31.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 77/131

1.1

Prezentul aviz este ultimul din seria celor elaborate de CESE pe teme de guvernanță economică în UE. Acesta se bazează pe Comunicarea Comisiei COM(2007) 721 final intitulată „Economia Uniunii Europene: bilanțul anului 2007 — Deplasarea frontierei de productivitate a Europei”.

1.2

Bilanțul anului 2007 pornește de la faptul că, deși Uniunea Europeană este una dintre cele mai dezvoltate și productive economii din lume, continuă să existe totuși un decalaj considerabil în ceea ce privește nivelul de trai, măsurat în funcție de PIB, între UE și cea mai dezvoltată economie din lume — Statele Unite ale Americii. Cauza principală constă în evoluțiile divergente ale productivității în diferitele sectoare industriale și în diferitele state membre.

1.3

În timp ce datele referitoare la SUA oferă un criteriu util de evaluare a productivității relative a statelor membre, prezentul aviz întreprinde evaluări comparative între statele membre. O serie de factori precum modelele sociale, programul de lucru și rata de participare pe piața muncii afectează comparațiile la scară transatlantică, dar aceste aspecte nu fac obiectul prezentului aviz. Acesta examinează numai motivele gradului sporit de bunăstare și de ocupare a forței de muncă din anumite țări membre ale Uniunii Europene în raport cu altele.

1.4

Ideea centrală a raportului Comisiei este că punerea în aplicare a Agendei de la Lisabona va ajuta statele membre să își sporească atât nivelul de ocupare a forței de muncă, cât și prosperitatea. La aceasta pot contribui substanțial câteva politici-cheie. Acestea trebuie să urmărească:

1.5

Aceste politici au devenit și mai importante în lumina schimbărilor din economia globală petrecute după Consiliul UE de la Lisabona din 2000. Noile schimbări privesc nu numai actuala criză financiară, ci și echilibrul cererii și ofertei pentru combustibilii fosili, datele privind schimbările climatice, reducerea progresivă a rezervelor de hrană și creșterea cererii de materii prime în general. Aceste probleme fac ca investițiile în cercetare-dezvoltare și cercetarea la nivel mondial să devină vitale, punând totodată în evidență necesitatea unei piețe unice competitive, bazate pe un sistem eficient în materie de flexicuritate pe piața muncii și pe finanțe publice de înaltă calitate.

1.6

Factorii macroeconomici, atât cei privind oferta, cât și cei privind cererea, au fost analizați în profunzime în avizele anterioare ale CESE privind guvernanța economică a UE, prezentate în detaliu în introducere, unde Comitetul subliniază că, pentru a îmbunătăți competitivitatea, pe lângă măsurile care țin de ofertă, trebuie să intervină o combinație de politici macroeconomice care să încurajeze veniturile, cererea și ocuparea forței de muncă. Prezentul aviz urmărește să demonstreze că, indiferent de factorii cererii, există o corelare semnificativă între reformele la nivelul ofertei prevăzute în Agenda de la Lisabona și creșterea PIB-ului.

1.7

În „Tabloul de bord” de la Lisabona pentru 2007 (1), publicat recent, pe primele șapte locuri s-au plasat, în ordine, Danemarca*, Suedia*, Austria*, Țările de Jos*, Finlanda*, Irlanda* și Regatul Unit*, urmate de Germania și Franța (2). Dintre noile state membre, în frunte se află Slovenia* și Estonia*. Cele mai slab cotate dintre statele UE-15 au fost Spania, Grecia, Portugalia și Italia. Global, Țările de Jos, Austria și Estonia se disting prin eficacitatea punerii în aplicare a Agendei de la Lisabona. Grecia și Italia au fost considerate cele mai puțin eficiente. În ce fel o bună punere în aplicare a Programului de la Lisabona influențează productivitatea și ocuparea forței de muncă?

1.8

Cu toate acestea, mai există câțiva factori determinanți. Concluzia analizei efectuate în prezentul aviz este că există, într-adevăr, o legătură strânsă între punerea în aplicare a Agendei de la Lisabona și progresele în ceea ce privește creșterea ocupării forței de muncă și a PIB-ului pe cap de locuitor. În general, este adevărată și situația inversă: țările care eșuează în punerea în aplicare a reformelor Lisabona înregistrează rezultate slabe. Pe baza acestei concluzii, CESE încurajează statele membre să pună în aplicare întregul Program de la Lisabona cât mai repede posibil.

1.9

Trebuie scoasă în evidență importanța fiecărui element din program. Comitetul așteaptă cu nerăbdare introducerea de investiții mai substanțiale în cunoaștere, educație, cercetare și dezvoltare. Neîndoielnic, concurența stimulează inovația, prin urmare economiile UE trebuie să facă față concurenței pentru a răspunde provocărilor globalizării. Redistribuirea factorilor de producție din sectoarele industriale în declin către sectoarele în expansiune și prospere este necesară pentru a maximiza productivitatea economiei statelor membre. La rândul său, aceasta presupune angajarea, din partea statelor membre, de resurse destinate flexicurității. În sfârșit, este clar că performanța economică a statelor membre depinde în mare măsură de o bună gestionare a finanțelor publice.

