(1)

Piața internă cuprinde o zonă fără frontiere interne în care libera circulație a mărfurilor este asigurată în conformitate cu tratatele. Între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la importuri, precum și toate măsurile cu efect echivalent. Respectiva interdicție vizează orice măsură națională susceptibilă să împiedice, direct sau indirect, în mod real sau potențial, comerțul intra-UE cu mărfuri. Libera circulație a mărfurilor este asigurată în cadrul pieței interne prin armonizarea normelor la nivelul Uniunii, stabilindu-se astfel cerințe comune pentru comercializarea anumitor mărfuri sau, pentru mărfurile sau pentru aspectele mărfurilor care nu sunt acoperite în totalitate de normele de armonizare ale Uniunii, prin aplicarea principiului recunoașterii reciproce, astfel cum este definit de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

(2)

Buna funcționare a principiului recunoașterii reciproce completează într-un mod esențial armonizarea normelor la nivelul Uniunii, în special ținând seama de faptul că numeroase mărfuri prezintă aspecte atât armonizate, cât și nearmonizate.

(3)

Pot fi create ilegal obstacole în calea liberei circulații a mărfurilor între statele membre dacă, în absența unor norme de armonizare ale Uniunii care vizează mărfurile sau anumite aspecte ale mărfurilor, o autoritate competentă dintr-un stat membru aplică norme naționale pentru mărfurile care sunt comercializate în mod legal în alt stat membru, prin care se solicită ca mărfurile să îndeplinească anumite cerințe tehnice, de exemplu cerințe referitoare la denumire, formă, dimensiune, greutate, compoziție, prezentare, etichetare sau ambalare. Aplicarea unor astfel de norme pentru mărfurile care sunt comercializate în mod legal în alt stat membru ar putea fi contrară articolelor 34 și 36 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), chiar dacă normele se aplică tuturor mărfurilor fără distincție.

(4)

Principiul recunoașterii reciproce rezultă din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. În conformitate cu acest principiu, statele membre nu pot interzice vânzarea, pe teritoriul lor, a mărfurilor care sunt comercializate în mod legal în alt stat membru, chiar dacă mărfurile respective au fost produse în conformitate cu norme tehnice diferite, inclusiv mărfurile care nu au rezultat în urma unui proces de fabricație. Însă principiul recunoașterii reciproce nu este absolut. Statele membre pot restricționa comercializarea mărfurilor care au fost comercializate în mod legal într-un alt stat membru, în cazul în care astfel de restricții sunt justificate pe motivele prevăzute la articolul 36 din TFUE sau pe alte motive imperative de interes public, recunoscute de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene referitoare la libera circulație a mărfurilor, și în cazul în care respectivele restricții sunt proporționale cu obiectivul urmărit. Prezentul regulament impune obligația de a justifica în mod clar motivul pentru care a fost restricționat sau refuzat accesul pe piață.

(5)

Conceptul de motive imperative de interes public este un concept în continuă evoluție dezvoltat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în jurisprudența sa în legătură cu articolele 34 și 36 din TFUE. În cazul în care există diferențe legitime de la un stat membru la altul, astfel de motive imperative ar putea justifica aplicarea normelor tehnice naționale de către autoritățile competente. Cu toate acestea, este nevoie ca deciziile administrative să fie întotdeauna justificate în mod corespunzător, să fie legitime, adecvate și să respecte principiul proporționalității, iar autoritatea competentă să ia decizia cea mai puțin restrictivă posibil. Pentru a îmbunătăți funcționarea pieței interne pentru mărfuri, normele tehnice naționale ar trebui să fie adecvate scopului și să nu creeze bariere netarifare disproporționate. Mai mult, deciziile administrative de restricționare sau de refuz al accesului pe piață în ceea ce privește mărfurile care sunt comercializate în mod legal în alt stat membru nu trebuie să fie întemeiate pe simplul fapt că mărfurile în cauză îndeplinesc obiectivul legitim de interes public urmărit de statul membru într-un mod diferit față de modul în care mărfurile din statul membru respectiv îndeplinesc acest obiectiv. Pentru a sprijini statele membre, Comisia ar trebui să ofere orientări fără caracter obligatoriu cu privire la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene referitoare la conceptul de motive imperative de interes public și la modul de aplicare a principiului recunoașterii reciproce. Autoritățile competente ar trebui să aibă posibilitatea de a aduce contribuții la orientări și de a furniza feedback în legătură cu acestea.

(6)

În concluziile referitoare la politica privind piața unică din decembrie 2013, Consiliul Competitivitate a luat act de faptul că, pentru a îmbunătăți condițiile-cadru pentru întreprinderi și consumatori pe piața unică, toate instrumentele relevante ar trebui să fie utilizate în mod corespunzător, inclusiv recunoașterea reciprocă. Consiliul a invitat Comisia să prezinte un raport privind cazurile în care funcționarea principiului recunoașterii reciproce este insuficientă sau problematică. În concluziile sale referitoare la politica privind piața unică din februarie 2015, Consiliul Competitivitate a invitat Comisia să ia măsuri pentru a se asigura că principiul recunoașterii reciproce funcționează în mod eficace și să prezinte propuneri în acest sens.

(7)

Regulamentul (CE) nr. 764/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (3) a fost adoptat cu scopul de a facilita aplicarea principiului recunoașterii reciproce, prin stabilirea unor proceduri care să reducă la minimum posibilitatea de a crea obstacole ilegale în calea liberei circulații a mărfurilor care au fost deja comercializate în mod legal în alt stat membru. În pofida adoptării regulamentului respectiv, există în continuare multe probleme în ceea ce privește punerea în aplicare a principiului recunoașterii reciproce. Evaluarea desfășurată între 2014 și 2016 a arătat că principiul recunoașterii reciproce nu funcționează cum ar trebui, iar Regulamentul (CE) nr. 764/2008 a avut un efect limitat în facilitarea aplicării principiului respectiv. Instrumentele și garanțiile procedurale instituite prin regulamentul menționat nu și-au îndeplinit scopul de îmbunătățire a punerii în aplicare a principiului recunoașterii reciproce. De exemplu, rețeaua de puncte de informare despre produse, care a fost instituită pentru a furniza informații operatorilor economici privind normele naționale aplicabile și aplicarea principiului recunoașterii reciproce, este prea puțin cunoscută sau utilizată de operatorii economici. În cadrul respectivei rețele, autoritățile naționale nu cooperează în mod optim. Cerința de a notifica deciziile administrative prin care se restricționează sau se refuză accesul pe piață este rareori respectată. Ca urmare, obstacolele în calea liberei circulații a mărfurilor pe piața internă persistă.

(8)

Regulamentul (CE) nr. 764/2008 are mai multe deficiențe, și ar trebui, prin urmare, să fie revizuit și consolidat. Din motive de claritate, Regulamentul (CE) nr. 764/2008 ar trebui înlocuit de prezentul regulament. Prezentul regulament ar trebui să stabilească proceduri clare pentru a asigura libera circulație a mărfurilor comercializate în mod legal în alt stat membru și posibilitatea de a restricționa dreptul la liberă circulație numai atunci când statele membre au motive legitime de interes public în acest sens și restricția este justificată și proporțională. Prezentul regulament ar trebui, de asemenea, să garanteze faptul că drepturile și obligațiile existente care decurg din principiul recunoașterii reciproce sunt respectate, atât de către operatorii economici, cât și de către autoritățile naționale.

(9)

Prezentul regulament nu ar trebui să afecteze armonizarea suplimentară a condițiilor de comercializare a mărfurilor în vederea îmbunătățirii funcționării pieței interne, după caz.

(10)

Este de asemenea posibil ca barierele comerciale să rezulte și din alte tipuri de măsuri care intră în domeniul de aplicare a articolelor 34 și 36 din TFUE. Măsurile respective pot include, de exemplu, specificațiile tehnice elaborate în cadrul procedurilor de achiziție publică sau cerințele de a utiliza limbile oficiale ale statelor membre. Cu toate acestea, măsurile respective nu ar trebui să constituie norme tehnice naționale în sensul prezentului regulament și nu ar trebui să intre în domeniul său de aplicare.

(11)

Normele tehnice naționale sunt uneori puse în aplicare într-un stat membru prin intermediul unei proceduri de autorizare prealabilă, în temeiul căreia trebuie să se obțină aprobarea formală din partea unei autorități competente înainte ca mărfurile să poată fi introduse pe piața respectivă. Existența unei proceduri de autorizare prealabilă în sine restricționează libera circulație a mărfurilor. Prin urmare, pentru a putea fi justificată din perspectiva principiului fundamental al liberei circulații a mărfurilor în cadrul pieței interne, o astfel de procedură trebuie să urmărească un obiectiv de interes public recunoscut ca atare de dreptul Uniunii și trebuie să fie proporțională și nediscriminatorie. Respectarea de către o astfel de procedură a dreptului Uniunii urmează să se evalueze în lumina considerațiilor prevăzute de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. În consecință, deciziile administrative prin care se restricționează sau se refuză accesul pe piață exclusiv pe motiv că marfa nu dispune de o autorizație prealabilă valabilă ar trebui excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament. În cazul în care, cu toate acestea, se depune cerere pentru autorizarea prealabilă obligatorie a mărfurilor, orice decizie administrativă de respingere a cererii pe baza unei norme tehnice naționale aplicabile în statul membru respectiv ar trebui luată numai în conformitate cu prezentul regulament, astfel încât solicitantul să poată beneficia de protecția procedurală pe care o oferă prezentul regulament. Același lucru este valabil pentru autorizarea prealabilă voluntară a mărfurilor, în cazurile în care aceasta există.

(12)

Este important să se clarifice că printre tipurile de mărfuri reglementate de prezentul regulament se numără produsele agricole. Termenul „produse agricole” include produse de pescuit, astfel cum se prevede la articolul 38 alineatul (1) din TFUE. Pentru a contribui la identificarea tipurilor de mărfuri care fac obiectul prezentului regulament, Comisia ar trebui să evalueze fezabilitatea elaborării în continuare a unei liste orientative a produselor care fac obiectul recunoașterii reciproce, precum și beneficiile acesteia.

(13)

De asemenea, este important să se clarifice faptul că termenul „producător” include nu numai producătorii mărfurilor, ci și persoanele care produc mărfurile care nu au rezultat în urma unui proces de fabricație, inclusiv produsele agricole, precum și persoanele care se prezintă drept producători ai mărfurilor.

(14)

Hotărârile instanțelor naționale prin care se evaluează legalitatea cazurilor în care, ca urmare a aplicării unei norme tehnice naționale, mărfurilor comercializate în mod legal într-un stat membru nu li se acordă acces la piața dintr-un alt stat membru, precum și hotărârile instanțelor naționale prin care se aplică sancțiuni, ar trebui excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament.

(15)

Pentru a beneficia de principiul recunoașterii reciproce, mărfurile trebuie să fie comercializate în mod legal în alt stat membru. Ar trebui să se clarifice faptul că, în ceea ce privește mărfurile care urmează să fie considerate ca fiind comercializate în mod legal în alt stat membru, este nevoie ca acestea să fie conforme cu normele relevante aplicabile în statul membru respectiv și să fie puse la dispoziția utilizatorilor finali în statul membru respectiv.

