12.8.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 236/132

A.

întrucât, în prezent, nu există un cadru legislativ specific și armonizat al UE pentru sectorul acvaculturii; întrucât acest sector este abordat, în schimb, în cadrul unor texte legislative diverse ale UE din diverse domenii (mediu, sănătate publică, etc) și al legislațiilor naționale, care pot varia mult de la un stat membru la altul, creând astfel confuzie printre operatorii din domeniu, dincolo de faptul că generează discriminare și distorsionări ale pieței;

B.

întrucât, în acest context, cea mai adecvată măsură ar consta în propunerea de către Comisie a unui regulament de stabilire a normelor pentru sectorul acvaculturii, ceea ce ar introduce claritatea legislativă necesară;

C.

întrucât acvacultura reprezintă un sector economic inovator, cu potențial tehnologic înalt, care necesită investiții structurale și de cercetare substanțiale, o planificare operațională și financiară pe termen lung și, prin urmare, certitudine juridică, precum și cadre legislative clare și stabile;

D.

întrucât sectorul acvaculturii este strâns legat de unele dintre cele mai importante domenii pentru societatea noastră, cum ar fi mediul înconjurător, turismul, planificarea urbană, dezvoltarea regională, sănătatea publică și protecția consumatorului; întrucât este esențial, în consecință, să se țină seama de interesele acestui sector și să i se asigure un tratament echitabil;

E.

întrucât toate formele de acvacultură trebuie să fie sustenabile și corecte din punct de vedere social și, prin urmare, ecosistemele nu trebuie să aibă de suferit de pe urma creșterii concentrațiilor de substanțe naturale și de substanțe produse de om, cum ar fi substanțele chimice nedegradabile și dioxidul de carbon, sau de pe urma perturbării fizice;

F.

întrucât Comunicarea Comisiei din 19 septembrie 2002 (COM(2002)0511) s-a dovedit a fi în mod clar nepotrivită în încercarea de a încuraja statele membre să dea un impuls semnificativ dezvoltării sectorului acvaculturii al UE, în timp ce, în deceniul trecut, s-a înregistrat o dezvoltare semnificativă a acestuia la nivel mondial, precum și o creștere a cererii de produse pescărești, provenite atât din capturi cât și din crescătoriile de pești, și o creștere bruscă a importurilor din țările terțe;

G.

întrucât UE este un importator net de produse pescărești și de acvacultură, iar cererea pentru aceste produse este în creștere atât la nivel global, ca urmare a creșterii populației mondiale, cât și la nivel comunitar, ca urmare a aderării la UE, în trecut și în viitor, a unor țări în care această tendință de creștere a cererii este chiar mai accentuată, și, de asemenea, deoarece modelele de consum sunt orientate din ce în ce mai mult către alimentele bazate pe produse mai sănătoase;

H.

întrucât, în plus, este necesar un sistem fiabil de certificare a produselor de acvacultură;

I.

întrucât sectorul acvaculturii durabile al Comunității poate contribui în mod decisiv la asigurarea aprovizionării cu alimente de înaltă calitate în ceea ce privește produsele pescărești și, astfel, la reducerea presiunii exercitate asupra speciilor sălbatice prin diversificarea surselor de aprovizionare pentru produsele pescărești și de acvacultură, jucând, prin aceasta, un rol important în securitatea alimentară, în activitățile economice și în ocuparea forței de muncă, în special în regiunile rurale și cele de coastă;

J.

întrucât UE ar trebui, prin urmare, să acorde sectorului acvaculturii durabile și dezvoltării acestuia la nivelul UE o importanță strategică mai mare, alocându-i sprijinul financiar necesar, ținând seama de faptul că tehnologia înaltă necesară pentru desfășurarea activităților de acvacultură presupune adeseori investiții substanțiale din partea întreprinderilor, indiferent de dimensiunea acestora;

K.

