13/Volumul 47

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

244

L 393/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

(1)

Anumite standarde internaționale și interpretări existente la 1 septembrie au fost adoptate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1725/2003 (2).

(2)

La 17 decembrie 2003, Consiliul pentru standarde internaționale de contabilitate (IASB) a publicat Standardul internațional de contabilitate (IAS) 32 Instrumente financiare: prezentare și descriere în cadrul inițiativei IASB de îmbunătățire a celor 15 standarde astfel încât acestea să poată fi utilizate de întreprinderile care adoptă pentru prima dată IAS-uri în 2005. La revizuirea IAS 32, IASB nu a analizat din nou abordările fundamentale cuprinse în acest standard. IAS 32 stabilește principii de bază pentru clasificarea instrumentelor ca pasive sau capitaluri proprii. Pentru a stabili dacă este necesar ca instrumentele se clasifică drept pasive sau capitaluri proprii, o entitate are obligația de a ține seama de toate clauzele din contractul respectiv.

(3)

În urma discuțiilor bilaterale cu reprezentați ai sectorului cooperatist și la cererea Comisiei, IASB a invitat Comitetul pentru interpretarea standardelor internaționale de raportare financiară (IFRIC) să elaboreze o interpretare pentru a facilita aplicarea IAS 32 revizuit. O interpretare în formă finală a fost publicată la 25 noiembrie 2004, respectiv IFRIC 2 Acțiunile asociaților din entitățile cooperatiste și instrumente similare. Data aplicării acestei interpretări este aceeași ca și data aplicării IAS 32. Comisia Europeană examinează IFRIC 2 cât mai curând posibil în 2005, în vederea adoptării.

(4)

La 27 mai 2004, IASB a publicat interpretarea IFRIC 1 Modificări ale pasivelor existente din lichidare, restaurare și de natură similară. Această interpretare se referă la modul de contabilizare a modificărilor pasivelor existente din lichidare, restaurare și de natură similară care intră în domeniul de aplicare a IAS 16 Imobilizări corporale și care sunt recunoscute ca provizioane în conformitate cu IAS 37 Provizioane, pasive contingente și active contingente.

(5)

În urma consultării cu experții tehnici în domeniu, s-a confirmat că IAS 32 Instrumente financiare: prezentare și descriere și interpretarea IFRIC 1 Modificări ale pasivelor existente din lichidare, restaurare și de natură similară îndeplinesc criteriile tehnice de adoptare prevăzute în articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1606/2002, în special cerința de a servi binelui public european.

(6)

Regulamentul (CE) nr. 1725/2003 se modifică în consecință.

(7)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului de reglementare pentru contabilitate,

1.

se inserează textul Standardului internațional de contabilitate (IAS) 32 Instrumente financiare: prezentare și descriere prevăzut în anexa la prezentul regulament;

2.

se inserează textul interpretării IFRIC 1 Modificări ale pasivelor existente din lichidare, restaurare și de natură similară prevăzut în anexa la prezentul regulament.

IAS 32

IFRIC 1

1.

Obiectivul prezentului standard este de a sprijini utilizatorii situațiilor financiare în înțelegerea semnificației pe care instrumentele financiare o au pentru situația financiară, rezultatele și fluxurile de trezorerie ale unei entități.

2.

Standardul conține anumite cerințe pentru prezentarea instrumentelor financiare și identifică informațiile care se prezintă cu privire la acestea. Cerințele de prezentare se aplică pentru clasificarea instrumentelor financiare, din perspectiva emitentului, în active financiare, pasive financiare și instrumente de capitaluri proprii; clasificarea dobânzilor, dividendelor, pierderilor și câștigurilor aferente acestora, precum și circumstanțele în care activele financiare și pasivele financiare pot fi compensate. Standardul cere prezentarea informațiilor despre factorii care afectează valoarea, momentul și gradul de certitudine ale fluxurilor viitoare de trezorerie ale unei entități asociate instrumentelor financiare, precum și politicile contabile aplicate acestor instrumente. De asemenea, standardul cere prezentarea informațiilor despre natura și amploarea folosirii instrumentelor financiare de către o entitate, scopurile cărora le servesc, riscurile asociate lor și strategiile conducerii pentru controlarea acestor riscuri.

3.

Principiile din prezentul standard completează principiile de recunoaștere și evaluare a activelor și pasivelor financiare din IAS 39 Instrumente financiare: recunoaștere și evaluare.

4.

Prezentul standard se aplică de toate entitățile la prezentarea și evidențierea informațiilor despre toate tipurile de instrumente financiare, altele decât:

5.

Prezentul standard se aplică instrumentelor financiare recunoscute și nerecunoscute. Instrumentele financiare recunoscute cuprind instrumentele de capitaluri proprii emise de entitate și activele financiare și pasivele financiare care intră în domeniul de aplicare a IAS 39. Instrumentele financiare nerecunoscute cuprind unele instrumente financiare care, deși se află în afara domeniului de aplicare a IAS 39, sunt cuprinse în domeniul de aplicare a prezentului standard (cum sunt unele angajamente de împrumut).

6.

În sensul prezentului standard, un contract de asigurare este un contract care îl expune pe asigurator la unele riscuri identificate de pierdere în urma unor evenimente sau circumstanțe care au loc sau sunt descoperite într-o perioadă determinată, care includ decesul (sau, în cazul unei rente, supraviețuirea beneficiarului rentei), boala, handicapul, pagube materiale, daune aduse altor persoane și întreruperea activității. Dispozițiile din prezentul standard se aplică în cazul în care un instrument financiar ia forma unui contract de asigurări, dar care implică în principal transferul de riscuri financiare (a se vedea punctul 52), de exemplu anumite tipuri de contracte de reasigurare financiară și de investiții garantate emise de societăți de asigurare sau de alte entități. Entitățile care au obligații ce decurg din contracte de asigurare sunt încurajate să verifice în ce măsură este oportună aplicarea dispozițiilor din prezentul standard la prezentarea și descrierea de informații privind respectivele obligații.

7.

Alte standarde specifice pentru tipuri specifice de instrumente financiare conțin cerințe suplimentare de prezentare și descriere. De exemplu, IAS 17 Contracte de leasing și IAS 26 Contabilizarea și raportarea planurilor de pensii includ cerințe specifice de prezentare cu privire la leasingul financiar și, respectiv, la investițiile în planurile de pensii. De asemenea, unele cerințe din alte standarde, în special din IAS 30 Informații prezentate în situațiile financiare ale băncilor și ale instituțiilor financiare similare, se aplică instrumentelor financiare.

8.

Prezentul standard se aplică acelor contracte de cumpărare sau vânzare a unui element nefinanciar care poate fi decontat net în numerar sau în alt instrument financiar, prin schimbul de instrumente financiare, ca și cum contractele sunt instrumente financiare, cu excepția contractelor începute și continuate în scopul primirii sau livrării unui element nefinanciar în conformitate cu cerințele de achiziție, vânzare sau utilizare preconizate ale entității.

9.

Există diferite moduri în care un contract de cumpărare sau vânzare a unui element nefinanciar poate fi decontat net în numerar sau în alt instrument financiar, ori prin schimbul de instrumente financiare. Acestea includ:

Un contract pentru care se aplică literele (b) sau (c) nu este încheiat în scopul primirii sau livrării unui element nefinanciar în conformitate cu cerințele de achiziție, de vânzare sau de utilizare preconizate ale entității și, în consecință, se află în domeniul de aplicare a prezentului standard. Alte contracte în care se aplică punctul 8 sunt evaluate pentru a se stabili dacă au fost încheiate și continuate pentru a fi deținute în scopul achiziționării sau livrării unui element în conformitate cu cerințele preconizate de achiziție, de vânzare sau de utilizare ale entității și, în consecință, dacă se află în domeniul de aplicare a prezentului standard.

