31985L0384

DIRECTIVA CONSILIULUI

din 10 iunie 1985

privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și a altor titluri oficiale de calificare în domeniul arhitecturii, inclusiv a măsurilor destinate să faciliteze exercitarea efectivă a dreptului de stabilire și a libertății de a presta servicii

(85/384/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolele 49, 57 și 66,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Adunării (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât, în aplicarea tratatului, de la sfârșitul perioadei de tranziție este interzis orice tratament discriminatoriu pe motiv de naționalitate în ceea ce privește stabilirea și prestarea de servicii; întrucât principiul unui astfel de tratament pe motiv de naționalitate se aplică, în special, eliberării oricărei autorizații necesare pentru a exercita activități în domeniul arhitecturii, precum și înscrierii sau afilierii la organizații sau organisme profesionale;

întrucât pare, cu toate acestea, indicat să se prevadă anumite dispoziții pentru a facilita exercitarea efectivă a dreptului de stabilire și a libertății de a presta servicii în ceea ce privește activitățile din domeniul arhitecturii;

întrucât, în aplicarea tratatului, statele membre au obligația de a nu acorda nici un fel de ajutor care ar putea denatura condițiile de stabilire;

întrucât articolul 57 alineatul (1) din tratat prevede adoptarea de directive privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și a altor titluri oficiale de calificare;

întrucât creația arhitecturală, calitatea construcțiilor, integrarea lor armonioasă în mediul înconjurător, respectul pentru peisajele naturale și urbane, precum și pentru patrimoniul colectiv și privat sunt de interes public; întrucât, așadar, recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și a altor titluri oficiale de calificare trebuie să se bazeze pe criterii calitative și cantitative care să garanteze că titularii diplomelor, certificatelor și a altor titluri oficiale de calificare recunoscute sunt în măsură să înțeleagă și să pună în practică nevoile indivizilor, grupurilor sociale și colectivităților în ceea ce privește amenajarea teritoriului, proiectarea, organizarea și realizarea construcțiilor, conservarea și valorificarea patrimoniului construit și protecția echilibrelor naturale;

întrucât metodele de formare profesională a celor care profesează în domeniul arhitecturii sunt în prezent foarte diversificate; întrucât, cu toate acestea, trebuie prevăzută o convergență a formării profesionale în vederea exercitării activităților aferente titlului profesional de arhitect;

întrucât, în unele state membre, legea condiționează accesul și exercitarea activităților de arhitectură de posesia unei diplome în arhitectură; întrucât, în alte state membre în care nu există această condiție, dreptul de a deține titlul profesional de arhitect este totuși reglementat prin lege; întrucât, în cele din urmă, în unele state în care nu se aplică nici unul din cele două cazuri de mai sus, sunt în curs de elaborare dispoziții legale și de reglementare cu privire la accesul și exercitarea acestor activități cu titlul profesional de arhitect; întrucât, în consecință, în acele state membre încă nu s-au stabilit condițiile privind accesul și exercitarea unor astfel de activități; întrucât recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și a altor titluri oficiale de calificare presupune că aceste diplome, certificate și alte titluri oficiale de calificare autorizează accesul și exercitarea anumitor activități în statul membru care le-a eliberat; întrucât, în consecință, recunoașterea anumitor atestări în temeiul prezentei directive trebuie să continue să rămână în vigoare numai în măsura în care titularilor lor, în conformitate cu dispozițiile legale care trebuie adoptate în statele membre care au eliberat atestările în cauză, li se va autoriza accesul la activități cu titlul profesional de arhitect;

întrucât obținerea titlului profesional legal de arhitect este condiționată, în unele state membre, pe lângă posesia unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu oficial de calificare, de absolvirea unui stagiu profesional; întrucât, având în vedere că încă nu există convergență între statele membre pe acest plan, pentru a preveni eventualele dificultăți, este necesară recunoașterea ca o condiție suficientă a unei experiențe practice adecvate, cu o durată egală, dobândită într-un alt stat membru;

întrucât referirea din articolul 1 alineatul (2) la „activități în domeniul arhitecturii exercitate în mod obișnuit cu titlul profesional de arhitect”, justificată de situația existentă în anumite state membre, are doar rolul de a indica domeniul de aplicare a prezentei directive, fără a avea pretenția să ofere o definiție juridică a activităților din domeniul arhitecturii;