(16)

Pentru a crește gradul de sensibilizare în rândul autorităților naționale și al operatorilor economici cu privire la principiul recunoașterii reciproce, statele membre ar trebui să aibă în vedere definirea în mod clar și lipsit de ambiguitate a unor „clauze privind piața unică” în propriile lor norme tehnice naționale în vederea facilitării punerii în aplicare a acestui principiu.

(17)

Dovezile necesare pentru a se demonstra că mărfurile sunt comercializate în mod legal în alt stat membru diferă în mod semnificativ de la un stat membru la altul. Acest fapt cauzează sarcini, întârzieri și costuri suplimentare inutile pentru operatorii economici și împiedică autoritățile naționale să obțină informațiile necesare pentru a evalua mărfurile în timp util. Acest lucru poate împiedica aplicarea principiului recunoașterii reciproce. Prin urmare, este esențial ca operatorii economici să aibă posibilitatea de a demonstra că mărfurile lor sunt comercializate în mod legal în alt stat membru. Operatorii economici ar trebui să beneficieze de o declarație pe propria răspundere, care furnizează autorităților competente toate informațiile necesare privind mărfurile și conformitatea acestora cu normele aplicabile în celălalt stat membru. Utilizarea declarațiilor voluntare nu ar trebui să împiedice autoritățile naționale să ia decizii administrative de restricționare sau de refuz a accesului pe piață, cu condiția ca astfel de decizii să fie proporționale, justificate și să respecte principiul recunoașterii reciproce și să fie în conformitate cu prezentul regulament.

(18)

Ar trebui să fie posibil ca producătorul, importatorul sau distribuitorul să întocmească o declarație privind comercializarea în mod legal a mărfurilor în scopul recunoașterii reciproce („declarația de recunoaștere reciprocă”). Producătorul este cel mai în măsură să furnizeze informațiile din declarația de recunoaștere reciprocă, întrucât producătorul cunoaște cel mai bine mărfurile și deține elementele de probă necesare pentru a verifica informațiile din declarația de recunoaștere reciprocă. Producătorul ar trebui să poată împuternici un reprezentant autorizat să întocmească astfel de declarații în numele producătorului și pe răspunderea producătorului. Cu toate acestea, în cazul în care un operator economic este în măsură să furnizeze în declarație numai informațiile cu privire la legalitatea comercializării mărfurilor, ar trebui să fie posibil ca un alt operator economic să furnizeze informațiile conform cărora mărfurile sunt puse la dispoziția utilizatorilor finali în statul membru în cauză, cu condiția ca respectivul operator economic să își asume responsabilitatea pentru informațiile pe care le-a furnizat în declarația de recunoaștere reciprocă și să fie capabil să furnizeze elementele de probă necesare pentru verificarea acestor informații.

(19)

Declarația de recunoaștere reciprocă ar trebui întotdeauna să conțină informații exacte și complete cu privire la mărfuri. Așadar, declarația ar trebui să fie actualizată pentru a reflecta schimbările, de exemplu modificări ale normelor tehnice naționale corespunzătoare.

(20)

Pentru a garanta că informațiile furnizate în declarația de recunoaștere reciprocă sunt cuprinzătoare, ar trebui să se prevadă, pentru utilizare de către operatorii economici care doresc să facă astfel de declarații, o structură armonizată a acestora.

(21)

Este important să se asigure că declarația de recunoaștere reciprocă este completată cu sinceritate și acuratețe. Prin urmare, este necesar să se impună ca operatorii economici să fie responsabili pentru informațiile pe care le furnizează în declarația de recunoaștere reciprocă.

(22)

Pentru a consolida eficiența și competitivitatea întreprinderilor care activează în domeniul mărfurilor care nu sunt acoperite de legislația de armonizare a Uniunii, ar trebui să fie posibil să se beneficieze de noile tehnologii ale informației, cu scopul de a facilita furnizarea declarației de recunoaștere reciprocă. Prin urmare, operatorii economici ar trebui să aibă posibilitatea de a pune declarațiile de recunoaștere reciprocă la dispoziția publicului online, cu condiția ca declarația de recunoaștere reciprocă să fie ușor accesibilă și într-un format fiabil.

(23)

Comisia ar trebui să se asigure că pe portalul digital unic sunt puse la dispoziție, în toate limbile oficiale ale Uniunii, un model pentru declarația de recunoaștere reciprocă și orientări pentru completarea acesteia.

(24)

Prezentul regulament ar trebui să se aplice de asemenea în cazul mărfurilor pentru care doar anumite aspecte sunt acoperite de legislația de armonizare a Uniunii. Atunci când, în conformitate cu legislația de armonizare a Uniunii, operatorul economic este obligat să elaboreze o declarație de conformitate UE pentru a demonstra respectarea legislației respective, ar trebui să se permită respectivului operator economic să atașeze declarația de recunoaștere reciprocă prevăzută de prezentul regulament la declarația de conformitate UE.

(25)

În cazul în care operatorii economici decid să nu utilizeze declarația de recunoaștere reciprocă, ar trebui ca autoritățile competente ale statului membru de destinație să formuleze cereri clar definite pentru a solicita informații specifice pe care le consideră necesare pentru a evalua mărfurile, cu respectarea principiului proporționalității.

(26)

Operatorului economic ar trebui să i se acorde un interval de timp adecvat în care să prezinte documente sau orice altă informație solicitată de autoritatea competentă din statul membru de destinație sau să prezinte orice argument sau observație în legătură cu evaluarea mărfurilor în cauză.

(27)

Directiva (UE) 2015/1535 a Parlamentului European și a Consiliului (4) le impune statelor membre să comunice Comisiei și celorlalte state membre toate proiectele de reglementări tehnice naționale referitoare la orice produs, inclusiv orice produs agricol sau pescăresc, precum și o declarație privind motivele care fac necesară adoptarea regulamentului în cauză. Cu toate acestea, este necesar să se asigure că, în urma adoptării unei astfel de reglementări tehnice naționale, principiul recunoașterii reciproce este aplicat corect anumitor mărfuri, în cazuri individuale. Prezentul regulament ar trebui să stabilească proceduri pentru aplicarea principiului recunoașterii reciproce, în cazuri individuale, de exemplu, prin impunerea obligației ca statele membre să precizeze normele tehnice naționale pe care se întemeiază decizia administrativă și motivele de interes public legitim care justifică aplicarea respectivei norme tehnice naționale în ceea ce privește o marfă care a fost comercializată în mod legal într-un alt stat membru. Proporționalitatea normei tehnice naționale constituie temeiul pentru demonstrarea proporționalității deciziei administrative care se bazează pe norma respectivă. Cu toate acestea, modalitatea prin care urmează să fie demonstrată proporționalitatea deciziei administrative ar trebui să fie rezultatul unei evaluări de la caz la caz.

(28)

Dat fiind că deciziile administrative de restricționare sau refuzare a accesului pe piață pentru mărfurile care sunt deja comercializate în mod legal în alt stat membru ar trebui să constituie excepții de la principiul fundamental al liberei circulații a mărfurilor, este necesar să se asigure faptul că aceste decizii respectă obligațiile existente care rezultă din principiul recunoașterii reciproce. Prin urmare, este oportun să se instituie o procedură clară care să stabilească dacă aceste mărfuri sunt comercializate în mod legal în alt stat membru și, dacă da, dacă interesele publice legitime care fac obiectul normei tehnice naționale aplicabile a statului membru de destinație sunt protejate în mod corespunzător, în conformitate cu articolul 36 din TFUE și cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. Această procedură ar trebui să garanteze că orice decizii administrative care sunt adoptate sunt proporționale și că ele respectă principiul recunoașterii reciproce și sunt în conformitate cu prezentul regulament.

(29)

Atunci când o autoritate competentă evaluează mărfurile înainte de a decide dacă să restricționeze sau să refuze accesul pe piață, respectiva autoritate nu ar trebui să poată lua decizii de suspendare a accesului pe piață, cu excepția cazului în care este necesară o intervenție rapidă, pentru a împiedica cauzarea de daune sănătății sau siguranței persoanelor sau a preveni daunele aduse mediului sau pentru a împiedica ca mărfurile să fie puse la dispoziție, în cazul în care punerea la dispoziție a unor astfel de mărfuri face obiectul unei interdicții generale din motive de moralitate publică sau de securitate publică, inclusiv, de exemplu, din motive de prevenire a criminalității.

(30)

Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (5) instituie un sistem de acreditare care asigură acceptarea reciprocă a nivelului de competență a organismelor de evaluare a conformității. Autoritățile competente din statele membre nu ar trebui, prin urmare, să refuze să accepte rapoartele de încercare și certificatele eliberate de un organism acreditat de evaluare a conformității din motive legate de competența organismului respectiv. În plus, pentru a evita, pe cât posibil, duplicarea încercărilor și procedurilor care au fost deja efectuate în alt stat membru, statele membre ar trebui să nu refuze să accepte rapoartele de încercare și certificatele eliberate de alte organisme de evaluare a conformității în conformitate cu dreptul Uniunii. Autoritățile competente ar trebui să țină seama de conținutul rapoartelor de încercare sau al certificatelor prezentate.

(31)

Directiva 2001/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6) prevede că numai produsele sigure pot fi introduse pe piață și stabilește obligațiile producătorilor și ale distribuitorilor în ceea ce privește siguranța produselor. Aceasta prevede dreptul autorităților competente de a interzice, cu efect imediat, orice produs periculos sau de a interzice temporar, pentru perioada necesară diverselor evaluări, verificări și controale de securitate, produse care ar putea fi periculoase. Directiva respectivă descrie, de asemenea, procedura conform căreia autoritățile competente aplică măsuri corespunzătoare, dacă produsele prezintă un risc, cum ar fi măsurile prevăzute la articolul 8 alineatul (1) literele (b)-(f) din directiva respectivă și impune, de asemenea, o obligație pentru statele membre de a notifica aceste măsuri Comisiei și celorlalte state membre. Prin urmare, autoritățile competente ar trebui să poată pune în continuare în aplicare directiva respectivă și, în special, articolul 8 alineatul (1) literele (b)-(f) și articolul 8 alineatul (3) din directiva respectivă.

(32)

Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (7) stabilește, printre altele, un sistem de alertă rapidă pentru notificarea unui risc direct sau indirect asupra sănătății umane rezultat din produsele alimentare sau din hrana pentru animale. Acesta impune statelor membre să informeze Comisia imediat, folosind sistemul de alertă rapidă, în legătură cu măsurile pe care le adoptă și care au ca scop restricționarea introducerii pe piață a produselor alimentare sau a hranei pentru animale sau retragerea sau rechemarea produselor alimentare sau a hranei pentru animale în vederea protejării sănătății umane, și care necesită luarea de măsuri rapide. Autoritățile competente ar trebui să poată pune în continuare în aplicare prezentul regulament și, în special, articolul 50 alineatul (3) și articolul 54 din regulamentul respectiv.