întrucât, având în vedere importanța dezvoltării sectorului acvaculturii, Comisia este îndemnată să aloce o parte din Fondul European pentru Pescuit în acest scop; întrucât este necesar ca instrumentele relevante să fie suficient de flexibile și de eficace pentru a asigura dezvoltarea sectorului, inclusiv în materie de cercetare științifică;

L.

întrucât volumul mare de cercetări și de inovare tehnică necesar pentru a asigura competitivitatea și durabilitatea acvaculturii și a permite operatorilor să aibă succes în acest sector depășește posibilitățile multor întreprinderi din domeniu, indiferent dacă acestea sunt IMM-uri sau întreprinderi mari;

M.

întrucât, pentru a fi eficientă, o politică durabilă privind acvacultura va trebui să fie structurată astfel încât să promoveze și să încurajeze implicarea multidisciplinară și coordonată a tuturor sectoarelor legate de această activitate;

N.

întrucât UE a pus deja în aplicare o politică de sprijinire a produselor agricole ecologice și de acvacultură prin intermediul adoptării Regulamentelor (CE) nr. 834/2007, (CE) nr. 889/2008 și (CE) nr. 710/2009, ca element fundamental al unui sector european al acvaculturii durabile, strâns legat de optimizarea propriului său produs în vederea creșterii competitivității și a îmbunătățirii protecției consumatorului, precum și a informațiilor și a libertății de alegere a consumatorului;

O.

întrucât orice politică durabilă privind acvacultura, elaborată la nivel comunitar sau național, trebuie să țină seama de diferențele dintre diferitele tipuri de producții de acvacultură (pești de apă sărată și dulce, moluște, crustacee, alge marine și echinoderme), prevăzând măsuri bine adaptate propriilor structuri și problemelor în materie de piață și de concurență cu care acestea se pot confrunta;

P.

întrucât măsurile de promovare a dezvoltării unei acvaculturi durabile trebuie să țină seama, în anumite cazuri, de necesitatea reducerii la minim a nivelului de stres cauzat de densitatea crescătoriilor sau de transport, precum și de necesitatea găsirii unor metode de sacrificare mai umane, și, în general, de bunăstarea peștilor;

Q.

întrucât la articolul 13 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene se recunoaște că peștii sunt creaturi sensibile și se prevede că, la elaborarea și punerea în aplicare a politicilor lor în domeniul pescuitului, Uniunea și statele membre trebuie să țină seama de toate cerințele bunăstării animalelor;

R.

întrucât, în multe țări din UE, operatorii din sectorul acvaculturii sunt împovărați de obstacole birocratice și de formalități administrative excesive, care decurg din cadrul juridic existent și care limitează productivitatea și competitivitatea întreprinderilor lor, contribuind semnificativ la descurajarea investitorilor;

S.

întrucât peștii reprezintă hrana naturală a multor specii de pești de crescătorie și majoritatea fermelor piscicole aplică un regim alimentar bazat, într-o anumită măsură, pe făină de pește și ulei de pește;

T.

întrucât, în același timp, numeroase țări din UE nu dispun de planuri specifice de amenajare a teritoriului la nivel național sau regional, care să reglementeze întreprinderile din zonele continentale, costiere și maritime și care să definească în mod clar zonele disponibile pentru înființarea de crescătorii, pentru a evita conflictele de interese ușor de prevăzut cu politicile de protecție a mediului și cu alte sectoare economice (de exemplu, sectorul turismului, al agriculturii, al pescuitului costier etc.);

U.

întrucât o politică durabilă privind acvacultura poate exista alături de rețeaua „Natura 2000” și poate chiar contribui în mod pozitiv la gestionarea acesteia în cazurile în care obiectivele de conservare a sitului permit acest lucru, precum și la bunăstarea populațiilor în cauză atunci când este vorba de activități tradiționale de pescuit al crustaceelor sau de crescătorii de dimensiuni corespunzătoare pentru care nu există amplasamente alternative, care respectă normele comunitare privind evaluarea impactului asupra mediului și sunt compatibile cu dispozițiile privind protecția habitatelor;

V.

