19/Volumul 6

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

244

L 064/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

(1)

În planul de gestionare a frontierelor externe ale statelor membre ale Uniunii Europene, adoptat de Consiliu la sesiunea sa din 13 iunie 2002, se preconizează crearea unor rețele de ofițeri de legătură în materie de imigrație, detașați în țările terțe.

(2)

Consiliul European reunit la Sevilla la 21 și 22 iunie 2002 a solicitat, în concluziile sale, crearea unei rețele de ofițeri de legătură în materie de imigrație, a statelor membre, până la sfârșitul anului 2002.

(3)

La sesiunea din 28 și 29 noiembrie 2002, Consiliul adoptă concluzii privind îmbunătățirea rețele de ofițeri de legătură în materie de imigrație, luând act de raportul președinției care indică faptul că există rețele de ofițeri de legătură în cea mai mare parte a țărilor în cauză, dar remarcând pe de altă parte că este necesară întărirea rețelei respective.

(4)

Consiliul European reunit la Salonic la 19 și 20 iunie 2003 a subliniat necesitatea accelerării lucrărilor în vederea adoptării cât mai urgente și până la sfârșitul anului 2003, a instrumentului juridic adecvat care să creeze în mod oficial rețeaua de ofițeri de legătură în materie de imigrație (OLI) în țările terțe. Acesta a menționat de asemenea importanța informațiilor ce urmează a fi furnizate de rețeaua OLI în cadrul elaborării unui mecanism de evaluare destinat să asigure urmărirea relațiilor cu țările terțe care nu cooperează cu Uniunea Europeană în lupta pentru combaterea imigrației ilegale.

(5)

Ca urmare a Consiliului European de la Salonic, este necesară oficializarea existenței și funcționării rețelei menționate anterior – pe baza experienței dobândite în gestionarea de proiecte, inclusiv rețeaua OLI în Balcanii occidentali condusă de Belgia – printr-un act juridic cu caracter obligatoriu care să prevadă obligația de stabilire a formelor de cooperare între ofițerii de legătură în materie de imigrație ai statelor membre, obiectivele cooperării respective, funcțiile ofițerilor de legătură și calificarea pe care trebuie să o aibă, precum și obligațiile acestora față de țara gazdă și statul membru de origine.

(6)

Este, de asemenea, necesar să se stabilească modul în care instituțiile comunitare în cauză trebuie informate cu privire la activitățile rețelei de ofițeri de legătură în materie de imigrație, astfel încât acestea să poată lua sau propune măsurile care s-ar putea dovedi necesare pentru îmbunătățirea gestionării globale a controlului persoanelor la frontierele externe ale statelor membre.

(7)

Ținând seama de Decizia 2003/170/JAI a Consiliului din 27 februarie 2003 privind folosirea comună a ofițerilor de legătură detașați de către autoritățile care asigură respectarea legii din statele membre (2).

(8)

În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezentul regulament reprezintă o dezvoltare a acquis-ului Schengen în sensul Acordului încheiat de Consiliul Uniunii Europene, Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea ce privește asocierea acestor două state în vederea punerii în aplicare, a asigurării respectării și dezvoltării acquis-ului Schengen (3), care intră în sfera de aplicare a articolului 1 punctele A și E din Decizia 1999/437/CE a Consiliului din 17 mai 1999 privind anumite norme de aplicare a respectivului acord (4).

(9)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din protocolul privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu are nici o obligație în temeiul acestuia și nu face obiectul aplicării sale. Ținând seama de faptul că prezentul regulament are ca scop dezvoltarea dispozițiilor acquis-ul Schengen în temeiul dispozițiilor prevăzute de partea a treia titlul IV din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Danemarca, conform articolului 5 din respectivul protocol, decide, în termen de șase luni de la data la care Consiliul adoptă prezentul regulament, dacă îl transpune sau nu în legislația sa internă.

(10)

Regatul Unit participă la prezentul regulament, conform articolului 5 din protocolul privind integrarea acquis-ului Schengen în cadrul Uniunii Europene, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene și articolului 8 alineatul (2) din Decizia 2000/365/CE a Consiliului din 29 mai 2000 privind cererea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen (5).

(11)

Irlanda participă la prezentul regulament în conformitate cu articolul 5 din protocolul privind integrarea acquis-ului Schengen în cadrul Uniunii Europene, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene și articolului 6 alineatul (2) din Decizia 2002/192/CE a Consiliului din 28 februarie 2002 privind cererea Irlandei de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen (6).

(12)

Participarea Regatului Unit și Irlandei la prezentul regulament în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) din Decizia 2000/365/CE a Consiliului din 29 mai 2000 și cu articolul 6 alineatul (2) din Decizia 2002/192/CE a Consiliului din 28 februarie 2002 se referă la competența Comunității de a lua măsuri în vederea dezvoltării dispozițiilor acquis-ului Schengen în domeniul luptei pentru combaterea organizării imigrației ilegale la care participă Regatul Unit și Irlanda.

(13)

Prezentul regulament reprezintă un act întemeiat pe acquis-ul Schengen sau care se raportează la acesta, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Actul de aderare din 2003,

—

fluxurile de imigrație ilegală care provin din țara gazdă sau trec prin țara respectivă;

—

itinerarele fluxurilor de imigrație ilegală în cauză până la sosirea pe teritoriul statelor membre;

—

modurile de operare, inclusiv mijloacele de transport utilizate, participarea unor intermediari etc.;

—

existența unor organizații criminale implicate în traficul de migranți și activitățile acestora;

—

incidentele și evenimentele care pot fi sau deveni cauza unei noi evoluții a fluxurilor de imigrație ilegală;

—

metodele utilizate în contrafacerea sau falsificarea actelor de identitate și de călătorie;

—

mijloacele de sprijinire a autorităților țării gazdă pentru a evita ca fluxurile de imigrație ilegală să se formeze sau să tranziteze teritoriul respectiv;

—

mijloacele de facilitare a returnării și repatrierii imigranților ilegali în țara lor de origine;

—

legislația și practicile juridice privind aspectele menționate anterior;

—

informațiile transmise prin sistemul de alertă rapidă.

—

se întâlnesc la intervale regulate și de câte ori este necesar;

—

își împărtășesc informațiile și experiențele practice;

—

coordonează pozițiile care urmează să fie adoptate în contactele cu transportatorii comerciali, după caz;

—

participă la cursuri de formare comune specializate, după caz;

—

organizează ședințe de informare și cursuri de formare pentru membrii corpului diplomatic și consular în exercițiu la misiunile statelor membre din țara gazdă, după caz;

—

adoptă abordări comune în ceea ce privește metodele de colectare și transmitere a informațiilor strategice relevante, inclusiv analiza riscurilor, către autoritățile competente din statele membre de origine;

—

contribuie la întocmirea raporturilor bianuale privind activitățile lor comune, întocmite în conformitate cu articolul 6 alineatul (1);

—

stabilesc contacte periodice cu rețele similare din țara gazdă și din țările terțe vecine, după caz.