09/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

53

L 344/76

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

(1)

Este oportun ca Directiva 91/308/CEE (4), denumită în continuare „directiva”, unul dintre principalele instrumentele internaționale de combatere a spălării banilor, să fie actualizată în conformitate cu concluziile Comisiei și cu solicitările exprimate de Parlamentul European și de statele membre. Astfel, directiva nu ar trebui să reflecte doar cele mai bune practici internaționale în materie ci, de asemenea, ar trebui să stabilească în continuare un standard înalt de protecție a sectorului financiar și a altor activități vulnerabile împotriva efectelor dăunătoare ale criminalității.

(2)

Acordul General pentru Schimbul de Servicii (GATS) permite membrilor să adopte măsurile necesare de protecție a moralei publice și măsuri prudențiale, inclusiv pentru a asigura stabilitatea și integritatea sistemului financiar. Aceste măsuri nu trebuie să impună restricții care să depășească ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective.

(3)

Directiva nu stabilește clar autoritățile statului membru care ar trebui să primească rapoarte privind tranzacții suspecte de la sucursalele instituțiilor de credit și financiare cu sediul într-un alt stat membru, nici autoritățile statului membru care au responsabilitatea de a asigura respectarea directivei de către sucursalele respective. Autoritățile statelor membre în care se află sucursala ar trebui să primească aceste rapoarte și să își exercite responsabilitățile menționate.

(4)

Această împărțire a responsabilităților ar trebui să fie stabilită clar în cadrul directivei, printr-o modificare a definiției „instituției de creditare” și a „instituției financiare”.

(5)

Parlamentul European și-a exprimat îngrijorarea privind faptul că activitățile caselor de schimb valutar („birouri de schimb”) și ale societăților de transfer de bani sunt vulnerabile față de spălarea banilor. Aceste activități ar trebui reglementate de prezenta directivă. Pentru a elimina orice îndoială în această privință, directiva ar trebui să confirme clar includerea acestor activități.

(6)

Pentru a asigura o acoperire cât mai completă a sectorului financiar este necesară precizarea explicită a faptului că directiva se aplică și activităților firmelor de investiții definite în Directiva 93/22/CEE a Consiliului din 10 mai 1993 privind serviciile de investiții în domeniul valorilor mobiliare (5).

(7)

Directiva nu obligă statele membre decât la combaterea spălării profiturilor obținute din traficul de droguri. În ultimii ani s-a manifestat tendința de a defini într-un sens mai amplu spălarea banilor pe baza unei plaje mai largi de delicte principale sau secundare, reflectată, de exemplu, de revizuirea din 1996 a celor 40 de recomandări ale Grupului de acțiune financiară internațională (GAFI), principalul organism internațional de combatere a spălării banilor.

(8)

Lărgirea gamei de delicte principale facilitează raportarea tranzacțiilor suspecte și cooperarea internațională în materie. În consecință, directiva ar trebui actualizată în acest sens.

(9)

În Acțiunea comună 98/699/JAI din 3 decembrie 1998 adoptată de Consiliu privind spălarea banilor, identificarea, urmărirea, înghețarea, sechestrarea și confiscarea instrumentelor și profiturilor din delicte (6), statele membre au convenit ca toate delictele grave, așa cum sunt definite în acțiunea comună, să devină delict principal în scopul incriminării spălării de bani.

(10)

Suprimarea crimei organizate, în special, este strâns legată de măsurile de combatere a spălării banilor. Prin urmare, lista delictelor principale ar trebui adaptată în consecință.

(11)

Directiva impune obligații referitoare în primul rând la raportarea tranzacțiilor suspecte. Ar fi mai adecvat și în mai mare consonanță cu viziunea Planului de Acțiune pentru Combaterea Crimei Organizate (7) să se extindă interzicerea spălării banilor prevăzută de directivă.

(12)

La 21 decembrie 1998 Consiliul adoptă Acțiunea comună 98/733/JAI privind incriminarea ca delict penal a apartenenței la o organizație criminală din statele membre ale Uniunii Europene (8). Acțiunea comună reflectă acordul statelor membre asupra necesității unei abordări comune în acest domeniu.

(13)

Conform directivei, rapoartele privind tranzacțiile suspecte sunt elaborate de sectorul financiar, în special de instituțiile de creditare din fiecare stat membru. Există dovezi că întărirea controalelor în sectorul financiar i-a impulsionat pe spălătorii de bani să caute metode alternative pentru a ascunde proveniența profiturilor obținute din activități criminale.

