—

având în vedere articolul 227 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—

având în vedere articolul 81 alineatul (3) din TFUE;

—

având în vedere articolul 3 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană,

—

având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special articolul 24,

—

având în vedere articolele 8 și 20 din Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, care subliniază obligația guvernelor de a proteja identitatea copiilor, inclusiv relațiile lor familiale;

—

având în vedere Convenția de la Viena din 1963 privind relațiile consulare, în special articolul 37 litera (b),

—

având în vedere Convenția de la Haga din 29 mai 1993 asupra protecției copilului și cooperării în materia adopției internaționale,

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000 (Bruxelles IIa) (1), în special articolele 8, 10, 15, 16, 21, 41, 55 și 57,

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială (notificarea sau comunicarea actelor) și abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului (2),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 15 februarie 2011 intitulată „O agendă a UE pentru drepturile copilului” (COM(2011)0060),

—

având în vedere jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), în special hotărârile acesteia din 22 decembrie 2010 în cauza C-497/10 PPU, Mercredi/Chaffe (3), și din 2 aprilie 2009 în cauza C-523/07, procedură introdusă de A. (4),

—

având în vedere cartografierea sistemelor de protecție a copilului realizată de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere numărul foarte mare de petiții primite cu privire la rolul Oficiului german de asistență socială pentru copii și tineret (Jugendamt) în litigiile familiale transfrontaliere,

—

având în vedere recomandările din raportul privind vizita de informare în Germania (23-24 noiembrie 2011) pentru a realiza anchete legate de petițiile privind rolul Oficiului german de asistență socială pentru copii și tineret (Jugendamt),

—

având în vedere Rezoluția sa din 28 aprilie 2016 referitoare la protejarea interesului superior al copilului în toată Uniunea Europeană, pe baza petițiilor adresate Parlamentului European (5);

—

având în vedere recomandările din 3 mai 2017 ale Grupului de lucru al Comisiei pentru petiții pentru probleme referitoare la bunăstarea copilului,

—

având în vedere articolul 123 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât Comisia pentru petiții din cadrul Parlamentului a primit, în ultimii 10 ani, petiții în care un număr foarte mare de părinți care nu sunt germani denunță discriminarea sistematică și măsurile arbitrare luate împotriva lor de către Oficiul german de asistență socială pentru copii și tineret (Jugendamt) în litigiile familiale cu ramificații transfrontaliere care implică copii, în chestiuni legate, printre altele, de răspunderea părintească și încredințarea copilului;

B.

întrucât Comisia pentru petiții se bazează îndeosebi pe un raport subiectiv al petiționarului și, în general, nu are acces la hotărâri judecătorești care să ofere o descriere completă și obiectivă a situației, cu mărturii ale ambilor părinți, ale copiilor și ale martorilor;

C.

întrucât Jugendamt joacă un rol central în sistemul german de drept al familiei, deoarece este una dintre părți în toate disputele familiale care implică copii;

D.

întrucât în cadrul disputelor familiale care implică copii, Jugendamt emite judecătorilor o recomandare, care este practic obligatorie, și poate adopta măsuri temporare, cum ar fi „Beistandschaft” (consiliere juridică), ce nu pot fi contestate;

E.

întrucât Jugendamt este responsabil pentru punerea în aplicare a deciziilor luate de instanțele germane; întrucât, potrivit petiționarilor, interpretarea largă a acestor decizii de către Jugendamt s-a făcut de multe ori în detrimentul protejării efective a drepturilor părinților care nu sunt germani;

F.

întrucât nerecunoașterea și neexecutarea de către autoritățile germane competente a deciziilor și hotărârilor judecătorești luate de autoritățile judiciare din alte state membre ale UE în litigiile familiale cu ramificații transfrontaliere pot reprezenta o încălcare a principiului recunoașterii reciproce și încrederii reciproce între statele membre, periclitând astfel protecția efectivă a interesului superior al copilului;

G.

