EUR-Lex Access to European Union law
This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 02015R0848-20220109
Regulation (EU) 2015/848 of the European Parliament and of the Council of 20 May 2015 on insolvency proceedings (recast)
Consolidated text: Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență (reformare)
Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență (reformare)
Acest text consolidat nu poate include următoarele modificări:
Act de modificare | Tipul de modificarea | Subdviziunea vizată | Data intrării în vigoare |
---|---|---|---|
32023R2844 | modificat prin | articol 42 alineat 3 teză 1 | 01/05/2025 |
32023R2844 | modificat prin | articol 53 | 01/05/2025 |
32023R2844 | modificat prin | articol 57 alineat 3 teză 1 | 01/05/2025 |
02015R0848 — RO — 09.01.2022 — 003.001
Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.
REGULAMENTUL (UE) 2015/848 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență (JO L 141 5.6.2015, p. 19) |
Astfel cum a fost modificat prin:
|
|
Jurnalul Oficial |
||
NR. |
Pagina |
Data |
||
REGULAMENTUL (UE) 2017/353 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 15 februarie 2017 |
L 57 |
19 |
3.3.2017 |
|
REGULAMENTUL (UE) 2018/946 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 4 iulie 2018 |
L 171 |
1 |
6.7.2018 |
|
REGULAMENTUL (UE) 2021/2260 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 15 decembrie 2021 |
L 455 |
4 |
20.12.2021 |
Rectificat prin:
REGULAMENTUL (UE) 2015/848 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI
din 20 mai 2015
privind procedurile de insolvență
(reformare)
CAPITOLUL I
DISPOZIȚII GENERALE
Articolul 1
Domeniul de aplicare
Prezentul regulament se aplică procedurilor colective publice, inclusiv procedurilor provizorii, care se întemeiază pe legislația privind insolvența și în cadrul cărora, în scopul salvării, al ajustării datoriilor, al reorganizării sau al lichidării:
activele unui debitor sunt indisponibilizate integral sau parțial și este desemnat un practician în insolvență;
activele și activitatea unui debitor fac obiectul controlului sau supravegherii de către o instanță; sau
o suspendare temporară a unei proceduri de executare individuale este acordată de o instanță sau prin efectul legii, pentru a permite desfășurarea de negocieri între debitor și creditorii acestuia, cu condiția ca procedura în cazul căreia se dispune suspendarea: să prevadă măsuri adecvate de protecție a masei credale și, dacă nu se ajunge la un acord, să preceadă uneia dintre procedurile menționate la litera (a) sau (b).
În cazul în care procedurile menționate la prezentul alineat pot fi deschise în situația în care insolvența este doar presupusă, obiectivul procedurilor este de a evita insolvența debitorului sau încetarea activității sale comerciale.
Procedurile menționate la prezentul alineat sunt enumerate în anexa A.
Prezentul regulament nu se aplică procedurilor menționate la alineatul (1) referitoare la:
întreprinderile de asigurare;
instituțiile de credit;
firmele de investiții și alte firme, instituții și întreprinderi, în măsura în care acestea fac obiectul Directivei 2001/24/CE; sau
organismele de plasament colectiv.
Articolul 2
Definiții
În sensul prezentului regulament:
„proceduri colective” înseamnă procedurile care cuprind toți creditorii debitorului sau o parte semnificativă a acestora, cu condiția ca, în acest din urmă caz, procedurile să nu afecteze creanțele creditorilor care nu sunt implicați în respectivele proceduri;
„organisme de plasament colectiv” înseamnă organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), conform definiției din Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului ( 1 ), și fonduri de investiții alternative (FIA), conform definiției din Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului ( 2 );
„debitor în posesie” înseamnă un debitor împotriva căruia a fost deschisă o procedură de insolvență care nu implică neapărat numirea unui practician în insolvență sau transferul complet al drepturilor și competențelor de administrare a activelor debitorului către un practician în insolvență și în cadrul căreia debitorul își păstrează, prin urmare, total sau cel puțin parțial, controlul asupra activelor și activității sale;
„proceduri de insolvență” înseamnă procedurile enumerate în anexa A;
„practician în insolvență” înseamnă orice persoană sau organism a cărui funcție, inclusiv provizorie, este de a:
verifica și de a admite creanțele înaintate în cadrul procedurii de insolvență;
reprezenta interesul colectiv al creditorilor;
administra, fie integral sau parțial, activele debitorului care au fost indisponibilizate;
lichida activele menționate la punctul (iii); sau
supraveghea administrarea activității debitorului.
Persoanele și organele menționate la primul paragraf sunt enumerate în anexa B;
„instanță” înseamnă:
la articolul 1 alineatul (1) literele (b) și (c), articolul 4 alineatul (2), articolele 5 și 6, articolul 21 alineatul (3), articolul 24 alineatul (2) litera (j), articolele 36 și 39 și articolele 61-77, organismul judiciar al unui stat membru;
la toate celelalte articole, organismul judiciar sau orice altă autoritate competentă dintr-un stat membru abilitată să deschisă o procedură de insolvență, să confirme o astfel de deschidere sau să ia hotărâri pe parcursul acestei proceduri;
„hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență” include:
hotărârea oricărei instanțe de a deschide o procedură de insolvență sau de a confirma deschiderea unei astfel de proceduri; și
hotărârea unei instanțe de numire a unui practician în insolvență.
„momentul deschiderii procedurii” înseamnă momentul de la care hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență își produce efectele, indiferent dacă hotărârea este definitivă sau nu;
„statul membru în care sunt situate activele” înseamnă:
în cazul acțiunilor nominative ale societăților, altele decât cele menționate la punctul (ii), statul membru pe teritoriul căruia își are sediul social societatea care a emis acțiunile;
în cazul instrumentelor financiare a căror proprietate se dovedește printr-o înscriere într-un registru sau într-un cont ținut de un intermediar sau în numele unui intermediar („titluri în formă dematerializată”), statul membru în care este ținut registrul sau contul în care s-au făcut înscrierile;
în cazul fondurilor bănești deținute în conturile unei instituții de credit, statul membru indicat în IBAN al contului sau, în cazul fondurilor bănești deținute în conturile unei instituții de credit care nu are IBAN, statul membru în care instituția de credit titulară a conturilor își are administrația centrală ori, dacă acel cont este deschis la o sucursală, o filială sau un alt sediu, statul membru în are se află sucursala, filiala sau sediul;
în cazul bunurilor și drepturilor pe care proprietarul sau titularul le înscrie într-un registru public, altele decât cele menționate la punctul (i), statul membru sub a cărui autoritate este ținut registrul;
în cazul brevetelor europene, statul membru pentru care se acordă brevetul european;
în cazul drepturilor de autor și al drepturilor conexe, statul membru pe teritoriul căruia titularul acestor drepturi își are reședința obișnuită sau sediul social;
în cazul bunurilor corporale, altele decât cele menționate la punctele (i) – (iv), statul membru pe teritoriul căruia sunt situate bunurile respective;
în cazul creanțelor față de terți, altele decât cele referitoare la activele menționate la punctul (iii), statul membru pe teritoriul căruia terțul debitor își are centrul intereselor principale, stabilit conform articolului 3 alineatul (1);
„sediu” înseamnă orice loc de derulare de operațiuni unde un debitor exercită sau a exercitat în ultimele trei luni înainte de cererea de deschidere a procedurii principale de insolvență, în mod netranzitoriu, o activitate economică care presupune mijloace umane și active;
„creditor local” înseamnă un creditor ale cărui creanțe față de un debitor s-au născut în urma sau în legătură cu anumite operațiuni derulate într-un sediu situat în alt stat membru decât cel în care se află centrul intereselor principale ale debitorului;
„creditor străin” înseamnă un creditor care își are reședința obișnuită, domiciliul sau sediul social într-un alt stat membru decât statul în care s-a deschis procedura, inclusiv autoritățile fiscale și autoritățile de securitate socială din statele membre;
„grup de societăți” înseamnă o întreprindere-mamă, alături de toate întreprinderile-filială ale acesteia;
„întreprindere-mamă” înseamnă o întreprindere care controlează, fie direct, fie indirect, una sau mai multe întreprinderi-filială. O întreprindere care întocmește situații financiare consolidate în conformitate cu Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului ( 3 ), este considerată a fi o întreprindere-mamă.