întrucât produsele provenite din UE trebuie să facă față unei concurențe acerbe din partea importurilor din țările din afara UE (în special din Turcia, Chile, Vietnam și China), unde întreprinderile pot produce la costuri mult mai mici, având în vedere că nu sunt supuse unor constrângeri juridice și reglementări fitosanitare și de mediu la fel de stricte, și pot oferi salarii mai mici (dumping social), fapt care crește presiunea asupra sectorului acvaculturii din UE, afectând calitatea alimentelor și punând în pericol sănătatea consumatorilor;

W.

întrucât activitățile de acvacultură au un impact asupra mediului mai puțin important decât cel al altor sectoare primare, iar produsele de acvacultură sunt, astfel, mai sustenabile; întrucât o parte a societății civile europene nu cunoaște acest lucru, ceea ce poate conduce la apariția unor prejudecăți nefondate în legătură cu aceste produse;

X.

întrucât, în numeroase zone, pagubele cauzate de cormorani periclitează existența întreprinderilor piscicole tradiționale;

1.

salută inițiativa Comisiei de a prezenta Comunicarea COM(2009)0162, menționată mai sus, pe care o apreciază drept un indiciu al atenției sporite acordate sectorului acvaculturii durabile, și își exprimă speranța că aceasta va determina o revizuire legislativă mult mai bine adaptată nevoilor și provocărilor cu care acest sector se confruntă și îl va consolida la nivel mondial;

2.

subliniază că, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Parlamentul European a încetat a mai fi un organism consultativ în ceea ce privește sectorul pescuitului și a devenit colegislator și în sectorul acvaculturii;

3.

consideră că orice reformă legislativă a sectorului acvaculturii ar trebui să corespundă, într-un mod armonios și complementar, procesului actual de reformă al Politicii comune în domeniul pescuitului;

4.

subliniază că Parlamentul a atras deja atenția asupra necesității elaborării mai multor reglementări concise, coerente și transparente cu privire la acvacultură;

5.

este de părere că un sector al acvaculturii solid și durabil ar putea acționa ca un catalizator în vederea dezvoltării multor zone periferice, costiere și rurale din statele membre și ar putea contribui la dezvoltarea producției locale, cu beneficii semnificative inclusiv pentru consumatori, sub forma unor produse alimentare de înaltă calitate, sănătoase și obținute prin metode de producție durabile;

6.

consideră că competitivitatea acvaculturii comunitare ar trebui consolidată printr-un sprijin intens, activ, specific și constant pentru cercetare și dezvoltarea tehnologică, aceasta fiind o condiție esențială pentru dezvoltarea unui sector al acvaculturii durabil, modern, eficient, viabil din punct de vedere economic și nedăunător mediului înconjurător; subliniază, de asemenea, că rețelele de cercetare, grupurile de cercetare multidisciplinare, transferul de tehnologie și coordonarea dintre sector și oamenii de știință prin intermediul platformelor tehnologice sunt indispensabile pentru a asigura o rentabilitate ridicată a investițiilor în cercetare și dezvoltare;

7.

salută crearea Platformei europene pentru tehnologie și inovare în domeniul acvaculturii, ținând seama de necesitatea de a sprijini sectorul acvaculturii prin excelență în cercetare și inovare în scopul de a răspunde noilor provocări;

8.

consideră că succesul sectorului durabil al acvaculturii europene va depinde în mare măsură de crearea unui mediu, la nivel național și local, care să fie mai prielnic afacerilor, și solicită, așadar, statelor membre, să accelereze neîntârziat acțiunile lor în această direcție și să promoveze schimburile de experiență și de bune practici la nivelul UE;

9.

subliniază că reducerea formalităților administrative va încuraja investițiile în acest sector și consideră că este esențial ca statele membre, în strânsă cooperare cu autoritățile locale, să pună cât mai curând în aplicare proceduri de simplificare administrativă prin adoptarea unor proceduri de concesionare standardizate cu privire la cererile de înființare a unor crescătorii noi;

10.

