EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32008R0762

Regulamentul (CE) nr. 762/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 privind transmiterea de către statele membre a statisticilor în domeniul acvaculturii și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 788/96 al Consiliului (Text cu relevanță pentru SEE)

JO L 218, 13.8.2008, p. 1–13 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (HR)

Legal status of the document In force: This act has been changed. Current consolidated version: 10/01/2014

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2008/762/oj

13.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 218/1


REGULAMENTUL (CE) NR. 762/2008 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

din 9 iulie 2008

privind transmiterea de către statele membre a statisticilor în domeniul acvaculturii și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 788/96 al Consiliului

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 285 alineatul (1),

având în vedere propunerea Comisiei,

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (1),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 788/96 al Consiliului din 22 aprilie 1996 privind furnizarea de către statele membre a statisticilor asupra producției acvaculturii (2) prevede ca statele membre să prezinte anual date referitoare la volumul producției.

(2)

Datorită contribuției sporite a acvaculturii la producția totală a Comunității în domeniul pescuitului, este necesar un spectru mai larg de date în vederea dezvoltării și gestionării raționale a acestui sector în cadrul politicii comune în domeniul pescuitului.

(3)

Importanța din ce în ce mai mare pe care instalațiile de reproducere artificială, incubare și creștere inițială o au pentru acvacultură reclamă date detaliate, care să permită monitorizarea și gestionarea adecvată a acestui sector în cadrul politicii comune în domeniul pescuitului (PCP).

(4)

Pentru examinarea și evaluarea pieței produselor de acvacultură sunt necesare informații atât despre volumul producției, cât și despre valoarea acesteia.

(5)

Pentru a garanta că acvacultura nu afectează mediul înconjurător, sunt necesare informații despre structura sectorului și despre tehnologiile utilizate.

(6)

Regulamentul (CE) nr. 788/96 ar trebui abrogat.

(7)

Pentru a facilita tranziția de la regimul aplicabil în virtutea Regulamentului (CE) nr. 788/96, prezentul regulament ar trebui să prevadă o perioadă de tranziție de maximum trei ani, care ar urma să fie acordată statelor membre în cazul în care aplicarea la sistemele statistice naționale impune adaptări majore și este susceptibilă să genereze dificultăți practice importante.

(8)

Deoarece obiectivul prezentului regulament, și anume stabilirea unui cadru juridic comun pentru elaborarea sistematică a statisticilor comunitare în sectorul acvaculturii, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre și poate fi realizat mai bine la nivelul Comunității, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat; în conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la respectivul articol, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

(9)

Regulamentul (CE) nr. 322/97 al Consiliului din 17 februarie 1997 privind statisticile comunitare (3) oferă un cadru de referință pentru statisticile din domeniul pescuitului. În special, acesta impune respectarea principiilor de imparțialitate, fiabilitate, relevanță, rentabilitate, confidențialitate statistică și transparență.

(10)

Culegerea și prezentarea datelor statistice constituie un instrument indispensabil pentru gestionarea corespunzătoare a PCP.

(11)

Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament ar trebui să fie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (4).

(12)

Comisia ar trebui, în special, să fie împuternicită să adopte modificări tehnice la anexele la prezentul regulament. Deoarece măsurile respective au un domeniu general de aplicare și sunt destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament, inclusiv să îl completeze prin adăugarea de noi elemente neesențiale, acestea trebuie adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE.

(13)

Comisia ar trebui să fie asistată de Comitetul permanent pentru statistică agricolă, înființat prin Decizia 72/279/CEE a Consiliului (5),

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Obligațiile statelor membre

Statele membre transmit Comisiei statistici privind toate activitățile de acvacultură desfășurate pe teritoriul lor, în apele dulci și sărate.

Articolul 2

Definiții

(1)   În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

(a)

noțiunea „statistici comunitare” astfel cum este definită la articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 322/97;

(b)

termenul „acvacultură” astfel cum este definit la articolul 3 litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului din 27 iulie 2006 privind Fondul european pentru pescuit (6);

(c)

„acvacultură bazată pe capturi” înseamnă practica de colectare din mediul natural a unor specimene și utilizarea ulterioară a acestora în acvacultură;

(d)

„producție” înseamnă cantitatea de produse rezultate din acvacultură la prima vânzare, inclusiv producția din instalațiile de reproducere artificială, incubare și creștere inițială, oferită spre vânzare.