Articolul 3
Competența internațională
În cazul unei societăți sau persoane juridice, centrul intereselor principale este prezumat a fi, până la proba contrarie, locul unde se află sediul social. Această prezumție se aplică doar dacă sediul social nu s-a mutat într-un alt stat membru în cele trei luni anterioare solicitării de deschidere a procedurii de insolvență.
În cazul unei persoane fizice care exercită o activitate independentă sau o activitate profesională, centrul intereselor principale se presupune a fi locul principal de desfășurare a activității, în absența unor probe care ar dovedi contrariul. Această prezumție se aplică doar dacă locul principal de desfășurare a activității nu s-a mutat într-un alt stat membru în cele trei luni anterioare solicitării de deschidere a procedurii de insolvență.
În cazul oricărei alte persoane fizice, centrul intereselor principale se presupune a fi locul în care persoana fizică își are reședința obișnuită, în absența unor probe care ar dovedi contrariul. Această prezumție se aplică doar dacă reședința obișnuită nu s-a mutat într-un alt stat membru în cele șase luni anterioare solicitării de deschidere a procedurii de insolvență.
Procedura teritorială de insolvență menționată la alineatul (2) poate fi deschisă doar înaintea deschiderii procedurii principale de insolvență, în temeiul alineatului (1), în cazul în care:
o procedură de insolvență nu poate fi deschisă în temeiul alineatului (1) din cauza condițiilor stabilite prin legislația statului membru pe al cărui teritoriu se află centrul intereselor principale ale debitorului; sau
deschiderea procedurii teritoriale de insolvență este cerută de:
un creditor a cărui creanță a luat naștere din exploatarea unui sediu situat pe teritoriul statului membru în care se solicită deschiderea procedurii teritoriale; sau
o autoritate publică care, în temeiul legislației statului membru pe al cărui teritoriu este situat sediul, are dreptul de a solicita deschiderea procedurii de insolvență.
În cazul în care se deschide o procedură principală de insolvență, procedura teritorială de insolvență devine procedură secundară de insolvență.
Articolul 4
Verificarea competenței
Articolul 5
Controlul jurisdicțional al hotărârii de deschidere a procedurii principale de insolvență
Articolul 6
Competența pentru o acțiune care decurge direct din procedura de insolvență și care este strâns legată de aceasta
Primul paragraf se aplică în cazul debitorului în posesie, cu condiția ca dreptul intern să permită debitorului în posesie să introducă acțiuni în numele masei bunurilor care face obiectul insolvenței.
Articolul 7
Legea aplicabilă
Legea statului de deschidere determină condițiile pentru deschiderea, desfășurarea și închiderea procedurii de insolvență. Aceasta determină în special:
debitorii împotriva cărora se poate deschide o procedură de insolvență în raport cu calitatea acestora;
activele care fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței și regimul aplicabil activelor dobândite de debitor ulterior deschiderii procedurii de insolvență;
atribuțiile debitorului și ale practicianului în insolvență;
condițiile de opozabilitate a compensării;
efectele procedurii de insolvență asupra contractelor în derulare la care debitorul este parte;
efectele procedurii de insolvență asupra acțiunilor individuale intentate de creditori, cu excepția proceselor în curs de soluționare;
creanțele care urmează să fie înregistrate la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și regimul creanțelor născute după deschiderea procedurii de insolvență;
normele care reglementează prezentarea, verificarea și admiterea creanțelor;
normele care reglementează distribuirea încasărilor rezultate din vânzarea bunurilor, rangul creanțelor și drepturile creditorilor care au obținut o satisfacere parțială după deschiderea procedurii insolvenței în temeiul unui drept real sau ca efect al unei compensări;
condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență, în special prin concordat;
drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență;
cui îi revine sarcina costurilor și cheltuielilor procedurii de insolvență;
normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale.
Articolul 8
Drepturile reale ale terților
Drepturile menționate la alineatul (1) includ în special:
dreptul de a executa sau de a solicita executarea activelor și de a obține câștiguri materiale dintr-o asemenea executare ori din fructele activelor respective, în special în temeiul unui gaj sau ipoteci;
dreptul exclusiv de realizare a unei creanțe, în special ca urmare a gajării sau cesionării creanței cu titlu de garanție;
dreptul de a revendica activele și/sau de a cere restituirea acestora din mâna oricui le-ar deține sau le-ar folosi împotriva voinței părții îndreptățite;
dreptul real de a percepe fructele unui activ.
Articolul 9
Compensarea
Articolul 10
Rezerva dreptului de proprietate
Articolul 11
Contracte având ca obiect bunuri imobile
Instanța care a deschis procedura principală de insolvență are jurisdicția de a aproba încetarea sau modificarea contractelor menționate la prezentul articol în cazul în care:
legislația statului membru care este aplicabilă contractelor respective prevede că un astfel de contract nu poate înceta sau fi modificat decât cu aprobarea instanței care deschide procedura de insolvență; și
în statul membru respectiv nu s-a deschis nicio procedură de insolvență.
Articolul 12
Sisteme de plată și piețe financiare
Articolul 13
Contracte de muncă
Primul paragraf se aplică și autorității competente, în temeiul dreptului intern, să aprobe încetarea sau modificarea contractelor menționate la prezentul articol.
Articolul 14
Efectele asupra drepturilor supuse înscrierii
Efectele procedurii de insolvență asupra drepturilor unui debitor cu privire la un bun imobil, o navă sau o aeronavă, supuse înscrierii într-un registru public, se reglementează prin legea statului membru sub autoritatea căruia este ținut registrul.
Articolul 15
Brevete europene cu efect unitar și mărci comunitare
În sensul prezentului regulament, un brevet european cu efect unitar, o marcă comunitară sau orice alt drept similar prevăzut de dreptul Uniunii poate fi inclus numai în procedurile prevăzute la articolul 3 alineatul (1).
Articolul 16
Acte prejudiciabile
Articolul 7 alineatul (2) litera (m) nu se aplică dacă persoana care a dobândit foloase în urma unui act prejudiciabil pentru adunarea creditorilor face dovada că:
actul face obiectul legii altui stat membru decât cea a statului de deschidere a procedurii; și
legea statului membru respectiv nu permite, în cazul respectiv, sub nici o formă, contestarea actului.
Articolul 17
Protecția terților dobânditori
Dacă, printr-un act încheiat după deschiderea procedurii de insolvență, un debitor dispune cu titlu oneros:
de un bun imobil,
de o navă sau aeronavă care face obiectul înscrierii într-un registru public, sau
de valori mobiliare a căror existență necesită înscrierea într-un registru prevăzut de lege,
valabilitatea actului respectiv se reglementează prin legea statului pe teritoriul căruia se află bunul imobil sau sub a cărui autoritate este ținut registrul.
Articolul 18
Efectele procedurii de insolvență asupra acțiunilor în justiție sau asupra procedurilor de arbitraj în desfășurare
Efectele procedurii de insolvență asupra unei acțiuni în justiție în desfășurare sau asupra unei proceduri de arbitraj în desfășurare având ca obiect un activ sau un drept care face parte din masei bunurilor care face obiectul insolvenței unui debitor se reglementează exclusiv prin legislația statului membru în care se desfășoară procesul sau în care se instanța de arbitraj își are sediul.