10.

Emiterea unei opțiuni de achiziționare sau vânzare a unui element nefinanciar care poate fi decontat net în numerar sau printr-un alt instrument financiar ori prin schimbul cu alte instrumente financiare, în conformitate cu punctul 9 literele (a) sau (d), intră în domeniul de aplicare a prezentului standard. Un astfel de contract nu poate fi încheiat în scopul primirii sau livrării elementului nefinanciar în conformitate cu cerințele de achiziție, vânzare sau utilizare preconizate ale entității.

11.

Următorele noțiuni sunt folosite în prezentul standard cu înțelesul precizat în continuare:

12.

Următoarele noțiuni sunt definite la punctul 9 din IAS 39 și sunt utilizate în prezentul standard cu înțelesul prevăzut în IAS 39.

13.

În prezentul standard, noțiunile de „contract” și „contractual” se referă la un angajament între două sau mai multe părți cu consecințe economice clare, astfel încât părțile au posibilitatea redusă sau nu au deloc posibilitatea de a le evita, de obicei din cauza faptului că angajamentul are putere executorie. Contractele și, prin urmare, instrumentele financiare pot lua diverse forme și nu este necesar să fie sub formă scrisă.

14.

În prezentul standard, noțiunea de „entitate” cuprinde persoanele fizice, parteneriatele, organismele încorporate, trusturile și agențiile guvernamentale.

15.

Emitentul unui instrument financiar clasifică instrumentul sau părțile componente ale acestuia la recunoașterea inițială ca un pasiv financiar, un activ financiar sau un instrument de capitaluri proprii, în conformitate cu fondul angajamentului contractual și cu definițiile pasivului financiar, activului financiar și instrumentului de capital propriu.

16.

Atunci când un emitent aplică definițiile de la punctul 11 pentru a stabili dacă un instrument financiar este un instrument de capital propriu și nu un pasiv financiar, instrumentul este un instrument de capital propriu dacă și numai dacă sunt îndeplinite ambele condiții de la literele (a) și (b) prezentate în continuare.

O obligație contractuală, inclusiv una care decurge dintr-un instrument financiar derivat care va avea sau care poate avea ca rezultat primirea sau livrarea propriilor instrumente de capitaluri proprii ale emitentului, dar care nu îndeplinește condițiile de la literele (a) și (b) menționate anterior, nu este un instrument de capitaluri proprii.

17.

Cea mai importantă pentru diferențierea unui pasiv financiar de un instrument de capitaluri proprii este existența unei obligații contractuale pentru una dintre părți (emitentul) de a ceda fie numerar, fie un activ financiar celeilalte părți (deținătorul) sau de a schimba active financiare sau pasive financiare cu deținătorul în condiții potențial nefavorabile pentru emitent. Deși deținătorul unui instrument de capitaluri proprii este îndreptățit să primească o parte proporțională din dividende sau alte repartizări din capitalurile proprii, emitentul nu are obligația contractuală de a face astfel de repartizări, deoarece nu i se poate cere să plătească numerar sau un alt activ financiar către o altă entitate.

18.

Fondul unui instrument financiar, mai degrabă decât forma sa juridică, este acela care influențează clasificarea sa în bilanțul entității. Fondul și forma juridică sunt uniforme în mod obișnuit, dar nu întotdeauna. Unele instrumente financiare iau forma juridică a capitalurilor proprii, dar sunt pasive în fond, iar altele pot combina aceste caracteristici asociate instrumentelor de capitaluri proprii cu cele asociate pasivelor financiare. De exemplu:

19.

În cazul în care o entitate are dreptul necondiționat de a evita cedarea de numerar sau a altui activ financiar pentru decontarea unei obligații contractuale, obligația respectă definiția pasivului financiar. De exemplu:

20.

Un instrument financiar care nu stabilește în mod explicit o obligație contractuală de a livra numerar sau un alt activ financiar poate stabili o obligație indirect, prin termenii și condițiile sale. De exemplu:

21.

Un contract nu este un instrument de capitaluri proprii numai pentru că poate avea ca rezultat primirea sau livrarea propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității. O entitate poate avea un drept contractual sau o obligație contractuală de a primi sau livra un număr din propriile acțiuni sau alte instrumente de capitaluri proprii care variază astfel încât valoarea justă a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității care se primesc sau care se livrează să fie egală cu valoarea dreptului contractual sau cu o obligație contractuală. Un astfel de drept contractual sau o astfel de obligație contractuală se poate referi la o sumă fixă sau la o valoare care fluctuează parțial sau total ca răspuns la modificările unei variabile, alta decât prețul pieței pentru propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității (de exemplu, rata unei dobânzi, prețul unei mărfi sau prețul unui instrument financiar). Două exemple sunt (a) un contract de a livra instrumente de capitaluri proprii ale entității, egale ca valoare cu 100 u.m. (1), și (b) un contract de a livra instrumente de capitaluri proprii ale entității egale ca valoare cu valoarea a 100 uncii de aur. Un astfel de contract este un pasiv financiar a entității, chiar în cazul în care entitatea are obligația sau posibilitatea de a o deconta plătind prin propriile instrumente de capitaluri proprii. Acesta nu este un instrument de capitaluri proprii, deoarece entitatea utilizează un număr variabil din propriile instrumente de capitaluri proprii ca un mod de decontare a contractului. În consecință, contractul nu evidențiază un interes rezidual în activele entității după deducerea tuturor pasivelor sale.

22.

Un contract care este decontat de entitate (primind sau) livrând un număr fix din propriile sale instrumente de capitaluri proprii în schimbul unei sume fixe în numerar sau al unui alt activ financiar este un instrument de capitaluri proprii. De exemplu, o opțiune pe acțiuni emisă care dă partenerului dreptul de a cumpăra un număr fix din acțiunile entității pentru un preț fix sau pentru o sumă fixă declarată a împrumutului unei obligațiuni este un instrument de capitaluri proprii. Modificările valorii juste a unui contract care rezultă din variațiile ratei dobânzii de pe piață care nu afectează suma de numerar sau alte active financiare de cedat sau de primit ori numărul de instrumente de capitaluri proprii care urmează a fi primite sau livrate, la decontarea contractului, nu împiedică contractul să fie un instrument de capitaluri proprii. Orice recompense primite (cum este prima primită pentru o opțiune emisă sau un warant pe propriile acțiuni ale entității) se adaugă direct la capitalurile proprii. Orice recompense plătite (cum este prima plătită pentru o opțiune cumpărată) sunt deduse direct din capitalurile proprii. Modificările valorii juste a unui instrument de capitaluri proprii nu sunt recunoscute în situațiile financiare.

23.

Un contract care conține o obligație pentru o entitate de a cumpăra propriile sale instrumente de capitaluri proprii în schimbul numerarului sau al altui activ financiar generează un pasiv financiar pentru valoarea actualizată a sumei plătite (de exemplu, pentru valoarea actualizată a prețului de răscumpărare la termen, prețul de exercițiu al opțiunii sau o altă valoare de răscumpărare). Așa se întâmplă în cazul în care contractul însuși este un instrument de capitaluri proprii. Un exemplu îl constituie obligația entității, conform unui contract la termen, de a cumpăra propriile instrumente de capitaluri proprii în schimbul numerarului. Atunci când pasivul financiar este recunoscut inițial în conformitate cu IAS 39, valoarea sa justă (valoarea actualizată a valorii de răscumpărare) este reclasificat din capitaluri proprii. În consecință, pasivul financiar este evaluat în conformitate cu IAS 39. În cazul în care respectivul contract expiră fără livrare, valoarea contabilă a pasivului financiar este reclasificată la capitaluri proprii. Obligația contractuală a unei entități de a achiziționa propriile sale instrumente de capitaluri proprii generează un pasiv financiar pentru valoarea actualizată a valorii de răscumpărare, chiar în cazul în care obligația de cumpărare este condiționată de partenerul care își exercită dreptul de răscumpărare (de exemplu, o opțiune de vânzare emisă care dă dreptul partenerului de a vinde instrumentele de capitaluri proprii ale entității, către entitate, pentru un preț fix).

