11.1.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 8/1

11.1.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 8/4

1.

Serviciile de interes economic general (denumite în continuare „SIEG”) nu numai că sunt înrădăcinate în valorile comune ale Uniunii, dar și joacă un rol central în promovarea coeziunii sociale și teritoriale. Uniunea și statele membre, fiecare în limita competențelor sale, trebuie să aibă grijă ca aceste servicii să funcționeze pe baza unor principii și condiții care le permit să își îndeplinească misiunile.

2.

Anumite SIEG pot fi furnizate de către întreprinderi publice sau private (1), fără un sprijin financiar specific din partea autorităților statelor membre. Alte servicii pot fi furnizate numai în cazul în care autoritatea în cauză oferă compensații financiare prestatorului de servicii. În absența unor norme specifice ale Uniunii în materie, statele membre sunt, în general, libere să stabilească modul în care ar trebui organizate și finanțate SIEG.

3.

Scopul prezentei comunicări este de a clarifica noțiunile-cheie care stau la baza aplicării normelor în materie de ajutoare de stat în cazul compensației pentru obligația de serviciu public (2). Prin urmare, comunicarea se va concentra asupra acelor cerințe în materie de ajutoare de stat care sunt cele mai pertinente pentru compensația pentru obligația de serviciu public.

4.

În paralel cu prezenta comunicare, Comisia vizează adoptarea unui regulament de minimis specific pentru SIEG, care precizează că anumite măsuri de compensare nu constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 din tratat (3) și adoptă o decizie (4) conform căreia anumite tipuri de compensații pentru SIEG care constituie ajutor de stat sunt declarate compatibile cu tratatul în temeiul articolului 106 alineatul (2) din tratat și sunt exceptate de la obligația notificării prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat, precum și un cadru (5) care stabilește condițiile în care ajutorul de stat pentru SIEG care nu face obiectul deciziei poate fi declarat compatibil în temeiul articolului 106 alineatul (2) din tratat.

5.

Prezenta comunicare nu aduce atingere aplicării altor dispoziții ale legislației Uniunii, în special a celor privind achizițiile publice și a cerințelor impuse prin tratat sau prin legislația sectorială a Uniunii. În cazul în care alege să încredințeze unui terț prestarea unui serviciu, o autoritate publică are obligația de a se conforma legislației Uniunii în domeniul achizițiilor publice, astfel cum rezultă din articolele 49-56 din tratat, din directivele Uniunii privind achizițiile publice (Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale (6) și Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii (7) și din normele sectoriale (8). De asemenea, în cazurile în care directivele privind achizițiile publice sunt în întregime sau parțial inaplicabile (de exemplu, în cazul concesionărilor de servicii și al contractelor de servicii enumerate în anexa IIB la Directiva 2004/18/CE, inclusiv în cazul diferitelor tipuri de servicii sociale), este posibil ca atribuirea contractului să trebuiască, totuși, să îndeplinească cerințele de transparență, egalitate de tratament, proporționalitate și recunoaștere (9) reciprocă prevăzute de tratat.

6.

Pe lângă aspectele pe care le abordează în prezenta comunicare, Decizia 2012/21/UE și Comunicarea Comisiei privind cadrul UE privind ajutorul de stat sub formă de compensație pentru serviciu public (2011), Comisia va răspunde la întrebările individuale care apar în contextul aplicării normelor în materie de ajutor de stat în cazul SIEG. Aceasta va face acest lucru inter alia prin Serviciul său interactiv de informare privind serviciile de interes general, care este accesibil pe website-ul Comisiei (10).

7.

Prezenta comunicare nu aduce atingere jurisprudenței în materie a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

8.

În temeiul articolului 107 alineatul (1) din tratat, normele în materie de ajutoare de stat se aplică, în general, numai în cazul în care beneficiarul este o „întreprindere”. Este, prin urmare, esențial pentru aplicarea normelor în materie de ajutoare de stat să se determine dacă prestatorul unui serviciu de interes general trebuie considerat sau nu ca fiind o întreprindere.

9.

Curtea de Justiție a definit, în mod sistematic, întreprinderile ca fiind entități care desfășoară o activitate economică, indiferent de statutul juridic și de modul de finanțare a acestora (11). Încadrarea unei anumite entități în categoria întreprinderilor depinde astfel, în totalitate, de natura activităților sale. Acest principiu general are trei consecințe importante:

În primul rând, statutul entității în dreptul intern nu este determinant. De exemplu, o entitate care, în dreptul intern, are statut de asociație sau de club sportiv poate, cu toate acestea, să fie considerată ca fiind o întreprindere în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat. Singurul criteriu pertinent în acest sens este dacă aceasta desfășoară sau nu o activitate economică.

În al doilea rând, aplicarea în sine a normelor în materie de ajutoare de stat nu este condiționată de existența unui scop lucrativ al entității instituite. Conform jurisprudenței Curții de Justiție și a Tribunalului, și entitățile care nu au scop lucrativ pot furniza bunuri și servicii pe o piață (12). În cazul în care nu se întâmplă acest lucru, furnizorii fără scop lucrativ nu fac, bineînțeles, obiectul dispozițiilor în materie de control al ajutoarelor de stat.

În al treilea rând, clasificarea unei entități ca întreprindere se face întotdeauna în raport cu o activitate specifică. O entitate care desfășoară atât activități economice, cât și activități neeconomice trebuie considerată ca fiind o întreprindere numai în ceea ce privește prima categorie de activități.

10.

Se poate considera că două entități juridice distincte formează o singură unitate economică în vederea aplicării normelor în materie de ajutor de stat. Această unitate economică este așadar considerată a fi întreprinderea în cauză. În acest scop, Curtea de Justiție verifică existența unei participații de control sau a unor legături de natură funcțională, economică și organică (13). Pe de altă parte, o entitate care nu furnizează ea însăși bunuri sau servicii pe o piață nu constituie o întreprindere doar pentru că deține titluri de participare, chiar și majoritare, atâta vreme cât respectivele titluri de participare nu conferă deținătorului decât dreptul de a-și exercita drepturile aferente statutului de acționar sau de asociat, precum și, dacă este cazul, de a beneficia de dividende, care sunt pur și simplu rezultatul deținerii unui activ (14).

11.

Pentru a clarifica distincția dintre activitățile economice și cele neeconomice, Curtea de Justiție a statuat în mod constant faptul că orice activitate care constă în furnizarea de bunuri și servicii pe o piață constituie o activitate economică (15).

12.

Existența sau nu a unei piețe pentru un anumite servicii poate depinde de modul în care acele servicii sunt organizate în statul membru în cauză (16). Normele în materie de ajutoare de stat se aplică doar atunci când o anumită activitate este furnizată într-un cadru de piață. Caracterul economic al unui anumit serviciu poate, prin urmare, să varieze de la un stat membru la altul. În plus, în funcție de opțiunile politice sau de evoluțiile economice, clasificarea unui anumit serviciu poate varia în timp. O activitate care astăzi nu este considerată comercială poate deveni comercială în viitor și vice versa.

13.

Decizia unei autorități de a nu permite terților să furnizeze un anumit serviciu (de exemplu, deoarece dorește să furnizeze serviciul prin mijloace proprii) nu exclude existența unei activități economice. În ciuda unei astfel de închideri a pieței, o activitate economică poate exista atunci când alți operatori sunt dispuși și capabili să furnizeze serviciul în cauză pe piața avută în vedere. Mai general, faptul că un anumit serviciu este furnizat prin mijloace proprii (17) nu are relevanță pentru natura economică a activității (18).

14.

Întrucât distincția dintre un serviciu economic și un serviciu neeconomic depinde de specificitățile politice și economice ale statului membru în cauză, este imposibil să se întocmească o listă completă a activităților care a priori nu vor avea niciodată un caracter economic. O astfel de listă nu ar oferi o securitate juridică reală și, prin urmare, ar avea o utilitate limitată. Următoarele puncte încearcă totuși să clarifice această distincție pentru mai multe domenii importante.

15.

În absența unei definiții a activității economice în textul tratatelor, jurisprudența pare să ofere criterii diferite pentru aplicarea normelor privind piața internă și pentru aplicarea dreptului concurenței (19).

16.

Rezultă din jurisprudența Curții de Justiție că articolul 107 din tratat nu se aplică atunci când statul acționează „prin exercitarea prerogativelor de autoritate publică” (20) sau în cazurile în care autoritățile din statul respectiv acționează „în calitatea lor de autorități publice” (21). Se poate considera că o entitate acționează prin exercitarea prerogativelor de autoritate publică în cazul în care activitatea respectivă este o sarcină care face parte din funcțiile esențiale ale statului sau este legată de acele funcții, prin natura sa, prin obiectivul său și prin normele care se aplică în cazul acesteia (22). În general, activitățile care fac parte în mod intrinsec din prerogativele autorității oficiale și care sunt exercitate de stat nu constituie activități economice, cu excepția cazului în care statul membru în cauză a decis să introducă mecanisme de piață. Exemple în acest sens sunt activitățile legate de:

17.

Decizia de a clasifica sistemele din domeniul securității sociale ca implicând activități economice depinde de modul în care acestea sunt instituite și structurate. În esență, Curtea de Justiție și Tribunalul fac deosebirea între sistemele bazate pe principiul solidarității și sistemele economice.

