EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32003D0330

Decizia Consiliului din 19 decembrie 2002 privind declasificarea Rețelei de consultări Schengen (specificații tehnice)

JO L 116, 13.5.2003, p. 22–23 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT, FI, SV)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO, HR)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2003/330/oj

19/Volumul 06

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

97


32003D0330


L 116/22

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA CONSILIULUI

din 19 decembrie 2002

privind declasificarea Rețelei de consultări Schengen (specificații tehnice)

(2003/330/CE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 207,

întrucât:

(1)

Documentul SCH/II-Vision (99) 5 definește, între altele, principiile care reglementează aplicarea procedurii informatizate de consultare, în scopul eliberării vizelor, a autorităților centrale prevăzute la articolul 17 alineatul (2) din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 dintre guvernele statelor Uniunii Economice Benelux, al Republicii Federale Germania și al Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, semnată la 19 iunie 1990, la Schengen.

(2)

Decizia 2000/645/CE a Consiliului din 17 octombrie 2000 de rectificare a acquis-ului Schengen conținut de Decizia SCH/Com-ex (94) 15 rev. a Comitetului Executiv Schengen (1) a confirmat că documentul SCH/II-Vision (99) 5 face parte integrantă din acquis-ul Schengen. Articolul 2 din decizia menționată prevede că acest document va fi clasificat drept confidențial.

(3)

Documentul SCH/II-Vision (99) 5 a fost modificat ulterior de deciziile Consiliului din 24 aprilie 2001 și 19 decembrie 2002, în conformitate cu dispozițiile articolului 1 din Regulamentul (CE) nr. 789/2001 al Consiliului din 24 aprilie 2001 care rezervă Consiliului competențele de executare în ceea ce privește anumite norme metodologice și proceduri de examinare a cererilor de viză (2).

(4)

În prezent trebuie să se declasifice parțial documentul SCH/II-Vision (99) 5, astfel cum a fost modificat ulterior [denumit în continuare „Rețeaua de consultări Schengen (specificații tehnice)”]; celelalte părți din Rețeaua de consultări Schengen (specificații tehnice) trebuie declasificate până la gradul „Restreint UE”.

(5)

Este necesar să se abroge articolul 2 din Decizia 2000/645/CE, astfel încât deciziile viitoare referitoare la clasificarea Rețelei de consultări Schengen (specificații tehnice) să poată fi luate în conformitate cu normele uzuale de clasificare a documentelor, astfel cum sunt acestea definite de Decizia 2001/264/CE a Consiliului din 19 martie 2001 de adoptare a regulamentului de securitate al Consiliului (3),

DECIDE:

Articolul 1

Rețeaua de consultări Schengen (specificații tehnice) se declasifică, cu excepția punctelor 2 și 3 din Partea I, precum și a Anexelor 3, 6, 7 și 9.

Articolul 2

Punctele 2 și 3 din Partea I și Anexele 3, 6, 7 și 9 din Rețeaua de consultări Schengen (specificații tehnice) se clasifică drept „Restreint UE”.

Articolul 3

(1)   Articolul 2 din Decizia 2000/645/CE se abrogă.

(2)   Deciziile viitoare privind clasificarea Rețelei de consultări Schengen (specificații tehnice) se iau în conformitate cu dispozițiile Deciziei 2001/264/CE.

Articolul 4

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 19 decembrie 2002.

Pentru Consiliu

Președintele

L. ESPERSEN


(1)  JO L 272, 25.10.2000, p. 24.

(2)  JO L 116, 26.4.2001, p. 2.

(3)  JO L 101, 11.4.2001, p. 1.


Top