CAPITOLUL II
RECUNOAȘTEREA PROCEDURII DE INSOLVENȚĂ
Articolul 19
Principiu
Regula menționată la primul paragraf se aplică și în cazul în care, având în vedere capacitatea unui debitor, nu poate fi deschisă o procedură de insolvență împotriva unui debitor în alte state membre.
Articolul 20
Efectele recunoașterii
Articolul 21
Atribuțiile practicianului în insolvență
Articolul 22
Proba desemnării practicianului în insolvență
Desemnarea practicianului în insolvență este dovedită printr-o copie certificată a originalului hotărârii de desemnare sau printr-un alt act doveditor eliberat de instanța competentă.
Poate fi necesară traducerea în limba oficială sau într-una din limbile oficiale ale statului membru pe al cărui teritoriu lichidatorul intenționează să acționeze. Nu se impune nici o legalizare sau altă formalitate similară.
Articolul 23
Restituirea și imputația
Articolul 24
Instituirea registrelor de insolvență
Informațiile menționate la alineatul (1) se pun la dispoziția publicului, cu respectarea condițiilor prevăzute la articolul 27 și cuprind următoarele (denumite în continuare „informații obligatorii”):
data deschiderii procedurii de insolvență;
instanța care a deschis procedura de insolvență și numărul de referință al cauzei, dacă există;
categoria de proceduri de insolvență menționată în anexa A care au fost deschise și, după caz, orice subcategorie relevantă de astfel de procedură deschisă în conformitate cu dreptul intern;
dacă competența de a deschide proceduri se întemeiază pe articolul 3 alineatul (1), alineatul (2) sau alineatul (4);
dacă debitorul este o societate sau o persoană juridică, denumirea, numărul de înregistrare, sediul social sau adresa de corespondență a debitorului, dacă este diferită;
dacă debitorul este o persoană fizică, indiferent dacă desfășoară sau nu o activitate economică independentă sau o activitate profesională, numele, numărul de înregistrare, dacă este cazul, și adresa de corespondență a debitorului sau, în cazul în care adresa este protejată, data și locul nașterii debitorului;
numele, adresa de corespondență sau adresa e-mail a practicianului în insolvență desemnat în cadrul procedurii, dacă s-a desemnat un practician;
termenul de depunere a cererilor de admitere a creanțelor, dacă există, sau o trimitere la criteriile de calculare a termenului respectiv;
data de închidere a procedurii principale de insolvență, dacă s-a stabilit o astfel de dată;
instanța și, după caz, termenul de depunere a contestației în urma hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență, în conformitate cu articolul 5, sau o trimitere la criteriile de calculare a acestui termen.
În cazul în care un stat membru face uz de posibilitatea menționată la primul paragraf, procedurile de insolvență nu afectează creanțele creditorilor străini care nu au primit informațiile menționate la primul paragraf.
Articolul 25
Interconectarea registrelor de insolvență
Prin intermediul actelor de punere în aplicare, în conformitate cu procedura menționată la articolul 87, Comisia adoptă până la 26 iunie 2019:
specificațiile tehnice care definesc metodele de comunicare și de schimb de informații, prin mijloace electronice, pe baza specificațiilor interfeței stabilite pentru sistemul de interconectare a registrelor de insolvență;
măsurile tehnice de asigurare a standardelor minime de securitate din domeniul tehnologiei informației pentru comunicarea și distribuirea informațiilor în cadrul sistemului de interconectare a registrelor de insolvență;
criteriile minime pentru funcția de căutare propusă prin portalul european e-justiție, pe baza informațiilor prevăzute la articolul 24;
criteriile minime de prezentare a rezultatelor unor astfel de căutări, pe baza informațiilor prevăzute la articolul 24;
mijloacele și condițiile tehnice prin care serviciile furnizate de sistemul de interconectare sunt puse la dispoziție; și
un glosar cu explicații de bază privind procedurile naționale de insolvență enumerate în anexa A.
Articolul 26
Costurile instituirii și interconectării registrelor de insolvență
Articolul 27
Condiții de acces la informații prin intermediul sistemului de interconectare
Persoana solicitantă nu este obligată să furnizeze traduceri ale documentelor care justifică cererea sa, nici să suporte eventualele costuri ale traducerii pe care autoritatea competentă le-ar putea avea.
Articolul 28
Publicarea în alt stat membru
Articolul 29
Înscrierea în registrele publice din alt stat membru
Articolul 30
Costurile
Costurile publicității și înscrierii prevăzute la articolele 28 și 29 se consideră costuri și cheltuieli de procedură.
Articolul 31
Executarea unei obligații în beneficiul debitorului
Articolul 32
Recunoașterea și caracterul executoriu al altor hotărâri
Primul paragraf se aplică și hotărârilor care decurg în mod direct din procedura de insolvență și care au o strânsă legătură cu aceasta, chiar dacă au fost pronunțate de o altă instanță.
Primul paragraf se aplică și hotărârilor referitoare la măsurile de conservare adoptate ulterior cererii de deschidere a procedurii de insolvență sau în legătură cu aceasta.
Articolul 33
Ordinea publică
Orice stat membru poate refuza recunoașterea unei proceduri de insolvență deschisă în alt stat membru sau executarea unei hotărâri pronunțate în cadrul unei astfel de proceduri, dacă recunoașterea sau executarea ar contraveni în mod evident ordinii publice din statul respectiv, în special principiilor sale fundamentale sau drepturilor și libertăților individuale constituționale.
CAPITOLUL III
PROCEDURI SECUNDARE DE INSOLVENȚĂ
Articolul 34
Deschiderea procedurii
În cazul în care procedura principală de insolvență a fost deschisă de o instanță dintr-un stat membru și recunoscută în alt stat membru, o instanță din acel alt stat membru care este competentă în temeiul articolului 3 alineatul (2) poate deschide proceduri secundare de insolvență în conformitate cu dispozițiile prevăzute în prezentul capitol. În cazul în care procedura principală de insolvență impune ca debitorul să fie insolvent, insolvența debitorului nu se reexaminează în statul membru în care poate fi deschisă o procedură secundară de insolvență. Efectele procedurii secundare de insolvență se limitează la activele debitorului situate pe teritoriul statului membru unde au fost deschise aceste proceduri.
Articolul 35
Legea aplicabilă
Cu excepția unei dispoziții contrare în prezentul regulament, legea aplicabilă procedurii secundare de insolvență este cea a statului membru pe teritoriul căruia se deschide procedura secundară de insolvență.
Articolul 36
Dreptul de a-și lua un angajament pentru a evita o procedură secundară de insolvență
Articolul 37
Dreptul de a solicita deschiderea unei proceduri secundare de insolvență
Deschiderea unei proceduri secundare de insolvență poate fi solicitată de:
practicianul în insolvență din procedura principală de insolvență;
orice altă persoană sau autoritate abilitată să solicite deschiderea unei proceduri de insolvență în virtutea legii statului membru pe al cărui teritoriu este solicitată deschiderea procedurii secundare de insolvență.
Articolul 38
Hotărârea de a deschide o procedură secundară de insolvență
Instanța menționată la alineatul (1) poate dispune măsuri de conservare pentru a proteja interesele creditorilor locali, impunând practicianului în insolvență sau debitorului în posesie să nu deplaseze sau să nu înstrăineze niciun activ situat în statul membru în care se află sediul acestuia, cu excepția cazului în care acest lucru se face în cadrul activităților comerciale obișnuite. De asemenea, instanța poate dispune măsuri de protecție a interesului creditorilor locali în timpul unei suspendări, cu excepția cazului în care acest lucru este incompatibil cu normele naționale de procedură civilă.
Suspendarea deschiderii procedurii secundare de insolvență se revocă în instanță din oficiu sau la solicitarea oricărui creditor dacă, pe parcursul suspendării, s-a încheiat un acord în cadrul negocierilor menționate la primul paragraf.