24.

Un contract care este decontat de entitatea care primește sau care livrează un număr fix din propriile sale instrumente de capitaluri proprii în schimbul unei sume variabile de lichidități sau în schimbul unui alt activ financiar este un activ financiar sau un pasiv financiar. Un exemplu îl constituie contractul entității de a vinde 100 din propriile sale instrumente de capitaluri proprii în schimbul unei sume în numerar egale cu valoarea a 100 de uncii de aur.

25.

Un instrument financiar poate solicita entității să plătească prin cedarea de numerar sau printr-un alt activ financiar sau să-1 deconteze astfel încât să constituie un pasiv financiar, în eventualitatea apariției sau absenței unor evenimente viitoare incerte (sau ca rezultat al unor circumstanțe incerte) care nu sunt controlate nici de emitent, nici de deținătorul instrumentului, cum este o modificare a indicelui bursei de valori, indicelui prețului de consum, ratei dobânzii sau cerințelor fiscale sau a veniturilor viitoare din activitățile curente ale emitentului, venitului net sau ratei de îndatorare a capitalului. Emitentul unui astfel de instrument nu are dreptul necondiționat de a evita cedarea de numerar sau a altui activ financiar (sau să îl deconteze astfel încât acesta să reprezinte un pasiv financiar). Prin urmare, acesta reprezintă un pasiv financiar a emitentului, cu următoarele excepții:

26.

Atunci când un instrument financiar derivat oferă unei părți posibilitatea de alegere a decontării (de exemplu, emitentul sau deținătorul poate alege decontarea netă cu numerar sau prin schimbul de acțiuni cu numerar), acesta nu este un activ financiar sau un pasiv financiar, cu excepția situației în care toate alternativele de decontare are drept rezultat faptul că acesta este un instrument de capitaluri proprii.

27.

Un exemplu de instrument financiar derivat cu o opțiune de decontare care este un pasiv financiar este o opțiune pe acțiuni pe care emitentul se poate decide să o deconteze net cu numerar sau prin schimbul propriilor sale acțiuni cu numerar. În mod similar, unele contracte de cumpărare sau vânzare a unui element nefinanciar în schimbul propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității intră în domeniul de aplicare a prezentului standard din cauză că se decontează fie prin livrarea unui element nefinanciar, fie net cu numerar sau printr-un alt activ financiar (a se vedea punctele 8-10). Astfel de contracte sunt active financiare sau pasive financiare, și nu instrumente de capitaluri proprii.

28.

Emitentul unui instrument financiar nederivat evaluează termenii instrumentului financiar la determinarea în cazul în care acesta conține atât o datorie, cât și o componentă a capitalurilor proprii. Astfel de componente se clasifică separat ca pasive financiare, active financiare sau instrumente de capitaluri proprii, în conformitate cu punctul 15.

29.

O entitate recunoaște separat componentele unui instrument financiar care (a) creează un pasiv financiar al entității și (b) conferă o opțiune deținătorului instrumentului să-1 convertească într-un instrument de capitaluri proprii al entității. De exemplu, o obligațiune sau un instrument similar convertibil de către deținător într-un număr fix de acțiuni ordinare ale entității este un instrument financiar compus. Din perspectiva entității, un astfel de instrument cuprinde două componente: un pasiv financiar (un angajament contractual de a ceda numerar sau un alt activ financiar) și un instrument de capitaluri proprii (o opțiune de cumpărare care conferă deținătorului dreptul, pentru o perioadă specificată, să-1 convertească într-un număr fix de acțiuni ordinare ale entității). Efectul economic al emiterii unui astfel de instrument este în mod substanțial același cu cel de emitere simultană a unui instrument de datorie cu o clauză de decontare anticipată cu warante de cumpărare de acțiuni ordinare sau emiterea unui instrument de datorie cu warante de cumpărare a acțiunilor detașabile. În consecință, în toate cazurile, entitatea prezintă componentele datoriei și capitalurilor proprii separat în bilanț.

30.

Clasificarea componentelor de pasive și capitaluri proprii ale unui instrument convertibil nu este revizuită ca urmare a modificării probabilității de exercitare a opțiunii de conversie, chiar atunci când exercitarea opțiunii poate părea avantajoasă din punct de vedere economic pentru unii deținători. Este posibil ca deținătorii să nu acționeze întotdeauna conform așteptărilor, deoarece, de exemplu, consecințele fiscale rezultate din conversie pot fi diferite de la un deținător la altul. Mai mult, probabilitatea conversiei evoluează în decursul timpului. Obligația contractuală a emitentului de a efectua plăți pe viitor rămâne valabilă până când este stinsă prin conversie, la scadența instrumentului sau prin altă tranzacție.

31.

IAS 39 se ocupă cu evaluarea activelor financiare și a pasivelor financiare. Instrumentele de capitaluri proprii sunt instrumente care evidențiază un interes rezidual în activele unei entități după deducerea tuturor pasivelor sale. Prin urmare, atunci când valoarea contabilă inițială a unui instrument financiar compus este alocată componentelor de capitaluri proprii și de pasive, componenta de capitaluri proprii este considerată a fi valoarea reziduală după deducerea din valoarea justă a instrumentului ca întreg a valorii separat determinate pentru componenta pasivului. Valoarea oricăror caracteristici ale instrumentelor financiare derivate (cum este o opțiune de cumpărare) înglobată în instrumentul financiar compus, alta decât componenta de capitaluri proprii (cum este opțiunea de conversie în capitaluri proprii), este inclusă în componenta pasivului. Suma valorilor contabile alocată componentelor pasivului și capitalurilor proprii la recunoașterea inițială este întotdeauna egală cu valoarea justă care este atribuită instrumentului ca întreg. Nu se înregistrează pierderi sau câștiguri la recunoașterea inițială separată a componentelor instrumentului.

32.

În conformitate cu abordarea descrisă la punctul 31, emitentul unei obligațiuni convertibile în acțiuni ordinare determină în primul rând valoarea contabilă a componentei pasivului financiar prin evaluarea valorii juste a unui pasiv similar (inclusiv orice înglobare a caracteristicilor unui instrument financiar, altul decât cel de capitaluri proprii) care nu are o componentă asociată de capitaluri proprii. Valoarea contabilă a instrumentului de capitaluri proprii reprezentat de opțiunea de a converti instrumentul în acțiuni ordinare poate fi apoi determinată prin deducerea valorii juste a pasivului financiar din valoarea justă a instrumentului financiar compus ca întreg.

33.

În cazul în care o entitate își răscumpără propriile instrumente de capitaluri proprii, acele instrumente („acțiuni proprii”) se deduc din capitalurile proprii. Câștigurile sau pierderile legate de cumpărarea, vânzarea, emiterea sau anularea propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității nu sunt recunoscute în contul de profit și pierderi. Astfel de acțiuni proprii pot fi achiziționate și deținute de entitate sau de alți membri ai grupului consolidat. Contravaloarea primită sau plătită este recunoscută direct în capitalurile proprii.

34.

Valoarea acțiunilor proprii deținute este prezentată separat fie în bilanț, fie în note, în conformitate cu IAS 1 Prezentarea situațiilor financiare. O entitate prezintă informații în conformitate cu IAS 24 Prezentarea informațiilor privind părțile legate, în cazul în care entitatea își răscumpără propriile sale instrumente de capitaluri proprii de la părțile legate.