întrucât, în majoritatea statelor membre, activitățile din domeniul arhitecturii sunt exercitate, de drept sau de fapt, de către persoane care posedă fie doar titlul oficial de calificare ca arhitect, fie acest titlu însoțit de alt apelativ, fără ca aceste persoane să beneficieze de un monopol asupra exercitării activităților respective, cu excepția cazurilor în care există dispoziții legale contrare; întrucât activitățile menționate anterior sau numai unele dintre ele pot fi exercitate și de către membri ai altor profesii, în special ingineri, care au beneficiat de o formare profesională specială în industria construcțiilor;

întrucât recunoașterea reciprocă a calificărilor va facilita accesul și exercitarea activităților respective;

întrucât, în unele state membre, există dispoziții legale care autorizează eliberarea titlului profesional legal de arhitect, cu titlu de excepție și prin derogare de la condițiile necesare în mod obișnuit pentru obținerea titlului profesional legal de arhitect, anumitor personalități din domeniu, care sunt foarte puțin numeroase și ale căror lucrări evidențiază un talent arhitectural excepțional; întrucât cazul acestor arhitecți trebuie reglementat de prezenta directivă, în special datorită faptului că aceștia se bucură în mod frecvent de o reputație internațională;

întrucât recunoașterea mai multor diplome, certificate și a altor titluri oficiale de calificare existente, menționate la articolele 10, 11 și 12, are ca obiect să permită titularilor acestora să se stabilească sau să presteze servicii în alte state membre, cu efect imediat; întrucât introducerea bruscă a acestei dispoziții în Marele Ducat al Luxemburgului ar putea provoca, date fiind dimensiunile reduse ale teritoriului său, denaturări ale concurenței și ar dezorganiza exercitarea profesiei; întrucât, în consecință, pare justificat să se acorde acestui stat membru un termen de adaptare suplimentar;

întrucât, având în vedere faptul că o directivă privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și a altor titluri oficiale de calificare nu implică în mod necesar echivalența materială a formărilor profesionale la care se referă aceste diplome, utilizarea unui titlu oficial de calificare ar trebui autorizată numai în limba statului membru de origine sau de proveniență;

întrucât, pentru a facilita aplicarea prezentei directive de către administrațiile naționale, statele membre pot prevedea ca beneficiarii care îndeplinesc condițiile de formare profesională impuse de aceasta să prezinte, pe lângă titlurile oficiale de calificare, un certificat de la autoritățile competente din statul membru de origine sau de proveniență, care să ateste că aceste titluri oficiale de calificare sunt cele vizate de prezenta directivă;

întrucât dispozițiile de drept intern cu privire la moralitate și bună reputație pot fi aplicate ca norme privind accesul la activități, dacă are loc stabilirea; întrucât, în aceste condiții, trebuie făcută o distincție între cazurile în care persoanele respective nu au mai exercitat niciodată activități în domeniul arhitecturii și cele în care acestea au exercitat deja astfel de activități într-un alt stat membru;

întrucât, în cazul prestării de servicii, cerința referitoare la înscrierea sau afilierea la organizații sau organisme profesionale, care are legătură cu caracterul stabil și permanent al activității exercitate în țara gazdă, ar constitui în mod cert un obstacol pentru prestator, dat fiind caracterul temporar al activității sale; întrucât, prin urmare, această cerință trebuie eliminată; întrucât, cu toate acestea, în această eventualitate, trebuie asigurat controlul disciplinei profesionale care ține de competența acestor organizații sau organisme profesionale; întrucât, în acest scop și sub rezerva aplicării articolului 62 din tratat, este necesar să se prevadă posibilitatea de a impune beneficiarului obligația de a notifica prestarea de servicii autorității competente din statul membru gazdă;

