–

pentru UH, de D. Mac Cárthaigh, abhcóide, și S. Ó Tuathail, abhcóide sinsir;

–

pentru Irlanda, de M. Browne, M. Teahan și A. Joyce, în calitate de agenți, asistați de C. Ó hOisín, abhcóide sinsir, și T. O’Malley, abhcóide;

–

pentru guvernul polonez, de B. Majczyna, în calitate de agent;

–

pentru Comisia Europeană, de C. Cunniffe, L. Haasbeek și F. Erlbacher, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 288 TFUE, precum și a articolului 58 alineatul (4), a articolului 59 alineatul (3) și a articolului 61 alineatul (1) din Directiva 2001/82/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la produsele medicamentoase veterinare (JO 2001, L 311, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 31, p. 200), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2004/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 (JO 2004, L 136, p. 58, Ediție specială, 13/vol. 44, p. 140) (denumită în continuare „Directiva 2001/82”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între UH, pe de o parte, și Aire Talmhaíochta, Bia agus Mara (ministrul agriculturii, alimentației și mediului marin, Irlanda), Éire (Irlanda) și Ard‑Aighne (procurorul general, Irlanda), pe de altă parte, în legătură cu compatibilitatea cu cerințele lingvistice prevăzute de Directiva 2001/82 a legislației irlandeze privind etichetarea și prospectul medicamentelor veterinare.

3

Titlul V din Directiva 2001/82, denumit „Etichetare și prospect”, cuprinde printre altele articolele 58, 59 și 61 din aceasta.

4

Articolul 58 din directiva menționată prevede la alineatele (1) și (4):

„(1)   Cu excepția medicamentelor prevăzute la articolul 17 alineatul (1), autoritatea competentă aprobă ambalajul direct și ambalajul exterior al medicamentelor veterinare. Pe ambalaj sunt înscrise următoarele informații, care sunt conforme cu datele și documentele furnizate în conformitate cu articolele 12-13d și cu rezumatul caracteristicilor produsului și sunt lizibile:

[…]

(4)   Datele menționate la alineatul (1) literele (f)-(l) trebuie să apară pe ambalajul exterior și pe recipientul produselor medicamentoase în limba sau limbile țării în care acestea sunt introduse pe piață.”

5

Potrivit articolului 59 din Directiva 2001/82:

„(1)   În ceea ce privește fiolele, datele enumerate în primul paragraf al articolului 58 alineatul (1) se prezintă pe ambalajul exterior. Cu toate acestea, pe ambalajul direct sunt necesare numai datele următoare:

(2)   În ceea ce privește ambalajele directe mici, care conțin o singură doză, altele decât fiolele, pe care prezentarea datelor menționate la alineatul (1) este imposibilă, cerințele articolului 58 alineatele (1), (2) și (3) se aplică numai ambalajului exterior.

(3)   Datele menționate la alineatul (1) a treia și a șasea liniuță apar pe ambalajul exterior și pe ambalajul direct al medicamentelor în limba sau limbile țării unde sunt introduse pe piață.”

6

Articolul 61 alineatul (1) primul paragraf din această directivă prevede:

„Includerea unui prospect însoțitor în ambalajul medicamentelor veterinare este obligatorie, cu excepția cazului în care toate informațiile prevăzute de prezentul articol pot fi prezentate pe ambalajul direct și pe ambalajul exterior. Statele membre iau toate măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că prospectul însoțitor are legătură exclusiv cu medicamentul veterinar împreună cu care este ambalat. Prospectul însoțitor este scris în termeni inteligibili pentru publicul larg și în limba sau limbile oficiale ale statului membru unde se introduce pe piață medicamentul.”

7

Informațiile care trebuie să figureze pe acest prospect sunt enumerate la articolul 61 alineatul (2) literele (a)-(i) din directiva menționată.

