EUR-Lex Access to European Union law
This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 62019CN0398
Case C-398/19: Request for a preliminary ruling from the Kammergericht Berlin (Germany) lodged on 23 May 2019 — BY
Cauza C-398/19: Cerere de decizie preliminară introdusă de Kammergericht Berlin (Germania) la 23 mai 2019 — BY
Cauza C-398/19: Cerere de decizie preliminară introdusă de Kammergericht Berlin (Germania) la 23 mai 2019 — BY
JO C 288, 26.8.2019, p. 24–25
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
26.8.2019 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 288/24 |
Cerere de decizie preliminară introdusă de Kammergericht Berlin (Germania) la 23 mai 2019 — BY
(Cauza C-398/19)
(2019/C 288/31)
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Kammergericht Berlin
Părțile din procedura principală
Reclamant: BY
Cealaltă parte: Generalstaatsanwaltschaft Berlin
Întrebările preliminare
1) |
Principiile din Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 6 septembrie 2016 în cauza Petruhhin (C-182/15) (1) cu privire la aplicarea articolelor 18 și 21 TFUE se aplică în cazul cererii formulate de un stat terț privind extrădarea unui cetățean al Uniunii și în cazul în care persoana urmărită și-a transferat centrul intereselor în statul membru solicitat la o dată la care acesta nu era încă cetățean al Uniunii? |
2) |
În temeiul Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din 6 septembrie 2016 pronunțată în cauza Petruhhin (C-182/15), statul membru de origine, informat prin intermediul cererii de extrădare, este obligat să solicite statului terț solicitant să îi transmită dosarul cauzei pentru a examina preluarea urmăririi penale? |
3) |
Statul membru căruia i se solicită de către un stat terț extrădarea unui cetățean al Uniunii este obligat, în temeiul Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din 6 septembrie 2016 în cauza Petruhhin (C-182/15), să refuze extrădarea și să preia el însuși urmărirea penală, dacă dreptul său național îi permite acest lucru? |
(1) EU:C:2016:630.