21.9.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 311/17

—

anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 25 martie 2015 în cauza T-455/13;

—

anularea Deciziei Comisiei Europene, Ref. Ares(2013)2028929, din 12 iunie 2013 prin care s-a respins cererea formulată de SEA Handling având ca obiect obținerea accesului la anumite documente aferente procedurii în materie de ajutoare de stat SA. 21420 – Italia/SEA Handling;

—

obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată, inclusive a celor aferente procedurii din fața Tribunalului.

1.

Primul motiv: eroare de drept, contrarietate și insuficiența motivării hotărârii atacate, în aprecierea excepției privind protecția obiectivelor activităților de anchetă care figurează la articolul 4 alineatul (2) a treia liniuță din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 (1).

Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin aceea că a apreciat că Comisia a recurs în mod ilegal la prezumția generală de confidențialitate în prezența unei cereri de acces având ca obiect documente specifice. Interpretarea pe care Tribunalul a reținut-o cu privire la excepția privind protecția obiectivelor activităților de anchetă, prevăzută la articolul 4 alineatul (2) a treia liniuță din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, introduce o limitare a dreptului de acces la documente (i) disproporționată în raport cu scopurile urmărite de articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 și (ii) nu este motivată corespunzător.

Prin intermediul primei critici, recurenta susține că Tribunalul nu poate permite Comisiei să opună prezumția generală unei cereri de acces la documente într-o procedură în materie de ajutoare de stat care identifică în mod precis și detaliat documentele solicitate. Iar aceasta cu atât mai mult cu cât, într-un context precum cel din această cauză, caracterizat de încălcări procedurale regretabile imputabile Comisiei, un astfel de demers conduce la a transforma în prezumție irefragabilă prezumția generală de confidențialitate, fără ca persoana care solicită accesul la documente să aibă posibilitatea de a contesta acest lucru, cu încălcarea textului articolului 4 din Regulamentul nr.o1049/2001.

Prin intermediul celei de a doua critici, recurenta susține că hotărârea atacată nu a fost corect motivată, întrucât nu a indicat care sunt motivele pentru care Tribunalul apreciază că este posibilă aplicarea principiului juridic enunțat în Hotărârea Curții din 29 iunie 2010, Comisia/Technische Glaswerke Illmenau, cauza C-139/07P, EU:C:2010:376, unor cazuri caracterizate de o cerere de acces nu la dosar în integralitate, ci la documente individuale, desemnate cu precizie.

2.

Al doilea motiv: eroare de drept în hotărârea atacată, în măsura în care exclude posibilitatea unui acces parțial la documente.

Tribunalul a săvârșit o eroare prin aceea că a apreciat că aplicarea prezumției generale justifica refuzul divulgării documentelor solicitate, autorizând Comisia să nu acorde un acces parțial la acestea. În prezentul caz, condițiile care au determinat în trecut Curtea să refuze accesul parțial la documente acoperite de prezumțiile generale de confidențialitate nu erau întrunite, iar Comisia nu putea, așadar, să refuze în mod legal accesul parțial pentru simplul motiv că documentele făceau parte dintr-un dosar administrativ într-o procedură de control a unor ajutoare de stat.

3.

Al treilea motiv: eroare de drept în hotărârea atacată, în măsura în care Tribunalul nu și-a îndeplinit obligația de a examina documentele care fac obiectului refuzului accesului.

Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin aceea că nu și-a îndeplinit obligația de a examina documentele care fac obiectului refuzului accesului, apreciind că poate să controleze demersul Comisiei fără a consulta documentele în cauză.

4.

Al patrulea motiv: contradicție și eroare de drept, în măsura în care Tribunalul nu a acordat importanța corespunzătoare abaterilor procedurale săvârșite cu ocazia adoptării deciziei atacate.

Hotărârea atacată este afectată de o eroare de drept în măsura în care a negat că erorile procedurale săvârșite de Comisie ar fi avut consecințe asupra capacității recurentei de a-și prezenta punctul de vedere cu privire la aplicabilitatea în speță prezumției de confidențialitate. Tribunalul nu a ținut seama de faptul că erorile în discuție au compromis drepturile procedurale ale solicitantului, transformând astfel, de fapt, prezumția generală de atingere adusă activităților de anchetă, care este o prezumție relativă, în prezumție irefragabilă.

5.

Al cincilea motiv: eroare de drept în măsura în care Tribunalul a negat existența unui interes public superior.

Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin aceea că a afirmat că nu exista niciun interes public superior de natură să fie opus excepțiilor prevăzute la articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, fără a ține seama, cum ar fi trebuit, de argumentele prezentate de recurentă cu privire la acest aspect.