18.

Curtea de justiție și Tribunalul utilizează o serie de criterii pentru a stabili dacă un sistem de securitate socială este bazat pe principiul solidarității și nu implică, așadar, o activitate economică. O serie de factori pot fi relevanți în această privință:

19.

Trebuie să se facă distincția între astfel de sisteme bazate pe principiul solidarității și sistemele economice (33). Spre deosebire de sistemele bazate pe principiul solidarității, sistemele economice sunt, în mod constant, caracterizate prin:

20.

Unele sisteme combină caracteristici ale ambelor categorii. În astfel de cazuri, clasificarea sistemului depinde de o analiză a diferitelor elemente și a importanței lor respective (38).

21.

În Uniune, sistemele de asistență medicală sunt foarte diferite de la un stat membru la altul. Gradul de concurență care există pe piață între diferiții furnizori de servicii medicale depinde, în mare măsură, de aceste particularități naționale.

22.

În unele state membre, spitalele publice sunt parte integrantă a unui serviciu național de sănătate și sunt bazate aproape în totalitate pe principiul solidarității (39). Astfel de spitale sunt finanțate direct din contribuțiile de securitate socială și din alte resurse de stat și furnizează serviciile respective gratuit pentru persoanele afiliate, pe baza principiului acoperirii universale (40). Curtea de Justiție și Tribunalul au confirmat faptul că, acolo unde există o astfel de structură, organizațiile în cauză nu acționează în calitate de întreprinderi (41).

23.

În cazul în care există această structură, chiar și acele activități care în sine ar putea avea un caracter economic, dar care se desfășoară doar cu scopul de a furniza un alt serviciu neeconomic, nu au un caracter economic. O organizație care achiziționează bunuri – chiar și în cantități mari – cu scopul de a furniza un serviciu neeconomic nu acționează ca întreprindere doar pentru că este un cumpărător pe o anumită piață (42).

24.

În multe alte state membre, spitalele și alți furnizori de servicii medicale își oferă serviciile contra unei remunerații obținute fie direct de la pacienți, fie de la societatea de asigurări la care sunt afiliați aceștia (43). În cadrul acestor sisteme, există un anumit grad de concurență între spitale în ceea ce privește furnizarea serviciilor medicale. Acolo unde se întâmplă acest lucru, faptul că un serviciu medical este furnizat de un spital public nu este suficient pentru ca activitatea respectivă să fie clasificată ca fiind neeconomică.

25.

Curtea de Justiție și Tribunalul au clarificat, de asemenea, faptul că serviciile medicale pe care le prestează medicii independenți și alți practicieni privați contra cost și pe propriul risc trebuie considerate ca reprezentând o activitate economică (44). Aceleași principii se aplică în ceea ce privește farmaciile independente.

26.

Conform jurisprudenței Uniunii, învățământul public organizat în cadrul sistemului național de învățământ finanțat și controlat de stat poate fi considerat o activitate neeconomică. În această privință, Curtea de Justiție a indicat că statul,

„prin stabilirea și menținerea unui astfel de sistem de învățământ public finanțat integral sau în principal din fonduri publice și nu de către elevi sau de către părinții lor … nu intenționează să se angajeze în activități remunerate, ci își îndeplinește misiunea față de populație în domeniile social, cultural și educativ” (45).

27.

Conform aceleiași jurisprudențe, caracterul neeconomic al învățământului public nu este, în principiu, afectat de faptul că elevii și părinții lor sunt nevoiți uneori să plătească taxe de înscriere sau de studii care contribuie la cheltuielile de funcționare ale sistemului. Astfel de contribuții financiare reprezintă adeseori doar o fracțiune din costurile reale ale serviciului și pot, prin urmare, să nu fie considerate ca o remunerație pentru serviciul furnizat. Prin urmare, ele nu afectează caracterul neeconomic al unui serviciu de învățământ general finanțat în principal din fonduri publice (46). Aceste principii pot viza servicii de învățământ public, cum ar fi formarea profesională (47), școlile primare (48) și grădinițele (49) publice și private, activitățile de învățământ cu titlu accesoriu desfășurate în universități (50), precum și cursurile predate în universități (51).

28.

Trebuie să se facă distincția între furnizarea unor astfel de servicii de învățământ și serviciile care sunt finanțate, în principal, de către părinți sau elevi ori din venituri comerciale. De exemplu, întreprinderile comerciale care oferă cursuri de învățământ superior finanțate în întregime de studenți se încadrează evident în această ultimă categorie. În anumite state membre, instituțiile publice pot oferi și servicii educaționale care, având în vedere natura lor, structura lor financiară și existența unor organizații private concurente, trebuie considerate ca având un caracter economic.

29.

În Cadrul comunitar pentru ajutoarele de stat pentru cercetare, dezvoltare și inovare (52), Comisia a precizat că anumite activități ale universităților și ale organizațiilor de cercetare nu fac obiectul normelor în materie de ajutoare de stat. Este vorba de activitățile de bază ale organizațiilor de cercetare, și anume:

30.

Comisia a precizat, de asemenea, că activitățile de transfer de tehnologie (acordarea de licențe, crearea de spin-offuri sau alte forme de gestionare a cunoștințelor create de către organizația de cercetare) nu au un caracter economic în cazul în care aceste activități se desfășoară la nivel intern (53) și toate veniturile sunt reinvestite în activitățile de bază ale organizațiilor de cercetare în cauză (54).

31.

Numai avantajele acordate direct sau indirect din resurse de stat pot constitui ajutor de stat în sensul articolului 107 din tratat (55). Avantajele finanțate din resurse private pot avea ca efect consolidarea poziției anumitor întreprinderi, dar nu intră sub incidența dispozițiilor articolului 107 din tratat.

32.

Acest transfer de resurse de stat poate lua multe forme: subvenții directe, credite fiscale și avantaje în natură. În special, faptul că statul nu facturează la prețul pieței anumite servicii constituie o renunțare la resurse de stat. În hotărârea sa în cauza C-482/99 Franța/Comisia (56), Curtea de Justiție a confirmat, de asemenea, că resursele unei întreprinderi publice reprezintă resurse de stat în sensul articolului 107 din tratat deoarece autoritățile publice sunt capabile să controleze aceste resurse. În cazurile în care o întreprindere căreia i-a fost încredințată prestarea unui SIEG este finanțată din resurse furnizate de o întreprindere publică și finanțarea în cauză este imputabilă statului, o astfel de finanțare poate, așadar, să reprezinte ajutor de stat.

33.

Acordarea, fără o procedură de achiziții, de licențe pentru ocuparea sau utilizarea domeniului public sau acordarea altor drepturi speciale sau exclusive care au o valoare economică poate presupune o renunțare la resursele de stat și poate crea un avantaj pentru beneficiari (57).

34.

În anumite situații, statele membre pot să finanțeze un SIEG din taxele sau din contribuțiile plătite de anumite întreprinderi sau utilizatori, veniturile fiind transferate întreprinderilor cărora le-a fost încredințată prestarea serviciului de interes economic general respectiv. Această modalitate de finanțare a fost examinată de către Curtea de Justiție, în special în hotărârea sa în cauza 173/73, Italia/Comisia (58), în care Curtea a statuat că:

„Întrucât fondurile în cauză sunt finanțate din contribuții obligatorii impuse de legislația statului și întrucât, astfel cum demonstrează prezenta cauză, acestea sunt gestionate și repartizate în conformitate cu dispozițiile legislației respective, ele trebuie să fie considerate ca fiind resurse de stat în sensul articolului 107 din tratat, chiar dacă sunt administrate de alte instituții decât autoritățile publice.”

35.

De asemenea, în hotărârea sa în cauzele conexate C-78/90-C-83/90 Compagnie Commerciale de l’Ouest (59), Curtea de Justiție a confirmat că măsurile finanțate prin taxe parafiscale constituie măsuri finanțate din resurse de stat.

36.

În consecință, plățile compensatorii pentru prestarea SIEG care sunt finanțate din taxe parafiscale sau din contribuții obligatorii impuse de stat și care sunt gestionate și repartizate în conformitate cu dispozițiile legislației constituie plăți compensatorii efectuate din resurse de stat.

37.

Pentru a intra sub incidența articolului 107 din tratat, compensația pentru obligația de serviciu public trebuie să afecteze sau să amenințe să afecteze schimburile comerciale între statele membre. Un astfel de efect presupune, în general, existența unei piețe deschise concurenței. Prin urmare, în cazul în care piețele au fost deschise concurenței fie prin legislația Uniunii sau legislația națională, fie de facto, prin evoluțiile economice, se aplică normele privind ajutoarele de stat. În astfel de situații, statele membre își păstrează marja de manevră în ceea ce privește modul de definire, de organizare și de finanțare a SIEG, fiind supuse controlului în materie de ajutor de stat dacă se acordă compensații furnizorului de SIEG, indiferent dacă acesta este privat sau public (inclusiv în cazul furnizorilor interni). Dacă piața a fost rezervată unei singure întreprinderi (inclusiv unui furnizor intern), compensația acordată acestei întreprinderi face și obiectul controlului în materie de ajutor de stat. În fapt, atunci când activitatea economică a fost deschisă concurenței, decizia de a furniza un SIEG prin alte metode decât printr-o procedură de achiziții publice care asigură costul cel mai scăzut pentru comunitate poate duce la denaturări sub forma împiedicării intrării concurenților pe piață sau prin facilitarea extinderii beneficiarului pe alte piețe. Pot apărea denaturări și pe piața factorilor de producție. Ajutorul acordat unei întreprinderi care își desfășoară activitatea pe o piață neliberalizată poate afecta comerțul în cazul în care întreprinderea beneficiară este, de asemenea, activă pe piețe liberalizate (60).