35.

Dobânda, dividendele, câștigurile și pierderile legate de un instrument financiar sau de o componentă a acestuia, adică un pasiv financiar, sunt recunoscute în contul de profit și pierderi ca venituri sau cheltuieli. Pentru repartizările către deținătorii unui instrument de capital propriu entitatea debitează direct în capitalurile proprii, la o valoare netă după deducerea beneficiilor din impozitul pe profit. Costurile unei tranzacții de capitaluri proprii, altele decât costurile emiterii unui instrument de capitaluri proprii care se pot atribui direct achiziției unei întreprinderi (care este contabilizată în conformitate cu IFRS 3), sunt contabilizate ca o deducere din capitalurile proprii, la o valoare netă după deducerea beneficiilor din impozitul pe profit.

36.

Modul de clasificare a unui instrument financiar ca un pasiv financiar sau ca un instrument de capitaluri proprii stabilește dacă dobânda, dividendele, pierderile și câștigurile legate de acest instrument sunt recunoscute ca venit sau cheltuială și raportate în contul de profit și pierderi. Astfel, plățile de dividende pentru acțiuni recunoscute în întregime ca pasive sunt recunoscute drept cheltuieli în aceeași manieră ca și dobânda aferentă unei obligațiuni. Similar, pierderile și câștigurile asociate cu răscumpărările sau refinanțările pasivelor financiare sunt recunoscute în contul de profit și pierderi, în timp ce răscumpărările sau refinanțările instrumentelor de capitaluri proprii sunt recunoscute ca modificări ale capitalurilor proprii. Modificările valorii juste a unui instrument de capitaluri proprii nu sunt recunoscute în situațiile financiare.

37.

O entitate generează în mod tipic diferite costuri din emiterea sau achiziționarea propriilor sale instrumente de capitaluri proprii. Acele costuri pot include înregistrarea și alte taxe legale, sume plătite avocaților, profesioniștilor contabili și altor consilieri profesionali, costuri de editare și taxe de timbru. Costurile tranzacționării capitalurilor proprii sunt contabilizate ca o deducere din capitalurile proprii (net de orice beneficii din impozitul pe profit aferent), în măsura în care acestea sunt costuri incrementale direct atribuibile tranzacționării capitalurilor proprii care altfel puteau fi evitate. Costurile unei tranzacționări de capitaluri proprii care este abandonată sunt recunoscute ca o cheltuială.

38.

Costurile de tranzacționare legate de emiterea unui element al unui instrument financiar compus sunt alocate componentelor pasivului și capitalurilor proprii ale instrumentului proporțional cu alocarea încasărilor. Costurile de tranzacționare care se referă la mai multe tranzacții luate împreună (de exemplu, costurile unei oferte concurențiale de acțiuni și o cotare la bursă a altor acțiuni) sunt alocate acelor tranzacții pe baza alocării raționale și în conformitate cu tranzacții similare.

39.

Valoarea costurilor de tranzacție contabilizată ca o deducere din capitalurile proprii din perioadă este prezentată separat în conformitate cu IAS 1 Prezentarea situațiilor financiare. Valoarea impozitelor pe profit aferentă recunoscută direct la capitaluri proprii este inclusă în valoarea agregată a impozitului pe profit curent și amânat, creditat sau înregistrat la capitalurile proprii care sunt prezentate în conformitate cu IAS 12 Impozitul pe profit.

40.

Dividendele clasificate drept cheltuieli pot fi prezentate în contul de profit și pierdere fie ca dobândă la alte pasive, fie ca element separat. În plus față de cerințele din prezentul standard, prezentarea dobânzii și dividendelor este supusă cerințelor IAS 1 Prezentarea situațiilor financiare și IAS 30 Informații prezentate în situațiile financiare ale băncilor și ale instituțiilor financiare similare. În unele împrejurări, din cauza diferențelor semnificative dintre dobândă și dividende privind aspecte cum este deductibilitatea fiscală, este preferabilă prezentarea lor separată în contul de profit și pierdere. Prezentarea valorii efectelor fiscale se face în concordanță cu IAS 12.

41.

Câștigurile și pierderile legate de modificările în valoarea contabilă a un unui pasiv financiar sunt recunoscute ca venituri sau cheltuieli în contul de profit și pierderi chiar și atunci când se referă la un instrument care include dreptul la un interes rezidual în activele entității în schimbul numerarului sau al unui alt activ financiar [(a se vedea punctul 18 litera (b)]. În conformitate cu IAS 1, entitatea prezintă orice câștiguri sau pierderi care provin din reevaluarea unui astfel de instrument separat, în cadrul contului de profit și pierdere, atunci când acest lucru este relevant în explicarea performanțelor entității.

42.

Un activ financiar și un pasiv financiar se compensează, iar valoarea netă se prezintă în bilanț atunci, și numai atunci când o entitate:

43.

Prezentul standard cere prezentarea activelor și a pasivelor financiare pe o bază netă atunci când aceasta reflectă fluxurile de trezorerie viitoare așteptate din decontarea a două sau mai multe instrumente financiare separate. Atunci când o entitate are dreptul de a încasa sau de a plăti o singură valoare netă și intenționează să facă acest lucru, ea are, de fapt, un singur activ financiar sau un singură pasiv financiar. În alte împrejurări, activele financiare și pasivele financiare sunt prezentate separat unele de celelalte conform caracteristicilor lor ca resurse sau pasive ale entității.

44.

Compensarea unui activ financiar recunoscut și a unui pasiv financiar recunoscute, cât și prezentarea valorii nete diferă de derecunoașterea unui activ financiar sau a unui pasiv financiar. Deși compensarea nu dă naștere la recunoașterea unui câștig sau a unei pierderi, derecunoașterea unui instrument financiar nu are ca rezultat numai scoaterea elementului recunoscut anterior din bilanț, ci și recunoașterea unui câștig sau a unei pierderi.

45.

Dreptul de compensare este dreptul legal al debitorului, stabilit prin contract sau prin alte mijloace, de a deconta sau stinge prin orice modalitate o parte sau întreaga sumă datorată unui creditor prin deducerea din valoarea respectivă a unei sume datorate de creditor. În anumite împrejurări, debitorul poate avea dreptul legal de a deduce o sumă datorată de un terț din valoarea datorată creditorului, cu condiția să existe o înțelegere între cele trei părți care să specifice clar dreptul de compensare al debitorului. Deoarece dreptul de compensare este un drept legal, condițiile care stau la baza dreptului respectiv pot varia de la o jurisdicție la alta și de aceea se stabilește legislația aplicabilă raportului dintre părți.

46.

Existența unui drept legal de a compensa un activ financiar și un pasiv financiar afectează drepturile și pasivele asociate cu un activ financiar sau un pasiv financiar și poate afecta în mod semnificativ expunerea unei entități la riscul de creditare și lichiditate. Totuși, existența dreptului, prin el însuși, nu este un temei suficient pentru compensare. În absența intenției de a exercita dreptul sau de a stinge obligația simultan, valoarea și momentul la care apar fluxurile de trezorerie viitoare ale unei entități nu sunt afectate. Atunci când o entitate intenționează să exercite dreptul sau să stingă obligația simultan, prezentarea activului și pasivului pe o bază netă reflectă mai exact valorile și momentele de apariție a fluxurilor de trezorerie preconizate, precum și riscurile la care aceste fluxuri de trezorerie sunt expuse. Intenția uneia sau a ambelor părți de a regulariza pe o bază netă fără a avea dreptul legal de a o face nu este suficientă pentru justificarea compensării, deoarece drepturile și obligațiile asociate activului financiar individual și pasivului financiar rămân neschimbate.

47.