(33)

Regulamentul (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului (8) instituie un cadru armonizat la nivelul Uniunii pentru organizarea controalelor oficiale și pentru organizarea altor activități oficiale de-a lungul întregului lanț agroalimentar, ținând seama de normele privind controalele oficiale prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (9) și în legislația sectorială relevantă a Uniunii. Regulamentul (UE) 2017/625 prevede o procedură specifică prin care se asigură faptul că operatorii economici remediază situațiile de neconformitate cu legislația privind produsele alimentare și hrana pentru animale, normele privind sănătatea animală sau normele în materie de bunăstare a animalelor. Autoritățile competente ar trebui să poată pune în continuare în aplicare Regulamentul (UE) 2017/625 și, în special, articolul 138 din regulamentul respectiv.

(34)

Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (10) instituie un cadru armonizat al Uniunii pentru efectuarea controalelor privind obligațiile stabilite în Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (11) în conformitate cu criteriile stabilite în Regulamentul (CE) nr. 882/2004 și precizează că statele membre se asigură că orice operator care îndeplinește obligațiile respective are dreptul să fie cuprins într-un sistem de controale. Autoritățile competente ar trebui să poată pune în continuare în aplicare Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 și, în special, articolul 90 din regulamentul respectiv.

(35)

Orice decizie administrativă luată de autoritățile competente din statele membre în temeiul prezentului regulament ar trebui să indice căile de atac disponibile pentru operatorul economic, astfel încât un operator economic să poată, în conformitate cu dreptul intern, să atace decizia sau să sesizeze instanțele naționale competente. Decizia administrativă ar trebui să se refere și la posibilitatea operatorilor economici de a utiliza rețeaua de soluționare a problemelor intervenite pe piața internă (SOLVIT) și procedura de soluționare a problemelor prevăzută de prezentul regulament.

(36)

Găsirea de soluții eficiente pentru operatorii economici care doresc o alternativă adaptată întreprinderilor atunci când contestă decizii administrative de restricționare sau refuzare a accesului pe piață este esențială pentru a asigura aplicarea corectă și consecventă a principiului recunoașterii reciproce. Pentru a garanta găsirea de astfel de soluții și pentru a evita costurile juridice, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri), operatorii economici ar trebui să dispună de o procedură extrajudiciară de soluționare a problemelor.

(37)

SOLVIT este un serviciu oferit de administrația națională în fiecare stat membru cu scopul de a găsi soluții pentru persoane fizice și întreprinderi atunci când drepturile acestora au fost încălcate de către autoritățile publice din alt stat membru. Principiile care guvernează funcționarea SOLVIT sunt stabilite în Recomandarea 2013/461/UE a Comisiei (12), conform căreia fiecare stat membru urmează să prevadă un centru SOLVIT care are resurse umane și financiare adecvate, pentru a se asigura că centrul SOLVIT face parte din SOLVIT. Comisia ar trebui să depună mai multe eforturi pentru a face cunoscute existența și beneficiile SOLVIT, în special în rândul întreprinderilor.

(38)

SOLVIT este un mecanism extrajudiciar eficace de soluționare a problemelor, fiind disponibil gratuit. El vizează găsirea de soluții rapide și concrete pentru persoanele fizice și întreprinderile care se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește recunoașterea drepturilor lor în Uniune de către autoritățile publice. În cazul în care operatorul economic, centrul SOLVIT relevant și statele membre implicate convin asupra soluției corespunzătoare, nu ar mai trebui luate alte măsuri.

(39)

Cu toate acestea, dacă abordarea informală a SOLVIT nu dă rezultate și dacă persistă îndoieli cu privire la compatibilitatea deciziei administrative cu principiul recunoașterii reciproce, Comisia ar trebui să fie împuternicită să analizeze această chestiune la solicitarea oricăruia dintre centrele SOLVIT implicate. În urma evaluării sale, Comisia ar trebui să emită un aviz care trebuie să fie comunicat prin intermediul centrului SOLVIT relevant operatorului economic în cauză și autorităților competente și care ar trebui luat în considerare în timpul procedurii SOLVIT. Intervenția Comisiei ar trebui să respecte un termen de 45 de zile lucrătoare, care nu ar trebui să includă timpul necesar pentru Comisie de a primi orice informații suplimentare și documentele pe care le consideră necesare. În eventualitatea în care cazul este soluționat în termenul respectiv, Comisia nu ar trebui să fie obligată să emită un aviz. Aceste cazuri SOLVIT ar trebui să facă parte dintr-un flux de lucru separat în baza de date SOLVIT și nu ar trebui să fie incluse în statisticile SOLVIT obișnuite.

(40)

Avizul Comisiei în privința unei decizii administrative de restricționare sau refuzare a accesului pe piață ar trebui să stabilească doar dacă decizia administrativă este compatibilă cu principiul recunoașterii reciproce și cu cerințele prezentului regulament. Acest lucru nu aduce atingere competențelor Comisiei în temeiul articolului 258 din TFUE și obligației statelor membre de a respecta dreptul Uniunii, în cazul în care abordează problemele sistemice identificate în ceea ce privește aplicarea principiului recunoașterii reciproce.

(41)

Este important pentru piața internă a mărfurilor ca întreprinderile, în special IMM-urile, să obțină informații fiabile și specifice cu privire la legislația în vigoare într-un stat membru dat. Punctele de informare despre produse ar trebui să joace un rol important în facilitarea comunicării dintre autoritățile naționale și operatorii economici, prin difuzarea de informații cu privire la normele specifice privind produsele și modul în care principiul recunoașterii reciproce este aplicat pe teritoriul statului membru în care se află. Prin urmare, este necesar să se consolideze rolul punctelor de informare despre produse ca principali furnizori de informații cu privire la toate normele naționale legate de produse, inclusiv normele tehnice naționale care fac obiectul recunoașterii reciproce.

(42)

Pentru a facilita libera circulație a mărfurilor, punctele de informare despre produse ar trebui să furnizeze gratuit, un nivel rezonabil de informații referitoare la normele tehnice naționale și la aplicarea principiului recunoașterii reciproce. Punctele de informare despre produse ar trebui să fie echipate în mod adecvat, alocându-li-se resursele necesare. În conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1724 al Parlamentului European și al Consiliului (13), acestea ar trebui să furnizeze astfel de informații prin intermediul unui site web și ar trebui să facă obiectul criteriilor de calitate prevăzute de regulamentul respectiv. Sarcinile punctelor de informare despre produse legate de furnizarea oricăror astfel de informații, inclusiv a copiilor electronice ale normelor tehnice naționale sau a accesului online la acestea, ar trebui să fie îndeplinite fără a aduce atingere normelor naționale care reglementează distribuția normelor tehnice naționale. În plus, punctele de informare despre produse nu ar trebui să fie obligate să furnizeze copii ale standardelor care fac obiectul drepturilor de proprietate intelectuală ale organismelor sau organizațiilor de standardizare și nici acces online la acestea.

(43)

Cooperarea dintre autoritățile competente este esențială pentru funcționarea fără probleme a principiului recunoașterii reciproce și pentru crearea unei culturi a recunoașterii reciproce. Punctele de informare despre produse și autoritățile naționale competente ar trebui, prin urmare, să coopereze și să facă schimb de informații și de expertiză pentru a asigura aplicarea corectă și consecventă a principiului recunoașterii reciproce și a prezentului regulament.

(44)

Pentru a notifica deciziile administrative de restricționare sau refuzare a accesului pe piață, de înlesnire a comunicării între punctele de informare despre produse și de asigurare a cooperării administrative, este necesar să se ofere statelor membre accesul la un sistem de informare și comunicare.

(45)

În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (14).

(46)

În cazul în care, în sensul prezentului regulament, este necesar să se prelucreze date cu caracter personal, această prelucrare ar trebui să se realizeze în conformitate cu dreptul Uniunii privind protecția datelor cu caracter personal. Orice prelucrare a datelor cu caracter personal în temeiul prezentului regulament este reglementată de Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (15) sau de Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (16).

(47)

Ar trebui să se instituie mecanisme fiabile și eficiente de monitorizare, pentru a furniza informații cu privire la aplicarea prezentului regulament și la impactul acestora asupra liberei circulații a mărfurilor. Respectivele mecanisme nu ar trebui să depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.

(48)

Pentru a crește gradul de sensibilizare cu privire la principiul recunoașterii reciproce și pentru a asigura faptul că prezentul regulament se aplică în mod corect și consecvent, ar trebui să se prevadă finanțarea de către Uniune a unor campanii de sensibilizare, a unor formări, schimburi de funcționari și a altor activități conexe care vizează sporirea și susținerea încrederii și a cooperării între autoritățile competente, punctele de informare despre produse și operatorii economici.

(49)

Pentru a remedia lipsa de date exacte referitoare la funcționarea principiului recunoașterii reciproce și impactul său asupra pieței unice a mărfurilor, Uniunea ar trebui să finanțeze colectarea unor astfel de date.

(50)

Interesele financiare ale Uniunii ar trebui să fie protejate prin măsuri proporționale pe tot parcursul ciclului de cheltuieli, inclusiv prin prevenirea, depistarea și investigarea neregulilor, recuperarea fondurilor pierdute, plătite în mod necuvenit sau incorect utilizate și, dacă este cazul, prin sancțiuni administrative și financiare.

(51)

Este oportun să se amâne aplicarea prezentului regulament pentru a acorda autorităților competente și operatorilor economici suficient timp să se adapteze la cerințele prevăzute de acesta.

(52)

Comisia ar trebui să efectueze o evaluare a prezentului regulament în raport cu obiectivele urmărite. Comisia ar trebui să utilizeze datele colectate cu privire la funcționarea principiului recunoașterii reciproce și la impactul său asupra pieței unice a mărfurilor și informațiile disponibile în cadrul sistemului de informare și comunicare în vederea evaluării prezentului regulament. Comisia ar trebui să fie abilitată să solicite statelor membre să furnizeze informații suplimentare necesare pentru evaluarea sa. În conformitate cu punctul 22 din Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (17), evaluarea prezentului regulament, care ar trebui să fie bazată pe eficiență, eficacitate, relevanță, coerență și valoare adăugată, ar trebui să stea la baza evaluărilor impactului opțiunilor privind viitoarele măsuri.

(53)

Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume asigurarea aplicării ușoare, consecvente și corecte a principiului recunoașterii reciproce, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele sale, acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv,

(1)

Venitul național brut la prețurile pieței (VNB) constituie baza calculării celei mai mari cote a resurselor proprii în bugetul general al Uniunii. Prin urmare, este necesară consolidarea suplimentară a comparabilității, fiabilității și exhaustivității acestui agregat.

(2)

Integritatea statistică, realizată prin respectarea principiilor Codului de bune practici al statisticilor europene, astfel cum a fost revizuit și actualizat de către Comitetul Sistemului Statistic European (CSSE) la 16 noiembrie 2017, precum și a Regulamentului (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (2), are o importanță deosebită în cazul în care statisticile sunt utilizate direct în scopuri administrative și în procesul de elaborare a politicilor la nivelul Uniunii și la nivel național.

(3)

Aceste date statistice reprezintă, de asemenea, un instrument analitic important pentru coordonarea politicilor economice naționale și pentru diverse politici ale Uniunii, precum și pentru activitățile de cercetare.