38.

Măsurile de ajutor pot avea, de asemenea, un efect asupra comerțului atunci când întreprinderea beneficiară nu participă ea însăși la activități transfrontaliere. În astfel de cazuri, oferta internă se poate menține la același nivel sau poate înregistra o creștere, consecința fiind diminuarea șanselor ca întreprinderile care își au sediul în alte state membre să își furnizeze serviciile în statul membru respectiv (61).

39.

Conform jurisprudenței Curții, nu există niciun prag sau procentaj sub care se poate considera că a fost afectat comerțul dintre statele membre (62). Valoarea relativ redusă a ajutorului sau dimensiunea relativ mică a întreprinderii beneficiare nu înseamnă a priori că există posibilitatea ca schimburile comerciale între statele membre să nu fie afectate.

40.

Pe de altă parte, Comisia a ajuns, în câteva cazuri, la concluzia că activitățile aveau un caracter pur local și nu afectau schimburile comerciale între statele membre. Exemple în acest sens sunt:

41.

În cele din urmă, Comisia nu trebuie să examineze toate ajutoarele financiare acordate de statele membre. Regulamentul (CE) nr. 1998/2006 din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor 87 și 88 din tratat ajutoarelor de minimis  (67) prevede că ajutorul în valoare de mai puțin de 200 000 EUR pe întreprindere pe parcursul oricărei perioade de trei ani nu intră sub incidența articolului 107 alineatul (1) din tratat. Praguri de minimis specifice se aplică în sectoarele transporturilor, pescuitului și agriculturii (68) și Comisia vizează adoptarea unui regulament prin care să instituie un prag specific de minimis pentru serviciile locale de interes economic general.

42.

Curtea de Justiție, în hotărârea sa în cauza Altmark (69), a furnizat clarificări suplimentare cu privire la condițiile în care compensația pentru obligația de serviciu public nu constituie ajutor de stat din cauza absenței oricărui avantaj.

43.

Conform Curții de Justiție:

„În măsura în care o intervenție a statului trebuie considerată a fi o compensație care reprezintă contraprestația serviciilor efectuate de întreprinderile beneficiare în executarea obligațiilor de serviciu public, astfel încât aceste întreprinderi nu profită, în realitate, de un avantaj financiar, iar această intervenție nu are ca efect plasarea acestora într-o poziție concurențială mai favorabilă în raport cu întreprinderile concurente, o astfel de intervenție nu intră în domeniul de aplicare al articolului [107 alineatul (1) din tratat]. Cu toate acestea, pentru ca o astfel de compensare, într-un caz concret, să nu fie calificată drept ajutor de stat, trebuie să fie îndeplinit un anumit număr de condiții.

44.

Secțiunile 3.2-3.6 vor aborda diferitele cerințe stabilite în hotărârea Altmark, și anume noțiunea de serviciu de interes economic general în sensul articolului 106 din tratat (71), necesitatea unui act de atribuire (72), obligația de a defini parametrii compensației (73), principiile privind evitarea supracompensării (74) și principiile privind alegerea furnizorului (75).

45.

Noțiunea de serviciu de interes economic general este o noțiune în continuă evoluție, care depinde, printre altele, de nevoile cetățenilor, de progresele tehnologice și ale pieței, precum și de preferințele sociale și politice din statul membru în cauză. Curtea de Justiție a stabilit că SIEG se definesc ca servicii care prezintă caracteristici speciale comparativ cu cele ale altor activități economice (76).

46.

În absența unor norme specifice ale Uniunii care să definească criteriile pe baza cărora se stabilește existența unui SIEG, statele membre au o largă marjă de apreciere în ceea ce privește definirea unui anumit serviciu ca SIEG și în ceea ce privește acordarea de compensații prestatorului de servicii. Competența Comisiei în această privință este limitată la a verifica dacă statul membru a făcut o eroare vădită atunci când a definit serviciul respectiv ca SIEG (77) și la a evalua orice ajutor de stat pe care îl presupune compensația. Dacă există norme specifice la nivelul Uniunii, marja de manevră a statelor membre este subordonată acestor norme, fără a se aduce atingere obligației Comisiei de a analiza dacă SIEG a fost corect definit în sensul controlului în materie de ajutor de stat.

47.

Primul criteriu Altmark impune definirea unei sarcini SIEG. Această cerință coincide cu cea din articolul 106 alineatul (2) din tratat (78). Din textul articolului 106 alineatul (2) din tratat rezultă că întreprinderile cărora le-a fost încredințată prestarea unor servicii de interes economic general sunt întreprinderi care au primit „o misiune specială” (79). În general, încredințarea unei „misiuni speciale de serviciu public” implică furnizarea de servicii pe care o întreprindere, dacă ar ține seama de propriile sale interese comerciale, nu și le-ar asuma sau nu și le-ar asuma în aceeași măsură sau în aceleași condiții (80). Prin aplicarea unui criteriu de interes general, statele membre sau Uniunea pot atașa obligații specifice prestării unor astfel de servicii.

48.

Comisia consideră astfel că nu este oportun să se impună o obligație specifică de serviciu public unei activități care este deja furnizată sau care poate fi furnizată în mod satisfăcător și în condiții – precum prețul, trăsăturile obiective privind calitatea, continuitatea și accesul la serviciu – compatibile cu interesul public, astfel cum este definit de către stat, de către întreprinderi care își desfășoară activitatea în condiții normale de piață (81). În ceea ce privește chestiunea dacă un serviciu poate fi oferit de piață, evaluarea Comisiei se limitează la a verifica dacă statul membru a făcut o eroare vădită.

49.

Un exemplu important al acestui principiu este sectorul serviciilor în bandă largă, pentru care Comisia a oferit deja indicații clare privind tipurile de activități care pot fi considerate ca SIEG. Comisia consideră – și acesta este un aspect extrem de important – că, în domeniile în care investitorii privați au realizat deja investiții în infrastructura rețelelor în bandă largă (sau sunt în curs de extindere a infrastructurii lor de rețea) și furnizează deja servicii competitive în bandă largă, cu o acoperire adecvată, introducerea în paralel a unei infrastructuri în bandă largă nu ar trebui considerată drept SIEG. În schimb, în cazul în care investitorii nu sunt în măsură să furnizeze servicii în bandă largă adecvate, se pot acorda compensații pentru SIEG în anumite condiții (82).

50.

Comisia consideră, de asemenea, că serviciile care urmează a fi clasificate ca SIEG trebuie să fie destinate cetățenilor sau să fie în interesul societății, în general.

51.

Pentru ca articolul 106 alineatul (2) să fie aplicabil, furnizarea unui SIEG trebuie să fie atribuită uneia sau mai multor întreprinderi. Întreprinderilor în cauză trebuie, prin urmare, să le fi fost încredințată de către stat o misiune specială (83). De asemenea, primul criteriu Altmark impune ca întreprinderii să i se fi încredințat exercitarea unei obligații de serviciu public. În consecință, pentru a se respecta jurisprudența Altmark, este necesară atribuirea unui serviciu public care definește obligațiile întreprinderilor în cauză și ale autorității.

52.

Misiunea de serviciu public trebuie să fie atribuită printr-un act care, în funcție de legislația în vigoare în statele membre, poate lua forma unui instrument legislativ sau normativ sau a unui contract. Această misiune poate fi, de asemenea, stabilită printr-o serie de acte. Conform abordării adoptate de Comisie în astfel de cazuri, actul sau seria de acte trebuie să indice cel puțin:

53.

Implicarea furnizorului de servicii în procesul prin care i se încredințează misiunea de serviciu public nu înseamnă că misiunea respectivă nu derivă dintr-un act al autorității publice, chiar dacă actul de atribuire se emite la cererea furnizorului de servicii (84). În unele state membre, se obișnuiește ca autoritățile să finanțeze servicii care au fost dezvoltate și propuse chiar de către furnizor. Cu toate acestea, autoritatea trebuie să decidă dacă aprobă sau nu propunerea furnizorului înainte să poată acorda acestuia vreo compensație. Este irelevant dacă elementele necesare ale actului de atribuire sunt introduse direct în decizia de acceptare a propunerii furnizorului sau dacă se întocmește un act juridic separat, de exemplu un contract cu furnizorul.

54.

Parametrii pe baza cărora se calculează compensația trebuie să fie stabiliți în prealabil, în mod obiectiv și transparent, pentru a se garanta faptul că aceștia nu conferă un avantaj economic care ar putea favoriza întreprinderea beneficiară față de întreprinderile concurente.

55.

