EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52016XG1209(01)

Aviz în atenția persoanelor și entităților care fac obiectul măsurilor restrictive prevăzute în Decizia 2016/849 a Consiliului privind măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene, astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2016/2217 a Consiliului

JO C 459, 9.12.2016, p. 7–8 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

9.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 459/7


Aviz în atenția persoanelor și entităților care fac obiectul măsurilor restrictive prevăzute în Decizia 2016/849 a Consiliului privind măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene, astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2016/2217 a Consiliului

(2016/C 459/06)

Informațiile de mai jos sunt aduse la cunoștința persoanelor și entităților care figurează în anexele I și II la Decizia (PESC) 2016/849 a Consiliului (1) privind măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene, astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2016/2217 a Consiliului (2).

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a hotărât ca persoana/întreprinderea dumneavoastră să fie inclusă pe lista persoanelor și entităților care fac obiectul măsurilor restrictive prevăzute în RCSONU 2321 (2016).

Persoanele vizate pot oricând să înainteze o cerere adresată Comitetului Consiliului de Securitate al ONU instituit în temeiul Rezoluției 1718 (2006), împreună cu documentația probatoare, în scopul reanalizării deciziilor de a le include pe lista ONU. Cererea trebuie trimisă la următoarea adresă:

United Nations – Focal point for delisting (Organizația Națiunilor Unite – Punct de contact pentru scoaterea de pe listă)

Security Council Subsidiary Organs Branch (Departamentul pentru organe subsidiare al Consiliului de Securitate)

Room S-3055 E

New York, NY 10017

STATELE UNITE ALE AMERICII

Pentru mai multe informații, a se vedea: http://www.un.org/sc/committees/751/comguide.shtml

În urma deciziei ONU, Consiliul Uniunii Europene a stabilit că persoanele și entitățile care figurează în anexele sus-menționate ar trebui incluse pe listele persoanelor și entităților care fac obiectul măsurilor restrictive prevăzute în Decizia (PESC) 2016/849 privind măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene. Motivele pentru desemnarea persoanelor și entităților respective sunt prezentate în rubricile relevante din anexele menționate.

Se atrage atenția persoanelor și entităților în cauză asupra posibilității de a prezenta o cerere autorităților competente ale statului sau statelor membre relevante, astfel cum se precizează pe site-urile web menționate în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 329/2007 al Consiliului (3), pentru a obține o autorizație de a utiliza fonduri înghețate pentru nevoi esențiale sau pentru plăți specifice (cf. articolul 7 din regulament).

Persoanele și entitățile în cauză pot trimite Consiliului, la următoarea adresă, o cerere însoțită de documentația probatoare, solicitând reanalizarea deciziei pe baza căreia au fost incluse pe lista menționată anterior:

Consiliul Uniunii Europene

Secretariatul General

DG C 1C – Horizontal Issues (Chestiuni orizontale)

Rue de la Loi/Wetstraat 175

1048 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË

E-mail: sanctions@consilium.europa.eu

Se atrage atenția persoanelor și entităților în cauză și asupra posibilității de a contesta decizia Consiliului în fața Tribunalului Uniunii Europene, în conformitate cu condițiile stabilite la articolul 275 paragraful al doilea și la articolul 263 paragrafele al patrulea și al șaselea din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.


(1)  JO L 141, 28.5.2016, p. 79.

(2)  JO L 334, 9.12.2016, p. 35.

(3)  JO L 88, 29.3.2007, p. 1.


Top