consideră că un sector al acvaculturii durabil ar trebui să poată oferi consumatorilor produse alimentare de înaltă calitate, asigurând-le acestora o nutriție sănătoasă și echilibrată;

11.

consideră că sistemele de acvacultură care diminuează stocurile halieutice din mediul sălbatic sau poluează apele de coastă trebuie privite ca fiind nedurabile și este de opinie că acvacultura europeană ar trebui să acorde prioritate speciilor ierbivore, respectiv carnivore care se pot dezvolta cu un consum redus de făină de pește și ulei de pește;

12.

subliniază că, pentru a se extinde în Europa, sectorul acvaculturii se bazează pe o dezvoltare continuă care urmărește reducerea coeficientului alimentar („feed factor”) al proteinelor obținute din pescuitul în mediul sălbatic raportate la produs; subliniază că stocurile halieutice din mediul sălbatic care pot fi utilizate pentru producția de hrană sunt limitate și, în multe cazuri supraexploatate; prin urmare, dezvoltarea acvaculturii ar trebui să se concentreze mai mult asupra speciilor ierbivore, respectiv ihtiofage care pot favoriza o scădere semnificativă a coeficientului alimentar;

13.

consideră că este urgent și important să se stabilească și să se consolideze criterii riguroase și transparente în materie de calitate și trasabilitate a produselor de acvacultură în cadrul UE, să se îmbunătățească alimentația peștilor, să se introducă și să se consolideze criterii de certificare pentru produsele de acvacultură de înaltă calitate și pentru producția de acvacultură ecologică;

14.

consideră că obiectivul principal al ecocertificării pentru produsele de acvacultură ar trebui să fie de a promova utilizarea resurselor acvatice vii într-un mod care nu dăunează mediului în contextul unei dezvoltări durabile care acordă importanța cuvenită factorilor de mediu, economici și sociali și care respectă principiile Codului de conduită pentru un pescuit responsabil (23) și viitoarele linii directoare ale FAO;

15.

invită Comisia să introducă un program european de etichetare ecologică a produselor pescărești și de acvacultură care să respecte orientările comunitare privind etichetarea ecologică; subliniază că etichetarea ecologică nu înseamnă numai un avantaj competitiv pentru produsele de acvacultură europene, ci, de asemenea, conferă transparență unei piețe în care proliferarea certificărilor private poate induce în eroare consumatorii;

16.

invită Comisia să ia măsuri pentru a asigura că popularea fermelor de acvacultură nu afectează starea naturală sau viabilitatea populațiilor sălbatice, ecosistemele marine și biodiversitatea în ansamblul său;

17.

consideră că asistența financiară acordată pentru compensarea pagubelor cauzate de animalele protejate prin lege reprezintă o condiție prealabilă esențială pentru dezvoltarea unui sector al acvaculturii durabil, modern și eficient;

18.

consideră că, deși toate propunerile de legislație a UE ar trebui să trateze aspecte generale precum evaluarea impactului asupra mediului, utilizarea și protecția apei și trasabilitatea produselor, acestea nu ar trebui să adopte o abordare generică sau nediferențiată;

19.

subliniază nevoia unui angajament mai ferm al UE privind investițiile în acvacultura durabilă, sub forma unor investiții suplimentare în cadrul Fondului European pentru Pescuit, acordându-se prioritate celor mai bune practici de mediu; subliniază, cu toate acestea, că finanțarea în viitor a activităților legate de acvacultură ar trebui să fie posibilă numai în corelație cu punerea în aplicare efectivă a Directivei privind evaluarea efectelor asupra mediului (24), pentru a asigura că proiectele finanțate nu au ca rezultat degradarea mediului sau a stocurilor de pești sălbatici sau de crustacee;

20.

subliniază că respectarea biodiversității ar trebui să reprezinte un principiu de bază al politicii UE în domeniul acvaculturii, în ceea ce privește atât apele interne, cât și dimensiunea externă a strategiei de acvacultură, oferind sprijin pisciculturii doar în cazul în care speciile în cauză sunt locale sau deja bine implantate; solicită realizarea unor evaluări științifice ale riscurilor în toate cazurile de introducere a unor specii alogene, precum și adoptarea de măsuri prin care să se controleze și să se monitorizeze speciile dăunătoare din punct de vedere ecologic;