1.10

În avizul transmis de CESE Consiliului de la Lisabona în martie 2000 (3), afirmam: „Suntem convinși că Europa dispune de spiritul inovator, creativitatea, cunoștințele și spiritul antreprenorial necesare ocupării unui loc de frunte în noua paradigmă (respectiv societatea informațională). Trebuie însă să promovăm aceste capacități. Obstacolele trebuie înlocuite cu șanse. Penalitățile trebuie înlocuite cu stimulente. În ultimul deceniu al secolului XX, am fost martorii liberalizării industriilor europene. În prezent, trebuie să eliberăm energiile europenilor, bărbați și femei.” În 2008, sunt încă multe lucruri de făcut, dar Agenda de la Lisabona reprezintă soluția potrivită.

2.1

Prezentul aviz este cel mai recent din seria avizelor CESE privind guvernanța economică în UE. Acesta a fost elaborat ca răspuns la Comunicarea Comisiei [COM(2007) 721 final] intitulată Economia Uniunii Europene: bilanțul anului 2007 — Deplasarea frontierei de productivitate a Europei. Avizul anterior, din septembrie 2007, se ocupa de bilanțul anului 2006 — Consolidarea zonei euro: principalele priorități politice.

2.2

Prin prezentul aviz, CESE își propune să coreleze creșterea ocupării forței de muncă din statele membre și a PIB-ului pe cap de locuitor cu diversele recomandări politice cuprinse în comunicarea Comisiei. În această privință, se observă diferențe față de concluziile avizului anterior privind bilanțul pentru 2006, în care CESE explica circumstanțele socioeconomice naționale și obiectivele politice divergente care guvernează acțiunile statelor membre.

2.3

Avizele anterioare, din octombrie 2006 (4) și februarie 2006 (5), au avut ca temă orientările generale ale politicilor economice (OGPE) 2005-2008, iar, în martie 2004, CESE a elaborat un aviz cu privire la orientările generale ale politicilor economice 2003-2005 (6). Deși CESE a primit recomandarea Comisiei pentru OGPE 2008-2010, constată că orientările nu s-au modificat față de cele pentru 2005-2008. Având în vedere activitatea sa anterioară privind OGPE, CESE a hotărât să se bazeze, la elaborarea prezentul aviz, pe bilanțul economiei europene din 2007.

2.4

În octombrie 2006, CESE a analizat normele care afectează obiectivele generale privind stabilitatea prețurilor, creșterea economică și ocuparea forței de muncă. Prezentul aviz se concentrează asupra politicilor și nu asupra normelor. În februarie 2006, CESE și-a publicat avizul privind OGPE pentru 2005-2008. Acesta aborda o serie întreagă de aspecte, dar, în ceea ce privește creșterea ocupării forței de muncă și a productivității, se baza, în ansamblu, pe aceeași agendă politică ca și prezentul aviz. În ambele avize, CESE considera că factorii economici influențează cererea. Prezentul aviz se concentrează asupra propunerilor Comisiei privind reformele ofertei.

2.5

Comitetul subliniază că, pentru a îmbunătăți competitivitatea, pe lângă măsurile care țin de ofertă, trebuie să intervină o combinație de politici macroeconomice care să încurajeze venitul, cererea și ocuparea forței de muncă. CESE a ridicat problema unei combinații de politici eficiente în avizul său, încă de actualitate, din martie 2004.

2.6

Publicația Comisiei European Economy (Economia europeană) nr. 8/2007 cuprinde comunicarea „Moving Europe's Productivity Frontier” (Deplasarea frontierei de productivitate a Europei) și încă patru capitole, totalizând 149 de pagini:

Comitetul regretă că recomandările Comisiei în ceea ce privește consolidarea concurenței se concentrează numai pe ofertă.

Prezentul aviz evaluează politicile expuse în capitolul 4.

3.1

Bilanțul anului 2007 pornește de la faptul că, deși Uniunea Europeană este una dintre cele mai dezvoltate și mai productive economii din lume, continuă să existe totuși un decalaj considerabil în ceea ce privește nivelul de trai, măsurat în funcție de PIB, între UE și cea mai dezvoltată economie din lume — Statele Unite ale Americii. Cauza principală constă în evoluțiile divergente ale productivității în diferitele sectoare industriale și în diferitele state membre.

3.2

Prin adoptarea Strategiei de la Lisabona în 2000, Uniunea Europeană a acordat cea mai mare importanță îmbunătățirii productivității, precum și creșterii susținute a gradului de ocupare a forței de muncă. Principalele elemente ale acestei strategii au fost consolidarea cunoștințelor, stimularea forțelor concurențiale și creșterea flexibilității.