întrucât petiționarii denunță faptul că, în litigiile familiale cu implicații transfrontaliere, protejarea interesului superior al copilului este sistematic interpretată de autoritățile competente din Germania prin nevoia de a asigura faptul că copiii rămân pe teritoriul Germaniei, chiar și în cazurile în care au fost raportate abuzuri și violență domestică împotriva părintelui care nu este german;

H.

întrucât părinții care nu sunt germani au denunțat în petițiile lor consilierea și asistența juridică insuficiente sau absența totală a acestora, furnizate de autoritățile naționale din țara lor de origine în cazurile în care au fost adoptate proceduri judiciare și administrative calificate de aceștia drept discriminatorii sau dezavantajoase împotriva lor de către autoritățile germane, inclusiv de Jugendamt, în litigiile familiale în care sunt implicați copii;

I.

întrucât, potrivit informațiilor furnizate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, au fost depuse 17 plângeri la Curte împotriva Germaniei de către petiționari care nu sunt germani, referitoare la răspunderea părintească sau la încredințarea copilului în cadrul litigiilor familiale transfrontaliere, toate fiind considerate inadmisibile;

J.

întrucât toate instituțiile UE și statele membre trebuie să garanteze pe deplin protecția drepturilor copiilor, astfel cum sunt consacrate în Carta drepturilor fundamentale a UE; întrucât interesul superior al copilului, asigurat în primul rând și cel mai bine în propria sa familie, este un principiu fundamental care ar trebui respectat ca principiu director al tuturor deciziilor luate la toate nivelurile cu privire la îngrijirea copiilor;

K.

întrucât mobilitatea tot mai mare în interiorul UE a dus la creșterea numărului de litigii transfrontaliere privind răspunderea părintească și încredințarea copilului; întrucât Comisia trebuie să își intensifice eforturile de promovare în toate statele membre, inclusiv în Germania, a punerii în aplicare coerente și concrete a principiilor prevăzute în Convenția ONU privind drepturile copilului, ratificată de toate statele membre ale UE;

L.

întrucât domeniul de aplicare și obiectivele Regulamentului Bruxelles IIa se bazează pe principiul nediscriminării pe motiv de naționalitate între cetățenii Uniunii și pe principiul încrederii reciproce între sistemele judiciare ale statelor membre;

M.

întrucât dispozițiile Regulamentului Bruxelles IIa nu ar trebui să permită în niciun caz să se abuzeze de obiectivele care stau la baza acestuia de a asigura respectarea și recunoașterea reciprocă, de a evita discriminarea pe motiv de naționalitate și, mai presus de toate, de a proteja într-adevăr interesul superior al copilului în mod obiectiv;

N.

întrucât absența unor verificări exacte și detaliate ale caracterului nediscriminatoriu al procedurilor și practicilor adoptate de autoritățile germane competente în litigiile familiale cu ramificații transfrontaliere care implică copii poate avea un efect negativ asupra bunăstării copilului și poate duce la mai multe încălcări ale drepturilor părinților care nu sunt germani;

O.

întrucât principiul subsidiarității se aplică tuturor chestiunilor legate de dreptul material al familiei;

P.

întrucât Curtea Constituțională Federală din Germania a hotărât că o instanță poate solicita audierea unui minor care încă nu a împlinit trei ani în momentul deciziei; întrucât în alte state membre ale UE, copiii de această vârstă sunt considerați a fi mult prea mici și insuficient de maturi pentru a fi consultați în disputele care îi implică pe părinții lor;

Q.

întrucât dreptul copilului la viața de familie nu ar trebui să fie periclitat de exercitarea unui drept fundamental precum libertatea de circulație și de ședere;

R.

întrucât jurisprudența CJUE stabilește în legislația UE noțiunea autonomă de „reședință obișnuită” a copilului și multitudinea de criterii care trebuie utilizate de instanțele naționale pentru a stabili reședința obișnuită;

S.

întrucât din articolul 24 al Cartei drepturilor fundamentale a UE reiese că, în afara cazului în care acest lucru contravine interesului copilului, copiii au dreptul să întrețină cu regularitate o relație personală și contacte directe cu părinții atunci când părinții își exercită dreptul la liberă circulație,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.