21.

reiterează necesitatea de a include activitățile tradiționale de pescuit al crustaceelor, alături de restul sectorului acvaculturii, în politica comună în domeniul pescuitului pentru a asigura durabilitatea economică, socială și ecologică și pentru a garanta accesul nediscriminatoriu al acestora la fondurile europene;

22.

consideră că este esențial să fie adoptate toate măsurile adecvate pentru a garanta faptul că toate produsele de acvacultură importate în UE din țări terțe, fie pentru consum, fie pentru procesare, respectă pe deplin aceleași standarde privind sănătatea publică și siguranța alimentară ca și produsele comunitare echivalente și că o serie de controale amănunțite în locațiile adecvate contribuie eficient la respectarea acestor standarde, încurajând schimbul de bune practici cu țările în curs de dezvoltare fără a ridica noi bariere în calea comerțului;

23.

subliniază faptul că acvacultura ar trebui considerată ca fiind complementară sectorului pescuitului, în special în ceea ce privește aprovizionarea pieței și posibilitatea de ocupare a forței de muncă;

24.

invită Comisia să prezinte în cel mai scurt timp o propunere de regulament care să consolideze într-un singur text legislația UE privind sectorul acvaculturii și să promoveze coordonarea dintre diferitele Direcții Generale care au competențe în acest domeniu;

25.

invită Comisia să stabilească, în acest regulament, criterii specifice de certificare europeană și norme de bază generale pentru diferitele categorii de produse, care vor trebui respectate de toate întreprinderile de acvacultură din cadrul Comunității, precum și dispoziții vizând o maximă armonizare a criteriilor privind impactul asupra mediului la nivel comunitar, dar să încredințeze responsabilitatea etapei de punere în aplicare autorităților teritoriale competente ale statelor membre, în conformitate cu principiul subsidiarității, de exemplu în ceea ce privește parametrii referitori la impactul asupra mediului, utilizarea resurselor de apă, hrănirea peștilor, moluștelor sau crustaceelor de crescătorie, trasabilitatea și etichetarea produselor, sănătatea peștilor și standardele de bunăstare etc.;

26.

consideră că sectorul acvaculturii ar trebui să fie supravegheat în mod corespunzător și ar trebui să cuprindă o gamă mai largă de activități maritime, cum ar fi transportul maritim, turismul nautic, platformele eoliene marine, pescuitul etc.;

27.

invită Comisia să depună toate eforturile pentru a se asigura că statele membre se angajează formal să transmită informații în legătură cu legislația în vigoare pe teritoriul lor în materie de mediu și protecție a turismului, în general, și să o aplice, iar, pentru zonele care nu sunt supuse restricțiilor, să adopte planurile de dezvoltare necesare pentru gestionarea zonelor maritime, costiere și de ape interioare, astfel încât să poată fi elaborate planuri sectoriale pentru activitățile de acvacultură, identificându-se clar zonele disponibile pentru înființarea de întreprinderi în sector;

28.

invită statele membre să își concentreze eforturile în direcția dezvoltării unui „plan de amenajare maritimă” și a gestionării integrate a zonelor costale, astfel cum se prevede în noua politică maritimă a UE și în conformitate cu evaluările impactului asupra mediului, care să cuprindă toate categoriile de produse din sectorul în cauză, precum pescuitul de crustacee, acvacultura de coastă, cea desfășurată în larg și cea de apă dulce și să se angajeze în vederea reducerii obstacolelor birocratice existente în calea obținerii permiselor și concesiunilor necesare pentru începerea unei activități de acvacultură durabile, de exemplu prin înființarea unor „ghișee unice”, care să centralizeze într-o singură locație toate formalitățile administrative care trebuie îndeplinite de operatori; invită, de asemenea, statele membre să întocmească planuri strategice pe termen lung pentru a promova dezvoltarea durabilă a acestei activități și Comisia să prezinte propuneri pentru toate măsurile necesare pentru a promova competitivitatea în acest sector, ținând seama de particularitățile fiecărui stat membru;