3.3

Consolidarea cunoștințelor presupune creșterea cantitativă și calitativă a investițiilor în cercetare și dezvoltare, precum și în capitalul uman. Trebuie asigurate eficacitatea și o bună gestionare a costurilor în materie de educație în întreaga Uniune Europeană.

3.4

Stimularea concurenței este extrem de importantă atât pentru nivelul, cât și pentru rata de creștere a productivității. Cercetările empirice confirmă faptul că deschiderea piețelor către concurență are un efect pozitiv nu numai asupra productivității și dezvoltării economice, ci și asupra ocupării forței de muncă.

3.5

Este necesară creșterea flexibilității în vederea ajustării structurilor de producție la fenomenul creșterii specializării și diversificării în noi domenii care prezintă un relativ avantaj comparativ. În ultimii ani, statele membre au adoptat o serie de măsuri menite să faciliteze mobilitatea întreprinderilor și a lucrătorilor, dar sunt necesare inițiative mai multe și mai ample.

3.6

În concluzie, se impune o schimbare de mentalitate. La aceasta pot contribui substanțial câteva politici-cheie. Acestea trebuie să urmărească:

3.7

Anumite idei preconcepute larg răspândite s-au dovedit false: nu numai țările mari și marile companii pot fi lideri în domeniul tehnologiei; comerțul nu reprezintă mijlocul principal de difuzare a tehnologiei; țările mici pot fi lideri în domenii specializate; întreprinderile mici introduc adesea tehnologii noi și inovatoare; mobilitatea internațională a lucrătorilor și a capitalului financiar constituie mijloacele principale de difuzare a tehnologiei.

3.8

În prezent, există un consens general cu privire la factorii care împiedică creșterea productivității și la măsurile necesare în vederea creșterii acesteia. Restricțiile de pe piața muncii și de pe piața produselor, lipsa de deschidere față de investițiile străine directe și obstacolele din calea creării și difuzării de noi tehnologii se numără printre principalii factori care pot împiedica creșterea productivității pe perioade mai mari de timp.

3.9

Având în vedere faptul că creșterea productivității este influențată de ieșirea de pe piață a celor mai puțin productive unități, politicile care încurajează realocarea resurselor sunt importante în acest sens. Dacă creșterea productivității duce la creșterea veniturilor, este de așteptat o orientare a cererii consumatorilor către servicii. Câtă vreme multe sectoare ale industriei serviciilor au o valoare adăugată și o productivitate substanțiale, economia își poate permite să creeze noi locuri de muncă în sectoarele economice cu productivitate scăzută.

4.1

PIB-ul pe cap de locuitor nu depinde numai de aplicarea Agendei de la Lisabona. PIB-ul depinde de numeroși factori, precum dezvoltarea piețelor emergente, a Europei de Est și a Rusiei, evoluția prețurilor și a piețelor de energie electrică și de produse de bază, evoluția tehnologică și, la un nivel mai general, globalizarea. Cererea internă este influențată de nivelul salariilor, al ocupării forței de muncă, precum și de puterea de cumpărare. Cererea este, înainte de orice altceva, o funcție a politicii fiscale și monetare, în timp ce creditul care să alimenteze atât cererea întreprinderilor, cât și a consumatorilor, depinde în cele din urmă de băncile centrale. Cât timp piețele financiare rămân în criză, creditul va fi probabil limitat, cererea va suferi, iar PIB-ul va fi afectat.

4.2

Factorii macroeconomici au fost analizați în profunzime în avizele anterioare ale CESE privind guvernanța economică a UE, prezentate în detaliu în introducere. Prezentul aviz urmărește să demonstreze că, indiferent de factorii cererii, există o corelare semnificativă între reformele la nivelul ofertei prevăzute în Agenda de la Lisabona și creșterea PIB-ului.

4.3

Datele privind PIB-ul pe cap de locuitor sunt oferite în tabelul 1. Au fost alese două perioade de timp: 1999, anul în care a fost introdus euro, și 2007. Pentru noile state membre, această perioadă încadrează aderarea lor la UE. Pe parcursul acestei perioade, SUA au scăzut de la 161,8 % la 150,9 % în raport cu UE-27. Chiar și așa, așa-numitele state membre vechi nu au putut profita de această scădere a SUA, deoarece UE-15 a scăzut de la 115,3 la 111,7, iar zona euro de la 114,5 la 109,8 în raport cu UE-27.

4.4

Având în vedere aceste date privind PIB-ul, ce informații ne oferă statisticile referitoare la ocuparea forței de muncă? În tabelul 2, figurează datele referitoare la ocuparea de forței de muncă pentru anii 1998 (anul în care au început primele negocieri privind aderarea noilor state membre) — 2006 (ultimele date disponibile). Datele privind șomajul sunt prezentate până în 2007. Ocuparea forței de muncă în SUA a scăzut de la 73,8 % la 72 % din populația activă în perioada respectivă, în timp ce șomajul a crescut de la 4,5 % la 4,6 %. În același timp, zona euro a început să se refacă, crescând de la 59,2 % la 64,8 %, iar șomajul scăzând de la 10,1 % la 7,4 %. Pentru UE-15, cifrele sunt ceva mai bune decât cele pentru zona euro, în timp ce pentru UE-25 acestea sunt mai scăzute.