Suspendarea poate fi revocată de instanță din oficiu sau la solicitarea oricărui creditor dacă continuarea suspendării prejudiciază drepturile creditorului, în special dacă negocierile au fost perturbate, dacă s-a dovedit că este puțin probabil ca acestea să se încheie sau dacă practicianul în insolvență sau debitorul în posesie a încălcat interzicerea de a-și înstrăina activele sau de a le deplasa de pe teritoriul statului membru în care se află sediul.
Articolul 39
Controlul jurisdicțional al hotărârii de deschidere a procedurii secundare de insolvență
Practicianul în insolvență din procedura principală de insolvență poate contesta hotărârea de a deschide proceduri secundare de insolvență înaintea instanțelor statului membru în care a fost deschisă procedura secundară de insolvență, pe motiv că instanțele nu au respectat condițiile și cerințele de la articolul 38.
Articolul 40
Plata în avans a costurilor și cheltuielilor
Dacă legea statului membru pe al cărui teritoriu se solicită deschiderea unei proceduri secundare de insolvență impune ca activul debitorului să fie suficient pentru a acoperi total sau parțial costurile și cheltuielile procedurii, instanța sesizată cu o asemenea cerere poate impune ca solicitantul să plătească un avans din costuri sau să depună o garanție corespunzătoare.
Articolul 41
Cooperarea și comunicarea între practicienii în insolvență
În punerea în aplicare a cooperării instituite la alineatul (1), practicienii în insolvență:
își comunică reciproc, cât de curând posibil, orice informații care ar putea fi relevante pentru cealaltă procedură, în special orice progres înregistrat în depunerea și verificarea cererilor de admitere a creanțelor și toate măsurile care vizează salvarea sau restructurarea debitorului ori încheierea procedurilor, cu condiția să se ia măsuri adecvate pentru protejarea informațiilor confidențiale;
analizează posibilitatea restructurării debitorului și, în cazul în care există această posibilitate, coordonează elaborarea și punerea în aplicare a unui plan de reorganizare;
coordonează administrarea valorificării sau utilizării activelor și a activității debitorului; practicianul în insolvență din cadrul procedurii secundare de insolvență este obligat să permită, în timp util, practicianului în insolvență din cadrul procedurii principale de insolvență să își prezinte propunerile referitoare la valorificarea sau utilizarea bunurilor din procedura secundară de insolvență.
Articolul 42
Cooperarea și comunicarea între instanțe
Cooperarea menționată la alineatul (1) poate fi pusă în aplicare prin orice mijloace pe care instanța le consideră adecvate. Aceasta poate viza, în special:
coordonarea în ceea ce privește numirea practicienilor în insolvență;
comunicarea de informații prin orice mijloc considerat adecvat de către instanță;
coordonarea administrării și supravegherii activelor și a activității debitorului;
coordonarea desfășurării ședințelor de judecată;
coordonarea aprobării protocoalelor, după caz.
Articolul 43
Cooperarea și comunicarea între practicienii în insolvență și instanțe
În scopul de a facilita coordonarea procedurilor principale, teritoriale și secundare de insolvență deschise cu privire la același debitor:
practicianul în insolvență din procedura principală de insolvență cooperează și comunică cu orice instanță care are pe rol o cerere de deschidere a unei proceduri secundare de insolvență sau care a deschis o astfel de procedură;
practicianul în insolvență din procedura teritorială sau secundară de insolvență cooperează și comunică cu instanța care are pe rol o cerere de a deschide o procedură principală de insolvență sau care a deschis o astfel de procedură; și
practicianul în insolvență din procedura teritorială sau secundară de insolvență cooperează și comunică cu instanța care are pe rol o cerere de a deschide o altă procedură teritorială sau secundară de insolvență sau care a deschis o astfel de procedură,
în măsura în care această cooperare și comunicare nu sunt incompatibile cu normele aplicabile fiecăreia dintre proceduri și nu presupun niciun conflict de interese.
Articolul 44
Costurile cooperării și comunicării
Cerințele de la articolele 42 și 43 nu pot duce la imputarea reciprocă, între instanțe, a costurilor cooperării și comunicării.
Articolul 45
Exercitarea drepturilor creditorilor
Articolul 46
Suspendarea procesului de valorificare a activelor
Instanța prevăzută la alineatul (1) dispune încetarea suspendării operațiunilor de valorificare a activelor:
la cererea practicianului în insolvență din procedura principală de insolvență;
din oficiu, la cererea unui creditor sau la cererea practicianului în insolvență din procedura secundară de insolvență dacă se consideră că măsura nu mai este justificată, în special, de interesele creditorilor din procedura principală de insolvență sau din procedura secundară de insolvență.
Articolul 47
Competența practicianului în insolvență de a propune planuri de reorganizare
Articolul 48
Efectul închiderii procedurii de insolvență
Articolul 49
Surplusul de bunuri din procedura secundară de insolvență
Dacă valorificarea activelor din procedura secundară de insolvență permite satisfacerea tuturor creanțelor admise în cadrul acestei proceduri, practicianul în insolvență desemnat din această procedură transferă imediat surplusul de bunuri către practicianul în insolvență din procedura principală de insolvență.
Articolul 50
Deschiderea ulterioară a procedurii principale de insolvență
Dacă procedura menționată la articolul 3 alineatul (1) se deschide după deschiderea procedurii menționate în articolul 3 alineatul (2), într-un alt stat membru, procedurii deschise inițial i se aplică articolele 41, 45, 46, 47 și 49, dacă stadiul procedurii respective permite acest lucru.
Articolul 51
Transformarea procedurii secundare de insolvență
Articolul 52
Măsuri de conservare
Dacă instanța dintr-un stat membru competentă în temeiul articolului 3 alineatul (1) desemnează un lichidator provizoriu pentru a asigura conservarea bunurilor unui debitor, acest lichidator provizoriu este împuternicit să solicite adoptarea oricăror măsuri de protejare și conservare a bunurilor debitorului aflate pe teritoriul unui alt stat membru, prevăzute în legea statului membru respectiv, pe perioada cuprinsă între data introducerii cererii de deschidere a unei proceduri de insolvență și data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii.
CAPITOLUL IV
INFORMAREA CREDITORILOR ȘI ÎNREGISTRAREA CERERILOR DE ADMITERE A CREANȚELOR LOR
Articolul 53
Dreptul de înregistrare a cererilor de admitere a creanțelor
Orice creditor străin poate depune o cerere de admitere a creanței în cadrul procedurii de insolvență, prin orice mijloc de comunicare care este acceptat de legea statului în care s-a deschis procedura. Reprezentarea de către un avocat sau de un alt practician în domeniul dreptului nu este obligatorie în scopul exclusiv al depunerii cererilor de admitere a creanțelor.
Articolul 54
Obligația de informare a creditorilor
Articolul 55
Procedura de depunere a cererilor de admitere a creanțelor
Formularul-tip de cerere menționat la alineatul (1) cuprinde următoarele informații:
numele, adresa de corespondență, adresa e-mail, dacă există, numărul personal de identificare, dacă există, precum și datele bancare ale creditorului străin menționat la alineatul (1);
valoarea creanței, cu specificarea plății principale și, după caz, a dobânzii, și data la care s-a născut creanța, precum și data la care aceasta a devenit scadentă, dacă aceste date diferă;
dacă se percepe dobândă, rata dobânzii, natura juridică sau contractuală a acesteia, perioada pentru care se percepe dobândă și suma dobânzii cu capitalizare;
dacă sunt generate costuri cu ocazia declarării creanței, înaintea deschiderii procedurii, valoarea și detalierea costurilor respective;
natura creanței;
dacă se revendică statutul de creditor preferențial și temeiul unei astfel de pretenții;
dacă se susține că există o garanție reală sau o rezervă a dreptului de proprietate în ceea ce privește creanța și, în caz afirmativ, care sunt activele acoperite de garanția invocată, data la care a fost acordată garanția și, în cazul în care garanția a fost înregistrată, numărul de înregistrare; și
dacă se solicită o compensare și, în caz afirmativ, valorile creanțelor reciproce existente la data deschiderii procedurii de insolvență, data la care s-au născut creanțele și valoarea netă a compensării solicitate.
