EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32016R0583

Regulamentul (UE) 2016/583 al Comisiei din 15 aprilie 2016 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1332/2011 de stabilire a unor cerințe comune privind utilizarea spațiului aerian și a unor proceduri comune de operare pentru evitarea coliziunii în zbor (Text cu relevanță pentru SEE)

C/2016/2127

JO L 101, 16.4.2016, p. 7–9 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2016/583/oj

16.4.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 101/7


REGULAMENTUL (UE) 2016/583 AL COMISIEI

din 15 aprilie 2016

de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1332/2011 de stabilire a unor cerințe comune privind utilizarea spațiului aerian și a unor proceduri comune de operare pentru evitarea coliziunii în zbor

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului european și al Consiliului din 20 februarie 2008 privind normele comune în domeniul aviației civile și instituirea unei Agenții Europene de Siguranță a Aviației și de abrogare a Directivei 91/670/CEE a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 1592/2002 și a Directivei 2004/36/CE (1), în special articolul 8 alineatul (5) și articolul 9 alineatul (4),

întrucât:

(1)

În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1332/2011 al Comisiei (2), avioanele echipate cu motor cu turbină cu o masă maximă certificată la decolare (MCTOM) de peste 5 700 kg sau autorizate să transporte peste 19 pasageri trebuie să fie echipate cu o nouă versiune 7.1 a software-ului pentru sistemul de evitare a coliziunii în zbor (ACAS II), în vederea evitării coliziunii în aer. Această cerință se aplică și operatorilor anumitor avioane înregistrate într-o țară terță.

(2)

De asemenea, Regulamentul (UE) nr. 1332/2011 impune operatorilor aerieni din Uniune cărora li se aplică Regulamentul (CEE) nr. 3922/91 al Consiliului (3) să instaleze, la rândul lor, pe avioane noua versiune de software 7.1 a ACAS II. Această dispoziție este însă caducă, deoarece Regulamentul (CEE) nr. 3922/91 nu se mai aplică operatorilor respectivi de când a fost eliminată anexa III a acestuia. În prezent, acestor operatori li se aplică în schimb Regulamentul (UE) nr. 965/2012 al Comisiei (4), care conține normele necesare în acest sens. În consecință, dispoziția caducă din Regulamentul (UE) nr. 1332/2011 ar trebui eliminată.

(3)

Regulamentul (UE) nr. 1332/2011 conține norme privind procedurile operaționale aplicabile în situații în care ACAS II oferă indicații echipajului de zbor recomandând o manevră prin care se asigură distanța avionului față de orice pericol sau se menține distanța existentă (avertisment de evitare a coliziunii – resolution advisory). Deoarece aceste norme de garantare a siguranței sunt esențiale atât pentru piloți, cât și pentru controlori, în special în ceea ce privește interfața dintre aceștia, ele sunt mai bine abordate în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 923/2012 al Comisiei (5). Prin urmare, normele referitoare la aceste proceduri operaționale prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1332/2011 ar trebui eliminate.

(4)

Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 1332/2011 ar trebui modificat în consecință.

(5)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament se bazează pe avizul (6) emis de Agenția Europeană de Siguranță a Aviației în conformitate cu articolul 17 alineatul (2) litera (b) și cu articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 216/2008.

(6)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului instituit prin articolul 65 din Regulamentul (CE) nr. 216/2008,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (UE) nr. 1332/2011 se modifică după cum urmează:

1.

Articolul 4 se elimină.

2.

La articolul 5, alineatele (2) și (3) se înlocuiesc cu următorul text:

„(2)   Articolul 3 se aplică începând cu 1 martie 2012.

(3)   Prin derogare de la alineatul (2), în cazul unei aeronave cu certificat individual de navigabilitate eliberat înainte de 1 martie 2012, se aplică articolul 3 de la 1 decembrie 2015.”

3.

Anexa se înlocuiește cu textul din anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 25 august 2016.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 15 aprilie 2016.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 79, 19.3.2008, p. 1.

(2)  Regulamentul (UE) nr. 1332/2011 al Comisiei din 16 decembrie 2011 de stabilire a unor cerințe comune privind utilizarea spațiului aerian și a unor proceduri comune de operare pentru evitarea coliziunii în zbor (JO L 336, 20.12.2011, p. 20).

(3)  Regulamentul (CEE) nr. 3922/91 al Consiliului din 16 decembrie 1991 privind armonizarea cerințelor tehnice și a procedurilor administrative în domeniul aviației civile (JO L 373, 31.12.1991, p. 4).

(4)  Regulamentul (UE) nr. 965/2012 al Comisiei din 5 octombrie 2012 de stabilire a cerințelor tehnice și a procedurilor administrative referitoare la operațiunile aeriene în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 296, 25.10.2012, p. 1).

(5)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 923/2012 al Comisiei din 26 septembrie 2012 de stabilire a regulilor comune ale aerului și a dispozițiilor operaționale privind serviciile și procedurile din navigația aeriană și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1035/2011 și a Regulamentelor (CE) nr. 1265/2007, (CE) nr. 1794/2006, (CE) nr. 730/2006, (CE) nr. 1033/2006 și (UE) nr. 255/2010 (JO L 281, 13.10.2012, p. 1).

(6)  Avizul nr. 4/2014 al Agenției Europene de Siguranță a Aviației din 16 decembrie 2014 pentru modificarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 923/2012 al Comisiei de stabilire a regulilor comune ale aerului și a dispozițiilor operaționale privind serviciile și procedurile din navigația aeriană (SERA, partea C).


ANEXĂ

„ANEXĂ

Sistemul de evitare a coliziunii în zbor (ACAS) II

(Partea ACAS)

AUR.ACAS.1005 Cerințe privind performanța

1.

Următoarele avioane cu motor cu turbină trebuie echipate cu versiunea 7.1 a sistemului de evitare a coliziunii ACAS II:

(a)

avioanele cu o masă maximă certificată la decolare de peste 5 700 kg;

(b)

avioanele autorizate să transporte mai mult de 19 pasageri.

2.

Aeronavele care nu sunt menționate la punctul 1 și care sunt echipate pe bază voluntară cu ACAS II trebuie să fie dotate cu versiunea 7.1 a software-ului sistemului de evitare a coliziunii.

3.

Punctul 1 nu se aplică sistemelor aeronavelor fără pilot la bord.

AUR.ACAS.1010 Pregătirea pentru ACAS II

Operatorii stabilesc proceduri operaționale și programe de pregătire pentru ACAS II, astfel încât echipajul de zbor să fie pregătit corespunzător în domeniul evitării coliziunilor și să dobândească competențe pentru utilizarea echipamentelor ACAS II.”


Top