întrucât, în ceea ce privește activitățile salariate din domeniul arhitecturii, Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 al Consiliului din 15 octombrie 1968 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Comunității (4) nu prevede dispoziții speciale pentru profesiile reglementate în ceea ce privește moralitatea și buna reputație, disciplina profesională sau utilizarea titlului oficial de calificare; întrucât, în funcție de fiecare stat membru în parte, reglementările în cauză sunt sau pot fi aplicabile atât persoanelor salariate, cât și celor care desfășoară activități independente; întrucât activitățile în domeniul arhitecturii sunt condiționate în mai multe state membre de posesia unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu oficial de calificare; întrucât aceste activități sunt exercitate atât de către persoane salariate, cât și de cele care desfășoară activități independente sau de către aceleași persoane în ambele calități în cursul carierei lor profesionale; întrucât, pentru a favoriza pe deplin libera circulație a membrilor acestei profesii în cadrul Comunității, apare, în consecință, necesitatea de a extinde aplicarea prezentei directive la salariații care profesează în domeniul arhitecturii;

întrucât prezenta directivă introduce recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și a altor titluri oficiale de calificare care conferă acces la activități profesionale, fără o coordonare concomitentă a dispozițiilor de drept intern cu privire la formarea profesională; întrucât, pe lângă acestea, numărul membrilor profesiei respective variază în mod considerabil de la un stat membru la altul; întrucât, în aceste condiții, aplicarea prezentei directive în primii ani trebuie urmărită cu o atenție deosebită de către Comisie,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

CAPITOLUL I

DOMENIUL DE APLICARE

Articolul 1

(1)   Prezenta directivă se aplică activităților din domeniul arhitecturii.

(2)   În înțelesul prezentei directive, activitățile din domeniul arhitecturii sunt cele exercitate în mod obișnuit cu titlul profesional de arhitect.

CAPITOLUL II

DIPLOME, CERTIFICATE ȘI ALTE TITLURI OFICIALE DE CALIFICARE CARE CONFERĂ ACCESUL LA ACTIVITĂȚI ÎN DOMENIUL ARHITECTURII CU TITLUL PROFESIONAL DE ARHITECT

Articolul 2

Fiecare stat membru recunoaște diplomele, certificatele și alte titluri oficiale de calificare obținute în urma unei formări profesionale care respectă cerințele de la articolele 3 și 4, eliberate resortisanților statelor membre de către alte state membre, acordându-le acestora, în ceea ce privește dreptul de acces și de exercitare a activităților menționate la articolul 1 cu titlul profesional de arhitect, în condițiile stabilite la articolul 23 alineatul (1) același efect pe teritoriul lor ca și cel al diplomelor, certificatelor și celorlalte titluri oficiale de calificare eliberate de statul membru respectiv.

Articolul 3

Formarea profesională care conduce la obținerea diplomelor, certificatelor și a altor titluri oficiale de calificare menționate la articolul 2 este asigurată de cursuri universitare al căror element principal îl constituie arhitectura. Aceste cursuri trebuie să mențină echilibrul între aspectele teoretice și practice ale formării profesionale în arhitectură și să asigure dobândirea:

Articolul 4

(1)   Formarea profesională menționată la articolul 2 trebuie să îndeplinească cerințele definite la articolul 3, precum și următoarele condiții:

Prin derogare de la dispozițiile primului paragraf, este recunoscută ca respectând dispozițiile articolului 2 formarea profesională cu o durată de trei ani în „Fachhochschulen” din Republica Federală Germania, existentă la data notificării prezentei directive, care îndeplinește cerințele definite la articolul 3 și care permite accesul la activitățile menționate la articolul 1 în acel stat membru cu titlul profesional de arhitect, cu condiția ca această formare profesională să fie completată de o perioadă de experiență profesională de patru ani în Republica Federală Germania, atestată de un certificat eliberat de ordinul profesional la care este înregistrat arhitectul care dorește să beneficieze de dispozițiile prezentei directive. Ordinul profesional trebuie să stabilească în prealabil că lucrările realizate de arhitectul respectiv în domeniul arhitecturii reprezintă o probă concludentă a aplicării tuturor cunoștințelor menționate la articolul 3. Acest certificat este eliberat potrivit aceleiași proceduri ca și celei aplicate pentru înregistrarea în tabelul ordinului profesional.

Pe baza experienței acumulate și ținând cont de evoluția formărilor profesionale în domeniul arhitecturii, în termen de opt ani de la expirarea termenului prevăzut la articolul 31 alineatul (1) primul paragraf, Comisia prezintă Consiliului un raport asupra aplicării acestei derogări și propunerile adecvate asupra cărora Consiliul hotărăște în conformitate cu procedurile prevăzute de tratat în termen de șase luni.

