EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32008R1107

Regulamentul (CE) nr. 1107/2008 al Comisiei din 7 noiembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2003/2003 al Parlamentului European și al Consiliului privind îngrășămintele, în sensul adaptării anexelor I și IV ale acestuia la progresul tehnic (Text cu relevanță pentru SEE)

JO L 299, 8.11.2008, p. 13–16 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (HR)

Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 15/07/2022; abrogare implicită prin 32019R1009

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2008/1107/oj

8.11.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 299/13


REGULAMENTUL (CE) NR. 1107/2008 AL COMISIEI

din 7 noiembrie 2008

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2003/2003 al Parlamentului European și al Consiliului privind îngrășămintele, în sensul adaptării anexelor I și IV ale acestuia la progresul tehnic

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2003/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 octombrie 2003 privind îngrășămintele (1), în special articolul 31 alineatele (1) și (3),

întrucât:

(1)

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 2003/2003 prevede că un îngrășământ care aparține unui tip de îngrășământ prevăzut la anexa I și care îndeplinește condițiile stabilite de regulamentul respectiv poate purta denumirea de „îngrășământ CE”.

(2)

Sulfatul de amoniu și azotatul de calciu (nitrocalcarul) sunt ambele menționate ca și tipuri de îngrășăminte în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 2003/2003. Cu toate acestea, combinațiile acestor două tipuri de îngrășăminte nu pot purta denumirea de „îngrășământ CE”. Deoarece combinațiile de sulfat de amoniu și azotat de calciu (nitrocalcar) au fost utilizate cu succes în două state membre, astfel de combinații ar trebui să fie recunoscute ca și „îngrășăminte CE”, astfel încât acestea să poată fi puse mai ușor la dispoziția agricultorilor de pe întreg teritoriul Comunității.

(3)

Multe dintre tipurile de îngrășăminte cu nutrienți principali care conțin azot, menționate în anexa I, au tendința să elibereze azotul prea rapid pentru ca culturile să poată beneficia pe deplin de acesta și, prin urmare, azotul în exces poate provoca daune mediului înconjurător.

(4)

În ceea ce privește două tipuri de îngrășăminte CE menționate în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 2003/2003, adăugarea diciandiamidei, care face parte dintre substanțele cunoscute sub numele de inhibitori de nitrificare, poate preveni astfel de potențiale daune pentru mediul înconjurător. Alte tipuri de îngrășăminte CE pot conține azot sub o altă formă, pentru care inhibitorii de nitrificare nu sunt eficace. Pentru aceste alte tipuri, inhibitorii de urează pot oferi o soluție satisfăcătoare.

(5)

Pentru a permite un acces mai larg la beneficiile agronomice și de mediu ale inhibitorilor de nitrificare și de urează, ar trebui autorizată utilizarea acestora pentru cele mai multe tipuri de îngrășăminte cu azot și ar trebui autorizate mai multe tipuri de inhibitori.

(6)

Prin urmare, ar trebui introdusă în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 2003/2003 o listă cu inhibitorii de nitrificare și de urează autorizați.

(7)

Anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 2003/2003 furnizează descrieri detaliate ale metodelor de analiză care vor fi utilizate pentru măsurarea conținutului de nutrienți al îngrășămintelor CE. Aceste descrieri, în măsura în care se referă la concentrația de iod, trebuie să fie ajustate pentru a dispune de valorile de analiză corecte.

(8)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 2003/2003 ar trebui modificat în consecință.

(9)

Măsurile prevăzute în acest regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului înființat prin articolul 32 al Regulamentului (CE) nr. 2003/2003,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 2003/2003 se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament.

(2)   Anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 2003/2003 se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 7 noiembrie 2008.

Pentru Comisie

Günter VERHEUGEN

Vicepreședinte


(1)  JO L 304, 21.11.2003, p. 1.


ANEXA I

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 2003/2003 se modifică după cum urmează:

1.

În tabelul A.1, intrarea pentru tipul de îngrășământ 4 „sulfat de amoniu” se înlocuiește cu următorul text:

„4

Sulfat de amoniu

Produs obținut pe cale chimică care conține, ca și component principal, sulfat de amoniu, eventual cu până la 15 % azotat de calciu (nitrocalcar).

19,7 % N

Azotul exprimat ca azot total

Conținut maxim de azot nitric 2,2 % N, dacă se adaugă azotat de calciu (nitrocalcar).

Atunci când este comercializat sub forma unei combinații de sulfat de amoniu și azotat de calciu (nitrocalcar), denumirea trebuie să includă «cu până la 15 % azotat de calciu (nitrocalcar)».