(14)

În rândul spălătorilor de bani se manifestă tendința de a face apel din ce în ce mai mult la activități fără caracter financiar. Această constatare este confirmată de activitatea GAFI privind tehnicile și tipologiile de spălare a banilor.

(15)

Obligațiile enunțate în directivă privind identificarea clienților, evidența și raportarea tranzacțiilor suspecte ar trebui extinse la un număr limitat de activități și profesiuni care au dovedit a fi vulnerabile la spălarea banilor.

(16)

Notarii și membrii profesiunilor juridice independente, așa cum sunt definiți în statele membre, ar trebui să intre sub incidența dispozițiilor directivei atunci când participă la tranzacții financiare sau corporative, inclusiv atunci când consiliază pe probleme fiscale, când există un risc major de a se abuza de serviciile acestor profesioniști în scopul spălării profiturilor obținute din activități criminale.

(17)

Totuși, în cazurile în care membrii independenți ai profesiunilor juridice, recunoscuți și controlați legal, cum ar fi avocații, evaluează poziția juridică a unui client sau reprezintă un client într-un proces, nu ar fi oportun ca directiva să le impună raportarea, în legătură cu aceste activități, a unor eventuale suspiciuni privind spălarea de bani. Este indicat să se exonereze de orice obligație de a raporta informațiile obținute înainte, în timpul sau după desfășurarea procesului sau în timpul evaluării situației juridice a unui client. Astfel, consilierea juridică rămâne supusă obligației de păstrare a secretului profesional cu excepția cazului în care consilierul juridic participă la activități de spălare a banilor, consilierea juridică este oferită în scopul spălării banilor sau avocatul știe că clientul dorește consiliere juridică în scopul spălării banilor.

(18)

Serviciile direct comparabile trebuie să fie tratate în același mod când sunt practicate de oricare dintre profesioniștii la care se referă prezenta directivă. Pentru a asigura respectarea drepturilor prevăzute în Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (CEDH) și în Tratatul Uniunii Europene, în cazul auditorilor, contabililor externi și consilierilor fiscali care, în unele state membre, pot apăra sau reprezenta un client în cadrul unei acțiuni judiciare sau pot evalua situația juridică a unui client, informațiile pe care le obțin în exercitarea acestor activități nu trebuie să fie supuse obligației de raportare în conformitate cu directiva.

(19)

Directiva face referire, pe de o parte, la „autoritățile responsabile de combaterea spălării banilor” la care trebuie trimise rapoartele privind operațiunile suspecte și, pe de altă parte, la autoritățile îndreptățite prin legi sau regulamente să supravegheze activitatea oricăror instituții sau persoane care intră sub incidența directivei („autoritățile competente”). Se înțelege că directiva nu obligă statele membre să creeze astfel de „autorități competente” dacă acestea nu există și că asociațiile barourilor și alte organisme cu autoreglementare ale profesiunilor independente nu reprezintă „autorități competente”.

(20)

În cazul notarilor și juriștilor independenți, statele membre au dreptul, pentru a respecta obligația acestor profesioniști de a păstra discreția privind clienții, să nominalizeze barourile sau alte organisme cu autoreglementare ale profesiunilor independente drept organisme cărora acești profesioniști le pot adresa rapoarte privind posibile cazuri de spălare a banilor. Normele care reglementează regimul acestor rapoarte și posibila lor transmitere la „autoritățile responsabile de combaterea spălării banilor” și, în general, formele de cooperare între barouri sau organismele profesionale și aceste autorități trebuie determinate de către statele membre,

1.

Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 1

În sensul prezentei directive:

2.

Se inserează următorul articol:

„Articolul 2a

Statele membre asigură faptul că obligațiile stabilite în prezenta directivă sunt impuse următoarelor instituții:

și următoarele persoane juridice sau fizice aflate în exercițiul funcțiunii:

3.

Articolul 3 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 3

(1)   Statele membre se asigură că instituțiile și persoanele menționate în prezenta directivă solicită identificarea prin documente justificative a clienților atunci când inițiază relații de afaceri, în special în cazul în care clienții sunt instituții, când clienții își deschid un cont sau un cont de economii sau când li se oferă facilități legate de depozitarea valorilor.