(2)   Este recunoscută ca îndeplinind dispozițiile articolului 2, în cadrul promovării sociale sau a studiilor universitare cu frecvență parțială, și formarea profesională care îndeplinește cerințele definite la articolul 3 și este încheiată cu promovarea unui examen în arhitectură de către o persoană care lucrează de cel puțin șapte ani în domeniul arhitecturii sub supravegherea unui arhitect sau a unei firme de arhitectură. Acest examen trebuie să fie de nivel universitar și să fie echivalent cu examenul final menționat la alineatul (1) litera (b).

Articolul 5

(1)   Sunt considerați ca îndeplinind condițiile necesare pentru exercitarea activităților menționate la articolul 1, cu titlul profesional de arhitect, resortisanții unui stat membru autorizați să utilizeze acest titlu oficial de calificare în aplicarea unei legi care oferă autorității competente dintr-un stat membru posibilitatea de a elibera acest titlu resortisanților statelor membre care s-au distins în special prin calitatea realizărilor lor în domeniul arhitecturii.

(2)   În cazul persoanelor menționate la alineatul (1), un certificat eliberat de statul membru de origine sau de proveniență constituie proba calității de arhitect.

Articolul 6

Sunt recunoscute, în condițiile prevăzute la articolul 2, atestările eliberate de autoritățile competente din Republica Federală Germania, care confirmă echivalența titlurilor oficiale de calificare eliberate după 8 mai 1945 de către autoritățile competente din Republica Democrată Germană cu titlurile oficiale de calificare prevăzute de articolul menționat.

Articolul 7

(1)   Fiecare stat membru trebuie să comunice, cât mai curând posibil, simultan cu celelalte state membre și cu Comisia, lista diplomelor, certificatelor și a altor titluri oficiale de calificare care sunt eliberate pe teritoriul său și care îndeplinesc criteriile prevăzute la articolele 3 și 4, precum și instituțiile și autoritățile care le eliberează.

Prima listă este transmisă în termen de 12 luni de la notificarea prezentei directive.

Fiecare stat membru comunică, de asemenea, orice modificări intervenite în ceea ce privește diplomele, certificatele și alte titluri oficiale de calificare care sunt eliberate pe teritoriul său, în special cele care nu mai îndeplinesc cerințele prevăzute la articolele 3 și 4.

(2)   Listele și actualizările acestora sunt publicate de către Comisie cu scop informativ în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene după expirarea unui termen de trei luni de la comunicarea acestora. Cu toate acestea, în cazurile prevăzute la articolul 8, publicarea unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu oficial de calificare trebuie amânată. Listele consolidate sunt publicate periodic de către Comisie.

Articolul 8

În cazul în care un stat membru sau Comisia are îndoieli că o diplomă, un certificat sau un alt titlu oficial de calificare îndeplinește criteriile prevăzute la articolele 3 și 4, Comisia sesizează Comitetului consultativ privind formarea profesională în domeniul arhitecturii în termen de trei luni de la comunicarea efectuată în temeiul articolului 7 alineatul (1). Comitetul emite un aviz în termen de trei luni.

Diploma, certificatul sau alt titlu oficial de calificare trebuie publicate în termen de trei luni de la emiterea avizului sau la expirarea termenului de emitere a acestuia, cu excepția a două cazuri:

sau

Articolul 9

(1)   Comitetul consultativ poate fi sesizat de un stat membru sau de către Comisie ori de câte ori un stat membru sau Comisia are îndoieli că o diplomă, un certificat sau un alt titlu oficial de calificare inclus pe una din listele publicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene mai îndeplinește cerințele articolelor 3 și 4. Comitetul emite un aviz în termen de trei luni.

(2)   Comisia retrage o diplomă de pe una din listele publicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene fie cu acordul statului membru respectiv, fie ca urmare a unei hotărâri a Curții de Justiție.