(4)

În conformitate cu articolul 2 alineatul (7) din Decizia 2014/335/UE, Euratom a Consiliului (3), în scopul stabilirii resurselor proprii, VNB înseamnă un VNB anual la prețurile pieței, conform metodologiei prevăzute în anexa A la Regulamentul (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (4), care a instituit Sistemul european de conturi revizuit („SEC 2010”). În conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din Decizia 2014/335/UE, Euratom și sub rezerva respectării dispozițiilor articolului 10 alineatul (2) din respectiva decizie, Decizia 2007/436/CE, Euratom a Consiliului (5) a fost abrogată.

(5)

Este esențial ca datele referitoare la VNB să fie comparabile de la un stat membru la altul și să fie respectate definițiile relevante și normele contabile din SEC 2010. În acest sens, procedurile de evaluare și datele de bază utilizate efectiv ar trebui să permită aplicarea corectă a definițiilor și a normelor contabile din SEC 2010.

(6)

Este esențial ca sursele și metodele utilizate pentru compilarea datelor referitoare la VNB să fie fiabile. Aceasta înseamnă că unor statistici de bază solide, adecvate și actualizate ar trebui să li se aplice, în cea mai mare măsură posibilă, tehnici corecte.

(7)

Este esențial ca datele referitoare la VNB să fie exhaustive. Prin urmare, datele respective ar trebui să țină cont și de activitățile și tranzacțiile informale, neînregistrate și de alte activități și tranzacții care nu sunt raportate în anchetele statistice sau autorităților fiscale, autorităților competente în domeniul social sau altor autorități administrative. O îmbunătățire a sferei de cuprindere a VNB presupune dezvoltarea unor baze statistice și a unor proceduri de evaluare adecvate, care să asigure producerea unor date statistice fiabile și, dacă este cazul, să permită efectuarea ajustărilor necesare, evitându-se lacunele și dubla contabilizare.

(8)

Regulamentul (UE, Euratom) nr. 608/2014 al Consiliului (6) prevede efectuarea unor inspecții în statele membre pentru a verifica resursele proprii. În scopul verificării VNB, Comisia (Eurostat) ar trebui să aibă competența de a efectua vizite de informare vizând VNB, în vederea verificării calității agregatelor VNB și a componentelor acestora, și verificării conformității cu SEC 2010, precum și de a se asigura că datele referitoare la VNB sunt comparabile, fiabile și exhaustive. Comisia (Eurostat) ar trebui să respecte normele privind confidențialitatea statistică. Participarea reprezentanților autorităților statistice naționale la vizitele de informare vizând VNB în alte state membre este esențială pentru a spori transparența și calitatea procesului de verificare a VNB.

(9)

În vederea asigurării fiabilității, a exhaustivității și a celui mai înalt grad posibil de comparabilitate a datelor referitoare la VNB, în concordanță cu SEC 2010, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește lista aspectelor care urmează a fi abordate în cadrul fiecărui ciclu de verificare. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (7). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.

(10)

În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament prin furnizarea de agregate VNB în scopul stabilirii resurselor proprii, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei cu scopul de a stabili structura și modalitățile detaliate privind inventarul surselor și metodelor utilizate pentru a produce datele referitoare la VNB și componentele acestora, în conformitate cu anexa A la Regulamentul (UE) nr. 549/2013, precum și calendarul de actualizare și transmitere a acestui inventar și de a institui măsuri specifice menite să îmbunătățească comparabilitatea, fiabilitatea și exhaustivitatea datelor referitoare la VNB ale statelor membre pe baza listei aspectelor definite de Comisie. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (8).

(11)

CSSE, instituit prin Regulamentul (CE) nr. 223/2009, i s-a solicitat, în conformitate cu articolul 7 din regulamentul respectiv, să ofere consultanță profesională.

(12)

Comitetul VNB menționat la articolul 4 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1287/2003 al Consiliului (9) a emis avize pentru Comisie, a pus la dispoziția acesteia recomandări și i-a oferit asistență în exercitarea competențelor sale de executare. În cadrul strategiei pentru o nouă structură a Sistemului Statistic European menită să îmbunătățească coordonarea și parteneriatul în cadrul unei structuri piramidale clare în interiorul sistemului, CSSE ar trebui să aibă un rol consultativ și să asiste Comisia în exercitarea competențelor sale de executare. În acest sens, Comitetul VNB ar trebui să fie înlocuit cu CSSE pentru a asista Comisia în exercitarea competențelor sale de executare în temeiul prezentului regulament. Cu toate acestea, pentru alte funcții exercitate anterior de către Comitetul VNB în conformitate cu Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1287/2003 și care nu au legătură cu asistența în exercitarea competențelor de executare ale Comisiei, aceasta ar trebui să instituie un grup oficial de experți care să îi ofere asistență pentru astfel de scopuri.

(13)

Directiva 89/130/CEE, Euratom a Consiliului (10) și Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1287/2003 au instituit o procedură pentru verificarea și evaluarea comparabilității, fiabilității și exhaustivității datelor referitoare la produsul național brut (PNB) și la VNB în cadrul Comitetului PNB și al Comitetului VNB unde statele membre și Comisia cooperează îndeaproape. Respectiva procedură ar trebui să fie ajustată pentru a se ține cont de utilizarea datelor referitoare la VNB conform SEC 2010 în scopul stabilirii resurselor proprii, de calendarul revizuit pentru punerea la dispoziție a resurselor proprii și de evoluțiile recente din cadrul Sistemului Statistic European. Prin urmare, Directiva 89/130/CEE, Euratom și Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1287/2003 ar trebui abrogate în consecință,

(1)

Domeniul de nivel superior (top-level domain – TLD) .eu a fost instituit prin Regulamentul (CE) nr. 733/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (3) și prin Regulamentul (CE) nr. 874/2004 al Comisiei (4). Contextul politic și legislativ din Uniune, mediul online și piața s-au schimbat considerabil de la adoptarea regulamentelor respective.

(2)

Evoluția rapidă a pieței TLD și peisajul digital dinamic creează necesitatea unui mediu de reglementare flexibil și orientat spre viitor. TLD .eu este unul dintre cele mai mari TLD tip cod de țară (ccTLD). TLD .eu este utilizat de instituțiile, agențiile și organele Uniunii, inclusiv pentru proiecte și inițiative europene. Scopul TLD .eu este să contribuie, printr-o bună gestionare, la consolidarea identității Uniunii și promovarea online a valorilor Uniunii, cum ar fi multilingvismul, respectarea vieții private și a securității utilizatorilor și respectarea drepturilor omului, precum și la promovarea online a unor priorități specifice.

(3)

TLD sunt o componentă esențială a structurii ierarhice a sistemului numelor de domenii (domain name system – DNS), care asigură existența unui sistem interoperabil de identificatori unici, disponibil în întreaga lume, pe orice aplicație și în orice rețea.

(4)

TLD .eu ar trebui să promoveze, în conformitate cu articolele 170 și 171 din TFUE, accesul la rețelele de internet și utilizarea acestora, asigurând o înregistrare complementară actualelor ccTLD și înregistrării globale a TLD generice.

(5)

TLD .eu, care este o etichetă clară și ușor de recunoscut, ar trebui să asigure o legătură ușor de identificat cu Uniunea și cu piața europeană. Acesta ar trebui să permită societăților, organizațiilor și persoanelor fizice din Uniune să înregistreze un nume de domeniu .eu. Existența unui astfel de nume de domeniu este importantă pentru consolidarea identității Uniunii online. Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 733/2002 ar trebui modificat pentru a le permite cetățenilor Uniunii să înregistreze un nume TLD .eu indiferent de locul în care își au reședința, începând de la 19 octombrie 2019.

(6)

Numele de domenii din TLD .eu ar trebui alocate părților eligibile, sub rezerva disponibilității.

(7)

Comisia ar trebui să promoveze cooperarea dintre registru, Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) și alte agenții ale Uniunii, pentru a combate înregistrările speculative și abuzive ale numelor de domenii, inclusiv cybersquatting, precum și pentru a pune la dispoziție proceduri administrative simple, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri).

(8)

Pentru a asigura o mai bună protecție a dreptului părților de a încheia contracte cu registrul și, respectiv, registrarii, litigiile privind înregistrarea numelor de domenii în TLD .eu ar trebui soluționate de către organisme cu sediul în Uniune, care aplică dreptul intern relevant, fără a aduce atingere drepturilor și obligațiilor recunoscute de statele membre sau de Uniune care decurg din instrumentele internaționale.

(9)

Comisia ar trebui să desemneze un registru pentru TLD .eu, pe baza unei proceduri de selecție deschise, transparente și nediscriminatorii, ținând seama de eficiența din punctul de vedere al costurilor și de simplitatea administrativă. Pentru a sprijini piața unică digitală, pentru a construi o identitate europeană online și pentru a încuraja activitățile online transfrontaliere, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește criteriile de eligibilitate și de selecție și procedura de desemnare a registrului. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (5). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.

(10)

În vederea asigurării unor condiții uniforme de punere în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei pentru a adopta listele cu numele de domenii rezervate și blocate de statele membre, pentru a stabili principiile care trebuie să fie incluse în contractul dintre Comisie și registru și, din motive imperative de urgență justificate în mod corespunzător, în special pentru a asigura continuitatea serviciului, pentru a desemna registrul. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (6). Listele respective ar trebui elaborate sub rezerva disponibilității numelor de domenii, ținând seama de numele de domenii de nivel inferior rezervate sau înregistrate deja de statele membre.

(11)

Comisia ar trebui să încheie un contract cu registrul desemnat, care ar trebui să includă în detaliu principiile și procedurile aplicabile registrului pentru organizarea, administrarea și gestionarea TLD .eu. Contractul ar trebui să fie limitat în timp și reînnoibil o singură dată, fără a fi necesară o nouă procedură de selecție.

(12)

Principiile și procedurile privind funcționarea TLD .eu ar trebui anexate la contractul dintre Comisie și registrul desemnat.

(13)

Prezentul regulament nu ar trebui să aducă atingere aplicării normelor în materie de concurență prevăzute la articolele 101 și 102 din TFUE.

(14)

Registrul ar trebui să respecte principiul nediscriminării și pe cel al transparenței și ar trebui să pună în aplicare măsurile de protecție a concurenței loiale, care trebuie să fie autorizate în prealabil de către Comisie, în special atunci când registrul furnizează servicii întreprinderilor cu care concurează pe piețele din aval.

(15)

Corporația pentru alocarea de nume și numere pe internet (Internet Corporation for Assigned Names and Numbers – ICANN) este responsabilă în prezent pentru coordonarea delegării către registre a codurilor reprezentând ccTLD. Registrul ar trebui să încheie un contract adecvat cu ICANN, care să prevadă delegarea codului ccTLD .eu, ținând seama de principiile relevante adoptate de Comitetul consultativ guvernamental (Governmental Advisory Committee – GAC).

(16)

Registrul ar trebui să încheie un acord escrow adecvat pentru a asigura continuitatea serviciului, în special pentru a asigura, în eventualitatea redelegării sau în alte circumstanțe neprevăzute, furnizarea în continuare a serviciilor către comunitatea locală de utilizatori de internet, cu perturbări minime. Registrul ar trebui să transmită zilnic agentului escrow o copie electronică a conținutului curent al bazei de date a TLD .eu.