Intențiile unei entități cu privire la decontarea anumitor active și pasive pot fi influențate de practicile sale comerciale standard, de cerințele piețelor financiare, precum și de alte circumstanțe care pot limita capacitatea de a deconta valoarea netă sau de a deconta simultan. Atunci când o entitate are dreptul de a compensa, dar nu intenționează să deconteze valoarea netă sau să realizeze activul și să stingă obligația simultan, efectul acestui drept asupra expunerii entității la riscul de credit este prezentat în conformitate cu punctul 76.

48.

Decontarea simultană a două instrumente financiare poate avea loc, de exemplu, prin intermediul operațiunilor unei case de compensație pe o piață financiară organizată sau printr-o tranzacție directă. În aceste circumstanțe, fluxurile de trezorerie sunt, de fapt, echivalente unei singure valori nete și nu există expunere la risc de credit sau de lichiditate. În alte împrejurări, o entitate poate deconta două instrumente prin încasarea și plata de sume separate, devenind astfel expusă la riscul de credit pentru întreaga valoare a activului sau la riscul de lichiditate pentru întreaga valoare a pasivului. Expunerile la astfel de riscuri pot fi semnificative chiar dacă relativ pe termen scurt. Astfel, realizarea unui activ financiar și stingerea un unui pasiv financiar sunt tratate ca fiind simultane numai atunci când tranzacțiile au loc în același moment.

49.

Condițiile prevăzute la punctul 42 nu sunt respectate, în general, iar compensarea este de obicei inoportună atunci când:

50.

O entitate care încheie o serie de tranzacții cu instrumente financiare cu o contrapartidă unică poate încheia cu acea parte un „contract de compensare globală”. Un astfel de acord prevede o compensare pe bază netă a tuturor instrumentelor financiare acoperite de acord în eventualitatea neexecutării sau lichidării oricărui contract. Aceste acorduri sunt folosite frecvent de instituțiile financiare pentru a se proteja împotriva pierderilor în eventualitatea falimentului sau a altor împrejurări care au ca rezultat incapacitatea uneia dintre părți de a-și îndeplini pasivele. Un contract de compensare globală de obicei creează un drept de compensare care devine executabil și afectează realizarea sau stingerea activelor financiare și pasivelor financiare individuale numai ca urmare a unui eveniment specificat sau în alte împrejurări neașteptate să apară în desfășurarea normală a activității. Un contract de compensare globală nu oferă o bază pentru compensare în cazul în care nu sunt satisfăcute ambele criterii de la punctul 42. Atunci când activele financiare și pasivele financiare supuse unui contract de compensare globală nu sunt compensate, efectul acordului asupra expunerii entității la riscul de credit este prezentat în conformitate cu punctul 76.

51.

Scopul prezentărilor cerute de prezentul standard este de a furniza informații care să ajute la o mai bună înțelegere a semnificației instrumentelor financiare asupra situației financiare a unei entități, rezultatelor activității ei și fluxurilor de trezorerie și de a ajuta în evaluarea sumelor, momentului apariției și gradului de siguranță ale fluxurilor de trezorerie viitoare asociate cu acele instrumente.

52.

Tranzacțiile cu instrumente financiare pot avea ca rezultat pentru o entitate asumarea sau transferarea către alte părți a unuia sau a mai multora dintre riscurile financiare prevăzute în continuare. Prezentările cerute oferă informații pentru a ajuta utilizatorii situațiilor financiare în evaluarea gradului de risc aferent instrumentelor financiare.

53.

Prezentul standard nu descrie nici forma informațiilor cerute a fi prezentate, nici localizarea în cadrul situațiilor financiare. În măsura în care informațiile cerute sunt prezentate în cadrul situațiilor financiare, nu este necesar să fie repetate în note. Prezentările pot include o combinație de descrieri narative și date cantitative, adecvate naturii instrumentelor și importanței lor relative pentru entitate.

54.

Determinarea nivelului de detaliere pentru prezentare în cazul unor anumite instrumente financiare necesită exercitarea raționamentului, luându-se în considerare importanța relativă a acelor instrumente. Este necesar să se atingă un echilibru între supraîncărcarea situațiilor financiare cu detalii excesive care nu poate ajuta utilizatorii situațiilor financiare, pe de o parte, și prezentarea neclară a informațiilor importante ca urmare a unei agregări excesive, pe de altă parte. De exemplu, atunci când o entitate face parte dintr-un grup care utilizează un număr mare de instrumente financiare cu caracteristici similare și nu există un singur contract individual important, se poate utiliza un rezumat pe clase al instrumentelor. Pe de altă parte, informațiile despre un instrument individual pot fi importante atunci când acesta este, de exemplu, o componentă importantă a structurii de capital a entității.

55.

Conducerea unei entități grupează instrumentele financiare în clase care sunt adecvate naturii informațiilor prezentate, luându-se în considerare probleme cum sunt caracteristicile instrumentelor și baza de evaluare utilizată. În general, clasele fac distincția între elementele evaluate la cost sau la cost amortizat și elementele evaluate la valoarea justă. Se oferă suficiente informații pentru a permite o reconciliere cu elementele importante de pe un același rând din bilanț. Atunci când o entitate face parte dintr-un grup care utilizează instrumentele financiare care nu intră în domeniul de aplicare a prezentului standard, acele instrumente constituie o clasă sau clase de active financiare ori de pasive financiare separate de cele care intră în domeniul de aplicare a prezentului standard. Prezentările de informații legate de acele instrumente financiare fac parte din alte IFRS-uri.

56.

O entitate descrie obiectivele și politicile de gestionare a riscului, inclusiv politicile de acoperire aplicate pentru fiecare dintre principalele tipuri de tranzacții anticipate pentru care s-a utilizat contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor.

57.

În afară de furnizarea de informații specifice privind anumite solduri și tranzacții legate de instrumentele financiare, o entitate oferă comentarii despre utilizarea instrumentelor financiare, despre riscurile asociate și scopurile urmărite. Dezbaterea politicilor conducerii privind controlul riscurilor asociate instrumentelor financiare cuprinde politici cu privire la subiecte cum este acoperirea împotriva expunerii la riscuri, evitarea acumulărilor nedorite de riscuri și cerințele privind elementele colaterale pentru diminuarea riscurilor de credit. Astfel de dezbateri oferă o perspectivă suplimentară valoroasă, independentă de instrumentele specifice deținute sau scadente la un moment dat.

58.

O entitate prezintă următoarele informații separat pentru acoperirea împotriva riscurilor valorii juste, ale fluxurilor de trezorerie și ale investiției nete într-o activitate în străinătate (în conformitate cu IAS 39):

59.

Atunci când un câștig sau o pierdere dintr-un instrument de acoperire împotriva riscurilor pentru fluxurile de trezorerie a fost recunoscut(ă) direct în capitalurile proprii, în situația variațiilor capitalurilor proprii, o entitate are obligația de a prezenta:

60.

Pentru fiecare clasă de active financiare, pasive financiare și instrumente de capitaluri proprii, entitatea prezintă:

61.

Ca parte a prezentării politicilor contabile ale unei entități, entitatea prezintă, pentru fiecare categorie de active financiare, în cazul în care achizițiile și vânzările obișnuite ale activelor financiare sunt contabilizate la data tranzacționării sau la data decontării (a se vedea IAS 39, punctul 38).

62.

Clauzele și condițiile contractuale ale unui instrument financiar afectează suma, momentul și siguranța încasărilor și a plăților de numerar viitoare de câtre părțile instrumentului financiar. Atunci când instrumentele financiare sunt semnificative, fie individual, fie aparținând unei clase, în raport cu poziția financiară a unei entități sau cu rezultatele sale viitoare obținute din exploatare, sunt prezentați termenii și condițiile acestora. În cazul în care nici un instrument individual nu este semnificativ pentru fluxurile de trezorerie viitoare ale unei entități, caracteristicile esențiale ale instrumentelor sunt descrise prin raportarea la grupările corespunzătoare de instrumente similare.

