15/Volumul 002

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

1

---

---

/

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

Notă introductivă

În conformitate cu articolul 58 din Actul privind condițiile de aderare a Republicii Bulgaria și a României și adaptările la tratatele pe care se întemeiază Uniunea Europeană (JO L 157, 21.6.2005, p. 203), textele actelor instituțiilor și ale Băncii Centrale Europene adoptate înainte de data aderării, redactate de Consiliu sau Comisie ori de Banca Centrală Europeană în limbile bulgară și română sunt autentice, de la data aderării, în aceleași condiții ca și textele redactate în celelalte limbi oficiale ale Comunităților. Articolul menționat prevede, de asemenea, că textele se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene dacă și textele în limbile actuale au fost publicate.

În conformitate cu acest articol, prezenta ediție specială a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene se publică în limba română și conține textele actelor obligatorii cu aplicare generală. Prezenta ediție cuprinde actele adoptate din 1952 până la 31 decembrie 2006.

Textele care se publică sunt grupate în 20 de capitole, în funcție de clasificarea existentă în Repertoarul legislației comunitare în vigoare, după cum urmează:

01	Probleme generale, financiare și instituționale
02	Uniunea vamală și libera circulație a mărfurilor
03	Agricultură
04	Pescuit
05	Libera circulație a lucrătorilor și politica socială
06	Dreptul de stabilire și libertatea de a presta servicii
07	Politica în domeniul transporturilor
08	Politica în domeniul concurenței
09	Impozitare
10	Politica economică și monetară și libera circulație a capitalurilor
11	Relații externe
12	Energie
13	Politica industrială și piața internă
14	Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale
15	Protecția mediului, a consumatorilor și a sănătății
16	Știință, informare și cultură
17	Legislația privind întreprinderile
18	Politica externă și de securitate comună
19	Spațiul de libertate, securitate și justiție
20	Europa cetățenilor

Repertoarul menționat, care se publică bianual în limbile oficiale ale Uniunii Europene, se va publica ulterior și în limba română, urmând a fi incluse trimiteri la prezenta ediție specială. Astfel, repertoarul poate fi utilizat și ca index al prezentei ediții speciale.

Actele publicate în prezenta ediție specială se publică, cu câteva excepții, în forma în care au fost publicate în Jurnalul Oficial în limbile originare. Prin urmare, la utilizarea prezentei ediții speciale trebuie luate în considerare modificările ulterioare sau adaptările ori derogările adoptate de instituții sau de Banca Centrală Europeană ori care sunt prevăzute în Actul de aderare.

În mod excepțional, în anumite cazuri, când anexele tehnice de mari dimensiuni ale actelor se înlocuiesc ulterior cu alte anexe, se va face trimitere numai la ultimul act de înlocuire. Acesta este, în special, cazul anumitor acte care conțin listele codurilor vamale (capitolul 02), al actelor privind transportul, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase (capitolele 07 și 13), precum și al anumitor protocoale și anexe la Acordul privind SEE.

De asemenea, Statutul personalului se publică, în mod excepțional, în formă consolidată în care sunt incluse toate modificările până la sfârșitul anului 2005. Modificările efectuate după această dată se publică în versiunea originară.

Edițiile speciale cuprind două sisteme de numerotare:

(i)

numerotarea originară a paginilor Jurnalului Oficial și data publicării din edițiile în limbile olandeză, franceză, germană și italiană, începând cu 1 ianuarie 1973 din edițiile în limbile engleză și daneză, începând cu 1 ianuarie 1981 din ediția în limba greacă, începând cu 1 ianuarie 1986 din edițiile în limbile spaniolă și portugheză, începând cu 1 ianuarie 1995 din edițiile în limbile finlandeză și suedeză și începând cu 1 mai 2004 din edițiile în limbile cehă, estonă, letonă, lituaniană, malteză, maghiară, polonă, slovacă și slovenă. În numerotarea paginilor există întreruperi întrucât nu toate actele care au fost publicate la data respectivă sunt publicate în prezenta ediție specială. Atunci când se face trimitere la Jurnalul Oficial în citarea actelor, trebuie utilizate numerele paginilor originare;

(ii)	numerotarea paginilor din edițiile speciale, care este continuă și care nu trebuie utilizată pentru citarea actelor.

Până în iunie 1967, numerotarea paginilor Jurnalului Oficial începea de la pagina 1 în fiecare an. După această dată, fiecare număr a început cu pagina 1.

De la 1 ianuarie 1968, Jurnalul Oficial a fost împărțit în două părți:

—	Legislație („L”),

—	Comunicări și informări („C”).

La 1 februarie 2003, vechea denumire oficială de „Jurnal Oficial al Comunităților Europene” s-a schimbat, ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Nisa, aceasta fiind în prezent „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”.

---

15/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

3

---

31990D0002

---

L 001/20

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

DECIZIA COMISIEI

din 14 decembrie 1989

de modificare a anexei I la Decizia 77/795/CEE a Consiliului din 12 decembrie 1977 de stabilire a unei proceduri comune pentru schimbul de informații privind calitatea apei dulci de suprafață în cadrul Comunității

(90/2/CEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Decizia 77/795/CEE a Consiliului din 12 decembrie 1977 de stabilire a unei proceduri comune pentru schimbul de informații privind calitatea apei dulci de suprafață în cadrul Comunității (1), astfel cum fost modificată ultima dată prin Decizia 86/574/CEE (2), în special articolul 5 alineatul (1),

întrucât Franța, Italia, Portugalia și Republica Federală Germania au prezentat cereri de modificare a anexei I la decizia în cauză a Consiliului;

întrucât Comisia consideră că aceste modificări îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 5 alineatul (2) din Decizia 77/795/CEE,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Anexa I la Decizia 77/795/CEE se modifică în ceea ce privește stațiile de eșantionare sau măsurare enumerate în anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

---

(1)  JO L 334, 24.12.1977, p. 29.

(2)  JO L 335, 28.11.1986, p. 44.

---

ANEXĂ

LISTA MODIFICĂRILOR LA ANEXA I LA DECIZIA 77/795/CEE PRIVIND STAȚIILE DE EȘANTIONARE SAU DE MĂSURARE IMPLICATE ÎN SCHIMBUL DE INFORMAȚII

FRANȚA

Stație de eșantionare sau de măsurare		Lista râurilor
Melun	(Stația 47 000)	Sena
se înlocuiește cu:
Ponthierry	Podul RD 50 (St 48 000)	Sena
Roanne	Podul Villerest din amonte de Roanne (Stația 13 000)	Loara
se înlocuiește cu:
Brienon	În aval de Podul Pouilly-sous-Charlieu RN 487 R.G. (Stația 15 000)	Loara
Orléans	În aval de Orléans (Stația 51 000)	Loara
se înlocuiește cu:
Orléans	Din amonte de Orléans (Stația 50 500)	Loara
Nantes	Din amonte de Nantes (Stația 137 000)	Loara
se înlocuiește cu:
La Possonière	Podul SNCF în aval de La Possonière (St 134 500)	Loara
Mulatière	Înainte de confluența cu Ronul (Stația 59 000)	Ron
se înlocuiește cu:
Lyon	Podul Mazaryk, înainte de confluența cu Ronul (Stația 59 500)	Ron
Pont-Carnot	În aval de Lacul Geneva și în amonte de barajul Génissiat (Stația 67 000)	Ron
se înlocuiește cu:
Pont de Pougny	La intrarea Ronului în Franța (Stația 65 700)	Ron
Lyon	În aval de confluența cu Saône la Chasse-sur-Rhône (Stația 98 000)	Ron
se înlocuiește cu:
Lyon	În amonte de confluența cu Saône la Podul Poincaré (Stația 93 000)	Ron

ITALIA

Stație de eșantionare sau de măsurare		Lista râurilor
Ponte d'Adige	la 308 km înainte de gura de vărsare	Adige
se înlocuiește cu:
Bronzolo-Ponte Vadena	la 300 km înainte de gura de vărsare	Adige
Subbiano	la 178 km înainte de gura de vărsare	Arno
se înlocuiește cu:
Buon Riposo	la 186 km înainte de gura de vărsare	Arno
San Giovanni alla Vena	la 37 km înainte de gura de vărsare	Arno
se înlocuiește cu:
Calcinaia	la 38 km înainte de gura de vărsare	Arno

PORTUGALIA

Stație de eșantionare sau de măsurare		Lista râurilor
Porto	Stația nr. 09.1	Douro
se înlocuiește cu:
Barragem de Crestuma	Stația nr. 09.2	Douro
Barca d'Alva	Stația nr. 09.8	Douro
se înlocuiește cu:
Pinhão	Stația nr. 09.6	Douro
Miranda do Douro	Stația nr. 09.11	Douro
se elimină

REPUBLICA FEDERALĂ GERMANIA

Stație de eșantionare sau de măsurare		Lista râurilor
Goch	la 21,4 km în amonte de confluența cu Meuse	Niers
se înlocuiește cu:
Duisburg	la 1,0 km în amonte de confluența cu Rinul	Ruhr

---

15/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

6

---

31990L0088

---

L 061/14

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

DIRECTIVA CONSILIULUI

din 22 februarie 1990

de modificare a Directivei 87/102/CEE de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre privind creditul de consum

(90/88/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 100a,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

în cooperare cu Parlamentul European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât articolul 5 din Directiva 87/102/CEE a Consiliului (4) prevede introducerea unei metode sau unor metode comunitare de calcul al ratei anuale procentuale a creditului de consum;

întrucât, pentru promovarea instituirii și funcționării pieței interne și pentru asigurarea unui nivel înalt de protecție a consumatorilor, este de dorit să se folosească aceeași formulă de calcul al ratei anuale procentuale în întreaga Comunitate;

întrucât, pentru introducerea unei asemenea metode și în conformitate cu definiția costului total al creditului pentru consumator, este de dorit elaborarea unei formule matematice unice pentru calcularea ratei anuale procentuale și pentru determinarea elementelor de cost al creditului care să se folosească pentru calcule, indicând acele costuri care nu trebuie luate în considerare;

întrucât statele membre care anterior datei de notificare a prezentei directive aplică o legislație care permite utilizarea altei formule matematice pentru calcularea ratei anuale procentuale pot continua să aplice această legislație pe parcursul unei perioade de tranziție;

întrucât, înainte de încheierea perioadei de tranziție și ținând seama de experiența acumulată, Consiliul, la propunerea Comisiei, adoptă o decizie care permite aplicarea unei formule matematice comunitare unice;

întrucât, ori de câte ori este necesar, este de dorit să se adopte anumite ipoteze pentru calcularea ratei anuale procentuale;

întrucât, în temeiul naturii speciale a împrumuturilor garantate printr-o ipotecă asupra unui bun imobil, este de dorit ca aceste credite să fie în continuare excluse parțial din prezenta directivă;

întrucât informațiile care trebuie comunicate consumatorului în contractul scris trebuie suplimentate,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 87/102/CEE se modifică după cum urmează:

(1)

Articolul 1 alineatul (2) literele (d) și (e) se înlocuiesc cu următorul text: „(d) «costul total al creditului pentru consumator» înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda și alte taxe pe care consumatorul trebuie să le plătească pentru credit.”; „(e) «rata anuală procentuală» înseamnă costul total al creditului pentru consumator, exprimat ca procent anual din suma creditului acordat și calculat în conformitate cu articolul 1a”.

(2)

Se inserează următorul articol: „Articolul 1a (1) (a) Rata anuală procentuală care este echivalentă, în fiecare an, cu valoarea actualizată a tuturor obligațiilor (împrumuturi, rambursări și taxe) prezente sau viitoare convenite de către creditor și debitor, se calculează în conformitate cu formula matematică prevăzută de anexa II. (b) În anexa III sunt prezentate patru metode de calcul cu scop ilustrativ. (2)   Pentru calcularea ratei anuale procentuale, se determină «costul total al creditului pentru consumator», astfel cum este definit la articolul 1 alineatul (2) litera (d), cu excepția următoarelor taxe: (i) taxe care trebuie plătite de către debitor pentru nerespectarea oricărora dintre obligațiile prevăzute în contractul de credit; (ii) alte taxe decât prețul de achiziție pe care consumatorul este obligat să îl plătească la achiziționarea de bunuri sau servicii, indiferent dacă tranzacția este achitată în numerar sau prin credit; (iii) taxe pentru transferul fondurilor și taxe pentru menținerea unui cont destinat recepționării plăților pentru rambursarea creditului, achitarea dobânzii și a altor taxe, cu excepția cazurilor în care consumatorul nu are libertatea de a alege în limite rezonabile în acest sens, iar aceste taxe sunt anormal de ridicate; cu toate acestea, această dispoziție nu se aplică taxelor pentru colectarea unor asemenea rambursări sau plăți, indiferent dacă acestea se fac în numerar sau altfel; (iv) cotizații de membru în asociații sau grupuri sau care decurg din alte contracte decât contractul de credit, chiar în cazul în care condițiile de creditare sunt influențate de calitatea de membru; (v) taxe pentru asigurare sau garanții; cu toate acestea, se includ taxele destinate asigurării plății către creditor în eventualitatea decesului, invalidității, bolii sau intrării în șomaj a consumatorului, în valoare egală sau mai mică decât valoarea totală a creditului, a dobânzii aferente și a altor taxe care trebuie impuse de către creditor ca o condiție de garantare a creditului. (3) (a) În cazul în care operațiunile de creditare menționate de prezenta directivă intră sub rezerva dispozițiilor legislațiilor interne în vigoare la 1 martie 1990, care impun limite maxime ale ratei anuale procentuale pentru asemenea tranzacții, și în cazul în care aceste dispoziții permit costuri standard, altele decât cele descrise la alineatul (2) punctele (i) – (v), care nu trebuie incluse în respectivele limite maxime, statele membre pot, exclusiv pentru asemenea tranzacții, să nu includă costurile menționate anterior în calculul ratei anuale procentuale, în conformitate cu dispozițiile prezentei directive, cu condiția ca în cazurile menționate la articolul 3 și în contractul de credit, să fie prevăzută obligativitatea informării consumatorului asupra sumei și asupra includerii acesteia în plățile de efectuat. (b) statele membre nu mai pot aplica dispozițiile literei (a) de la data intrării în vigoare a formulei matematice unice pentru calcularea ratei anuale procentuale în Comunitate, în temeiul dispozițiilor alineatului (5) litera (c). (4) (a) Rata procentuală anuală se calculează în momentul încheierii contractului de credit, fără a se aduce atingere dispozițiilor articolului 3 privind publicitatea și ofertele speciale. (b) Calculul se realizează presupunându-se că contractul de credit este valabil pe perioada convenită, iar creditorul și consumatorul își îndeplinesc obligațiile prevăzute în termenul și la datele convenite. (5) (a) Ca măsură de tranziție, sub rezerva dispozițiilor alineatului (1) litera (a), statele membre care, până la 1 martie 1990, au aplicat dispoziții legale în conformitate cu care se poate utiliza o formulă matematică diferită de cea din anexa II pentru calcularea ratei procentuale anuale, pot continua să aplice formula respectivă pe teritoriile lor pe o perioadă de trei ani, începând de la 1 ianuarie 1993. Statele membre iau măsurile adecvate pentru a se asigura că este utilizată o singură formulă matematică pentru calcularea ratei anuale procentuale pe teritoriul lor. (b) Cu șase luni înainte de expirarea termenului prevăzut la litera (a), Comisia prezintă Consiliului un raport, însoțit de o propunere, care, ținând seama de experiența acumulată, permite aplicarea unei singure formule matematice comunitare pentru calcularea ratei anuale procentuale. (c) Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, adoptă o decizie până la 1 ianuarie 1996. (6)   Pentru contractele de credit care conțin clauze ce permit fluctuații ale ratei dobânzii și ale valorii sau nivelului celorlalte taxe incluse în rata anuală procentuală, dar care nu pot fi cuantificate în momentul calculării acesteia, rata anuală procentuală se calculează presupunând că dobânda și celelalte taxe rămân fixe și se aplică până la încheierea contractului de credit. (7)   În cazul în care este necesar, calcularea ratei anuale procentuale se face pe baza următoarelor presupuneri: — în cazul în care contractul nu prevede o limită de creditare, suma creditului acordat este egală cu suma stabilită de statul membru în cauză, fără a se depăși suma echivalentă cu 2 000 ECU; — în cazul în care nu există o planificare stabilită a rambursării și în cazul în care aceasta nu se poate deduce din termenii contractului și din mijloacele de rambursare a creditului acordat, se consideră că durata creditului este de un an; — cu excepția cazurilor în care se precizează altfel, în cazul în care în contract se prevede mai mult de o dată de rambursare, creditul este disponibil, iar rambursările se efectuează la prima dată prevăzută în contract”.

(3)

Articolul 2 alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text: „(3)   Dispozițiile articolului 1a și articolelor 4 – 12 nu se aplică contractelor de credit sau contractelor prin care se promite acordarea unui credit, garantate prin ipotecă asupra unui bun imobil, în măsura în care acestea nu sunt deja excluse din prezenta directivă în conformitate cu alineatul (1) litera (a).”

(4)

La articolul 4 alineatul (2) se adaugă următorul paragraf: „(c) declararea valorii, a numărului și frecvenței sau a datelor plăților pe care trebuie să le efectueze consumatorul pentru a rambursa creditul, precum și a plăților dobânzii și a celorlalte taxe; trebuie precizată și valoarea totală a acestor plăți în cazul în care este posibil; (d) declararea elementelor de cost menționate la articolul 1a alineatul (2), cu excepția cheltuielilor legate de încălcarea obligațiilor contractuale care nu au fost incluse în calculul ratei anuale procentuale, dar care trebuie plătite de consumator în anumite împrejurări, precum și o declarație prin care sunt definite astfel de împrejurări. În cazurile în care se cunoaște valoarea exactă a acestor elemente, se menționează suma respectivă; în caz contrar, în cazul în care este posibil, se furnizează fie o metodă de calcul, fie o estimare cât mai exactă posibil.”

(5)	Articolul 5 se elimină.

(6)	Anexa devine anexa I și se inserează următorul punct la alineatul (1): „(ix) obligația consumatorului de a economisi o anumită sumă de bani care trebuie depusă într-un cont special”.

(7)	Se adaugă anexele II și III la prezenta directivă.

Articolul 2

(1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 31 decembrie 1992 și informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 3

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

---

(1)  JO C 155, 14.6.1988, p. 10.

(2)  JO C 96, 17.4.1989, p. 87 și

JO C 291, 20.11.1989, p. 50.

(3)  JO C 337, 31.12.1988, p. 1.

(4)  JO L 42, 12.2.1987, p. 48.

---

ANEXĂ

---

15/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

11

---

31990R0770

---

L 083/78

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

REGULAMENTUL (EURATOM) NR. 770/90 AL COMISIEI

din 29 martie 1990

de stabilire a nivelurilor maxime admisibile de contaminare radioactivă pentru hrana destinată animalelor după un accident nuclear sau în orice altă situație de urgență radiologică

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice,

având în vedere Regulamentul (Euratom) nr. 3954/87 al Consiliului din 22 decembrie 1987 de stabilire a nivelurilor maxime admisibile de contaminare radioactivă a produselor alimentare și a hranei pentru animale după un accident nuclear sau în orice altă situație de urgență radiologică (1), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (Euratom) nr. 2218/89 (2), în special articolul 7,

întrucât, în conformitate cu Regulamentul (Euratom) nr. 3954/87, Comisia adoptă nivelurile maxime de contaminare radioactivă pentru hrana destinată animalelor;

întrucât a fost consultat grupul de experți numiți de comitetul științific și tehnic în temeiul articolului 31 din Tratatul Euratom;

întrucât examinarea cantităților relative de radionucleide care pot să fie emise în caz de accident nuclear, a perioadei lor radioactive și a transferului lor din hrana pentru animale în produsele de origine animală conduce la concluzia că nivelurile maxime admisibile de contaminare radioactivă a hranei pentru animale trebuie stabilite doar pentru izotopii cesiului;

întrucât măsurile prevăzute prin prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul comitetului ad-hoc instituit de către Regulamentul (Euratom) nr. 3954/87,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Nivelurile maxime admisibile de contaminare radioactivă pentru hrana destinată animalelor sunt indicate în anexă.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare a treia zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

---

(1)  JO L 371, 30.12.1987, p. 11.

(2)  JO L 211, 22.7.1989, p. 1.

---

ANEXĂ

Nivelurile maxime admisibile de contaminare radioactivă (cesiu 134 și cesiu 137) pentru hrana destinată animalelor

Categorii de animale	Bq/kg (1)  (2)
Porci	1 250
Păsări, miei, viței	2 500
Altele	5 000

---

(1)  Aceste niveluri sunt destinate să contribuie la respectarea nivelurilor maxime admisibile pentru produsele alimentare; ele nu pot asigura singure această respectare în orice situație și nu reduc obligația de a se controla nivelurile existente în produsele de origine animală destinate consumului uman.

(2)  Aceste niveluri se aplică hranei pentru animale gata de consum.

---

15/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

13

---

31990L0219

---

L 117/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

DIRECTIVA CONSILIULUI

din 23 aprilie 1990

privind utilizarea în condiții de izolare a microorganismelor modificate genetic

(90/219/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 130s,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât, în temeiul tratatului, acțiunile întreprinse de Comunitate în domeniul mediului se bazează pe principiul acțiunii preventive și au ca obiectiv conservarea, protecția și îmbunătățirea mediului, precum și protecția sănătății umane;

întrucât, potrivit Rezoluției Consiliului din 19 octombrie 1987 (4) privind al patrulea Program de acțiune al Comunităților Europene în domeniul mediului, măsurile referitoare la evaluarea și utilizarea optimă a biotehnologiei în domeniul mediului constituie o arie prioritară asupra căreia trebuie să se concentreze acțiunile Comunității;

întrucât dezvoltarea biotehnologiei poate contribui la expansiunea economică a statelor membre; întrucât acest lucru presupune faptul că microorganismele modificate genetic vor fi utilizate în operațiuni de tipuri și amplitudini diverse;

întrucât utilizarea în condiții de izolare a microorganismelor modificate genetic trebuie să se desfășoare astfel încât să limiteze posibilele consecințe negative pe care acestea le pot avea asupra sănătății umane și a mediului, acordându-se o atenție corespunzătoare prevenirii accidentelor și controlului reziduurilor;

întrucât microorganismele eliberate în mediul unui stat membru în cursul utilizării lor în condiții de izolare se pot reproduce și răspândi în afara frontierelor naționale, afectând, în acest fel, alte state membre;

întrucât, în vederea dezvoltării în siguranță a biotehnologiei în întreaga Comunitate, este necesară stabilirea de măsuri comune pentru evaluarea și reducerea riscurilor potențiale survenite pe parcursul tuturor operațiunilor care implică utilizarea în condiții de izolare a microorganismelor modificate genetic, precum și stabilirea condițiilor corespunzătoare de utilizare;

întrucât natura și gradul exact al riscurilor legate de microorganismele modificate genetic nu sunt încă pe deplin cunoscute, iar riscurile implicate trebuie să fie evaluate de la caz la caz; întrucât, în vederea evaluării riscurilor la adresa sănătății umane și a mediului, este necesară definirea cerințelor impuse pentru această evaluare;

întrucât microorganismele modificate genetic trebuie să fie clasificate în raport cu riscurile pe care le prezintă; întrucât este necesară stabilirea unor criterii în acest scop; întrucât trebuie să se acorde o deosebită atenție operațiunilor în cursul cărora sunt utilizate microorganisme modificate genetic mai periculoase;

întrucât pe parcursul diferitelor faze ale unei operațiuni trebuie aplicate măsuri corespunzătoare de izolare, pentru ținerea sub control a emisiilor și prevenirea accidentelor;

întrucât orice persoană, înainte de a întreprinde pentru prima dată utilizarea în condiții de izolare a unui microorganism modificat genetic într-o anumită instalație, trebuie să transmită o notificare autorității competente pentru ca aceasta să se poată asigura că instalația propusă este corespunzătoare pentru desfășurarea activității respective într-o manieră ce nu prezintă vreun pericol pentru sănătatea umană și mediu;

întrucât este necesară, de asemenea, stabilirea unor proceduri corespunzătoare pentru anunțarea de la caz la caz a operațiunilor specifice ce comportă utilizarea în condiții de izolare a microorganismelor modificate genetic, ținând seama de gradul de risc implicat;

întrucât, în cazul operațiunilor care comportă un înalt grad de risc, este necesar acordul autorității competente;

întrucât se poate considera că se cuvine ca publicul să fie consultat cu privire la utilizarea în condiții de izolare a microorganismelor modificate genetic;

întrucât trebuie să se ia măsuri corespunzătoare pentru informarea tuturor persoanelor pasibile de a fi afectate de un accident cu privire la toate problemele legate de siguranță;

întrucât trebuie stabilite planuri de urgență în vederea intervenției eficiente în cazul accidentelor;

întrucât, în cazul unui accident, utilizatorul trebuie să informeze de îndată autoritatea competentă și să comunice datele necesare pentru evaluarea repercusiunilor accidentului respectiv și pentru luarea măsurilor corespunzătoare;

întrucât este oportun ca, în consultare cu statele membre, Comisia să stabilească o procedură în vederea schimbului de informații referitoare la accidente și să creeze un registru pentru consemnarea acestor accidente;

întrucât trebuie ca utilizarea în condiții de izolare a microorganismelor modificate genetic să fie monitorizată în întreaga Comunitate și, în acest scop, statele membre trebuie să furnizeze Comisiei anumite informații;

întrucât este necesară constituirea unui comitet care să ofere Comisiei asistență în problemele legate de aplicarea prezentei directive și de adaptarea acesteia la progresele tehnice,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Prezenta directivă stabilește măsuri comune pentru utilizarea în condiții de izolare a microorganismelor modificate genetic, în vederea protecției sănătății umane și a mediului.