Necesitatea de a stabili în prealabil parametrii compensației nu înseamnă că aceasta trebuie să fie calculată pe baza unei formule specifice (de exemplu, un anumit preț pe zi, pe masă, pe pasager sau pe număr de utilizatori). Ce contează este doar să fie clar de la început modul în care trebuie calculată compensația.

56.

În cazul în care decide să compenseze toate elementele de cost ale furnizorului, autoritatea trebuie să stabilească de la început modul în care aceste costuri vor fi stabilite și calculate. Numai costurile direct asociate prestării SIEG pot fi luate în considerare în acest context. Toate veniturile obținute de întreprindere din furnizarea SIEG trebuie să fie deduse.

57.

În cazul în care întreprinderii i se oferă un profit rezonabil ca parte a compensației sale, actul de atribuire trebuie, de asemenea, să stabilească criteriile pentru calcularea acestui profit.

58.

În cazul în care se prevede o revizuire a valorii compensației pe durata de valabilitate a actului de atribuire, actul trebuie să specifice modalitățile de efectuare a acestei revizuiri și orice impact pe care îl poate avea aceasta asupra valorii totale a compensației.

59.

În cazul în care SIEG este atribuit în cadrul unei proceduri de achiziții, metoda de calcul al compensației trebuie să fie inclusă în informațiile furnizate tuturor întreprinderile care doresc să participe la procedură.

60.

În conformitate cu cel de al treilea criteriu Altmark, compensația nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru a acoperi în totalitate sau în parte costurile suportate în cursul îndeplinirii obligațiilor de serviciu public, luând în considerare veniturile rezultate și un profit rezonabil. Prin urmare, alegerea oricărui mecanism de selectare a furnizorului de servicii trebuie efectuată astfel încât nivelul compensației să fie determinat pe baza acestor elemente.

61.

Prin „profit rezonabil” ar trebui să se înțeleagă rata rentabilității capitalului permanent (85) de care ar avea nevoie o întreprindere tipică care analizează dacă să furnizeze sau nu serviciul de interes economic general pe întreaga durată de atribuire, ținând cont de nivelul de risc. Nivelul de risc depinde de sectorul vizat, de tipul serviciului și de caracteristicile mecanismului de compensare. Rata ar trebui calculată, în măsura posibilului, luând ca referință rata rentabilității capitalului permanent obținută în cadrul unor tipuri de contracte de servicii publice similare, executate în condiții de concurență (de exemplu, contracte atribuite în urma unei proceduri de achiziții). În sectoarele în care nu există nicio întreprindere comparabilă cu întreprinderea căreia i s-a încredințat prestarea serviciului de interes economic general, se pot lua drept referință întreprinderi comparabile din alte state membre sau, dacă este necesar, din alte sectoare, cu condiția să se țină seama de caracteristicile specifice ale fiecărui sector. Pentru a stabili ce înseamnă un profit rezonabil, statele membre pot introduce criterii stimulative, legate, în special, de calitatea serviciului prestat și de câștigurile de eficiență a productivității. Nu se poate spori eficacitatea în detrimentul calității serviciului furnizat.

62.

În conformitate cu al patrulea criteriu Altmark, compensația acordată trebuie să constituie fie rezultatul unei proceduri de achiziții publice care să permită selectarea ofertantului capabil să furnizeze aceste servicii la cel mai scăzut cost pentru comunitate, fie rezultatul unei evaluări comparative în raport cu o întreprindere tipică, bine gestionată și dotată corespunzător cu mijloacele necesare.

63.

Cel mai simplu mod pentru ca autoritățile publice să îndeplinească al patrulea criteriu Altmark este de a efectua o procedură de achiziții publice în mod deschis, transparent și nediscriminatoriu, în conformitate cu Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale (86) și cu Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii (87), după cum se specifică în continuare (88). Astfel cum se indică în paragraful 5, desfășurarea unei astfel de proceduri de achiziții publice este adesea o cerință obligatorie conform normelor existente ale Uniunii.

64.

De asemenea, în cazurile în care aceasta nu este o cerință legală, o procedură deschisă, transparentă și nediscriminatorie de achiziții publice reprezintă o metodă adecvată pentru a compara diferite oferte potențiale și a fixa compensația astfel încât să se excludă prezența ajutorului.

65.

Conform jurisprudenței Curții de Justiție, o procedură de achiziții publice exclude existența unui ajutor de stat numai în cazul în care permite alegerea ofertantului capabil să furnizeze serviciul „la cel mai scăzut cost pentru comunitate”.

66.

În privința caracteristicilor procedurii de atribuire, o procedură deschisă (89), în conformitate cu cerințele impuse de normele privind achizițiile publice este cu siguranță acceptabilă, însă și o procedură restrânsă (90) poate satisface cel de al patrulea criteriu Altmark, cu excepția cazului în care operatorii interesați sunt împiedicați să participe la procedura de atribuire fără motive întemeiate. Pe de altă parte, un dialog competitiv (91) sau o procedură de negociere prin publicarea unui anunț de participare (92) conferă autorității contractante o marjă largă de manevră și pot restrânge participarea operatorilor interesați. Prin urmare, acestea pot fi considerate suficiente pentru a satisface al patrulea criteriul Altmark doar în cazuri excepționale. Prin procedura de negociere fără publicarea unui anunț de participare (93) nu se asigură faptul că se ajunge la selectarea ofertantului capabil să furnizeze aceste servicii la cel mai scăzut cost pentru comunitate.

67.

În ceea ce privește criteriile de atribuire, „prețul cel mai scăzut” (94) îndeplinește în mod evident cel de al patrulea criteriu Altmark. De asemenea, și „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic” (95) este considerată suficientă, dacă criteriile de atribuire, inclusiv cele de mediu (96) sau sociale, sunt strâns legate de obiectul serviciilor prestate și să permită alegerea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, care corespunde valorii de pe piață (97). În cazul în care apar astfel de circumstanțe, poate fi adecvată folosirea unui mecanism de recuperare (claw-back) pentru a se reduce riscul de supracompensare ex ante. Autoritatea contractantă este liberă să stabilească standarde calitative care trebuie îndeplinite de toți operatorii economici sau să țină seama, în decizia sa de atribuire, de aspectele calitative legate de diferitele propuneri.

68.

În fine, pot exista circumstanțe în care, în urma unei proceduri de achiziții publice, nu se poate ajunge la cel mai scăzut cost pentru comunitate, deoarece nu se întrunesc condițiile pentru a avea o concurență suficient de deschisă și de autentică. Acest lucru s-ar putea întâmpla, de exemplu, din cauza particularităților serviciului în cauză, a unor drepturi de proprietate intelectuală existente sau a unei infrastructuri necesare deținute de un anumit furnizor de servicii. În mod similar, în cazurile în care se depune o singură ofertă, procedura de atribuire nu poate fi considerată suficientă pentru a conduce la cel mai scăzut cost pentru comunitate.

69.

În cazul în care există o remunerație general acceptată pe piață pentru un serviciu dat, această remunerație practicată pe piață oferă cea mai bună referință pentru stabilirea nivelului compensației în absența unei proceduri de achiziții (98).

70.

În cazul în care nu există o astfel de remunerație pe piață, valoarea compensației trebuie să fie stabilită pe baza unei analize a costurilor pe care o întreprindere tipică, bine gestionată și dotată corespunzător cu mijloace materiale astfel încât să fie în măsură să execute obligațiile de serviciu public necesare, le-ar fi suportat în executarea acestor obligații, luând în considerare veniturile rezultate și un profit rezonabil pentru executarea acestor obligații. Obiectivul urmărit este acela de a garanta faptul că nu sunt luate ca valori de referință costurile ridicate ale unei întreprinderi ineficiente.

71.

În ceea ce privește conceptul de „întreprindere bine gestionată” și în absența unei definiții oficiale, statele membre ar trebui să aplice criterii obiective care sunt recunoscute din punct de vedere economic ca fiind reprezentative pentru o gestionare satisfăcătoare. Comisia consideră că simplul fapt de a genera profit nu constituie un criteriu suficient pe baza căruia se poate considera că o întreprindere este „bine gestionată”. Ar trebui să se țină seama și de faptul că rezultatele financiare ale întreprinderilor, în special în sectoarele care sunt cel mai adesea vizate de SIEG, pot fi puternic influențate de puterea lor de piață sau de normele sectoriale.

72.

Comisia este de părere că noțiunea de „întreprindere bine gestionată” presupune respectarea standardelor contabile în vigoare pe plan intern, la nivelul Uniunii sau pe plan mondial. Statele membre își pot baza analiza, printre altele, pe rate analitice reprezentative pentru productivitate (de exemplu, cifra de afaceri raportată la capitalului utilizat, costul total raportat la cifra de afaceri, cifra de afaceri pe angajat, valoarea adăugată pe angajat sau costurile cu personalul raportate la valoarea adăugată). Statele membre pot folosi, de asemenea, în acest sens rate analitice referitoare la calitatea ofertei în raport cu așteptările utilizatorilor. O întreprindere căreia i-a fost încredințată prestarea unui SIEG, dar care nu îndeplinește criteriile calitative stabilite de statul membru în cauză, nu este o întreprindere bine gestionată, chiar și în cazul în care costurile sale sunt scăzute.

73.