8

Considerentele (52), (53) și (96) ale Regulamentul (UE) 2019/6 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind produsele medicinale veterinare și de abrogare a Directivei 2001/82/CE (JO 2019, L 4, p. 43) au următorul cuprins:

[…]

9

Articolul 7 din acest regulament, intitulat „Regimul lingvistic”, prevede:

„(1)   Limba sau limbile folosite pentru rezumatul caracteristicilor produsului și pentru informațiile care figurează pe etichetă și pe prospect sunt, cu excepția cazului în care statul membru stabilește altfel, o limbă sau limbile oficiale ale statului membru în care produsul medicinal veterinar este pus la dispoziție pe piață.

(2)   Produsele medicinale veterinare pot fi etichetate în mai multe limbi.”

10

Articolul 149 primul paragraf din regulamentul menționat prevede:

„Directiva 2001/82/CE se abrogă.”

11

Potrivit articolului 160 din același regulament, intitulat „Intrarea în vigoare și aplicarea”:

„Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Regulamentul se aplică de la 28 ianuarie 2022.”

12

Directiva 2001/82 a fost transpusă în ordinea juridică irlandeză prin Rialacháin na gComhphobal Eorpach (Leigheasanna Ainmhithe) 2007 (I. R. Uimh. 144 din 2007) [Regulamentul din 2007 al Comunităților Europene (medicamente veterinare) (S. I. nr. 144/2007)] și ulterior, după abrogarea acestui regulament, prin Rialacháin na gComhphobal Eorpach (Leigheasanna Ainmhithe) (Uimh. 2), 2007 (I. R. Uimh. 786 din 2007) [Regulamentul din 2007 al Comunităților Europene (medicamente veterinare) (nr. 2) (S. I. nr. 786/2007)].

13

Acest din urmă regulament prevede că informațiile care trebuie să figureze pe ambalajele exterioare, pe ambalajele directe și în prospectele medicamentelor veterinare „sunt redactate în limba engleză sau irlandeză”.

14

Reclamantul din litigiul principal este un resortisant irlandez vorbitor nativ de limbă irlandeză și originar din Gaeltacht din Galway (regiunea vorbitorilor de limbă irlandeză din Galway, Irlanda). Acesta vorbește limba irlandeză acasă și la locul de muncă și desfășoară toate activitățile oficiale în limba irlandeză, în măsura în care există resurse disponibile în acest sens. El are un câine și, prin urmare, are nevoie de medicamente veterinare. Nemulțumirea sa este determinată de faptul că informațiile care însoțesc medicamentele veterinare sunt redactate exclusiv în limba engleză, iar nu, astfel cum impune Directiva 2001/82, în ambele limbi oficiale ale Irlandei, și anume în limbile engleză și irlandeză.

15

În urma unui schimb de corespondență între părțile din litigiul principal, reclamantul din litigiul principal a introdus la Ard‑Chúirt (Înalta Curte, Irlanda), la 14 noiembrie 2016, o cerere având ca obiect obținerea autorizației de a exercita o cale de atac jurisdicțională („judicial review”) privind transpunerea incorectă de către ministrul agriculturii, alimentației și mediului marin a Directivei 2001/82 în raport cu cerințele lingvistice prevăzute de această directivă. Autorizația menționată i‑a fost acordată, iar cauza a fost examinată în fața instanței de trimitere la 24 și la 25 iulie 2018.

16

Reclamantul din litigiul principal a solicitat acestei instanțe în special să constate transpunerea incorectă a Directivei 2001/82 în ordinea juridică irlandeză, precum și obligația Irlandei de a‑și modifica legislația națională pentru ca informațiile vizate de directiva menționată să fie redactate în cele două limbi oficiale ale statului, cu alte cuvinte atât în limba engleză, cât și în limba irlandeză, pentru medicamentele veterinare introduse pe piața acestui stat, cele două versiuni lingvistice trebuind să aibă același tip de caractere, acordându‑se în mod clar prioritate versiunii irlandeze, întrucât este limba națională și prima limbă oficială.