Azot amoniacal.

Azot total, dacă se adaugă azotat de calciu (nitrocalcar).”

2.

În tabelul A.1, înregistrările pentru tipurile de îngrășăminte 16, 17 și nota de subsol (a) sunt eliminate. Tipul 18 devine tipul 16.

3.

Se adaugă următorul punct F:

„F.   Inhibitori de nitrificare și de urează

Inhibitorii de nitrificare și de urează menționați în tabelele F.1 și F.2 de mai jos pot fi adăugați tipurilor de îngrășăminte azotate menționate la punctele A.1, B.1, B.2, B.3, C.1 și C.2 din anexa I, sub rezerva următoarelor dispoziții:

1.

cel puțin 50 % din conținutul total de azot al îngrășământului este constituit din formele de azot specificate în coloana 3;

2.

nu fac parte din tipurile de îngrășăminte menționate în coloana 4.

Îngrășămintelor cărora le-a fost adăugat un inhibitor de nitrificare menționat în tabelul F.1 li se adaugă la denumirea tipului lor mențiunea «cu inhibitor de nitrificare ([desemnarea tipului de inhibitor de nitrificare])».

Îngrășămintelor cărora le-a fost adăugat un inhibitor de urează menționat în tabelul F.2 li se adaugă la denumirea tipului lor mențiunea «cu inhibitor de urează ([desemnarea tipului de inhibitor de urează])».

Persoana responsabilă de comercializare trebuie să furnizeze, împreună cu fiecare ambalaj sau transport în vrac, informații tehnice cât se poate de complete. Aceste informații trebuie să îi permită utilizatorului în special să determine dozele și perioadele de aplicare, în funcție de culturile pentru care îngrășământul este utilizat.

Noi inhibitori de nitrificare sau de urează pot fi incluși în tabelele F.1 sau F.2 după evaluarea dosarelor tehnice prezentate în conformitate cu orientările care trebuie elaborate pentru acești compuși.

F.1.   Inhibitori de nitrificare

Nr.

Desemnarea tipului și a compoziției inhibitorului de nitrificare

Conținutul minim și maxim de inhibitor ca procentaj din masa azotului total prezent sub formă de azot amoniacal și azot ureic

Tipuri de îngrășăminte CE pentru care inhibitorul nu poate fi utilizat

Descrierea inhibitorilor de nitrificare cu care sunt autorizate amestecurile

Date despre proporția permisă

1

2

3

4

5

1

Diciandiamidă

Nr. ELINCS 207-312-8

Minimum 2,25

Maximum 4,5

 

 


F.2.   Inhibitori de urează

Nr.

Desemnarea tipului și a compoziției inhibitorului de urează

Conținutul minim și maxim de inhibitor ca procentaj din masa azotului total prezent sub formă de azot ureic

Tipuri de îngrășăminte CE pentru care inhibitorul nu poate fi utilizat

Descrierea inhibitorilor de urează cu care sunt autorizate amestecurile

Date despre proporția permisă

1

2

3

4

5

1

N-(n-butil)tiofosforic triamidă (NBPT)

Nr. ELINCS 435-740-7

Minimum 0,09

Maximum 0,20”

 

 


ANEXA II

Punctul B din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 2003/2003 se modifică după cum urmează:

1.

În nota de la punctul 4.11 de la metoda 2.3.2, al doilea, al treilea și al patrulea paragraf se înlocuiesc cu următorul text:

„Se titrează cu soluție de iod (I2) 0,05 mol/l, folosind ca indicator o soluție amidon.

1 ml de soluție de iod (I2) 0,05 mol/l corespunde la 0,01128 g SnCl2·2H2O.

Cel puțin 80 % din staniul total prezent în soluția astfel preparată trebuie să fie sub formă bivalentă. Pentru titrare trebuie să se folosească cel puțin 35 ml soluție de iod (I2) 0,05 mol/l.”

2.

În nota de la punctul 4.11 de la metoda 2.6.1, al doilea, al treilea și al patrulea paragraf se înlocuiesc cu următorul text:

„Se titrează cu soluție de iod (I2) 0,05 mol/l, folosind ca indicator o soluție amidon.

1 ml de soluție de iod (I2) 0,05 mol/l corespunde la 0,01128 g SnCl2·2H2O.

Cel puțin 80 % din staniul total prezent în soluția astfel preparată trebuie să fie sub formă bivalentă. Pentru titrare trebuie să se folosească cel puțin 35 ml soluție de iod (I2) 0,05 mol/l.”


Top