4.5

În „tabloul de bord” de la Lisabona pentru 2007, publicat recent, pe primele șapte locuri se află Danemarca*, Suedia*, Austria*, Țările de Jos*, Finlanda*, Irlanda* și Regatul Unit*, urmate de Germania și Franța. Dintre noile state membre, în frunte se află Slovenia* și Estonia*. Cele mai slab cotate dintre statele UE-15 sunt Spania, Grecia, Portugalia și Italia. Țările de Jos, Austria și Estonia se disting prin eficacitatea punerii în aplicare a Agendei de la Lisabona. Grecia și Italia au fost considerate cele mai puțin eficiente. În ce mod o bună punere în aplicare a Programului de la Lisabona influențează productivitatea și ocuparea forței de muncă?

4.6

În ceea ce privește PIB-ul relativ pe cap de locuitor, Luxemburg și Norvegia se află înaintea SUA. La o diferență mai mică de 20 % față de SUA se află Irlanda* (pe primul loc), Țările de Jos*, Austria*, Suedia*, Danemarca*, Belgia și, la limită, Regatul Unit* și Finlanda*. În afara UE, Islanda, Elveția și Japonia se plasează la o diferență de mai puțin de 20 % de SUA. Printre noile state membre, Cipru și Slovenia* sunt cele mai apropiate de media UE-27, iar Estonia* a înregistrat cea mai spectaculoasă evoluție, urmată de Letonia, Lituania, Ungaria și Slovacia.

4.7

În ceea ce privește ocuparea forței de muncă, există numeroase paralele cu datele privind PIB-ul. În SUA, nivelul de ocupare a forței de muncă este cu puțin peste 70 % din populația activă. În tabel, toate țările din afara UE, inclusiv Japonia și cele trei țări din afara zonei euro (Danemarca*, Suedia*, Regatul Unit*) înregistrează rate de ocupare a forței de muncă de peste 70 %. În zona euro, doar Țările de Jos* și Austria* depășesc 70 %, în timp ce Irlanda* și Finlanda* se află în apropiere. Printre noile state membre, Cipru și Estonia* conduc cu valori totale care se apropie de 70 %.

4.8

Șomajul în SUA este de 4,6 %. Irlanda*, Țările de Jos*, Austria*, Danemarca*, Cipru și Lituania înregistrează situații mai bune decât SUA, la fel ca și Norvegia. Luxemburg, Regatul Unit*, Republica Cehă, Estonia* și Slovenia* se află la mai puțin de un procent de SUA. Suedia*, Letonia și Malta se află la mai puțin de două procente față de SUA.

4.9

Din analiza anterioară, rezultă că ar trebui să studiem politicile și tendințele țărilor aflate în fruntea clasamentului în „tabelul de bord” de la Lisabona — Danemarca*, Suedia*, Austria*, Țările de Jos*, Finlanda*, Irlanda* și Regatul Unit* — precum și noile state membre fruntașe, Estonia* și Slovenia*. În cadrul prezentului aviz, aceste țări vor alcătui o „listă de observare” și sunt însemnate cu un asterisc. Vom analiza măsura în care politicile în materie de cunoaștere, concurență, inovare și finanțe publice au contribuit la succesul relativ al acestor țări. Pe de altă parte, politicile Spaniei, Greciei, Portugaliei și Italiei vor fi monitorizate ca „grup de control”. În plus, inițiativele politice din cadrul economiilor mari, respectiv Franța și Germania, rămân foarte importante pentru UE. Ambele țări se caracterizează printr-o politică polarizată, ceea ce a îngreunat reforma, deși, într-o anumită măsură, rezultatele apar abia în prezent.

5.1

Programul OCDE pentru evaluarea internațională a elevilor și studenților se numește PISA. Tabelul 3 oferă o sinteză a studiului din 2006 privind competențele în materie de lectură, matematică și științe ale copiilor în vârstă de 15 ani din OCDE și din alte state.

5.2

În afară de Coreea, Japonia și Elveția, țările care au obținut „A” la fiecare materie sunt Finlanda* (câștigător detașat), Țările de Jos*, Belgia și Estonia*; țările cu doi „A” sunt Republica Cehă, Austria*, Slovenia* și Irlanda*. Țările de pe listă cu un singur „A” sunt Danemarca*, Suedia*, Regatul Unit*, Germania și Polonia. Germania și Regatul Unit obțin „A” în domeniul științelor. Regatul Unit* deține locul al treilea în materie de științe, la nivelul 6 după Slovenia* și Finlanda*. Toate țările de pe „lista de observare” au obținut calificativul „A”. Țările din „grupul de control” se alătură Statelor Unite la sfârșitul clasamentului.

5.3

Dată fiind corelația strânsă dintre performanța sistemului de învățământ și cea a economiilor statelor membre, CESE este de acord cu poziția Comisiei, care dorește să facă din calitatea educației o politică prioritară a UE.

5.4

Universitatea Jiao Tong din Shanghai a dezvoltat o metodologie de clasificare a universităților. Există și alte metodologii utilizate în acest scop, dar cea a Jiao Tong răspunde cel mai bine obiectivelor UE în domeniul științei și cercetării.

5.5

Performanțele sistemului educațional preuniversitar din SUA, conform evaluării PISA, sunt mediocre. SUA devin competitive la nivelul învățământului superior. Tabelul 4 este extras din clasificările Jiao Tong. În topul 20, se găsesc 17 universități americane, două britanice și una japoneză. Regatul Unit, cu zece intrări în topul 100, se află pe „lista de observare”. Dintre țările care nu fac parte din UE mai figurează: Japonia (6 intrări), Canada (4), Australia (2), Elveția (3), Norvegia (1) și Israel (1). În topul 100, apar cinci țări din „lista de observare”: Regatul Unit*, Țările de Jos* (2), Danemarca* (1), Suedia* (4) și Finlanda* (1). Nu apare niciuna dintre țările din „grupul de control”. Este timpul ca Bologna, Salamanca și Coimbra să își recâștige gloria pierdută. În plus, există 6 intrări pentru Germania și 4 pentru Franța.

5.6

În afară de Regatul Unit, UE mai este reprezentată în topul 100 doar de 6 țări; 20 de țări nu sunt reprezentate. Politica Comisiei pare a fi una de acoperire a acestei deficiențe prin crearea unui Institut European de Tehnologie. În ciuda sprijinului CESE pentru acest proiect, este dificil de imaginat cum poate acesta evolua fără a afecta negativ prezența UE în topul 100. O strategie alternativă ar fi revizuirea și corectarea politicilor statelor membre în vederea dezvoltării universităților de frunte ale acestora. Este absolut necesar să se stabilească o colaborare mai strânsă între universități și sectorul industrial pentru a dezvolta cunoștințele și competențele necesare dezvoltării științifice și tehnologice care să contribuie la crearea de bunăstare și de locuri de muncă în secolul XXI.

5.7

O altă metodă de evaluare a învățământului universitar din statele membre o reprezintă datele furnizate de Eurostat, care calculează, la o mie de persoane cu vârsta cuprinsă între 20 și 29 de ani, numărul celor care dețin o diplomă în domeniul științei și tehnologiei Pentru SUA, această cifră este de 10,6. Statele membre aflate la mai puțin de un procent de SUA sunt Belgia, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Austria*, Polonia, România, Slovenia* și Slovacia. Statele membre care obțin rezultate mult mai bune sunt Danemarca* (14,7), Irlanda* (24,5), Franța (22,5), Lituania (18,9), Finlanda* (17,7), Suedia* (14,4) și Regatul Unit* (18,4). Toate țările însemnate cu un asterisc (*) se află pe „lista de observare”. Italia și Grecia sunt singurele țări din „grupul de control” care apar aici. Creșterea numărului de absolvenți în știință și tehnică trebuie să devină obiectivul central al învățământului secundar și universitar din statele membre.

5.8

Unul dintre obiectivele Strategiei de la Lisabona este majorarea cheltuielilor cu cercetarea și dezvoltarea în UE la 3 % din PIB. Din aceasta, 2 % ar trebui să provină din sectorul privat. Două țări din „lista de observare”, Suedia* și Finlanda*, cheltuiesc mai mult de 3 %. Danemarca* și Austria*, precum și Germania și Franța, cheltuiesc între 2 % și 3 %. Cele care cheltuiesc între 1 % și 2 % sunt Belgia, Republica Cehă, Estonia*, Irlanda*, Țările de Jos*, Slovenia*, Spania și Regatul Unit*; majoritate acestor țări se află pe „lista de observare”. Toate celelalte state membre cheltuiesc mai puțin de 1 %, exceptând Ungaria și Italia (ambele cu 1 %). Italia și Spania fac parte din „grupul de control”. Pentru a acoperi deficiența, ar fi normal ca guvernele să contribuie cu 1 % din PIB la cercetare și dezvoltare. La modul ideal, această sumă ar trebui canalizată către universități și institute de cercetare, pentru a le ajuta să-și consolideze reputația și să-și facă cunoscută prezența în comunitatea științifică mondială. În prezent, contribuția guvernelor UE-15 la cheltuieli se ridică în medie la 0,30 %-0,40 %, iar în noile statele membre, la 0,50 %-0,60 %. Este posibil și necesar să se facă mai mult, în special în vederea dezvoltării cercetării științifice menite să găsească soluții pentru combaterea schimbărilor climatice și a poluării.

5.9

CESE a prezentat deja Comisiei Europene un aviz (7) privind facilitățile fiscale acordate sectorului privat pentru cercetare și dezvoltare. În opinia CESE, toate statele membre ar trebui să adopte cele mai bune practici și să introducă stimulente fiscale pentru a încuraja mai mult investițiile pentru cercetare și dezvoltare în sectorul privat, în special în IMM-uri.

5.10

Există o relație circulară între tendințele din domeniul educației, al cercetării, al inovării, al cunoașterii tehnice și al ocupării forței de muncă. Baza de cunoștințe și de competențe naționale atrage, într-un cerc virtuos, investițiile străine, transferul de cunoștințe și imigrația. Când lipsește această bază, persoanele calificate sunt tentate să caute un mediu de cunoștințe în care competențele lor să fie apreciate. Consecința poate fi crearea unui cerc vicios de emigrare și de „exod al creierelor”.

5.11

În concluzie, în ceea ce privește politicile în materie de cercetare și dezvoltare, sistemele de învățământ secundar și superior din statele membre trebuie reformate, iar guvernele ar trebui să majoreze sumele alocate cercetării și dezvoltării. Există o corelație evidentă între eficacitatea acestor politici, pe de o parte, și ocuparea forței de muncă și productivitate, pe de altă parte, după cum demonstrează rezultatele obținute din analizarea „listei de observare” și a „grupului de control”.

6.1

Comunicarea Comisiei evidențiază trei politici pentru stimularea concurenței. Acestea sunt liberalizarea și reglementarea industriilor de rețea, politica concurențială și efectele pozitive ale pieței interne.

6.2

Beneficiile obținute de pe urma pieței interne sunt stimularea inovării care rezultă din expunerea la concurența străină, economiile de scară în producție, distribuția și comercializarea care sunt disponibile pe o piață mai vastă, precum și transferurile de tehnologie provenite din deschiderea către investițiile străine.

6.3

Statele membre ale UE nu au fost în mod uniform atractive pentru investițiile străine directe (ISD) și deschise acestora. În ceea ce privește transferul de tehnologie, metodele de gestionare, prezența pe piață și investițiile de capital, acestea au reprezentat un handicap pentru acele state membre care nu au beneficiat de investiții străine directe. Datele Ernst&Young privind investițiile străine directe arată că, pentru perioada 1997-2006, principalele 10 țări din Europa care au beneficiat de ISD (pe număr de proiecte) au fost:

6.4

Investițiile străine directe au o importanță foarte mare pentru dezvoltarea economică a noilor state membre. Deoarece concurența pentru investițiile străine directe crește la nivel mondial, inclusiv în India și China, noile state membre vor trebui să se axeze pe economia bazată pe cunoaștere pentru a garanta creșterea economică și ocuparea forței de muncă. Țările asiatice excelează în testele de competență PISA și universitățile acestora numără sute de mii de absolvenți cu diplome de licență și de masterat în știință și tehnologie.

6.5

Liberalizarea și reglementarea industriilor de rețea ar putea contribui substanțial la reducerea costurilor și la îmbunătățirea productivității în întreaga economie. Această politică cuprinde trei etape: mai întâi privatizarea, apoi reglementarea, pentru a permite noilor sosiți să intre în concurență cu întreprinderile deja aflate pe piață și, în sfârșit, disocierea dreptului de proprietate asupra rețelelor și serviciilor de rețea. În Raportul privind situația creării pieței interne a gazelor și energiei electrice  (8), Comisia prezenta schimbarea furnizorilor de către clienți ca măsură eficientă de concurență. Tabelul următor ilustrează acest aspect:

Concurența este în general cel mai bine dezvoltată în unele țări de pe „lista de observare”, deși Italia și Spania au înregistrat de asemenea progrese.

6.6

Punerea în aplicare a politicii din domeniul concurenței are rolul de a favoriza eficiența și productivitatea, în beneficiul consumatorilor. Această politică este în acord cu echilibrul pe care CESE urmărește să îl mențină între interesele componentelor sale.

6.7

Stimularea concurenței este extrem de importantă atât pentru nivelul, cât și pentru rata de creștere a productivității. Este evident că economiile țărilor de pe „lista de observare” sunt cele mai deschise din UE. Acestea au productivitatea cea mai mare, cele mai ridicate rate de ocupare a forței de muncă și cea mai mare capacitate de absorbție a lucrătorilor migranți. Ar fi o greșeală din partea guvernelor statelor membre ca, de teama concurenței, să încerce să-și protejeze economia prin bariere de diferite tipuri.

7.1

Prin realocare, Comisia are în vedere redistribuirea factorilor de producție din industriile și sectoarele în declin către industriile și sectoarele în dezvoltare și prospere.

7.2

Teza principală a comunicării este aceea că, în măsura în care dezvoltarea economică depinde de împingerea mai departe a frontierei tehnologice, economia va fi expusă schimbărilor structurale. Noile sectoare de înaltă tehnologie pot câștiga segmente de piață pe seama altor sectoare, care vor pierde teren. Noi întreprinderi ar putea deveni actori importanți, iar întreprinderi consacrate ar putea fi forțate să se adapteze sau să dispară.

7.3

Având în vedere că economia va suferi oricum schimbări structurale, este indispensabil ca aceasta să dispună de o capacitate de adaptare care să permită obținerea unui beneficiu maxim din schimbările tehnologice și din mobilitatea cunoștințelor. Cu toate acestea, Comisia consideră că statele membre au o capacitate limitată de a efectua ajustările necesare, din cauza flexibilității limitate impuse de instituții și de reglementările de pe piața muncii.

7.4

Comunicarea propune patru măsuri politice principale în vederea îmbunătățirii realocării resurselor: facilitarea intrării pe piață, reducerea sarcinilor administrative, reglementarea pieței muncii și integrarea piețelor financiare.

7.5

CESE a elaborat deja avize privind politicile care facilitează intrarea pe piață. Acestea includ măsuri de reducere a sarcinilor administrative legate de crearea de întreprinderi, crearea de mecanisme de sprijin pentru IMM-uri și modificări ale legislațiilor privind falimentul. Accesul la finanțare și aplicarea unei politici care să garanteze funcționarea în bune condiții a concurenței constituie elemente importante în cadrul oricărei strategii de realocare a resurselor prin crearea de noi întreprinderi.

7.6

Deși întreprinderile mari și mici se confruntă cu costuri administrative, sarcina este mult mai greu de suportat de întreprinderile mici, dată fiind dimensiunea lor redusă. Reducerea sarcinilor administrative reprezintă unul dintre cele cinci obiective principale de pe agenda UE, dar, după cum se admite în comunicare, reducerea costurilor de reglementare și administrative este dificilă, deoarece majoritatea măsurilor au fost introduse din motive foarte specifice. „Acestea servesc la corectarea eșecurilor pieței, la protejarea participanților sau la informarea factorilor de decizie politici” (10). Mulți actori de pe piețele europene ar susține că protecția socială asigurată de aceste reglementări este un element-cheie al acquis-ului. Impactul cumulativ al acestor reglementări impune totuși costuri economice substanțiale.

7.7

Concluziile unui grup de acțiune britanic în materie de îmbunătățire a regulamentului, coroborate cu rezultate ale Biroului oficial de planificare din Țările de Jos, sugerează că aceste costuri reprezintă cca. 3-4 % din PIB (11). S-a estimat că o reducere cu 25 % a costurilor administrative din UE ar avea drept rezultat inițial o creștere cu 1 % a PIB-ului real. Efectele pe termen lung ar fi chiar mai mari. Reducerea acestor costuri administrative ar fi foarte apreciată, dar nu există nici o dovadă că se face ceva în direcția acestei inițiative. Având în vedere că UE este preocupată din punct de vedere instituțional de posibilitatea unui eșec al pieței, este puțin probabil să se poată realiza asemenea îmbunătățiri. În plus, CESE nu poate să susțină reducerea semnificative a sarcinilor administrative, având în vedere preocuparea sa de a oferi toată protecția posibilă participanților la piață.

7.8

Structurile pieței muncii au un impact important asupra redistribuirii forței de muncă. Impactul reformelor pieței asupra productivității și ocupării forței de muncă este mai mare atunci când piețele muncii sunt flexibile. Cu toate că nu există studii fiabile privind flexibilitatea pieței muncii, ratele de ocupare a forței de muncă ale țărilor de pe „lista de observare” permit, cu siguranță, o evaluare a capacității de adaptare la schimbări a legislației muncii din aceste țări.

7.9

Legislația privind protecția muncii în UE este, firește, controversată. În loc să modifice protecția acordată prin contractele de muncă pe durată nedeterminată, multe state membre au introdus în paralel contractele de muncă temporare. Tocmai aceste contracte de muncă temporare au contribuit considerabil la creșterea nivelului de ocupare a forței de muncă discutate anterior în secțiunea 4. Chiar dacă datele disponibile în prezent nu oferă măsura exactă în echivalent normă întreagă, nivelul creșterii ratei de ocupare a forței de muncă este încurajator, iar șomajul structural este în scădere.

7.10

Este necesar, fără îndoială, să se diminueze perturbările care apar atunci când legislația muncii este suficient de flexibilă pentru a optimiza realocarea resurselor. Prin urmare, statele membre sunt îndemnate să introducă în paralel politici complementare. Flexicuritatea reprezintă un element crucial în acest proces. Trebuie puse la dispoziție resurse pentru ca învățarea pe tot parcursul vieții să îmbunătățească capacitatea de adaptare și inserție profesională, sistemele de securitate socială ar trebui să stimuleze participarea pe piața muncii și să faciliteze reconversia profesională, în timp ce politicile de ocupare a forței de muncă ar trebui să ajute oamenii să facă față schimbărilor și șomajului implicat de tranziția spre un alt loc de muncă, mai sigur. Asemenea politici sunt indispensabile atunci când protecția locurilor de muncă este slabă.

7.11

Integrarea piețelor financiare este ultima dintre politicile de realocare. În general, nivelul de fragmentare a sistemului financiar din UE ar putea fi considerat un impediment pentru productivitate și ocuparea forței de muncă, mai ales în cazul întreprinderilor noi. Aceste deficiențe sunt abordate de directivele privind serviciile financiare. În paralel cu prezentul aviz, CESE pregătește un aviz privind investițiile transfrontaliere din fonduri de capital de risc (12). Rolul unui sistem financiar eficient în schimbările structurale este cel mai evident în cazul finanțării întreprinderilor noi.

8.1

Tabelul 5 cuprinde datele Eurostat privind finanțele statelor membre. Datoria publică medie din zona Euro-12, de 68,8 % din PIB, depășește atât criteriul de convergență al UEM, de 60 %, cât și mediile pentru UE-15 (63 %) și UE-25 (61,9 %). În general, datoria publică a statelor de pe „lista de observare” reprezintă mai puțin de 50 % din PIB și, în multe situații, mult mai puțin. Austria face excepție (61,7 %). În plus, toate statele de pe „lista de observare” și-au redus datoria publică în perioada 1999 — 2006. Reducerea a fost substanțială în Irlanda*, Țările de Jos* și Suedia*. Din „grupul de control”, doar Spania are o datorie publică sub 50 % din PIB, ca urmare a unei reduceri semnificative în perioada respectivă. Italia (106,8 %) și Grecia (95,3) se află la sfârșitul clasamentului.

8.2

În ceea ce privește echilibrul bugetar din UE-15, Belgia, Irlanda*, Spania, Luxemburg, Țările de Jos*, Finlanda*, Danemarca* și Suedia* au bilanțuri pozitive. Celelalte țări au un deficit mai mic de 3 %, cu excepția Italiei (-4,4 %) și Portugaliei (-3,9 %). Dintre noile state membre, Bulgaria și Estonia* au bilanțuri pozitive, în timp ce Ungaria, Polonia și Slovacia înregistrează un deficit de peste 3 %. Cipru și Slovenia* se evidențiază printr-un deficit de numai 1,2 %. Dintre țările de pe „lista de observare”, Regatul Unit, cu un deficit de 2,7 %, pare că s-a rătăcit. Acesta nu a reușit să își echilibreze bugetul în anii de activitate economică favorabilă, iar în prezent poziția sa de lider este în pericol. În „grupul de control”, iese în evidență performanța spaniolă, în timp ce Italia și Portugalia își confirmă poziția generală mediocră.

8.3

În avizele sale anuale privind economia UE, CESE a pledat pentru finanțe publice sănătoase. Performanțele țărilor de pe „lista de observare” și din „grupul de control” demonstrează că finanțele publice sănătoase reprezintă o componentă importantă a performanței în privința ocupării forței de muncă și a productivității în statele membre.

8.4

Analiza performanței relative a țărilor de pe lista de observare și din grupul de control ridică problema impactului impozitelor. Raportul Eurostat din 2005 privind impozitele în UE demonstrează că rata medie de impozitare ca procent din PIB în UE-27 a fost de 39,6 %. Aceasta înseamnă cu treisprezece procente mai mult decât ratele din SUA și Japonia. Dintre toate țările OCDE din afara Uniunii Europene, doar Noua Zeelandă are o rată de impozitare efectivă mai mare de 35 %. După o încercare din partea statelor membre de reducere a sarcinii fiscale, tendința s-a inversat, iar rata medie de impozitare a revenit din nou la nivelul din 1995.

8.5

În ceea ce privește sarcina fiscală, Suedia*, Danemarca* și Finlanda* se află între primele 5, alături de Belgia și Franța. Austria* și Slovenia* se numără printre următoarele 5, alături de Italia. Țările de Jos* și Regatul Unit* se află pe locurile 12 și respectiv 13. Doar Estonia* și Irlanda*, situate pe locurile 22 și 23, se bucură de un nivel foarte scăzut de impozitare. În „grupul de control”, sarcina fiscală din Italia este inferioară sau egală cu cea din cinci țări de pe „lista de observare”. Spania, Portugalia și Grecia au sarcini fiscale mai mici decât toate țările de pe „lista de observare”, cu excepția Irlandei și Estoniei. Nu există, la prima vedere, niciun argument care să susțină că țările din „grupul de control” sunt supraimpozitate.

8.6

În Uniunea Europeană, se percep impozite mai mari decât în zonele concurente. Regimul de impozitare din fiecare stat membru este puternic influențat de bugetul alocat protecției sociale. Din punctul de vedere strict al Uniunii Europene, este dificil să se pledeze în favoarea reducerii impozitelor, în condițiile în care statele cu economiile cele mai performante sunt și cele care percep impozitele cele mai ridicate. Cu toate acestea, din perspectivă globală, zonele concurente au cote de impozitare mai mici și acest fapt este posibil să contribuie la nivelul mai ridicat al acestora în materie de inovație și spirit antreprenorial.