17

După ce, la 26 iulie 2019, a admis interesul reclamantului din litigiul principal de a exercita acțiunea, pentru motivul că dispozițiile Directivei 2001/82 în materie de regim lingvistic sunt clare, precise și necondiționate, și a constatat că legislația națională nu este conformă cu aceste dispoziții, instanța de trimitere a arătat totuși că, începând de la 28 ianuarie 2022, data intrării în vigoare a Regulamentului 2019/6, conform articolului 160 din acesta, informațiile care trebuie să figureze pe ambalajele exterioare, pe ambalajele primare și în prospectele medicamentelor veterinare vor putea fi redactate în limba engleză sau în limba irlandeză. Instanța menționată a ridicat, așadar, problema dacă, în pofida încălcării dreptului Uniunii în speță, dispune de o putere discreționară care permite, pentru considerente de oportunitate, să nu admită concluziile acțiunii, astfel cum este autorizată să procedeze o instanță națională în cazul încălcării dreptului național, și a invitat părțile din litigiul principal să formuleze orice observație în această privință.

18

Reclamantul din litigiul principal a susținut că o astfel de putere discreționară nu poate fi admisă în cazul încălcării dreptului Uniunii, având în vedere principiile efectului direct și supremației, dreptului la protecție jurisdicțională efectivă, prevăzut la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, și respectării statului de drept.

19

La rândul lor, Aire Talmhaíochta, Bia agus Mara, Éire (ministrul agriculturii, alimentației și mediului marin, Irlanda), Éire (Irlanda) și Ard‑Aighne (procurorul general, Irlanda), pârâți în litigiul principal, au amintit că, chiar și în cazul în care un reclamant contestă cu succes decizia unei autorități publice pe calea unui control jurisdicțional, instanța sesizată poate, în mod discreționar, să refuze să admită măsurile solicitate de acest reclamant în considerarea anumitor împrejurări precum lipsa utilității măsurilor sau existența unui prejudiciu pentru terți.

20

Or, în speță, beneficiul pe care reclamantul din litigiul principal l‑ar putea obține din măsurile solicitate ar fi foarte limitat ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului 2019/6 de la 28 ianuarie 2022. În plus, acordarea acestor măsuri ar putea determina furnizorii și distribuitorii de medicamente veterinare să se retragă de pe piața irlandeză, având în vedere constrângerile pe care le implică obligația de a redacta informațiile în limbile engleză și irlandeză, ceea ce ar determina consecințe grave asupra sănătății animale, precum și asupra situației economice și sociale.

21

Având în vedere argumentele astfel prezentate în fața sa, instanța de trimitere dorește să verifice dacă refuzul de a acorda măsurile solicitate de reclamantul din litigiul principal nu ar aduce atingere dreptului Uniunii.

22

În aceste condiții, Ard‑Chúirt (Înalta Curte) a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

23

În observațiile lor scrise, Irlanda și guvernul polonez pun în discuție admisibilitatea întrebărilor preliminare.

24

Irlanda susține, pe de o parte, că a transpus în mod corespunzător dispozițiile Directivei 2001/82 în discuție în litigiul principal, al căror text ar fi echivoc, astfel încât decizia acestui stat membru de a le pune în aplicare într‑un mod care permite utilizarea numai a uneia dintre limbile sale oficiale ar ține de marja sa de apreciere.

25

Pe de altă parte, din finalitatea expresă a directivei menționate ar reieși că drepturile care decurg din aceasta nu constituie drepturi lingvistice sau culturale, ci mai curând drepturi privind accesul la informații referitoare la medicamentele veterinare. Asemenea drepturi ar fi încălcate numai dacă un consumator ar fi în posesia unor ambalaje sau a unor etichete pe care nu le‑ar putea înțelege în totalitate. Or, reclamantul din litigiul principal nu ar susține că s‑a confruntat cu un ambalaj sau cu o etichetă pe care nu le putea înțelege pe deplin.

