5.5.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 133/3

1.

Dispozițiile Acordului privind aspectele legate de comerț ale drepturilor de proprietate intelectuală, care constituie Anexa 1 C la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), semnat la Marrakech la 15 aprilie 1994, și care a fost aprobat prin Decizia 94/800/CE a Consiliului din 22 decembrie 1994 privind încheierea, în numele Comunității Europene, referitor la domeniile de competența sa, a acordurilor obținute în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994) și dispozițiile Tratatului Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI) privind interpretările și execuțiile și fonogramele din 20 decembrie 1996 sunt aplicabile în ordinea juridică a Uniunii.

Întrucât Convenția internațională privind protecția artiștilor interpreți sau executanți, a producătorilor de fonograme și a organismelor de radiodifuziune, adoptată la Roma la 26 octombrie 1961, nu face parte din ordinea juridică a Uniunii, nu îi este aplicabilă, însă produce efecte indirecte în privința acesteia.

Particularii nu pot invoca direct nici această convenție, nici respectivul acord și nici tratatul sus menționat.

Noțiunea „comunicare publică”, prevăzută în Directiva 92/100/CEE a Consiliului din 19 noiembrie 1992 privind dreptul de închiriere și de împrumut și anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietății intelectuale și în Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională, trebuie interpretată în lumina noțiunilor echivalente cuprinse în aceeași convenție, în acordul respectiv, precum și în tratatul sus menționat și astfel încât să rămână compatibilă cu acestea din urmă, având de asemenea în vedere contextul în care asemenea noțiuni se înscriu și scopul urmărit de dispozițiile convenționale relevante în materie de proprietate intelectuală.

2.

Noțiunea „comunicare publică” prevăzută la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 92/100 trebuie interpretată în sensul că nu acoperă situația difuzării gratuite de fonograme într un cabinet stomatologic, precum cel din acțiunea principală, în cadrul exercitării unei profesii liberale, în avantajul clientelei, care beneficiază de aceasta independent de voința sa. Prin urmare, o astfel de difuzare nu conferă producătorilor de fonograme dreptul de a percepe o remunerație.