CAPITOLUL III

DIPLOME, CERTIFICATE ȘI ALTE TITLURI OFICIALE DE CALIFICARE CARE CONFERĂ ACCESUL LA ACTIVITĂȚI ÎN DOMENIUL ARHITECTURII, ÎN TEMEIUL DREPTURILOR DOBÂNDITE SAU AL DISPOZIȚIILOR DE DREPT INTERN EXISTENTE

Articolul 10

Fiecare stat membru recunoaște diplomele, certificatele și alte titluri oficiale de calificare prevăzute la articolul 11, eliberate de celelalte state membre resortisanților statelor membre care sunt deja în posesia acestor calificări la data notificării prezentei directive sau ale căror studii care permit obținerea acestor diplome, certificate și alte titluri oficiale de calificare încep cel mai târziu în cursul celui de-al treilea an universitar ce urmează notificării menționate anterior, chiar dacă aceste calificări nu îndeplinesc cerințele minime prevăzute în capitolul II, acordându-le, în ceea ce privește accesul și exercitarea activităților menționate la articolul 1 și cu respectarea articolului 23, același efect pe teritoriul lor ca și cel al diplomelor, certificatelor și celorlalte titluri oficiale de calificare eliberate de statul membru respectiv în domeniul arhitecturii.

Articolul 11

Diplomele, certificatele și alte titluri oficiale de calificare menționate la articolul 10 sunt următoarele:

Articolul 12

Fără a aduce atingere articolului 10, fiecare stat membru recunoaște, acordându-le acestora, în ceea ce privește accesul și exercitarea activităților menționate la articolul 1 cu titlul oficial de calificare ca arhitect, același efect pe teritoriul lor ca și cel al diplomelor, certificatelor și al celorlalte titluri oficiale de calificare eliberate de statul membru respectiv în domeniul arhitecturii:

Articolul 13

Testarea privind titlurile oficiale de calificare menționată la articolul 11 litera (a) a patra liniuță, litera (c) a treia liniuță și litera (h) a șasea liniuță trebuie să includă o evaluare a planurilor întocmite și realizate de candidat în cursul exercitării efective a activităților menționate la articolul 1 timp de cel puțin șase ani.

Articolul 14

Sunt recunoscute, în condițiile prevăzute la articolul 11, atestările autorităților competente din Republica Federală Germania care confirmă echivalența titlurilor oficiale de calificare eliberate după 8 mai 1945 de către autoritățile competente din Republica Democrată Germană cu titlurile oficiale de calificare care figurează la articolul menționat.

Articolul 15

Fără a aduce atingere articolului 5, Marele Ducat al Luxemburgului este autorizat să suspende aplicarea articolelor 10, 11 și 12 cu privire la recunoașterea diplomelor, a certificatelor și a altor titluri oficiale de calificare neuniversitare, pentru a evita denaturarea concurenței, în cursul unei perioade de tranziție de patru ani și jumătate de la data notificării prezentei directive.

CAPITOLUL IV

UTILIZAREA TITLULUI OFICIAL DE CALIFICARE

Articolul 16

(1)   Fără a aduce atingere articolului 23, statele membre gazdă se asigură că resortisanților statelor membre care îndeplinesc condițiile prevăzute în capitolul II sau III li se recunoaște dreptul de a-și folosi titlul oficial de calificare și, acolo unde este cazul, cu abrevierea sa, din statul membru de origine sau de proveniență, în limba statului respectiv. Statele membre gazdă pot prevedea ca acest titlu oficial de calificare să fie urmat de denumirea și adresa instituției sau comisiei de examinare care a eliberat acest titlu.

(2)   În cazul în care titlul oficial de calificare utilizat în statul membru de origine sau de proveniență poate fi confundat în statul membru gazdă cu un titlu oficial de calificare care necesită în statul respectiv o formare profesională suplimentară, pe care persoana în cauză nu o deține, statul membru gazdă poate prevedea ca această persoană să își utilizeze titlul oficial de calificare din statul membru de origine sau de proveniență într-o formulă adecvată indicată de statul membru gazdă.

CAPITOLUL V

DISPOZIȚII PENTRU FACILITAREA EXERCITĂRII EFECTIVE A DREPTULUI DE STABILIRE ȘI A LIBERTĂȚII DE A PRESTA SERVICII

A.   Dispoziții privind dreptul de stabilire

Articolul 17

(1)   Statul membru gazdă care impune resortisanților săi dovada moralității și bunei reputații la accesul la una din activitățile menționate la articolul 1 acceptă ca dovadă suficientă, cu privire la resortisanții altor state membre, atestarea eliberată de o autoritate competentă din statul membru de origine sau de proveniență care certifică îndeplinirea condițiilor de moralitate sau bună reputație impuse în statul membru pentru accesul la activitatea respectivă.