63.

Când instrumentele financiare deținute sau emise de o entitate, fie individual, fie aparținând unei clase, determină o expunere potențial semnificativă la riscurile prevăzute la punctul 52, termenii și condițiile care asigură informarea includ:

64.

Când prezentarea în bilanț a unui instrument financiar diferă de forma sa juridică, este de dorit ca entitatea să explice natura instrumentului în notele la situațiile financiare.

65.

Utilitatea informațiilor despre mărimea și natura instrumentelor financiare este îmbunătățită atunci când sunt puse în lumină relațiile între instrumentele individuale care pot afecta în mod semnificativ valoarea, momentul sau certitudinea fluxurilor de trezorerie viitoare ale unei entități. De exemplu, este importantă prezentarea relațiilor de acoperire împotriva riscului, cum este aceea care există atunci când o entitate deține o investiție în acțiuni pentru care a cumpărat o opțiune de vânzare. Măsura în care expunerea la risc este modificată de relația dintre active și pasive este evidentă pentru utilizatorii situațiilor financiare din informațiile prevăzute la punctul 63, dar în unele împrejurări este necesară o prezentare suplimentară.

66.

În conformitate cu IAS 1, entitatea oferă o prezentare a tuturor politicilor contabile semnificative, incluzând atât principiile generale adoptate, cât și metoda aplicării acestor principii la tranzacții, alte evenimente și condiții provenite din activitatea entității. În cazul instrumentelor financiare, astfel de prezentări includ:

67.

Pentru fiecare clasă de active financiare și pasive financiare, entitatea are obligația de a prezenta informații despre expunerea sa la riscul ratei dobânzii, incluzând:

68.

O entitate furnizează informații cu privire la expunerea sa la efectele modificărilor viitoare ale nivelului general al ratei dobânzii. Modificările nivelului de pe piață al ratei dobânzii au un efect direct asupra fluxurilor de trezorerie contractuale asociate unor active financiare și pasive financiare (riscul ratei dobânzii fluxului de trezorerie) și asupra valorii juste a altora (riscul ratei dobânzii la valoarea justă).

69.

Informațiile cu privire la data scadenței (sau data modificării prețului, atunci când aceasta are loc mai devreme) indică perioada pentru care sunt fixate ratele dobânzii, iar informațiile asupra ratelor dobânzii efective indică nivelurile la care sunt fixate. Prezentarea acestor informații furnizează utilizatorilor situațiilor financiare o bază pentru evaluarea riscului ratei dobânzii pentru valoarea justă la care entitatea este expusă și, astfel, câștigurile și pierderile potențiale. Pentru instrumentele care sunt reevaluate la nivelul de piață al ratei dobânzii înaintea scadenței, prezentarea perioadei până la reevaluarea următoare este mai importantă în acest scop decât prezentarea perioadei până la scadență.

70.

Pentru a suplimenta informațiile cu privire la datele de reevaluare și scadență prevăzute în contract, o entitate poate alege să prezinte informații despre datele prognozate de reevaluare și scadență atunci când aceste date diferă în mod semnificativ față de datele contractuale. De exemplu, astfel de informații pot fi folositoare în special atunci când o entitate este capabilă să aproximeze, cu un grad rezonabil de fiabilitate, valoarea din creditele ipotecare cu rată fixă ce este rambursată înainte de scadență și folosește aceste informații ca bază pentru gestionarea expunerii la riscul ratei dobânzii. Informațiile suplimentare includ prezentări care se bazează pe așteptările conducerii privind evenimentele viitoare și o explicare a ipotezelor cu privire la datele de reevaluare sau scadență și modul în care acele ipoteze diferă de datele contractuale.

71.

O entitate menționează care dintre activele financiare și pasivele financiare sunt:

72.

Cerința de la punctul 67 litera (b) se aplică obligațiunilor, efectelor comerciale, împrumuturilor și altor instrumente financiare similare ce implică plăți viitoare care creează o rentabilitate deținătorului și un cost emitentului reflectând valoarea-timp a banilor. Cerința nu se aplică instrumentelor financiare de natura investițiilor în instrumente de capitaluri proprii și instrumentelor derivate pentru care rata dobânzii efective nu este determinabilă. De exemplu, chiar în cazul în care instrumentele, cum sunt instrumentele derivate pe rata dobânzii (inclusiv contractele swap, contractele la termen pe rata dobânzii și opțiunile), sunt expuse la riscul valorii juste sau al fluxului de trezorerie provenit din modificări ale nivelului de piață al ratei dobânzii, nu se cere prezentarea unei rate efective a dobânzii. Cu toate acestea, atunci când se furnizează informații cu privire la rata efectivă a dobânzii, o entitate prezintă efectul tranzacțiilor de acoperire împotriva riscului, cum sunt contractele swap pe rata dobânzii, asupra expunerii sale la riscul de rată a dobânzii.

73.

O entitate poate fi expusă la riscurile ratei dobânzii ca rezultat al unei tranzacții în care nici un activ financiar sau nici un pasiv financiar nu este recunoscut(ă) în bilanț. În astfel de circumstanțe, entitatea prezintă informații care permit utilizatorilor situațiilor sale financiare să înțeleagă natura și mărimea acestei expuneri. De exemplu, atunci când o entitate are un angajament de a împrumuta fonduri la o rată fixă a dobânzii, prezentarea include în mod normal principalul declarat, rata dobânzii și termenul până la scadența sumei ce este împrumutată, precum și termenii semnificativi ai tranzacției ce dau naștere expunerii la risc.

74.

Natura activității unei entități și întinderea operațiunilor sale cu instrumente financiare determină dacă informația cu privire la riscul ratei dobânzii este prezentată sub formă narativă, în tabele sau prin utilizarea unei combinații între cele două. Atunci când o entitate are o mulțime de instrumente financiare expuse riscului ratei dobânzii fluxului de trezorerie sau al valorii juste, poate adopta una sau mai multe dintre următoarele abordări pentru a prezenta informația:

75.

În unele circumstanțe, o entitate poate furniza informații asupra expunerii sale la riscurile ratei dobânzii prin indicarea efectului unei modificări ipotetice a ratelor dobânzii pe piață asupra valorii juste a instrumentelor sale financiare, a câștigurilor sau a pierderilor viitoare și a fluxurilor de trezorerie. Astfel de informații se pot baza, de exemplu, pe o modificare ipotetică de un punct procentual (100 de puncte de bază) a ratei dobânzii pe piață survenită la data bilanțului. Efectele unei modificări a nivelului ratei dobânzii includ modificările veniturilor și cheltuielilor cu dobânzile aferente instrumentelor financiare cu rată fluctuantă, precum și pierderile și câștigurile rezultate din modificări în valoarea justă a instrumentelor cu rată fixă. Senzitivitatea ratei dobânzii raportate poate fi restrânsă la efectele directe ale modificării ratei dobânzii asupra instrumentelor financiare purtătoare de dobândă recunoscute la data bilanțului, deoarece efectele indirecte ale unei modificări a ratei pe piața financiară și practicate de entitățile individuale nu pot fi în mod normal estimate credibil. Atunci când este prezentată informația asupra senzitivității ratei dobânzii, o entitate indică baza pe care a fost elaborată informația, incluzând orice supoziții semnificative.

76.

Pentru fiecare clasă de active financiare și alte expuneri la riscul de credit, o entitate prezintă informații cu privire la expunerea sa la riscul de credit, incluzând:

77.