29.

speră că viitorul Fond European pentru Pescuit, înființat în sprijinul Politicii comune în domeniul pescuitului reformate, va pune la dispoziție linii bugetare specifice pentru dezvoltarea durabilă a acvaculturii și sprijin pentru investițiile în acest sector, cu respectarea celor mai bune practici de mediu, precum și pentru promovarea activității economice și a ocupării forței de muncă, acordând o atenție specială instalațiilor inovatoare din punct de vedere tehnologic care au un impact mai redus asupra mediului (precum sistemele de purificare a apei pentru eliminarea reziduurilor și a poluanților), exploatațiilor care promovează sănătatea și bunăstarea peștilor și formelor durabile de acvacultură;

30.

speră că acest fond va lua în considerare în mod cuvenit necesitatea de a oferi sprijin financiar întreprinderilor din acest sector, în special IMM-urilor și întreprinderilor familiale, în funcție de contribuția acestora la dezvoltarea socială și economică a zonei de coastă, și punându-se accent pe zonele îndepărtate și de frontieră;

31.

sprijină statele membre în simplificarea procedurilor de acordare a licențelor care să încurajeze accesul la situri noi și să faciliteze accesul pe termen lung la siturile existente, în special siturile unde activează IMM-uri și întreprinderi familiale;

32.

subliniază, de asemenea, nevoia de a asigura contribuții financiare mai importante pentru cercetarea științifică, inovare și transferurile de tehnologii în domeniul acvaculturii durabile, biologice, al celei desfășurate în larg și al celei de apă dulce, precum și pentru întreprinderile care doresc să treacă parțial sau integral de la producția tradițională la cea biologică, prin intermediul unor politici sectoriale care să acopere toate aspectele importante, începând cu aprovizionarea și până la optimizarea și promovarea produselor pe piață, cu o gestionare mai eficientă a acestor aspecte în cadrul axelor tematice stabilite conform fondurilor structurale și programelor comunitare;

33.

îndeamnă Comisia să doteze sectorul acvaculturii cu un veritabil instrument de criză economică și să elaboreze sisteme de sprijin pentru a face față dezastrelor naturale biologice (cum ar fi proliferarea fitoplanctonului toxic), dezastrelor provocate de om (precum „Erika” sau „Prestige”) sau fenomenelor meteorologice extreme (cicloane, inundații etc.);

34.

invită Comisia și statele membre să sprijine creșterea experimentală de specii indigene, tehnologiile pentru producția de pești sănătoși și eforturile de combatere a bolilor care apar în sectorul acvaculturii, în vederea diversificării producției comunitare în domeniul acvaculturii, cu scopul de a oferi produse de calitate superioară și cu înaltă valoare adăugată prin încurajarea cercetării și schimburilor de bune practici cu privire la speciile în cauză și la metodele de producție respective, crescând, astfel, competitivitatea produselor de acvacultură în raport cu alte produse alimentare inovatoare;

35.

subliniază necesitatea de a lua măsuri pentru a asigura refacerea stocurilor de specii care sunt tot mai rare în râuri, îndeosebi speciile migratoare care au, în mod tradițional, un impact economic semnificativ asupra populațiilor locale (sturioni, scrumbie, somon etc.), precum și a anumitor specii din mări, și atrage atenția Comisiei și statelor membre asupra necesității de a garanta finanțarea necesară pentru punerea în aplicare a unor astfel de inițiative;

36.

invită Comisia să țină seama de tendința de dezvoltare a instalațiilor pentru acvacultura în larg ca o posibilă soluție la problema disponibilității spațiului pe coastele europene și să țină seama de condițiile climatice și de mediu dificile în care se desfășoară acest tip de acvacultură;

37.