Articolul 2

În sensul prezentei directive:

(a)	„microorganism” înseamnă orice entitate microbiologică, celulară sau necelulară, capabilă să se reproducă sau să transfere material genetic;

(b)

„microorganism modificat genetic” înseamnă microorganismul al cărui material genetic a fost modificat printr-o modalitate care nu se produce în mod natural prin împerechere și/sau recombinare naturală. În sensul prezentei definiții: (i) modificarea genetică se produce cel puțin prin utilizarea tehnicilor enumerate la anexa I A partea 1; (ii) se consideră că tehnicile enumerate la anexa I A partea 2, nu conduc la modificări genetice;

(c)

„utilizare în condiții de izolare” înseamnă orice operațiune în cadrul căreia microorganismele sunt modificate genetic sau în cadrul căreia astfel de microorganisme modificate genetic sunt cultivate, depozitate, transportate, distruse sau eliminate și pentru care sunt utilizate bariere fizice sau o combinație de bariere fizice și bariere chimice și/sau biologice în vederea limitării contactului acestora cu populația și mediul;

(d)	operațiune de tip A înseamnă orice operațiune desfășurată în scopuri de învățământ, cercetare, dezvoltare sau în scopuri fără caracter industrial sau comercial și la scară redusă (de exemplu, cu volumul culturii de 10 litri sau mai puțin);

(e)	operațiune de tip B înseamnă orice altă operațiune în afara celor de tip A;

(f)	„accident” înseamnă orice incident care implică o eliberare semnificativă și involuntară de microorganisme modificate genetic în cursul utilizării lor în condiții de izolare și care poate prezenta un pericol imediat sau latent pentru sănătatea umană și mediu;

(g)	„utilizator” înseamnă orice persoană fizică sau juridică răspunzătoare pentru utilizarea în condiții de izolare a microorganismelor modificate genetic;

(h)	„notificare” înseamnă prezentarea la autoritățile competente dintr-un stat membru a documentelor care conțin informațiile solicitate.

Articolul 3

Prezenta directivă nu se aplică în cazurile în care modificările genetice se obțin prin utilizarea tehnicilor enumerate la anexa I B.

Articolul 4

(1)   În sensul prezentei directive, microorganismele modificate genetic sunt clasificate după cum urmează:

Grupa I: cele care îndeplinesc criteriile din anexa II;

Grupa II: altele decât cele de grupa I.

(2)   În cazul operațiunilor de tip A, există posibilitatea ca unele dintre criteriile din anexa II să nu fie aplicabile în determinarea clasificării unui anumit microorganism modificat genetic. Într-o atare situație clasificarea este provizorie, iar autoritatea competentă trebuie să asigure utilizarea unor criterii adecvate, în scopul obținerii unei echivalențe cât mai apropiate.

(3)   Înaintea datei de punere în aplicare a prezentei directive, Comisia elaborează îndrumare de clasificare în conformitate cu procedurile de la articolul 21.

Articolul 5

Articolele 7-12 nu se aplică în cazul transportului rutier, feroviar, fluvial, maritim sau aerian al microorganismelor modificate genetic. Prezenta directivă nu se aplică în cazul depozitării, al transportului, al distrugerii sau al eliminării microorganismelor modificate genetic care au fost lansate pe piață în conformitate cu legislația comunitară, situație care include evaluarea specifică a riscurilor într-un mod similar cu cel prevăzut de prezenta directivă.

Articolul 6

(1)   Statele membre asigură luarea tuturor măsurilor care se impun pentru evitarea efectelor adverse pe care utilizarea în condiții de izolare a microorganismelor modificate genetic le poate produce asupra sănătății umane și a mediului.

(2)   În acest scop, utilizatorul efectuează o evaluare prealabilă a utilizărilor în condiții de izolare din punctul de vedere al riscurilor pe care acestea le pot prezenta pentru sănătatea umană și mediu.

(3)   În efectuarea unei astfel de evaluări, utilizatorul trebuie să țină seama în mod corespunzător, în cazul oricărui microorganism modificat genetic pe care își propune să îl utilizeze, de parametrii enunțați la anexa III, în măsura în care aceștia prezintă relevanță.

(4)   Evidența acestei evaluări se ține de către utilizator și se pune la dispoziția autorității competente sub formă de rezumat, în cadrul notificării prevăzute la articolele 8, 9 și 10 sau la cerere.

Articolul 7

(1)   În cazul microorganismelor modificate genetic din grupa I se aplică principiile bunei practici în domeniul microbiologiei, precum și următoarele principii de igienă și siguranță a muncii:

(i)	locul de muncă și mediul se mențin la cel mai redus grad de expunere practicabil față de agenții fizici, chimici sau biologici;

(ii)	se exercită măsuri de control tehnologic la sursă și, dacă este necesar, acestea se suplimentează prin furnizarea de îmbrăcăminte și echipament personal de protecție adecvate;

(iii)

se testează în mod adecvat și se întrețin echipamentele de măsură și control;

(iv)	se testează, dacă este necesar, prezența organismelor viabile în afara mediului primar de izolare fizică;

(v)	se asigură formarea personalului;

(vi)	se instituie comitetele sau subcomitetele de siguranță biologică necesare;

(vii)

se formulează și se aplică coduri de practică locale în materie de siguranță a personalului.

(2)   În afară de aceste principii, măsurile de izolare enunțate la anexa IV se aplică, după caz, utilizărilor în condiții de izolare ale microorganismelor modificate genetic din grupa II în vederea asigurării unui înalt nivel de siguranță.

(3)   Măsurile de izolare aplicate sunt revizuite în mod periodic de către utilizator, ținându-se seama de noile cunoștințe științifice și tehnice în materie de gestionare a riscurilor și de tratare și eliminare a deșeurilor.

Articolul 8

Atunci când o anumită instalație urmează să fie utilizată pentru prima dată în cadrul unor operațiuni care comportă utilizarea în condiții de izolare a microorganismelor modificate genetic, utilizatorul este obligat să transmită autorităților competente, înainte de începerea unei asemenea utilizări, o notificare care să conțină cel puțin informațiile enumerate la anexa V A.

Se transmite o notificare separată în cazul utilizării pentru prima dată a microorganismelor modificate genetic din cadrul grupei I și, respectiv, al grupei II.

Articolul 9

(1)   Utilizatorii microorganismelor modificate genetic clasificate în cadrul grupei I au obligația ca, în cazul operațiunilor de tip A, să țină evidența activității desfășurate pe care o pun la dispoziția autorității competente la cererea acesteia.

(2)   Utilizatorii microorganismelor modificate genetic clasificate în cadrul grupei II au obligația ca, în cazul operațiunilor de tip B, să transmită autorităților competente, înainte de începerea utilizării în condiții de izolare, o notificare care să conțină informațiile enumerate la anexa V B.

Articolul 10

(1)   Utilizatorii microorganismelor modificate genetic clasificate în cadrul grupei II au obligația ca, în cazul operațiunilor de tip A, să transmită autorităților competente, înainte de începerea utilizării în condiții de izolare, o notificare care să conțină informațiile enumerate la anexa V C.

(2)   Utilizatorii microorganismelor modificate genetic clasificate în cadrul grupei II au obligația ca, în cazul operațiunilor de tip B, să transmită autorităților competente, înainte de începerea utilizării în condiții de izolare, o notificare care să conțină:

—	informații cu privire la microorganismul (microorganismele) modificat(e) genetic,

—	informații cu privire la personal și la instruirea acestuia,

—	informații cu privire la instalație,

—	informații cu privire la gospodărirea reziduurilor,

—	informații cu privire la planurile de prevenire a accidentelor și de reacție în situații de urgență,

—	evaluarea riscurilor față de sănătatea umană și mediul înconjurător menționate la articolul 6,

ale căror detalii se regăsesc la anexa V D.

Articolul 11

(1)   Statele membre desemnează autoritatea sau autoritățile cu competențe în punerea în practică a măsurilor pe care le adoptă în vederea aplicării prezentei directive și care primesc notificările menționate la articolul 8, articolul 9 alineatul (2) și articolul 10.

(2)   Autoritățile competente examinează dacă notificările corespund cu cerințele prezentei directive, dacă informațiile furnizate sunt exacte și complete, corectitudinea clasificării și, după caz, caracterul adecvat al măsurilor luate în materie de gospodărire a reziduurilor, siguranță și situații de urgență.

(3)   Dacă este necesar, autoritatea competentă poate:

(a)

să solicite utilizatorului să furnizeze informații suplimentare sau să modifice condițiile utilizării în condiții de izolare propuse. În acest caz, nu se poate trece la începerea utilizării în condiții de izolare propuse înainte ca autoritatea competentă să își dea acordul pe baza informațiilor suplimentare obținute sau a condițiilor modificate ale utilizării în condiții de izolare;

(b)	să limiteze durata de timp pe parcursul căreia să permită utilizarea în condiții de izolare sau să o supună unor anumite condiții specifice;

(4)   În cazul primei utilizări a unei instalații, așa cum se menționează la articolul 8:

—	în ceea ce privește utilizarea microorganismelor modificate genetic din grupa I, utilizarea în condiții de izolare poate începe, în lipsa vreunei indicații contrare din partea autorității competente, după 90 de zile de la depunerea notificării sau mai devreme, cu acordul autorității competente;

—	în ceea ce privește utilizarea microorganismelor modificate genetic din grupa II, utilizarea în condiții de izolare nu poate începe fără avizul autorității competente. Autoritatea competentă comunică decizia sa, în scris, în termen de cel mult 90 de zile de la depunerea notificării.

(5)

(a) Operațiunile care au constituit obiectul unei notificări în conformitate cu articolul 9 alineatul (2) și articolul 10 alineatul (1) pot începe, în absența vreunei indicații contrare din partea autorității competente, după 60 de zile de la depunerea notificării sau mai devreme, cu acordul autorității competente. (b) Operațiunile care au constituit obiectul unei notificări în conformitate cu articolul 10 alineatul (2) nu pot începe fără avizul autorității competente. Autoritatea competentă comunică decizia sa, în scris, în termen de cel mult 90 de zile de la depunerea notificării.

(6)   Pentru calculul perioadelor menționate la alineatele (4) și (5), nu sunt luate în considerare perioadele de timp pe parcursul cărora autoritatea competentă:

—	este în așteptarea eventualelor informații suplimentare pe care le-a solicitat de la depunătorul notificării în conformitate cu alineatul (3) litera (a) sau

—	desfășoară o anchetă sau consultare publică în conformitate cu articolul 13.

Articolul 12

(1)   În cazul în care utilizatorul intră în posesia unor noi informații în materie sau modifică utilizarea în condiții de izolare într-o manieră ce poate avea consecințe serioase în ceea ce privește riscurile implicate de utilizarea în condiții de izolare, sau dacă este schimbată categoria microorganismelor modificate genetic utilizate, autoritatea competentă trebuie informată cât mai curând posibil, iar notificarea efectuată în conformitate cu articolele 8, 9 și 10 trebuie să fie modificată în consecință.

(2)   În cazul în care autoritatea competentă intră ulterior în posesia unor informații care ar putea avea consecințe serioase în ceea ce privește riscurile implicate de utilizarea în condiții de izolare, autoritatea competentă poate solicita utilizatorului modificarea condițiilor utilizării în condiții de izolare sau suspendarea ori încetarea acesteia.

Articolul 13

În cazul în care un stat membru consideră că se impune, acesta poate prevedea necesitatea consultării unor grupuri sau a publicului cu privire la orice aspect al utilizării în condiții de izolare propuse.

Articolul 14

Înainte de începerea unei operațiuni, dacă este necesar, autoritățile competente se asigură că:

(a)	este elaborat un plan pentru situații de urgență pentru protecția sănătății umane și a mediului în afara instalației în eventualitatea producerii unui accident și că serviciile de urgență au cunoștință de riscurile în cauză și sunt informate în scris în această privință;

(b)

sunt furnizate în mod corespunzător persoanelor care pot să fie afectate de accident informații privind măsurile de siguranță și comportamentul adecvat care trebuie adoptat în eventualitatea unui accident, fără ca acestea să fie nevoite să solicite astfel de informații. Informațiile sunt repetate și actualizate la intervale corespunzătoare de timp. De asemenea, informațiile sunt făcute publice. Totodată, statele membre în cauză pun la dispoziția celorlalte state membre în cauză, ca bază a consultărilor necesare în cadrul relațiilor bilaterale ale acestora, aceleași informații care sunt comunicate propriilor lor resortisanți.

Articolul 15

(1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru ca, în caz de accident, utilizatorul să fie obligat să informeze de îndată autoritatea competentă menționată la articolul 11 și să îi furnizeze următoarele informații:

—	circumstanțele accidentului;

—	identitatea și cantitățile de microorganisme modificate genetic emise;

—	orice informații utile pentru evaluarea efectelor accidentului asupra sănătății populației și a mediului înconjurător;

—	măsurile de urgență întreprinse.

(2)   Atunci când sunt furnizate informații în conformitate cu alineatul (1), statelor membre sunt obligate:

—	să asigure întreprinderea tuturor măsurilor de urgență pe termen mediu și lung și să alerteze de îndată orice stat membru care ar putea fi afectat de accident;

—	să culeagă, dacă se poate, informațiile necesare pentru o analiză completă a accidentului și să facă, după caz, recomandări în vederea evitării unor accidente similare în viitor și a limitării efectelor acestora.

Articolul 16

(1)   Statelor membre li se cere:

(a)	să se consulte cu alte state membre care pot să fie afectate în eventualitatea unui accident, în ceea ce privește elaborarea și aplicarea planurilor de urgență;

(b)

să informeze Comisia cât mai curând posibil cu privire la orice accident care cade sub incidența prezentei directive și să dea detalii despre circumstanțele accidentului, identitatea și cantitățile de microorganisme modificate genetic emise, măsurile prin care s-a reacționat la situația de urgență și eficacitatea acestora, precum și să furnizeze rezultatele analizei accidentului care să includă recomandări cu privire la limitarea efectelor acestuia și la evitarea producerii unor accidente similare în viitor.

(2)   Comisia, în consultare cu statele membre, stabilește o procedură pentru efectuarea schimbului de informații prevăzut la alineatul (1). De asemenea, instituie și pune la dispoziția statelor membre un registru al accidentelor petrecute, aflate sub incidența prezentei directive, incluzând analiza cauzelor accidentelor, experiența câștigată și măsurile întreprinse pentru evitarea unor accidente similare în viitor.

Articolul 17

Statele membre se asigură că autoritatea competentă organizează inspecții și alte măsuri de control pentru asigurarea respectării, de către utilizatori, a prezentei directive.

Articolul 18

(1)   Statele membre transmit Comisiei, la sfârșitul fiecărui an, un raport de sinteză privind utilizările în condiții de izolare anunțate în conformitate cu articolul 10 alineatul (2), incluzând descrierea, utilizările propuse și riscurile microorganismelor modificate genetic.

(2)   La fiecare trei ani, statele membre transmit Comisiei un raport de sinteză privind experiența acumulată în legătură cu prezenta directivă. Primul raport sinteză de acest tip se transmite Comisiei la 1 septembrie 1992.

(3)   La fiecare trei ani, Comisia publică o sinteză bazată pe rapoartele menționate la alineatul (2), prima urmând să fie publicată în 1993.

(4)   Comisia poate publica informații statistice cu caracter general privind aplicarea prezentei directive și alte chestiuni aferente cât timp acestea nu sunt de natură să aducă daune poziției concurențiale a unui utilizator.

Articolul 19

(1)   Comisia și autoritățile competente nu divulgă terților nici o informație confidențială care le-a fost adusă la cunoștință sau le-a fost furnizată în altă manieră în conformitate cu prezenta directivă și protejează drepturile de proprietate intelectuală aferente datelor primite.

(2)   Cel care transmite o notificare poate arăta care sunt informațiile din cadrul notificărilor depuse în conformitate cu prezenta directivă a căror dezvăluire poate aduce daune poziției sale concurențiale și care trebuie să fie, așadar, tratate cu confidențialitate. În asemenea cazuri, trebuie furnizată o justificare verificabilă.

(3)   În urma consultării cu cel care transmite notificarea, autoritatea competentă decide asupra căror informații se păstrează confidențialitatea și îl informează cu privire la acest lucru pe cel care transmite notificarea.

(4)   Informațiile următoare nu pot fi în nici un caz considerate drept confidențiale, când sunt depuse în conformitate cu articolele 8, 9 și 10:

—	descrierea microorganismelor modificate genetic, numele și adresa celui care transmite notificarea, scopul utilizării în condiții de izolare și locul utilizării;

—	metodele și planurile de monitorizare a microorganismelor modificate genetic și pentru situații de urgență;

—	evaluarea efectelor previzibile, în particular a oricăror efecte patogene și/sau care provoacă perturbări din punct de vedere ecologic.

(5)   În cazul în care, indiferent de motiv, notificarea este retrasă de către cel care a transmis-o, autoritatea competentă trebuie să respecte confidențialitatea informațiilor furnizate.

Articolul 20

Modificările care sunt necesare pentru adaptarea anexelor II-V la progresele tehnice se decid în conformitate cu procedura definită la articolul 21.

Articolul 21

(1)   Comisia este sprijinită de către un comitet constituit din reprezentanți ai statelor membre și prezidat de reprezentantul Comisiei.

(2)   Reprezentantul Comisiei supune comitetului un proiect al măsurilor ce urmează să fie luate. Comitetul își dă avizul cu privire la acest proiect într-un interval de timp pe care președintele îl poate fixa în funcție de urgența problemei în cauză. Avizul este emis cu majoritatea prevăzută la articolul 148 alineatul (2) din tratat pentru deciziile pe care Consiliul trebuie să le adopte la propunerea Comisiei. Voturile reprezentanților statelor membre din cadrul comitetului se ponderează în maniera prevăzută la articolul menționat anterior. Președintele nu participă la vot.

(3)

(a) Comisia adoptă măsurile preconizate dacă acestea sunt în concordanță cu avizul comitetului. (b) Dacă măsurile preconizate nu sunt în conformitate cu avizul comitetului sau în lipsa unui atare aviz, Comisia înaintează Consiliului, fără întârziere, o propunere cu privire la măsurile ce urmează a fi luate. Consiliul decide cu majoritate calificată. Dacă la expirarea unei perioade de trei luni de la data trimiterii către Consiliu, acesta nu a luat nici o decizie, măsurile propuse sunt adoptate de către Comisie, cu excepția cazului în care Consiliul s-a pronunțat împotriva măsurilor menționate cu o majoritate simplă.

Articolul 22

Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 23 octombrie 1991. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Articolul 23

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

---

(1)  JO C 198, 28.7.1988, p. 9 și

JO C 246, 27.9.1989, p. 6.

(2)  JO C 158, 26.6.1989, p. 122 și

JO C 96, 17.04.1990.

(3)  JO C 23, 30.1.1989, p. 45.

(4)  JO C 328, 7.12.1987, p. 1.

---

ANEXA I A

PARTEA 1

Tehnicile de modificare genetică menționate la articolul 2 litera (b) punctul (i) sunt, inter alia:

(i)	tehnici de recombinare a ADN-ului prin utilizarea de sisteme vectoriale, așa cum au fost prevăzute anterior de Recomandarea 82/472/CEE (1);

(ii)	tehnici care implică încorporarea directă într-un microorganism de material ereditar preparat în exteriorul microorganismului, inclusiv microinjecția, macroinjecția și microîncapsularea;

(iii)

tehnici de fuziune celulară sau de hibridizare în care sunt formate celule vii cu noi combinații de material transmisibil genetic prin fuziunea a două sau mai multe celule prin intermediul unor metode care nu se petrec în mod natural.

PARTEA 2

Tehnici menționate la articolul 2 litera (b) punctul (ii) care se consideră că nu conduc la modificări genetice, cu condiția ca acestea să nu implice utilizarea moleculelor de ADN recombinat sau a organismelor modificate genetic:

1.	fertilizarea in vitro;

2.	conjugarea, transducția, transformarea sau orice alt proces natural;

3.	inducția poliploidă.

---

(1)  JO 213, 21.7.1982, p. 15.

---

ANEXA I B

Tehnici de modificare genetică ce urmează a fi excluse din sfera de aplicare a directivei, cu condiția ca acestea să nu implice utilizarea microorganismelor modificate genetic în calitate de organisme primitoare sau parentale:

1.	mutageneza;

2.	construcția și utilizarea celulelor de hibridomă animală somatică (de exemplu, pentru producerea anticorpilor monoclonali);

3.	fuziunea celulară (inclusiv fuziunea protoplaștilor) a celulelor provenite din plante care pot fi produse prin metode de înmulțire tradiționale;

4.	autoclonarea microorganismelor nepatogene survenită în mod natural, microorganisme care întrunesc criteriile grupei I pentru microorganisme primitoare.

---

ANEXA II

CRITERII DE CLASIFICARE ÎN GRUPA I A MICROORGANISMELOR MODIFICATE GENETIC

A.   Organism primitor sau parental

—	nepatogen;

—	agenți neadventivi;

—	experiență confirmată și îndelungată de utilizare în siguranță sau de existență a unor bariere biologice constitutive care, fără să afecteze creșterea optimă în reactor sau fermentator, conferă capacități limitate de supraviețuire și de reproducere, fără efecte adverse asupra mediului.

B.   Vector/Inserție

—	bine caracterizat și fără secvențe nocive cunoscute;

—	limitat ca dimensiune, în măsura posibilităților, la secvențele genetice necesare realizării funcției dorite;

—	nu trebuie să mărească stabilitatea constructului în mediul înconjurător (afară de cazul în care acest lucru constituie o cerință a funcției dorite);

—	trebuie să fie greu mobilizabil;

—	nu trebuie să transfere microorganismelor nici un fel de markeri de rezistență pe care se știe că acestea nu i-ar dobândi în mod natural (dacă o astfel de achiziție ar putea compromite utilizarea medicamentelor în vederea controlului agenților patogeni).

C.   Microorganisme modificate genetic

—	nepatogene;

—	la fel de sigure în reactor sau fermentator ca și organismele primitoare sau parentale, însă cu capacități limitate de supraviețuire și/sau reproducere, fără efecte adverse asupra mediului.