O entitate furnizează informații cu privire la riscul de credit pentru a permite utilizatorilor situațiilor sale financiare să evalueze măsura în care neonorarea pasivelor de către celelalte părți din contracte pot reduce valoarea intrărilor de numerar viitoare din activele financiare recunoscute la data bilanțului sau pot cere informații despre ieșirile de fluxuri de trezorerie din alte expuneri de credite (cum sunt instrumentele financiare derivate pentru credite sau alte garanții emise pentru obligațiile unui terț). Astfel de neonorări dau naștere unor pierderi recunoscute în contul de profit și pierderi al unei entități. Punctul 76 nu prevede ca o entitate să prezinte o evaluare a probabilității pierderilor ce apar în viitor.

78.

Prezentarea valorilor expuse riscului de credit fără a ține seama de recuperările potențiale din realizarea garanțiilor (expunerea maximă a unei entități la riscul de credit) servește următoarelor scopuri:

79.

În cazul activelor financiare recunoscute expuse la riscul de credit, valoarea contabilă a activelor din bilanț, după deducerea provizioanelor pentru pierderi aplicabile, de obicei reprezintă valoarea expusă la riscul de credit. De exemplu, în cazul unei operațiuni swap pe rata dobânzii înregistrate la valoarea justă, expunerea maximă la pierderi la data bilanțului este în mod normal valoarea contabilă, deoarece aceasta reprezintă costul, la ratele curente de piață, al înlocuirii swap-ului în cazul neonorării pasivelor. În aceste circumstanțe, nu este necesară nici o prezentare în plus față de cea furnizată de bilanț. Pe de altă parte, pierderea potențială maximă a unei entități din unele instrumente financiare poate diferi în mod semnificativ de valoarea lor contabilă și de alte valori prezentate, cum sunt valoarea justă sau valoarea principalului. În astfel de cazuri, este necesară o prezentare adițională pentru a îndeplini cerințele de la punctul 76 litera (a).

80.

Un activ financiar supus unui drept legal cu titlu executoriu de compensare cu un pasiv financiar nu este prezentat în bilanț la valoarea netă de obligația respectivă decât în cazul în care se intenționează ca decontarea să aibă loc pe o bază netă sau simultan. Cu toate acestea, o entitate prezintă existența dreptului legal de compensare atunci când furnizează informații în conformitate cu punctul 76. De exemplu, atunci când o entitate este îndreptățită să primească sumele din realizarea unui activ financiar înaintea stingerii unui pasiv financiar de valoare egală sau superioară asupra căreia entitatea are un drept legal de compensare, entitatea are capacitatea de a exercita acest drept de compensare pentru a evita producerea unei pierderi în eventualitatea neonorării obligațiilor contractuale de către cealaltă parte. În orice caz, în cazul în care entitatea răspunde, sau este probabil să răspundă, neonorării obligațiilor contractuale prin extinderea termenului activului financiar, există o expunere la riscul de credit, în cazul în care termenii revizuiți sunt de așa natură încât încasarea sumelor se așteaptă să fie amânată dincolo de data la care obligația se stinge. Pentru a informa utilizatorii situațiilor financiare asupra măsurii în care expunerea la riscul de credit la un anumit moment a fost redusă, entitatea prezintă existența și efectul dreptului de compensare atunci când activul financiar este probabil să fie încasat în conformitate cu termenii săi. Atunci când obligația financiară asupra căreia există un drept de compensare este exigibilă înaintea activului financiar, entitatea este expusă la riscul de credit cu întreaga valoare contabilă a activului în cazul în care cealaltă parte nu își respectă obligațiile contractuale după ce pasivul a fost stins.

81.

O entitate poate să fi încheiat unul sau mai multe contracte de compensare globală care servesc diminuării expunerii sale la pierderi din credite, dar care nu întrunesc criteriile de compensare. Atunci când un contract de compensare globală reduce în mod semnificativ riscul de credit asociat cu active financiare necompensate cu pasive financiare cu aceeași parte contractuală, entitatea furnizează informații adiționale cu privire la efectul contractului. Aceste prezentări indică faptul că:

De asemenea, este de dorit ca o entitate să prezinte clauzele contractelor de compensare globală ce determină măsura reducerii riscului propriu de credit.

82.

O entitate poate fi expusă riscului de credit ca urmare a unei tranzacții în care nu este recunoscut în bilanț nici un activ financiar, cum este în cazul unei garanții financiare sau al unui contract de instrumente financiare derivate de credit. Garantarea unei obligații ce aparține altei părți generează un pasiv și expune garantul la riscul de credit ce este luat în calcul la realizarea prezentării prevăzute la punctul 76.

83.

Concentrările riscului de creditare sunt prezentate atunci când nu apar în alte prezentări privind natura activității și poziției financiare a entității și au ca rezultat o expunere semnificativă la pierdere în cazul neonorării de către alte părți. Identificarea unor astfel de concentrări necesită raționamentul conducerii, care ia în considerare circumstanțele entității și debitorilor săi. IAS 14 Raportarea pe segmente oferă îndrumări pentru identificarea segmentelor de activitate și geografice în cadrul cărora pot apărea concentrările de risc de credit.

84.

Concentrările riscului de credit pot apărea din expunerea la un singur debitor sau la grupuri de debitori care au caracteristici atât de similare încât capacitatea lor de a-și îndeplini pasivele este de așteptat să fie afectată în mod similar de modificări ale condițiilor economice sau de altă natură. Caracteristicile care pot da naștere unor concentrări de risc includ natura activităților desfășurate de debitori, cum este sectorul în cadrul căruia operează, aria geografică în care sunt desfășurate activitățile și nivelul bonității grupurilor de debitori. De exemplu, o întreprindere care produce echipament pentru industria petrolieră are în mod normal creanțe de încasat din vânzarea produselor sale pentru care riscul de neplată este afectat de modificările economice din industria petrolieră. O bancă ce împrumută în mod normal la scară internațională poate avea multe împrumuturi acordate țărilor mai puțin dezvoltate, iar capacitatea băncii de a recupera acele împrumuturi poate fi afectată negativ de condițiile economice locale.

85.

Prezentarea concentrărilor riscului de credit include o descriere a caracteristicilor comune care identifică fiecare concentrare și cuantumul maxim al riscului de credit asociat tuturor activelor financiare care prezintă acele caracteristici comune.

86.

În afară de cele prevăzute la punctul 90, pentru fiecare clasă de active financiare și pasive financiare, entitatea prezintă informații cu privire la valoarea justă a acelei clase de active și pasive, astfel încât să permită comparația cu valoarea contabilă corespunzătoare din bilanț. (IAS 39 oferă îndrumări pentru determinarea valorii juste.)

87.

Informațiile despre valoarea justă sunt utilizate pe o scară largă în scopuri comerciale pentru determinarea situației financiare globale a entității și pentru luarea deciziilor cu privire la instrumentele financiare individuale. Sunt de asemenea relevante pentru multe decizii luate de către utilizatorii situațiilor financiare datorită faptului că, în numeroase împrejurări, reflectă raționamentul piețelor financiare în privința valorii actualizate a fluxurilor de trezorerie viitoare preconizate legate de un instrument. Informațiile cu privire la valoarea justă permit compararea instrumentelor financiare ce au în mod considerabil aceleași caracteristici economice, indiferent de ce sunt deținute, atunci când și de cine anume au fost emise sau achiziționate. Valoarea justă furnizează o bază neutră pentru evaluarea răspunderii conducerii prin indicarea efectelor propriilor decizii de a cumpăra, vinde sau deține active financiare și de a contracta, menține sau stinge pasive financiare. Atunci când o entitate nu evaluează un activ financiar sau un pasiv financiar în bilanțul său la valoarea justă, furnizează informații cu privire la valoarea justă prin intermediul prezentărilor suplimentare.

88.

Pentru instrumentele financiare, cum sunt creanțele și plățile comerciale pe termen scurt, nu este necesară prezentarea valorii juste atunci când valoarea contabilă reprezintă o aproximare rezonabilă a valorii juste.

