Cauza C-523/07

Procedură inițiată de

A

(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Korkein hallinto-oikeus)

„Cooperare judiciară în materie civilă — Competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești — Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 — Domeniu de aplicare material — Noțiunea «materii civile» — Hotărâre judecătorească privind luarea în îngrijire și plasamentul unor copii în afara familiei — Reședință obișnuită a copilului — Măsuri asigurătorii — Competență”

Concluziile avocatului general J. Kokott prezentate la 29 ianuarie 2009   I ‐ 2808

Hotărârea Curții (Camera a treia) din 2 aprilie 2009   I ‐ 2831

Sumarul hotărârii

1. Cooperare judiciară în materie civilă – Competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești – Regulamentul nr. 2201/2003 – Domeniu de aplicare – Noțiunea „materii civile”

   [Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului, considerentele (5) și (10), art. 1 alin. (1) și alin. (2) lit. (d) și art. 2 pct. 7]

2. Cooperare judiciară în materie civilă – Competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești – Regulamentul nr. 2201/2003 – Noțiunea „reședință obișnuită” în sensul articolului 8 alineatul (1)

   [Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului, considerentul (12) și art. 8 alin. (1)]

3. Cooperare judiciară în materie civilă – Competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești – Regulamentul nr. 2201/2003 – Măsuri provizorii și asigurătorii

   [Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului, art. 20, 53 și art. 55 lit. (c)]

4. Cooperare judiciară în materie civilă – Competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești – Regulamentul nr. 2201/2003 – Competență judiciară

   (Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului, art. 53)

1.  Articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului nr. 1347/2000, trebuie să fie interpretat în sensul că este inclusă în noțiunea „materii civile”, în înțelesul acestei dispoziții, o hotărâre judecătorească prin care se dispune luarea în îngrijire imediată și plasamentul unui copil în afara familiei de origine, într-o familie substitutivă, atunci când această hotărâre a fost pronunțată în conformitate cu normele de drept public privind protecția copilului.

   (a se vedea punctul 29 și dispozitiv 1)

2.  Întrucât articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului nr. 1347/2000, nu cuprinde nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre pentru a determina sensul și sfera de aplicare a noțiunii „reședință obișnuită”, determinarea acestei noțiuni trebuie să fie efectuată potrivit contextului dispozițiilor și obiectivului regulamentului, în special cel care reiese din considerentul (12), potrivit căruia temeiurile de competență pe care le stabilește sunt concepute în funcție de interesul superior al copilului și în special de criteriul proximității. Astfel, în afară de prezența fizică a copilului într-un stat membru, trebuie să fie reținuți și alți factori de natură să demonstreze că această prezență nu are deloc un caracter temporar sau ocazional și că reședința copilului exprimă o anumită integrare într-un mediu social și familial.

   Prin urmare, noțiunea „reședință obișnuită”, în temeiul articolului 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2201/2003, trebuie să fie interpretată în sensul că această reședință corespunde locului care exprimă o anumită integrare a copilului într-un mediu social și familial. În acest scop, trebuie mai ales să fie luate în considerare durata, regularitatea, condițiile și motivele sejurului pe teritoriul unui stat membru și ale mutării familiei în acest stat, cetățenia copilului, locul și condițiile de școlarizare, cunoștințele lingvistice, precum și raporturile de familie și sociale întreținute de copil în statul respectiv. Este de competența instanței naționale să determine reședința obișnuită a copilului, ținând cont de ansamblul împrejurărilor de fapt specifice fiecărui caz în parte.

   (a se vedea punctele 33, 35, 38 și 44 și dispozitiv 2)

3.  O măsură asigurătorie, precum luarea în îngrijire a unor copii, poate fi hotărâtă de o instanță națională în temeiul articolului 20 din Regulamentul nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului nr. 1347/2000, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

   —	această măsură trebuie să fie urgentă;

   —	aceasta trebuie să fie luată în privința unor persoane prezente în statul membru în cauză și

   —	măsura trebuie să fie de natură provizorie.

   Punerea în aplicare a acestei măsuri, adoptată în vederea protecției interesului superior al copilului, precum și caracterul obligatoriu al acesteia sunt stabilite potrivit dreptului național. După punerea în aplicare a măsurii asigurătorii, instanța națională nu este obligată să trimită cauza instanței competente din alt stat membru. Cu toate acestea, dat fiind caracterul tranzitoriu al măsurilor provizorii sau asigurătorii, împrejurările legate de evoluția fizică, psihologică și intelectuală a copilului pot face necesară intervenția timpurie a instanței competente pentru a fi adoptate măsuri definitive. Prin urmare, în măsura în care protecția interesului superior al copilului o impune, instanța judecătorească națională care a pus în aplicare măsuri provizorii sau asigurătorii trebuie să informeze cu privire la acestea, direct sau prin intermediul autorității centrale desemnate potrivit articolului 53 din Regulamentul nr. 2201/2003, instanța judecătorească competentă din alt stat membru.

   (a se vedea punctele 47, 56, 59, 64 și 65 și dispozitiv 3)

4.  În cazul în care instanța judecătorească dintr-un stat membru nu are nicio competență, aceasta trebuie să se declare necompetentă din oficiu, fără a fi obligată să trimită cauza unei alte instanțe. Totuși, în măsura în care protecția interesului superior al copilului o impune, instanța națională care s-a declarat necompetentă din oficiu trebuie să informeze cu privire la acest lucru, direct sau prin intermediul autorității centrale desemnate potrivit articolului 53 din Regulamentul nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului nr. 1347/2000, instanța judecătorească competentă din alt stat membru.

   (a se vedea punctul 71 și dispozitiv 4)