D.   Alte microorganisme modificate genetic care ar putea fi incluse în grupa I dacă ar îndeplini condițiile de la litera C de mai sus

—	cele construite în întregime dintr-un singur receptor procariotic (incluzând plasmidele și virusurile sale indigene) sau dintr-un singur receptor procariotic (incluzând cloroplaștii, mitocondriile, plasmidele sale, însă excluzând virusurile);

—	cele care constau în întregime în secvențe genetice de la diferite specii care fac schimb de aceste secvențe prin procese fiziologice cunoscute.

---

ANEXA III

PARAMETRI CARE TREBUIE LUAȚI ÎN CONSIDERARE ÎN CURSUL EVALUĂRII SIGURANȚEI, ÎN MĂSURA ÎN CARE PREZINTĂ RELEVANȚĂ, ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 6 ALINEATUL (3)

A.	Caracteristici ale organismului (organismelor) donatoare, primitoare sau (unde este cazul) parentale

B.	Caracteristici ale microorganismului modificat

C.	Considerații de ordin sanitar

D.	Considerații privind mediul

A.   Caracteristici ale organismului (organismelor) donatoare, primitoare sau (unde este cazul) parentale

—	denumirea și indicativul;

—	gradul de înrudire;

—	sursele organismului (organismelor);

—	informații privind ciclurile de reproducere (sexuată/asexuată) ale organismului (organismelor) parentale sau, după caz, ale microorganismului primitor;

—	istoricul manipulărilor genetice anterioare;

—	stabilitatea organismului parental sau primitor în privința trăsăturilor genetice relevante;

—	natura patogenității și a virulenței, a infecțiozității, a toxicității și a vectorilor de transmisie a bolilor;

—	natura vectorilor indigeni: — secvența; — frecvența de mobilizare; — specificitatea; — prezența genelor ce conferă rezistență;

—	domeniul gazdă;

—	alte trăsături fiziologice potențial semnificative;

—	stabilitatea acestor trăsături;

—	habitatul natural și repartiția geografică. Caracteristicile climatice ale habitatelor originale;

—	participarea semnificativă la procesele de mediu (ca fixarea azotului sau reglarea pH-ului);

—	interacțiunea cu alte organisme prezente în mediul înconjurător și efectele asupra acestora (incluzând eventualele proprietăți competitive sau simbiotice);

—	capacitatea de a forma structuri de supraviețuire (ca sporii sau sclerotiile).

B.   Caracteristici ale microorganismului modificat

—	descrierea modificării, inclusiv a metodei de introducere a vectorului-inserție în organismul primitor sau a metodei utilizate pentru obținerea modificării genetice în cauză;

—	funcția manipulării genetice și/sau a noului acid nucleic;

—	natura și sursa vectorului;

—	structura și cantitatea oricărui acid nucleic vector și/sau donor rămas în construcția finală a microorganismului modificat;

—	stabilitatea microorganismului în privința trăsăturilor genetice;

—	frecvența de mobilizare a vectorului inserat și/sau capacității de transfer genetic;

—	gradul și nivelul de exprimare a noului material genetic. Metoda de măsurare și sensibilitatea măsurării;

—	activitatea proteinei exprimate.

C.   Considerații de ordin sanitar

—	efecte toxice sau alergenice ale organismelor neviabile și/sau ale produselor metabolice ale acestora;

—	riscuri asociate produselor;

—	compararea microorganismului modificat cu organismul donor, primitor sau (unde este cazul) parental în materie de patogenitate;

—	capacitatea de colonizare;

—

patogenitatea microorganismului pentru oamenii care nu suferă de afecțiuni imunitare: (a) bolile provocate și mecanismele de patogenitate, inclusiv invazivitatea și virulența; (b) transmisibilitatea; (c) doza infecțioasă; (d) domeniul gazdă, posibilitatea de alterare; (e) posibilitatea de supraviețuire în exteriorul gazdei umane; (f) prezența vectorilor sau a mijloacelor de răspândire; (g) stabilitatea biologică; (h) modele de rezistență la antibiotice; (i) alergenicitate; (h) existența terapiilor adecvate.

D.   Considerații privind mediul

—	factori care afectează supraviețuirea, înmulțirea și răspândirea microorganismului modificat în mediul înconjurător;

—	tehnici existente pentru detectarea, identificarea și monitorizarea microorganismului modificat;

—	tehnici existente pentru detectarea transferului noului material genetic la alte organisme;

—	habitaturi cunoscute și previzibile ale microorganismului modificat;

—	descrierea ecosistemelor în care microorganismul ar putea fi răspândit în mod accidental;

—	mecanismul anticipat și rezultatul interacțiunii între microorganismul modificat și organismele sau microorganismele care ar putea fi expuse în cazul eliberării în mediu;

—	efecte cunoscute sau previzibile asupra plantelor și a animalelor, precum patogenitatea, infecțiozitatea, toxicitatea, virulența, capacitatea de a acționa ca vector patogen, alergenicitatea, colonizarea;

—	implicarea cunoscută sau previzibilă în procesele biogeochimice;

—	existența metodelor de decontaminare a zonei în cazul eliberării în mediu.

---

ANEXA IV

MĂSURI DE IZOLARE A MICROORGANISMELE DIN GRUPA II

Măsurile de izolare a microorganismele din grupa II sunt alese de către utilizator din categoriile de mai jos, în funcție de microorganism și de operațiunea în cauză, cu scopul de a asigura protecția sănătății publice a populației și a mediului.

Operațiunile de tip B sunt analizate pe baza operațiunilor individuale pe care acestea le implică. Caracteristicile fiecărei operațiuni dictează izolarea fizică ce se utilizează în faza respectivă. Aceasta permite selecția și proiectarea procesului, a instalației și a modurilor de funcționare optime pentru asigurarea unei izolări adecvate și sigure. Doi factori importanți ce trebuie luați în considerare la alegerea echipamentului necesar pentru aplicarea măsurilor de izolare îl reprezintă riscul pe care îl prezintă defectarea echipamentelor, precum și efectele ce decurg de aici. Este posibil ca în cadrul practicilor tehnologice să se impună standarde tot mai stricte pentru reducerea riscului de defectare, în condițiile în care consecințele unor asemenea defectări devin din ce în ce mai puțin tolerabile.

Măsurile specifice de izolare în cadrul operațiunilor de tip A se stabilesc în funcție de categoriile de izolare de mai jos și de circumstanțele specifice ale unor astfel de operațiuni.

Specificații	Categorii de izolare
	1	2	3
1. Microorganismele viabile trebuie să fie izolate într-un sistem care separă fizic procesul de mediul înconjurător (sistem închis)	Da	Da	Da
2. Gazele de evacuare din sistemul închis trebuie să fie tratate astfel încât:	Să se reducă la minimum răspândirea	Să se împiedice răspândirea	Să se împiedice răspândirea
3. Prelevarea de eșantioane, adăugarea de materiale la un sistem închis și transferul microorganismelor viabile la un alt sistem închis trebuie să se facă astfel încât:	Să se reducă la minimum răspândirea	Să se împiedice răspândirea	Să se împiedice răspândirea
4. Lichidele de cultură nu trebuie să fie îndepărtate din sistemul închis dacă microorganismele viabile nu au fost:	Inactivate prin mijloace verificate	Inactivate prin mijloace chimice sau fizice verificate	Inactivate prin mijloace chimice sau fizice verificate
5. Etanșările trebuie să fie proiectate astfel încât:	Să se reducă la minimum răspândirea	Să se evite răspândirea	Să se evite răspândirea
6. Sistemele închise trebuie să fie amplasate într-o zonă controlată	Opțional	Opțional	Da, și construită special în acest scop
(a) Trebuie amplasate panouri care semnalează riscurile biologice	Opțional	Da	Da
(b) Accesul trebuie limitat doar la personalul desemnat	Opțional	Da	Da, prin intermediul unui sas
(c) Personalul trebuie să poarte echipament de protecție	Da, îmbrăcăminte de lucru	Da	Da, schimburi complete
(d) Personalul trebuie să aibă acces la instalații de decontaminare și sanitare	Da	Da	Da
(e) Personalul trebuie să facă duș înainte de a părăsi zona controlată	Nu	Opțional	Da
(f) Scurgerile de la chiuvete și dușuri trebuie să fie colectate și inactivate înainte de evacuare	Nu	Opțional	Da
(g) Zona controlată trebuie să fie ventilată în mod adecvat pentru a se reduce la minimum posibilitatea de contaminare pe calea aerului	Opțional	Opțional	Da
(h) Zona controlată trebuie să fie menținută la o presiune inferioară față de presiunea atmosferică	Nu	Opțional	Da
(i) Aerul care intră și cel care iese din zona controlată trebuie să fie filtrat cu ajutorul unui filtru HEPA	Nu	Opțional	Da
(j) Zona controlată trebuie să fie proiectată astfel încât să poată reține întreg conținutul sistemului închis în caz de deversare	Opțional	Da	Da
(k) Zona controlată trebuie să fie etanșă pentru a permite fumigarea	Nu	Opțional	Da
7. Tratarea lichidelor reziduale înainte de evacuarea finală.	Inactivate prin mijloace verificate	Inactivate prin mijloace chimice sau fizice verificate	Inactivate prin mijloace chimice verificate

---

ANEXA V

PARTEA A

Informații necesare pentru notificarea menționată la articolul 8:

—	numele persoanei sau al persoanelor responsabile cu efectuarea utilizării în condiții de izolare, inclusiv al acelora responsabile de supraveghere, monitorizare și siguranță, precum și informații privind pregătirea și calificările acestora;

—	adresa și coordonatele instalației; descrierea secțiunilor instalației;

—	descrierea naturii lucrărilor ce se vor desfășura și mai ales clasificarea microorganismului sau microorganismelor ce urmează să fie utilizate (grupa I sau grupa II) și amploarea prevăzută a operațiunii;

—	rezumatul evaluării riscurilor menționată la articolul 6 alineatul (2).

PARTEA B

Informații necesare pentru notificarea menționată la articolul 9 alineatul (2):

—	data la care a fost depusă notificarea menționată la articolul 8;

—	microorganismul sau microorganismele parentale utilizate sau, unde este cazul, sistemul sau sistemele gazdă-vector utilizate;

—	sursa sau sursele și funcția sau funcțiile dorite ale materialului sau ale materialelor genetice implicate în manipulare (manipulări);

—	identitatea și caracteristicile microorganismului modificat genetic;

—	obiectivul utilizării în condiții de izolare, precum și rezultatele anticipate;

—	volumurile de cultură ce urmează să fie utilizate;

—	rezumatul evaluării riscurilor menționată la articolul 6 alineatul (2).

PARTEA C

Informații necesare pentru notificarea menționată la articolul 10 alineatul (1):

—	informațiile cerute în partea B;

—	descrierea secțiunilor instalației și a metodelor de manipulare a microorganismelor;

—	descrierea condițiilor meteorologice predominante și a potențialelor surse de pericol datorate locului unde se află instalația;

—	descrierea măsurilor de protecție și control ce urmează să se aplice pe întreaga durată a utilizării în condiții de izolare;

—	categoria de izolare alocată, cu specificarea metodelor de tratare a reziduurilor și a măsurilor ce urmează să fie adoptate în materie de siguranță.

PARTEA D

Informații necesare pentru notificarea menționată la articolul 10 alineatul (2):

Dacă furnizarea informațiilor de mai jos nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau nu pare a fi necesară, trebuie specificate motivele. Nivelul detalierii cerute în cadrul răspunsurilor la fiecare punct poate varia în funcție de natura și amploarea utilizării în condiții de izolare propuse. În cazul informațiilor care au fost deja depuse la autoritatea competentă în conformitate cu prevederile prezentei directive, utilizatorul poate face trimitere la aceste informații:

(a)	data la care a fost depusă notificarea menționată la articolul 8 și numele persoanei sau persoanelor responsabile;

(b)

informații privind microorganismul sau microorganismele modificate genetic: — identitatea și caracteristicile microorganismului sau ale microorganismelor modificate genetic; — obiectivul utilizării în condiții de izolare sau natura produsului; — sistemul gazdă-vector ce urmează să fie utilizat (după caz); — volumurile de cultură ce urmează să fie utilizate; — comportamentul și caracteristicile microorganismului sau ale microorganismelor în cazul survenirii unor schimbări în condițiile de izolare sau în caz de răspândire în mediu; — inventarierea pericolelor potențiale legate de eliberarea microorganismului sau a microorganismelor în mediu; — substanțele care sunt sau pot fi produse în cursul utilizării microorganismului sau a microorganismelor, altele decât produsul dorit;

(c)	informații referitoare la personal: — numărul maxim al persoanelor care lucrează în cadrul instalației și numărul persoanelor care lucrează direct cu microorganismul sau microorganismele;

(d)

informații referitoare la instalație: — activitatea în cadrul căreia urmează să se utilizeze microorganismul sau microorganismele; — procedeele tehnologice utilizate; — descrierea secțiunilor instalației; — condițiile meteorologice predominante, precum și pericolele specifice datorate locului unde se află instalația;

(e)

informații referitoare la gospodărirea reziduurilor: — tipurile, cantitățile și pericolele potențiale ale reziduurilor ce rezultă din utilizarea microorganismului sau a microorganismelor; — tehnicile utilizate pentru gospodărirea reziduurilor, inclusiv recuperarea reziduurilor lichide sau solide și metodele de inactivare; — forma finală și destinația reziduurilor inactivate;

(f)

informații referitoare la prevenirea accidentelor și planurile de reacție în caz de urgență: — sursele de pericol și condițiile în care s-ar putea produce accidente; — măsurile preventive aplicate, ca, de pildă, echipamentele de siguranță, sistemele de alarmă, metodele și procedeele de izolare, precum și resursele existente; — descrierea informațiilor furnizate muncitorilor; — informațiile necesare pentru ca autoritatea competentă să poată elabora sau stabili planul necesar de reacție în caz de urgență în vederea utilizării sale în afara instalației, în conformitate cu articolul 14;

(g)	evaluarea exhaustivă [menționată la articolul 6 alineatul (2)] a riscurilor pentru sănătatea umană și mediu, care pot decurge din utilizarea în condiții de izolare propusă;

(h)	orice alte informații solicitate în conformitate cu părțile B și C, dacă nu sunt deja specificate mai sus.

---

15/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

28

---

31990R1210

---

L 120/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

REGULAMENTUL (CEE) NR. 1210/90 AL CONSILIULUI

din 7 mai 1990

privind crearea Agenției Europene de Mediu și a Rețelei europene de informare și observare pentru mediu

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 130s,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât tratatul prevede dezvoltarea și punerea în aplicare a unei politici comunitare de mediu și stabilește obiectivele și principiile care ar trebui să guverneze o astfel de politică;

întrucât cerințele de protecție a mediului reprezintă o componentă a celorlalte politici comunitare;

întrucât, în conformitate cu articolul 130r din tratat, în cadrul pregătirii acțiunii sale cu privire la mediu, Comunitatea ia în considerare, inter alia, datele științifice și tehnice disponibile;

întrucât, în conformitate cu Decizia 85/338/CEE (4), Comisia s-a angajat într-un program de lucru privind un proiect experimental de colectare, de coordonare și de asigurare a coerenței informațiilor privind starea mediului și a resurselor naturale în cadrul Comunității; întrucât în prezent este cazul să se adopte deciziile necesare privind crearea unui sistem permanent de informare și observare pentru mediul;

întrucât colectarea, prelucrarea și analiza datelor privind mediul la nivel european sunt necesare pentru a asigura informații obiective, fiabile și comparabile care să permită Comunității și statelor membre să ia măsurile necesare pentru a proteja mediul, pentru a evalua rezultatele aplicării acestor măsuri și pentru a se asigura că publicul este informat corespunzător cu privire la starea mediului;

întrucât în cadrul Comunității și al statelor membre există deja organisme care furnizează astfel de informații și servicii;

întrucât unitățile menționate anterior trebuie să constituie baza în vederea instituirii unei rețele europene de informare și observare pentru mediu care să fie coordonată la nivel comunitar de o Agenție Europeană de Mediu;

întrucât agenția trebuie să colaboreze cu structurile existente la nivel comunitar pentru a-i permite Comisiei să asigure aplicarea deplină a legislației comunitare privind mediul;

întrucât statutul și structura unei astfel de agenții trebuie să fie în concordanță cu caracterul obiectiv al rezultatelor pe care are scopul de a le produce și trebuie să îi permită să își îndeplinească funcțiile în strânsă colaborare cu unitățile naționale și internaționale existente;

întrucât agenția trebuie să se bucure de autonomie din punct de vedere legal, dar în același timp trebuie să mențină legături strânse cu instituțiile comunitare și cu statele membre;

întrucât este recomandabil să se prevadă ca agenția să fie deschisă și altor țări care împărtășesc preocuparea Comunității și a statelor membre în privința îndeplinirii obiectivelor agenției în conformitate cu acordurile care urmează să fie încheiate între țările în cauză și Comunitate;

întrucât prezentul regulament ar trebui revizuit în termen de doi ani în vederea adoptării de decizii cu privire la sarcinile ulterioare ale agenției,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   Prezentul regulament instituie Agenția Europeană de Mediu și are scopul de a institui o Rețea europeană de informare și observare pentru mediu.

(2)   Pentru a atinge obiectivele privind protecția și ameliorarea stării mediului stabilite de tratat și în programele succesive de acțiune comunitară în materie de mediu, scopul prezentului regulament este de a furniza Comunității și statelor membre:

—	informații obiective, fiabile și comparabile la nivel european care să le permită să ia măsurile necesare pentru a proteja mediul, să evalueze rezultatele aplicării acestor măsuri și pentru a se asigura că publicul este informat în mod corespunzător cu privire la starea mediului;

—	în acest scop, suportul tehnic și științific necesar.

Articolul 2

Pentru a atinge obiectivul stabilit în articolul 1, agenția îndeplinește următoarele responsabilități:

(i)

să instituie, în colaborare cu statele membre, și să coordoneze rețeaua menționată la articolul 4. În acest context, agenția răspunde de colectarea, prelucrarea și analiza datelor, în special în domeniile menționate la articolul 3. De asemenea, agenția este responsabilă de continuarea activității inițiate în temeiul Deciziei 85/338/CEE;

(ii)

să furnizeze Comunității și statelor membre informațiile obiective necesare pentru stabilirea cadrului și punerea în aplicare a unor politici de mediu corecte și eficiente; în acest sens, în special să furnizeze Comisiei informațiile care îi sunt necesare pentru a-și putea îndeplini cu succes sarcinile legate de identificarea, elaborarea și evaluarea măsurilor și a legislației în domeniul mediului;

(iii)

să înregistreze, să colaționeze și să evalueze datele privind starea mediului; să elaboreze rapoarte de expertiză privind calitatea, sensibilitatea și presiunile asupra mediului pe teritoriul Comunității; să furnizeze criterii uniforme de evaluare pentru datele privind mediul care să se aplice în toate statele membre. Comisia utilizează aceste informații pentru a asigura punerea în aplicare a legislației comunitare privind mediul;

(iv)	să contribuie la asigurarea faptului că datele privind mediul la nivel european sunt comparabile și, în cazul în care este necesar, să încurajeze prin mijloace corespunzătoare o mai bună armonizare a metodelor de măsurare;

(v)	să promoveze includerea informațiilor europene privind mediul în programele internaționale de monitorizare a mediului, precum cele instituite de Organizația Națiunilor Unite și de agențiile specializate ale acesteia;

(vi)	să asigure difuzarea pe scară largă a informațiilor fiabile privind mediul. În plus, agenția publică un raport privind starea mediului din trei în trei ani;

(vii)

să stimuleze elaborarea și aplicarea tehnicilor de prognoză meteorologică, astfel încât măsurile de prevenire adecvate să poată fi luate în timp util;

(viii)

să stimuleze elaborarea metodelor de evaluare a costurilor daunelor aduse mediului și a costurilor politicilor de prevenire, de protecție și de restaurare a mediului;

(ix)	să stimuleze schimbul de informații cu privire la cele mai bune tehnologii disponibile pentru a preveni și reduce daunele cauzate mediului;

(x)	să coopereze cu organismele și programele menționate la articolul 15.

Articolul 3

(1)   În măsura în care este posibil, principalele domenii de activitate ale agenției cuprind toate elementele care îi permit să colecteze informațiile necesare pentru a putea descrie starea actuală și previzibilă a mediului din următoarele puncte de vedere:

(i)	calitatea mediului;

(ii)	presiunile asupra mediului;

(iii)

sensibilitatea mediului.

(2)   Agenția furnizează informații care pot fi utilizate direct la punerea în aplicare a politicii comunitare de mediu.

Se va acorda prioritate următoarelor domenii de activitate:

—	calitatea aerului și emisiile atmosferice;

—	calitatea apei, poluanții și resursele de apă;

—	starea solului, a faunei și florei și a biotopurilor;

—	exploatarea terenului și resursele naturale;

—	gestionarea deșeurilor;

—	emisiile de zgomot;

—	substanțele chimice periculoase pentru mediu;

—	protecția costieră.

Agenția se ocupă în special de fenomenele transfrontaliere, plurinaționale și globale.

Dimensiunea socio-economică este luată, de asemenea, în considerare.

În cadrul activităților sale, agenția evită duplicarea activităților existente desfășurate de alte instituții sau organisme.

Articolul 4

(1)   Rețeaua cuprinde:

—	elementele componente principale ale rețelelor naționale de informare;

—	punctele centrale naționale;

—	centrele tematice.

(2)   Pentru a permite instituirea rețelei cât mai rapid și mai eficient posibil, în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, statele membre informează agenția cu privire la principalele elemente componente ale rețelelor lor naționale de informare asupra mediului, în special în domeniile prioritare menționate la articolul 3 alineatul (2), inclusiv orice instituție care, conform opiniilor lor, ar putea contribui la activitatea agenției, având în vedere nevoia de a asigura o acoperire geografică cât mai completă a teritoriilor lor.

(3)   Statele membre pot desemna, în special din rândul instituțiilor menționate la alineatul (2) sau al altor organizații existente pe teritoriul lor, un „punct focal național” pentru coordonarea și/sau transmiterea informațiilor care urmează să fie furnizate la nivel național către agenție și către instituțiile sau organismele care sunt parte a rețelei, inclusiv către centrele tematice menționate la alineatul (4).

(4)   De asemenea, pe parcursul perioadei prevăzute la alineatul (2), statele membre pot identifica instituțiile sau alte organizații înființate pe teritoriul lor cărora li s-ar putea încredința în mod special sarcina de a coopera cu agenția cu privire la anumite teme de interes specific. O instituție identificată în acest scop ar trebui să poată să încheie un acord cu agenția pentru a acționa ca centru tematic al rețelei în vederea îndeplinirii unor sarcini specifice într-o zonă geografică delimitată. Aceste centre cooperează cu alte instituții care fac parte din rețea.

(5)   În termen de șase luni de la primirea informațiilor menționate la alineatul (2), agenția confirmă principalele elemente ale rețelei pe baza unei decizii adoptate de consiliul de administrație, precum și convențiile prevăzute la articolul 5.

Centrele tematice sunt desemnate prin decizie adoptată în unanimitate de membrii consiliului de administrație în conformitate cu articolul 8 alineatul (1), pentru o perioadă care să nu depășească durata fiecărui program de lucru multianual în conformitate cu dispozițiile din articolul 8 alineatul (4). Cu toate acestea, fiecare desemnare a unui astfel de centru poate fi reînnoită.

(6)   Alocarea sarcinilor specifice pentru centrele tematice figurează în programul de lucru multianual al agenției menționat la articolul 8 alineatul (4).

(7)   În lumina, în special, a programului de lucru multianual, agenția re-examinează periodic elementele componente ale rețelei menționate la alineatul (2) și efectuează modificările hotărâte de consiliul de administrație, luând în considerare orice noi desemnări efectuate de către statele membre.