(2)   În cazul în care statul membru de origine sau de proveniență nu impune dovada moralității și bunei reputații pentru persoanele care doresc să aibă acces la activitatea respectivă, statul membru gazdă poate impune resortisanților statului membru de origine sau de proveniență să prezinte un extras de cazier judiciar sau, în absența acestuia, un document echivalent eliberat de o autoritate competentă din statul membru de origine sau de proveniență.

(3)   În cazul în care statul membru de origine sau de proveniență nu eliberează documentul justificativ menționat la alineatul (2), acest document poate fi înlocuit de o declarație sub jurământ – sau, în statele unde nu există prevederi privind declarația sub jurământ, o declarație solemnă – a persoanei respective în fața unei autorități judiciare sau administrative competente sau, unde este cazul, a unui notar sau organism profesional calificat din statul de origine sau de proveniență; o astfel de autoritate sau notar emite un certificat care atestă autenticitatea declarației sub jurământ sau a declarației solemne.

(4)   În cazul în care statul membru gazdă are cunoștință de fapte grave și precise care s-au petrecut în afara teritoriului său anterior stabilirii celui în cauză în statul respectiv sau de informații incorecte conținute în declarația menționată la alineatul (3) și care pot afecta accesul la activitatea în cauză, acesta poate informa statul membru de origine sau de proveniență cu privire la acestea.

Statul membru de origine sau de proveniență verifică exactitatea faptelor, în măsura în care acestea pot afecta accesul la activitatea în cauză în statul membru respectiv. Autoritățile statului respectiv decid asupra naturii și amplorii investigațiilor care trebuie efectuate și informează statul membru gazdă asupra oricărei acțiuni pe care o efectuează în legătură cu atestările sau documentele eliberate.

(5)   Statele membre asigură confidențialitatea informațiilor transmise.

Articolul 18

(1)   În cazul în care într-un stat membru gazdă sunt în vigoare acte cu putere de lege și acte administrative privind respectarea condițiilor de moralitate sau bună reputație, inclusiv dispoziții privind măsuri disciplinare în cazuri de abateri profesionale grave sau de condamnări pentru fapte penale săvârșite în exercitarea uneia din activitățile menționate la articolul 1, statul membru de origine sau de proveniență transmite statului membru gazdă informațiile necesare privind măsurile sau sancțiunile de natură profesională sau administrativă luate împotriva persoanei respective, precum și sancțiunile penale privind exercitarea profesiei în statul membru de origine sau de proveniență.

(2)   În cazul în care statul membru gazdă are cunoștință de fapte grave și precise care s-au petrecut în afara teritoriului său anterior stabilirii celui în cauză în statul respectiv și care pot afecta exercitarea activității în cauză, acesta poate informa statul membru de origine sau de proveniență cu privire la acestea.

Statul membru de origine sau de proveniență verifică exactitatea faptelor, în măsura în care acestea pot afecta accesul la activitatea în cauză în statul membru respectiv. Autoritățile statului respectiv decid asupra naturii și amplorii investigațiilor care trebuie efectuate și, în conformitate cu alineatul (1), informează statul membru gazdă asupra oricărei acțiuni pe care o efectuează în legătură cu informațiile primite de la acesta.

(3)   Statele membre asigură confidențialitatea informațiilor transmise.

Articolul 19

Documentele menționate la articolele 17 și 18 nu pot fi prezentate după mai mult de trei luni de la data emiterii.

Articolul 20

(1)   Procedura prin care beneficiarul este autorizat să aibă acces la una din activitățile menționate la articolul 1, în conformitate cu articolele 17 și 18, trebuie să se încheie cât mai curând posibil și în termen de cel mult trei luni de la prezentarea dosarului complet al beneficiarului, fără a aduce atingere întârzierilor rezultate ca urmare a unei eventuale acțiuni introduse la încheierea acestei proceduri.

(2)   În cazurile menționate la articolul 17 alineatul (4) și articolul 18 alineatul (2), o cerere de reexaminare suspendă termenul prevăzut la alineatul (1).

Statul membru consultat trebuie să transmită răspunsul său în termen de trei luni.

La primirea răspunsului sau la expirarea acestui termen, statul membru gazdă trebuie să continue procedura menționată la alineatul (1).