(17)

Procedurile de soluționare alternativă a litigiilor (SAL) ce urmează să fie adoptate ar trebui să respecte Directiva 2013/11/UE a Parlamentului European și a Consiliului (7) și să țină seama de cele mai bune practici internaționale din acest domeniu și, în special, de recomandările relevante ale Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale pentru a evita, pe cât posibil, înregistrările speculative sau abuzive. Procedurile SAL respective ar trebui să respecte norme procedurale uniforme, în concordanță cu cele prevăzute în Politica de soluționare uniformă a litigiilor a ICANN.

(18)

Politica de combatere a înregistrării abuzive a numelor de domenii .eu ar trebui să prevadă verificarea de către registru a datelor pe care acesta le primește, în special a celor privind identitatea persoanelor care înregistrează nume de domenii, precum și revocarea înregistrării și refuzarea unei înregistrări viitoare a numelor de domenii considerate, printr-o hotărâre definitivă a unei instanțe dintr-un stat membru, ca fiind defăimătoare, rasiste sau în alt mod contrare dreptului statului membru. Registrul ar trebui să depună toate eforturile pentru a asigura acuratețea datelor pe care le primește și le păstrează. Procedura de revocare ar trebui să-i acorde titularului numelui de domeniu o posibilitate rezonabilă de a rectifica orice încălcare a criteriilor de eligibilitate, a cerințelor de înregistrare sau a datoriilor scadente înainte ca revocarea să producă efecte.

(19)

Un nume de domeniu care este identic sau asemănător, într-un mod care poate duce la confuzie, cu o denumire pentru care este stabilit un drept prin dreptul Uniunii sau dreptul intern și care a fost înregistrat fără drept sau fără un interes legitim privind numele ar trebui, în principiu, să fie revocat și, dacă este necesar, transferat titularului legitim. În cazul în care s-a constatat că un astfel de nume a fost utilizat cu rea-credință, acesta ar trebui să fie întotdeauna revocat.

(20)

Registrul ar trebui să adopte politici clare menite să asigure identificarea la timp a înregistrărilor abuzive ale numelor de domenii și, dacă este necesar, ar trebui să coopereze cu autoritățile competente și cu alte organisme publice relevante pentru securitatea cibernetică și securitatea informațiilor, care sunt implicate în mod specific în lupta împotriva unor astfel de înregistrări, cum ar fi echipele naționale de intervenție în caz de urgențe informatice (CERT).

(21)

Registrul ar trebui să sprijine autoritățile de aplicare a legii în lupta acestora împotriva infracțiunilor, prin punerea în aplicare a unor măsuri tehnice și organizaționale, menite să permită accesul autorităților competente la datele din registru, în vederea prevenirii, depistării, investigării și urmăririi penale a infracțiunilor, după cum prevăd dreptul Uniunii și dreptul intern.

(22)

Prezentul regulament ar trebui pus în aplicare în conformitate cu principiile referitoare la viața privată și la protecția datelor cu caracter personal. Registrul ar trebui să respecte normele, principiile și orientările relevante ale Uniunii privind protecția datelor, în special, cerințele de securitate relevante și principiile privind necesitatea, proporționalitatea, limitarea scopului și proporționalitatea perioadei de păstrare a datelor. De asemenea, asigurarea protecției datelor cu caracter personal începând cu momentul conceperii și în mod implicit ar trebui integrată în toate sistemele de prelucrare a datelor și în toate bazele de date create și întreținute.

(23)

Pentru a asigura eficacitatea supravegherii periodice, registrul ar trebui să fie auditat, pe propria cheltuială, cel puțin o dată la doi ani, de către un organism independent, pentru a confirma, prin intermediul unui raport de evaluare a conformității, respectarea de către registru a cerințelor prevăzute în prezentul regulament. Registrul ar trebui să transmită acest raport Comisiei, în conformitate cu contractul său cu Comisia.

(24)

Contractul dintre Comisie și registru ar trebui să prevadă proceduri de îmbunătățire a organizării, administrării și gestionării TLD .eu de către registru conform instrucțiunilor Comisiei rezultate din activitățile de supraveghere ale Comisiei, astfel cum este prevăzut în prezentul regulament.

(25)

În concluziile sale din 27 noiembrie 2014 privind guvernanța internetului, Consiliul a reafirmat angajamentul Uniunii de a promova structuri de guvernanță multipartite, bazate pe un set coerent de principii de guvernanță a internetului la nivel mondial. Guvernanța incluzivă a internetului se referă la elaborarea și aplicarea de către guverne, sectorul privat, societatea civilă, organizațiile internaționale și comunitatea tehnică, în exercitarea rolurilor lor, a unor principii, norme, reguli, proceduri decizionale și programe comune care conturează evoluția și modul de utilizare a internetului.

(26)

Ar trebui înființat un Grup consultativ multipartit .eu, cu rolul de a consilia Comisia, în vederea consolidării și a extinderii contribuțiilor privind buna guvernanță a registrului. Componența grupului ar trebui să reflecte modelul multipartit de guvernanță a internetului, iar membrii acestuia, cu excepția celor care provin de la autoritățile statelor membre și de la organizațiile internaționale, ar trebui numiți de către Comisie conform unei proceduri deschise, nediscriminatorii și transparente. Reprezentantul din partea autorităților statelor membre ar trebui numit pe baza unui sistem de rotație care să asigure suficientă continuitate în ceea ce privește participarea în cadrul grupului.

(27)

Comisia ar trebui să efectueze o evaluare a eficacității și a funcționării TLD .eu. Această evaluare ar trebui să țină seama de practicile de lucru ale registrului desemnat și de relevanța sarcinilor registrului. De asemenea, Comisia ar trebui să prezinte Parlamentului European și Consiliului rapoarte periodice privind funcționarea numelui TLD .eu.

(28)

Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), astfel cum sunt consacrate în tratate, în special protecția datelor cu caracter personal, libertatea de exprimare și de informare, precum și protecția consumatorilor. Ar trebui să se respecte procedurile corespunzătoare ale Uniunii atunci când se asigură că dispozițiile din dreptul intern care afectează prezentul regulament respectă dreptul Uniunii și, în special, carta. Registrul ar trebui să solicite orientări din partea Comisiei în cazul în care există îndoieli cu privire la respectarea dreptului Uniunii.

(29)

Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume punerea în aplicare a unui TLD paneuropean în plus față de ccTLD naționale, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectelor sale, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului menționat.

(30)

Pentru a limita orice riscuri de perturbare a serviciilor TLD .eu pe perioada punerii în aplicare a noului cadru de reglementare, prezentul regulament stabilește dispoziții tranzitorii.

(31)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 733/2002 ar trebui să fie modificat și abrogat, iar Regulamentul (CE) nr. 874/2004 ar trebui să fie abrogat,

(1)

De la adoptarea Regulamentelor (CE) nr. 2560/2001 (4) și (CE) nr. 924/2009 (5) ale Parlamentului European și ale Consiliului, comisioanele pentru plățile transfrontaliere în euro între statele membre din zona euro au scăzut drastic, ajungând la niveluri care sunt nesemnificative în marea majoritate a cazurilor.

(2)

Cu toate acestea, plățile transfrontaliere în euro efectuate din statele membre care nu fac parte din zona euro reprezintă aproximativ 80 % din toate plățile transfrontaliere din aceste state. Comisioanele pentru astfel de plăți transfrontaliere rămân excesiv de ridicate în majoritatea statelor membre din afara zonei euro, chiar dacă prestatorii de servicii de plată care au sediul în statele membre din afara zonei euro au acces la aceleași infrastructuri performante pentru a procesa operațiunile respective la costuri foarte reduse ca și prestatorii de servicii de plată care au sediul în zona euro.

(3)

Comisioanele ridicate pentru plățile transfrontaliere reprezintă în continuare o barieră în calea integrării depline a întreprinderilor și a cetățenilor din statele membre care nu fac parte din zona euro în piața internă, afectându-le competitivitatea. Comisioanele ridicate respective perpetuează existența a două categorii de utilizatori ai serviciilor de plată în Uniune: utilizatorii serviciilor de plată care beneficiază de zona unică de plăți în euro (SEPA), și utilizatorii serviciilor de plată care plătesc comisioane ridicate pentru plățile transfrontaliere în euro.

(4)

Pentru a facilita funcționarea pieței interne și pentru a pune capăt inegalităților dintre utilizatorii serviciilor de plată din zona euro și cei din statele membre care nu fac parte din zona euro în ceea ce privește plățile transfrontaliere în euro, este necesar să se asigure că comisioanele pentru plățile transfrontaliere în euro din interiorul Uniunii sunt aliniate cu cele pentru plățile naționale corespunzătoare efectuate în moneda națională a statului membru în care își are sediul prestatorul de servicii de plată al utilizatorului serviciilor de plată. Se consideră că un prestator de servicii de plată are sediul în statul membru în care își oferă serviciile utilizatorului serviciului de plată.

(5)

Comisioanele de conversie monetară reprezintă un cost semnificativ al plăților transfrontaliere atunci când sunt utilizate monede diferite în statul membru al plătitorului și în cel al beneficiarului plății. Articolul 45 din Directiva (UE) 2015/2366 a Parlamentului European și a Consiliului (6) impune transparența comisioanelor și a cursului de schimb utilizat, articolul 52 punctul 3 din directiva respectivă precizează cerințele de informare cu privire la operațiunile de plată care fac obiectul unui contract-cadru, iar articolul 59 alineatul (2) din directiva respectivă se referă la cerințele de informare pentru părțile care oferă servicii de conversie monetară la un bancomat (ATM) sau la punctul de vânzare. Cerințele de informare respective nu au asigurat un grad suficient de transparență și de comparabilitate a comisioanelor de conversie monetară în situațiile în care la un bancomat sau la punctul de vânzare sunt oferite opțiuni alternative de conversie monetară. Această lipsă de transparență și de comparabilitate împiedică concurența care ar diminua comisioanele de conversie monetară și crește riscul ca plătitorii să aleagă opțiuni de conversie monetară costisitoare. Prin urmare, este necesar să se introducă măsuri suplimentare pentru a proteja consumatorii împotriva unor comisioane excesive pentru serviciile de conversie monetară și a asigura că consumatorii primesc informațiile de care au nevoie pentru a alege cea mai bună opțiune de conversie monetară.

(6)

Pentru a garanta că operatorii de pe piață nu se confruntă cu necesitatea de a realiza un nivel disproporționat de investiții pentru a-și adapta infrastructura, echipamentele și procesele de plată pentru a asigura o mai mare transparență, măsurile care urmează să fie puse în aplicare ar trebui să fie corespunzătoare, adecvate și eficiente din punctul de vedere al costurilor. În același timp, în situațiile în care plătitorul se confruntă cu opțiuni diferite de conversie monetară la un bancomat sau la punctul de vânzare, informațiile furnizate ar trebui să permită efectuarea unei comparații, pentru a-i permite plătitorului să facă o alegere în cunoștință de cauză.

(7)

Pentru a asigura comparabilitatea, comisioanele de conversie monetară pentru toate plățile cu cardul ar trebui să fie exprimate în același mod, și anume ca un adaos procentual la cele mai recente rate de schimb valutar de referință euro disponibile, emise de Banca Centrală Europeană (BCE). Un adaos ar trebui să se bazeze pe o rată derivată din două rate de schimb ale BCE în cazul unei conversii între două monede din afara zonei euro.