Articolul 5

Agenția poate conveni cu instituțiile sau organismele care fac parte din rețea, în conformitate cu articolul 4, cu privire la acordurile necesare, în special contractele, pentru îndeplinirea cu succes a sarcinilor pe care agenția le poate încredința acestora. Un stat membru poate prevedea, în ceea ce privește instituțiile naționale sau organizațiile de pe teritoriul său, ca aceste acorduri cu agenția să se realizeze prin acord cu punctul focal național.

Articolul 6

Datele privind mediul furnizate către sau emanând de la agenție pot fi publicate și puse la dispoziția publicului, sub rezerva respectării normelor stabilite de Comisie și de statele membre cu privire la diseminarea informațiilor, în special în ceea ce privește confidențialitatea.

Articolul 7

Agenția are personalitate juridică. Agenția se bucură, în toate statele membre, de cea mai largă capacitate legală acordată persoanelor juridice în conformitate cu legislația statelor membre în cauză.

Articolul 8

(1)   Agenția are un Consiliu de administrație format dintr-un reprezentant al fiecărui stat membru și din doi reprezentanți ai Comisiei.

În plus, Parlamentul European desemnează, ca membri ai Consiliului de administrație, două personalități științifice cu competențe în domeniul protecției mediului, care sunt alese pe baza contribuției personale pe care o pot avea în cadrul activității agenției.

Fiecare membru al Consiliului de administrație poate fi reprezentat de un membru supleant.

(2)   Consiliul de administrație își alege președintele din rândul membrilor pentru un mandat de trei ani și își adoptă regulamentul de procedură. Fiecare membru al Consiliului de administrație are un vot.

(3)   Pentru a fi adoptate, deciziile Consiliului de administrație trebuie să întrunească o majoritate de două treimi a membrilor săi, cu excepția cazului menționat la articolul 4 alineatul (5) al doilea paragraf.

(4)   Consiliul de administrație adoptă un program de lucru multianual în funcție de domeniile prioritare menționate la articolul 3 alineatul (2), folosind ca bază în acest sens un proiect înaintat de directorul executiv, menționat la articolul 9, în urma consultării comitetului științific, menționat la articolul 10, și după primirea avizului Comisiei. Primul program de lucru multianual se adoptă în termen de nouă luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament.

(5)   În cadrul programului multianual, Consiliul de administrație adoptă în fiecare an programul de lucru al agenției pe baza unui proiect înaintat de directorul executiv după consultarea comitetului științific și după primirea avizului Comisiei. Programul poate fi ajustat în cursul anului prin intermediul aceleiași proceduri.

(6)   Până la 31 ianuarie a fiecărui an, Consiliul de administrație adoptă un raport anual general privind activitățile desfășurate de agenție. Directorul executiv îl înaintează Parlamentului European, Consiliului, Comisiei și statelor membre.

Articolul 9

(1)   Agenția este condusă de un director executiv numit de Consiliul de administrație pe baza unei propuneri din partea Comisiei, pentru un mandat de cinci ani care poate fi reînnoit. Directorul executiv este reprezentantul legal al agenției. Acesta răspunde de următoarele:

—	elaborarea și executarea corespunzătoare a deciziilor și programelor adoptate de Consiliul de administrație;

—	administrarea curentă a agenției;

—	îndeplinirea sarcinilor prevăzute la articolele 12 și 13;

—	elaborarea și publicarea rapoartelor prevăzute la articolul 2 punctul (vi);

—	toate chestiunile legate de personal;

—	îndeplinirea sarcinilor prevăzute la articolul 8 alineatele (4) și (5).

Directorul executiv obține avizul comitetului științific menționat la articolul 10 în vederea recrutării personalului științific al agenției.

(2)   Directorul executiv răspunde în fața Consiliului de administrație pentru activitățile sale.

Articolul 10

(1)   Consiliul de administrație și directorul executiv sunt asistați de un comitet științific care emite un aviz în cazurile prevăzute de prezentul regulament, precum și cu privire la orice chestiune de natură științifică legată de activitatea agenției pe care consiliul de administrație sau directorul executiv o supun atenției sale.

Avizele emise de comitetul științific sunt publicate.

(2)   Comitetul științific este format din nouă membri care au o calificare specifică în domeniul mediului, desemnați de consiliul de administrație pentru un mandat de patru ani care poate fi reînnoit o singură dată. Comitetul funcționează în conformitate cu dispozițiile din regulamentul de procedură prevăzut la articolul 8 alineatul (2).

Articolul 11

(1)   Se realizează estimări cu privire la toate veniturile și cheltuielile agenției pentru fiecare an financiar, care corespunde unui an calendaristic, iar aceste estimări sunt incluse în bugetul agenției.

(2)   Veniturile și cheltuielile incluse în buget trebuie să fie în echilibru.

(3)   Fără a aduce atingere altor resurse, venitul agenției constă dintr-o subvenție acordată de Comunitate și prevăzută în bugetul general al Comunităților Europene, precum și din plățile pentru serviciile prestate de agenție.

(4)   Cheltuielile agenției cuprind, inter alia, remunerația personalului, cheltuieli administrative și de infrastructură, costuri curente și cheltuieli aferente contractelor încheiate cu instituții sau organisme care fac parte din rețea și cu terțe părți.

Articolul 12

(1)   Până la 31 martie a fiecărui an, directorul executiv elaborează o estimare privind veniturile și cheltuielile agenției pentru anul financiar următor și o înaintează consiliului de administrație, împreună cu un plan de execuție.

(2)   Consiliul de administrație întocmește estimarea însoțită de planul de execuție și le înaintează fără întârziere Comisiei care, pe această bază, stabilește estimările corespunzătoare în proiectul preliminar de buget pe care îl prezintă Consiliului în temeiul articolului 203 din tratat.

(3)   Consiliul de administrație adoptă bugetul agenției înainte de începutul anului financiar, ajustându-l, dacă este necesar, în funcție de subvenția acordată de Comunitate și de celelalte resurse ale agenției.

Articolul 13

(1)   Directorul executiv execută bugetul agenției.

(2)   Monitorizarea angajării și efectuării plăților pentru toate cheltuielile agenției, precum și a stabilirii și colectării tuturor veniturilor agenției este realizată de inspectorul financiar numit de Consiliul de administrație.

(3)   Până la 31 martie a fiecărui an, directorul executiv transmite Comisiei, consiliului de administrație și Curții de Conturi situația conturilor aferente tuturor cheltuielilor și veniturilor agenției pentru anul financiar precedent. Curtea de Conturi le examinează în conformitate cu articolul 206 a din tratat.

(4)   Consiliul de administrație descarcă directorul executiv de sarcina de execuție a bugetului.

Articolul 14

După ce Curtea de Conturi și-a exprimat avizul, Consiliul de administrație adoptă dispozițiile financiare interne care indică, în special, procedura de stabilire și de execuție a bugetului agenției.

Articolul 15

(1)   Agenția depune eforturi pentru a se bucura de cooperarea altor organisme și programe comunitare, mai ales a Centrului Comun de Cercetare, a Biroului Statistic și a programelor comunitare de cercetare și dezvoltare în domeniul mediului. În mod special:

—	cooperarea cu Centrul Comun de Cercetare include sarcinile prevăzute în anexă la punctul (A);

—	coordonarea cu Biroul Statistic al Comunităților Europene (Eurostat) și cu programul statistic al Comunităților Europene urmează liniile directoare prevăzute în anexă la punctul (B).

(2)   De asemenea, agenția cooperează în mod activ cu alte organisme, cum ar fi Agenția Spațială Europeană, Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică, Consiliului Europei și Agenția Internațională a Energiei, precum și cu Organizația Națiunilor Unite și agențiile specializate ale acesteia, în special Programul de Mediu al Organizației Națiunilor Unite (PNUM), Organizația Mondială Meteorologică și Autoritatea Internațională a Energiei Atomice.

(3)   Cooperarea menționată la alineatele (1) și (2) trebuie să ia în special în considerare nevoia de a evita orice duplicare de efort.

Articolul 16

Protocolul privind privilegiile și imunitățile Comunităților Europene se aplică agenției.

Articolul 17

Personalul agenției intră sub incidența Regulamentului aplicabil funcționarilor și altor agenți ai Comunităților Europene.

Agenția exercită față de personalul său competențele conferite de autoritatea de numire.

Consiliul de administrație adoptă normele de punere în aplicare corespunzătoare cu acordul Comisiei.

Articolul 18

(1)   Răspunderea contractuală a agenției intră sub incidența legislației aplicabile contractului în cauză. Curtea de Justiție a Comunităților Europene are competența de a hotărî în temeiul unei clauze de arbitraj cuprinsă într-un contract încheiat de agenție.

(2)   În cazul răspunderii non-contractuale, în conformitate cu principiile generale comune legislațiilor statelor membre, agenția repară orice prejudiciu provocat de ea sau de agenții săi în cursul îndeplinirii obligațiilor lor.

Curtea de Justiție este competentă să se pronunțe asupra litigiilor referitoare la repararea unor astfel de prejudicii.

(3)   Răspunderea personală a agenților față de agenție intră sub incidența dispozițiilor care se aplică personalului agenției.

Articolul 19

Agenția este deschisă țărilor care nu sunt membre ale Comunităților Europene, dar care împărtășesc preocuparea Comunităților și a statelor membre în raport cu obiectivele agenției în conformitate cu acordurile încheiate între aceste țări și Comunitate urmare a procedurii prevăzute la articolul 228 din tratat.

Articolul 20

În termen de până la doi ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament și în urma consultării Parlamentului European, Consiliul, pe aceeași bază ca și prezentul regulament și pe baza unui raport din partea Comisiei care să conțină propuneri corespunzătoare, decide cu privire la anumite sarcini suplimentare pentru agenție, în special în următoarele domenii:

—	asocierea la controlul punerii în aplicare a legislației comunitare privind mediul, în colaborare cu Comisia și cu organismele competente existente în statele membre;

—	elaborarea etichetelor „mediu” și a criteriilor care trebuie îndeplinite pentru acordarea unor astfel de etichete produselor, tehnologiilor, mărfurilor, serviciilor și programelor prietenoase față de mediu care nu implică risipirea resurselor naturale;

—	promovarea tehnologiilor și a proceselor ecologice, precum și utilizarea și transferul acestora în cadrul Comunității și în țări terțe;

—	stabilirea criteriilor pentru evaluarea impactului asupra mediului în vederea aplicării și posibilei revizuiri a Directivei 85/337/CEE (5), în conformitate cu dispozițiile din articolul 11 din directiva menționată.

Articolul 21

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare celei în care autoritățile competente decid cu privire la sediul agenției (6).

---

(1)  JO C 217, 23.8.1989, p. 7.

(2)  JO C 96, 17.4.1990.

(3)  JO C 56, 7.3.1990, p. 20.

(4)  JO L 176, 6.7.1985, p. 14.

(5)  JO L 175, 5.7.1985, p. 40.

(6)  Data intrării în vigoare a prezentului regulament este publicată în Jurnalul Oficial.

---

ANEXĂ

A.   Cooperarea cu Centrul Comun de Cercetare

—	Armonizarea metodelor de măsurare privind mediul (1).

—	Intercalibrarea instrumentelor (1).

—	Standardizarea formatelor de date.

—	Elaborarea unor noi metode și instrumente de măsurare privind mediul.

—	Alte sarcini convenite de directorul executiv al agenției și de directorul general al Centrului Comun de Cercetare.

B.   Cooperarea cu Eurostat

1.	Sistemul va utiliza, în cea mai mare măsură posibilă, sistemul de informații statistice instituit de Eurostat și de serviciile naționale de statistică ale statelor membre.

2.	Programul statistic din domeniul mediului va fi convenit de directorul executiv al agenției și de directorul general al Eurostat și va fi înaintat în vederea aprobării către consiliul de administrație al agenției și al Comitetului pentru programul statistic.

3.	Programul statistic va fi conceput și pus în aplicare în cadrul instituit de organismele statistice internaționale, precum Comisia statistică a Organizației Națiunilor Unite, Conferința statisticienilor europeni și OCDE.

---

(1)  De asemenea, cooperarea în aceste domenii are în vedere activitatea desfășurată de Biroul de referință al Comunității Europene.

---

15/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

34

---

31990L0415

---

L 219/49

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

DIRECTIVA CONSILIULUI

din 27 iulie 1990

de modificare a anexei II la Directiva 86/280/CEE privind valorile limită și obiectivele de calitate pentru evacuările anumitor substanțe periculoase incluse în lista I din anexa la Directiva 76/464/CEE

(90/415/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 130s,

având în vedere Directiva 76/464/CEE a Consiliului din 4 mai 1976 privind poluarea cauzată de anumite substanțe periculoase evacuate în mediul acvatic al Comunității (1), în special articolele 6 și 12,

având în vedere propunerea Comisiei (2),

având în vedere avizul Parlamentului European (3),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (4),

întrucât, pentru a proteja mediul acvatic al Comunității împotriva poluării cu anumite substanțe periculoase, articolul 3 din Directiva 76/464/CEE prevede un sistem de autorizare prealabilă care să stabilească standardele de emisie pentru evacuarea substanțelor cuprinse în lista I din anexa la directiva menționată; întrucât articolul 6 din directiva menționată prevede stabilirea valorilor limită pentru astfel de standarde de emisie, precum și obiectivele de calitate pentru mediul acvatic afectat de evacuările acestor substanțe;

întrucât statele membre au obligația de a aplica valorile limită, cu excepția cazurilor în care recurg la obiectivele de calitate;

întrucât Directiva 86/280/CEE (5), astfel cum a fost modificată prin Directiva 88/347/CEE (6), trebuie adaptată și completată, la propunerea Comisiei, având în vedere evoluția cunoștințelor științifice legate în principal de toxicitatea, persistența și acumularea substanțelor prevăzute în organisme vii și în sedimente sau dacă se produce o îmbunătățire a celor mai bune mijloace tehnice disponibile; întrucât este necesar, în acest scop, să se prevadă completarea directivei menționate cu dispoziții privind alte substanțe periculoase, precum și modificarea conținutului anexei II;

întrucât articolul 5 din Directiva 86/280/CEE prevede că, în cazul unor surse majore de poluare cu aceste substanțe, altele decât sursele care intră sub incidența valorilor limită comunitare sau a standardelor de emisie naționale, trebuie elaborate programe speciale pentru eliminarea poluării;

întrucât este necesar ca evacuările reduse care fac obiectul dispozițiilor articolului 5 din Directiva 86/280/CEE trebuie să poată beneficia de derogări de la cerințele articolului 3 din Directiva 76/464/CEE;

întrucât, pe baza criteriilor prevăzute de Directiva 76/464/CEE, 1-2-dicloretanul, tricloretilenul, percloretilenul și triclorbenzenul trebuie să intre sub incidența Directivei 86/280/CEE,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Anexa II la Directiva 86/280/CEE se modifică în conformitate cu anexa la prezenta directivă.

Articolul 2

(1)   Statele membre pun în aplicare măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de 18 luni de la data notificării acesteia (7). Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 3

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

---

(1)  JO L 129, 18.5.1976, p. 23.

(2)  JO C 253, 29.9.1988, p. 4.

(3)  JO C 96, 17.4.1989, p. 188.

(4)  JO C 23, 30.1.1989, p. 4.

(5)  JO L 181, 4.7.1986, p. 16.

(6)  JO L 158, 25.6.1988, p. 35.

(7)  Prezenta directivă a fost notificată statelor membre la 31 iulie 1990.

---

ANEXĂ

MODIFICĂRI ALE ANEXEI II LA DIRECTIVA 86/280/CEE

1.   Sub titlu se adaugă următoarele:

2.   Se adaugă următoarele puncte:

Rubrica A (59): Valori limită pentru standardele de emisie (2)

Tipul instalației industriale (3)  (4)	Tipul valorii medii	Valori limită exprimate ca		De respectat începând cu data de
		greutate (g/tonă) (5)	concentrație (mg/litru) (6)
(a)   Numai producere de 1-2-dicloretan (fără prelucrare sau utilizare la fața locului)	Lunar	4	2	1.1.1993
		2,5	1,25	1.1.1995
	Zilnic	8	4	1.1.1993
		5	2,5	1.1.1995
(b)   Producere de 1-2-dicloretan și prelucrarea sau utilizarea la fața locului, cu excepția utilizării definite mai jos (7)  (8), la litera (e)	Lunar	12	6	1.1.1993
		5	2,5	1.1.1995
	Zilnic	24	12	1.1.1993
		10	5	1.1.1995
(c)   Prelucrarea 1-2-dicloretanului pentru obținerea altor substanțe decât clorura de vinil (9)	Lunar	2,5	1	1.1.1993
	Zilnic	5	2	1.1.1993
(d)   Utilizarea EDC la degresarea metalelor [în afara instalației industriale incluse la litera (b)] (10)	Lunar	—	0,1	1.1.1993
	Zilnic	—	0,2	1.1.1993
(e)   Utilizarea EDC la producerea de schimbători de ioni (11)	Lunar	—	—	—
	Zilnic	—	—	—

Rubrica B (59): Obiective de calitate

Mediu	Obiective de calitate (μg/litru)	De respectat începând cu data de
Ape interioare de suprafață	10	1.1.1993
Ape de estuar
Ape litorale, altele decât cele de estuar
Ape teritoriale

Comisia compară rezultatele monitorizării efectuate, în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) a treia liniuță din Directiva 76/464/CEE, cu o concentrație orientativă de 2,5 μg/litru.

Până în 1998, Comisia reexaminează obiectivele de calitate pe baza experienței dobândite prin aplicarea prezentelor măsuri.

Rubrica C (59): Metoda de măsurare de referință

1.   Metoda de măsurare de referință pentru determinarea prezenței de 1,2-dicloretan în efluenți și în mediul acvatic este gaz-cromatografia cu detector cu captură de electroni după extragerea cu ajutorul unui solvent adecvat sau gaz-cromatografia după izolarea printr-un proces de „eliminare și capturare” și capturarea cu ajutorul unei curse capilare răcite criogenic. Limita determinării este de 10 μg/litru pentru efluenți și 1 μg/litru pentru mediul acvatic.

2.   Acuratețea și precizia metodei trebuie să fie de plus sau minus 50 % pentru o concentrație de două ori mai mare decât valoarea limitei de detecție.

3.   Statele membre pot determina concentrațiile de EDC în funcție de cantitatea de AOX, de EOX sau de VOX, în măsura în care Comisia s-a asigurat în prealabil că aceste metode dau rezultate echivalente și până la adoptarea unei directive generale privind solvenții.

Statele membre respective stabilesc periodic raportul între concentrațiile de EDC și parametrul utilizat.

Rubrica A (121): Valori limită pentru standardele de emisie (13)

Tipul instalației industriale (14)	Tipul valorii medii	Valori limită exprimate ca		De respectat începând cu data de
		greutate (g/tonă) (15)	concentrație (mg/litru) (16)
(a)   Producere de tricloretilen (TRI) și de percloretilen (PER)	Lunar	10	2	1.1.1993
		2,5	0,5	1.1.1995
	Zilnic
		20	4	1.1.1993
		5	1	1.1.1995
(b)   Utilizarea tricloretilenului (TRI) la degresarea metalelor (17)	Lunar		0,1	1.1.1993
	Zilnic		0,2	1.1.1993

Rubrica B (121): Obiective de calitate

Mediu	Obiective de calitate (μg/litru)	De respectat începând cu
Ape interioare de suprafață	10	1.1.1993
Ape de estuar
Ape litorale, altele decât apele de estuar
Ape teritoriale

Comisia compară rezultatele monitorizării efectuate, în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) a treia liniuță din Directiva 76/464/CEE, cu o concentrație orientativă de 2,5 μg/litru.

Până în 1998, Comisia reexaminează obiectivele de calitate pe baza experienței dobândite prin aplicarea prezentelor măsuri.

Rubrica C (121): Metoda de măsurare de referință

1.   Metoda de măsurare de referință utilizată pentru detectarea prezenței tricloretilenului (TRI) în efluenți și în mediul acvatic este gaz-cromatografia cu detector cu captură de electroni după extragerea cu ajutorul unui solvent adecvat.

Limita de detecție pentru TRI este de 10 μg/litru pentru efluenți și 1 μg/litru pentru mediul acvatic.

2.   Acuratețea și precizia metodei trebuie să fie de ± 50 % pentru o concentrație de două ori mai mare decât valoarea limitei de detecție.

3.   Statele membre pot determina concentrațiile de TRI în funcție de cantitatea de AOX, de EOX sau de VOX, în măsura în care Comisia s-a asigurat în prealabil că aceste metode dau rezultate echivalente și până la adoptarea unei directive generale privind solvenții.

Statele membre respective stabilesc periodic raportul între concentrațiile de TRI și parametrul utilizat.

X.   Dispoziții speciale pentru percloretilen (PER) (nr. 111) (18)

CAS – 127-18-4

Rubrica A (111): Valori limită pentru standardele de emisie (19)

Tipul instalației industriale (20)	Tipul valorii medii	Valori limită exprimate ca		De respectat începând cu data de
		greutate (g/tonă) (21)	concentrație (mg/litru) (22)
(a)   Producere de tricloretilen (TRI) și de percloretilen (PER) (Procese TRI-PER)	Lunar	10	2	1.1.1993
		2,5	0,5	1.1.1995
	Zilnic	20	4	1.1.1993
		5	1	1.1.1995
(b)   Producere de tetraclorură și de percloretilen (Procese TETRA-PER)	Lunar	10	5	1.1.1993
		2,5	1,25	1.1.1995
	Zilnic	20	10	1.1.1993
		5	2,5	1.1.1995
(c)   Utilizarea PER la degresarea metalelor (23)	Lunar	—	0,1	1.1.1993
	Zilnic	—	0,2	1.1.1993
(d)   Producerea de clorofluorocarburi (24)	Lunar	—	—	—
	Zilnic	—	—	—

Rubrica B (111): Obiective de calitate

Mediu	Obiective de calitate (μg/litru)	De respectat începând cu data de
Ape interioare de suprafață	10	1.1.1993
Ape de estuar
Ape litorale, altele decât apele de estuar
Ape teritoriale

Comisia va compara rezultatele monitorizării efectuate, în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) a treia liniuță din Directiva 76/464/CEE, cu o concentrație orientativă de 2,5 μg/litru.

Până în 1998, Comisia va reexamina obiectivele de calitate pe baza experienței dobândite prin aplicarea prezentelor măsuri.

Rubrica C (111): Metoda de măsurare de referință

1.   Metoda de măsurare de referință pentru detectarea prezenței de percloretilen (PER) în efluenți și în mediul acvatic este gaz-cromatografia cu detector cu captură de electroni după extragerea cu ajutorul unui solvent adecvat.

Limita de detecție pentru PER este de 10 μg/litru, pentru efluenți, și 0,1 μg/litru, pentru mediul acvatic.

2.   Acuratețea și precizia metodei trebuie să fie de ± 50 % pentru o concentrație de două ori mai mare decât valoarea limitei de detecție.

3.   Statele membre pot determina concentrațiile de PER în funcție de cantitatea de AOX, de EOX sau de VOX, în măsura în care Comisia s-a asigurat în prealabil că aceste metode dau rezultate echivalente și până la adoptarea unei directive generale privind solvenții.

Statele membre respective stabilesc periodic raportul între concentrațiile de PER și parametrul utilizat.

Rubrica A (117, 118): Valori limită pentru standardele de emisie

Standstill: Poluarea rezultată din evacuările de TCB, care afectează concentrațiile de TCB din sedimente și/sau moluște și/sau crustacee și/sau pești nu trebuie să crească, direct sau indirect, în mod semnificativ în timp.