Întreprinderile ale căror rate analitice indică o gestionare eficientă pot fi considerate întreprinderi tipice reprezentative. Cu toate acestea, analizarea și compararea structurii costurilor trebuie să țină cont de dimensiunea întreprinderii în cauză și de faptul că, în anumite sectoare, pot exista întreprinderi cu structuri de costuri foarte diferite.

74.

Raportarea la costurile înregistrate de o întreprindere „tipică” în sectorul vizat implică faptul că există un număr suficient de întreprinderi ale căror costuri pot fi luate în considerare. Aceste întreprinderi își pot avea sediul în același stat membru sau în alte state membre. Cu toate acestea, Comisia consideră că nu se pot invoca costurile unei întreprinderi care se bucură de o poziție de monopol sau primește compensații pentru obligația de serviciu public acordate în condiții care nu sunt conforme cu legislația Uniunii, întrucât, în ambele cazuri, nivelul costurilor ar putea fi mai ridicat decât în mod normal. Costurile care trebuie luate în considerare sunt toate costurile legate de SIEG, respectiv costurile directe necesare pentru a furniza SIEG și o contribuție adecvată la costurile indirecte comune atât SIEG, cât și altor activități.

75.

În cazul în care statul membru poate demonstra că structura costurilor întreprinderii căreia i-a fost încredințată prestarea unui serviciu de interes economic general corespunde structurii medii a costurilor unor întreprinderi eficiente, comparabile din sectorul în cauză, se consideră că valoarea compensației care va permite întreprinderii să își acopere costurile, inclusiv să obțină un profit rezonabil, respectă al patrulea criteriu Altmark.

76.

Expresia „întreprindere dotată corespunzător cu mijloace materiale” ar trebui înțeleasă ca desemnând o întreprindere care dispune de resursele necesare pentru a-și îndeplini fără întârziere obligațiile de serviciu public care revin întreprinderii însărcinate cu prestarea de SIEG.

77.

„Profitul rezonabil” ar trebui înțeles ca desemnând rata rentabilității capitalului permanent (99) de care ar avea nevoie o întreprindere tipică ce analizează dacă să furnizeze sau nu un serviciu de interes economic general pe toată durata de atribuire, ținând seama de nivelul de risc, în conformitate cu secțiunea 3.5.

11.1.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 8/15

1.

Pentru ca anumite servicii de interes economic general (SIEG) să fie prestate pe baza principiilor și în condițiile care le permit să își îndeplinească misiunile, se poate dovedi necesar sprijinul financiar al autorităților publice în cazul în care veniturile provenite din prestarea serviciului nu acoperă costurile care decurg din obligația de serviciu public.

2.

Din jurisprudența Curții Europene de Justiție a Uniunii Europene (1) reiese că, în cazul în care compensația pentru obligația de serviciu public îndeplinește anumite condiții (2), aceasta nu constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. În cazul în care aceste condiții sunt îndeplinite, articolul 108 din tratat nu se aplică.

3.

În cazul în care compensația pentru obligația de serviciu public nu îndeplinește aceste condiții și, în măsura în care criteriile generale de aplicabilitate a articolului 107 alineatul (1) din tratat sunt îndeplinite, o astfel de compensație constituie ajutor de stat și intră sub incidența articolelor 106, 107 și 108 din tratat.

4.

În comunicarea sa privind aplicarea normelor Uniunii Europene în materie de ajutor de stat compensației acordate pentru prestarea de servicii de interes economic general (3), Comisia a precizat condițiile în care compensația pentru obligația de serviciu public trebuie să fie considerată ajutor de stat. În plus, în regulamentul Comisiei privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cazul ajutoarelor de minimis acordate întreprinderilor cărora le-a fost încredințată prestarea unor servicii de interes economic general (4), Comisia va stabili condițiile în care compensațiile pentru obligația de serviciu public care au o valoare mică nu ar trebui considerate compensații care afectează schimburile comerciale dintre statele membre și/sau care denaturează sau amenință să denatureze concurența. În aceste condiții, compensația nu intră sub incidența articolului 107 alineatul (1) din tratat și, prin urmare, nu se aplică procedura de notificare prevăzută în articolul 108 alineatul (3) din tratat.

5.

Articolul 106 alineatul (2) din tratat reprezintă temeiul juridic în baza căruia se evaluează compatibilitatea ajutoarelor de stat acordate pentru SIEG. Acesta prevede că întreprinderile cărora li s-a încredințat prestarea unui SIEG sau care prezintă caracter de monopol fiscal se supun normelor tratatului și, în special, normelor în materie de concurență. Cu toate acestea, articolul 106 alineatul (2) din tratat prevede o excepție de la normele din tratat în măsura în care aplicarea normelor în materie de concurență ar împiedica, de drept sau de fapt, îndeplinirea misiunilor încredințate. Această excepție se aplică doar în cazul în care dezvoltarea schimburilor comerciale nu este afectată într-o măsură care ar contraveni intereselor Uniunii.

6.

Decizia 2012/21/UE a Comisiei (5) privind aplicarea articolului 106 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene la ajutorul de stat sub forma compensației pentru obligația de serviciu public, acordat anumitor întreprinderi cărora le-a fost încredințată prestarea unui serviciu de interes economic general (6) prevede condițiile în care anumite tipuri de compensații pentru obligația de serviciu public vor fi considerate compatibile cu piața internă, în conformitate cu articolul 106 alineatul (2) din tratat și scutite de obligația de notificare prealabilă în temeiul articolului 108 alineatul (3) din tratat.

7.

Principiile prevăzute în prezenta comunicare se aplică compensației pentru obligația de serviciu public doar în măsura în care aceasta constituie ajutor de stat care nu este reglementat prin Decizia 2012/21/UE. În cazul unei astfel de compensații există obligația de notificare prealabilă, în temeiul articolului 108 alineatul (3) din tratat. Prezenta comunicare prezintă condițiile în care un astfel de ajutor de stat poate fi considerat compatibil cu piața internă în temeiul articolului 106 alineatul (2) din tratat. Acesta înlocuiește cadrul comunitar pentru ajutoarele de stat sub forma compensațiilor pentru obligația de serviciu public (7).

8.

Principiile prevăzute în prezenta comunicare se aplică compensației pentru obligația de serviciu public în domeniul transportului aerian și al celui maritim, fără a aduce atingere dispozițiilor specifice mai stricte prevăzute de legislația sectorială a Uniunii. Nu se aplică sectorului transportului terestru și nici sectorului serviciului public de radiodifuziune, care este reglementat de Comunicarea Comisiei cu privire la aplicarea normelor privind ajutoarele de stat serviciilor publice de radiodifuziune (8).

9.

Ajutorul acordat prestatorilor de SIEG aflați în dificultate va fi evaluat în conformitate cu Liniile directoare comunitare privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate (9).

10.

Principiile prevăzute în prezenta comunicare se aplică fără a se aduce atingere:

11.

În stadiul actual de dezvoltare a pieței interne, ajutoarele de stat care nu intră în domeniul de aplicare a Deciziei 2012/21/UE pot fi declarate compatibile cu articolul 106 alineatul (2) din tratat dacă acestea sunt necesare pentru prestarea serviciului de interes economic general în cauză și nu afectează dezvoltarea schimburilor comerciale astfel încât să contravină intereselor Uniunii. Condițiile stabilite la punctele 2.2-2.10 trebuie îndeplinite pentru realizarea acestui echilibru.

12.

Ajutorul trebuie acordat pentru un serviciu de interes economic general autentic și corect definit, astfel cum este prevăzut la articolul 106 alineatul (2) din tratat.

13.

În comunicarea sa privind aplicarea normelor Uniunii Europene în materie de ajutor de stat compensației acordate pentru prestarea de servicii de interes economic general, Comisia a furnizat orientări privind cerințele referitoare la definirea unui serviciu de interes economic general. În special, statele membre nu pot să impună obligații specifice de serviciu public pentru serviciile care sunt prestate deja sau care pot fi prestate satisfăcător și în condiții, cum ar fi prețul, caracteristici în materie de calitate obiective, continuitate și accesul la serviciul respectiv, coerente cu interesul public, astfel cum este definit de stat, de către întreprinderi care își desfășoară activitatea în condiții normale de piață. În ceea ce privește întrebarea dacă un serviciu poate fi furnizat de piață, evaluarea Comisiei se limitează la a verifica dacă definiția statului membru este viciată de o eroare manifestă, cu excepția cazului în care dispoziții ale legislației Uniunii prevăd un standard mai strict.

14.

Pentru a aplica principiile prevăzute în prezenta comunicare, statele membre ar trebui să demonstreze faptul că au acordat o atenție corespunzătoare necesităților de serviciu public sprijinite, printr-o consultare publică sau prin alte instrumente adecvate, pentru a ține seama de interesele utilizatorilor și ale furnizorilor. Acest lucru nu este valabil în cazul în care este evident că o nouă consultare nu va contribui cu o valoare adăugată semnificativă în raport cu o consultare recentă.

15.

Responsabilitatea prestării SIEG trebuie să fie încredințată întreprinderii implicate prin unul sau mai multe acte, a căror formă poate fi stabilită de fiecare stat membru. Termenul „stat membru” se referă la autoritățile centrale, regionale și locale.

16.

Actul sau actele trebuie să precizeze, în special:

17.