(8)

În conformitate cu cerințele de informare generală cu privire la comisioanele de conversie monetară prevăzute în Directiva (UE) 2015/2366, prestatorii de servicii de conversie monetară trebuie să prezinte informațiile privind comisioanele lor de conversie monetară înainte de inițierea unei operațiuni de plată. Părțile care oferă servicii de conversie monetară la un bancomat sau la punctul de vânzare ar trebui să furnizeze informații privind comisioanele lor pentru astfel de servicii într-un mod clar și accesibil, de exemplu, prin afișarea comisioanelor la ghișeu sau digital pe terminal, sau pe ecran în cazul achizițiilor online. În plus față de informațiile menționate la articolul 59 alineatul (2) din Directiva (UE) 2015/2366, părțile respective ar trebui să furnizeze, înainte de inițierea plății, informații explicite privind suma care trebuie plătită beneficiarului plății în moneda utilizată de către beneficiar, precum și suma totală care urmează a fi plătită de către plătitor în moneda contului plătitorului. Suma de plată în moneda utilizată de către beneficiarul plății ar trebui să exprime prețul bunurilor și serviciilor care urmează să fie achiziționate și ar putea fi afișată la finalizarea plății, mai degrabă decât pe terminalul de plată. Moneda utilizată de beneficiarul plății este, în general, moneda locală, dar, în conformitate cu principiul libertății contractuale, ar putea, în unele cazuri, să fie o altă monedă a Uniunii. Suma totală care trebuie plătită de plătitor în moneda contului plătitorului ar trebui să consiste din prețul bunurilor sau al serviciilor și comisioanele de conversie monetară. În plus, ambele sume ar trebui să fie documentate pe chitanță sau pe un alt suport durabil.

(9)

În ceea ce privește articolul 59 alineatul (2) din Directiva (UE) 2015/2366, în cazul în care se oferă un serviciu de conversie monetară la un bancomat sau la punctul de vânzare, plătitorul ar trebui să aibă posibilitatea de a refuza acest serviciu și de a plăti în moneda utilizată de către beneficiar.

(10)

Pentru a permite plătitorilor să compare comisioanele aferente opțiunilor de conversie monetară la un bancomat sau la punctul de vânzare, prestatorii de servicii de plată ai plătitorilor ar trebui nu numai să includă informații complet comparabile cu privire la comisioanele aplicabile conversiei monetare în termenii și condițiile contractului lor cadru, ci ar trebui, de asemenea, să facă publice informațiile respective pe o platformă electronică disponibilă pe scară largă și ușor accesibilă, în special pe site-ul lor pentru clienți, pe site-ul de accesare a serviciilor bancare de la domiciliu și pe aplicațiile lor de servicii bancare mobile, într-un mod ușor de înțeles și accesibil. Acest lucru ar permite crearea unor site-uri de comparare care să le permită consumatorilor să compare mai ușor prețurile atunci când călătoresc sau fac cumpărături în străinătate. În plus, prestatorii de servicii de plată ai plătitorilor ar trebui să le reamintească plătitorilor de comisioanele de conversie monetară aplicabile atunci când se efectuează o plată cu cardul în altă monedă, prin utilizarea unor canale de comunicare electronice disponibile pe scară largă și ușor accesibile, cum ar fi mesaje SMS, e-mailuri sau notificări prin intermediul aplicației bancare mobile a plătitorului. Prestatorii de servicii de plată ar trebui să convină cu utilizatorii serviciilor de plată asupra canalului de comunicare electronic prin care vor furniza informațiile privind comisioanele de conversie monetară, luând în considerare modalitatea cea mai eficace de a ajunge la plătitor. Prestatorii de servicii de plată ar trebui să accepte, de asemenea, cereri din partea utilizatorilor serviciilor de plată de a refuza primirea mesajelor electronice care conțin informații privind comisioanele de conversie monetară.

(11)

Atenționările periodice sunt adecvate în situațiile în care plătitorul rămâne în străinătate pe perioade mai lungi de timp, de exemplu în cazul în care plătitorul este detașat sau studiază în străinătate sau în cazul în care plătitorul utilizează în mod regulat un card pentru achiziții online în moneda locală. Obligația de a furniza astfel de atenționări nu ar necesita investiții disproporționate pentru a adapta procesele comerciale existente și infrastructurile de prelucrare a plăților ale prestatorului de servicii de plată și ar asigura o mai bună informare a plătitorului atunci când se iau în considerare diferitele opțiuni de conversie monetară.

(12)

Comisia ar trebui să prezinte Parlamentului European, Consiliului, BCE și Comitetului Economic și Social European un raport privind aplicarea regulii de egalizare a costului plăților transfrontaliere în euro cu costul operațiunilor naționale în monedele naționale, precum și cu privire la eficacitatea cerințelor de informare privind conversia monetară prevăzute în prezentul regulament. De asemenea, Comisia ar trebui să analizeze și alte posibilități și fezabilitatea tehnică a acestor posibilități de extindere a regulii privind comisioanele egale la toate monedele Uniunii și de îmbunătățire în continuare a transparenței și a comparabilității comisioanelor de conversie monetară, precum și posibilitatea de a dezactiva și a activa opțiunea de a accepta conversia monetară de către alte părți decât prestatorul de servicii de plată al plătitorului.

(13)

Întrucât obiectivele prezentului regulament nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre dar, având în vedere caracterul transfrontalier al plăților, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective,

(1)

Descrierea vehiculelor din categoriile T1 și T2 prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 167/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (3) necesită precizări în ceea ce privește poziția axei celei mai apropiate de conducător pentru tractoarele cu post de conducere reversibil și în ceea ce privește metoda de calcul a înălțimii centrului de greutate. Pentru a stabili în mod precis și uniform înălțimea centrului de greutate pentru vehiculele din categoria T2 ar trebui să se facă trimitere la standardele internaționale aplicabile în care este determinat centrul de greutate al unui tractor.

(2)

Definirea precisă a diferitelor caracteristici ale tractoarelor agricole pe baza analizei caracteristicilor lor tehnice prezintă o importanță majoră pentru punerea în aplicare corectă și completă a prezentului regulament și a actelor delegate și de punere în aplicare adoptate în temeiul acestuia. Dat fiind că discuțiile privind definirea categoriilor se desfășoară în cadrul forurilor internaționale relevante, în care participă Uniunea, Comisia ar trebui să țină cont de acestea pentru a preveni orice efecte disproporționate și negative asupra aplicării cerințelor tehnice și a procedurilor de testare, precum și orice impact negativ asupra producătorilor, în special în ceea ce privește tractoarele foarte specializate.

(3)

Regulamentul (UE) nr. 167/2013 ar trebui să precizeze înțelesul termenului de „echipamente interschimbabile”, asigurându-se astfel utilizarea consecventă a terminologiei în întregul regulament menționat.

(4)

Regulamentul (UE) nr. 167/2013 prevede obligația importatorilor de a păstra o copie a certificatului de conformitate pentru produsele care nu sunt conforme cu regulamentul respectiv sau care prezintă un risc grav. Ar trebui să se precizeze faptul că obligația respectivă privește certificatul de omologare UE de tip. Ca atare, regulamentul respectiv ar trebui să fie modificat pentru a face trimitere la documentul corespunzător.

(5)

Regulamentul (UE) nr. 167/2013 impune ca un certificat de omologare UE de tip să conțină, în anexă, rezultatele încercărilor. Ar trebui să se precizeze faptul că obligația respectivă privește fișa cu rezultatele încercărilor. Ca atare, regulamentul respectiv ar trebui să fie modificat pentru a face trimitere la anexa corespunzătoare.

(6)

Regulamentul (UE) nr. 167/2013 a împuternicit Comisia să adopte acte delegate pe o perioadă de cinci ani, perioadă care a expirat la 21 martie 2018. Dată fiind necesitatea permanentă de a actualiza diverse elemente ale procesului de omologare de tip astfel cum este prevăzut în regulamentul respectiv și în actele adoptate în temeiul său, în special pentru adaptarea acestora la progresul tehnic sau pentru introducerea de corecturi, perioada de exercitare a competenței delegate ar trebui să fie prelungită și ar trebui să se prevadă posibilitatea unor prelungiri tacite ulterioare.

(7)

Regulamentul (UE) nr. 167/2013 prevede abrogarea Directivei 74/347/CEE a Consiliului (4), deși ar trebui să prevadă mai degrabă abrogarea Directivei 2008/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului (5), care a codificat directiva anterioară. Din acest motiv, se impune modificarea trimiterii relevante în Regulamentul (UE) nr. 167/2013.

(8)

Deoarece prezentul regulament modifică Regulamentul (UE) nr. 167/2013 fără să extindă conținutul său normativ și întrucât obiectivul prezentului regulament nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere dimensiunea și efectele acțiunii, acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv.

(9)

Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 167/2013 ar trebui modificat în consecință,

(1)

Directiva 2004/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4) a fost modificată în mod substanțial. Întrucât se impun noi modificări, este necesar, din motive de claritate, să se procedeze la reformarea respectivei directive.

(2)

Este de dorit să se asigure utilizarea pe scară largă a sistemelor de taxare rutieră electronică în statele membre și țările învecinate și să existe, pe cât posibil, sisteme interoperabile fiabile, ușor de utilizat și eficiente din punctul de vedere al costurilor, care să permită dezvoltarea viitoare a politicii de tarifare rutieră la nivelul Uniunii și evoluțiile tehnice viitoare. Prin urmare, este necesară realizarea interoperabilității sistemelor de taxare rutieră electronică, pentru a reduce costurile și sarcinile legate de plata taxelor rutiere pe întreg teritoriul Uniunii.

(3)

Sistemele interoperabile de taxare rutieră electronică contribuie la atingerea obiectivelor definite de dreptul Uniunii privind perceperea taxelor rutiere.

(4)

Lipsa interoperabilității reprezintă o problemă semnificativă în cazul sistemelor de taxare rutieră electronică în care taxa rutieră datorată este legată de distanța parcursă de vehicul (taxe rutiere în funcție de distanță) sau de trecerea vehiculului printr-un punct specific (de exemplu, taxare la intrare). Dispozițiile privind interoperabilitatea sistemelor de taxare rutieră electronică ar trebui, așadar, să se aplice numai acelor sisteme și nu ar trebui să se aplice sistemelor în care taxa rutieră datorată este legată de timpul petrecut de vehicul în cadrul infrastructurii taxate (de exemplu, sisteme bazate pe timp cum ar fi viniete).

(5)

Asigurarea respectării la nivel transfrontalier a obligației de plată a taxelor rutiere în Uniune este o problemă importantă în toate tipurile de sisteme, fie ele bazate pe distanță, pe o taxă la intrare sau pe timp, electronice sau manuale. Pentru a soluționa problema executării la nivel transfrontalier în caz de neplată a unei taxe rutiere, dispozițiile privind schimbul transfrontalier de informații ar trebui, prin urmare, să se aplice tuturor acestor sisteme.

