EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32008D0943

2008/943/CE: Decizia Comisiei din 12 decembrie 2008 privind neincluderea uleiului Dippel în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului și retragerea autorizațiilor pentru produsele de protecție a plantelor care conțin această substanță [notificată cu numărul C(2008) 8083] (Text cu relevanță pentru SEE)

JO L 335, 13.12.2008, p. 97–98 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (HR)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2008/943/oj

13.12.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 335/97


DECIZIA COMISIEI

din 12 decembrie 2008

privind neincluderea uleiului Dippel în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului și retragerea autorizațiilor pentru produsele de protecție a plantelor care conțin această substanță

[notificată cu numărul C(2008) 8083]

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2008/943/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar (1), în special articolul 8 alineatul (2) al patrulea paragraf,

întrucât:

(1)

Articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE prevede că un stat membru poate autoriza, de-a lungul unei perioade de 12 ani de la data notificării directivei menționate anterior, introducerea pe piață a produselor de protecție a plantelor care conțin substanțe active care nu sunt menționate în anexa I la directiva menționată anterior și care se află deja pe piață la doi ani de la data notificării, timp în care se efectuează o examinare progresivă a acestor substanțe în cadrul unui program de lucru.

(2)

Regulamentele (CE) nr. 1112/2002 (2) și (CE) nr. 2229/2004 (3) ale Comisiei stabilesc normele de punere în aplicare a etapei a patra din programul de lucru menționat la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE și stabilesc o listă de substanțe active care urmează să fie evaluate, în vederea eventualei lor includeri în anexa I la Directiva 91/414/CEE. Lista respectivă include uleiul Dippel.

(3)

Efectele uleiului Dippel asupra sănătății umane și asupra mediului, în domeniile de utilizare propuse de notificator, au fost evaluate în conformitate cu dispozițiile prevăzute în Regulamentele (CE) nr. 1112/2002 și (CE) nr. 2229/2004. În plus, regulamentele menționate anterior desemnează statele membre raportoare care trebuie să înainteze Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA) rapoartele de evaluare și recomandările relevante, în conformitate cu articolul 20 din Regulamentul (CE) nr. 2229/2004. Pentru uleiul Dippel, statul membru raportor a fost Belgia și toate informațiile relevante au fost prezentate în octombrie 2006.

(4)

Comisia a examinat uleiul Dippel în conformitate cu articolul 24a din Regulamentul (CE) nr. 2229/2004. Un proiect de raport de reexaminare pentru substanța respectivă a fost analizat de statele membre și de Comisie în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală și a fost finalizat la 26 septembrie 2008, sub forma raportului de reexaminare al Comisiei.

(5)

În timpul examinării acestei substanțe active de către comitet, luând în considerare observațiile primite din partea statelor membre, s-a concluzionat că există indicii clare conform cărora substanța respectivă ar avea efecte nocive asupra sănătății oamenilor și, în special, că lipsa datelor esențiale nu permite stabilirea unor valori fiabile pentru doza zilnică admisă (DZA) și pentru doza acută de referință (DAR), aceste valori fiind necesare pentru efectuarea evaluării riscului. În plus, expunerea operatorului este mai ridicată decât 100 % din nivelul acceptabil de expunere a operatorului (NAEO) în toate scenariile concepute. De asemenea, raportul de reexaminare pentru substanța respectivă cuprinde alte aspecte problematice identificate de statul membru raportor în raportul său de evaluare.

(6)

Comisia a invitat notificatorul să-și prezinte observațiile privind rezultatele examinării uleiului Dippel și intenția sa de a susține sau nu în continuare includerea acestei substanțe în anexă. Notificatorul și-a prezentat observațiile, care au fost examinate cu atenție. Cu toate acestea, în ciuda argumentelor invocate de notificator, aspectele problematice identificate nu au putut fi înlăturate, iar evaluările efectuate pe baza informațiilor furnizate nu au demonstrat că, în condițiile de utilizare propuse, produsele de protecție a plantelor care conțin ulei Dippel ar îndeplini în general cerințele prevăzute la articolul 5 alineatul (1) literele (a) și (b) din Directiva 91/414/CEE.

(7)

În consecință, uleiul Dippel nu ar trebui inclus în anexa I la Directiva 91/414/CEE.

(8)

Ar trebui luate măsuri pentru a se asigura faptul că autorizațiile acordate pentru produsele de protecție a plantelor care conțin ulei Dippel sunt retrase într-o perioadă determinată și nu sunt reînnoite și că nu se mai acordă autorizații noi pentru produse de acest tip.

(9)

Orice perioadă de grație acordată de un stat membru pentru eliminarea, depozitarea, introducerea pe piață și utilizarea stocurilor existente de produse de protecție a plantelor care conțin ulei Dippel nu ar trebui să depășească 12 luni, pentru a limita utilizarea stocurilor existente la o singură perioadă suplimentară de vegetație, ceea ce garantează faptul că produsele de protecție a plantelor care conțin ulei Dippel rămân disponibile pentru o perioadă de 18 luni de la adoptarea prezentei decizii.

(10)

Prezenta decizie nu exclude introducerea unei cereri pentru uleiul Dippel, în conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE și cu Regulamentul (CE) nr. 33/2008 al Comisiei din 17 ianuarie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului în privința unei proceduri ordinare și a unei proceduri accelerate de evaluare a substanțelor active prevăzute în programul de lucru menționat la articolul 8 alineatul (2) din directiva respectivă, dar care nu au fost incluse în anexa I la aceasta (4), în vederea unei eventuale includeri a acestei substanțe în anexa I la directiva menționată anterior.

(11)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Uleiul Dippel nu se include ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE.

Articolul 2

Statele membre se asigură că:

(a)

autorizațiile pentru produsele de protecție a plantelor care conțin ulei Dippel sunt retrase până la 12 iunie 2009;

(b)

autorizațiile pentru produsele de protecție a plantelor care conțin ulei Dippel nu se mai acordă sau reînnoiesc începând cu data publicării prezentei decizii.

Articolul 3

Orice perioadă de grație acordată de statele membre în conformitate cu dispozițiile articolului 4 alineatul (6) din Directiva 91/414/CEE trebuie să fie cât mai scurtă posibil și să expire cel târziu la 12 iunie 2010.

Articolul 4

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 12 decembrie 2008.

Pentru Comisie

Androulla VASSILIOU

Membru al Comisiei


(1)  JO L 230, 19.8.1991, p. 1.

(2)  JO L 168, 27.6.2002, p. 14.

(3)  JO L 379, 24.12.2004, p. 13.

(4)  JO L 15, 18.1.2008, p. 5.


Top