Formularul-tip de cerere este însoțit de copii ale documentelor justificative, în cazul în care există.
CAPITOLUL V
PROCEDURILE PRIVIND INSOLVENȚA APLICABILE MEMBRILOR UNUI GRUP DE SOCIETĂȚI
SECȚIUNEA 1
Cooperare și comunicare
Articolul 56
Cooperarea și comunicarea între practicienii în insolvență
În punerea în aplicare a cooperării instituite la alineatul (1), practicienii în insolvență
își comunică reciproc, cât mai curând posibil, orice informații care ar putea fi relevante pentru cealaltă procedură, cu condiția să se ia măsuri adecvate pentru protejarea informațiilor confidențiale;
analizează eventualele posibilități de a coordona administrarea și supravegherea activității membrilor grupului care sunt vizați de procedura de insolvență, iar în cazul în care există această posibilitate, coordonează administrarea și supravegherea respectivă;
analizează eventualele posibilități de a reorganiza membrii grupului care sunt vizați de procedura de insolvență, iar în cazul în care există această posibilitate, coordonează propunerea și negocierea unui plan coordonat de reorganizare;
În sensul literelor (b) și (c), toți practicienii în insolvență menționați la alineatul (1) sau o parte din ei pot conveni să acorde atribuții suplimentare unui practician în insolvență desemnat în cadrul uneia dintre proceduri în cazul în care un astfel de acord este permis de normele aplicabile fiecăreia dintre proceduri. De asemenea, aceștia pot să cadă de acord asupra împărțirii între ei a anumitor sarcini, în cazul în care o astfel de alocare de sarcini este permisă de normele aplicabile fiecăreia dintre proceduri.
Articolul 57
Cooperarea și comunicarea între instanțe
Cooperarea menționată la alineatul (1) poate fi pusă în aplicare prin orice mijloc pe care instanța îl consideră adecvat. Aceasta poate privi, în special:
coordonarea în ceea ce privește numirea practicienilor în insolvență;
comunicarea de informații prin orice mijloc considerat adecvat de către instanță;
coordonarea administrării și a supravegherii activelor și activităților societăților care fac parte din grup;
coordonarea desfășurării ședințelor de judecată;
coordonarea aprobării protocoalelor, după caz.
Articolul 58
Cooperarea și comunicarea între practicienii în insolvență și instanțe
Practicianul în insolvență desemnat în cadrul unei proceduri de insolvență care vizează o societate membră a unui grup:
cooperează și comunică cu orice altă instanță care are pe rol o cerere de deschidere a unei proceduri ce vizează o altă societate membră a aceluiași grup sau care a deschis o astfel de procedură; și
poate solicita instanței informații privind procedura care vizează cealaltă societate membră a grupului sau asistență privind procedura în cadrul căreia a fost desemnat,
în măsura în care o astfel de cooperare și comunicare sunt oportune pentru a facilita administrarea efectivă a procedurilor, nu implică niciun conflict de interese și nu sunt incompatibile cu normele care li se aplică.
Articolul 59
Costurile cooperării și comunicării în cadrul procedurii care vizează membri ai unui grup de societăți
Costurile cooperării și comunicării prevăzute la articolele 56-60, generate de un practician în insolvență sau de o instanță, se consideră costuri și cheltuieli aferente procedurii respective.
Articolul 60
Competențele practicianului în insolvență în cadrul procedurii care vizează membri ai unui grup de societăți
Practicianul în insolvență desemnat în cadrul unei proceduri de insolvență deschise cu privire la o societate membră a unui grup poate, în măsura în care acest lucru este oportun pentru a facilita administrarea eficace a procedurii:
să fie audiat în cadrul oricărei proceduri deschise cu privire la orice altă societate membră a aceluiași grup;
să solicite o suspendare a oricărei măsuri legate de valorificarea activelor în cadrul procedurii deschise cu privire la orice altă societate membră a aceluiași grup, cu condiția ca:
să se propună un plan de reorganizare pentru toate sau pentru unele dintre societățile membre ale grupului cu privire la care a fost deschisă procedura de insolvență în temeiul articolului 56 alineatul (2) litera (c) și acesta să prezinte șanse rezonabile de succes;
o astfel de suspendare să fie necesară pentru a se asigura punerea în aplicare corespunzătoare a planului de reorganizare;
planul de reorganizare să fie în beneficiul creditorilor în cadrul procedurii pentru care se solicită suspendarea; și
nici procedura de insolvență în care practicianul în insolvență menționat la prezentul articol alineatul (1) a fost numit și nici procedura cu privire la care se solicită suspendarea nu fac obiectul coordonării în temeiul prezentului capitol secțiunea 2;
să solicite deschiderea unei proceduri de coordonare a grupului în conformitate cu articolul 61.
Înainte de a pronunța suspendarea, instanța audiază practicianul în insolvență desemnat în cadrul procedurii pentru care se solicită suspendarea. O astfel de suspendare poate fi pronunțată pentru orice perioadă, care să nu depășească trei luni, pe care instanța o consideră oportună și care este compatibilă cu normele aplicabile procedurii.
Instanța care pronunță suspendarea poate solicita practicianului în insolvență menționat la alineatul (1) să ia orice măsură adecvată disponibilă în temeiul dreptului intern pentru a garanta interesele creditorilor din cadrul procedurii.
Instanța poate prelungi durata suspendării pe perioada sau perioadele pe care le consideră oportune și care sunt compatibile cu normele aplicabile procedurilor, cu condiția îndeplinirii în continuare a condițiilor menționate la alineatul (1) litera (b) punctele (ii) – (iv) și ca durata totală a suspendării (perioada inițială împreună cu oricare astfel de prelungiri) să nu depășească șase luni.
SECȚIUNEA 2
Coordonare
Articolul 61
Solicitarea deschiderii procedurii de coordonare a grupului
Solicitarea menționată la alineatul (1) este însoțită de:
o propunere cu privire la persoana care urmează să fie nominalizată drept coordonator al grupului (denumită în continuare „coordonator”), detalii privind eligibilitatea acesteia în temeiul articolului 71, detalii privind calificarea acesteia și acordul scris al acesteia de a acționa în calitate de coordonator;
o schiță a propunerii de coordonare a grupului și, în mod special, a motivelor pentru care se îndeplinesc condițiile care figurează la articolul 63 alineatul (1);
o listă a practicienilor în insolvență numiți în legătură cu societățile din cadrul grupului și, după caz, instanțele și autoritățile competente implicate în procedura de insolvență referitoare la societățile din cadrul grupului;
o schiță a costurilor estimate ale propunerii de coordonare a grupului și estimarea părții din respectivele costuri pe care urmează să o plătească fiecare dintre societățile din cadrul grupului.
Articolul 62
Regula de prioritate
Fără a aduce atingere articolului 66, în cazul în care deschiderea de proceduri de coordonare a grupului se solicită înaintea instanțelor din state membre diferite, orice instanță în afara instanței sesizate prima dată își declină competența în favoarea instanței respective.