Perioada de valabilitate a actului de atribuire ar trebui să fie justificată prin trimitere la criterii obiective, cum ar fi necesitatea amortizării activelor fixe netransferabile. În principiu, perioada de valabilitate a actului de atribuire nu ar trebui să depășească perioada necesară pentru amortizarea celor mai importante active necesare pentru prestarea SIEG.

18.

Ajutorul va fi considerat compatibil cu piața internă în temeiul articolului 106 alineatul (2) din tratat doar în cazul în care întreprinderea respectă, după caz, dispozițiile Directivei 2006/111/CE (11). Se consideră că ajutorul care nu respectă dispozițiile directivei menționate anterior afectează dezvoltarea schimburilor comerciale într-o măsură care ar contraveni intereselor Uniunii, în sensul articolului 106 alineatul (2) din tratat.

19.

Ajutorul va fi considerat compatibil cu piața internă pe baza articolului 106 alineatul (2) din tratat, doar în cazul în care autoritatea responsabilă, atunci când a atribuit prestarea serviciului întreprinderii respective, a respectat sau s-a angajat să respecte normele UE aplicabile în domeniul achizițiilor publice. Aceasta include orice cerință privind transparența, tratamentul egal și nediscriminarea, care rezultă direct din tratat și, dacă este cazul, din legislația secundară a Uniunii. Se consideră că ajutorul care nu respectă aceste norme și cerințe afectează dezvoltarea schimburilor comerciale într-o măsură care ar contraveni intereselor Uniunii, în sensul articolului 106 alineatul (2) din tratat.

20.

În cazul în care o autoritate atribuie prestarea aceluiași SIEG mai multor întreprinderi, compensația ar trebui calculată pe baza aceleiași metode pentru fiecare întreprindere.

21.

Valoarea compensației nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru a se acoperi costurile nete (12) ale îndeplinirii obligațiilor de serviciu public, inclusiv un profit rezonabil.

22.

Valoarea compensației poate fi stabilită pe baza costurilor și veniturilor estimate, pe baza costurilor și veniturilor efective sau pe baza unei combinații între cele două, în funcție de stimulentele privind eficiența pe care statul membru dorește să le furnizeze de la bun început, în conformitate cu punctele 40 și 41.

23.

În cazul în care compensația financiară se bazează, total sau parțial, pe costurile și veniturile estimate, ele trebuie specificate în actul de atribuire. Acestea trebuie să se bazeze pe parametrii plauzibili și observabili privind mediul economic în care este furnizat SIEG. De asemenea, costurile și veniturile trebuie să se bazeze, după caz, pe expertiza autorităților de reglementare din domeniu sau a altor entități independente de întreprindere. Statele membre trebuie să indice sursele pe care se bazează aceste estimări (13). Estimarea costurilor trebuie să reflecte câștigurile preconizate în materie de creștere a eficienței, obținute de cel care prestează SIEG pe perioada de valabilitate a actului de atribuire.

24.

Costul net necesar sau care se preconizează că va fi necesar pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu public ar trebui calculat utilizând metodologia costului net evitat în cazul în care acest fapt este impus de legislația Uniunii sau cea națională, precum și în alte cazuri, în măsura posibilului.

25.

În cadrul metodologiei costului net evitat, costul net necesar, efectiv sau preconizat, pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu public se calculează ca diferența dintre costul net suportat de prestator atunci când îndeplinește o obligație de serviciu public și costul sau profitul net al aceluiași prestator atunci când își desfășoară activitatea fără a îndeplini o astfel de obligație. Trebuie să se acorde atenția corespunzătoare evaluării corecte a costurilor pe care se preconizează că prestatorul serviciului le va evita și a veniturilor pe care se preconizează că nu le va primi, în absența obligației de serviciu public. Calculul costului net ar trebui să evalueze beneficiile, inclusiv cele intangibile, în măsura posibilului, pentru prestatorul de SIEG.

26.

Anexa IV la Directiva 2002/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații (14) și anexa I la Directiva 97/67/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind normele comune pentru dezvoltarea pieței interne a serviciilor poștale ale Comunității și îmbunătățirea calității serviciului (15), conțin mai multe orientări detaliate privind modul de aplicare a metodologiei costului net evitat.

27.

Deși Comisia consideră metodologia costului net evitat ca fiind metoda cea mai riguroasă pentru determinarea costului unei obligații de serviciu public, pot exista situații în care folosirea acestei metodologii nu este posibilă sau adecvată. În astfel de situații, în cazul în care sunt justificate în mod corespunzător, Comisia poate accepta metode alternative de calcul al costului net necesar îndeplinirii obligațiilor de serviciu public, cum ar fi metodologia bazată pe alocarea costurilor.

28.

Conform metodologiei de alocare a costurilor, costul net necesar pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu public poate fi calculat ca diferența dintre costurile și veniturile unui anumit prestator care îndeplinește obligațiile de serviciu public, astfel cum sunt precizate și estimate în actul de atribuire.

29.

Costurile care trebuie luate în considerare cuprind toate costurile necesare prestării SIEG.

30.

Atunci când activitățile întreprinderii în cauză se limitează la SIEG, se pot lua în considerare toate costurile acesteia.

31.

Atunci când întreprinderea desfășoară și activități care nu se încadrează în domeniul de aplicare a SIEG, costurile care trebuie luate în considerare pot acoperi toate costurile directe necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu public și o contribuție adecvată la costurile indirecte comune atât SIEG, cât și altor activități. Costurile legate de orice activitate în afara domeniului de aplicare a SIEG trebuie să includă toate costurile directe și o contribuție adecvată la costurile comune. Pentru a se stabili contribuția corespunzătoare la costurile comune, pot fi luate ca reper (16) prețurile pieței privind utilizarea resurselor, dacă sunt disponibile. În absența unor astfel de prețuri pe piață, contribuția adecvată la costurile comune poate fi determinată prin raportarea la nivelul profitului rezonabil (17) estimat a fi realizat de întreprindere prin activități care nu fac obiectul domeniului de aplicare a serviciului de interes economic general sau, dacă se dovedește mai oportun, prin utilizarea altor metodologii.

32.

Venitul care trebuie luat în considerare include cel puțin venitul total obținut din prestarea SIEG, așa cum este precizat în actul de atribuire, precum și profiturile excesive obținute din drepturi speciale sau exclusive, chiar dacă sunt asociate altor activități, așa cum se prevede la punctul 45, indiferent dacă aceste profituri excesive obținute sunt considerate sau nu ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat.

33.

Profit rezonabil ar trebui să însemne rata rentabilității capitalului (18) pe întreaga perioadă de valabilitate a actului de atribuire, care ar fi cerută de o întreprindere tipică, care analizează dacă să presteze sau nu serviciul de interes economic general, ținând seama de nivelul de risc suportat. Nivelul de risc depinde de sectorul în cauză, de tipul de serviciu și de caracteristicile mecanismului de compensare.

34.

În cazuri temeinic justificate, se pot utiliza alți indicatori ai nivelului profitului decât rata rentabilității capitalului pentru a se stabili care ar trebui să fie profitul rezonabil, cum ar fi rata medie de rentabilitate a capitalurilor proprii (19) pe durata de valabilitate a actului de atribuire, rentabilitatea capitalului angajat, randamentul activelor sau rata rentabilității comerciale.

35.

Indiferent de indicatorul ales, statul membru trebuie să furnizeze Comisiei dovezi conform cărora profitul proiectat nu depășește ceea ce este necesar în cazul unei societăți tipice care analizează oportunitatea prestării serviciului, de exemplu furnizând referințe privind profiturile obținute în cadrul unor contracte similare acordate în condiții concurențiale.

36.

O rată a rentabilității capitalului care nu depășește rata swap relevantă (20), majorată cu o primă de 100 de puncte de bază (21), este considerată ca fiind rezonabilă în orice caz. Rata swap relevantă este rata swap a cărei scadență și monedă corespund duratei și monedei prevăzute în actul de atribuire.

37.

În cazul în care prestarea SIEG este asociată cu un risc comercial sau contractual substanțial, de exemplu deoarece compensațiile sunt acordate sub forma plății unei sume forfetare fixe care să acopere costurile nete estimate și un profit rezonabil, iar întreprinderea își desfășoară activitatea într-un mediu concurențial, profitul rezonabil nu poate depăși nivelul corespunzător unei rate de rentabilitate a capitalului care este proporțională cu nivelul de risc. Această rată ar trebui să fie stabilită, dacă este posibil, în funcție de rata rentabilității capitalului care este obținută pentru aceleași tipuri de contracte de serviciu public atribuite în condiții concurențiale (de exemplu, în cazul contractelor atribuite în urma unei proceduri de ofertare). Atunci când nu se poate aplica o astfel de metodă, se pot utiliza și alte metode de stabilire a rentabilității capitalului, în baza unei justificări (22).

38.

În cazul în care prestarea SIEG nu este asociată unui risc comercial sau contractual substanțial, de exemplu deoarece costurile nete ocazionate de furnizarea serviciului de interes economic general sunt, în esență, compensate integral ex post, profitul rezonabil nu poate depăși nivelul corespunzător celui menționat la punctul 36 de mai sus. Un astfel de mecanism de compensare nu oferă prestatorului serviciului public stimulente în ceea ce privește eficiența. Prin urmare, utilizarea acestuia se limitează strict la cazurile în care statul membru poate justifica faptul că nu este posibil sau adecvat să se ia în considerare eficiența productivă și să se conceapă un contract care oferă stimulente pentru creșterea eficienței.