89.

La prezentarea valorilor juste, o entitate își grupează activele financiare și pasivele financiare în clase și le compensează numai în măsura în care valorile lor contabile aferente sunt compensate în bilanț.

90.

În cazul în care investițiile în instrumente financiare de capitaluri proprii necotate sau derivate legate de astfel de instrumente de capitaluri proprii sunt evaluate la cost în conformitate cu IAS 39, din cauză că valoarea lor justă nu poate fi evaluată credibil, acest lucru este prezentat împreună cu o descriere a instrumentelor financiare, valoarea lor contabilă, o explicație a faptului pentru care valoarea justă nu poate fi evaluată corespunzător și, după caz, intervalul de valori în care este cel mai probabil cuprinsă valoarea justă. Mai mult, în cazul în care activele financiare a căror valoare justă nu a putut fi evaluată credibil anterior sunt vândute, acest lucru este prezentat împreună cu valoarea contabilă a unor astfel de active financiare la momentul vânzării, precum și valoarea câștigului și pierderii recunoscute.

91.

În cazul în care investițiile în instrumente financiare de capitaluri proprii necotate sau derivate legate de astfel de instrumente de capitaluri proprii sunt evaluate la cost în conformitate cu IAS 39, deoarece valorile lor juste nu pot fi evaluate credibil, informațiile privind valoarea justă stabilite la punctele 86 și 92 nu este necesar să fie prezentate. În loc de acestea, sunt prezentate informații pentru a-i asista pe utilizatorii situațiilor financiare să-și elaboreze propriile raționamente despre posibilele diferențe dintre valoarea contabilă a unor astfel de active și pasive financiare și valoarea lor justă. În afară de explicarea principalelor caracteristici ale instrumentelor financiare pertinente pentru valoarea lor și pe lângă motivul neprezentării valorilor juste, se oferă informații privind piața acestor instrumente. În unele cazuri, clauzele și condițiile instrumentelor prezentate în conformitate cu punctul 60 pot oferi informații suficiente. Atunci când există o bază rezonabilă pentru acest lucru, conducerea își poate indica opinia asupra relației dintre valoarea justă și valoarea contabilă a activelor financiare și pasivelor financiare pentru care nu poate determina credibil valoarea justă.

92.

O entitate prezintă:

93.

Prezentarea informațiilor privind valoarea justă cuprinde prezentarea metodei utilizate în determinarea valorii juste și ipotezele semnificative făcute în aplicarea acesteia. De exemplu, o entitate prezintă informații despre ipotezele cu privire la ratele de plată în avans, ratele estimate ale pierderilor din credite și ratele de dobândă sau de actualizare, în cazul în care acestea sunt semnificative.

94.

94.

94.

94.

94.

94.

94.

94.

95.

În scopul prezentării informațiilor asupra neîndeplinirii obligațiilor în conformitate cu punctul 94 litera (j), împrumuturile plătibile includ instrumente pentru pasive emise și pasive financiare, altele decât cele de plată pe termen scurt în condiții de creditare normale. Atunci când o astfel de nerespectare a obligațiilor apare în timpul perioadei, iar nerespectarea nu a fost remediată sau clauzele împrumutului de plată nu au fost renegociați până la data bilanțului, efectul nerespectării obligațiilor asupra clasificării pasivului ca fiind curentă sau imobilizată este determinat în conformitate cu IAS 1.

96.

O entitate aplică prezentul standard pentru perioadele anuale cu începere de la 1 ianuarie 2005 sau după această dată. Aplicarea anticipată este permisă. O entitate nu aplică prezentul standard pentru perioadele anuale cu începere de la 1 ianuarie 2005 decât în cazul în care aplică și IAS 39 (publicat în decembrie 2003). În cazul în care o entitate aplică prezentul standard pentru o perioadă cu începere înainte de 1 ianuarie 2005, ea prezintă acest fapt.

97.

Prezentul standard se aplică retroactiv.

98.

Prezentul standard înlocuiește IAS 32 Instrumente financiare: prezentare și descriere revizuit în 2000.

99.

Prezentul standard înlocuiește următoarele interpretări:

100.

Prezentul standard retrage proiectul de interpretare SIC D34 Instrumente financiare - Instrumente sau drepturi răscumpărabile de deținător.

IAS 1

Prezentarea situațiilor financiare (astfel cum a fost revizuit în 2003)

IAS 8

Politici contabile, modificări în estimările contabile și erori

IAS 16

Imobilizări corporale (astfel cum a fost revizuit în 2003)

IAS 23

Costurile îndatorării

IAS 36

Deprecierea activelor (astfel cum a fost revizuit în 2004)

IAS 37

Provizioane, pasive contingente și active contingente

1.

Multe entități au obligații de a demola, lichida și restaura elemente de imobilizări corporale. În cadrul prezentei interpretări, astfel de obligații sunt denumite „pasive din lichidare, restaurare și de natură similară”. În baza IAS 16, costul unui element de imobilizări corporale include estimarea inițială a costurilor de demolare și înlăturare a elementului și de restaurare a zonei în care acesta s-a aflat, obligație pentru care o entitate generează cheltuieli fie la momentul achiziționării elementului, fie ca o consecință a faptului că a utilizat elementul pentru o anumită perioadă de timp în alte scopuri decât producerea de stocuri. IAS 37 conține cerințe privind modul în care se evaluează pasivele din lichidare, restaurare și de natură similară. Prezenta interpretare oferă îndrumări privind modul de contabilizare a efectului modificărilor de evaluare a pasivelor existente din lichidare, restaurare și de natură similară.

2.

Prezenta interpretare se aplică modificărilor de evaluare a pasivelor existente din lichidare, restaurare sau de natură similară care sunt atât:

Spre exemplu, un pasiv din lichidare, restaurare sau de natură similară poate exista pentru lichidarea unei fabrici, pentru reabilitarea stricăciunilor provocate mediului de industriile extractive sau pentru înlăturarea unor echipamente.

3.

Prezenta interpretare se ocupă de modul în care este contabilizat efectul următoarelor evenimente care modifică pasivele existente din lichidare, restaurare sau de natură similară:

4.

Modificările pasivelor existente din lichidare, restaurare și de natură similară care apar din modificări ale estimării temporale sau ale valorii ieșirii fluxurilor de resurse care încorporează beneficii economice necesare pentru stingerea obligației sau din modificări ale ratei actualizării sunt contabilizate în conformitate cu punctele 5-7 prevăzute în continuare.

5.

În cazul în care activul aferent este evaluat utilizându-se modelul costului:

6.

În cazul în care activul aferent este evaluat utilizându-se modelul reevaluării:

7.

Valoarea amortizabilă ajustată a activului este amortizată pe parcursul duratei sale de viață utilă. Prin urmare, o dată ce activul aferent a ajuns la finalul duratei sale de viață utilă, toate modificările ulterioare în pasive sunt recunoscute în contul de profit și pierderi pe măsură ce au loc. Acest lucru se aplică atât în baza modelului costului, cât și în baza modelului reevaluării.

8.

Desfășurarea periodică a actualizării este recunoscută în contul de profit și pierderi drept cost de finanțare pe măsură ce are loc. Tratamentul alternativ permis al capitalizării în baza IAS 23 nu este permis.

9.

O entitate aplică prezenta interpretare pentru perioadele anuale cu începere de la 1 septembrie 2004. Aplicarea anterioară acestei date este încurajată. În cazul în care o entitate aplică prezenta interpretare pentru o perioadă cu începere înainte de 1 septembrie 2004, entitatea prezintă acest fapt.

10.

Modificările politicilor contabile se contabilizează în conformitate cu cerințele din IAS 8 Politici contabile, modificări în estimările contabile și erori  (1).