Articolul 63
Notificarea din partea instanței sesizate
Instanța sesizată cu privire la o solicitare de deschidere a procedurii de coordonare a grupului notifică, cât mai curând posibil, practicienilor în insolvență numiți în legătură cu societățile din cadrul grupului solicitarea de deschidere a procedurii de coordonare a grupului și coordonatorul propus, astfel cum se indică în solicitarea menționată la articolul 61 alineatul (3) litera (c), cu condiția să fie convinsă că:
deschiderea unei astfel de proceduri este oportună pentru facilitarea administrării efective a procedurilor de insolvență referitoare la diferiții membri ai grupului;
niciun creditor al niciunui membru al grupului a cărui participare la procedură este așteptată nu este probabil să fie dezavantajat din punct de vedere financiar prin includerea membrului respectiv într-o astfel de procedură; și
coordonatorul propus îndeplinește cerințele de la articolul 71.
Articolul 64
Obiecții din partea practicienilor în insolvență
Practicienii în insolvență numiți în legătură cu orice societate din cadrul grupului pot aduce obiecții față de:
includerea în cadrul procedurii coordonate a grupului a procedurii de insolvență în legătură cu care au fost numiți; sau
persoana propusă drept coordonator.
Obiecțiile se pot adresa prin intermediul formularului-tip instituit în conformitate cu articolul 88.
Articolul 65
Consecințe ale obiecției la includerea în coordonarea grupului
Articolul 66
Alegerea instanței pentru procedura de coordonare a grupului
Articolul 67
Consecințe ale obiecțiilor la propunerea de coordonator
În cazul în care un practician în insolvență obiectează față de persoana propusă în calitate de coordonator fără să obiecteze și față de includerea în procedura de coordonare a grupului a societății în legătură cu care a fost numit, instanța se poate abține de la numirea persoanei respective și poate invita practicianul în insolvență care a adus obiecția să prezinte o nouă solicitare în conformitate cu articolul 61 alineatul (3).
Articolul 68
Hotărârea de deschidere a procedurii de coordonare a grupului
După expirarea perioadei menționate la articolul 64 alineatul (2), instanța poate deschide procedura de coordonare a grupului în cazul în care este convinsă de îndeplinirea condițiilor de la articolul 63 alineatul (1). În acest caz, instanța:
numește un coordonator;
hotărăște cu privire la cadrul coordonării; și
hotărăște cu privire la estimarea costurilor și la partea pe care trebuie să o plătească fiecare societate din cadrul grupului.
Articolul 69
Opțiunea de participare ulterioară a practicienilor în insolvență
În conformitate cu dreptul său intern, orice practician în insolvență poate solicita, după hotărârea instanței menționată la articolul 68, includerea procedurii în legătură cu care a fost numit în cazul în care:
a existat o obiecție la includerea procedurii de insolvență în cadrul procedurii de coordonare a grupului; sau
procedura de insolvență în legătură cu un membru al grupului a fost deschisă după ce instanța a deschis procedura de coordonare a grupului.
Fără a aduce atingere alineatului (4), coordonatorul poate răspunde favorabil unei astfel de solicitări după consultarea practicienilor în insolvență implicați dacă
este convins că, ținând cont de stadiul la care a ajuns procedura de coordonare a grupului la momentul solicitării, criteriile care figurează la articolul 63 alineatul (1) literele (a) și (b) sunt satisfăcute; sau
toți practicienii în insolvență implicați sunt de acord, în condițiile prevăzute în dreptul lor intern.
Articolul 70
Recomandări și planul de coordonare a grupului
În cazul în care nu urmează recomandările coordonatorului sau planul de coordonare a grupului, acesta își motivează decizia în fața persoanelor sau organismelor cărora trebuie să le raporteze în temeiul dreptului său intern, precum și a coordonatorului.
Articolul 71
Coordonatorul
Articolul 72
Sarcinile și drepturile coordonatorului
Coordonatorul
identifică și formulează recomandări pentru desfășurarea coordonată a procedurii de insolvență;
propune un plan de coordonare a grupului care evidențiază, ilustrează și recomandă o serie completă de măsuri corespunzătoare unei abordări integrate a rezolvării situațiilor de insolvență ale societăților din grup. Planul poate cuprinde, în special, propuneri privind:
măsurile care trebuie luate pentru a restabili performanța economică și viabilitatea financiară a grupului sau a oricărei părți a acestuia;
soluționarea litigiilor din cadrul grupului în ceea ce privește operațiunile din cadrul grupului și acțiunile revocatorii;
acordurile între administratorii de insolvență ai societăților insolvente din cadrul grupului.
De asemenea, coordonatorul poate:
să fie audiat și participe, în special prin prezența la reuniunile creditorilor, în cadrul oricărei proceduri deschise care vizează o altă societate a aceluiași grup;
să medieze orice litigiu apărut între doi sau mai mulți practicieni în insolvență ai membrilor grupului;
să prezinte și să explice planul său de coordonare a grupului persoanelor sau organismelor cărora trebuie să le raporteze în temeiul dreptului său intern;
să solicite oricărui practician în insolvență în legătură cu oricare dintre membrii grupului informații care sunt sau ar putea fi utile cu ocazia identificării și formulării unor strategii și măsuri pentru coordonarea procedurii; și
să solicite o suspendare pentru o perioadă de până la șase luni a procedurii deschise cu privire la orice membru al grupului, cu condiția ca o astfel de suspendare să fie necesară pentru a asigura punerea corectă în practică a planului și să fie în avantajul creditorilor în cadrul procedurii pentru care se solicită suspendarea, sau să solicite revocarea oricărei asemenea suspendări. O astfel de solicitare se adresează instanței care a deschis procedura pentru care se solicită suspendarea.
Atunci când coordonatorul consideră că îndeplinirea sarcinilor sale necesită o creștere semnificativă a costurilor în comparație cu estimarea costurilor menționată la articolul 61 alineatul (3) litera (d) și în orice caz atunci când costurile depășesc 10 % din costurile estimate, coordonatorul:
informează fără întârziere practicienii în insolvență participanți; și
cere aprobarea prealabilă a instanței care a deschis procedura de coordonare a grupului.
Articolul 73
Limbi
Articolul 74
Cooperarea dintre practicienii în insolvență și coordonator
Articolul 75
Revocarea numirii coordonatorului
Revocarea numirii coordonatorului de către instanță se face din oficiu sau la solicitarea practicianului în insolvență al unui membru participant al grupului în cazul în care:
coordonatorul acționează în detrimentul creditorilor unui membru participant al grupului; sau
coordonatorul nu își respectă obligațiile în temeiul prezentului capitol.
Articolul 76
Debitor în posesie
Dispozițiile aplicabile, în temeiul prezentului capitol, practicianului în insolvență se aplică, după caz, și debitorului în posesie.
Articolul 77
Costurile și distribuția
CAPITOLUL VI
PROTECȚIA DATELOR
Articolul 78
Protecția datelor
Articolul 79
Responsabilitățile statelor membre cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal în registrele naționale de insolvență
Articolul 80
Responsabilitățile Comisiei în legătură cu prelucrarea datelor cu caracter personal
Articolul 81
Obligații cu privire la informare
Fără a aduce atingere informațiilor care urmează să fie oferite persoanelor vizate în conformitate cu articolele 11 și 12 din Regulamentul (CE) nr. 45/2001, Comisia informează persoanele vizate, prin intermediul publicării pe portalul european e-justiție, despre rolul său în prelucrarea datelor și despre scopurile în care vor fi prelucrate datele respective.
Articolul 82
Stocarea datelor cu caracter personal
În ceea ce privește informațiile din bazele de date naționale interconectate, pe portalul european e-justiție nu vor fi stocate niciun fel de date cu caracter personal referitoare la persoanele vizate. Toate datele de acest fel se stochează în bazele de date naționale gestionate de statele membre sau de alte organisme.
Articolul 83
Accesul la datele cu caracter personal prin intermediul portalului european e-justiție
Datele cu caracter personal stocate în registrele naționale de insolvență menționate la articolul 24 sunt accesibile prin intermediul portalului european e-justiție atâta timp cât rămân accesibile în temeiul dreptului intern.