(6)

În dreptul intern, încălcarea constând în neplata unei taxe rutiere poate fi clasificată drept contravenție sau infracțiune. Prezenta directivă ar trebui să se aplice indiferent de felul în care încălcarea este clasificată.

(7)

Din cauza faptului că nu sunt clasificate în mod consecvent în cadrul Uniunii, precum și a legăturii lor indirecte cu utilizarea infrastructurii, taxele de parcare ar trebui să fie lăsate în afara domeniului de aplicare al prezentei directive.

(8)

Interoperabilitatea sistemelor de taxare rutieră electronică necesită armonizarea tehnologiei utilizate și a interfețelor dintre elementele constitutive de interoperabilitate.

(9)

Armonizarea tehnologiilor și interfețelor ar trebui să fie susținută de dezvoltarea și întreținerea unor standarde deschise și publice adecvate, disponibile pentru toți furnizorii de sisteme, fără discriminare.

(10)

Pentru a acoperi, cu echipamentele lor de bord (OBE), tehnologiile de comunicații necesare, furnizorilor serviciului european de taxare rutieră electronică (SETRE) ar trebui să li se permită să utilizeze alte sisteme hardware și software și să stabilească legături cu aceste alte echipamente deja prezente la bordul vehiculului, precum sistemele de navigație prin satelit sau dispozitivele portabile.

(11)

Ar trebui să fie luate în considerare caracteristicile specifice ale sistemelor de taxare rutieră electronică care sunt aplicate în prezent pentru vehiculele ușoare. Întrucât niciun astfel de sistem de taxare rutieră electronică nu utilizează în prezent poziționarea prin satelit sau comunicațiile mobile, furnizorilor SETRE ar trebui să li se permită, pentru o perioadă limitată de timp, să furnizeze pentru utilizatorii de vehicule ușoare OBE destinate a fi utilizate numai cu tehnologie cu microunde cu frecvența de 5,8 GHz. Această derogare nu ar trebui să aducă atingere dreptului statelor membre de a implementa taxarea rutieră bazată pe satelit pentru vehiculele ușoare.

(12)

Sistemele de taxare rutieră bazate pe tehnologia de recunoaștere automată a numărului de înmatriculare (ANPR) necesită mai multe controale manuale ale tranzacțiilor de taxare rutieră în serviciul administrativ decât sistemele care utilizează OBE. Sistemele care utilizează OBE sunt mai eficiente pentru domeniile mari de taxare rutieră electronică, iar sistemele care utilizează tehnologia ANPR sunt mai adecvate pentru domeniile mici, cum ar fi taxele rutiere de oraș, în care utilizarea OBE ar genera o sarcină administrativă sau costuri disproporționate. Tehnologia ANPR poate fi utilă în special în cazul în care este combinată cu alte tehnologii.

(13)

Având în vedere evoluțiile tehnice legate de soluțiile bazate pe tehnologia ANPR, organismele de standardizare ar trebui încurajate să definească standardele tehnice necesare.

(14)

Drepturile și obligațiile specifice ale furnizorilor SETRE ar trebui să se aplice entităților care dovedesc că au îndeplinit anumite cerințe și au obținut înregistrarea ca furnizori SETRE în statul lor membru de stabilire.

(15)

Drepturile și obligațiile principalilor actori SETRE, și anume furnizorii SETRE, entitățile care percep taxele rutiere și utilizatorii SETRE, ar trebui definite în mod clar pentru a asigura funcționarea pieței într-un mod echitabil și eficient.

(16)

Este deosebit de important să se protejeze anumite drepturi ale furnizorilor SETRE, cum ar fi dreptul la protecția datelor sensibile din punct de vedere comercial, și aceasta fără a se produce un impact negativ asupra calității serviciilor furnizate entităților care percep taxele rutiere și utilizatorilor SETRE. În special, entitatea care percepe taxele rutiere ar trebui să aibă obligația de a nu divulga date sensibile din punct de vedere comercial niciunuia dintre concurenții furnizorului SETRE. Cantitatea și tipul de date pe care furnizorii SETRE le comunică entităților care percep taxele rutiere, în scopul calculării și al aplicării taxelor rutiere sau al verificării calculului taxei aplicate de către furnizorii SETRE asupra vehiculelor utilizatorilor SETRE, ar trebui să fie limitate la minimul necesar.

(17)

Furnizorii SETRE ar trebui să fie obligați să coopereze pe deplin cu entitățile care percep taxele rutiere în eforturile lor de asigurare a respectării legii, astfel încât să sporească eficiența globală a sistemelor de taxare rutieră electronică. Prin urmare, ar trebui să se permită entităților care percep taxele rutiere să solicite furnizorului SETRE, în cazul în care se suspectează neplata unei taxe rutiere, date referitoare la vehicul și la proprietarul sau deținătorul vehiculului care este clientul furnizorului SETRE, cu condiția ca aceste date să nu fie utilizate în alte scopuri decât asigurarea respectării obligațiilor acestora.

(18)

Pentru a permite furnizorilor SETRE să concureze, fără discriminare, pentru toți clienții într-un anumit domeniu SETRE, este important să li se ofere posibilitatea de a deveni acreditați pentru domeniul respectiv suficient de devreme astfel încât aceștia să poată oferi servicii utilizatorilor din prima zi de funcționare a sistemului de taxare rutieră.

(19)

Entitățile care percep taxele rutiere ar trebui să acorde tuturor furnizorilor SETRE, fără discriminare, accesul la domeniul SETRE de care răspund.

(20)

În vederea asigurării transparenței și a accesului nediscriminatoriu al tuturor furnizorilor SETRE la domeniile SETRE, entitățile care percep taxele rutiere ar trebui să publice toate informațiile necesare cu privire la drepturile de acces într-o declarație privind domeniul SETRE.

(21)

Toate reducerile sau diminuările taxelor rutiere acordate utilizatorilor OBE de către un stat membru sau de către o entitate care percepe taxele rutiere ar trebui să fie transparente, anunțate public și disponibile în aceleași condiții pentru clienții furnizorilor SETRE.

(22)

Furnizorii SETRE ar trebui să aibă dreptul la o remunerație echitabilă, calculată pe baza unei metodologii transparente, nediscriminatorii și identice.

(23)

Entitățile care percep taxele rutiere ar trebui să aibă posibilitatea de a deduce din remunerațiile furnizorilor SETRE costurile corespunzătoare suportate pentru furnizarea, operarea și întreținerea elementelor specifice SETRE ale sistemului de taxare rutieră electronică.

(24)

Furnizorii SETRE ar trebui să plătească entității care percepe taxele rutiere toate taxele datorate de clienții lor. Furnizorii SETRE nu ar trebui, totuși, să fie răspunzători pentru taxele rutiere neplătite de clienții lor atunci când aceștia din urmă sunt echipați cu un OBE care a fost declarat drept nevalidat în fața entității care percepe taxele rutiere.

(25)

Atunci când o entitate juridică care este furnizor de servicii de taxare rutieră joacă, de asemenea, alte roluri într-un sistem electronic de taxare rutieră sau are alte activități care nu sunt direct legate de colectarea electronică a taxelor rutiere, aceasta ar trebui să aibă obligația de a ține registre contabile care permit să se facă o distincție clară între costurile și veniturile legate de furnizarea de servicii de taxare rutieră, pe de o parte, și costurile și veniturile legate de alte activități, pe de altă parte, precum și obligația de a furniza, la cerere, organismului judiciar sau organismului de conciliere relevant informații cu privire la acele costuri și venituri legate de furnizarea de servicii de taxare rutieră. Subvențiile încrucișate între activitățile desfășurate în calitate de furnizor de servicii de taxare rutieră și alte activități nu ar trebui să fie permise.

(26)

Utilizatorii ar trebui să aibă posibilitatea de a se abona la SETRE prin intermediul oricărui furnizor SETRE, indiferent de cetățenia acestora, de statul membru de reședință sau de statul membru de înmatriculare a vehiculului.

(27)

Pentru a evita plățile duble și pentru a oferi utilizatorilor securitate juridică, plata unei taxe rutiere către un furnizor SETRE ar trebui considerată ca îndeplinind obligațiile utilizatorului către entitatea relevantă care percepe taxele rutiere.

(28)

Relațiile contractuale dintre entitățile care percep taxele rutiere și furnizorii SETRE ar trebui să garanteze, printre altele, că taxele rutiere sunt plătite în mod corect.

(29)

Ar trebui stabilită o procedură de mediere în scopul soluționării litigiilor dintre entitățile care percep taxele rutiere și furnizorii SETRE în timpul negocierilor contractuale și în cadrul relațiilor lor contractuale. Organismele naționale de conciliere ar trebui să fie consultate de către entitățile care percep taxele rutiere și de către furnizorii SETRE atunci când se încearcă soluționarea unui litigiu în legătură cu dreptul la acces nediscriminatoriu la domeniile SETRE.

(30)

Organismele de conciliere ar trebui să aibă competența să verifice dacă condițiile contractuale impuse vreunui furnizor SETRE sunt nediscriminatorii. În special, acestea ar trebui să aibă competența să verifice dacă remunerația oferită furnizorilor SETRE de entitatea care percepe taxele rutiere respectă principiile prevăzute în prezenta directivă.

(31)

Datele de trafic ale utilizatorilor SETRE constituie o contribuție esențială pentru îmbunătățirea politicilor în materie de transport ale statelor membre. Prin urmare, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita aceste date de la furnizorii de servicii de taxare rutieră, inclusiv de la furnizorii SETRE pentru a elabora politici în materie de trafic, pentru a îmbunătăți gestionarea traficului sau pentru alte utilizări necomerciale de către stat, în conformitate cu normele aplicabile privind protecția datelor.

(32)

Este necesar un cadru care să stabilească procedurile de acreditare a furnizorilor SETRE pentru un domeniu SETRE și care să asigure un acces echitabil la piață, garantând totodată un nivel adecvat al serviciului. Declarația privind domeniul SETRE ar trebui să stabilească în detaliu procedura de acreditare a unui furnizor SETRE în domeniul SETRE, în special procedura de verificare a conformității cu specificațiile și a caracterului adecvat pentru utilizare al elementelor constitutive de interoperabilitate. Procedura ar trebui să fie aceeași pentru toți furnizorii SETRE.

(33)

Pentru a asigura accesul ușor la informații pentru actorii SETRE de pe piață, statele membre ar trebui să fie obligate să reunească și să publice toate datele importante privind SETRE în registre naționale aflate la dispoziția publicului.

(34)

Pentru a permite progresul tehnologic, este important ca entitățile care percep taxele rutiere să aibă posibilitatea de a testa noi tehnologii sau concepte de taxare rutieră. Cu toate acestea, astfel de teste ar trebui să fie limitate, iar furnizorii SETRE nu ar trebui să fie obligați să ia parte la acestea. Comisia ar trebui să aibă posibilitatea de a nu autoriza astfel de teste dacă acestea ar putea aduce atingere bunei funcționări a sistemului obișnuit de taxare rutieră electronică sau a SETRE.