(2)   Toate celelalte definiții utilizate în sensul prezentului regulament figurează în anexa I.

Articolul 3

Elaborarea statisticilor

(1)   Statele membre utilizează sondaje sau alte metode validate statistic pentru a obține date care să acopere cel puțin 90 % din producția totală, ca volum sau ca număr, pentru producția din instalațiile de reproducere artificială, incubare și creștere inițială, fără a aduce atingere alineatului (4). Restul producției totale poate fi estimat. Pentru a estima mai mult de 10 % din producția totală se poate depune o cerere de derogare, în condițiile prevăzute la articolul 8.

(2)   Utilizarea altor surse decât sondajele se va face sub rezerva unei evaluări ex post a calității statistice a acestora.

(3)   Un stat membru care are o producție anuală totală mai mică de 1 000 de tone poate furniza date de sinteză pentru estimarea producției totale.

(4)   Statele membre identifică producția pe specii. Cu toate acestea, producția speciilor care nu depășesc, fiecare în parte, 500 de tone și care nu reprezintă mai mult de 5 %, ca greutate, din volumul producției unui stat membru poate fi estimată și agregată. Producția din instalațiile de reproducere artificială, incubare și creștere inițială ca număr din speciile respective se poate estima.

Articolul 4

Date

Datele corespund anului calendaristic de referință și se referă la:

(a)

producția anuală (volum și valoare unitară) a acvaculturii;

(b)

intrările anuale (volumul și valoarea unitară) aferente acvaculturii bazate pe capturi;

(c)

producția anuală în instalațiile de reproducere artificială, incubare și creștere inițială;

(d)

structura sectorului acvaculturii.

Articolul 5

Transmiterea datelor

(1)   Statele membre transmit Comisiei (Eurostat) datele la care se face referire în anexele II, III și IV în termen de douăsprezece luni de la sfârșitul anului calendaristic de referință. Primul an calendaristic de referință este 2008.

(2)   Începând cu datele pentru anul 2008 și ulterior la intervale de trei ani, datele privind structurile din sectorul de acvacultură menționate în anexa V se transmit Comisiei (Eurostat) în termen de douăsprezece luni de la sfârșitul anului calendaristic de referință.

Articolul 6

Evaluarea calității

(1)   Fiecare stat membru prezintă Comisiei (Eurostat) un raport anual privind calitatea datelor transmise.

(2)   La transmiterea datelor, statele membre prezintă Comisiei un raport metodologic detaliat. În acest raport, fiecare stat membru descrie modul în care au fost colectate și prelucrate datele. Acest raport conține detalii despre tehnicile de eșantionare, metodele de estimare și sursele utilizate, altele decât anchetele prin sondaj, precum și o evaluare a calității estimărilor rezultate. În anexa VI se găsește o propunere de format pentru raportul metodologic.

(3)   Comisia examinează rapoartele și prezintă concluziile sale grupului de lucru competent al Comitetului permanent pentru statistică agricolă înființat prin Decizia 72/279/CEE.

Articolul 7

Perioada de tranziție

(1)   Statele membre pot beneficia de perioade de tranziție (an calendaristic complet) de cel mult trei ani din 1 ianuarie 2009, pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, în conformitate cu procedura de gestionare menționată la articolul 10 alineatul (2), în măsura în care aplicarea la sistemele statistice naționale impune adaptări majore și este susceptibilă să genereze dificultăți practice importante.

(2)   În acest scop, statele membre prezintă Comisiei cereri corespunzător motivate, până la 31 decembrie 2008.

Articolul 8

Derogări

(1)   În cazurile în care includerea în statistici a unui anumit sector al acvaculturii ar crea pentru autoritățile naționale dificultăți disproporționate în raport cu importanța sectorului respectiv, se poate acorda o derogare în conformitate cu procedura de gestiune menționată la articolul 10 alineatul (2).

O astfel de derogare permite unui stat membru să excludă datele aferente sectorului respectiv din datele naționale furnizate sau să utilizeze metode de estimare destinate să furnizeze date referitoare la peste 10 % din producția totală.

