EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52010IP0218

Proiect de buget rectificativ nr. 4/2010: Secțiunea III - Comisia (surplus 2009) Rezoluția Parlamentului European din 16 iunie 2010 referitoare la poziția Consiliului privind proiectul de buget rectificativ nr. 4/2010 al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2010, secțiunea III – Comisia (10930/2010 – C7-0153/2010 – 2010/2056(BUD))

JO C 236E, 12.8.2011, p. 184–185 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

12.8.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 236/184


Miercuri, 16 iunie 2010
Proiect de buget rectificativ nr. 4/2010: Secțiunea III - Comisia (surplus 2009)

P7_TA(2010)0218

Rezoluția Parlamentului European din 16 iunie 2010 referitoare la poziția Consiliului privind proiectul de buget rectificativ nr. 4/2010 al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2010, secțiunea III – Comisia (10930/2010 – C7-0153/2010 – 2010/2056(BUD))

2011/C 236 E/44

Parlamentul European,

având în vedere articolele 310 și 314 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și articolul 106a din Tratatul Euratom,

având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (1) (denumit în continuare „Regulamentul financiar”), în special articolul 15 alineatul (3) și articolele 37 și 38,

având în vedere bugetul general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2010, adoptat definitiv la 17 decembrie 2009 (2),

având în vedere Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (3),

având în vedere proiectul de buget rectificativ nr. 4 la bugetul general 2010, prezentat de Comisie la 16 aprilie 2010 (COM(2010)0169),

având în vedere poziția Consiliului privind proiectul de buget rectificativ nr. 4/2010, stabilit de Consiliu la 11 iunie 2010 (10930/2010 – C7-0153/2010),

având în vedere articolele 75b și 75e din Regulamentul său de procedură,

având în vedere raportul Comisiei pentru bugete (A7-0200/2010),

A.

întrucât proiectul de buget rectificativ nr. 4/2010 are ca obiectiv înscrierea în bugetul 2010 a excedentului din exercițiul financiar 2009, care se ridică la 2 253 591 199,37 EUR;

B.

întrucât principalele elemente ale acestui excedent sunt o supraînregistrare a veniturilor de 400 703 258 EUR, o subutilizare a cheltuielilor de 1 667 346 181 EUR și un sold pozitiv rezultat din diferențele de curs valutar de 185 541 760 EUR;

C.

întrucât subutilizarea creditelor de plată s-a ridicat în 2009 la 451 milioane EUR pentru rubrica 1, la 244 milioane EUR pentru rubrica 2, la 106 milioane EUR pentru rubrica 3, la 603 milioane EUR pentru rubrica 4 și la 263 milioane EUR pentru rubrica 5;

D.

întrucât efectul combinat al marjelor bugetare extrem de limitate și al nevoilor financiare nou-apărute riscă să pună în pericol prioritățile politice existente, iar un grad semnificativ de subutilizare afectează în același timp punerea în aplicare a politicilor UE;

E.

întrucât la calcularea gradului de subutilizare a creditelor bugetare din 2009 ar trebui să se țină cont și de proiectul de buget rectificativ nr. 4/2010 și de bugetul rectificativ nr. 10/2009,

1.

ia act de proiectul de buget rectificativ nr. 4/2010, destinat exclusiv înscrierii în buget a excedentului din 2009, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul financiar;

2.

subliniază că subutilizarea reală a bugetului 2009 nu se limitează la excedentul prezentat în proiectul de buget rectificativ nr. 4/2010, ci se ridică la peste 5 000 000 000 EUR, ținând cont și de bugetul rectificativ nr. 10/2009; prin urmare, atrage atenția asupra faptului că bugetele rectificative de la sfârșit de exercițiu care reduc nivelul creditelor de plată, diminuând totodată corespunzător contribuția globală a statelor membre la finanțarea bugetului UE, oferă o imagine distorsionată a execuției bugetare;

3.

aprobă poziția Consiliului privind proiectul de buget rectificativ nr. 4/2010 fără modificări și încredințează Președintelui sarcina de a constata adoptarea definitivă a bugetului rectificativ nr. 2/2010 și de a asigura publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;

4.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.


(1)  JO L 248, 16.9.2002, p. 1.

(2)  JO L 64, 12.3.2010.

(3)  JO C 139, 14.6.2006, p. 1.


Top