39.

În conceperea metodei de compensare, statele membre trebuie să introducă stimulente pentru prestarea eficientă de SIEG de înaltă calitate, cu excepția cazului în care acestea pot justifica în mod corespunzător că nu este posibil sau adecvat să se procedeze astfel.

40.

Stimulentele în ceea ce privește eficiența pot fi concepute în moduri diferite pentru a corespunde cel mai bine specificității fiecărui caz sau sector. De exemplu, statele membre pot defini în mod clar un nivel fix al compensațiilor, care anticipează și include creșterile în ceea ce privește eficiența pe care se preconizează că întreprinderea ar putea să le obțină pe perioada de valabilitate a actului de atribuire.

41.

Alternativ, statele membre pot defini obiective de eficiență productivă în cadrul actului de atribuire prin care nivelul compensației ajunge să depindă de măsura în care au fost atinse obiectivele. Dacă întreprinderea nu îndeplinește obiectivele, compensația ar trebui redusă conform unei metode de calcul precizate în actul de atribuire. În schimb, dacă întreprinderea depășește obiectivele, compensația ar trebui majorată, aplicându-se o metodă precizată în actul de atribuire. Recompensele asociate câștigurilor în materie de eficiență productivă vor fi stabilite la un nivel care să permită o repartizare echilibrată a acelor câștiguri între întreprindere și statul membru și/sau utilizatori.

42.

Orice astfel de mecanism de stimulare a îmbunătățirii eficienței trebuie să se bazeze pe date și criterii obiective și măsurabile stabilite în actul de atribuire și care fac obiectul unor evaluări ex post transparente efectuate de o entitate independentă de prestatorul de SIEG.

43.

Creșterile în ceea ce privește eficiența ar trebui obținute fără a se aduce atingere calității serviciilor prestate și ar trebui să respecte standardele prevăzute în legislația Uniunii.

44.

În cazul în care o întreprindere desfășoară activități care se încadrează atât în cadrul, cât și în afara domeniului de aplicare al SIEG, contabilitatea sa internă trebuie să prezinte separat costurile și veniturile asociate serviciilor SIEG și pe cele ale altor servicii, în conformitate cu principiile prevăzute la punctul 31. Atunci când unei întreprinderi i se încredințează prestarea mai multor SIEG deoarece autoritatea care încredințează SIEG sau natura SIEG este diferită, contabilitatea internă a întreprinderii trebuie să permită verificarea existenței vreunei supracompensații la nivelul fiecărui SIEG.

45.

În cazul în care întreprinderea în cauză deține drepturi speciale sau exclusive legate de alte activități decât SIEG pentru care se acordă un ajutor și care generează profituri ce depășesc profitul rezonabil sau beneficiază de alte avantaje acordate de stat, acestea trebuie să fie luate în considerare, indiferent de clasificarea lor în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat, și se adaugă la veniturile întreprinderii respective. Profitul rezonabil rezultat din activitățile pentru care întreprinderea respectivă deține drepturi speciale sau exclusive trebuie analizat dintr-o perspectivă ex ante, luând în considerare existența sau nu a riscului suportat de către întreprinderea în cauză. De asemenea, această evaluare trebuie să ia în considerare stimulentele de eficiență introduse de care statul membru în ceea ce privește prestarea serviciilor în cauză.

46.

Statul membru poate decide că profiturile provenite din alte activități, care nu intră în domeniul SIEG, în special acele activități care se bazează pe infrastructura necesară pentru a presta SIEG, trebuie să fie alocate integral sau parțial finanțării SIEG.

47.

Supracompensarea ar trebui înțeleasă drept o compensație pe care o primește întreprinderea în plus față de valoarea ajutorului, conform definiției de la punctul 21, pe întreaga durată a contractului. Astfel cum se prevede la punctele 39-42, un surplus care rezultă din câștiguri în materie de eficiență mai mari decât se preconizase poate fi reținut de către întreprindere ca profit rezonabil suplimentar, conform celor precizate în actul de atribuire (23).

48.

Întrucât supracompensarea nu este necesară pentru îndeplinirea obligației de SIEG, aceasta constituie ajutor de stat incompatibil.

49.

Statele membre trebuie să se asigure că respectiva compensație acordată pentru funcționarea SIEG îndeplinește cerințele stabilite în prezenta comunicare și, în special, că întreprinderile nu primesc compensații care depășesc valoarea determinată în conformitate cu cerințele prevăzute în prezenta secțiune. Acestea trebuie să furnizeze dovezi la solicitarea Comisiei. Statele membre trebuie să efectueze controale regulate sau să se asigure că astfel de controale sunt efectuate la sfârșitul perioadei de valabilitate a actului de atribuire și, în orice caz, la intervale de cel mult trei ani. În ceea ce privește ajutorul acordat prin alte mijloace decât procedura de achiziții publice cu publicare (24), verificările ar trebui efectuate, în mod normal, cel puțin o dată la doi ani.

50.

În cazul în care statul membru a definit de la început un nivel fix de compensare care anticipează în mod corespunzător și cuprinde creșterile în eficiență pe care se poate preconiza că prestatorul serviciului public le va obține pe durata de valabilitate a actului de atribuire, pe baza unei alocări corecte a costurilor și a veniturilor și a unor așteptări rezonabile, astfel cum sunt descrise în prezenta secțiune, verificarea supracompensării se limitează, în principiu, la a controla dacă nivelul profitului la care prestatorul are dreptul în conformitate cu actul de atribuire este, într-adevăr, rezonabil din perspectivă ex ante.

51.

Cerințele stabilite la secțiunile 2.1-2.8 sunt, în general, suficiente pentru a se asigura că ajutorul nu denaturează concurența într-o măsură care contravine intereselor Uniunii.

52.

Cu toate acestea, este posibil ca, în anumite circumstanțe excepționale, denaturări grave ale concurenței în cadrul pieței interne să rămână nesoluționate și ca ajutorul să afecteze schimburile comerciale într-o asemenea măsură încât ar contraveni intereselor Uniunii.

53.

Într-o asemenea situație, Comisia va examina dacă aceste denaturări pot fi atenuate prin impunerea îndeplinirii unor condiții sau a respectării unor angajamente de către statele membre.

54.

Este de așteptat ca asemenea denaturări grave ale concurenței, care să fie contrare intereselor Uniunii, să nu apară decât în circumstanțe excepționale. Comisia se va limita doar la acele denaturări care presupun un ajutor cu efecte negative importante asupra altor state membre și funcționării pieței interne, de exemplu, întrucât nu oferă întreprinderilor active în sectoare importante ale economiei posibilitatea de a-și desfășura activitatea la o scară care să le permită funcționarea în condiții de eficiență.

55.

Asemenea denaturări pot apărea, de exemplu, atunci când actul de atribuire are o durată care nu poate fi justificată prin raportarea la criterii obiective (de exemplu necesitatea de a amortiza activele fixe netransferabile) sau reunește o serie de sarcini (care, în mod obișnuit, fac obiectul unor acte de atribuire separate, fără a presupune pierderi ale beneficiilor sociale și costuri suplimentare în ceea ce privește eficiența și eficacitatea furnizării serviciilor). În acest caz, Comisia ar analiza dacă același serviciu public ar putea fi furnizat, în aceleași condiții, într-o manieră care denaturează într-o mai mică măsură concurența, de exemplu prin intermediul unui act de atribuire mai limitat în ceea ce privește durata, domeniul de aplicare, sau prin acte de atribuire separate.

56.

O altă situație în care poate fi necesară o analiză mai detaliată este cea în care un stat membru încredințează unui prestator de servicii publice, în absența unei proceduri de selecție competitive, misiunea de a furniza un serviciu de interes economic general pe o piață nerezervată în cadrul căreia sunt prestate servicii foarte similare sau se preconizează furnizarea în viitorul apropiat a acestora, în absența serviciului de interes economic general. Aceste efecte negative asupra dezvoltării comerțului pot fi mai pronunțate atunci când SIEG trebuie oferit la un tarif sub costurile suportate de orice furnizor existent sau potențial, astfel încât provoacă o blocare a pieței. Astfel, deși Comisia respectă marja largă de apreciere a statelor membre cu privire la definirea serviciilor publice de interes general, aceasta poate solicita, de exemplu, modificări referitoare la alocarea ajutorului, în cazul în care poate arăta, în mod rezonabil, că același serviciu de interes economic general ar putea fi furnizat utilizatorilor în condiții similare de preț, într-o manieră mai puțin denaturantă și la costuri mai mici pentru stat.

57.

De asemenea, o atenție sporită este justificată în cazul în care atribuirea prestării unor servicii publice are legătură cu drepturi speciale sau exclusive care reduc considerabil concurența pe piața internă, într-o măsură care contravine intereselor Uniunii. În timp ce principala cale de identificare a unor asemenea cazuri rămâne articolul 106 alineatul (1) din tratat, se poate considera că ajutorul de stat nu este compatibil în cazul în care dreptul exclusiv prevede avantaje care nu au putut fi analizate, cuantificate sau identificate în mod corespunzător, în conformitate cu metodologiile de calcul al costurilor nete ale SIEG descrise la punctul 2.8.