(35)

Existența unor diferențe mari dintre specificațiile tehnice ale sistemelor de taxare rutieră electronică poate împiedica realizarea interoperabilității taxelor electronice la nivelul UE și, prin urmare, poate contribui la persistența situației actuale în care utilizatorii au nevoie de mai multe OBE pentru a plăti taxe rutiere în Uniune. Această situație afectează negativ eficiența operațiunilor de transport, eficiența sistemelor de taxare din punctul de vedere al costurilor și realizarea obiectivelor politicii în domeniul transporturilor. Prin urmare, ar trebui abordate aspectele care stau la originea acestei situații.

(36)

În timp ce interoperabilitatea transfrontalieră se îmbunătățește în întreaga Uniune, obiectivul pe termen mediu și lung este acela de a face posibilă deplasarea în Uniune cu un singur OBE. Prin urmare, este important ca Comisia să stabilească o foaie de parcurs pentru atingerea acestui obiectiv, pentru a evita sarcinile și costurile administrative pentru utilizatorii drumurilor și pentru a facilita libera circulație a persoanelor și a bunurilor în Uniune, fără a afecta negativ concurența de pe piață.

(37)

Deoarece SETRE este un serviciu care răspunde la nevoile pieței, furnizorii SETRE nu ar trebui să fie obligați să își furnizeze serviciile în întreaga Uniune. Cu toate acestea, în interesul utilizatorilor, furnizorii SETRE ar trebui să acopere toate domeniile SETRE în orice stat membru în care decid să își furnizeze serviciile. În plus, Comisia ar trebui să analizeze dacă flexibilitatea acordată furnizorilor SETRE duce la excluderea din SETRE a domeniilor SETRE de mică anvergură sau a celor periferice și, dacă constată că aceasta duce la excludere, ar trebui să ia măsuri acolo unde este necesar.

(38)

Declarația privind domeniul SETRE ar trebui să descrie în detaliu condițiile-cadru comerciale pentru operațiunile furnizorilor SETRE în domeniul SETRE în cauză. În special, ea ar trebui să descrie metodologia utilizată pentru calcularea remunerației furnizorilor SETRE.

(39)

În cazul în care se lansează un nou sistem de taxare rutieră electronică sau dacă un sistem existent este modificat în mod substanțial, entitatea care percepe taxele rutiere ar trebui să publice declarații noi sau actualizate privind domeniul SETRE, cu o notificare prealabilă suficientă care să permită furnizorilor SETRE să fie acreditați sau reacreditați pentru sistem cu cel puțin o lună înainte de data lansării sale operaționale. Entitatea care percepe taxele rutiere ar trebui să elaboreze și să urmeze procedura de acreditare sau, respectiv, de reacreditare a furnizorilor SETRE astfel încât aceasta să poată fi încheiată cu cel puțin o lună înainte de lansarea operațională a sistemului nou sau modificat substanțial. Entitățile care percep taxele rutiere ar trebui să își respecte partea care îi revine în cadrul procedurii planificate, astfel cum este definită în declarația privind domeniul SETRE.

(40)

Entitatea care percepe taxele rutiere nu ar trebui să ceară sau să solicite furnizorilor SETRE niciun fel de soluții tehnice specifice care ar putea pune în pericol interoperabilitatea cu alte domenii SETRE și cu elementele constitutive de interoperabilitate existente ale furnizorului SETRE.

(41)

SETRE are potențialul de a reduce în mod considerabil costurile și sarcinile administrative ale șoferilor și operatorilor de transport rutier internațional.

(42)

Furnizorilor SETRE ar trebui să li se permită să emită facturi utilizatorilor SETRE. Cu toate acestea, entităților care percep taxele rutiere ar trebui să li se permită să solicite ca facturile să fie trimise în numele lor, deoarece facturarea directă în numele furnizorului SETRE poate avea, în anumite domenii SETRE, consecințe administrative și fiscale negative.

(43)

Fiecare stat membru care deține cel puțin două domenii SETRE ar trebui să desemneze un birou de contact pentru furnizorii SETRE care doresc să furnizeze SETRE pe teritoriul acestuia, în vederea facilitării contactului furnizorilor cu entitățile care percep taxele rutiere.

(44)

Aplicațiile de taxare rutieră electronică și alte servicii, cum ar fi aplicațiile STI cooperative (C-STI), utilizează tehnologii similare și benzi de frecvențe adiacente pentru comunicații cu rază scurtă de acțiune vehicul-vehicul și vehicul-infrastructură. În viitor, este oportun să fie explorat potențialul de aplicare a altor tehnologii emergente în cazul taxării rutiere electronice, după o evaluare aprofundată a costurilor, a beneficiilor, a barierelor tehnice și a eventualelor soluții la acestea din urmă. Este important să fie implementate măsuri pentru a proteja investițiile existente în tehnologia cu microunde cu frecvența de 5,8 GHz de interferența altor tehnologii.

(45)

Fără a aduce atingere legislației privind ajutoarele de stat și concurența, statelor membre ar trebui să li se permită să elaboreze măsuri pentru a promova facturarea și colectarea electronică a taxelor rutiere.

(46)

Atunci când standardele relevante pentru SETRE sunt revizuite de către organismele de standardizare, ar trebui să existe mecanisme de tranziție adecvate pentru a asigura continuitatea SETRE și compatibilitatea cu sistemele de taxare rutieră a elementelor constitutive de interoperabilitate deja în uz la momentul revizuirii standardelor.

(47)

SETRE ar trebui să permită dezvoltarea inter modalității, urmărind în același timp respectarea principiilor „utilizatorul plătește” și „poluatorul plătește”.

(48)

Problemele legate de identificarea contravenienților nerezidenți la sistemele de taxare rutieră electronică împiedică implementarea unor astfel de sisteme, precum și aplicarea pe scară mai largă a principiilor „utilizatorul plătește” și „poluatorul plătește” pe șoselele din Uniune; prin urmare, este necesar să se găsească o modalitate de identificare a acestor persoane și de prelucrare a datelor lor cu caracter personal.

(49)

Din motive de coerență și utilizare eficientă a resurselor, sistemul pentru schimbul de informații cu privire la persoanele care nu plătesc o taxă rutieră și cu privire la vehiculele acestora ar trebui să utilizeze aceleași instrumente ca sistemul utilizat pentru schimbul de informații cu privire la încălcările normelor de circulație care afectează siguranța rutieră, astfel cum este prevăzut în Directiva (UE) 2015/413 a Parlamentului European și a Consiliului (5).

(50)

În anumite state membre, neplata unei taxe rutiere este stabilită numai după ce utilizatorului i-a fost notificată obligația de a plăti taxa rutieră. Întrucât prezenta directivă nu armonizează legislațiile naționale în această privință, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a aplica prezenta directivă pentru a identifica utilizatorii și vehiculele în scopul notificării. Totuși, o astfel de aplicare extinsă ar trebui să fie permisă numai dacă sunt îndeplinite anumite condiții.

(51)

Procedurile subsecvente neplății unei taxe rutiere nu sunt armonizate în întreaga Uniune. Adesea, utilizatorului rutier identificat i se oferă posibilitatea de a plăti taxa rutieră datorată sau o sumă fixă de înlocuire, direct către entitatea responsabilă pentru perceperea taxelor rutiere, înainte de inițierea oricărei noi proceduri administrative sau penale de către autoritățile statelor membre. Este important ca o astfel de procedură eficientă care elimină neplata unei taxe rutiere să fie disponibilă tuturor participanților la trafic, în condiții similare. În acest scop, statelor membre ar trebui să li se permită să furnizeze entității responsabile pentru perceperea taxei rutiere datele necesare pentru identificarea atât a vehiculului în cazul căruia nu s-a plătit o taxă rutieră, cât și a proprietarului sau deținătorului acesteia, cu condiția de a se asigura protecția adecvată a datelor cu caracter personal. În acest context, statele membre ar trebui să asigure că respectarea ordinului de plată emis de către entitatea implicată pune capăt situației de neplată a unei taxe rutiere.

(52)

În anumite state membre, absența OBE sau o disfuncționalitate a acestora este considerată neplată a unei taxe rutiere, în cazul în care aceste taxe pot fi plătite numai utilizând OBE.

(53)

Statele membre ar trebui să furnizeze Comisiei informațiile și datele necesare pentru a evalua eficacitatea și eficiența sistemului de schimb de informații cu privire la persoanele care nu plătesc o taxă rutieră. Comisia ar trebui să evalueze datele și informațiile obținute și să propună, dacă este cazul, modificări la prezenta directivă.

(54)

În timp ce analizează posibile măsuri pentru a facilita și mai mult executarea transfrontalieră a obligației de plată a taxelor rutiere în Uniune, Comisia ar trebui, de asemenea, să evalueze în raportul său necesitatea asistenței reciproce între statele membre.

(55)

Asigurarea respectării obligației de plată a taxelor rutiere, identificarea vehiculului și a proprietarului sau deținătorului vehiculului pentru care a fost stabilită neplata unei taxe rutiere și colectarea de informații privind utilizatorul în scopul de a asigura respectarea de către entitatea care percepe taxele rutiere a obligațiilor sale față de autoritățile fiscale implică prelucrarea datelor cu caracter personal. Această prelucrare trebuie efectuată în conformitate cu normele Uniunii, astfel cum se prevede, inter alia, în Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (6), în Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului (7) și în Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului (8). Dreptul la protecția datelor cu caracter personal este recunoscut explicit la articolul 8 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

(56)

Prezenta directivă nu aduce atingere libertății statelor membre de a stabili norme de reglementare a tarifării infrastructurii rutiere și fiscale.

(57)

Pentru a facilita schimbul transfrontalier de informații privind vehiculele și proprietarii sau deținătorii vehiculelor în cazul cărora care a existat o neplată a taxelor rutiere, ar trebui să i se delege Comisiei competența de a adopta acte, în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în ceea ce privește modificarea anexei I pentru a reflecta modificările survenite în dreptul Uniunii. Competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui să fie delegată Comisiei și pentru stabilirea detaliilor pentru clasificarea vehiculelor în scopul stabilirii schemelor tarifare aplicabile, definirea în continuare a obligațiilor utilizatorilor SETRE în ceea ce privește furnizarea de date către furnizorul SETRE și utilizarea și gestionarea OBE, stabilind cerințele pentru elementele constitutive de interoperabilitate în ceea ce privește siguranța și sănătatea, fiabilitatea și disponibilitatea, protecția mediului, compatibilitatea tehnică, securitatea și viața privată, precum și operarea și gestionarea, stabilirea cerințelor generale în materie de infrastructură pentru elementele constitutive de interoperabilitate și stabilirea criteriilor minime de eligibilitate pentru organismele notificate. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (9). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.

(58)

Punerea în aplicare a prezentei directive necesită condiții uniforme de aplicare a specificațiilor tehnice și administrative pentru implementarea, în statele membre, a procedurilor care implică actori SETRE și interfețelor dintre aceștia, astfel încât să se faciliteze interoperabilitatea și să se asigure faptul că piețele naționale de colectare a taxelor rutiere sunt reglementate de norme echivalente. În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentei directive și a definirii specificațiilor tehnice și administrative respective, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (10).

(59)

Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligațiilor statelor membre privind termenele de transpunere în dreptul intern a directivelor menționate în partea B din anexa III.

(60)

Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și se conformează principiilor recunoscute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special în ceea ce privește protejarea datelor cu caracter personal.

(61)

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (11),