26

Potrivit guvernului polonez, dreptul Uniunii nu impune instanțelor naționale să acorde măsuri care ar consta în a dispune autorităților naționale competente să modifice dreptul național pentru a asigura conformitatea acestuia cu dreptul Uniunii. În orice caz, acțiunea reclamantului nu ar trebui să fie admisă. Astfel, chiar presupunând că dreptul de a dispune de informațiile care însoțesc medicamentele veterinare în limba irlandeză rezultă din prevederi necondiționate și suficient de precise ale Directivei 2001/82, acesta nu este, având în vedere natura sa, un drept care poate fi invocat împotriva autorităților irlandeze. Obligația de etichetare a produselor respective în limba irlandeză ar reveni unor entități private, și anume producătorilor și distribuitorilor produselor în cauză, împotriva cărora reclamantul nu poate invoca dispozițiile unei directive.

27

În această privință, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 26 din concluzii, argumentele invocate atât de Irlanda, cât și de guvernul polonez se raportează la fondul acțiunii principale. Or, elemente care se referă la aspecte de fond nu sunt în niciun caz de natură să afecteze admisibilitatea întrebărilor adresate [a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 noiembrie 2019, A. K. și alții (Independența Camerei disciplinare a Curții Supreme), C‑585/18, C‑624/18 și C‑625/18, EU:C:2019:982, punctul 111].

28

Pe de altă parte, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, întrebările referitoare la interpretarea dreptului Uniunii adresate de instanța națională în cadrul normativ și factual pe care îl definește sub răspunderea sa și a cărui exactitate Curtea nu are competența să o verifice beneficiază de o prezumție de pertinență (Hotărârea din 2 februarie 2021, Consob, C‑481/19, EU:C:2021:84, punctul 29). Această prezumție de pertinență nu poate fi răsturnată de eventualitatea ca, în final, reclamantul să cadă în pretenții în litigiul principal cu care este sesizată instanța națională, în special pe baza unei interpretări a dreptului Uniunii adoptate de Curte.

29

Având în vedere cele de mai sus, întrebările preliminare trebuie să fie declarate admisibile.

30

Prin intermediul celor două întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență Curții să stabilească dacă articolul 288 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca o instanță națională care, în cadrul unei proceduri prevăzute în acest scop de dreptul intern, constată că statul membru de care aparține nu și‑a îndeplinit obligația de a transpune în mod corect Directiva 2001/82 să refuze să adopte, pentru motivul că legislația națională îi pare conformă cu Regulamentul 2019/6, care abrogă această directivă și va fi aplicabil de la 28 ianuarie 2022, o declarație jurisdicțională potrivit căreia acest stat membru nu a transpus în mod corect directiva menționată și este obligat să remedieze această situație.

31

În această privință, trebuie însă amintit că obligația statelor membre care rezultă dintr‑o directivă de a atinge rezultatul prevăzut de aceasta, precum și obligația lor, în temeiul articolului 4 alineatul (3) TUE și al articolului 288 TFUE, de a lua toate măsurile generale sau speciale necesare pentru a asigura îndeplinirea acestei obligații revin tuturor autorităților statelor membre, inclusiv, în limitele competențelor acestora, autorităților jurisdicționale (Hotărârea din19 aprilie 2016, DI, C‑441/14, EU:C:2016:278, punctul 30 și jurisprudența citată, Hotărârea din 4 octombrie 2018, Link Logistik N&N, C‑384/17, EU:C:2018:810, punctul 57, precum și Hotărârea din 13 decembrie 2018, Hein, C‑385/17, EU:C:2018:1018, punctul 49).

32

În speță, din decizia de trimitere reiese că dreptul irlandez le permite particularilor să obțină o declarație jurisdicțională potrivit căreia Irlanda nu a transpus în mod corect o directivă a Uniunii și este obligată să procedeze la transpunerea acesteia, lăsând în același timp instanțelor naționale posibilitatea de a refuza eliberarea unei astfel de declarații pentru motivele stabilite de acest drept.