58.

De asemenea, Comisia va acorda atenție situațiilor în care ajutorul îi permite întreprinderii să finanțeze crearea sau utilizarea unei infrastructuri care nu poate fi reprodusă și are potențialul de a bloca piața unde este furnizat SIEG sau piețele conexe relevante. În acest caz, ar fi oportun să se prevadă ca întreprinderile concurente să beneficieze de acces echitabil și nediscriminatoriu la această infrastructură, în condiții adecvate.

59.

În cazul în care denaturările concurenței sunt o consecință a faptului că actul de atribuire împiedică punerea efectivă în aplicare sau asigurarea respectării legislației Uniunii care vizează garantarea bunei funcționări a pieței interne, Comisia va examina dacă serviciul public ar putea fi la fel de bine furnizat într-o manieră care denaturează într-o mai mică măsură concurența, de exemplu prin punerea deplină în aplicare a legislației sectoriale a Uniunii.

60.

Pentru fiecare compensație pentru obligația de serviciu public care intră în sfera de aplicare a prezentei comunicări, statul membru în cauză trebuie să publice următoarele informații pe internet sau prin alte mijloace corespunzătoare:

61.

Principiile prevăzute la punctele 14, 19, 20, 24, 39, 51-59 și 60 litera (a) nu se aplică ajutorului care îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 2 alineatul (1) din Decizia 2012/21/UE.

62.

Statele membre prezintă Comisiei un raport privind conformarea cu prezenta comunicare la fiecare doi ani. Rapoartele trebuie să ofere o prezentare generală privind aplicarea prezentei comunicare diferitelor sectoare de prestatori de servicii, inclusiv:

Primul raport se transmite până la 30 iunie 2014.

63.

În plus, în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (25) (în prezent articolul 108 din tratat) și ale Regulamentului (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (26), statele membre trebuie să prezinte Comisiei rapoarte anuale privind ajutoarele acordate în conformitate cu o decizie a Comisiei, pe baza prezentei comunicări.

64.

Rapoartele se publică pe site-ul internet al Comisiei.

65.

Comisia intenționează ca, până la 31 ianuarie 2017, să efectueze o revizuire a prezentei comunicări.

66.

În temeiul articolului 7 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999, Comisia poate anexa la o decizie pozitivă condiții potrivit cărora un ajutor poate fi considerat compatibil cu piața internă și poate impune obligații care îi permit să monitorizeze respectarea deciziei. În domeniul SIEG, stabilirea condițiilor și obligațiilor poate fi necesară mai ales pentru a se asigura că ajutorul acordat întreprinderilor în cauză nu conduce la denaturări nejustificate ale concurenței și ale schimburilor comerciale din cadrul pieței interne. În acest context, ar putea fi necesar să se prezinte rapoarte periodice sau alte obligații, în funcție de situația specifică a fiecărui serviciu de interes economic general.

67.

Comisia va aplica dispozițiile prezentei comunicări începând cu 31 ianuarie 2012.

68.

Comisia va aplica principiile prevăzute în prezenta comunicare tuturor proiectelor de ajutoare care i-au fost notificate și va lua o decizie asupra acestor proiecte în conformitate cu principiile respective, chiar dacă proiectele au fost notificate înainte de 31 ianuarie 2012.

69.

Comisia va aplica principiile prevăzute în prezenta comunicare în cazul ajutorului ilegal cu privire la care aceasta ia o decizie după 31 ianuarie 2012, chiar dacă ajutorul a fost acordat înainte de această dată. Cu toate acestea, în cazul în care ajutorul a fost acordat înainte de 31 ianuarie 2012, principiile prevăzute la punctele 14, 19, 20, 24, 39 și 60 nu se aplică.

70.

Comisia propune ca măsuri adecvate, în sensul articolului 108 alineatul (1) din tratat, ca statele membre să publice lista schemelor de ajutoare existente privind compensația pentru obligația de serviciu public care trebuie aliniate cu dispozițiile prezentei comunicări până la 31 ianuarie 2013 și să alinieze schemele de ajutor în cauză cu prezenta comunicare până la 31 ianuarie 2014.

71.

Statele membre ar trebui să confirme Comisiei până la 29 februarie 2012 acceptarea măsurilor utile propuse. În absența unui răspuns, Comisia va considera că statul membru în cauză nu este de acord cu propunerea.

11.1.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 8/23

11.1.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 8/28

11.1.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 8/29

Titlu: Guide to good manufacturing practice for „liquid, concentrated, frozen and dried egg products” used as food ingredients (non-ready to eat egg products) Ghid privind bunele practici de fabricație a „produselor din ouă, lichide, concentrate, congelate și uscate” utilizate ca ingrediente ale produselor alimentare (și nu produse din ouă care nu sunt gata pentru consum)

Autor: Asociația europeană a procesatorilor de ouă (EEPA)

Trimitere: http://ec.europa.eu/food/food/biosafety/hygienelegislation/good_practice_en.htm

Titlu: Community guide for good hygiene practices in pullet rearing and egg laying flocks (Ghid comunitar privind bune practici de igienă în creșterea puilor și a efectivelor de găini ouătoare)

Autor: Comitetul Organizațiilor Profesionale din Agricultura Uniunii Europene și Comitetul General al Cooperativelor Agricole din Uniunea Europeană (COPA-COGECA), Uniunea europeană pentru vânzarea en gros de ouă, produse din ouă, păsări de crescătorie și vânat (EUWEP)

Trimitere: http://ec.europa.eu/food/food/biosafety/salmonella/impl_reg_en.htm

Titlu: Guide to Good Hygiene Practice for the Prevention and Control of Pathogenic Microorganisms with particular Reference to Salmonella in Gallus gallus (Broilers) reared for meat on farms, and during catching, loading and transport [Ghid privind bunele practici de igienă în vederea prevenirii și controlului agenților patogeni, în special cu referire la Salmonella la Gallus gallus (pui de carne) crescuți în ferme pentru producție de carne, inclusiv în timpul prinderii, încărcării și transportului]

Autor: Comitetul Organizațiilor Profesionale din Agricultura Uniunii Europene și Comitetul General al Cooperativelor Agricole din Uniunea Europeană (COPA-COGECA), Asociația crescătorilor și comercianților de păsări de crescătorie din Uniunea Europeană (AVEC)

Trimitere: http://ec.europa.eu/food/food/biosafety/salmonella/impl_reg_en.htm

Titlu: Community Guide to Good Practice for Hygiene and the application of the HACCP principles in the production of natural sausage casings (Ghid al Uniunii Europene privind bunele practici de igienă și aplicarea principiilor HACCP în producerea membranelor naturale pentru cârnați)

Autor: Asociația europeană pentru promovarea membranelor naturale pentru cârnați (ENSCA)

Trimitere: http://ec.europa.eu/food/food/biosafety/hygienelegislation/good_practice_en.htm

11.1.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 8/30

—

Article 75 de la loi no 1312/2003 du 30 décembre 2003 de finances rectificatives pour 2003.

—

articolul 17 din Regulamentul (CE) nr. 736/2008 al Comisiei din 22 iulie 2008 privind punerea în aplicare a articolelor 87 și 88 din tratat în ceea ce privește ajutoarele de stat acordate întreprinderilor mici și mijlocii active în producția, prelucrarea și comercializarea produselor pescărești;

—

articolul 37 litera (n) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului din 27 iulie 2006 privind Fondul european pentru pescuit.

—

2 milioane EUR în 2012;

—

1,3 milioane EUR în 2013;

—

0,7 milioane EUR în 2014.

FranceAgriMer, établissement national des produits de l’agriculture et de la mer

12 rue Henri Rol-Tanguy

TSA 20002

93555 Montreuil-sous-Bois Cedex

FRANCE

11.1.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 8/31

De minister van Economische Zaken, Landbouw en Innovatie

ter attentie van de heer P. Jongerius, directie Energiemarkt

ALP/562

Bezuidenhoutseweg 30

Postbus 20101

2500 EC Den Haag

NEDERLAND

11.1.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 8/32

De minister van Economische Zaken, Landbouw en Innovatie

ter attentie van de heer P. Jongerius, directie Energiemarkt

ALP/562

Bezuidenhoutseweg 30

Postbus 20101

2500 EC Den Haag

NEDERLAND

11.1.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 8/33

De minister van Economische Zaken, Landbouw en Innovatie

ter attentie van de heer P. Jongerius, directie Energiemarkt

ALP/562

Bezuidenhoutseweg 30

Postbus 20101

2500 EC Den Haag

NEDERLAND

11.1.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 8/34

De minister van Economische Zaken, Landbouw en Innovatie

ter attentie van de heer P. Jongerius, directie Energiemarkt

ALP/562

Bezuidenhoutseweg 30

Postbus 20101

2500 EC Den Haag

NEDERLAND

11.1.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 8/35

Conselleria de Agricultura Pesca y Alimentación

C/ Amadeo de Saboya, 2

46410 Valencia

ESPAÑA