EUR-Lex Access to European Union law
This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 62010CA0617
Case C-617/10: Judgment of the Court (Grand Chamber) of 26 February 2013 (request for a preliminary ruling from the Haparanda tingsrätt — Sweden) — Åklagaren v Hans Åkerberg Fransson (Charter of Fundamental Rights of the European Union — Field of application — Article 51 — Implementation of European Union law — Punishment of conduct prejudicial to own resources of the European Union — Article 50 — Ne bis in idem principle — National system involving two separate sets of proceedings, administrative and criminal, to punish the same wrongful conduct — Compatibility)
Cauza C-617/10: Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 26 februarie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Haparanda tingsrätt — Suedia) — Åklagaren/Hans Åkerberg Fransson (Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene — Domeniu de aplicare — Articolul 51 — Punere în aplicare a dreptului Uniunii — Sancționarea comportamentelor care aduc atingere unei resurse proprii a Uniunii — Articolul 50 — Principiul ne bis in idem — Sistem național care implică două proceduri separate, administrativă și penală, pentru sancționarea aceluiași comportament ilicit — Compatibilitate)
Cauza C-617/10: Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 26 februarie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Haparanda tingsrätt — Suedia) — Åklagaren/Hans Åkerberg Fransson (Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene — Domeniu de aplicare — Articolul 51 — Punere în aplicare a dreptului Uniunii — Sancționarea comportamentelor care aduc atingere unei resurse proprii a Uniunii — Articolul 50 — Principiul ne bis in idem — Sistem național care implică două proceduri separate, administrativă și penală, pentru sancționarea aceluiași comportament ilicit — Compatibilitate)
JO C 114, 20.4.2013, p. 7–8
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
|
20.4.2013 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 114/7 |
Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 26 februarie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Haparanda tingsrätt — Suedia) — Åklagaren/Hans Åkerberg Fransson
(Cauza C-617/10) (1)
(Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene - Domeniu de aplicare - Articolul 51 - Punere în aplicare a dreptului Uniunii - Sancționarea comportamentelor care aduc atingere unei resurse proprii a Uniunii - Articolul 50 - Principiul ne bis in idem - Sistem național care implică două proceduri separate, administrativă și penală, pentru sancționarea aceluiași comportament ilicit - Compatibilitate)
2013/C 114/08
Limba de procedură: suedeza
Instanța de trimitere
Haparanda tingsrätt
Părțile din procedura principală
Reclamant: Åklagaren
Pârât: Hans Åkerberg Fransson
Obiectul
Cerere de decizie preliminară — Haparanda tingsrätt — Interpretarea articolului 6 TUE și a articolului 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene — Jurisprudență națională care impune existența unui temei clar în Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului sau în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului pentru înlăturarea aplicării dispozițiilor naționale susceptibile a fi contrare principiului ne bis in idem — Reglementare națională potrivit căreia unul și același comportament contrar dreptului fiscal poate fi sancționat, pe de o parte, pe plan administrativ printr-o taxă suplimentară și, pe de altă parte, pe plan penal prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea — Compatibilitate cu principiul ne bis in idem a unui sistem național care implică două proceduri separate pentru sancționarea aceluiași comportament ilicit
Dispozitivul
|
1. |
Principiul ne bis in idem enunțat la articolul 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene nu se opune ca un stat membru să impună, pentru aceleași fapte de nerespectare a obligațiilor declarative în domeniul taxei pe valoarea adăugată, în mod succesiv, o sancțiune fiscală și o sancțiune penală în măsura în care prima sancțiune nu îmbracă un caracter penal, aspect care trebuie verificat de instanța națională. |
|
2. |
Dreptul Uniunii nu reglementează raporturile dintre Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, și ordinile juridice ale statelor membre și nu stabilește nici consecințele care trebuie deduse de instanța națională în cazul unui conflict între drepturile garantate de această convenție și o normă de drept național. |
|
3. |
Dreptul Uniunii se opune unei practici judiciare care subordonează obligația instanței naționale de a lăsa neaplicată orice dispoziție contrară unui drept fundamental garantat de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene condiției ca această contrarietate să reiasă cu claritate din textul acestei carte sau din jurisprudența aferentă, din moment ce refuză instanței naționale puterea de a aprecia pe deplin, eventual cu cooperarea Curții, compatibilitatea respectivei dispoziții cu aceeași cartă. |