(2)   Cererile de derogare, pe care statele membre trebuie să le depună înaintea termenului pentru transmiterea primelor date, sunt însoțite de un raport adresat Comisiei care descrie problemele întâlnite la aplicarea prezentului regulament.

(3)   Dacă o modificare a situației de colectare a datelor creează dificultăți neprevăzute pentru autoritățile naționale, justificată în mod corespunzător, statele membre pot depune, după termenul stabilit pentru transmiterea primelor date, o cerere de derogare.

Articolul 9

Dispoziții tehnice

(1)   Măsurile destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament, printre altele prin completarea acestuia, cu privire la modificări de natură tehnică aduse anexelor se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 10 alineatul (3).

(2)   Formatul în care se transmit statisticile se adoptă în conformitate cu procedura de gestiune menționată la articolul 10 alineatul (2).

Articolul 10

Procedura comitetului

(1)   Comisia este asistată de Comitetul permanent pentru statistică agricolă.

(2)   Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 4 și 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8 din respectiva decizie.

Perioada prevăzută la articolul 4 alineatul (3) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la trei luni.

(3)   Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5a alineatele (1)-(4) și articolul 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8 din respectiva decizie.

Articolul 11

Raportul de evaluare

Până la 31 decembrie 2011 și ulterior din trei în trei ani, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport de evaluare privind statisticile elaborate în temeiul prezentului regulament și, în special, privind pertinența și calitatea acestora.

Un astfel de raport cuprinde, de asemenea, o analiză a rentabilității sistemului utilizat pentru colectarea și elaborarea datelor statistice și prezintă cele mai bune practici pentru reducerea volumului de muncă pentru statele membre și pentru sporirea utilității și calității datelor.

Articolul 12

Abrogare

(1)   Fără a se aduce atingere alineatului (3), Regulamentul (CE) nr. 788/96 se abrogă.

(2)   Trimiterile la regulamentul abrogat se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament.

(3)   Prin derogare de la articolul 13 paragraful al doilea din prezentul regulament, statele membre care au beneficiat de o perioadă de tranziție în conformitate cu articolul 7 din prezentul regulament continuă să aplice, pe durata perioadei de tranziție acordate, dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 788/96.

Articolul 13

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 ianuarie 2009.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Strasbourg, 9 iulie 2008.

Pentru Parlamentul European

Președintele

H.-G. PÖTTERING

Pentru Consiliu

Președintele

J.-P. JOUYET


(1)  Avizul Parlamentului European din 31 ianuarie 2008 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 23 iunie 2008.

(2)  JO L 108, 1.5.1996, p. 1. Regulament modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 284, 31.10.2003, p. 1).

(3)  JO L 52, 22.2.1997, p. 1. Regulament modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 al Parlamentului European și al Consiliului.

(4)  JO L 184, 17.7.1999, p. 23. Decizie modificată prin Decizia 2006/512/CE (JO L 200, 22.7.2006, p. 11).

(5)  JO L 179, 7.8.1972, p. 1.

(6)  JO L 223, 15.8.2006, p. 1.


ANEXA I

Definiții de utilizat pentru transmiterea datelor referitoare la acvacultură

1.

„Apă dulce” înseamnă o apă cu un grad de salinitate constant neglijabil.

2.

„Apă sărată” înseamnă o apă cu un grad de salinitate ridicat. Salinitatea poate fi constant ridicată (apa de mare) sau sensibil, dar nu constant ridicată (apa salmastră). Ea poate prezenta variații periodice, sub influența apei dulci sau a apei de mare.

3.

„Specii” înseamnă specii de organisme acvatice identificate cu ajutorul codului alfabetic internațional de trei litere, definit de FAO (lista ASFIS a speciilor, destinată statisticilor de pescuit).

4.

„Marile zonele FAO” înseamnă zonele geografice identificate cu ajutorul codului numeric internațional de două cifre, definit de FAO [Manual privind normele statistice de pescuit ale grupului de lucru pentru coordonarea statisticilor de pescuit (CWP); secțiunea H: zone de pescuit destinate statisticilor]. Marile zonele FAO reglementate în sensul prezentului regulament sunt următoarele:

Cod

Zona

01

Ape interioare (Africa)

05

Ape interioare (Europa)

27

Zona de nord-est a Oceanului Atlantic

34

Zona centrală și de est a Oceanului Atlantic

37

Marea Mediterană și Marea Neagră

Alte zone (de precizat)

5.