CAPITOLUL VII
DISPOZIȚII TRANZITORII ȘI FINALE
Articolul 84
Aplicabilitatea în timp
Articolul 85
Raportul cu convențiile
Prezentul regulament înlocuiește, în relațiile dintre statele membre, în materia reglementată, convențiile încheiate între două sau mai multe state membre, în special:
Convenția între Belgia și Franța privind competența, valabilitatea și executarea hotărârilor, sentințelor arbitrale și actelor autentice, semnată la Paris la 8 iulie 1899;
Convenția între Belgia și Austria privind falimentul, concordatul și moratoriul (cu protocolul adițional din 13 iunie 1973), semnată la Bruxelles la 16 iulie 1969;
Convenția între Belgia și Țările de Jos privind competența teritorială, falimentul și valabilitatea și executarea hotărârilor, sentințelor arbitrale și actelor autentice, semnată la Bruxelles la 28 martie 1925;
Tratatul între Germania și Austria privind falimentul și concordatul, semnat la Viena la 25 mai 1979;
Convenția între Franța și Austria privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie de faliment, semnată la Viena la 27 februarie 1979;
Convenția între Franța și Italia privind executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, semnată la Roma la 3 iunie 1930;
Convenția între Italia și Austria în materie de faliment și concordat, semnată la Roma la 12 iulie 1977;
Convenția între Regatul Țărilor de Jos și Republica Federală Germania privind recunoașterea și executarea reciprocă a hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii în materie civilă și comercială, semnată la Haga la 30 august 1962;
Convenția între Regatul Unit al Marii Britanii și Regatul Belgiei pentru executarea reciprocă a hotărârilor în materie civilă și comercială, împreună cu Protocolul, semnată la Bruxelles la 2 mai 1934;
Convenția între Danemarca, Finlanda, Norvegia, Suedia și Islanda în materie de faliment, semnată la Copenhaga la 7 noiembrie 1933;
Convenția europeană privind anumite aspecte internaționale în materie de faliment, semnată la Istanbul la 5 iunie 1990;
Convenția dintre Republica Populară Federativă Iugoslavia și Regatul Greciei privind recunoașterea reciprocă și aplicarea hotărârilor judecătorești, semnată la Atena, la 18 iunie 1959;
Acordul dintre Republica Populară Federativă Iugoslavia și Republica Austria privind recunoașterea reciprocă și aplicarea deciziilor și sentințelor arbitrale în materie de drept comercial, semnat la Belgrad, la 18 martie 1960;
Convenția dintre Republica Populară Federativă Iugoslavia și Republica Italia privind cooperarea juridică reciprocă în materie de drept civil și administrativ, semnată la Roma, la 3 decembrie 1960;
Acordul dintre Republica Socialistă Federativă Iugoslavia și Regatul Belgiei privind cooperarea juridică în materie de drept civil și comercial, semnat la Belgrad, la 24 septembrie 1971;
Convenția dintre guvernele Iugoslaviei și Franței privind recunoașterea și aplicarea hotărârilor judecătorești în materie de drept civil și comercial, semnată la Paris, la 18 mai 1971;
Acordul dintre Republica Socialistă Cehoslovacia și Republica Elenă privind asistența juridică în materie de drept civil și penal, semnat la Atena, la 22 octombrie 1980, încă în vigoare între Republica Cehă și Grecia;
Acordul dintre Republica Socialistă Cehoslovacă și Republica Cipru privind asistența juridică în materie de drept civil și penal, semnat la Nicosia, la 23 aprilie 1982, încă în vigoare între Republica Cehă și Cipru;
Tratatul dintre guvernul Republicii Socialiste Cehoslovace și guvernul Republicii Franceze privind asistența juridică și recunoașterea și aplicarea hotărârilor judecătorești în materie de drept civil, dreptul familiei și drept comercial, semnat la Paris, la 10 mai 1984, încă în vigoare între Republica Cehă și Franța;
Tratatul dintre Republica Socialistă Cehoslovacă și Republica Italiană privind asistența juridică în materie de drept civil și penal, semnat la Praga, la 6 decembrie 1985, încă în vigoare între Republica Cehă și Italia;
Acordul dintre Republica Letonia, Republica Estonia și Republica Lituania privind asistența juridică și relațiile juridice, semnat la Tallinn, la 11 noiembrie 1992;
Acordul dintre Estonia și Polonia privind acordarea asistenței juridice și relațiile juridice în materie de drept civil, dreptul muncii și drept penal, semnat la Tallinn, la 27 noiembrie 1998;
Acordul dintre Republica Lituania și Republica Polonia privind asistența juridică și relațiile juridice în materie de drept civil, dreptul familiei, dreptul muncii și drept penal, semnat la Varșovia, la 26 ianuarie 1993;
Convenția dintre Republica Socialistă România și Regatul Greciei de asistență juridică în materie civilă și penală și protocolul la aceasta, semnate la București la 19 octombrie 1972;
Convenția dintre Republica Socialistă România și Republica Franceză privind asistența judiciară în materie civilă și comercială, semnată la Paris la 5 noiembrie 1974;
Acordul între Republica Populară Bulgaria și Republica Elenă privind asistența judiciară în materie civilă și penală, semnat la Atena la 10 aprilie 1976;
Acordul între Republica Populară Bulgaria și Republica Cipru privind asistența judiciară în materie civilă și penală, semnat la Nicosia la 29 aprilie 1983;
Acordul între guvernul Republicii Populare Bulgaria și Guvernul Republicii Franceze privind asistență judiciară în materie civilă, semnat la Sofia la 18 ianuarie 1989;
Tratatul între România și Republica Cehă privind asistența judiciară în materie civilă, semnat la București la 11 iulie 1994;
Tratatul între România și Republica Polonă privind asistența juridică și relațiile juridice în cauzele civile, semnat la București la 15 mai 1999.
Prezentul regulament nu se aplică:
în niciun stat membru, în măsura în care este incompatibil cu obligațiile în materie de faliment care decurg dintr-o convenție încheiată de statul membru respectiv cu una sau mai multe țări terțe înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 1346/2000;
în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în măsura în care este incompatibil cu obligațiile în materie de faliment și lichidare a societăților insolvente care decurg din acordurile cu Commonwealth-ul existente la data intrării în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 1346/2000.
Articolul 86
Informații privind dreptul intern și al Uniunii în materie de insolvență
Articolul 87
Instituirea interconectării registrelor
Comisia adoptă acte de punere în aplicare prin care se instituie interconectarea registrelor de insolvență, după cum se menționează la articolul 25. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 89 alineatul (3).
Articolul 88
Stabilirea formularelor-tip și modificările ulterioare ale acestora
Comisia adoptă acte de punere în aplicare privind stabilirea și modificarea, dacă este necesară, a formularelor menționate la articolul 27 alineatul (4), articolele 54 și 55 și articolul 64 alineatul (2). Actele respective de punere în aplicare sunt adoptate în conformitate cu procedura de consultare prevăzută la articolul 89 alineatul (2).
Articolul 89
Procedura comitetului
Articolul 90
Clauza de revizuire
Articolul 91
Abrogare
Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 se abrogă.
Trimiterile la regulamentul abrogat se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa D la prezentul regulament.
Articolul 92
Intrarea în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament se aplică de la 26 iunie 2017, cu excepția:
articolului 86, care se aplică de la 26 iunie 2016;
articolului 24 alineatul (1), care se aplică de la 26 iunie 2018; și
articolului 25, care se aplică de la 26 iunie 2019.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în statele membre în conformitate cu tratatele.