Tipul instalației industriale	Tipul valorii medii	Valori limită exprimate ca		De respectat începând cu data de
		greutate (g/tonă) (27)	concentrație (mg/litru) (28)
(a)   Producere de TCB prin dehidroclorurarea HCH și/sau prelucrarea TCB	Lunar	25	2,5	1.1.1993
		10	1	1.1.1995
	Zilnic	50	5	1.1.1993
		20	2	1.1.1995
(b)   Producerea și/sau prelucrarea clorbenzenilor prin clorurarea benzenului (29)	Lunar	5	0,5	1.1.1993
		0,5	0,05	1.1.1995
	Zilnic	10	1	1.1.1993
		1	0,1	1.1.1995

Rubrica B (117, 118): Obiective de calitate

Standstill: Concentrația de TCB din sedimente și/sau moluște și/sau crustacee și/sau pești nu trebuie să crească în mod semnificativ în timp.

Mediu	Obiective de calitate (μg/litru)	De respectat începând cu data de
Ape interioare de suprafață	0,4	1.1.1993
Ape de estuar
Ape litorale, altele decât apele de estuar
Ape teritoriale

Comisia va compara rezultatele monitorizării efectuate, în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) a treia liniuță din Directiva 76/464/CEE, cu o concentrație orientativă de 0,1 μg/litru.

Până în 1998, Comisia reexaminează obiectivele de calitate pe baza experienței dobândite prin aplicarea prezentelor măsuri.

Rubrica C (117, 118): Metoda de măsurare de referință

1.   Metoda de măsurare de referință pentru detectarea prezenței de triclorbenzen (TCB) în efluenți și în mediul acvatic este gaz-cromatografia cu detector cu captură de electroni după extragere cu ajutorul unui solvent adecvat. Limita de detecție pentru fiecare izomer în parte este de 1 μg/litru pentru efluenți și 10 ng/litru pentru mediul acvatic.

2.   Metoda de măsurare de referință pentru detectarea prezenței TCB în sedimente și organisme vii este gaz-cromatografia cu detector cu captură de electroni după prepararea adecvată a probei. Limita de detecție pentru fiecare izomer în parte este de 1 μg/kg de materie uscată.

3.   Statele membre pot determina concentrațiile de TCB în funcție de cantitatea de AOX sau de EOX, în măsura în care Comisia s-a asigurat în prealabil că aceste metode dau rezultate echivalente și până la adoptarea unei directive generale privind solvenții.

Statele membre respective stabilesc periodic raportul între concentrațiile de TCB și parametrul utilizat.

4.   Acuratețea și precizia metodei trebuie să fie de ± 50 % pentru o concentrație de două ori mai mare decât valoarea limitei de detecție."

---

(1)  Articolul 5 din Directiva 86/280/CEE se aplică mai ales EDC utilizat ca solvent în afara unității de producție sau prelucrare, dacă evacuările anuale sunt mai mici de 30 kg/an. Aceste evacuări reduse pot fi scutite de aplicarea dispozițiilor articolului 3 din Directiva 76/464/CEE. Prin derogare de la dispozițiile articolului 5 alineatul (3) din Directiva 86/280/CEE, statele membre își pun în aplicare programele speciale până la 1 ianuarie 1993. Aceste programe trebuie comunicate Comisiei în același termen.”

(2)  Dat fiind gradul ridicat de volatilitate al EDC și pentru a asigura respectarea dispozițiilor articolului 3 alineatul (6) din Directiva 86/280/CEE, dacă procesul utilizat implică agitarea în aer liber a efluenților care conțin EDC, statele membre trebuie să impună respectarea valorilor limită în amonte de respectivele instalații; statele membre trebuie să se asigure că toate apele care ar putea fi poluate sunt tratate corespunzător.

(3)  Capacitatea de producție de EDC purificat include acea fracțiune de EDC care nu este cracată în unitatea de producere a clorurii de vinil (VC), asociată unității de producere a EDC și care se reciclează în secția de purificare a EDC a instalației.

Capacitatea de producție sau de prelucrare reprezintă capacitatea autorizată de către organismul administrativ sau, în absența acesteia, cea mai mare cantitate anuală produsă sau prelucrată în cei patru ani anteriori acordării sau reînnoirii autorizației. Capacitatea autorizată de către organismul administrativ nu trebuie să difere prea mult de producția efectivă.

(4)  Dacă evacuările anuale nu depășesc 30 kg/an, se poate introduce o procedură de control simplificată.

(5)  Aceste valori limită se referă:

—	pentru sectoarele de la literele (a) și (b), la capacitatea de producție de EDC purificat, exprimată în tone;

—

pentru sectorul de la litera (c), la capacitatea de prelucrare a EDC, exprimată în tone. Cu toate acestea, în cazul sectorului de la litera (b), dacă capacitatea de prelucrare și utilizare este mai mare decât cea de producție, valorile limită se aplică capacității globale de prelucrare și utilizare. Dacă există mai multe instalații pe aceeași platformă industrială, valorile limită se aplică ansamblului instalațiilor.

(6)  Fără a aduce atingere dispozițiilor de la rubrica A punctul 4 din anexa I, aceste limite de concentrație se referă la următoarele volume de referință:

(a)	2 m3/tonă capacitate de producție de EDC purificat;

(b)	2,5 m3/tonă capacitate de producție de EDC purificat;

(c)	2,5 m3/tonă capacitate de prelucrare a EDC;

(7)  Valorile limită țin seama de toate sursele interne difuze și/sau de EDC utilizat ca solvent în respectiva instalație industrială de producție; aceasta va asigura o scădere cu mai mult de 99 % a evacuărilor de EDC.

Cu toate acestea, combinația dintre cea mai bună tehnologie disponibilă și absența oricărei surse interne difuze permite realizarea unor reduceri de peste 99,9 %.

Pe baza experienței dobândite prin aplicarea prezentelor măsuri, Comisia prezintă în timp util Consiliului propuneri pentru valori limită mai stricte care urmează a fi aplicate începând cu 1998.

(8)  Dacă un stat membru consideră că, datorită integrării producerii de EDC în procesul de fabricare a altor hidrocarburi clorurate, un anumit proces de producere de EDC nu poate respecta aceste valori limită până la termenul de 1 ianuarie 1993, atunci acest stat membru trebuie să informeze Comisia cu privire la aceasta înainte de 1 ianuarie 1991. Până la 31 decembrie 1993, se trimite Comisiei un program de reducere a evacuărilor de EDC menit să asigure respectarea acestor valori limită până la data de 1 ianuarie 1997. Între timp, până la data de 1 ianuarie 1993, se asigură respectarea următoarei valori limită:

—	40 g EDC/tonă capacitate de producție de EDC purificat (medie lunară și zilnică). Valoarea limită exprimată sub formă de concentrație se deduce pe baza volumului de apă evacuat de instalația/instalațiile în cauză.

(9)  Este vorba aici în special despre producerea următoarelor substanțe: etilen diamină, etilen poliamină, 1.1.1.-tricloretan, tricloretilen și percloretilen.

(10)  Aceste valori limită sunt aplicabile numai instalațiilor ale căror evacuări anuale depășesc 30 kg/an.

(11)  În prezent, nu este posibil să se adopte valori limită pentru acest sector. Consiliul va adopta aceste valori limită într-o etapă ulterioară, la propunerea Comisiei. Între timp, statele membre vor aplica standardele de emisie naționale în conformitate cu anexa I rubrica A punctul 3.

(12)  Articolul 5 din Directiva 86/280/CEE se aplică mai ales TRI folosit ca solvent de curățare uscată, de eliminare a grăsimilor sau a mirosurilor și de degresare a metalelor, dacă evacuările anuale sunt mai mici de 30 kg/an. Aceste evacuări reduse pot fi scutite de aplicarea dispozițiilor articolului 3 din Directiva 76/464/CEE. Prin derogare de la dispozițiile articolului 5 alineatul (3) din Directiva 86/280/CEE, statele membre își pun în aplicare programele speciale până la 1 ianuarie 1993. Aceste programe trebuie comunicate Comisiei în același termen."

(13)  Având în vedere volatilitatea tricloretilenului și pentru a se asigura respectarea dispozițiilor articolului 3 alineatul (6) din Directiva 86/280/CEE, dacă se recurge la un proces care implică agitarea în aer liber a efluenților care conțin tricloretilen, statele membre solicită respectarea valorilor limită în amonte de instalațiile respective; statele membre trebuie să se asigure că apele care ar putea fi poluate sunt tratate corespunzător.

(14)  Dacă evacuările anuale nu depășesc 30 kg/an, se poate introduce o procedură de control simplificată.

(15)  Pentru sectorul de la litera (a), valorile limită pentru evacuările de TRI se referă la capacitatea totală de producție de TRI + PER.

Pentru instalațiile existente care utilizează dehidroclorurarea tetracloretanului, capacitatea de producție este echivalentul capacității de producție de TRI-PER, raportul de producție TRI-PER fiind de unu la trei.

Capacitatea de producție sau de prelucrare reprezintă capacitatea autorizată de către organismul administrativ sau, în absența acesteia, cea mai mare cantitate anuală produsă sau prelucrată în cei patru ani anteriori acordării sau reînnoirii autorizației. Capacitatea autorizată de către organismul administrativ nu trebuie să difere prea mult de producția efectivă.

(16)  Fără a aduce atingere dispozițiilor de la rubrica A punctul 4 din anexa I, aceste limite de concentrație pentru TRI se referă la următoarele valori de referință:

—	sectorul (a), 5 m3/tonă de producție TRI + PER.

(17)  Aceste valori limită sunt aplicabile numai instalațiilor industriale ale căror evacuări anuale depășesc 30 kg/an.

(18)  Articolul 5 din Directiva 86/280/CEE se aplică mai ales PER folosit ca solvent de curățare uscată, de eliminare a grăsimilor sau a mirosurilor și de degresare a metalelor, dacă evacuările anuale se ridică la mai puțin de 30 kg/an. Aceste evacuări reduse pot fi scutite de aplicarea dispozițiilor articolului 3 din Directiva 76/464/CEE. Prin derogare de la dispozițiile articolului 5 alineatul (3) din Directiva 86/280/CEE, statele membre își pun în aplicare programele speciale până la 1 ianuarie 1993. Aceste programe trebuie comunicate Comisiei în același termen.

(19)  Având în vedere volatilitatea percloretilenului și pentru a se asigura respectarea dispozițiilor articolului 3 alineatul (6) din Directiva 86/280/CEE, dacă se recurge la un proces care implică agitarea în aer liber a efluenților care conțin percloretilen, statele membre solicită respectarea valorilor limită în amonte de instalațiile respective; statele membre trebuie să se asigure că apele care ar putea fi poluate sunt tratate corespunzător.

(20)  Dacă evacuările anuale nu depășesc 30 kg/an, se poate introduce o procedură de control simplificată.

(21)  Pentru sectoarele de la literele (a) și (b), valorile limită pentru evacuările de PER se referă fie la capacitatea totală de producție de TRI + PER, fie la capacitatea totală de producție de TETRA + PER.

Capacitatea de producție sau de prelucrare reprezintă capacitatea autorizată de către organismul administrativ sau, în absența acesteia, cea mai mare cantitate anuală produsă sau prelucrată în cei patru ani anteriori acordării sau reînnoirii autorizației. Capacitatea autorizată de către organismul administrativ nu trebuie să difere prea mult de producția efectivă.

(22)  Fără a aduce atingere dispozițiilor de la rubrica A punctul 4 din anexa I, limitele de concentrație pentru PER se referă la următoarele volume de referință:

—	(a), 5 m3/tonă producție de TRI + PER;

—	(b), 2 m3/tonă producție de TETRA + PER.

(23)  Aceste valori limită sunt aplicabile numai instalațiilor industriale ale căror evacuări anuale depășesc 30 kg/an.

(24)  În prezent, nu este posibil să se adopte valori limită pentru acest sector. Consiliul va adopta aceste valori limită într-o etapă ulterioară, la propunerea Comisiei. Între timp, statele membre vor aplica standardele de emisie naționale în conformitate cu anexa I rubrica A punctul 3.

(25)  Articolul 5 din Directiva 86/280/CEE se aplică mai ales TCB folosit ca solvent sau ca suport pentru coloranți în industria textilă sau drept componentă a uleiurilor utilizate în transformatoare până în momentul adoptării unor dispoziții comunitare speciale în domeniu. Prin derogare de la dispozițiile articolului 5 alineatul (3), statele membre își pun în aplicare programele speciale până la 1 ianuarie 1993. Aceste programe trebuie comunicate Comisiei în același termen.

(26)  TCB poate apărea în următorii trei izomeri:

—	1,2,3-TCB — CAS – 87/61-6;

—	1,2,4-TCB — CAS – 120-82-1 (nr. 118 în lista CEE);

—	1,3,5-TCB — CAS – 180-70-3;

TCB tehnic (nr. 117 în lista CEE) este o combinație a acestor trei izomeri, cu o preponderență a 1,2,4-TCB, putând conține și cantități mici de di- și tetraclorobenzen.

În orice situație, prezentele dispoziții se aplică TCB-ului total (suma celor trei izomeri)."

(27)  Valorile limită pentru evacuările de TCB (suma celor trei izomeri) se referă:

—	pentru sectorul de la litera (a), la capacitatea totală de producție de TCB;

—

pentru sectorul de la litera (b), la capacitatea totală de producție sau de prelucrare a mono- și diclorbenzenilor. Capacitatea de producție sau de prelucrare reprezintă capacitatea autorizată de către organismul administrativ sau, în absența acesteia, cea mai mare cantitate anuală produsă sau prelucrată în cei patru ani anteriori acordării sau reînnoirii autorizației. Capacitatea autorizată de către organismul administrativ nu trebuie să difere prea mult de producția efectivă.

(28)  Fără a aduce atingere dispozițiilor de la rubrica A punctul 4 din anexa I, limitele de concentrație se referă la următoarele volume de referință:

—	sectorul (a): 10 m3/tona de TCB produs sau prelucrat;

—	sectorul (b): 10 m3/tona de mono- și diclorbenzen produs sau prelucrat;

(29)  Pentru instalațiile existente care evacuează mai puțin de 50 kg/an până la 1 ianuarie 1995, valorile limită care trebuie respectate în termenul menționat sunt egale cu jumătate din valorile limită care trebuie respectate începând cu 1 ianuarie 1993.

---

15/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

43

---

31991L0271

---

L 135/40

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

DIRECTIVA CONSILIULUI

din 21 mai 1991

privind tratarea apelor urbane reziduale

(91/271/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 130s,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât Rezoluția Consiliului din 28 iunie 1998 privind protecția Mării Nordului și a altor ape ale Comunității (4) a invitat Comisia să prezinte propuneri privind măsurile necesare la nivelul Comunității în domeniul tratării apelor urbane reziduale;

întrucât poluarea cauzată de tratarea insuficientă a apelor reziduale dintr-un stat membru influențează adesea apele altor state membre și întrucât, prin urmare, se impune o acțiune la nivelul Comunității, în conformitate cu articolul 130r;

întrucât, pentru a se evita deteriorarea mediului prin evacuarea apelor urbane reziduale insuficient tratate, este, în general, necesară tratarea secundară a acestor ape;

întrucât este necesar să se impună o tratare mai riguroasă în zonele sensibile, în timp ce în zonele mai puțin sensibile se poate considera corespunzătoare o tratare primară;

întrucât apele industriale uzate care intră în sistemele de colectare, precum și evacuarea apelor reziduale și a nămolurilor care provin de la stațiile de tratare a apelor urbane reziduale trebuie să facă obiectul unor norme generale, reglementări și/sau autorizații specifice;

întrucât evacuările de ape industriale uzate biodegradabile care provin din anumite sectoare industriale și care nu intră în stațiile de tratare a apelor urbane reziduale înaintea evacuării în ape receptoare trebuie să facă obiectul unor cerințe corespunzătoare;

întrucât trebuie încurajată reciclarea nămolurilor care provin din tratarea apelor reziduale; întrucât trebuie eliminată treptat evacuarea nămolurilor în apele de suprafață;

întrucât este necesară supravegherea instalațiilor de tratare, a apelor receptoare și a evacuării nămolurilor, pentru a proteja mediul de efectele negative ale evacuării apelor reziduale;

întrucât este necesar să se asigure informarea publicului cu privire la evacuarea apelor urbane reziduale și a nămolurilor, sub formă de rapoarte periodice;

întrucât statele membre trebuie să stabilească și să prezinte Comisiei programe naționale în vederea punerii în aplicare a prezentei directive;

întrucât trebuie constituit un comitet pentru sprijinirea Comisiei în problemele care se raportează la punerea în aplicare a prezentei directive și la adaptarea sa la progresul tehnic,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Prezenta directivă se aplică colectării, tratării și evacuării apelor urbane reziduale, precum și tratării și evacuării apelor uzate care provin din anumite sectoare industriale.

Prezenta directivă are ca obiect protejarea mediului împotriva deteriorării datorate evacuărilor de ape reziduale menționate anterior.

Articolul 2

În sensul prezentei directive:

1.	„ape urbane reziduale” înseamnă apele menajere uzate sau amestecul de ape menajere uzate cu ape industriale uzate și/sau ape de scurgere;

2.	„ape menajere uzate” înseamnă apele uzate care provin de la așezări și servicii rezidențiale și care sunt generate, în special, de metabolismul uman și de activitățile menajere;

3.	„ape industriale uzate” înseamnă toate apele uzate care provin din spațiile utilizate în scopuri comerciale sau industriale, altele decât apele menajere uzate sau apele de scurgere;

4.	„aglomerare” înseamnă o zonă în care populația și/sau activitățile economice sunt concentrate suficient, astfel încât să fie posibilă colectarea apelor urbane reziduale în vederea dirijării lor către o stație de epurare sau un punct final de evacuare;

5.	„sistem de colectare” înseamnă un sistem de canalizare care adună și transportă apele urbane reziduale;

6.	„echivalent-locuitor (EL)” înseamnă încărcarea organică biodegradabilă cu o cerere biochimică de oxigen în cinci zile (CBO5) de 60 de grame de oxigen pe zi;

7.

„tratare primară” înseamnă tratarea apelor urbane reziduale printr-un procedeu fizic și/sau chimic care cuprinde decantarea materiilor solide în suspensie sau prin alte procedee prin care CBO5 a apelor reziduale care intră se reduce cu cel puțin 20 % înaintea evacuării, și totalul materiilor solide în suspensie al apelor reziduale care intră, cu cel puțin 50 %;

8.	„tratare secundară” înseamnă tratarea apelor urbane reziduale printr-un procedeu care conține în general o tratare biologică cu decantare secundară sau printr-un procedeu care permite respectarea condițiilor din tabelul 1 din anexa I;

9.

„tratare corespunzătoare” înseamnă tratarea apelor urbane reziduale prin orice procedeu și/sau sistem de evacuare care să permită, pentru apele receptoare de deșeuri, respectarea obiectivelor de calitate reținute, precum și conformarea la dispozițiile corespunzătoare ale prezentei directive și ale altor directive comunitare;

10.	„nămoluri” înseamnă nămolurile reziduale, tratate sau nu, care provin de la stațiile de epurare a apelor urbane reziduale;

11.

„eutrofizare” înseamnă îmbogățirea apei cu elemente nutritive, în special cu compuși ai azotului și/sau ai fosforului, provocând o dezvoltare accelerată a algelor și a vegetalelor din specii superioare, care duce la o perturbare nedorită a echilibrului organismelor prezente în apă și la o degradare a calității apei respective;

12.

„estuar” înseamnă zona de tranziție la gura de vărsare a unui curs de apă, între apa dulce și apele litorale. Statele membre stabilesc limitele exterioare (maritime) ale estuarelor în sensul prezentei directive, în cadrul programului de punere în aplicare, conform articolului 17 alineatele (1) și (2);

13.	„ape litorale” înseamnă apele din afara etiajului sau a limitei exterioare a unui estuar.

Articolul 3

(1)   Statele membre veghează ca toate aglomerările să fie echipate cu sisteme de colectare a apelor urbane reziduale:

—	până la 31 decembrie 2000, pentru cele al căror echivalent-locuitor (EL) este mai mare de 15 000 și

—	până la 31 decembrie 2005, pentru cele al căror EL se situează între 2 000 și 15 000.

Pentru evacuările de ape urbane reziduale în ape receptoare considerate ca „zone sensibile”, definite la articolul 5, statele membre asigură instalarea unor sisteme de colectare până la 31 decembrie 1998, pentru aglomerările al căror EL este mai mare de 10 000.

Atunci când instalarea unui sistem de colectare nu se justifică, fie pentru că nu ar prezenta interes pentru mediu, fie pentru că instalarea sa presupune un cost excesiv, se utilizează sisteme individuale sau alte sisteme corespunzătoare care să asigure un nivel identic de protecție a mediului.

(2)   Sistemele de colectare descrise la alineatul (1) trebuie să respecte cerințele din anexa I punctul A. Aceste cerințe se pot modifica în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18.

Articolul 4

(1)   Statele membre veghează ca apele urbane reziduale care intră în sistemele de colectare, înainte de a fi evacuate, să facă obiectul unei tratări secundare sau echivalente, în următoarele împrejurări:

—	până la 31 decembrie 2000, pentru toate evacuările care provin de la aglomerări cu EL mai mare de 15 000;

—	până la 31 decembrie 2005, pentru toate evacuările care provin de la aglomerări cu EL cuprins între 10 000 și 15 000;

—	până la 31 decembrie 2005, pentru evacuările în apele dulci și în estuare, care provin de la aglomerări cu EL cuprins între 2 000 și 10 000.

(2)   Evacuările de ape urbane reziduale în apele situate în regiuni muntoase (la o altitudine mai mare de 1 500 m), unde este dificil să se aplice o tratare biologică eficientă din cauza temperaturilor scăzute, pot face obiectul unei tratări mai puțin riguroase decât cea prevăzută la alineatul (1), cu condiția să se indice pe baza unor studii aprofundate că aceste evacuări nu deteriorează mediul.

(3)   Evacuările din stațiile de epurare a apelor urbane reziduale prevăzute la alineatele (1) și (2) respectă condițiile din anexa I punctul B. Aceste condiții se pot modifica în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18.

(4)   Încărcarea exprimată în EL se calculează pe baza încărcării medii maxime săptămânale care intră în instalația de tratare în cursul anului, cu excepția situațiilor neobișnuite, cum ar fi cele produse de precipitații intense.

Articolul 5

(1)   În sensul alineatului (2), statele membre identifică, până la 31 decembrie 1993, zonele sensibile pe baza criteriilor definite la anexa II.

(2)   Statele membre veghează ca apele urbane reziduale care intră în sistemele de colectare, înainte de a fi evacuate în zonele sensibile, să facă obiectul unei tratări mai riguroase decât cea descrisă la articolul 4, până la 31 decembrie 1998, pentru toate evacuările care provin din aglomerări cu EL mai mare de 10 000.

(3)   Evacuările care provin de la stațiile de epurare a apelor urbane reziduale menționate la alineatul (2) respectă condițiile corespunzătoare din anexa I punctul B. Aceste condiții se pot modifica în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18.

(4)   Cu toate acestea, condițiile impuse unei stații de epurare în conformitate cu alineatele (2) și (3) nu se aplică în mod obligatoriu zonelor sensibile, dacă se poate dovedi că procentul minim de reducere a încărcării globale care intră în toate stațiile de epurare a apelor reziduale urbane din această zonă atinge cel puțin 75 % pentru cantitatea totală de fosfor și cel puțin 75 % pentru cantitatea totală de azot.

(5)   Pentru evacuările de la stațiile de epurare a apelor urbane situate în bazinele hidrografice corespunzătoare zonelor sensibile și care contribuie la poluarea acestor zone, se aplică alineatele (2), (3) și (4).

Atunci când bazinele hidrografice menționate la primul paragraf se situează, în totalitate sau parțial, într-un alt stat membru, se aplică articolul 9.

(6)   Statele membre veghează ca lista zonelor sensibile să fie revizuită cel puțin la fiecare patru ani.

(7)   Statele membre veghează ca zonele identificate ca sensibile ca urmare a revizuirii prevăzute la alineatul (6) să se conformeze condițiilor menționate anterior în termen de șapte ani.