(2)   Cerința de a realiza identificarea se aplică și la orice tranzacție cu altfel de clienți decât cei menționați la alineatul (1), care implică o sumă de peste 15 000 EUR, fie că tranzacția este efectuată într-o singură operație, fie în mai multe operații care par să aibă legătură una cu alta. Atunci când suma nu se cunoaște în momentul efectuării tranzacției, instituția sau persoana în cauză recurge la identificare imediat ce a aflat suma și stabilește că pragul a fost atins.

(3)   Prin derogare de la alineatele precedente, cerința de realiza identificarea în cazul polițelor de asigurare eliberate de societățile de asigurări în sensul Directivei 92/96/CEE a Consiliului din 10 noiembrie 1992 pentru coordonarea dispozițiilor legale, administrative și de reglementare cu privire la asigurarea de viață directă (Directiva a treia privind asigurarea de viață) (14), în cazurile în care societățile de asigurări efectuează activități reglementate de această directivă, nu se aplică atunci când valoarea primei periodice care se plătește într-un an nu depășește 1 000 EUR sau când se plătește o singură primă de 2 500 EUR sau mai puțin. Dacă valoarea primei periodice sau valorile care se plătesc într-un an cresc astfel încât depășesc pragul de 1 000 EUR, identificarea este obligatorie.

(4)   Statele membre pot specifica faptul că realizarea identificării nu este obligatorie pentru polițele de asigurare privind sisteme de pensii încheiate pe baza unui contract de angajare sau datorită ocupației asiguratului, cu condiția ca aceste polițe să nu conțină nici o clauză de renunțare și să nu fie folosite ca garanție pentru un credit.

(5)   Prin derogare de la alineatele anterioare, toți clienții cazinourilor se vor identifica atunci când cumpără sau vând fise de joc cu o valoare de peste 1 000 EUR.

(6)   Cazinourile aflate sub supravegherea statului se consideră că au respectat obligația de identificare stabilită în prezenta directivă dacă înregistrează și identifică clienții imediat la intrare, indiferent de numărul de fise cumpărate.

(7)   În cazul existenței unor suspiciuni dacă clienții menționați în alineatele anterioare acționează în nume propriu, sau dacă este sigur că nu acționează în nume propriu, instituțiile și persoanele menționate în prezenta directivă iau măsuri rezonabile pentru a obține informații privind identitatea reală a persoanelor în numele cărora acționează clientul.

(8)   Instituțiile și persoanele menționate în prezenta directivă efectuează această identificare chiar dacă valoarea tranzacției este mai mică decât pragul stabilit, oricând există o suspiciune de spălare de bani.

(9)   Instituțiile și persoanele care fac obiectul prezentei directive nu sunt supuse cerințelor de identificare prevăzute în prezentul articol dacă clientul este o instituție de creditare sau financiară menționată în prezenta directivă sau o instituție de creditare sau financiară situată într-o țară terță care impune, în opinia statului membru relevant, cerințe echivalente celor cuprinse în prezenta directivă.

(10)   Statele membre pot dispune că cerințele de identificare referitoare la tranzacțiile menționate în alineatele (3) și (4) sunt îndeplinite dacă se stabilește că plata aferentă tranzacției este debitată dintr-un cont deschis în numele clientului la o instituție de credit reglementată de prezenta directivă în conformitate cu cerințele specificate în alineatul (1).

(11)   Statele membre asigură în orice situație că instituțiile și persoanele care fac obiectul prezentei directive iau măsuri specifice corespunzătoare pentru compensarea riscului major de spălare de bani care apare la stabilirea de relații de afaceri sau la inițierea unei tranzacții cu un client care nu a fost prezent fizic în vederea identificării (tranzacții care nu au loc «față în față»). Astfel de măsuri asigură stabilirea identității clientului, de exemplu, solicitându-se ca dovezi documente suplimentare sau măsuri suplimentare pentru verificarea sau certificarea documentelor furnizate sau confirmarea de către o instituție aflată sub incidența prezentei directive sau solicitându-se ca prima plată a operațiilor să fie efectuată printr-un cont deschis în numele clientului la o instituție de creditare reglementată de prezenta directivă. Procedurile de control intern prevăzute în articolul 11 alineatul (1) țin cont în special de aceste măsuri.

4.

La articolele 4, 5, 8 și 10 temenii „instituții de creditare și financiare” se înlocuiesc cu „instituții și persoane reglementate de prezenta directivă”.

5.

