—

Reclamantul susține că Comisia a afirmat în mod eronat că normele privind Societățile Externe Controlate (SEC) constituie cadrul adecvat pentru examinarea comparabilității (punctul 107 din preambulul deciziei atacate).

—

În Regatul Unit este în vigoare un sistem de impozit pe profit (IP) în esență teritorial: în general, numai profiturile realizate în Regatul Unit sunt supuse impozitului. Totuși, punctul de plecare relevant este că profiturile realizate de societăți externe controlate nu sunt supuse impozitării. Normele SEC constituie o derogare de la acest principiu și stabilesc anumite circumstanțe excepționale în care se poate aplica o prelevare asupra SEC. Așadar, sistemul de referință adecvat este cadrul IP ca întreg. Reclamantul susține că Comisia a selectat în mod eronat un cadru de referință restrâns artificial.

—

Obiectivul normelor SEC este impunerea unei prelevări asupra SEC numai pentru acordurile care presupun un risc ridicat de abuz/sustragere artificială. Regatul Unit a ales o tehnică legislativă în care: (i) a furnizat inițial o definiție amplă și care include SEC și (ii) a exclus marea majoritate a profiturilor provenite de la SEC pentru a identifica numai categoria restrânsă a profiturilor care prezintă un risc de abuz/sustragere artificială. Capitolele 5 și 9 din Taxation (International and Other Provisions) Act 2010 operează împreună pentru identificarea acelor acorduri care prezintă un risc real de abuz/sustragere artificială.

—

În plus, se susține că Comisia a apreciat în mod vădit eronat atunci când a afirmat că scutirile din capitolul 9 menționat sunt o derogare, întrucât s-a axat pe tehnica legislativă folosită, iar nu pe obiectivele aflate la baza măsurii.

—

În opinia reclamantului, Comisia a afirmat de asemenea — în mod eronat — că nu exista nicio distincție relevantă între Qualifying Loan Relationships (raporturi de împrumut admisibile — QLR) și non-QLR. Guvernul Regatului Unit este unicul bine plasat pentru a determina ce tip de acorduri prezintă un risc ridicat de abuz/sustragere artificială. Se susține că Comisia:

—

Comisia a stabilit în mod eronat că Regatul Unit ar fi trebuit să se bazeze exclusiv pe o verificare a „significant people functions” (SPF), în loc de coroborarea capitolelor 5 și 9. De asemenea, a respins în mod eronat afirmația potrivit căreia numai o abordare bazată pe SPF ar fi la fel de complexă de gestionat ca și o abordare bazată pe investiția de capital din Regatul Unit.

—

În plus, reclamantul susține că Comisia a săvârșit o eroare și în respingerea poziției Regatului Unit potrivit căreia scutirile din capitolul 9 erau un răspuns adecvat, proporțional și acceptabil din punct de vedere administrativ la Hotărârea Marii Camere în cauza Cadbury Schweppes plc și Cadbury Schweppes Overseas Ltd./Commissioners of Inland Revenue (C-196/04, EU:C:2006:544).

—

În sfârșit, reclamantul susține că Comisia a afirmat în mod eronat că scutirile din capitolul 9 menționat au acordat societăților un „beneficiu” care poate influența comerțul în interiorul Uniunii. Potrivit reclamantului, acestea constituie de fapt un mecanism prin care se impune o prelevare asupra SEC societăților stabilite în Regatul Unit într-un număr restrâns de cazuri. La momentul relevant (2013) nu exista nicio obligație la nivelul Uniunii de a impozita profiturile SEC și Comisia nu a demonstrat că acele scutiri prevăzute la capitolul 9 ofereau un avantaj în raport cu obligațiile impuse în alte state membre, care influențează schimburile comerciale în interiorul Uniunii.