost transpuse prin Decretul 380/2006. Referitor la transpunerea punctului 1.3 și a punctului 1.4.1 subpunctele (i)-(iii) din anexa V la directiva menționată, la care face trimitere articolul 8 alineatul (2) din aceasta, statul membru vizat se întemeiază, sub acest aspect, pe acordul guvernamental din 2008.

49

În această privință, trebuie să se arate, desigur, că Regatul Spaniei a invocat respectivele măsuri de transpunere pentru prima dată în stadiul memoriului în apărare, fapt care nu se poate concilia cu obligația de cooperare loială care incumbă statelor membre în temeiul articolului 4 alineatul (3) TUE. Prezenta acțiune nu are însă ca obiect neîndeplinirea obligației de informare, ci neîndeplinirea obligației de transpunere a anumitor dispoziții ale Directivei 2000/60. Simplul fapt că Regatul Spaniei nu a informat Comisia în procedura precontencioasă că transpunerea avusese loc deja nu este suficient pentru a stabili pretinsa neîndeplinire a obligațiilor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iunie 2005, Comisia/Italia, C-456/03, Rec., p. I-5335, punctele 46 și 47).

50

Astfel, în măsura în care dispozițiile de drept intern invocate de Regatul Spaniei erau în vigoare la expirarea termenului stabilit în avizul motivat, ele trebuie luate în considerare de Curte pentru a aprecia existența unei neîndepliniri a obligațiilor (a se vedea Hotărârea din 16 iunie 2005, Comisia/Italia, citată anterior, punctul 48).

51

În ceea ce privește articolul 4 alineatul (8) din Directiva 2000/60 și punctul 1.3 și punctul 1.4.1 subpunctele (i)-(iii) din anexa V la această directivă, trebuie să se constate că, în speță, Comisia nu a ridicat nicio obiecție de fond în privința Decretului 380/2006 și a acordului guvernamental din 2008, despre care Regatul Spaniei susține că transpun dispozițiile sus‑menționate ale Directivei 2000/60.

52

Prin urmare, trebuie respinsă obiecția întemeiată pe lipsa transpunerii articolului 4 alineatul (8) și a punctului 1.3 și a punctului 1.4.1 subpunctele (i)-(iii) din anexa V la Directiva 2000/60, la care face trimitere articolul 8 alineatul (2) din aceasta.

53

În aceste condiții, acțiunea trebuie respinsă în măsura în care se urmărește să se constate netranspunerea de către Regatul Spaniei a articolului 4 alineatul (8), a punctului 1.3 și a punctului 1.4.1 subpunctele (i)-(iii) din anexa V la Directiva 2000/60, la care face trimitere articolul 8 alineatul (2) din această directivă, în ceea ce privește bazinele hidrografice intracomunitare situate în Catalonia.

54

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie constatat că, prin neluarea tuturor măsurilor necesare pentru a transpune articolul 4 alineatul (8), articolul 7 alineatul (2), articolul 10 alineatele (1) și (2), precum și punctul 1.3 și punctul 1.4.1 subpunctele (i)-(iii) din anexa V la Directiva 2000/60, la care face trimitere articolul 8 alineatul (2) din aceasta, în ceea ce privește bazinele hidrografice intracomunitare situate în afara Cataloniei, precum și articolul 7 alineatul (2) și articolul 10 alineatele (1) și (2) din Directiva 2000/60, în ceea ce privește bazinele hidrografice intracomunitare situate în Catalonia, Regatul Spaniei nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul directivei menționate.

55

Se impune să se respingă în rest acțiunea.

56

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În temeiul alineatului (3) al acestui articol, în cazul în care părțile cad fiecare în pretenții cu privire la unul sau mai multe capete de cerere, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată. Cu toate acestea, în cazul în care împrejurările cauzei justifică acest lucru, Curtea poate decide ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, o parte să suporte o fracțiune din cheltuielile de judecată efectuate de cealaltă parte.

57

În speță, întrucât Comisia a solicitat obligarea Regatului Spaniei la plata cheltuielilor de judecată, iar acesta a căzut în pretenții cu privire la partea esențială a motivelor sale și întrucât acest stat nu a transmis în procedura precontencioasă toate informațiile utile cu privire la dispozițiile din dreptul național prin care considera că și‑a îndeplinit diversele obligații rezultate din Directiva 2000/60, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară și hotărăște: