—

având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European şi Consiliului (COM(2007)0095),

—

având în vedere articolul 251 alineatul (2) şi articolul 285 alineatul (1) din Tratatul CE, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C6-0091/2007),

—

având în vedere articolul 51 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare regională (A6-0285/2007),

1.

aprobă propunerea Comisiei astfel cum a fost modificată;

2.

solicită Comisiei să îl sesizeze din nou, în cazul în care intenţionează să modifice în mod substanţial această propunere sau să o înlocuiască cu un alt text;

3.

încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului şi Comisiei.

—

având în vedere iniţiativa Republicii Finlanda (16336/2006) (1),

—

având în vedere articolul 10 alineatul (1) din Convenţia întemeiată pe articolul K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind înfiinţarea Oficiului European de Poliţie (Convenţia Europol), semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995 (2),

—

având în vedere articolul 30 alineatul (1) litera (b), articolul 30 alineatul (2) şi articolul 34 alineatul (2) litera (c) din Tratatul UE,

—

având în vedere articolul 39 alineatul (1) din Tratatul UE, în temeiul căruia a fost consultat de către Consiliu (C6-0048/2007),

—

având în vedere Actul Consiliului din 3 noiembrie 1998 de adoptare a normelor aplicabile fişierelor de analiză ale Europol (3),

—

având în vedere Actul Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind întocmirea, în temeiul articolului 43 alineatul (1) din Convenţia Europol, a unui protocol de modificare a respectivei Convenţii (4)

—

având în vedere articolul 93 şi articolul 51 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (A6-0288/2007),

1.

aprobă iniţiativa Republicii Finlanda astfel cum a fost modificată;

2.

invită Consiliul să modifice textul în consecinţă;

3.

invită Consiliul să informeze Parlamentul în cazul în care intenţionează să se îndepărteze de la textul aprobat de acesta;

4.

solicită Consiliului să îl consulte din nou, în cazul în care intenţionează să modifice în mod substanţial iniţiativa Republicii Finlanda;

5.

încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite Consiliului, Comisiei şi guvernului Republicii Finlanda poziţia Parlamentului.

—

având în vedere articolele 2, 6 şi 174 din Tratatul CE,

—

având în vedere rezoluţiile sale din 7 septembrie 2006 privind incendiile forestiere şi inundaţiile (1), din 5 septembrie 2002 privind inundaţiile din Europa (2), din 14 aprilie 2005 privind seceta din Portugalia (3), din 12 mai 2005 privind seceta din Spania (4), din 8 septembrie 2005 privind dezastrele naturale (incendii şi inundaţii) din Europa (5) şi rezoluţiile sale din 18 mai 2006 privind dezastrele naturale (incendii forestiere, secete şi inundaţii)- aspecte legate de agricultură (6), de dezvoltarea regională (7) şi de mediu (8),

—

având în vedere cele două audieri publice comune, organizate de Comisia pentru dezvoltare regională, Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară şi Comisia pentru agricultură şi dezvoltare regională din cadrul Parlamentului European, privind „O strategie europeană în caz de dezastre naturale” (20 martie 2006) şi „Forţa europeană de protecţie civilă: Europe Aid” (5 octombrie 2006),

—

având în vedere Decizia 2001/792/CE, Euratom a Consiliului din 23 octombrie 2001 de instituire a unui mecanism comunitar de favorizare a unei cooperări consolidate în cazul intervenţiilor de urgenţă care ţin de protecţia civilă (9), viitoarea adoptare a Deciziei Consiliului, reformulată, de instituire a unui mecanism comunitar de protecţie civilă, precum şi poziţia Parlamentului din 24 octombrie 2006 (10) cu privire la aceasta,

—

având în vedere propunerea Comisiei de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a unui Fond de solidaritate al Uniunii Europene (COM(2005)0108) şi poziţia Parlamentului din 18 mai 2006 (11) cu privire la aceasta,

—

având în vedere raportul lui Michel Barnier, din 9 mai 2006, intitulat: „O forţă europeană de protecţie civilă: Europe aid”,

—

având în vedere poziţia sa din 25 aprilie 2007 referitoare la poziţia comună a Consiliului în vederea adoptării directivei privind evaluarea şi gestionarea riscurilor de inundaţiilor (12),

—

având în vedere Decizia 2007/162/CE, Euratom a Consiliului din 5 martie 2007 de instituire a unui Instrument financiar de protecţie civilă (13)

—

având în vedere concluziile Consiliului Justiţie şi Afaceri interne din 12 şi 13 iunie 2007 privind întărirea capacităţii de coordonare a Centrului de Monitorizare şi Informare (CMI) din cadrul mecanismului de protecţie civilă al Comunităţii,

—

având în vedere Protocolul de la Kyoto la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (UNFCCC) din 11 decembrie 1997 şi ratificarea de către Comunitate a Protocolului de la Kyoto la 4 martie 2002,

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr.2152/2003 din 17 noiembrie 2003 (Regulamentul „Forest Focus”) (14),

—

având în vedere punctul 12 din concluziile Preşedinţiei din cadrul Consiliului European de la Bruxelles din 15 şi 16 iunie 2006 privind capacitatea de reacţie a Uniunii în caz de urgenţe, crize şi catastrofe,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Rezolvarea problemei deficitului de apă şi a secetei în Uniunea Europeană” (COM(2007)0414),

—

având în vedere articolul 103 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,

A.

având în vedere incendiile devastatoare şi inundaţiile violente care au provocat decese şi distrugeri pe toată suprafaţa continentului european, în special în Grecia şi Marea Britanie, în vara anului 2007, afectând statele membre UE, precum şi regiunile ultraperiferice, în special Martinica şi Guadelupa, care au fost lovite de uraganul Dean, ţările candidate şi cele aflate în imediata vecinătate a UE; întrucât suprafaţa arsă numai în luna iulie a fost la fel de vastă ca totalul suprafeţelor arse pe tot parcursul anului trecut; întrucât, în luna august, Grecia a suferit o gravă tragedie naţională, ca rezultat al unuia dintre cele mai distrugătoare incendii care au avut loc la scară mondială din 1871,

B.

întrucât suprafaţa totală a vegetaţiei şi a terenurilor împădurite afectate de incendiile din Europa în această vară acoperă mai mult de 700 000 de hectare, inclusiv situri de importanţă comunitară (SIC), ce fac parte din reţeaua Natura 2000, şi alte zone importante, conectate între ele din punct de vedere ecologic la scara întregii regiuni, ţările cel mai sever afectate fiind Grecia, Italia, Bulgaria, Cipru, Croaţia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Spania (în special Insulele Canare şi provincia Castillón), Ucraina, Turcia şi Albania,

C.

întrucât recentele incendii forestiere devastatoare din Grecia au dus la pierderea a peste 60 de vieţi omeneşti şi la rănirea unui număr mare de persoane, arderea a peste 250 000 de hectare de teren, inclusiv terenuri cu păduri şi tufişuri, pierderea de animale, distrugerea multor locuinţe şi proprietăţi şi dispariţia unor sate,

D.

întrucât, în acelaşi timp, multe alte zone ale Europei, în special Marea Britanie, au avut de suferit de pe urma unor grave inundaţii care au dus la pierderea a cel puţin 10 vieţi omeneşti şi la pagube estimative de 5 miliarde de euro provocate locuinţelor, şcolilor, infrastructurii şi agriculturii, la întreruperea aprovizionării cu apă potabilă pentru mai bine de 420 000 de persoane, ceea ce a provocat strămutarea unui număr mare de persoane şi pagube în domeniul comerţului, agriculturii şi turismului; întrucât Italia a trecut printr-o situaţie critică provocată de inundaţii în partea de centru-nord a ţării şi de secetă şi incendii în sudul ţării, în timp ce estul Europei, în special România, a cunoscut o secetă extremă,

E.

întrucât Mecanismul comunitar de protecţie civilă a fost activat de douăsprezece ori pentru acelaşi tip de urgenţă într-o perioadă de două luni, şapte dintre aceste stări de urgenţă producându-se simultan; întrucât asistenţa furnizată de statele membre nu a fost suficientă pentru a asigura o intervenţie de protecţie civilă rapidă şi adecvată în toate situaţiile de urgenţă menţionate,

F.

întrucât, date fiind verile tot mai caniculare şi mai secetoase din Europa de Sud, incendiile forestiere şi alte tipuri de incendii spontane reprezintă un fenomen recurent, dar care variază dramatic în intensitate şi locaţie geografică de la an la an; întrucât această tendinţă a evenimentelor dezastruoase este influenţată, de asemenea, de schimbările climatice şi este legată de apariţia tot mai frecventă a valurilor de căldură şi a secetei, aşa cum se arată în Comunicarea Comisiei menţionate anterior; întrucât, prin urmare, investiţiile în combaterea schimbărilor climatice reprezintă investiţii în prevenirea catastrofelor sub forma secetei şi a incendiilor forestiere; întrucât, dată fiind situaţia actuală în care seceta durează tot mai mult, refacerea pădurilor în urma unui incendiu va deveni din ce în ce mai dificilă, având drept consecinţă deşertificarea,

G.

întrucât consecinţele dezastrelor naturale pentru economiile regionale, activitatea de producţie şi turism sunt dezastruoase din punct de vedere economic şi social,

H.

întrucât numărul mare de incendii care au avut loc în Europa de Sud în 2007, precum şi amploarea acestora, reprezintă rezultatul mai multor factori, inclusiv al schimbărilor climatice, al unei definiri inadecvate a pădurilor şi al atenţiei insuficiente acordate pădurilor, precum şi rezultatul unei combinaţii de cauze naturale şi neglijenţă umană, dar şi de acţiuni umane criminale, alături de aplicarea neadecvată a legislaţiei care interzice construcţiile ilegale pe terenurile incendiate,

I.

întrucât Uniunea Europeană trebuie să recunoască natura specifică a catastrofelor naturale care se produc sub formă de secetă şi incendii în zona mediteraneană şi să-şi adapteze în mod corespunzător instrumentele de prevenire, cercetare, gestionare a riscurilor, protecţie civilă şi solidaritate,

1.

îşi exprimă condoleanţele şi solidaritatea puternică faţă de familiile celor care şi-au pierdut viaţa, precum şi faţă de locuitorii zonelor afectate;

2.

aduce omagiu pompierilor, altor profesionişti şi voluntarilor care au muncit neostenit şi şi-au riscat viaţa pentru a pune capăt incendiilor, pentru a salva oameni şi a limita pagubele provocate de catastrofele naturale din această vară, precum şi numeroşilor cetăţeni care au luptat pentru a-şi salva bunurile şi mediul înconjurător;

3.

invită Comisia să mobilizeze Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) într-un mod cât mai flexibil, fără întârzieri şi evitând procedurile îndelungate şi obstacolele administrative; în această privinţă, consideră că trebuie puse la dispoziţie imediat resursele necesare pentru a uşura suferinţa şi pentru a satisface nevoile victimelor şi ale rudelor lor directe, prin intermediul FSUE, al oricărui alt instrument comunitar (de exemplu, Fondurile structurale sau FEADER) sau prin intermediul oricăror altor mijloace financiare posibile, care corespund cerinţelor de implementare a fondurilor comunitare, precum principiul parteneriatului şi dezvoltarea durabilă;

4.

îndeamnă Comisia să instituie mecanisme de asistenţă comunitară extraordinare, în special de natură financiară, pentru a sprijini reabilitarea regiunilor care au suferit pagube importante, a restabili potenţialul de producţie în zonele afectate, a relansa eforturile de creare a locurilor de muncă şi a întreprinde măsurile adecvate pentru a compensa costurile sociale inerente pierderii locurilor de muncă şi a altor surse de venit;

5.

subliniază necesitatea accelerării procedurii de acces la fondurile UE pentru redresarea terenurilor agricole în urma inundaţiilor şi a incendiilor şi pentru a asigura disponibilitatea unui ajutor financiar mai mare în scopul dezvoltării unor sisteme de protecţie împotriva inundaţiilor; invită Comisia şi statele membre să revizuiască şi să facă schimb de cele mai bune practici, în lumina cercetărilor de ultimă oră privind riscurile sporite de inundaţii şi incendii forestiere cauzate de modul de gestionare a terenurilor, habitatelor şi drenajului; îndeamnă statele membre să faciliteze, pe cât posibil, drenajul natural şi retenţia apei în atmosferă, mărind, în acelaşi timp, capacitatea de control al inundaţiilor şi infrastructura de drenaj, pentru a limita pagubele care ar putea fi provocate de căderile de ploi abundente;

6.

recunoaşte solidaritatea Uniunii Europene, a statelor sale membre şi a altor ţări în acordarea de asistenţă de urgenţă regiunilor afectate de incendii forestiere, prin punerea la dispoziţie de aeronave, echipamente de stingere a incendiilor şi expertiză în domeniu, cât şi prin ajutorul considerabil oferit autorităţilor responsabile şi serviciilor de salvare; consideră că scara şi impactul acestor fenomene depăşesc în mod frecvent nivelurile şi capacităţile regionale şi naţionale şi solicită urgent un angajament european eficient;

7.

recunoaşte contribuţia CMI în sprijinirea şi facilitarea mobilizării şi a coordonării asistenţei de urgenţă în domeniul protecţiei civile; cu toate acestea, ia act de faptul că resursele alocate de statele membre în scopul combaterii incendiilor forestiere, în special pe căi aeriene, sunt limitate, iar statele membre nu au întotdeauna posibilitatea de a oferi sprijin, atunci când resursele sunt necesare şi pe propriile teritorii naţionale; ia act de faptul că, prin urmare, unele state membre au primit mai puţină asistenţă decât altele şi au fost nevoite să recurgă la acorduri bilaterale cu ţări terţe, pentru asistenţă; regretă, aşadar, că în unele cazuri UE, în ansamblul său, nu a reuşit să dea dovadă de suficientă solidaritate;

8.

îndeamnă insistent Consiliul să ajungă cât mai curând la o decizie referitoare la proiectul de regulament privind Fondul de solidaritate UE, luând în considerare faptul că Parlamentul a adoptat o poziţie în acest sens în mai 2006; consideră că întârzierea Consiliului în această privinţă este inacceptabilă; consideră că noul regulament care, printre alte măsuri, coboară pragul de mobilizare a FSUE, va face posibilă abordarea pagubelor într-un mod mai eficace, mai flexibil şi mai rapid; invită Preşedinţia portugheză în exerciţiu, cât şi miniştrii UE de finanţe, mediu, agricultură şi dezvoltare regională să ia măsuri imediate şi ferme; sugerează, în acest sens, să fie convocată o reuniune comună extraordinară a Consiliului cu miniştrii UE responsabili, la care Parlamentul şi Comisia să participe ca observatori;

9.

invită la crearea unei Forţe europene care să poată acţiona imediat în caz de urgenţă, după cum s-a propus în raportul Comisarului Barnier, şi regretă lipsa de reacţie şi de monitorizare în acest sens; subliniază, de asemenea, în acest context, necesitatea continuării dezvoltării unei capacităţi de reacţie rapidă, bazate pe mecanismele de protecţie civilă ale statelor membre, astfel cum a solicitat Consiliul European de la Bruxelles din 16 şi 17 iunie 2006; invită Comisia să elaboreze o propunere în acest sens; subliniază rolul statelor membre şi al autorităţilor locale ale acestora în prevenirea şi combaterea eficace a incendiilor;

10.

îndeamnă Comisia să solicite statelor membre informaţii cu privire la programele operaţionale elaborate pentru a răspunde catastrofelor naturale şi cu privire la experienţa rezultate din aplicarea acestor programe şi, de asemenea, să examineze caracterul adecvat al măsurilor de prevenire, pregătire şi reacţie folosite, în vederea schimbului de experienţe şi a stabilirii de concluzii privind acţiunile imediate, coordonarea organelor administrative şi operaţionale şi disponibilitatea resurselor umane şi a materialelor necesare; invită Comisia să analizeze o potenţială cooperare cu vecinii UE şi cu alte ţări terţe în lupta împotriva incendiilor dezastruoase şi pentru a face schimb de experienţă şi/sau de capacităţi pe perioada nesigură a lunilor de vară, astfel încât să se asigure o mai bună pregătire pentru vara anului 2008;

11.

consideră că experienţele din anii trecuţi, cât şi alte experienţe recente subliniază necesitatea consolidării gradului de protecţie civilă comunitară, prin creşterea capacităţii de prevenire şi reacţie în ceea ce priveşte incendiile forestiere şi alte incendii grave şi solicită insistent Comisiei să ia măsuri în acest sens;

12.

invită Comisia să studieze posibilităţile de a obţine accesul planificat la capacităţile complementare de garantare a unei reacţii rapide în caz de urgenţe majore, capacităţi ce pot fi accesibile din alte surse, inclusiv piaţa privată; sugerează faptul că costul forţei de rezervă ar putea fi acoperit prin intermediul Instrumentului financiar de protecţie civilă;

13.

salută recenta Decizie 2007/162/CE, Euratom a Consiliului din 5 martie 2007 de instituire a unui Instrument financiar de protecţie civilă şi consideră că acţiunile finanţate în temeiul acestui instrument ar trebui să garanteze expresia vizibilă a solidarităţii europene şi să genereze o şi mai mare valoare adăugată europeană pentru gestionarea eficace a catastrofelor naturale; cu toate acestea, îşi exprimă îngrijorarea legată de faptul că suma alocată acestui nou instrument nu va fi suficientă pentru realizarea în mod eficace a obiectivelor sale ambiţioase;

14.

subliniază necesitatea unor măsuri mai ferme, în scopul prevenirii catastrofelor naturale şi, în această privinţă, aşteaptă cu nerăbdare publicarea în 2008 a celor două studii ale Comisiei realizate în scopul creării unei strategii integrate de prevenire a catastrofelor naturale; în plus, sugerează analizarea de către Comisie a potenţialelor utilizări ale metodei de coordonare deschisă, în scopul prevenirii catastrofelor naturale, prin acordarea unei atenţii cuprinzătoare terenului, în vederea creşterii perioadei de retenţie pentru corpurile de apă, precum şi pădurilor, pentru a diminua pe cât posibil sarcina calorică a acestora, precum şi amploarea şi viteza incendiilor; subliniază faptul că biomasa recuperată ar putea contribui la fezabilitatea economică a operaţiunilor;

15.

invită Comisia să efectueze cercetări mai detaliate, în scopul ameliorării măsurilor de prevenire şi acţiunilor de combatere a incendiilor forestiere şi să revizuiască amenajarea teritorială şi utilizarea terenurilor; îndeamnă, prin urmare, statele membre să ia măsuri ferme pentru a îmbunătăţi şi a implementa cadrul legislativ privind protecţia pădurilor şi să se abţină de la activităţi de comercializare, reclasificare şi privatizare, limitând în acest fel intruziunile şi speculaţiile; consideră că întreaga experienţă a UE, inclusiv cea legată de sistemele de satelit, ar trebui utilizată în acest scop;

16.

deplânge faptul că multe dintre aceste incendii forestiere par a fi provocate de acţiuni de incendiere premeditată şi îşi exprimă îngrijorarea, în special, pentru faptul că tot mai multe dintre incendiile forestiere din Europa sunt provocate de astfel de acte criminale; solicită, prin urmare, statelor membre să crească pedepsele penale pentru actele criminale care distrug mediul înconjurător şi, în special, pentru cei care provoacă incendii şi consideră că anchetele prompte şi eficiente, menite să conducă la stabilirea răspunderii, urmate de pedepse proporţionale, ar descuraja comportamentele neglijente şi premeditate;

17.

îşi exprimă îngrijorarea cu privire la numărul crescând de catastrofe provocate de evenimente climatice extreme care, potrivit experţilor, pot fi atribuite în mare parte schimbărilor climatice determinate de încălzirea globală; în consecinţă, invită statele membre să facă tot ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivele Protocolului de la Kyoto şi invită Comisia să ia măsuri prin care să garanteze respectarea angajamentelor de la Kyoto şi a măsurilor ulterioare; invită Comisia şi toate autorităţile publice în cauză să ia în considerare schimbările climatice şi posibilitatea crescută de producere a unor catastrofe precum inundaţiile şi incendiile forestiere, în procesul de elaborare a bugetelor şi a provizioanelor pentru riscuri destinate serviciilor de intervenţie în cazuri de urgenţă;

18.

invită Comisia să continue să colaboreze cu autorităţile naţionale, în vederea dezvoltării politicilor de reducere la minimum a impactului incendiilor asupra mediului înconjurător; solicită elaborarea unei politici de reîmpădurire bazate pe respectarea caracteristicilor bioclimatice şi de mediu; subliniază necesitatea colectării şi înregistrării de date privind resursele naturale ale fiecărui stat membru, prin crearea unor „Conturi naţionale de mediu”, sub forma unei baze de date deschise tuturor cetăţenilor;

19.

subliniază necesitatea de a se acorda o atenţie specială, în cazuri de catastrofe naturale, nevoilor specifice ale persoanelor cu handicap, în toate acţiunile întreprinse prin intermediul mecanismelor de protecţie civilă;

20.

consideră că acţiunea de protecţie civilă pe bază de voluntariat ar trebui promovată şi sprijinită fără întârziere, prin activităţi de formare de bază şi echipamente care ar putea îngloba tehnologii avansate, având în vedere că aceasta reprezintă una dintre cele mai importante resurse aflate la dispoziţia statelor membre în situaţii de urgenţă provocate de catastrofe naturale; invită Uniunea Europeană şi statele membre să sensibilizeze opinia publică cu privire la valoarea pe care o reprezintă pădurile noastre şi resursele acestora, precum şi cu privire la beneficiile rezultate din conservarea acestora, promovând implicarea societăţii civile prin voluntariat organizat sau prin alte metode;

21.

consideră că o condiţie prealabilă pentru protejarea pe termen lung şi grija teritorială faţă de păduri o reprezintă programarea durabilă şi implementarea planurilor de dezvoltare regională şi rurală, care urmăresc reducerea depopulării zonelor rurale, crearea de noi venituri rurale diversificate, mai ales pentru tânăra generaţie, precum şi crearea infrastructurii modernizate necesare în scopul atragerii turismului şi a serviciilor durabile în zonele rurale;

22.

subliniază faptul că catastrofele naturale şi, în special, incendiile forestiere au pus în pericol, în acest an, monumente şi situri arheologice de o importanţă deosebită pentru patrimoniul cultural european; subliniază, în această privinţă, ameninţarea la adresa Olimpiei antice, locul de origine al Jocurilor Olimpice şi, în special, la muzeul acesteia, care este un Sit al Patrimoniului Mondial; solicită să se pună imediat la dispoziţie resurse în scopul restaurării, în cazul în care situri ale patrimoniului cultural european sunt distruse de incendiile forestiere aflate în desfăşurare;

23.

îndeamnă statele membre să se asigure că toate zonele cu păduri incendiate vor rămâne în continuare zone de păduri, şi că vor face obiectul programelor de împădurire, inclusiv al unor condiţii obligatorii, şi că nu va fi autorizată nicio schimbare în utilizarea terenurilor respective, precum şi să aplice legislaţia corespunzătoare privind conservarea şi utilizarea adecvată a terenurilor, inclusiv practici agricole şi forestiere durabile, gestionarea apei şi gestionarea eficientă a riscurilor, şi, de asemenea, să elaboreze imediat politici de reconstrucţie, pentru turism şi pentru economia locală, acolo unde aceasta a fost afectată;

24.

solicită Comisiei să monitorizeze utilizarea adecvată, eficientă şi efectivă a tuturor fondurilor destinate situaţiilor de urgenţă, puse la dispoziţia statelor membre pentru a face faţă consecinţelor catastrofelor naturale şi, de asemenea, solicită statelor membre să asigure rambursarea fondurilor comunitare utilizate în mod necorespunzător, ca de exemplu, în cazul neîndeplinirii planurilor de reîmpădurire şi să asigure actualizarea cadastrului;

25.

condamnă practicile de legalizare a construcţiilor ridicate în mod ilegal în zonele protejate unde, în general, nu se acordă autorizaţii de construire, şi îndeamnă să se pună capăt imediat tuturor încercărilor de reducere a protecţiei forestiere prin intermediul modificărilor aduse Constituţiei Greciei (articolul 24);

26.

sugerează trimiterea unei delegaţii a Parlamentului în ţările cele mai afectate de catastrofele naturale recente, în vederea exprimării solidarităţii Parlamentului cu populaţia, a monitorizării nivelului de distrugere a vieţilor, a proprietăţilor, a reţelelor sociale, a mediului înconjurător şi a economiei, precum şi pentru a trage concluzii utile pentru îmbunătăţirea prevenirii şi acţiunilor de răspuns la situaţii extreme similare, care vor apărea eventual în viitor în UE;

27.

încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului, Comisiei, precum şi parlamentelor şi guvernelor statelor membre.

—

având în vedere rezoluţia sa din 26 octombrie 2000 privind rapoartele Comisiei către Consiliul European: „O mai bună legiferare 1998: O responsabilitate de asumat în comun” (1998) şi „O mai bună legiferare 1999” (1),

—

având în vedere rezoluţia sa din 29 noiembrie 2001 referitoare la Cartea albă a Comisiei privind guvernarea europeană (2),

—

având în vedere rezoluţia sa din 8 aprilie 2003 privind rapoartele Comisiei către Consiliul European pe temele „O mai bună legiferare 2000” şi „O mai bună legiferare 2001” (3),

—

având în vedere rezoluţia sa din 26 februarie 2004 privind raportul Comisiei „O mai bună legiferare 2002” (4),

—

având în vedere rezoluţia sa din 9 martie 2004 privind comunicarea Comisiei asupra simplificării şi îmbunătăţirii activităţii de reglementare a Comunităţii (5),

—

având în vedere rezoluţia sa din 20 aprilie 2004 privind evaluarea de impact a legislaţiei comunitare şi al procedurilor de consultare (6),

—

având în vedere rezoluţia sa din 16 mai 2006 privind strategia de simplificare a cadrului de reglementare (7),

—

având în vedere rezoluţia sa din 16 mai 2006 privind „O mai bună legiferare 2004: aplicarea principiului subsidiarităţii” — al 12-lea raport anual (8),

—

având în vedere rezoluţia sa din 16 mai 2006 privind rezultatul examinării propunerilor legislative în lucru la legiuitor (9),

—

având în vedere comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor, din 14 noiembrie 2006, pe tema „O revizuire strategică a programului «O mai bună legiferare» în Uniunea Europeană” (COM(2006)0689),

—

având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice şi avizul Comisiei pentru afaceri economice şi monetare, al Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară şi al Comisiei pentru dezvoltare regională (A6-0273/2007),

A.

întrucât realizarea obiectivului „O mai bună legiferare” constituie una din priorităţile de bază ale Uniunii Europene, care, prin sporirea la maxim a beneficiilor unei legislaţii moderne, raţionale şi eficace şi reducerea la minim a costurilor sale, ar atinge cel mai înalt nivel de productivitate, creştere, incluziune socială şi, în cel din urmă, de ocupare a forţei de muncă în întreaga Europă;

B.

întrucât Comisia, în comunicarea susmenţionată din 14 noiembrie 2006, analizează progresele realizate în sensul unei mai bune legiferări şi prezintă principalele provocări viitoare, punând accentul pe progresele care rămân de realizat atât la nivel european, cât şi al statelor membre, definind astfel o abordare globală destinată facilitării aplicării legislaţiei comunitare şi naţionale şi, prin urmare, reducerii costurilor acesteia;

C.

întrucât această abordare, care constituie pentru Comisie, Consiliu şi Parlamentul European un instrument util pentru atingerea obiectivelor strategiei de la Lisabona, necesită un parteneriat strâns în acest domeniu, în primul rând între instituţiile europene şi în al doilea rând între acestea şi autorităţile naţionale;

D.

întrucât, în comunicarea susmenţionată, Comisia propune consolidarea controlului evaluărilor de impact prin crearea unui Comitet independent pentru evaluări de impact, plasat sub autoritatea Preşedintelui Comisiei, şi se angajează să realizeze mai multe acţiuni preventive, garantând, încă de la început, o urmărire a procedurii în colaborare cu statele membre, pentru a favoriza transpunerea adecvată a principalelor directive;

E.

întrucât, din punctul de vedere al Comisiei, Parlamentul European şi Consiliul ar trebui să furnizeze evaluări de impact mai sistematice asupra modificărilor majore aduse propunerilor sale şi să acorde o mai mare prioritate propunerilor de simplificare în aşteptare, codificării şi abrogării legislaţiei învechite;

F.

întrucât, conform propunerii Comisiei, statele membre ar trebui, în ceea ce le priveşte, să elaboreze şi să pună în aplicare mecanisme de consultare şi programe de simplificare, acolo unde lipsesc, şi să garanteze o analiză mai sistematică a consecinţelor economice, sociale şi de mediu, precum şi o îmbunătăţire a aplicării legislaţiei comunitare;

G.

întrucât o mai bună legiferare nu înseamnă numai reducerea birocraţiei şi a sarcinii administrative, simplificarea legislaţiei existente sau realizarea unei dereglementări, ci implică, de asemenea, participarea tuturor actorilor guvernamentali şi neguvernamentali relevanţi la procesul legislativ, la toate nivelurile, şi stabilirea unui parteneriat strâns între instituţiile europene şi autorităţile naţionale, regionale şi locale, în vederea elaborării unei legislaţii de calitate;

H.

întrucât, pentru a se ajunge la o reducere a obstacolelor administrative, este necesar ca toate nivelurile de guvernare să se angajeze într-o mai bună legiferare;

I.

întrucât autorităţile locale şi regionale au deseori sarcina de a pune în aplicare şi de a asigura respectarea legislaţiei UE;

J.

întrucât, în cele din urmă, Comisia propune iniţierea, atât de către Uniunea Europeană, cât şi de statele membre, a unei strategii ambiţioase de reducere a obstacolelor administrative rezultate fie din legislaţia europeană, fie din cea naţională, obiectivul comun de reducere în acest sens trebuind să fie atins până în 2012,

1.

susţine cu hotărâre procesul „O mai bună legiferare” în perspectiva consolidării eficacităţii, eficienţei, coerenţei, responsabilităţii şi transparenţei legislaţiei UE; subliniază totuşi faptul că un astfel de proces trebuie să se bazeze pe o serie de condiţii prealabile:

2.

sprijină obiectivul Comisiei de îmbunătăţire a calităţii legislaţiei şi de reducere a obstacolelor administrative; apreciază că măsurile evidenţiate în comunicarea Comisiei dovedesc un angajament clar şi constant faţă de acest obiectiv, dar consideră că în anumite domenii sunt în continuare necesare eforturi sporite pentru a garanta obţinerea unui beneficiu economic maxim de pe urma legislaţiei privind piaţa internă;

3.

îndeamnă Comisia sa depună toate eforturile necesare pentru raţionalizarea şi modernizarea corpusului legislativ comunitar în vigoare, printr-o strategie adecvată de simplificare care să implice în mod adecvat statele membre şi părţile interesate; reiterează totuşi faptul că, deşi mai buna legiferare trebuie să fie un obiectiv comun al tuturor instituţiilor europene, Comisia joacă un rol esenţial în elaborarea unor propuneri legislative de înaltă calitate, care constituie cel mai bun punct de plecare pentru întregul proces de simplificare;

4.

îndeamnă Comisia să acorde o atenţie sporită aplicării, respectării şi evaluării legislaţiei comunitare, care constituie o componentă esenţială a procesului de aplicare a programului pentru „O mai bună legiferare”;

5.

consideră, alături de Comisie, că nu s-ar putea ajunge la o mai bună legiferare în absenţa unei viziuni globale asupra consecinţelor economice, sociale, de mediu, de sănătate şi internaţionale ale fiecărei propuneri legislative; în consecinţă, sprijină pe deplin crearea, în cadrul Comisiei, a unui Comitet pentru evaluări de impact, plasat sub autoritatea Preşedintelui Comisiei, în vederea urmăririi aplicării acestor principii în procesul de elaborare a evaluărilor de impact de către personalul responsabil din cadrul Comisiei;

6.

subliniază totuşi că, pentru a garanta un grad minim de evaluare independentă în procesul de elaborare a evaluărilor de impact, trebuie creat un grup de experţi independenţi, care să urmărească, făcând apel la verificări prin sondaj, calitatea avizelor emise de Comitetul pentru evaluări de impact, reprezentanţii părţilor interesate trebuind, de asemenea, să aibă dreptul de a asista la realizarea acestei urmăriri;

7.

consideră necesară garantarea, de către Comitetul pentru evaluări de impact, a aplicării unei metodologii comune pentru toate evaluările de impact, astfel încât să se evite abordările contradictorii şi să faciliteze comparabilitatea;

8.

insistă asupra informării sale periodice în legătură cu deciziile adoptate de Comitetul pentru evaluări de impact, plasat sub autoritatea Preşedintelui Comisiei, în scopul garantării unui dialog transparent între cele două instituţii;

9.

solicită Comisiei să furnizeze evaluări de impact care să cuprindă, în vederea elaborării unor soluţii financiar avantajoase, durabile şi acceptabile din punct de vedere social, un număr suficient de scenarii şi de orientări (printre care, dacă este cazul, opţiunea de „a nu lua nicio măsură legislativă”);

10.

consideră că, de regulă, orice evaluare de impact trebuie să ţină în mod corespunzător seama de toate posibilele efecte semnificative ale unei propuneri de acţiune asupra societăţii, mediului şi economiei şi, pe lângă aceasta, că, ori de câte ori este posibil şi în conformitate cu domeniul legislativ relevant, evaluările de impact trebuie să ţină în mod corespunzător seama şi de toate posibilele efecte semnificative asupra categoriilor vulnerabile şi a minorităţilor, asupra aspectelor legate de egalitatea între bărbaţi şi femei, precum şi asupra altor grupuri ţintă sensibile, cum ar fi minorităţile etnice, părinţii care cresc copii, persoanele în vârstă şi persoanele afectate de o boală sau de un handicap permanent („etalonarea performanţelor sociale”);

11.

solicită Comisiei să consulte toate părţile interesate, în special autorităţile naţionale, regionale şi locale, în momentul elaborării unei evaluări de impact, astfel încât diferenţele locale sau regionale să poată fi luate în considerare în mod adecvat şi să notifice în timp util rezultatele acestei evaluări de impact Parlamentului, Comitetului Regiunilor şi tuturor autorităţilor regionale şi locale competente;

12.

consideră că, în acest scop, toate părţile interesate trebuie consultate, în toate etapele, eventual graţie recurgerii într-o mai mare măsură la site-ul internet al Comisiei pentru organizarea unor audieri publice, în lipsa cărora rezultatul consultărilor ar risca să fie aleatoriu, prin intermediul unor noi moduri mai structurate de consultare, conform preconizărilor cuprinse în comunicarea Comisiei pe tema „Spre o cultură consolidată a consultării şi a dialogului — Principii generale şi standarde minime aplicabile consultărilor angajate de către Comisie cu părţile interesate” (COM(2002)0704); consideră că Comisia trebuie să garanteze o transparenţă absolută în acest sens, prin publicarea reacţiilor părţilor interesate;

13.

subliniază că Parlamentul şi Consiliul ar trebui să furnizeze evaluări de impact mai sistematice asupra modificărilor majore aduse propunerilor Comisiei;

14.

îndeamnă Comisia să specifice la ce stadiu al procedurii au ajuns evaluările de impact care nu au fost încă publicate, precizând dacă aceste evaluări sunt în aşteptare sau au fost retrase, amânate sau redemarate din diferite motive etc. şi să consulte părţile interesate asupra evaluărilor care sunt încă în aşteptare;

15.

insistă ca statele membre să prezinte o evaluare de impact atunci când iau iniţiative în domeniul cooperării poliţieneşti şi judiciare în materie penală, în conformitate cu articolul 34 alineatul (2) din Tratatul UE; consideră că statele membre ar trebui să se angajeze în asumarea unei adevărate sarcini în acest domeniu;

16.

susţine operaţiunea periodică de examinare şi de retragere a propunerilor în aşteptare, pe care Comisia o realizează periodic; subliniază totuşi că această operaţiune trebuie considerată din perspectiva prerogativelor diferitelor instituţii comunitare în procesul legislativ definit în tratate, precum şi în conformitate cu principiul cooperării loiale între instituţii;

17.

preconizează o legislaţie bazată pe principii şi în care accentul cade mai degrabă pe calitate, decât pe cantitate; consideră dezbaterea pe tema „O mai bună legiferare” drept o ocazie de a reflecta asupra legislaţiei ca proces orientat către realizarea unor obiective politice clar definite, prin angajarea tuturor părţilor implicate şi asocierea acestora în toate stadiile procesului, de la cel de pregătire până la cel de aplicare;

18.

consideră că experienţa rezultată din aplicarea procedurii Lamfalussy în sectorul pieţelor financiare, şi îndeosebi dialogul dintre autorităţile de reglementare şi participanţii la piaţă, constituie un precedent foarte util pentru un proces legislativ dinamic;

19.

este de părere că procedura Lamfalussy reprezintă un mecanism util; consideră că convergenţa practicilor în materie de supraveghere are o importanţă esenţială; salută activitatea depusă în acest sens de comitetele de nivelul 3 şi sprijină apelul lor în favoarea unor instrumente adecvate; consideră că acordarea unei marje de manevră instanţelor de supraveghere permite reducerea considerabilă a obstacolelor reprezentate de detaliile tehnice prezente în textele legislative şi poate produce norme adecvate pentru o piaţă dinamică; subliniază totuşi că acest lucru nu poate duce, în nici un caz, la absolvirea de responsabilitate politică în ceea ce priveşte obiectivele finale; insistă asupra faptului că legislatorii trebuie să urmărească cu atenţie procesul şi reiterează necesitatea respectării pe deplin a prerogativelor legislative ale Parlamentului;

20.

consideră că Comisia ar trebui să examineze pertinenţa legislaţiei în aşteptare în mod permanent, nu numai la preluarea mandatului, şi că aceasta ar trebui să-şi retragă propunerile care nu mai sunt pertinente, acordând o atenţie deosebită celor rămase în suspensie de o anumită perioadă de timp;

21.

subliniază că simplificarea este necesară şi în cadrul relaţiilor reciproce dintre Comisie şi cetăţeni, spre exemplu în domeniul achiziţiilor publice, al serviciilor financiare, al programelor de cercetare, al normelor aplicabile ajutoarelor de stat şi al cererilor de subvenţii;

22.

sprijină, în principiu, adoptarea mai rapidă a propunerilor de simplificare aflate în aşteptare, dar consideră că este necesar să se evalueze, în funcţie de fiecare caz în parte, măsura în care o propunere are implicaţii mai extinse şi în care se impune, prin urmare, un termen suplimentar;

23.

este conştient de faptul că activitatea legislativă în cadrul Uniunii s-ar putea efectua într-un mod mai sistematic; invită aşadar Comisia să-şi reconsidere metodele de lucru şi modul de organizare, astfel încât să poată aborda diversele probleme într-o manieră orizontală, obiectivul principal constând în asigurarea unei coerenţe sporite şi în valorificarea eventualelor sinergii, eliminându-se inconsecvenţele;

24.

consideră că Comisia ar trebui să ia în considerare punctele de vedere ale Parlamentului la retragerea propunerilor în aşteptare, pentru a menţine elementul esenţial al încrederii dintre Comisie şi Parlament;

25.

salută comunicarea Comisiei privind retragerea a 68 de propuneri, considerate incompatibile cu obiectivele Strategiei de la Lisabona şi cu principiile unei mai bune legiferări, însă regretă retragerea, de către Comisie, a propunerii de directivă privind statutul societăţii mutuale europene, în pofida faptului că aceasta reprezintă unul dintre punctele esenţiale ale Strategiei de la Lisabona, şi o invită, prin urmare, Comisiei să adopte, înainte de sfârşitul lui 2007, o iniţiativă care să permită stabilirea unui statut al societăţii mutuale europene şi al asociaţiei europene;

26.

consideră că Consiliul, asemenea Parlamentului, trebuie să ia în considerare efectul amendamentelor sale importante asupra evaluării de impact efectuate de către Comisie; subliniază necesitatea unor analize costuri-beneficii, care reflectă mai bine structurile complexe ale costurilor reglementării, atunci când directivele sunt transpuse în legislaţia naţională şi schimbă cadrul normativ în care acţionează întreprinderile şi persoanele; pledează ferm în favoarea transparenţei şi a controlului independent al realizării evaluărilor de impact, sub responsabilitatea integrală a legislatorilor, în cadrul priorităţilor lor politice;

27.

susţine pe deplin toate eforturile depuse de Comisie în direcţia consolidării generale a respectării legislaţiei comunitare prin realizarea unui număr sporit de acţiuni preventive, asociată cu un mecanism precoce de urmărire a acestor aspecte alături de statele membre, pentru a favoriza transpunerea adecvată a principalelor directive, şi îşi exprimă dorinţa de a fi asociat în mod corespunzător acestor iniţiative;

28.

consideră că, în scopul urmăririi aplicării legislaţiei comunitare de către statele membre, Comisia ar trebui să le oblige, nu doar să le invite, pe acestea să realizeze tabele de corespondenţă şi să redacteze comentarii de transpunere, îndeosebi pentru a controla orice operaţie naţională de transpunere a directivelor; consideră, în acest sens, că Comisia ar trebui să ceară statelor membre să adopte metode comune de referinţă;

29.

consideră că accentul pus pe importanţa evaluărilor de impact nu trebuie să conducă, în cadrul Comisiei, la o situaţie în care resursele afectate controlului transpunerii corecte a dreptului comunitar şi procesării cazurilor de nerespectare ar fi realocate evaluărilor de impact; insistă asupra necesităţii de a spori mijloacele dedicate controlului efectiv al aplicării dreptului comunitar;

30.

regretă practica statelor membre constând în „supra-reglementare” în procesul transpunerii şi invită Comisia să analizeze ce alte măsuri ar mai putea lua pentru evitarea acestei practici, inclusiv prin introducerea unui drept de acţiune directă al cetăţenilor; solicită efectuarea unor „evaluări de impact asupra urmăririi”, care să analizeze modul în care deciziile sunt puse efectiv în aplicare, în statele membre şi la nivel local; sprijină utilizarea sporită a regulamentelor atunci când este nevoie;

31.

reafirmă importanţa utilizării judicioase a clauzelor de caducitate („sunset clauses”) pentru a garanta în continuare pertinenţa legislaţiei;

32.

insistă ca, la prezentarea unei propuneri legislative, Comisia să evite utilizarea unor exprimări neclare şi redundante şi să utilizeze, de preferinţă, un limbaj simplu şi inteligibil, menţinând, în acelaşi timp, precizia terminologică şi securitatea juridică; consideră, în special, că trebuie să se renunţe la utilizarea acronimelor incomprehensibile şi la supra-abundenţa considerentelor inutile; încurajează autorităţile de la toate nivelurile să utilizeze, în măsura posibilului, un limbaj clar, care să fie uşor de înţeles de către cetăţeni;

33.

invită Comisia să garanteze că, în demersul său pentru o mai bună legiferare, noile reglementări şi aplicarea lor sunt coerente, justificabile, transparente şi inteligibile pentru părţile interesate şi beneficiari;

34.

invită Comisia, în cazul regulamentelor, să transmită anticipat statelor membre, autorităţilor regionale şi locale şi agenţiilor specializate note explicative privind punerea în aplicare;

35.

reafirmă în mod ferm că efortul pentru o mai bună legiferare trebuie să presupună întotdeauna implicarea deplină a Parlamentului European, atât în dezbaterea inter-instituţională, cât şi în adoptarea, în calitatea sa de co-legislator, a unui act legislativ care face obiectul acestui proces; subliniază, de asemenea, că este întotdeauna în drept să aprecieze pertinenţa opţiunii pentru instrumentele juridice care trebuie adoptate (regulament, directivă sau decizie) şi/sau să estimeze că este preferabil să se utilizeze alte metode de reglementare;

36.

încurajează Comisia să studieze soluţii alternative la iniţiativa legislativă pentru a îmbunătăţi funcţionarea pieţei interne, printre aceste soluţii putându-se număra auto-reglementarea şi recunoaşterea reciprocă a dispoziţiilor naţionale, subliniind, totodată, că acestea nu ar trebui să se opună controlului democratic exercitat de Parlamentul European şi de parlamentele statelor membre; subliniază că legiferarea comunitară trebuie avută în vedere în cadrul concurenţei internaţionale şi al pieţelor mondiale;

37.

consideră că noile reglementări privind comitologia, care consolidează controlul exercitat de Parlamentul European şi de Consiliu asupra competenţelor de executare conferite Comisiei, constituie o modalitate suplimentară de simplificare a legislaţiei comunitare, în măsura în care permit transferul, către Comisie, al unor competenţe de reglementare extinse cu privire la elementele neesenţiale şi de natură tehnică, Parlamentul European şi Consiliul putând astfel să îşi concentreze activitatea legislativă asupra celor mai importante dispoziţii;

38.

salută concluziile Consiliului European de primăvară din 2007 privind îmbunătăţirea legiferării şi, în special, decizia de reducere cu 25 %, până în 2012, a obstacolelor administrative generate de legislaţia comunitară pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri); consideră că acest obiectiv ar trebui să ducă la o legislaţie mai inteligentă, mai eficientă şi mai orientată către utilizator, precum şi la o reducere a obstacolelor inutile pentru IMM-uri, fără a diminua totuşi standardele stabilite de actuala legislaţie; sprijină, în special, decizia Consiliului de a invita statele membre să-şi stabilească propriile lor obiective naţionale până în 2008 şi solicită Comisiei şi statelor membre să elaboreze mecanisme de control omogene, astfel încât acest proces să poată fi efectiv realizat în statele membre, la nivel naţional, regional şi local;

39.

invită Comisia să îşi prezinte anual realizările şi eforturile preconizate în vederea îndeplinirii obiectivelor promise cu privire la reducerea obstacolelor administrative;

40.

invită Comisia ca, în colaborare cu Consiliul şi Parlamentul European, să elaboreze o reformă a instituţiilor comunitare, care să permită realizarea unor economii sporite şi să faciliteze cooperarea între instituţii, în vederea garantării unei reglementări mai bune sau mai inteligente;

41.

invită Comisia să ia în considerare, în cadrul viitoarei sale acţiuni pentru o mai bună legiferare, rezultatele studiului solicitat de Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară a Parlamentului European cu privire la procesul de simplificare, intitulat „Simplificarea politicii de mediu a UE” (10);

42.

este preocupat de faptul că, conform concluziilor diverselor studii independente (11), liniile directoare ale Comisiei în materie de evaluări de impact nu sunt pe deplin respectate de către direcţiile generale ale Comisiei, că se pune accentul pe evaluarea şi cuantificarea impactului economic în detrimentul impactului de mediu, social şi internaţional, că se evaluează mult mai mult costurile măsurilor legislative decât beneficiile acestora şi că acele consideraţii pe termen scurt prevalează asupra celor pe termen lung; salută intenţia Comisiei de a crea un Comitet pentru evaluări de impact şi de a introduce o evaluare externă asupra sistemului de evaluare a impactului care funcţionează în cadrul Comisiei, ambele iniţiative trebuind să contribuie la înlăturarea deficienţelor persistente enumerate mai sus;

43.

sprijină concluzia, care se desprinde din studiul intitulat „Simplificarea politicii de mediu a UE”, conform căreia evaluările de impact pot juca un rol esenţial pentru garantarea unei mai bune legiferări şi consideră că unele evaluări trebuie îmbunătăţite calitativ; îndeamnă Comisia să garanteze:

recunoaşte că evaluările de impact ar putea juca un rol esenţial şi în cazul în care Parlamentul European sau Consiliul propune amendamente care pot avea consecinţe semnificative;

44.

invită Comisia să promoveze în continuare schimbul de informaţii cu privire la cele mai bune practici din statele membre referitoare la simplificarea politicii de mediu comunitare, printre care:

45.

invită statele membre să dezvolte şi să aplice o serie de mecanisme de consultare cu autorităţile regionale şi locale în cadrul procesului legislativ, să ţină seama de preocupările acestora pe durata negocierilor ministeriale şi să consolideze rolul lor în procesul de transpunere şi de punere în aplicare a legislaţiei UE;

46.

invită Comisia să coopereze strâns cu toate autorităţile statelor membre responsabile de transpunerea legislaţiei UE şi îi recomandă, de asemenea, să organizeze, la nivel local, seminare pe tema transpunerii legislaţiei UE în legislaţie internă, ceea ce ar permite transmiterea, direct către părţile interesate, a tuturor informaţiilor utile, în mod simplu şi inteligibil;

47.

invită statele membre să dezvolte şi să aplice o serie de proceduri, eficiente şi clare, necesare pentru o mai bună cooperare între administraţiile regionale şi centrale, în scopul facilitării procesului de transpunere şi al recunoaşterii rolului din ce în ce mai important al regiunilor dotate cu competenţe legislative;

48.

încurajează autorităţile statelor membre să elaboreze strategii formale de transpunere, pentru a defini în mod clar rolurile şi responsabilităţile administraţiilor regionale şi naţionale, în vederea accelerării transpunerii şi a creşterii calităţii acesteia;

49.

încurajează Comisia Europeană să publice, dacă este cazul, instrucţiunile referitoare la transpunerea directivelor concomitent cu directivele înseşi, pentru a permite administraţiilor naţionale şi regionale să le ia în considerare înainte de lansarea procesului de transpunere şi pentru a garanta o transpunere corectă şi la timp în statele membre;

50.

invită Comisia să accelereze finalizarea unei baze de date generale, cu un acces liber pentru public, care să cuprindă legile naţionale de punere în aplicare, menţionându-se, dacă este cazul, şi diferenţele regionale;

51.

consideră că o mai bună legiferare nu ar trebui să ducă la o reducere a standardelor de mediu, sociale şi de calitate;

52.

invită statele membre ca, atunci când transpun legislaţia UE, să nu impună persoanelor fizice şi juridice obligaţii care depăşesc cadrul dispoziţiilor transpuse şi care creează un obstacol administrativ inutil, în primul rând pentru întreprinderile mici şi mijlocii, care constituie forţa motrice a dezvoltării durabile a regiunilor europene;

53.

solicită Comisiei să îmbunătăţească comunicarea informaţiilor referitoare la transpunere şi la procedurile de infracţiune, astfel încât acestea să fie făcute publice şi uşor de accesat pe site-ul internet al Comisiei;

54.

încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului şi Comisiei, precum şi guvernelor şi parlamentelor statelor membre.

—

având în vedere Rezoluţia sa din 26 octombrie 2000 privind rapoartele Comisiei prezentate Consiliului European şi intitulate „O mai bună legiferare 1998 — o responsabilitate comună (1998)” şi „O mai bună legiferare 1999” (1),

—

având în vedere Rezoluţia sa din 29 noiembrie 2001 privind Cartea albă a Comisiei privind guvernarea europeană (2),

—

având în vedere Rezoluţia sa din 8 aprilie 2003 privind rapoartele Comisiei prezentate Consiliului European intitulate „O mai bună legiferare 2000” şi „O mai bună legiferare 2001” (3),

—

având în vedere Rezoluţia sa din 26 februarie 2004 privind raportul Comisiei intitulat „O mai bună legiferare 2002” (4),

—

având în vedere Rezoluţia sa din 9 martie 2004 privind comunicarea Comisiei referitoare la simplificarea şi îmbunătăţirea activităţii de reglementare a Comunităţii (5),

—

având în vedere Rezoluţia sa din 20 aprilie 2004 privind evaluarea de impact a legislaţiei comunitare şi a procedurilor de consultare (6),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European intitulată „O mai bună legiferare pentru creştere şi locuri de muncă în Uniunea Europeană” (COM(2005)0097),

—

având în vedere Rezoluţia sa din 16 mai 2006 privind o strategie pentru simplificarea cadrului de reglementare (7),

—

având în vedere Rezoluţia sa din 16 mai 2006 privind o mai bună legiferare 2004: aplicarea principiului subsidiarităţii — al 12-lea raport anual (8),

—

având în vedere Rezoluţia sa din 16 mai 2006 privind rezultatul examinării propunerilor legislative în lucru la legiuitor (9),

—

având în vedere Raportul Comisiei — „O mai bună legiferare 2005” în conformitate cu articolul 9 din Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii (al 13-lea raport) (COM(2006)0289),

—

având în vedere documentul de lucru al Comisiei — Evaluarea costurilor administrative şi reducerea obstacolei administrative în Uniunea Europeană (COM(2006)0691),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor — Program de acţiune pentru reducerea obstacolelor administrative în Uniunea Europeană (COM(2007)0023),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor — O revizuire strategică a unei mai bunei legiferări în Uniunea Europeană (COM(2006)0689),

—

având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice şi avizul Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale (A6-0280/2007),

A.

întrucât realizarea obiectivului „O mai bună legiferare” constituie una dintre principalele priorităţi ale Uniunii Europene, deoarece maximizarea beneficiilor unei legislaţii moderne, raţionale şi eficiente, coroborată cu minimizarea costurilor acesteia, ar asigura cel mai înalt nivel de productivitate, creştere şi, în final, locuri de muncă în întreaga Europă;

B.

întrucât principiul subsidiarităţii joacă un rol vital în instituirea autorităţii legislaţiei comunitare şi în hotărârea faptului dacă ar trebui adoptate legi la nivelul Uniunii Europene, dovedindu-se astfel a fi un element crucial în monitorizarea separării puterilor între UE şi statele membre şi un instrument util care permite statelor membre să îşi asume competenţă legislativă,

C.

întrucât respectarea deplină a principiului proporţionalităţii reprezintă o necesitate clară atât pentru legislaţia europeană cât şi pentru cea naţională în consolidarea securităţii juridice,

D.

întrucât Curtea de Justiţie este responsabilă cu monitorizarea aplicării principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii,

E.

întrucât legislaţia europeană, fiind adesea rezultatul unui compromis politic dificil, poate fi neclară, iar statele membre pot fi incapabile sau refractare în a o pune corect în aplicare,

F.

întrucât reputaţia şi eficienţa legislaţiei europene sunt afectate de obstacole administrative inutile şi disproporţionate impuse adesea cetăţenilor şi întreprinderilor prin norme UE,

G.

întrucât o reducere cu 25 % a obstacolelor administrative inutile ar putea constitui un stimul semnificativ de creştere a PIB-ului european şi astfel o contribuţie valoroasă la realizarea obiectivelor de la Lisabona,

H.

întrucât obstacolele administrative inutile care rezultă din legislaţia europeană afectează negativ eficienţa şi credibilitatea legislaţiei europene,

I.

întrucât legislaţia europeană ar trebui să ajute cetăţenii şi întreprinderile să beneficieze cât de mult cu putinţă de piaţa internă şi nu ar trebui să îi împovăreze cu costuri ridicate care ar putea fi evitate,

J.

întrucât raţionalizarea acquis-ului comunitar prin simplificare şi reducere a obstacolelor administrative inutile nu ar trebui să fie în detrimentul securităţii juridice şi protecţiei asigurate de legislaţia europeană,

1.

este de acord că cadrul de reglementare în care societăţile îşi desfăşoară activitatea este determinant pentru competitivitatea acestora, pentru dezvoltarea durabilă şi performanţele acestora în materie de ocupare a forţei de muncă şi că a garanta că mediul de reglementare este şi rămâne transparent, clar, eficient şi în general de o calitate superioară ar trebui să reprezinte un obiectiv important al politicii UE;

2.

consideră slaba calitate de reglementare din statele membre şi la nivel comunitar ca fiind un factor care slăbeşte statul de drept şi îndepărtează cetăţenii de instituţiile lor;

3.

sprijină fără rezerve toate eforturile Comisiei de a promova consolidarea generală a eficienţei şi a aplicării legii comunitare prin orice iniţiativă relevantă;

4.

salută succesul portalului web „Vocea ta în Europa” şi invită Comisia să dezvolte noi modalităţi eficiente de consultare a părţilor interesate cu privire la fiecare aspect al unei propuneri legislative, inclusiv evaluarea de impact, înainte de lansarea propunerii;

5.

subliniază importanţa evaluărilor de impact adecvate şi independente, pe baza unor consultări extinse a părţilor interesate, şi solicită Comisiei să ofere un număr suficient de scenarii şi opţiuni politice (inclusiv opţiuni „pasive” dacă este necesar) ca o bază pentru soluţii rentabile şi durabile;

6.

salută angajamentul Comisiei de a întări transparenţa şi responsabilitatea în privinţa grupurilor sale de experţi, precum şi de a institui un inventar al cazurilor existente de auto-reglementare şi co-reglementare din UE;

7.

subliniază importanţa instituţiilor comunitare şi a statelor membre, prin autorităţile regionale şi locale, precum şi la nivel ministerial central, care urmăresc în permanenţă aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii;

8.

salută programul de acţiune al Comisiei pentru evaluarea costurilor administrative ale întreprinderilor din Europa şi reducerea obstacolelor administrative inutile şi disproporţionate cu 25 % până în 2012;

9.

constată că strategia pentru o reducere de 25 % se referă la obstacolele administrative inutile pentru întreprinderi şi nu poate, prin urmare, să fie echivalentă cu o dereglementare şi nici nu poate conduce la o modificare a obiectivelor politicii şi a nivelului de ambiţie cuprins în legislaţia comunitară; solicită Comisiei să se asigure că reducerea obstacolelor administrative inutile provenite din regulamente nu va fi în detrimentul obiectivelor iniţiale ale regulamentelor în cauză;

10.

susţine concluzia conform căreia acesta trebuie să fie un obiectiv comun care să poată fi atins doar pe baza unui efort comun depus de către statele membre şi instituţiile europene;

11.

subliniază faptul că o strategie eficientă pentru reducerea obstacolelor administrative europene inutile trebuie pusă în aplicare atât de Comisie, în ceea ce priveşte obstacolele administrative inutile ce decurg din regulamente şi directive europene, cât şi de statele membre, în ceea ce priveşte obstacolele administrative inutile rezultate din legislaţia naţională; solicită Comisiei să preia conducerea şi să nu îşi întreprindă acţiunile pentru reducerea obstacolelor administrative inutile la nivel UE în funcţie de acţiunile întreprinse de statele membre la nivel naţional pentru reducerea obstacolelor administrative inutile rezultate din legislaţia naţională;

12.

salută identificarea de către Comisie a 13 domenii prioritare în care costurile administrative urmează să fie evaluate, iar obstacolele administrative inutile reduse ca o abordare pragmatică şi eficientă, dar solicită Comisiei, pe termen mai lung, să evalueze, de asemenea, costurile administrative şi să reducă obstacolele administrative inutile din afara acestor domenii prioritare; consideră că acest lucru ar putea fi realizat, printre altele, în timpul evaluării prevăzute în regulamentele europene relevante;

13.

este foarte preocupat de faptul că Comunicarea Comisiei (COM(2007)0023) (anexa I) propune limitarea domeniului de aplicare a programului de acţiune la obligaţii impuse societăţilor; consideră totuşi că strategia pentru dezvoltare şi ocupare a forţei de muncă impune dimpotrivă ca programul de acţiune să acopere toate obstacolele administrative;

14.

subliniază importanţa implicării părţilor interesate în identificarea propunerilor legislative care cauzează obstacole administrative inutile şi definirea măsurilor de reducere a acestor obstacole; solicită Comisiei să instituie un dialog, în cadrul fiecăreia dintre Direcţii sale Generale cu părţile interesate europene, cu privire atât la cele 13 domenii prioritare, cât şi la identificarea unor noi domenii prioritare;

15.

subliniază faptul că reducerea cu 25 % a obstacolelor administrative inutile trebuie să reflecte realist reducerea efectivă a obstacolelor; subliniază, prin urmare, importanţa unei evaluări de bază iniţiale şi a definirii unui obiectiv de reducere de 25 % ca obiectiv net, astfel încât să se ţină seama în evaluarea finală din 2012, de obstacolele administrative inutile suplimentare rezultate din regulamente europene noi pentru a se stabili dacă obstacolele administrative inutile în Uniune au fost reduse cu un sfert;

16.

susţine propunerea Comisiei de introducere a unor praguri pentru toate cerinţele de informare, limitându-le pentru IMM-uri, ori de câte ori acest lucru este posibil;

17.

subliniază faptul că fiecare Direcţie Generală din cadrul Comisiei trebuie să fie implicată în reducerea obstacolelor administrative inutile; subliniază faptul că fiecare Direcţie Generală trebuie să devină conştientă de obstacolele administrative inutile pe care le generează printr-o evaluare de bază iniţială şi de faptul că trebuie stabilit un obiectiv de reducere pe baza acestei evaluări de bază pentru fiecare Direcţie Generală;

18.

solicită Comisiei să publice în fiecare an măsurile adoptate şi măsurile planificate pentru reducerea obstacolelor administrative inutile în Uniunea Europeană, creşterea obstacolelor administrative în Uniunea Europeană rezultată din noile regulamente şi contribuţia netă preconizată a acestor măsuri, exprimată ca procentaj, în realizarea obiectivului de reducere de 25 % până în 2012;

19.

salută intenţia Comisiei, până la finalizarea evaluării obstacolelor administrative inutile în 2008, de a contribui în mod semnificativ la reducerea acestora pe termen scurt prin aşa-numitele „acţiuni de urmărire rapidă” a obstacolelor administrative inutile cele mai evidente; solicită Comisiei să identifice, pe baza experienţelor statelor membre care au efectuat deja evaluări de bază, alte domenii în care pot fi realizate reduceri simple ale obstacolelor administrative inutile şi să propună obiective de reducere;

20.

sprijină eforturile Comisiei de a consemna obstacolele administrative inutile rezultate din noua legislaţie europeană prin integrarea Metodei Costurilor Standard (MCS) în procedura de evaluare de impact;consideră esenţial faptul că părţile interesate ajută la culegerea informaţiilor solicitate pentru utilizarea Metodei Costurilor Standard; subliniază faptul că trebuie să fie controlată calitatea evaluării de impact de către Comisia pentru evaluarea de impact (CEI) prin intermediul unor avize accesibile publicului;

21.

subliniază faptul că Parlamentul nu ar trebui să ia în considerare acele propuneri legislative ale Comisiei care nu sunt însoţite de o evaluare de impact controlată independent care să includă o evaluare a existenţei oricăror obstacole administrative inutile prin intermediul Metodei Costurilor Standard;

22.

este de părere că valoarea adăugată a procedurilor de evaluare ale CEI ar trebui evaluată înainte de sfârşitul anului 2008; solicită Comisiei să definească indicatori în acest sens, pornind de la experienţa existentă a organizaţiilor internaţionale şi a statelor membre;

23.

propune ca fondurile eliberate recent, în bugetul UE, pentru un proiect pilot de minimizare a obstacolelor administrative să fie utilizate pentru instituirea unei comisii independente de experţi pentru monitorizarea, prin inspecţii la faţa locului, a calităţii avizelor emise de CEI în special în ceea ce priveşte consemnarea obstacolelor administrative inutile, precum şi pentru supravegherea punerii în aplicare a programului de acţiune european de reducere a obstacolelor administrative;

24.

subliniază importanţa unei distincţii clare între cazurile de obligaţii de informare perimate, redundante sau prescrise şi cazurile în care, din motive de protejare a sănătăţii publice, a sănătăţii, a siguranţei, a calităţii muncii şi a drepturilor lucrătorilor, a mediului sau a intereselor financiare ale Comunităţii, obligaţiile de informare rămân necesare;

25.

constată necesitatea ca Parlamentul şi Consiliul să adopte propuneri simplificate cu mai multă rapiditate şi, prin urmare, subliniază concluzia Acordului interinstituţional pentru o mai bună legiferare din 16 decembrie 2003 (10) de a schimba metodele de lucru ale Consiliului şi Parlamentului, de pildă prin instituirea unor structuri ad hoc, însărcinate în mod specific cu simplificarea legislaţiilor;

26.

propune ca, în paralel cu planul de acţiune pentru reducerea obstacolelor administrative inutile, Comisia să desfăşoare un studiu pentru:

27.

îndeamnă Comisia şi statele membre să analizeze cazurile în care aceleaşi informaţii sunt adesea solicitate diferitelor părţi şi să pună capăt duplicării informaţiilor;

28.

invită statele membre să-şi intensifice eforturile pentru reducerea obstacolelor rezultate din legislaţie „pur” naţională;

29.

de asemenea, invită statele membre să înlocuiască producerea de informaţii tipărite cu informaţii reproduse în format electronic şi pe internet, folosind portaluri de internet inteligente, atunci când este posibil;

30.

încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului, Comisiei, precum şi guvernelor şi parlamentelor statelor membre.

—

având în vedere acordul interinstituţional „O mai bună legiferare” din 16 decembrie 2003 (1),

—

având în vedere rezoluţia sa din 26 octombrie 2000 privind rapoartele Comisiei către Consiliul European intitulate „O mai bună legiferare 1998: o responsabilitate de asumat în comun (1998)” şi „O mai bună legiferare 1999” (2)

—

având în vedere rezoluţia sa din 29 noiembrie 2001 privind Cartea Albă a Comisiei privind guvernarea europeană (3),

—

având în vedere rezoluţia sa din 8 aprilie 2003 privind raportul Comisiei către Consiliul European „O mai bună legiferare 2000” şi raportul Comisiei către Consiliul European „O mai bună legiferare 2001” (4),

—

având în vedere rezoluţia sa din 26 februarie 2004 privind raportul Comisiei „O mai bună legiferare 2002” (5),

—

având în vedere rezoluţia sa din 9 martie 2004 privind comunicarea Comisiei asupra simplificării şi îmbunătăţirii activităţii de reglementare a Comunităţii (6),

—

având în vedere rezoluţia din 20 aprilie 2004 privind evaluarea de impact a legislaţiei comunitare şi a procedurilor de consultare (7),

—

având în vedere rezoluţia sa din 16 mai 2006 privind strategia de simplificare a cadrului de reglementare (8),

—

având în vedere rezoluţia sa din 16 mai 2006 privind „O mai bună legiferare 2004: aplicarea principiului subsidiarităţii — cel de-al 12-lea raport anual” (9),

—

având în vedere rezoluţia sa din 16 mai 2006 privind rezultatul examinării propunerilor legislative în lucru la legiuitor (10),

—

având în vedere documentul de lucru al Comisiei, din 14 noiembrie 2006, intitulat „Primul raport de progrese privind strategia de simplificare a cadrului de reglementare” (COM(2006)0690),

—

având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice şi avizul Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară (A6-0271/2007),

A.

întrucât prezentul angajament ferm şi sistematic al Comisiei, al Consiliului şi al Parlamentului European de a defini, a aplica şi a perfecţiona instrumentele de simplificare legislativă,

B.

întrucât simplificarea cadrului legislativ pentru a asigura claritatea, eficacitatea şi calitatea legislaţiei reprezintă o condiţie determinantă pentru realizarea obiectivului de „o mai bună legiferare”, care, la rândul său, constituie o acţiune prioritară a Uniunii Europene, vizând asigurarea unor înalte niveluri de dezvoltare şi ocupare a forţei de muncă,

C.

constatând că unul dintre principalele rezultate ale simplificării este acoperirea progresivă a tuturor domeniilor în care Uniunea Europeană intervine prin legislaţia comunitară,

D.

având în vedere obligaţiile şi obiectivele prevăzute în acordul interinstituţional „O mai bună legiferare”, în special cele referitoare la simplificarea şi la reducerea volumului legislaţiei comunitare, precum şi la efectele produse de aceasta în statele membre,

E.

constatând că documentul de lucru al Comisiei menţionat mai sus este consecinţa practică a comunicării din 25 octombrie 2005, intitulată „Punerea în aplicare a programului comunitar de la Lisabona: «o strategie de simplificare a cadrului de reglementare» (COM(2005)0535)”,

F.

având în vedere că documentul de lucru menţionat conţine o versiune actualizată pentru perioada 2006-2009 a „programului repetitiv de simplificare” care anunţă măsuri de simplificare în ceea ce priveşte forma, repartizate în 43 de reformări, 12 codificări şi 8 abrogări, precum şi alte 46 de măsuri de simplificare în ceea ce priveşte fondul, definite generic ca fiind cazuri de „revizuire”,

G.

având în vedere că la aceste măsuri de simplificare se adaugă aproximativ 500 de noi iniţiative legislative (din care aproximativ 200 numai în anul 2007) enumerate într-un program „repetitiv” separat, special destinat codificării,

H.

constatând că, potrivit precizărilor Comisiei, programul de codificare nu are decât o valoare indicativă în măsura în care finalizarea acestuia depinde de disponibilitatea tuturor versiunilor lingvistice a actelor vizate şi că, potrivit aceleiaşi surse, codificarea trebuie amânată atunci când se prevăd noi modificări ale actelor, astfel încât, conform Comisiei, ordinea prezentării codificărilor indicate în programul „repetitiv” va putea varia în funcţie de aceşti doi factori,

I.

întrucât, în documentul de lucru sus-menţionat, Comisia îşi propune să consolideze obiceiul de a insera în propunerile pe care le prezintă o expunere iniţială de motive prin care sunt explicate mai clar obiectivele de simplificare urmărite,

J.

având în vedere că factorii de reuşită a iniţiativelor de simplificare se bazează pe o solidă fundamentare metodologică, ameliorată prin consultarea tuturor părţilor interesate şi prin dezvoltarea unor analize sectoriale, ca şi pe o strânsă cooperare între Comisie, Parlamentul European şi Consiliu, precum şi pe recurgerea în mai mare măsură la coreglementare şi autoreglementare,

K.

estimând că simplificarea promovată la nivel european trebuie să fie însoţită şi de o simplificare adecvată la nivel naţional, astfel încât avantajele simplificării comunitare să nu fie compromise de reglementările naţionale sau de obstacole de natură tehnică,

1.

îndeamnă Comisia să acorde o mai mare atenţie implementării, aplicării şi evaluării legislaţiei comunitare, ca parte esenţială a procesului de aplicare a procesului de îmbunătăţire a cadrului de reglementare;

2.

salută faptul că, pentru prima dată, iniţiativele de simplificare figurează în programul legislativ şi de lucru al Comisiei pentru anul 2007, semnalând astfel prioritatea politică acordată strategiei de simplificare;

3.

solicită Comisiei să înscrie, de acum înainte, în mod sistematic, iniţiativele de simplificare într-o secţiune corespunzătoare a programului legislativ şi de lucru; în plus, să indice totodată ce prioritate intenţionează să acorde fiecăreia dintre ele şi, în acest scop, să includă în strategia sa politică anuală, precizări privind propunerile de simplificare de la începutul procesului anual de programare legislativă; în sfârşit, să evite proliferarea documentelor conţinând liste de iniţiative de simplificare, cu scopul de a obţine un cadru de referinţă cât mai precis posibil;

4.

sugerează că, aşa cum au procedat în vederea codificării acquis-ului comunitar (11), Parlamentul, Comisia şi Consiliul ar trebui să încheie un acord interinstituţional având ca obiect o metoda de lucru accelerată pentru simplificarea măsurilor în ansamblul lor;

5.

salută eforturile Comisiei pentru intensificarea acţiunii de codificare a acquis-ului comunitar, activitate care reprezintă o formă elementară şi fundamentală de simplificare a cadrului de reglementare;

6.

invită Comisia să abordeze, cât mai grabnic, dificultăţile legate de traducere, evitând astfel ca prezentarea noilor propuneri legislative să aibă un impact negativ asupra iniţiativelor de codificare, ceea ce ar afecta întregul proces de simplificare; insistă ca, în acest context, Comisia să rămână coerentă cu sine însăşi şi să se abţină să înscrie în programul său legislativ şi de lucru proiecte de codificare referitoare la aceleaşi domenii în care intenţionează să elaboreze propuneri legislative;

7.

propune Comisiei să aleagă, o dată pentru totdeauna, reformarea ca tehnică legislativă obişnuită, cu scopul de a pune la dispoziţie, pentru fiecare iniţiativă, textul în totalitatea sa, chiar şi atunci când este vorba de modificări punctuale, indicând cu claritate care sunt părţile noi şi care sunt cele rămase neschimbate, fapt care ar conferi legislaţiei comunitare o mai bună lizibilitate şi o mai mare transparenţă;

8.

invită, de asemenea, Comisia să aibă în vedere faptul că, atunci când reformarea nu este posibilă, codificarea cadrului legislativ vizat ar trebui să fie, într-un interval de şase luni, tehnica legislativă obişnuită; reţine că, în conformitate cu acordul interinstituţional sus-menţionat, Parlamentul, împreună cu Consiliul şi Comisia, ar putea crea structuri specializate ad hoc, cu implicarea adecvată a celor interesaţi, având drept obiectiv precis promovarea simplificării;

9.

apreciază angajamentul pe care şi l-a asumat Comisia de a elabora baze metodologice solide pentru activitatea de simplificare; în acest scop, invită Comisia să meargă mai departe pe calea consultării părţilor interesate, de exemplu, extinzând şi la alte domenii iniţiativele anunţate încă din octombrie 2005 în materie de agricultura şi pescuit şi consolidând măsurile pe care, în acest context, intenţionează să le ia în domeniul dreptului societăţilor comerciale şi al dreptului de autor; încurajează Comisia să aprofundeze analizele sectoriale şi evaluarea sarcinii administrative generate de legislaţia comunitară,

10.

subliniază importanţa fundamentală a cooperării între instituţiile europene, condiţie esenţială a reuşitei oricărei strategii de simplificare; evidenţiază, în această privinţă, puternicul semnal de bunăvoinţă dat de Parlamentul European prin modificarea regulamentului său de procedură în sensul simplificării procedurii de adoptare a codificărilor şi, respectiv, al introducerii unei proceduri legislative ad hoc pentru reformări;

11.

reafirmă că instrumentele legislative tradiţionale trebuie să continue să fie normal utilizate pentru atingerea obiectivelor fixate prin tratat; consideră co-reglementarea şi auto-reglementarea drept metode ce pot completa sau înlocui în mod util măsurile legislative, atunci când aduc îmbunătăţiri similare, sau superioare celor pe care le poate oferi legislaţia; subliniază că, de fiecare dată când se recurge la un mod de reglementare alternativ, este necesar să se respecte acordul interinstituţional de îmbunătăţire a cadrului de reglementare; aminteşte obligaţia Comisiei de a defini condiţiile şi limitele pe care părţile trebuie să le respecte în utilizarea acestor metode şi că, oricum, la ele se poate recurge sub controlul Comisiei şi fără a se aduce atingere dreptului Parlamentului European de a se opune utilizării lor;

12.

invită Comisia să facă tot posibilul pentru ca procesul promovat la nivel european în vederea simplificării şi, în general, a îmbunătăţirii calităţii reglementării, să nu fie compromis la nivel naţional prin norme interne sau obstacole de natură tehnică; solicită Comisiei să dirijeze şi să monitorizeze acest proces şi la nivel naţional funcţionând, spre exemplu, ca un centru de colectare şi de difuzare a bunelor practici dezvoltate în cadrul Uniunii Europene şi al statelor membre, inclusiv la indicaţiile părţilor interesate;

13.

subliniază că evaluările de impact realizate cu regularitate şi în mod aprofundat joacă un rol esenţial în procesul de simplificare şi că astfel de evaluări trebuie luate în considerare de către Consiliu şi Parlament la prezentarea amendamentelor la o propunere pe parcursul procesului legislativ;

14.

încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului şi Comisiei, guvernelor şi parlamentelor statelor membre.

—

având în vedere Tratatul CE şi în special articolele 211, 230 şi 249,

—

având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice şi avizele Comisiei pentru afaceri constituţionale, Comisiei pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor şi Comisiei pentru cultură şi educaţie (A6-0259/2007),

A.

întrucât noţiunea de acte juridice neobligatorii (soft law), bazată pe uzanţe, este ambiguă şi nocivă şi nu ar trebui utilizată în niciun document al instituţiilor comunitare,

B.

întrucât distincţia dintre dura lex şi mollis lex, fiind un non-sens conceptual, nu ar trebui acceptată sau recunoscută,

C.

întrucât aşa-numitele instrumente legislative neobligatorii, precum recomandările, cărţile verzi, cărţile albe sau concluziile Consiliului, nu au nicio valoare juridică şi nu produc efecte juridice,

D.

întrucât actele legislative neobligatorii nu asigură o protecţie juridică deplină,

E.

întrucât recurgerea sistematică la instrumente legislative neobligatorii ar însemna trecerea de la modelul unic al Comunităţii la cel al unei organizaţii internaţionale tradiţionale,

F.

întrucât, în prezent, au loc dezbateri privind modalitatea de sporire a eficienţei funcţiei de legiferare a Uniunii Europene, atât în legătură cu actele legislative neobligatorii „soft law”, cât şi cu actele legislative obligatorii „hard law”,

G.

întrucât în cauza Van Gend en Loos, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a considerat că tratatul „este mai mult decât un acord care doar creează obligaţii reciproce între statele semnatare. Comunitatea reprezintă o nouă ordine juridică de drept internaţional, în beneficiul căreia statele şi-au limitat drepturile suverane, deşi în domenii limitate, sub incidenţa sa aflându-se nu numai statele membre, ci şi cetăţenii acestora. În consecinţă, dreptul comunitar nu numai că impune obligaţii indivizilor, dar are şi scopul de a le oferi drepturi, care devin o parte a patrimoniului lor juridic. Aceste drepturi decurg nu numai din dispoziţiile prevăzute în mod expres de tratat, ci şi din obligaţiileimpuse în mod clar de tratat indivizilor, statelor membre şi instituţiilor Comunităţii” (1) ,

H.

întrucât, în consecinţă, dreptul comunitar se diferenţiază de dreptul internaţional public prin faptul că are caracter obligatoriu, nu numai pentru state, dar şi pentru indivizi, care beneficiază astfel de drepturi garantate din punct de vedere juridic, precum şi prin faptul că implică un set de instituţii, inclusiv Parlamentul European, ales direct de cetăţenii Uniunii; întrucât, mai mult, ordinea juridică europeană se bazează pe democraţie şi pe statul de drept, aşa cum afirmă clar articolul 6 din Tratatul UE şi preambulul la acelaşi tratat,

I.

întrucât aceasta înseamnă că instituţiile UE pot acţiona doar în conformitate cu principiul legalităţii, mai precis în conformitate cu un temei juridic care le conferă competenţă şi doar în limitele prerogativelor lor şi întrucât există o Curte de Justiţie care se asigură că instituţiile respectă acest principiu,

J.

întrucât, atunci când Comunitatea are competenţă legislativă, cel mai adecvat mod de a acţiona este adoptarea legislaţiei de către instituţiile democratice ale Uniunii, Parlamentul European şi Consiliul, în măsura în care acest lucru încă se impune, având în vedere principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii; întrucât securitatea juridică, statul de drept, accesul la justiţie şi forţa executorie pot fi asigurate doar de legiferare, prin procedurile instituţionale prevăzute în tratat; întrucât acest lucru presupune şi respectul pentru echilibrul instituţional, prevăzut în tratat, şi permite transparenţa procesului decizional,

K.

întrucât, în general, competenţa Comunităţii de a legifera exclude utilizarea de „instrumente legislative neobligatorii” sau de „norme de conduită prevăzute în instrumente cărora nu li s-a acordat obligativitate juridică în sine, dar care pot avea, totuşi, unele efecte juridice indirecte, având ca scop şi putând crea efecte practice” (2), care au fost utilizate de-a lungul timpului pentru a compensa lipsa unei competenţe oficiale de a legifera şi/sau a mijloacelor de executare, aparţinând, astfel, tipic, dreptului internaţional public,

L.

întrucât, în cazurile în care tratatul le prevede în mod expres, instrumentele legislative neobligatorii sunt legitime, cu condiţia să nu fie utilizate ca înlocuitor al legislaţiei în domenii în care Comunitatea are putere legislativă şi în care se impune o legislaţie comunitară, ţinând cont de principiile subsidiarităţii şi ale proporţionalităţii, întrucât aceasta ar constitui, de asemenea, o încălcare a principiului alocării competenţelor specifice şi întrucât aceasta se aplică a fortiori comunicărilor Comisiei care au ca scop interpretarea legislaţiei comunitare; întrucât instrumentele pregătitoare, cum ar fi cărţile verzi şi cărţile albe, reprezintă o utilizare legitimă a instrumentelor legislative neobligatorii, la fel ca şi notificările şi orientările publicate de către Comisie pentru a explica cum aplică politicile în domeniul concurenţei şi al ajutorului de stat,

M.

întrucât aceste instrumente, care pot fi folosite ca instrumente interpretative sau pregătitoare pentru actele legislative cu caracter obligatoriu, nu ar trebui asimilate legislaţiei şi nu trebui să aibă efecte juridice,

N.

întrucât o astfel de situaţie ar genera confuzie şi nesiguranţă într-un domeniu în care claritatea şi securitatea juridică ar trebui să prevaleze, în interesul statelor membre şi al cetăţenilor,

O.

întrucât Parlamentul respectă dreptul de iniţiativă al Comisiei, dar, în acelaşi timp, îşi susţine şi dreptul de a invita Comisia să prezinte o propunere legislativă (articolul 192 TCE),

P.

întrucât metoda deschisă de coordonare poate fi utilă în promovarea realizării pieţei interne, dar este regretabil că implicarea Parlamentului şi a Curţii de Justiţie în acest demers este foarte redusă; întrucât, din cauza acestui deficit democratic în aşa numita metodă deschisă de coordonare, aceasta nu ar trebui să fie utilizată abuziv, pentru a înlocui lipsa de competenţa legislativă a Comunităţii şi a crea astfel statelor membre obligaţii de facto, echivalente cu dispoziţiile legale, dar stabilite în afara procedurilor legislative prevăzute în tratat,

Q.

întrucât articolul 211 TCE prevede că „Pentru a asigura funcţionarea şi dezvoltarea pieţei comune, Comisia formulează recomandări (...) în domeniile care fac obiectul prezentului tratat, în cazul în care se prevede acest lucru în mod expres în tratat sau Comisia consideră că este necesar”, dar, în conformitate cu articolul 249, al cincilea paragraf, recomandările nu sunt obligatorii şi, conform Curţii, sunt „măsuri care, chiar şi în ceea ce priveşte persoanele cărora le sunt adresate, nu sunt menite să producă efecte obligatorii” (3) şi nu creează drepturi pe care indivizii să le poată exercita în faţa unei instanţe naţionale (4) şi întrucât articolul 230 din TCE exclude anularea recomandărilor, din moment ce acestea nu sunt obligatorii,

R.

întrucât, cu toate acestea, Curtea a stabilit că astfel de acte „nu pot (...) fi considerate ca fiind total lipsite de efect juridic. Instanţele naţionale sunt obligate să ia în considerare recomandările pentru a decide în cauzele supuse spre soluţionare, mai ales atunci când ele clarifică interpretarea măsurilor naţionale adoptate pentru a le pune în aplicare sau atunci când ele sunt create pentru a completa dispoziţiile comunitare obligatorii” (5),

S.

întrucât este posibil ca recomandările, în cazul în care sunt nu utilizate cu suficientă precauţie, să ducă la apariţia anumitor acte ce depăşesc competenţele (ultra vires) Comisiei,

T.

întrucât articolul I-33 din Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa conţine o dispoziţie similară celei de la articolul 211 TCE, adăugând că „în cazul în care examinează un proiect de act legislativ, Parlamentul European şi Consiliul se abţin de la adoptarea de acte care nu au fost prevăzute de procedura legislativă aplicabilă domeniului respectiv”,

U.

întrucât, în 2005, Comisia a adoptat o recomandare privind gestiunea transfrontalieră a drepturilor de autor pentru serviciile legale de muzică online, în temeiul articolului 211 TCE, descrisă ca „un instrument legislativ neobligatoriu, creat pentru a da pieţei şansa de a se îndrepta într-o direcţie corectă” şi, aparent, pentru a defini mai clar directivele în vigoare privind drepturile de autor în societatea informaţională (6), şi privind dreptul de închiriere şi de împrumut, precum şi alte drepturi conexe drepturilor de autor (7); întrucât, ţinând cont de faptul că scopul său principal este încurajarea sistemului de licenţe multiteritoriale şi elaborarea unor recomandări privind reglementarea acestui domeniu, Comisia aplică anumite politici cu ajutorul instrumentelor legislative neobligatorii,

V.

întrucât Comisia a luat în considerare sau pare că ia în considerare să folosească recomandările în alte domenii în care Comunitatea are competenţă legislativă, inclusiv reglementarea impozitelor pentru drepturile de autor şi limitarea responsabilităţii ascultătorilor,

W.

întrucât, în afară de aceasta, proiectul de drept contractual european rămâne încă asimilat domeniului instrumentelor legislative neobligatorii,

X.

întrucât, în domeniile în care Comunitatea are competenţă legislativă, dar lipseşte voinţa politică de a introduce noi acte normative, utilizarea instrumentelor legislative neobligatorii poate să ocolească organele legislative competente, să nu ţină seama de principiile democraţiei şi ale statului de drept, prevăzute în articolul 6 din Tratatul UE, precum şi de principiile subsidiarităţii şi ale proporţionalităţii, prevăzute în articolul 5 TCE, şi poate duce la apariţia anumitor acte ce depăşesc competenţele (ultra vires) Comisiei,

Y.

întrucât instrumentele legislative neobligatorii tind să dea naştere unei impresii de „superbirocraţie” fără legitimitate democratică, nu doar îndepărtată de cetăţeni, ci şi ostilă acestora, care doreşte să ajungă la aranjamente cu reprezentanţii unor lobby-uri puternice, fără negocieri transparente şi pe înţelesul cetăţenilor, şi întrucât acest fapt poate crea aşteptări legitime din partea unor terţi afectaţi (de ex. consumatorii) care nu au posibilitatea de a invoca ulterior aceste instrumente în faţa legii, confruntaţi cu acte care au efecte juridice contrare pentru ei,

Z.

întrucât agenda privind o mai bună legiferare nu trebuie subminată, pentru a permite executivului Comunităţii să legifereze efectiv prin intermediul instrumentelor legislative neobligatorii, subminând astfel potenţial ordinea juridică a Comunităţii, evitând implicarea Parlamentului ales în mod democratic şi verificarea juridică efectuată de Curtea de Justiţie, precum şi lipsind cetăţenii de căi de atac,

AA.

întrucât nu este prevăzută nicio procedură de consultare a Parlamentului în privinţa utilizării instrumentelor legislative neobligatorii, precum recomandările şi comunicările interpretative,

1.

consideră că, în contextul Comunităţii, actele legislative neobligatorii reprezintă adesea un instrument ambiguu şi ineficient care poate avea efecte adverse asupra legislaţiei şi echilibrului instituţional ale Comunităţii şi trebuie utilizat cu precauţie, chiar şi în cazurile prevăzute în Tratat;

2.

reaminteşte că aşa-numitele instrumente legislative neobligatorii nu pot reprezenta un substitut pentru actele şi instrumentele juridice, care sunt menite să asigure continuitatea procesului legislativ, în special în domeniul culturii şi educaţiei;

3.

subliniază că fiecare instituţie a UE, inclusiv Consiliul European, trebuie să ia în considerare atât opţiunile legislative, cât şi cele nelegislative atunci când decid dacă vor lua măsuri şi care vor fi acestea, în funcţiede caz;

4.

consideră că metoda deschisă de coordonare este îndoielnică din punct de vedere juridic, deoarece funcţionează fără participare parlamentară şi verificare judiciară suficiente; consideră, prin urmare, că trebuie utilizată doar în cazuri excepţionale şi că ar fi de dorit să se ia în considerare modul în care Parlamentul se poate implica în această procedură;

5.

deplânge utilizarea instrumentelor legislative neobligatorii de către Comisie întrucât aceatea sunt un surogat pentru legislaţia comunitară care este încă necesară în sine, luând în considerare principiile subsidiarităţii şi ale proporţionalităţii, şi întrucât aceste instrumente extrapolează jurisprudenţa Curţii de Justiţie, aplicând-o în teritorii neexplorate;

6.

îndeamnă instituţiile să acţioneze prin analogie cu articolul I-33 din Tratatul Constituţional, abţinânduse de la adoptarea unor instrumente legislative neobligatorii, atunci când se au în vedere propuneri de acte legislative; consideră că această obligaţie, conform legislaţiei în vigoare, reiese din principiul statului de drept, în conformitate cu articolul 6 din Tratatul UE;

7.

îndeamnă Comisia să depună eforturi speciale pentru garantarea transparenţei, vizibilităţii şi a răspunderii publice în procesul de adoptare a actelor comunitare neobligatorii, precum şi pentru utilizarea mai frecventă a evaluării de impact în procesul decizional;

8.

invită Comisia să acorde o atenţie deosebită efectului instrumentelor legislative neobligatorii asupra consumatorilor şi posibilelor căi de atac, înainte de a propune orice măsură care implică instrumente legislative neobligatorii;

9.

este de părere că, în ceea ce priveşte comunicările Comisiei, din cărţile verzi şi cărţile albe nu decurg obligaţii juridice directe; este de părere, totuşi, că nu ar trebui să se considere că adoptarea documentelor de consultare şi a declaraţiilor politice de intenţie implică vreo obligaţie juridică de a emite reglementări corespunzătoare;

10.

este de părere că comunicările interpretative ale Comisiei servesc scopului legitim de a oferi securitate juridică, dar că rolul lor trebuie să se limiteze la acest fapt; consideră că, atunci când servesc la impunerea unor noi obligaţii, comunicările interpretative constituie o extindere inadmisibilă a legiferării prin instrumente juridice neobligatorii; susţine că atunci când o comunicare conţine reglementări detaliate, care nu sderivă în mod direct din libertăţile stabilite în conformitate cu tratatul, se îndepărtează de la scopul pe care îl are şi este prin urmare nulă şi neavenită (8);

11.

este de părere că acele comunicări care îndeplinesc criteriile menţionate mai sus ar trebui, în consecinţă, să fie emise doar în cazurile în care Parlamentul şi Consiliul, cu alte cuvinte legislativul, au cerut Comisiei să întocmească comunicările interpretative necesare; consideră că transpunerea în realitate a tratatului este responsabilitatea legislativului şi că interpretarea acestuia este responsabilitatea Curţii de Justiţie;

12.

este de părere că standardizarea şi normele de conduită sunt elemente importante ale auto-reglementării; consideră, totuşi, că standardizarea nu trebuie să ducă la o reglementare excesivă şi, prin urmare, să reprezinte o povară suplimentară, în special pentru întreprinderile mici şi mijlocii; consideră, din acest motiv, că temeiurile juridice vizate ar trebui să cuprindă dispoziţii menite să prevină supra-reglementarea;

13.

subliniază că, deşi este legitim din partea Comisiei să utilizeze instrumente prelegislative, nu trebuie să se abuzeze de procesul prelegislativ sau acesta nu trebuie prelungit în mod nejustificat; consideră că, în domenii precum proiectul de drept contractual, Comisia urmează să decidă dacă îşi utilizează sau nu dreptul său la iniţiativă şi pe ce temei juridic;

14.

subliniază că Parlamentul, care este singura instituţie aleasă în mod democratic, nu este consultat în prezent în legătură cu utilizarea aşa-numitelor instrumente legislative neobligatorii, precum recomandările Comisiei, în temeiul articolului 211 TCE, comunicările interpretative şi alte documente de natură similară;

15.

consideră că acordurile interinstituţionale pot produce efecte juridice doar în cadrul raporturilor dintre instituţiile UE şi că, prin urmare, ele nu reprezintă instrumente legislative neobligatorii, definite din prisma efectelor juridic avute asupra terţilor;

16.

invită Comisia să elaboreze, în cooperare cu Parlamentul, un modus operandi care să garanteze participarea organelor alese în mod democratic, inclusiv, eventual, prin intermediul unui acord interinstituţional, asigurând astfel un control mai eficient al necesităţii de a adopta instrumente legislative neobligatorii.

17.

cere Comisiei să se consulte cu Parlamentul European privind modul de consultare a acestuia înainte de adoptarea de către Comisie a instrumentelor legislative neobligatorii, pentru a permite verificarea măsurilor legislative neobligatorii propuse şi pentru a evita orice abuz de putere de către executiv; propune, astfel, organizarea de consultări privitoare la încheierea unui acord interinstituţional pe această temă; consideră că acest acord trebuie să aibă drept scop, în special, găsirea unei soluţii pentru contradicţia apărută între dispoziţiile de la articolul 211, articolul 249 al cincilea paragraf, şi articolul 230 TCE şi jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, atunci când aceasta din urmă cere instanţelor naţionale să ia în considerare, în cadrul litigiilor curente, recomandările care, potrivit tratatului, nu au caracter obligatoriu per se;

18.

reaminteşte importanţa participării Parlamentului, ca principal reprezentant al intereselor cetăţenilor Uniunii Europene, la toate procesele decizionale, pentru a reduce neîncrederea cu care numeroşi cetăţeni privesc, în prezent, integrarea şi valorile europene;

19.

subliniază, aşadar, că expresia „instrument legislativ neobligatoriu”, precum şi trimiterile la aceasta, ar trebui evitate în mod constant în orice documente oficiale ale instituţiilor europene;

20.

încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului, Comisiei, guvernelor şi parlamentelor statelor membre.

—

având în vedere comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor, intitulată „O piaţă unică pentru cetăţeni — raport interimar către Consiliul European de primăvară din 2007” (COM(2007)0060),

—

având în vedere comunicarea Comisiei către Consiliu, intitulată „Un proiect pentru cetăţeni — obţinerea de rezultate pentru Europa” (COM(2006)0211),

—

având în vedere comunicarea Comisiei către Consiliul European de primăvară, intitulată „Punerea în practică a noii strategii de la Lisabona pentru creştere economică şi locuri de muncă — un an de realizări” (COM(2006)0816),

—

având în vedere comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor, intitulată „Strategia politică anuală pentru 2008” (COM(2007)0065),

—

având în vedere comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European şi Comitetul Economic şi Social European, intitulată „Piaţa internă de mărfuri: o piatră de temelie a competitivităţii europene” (COM(2007)0035),

—

având în vedere Cartea verde privind revizuirea acquis-ului în domeniul protecţiei consumatorilor, prezentată de către Comisie (COM(2006)0744),

—

având în vedere comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor, intitulată „Examinarea strategică a programului «O mai bună legiferare» în Uniunea Europeană” (COM(2006)0689),

—

având în vedere concluziile preşedinţiei Consiliului European de la Bruxelles din 8 şi 9 martie 2007,

—

având în vedere rezoluţia sa din 14 martie 2007 privind serviciile sociale de interes general din Uniunea Europeană (1),

—

având în vedere rezoluţia sa din 23 mai 2007 privind impactul şi consecinţele excluderii serviciilor de sănătate din Directiva privind serviciile pe piaţa internă (2),

—

având în vedere Declaraţia finală de la cea de-a 4-a Conferinţă europeană privind meşteşugurile şi întreprinderile mici, care a avut loc la Stuttgart, la 16 şi 17 aprilie 2007,

—

având în vedere declaraţia de la Berlin din 25 martie 2007,

—

având în vedere Cartea Economică a Comisiei nr. 271, intitulată „Paşi spre o integrare economică mai profundă: piaţa internă în secolul 21 — O contribuţie la revizuirea pieţei unice”,

—

având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor şi avizul Comisiei pentru afaceri economice şi monetare (A6-0295/2007),

A.

întrucât piaţa unică reprezintă o realizare importantă, fără precedent în contextul european, care oferă consumatorilor o alegere mai largă şi preţuri mai mici, ducând la crearea unui mediu de afaceri competitiv şi dinamic şi făcând posibile schimburile de idei şi de experienţă între culturile europene,

B.

întrucât Strategia de la Lisabona a scos în evidenţă obiectivul coeziunii sociale şi a acordat o importanţă mai mare dimensiunii sociale în politicile sectoriale ale UE,

C.

întrucât piaţa unică şi cele patru principii fundamentale ale acesteia — libera circulaţie a mărfurilor, a serviciilor, a persoanelor şi a capitalurilor — au reprezentat un hotărâtor pas înainte în procesul integrării europene,

D.

întrucât constituirea pieţei unice în 1992 s-a bazat pe următoarele trei principii:

E.

întrucât Strategia de la Lisabona va conduce la reforme structurale în statele membre şi la deschiderea pieţelor, însă va accentua în egală măsură necesitatea unor reglementări privind concurenţa loială,

F.

întrucât adoptarea Directivei 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieţei interne (3) a deschis calea unor progrese semnificative spre realizarea pieţei unice în domeniul serviciilor,

G.

întrucât introducerea monedei unice a contribuit la transparenţa, eficienţa şi facilitarea accesului la piaţa unică,

H.

întrucât administraţiile anumitor state membre continuă să aibă atitudini protecţioniste evidente sau disimulate,

I.

întrucât există încă numeroase obstacole în calea concretizării celor patru libertăţi fundamentale; întrucât este esenţial ca funcţionarea pieţei unice să fie îmbunătăţită şi ca eforturile să se concentreze în direcţia realizării unei pieţe unice fără bariere,

J.

întrucât este necesar să se acţioneze pentru realizarea unei pieţe unice dinamice, globale şi flexibile, în scopul obţinerii sprijinului cetăţenilor,

K.

întrucât este necesar să se ducă până la capăt deschiderea industriilor de reţea, precum transporturile, telecomunicaţiile, serviciile poştale şi transportul de energie, care sunt, prin definiţie, destinate să coreleze întreprinderile şi persoanele fizice şi care, prin evoluţia şi deschiderea lor, reprezintă cele mai bune mijloace de realizare a pieţei interne, în cadrul unei economii de piaţă responsabile, facilitate de mecanisme de reglare eficace;

L.

întrucât Uniunea Europeană a adoptat, în ultimii ani, diverse măsuri legislative vizând dezvoltarea pieţei unice în domeniul serviciilor financiare, precum serviciile bancare, gestionarea activelor, asigurările, fondurile de pensii şi contabilitatea, care au adus beneficii atât întreprinderilor, cât şi consumatorilor, şi au oferit Uniunii Europene o poziţie de lider mondial, în măsură să stabilească tendinţele şi standardele din industria serviciilor financiare,

M.

întrucât, deşi s-a realizat un progres important în ceea ce priveşte finalizarea pieţei unice pentru serviciile financiare angro, progresul la nivelul serviciilor financiare cu amănuntul nu pare a fi suficient de mare, în mare măsură datorită preferinţelor culturale şi tradiţionale ale cetăţenilor, dar şi ca urmare a barierelor juridice şi fiscale,

N.

întrucât Comisia are o responsabilitate importantă în ceea ce priveşte impunerea respectării normelor de concurenţă pentru a asigura un cadru de acţiune echitabil şi corect pentru întreprinderile europene, precum şi deplina valorificare a beneficiilor pieţei unice pentru consumatorii din Uniunea Europeană,

O.

întrucât, cu toate că statele membre îşi vor menţine competenţele exclusive în materie de impozitare, Comisia poate juca în continuare un rol util în anumite aspecte ale politicii de impozitare, ceea ce va continua la realizarea unei adevărate pieţe unice,

P.

întrucât este necesar să se reducă îndatoririle administrative ale întreprinderilor, în special ale întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM),

Q.

întrucât UE este deficitară în materie de inovaţie în comparaţie cu principalii săi concurenţi,

R.

întrucât piaţa unică reprezintă mijlocul cel mai eficient de a face faţă provocărilor globalizării, permiţând creşterea competitivităţii şi a dinamismului economiei europene,

S.

întrucât Comisia trebuie să ţină seama întru totul de extinderea UE în transpunerea în practică a politicilor sale, în special a celei privind piaţa internă, de impactul politicilor asupra noilor state membre şi de noile evoluţii, precum transformările sociale şi progresele tehnologice,

T.

întrucât extinderea, care a crescut, pe de o parte, numărul oportunităţilor create de piaţa unică, a constituit, pe de altă parte, o provocare pentru buna funcţionare a acesteia datorită faptului că eterogenitatea membrilor săi s-a accentuat; întrucât eterogenitatea în materie de fiscalitate a întreprinderilor ar putea constitui o sursă de tensiune între statele membre,

1.

salută rolul activ al Comisiei, perspectiva sa de viitor privind piaţa unică, precum şi activitatea sa în cadrul reexaminării pieţei unice şi subliniază importanţa participării tuturor părţilor interesate la acest proces;

2.

doreşte ca revizuirea pieţei unice să reprezinte o ocazie de a arăta cetăţenilor europeni toate avantajele de care aceştia pot beneficia ca urmare a realizării acesteia; solicită Comisiei şi statelor membre să reducă diferenţa dintre potenţialul pieţei unice şi realizările obţinute în cadrul acesteia;

3.

subliniază faptul că este important ca toţi cetăţenii să beneficieze de avantajele pieţei unice; consideră că anumite grupuri vulnerabile nu au un acces total la aceasta şi reaminteşte că Declaraţia nr. 22 anexată actului final al Tratatului de la Amsterdam stabileşte că instituţiile comunitare trebuie să ţină cont de nevoile persoanelor cu handicap în elaborarea măsurilor menţionate la articolul 95 din Tratatul CE;

4.

speră ca relaţiile de lucru cu parlamentele naţionale să fie intensificate, astfel încât problemele şi beneficiile pieţei unice să iasă la iveală mai clar pentru reprezentanţii cetăţenilor din statele membre; subliniază, în acest sens, că dialogul constructiv dintre parlamentele naţionale şi Parlamentul European, realizat prin întâlniri anuale privind Agenda de la Lisabona, reprezintă un bun exemplu de cooperare, care poate fi dezvoltat în viitor;

5.

subliniază necesitatea imperioasă de a pune în aplicare conţinutul Declaraţiei finale de la a 4-a Conferinţă europeană privind meşteşugurile şi întreprinderile mici, având în vedere rolul esenţial pe care îl au aceste întreprinderi în economia europeană; solicită, prin urmare, să se ţină cont de aceste concluzii în elaborarea şi punerea în aplicare a politicilor comunitare, în special în cadrul reexaminării pieţei unice şi al revizuirii politicilor privind IMM-urile;

6.

regretă faptul că statele membre nu se recunosc suficient, pe plan concret, ca deţinători ai pieţei unice;

7.

recunoaşte că într-o piaţă unică oferind o bună calitate de viaţă trebuie să se ia în considerare preocupările legate de protecţia mediului şi de cea a consumatorilor;

8.

consideră că noile iniţiative politice ar trebui să se bazeze mai mult pe o analiză a impactului lor asupra diferitelor pieţe, sectoare economice, precum şi asupra mediului şi în domeniul social;

9.

coeziunea socială şi teritorială fiind una dintre componentele esenţiale ale pieţei unice, reaminteşte importanţa câştigării încrederii cetăţenilor prin promovarea unor obiective sociale şi de protecţie a mediului comune statelor membre, precum un loc de muncă de calitate, egalitatea de şanse, protecţia sănătăţii şi a mediului, respectându-se în acelaşi timp diversitatea culturală europeană; solicită Comisiei să se asigure că UE îşi exercită misiunea de protecţie în aceste domenii şi să evite concurenţa în materie de reglementări dintre statele membre;

10.

subliniază faptul că prin intermediul coeziunii sociale, corelată cu o reală protecţie a consumatorilor, se poate determina o îmbunătăţire a percepţiei cetăţenilor cu privire la avantajele pieţei unice europene;

11.

subliniază importanţa încurajării liberei circulaţii a lucrătorilor pe piaţa unică; reaminteşte că mobilitatea lucrătorilor în interiorul frontierelor Uniunii reprezintă un avantaj major, care favorizează competitivitatea întreprinderilor europene, şi că, prin concurenţa sporită şi schimburile de experienţă aceasta stimulează inovaţia;

12.

subliniază faptul că o bună politică privind piaţa unică este fundamentală pentru stimularea inovaţiei, încurajând competiţia şi dezvoltând un mediu de afaceri favorabil, ceea ce are o importanţă deosebită pentru IMM-uri; concret, solicită Comisiei şi statelor membre să instituie măsuri practice de sprijinire a potenţialului de inovaţie al întreprinderilor mici şi al întreprinderilor meşteşugăreşti şi să creeze în special instrumente de finanţare a inovaţiei, adaptate specificităţii acestor întreprinderi;

13.

solicită cu insistenţă Comisiei să adopte o strategie globală privind drepturile de proprietate intelectuală şi să consolideze protecţia acestor drepturi pentru a susţine inovaţia, a promova capacitatea industrială a Europei şi a favoriza creşterea acesteia; subliniază importanţa instituirii unui brevet comunitar, precum şi a unui sistem judiciar privind brevetele europene, care să fie de înaltă calitate, rentabil şi deschis inovaţiei, şi care să respecte competenţele Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene; ia act de Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind îmbunătăţirea sistemului de brevetare în Europa (COM(2007)0165);

14.

consideră că o politică eficientă a concurenţei va contribui la consolidarea încrederii consumatorilor, asigurând cetăţenilor o ofertă mai largă, preţuri scăzute şi o calitate superioară; invită Comisia să studieze modalităţile de a îmbunătăţi integrarea măsurilor privind politica de concurenţă în cadrul mai larg al politicii privind piaţa unică;

15.

subliniază importanţa luptei împotriva fraudei şi împotriva falsificării în cadrul pieţei unice;

16.

consideră că lupta împotriva schimbărilor climatice şi promovarea dezvoltării durabile prezintă o importanţă capitală, acest obiectiv neputând fi realizat decât prin utilizarea unei combinaţii echilibrate de surse de energie, şi că este vital ca în acest scop să se dispună de o politică privind piaţa unică care să promoveze o energie durabilă şi competitivă; salută concluziile mai sus menţionate ale preşedinţiei Consiliului European de la Bruxelles; cu toate acestea, regretă faptul că nu s-a subliniat suficient de mult contribuţia potenţială a energiei nucleare;

17.