Articolul 21

În cazul în care un stat membru gazdă impune resortisanților săi care doresc să aibă acces la sau să exercite oricare dintre activitățile menționate la articolul 1 să depună jurământ sau să facă o declarație solemnă și dacă formula acestui jurământ sau declarații nu poate fi utilizată de resortisanții altor state membre, statul membru gazdă asigură ca o formulă adecvată și echivalentă de jurământ sau declarație să fie pusă la dispoziția persoanelor interesate.

B.   Dispoziții privind prestarea de servicii

Articolul 22

(1)   În cazul în care un stat membru impune resortisanților săi care doresc să aibă acces la sau să exercite activitățile menționate la articolul 1 fie o autorizație, fie înscrierea sau afilierea la o organizație sau un organism profesional, statul membru respectiv scutește de această cerință resortisanții statelor membre în cazul prestării de servicii.

Beneficiarul prestează servicii având aceleași drepturi și obligații ca și resortisanții statului membru gazdă; în special, acesta trebuie să respecte dispozițiile disciplinare cu caracter profesional sau administrativ care se aplică în statul membru respectiv.

În acest scop și pe lângă declarația privind prestarea de servicii menționată la alineatul (2), pentru a permite aplicarea dispozițiilor disciplinare în vigoare pe teritoriul acestora, statele membre pot impune fie înscrierea temporară automată sau afilierea pro forma la o organizație sau la un organism profesional, fie înregistrarea într-un registru, cu condiția ca această înregistrare să nu întârzie sau să nu complice în nici un fel prestarea de servicii sau să nu impună prestatorului de servicii nici un fel de costuri suplimentare.

În cazul în care statul membru gazdă adoptă o măsură în aplicarea celui de-al doilea paragraf sau ia cunoștință de fapte care contravin acestor dispoziții, acesta informează de îndată statul membru în care s-a stabilit beneficiarul.

(2)   Statul membru gazdă poate impune ca beneficiarul să prezinte autorităților competente o declarație prealabilă privind prestarea serviciilor sale în cazul în care acestea implică realizarea unui proiect pe teritoriul său.

(3)   În aplicarea alineatelor (1) și (2), statul membru gazdă poate impune beneficiarului unul sau mai multe documente cuprinzând următoarele:

(4)   Documentul sau documentele prevăzute la alineatul (3) nu pot fi prezentate după mai mult de 12 luni de la data eliberării acestora.

(5)   În cazul în care un stat membru privează, în tot sau în parte, permanent sau temporar, pe unul din resortisanții săi sau pe un resortisant al unui alt stat membru de dreptul de a exercita una din activitățile prevăzute la articolul 1, acesta asigură, dacă este cazul, retragerea temporară sau permanentă a atestării menționate la alineatul (3) a doua liniuță.

C.   Dispoziții comune privind dreptul de stabilire și libertatea de a presta servicii

Articolul 23

(1)   În cazul în care, într-un stat membru gazdă, folosirea titlului oficial de calificare ca arhitect cu privire la una dintre activitățile menționate la articolul 1 este reglementată, resortisanții celorlalte state membre, care îndeplinesc condițiile prevăzute în capitolul II sau ale căror diplome, certificate sau alte titluri oficiale de calificare menționate la articolul 11 au fost recunoscute în temeiul articolului 10, folosesc titlul oficial de calificare al statului membru gazdă și folosesc și titlul oficial de calificare abreviat, dacă este cazul, după ce au îndeplinit condițiile de stagiu impuse în statul respectiv.

(2)   În cazul în care, într-un stat membru, accesul sau exercitarea activităților menționate la articolul 1 cu titlul oficial de calificare ca arhitect este condiționată, pe lângă îndeplinirea cerințelor prevăzute în capitolul II sau posesia unor diplome, certificate sau a altor titluri oficiale de calificare menționate la articolul 11, de efectuarea unei perioade determinate de stagiu profesional, statul membru respectiv trebuie să accepte ca dovadă suficientă o atestare a statului membru de origine sau de proveniență conform căreia a fost dobândită o experiență practică corespunzătoare în statul membru de origine. Certificatul prevăzut la articolul 4 alineatul (1) al doilea paragraf este recunoscut ca dovadă suficientă în sensul prezentului alineat.