(8)   Un stat membru nu este obligat să identifice zonele sensibile în sensul prezentei directive, dacă acest stat aplică pe întreg teritoriul său tratarea prevăzută la alineatele (2), (3) și (4).

Articolul 6

(1)   În sensul alineatului (2), statele membre pot identifica, până la 31 decembrie 1993, zone mai puțin sensibile pe baza criteriilor stabilite la anexa II.

(2)   Evacuările de ape urbane reziduale care provin din aglomerări cu EL cuprins între 10 000 și 150 000 în apele litorale și între 2 000 și 10 000 în estuarele situate în zonele prevăzute la alineatul (1) pot face obiectul unei tratări mai puțin riguroase decât cea prevăzută la articolul 4, cu condiția ca:

—	aceste evacuări să fi făcut obiectul cel puțin unei tratări primare în temeiul articolului 2 alineatul (7), conform procedurilor de control stabilite la anexa I punctul D;

—	să se demonstreze, pe baza unor studii aprofundate, că aceste evacuări nu vor deteriora mediul.

Statele membre pun la dispoziția Comisiei orice informație importantă privind aceste studii.

(3)   În cazul în care Comisia estimează că nu se îndeplinesc condițiile prevăzute la alineatul (2), aceasta prezintă Consiliului o propunere corespunzătoare.

(4)   Statele membre veghează ca lista zonelor mai puțin sensibile să fie revizuită cel puțin la fiecare patru ani.

(5)   Statele membre veghează ca zonele care nu mai sunt considerate mai puțin sensibile să se conformeze condițiilor corespunzătoare din articolele 4 și 5 în termen de șapte ani.

Articolul 7

Statele membre veghează ca, până la 31 decembrie 2005, apele urbane reziduale să fie tratate, înainte de a fi evacuate, în mod corespunzător, în conformitate cu articolul 2 punctul 9, în următoarele cazuri:

—	evacuări în ape dulci și estuare, care provin din aglomerări cu EL mai mic de 2 000;

—	evacuări în ape litorale, care provin din aglomerări cu EL mai mic de 10 000.

Articolul 8

(1)   În cazuri excepționale datorate unor probleme tehnice și în sprijinul grupurilor de populație determinate în funcție de considerente geografice, statele membre pot prezenta Comisiei o cerere specială de prelungire a termenului pentru conformarea la dispozițiile articolului 4.

(2)   Această cerere, care trebuie motivată în mod corespunzător, expune problemele tehnice întâmpinate și propune un program de acțiuni care trebuie întreprinse conform unui calendar corespunzător pentru a atinge obiectivul prezentei directive. Acest calendar se include în programul de punere în aplicare prevăzut la articolul 17.

(3)   Se pot accepta numai motive tehnice, iar termenul prelungit prevăzut la alineatul (1) nu poate depăși data de 31 decembrie 2005.

(4)   Comisia examinează această cerere și ia măsurile corespunzătoare conform procedurii prevăzute la articolul 18.

(5)   În împrejurări excepționale, atunci când se poate dovedi că o tratare mai riguroasă nu prezintă interes pentru mediu, evacuările, în zonele mai puțin sensibile, de ape reziduale care provin din aglomerări cu EL mai mare de 150 000 pot face obiectul tratării prevăzute la articolul 6 pentru apele reziduale care provin din aglomerări cu EL cuprins între 10 000 și 150 000.

În astfel de împrejurări, statele membre prezintă în prealabil Comisiei un dosar. Comisia examinează situația și ia măsurile corespunzătoare conform procedurii prevăzute la articolul 18.

Articolul 9

În cazul în care apele care țin de jurisdicția unui stat membru sunt alterate de evacuările de ape urbane reziduale care provin de la un alt stat membru, statul membru ale cărui ape sunt poluate poate notifica faptele celuilalt stat membru și Comisiei.

Statele membre în cauză facilitează, eventual împreună cu Comisia, concertarea necesară pentru identificarea sursei evacuărilor și a măsurilor care trebuie luate la sursă în favoarea apelor poluate, pentru a asigura conformitatea cu prezenta directivă.

Articolul 10

Statele membre veghează ca stațiile de epurare a apelor urbane reziduale, construite în conformitate cu condițiile prevăzute la articolele 4, 5, 6 și 7, să fie concepute, construite, exploatate și întreținute astfel încât să aibă un randament suficient în toate condițiile climatice normale ale locului în care sunt amplasate. Este necesar să se țină seama de variațiile sezoniere ale încărcării în momentul conceperii acestor instalații.

Articolul 11

(1)   Statele membre veghează ca, până la 31 decembrie 1993, evacuarea de ape industriale uzate în sistemele de colectare și stațiile de epurare a apelor urbane reziduale să facă obiectul unor reglementări prealabile și/sau al unor autorizații specifice din partea autorităților competente sau a organismelor corespunzătoare.

(2)   Reglementările și/sau autorizațiile specifice trebuie să respecte condițiile prevăzute la anexa I punctul C. Aceste condiții se pot modifica în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18.

(3)   Reglementările și autorizațiile specifice se reexaminează și, dacă este necesar, se adaptează la intervale regulate.

Articolul 12

(1)   Apele uzate tratate se reutilizează, dacă acest lucru se dovedește adecvat. Căile de evacuare trebuie să reducă la maximum efectele negative asupra mediului.

(2)   Autoritățile competente sau organismele corespunzătoare se asigură că evacuarea apelor uzate care provin de la stațiile de epurare a apelor urbane reziduale face obiectul unor reglementări prealabile și/sau al unor autorizații specifice.

(3)   Reglementările prealabile și/sau autorizațiile specifice privind evacuările care provin de la stațiile de epurare a apelor urbane reziduale și care se efectuează în conformitate cu alineatul (2) în aglomerările cu EL cuprins între 2 000 și 10 000, pentru evacuările în ape dulci și în estuare, și în aglomerări cu EL de 10 000 sau mai mult, pentru toate evacuările, definesc condițiile necesare pentru a respecta condițiile corespunzătoare din anexa I punctul B. Aceste condiții se pot modifica în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18.

(4)   Reglementările și/sau autorizațiile se reexaminează și, dacă este necesar, se adaptează la intervale regulate.

Articolul 13

(1)   Statele membre veghează ca, până la 31 decembrie 2000, apele industriale uzate biodegradabile care provin de la instalațiile sectoarelor industriale enumerate la anexa III și care nu intră în stațiile de epurare a apelor urbane reziduale înainte de a fi evacuate în apele receptoare să respecte, înainte de evacuare, condițiile stabilite în reglementările prealabile și/sau autorizațiile specifice ale autorității competente sau ale organismului corespunzător pentru toate evacuările care provin din instalații prevăzute pentru un EL de cel puțin 4 000.

(2)   Până la 31 decembrie 1993, autoritatea competentă sau organismul corespunzător din fiecare stat membru stabilește condițiile pentru evacuarea acestor ape uzate în funcție de natura sectorului industrial în cauză.

(3)   Comisia efectuează un studiu comparativ al condițiilor impuse de statele membre până la 31 decembrie 1994. Comisia își publică concluziile într-un raport și prezintă, dacă este necesar, o propunere corespunzătoare.

Articolul 14

(1)   Nămolurile de epurare se reutilizează atunci când acest lucru se dovedește necesar. Căile de evacuare trebuie să reducă la maximum efectele negative asupra mediului.

(2)   Autoritățile competente sau organismele corespunzătoare veghează ca, până la 31 decembrie 1998, evacuarea nămolurilor care provin de la stațiile de epurare a apelor urbane reziduale să facă obiectul unor norme generale sau al înregistrării, al sau autorizării.

(3)   Statele membre asigură, până la 31 decembrie 1998, eliminarea nămolurilor de epurare în apele de suprafață prin deversare de pe vapoare, evacuare prin conducte sau prin orice alt mijloc.

(4)   Până la eliminarea formelor de evacuare menționate la alineatul (3), statele membre asigură autorizarea și reducerea treptată a cantităților totale de substanțe toxice, persistente sau bioacumulabile conținute în nămolurile evacuate în apele de suprafață.

Articolul 15

(1)   Autoritățile competente sau organismele corespunzătoare supraveghează:

—	evacuările care provin de la stațiile de tratare a apelor urbane reziduale, pentru a verifica respectarea condițiilor din anexa I punctul B, în conformitate cu procedurile de control stabilite la anexa I punctul D;

—	cantitățile și compoziția nămolurilor de epurare evacuate în apele de suprafață.

(2)   Autoritățile competente sau organismele corespunzătoare supraveghează apele receptoare de deșeuri provenind de la stațiile de epurare a apelor urbane reziduale și din evacuări directe, cum ar fi cele descrise la articolul 13, atunci când există temeri că mediul receptor va fi puternic deteriorat de aceste evacuări.

(3)   În cazul evacuărilor conforme cu dispozițiile articolului 6 și în cazul evacuării de nămoluri în apele de suprafață, statele membre stabilesc o supraveghere și efectuează orice studiu care poate fi necesar pentru a garanta că deversarea sau evacuarea de nămoluri nu deteriorează mediul.

(4)   Informațiile colectate de autoritățile competente sau de organismele corespunzătoare în conformitate cu alineatele (1), (2) și (3) se păstrează în statul membru și se pun la dispoziția Comisiei în decurs de șase luni de la primirea unei cereri în acest sens.

(5)   Principiile directoare pentru supravegherea prevăzută la alineatele (1), (2) și (3) pot fi stabilite în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18.

Articolul 16

Fără a aduce atingere punerii în aplicare a Directivei 90/313/CEE a Consiliului din 7 iunie 1990 privind libertatea de acces la informații privind mediul (5), statele membre asigură publicarea la fiecare doi ani, de către autoritățile și organismele în cauză, a unui raport de situație privind evacuarea apelor urbane reziduale și a nămolurilor din sectorul lor. Statele membre transmit aceste rapoarte Comisiei îndată după publicarea lor.

Articolul 17

(1)   Statele membre stabilesc, până la 31 decembrie 1993, un program de punere în aplicare a prezentei directive.

(2)   Statele membre transmit Comisiei informațiile privind programul până la 30 iunie 1994.

(3)   După caz, statele membre transmit Comisiei, la fiecare doi ani, o actualizare a informațiilor prevăzute la alineatul (2), până la 30 iunie.

(4)   Metodele și modelele de prezentare care trebuie adoptate pentru rapoartele privind programele naționale se determină în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18. Orice modificare a acestor metode și modele de prezentare se adoptă în conformitate cu aceeași procedură.

(5)   Comisia efectuează, la fiecare doi ani, o examinare și o evaluare a informațiilor pe care le-a primit în conformitate cu alineatele (2) și (3) și publică un raport în acest sens.

Articolul 18

(1)   Comisia este sprijinită de un comitet format din reprezentanții statelor membre și prezidat de un reprezentant al Comisiei.

(2)   Reprezentantul Comisiei prezintă comitetului un proiect cu măsurile ce urmează să fie adoptate. Comitetul își dă avizul cu privire la acest proiect într-un termen pe care președintele îl poate stabili în funcție de urgența subiectului în cauză. Avizul este emis cu majoritatea prevăzută la articolul 148 alineatul (2) din tratat pentru deciziile pe care Consiliul trebuie să le adopte la propunerea Comisiei. În cadrul comitetului, voturile reprezentanților statelor membre sunt ponderate conform articolului menționat anterior. Președintele nu participă la vot.

(3)

(a) Comisia adoptă măsurile preconizate, dacă acestea sunt conforme cu avizul comitetului. (b) Dacă măsurile preconizate nu sunt conforme cu avizul comitetului sau în absența avizului, Comisia prezintă Consiliului, fără întârziere, o propunere cu privire la măsurile ce trebuie adoptate. Consiliul hotărăște cu majoritate calificată.

Dacă, la expirarea unui termen de trei luni de la data prezentării la Consiliu, acesta nu hotărăște, măsurile propuse sunt adoptate de Comisie, cu excepția cazului în care Consiliul s-a pronunțat împotriva acestor măsuri cu majoritate simplă.

Articolul 19

(1)   Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 30 iunie 1993. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2)   Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(3)   Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care la adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 20

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

---

(1)  JO C 1, 4.1.1990, p. 20 și

JO C 287, 15.11.1990, p. 11.

(2)  JO C 260, 15.10.1990, p. 185.

(3)  JO C 168, 10.7.1990, p. 36.

(4)  JO C 209, 9.8.1988, p. 3.

(5)  JO L 158, 23.6.1990, p. 56.

---

ANEXA I

DISPOZIȚII PRIVIND APELE URBANE REZIDUALE

A.   Sistemele de colectare (1)

Sistemele de colectare țin seama de dispozițiile din domeniul tratării apelor uzate.

Conceperea, construirea și întreținerea sistemelor de colectare se întreprind pe baza celor mai avansate cunoștințe tehnice, fără a atrage costuri excesive, în special în ceea ce privește:

—	volumul și caracteristicile apelor urbane reziduale;

—	prevenirea scurgerilor;

—	limitarea poluării apelor receptoare care rezultă din supraîncărcarea cu apă ca urmare a furtunilor.

B.   Evacuările provenind de la stațiile de epurare a apelor urbane reziduale în apele receptoare (1)

1.	Stațiile de epurare a apelor uzate sunt concepute sau modificate astfel încât probele reprezentative din apele uzate care intră și din efluenții tratați să se poată obține înaintea evacuării în apele receptoare.

2.	Evacuările provenind de la stațiile de tratare a apelor urbane reziduale, tratate în conformitate cu articolele 4 și 5 din prezenta directivă, corespund dispozițiilor din tabelul 1.

3.	Evacuările instalațiilor de tratare a apelor urbane reziduale în zonele sensibile predispuse la eutrofizare, cum ar fi cele identificate la anexa II punctul A litera (a), respectă, în afară de aceasta, dispozițiile care figurează în tabelul 2 din prezenta anexă.

4.	După caz, pentru a garanta că apele receptoare respectă dispozițiile oricărei alte directive din domeniu, se aplică dispoziții mai riguroase decât cele care figurează în tabelele 1 și/sau 2.

5.	Punctele de evacuare a apelor urbane reziduale se aleg, în măsura posibilului, astfel încât să reducă la minimum efectele asupra apelor receptoare.

C.   Apelele industriale uzate

Apele uzate industriale care intră în sistemele de colectare și în stațiile de epurare a apelor urbane reziduale fac obiectul unei tratări prealabile necesare pentru:

—	a proteja sănătatea personalului care lucrează în sistemele de colectare și în stațiile de epurare;

—	a asigura că sistemele de colectare, stațiile de epurare a apelor uzate și echipamentele conexe nu sunt deteriorate;

—	a asigura că funcționarea stației de epurare a apelor uzate și tratarea nămolurilor nu sunt împiedicate;

—	a asigura că evacuările de la stațiile de epurare nu deteriorează mediul sau nu împiedică apele receptoare să respecte dispozițiile altor directive comunitare;

—	a asigura evacuarea nămolurilor în condiții de securitate și într-un mod acceptabil pentru mediu.

D.   Metodele de referință pentru urmărirea și evaluarea rezultatelor

1.   Statele membre asigură aplicarea unei metode de supraveghere care să corespundă cel puțin cerințelor descrise mai jos.

Se pot folosi alte metode decât cele prevăzute la punctele 2, 3 și 4, cu condiția să se poată dovedi că acestea permit obținerea unor rezultate echivalente.

Statele membre transmit Comisiei toate informațiile corespunzătoare privind metodele aplicate. Dacă estimează că nu se îndeplinesc condițiile prevăzute la punctele 2, 3 și 4, Comisia prezintă Consiliului o propunere corespunzătoare în această privință.

2.   Pe o perioadă de 24 de ore se prelevează probe, proporțional cu debitul sau la intervale regulate, într-un punct bine determinat la ieșirea din și, dacă este necesar, la intrarea în instalația de tratare, pentru a se verifica dacă se respectă dispozițiile prezentei directive în domeniul evacuărilor de ape uzate.

Se vor aplica practici internaționale de laborator corecte, pentru a reduce la minimum degradarea probelor între momentul colectării și cel al analizei.

3.   Numărul minim de probe care trebuie prelevate la intervale regulate într-un an se fixează în funcție de mărimea stației de epurare:

— EL cuprins între 2 000 și 9 999:	12 probe în cursul primului an 4 probe în anii următori, dacă se poate demonstra că apele respectă dispozițiile prezentei directive în primul an; dacă una dintre cele 4 probe nu corespunde normelor, în anul următor se vor preleva 12 probe.
— EL cuprins între 10 000 și 49 999:	12 probe
— EL de 50 000 sau mai mult:	24 probe

4.   Se consideră că apele uzate tratate respectă valorile fixate pentru diferiți parametri dacă, pentru fiecare parametru în parte, eșantioanele prelevate arată că se respectă valorile corespunzătoare, în funcție de următoarele dispoziții:

(a)	pentru parametrii care figurează în tabelul 1 și la articolul 2 punctul 7, numărul maxim de probe care pot să nu corespundă valorilor de concentrație și/sau procentelor de reducere indicate în tabelul 1 și la articolul 2 punctul 7 este precizat în tabelul 3;

(b)

pentru parametrii care figurează în tabelul 1 și care sunt exprimați în valori de concentrație, numărul maxim de probe prelevate în condiții de exploatare normale nu trebuie să se abată cu mai mult de 100 % de valorile parametrilor. Pentru valorile de concentrație care se raportează la totalul de materii solide în suspensie, abaterea poate merge până la 150 %;

(c)	pentru parametrii care figurează în tabelul 2, media anuală a probelor trebuie să respecte valorile corespunzătoare, pentru fiecare parametru.

5.   Pentru calitatea apei avută în vedere, nu se ține seama de valorile extreme, dacă acestea se datorează unor circumstanțe excepționale, cum ar fi precipitațiile intense.

Tabelul 1:   Dispoziții privind evacuările provenind de la stații de epurare a apelor urbane reziduale în conformitate cu dispozițiile articolelor 4 și 5 din prezenta directivă. Se va aplica valoarea concentrației sau procentul de reducere.

Parametri	Concentrație	Procent minim de reducere (2)	Metodă de măsurare de referință
Cerere biochimică de oxigen (CBO5 la 20 °C) fără nitrificare (3)	25 mg/l O2	70-90 40 conform articolului 4 alineatul (2)	Probă omogenizată, nefiltrată, nedecantată. Determinarea oxigenului dizolvat înainte și după o incubare de 5 zile la 20 °C ± 1 °C, în întuneric complet. Adaos de inhibator de nitrificare.
Cerere chimică de oxigen (CCO)	125 mg/l O2	75	Probă omogenizată, nefiltrată, nedecantată. Bicromat de potasiu.
Totalul materiilor solide în suspensie	35 mg/l (4) 35 conform articolului 4 alineatul (2)(peste 10 000 EL) 60 conform articolului 4 alineatul (2)(de la 2 000 la 10 000 EL)	90 (4) 90 conform articolului 4 alineatul (2)(peste 10 000 EL) 70 conform articolului 4 alineatul (2)(de la 2 000 la 10 000 EL)	— Filtrarea unei probe reprezentative pe o membrană de 0,45 µm, uscare la 105 °C și cântărire. — Centrifugarea unei probe reprezentative (timp de cel puțin 5 minute, cu accelerare medie de 2 800-3 200 g), uscare la 105 °C, cântărire.

Analizele privind evacuările care provin din depozite lagunare trebuie efectuate pe probe filtrate; cu toate acestea, concentrația totalului de materii solide în suspensie în probele de apă nefiltrată nu trebuie să depășească 150 mg/l.

Tabelul 2:   Dispoziții privind evacuările care provin de la stațiile de epurare a apelor urbane reziduale și efectuate în zone sensibile predispuse la eutrofizare, cum ar fi cele identificate la anexa II punctul A litera (a). Se va aplica un singur parametru sau doi, în funcție de condițiile locale. Se va aplica valoarea concentrației sau procentul de reducere.

Parametri	Concentrație	Procent minim de reducere (5)	Metodă de măsurare de referință
Fosfor total	2 mg/l P (EL cuprins între 10 000 și 100 000) 1 mg/l P (EL mai mare de 100 000)	80	Spectrofotometrie prin absorbție moleculară
Azot total (6)	15 mg/l N (EL cuprins între 10 000 și 100 000) 10 mg/l N (EL mai mare de 100 000) (7)	70-80	Spectrofotometrie prin absorbție moleculară

Tabelul 3

Număr de probe prelevate într-un an	Număr maxim admis de probe neconforme
4-7	1
8-16	2
17-28	3
29-40	4
41-53	5
54-67	6
68-81	7
82-95	8
96-110	9
111-125	10
126-140	11
141-155	12
156-171	13
172-187	14
188-203	15
204-219	16
220-235	17
236-251	18
252-268	19
269-284	20
285-300	21
301-317	22
318-334	23
335-350	24
351-365	25

---

(1)  Dat fiind că în practică nu este posibilă construirea sistemelor de colectare și a stațiilor de epurare care să permită tratarea tuturor apelor uzate în situații precum cele provenite din precipitații extrem de intense, statele membre decid ce măsuri trebuie adoptate pentru limitarea poluării care rezultă din supraîncărcarea cu apă ca urmare a furtunilor. Aceste măsuri se pot baza pe procentele de diluare sau pe capacitatea în raport cu debitul pe timp uscat sau pot indica un număr acceptabil de supraîncărcări în fiecare an.

(2)  Reducere în raport cu valorile la intrare.

(3)  Acest parametru se poate înlocui cu un altul: carbon organic total (COT) sau cerere totală de oxigen (CTO), dacă se poate stabili o relație între CBO5 și parametrul înlocuitor.

(4)  Această cerință este facultativă.

(5)  Reducere în raport cu valorile la intrare.

(6)  Azot total reprezintă totalul de azot obținut prin metoda Kjeldahl (azot organic + NH3), de azot conținut în nitrați (NO3) și de azot conținut în nitriți (NO2).

(7)  Altă posibilitate: media zilnică nu trebuie să depășească 20 mg/l N. Această cerință se referă la o temperatură a apei de cel puțin 12 °C pe durata funcționării reactorului biologic al instalației de tratare. Condiția privind temperatura ar putea fi înlocuită printr-o limitare a timpului de funcționare, ținându-se seama de condițiile climatice regionale. Această posibilitate nu este accesibilă decât dacă se îndeplinesc condițiile prevăzute la punctul D.1 din prezenta anexă.

---

ANEXA II

CRITERII DE IDENTIFICARE A ZONELOR SENSIBILE ȘI MAI PUȚIN SENSIBILE

A.   Zonele sensibile

O masă de apă trebuie identificată ca zonă sensibilă dacă aparține uneia dintre următoarele grupe:

(a)

lacuri naturale cu apă dulce, alte mase de apă dulce, estuare și ape litorale, despre care s-a stabilit că sunt eutrofe sau ar putea deveni în curând eutrofe, dacă nu se iau măsuri de protecție. Se poate ține seama de următoarele aspecte în cursul examinării elementelor nutritive care trebuie reduse printr-o tratare complementară: (i) lacuri și cursuri de apă care se varsă în lacuri/bazine de acumulare/golfuri închise unde s-a constatat că schimbul de apă este slab, ceea ce poate genera un fenomen de acumulare. Este necesar să se prevadă o eliminare a fosforului din aceste zone, cu excepția cazului în care se poate demonstra că această eliminare nu va avea efecte asupra eutrofizării. Se poate, de asemenea, preconiza eliminarea azotului în cazul evacuărilor care provin de la marile aglomerări; (ii) estuare, golfuri și alte ape litorale unde s-a constatat că schimbul de apă este slab sau care primesc mari cantități de elemente nutritive. Evacuările care provin din mici aglomerări prezintă, în general, puțină importanță în aceste zone, dar, în ceea ce privește marile aglomerări, trebuie prevăzută eliminarea fosforului și/sau a azotului, cu excepția cazului în care se demonstrează că această eliminare nu are efecte asupra nivelului de eutrofizare;

(b)

ape dulci de suprafață destinate captării apei potabile și care ar putea conține o concentrație de nitrați superioară celei prevăzute de dispozițiile corespunzătoare ale Directivei 75/440/CEE a Consiliului din 16 iunie 1975 privind cerințele de calitate pentru apa de suprafață destinată preparării apei potabile în statele membre (1), dacă nu se iau măsuri în acest sens;

(c)	zone pentru care este necesară o tratare complementară celei prevăzute la articolul 4 din prezenta directivă pentru a respecta directivele Consiliului.