ANEXA A
PROCEDURILE DE INSOLVENȚĂ MENȚIONATE LA ARTICOLUL 2 PUNCTUL 4
BELGIQUE/BELGIË
БЪЛГАРИЯ
ČESKÁ REPUBLIKA
DEUTSCHLAND
EESTI
ÉIRE/IRELAND
ΕΛΛΑΔΑ
ESPAÑA
FRANCE
HRVATSKA
ITALIA
ΚΥΠΡΟΣ
LATVIJA
LIETUVA
LUXEMBOURG
MAGYARORSZÁG
MALTA
NEDERLAND
ÖSTERREICH
POLSKA
PORTUGAL
ROMÂNIA
SLOVENIJA
SLOVENSKO
SUOMI/FINLAND
SVERIGE
ANEXA B
PRACTICIENII ÎN INSOLVENȚĂ MENȚIONAȚI LA ARTICOLUL 2 PUNCTUL 5
BELGIQUE/BELGIË
БЪЛГАРИЯ
ČESKÁ REPUBLIKA
DEUTSCHLAND
EESTI
ÉIRE/IRELAND
ΕΛΛΑΔΑ
ESPAÑA
FRANCE
HRVATSKA
ITALIA
ΚΥΠΡΟΣ
LATVIJA
LIETUVA
LUXEMBOURG
MAGYARORSZÁG
MALTA
NEDERLAND
ÖSTERREICH
POLSKA
PORTUGAL
ROMÂNIA
SLOVENIJA
SLOVENSKO
SUOMI/FINLAND
SVERIGE
ANEXA C
Regulamentul abrogat și lista modificărilor ulterioare aduse acestuia
ANEXA D
Tabel de corespondență
Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 |
Prezentul regulament |
Articolul 1 |
Articolul 1 |
Articolul 2 teza introductivă |
Articolul 2 teza introductivă |
Articolul 2 litera (a) |
Articolul 2 punctul 4 |
Articolul 2 litera (b) |
Articolul 2 punctul 5 |
Articolul 2 litera (c) |
— |
Articolul 2 litera (d) |
Articolul 2 punctul 6 |
Articolul 2 litera (e) |
Articolul 2 punctul 7 |
Articolul 2 litera (f) |
Articolul 2 punctul 8 |
Articolul 2 litera (b) teza introductivă |
Articolul 2 punctul 9 teza introductivă |
Articolul 2 litera (c) prima liniuță |
Articolul 2 punctul 9 subpunctul (vii) |
Articolul 2 litera (g) a doua liniuță |
Articolul 2 punctul 9 subpunctul (iv) |
Articolul 2 litera (g) a treia liniuță |
Articolul 2 punctul 9 subpunctul (viii) |
Articolul 2 litera (h) |
Articolul 2 punctul 10 |
— |
Articolul 2, punctele 1-3 și 11-13 |
— |
Articolul 2, punctul 9 literele (i)-(iii), (v), (vi) |
Articolul 3 |
Articolul 3 |
— |
Articolul 4 |
— |
Articolul 5 |
— |
Articolul 6 |
Articolul 4 |
Articolul 7 |
Articolul 5 |
Articolul 8 |
Articolul 6 |
Articolul 9 |
Articolul 7 |
Articolul 10 |
Articolul 8 |
Articolul 11 alineatul (1) |
— |
Articolul 11 alineatul (2) |
Articolul 9 |
Articolul 12 |
Articolul 10 |
Articolul 13 alineatul (1) |
— |
Articolul 13 alineatul (2) |
Articolul 11 |
Articolul 14 |
Articolul 12 |
Articolul 15 |
Articolul 13 prima liniuță |
Articolul 16 litera (a) |
Articolul 13 a doua liniuță |
Articolul 16 litera (b) |
Articolul 14 prima liniuță |
Articolul 17 litera (a) |
Articolul 14 a doua liniuță |
Articolul 17 litera (b) |
Articolul 14 a treia liniuță |
Articolul 17 litera (c) |
Articolul 15 |
Articolul 18 |
Articolul 16 |
Articolul 19 |
Articolul 17 |
Articolul 20 |
Articolul 18 |
Articolul 21 |
Articolul 19 |
Articolul 22 |
Articolul 20 |
Articolul 23 |
— |
Articolul 24 |
— |
Articolul 25 |
— |
Articolul 26 |
— |
Articolul 27 |
Articolul 21 alineatul (1) |
Articolul 28 alineatul (2) |
Articolul 21 alineatul (2) |
Articolul 28 alineatul (1) |
Articolul 22 |
Articolul 29 |
Articolul 23 |
Articolul 30 |
Articolul 24 |
Articolul 31 |
Articolul 25 |
Articolul 32 |
Articolul 26 |
Articolul 33 |
Articolul 27 |
Articolul 34 |
Articolul 28 |
Articolul 35 |
— |
Articolul 36 |
Articolul 29 |
Articolul 37 alineatul (1) |
— |
Articolul 37 alineatul (2) |
— |
Articolul 38 |
— |
Articolul 39 |
Articolul 30 |
Articolul 40 |
Articolul 31 |
Articolul 41 |
— |
Articolul 42 |
— |
Articolul 43 |
— |
Articolul 44 |
Articolul 32 |
Articolul 45 |
Articolul 33 |
Articolul 46 |
Articolul 34 alineatul (1) |
Articolul 47 alineatul (1) |
Articolul 34 alineatul (2) |
Articolul 47 alineatul (2) |
Articolul 34 alineatul (3) |
— |
— |
Articolul 48 |
Articolul 35 |
Articolul 49 |
Articolul 36 |
Articolul 50 |
Articolul 37 |
Articolul 51 |
Articolul 38 |
Articolul 52 |
Articolul 39 |
Articolul 53 |
Articolul 40 |
Articolul 54 |
Articolul 41 |
Articolul 55 |
Articolul 42 |
— |
— |
Articolul 56 |
— |
Articolul 57 |
— |
Articolul 58 |
— |
Articolul 59 |
— |
Articolul 60 |
— |
Articolul 61 |
— |
Articolul 62 |
— |
Articolul 63 |
— |
Articolul 64 |
— |
Articolul 65 |
— |
Articolul 66 |
— |
Articolul 67 |
— |
Articolul 68 |
— |
Articolul 69 |
— |
Articolul 70 |
— |
Articolul 71 |
— |
Articolul 72 |
— |
Articolul 73 |
— |
Articolul 74 |
— |
Articolul 75 |
— |
Articolul 76 |
— |
Articolul 77 |
— |
Articolul 78 |
— |
Articolul 79 |
— |
Articolul 80 |
— |
Articolul 81 |
— |
Articolul 82 |
— |
Articolul 83 |
Articolul 43 |
Articolul 84 alineatul (1) |
— |
Articolul 84 alineatul (2) |
Articolul 44 |
Articolul 85 |
— |
Articolul 86 |
Articolul 45 |
— |
— |
Articolul 87 |
— |
Articolul 88 |
— |
Articolul 89 |
Articolul 46 |
Articolul 90 alineatul (1) |
— |
Articolul 90 alineatele (2)-(4) |
— |
Articolul 91 |
Articolul 47 |
Articolul 92 |
Anexa A |
Anexa A |
Anexa B |
— |
Anexa C |
Anexa B |
— |
Anexa C |
— |
Anexa D |
( 1 ) Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (JO L 302, 17.11.2009, p. 32).
( 2 ) Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2011 privind administratorii fondurilor de investiții alternative și de modificare a Directivelor 2003/41/CE și 2009/65/CE și a Regulamentelor (CE) nr. 1060/2009 și (UE) nr. 1095/2010 (JO L 174, 1.7.2011, p. 1).
( 3 ) Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului (JO L 182, 29.6.2013, p. 19),
( 4 ) Directiva 2008/94/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 privind protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului (JO L 283, 28.10.2008, p. 36).
( 5 ) Decizia 2001/470/CE a Consiliului din 28 mai 2001 de creare a unei Rețele Judiciare Europene în materie civilă și comercială (JO L 174, 27.6.2001, p. 25).