invită Comisia și statele membre să garanteze o formare profesională adecvată în domeniul acvaculturii, să crească competitivitatea sectorului și să încurajeze posibila recalificare a profesioniștilor din sectorul pescuitului pentru a le permite să aplice metodele alternative de gestionare a mediilor acvatice contribuind, în același timp, la crearea de locuri de muncă sigure pentru tinerii din zonele rurale, de coastă și ultraperiferice, în special din regiunile care depind în mare măsură de activitățile de pescuit și de acvacultură;

38.

invită statele membre să aibă în vedere crearea de organizații specializate pentru promovarea produselor de acvacultură; invită, de asemenea, Comisia să extindă domeniul de aplicare a normelor privind organizările comune ale pieței asupra sectorului acvaculturii durabile, să sprijine și să ofere stimulente pentru campanii de promovare la nivelul UE și pe piețele externe;

39.

consideră că dezvoltarea acvaculturii durabile nu poate avea prioritate în fața unei politici stringente privind calitatea, a unor metode de producție ecologice care să respecte bunăstarea animalelor – în ceea privește transportul stocurilor din acvacultură, metodele de sacrificare și comercializarea peștelui viu – a unor standarde riguroase de sănătate și a unui grad înalt de protecție a consumatorului;

40.

invită, în consecință, Comisia să creeze o etichetă de calitate specifică UE pentru produsele de acvacultură, alături de o etichetă pentru produsele de acvacultură ecologice, stabilind reguli stricte în conformitate cu principiile UE privind fabricarea de produse ecologice de înaltă calitate cu scopul de a garanta consumatorului fiabilitatea sistemului de producție și control și trasabilitatea deplină a produselor de acvacultură; încurajează Comisia să ia în considerare posibilitatea utilizării structurilor deja existente de etichetare pentru produsele de acvacultură biologică de înaltă calitate;

41.

este de opinie că producția responsabilă de ingrediente pentru hrana peștilor, inclusiv ingredientele provenite din mediul marin, este o condiție esențială pentru durabilitatea acvaculturii;

42.

invită Comisia să organizeze și să promoveze, în strânsă cooperare cu statele membre, campanii de informare instituționale de promovare a produselor de acvacultură, inclusiv a produselor de acvacultură biologice;

43.

reiterează opiniile deja exprimate în rezoluția sa din 4 decembrie 2008 (25) referitoare la elaborarea unui plan european de gestionare a efectivelor de cormorani și subliniază faptul că reducerea prejudiciilor cauzate de cormorani și de alte păsări de pradă întreprinderilor de acvacultură este un factor esențial în cadrul costurilor de producție și deci pentru supraviețuirea și competitivitatea întreprinderilor în cauză; atrage atenția asupra necesității de a evalua pierderile cauzate de cormorani și alte păsări de pradă în sectorul acvaculturii și de a elabora planuri privind măsurile corective în acest sector;

44.

invită Comisia să ia măsurile solicitate în rezoluția sa din 4 decembrie 2008, menționată mai sus, în special în ceea ce privește introducerea unui plan de gestionare a efectivelor de cormorani, coordonat la nivel european și în mai multe etape, și colectarea unor date științifice privind dimensiunea populațiilor de cormorani; invită Comisia să prezinte propuneri legislative în acest domeniu;

45.

invită Comisia să propună, în strânsă cooperare cu statele membre și ținând seama de diferitele condiții geografice și climatice, de tehnicile de producție utilizate și de caracteristicile speciilor crescute, criterii specifice sustenabile referitoare la bunăstarea peștilor de crescătorie, precum niveluri maxime ale densității de creștere, cantitatea de proteine vegetale și animale care poate fi folosită în alimentația peștilor în diferitele tipuri de crescătorii, și care să ia în considerare factorii specifici legați de creșterea unei anumite specii, nevoile de nutriție ale speciilor de pești crescute, fazele ciclului lor de viață și condițiile de mediu și să promoveze metode de transport și sacrificare care să limiteze sursele de stres, precum și schimbarea apei în iazuri, astfel încât să se garanteze bunăstarea peștilor crescuți în aceste locuri; consideră că obiectivul pe termen lung trebuie să fie de a înlocui, atunci când este posibil, proteinele animale cu proteine vegetale pentru toate speciile, ținând seama de nevoile nutriționale ale acestora, precum și că ar trebui să se acorde prioritate maximă cercetării strategice în domeniul substituenților pentru ingredientele esențiale, având în vedere că cercetările legate de substanțe nutritive esențiale și de modalitatea de obținere a acestora din surse alternative, cum ar fi microalgele și drojdia, ar putea reduce necesarul de făină de pește pe termen lung;