în conformitate cu secţiunea III punctul 19 litera (i) din Mandatul pentru CIG 2007 (4), referitoare la un Protocol privind serviciile de interes general ce va fi anexat tratatelor, invită Comisia să ia măsuri de depăşire a nesiguranţei juridice în ceea ce priveşte statutul serviciilor de interes general, în special ajutoarele de stat şi normele privind achiziţiile publice; salută iniţiativele Comisiei ce au ca scop eliminarea ambiguităţilor în domeniul serviciilor de sănătate şi cel al serviciilor sociale de interes general de pe piaţa unică; consideră că, pentru realizarea obiectivelor de interes public, precum coeziunea socială şi teritorială, protecţia mediului şi diversitatea culturală, sunt necesare servicii de interes general solide şi moderne;

18.

subliniază necesitatea creşterii eficacităţii legislaţiei privind protecţia consumatorilor în cadrul piaţei unice şi salută, în consecinţă, Cartea verde a Comisiei privind revizuirea acquis-ului în domeniul protecţiei consumatorilor; constată că actualele clauze de armonizare minimă conţinute în cele opt directive care fac obiectul revizuirii crează nesiguranţă juridică pentru întreprinderi şi pentru consumatori; de aceea, este de părere — fără a anticipa totuşi rezultatul consultării — că o abordare mixtă cu ajutorul unui instrument orizontal pare opţiunea cea mai adecvată în vederea consolidării încrederii consumatorilor;

19.

reaminteşte că numai 6% din consumatori recurg la comerţul electronic transfrontalier de mărfuri; subliniază, prin urmare, importanţa creşterii încrederii consumatorilor în tranzacţiile transfrontaliere, prin stoparea fragmentării pieţei unice în mediul digital; în acest scop, încurajează Comisia să sprijine instituirea unui cadru adaptat dezvoltării comerţului electronic, să creeze un mediu economic mai favorabil, să amelioreze calitatea legislaţiei şi să consolideze drepturile consumatorilor şi situaţia micilor întreprinzători de pe piaţă;

20.

subliniază faptul că nici consumatorii, nici furnizorii de servicii nu pot identifica întotdeauna regimul juridic aplicabil fiecărui aspect al activităţilor lor; solicită, prin urmare, Comisiei să propună o clarificare a interacţiunii dintre instrumentele juridice de drept internaţional privat şi instrumentele pieţei unice, pentru a stabili cu exactitate când se aplică legislaţia sau reglementarea ţării de origine şi când se aplică cea a ţării gazdă şi să rezolve lacunele regimului de răspundere aplicabil prestatorilor de servicii;

21.

invită la dezvoltarea continuă a standardelor de proiectare, în scopul îmbunătăţirii accesului persoanelor cu handicap, al persoanelor în vârstă şi al copiilor; subliniază importanţa pe care a avut-o această iniţiativă în ceea ce priveşte autobuzele urbane, ascensoarele, aparatele electrice şi tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor (TIC), prin extinderea beneficiilor pieţii interne la cetăţenii vulnerabili, prin crearea unei mai mari certitudini şi prin descurajarea creării de bariere pentru industria din Uniunea Europeană;

22.

subliniază faptul că contractele de achiziţiile publice trebuie atribuite de o manieră echitabilă şi transparentă, respectând normele din sector, că acestea pot contribui, de asemenea, la promovarea inovării şi dezvoltării tehnologice şi pot veni în întâmpinarea preocupărilor ecologice şi sociale, printre care şi accesibilitatea persoanelor cu handicap; solicită Comisiei să încurajeze statele membre să îmbunătăţească accesul IMM-urilor la procedurile de atribuire a contractelor de achiziţii publice şi să atribuie contracte înainte de comercializare, pentru a ameliora capacitatea de inovare a pieţei unice;

23.

consideră că libera circulaţie a mărfurilor este fundamentală pentru eficienţa pieţei unice; reaminteşte că 25 % din mărfurile fabricate in Uniunea Europeană nu fac încă obiectul unor de măsuri de armonizare; prin urmare, salută iniţiativa Comisiei ce vizează îmbunătăţirea funcţionării pieţei unice în acest domeniu; solicită statelor membre să-şi acorde deplină recunoaştere reciprocă pentru a asigura exercitarea acestei libertăţi fundamentale, în interesul consumatorilor şi al întreprinderilor;

24.

subliniază importanţa înlăturării obstacolelor din calea creării unui spaţiu unic de plată, precum şi a unei viitoare liberalizări a pieţelor poştale, asigurând în acelaşi timp finanţarea unui serviciu universal eficient;

25.

consideră că o mai mare integrare financiară în cadrul Uniunii Europene este necesară pentru a contribui la dezvoltarea durabilă, mai ales prin costuri de tranzacţie mai mici, mai multe oportunităţi pentru partajarea riscurilor şi astfel, o alocare mai eficientă a resurselor;

26.

consideră că sistemele actuale de TVA şi accize constituie un obstacol în calea realizării complete a pieţei unice, în special în ceea ce priveşte comerţul transfrontalier; solicită Comisiei să investigheze problemele de impozitare legate de comenzile personale prin poştă şi de achiziţiile prin internet, precum şi să prezinte propuneri pentru ca cetăţenii UE să beneficieze cât mai mult şi cât mai uşor de libera circulaţie a mărfurilor;

27.

solicită să se acorde o atenţie specială intereselor IMM-urilor pe piaţa unică, în special prin ameliorări în ceea ce priveşte costurile şi durata procedurilor de înfiinţare a societăţilor, disponibilitatea capitalului de risc, costul şi durata serviciilor de plată, precum şi circulaţia persoanelor, a mărfurilor şi a serviciilor; solicită Comisiei să se asigure că respectivul capital de risc provenind de la Fondul European de Investiţii ajunge la IMM-uri şi la întreprinderile inovatoare;

28.

consideră că reţelele informale, precum Solvit şi reţeaua centrelor europene pentru consumatori (ECC-Net), constituie o importantă completare a instrumentelor formale şi juridice puse la dispoziţia consumatorilor şi a întreprinderilor; salută iniţiativa de stabilire a unei reţele de informare privind piaţa internă (IMI- Internal Market Information system); invită cu insistenţă Comisia să dezvolte resursele în materie de personal şi să-şi îmbunătătţească strategia de informare, astfel încât cetăţenii şi întreprinderile să fie la curent cu faptul că aceste reţele există, iar reţelele să devină într-adevăr eficiente;

29.

consideră că este necesară examinarea unor modalităţi de îmbunătăţire a consultării şi a utilizării mecanismelor adecvate pentru soluţionarea litigiilor; solicită, de aceea, instituirea la nivel european a unui mecanism eficient şi rapid de reparaţie, bazat pe arbitraj, în vederea soluţionării mai prompte a litigiilor legate de normele pieţei unice;

30.

salută iniţiativele Comisiei ce vizează reducerea îndatoririlor administrative ale întreprinderilor şi solicită cu insistenţă continuarea eforturilor de îmbunătăţire a accesului la piaţa unică, fără a impieta asupra protecţiei necesare a cetăţenilor, a consumatorilor şi a angajaţilor;

31.

subliniază faptul că recunoaşterea reciprocă reprezintă un element important al pieţei unice, care nu ar trebui să împiedice apropierea legislaţiilor atunci când este cazul;

32.

subliniază faptul că piaţa unică a secolului XXI trebuie să funcţioneze în cadrul unor norme necesare şi proporţionate; consideră că o armonizare mai aprofundată ar putea fi necesară în anumite domenii, în special în domeniul serviciilor financiare cu amănuntul (inclusiv mijloacele de plată) şi în funcţionarea sistemului de impozitare; salută Cartea verde a Comisiei privind serviciile financiare cu amănuntul din cadrul pieţei unice (COM(2007)0226) şi, recunoscând caracterul local al acestor servicii, îndeamnă Comisia să continue progresele deja făcute în vederea creării condiţiilor pentru o piaţă internă în care consumatorii şi furnizorii să aibă opţiunea participării; consideră, în acest sens, că posibilele iniţiative ar trebui întotdeauna testate pe scară largă în rândul consumatorilor; îndeamnă Comisia să avanseze în elaborarea propunerilor sale pentru o bază comună consolidată în ceea ce priveşte impozitul pe profit;

33.

subliniază faptul că „o mai bună” legiferare nu reprezintă în mod necesar doar o legiferare „mai limitată”; încurajează Comisia să ia în considerare noi iniţiative pentru îmbunătăţirea funcţionării şi integrării pieţei unice, să consolideze şi să simplifice legislaţia;

34.

consideră că procedurile de consultare ale Comisiei trebuie să fie mai transparente si mai bine focalizate, pentru a încuraja toate părţile implicate, în special IMM-urile, să participe la acestea;

35.

consideră că accelerarea concurenţei printr-o reformă a cadrului reglementar este stimulentul de care Europa are nevoie în vederea îmbunătăţirii productivităţii; reafirmă că, în contextul reformei cadrului de reglementare, trebuie respectate drepturile Parlamentului;

36.

consideră că studiile de impact ale Comisiei trebuie să fie mai coerente şi să ţină cont de avizele tuturor părţilor interesate; prin urmare, salută înfiinţarea Comitetului de evaluare a analizelor de impact al Comisiei şi o invită pe aceasta din urmă să facă publice aceste avize; solicită Parlamentului European să efectueze mai multe analize de impact în sprijinul propunerilor sale;

37.

invită Comisia să integreze un „test de compatibilitate cu piaţa internă” în mecanismele de îmbunătăţire a legiferării, astfel cum a propus Parlamentul, pentru a se asigura că autorităţile de reglementare iau întotdeauna în considerare implicaţiile acţiunilor lor asupra celor patru libertăţi fundamentale ale pieţei interne, alături de alte aspecte de care trebuie ţinut cont, în special durabilitatea şi ocuparea forţei de muncă;

38.

reaminteşte că trebuie să se realizeze, de asemenea, o evaluare a posteriori a legislaţiei, pentru a se asigura că normele funcţionează în conformitate cu scopul urmărit şi pentru a identifica eventualele efecte negative neprevăzute;

39.

împărtăşeşte punctul de vedere al Comisiei conform căruia coreglementarea şi autoreglementarea pot constitui instrumente care pot completa iniţiative legislative în anumite domenii, cu respectarea prerogativelor legislatorului; subliniază, de asemenea, eficienţa cooperărilor consolidate în anumite domenii pentru evoluţia spre o armonizare cu caracter voluntar;

40.

consideră că transpunerea inadecvată reprezintă unul dintre obstacolele majore în realizarea pieţei unice şi că statele membre sunt responsabile de îmbunătăţirea transpunerii şi a punerii în aplicare a noilor texte legislative ale UE; salută îmbunătăţirea transpunerii în dreptul intern, precum şi obiectivul stabilit de către Consiliul European de la Bruxelles menţionat anterior de a reduce treptat deficitul „ţintă” de transpunere la 1%; solicită statelor membre să evite tentaţia supra-legiferării naţionale (gold plating);

41.

subliniază importanţa consolidării şi îmbunătăţirii cooperării administrative dintre autorităţile statelor membre competente în domeniul pieţei unice;

42.

regretă faptul că anumite state membre iau măsuri de protecţie a pieţei naţionale; subliniază importanţa stabilirii unor condiţii de concurenţă echitabile în cadrul pieţei unice; susţine că o piaţă unică care funcţionează bine constituie un avantaj competitiv pentru Europa în contextul globalizării;

43.

invită Comisia ca, în elaborarea politicilor interne, să evalueze şi să ia în considerare în mod sistematic politicile comparabile duse de marii parteneri ai Uniunii Europene (SUA, Rusia, China, India, Brazilia, Japonia etc.), în vederea îmbunătăţirii competitivităţii UE şi a înlăturării obstacolelor din calea comerţului mondial;

44.

subliniază faptul că iniţiativele care vizează creşterea competitivităţii nu trebuie să aibă ca rezultat relaxarea normelor europene; reaminteşte importanţa menţinerii unui dialog constructiv şi echilibrat cu partenerii externi, în vederea influenţării procesului de elaborare a normelor internaţionale;

45.

ia act de iniţiativa Comisiei de a iniţia o revizuire completă a instrumentelor de protecţie comercială ale Uniunii; subliniază faptul că existenţa unor instrumente eficace de protecţie comercială este esenţială pentru competitivitate, creştere economică şi ocuparea forţei de muncă într-o economie mondială aflată într-un proces de evoluţie rapidă; reaminteşte că Uniunea Europeană ar trebui să menţină în continuare rolul conducător pe care l-a avut în trecut în îmbunătăţirea şi consolidarea disciplinei la nivelul OMC;

46.

consideră că Uniunea Europeană va putea prospera într-o economie globalizată doar dacă va atinge şi chiar depăşi capacitatea de inovaţie a partenerilor săi comerciali; insistă asupra faptului că Uniunea Europeană are nevoie de măsuri specifice pentru a mări gradul de inovaţie în cadrul pieţei unice; invită, în plus, instituţiile Uniunii Europene să poziţioneze Uniunea ca entitate în raport cu tendinţele viitoare din economia mondială, în aşa fel încât să asigure eficienţa măsurilor de protecţie cu caracter comercial ale Uniunii şi o competitivitate durabilă; consideră că piaţa internă transatlantică ar putea fi unul dintre instrumentele adecvate de atingere a acestui obiectiv;

47.

încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului şi Comisiei, precum şi guvernelor şi parlamentelor statelor membre.