EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32007R1364

Regulamentul (CE) nr. 1364/2007 al Comisiei din 22 noiembrie 2007 de stabilire a restituirilor la export pentru siropuri și alte produse din sectorul zahărului exportate în aceeași stare

JO L 305, 23.11.2007, p. 11–12 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2007/1364/oj

23.11.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 305/11


REGULAMENTUL (CE) NR. 1364/2007 AL COMISIEI

din 22 noiembrie 2007

de stabilire a restituirilor la export pentru siropuri și alte produse din sectorul zahărului exportate în aceeași stare

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 318/2006 al Consiliului din 20 februarie 2006 privind organizarea comună a piețelor în sectorul zahărului (1), în special articolul 33 alineatul (2) paragraful al doilea,

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 32 din Regulamentul (CE) nr. 318/2006, diferența dintre prețurile pe piața mondială ale produselor menționate la articolul 1 alineatul (1) literele (c), (d) și (g) din regulamentul menționat anterior și prețurile acestor produse pe piața comunitară poate fi acoperită de o restituire la export.

(2)

Având în vedere situația existentă în prezent pe piață în sectorul zahărului, trebuie stabilite restituiri la export în conformitate cu normele și cu anumite criterii prevăzute la articolele 32 și 33 din Regulamentul (CE) nr. 318/2006.

(3)

Articolul 33 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 318/2006 prevede că restituirea poate fi diferențiată în funcție de destinație atunci când acest lucru este justificat de situația pieței mondiale sau de exigențele specifice ale anumitor piețe.

(4)

Se pot acorda restituiri numai pentru produsele autorizate să circule liber în Comunitate și care îndeplinesc condițiile din Regulamentul (CE) nr. 951/2006 din 30 iunie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 318/2006 în ceea ce privește schimburile cu țările terțe în sectorul zahărului (2).

(5)

Restituirile la export pot fi instituite pentru a acoperi disparitățile de competitivitate dintre exporturile din Comunitate și cele din țările terțe. Produsele comunitare exportate spre destinații apropiate și spre anumite țări terțe care acordă un tratament preferențial la import se găsesc în prezent într-o poziție concurențială foarte avantajoasă. În consecință, este necesară eliminarea restituirilor la export pentru aceste destinații.

(6)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a zahărului,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   Produsele care beneficiază de restituirile la export prevăzute la articolul 32 din Regulamentul (CE) nr. 318/2006 și valorile acestor restituiri sunt specificate în anexa la prezentul regulament numai dacă îndeplinesc condițiile cerute la alineatul (2) al prezentului articol.

(2)   Pentru a fi eligibile pentru o restituire în temeiul alineatului (1), produsele trebuie să îndeplinească cerințele pertinente stabilite la articolele 3 și 4 din Regulamentul (CE) nr. 951/2006.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la 23 noiembrie 2007.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 22 noiembrie 2007.

Pentru Comisie

Jean-Luc DEMARTY

Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


(1)  JO L 58, 28.2.2006, p. 1. Regulament, modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 247/2007 al Comisiei (JO L 69, 9.3.2007, p. 3).

(2)  JO L 178, 1.7.2006, p. 24. Regulament, modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2031/2006 (JO L 414, 30.12.2006, p. 43).


ANEXĂ

Restituiri la export pentru siropuri și alte produse din sectorul zahărului exportate în aceeași stare, aplicabile începând cu 23 noiembrie 2007 (1)

Codul produsului

Destinația

Unitatea de măsură

Valoarea restituirii

1702 40 10 9100

S00

EUR/100 kg substanță uscată

31,40

1702 60 10 9000

S00

EUR/100 kg substanță uscată

31,40

1702 60 95 9000

S00

EUR/1 % zaharoză × 100 kg produs net

0,3140

1702 90 30 9000

S00

EUR/100 kg substanță uscată

31,40

1702 90 60 9000

S00

EUR/1 % zaharoză × 100 kg produs net

0,3140

1702 90 71 9000

S00

EUR/1 % zaharoză × 100 kg produs net

0,3140

1702 90 99 9900

S00

EUR/1 % zaharoză × 100 kg produs net

0,3140 (2)

2106 90 30 9000

S00

EUR/100 kg substanță uscată

31,40

2106 90 59 9000

S00

EUR/1 % zaharoză × 100 kg produs net

0,3140

NB: Destinațiile sunt definite după cum urmează:

S00

Toate destinațiile, cu excepția următoarelor:

(a)

țări terțe: Albania, Croația, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Serbia, Kosovo, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Andorra, Liechtenstein și Sfântul Scaun (Cetatea Vaticanului);

(b)

teritorii ale statelor membre ale UE care nu fac parte integrantă din teritoriul vamal al Comunității: Gibraltar, Ceuta, Melilla, comunele Livigno și Campione d’Italia, Insula Helgoland, Groenlanda, Insulele Feroe și zonele din Republica Cipru în care Guvernul Republicii Cipru nu exercită un control efectiv.


(1)  Ratele stabilite în prezenta anexă nu sunt aplicabile de la 1 februarie 2005 în conformitate cu Decizia 2005/45/CE a Consiliului din 22 decembrie 2004 privind încheierea și aplicarea provizorie a Acordului dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană de modificare a Acordului dintre Comunitatea Economică Europeană și Confederația Elvețiană din 22 iulie 1972 în ceea ce privește dispozițiile aplicabile produselor agricole prelucrate (JO L 23, 26.1.2005, p. 17).

(2)  Valoarea de bază nu este aplicabilă produsului definit la punctul 2 din anexa la Regulamentul (CEE) nr. 3513/92 al Comisiei (JO L 355, 5.12.1992, p. 12).


Top