46.

invită Comisia să extindă domeniul de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1/2005 al Consiliului privind protecția animalelor în timpul transportului (26), astfel încât să limiteze transportul peștelui pe distanțe lungi, promovând astfel producția de icre și puiet la nivel local și încurajând sacrificarea în apropierea exploatației piscicole;

47.

invită Comisia să se asigure că aprovizionarea cu materii prime utilizate pentru alimentația peștilor se realizează în condiții ecologice și că aceasta nu are un impact negativ asupra ecosistemelor din care sunt obținute ingredientele în cauză;

48.

invită Comisia să se asigure că sunt evitate procedurile dinainte de sacrificare clasificate de către Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) ca fiind nocive pentru bunăstarea peștilor; metodele de sacrificare, cum ar fi asfixierea în baie de gheață, în timpul cărora, potrivit EFSA, peștii își păstrează cunoștința o lungă perioadă de timp înainte de a deceda, ar trebui interzise;

49.

îndeamnă Comisia să elaboreze orientări tehnice specifice privind certificarea hranei destinate peștilor produsă în mod sustenabil;

50.

invită Comisia și statele membre să depună toate eforturile pentru a se asigura că legislația comunitară este aplicată în mod riguros în întreg lanțul produselor de acvacultură, inclusiv alimentația și materia primă pentru alimentație importate din țări terțe;

51.

invită Comisia să evalueze la fața locului metodele de producție din fermele piscicole situate în afara Uniunii Europene și să prezinte un raport cu privire la eventualele pericole pentru sănătate;

52.

subliniază faptul că este necesar ca produsele alimentare de origine acvatică fabricate sau importate în UE să respecte standarde înalte în materie de protecție a mediului și a sănătății și siguranței consumatorilor;

53.

invită Comisia să depună toate eforturile posibile pentru a garanta că principiul recunoașterii reciproce și cel al liberei circulații a bunurilor sunt aplicate produselor farmaceutice curative sau profilactice utilizate în acvacultură și pentru a promova acorduri de reciprocitate cu țările terțe care dispun de cunoștințe avansate în acest sector și să promoveze introducerea de bune practici de către alte țări și organisme internaționale;

54.

reiterează importanța efectuării de controale sistematice în locurile care oferă acces la piața internă și în punctele-cheie de import cu scopul de a oferi consumatorilor garanția ireproșabilă că produsele de acvacultură importate din țări terțe sunt supuse unor controale de calitate stricte efectuate în mod sistematic și că respectă, în consecință, pe deplin legislația UE în materie de igienă și sănătate publică;

55.

invită Comisia și statele membre să apere aceste principii atât în cadrul OMC, cât și în orice alte forumuri instituționale relevante;

56.

invită Comisia să sprijine, în cadrul politicii UE de cooperare cu țările terțe, măsuri de sprijin și formare profesională menite să ajute la promovarea acvaculturii durabile și la o mai mare sensibilizare a acvacultorilor din țările în cauză față de o politică a calității și față de standarde de producție îmbunătățite, în special în ceea ce privește mediul, igiena și standardele sociale din acest sector;

57.

invită Comisia să prezinte un raport privind standardele sociale și de mediu în sectorul acvaculturii în afara UE și să examineze modalitățile de îmbunătățire a furnizării de informații către consumatori;

58.

invită Comisia să lanseze studii de evaluare a impactului cu privire la posibilele efecte pe care acordurile comerciale comunitare le-ar putea avea asupra sectorului acvaculturii;

59.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.