B.   Zonele mai puțin sensibile

O masă sau o zonă de apă marină poate fi identificată ca zonă mai puțin sensibilă dacă evacuarea de ape uzate nu deteriorează mediul având în vedere morfologia, hidrologia sau condițiile hidraulice specifice zonei respective.

În cursul identificării zonelor mai puțin sensibile, statele membre țin seama de faptul că încărcătura evacuată riscă să fie transferată spre zonele adiacente unde aceasta ar putea altera mediul. Statele membre recunosc prezența zonelor sensibile din afara jurisdicției lor naționale.

Se ține seama de următoarele elemente în cursul identificării zonelor mai puțin sensibile:

golfuri deschise, estuare și alte ape litorale cu un schimb bun de apă și fără risc de eutrofizare sau de pierdere de oxigen sau despre care se consideră că este puțin probabil să devină eutrofe sau să piardă oxigen în urma evacuării apelor urbane reziduale.

---

(1)  JO L 194, 25.7.1975, p. 26. Directivă, astfel cum a fost modificată prin Directiva 79/869/CEE (JO L 271, 29.10.1979, p. 44).

---

ANEXA III

SECTOARE INDUSTRIALE

1.	Prelucrarea laptelui.

2.	Fabricarea de produse pe bază de fructe și legume.

3.	Fabricarea și îmbutelierea băuturilor nealcoolice.

4.	Prelucrarea cartofilor.

5.	Industria cărnii.

6.	Fabricarea berii.

7.	Producerea alcoolului și a băuturilor alcoolice.

8.	Fabricarea de alimente destinate animalelor pe baza unor produse vegetale.

9.	Fabricarea de gelatină și lipici din piei și oase.

10.	Fabricarea malțului.

11.	Industria de prelucrare a peștelui.

---

15/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

56

---

31991R2092

---

L 198/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

REGULAMENTUL (CEE) NR. 2092/91 AL CONSILIULUI

din 24 iunie 1991

privind metoda de producție agricolă ecologică și indicarea acesteia pe produsele agricole și alimentare

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 43,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât cererea din partea consumatorilor pentru produse agricole și alimentare produse în mod ecologic este în creștere; întrucât o nouă piață pentru produse agricole este astfel creată datorită acestui fenomen;

întrucât prețul de piață al acestor produse este mai mare, iar această metoda de producție implică utilizarea mai puțin intensivă a pământului; întrucât, de aceea, în contextul reorientării politicii agricole comune, acestă metodă de producție poate contribui la realizarea unui echilibru mai bun între cererea și oferta de produse agricole, protecția mediului și conservarea spațiului rural;

întrucât, ca răspuns la cererea în creștere, produsele agricole și alimentare sunt introduse pe piață cu indicații care specifică sau sugerează cumpărătorilor că acestea au fost produse ecologic sau fără utilizarea produselor chimice sintetice;

întrucât unele state membre au adoptat deja norme administrative și controale pentru utilizarea acestor indicații;

întrucât un cadru de norme comunitare privind producția, etichetarea și controlul permite protejarea agriculturii ecologice în măsura în care acesta va garanta condiții de concurență loială între producătorii produselor care poartă aceste indicații și va împiedica anonimatul pe piața de produse ecologice prin asigurarea transparenței în toate fazele de producție și transformare, îmbunătățind astfel credibilitatea acestor produse în ochii consumatorilor;

întrucât metodele de producție ecologică reprezintă o metodă specifică de producție la nivel de exploatație agricolă; întrucât, în consecință, ar trebui să se prevadă ca, pe etichetele produselor transformate, indicațiile privind metodele de producție ecologică să se refere la caracteristicile ingredientelor obținute prin aceste metode;

întrucât, pentru aplicarea normelor preconizate, ar trebui să se prevadă proceduri flexibile prin care anumite detalii tehnice sau măsuri să poată fi modificate, completate sau precizate pentru a ține seama de experiența acumulată; întrucât, într-o perioadă adecvată, prezentul regulament va fi completat cu dispoziții echivalente privind producția de animale;

întrucât, în interesul producătorilor și cumpărătorilor de produse care conțin indicații privind metodele ecologice de producție, ar trebui să fie prevăzute principiile minime ce trebuie respectate pentru ca produsele să fie prezentate cu aceste indicații;

întrucât metodele ecologice de producție impun restricții semnificative privind utilizarea îngrășămintelor și pesticidelor care pot avea efecte dăunătoare asupra mediului sau pot determina prezența reziduurilor în produsul agricol; întrucât, în acest context, practicile acceptate în Comunitate în momentul adoptării prezentului regulament trebuie să fie respectate în conformitate cu codurile de practică în vigoare în Comunitate în acel moment; întrucât, mai mult decât atât, în viitor trebuie să fie stabilite principiile care reglementează omologarea produselor ce pot fi utilizate în acest tip de agricultură;

întrucât, mai mult decât atât, agricultura ecologică implică practici diverse de cultivare și utilizarea limitată a îngrășămintelor și a amelioratorilor de sol nesintetici cu solubilitate scăzută; întrucât ar trebui specificate aceste practici și stabilite condițiile de utilizare a anumitor produse nesintetice;

întrucât procedurile prevăzute fac posibilă completarea anexei I, în cazul în care acest lucru devine necesar, cu dispoziții mai specifice, în scopul de a evita prezența în produsele obținute prin astfel de metode de producție a anumitor reziduuri de produse chimice sintetice provenite de la alte surse decât cele agricole (contaminarea mediului);

întrucât, pentru a asigura conformitatea cu normele privind producția, toate stadiile de producție și comercializare ar trebui, în mod normal, să fie supuse controlului;

întrucât toți operatorii care produc, prepară, importă sau comercializează produse ce conțin indicații privind metodele ecologice de producție trebuie să facă obiectul unui sistem regulat de control care să îndeplinească cerințele minime comunitare și să fie dus la îndeplinire de autorități de control desemnate și/sau de către organisme autorizate și supravegheate; întrucât ar trebui ca o indicație de control comunitar să poată să apară pe eticheta produselor supuse acestui sistem de control,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Domeniul de aplicare

Articolul 1

(1)   Prezentul regulament se aplică următoarelor produse, atunci când aceste produse conțin sau urmează să conțină indicații privind metodele ecologice de producție:

(a)	produse agricole recoltate, netransformate; de asemenea, animale și produse de origine animală netransformate, în măsura în care principiile de producție și normele specifice de control pentru acestea sunt introduse în Anexele I și III;

(b)	produsele destinate consumului uman compuse în principal din unul sau mai multe ingrediente de origine vegetală; în plus, după adoptarea dispozițiilor privind producția de animale prevăzute la litera (a), produsele destinate consumului uman ce conțin ingrediente de origine animală.

(2)   Comisia prezintă, cât mai curând posibil și înainte de 1 iulie 1992, o propunere privind principiile și măsurile specifice de control ce reglementează producția ecologică de origine animală, produsele de origine animală netransformate și produsele destinate consumului uman ce conțin ingrediente de origine animală.

Articolul 2

În sensul prezentului regulament, un produs este considerat ca deținând indicații privind metodele ecologice de producție atunci când, pe etichetă, pe materiale publicitare sau în documente comerciale, acest produs sau ingredientele sale sunt descrise prin indicații utilizate în fiecare stat membru care sugerează cumpărătorului că produsul sau ingredientele sale au fost obținute în conformitate cu normele de producție prevăzute la articolul 6 și articolul 7, în special prin următorii termeni, cu excepția cazului în care acești termeni nu se aplică produselor agricole din produsele alimentare sau nu prezintă, în mod evident, nici o legătură cu metoda de producție:

— în spaniolă:	ecológico;
— în daneză:	økologisk;
— în germană:	ökologisch;
— în greacă:	ßιολογικό;
— în engleză:	organic;
— în franceză:	biologique;
— în italiană:	biologico;
— în daneză:	biologisc;
— în portugheză:	biolόgico.

Articolul 3

Prezentul regulament se aplică fără să aducă atingere altor dispoziții comunitare care reglementează producția, prepararea, comercializarea, etichetarea și controlul produselor prevăzute la articolul 1.

Definiții

Articolul 4

În sensul prezentului regulament:

1.	„etichetare” înseamnă orice mențiuni, indicații, mărci de fabrică sau de comerț, imagini sau simboluri care apar pe orice ambalaj, document, notă, etichetă, panou sau colant care însoțește sau face trimitere la un produs specificat la articolul 1;

2.	„producție” înseamnă operațiile de obținere a produselor agricole în starea în care acestea sunt în mod normal produse la exploatația agricolă;

3.	„preparare” înseamnă operațiile de transformare, conservare și ambalare a produselor agricole;

4.	„comercializare” înseamnă deținerea sau expunerea spre vânzare, punerea în vânzare, vânzarea, livrarea sau orice alt mod de introducere pe piață;

5.	„operator” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care produce, prepară sau importă dintr-o țară terță, în vederea comercializării ulterioare, produsele prevăzute la articolul 1, sau care comercializează aceste produse;

6.	„ingrediente” înseamnă substanțele, inclusiv aditivii, utilizate în prepararea produselor prevăzute la articolul 1 alineatul (1) litera (b), care încă sunt prezente, deși sub formă modificată, în produsul final;

7.

„produse fitofarmaceutice” înseamnă produsele definite la articolul 2 alineatul (1) din Directiva 79/117/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1978 de interzicere a introducerii pe piață și a utilizării produselor fitofarmaceutice care conțin anumite substanțe active (4), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 89/365/CEE (5);

8.

„detergenți” înseamnă substanțele și preparatele, în sensul Directivei 73/404/CEE a Consiliului din 22 noiembrie 1973 privind apropierea legislațiilor statelor membre privind detergenții (6), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 86/94/CEE (7), destinate a fi utilizate pentru curățarea anumitor produse prevăzute la articolul 1 alineatul (1) litera (a).

Etichetarea

Articolul 5

(1)   În etichetarea și promovarea unui produs prevăzut la articolul 1 alineatul (1) litera (a) se pot face referiri la metodele ecologice de producție doar atunci când:

(a)	aceste indicații arată în mod clar că este vorba de o metodă de producție agricolă;

(b)	produsul a fost obținut în conformitate cu normele prevăzute la articolul 6 și articolul 7 sau importat dintr-o țară terță, în conformitate cu regimul prevăzut la articolul 11;

(c)	produsul a fost produs sau importat de către un operator supus măsurilor de control prevăzute la articolele 8 și 9.

(2)   În etichetarea și promovarea unui produs specificat la articolul 1 alineatul (1) litera (b) se pot face referiri la metodele ecologice de producție doar atunci când aceste indicații arată în mod clar că este vorba de o metodă de producție agricolă și sunt însoțite de o mențiune a produsului agricol respectiv, așa cum a fost obținut la exploatația agricolă.

(3)   În etichetarea și promovarea unui produs prevăzut la articolul 1 alineatul (1) litera (b) se pot face referiri, în descrierea comercială a produsului, la metodele de producție ecologice doar atunci când:

(a)	toate ingredientele de origine agricolă ale produsului sunt sau derivă din produse obținute în conformitate cu normele prevăzute la articolul 6 și articolul 7 sau importate din țări terțe, în conformitate cu regimul prevăzut la articolul 11;

(b)	produsul conține doar substanțele enumerate în anexa VI, Secțiunea A, ca ingrediente de origine neagricolă;

(c)	produsul sau ingredientele sale nu au fost supuse, în timpul preparării, unor tratamente ce implică utilizarea radiațiilor ionizante sau a unor substanțe care nu sunt enumerate în anexa VI, Secțiunea B;

(d)	produsul a fost preparat de către un operator care face obiectul măsurilor de control prevăzute la articolele 8 și 9.

(4)   Prin derogare de la alineatul (3) litera (a), anumite ingrediente de origine agricolă care nu satisfac cerința prevăzută la acel alineat, pot fi utilizate în prepararea produselor prevăzute la articolul 1 alineatul (1) litera (b), în limita unei concentrații maxime de 5 % din ingredientele de origine agricolă în produsul final, cu condiția ca aceste ingrediente:

—	să fie de origine agricolă și să nu fie produse în Comunitate, în conformitate cu normele prevăzute la articolele 6 și 7, sau

—	să fie de origine agricolă și să nu fie produse în Comunitate în cantitate suficientă, în conformitate cu normele prevăzute la articolele 6 și 7.

(5)   Pe durata unei perioade de tranziție care expiră la 1 iulie 1994, indicațiile privind conversia la metodele de producție ecologice pot să apară pe etichetă și în promovarea unui produs menționat la articolul 1 alineatul (1) litera (a) sau (b), atunci când acesta este compus dintr-un singur ingredient de origine agricolă, în cazul în care:

(a)	cerințele prevăzute la alineatul (1) sau, respectiv, la alineatul (3) sunt respectate, cu excepția celei privind durata perioadei de conversie prevăzută la punctul 1 din anexa I;

(b)	a fost respectată o perioadă de conversie de cel puțin 12 luni înainte de recoltare;

(c)	indicațiile respective nu induc în eroare cumpărătorul produsului în ceea ce privește natura sa diferită față de produsele ce satisfac toate cerințele prezentului regulament;

(d)	conformitatea cu condițiile prevăzute la literele (a) și (b) a fost verificată de către organismul de control.

(6)   Etichetarea și promovarea unui produs menționat la articolul 1 alineatul (1) litera (b) preparat parțial din ingrediente care nu satisfac cerințele de la alineatul (3) litera (a) se pot referi la metodele de producție ecologice în cazul în care:

(a)	cel puțin 50 % dintre ingredientele de origine agricolă satisfac cerințele de la alineatul (3) litera (a);

(b)	produsul satisface cerințele de la alineatul (3) literele (b), (c) și (d);

(c)

indicațiile privind metodele de producție ecologice: — apar doar în lista de ingrediente prevăzută de Directiva 79/112/CEE (8), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 89/395/CEE (9); — se referă în mod clar doar la ingredientele obținute în conformitate cu normele prevăzute la articolele 6 și 7;

(d)	ingredientele și concentrația lor relativă apar în lista de ingrediente în ordinea descrescătoare a greutății;

(e)	indicațiile din lista de ingrediente apar în aceeași culoare și cu caractere identice ca dimensiune și stil.

(7)   Normele detaliate privind punerea în aplicare a prezentului articol pot fi stabilite în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 14.

(8)   Listele limitative ale substanțelor și produselor menționate la alineatul (3) literele (b) și (c) și la prima și a doua liniuță de la alineatul (4) sunt prevăzute în anexa VI în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 14.

Pot fi specificate condițiile de utilizare și cerințele privind compoziția acestor ingrediente.

Atunci când consideră că un produs ar trebui să fie adăugat pe listele menționate mai sus sau că ar trebui să se aducă modificări la acestea, statele membre trebuie să se asigure că un dosar care prezintă motivele includerii sau modificărilor este transmis în mod oficial celorlalte state membre și Comisiei, care îl prezintă Comitetului prevăzut la articolul 14.

(9)   Comisia reexaminează dispozițiile prezentului articol, înainte de 1 iulie 1993, în special alineatele (5) și (6) și prezintă orice propunere adecvată în vederea unei eventuale revizuiri.

Norme privind producția

Articolul 6

(1)   Metoda de producție ecologică presupune că pentru producția produselor prevăzute la articolul 1 alineatul (1) litera (a):

(a)	trebuie să fie respectate cel puțin cerințele din anexa I și, după caz, normele de aplicare aferente;

(b)

doar produsele compuse din substanțele enumerate în anexele I și II pot fi utilizate ca produse fitofarmaceutice, detergenți, îngrășăminte sau amelioratori de sol; acestea pot fi utilizate doar în conformitate cu condițiile specifice prevăzute în anexele I și II și în măsura în care utilizarea lor echivalentă este autorizată în agricultura generală în statele membre în cauză, în conformitate cu dispozițiile comunitare pertinente sau dispozițiile interne conforme cu legislația comunitară.

(2)   Prin derogare de la alineatul (1) litera (b), semințele tratate cu produse care nu sunt incluse în anexa II și autorizate în agricultura generală în statele membre în cauză pot fi utilizate în măsura în care utilizatorii acestor produse pot demonstra, într-un mod care să satisfacă organismul de control, că nu au putut obține pe piață semințe netratate ale unei varietăți corespunzătoare a speciei respective.

Articolul 7

(1)   Produsele neautorizate la data adoptării prezentului regulament dintr-un motiv indicat la articolul 6 alineatul (1) litera (b) pot fi incluse în anexa II, în cazul în care sunt satisfăcute următoarele condiții:

(a)

atunci când acestea sunt utilizate în vederea controlului dăunătorilor și bolilor plantelor: — sunt esențiale pentru controlul organismelor dăunătoare sau a unei anumite boli pentru care alte alternative biologice, culturale, fizice sau legate de selecția plantelor nu sunt disponibile și — condițiile pentru utilizarea lor fac imposibil orice contact direct cu sămânța, recolta sau produsele recoltate; cu toate acestea, în cazul culturilor perene, contactul direct poate avea loc dar numai în afara sezonului de dezvoltare a părților comestibile (fructe) cu condiția ca aplicarea produsului să nu ducă în mod indirect la prezența de reziduuri în părțile comestibile și — utilizarea lor nu produce efecte inacceptabile asupra mediului și nu contribuie la contaminarea acestuia;

(b)

atunci când sunt utilizate pentru fertilizarea sau ameliorarea solului: — sunt esențiale pentru anumite cerințe de nutriție a culturilor sau scopuri specifice de ameliorare a solului, ce nu pot fi satisfăcute prin practicile prevăzute în anexa I, și — utilizarea lor nu are efecte inacceptabile asupra mediului sau nu contribuie la contaminarea acestuia.

(2)   În cazul în care este necesar, pentru orice produs inclus în anexa II se pot specifica următoarele:

—	descrierea detaliată a produsului;

—	condițiile de utilizare și cerințele de compoziție și/sau de solubilitate, în primul rând pentru a se asigura că rămâne un minim de reziduuri din acest produs în părțile comestibile ale culturii și în produsele recoltate comestibile, precum și că efectul său asupra mediului este minim;

—	cerințele deosebite de etichetare pentru produsele prevăzute la articolul 1 atunci când aceste produse sunt obținute cu ajutorul anumitor produse prevăzute în anexa II.

(3)   Comisia adoptă modificările la anexa II privind fie includerea sau eliminarea produselor prevăzute la alineatul (1), fie includerea sau modificarea specificațiilor prevăzute la alineatul (2), în conformitate cu procedura stabilită la articolul 14.

(4)   Atunci când un stat membru consideră că un produs ar trebui să fie adăugat în anexa II sau că acesteia ar trebui să i se aducă modificări, acesta se asigură că un dosar care să prezinte motivele pentru includere sau modificare este înaintat în mod oficial celorlalte state membre și Comisiei care îl prezintă comitetului prevăzut la articolul 14.

Sistemul de control

Articolul 8

(1)   Orice operator care produce, prepară sau importă dintr-o țară terță produsele prevăzute la articolul 1 în vederea comercializării:

(a)	notifică această activitate autorității competente a statului membru în care se desfășoară activitatea; această notificare cuprinde informațiile prevăzute în anexa IV;

(b)	își supune exploatația sistemului de control prevăzut la articolul 9.

(2)   Statele membre numesc o autoritate sau un organism pentru recepția notificărilor.

Statele membre pot prevedea comunicarea oricăror informații suplimentare pe care le consideră necesare pentru supravegherea eficace a operatorilor respectivi.

(3)   Autoritatea competentă se asigură că o listă actualizată ce conține numele și adresele operatorilor care fac obiectul sistemului de control este disponibilă pentru părțile interesate.

Articolul 9

(1)   Statele membre instituie un sistem de control realizat de una sau mai multe autorități de control și/sau organisme private autorizate cărora li se supun operatorii care produc sau prepară produsele prevăzute la articolul 1.

(2)   Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că operatorii care respectă dispozițiile prezentului regulament și plătesc contribuția pentru cheltuielile de control au acces la sistemul de control.

(3)   Sistemul de control cuprinde cel puțin aplicarea măsurilor preventive și de control prevăzute în anexa III.

(4)   Pentru aplicarea sistemului de control realizat de organismele private, statele membre desemnează o autoritate responsabilă pentru autorizarea și supravegherea acestor organisme.

(5)   Pentru autorizarea organismului de control privat, se iau în considerare următoarele:

(a)	procedura de control standard care conține o descriere detaliată a măsurilor de control și de precauție pe care organismul se angajează să le impună operatorilor ce fac obiectul controlului;

(b)	sancțiunile pe care organismul intenționează să le aplice atunci când sunt identificate nereguli;

(c)	resursele adecvate sub formă de personal calificat și facilități administrative și tehnice, precum experiența în domeniul controlului și fiabilitatea;

(d)	obiectivitatea organismului de control față de operatorii care fac obiectul controlului său.

(6)   După ce un organism de control a fost autorizat, autoritatea competentă:

(a)	se asigură că controalele efectuate de organismul de control sunt obiective;

(b)	verifică eficacitatea controalelor sale;

(c)	ia cunoștință de încălcările descoperite și sancțiunile aplicate;

(d)	retrage autorizația organismului de control atunci când acesta nu satisface cerințele prevăzute la literele (a) și (b) sau nu mai îndeplinește criteriile indicate la alineatul (5) sau nu satisface cerințele prevăzute la alineatele (7), (8) și (9).

(7)   Autoritatea și organismele de control autorizate prevăzute la alineatul (1):

(a)	se asigură că cel puțin măsurile de control și de precauție prevăzute în anexa III sunt aplicate exploatațiilor supuse controlului;

(b)	nu divulgă informațiile și datele pe care le obțin în activitatea lor de control altor persoane decât responsabilului exploatației respective și autorităților publice competente.

(8)   Organismele de control autorizate:

(a)	acordă autorității competente, în scopul controlului, acces la birourile și facilitățile lor, și la orice informații și asistență considerate necesare de către autoritatea competentă pentru îndeplinirea obligațiilor sale în temeiul prezentului regulament;

(b)	înaintează autorității competente a statului membru, până la 31 ianuarie a fiecărui an, o listă a operatorilor care au făcut obiectul controlului la 31 decembrie a anului precedent și prezintă autorității menționate un raport anual concis.

(9)   Autoritatea și organismele de control prevăzute la alineatul (1):

(a)

se asigură că, atunci când se identifică o neregulă privind aplicarea articolul 5, 6 și 7 sau a măsurilor prevăzute în anexa III, indicațiile prevăzute la articolul 2 privind metoda de producție ecologică sunt eliminate de pe întregul lot sau seria de producție care au fost afectate de neregula în cauză.

(b)

la constatarea unei încălcări a dispozițiilor în mod manifest sau într-un mod care provoacă efecte îndelungate, interzic operatorului respectiv comercializarea produselor cu indicații privind metoda de producție ecologică, pentru o perioadă ce urmează să fie stabilită împreună cu autoritatea competentă a statului membru.

(10)   În conformitate cu procedura stabilită la articolul 14, se pot adopta următoarele:

(a)	normele de aplicare privind cerințele indicate la alineatul (5) și măsurile enumerate la alineatul (6);

(b)	normele de aplicare privind dispozițiile prevăzute la alineatul (9).