„Iazuri” înseamnă luciuri de apă stătătoare sau cu aport redus, de adâncime relativ mică și, în general, cu suprafață redusă, foarte adesea create artificial. Aceste caracteristici se pot, de asemenea, regăsi și în cazul luciurilor de apă naturale, al lacurilor de mici dimensiuni, al mlaștinilor și al altor întinderi de apă cu dimensiuni reduse.

6.

„Instalații de reproducere artificială, incubare și creștere inițială” înseamnă structuri de reproducere artificială, incubare și creștere în cursul primelor stadii de viață a speciilor acvatice. Din rațiuni de ordin statistic, incubatoarele se limitează la producerea ouălor fecundate. Se consideră că puietul își petrece primele stadii de viață în pepiniere.

7.

„Incinte și țarcuri” înseamnă suprafețe de apă delimitate de plase sau alte mijloace care permit circulația liberă a apei din zonele adiacente. Particularitatea acestor incinte constă în aceea că ocupă întreaga coloană de apă care se înalță de la fund până la suprafață, ceea ce reprezintă, în general, un volum de apă relativ important.

8.

„Cuști” înseamnă structuri închise, acoperite sau nu. Pereții sunt din plasă sau orice alt material permeabil, care lasă apa din exterior să circule liber. Aceste structuri pot fi flotante, suspendate sau fixate pe substrat, într-un mod care permite circulația liberă a apei.

9.

„Bazine de creștere” înseamnă structuri artificiale, construite sub sau deasupra nivelului solului, capabile de schimb hidric cu frecvență foarte ridicată, al căror mediu este strict controlat, dar a căror apă nu este reciclată.

10.

„Sisteme cu recirculare” înseamnă sisteme în care apa este reutilizată, după ce suferă un tratament oarecare (de exemplu, filtrarea).

11.

„Transfer într-un mediu controlat” înseamnă eliberarea deliberată în scopul aplicării unor practici legate de acvacultură.

12.

„Eliberare într-un mediu natural” înseamnă eliberarea deliberată în ape curgătoare, lacuri și alte mase de apă, pentru repopularea acestora, dar nu în scopul acvaculturii. Eliberarea poate avea drept scop capturarea în cadrul unor activități de pescuit.

13.

„Volum” înseamnă:

(a)

pentru pești, crustacee, moluște și alte vietăți acvatice, greutatea în viu echivalentă a produsului. În cazul moluștelor, greutatea în viu include și greutatea cochiliei;

(b)

pentru plantele acvatice, greutatea produsului în stare umedă.

14.

„Valoare unitară” înseamnă valoarea totală (exclusiv TVA) a producției (în moneda națională), divizată la volumul total al producției.


ANEXA II

Producția din acvacultură, cu excepția instalațiilor de reproducere, incubare și creștere inițială  (1)

Țara:

 

 

 

 

Anul:

Specii produse

Zonă principală FAO

Apă dulce

Apă sărată

Total

 

Cod alfabetic (3 litere)

Denumire curentă

Denumire științifică

Volum

(tone metrice)

Valoare

(monedă națională)

Volum

(tone metrice)

Valoare

(monedă națională)

Volum

(tone metrice)

Valoare

(monedă națională)

PEȘTE

Iazuri

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bazine și bazine de creștere

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Incinte și țarcuri

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cuști

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sisteme cu recirculare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Alte metode

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CRUSTACEE

Iazuri

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bazine și bazine de creștere

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Incinte și țarcuri

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Alte metode

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

MOLUȘTE

Pe fundul apei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Suspendate

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Alte metode

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ALGE

Toate metodele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ICRE DE PEȘTE (destinate consumului uman) (2)

Toate metodele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ALTE ORGANISME ACVATICE

Toate metodele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


(1)  Cu excepția speciilor de acvariu și a speciilor ornamentale.

(2)  Icrele de pește destinate consumului vizate de această rubrică se referă exclusiv la icrele extrase în vederea consumului la prima comercializare.