Articolul 6 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 6

(1)   Statele membre se asigură că instituțiile și persoanele reglementate de prezenta directivă, precum și directorii și angajații acestora cooperează în totalitate cu autoritățile responsabile pentru combaterea spălării banilor:

(2)   Informațiile menționate la alineatul (1) se trimit la autoritățile responsabile de combaterea spălării banilor din statul membru pe al cărui teritoriu este situată instituția sau persoana care trimite informațiile. Persoana sau persoanele desemnate de instituții și persoanele în conformitate cu procedurile prevăzute în articolul 11 alineatul (1) litera (a) transmit informațiile în mod normal.

(3)   În cazul notarilor și membrilor independenți ai profesiunilor juridice menționați la articolul 2a alineatul (5), statele membre pot desemna un organism cu autoreglementare al profesiei respective drept autoritate care trebuie să fie informată despre faptele prevăzute în alineatul (1) litera (a) și, în acest caz, stabilește formele de cooperare adecvate între organismul respectiv și autoritățile responsabile de combaterea spălării banilor.

Statele membre nu sunt obligate să aplice obligațiile prevăzute în alineatul (1) notarilor, membrilor independenți ai profesiunilor juridice, auditorilor, contabililor externi și consilierilor fiscali referitor la informațiile pe care aceștia le primesc sau le obțin de la unul dintre clienții lor, în timpul evaluării situației juridice a clientului sau în cursul apărării sau reprezentării clientului respectiv într-o acțiune în instanță sau în legătură cu o acțiune în instanță, inclusiv în cazul consilierii privind înaintarea unei acțiuni în instanță sau evitarea acesteia, indiferent dacă aceste informații sunt primite sau obținute înainte, în timpul sau după acțiunile în instanță.”

6.

Articolul 7 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 7

Statele membre se asigură că instituțiile și persoanele reglementate de prezenta directivă se abțin de la efectuarea tranzacțiilor despre care știu sau bănuiesc că sunt legate de spălarea banilor până la înștiințarea autorităților menționate în articolul 6. În condițiile stabilite de legislația națională, autoritățile pot cere ca operațiunea să nu fie executată. Atunci când o astfel de tranzacție este suspectă de spălare de bani și când abținerea este imposibilă sau este de natură să împiedice eforturile de urmărire a beneficiarilor operațiunii bănuite a fi spălare de bani, instituția și persoanele în cauză anunță autoritățile imediat după aceea.”

7.

Textul actual devine alineatul (1) și următorul text se adaugă la articolul 8:

„(2)   Statele membre nu sunt obligate, în conformitate cu prezenta directivă, să aplice obligația prevăzută în alineatul (1) profesiunilor menționate în al doilea paragraf din articolul 6 alineatul (3).”

8.

Articolul 9 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 9

Dezvăluirea cu bună credință către autoritățile responsabile de combaterea spălării de bani de către o instituție sau persoană menționată în prezenta directivă sau de către un angajat sau director al unei astfel de instituții sau persoane, a informațiilor prevăzute în articolele 6 și 7, nu constituie o încălcare a vreunei restricții privind dezvăluirea informațiilor impuse prin contract sau prin orice dispoziții legale, de reglementare sau administrative și nu angajează răspunderea instituției, persoanei sau directorilor sau angajaților acesteia în nici un mod.”

9.

Paragraful următor se adaugă la articolul 10:

„Statele membre se asigură că organismele de supraveghere împuternicite prin dispoziții legale sau de reglementare să supravegheze piețele bursiere, de schimb valutar și financiare informează autoritățile responsabile de combaterea spălării banilor dacă descoperă fapte care pot constitui dovezi de spălare de bani.”

10.

Articolul 11 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 11

(1)   Statele membre se asigură că instituțiile și persoanele vizate de prezenta directivă:

Atunci când o persoană fizică care se încadrează în prevederile unuia din articolul 2a alineatele (3) - (7) își exercită activitățile profesionale ca angajat al unei persoane juridice, obligațiile din prezentul articol se aplică persoanei juridice respective și nu persoanei fizice.

(2)   Statele membre se asigură că instituțiile și persoanele reglementate de prezenta directivă au acces la informații actualizate privind practicile spălătorilor de bani și indicații care pot duce la recunoașterea tranzacțiilor suspecte.”

11.

În articolul 12 termenul „instituțiile de creditare sau financiare menționate în articolul 1” se înlocuiește cu „instituțiile și persoanele menționate în articolul 2a.”