33

În această privință, trebuie amintit totuși că, având în vedere că instanța de trimitere a constatat transpunerea incorectă a Directivei 2001/82, aceasta trebuie să ia toate măsurile generale sau speciale necesare pentru a asigura atingerea rezultatului prevăzut de directiva menționată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 octombrie 1996, Kraaijeveld și alții, C‑72/95, EU:C:1996:404, punctul 55).

34

Împrejurarea că legislația irlandeză se dovedește deja compatibilă cu Regulamentul 2019/6, care se va aplica începând de la 28 ianuarie 2022, nu poate să repună în discuție constatarea incompatibilității acestei legislații cu dreptul Uniunii până la această dată și nici, a fortiori, să justifice o asemenea incompatibilitate.

35

Astfel, până la momentul abrogării Directivei 2001/82 prin regulamentul menționat, dispozițiile acesteia își mențin caracterul obligatoriu, atât timp cât nevaliditatea lor nu a fost stabilită de Curte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 februarie 1979, Granaria, 101/78, EU:C:1979:38, punctul 5, precum și Hotărârea din 21 septembrie 1989, Hoechst/Comisia, 46/87 și 227/88, EU:C:1989:337, punctul 64).

36

Prin urmare, numai Curtea poate, cu titlu excepțional și pentru considerații imperative de securitate juridică, să acorde o suspendare provizorie a efectelor unei norme de drept al Uniunii în ceea ce privește dreptul național contrar acesteia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 iulie 2016, Association France Nature Environnement, C‑379/15, EU:C:2016:603, punctul 33 și jurisprudența citată).

37

În aceste condiții, articolul 288 TFUE se opune posibilității ca o instanță națională să facă abstracție de obligația de transpunere a unei directive, stabilită în sarcina statului membru de care aparține, pentru motivul caracterului pretins disproporționat al transpunerii respective, întrucât aceasta s‑ar putea dovedi costisitoare sau inutilă din cauza aplicării viitoare a unui regulament destinat să înlocuiască această directivă și cu care dreptul statului membru menționat este pe deplin compatibil.

38

Reiese că, în temeiul articolului 288 TFUE, instanța de trimitere, care a constatat incompatibilitatea legislației naționale cu Directiva 2001/82, este obligată să admită cererea având ca obiect constatarea existenței în sarcina Irlandei a unei obligații de a remedia transpunerea incorectă a acestei directive.

39

Rezultă din tot ceea ce precedă că articolul 288 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca o instanță națională care, în cadrul unei proceduri prevăzute în acest scop de dreptul intern, constată că statul membru de care aparține nu și‑a îndeplinit obligația de a transpune în mod corect Directiva 2001/82 să refuze să adopte, pentru motivul că legislația națională îi pare conformă cu Regulamentul 2019/6, care abrogă această directivă și va fi aplicabil începând de la 28 ianuarie 2022, o declarație jurisdicțională potrivit căreia acest stat membru nu a transpus în mod corect directiva menționată și este obligat să remedieze această situație.

40

Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară:

Articolul 288 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca o instanță națională care, în cadrul unei proceduri prevăzute în acest scop de dreptul intern, constată că statul membru de care aparține nu și‑a îndeplinit obligația de a transpune în mod corect Directiva 2001/82/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la produsele medicamentoase veterinare, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2004/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004, să refuze să adopte, pentru motivul că legislația națională îi pare conformă cu Regulamentul (UE) 2019/6 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind produsele medicinale veterinare și de abrogare a Directivei 2001/82/CE, care abrogă această directivă și va fi aplicabil începând de la 28 ianuarie 2022, o declarație jurisdicțională potrivit căreia acest stat membru nu a transpus în mod corect directiva menționată și este obligat să remedieze această situație.