Indicația de conformitate cu sistemul de control

Articolul 10

(1)   Indicația că produsele sunt incluse într-un sistem specific de control, prezentat în anexa V, poate apărea pe eticheta produselor, așa cum este prevăzut la articolul 1, numai atunci când produsele:

(a)	satisfac cerințele articolului 5 alineatele (1), (2), (3) și (4) și ale articolelor 6 și 7, precum și orice dispoziții adoptate în temeiul acestor articole;

(b)	au fost supuse sistemului de control prevăzut la articolul 9 alineatul (3) în toate fazele de producție și preparare;

(c)	au fost produse sau preparate de operatori ale căror exploatații sunt supuse controlului de către autoritatea sau organismul de control prevăzut la articolul 9 alineatul (1) și cărora li s-a acordat, de către autoritate sau organism, dreptul de a utiliza indicațiile prezentate în anexa V;

(d)	sunt ambalate și transportate la punctul de vânzare cu amănuntul în ambalaje închise;

(e)	prezintă pe etichetă numele și, după caz, marca înregistrată a organismului de control, numele și adresa producătorului sau transformatorului și, atunci când se aplică Directiva 79/112/CEE, indicațiile cerute prin aceasta.

(2)   Pe etichetă sau pe materialul de promovare nu se poate face nici o afirmație care să sugereze cumpărătorului că indicația prezentată în anexa C reprezintă o garanție de calitate superioară organoleptică, nutrițională și de sănătate.

(3)   Autoritatea și organismele de control prevăzute la articolul 9 alineatul (1) trebuie:

(a)	să se asigure că, atunci când este identificată o neregulă în conformitate cu articolele 5, 6 și 7 sau măsurile prevăzute în anexa III, indicația prezentată în anexa V este eliminată de pe întreg lotul sau seria de producție afectate de neregula respectivă;

(b)	la constatarea unei încălcări a dispozițiilor în mod manifest sau într-un mod care provoacă efecte îndelungate, să retragă operatorului respectiv dreptul de a utiliza indicația prezentată în anexa V pe o perioadă ce urmează să fie stabilită împreună cu autoritatea competentă a statului membru.

(4)   Normele privind retragerea indicației prezentate în anexa V, la constatarea unor încălcări ale articolelor 5, 6 și 7 sau ale cerințelor și măsurilor Anexei III, pot fi adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 14.

(5)   Atunci când un stat membru identifică, la un produs ce provine dintr-un alt stat membru și care prezintă indicația menționată la articolul 2 și/sau anexa V, nereguli privind aplicarea prezentului regulament, acesta informează statul membru care a autorizat organismul de control și Comisia, despre acest lucru.

(6)   Statele membre adoptă orice măsuri necesare pentru a preveni utilizarea frauduloasă a indicației menționate la articolul 2 și/sau anexa V.

(7)   Comisia reexaminează articolul 10, înainte de 1 iulie 1993, în special cu privire la posibilitatea de a face obligatorie indicația prevăzută în anexa V și prezintă propunerile corespunzătoare, dacă există, pentru revizuirea acestuia.

Importurile din țări terțe

Articolul 11

(1)   Fără a se aduce atingere articolului 5, produsele prevăzute la articolul 1, importate dintr-o țară terță, pot fi comercializate numai atunci când:

(a)

provin dintr-o țară terță care apare pe o listă ce urmează să fie întocmită printr-o decizie a Comisiei, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 14 și atunci când au fost produse într-o regiune sau unitate de producție control de către un organism de control specificat, când este cazul, în decizia privind țara terță respectivă.

(b)

autoritatea sau organismul competent din țara terță a eliberat un certificat de control care atestă că lotul menționat în certificat: — a fost obținut în cadrul unui sistem de producție ce aplică norme echivalente cu cele prevăzute la articolele 6 și 7 și — a fost supus unui sistem de control recunoscut ca fiind echivalent în conformitate cu alineatul (2) litera (b).

(2)   Pentru a decide dacă, pentru anumite produse prevăzute la articolul 1, o țară terță poate, la cerere, să fie inclusă pe lista prevăzută la alineatul (1) litera (a), se iau în considerare în special următoarele:

(a)	garanțiile pe care țara terță le poate oferi pentru aplicarea normelor echivalente cu cele prevăzute la articolele 6 și 7, cel puțin cu privire la producția pentru export în Comunitate;

(b)	eficacitatea măsurilor de control aplicate care, cel puțin cu privire la producția pentru export în Comunitate, trebuie să fie echivalente cu măsurile de control prevăzute la articolele 8 și 9, pentru a asigura conformitatea cu normele prevăzute la litera (a).

Pe baza acestor informații, pot fi prevăzute în decizia Comisiei regiunile sau unitățile de producție de origine, sau organismele ale căror controale sunt considerate a fi echivalente.

(3)   Certificatul prevăzut la alineatul (1) litera (b) trebuie:

(a)	să însoțească bunurile, în original, la exploatația primului destinatar; după aceea, importatorul trebuie să păstreze certificatul la dispoziția autorităților de control pentru cel puțin doi ani;

(b)	să fie întocmit în conformitate cu procedurile și modelul ce urmează să fie adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 14.

(4)   Normele detaliate pentru aplicarea prezentului articol pot fi stabilite în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 14.

(5)   Atunci când examinează o solicitare din partea unei țări terțe, Comisia îi solicită acesteia să furnizeze toate informațiile necesare; de asemenea, aceasta poate solicita experților să efectueze, sub autoritatea sa, o examinare la fața locului a normelor de producție și a măsurilor de control aplicate în țara terță respectivă.

Libera circulație în cadrul Comunității

Articolul 12

Statele membre nu pot, din motive legate de metoda de producție, etichetare sau prezentare a acestei metode, să interzică sau să restricționeze comercializarea produselor prevăzute la articolul 1, care îndeplinesc cerințele prezentului regulament.

Dispoziții administrative și punerea în aplicare

Articolul 13

În conformitate cu procedura stabilită la articolul 14, pot fi adoptate următoarele:

—	modificări la Anexele I, II, III, IV și VI;

—	norme pentru aplicarea Anexelor I și III.

Articolul 14

Comisia este sprijinită de un comitet format din reprezentanții statelor membre și prezidat de reprezentantul Comisiei.

Atunci când se recurge la procedura prevăzută în prezentul articol, reprezentantul Comisiei prezintă comitetului un proiect de măsuri ce urmează să fie adoptate.

Comitetul își dă avizul cu privire la acest proiect, în termenul pe care președintele îl poate stabili în funcție de urgența subiectului în cauză. Avizul este emis cu majoritatea prevăzută la articolul 148 alineatul (2) din tratat. Voturile reprezentanților statelor membre în cadrul comitetului sunt ponderate în modul stabilit în articolul menționat anterior. Președintele nu participă la vot.

Comisia adoptă măsurile avute în vedere, dacă acestea sunt conforme cu avizul comitetului.

Dacă măsurile avute în vedere nu sunt conforme cu avizul comitetului sau în absența avizului, Comisia prezintă Consiliului, fără întârziere, o propunere cu privire la măsurile ce trebuie adoptate. Consiliul hotărăște cu majoritate calificată.

Dacă, la expirarea unui termen de trei luni de la sesizarea Consiliului, acesta nu se pronunță, măsurile propuse sunt adoptate de Comisie.

Articolul 15

În fiecare an, înainte de 1 iulie, statele membre informează Comisia cu privire la măsurile adoptate în anul precedent pentru punerea în aplicare a prezentului regulament și prezintă în mod special:

—	o listă a operatorilor care, la data de 31 decembrie a anului precedent, au făcut notificarea menționată la articolul 8 alineatul (1) litera (a) și fac obiectul sistemului de control prevăzut la articolul 9;

—	un raport privind supravegherea realizată în aplicarea articolului 9 alineatul (6).

În plus, până la 31 martie în fiecare an, statele membre informează Comisia cu privire la lista organismelor de control autorizate la 31 decembrie anul precedent, structura lor juridică și funcțională, procedura standard de control, sancțiunile și, după caz, marca acestora.

Comisia publică în fiecare an, în seria C a Jurnalului Oficial al Comunităților Europene, listele organismelor autorizate care i-au fost comunicate în limitele de timp prevăzute în paragraful anterior.

Articolul 16

(1)   Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

(2)   Statele membre aplică articolele 8 și 9 în termen de nouă luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

(3)   Articolul 5, articolul 8 alineatul (1) și articolul 11 alineatul (1) se aplică după 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 14, data aplicării articolul 11 alineatul (1) poate fi amânată pentru o perioadă specificată pentru importurile din țările terțe atunci când, ca urmare a unei solicitări din partea țării terțe, stadiul în care se află examinarea chestiunii nu permite luarea unei decizii privind includerea țării respective în lista prevăzută la articolul 11 alineatul (1) litera (a) înainte de expirarea perioadei prevăzute la primul paragraf.

În vederea respectării perioadei de conversie prevăzută la alineatul (1) din anexa I, perioada scursă înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament este luată în considerare atunci când operatorul poate demonstra, într-un mod care să satisfacă organismul de control, că în acea perioadă a produs în conformitate cu dispozițiile interne în vigoare sau, în absența acestora, cu standardele internaționale recunoscute în materie de producție ecologică.

(4)   Timp de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, statele membre pot, prin derogare de la articolul 6 alineatul (1), să autorizeze utilizarea pe teritoriul lor a produselor ce conțin substanțele care nu sunt enumerate în anexa II, atunci când consideră că sunt satisfăcute cerințele prevăzute la articolul 7 alineatul (1).

(5)   Pe o perioadă ce expiră după 12 luni de la stabilirea anexei VI, în conformitate cu articolul 5 alineatul (7), statele membre pot continua să autorizeze utilizarea substanțelor care nu sunt enumerate în anexa VI menționată anterior, în conformitate cu dispozițiile lor interne.

(6)   Fiecare stat membru informează celelalte state membre și Comisia cu privire la substanțele autorizate în temeiul alineatelor (4) și (5).

---

(1)  JO C 4, 9.1.1990, p. 4 și

JO C 101, 18.4.1991, p. 13.

(2)  JO C 106, 22.4.1991, p. 27.

(3)  JO C 182, 23.7.1990, p. 12.

(4)  JO L 33, 8.2.1979, p. 36.

(5)  JO L 159, 10.6.1989, p. 58.

(6)  JO L 347, 17.12.1973, p. 51.

(7)  JO L 80, 25.3.1986, p. 51.

(8)  JO L 33, 8.2.1979, p. 1.

(9)  JO L 186, 30.6.1989, p. 17.

---

ANEXA I

PRINCIPIILE PRODUCȚIEI ECOLOGICE ÎN EXPLOATAȚIILE AGRICOLE

Plante și produse din plante

(1)   Principiile prevăzute în prezenta anexă trebuie să fi fost în mod normal aplicate pe parcele, pe durata unei perioade de conversie de cel puțin doi ani înainte de însămânțare sau, în cazul culturilor perene, altele decât pășunile, de cel puțin trei ani înainte de prima recoltă a produselor menționate la articolul 1 alineatul (1) litera (a). Organismul de control poate, cu autorizarea autorității competente, să decidă, în anumite cazuri, prelungirea sau reducerea acestei perioade, având în vedere utilizarea anterioară a parcelei.

(2)   Fertilitatea și activitatea ecologică a solului trebuie să fie menținută sau mărită, după caz, prin:

(a)	cultivarea de leguminoase, îngrășăminte verzi sau plante cu înrădăcinare profundă într-un program corespunzător de rotație multianuală;

(b)

introducerea în sol a materialului organic, transformat sau nu în compost, provenit de la exploatații agricole care produc în conformitate cu normele prezentului regulament. Până la adoptarea normelor tehnice comune privind producția ecologică de animale, produsele secundare provenite din creșterea animalelor, precum gunoiul de fermă, pot fi utilizate în cazul în care provin de la exploatații zootehnice care respectă normele interne sau, în absența acestora, practicile recunoscute la nivel internațional privind producția ecologică de animale.

Aporturile complementare în îngrășăminte organice sau minerale, menționate în anexa II, se pot aplica numai în măsura în care nutriția corespunzătoare a recoltei rotite sau ameliorarea solului nu sunt posibile prin metodele prevăzute la literele (a) și (b) din paragraful anterior.

Pentru activarea compostului pot fi utilizate micro-organisme și preparate pe bază de plante (preparate biodinamice).

(3)   Dăunătorii, bolile și buruienile sunt controlate printr-o combinație a următoarelor măsuri:

—	alegerea speciilor și varietăților adecvate;

—	program de rotație adecvat;

—	proceduri de cultivare mecanică;

—	protejarea dușmanilor naturali ai dăunătorilor prin amenajări favorabile acestora (de ex. gard viu, locuri de cuibărit, eliberarea animalelor de pradă);

—	plivire prin ardere.

Produsele menționate în anexa II pot fi utilizate doar în cazuri de amenințare directă a recoltei.

---

ANEXA II

A.   PRODUSE UTILIZATE ÎN FERTILIZAREA ȘI AMELIORAREA SOLULUI

Nume	Descriere; cerințe de compoziție; condiții de utilizare
Gunoi de grajd și de păsări	—
Mâl sau urină	—
Paie	—
Turbă	—
Compost provenit de la ciuperci consumate și substraturi de vermiculit	—
Compost provenit din resturi organice menajere	—
Compost provenit de la reziduuri de plante	—
Produse de origine animală procesate provenite de la abatoare și industriile de pește	—
Produse secundare organice provenite de la industriile alimentară și textilă	—
Alge și produse din alge	—
Rumeguș, scoarță de copac și deșeuri din lemn	—
Cenușă de lemn	—
Fosforite naturale	—
Roci alumin-fosfatice calcinate	—
Zgură	—
Rocă de potasiu	—
Sulfat de potasiu	Necesitate recunoscută de organismul de control
Calcar	—
Var	—
Rocă de magneziu	—
Rocă de magneziu calcaroasă	—
Sulfat de magneziu	—
Sulfat de calciu	—
Oligoelemente (bor, cupru, fier, magneziu, molibden, zinc)	Necesitate recunoscută de organismul de control
Sulf	Necesitate recunoscută de organismul de control
Piatră măcinată	—
Argilă (bentonită, perlită)	—

B.   PRODUSE PENTRU CONTROLUL DĂUNĂTORILOR ȘI BOLILOR PLANTELOR

Nume	Descriere; cerințe de compoziție; condiții de utilizare
Preparate pe bază de piretrine extrase din Chrysanthemum cinerariaefolium ce pot conține sinergist
Preparate din Derris elliptica
Preparate din Quassia amara
Preparate din Ryania speciosa
Propolis
Pământ de diatomee
Piatră măcinată
Preparate pe bază de metaldehide ce conțin un respingător pentru speciile de animale mai înalte și în măsura în care sunt aplicate în capcane
Sulf
Amestec de Bordeaux
Amestec de Burgundia
Silicat de sodiu
Bicarbonat de sodiu
Săpun de potasiu (săpun moale)
Preparate pe bază de feromoni
Preparate din Bacillus thuringiensis
Preparate pe bază de virusul granulozei
Uleiuri animale și vegetale
Ulei de parafină

C.   ALTE PRODUSE

---

ANEXA III

CERINȚE MINIME DE CONTROL ȘI MĂSURI DE PRECAUȚIE PREVĂZUTE ÎN CADRUL SISTEMULUI DE CONTROL MENȚIONAT LA ARTICOLELE 8 ȘI 9

A.   Exploatații agricole care produc plante și produse din plante

1.   Producția trebuie să se desfășoare într-o unitate ale cărei parcele de pământ și locuri de producție și stocare sunt separate în mod clar de acelea ale oricărei alte unități care nu produce în conformitate cu normele prevăzute în prezentul regulament; atelierele de transformare și/sau ambalare pot face parte din unitate, atunci când activitatea acesteia este limitată la transformarea și ambalarea produselor agricole proprii.

2.   Atunci când măsurile de control sunt aplicate pentru prima dată, producătorul și organismul de control trebuie să elaboreze:

—	o descriere completă a unității, indicând locurile de producție și stocare și parcelele de pământ și, după caz, locul în care se desfășoară anumite operațiuni de transformare și/sau ambalare;

—	toate măsurile practice ce urmează să fie adoptate la nivelul unității pentru a asigura conformitatea cu prezentul regulament.

Descrierea și măsurile respective trebuie să fie incluse într-un raport de control contrasemnat de persoana responsabilă a unității.

În plus, raportul trebuie să specifice:

—	data ultimei aplicări pe parcelele respective a unor produse a căror utilizare nu este compatibilă cu articolul 6 alineatul (1) litera (b) și articolul 7;

—	un angajament al producătorului de a desfășura operațiuni în conformitate cu articolele 5, 6 și 7 și de a accepta, în cazul încălcărilor, aplicarea măsurilor prevăzute la articolul 9 alineatul (9).

3.   În fiecare an, înainte de data indicată de organismul de control, producătorul trebuie să notifice acestui organism cu privire la programul de producție al produselor vegetale, prezentând o defalcare pe parcele.

4.   Trebuie să fie păstrate înregistrări scrise și/sau documentare care să permită organismului de control să depisteze originea, natura și cantitățile de materii prime achiziționate, precum și utilizarea acestora; în plus, trebuie să fie păstrate înregistrări scrise sau documentare cu privire la natura, cantitățile și destinatarii tuturor produselor agricole vândute. Cantitățile vândute direct către consumatorul final sunt înregistrate zilnic.

5.   Este interzisă stocarea în unitate a materiilor prime, altele decât acelea a căror utilizare este compatibilă cu articolul 6 alineatul (1) litera (b) și articolul 7.

6.   În afara controalelor neanunțate, organismul de control trebuie să efectueze un control fizic complet al unității, cel puțin odată pe an. Pot fi prelevate mostre pentru testarea produselor neautorizate în conformitate cu prezentul regulament. Cu toate acestea, aceste mostre trebuie să fie prelevate atunci când se prezumă utilizarea unui produs neautorizat. După fiecare vizită trebuie să fie întocmit un raport de control, contrasemnat de persoana responsabilă a unității.

7.   Producătorul trebuie să ofere organismului de control, în vederea controlului, acces la unitățile de stocare și producție și la parcelele de pământ, precum și la înregistrările contabile și documentele relevante. Acesta trebuie să furnizeze organismului de control orice informații considerate necesare în vederea controlului.

8.   Produsele prevăzute la articolul 1 care nu se află încă în ambalajele pentru consumatorul final, pot fi transportate la alte unități numai în ambalaje corespunzătoare sau containere închise într-o modalitate care să împiedice înlocuirea conținutului și prevăzute cu o etichetă care, fără să aducă atingere nici unei indicații cerute de lege, să indice:

—	numele și adresa persoanei responsabile cu producția sau prepararea produsului;

—	denumirea produsului;

—	că produsul face obiectul sistemului de control prevăzut în prezentul regulament.

9.   Atunci când un operator conduce mai multe unități de producție în aceeași zonă, unitățile din zonele care produc plante și produse din plante și care nu sunt cuprinse la articolul 1 trebuie, de asemenea, să facă obiectul controalelor prevăzute la primul paragraf de la punctul 2 și la punctele 3, 4 și 5. Plantele din aceeași varietate cu cele produse la unitatea prevăzută la punctul 1 nu pot fi produse în aceste unități.

B.   Unitățile de transformare și ambalare pentru produse din plante și produse alimentare compuse în special din produse din plante

1.   Atunci când măsurile privind controlul se aplică pentru prima dată, producătorul și organismul de control trebuie să elaboreze:

—	o descriere completă a unității, prezentând instalațiile utilizate pentru transformarea, ambalarea și stocarea produselor agricole înainte și după operațiunile legate de acestea;

—	toate măsurile practice ce urmează să fie adoptate la nivelul unității pentru a asigura conformitatea cu prezentul regulament.

Această descriere și măsurile respective trebuie să fie incluse într-un raport de control, contrasemnat de persoana responsabilă a unității.

În plus, raportul trebuie să includă un angajament din partea operatorului de a efectua operațiunile astfel încât să fie respectate dispozițiile articolului 5 și de a accepta, în eventualitatea încălcării acestora, aplicarea măsurilor prevăzute la articolul 9 alineatul (9).

2.   Trebuie să fie păstrate înregistrări scrise pentru a permite organismului de control să depisteze:

—	originea, natura și cantitățile produselor agricole menționate la articolul 1 care au fost livrate la unitate;

—	natura, cantitățile și destinatarii produselor menționate la articolul 1 care au părăsit unitatea;

—	orice alte informații, precum originea, natura și cantitățile de ingrediente, aditivi și adjuvanți de fabricație livrate unității și compoziția produselor transformate, care sunt solicitate de organismul de control pentru un control corespunzător al operațiunilor.

3.   Atunci când, în unitatea respectivă, sunt de asemenea transformate, ambalate sau depozitate produse neprevăzute la articolul 1:

—	unitatea trebuie să dispună de zone separate pentru stocarea produselor menționate la articolul 1, înainte și după operațiuni;

—	operațiunile trebuie să fie efectuate în serie completă și să fie separate, fizic sau în timp, de operațiunile similare efectuate pentru produsele care nu sunt incluse la articolul 1;

—	dacă aceste operațiuni nu sunt efectuate în mod frecvent, acestea trebuie să fie anunțate în avans cu o perioadă de timp stabilită împreună cu organismul de control;

—	trebuie adoptate toate măsurile pentru a se asigura identificarea loturilor și a evita amestecul cu produse care nu sunt obținute în conformitate cu normele prevăzute în prezentul regulament.

4.   În afara controalelor neanunțate, organismul de control trebuie să efectueze un control complet al unității, cel puțin o dată pe an. Pot fi prelevate mostre pentru identificarea produselor neautorizate în conformitate cu prezentul regulament. Cu toate acestea, aceste mostre trebuie să fie prelevate atunci când este suspectată utilizarea unui produs neautorizat. După fiecare vizită trebuie să fie întocmit un raport de control, contrasemnat de persoana responsabilă a unității.

5.   Operatorul asigură organismului de control, în vederea controlului, accesul la unitate și la înregistrările scrise și elementele de probă relevante. Acesta trebuie să furnizeze organismului de control orice informații considerate necesare în vederea controlului.

6.   Cerințele privind transportul prevăzute la punctul 8 din partea A se aplică.

---

ANEXA IV

INFORMAȚII CE TREBUIE NOTIFICATE ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 8 ALINEATUL (1) LITERA (a)

(a)	Numele și adresa operatorului

(b)	Localizarea unităților și, după caz, a parcelelor (datele de cadastru) unde se desfășoară operațiunile

(c)	Natura operațiunilor și a produselor

(d)	Angajamentul operatorului de a desfășura operațiuni în conformitate cu articolul 5, 6, 7 și/sau 11

(e)	În cazul exploatațiilor agricole, data la care producătorul a încetat să aplice pe parcelele respective produse a căror utilizare nu este compatibilă cu articolul 6 alineatul (1), alineatul (6) și articolul 7

(f)	Numele organismului autorizat căruia operatorul i-a încredințat controlul exploatației sale, atunci când statul membru în cauză a aplicat sistemul de control prin autorizarea unor astfel de organisme.

---

ANEXA V

INDICAȚIA DE CONFORMITATE CU SISTEMUL DE CONTROL

Indicația de conformitate cu sistemul de control trebuie să fie prezentată în limba sau limbile utilizate pentru etichetare.

ES	:	Agricultura Biológica — Sistema de control CEE
DK	:	Økologisk Landbrug — EF Kontrolordning
D	:	Biologische Agrarwirtschaft — EWG-Kontrollsystem
GR	:	Βιολογική Γεωργία — Σύστημα Ελέγχου ΕΟΚ
EN	:	Organic Farming — EEC Control System
F	:	Agriculture biologique — Système de contrôle CEE
I	:	Agricoltura Biologica — Regime di controllo CEE
NL	:	Biologische landbouw — EEG-controlesysteem
P	:	Agricultura Biológica — Systema de Controlo CEE

---

ANEXA VI

A.   Substanțe permise ca ingrediente de origine neagricolă [articolul 5 alineatul (3) litera (b)]:

B.   Substanțe a căror utilizare este permisă în timpul preparării [articolul 5 alineatul (3) litera (c)]:

C.   Ingrediente de origine agricolă [articolul 5 alineatul (4)]:

---