ANEXA III

Intrări aferente acvaculturii bazate pe capturi  (1)

Țara:

 

 

 

Anul:

Specii cultivate

Unitate (de precizat) (2)

Valoare pe unitate (monedă națională)

Cod alfabetic (3 litere)

Denumire curentă

Denumire științifică

PEȘTE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CRUSTACEE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

MOLUȘTE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


(1)  Cu excepția speciilor de acvariu, ornamentale și de plante.

(2)  Greutatea sau numărul; dacă este indicat numărul, trebuie indicat și un factor de conversie în greutate în viu.


ANEXA IV

Producția din incubatoare și pepiniere  (1)

Țara:

 

 

 

 

 

 

 

Anul:

Specii

Stadiul și ciclul de viață

Utilizări vizate

Cod alfabetic (3 litere)

Denumire curentă

Denumire științifică

Icre

(milioane)

Puiet

(milioane)

Transferat în mediu controlat

(în scopul îngrășării) (2) (milioane)

Eliberat în mediu natural (2)

(milioane)

Icre

Puiet

Icre

Puiet

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


(1)  Cu excepția speciilor de acvariu și a speciilor ornamentale.

(2)  Facultativ.


ANEXA V

Date privind structura sectorului acvaculturii  (1)  (4)

Țara:

 

 

 

Anul:

 

Zonă principală FAO

Apă dulce

Apă sărată

Total

Mărimea instalațiilor (3)

Mărimea instalațiilor (3)

Mărimea instalațiilor (3)

În mii de m3

Hectare

În mii de m3

Hectare

În mii de m3

Hectare

PEȘTE

Iazuri

 

 

 

 

 

 

 

Bazine și bazine de creștere

 

 

 

 

 

 

 

Incinte și țarcuri

 

 

 

 

 

 

 

Cuști

 

 

 

 

 

 

 

Sisteme cu recirculare

 

 

 

 

 

 

 

Alte metode

 

 

 

 

 

 

 

CRUSTACEE

Iazuri

 

 

 

 

 

 

 

Bazine și bazine de creștere

 

 

 

 

 

 

 

Incinte și țarcuri

 

 

 

 

 

 

 

Alte metode

 

 

 

 

 

 

 

MOLUȘTE

Pe fundul apei (2)

 

 

 

 

 

 

 

Suspendate (2)

 

 

 

 

 

 

 

Alte metode (2)

 

 

 

 

 

 

 

ALGE

Toate metodele

 

 

 

 

 

 

 


(1)  Cu excepția speciilor de acvariu și a speciilor ornamentale.

(2)  Dacă moluștele sunt crescute pe funii, se poate utiliza o unitate de lungime.

(3)  Se ia în considerație capacitatea potențială.

(4)  Celulele înnegrite indică situațiile în care nu există informații.


ANEXA VI

Formatul pentru rapoartele metodologice privind sistemele naționale pentru statistici în domeniul acvaculturii

1.

Modul de organizare a sistemului național pentru statistici în domeniul acvaculturii

Autorități responsabile pentru colectarea și procesarea datelor și responsabilitățile lor.

Legislația națională cu privire la colectarea datelor în domeniul acvaculturii.

Unitatea responsabilă pentru transmiterea datelor către Comisie.

2.

Metoda de colectare, prelucrare și elaborare a datelor privind acvacultura

Se specifică sursa pentru fiecare tip de dată.

Descrierea metodelor utilizate pentru colectarea datelor (de exemplu, chestionar trimis prin poștă, interviuri personale, recensăminte sau eșantionare, frecvența anchetelor, metode de estimare) pentru fiecare domeniu din sectorul acvaculturii.

Se descrie modul de prelucrare și elaborare a datelor și se indică durata acestui proces.

3.

Aspecte calitative, în conformitate cu „Codul de bune practici privind Sistemul statisticilor europene”

În cazul în care pentru o parte a datelor se folosesc tehnici de estimare, descrierea metodelor utilizate și estimarea nivelului de utilizare și a fiabilității acestor metode.

Indicarea eventualelor deficiențe ale sistemelor naționale, a modalităților prin care acestea pot fi eliminate și, după caz, a calendarului prevăzut pentru măsurile corective.


Top