Articolul 24

(1)   În cazul în care statul membru gazdă impune resortisanților săi care doresc să aibă acces la sau să exercite una din activitățile menționate la articolul 1 să probeze faptul că nu au fost anterior declarați în faliment și informațiile furnizate în conformitate cu articolele 17 și 18 nu conțin o probă în acest sens, statul acceptă din partea beneficiarilor o declarație sub jurământ – sau, în statele în care nu se prevede declarația sub jurământ, o declarație solemnă – depusă de persoana respectivă înaintea unei autorități judiciare sau administrative competente, a unui notar sau a unui organism profesional calificat al statului membru de origine sau de proveniență care eliberează o atestare certificând autenticitatea declarației sub jurământ sau a declarației solemne.

În cazurile în care trebuie probată capacitatea financiară în statul membru gazdă, statul membru respectiv trebuie să accepte atestările eliberate de bănci din alte state membre ca fiind echivalente cu atestările eliberate pe teritoriul său.

(2)   Documentele menționate la alineatul (1) nu pot fi prezentate după mai mult de trei luni de la data eliberării acestora.

Articolul 25

(1)   În cazul în care statul membru gazdă impune resortisanților săi care doresc să aibă acces la sau să exercite una din activitățile menționate la articolul 1 să probeze faptul că sunt asigurați împotriva consecințelor financiare ale răspunderii profesionale, statul respectiv trebuie să accepte atestările eliberate de organismele de asigurări din alte state ca fiind echivalente cu atestările eliberate pe teritoriul său. Această atestare trebuie să precizeze că asigurătorul a respectat prevederile actelor cu putere de lege și normelor administrative în vigoare în statul membru gazdă în ceea ce privește modalitățile și extinderea garanției.

(2)   Atestarea menționată la alineatul (1) nu poate fi prezentată mai târziu de trei luni de la data eliberării ei.

Articolul 26

(1)   Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a permite beneficiarilor să fie informați cu privire la legislațiile și, dacă este cazul, la deontologia statului membru gazdă.

În acest scop, statele membre pot înființa servicii de informare de unde persoanele interesate pot obține informațiile necesare. În cazul stabilirii, statele membre gazdă pot obliga beneficiarii să contacteze aceste servicii.

(2)   Statele membre pot înființa serviciile menționate la alineatul (1) pe lângă autoritățile și organismele competente pe care trebuie să le desemneze în termenul prevăzut la articolul 31 alineatul (1) primul paragraf.

(3)   Statele membre se asigură că, dacă este cazul, beneficiarii dobândesc, în propriul lor interes și în cel al clienților lor, cunoștințele lingvistice necesare exercitării profesiei lor în statul membru gazdă.

CAPITOLUL VI

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 27

În cazul unei îndoieli justificate, statul membru gazdă poate impune autorităților competente dintr-un alt stat membru confirmarea autenticității diplomelor, certificatelor și a altor titluri oficiale de calificare eliberate în respectivul stat membru și menționate la capitolele II și III.

Articolul 28

În termenul prevăzut la articolul 31 alineatul (1) primul paragraf, statele membre desemnează autoritățile și organismele abilitate să elibereze sau să primească diplomele, certificatele și alte titluri oficiale de calificare, precum și documentele și informațiile menționate de prezenta directivă și informează de îndată celelalte state membre și Comisia cu privire la aceasta.

Articolul 29

Prezenta directivă se aplică și resortisanților statelor membre care, în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 1612/68, exercită sau vor exercita în calitate de salariați activitățile menționate la articolul 1.

Articolul 30

În termen de cel mult trei ani de la expirarea termenului prevăzut la articolul 31 alineatul (1) primul paragraf, Comisia reexaminează prezenta directivă pe baza experienței acumulate și, dacă este necesar, prezintă Consiliului propuneri de modificare, după consultarea Comitetului consultativ. Consiliul examinează aceste propuneri în termen de un an.

Articolul 31

(1)   Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de 24 de luni de la data notificării și informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Cu toate acestea, statele membre dispun de un termen de trei ani de la data notificării menționate pentru a se conforma dispozițiilor articolului 22.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern, pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 32

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

(1)  JO C 239, 4.10.1967, p. 15.

(2)  JO C 72, 19.7.1968, p. 3.

(3)  JO C 24, 22.3.1968, p. 3.

(4)  JO L 257, 19.10.1968, p. 2.