09/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

24


31996R2185


L 292/2

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (Euratom, CE) NR. 2185/96 AL CONSILIULUI

din 11 noiembrie 1996

privind controalele și inspecțiile la fața locului efectuate de Comisie în scopul protejării intereselor financiare ale Comunităților Europene împotriva fraudei și a altor abateri

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 235,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice, în special articolul 203,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

(1)

întrucât intensificarea eforturilor pentru contracararea fraudei și a altor abateri comise împotriva bugetului Comunității este esențială pentru credibilitatea Comunității;

(2)

întrucât articolul 209a din Tratatul de instituire a Comunității Europene evidențiază că protejarea intereselor financiare ale Comunității este în primul rând răspunderea statelor membre, fără a aduce atingere altor dispoziții din tratat;

(3)

întrucât Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene (3) a stabilit un cadru legal comun pentru toate domeniile de activitate ale Comunităților;

(4)

întrucât articolul 1 alineatul (2) din regulamentul menționat include o definiție a „abaterii” și întrucât al șaselea motiv din acest regulament stipulează că abaterile includ acțiuni frauduloase așa cum au fost definite în Convenția privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (4);

(5)

întrucât articolul 10 din acest regulament prevede adoptarea ulterioară a unor dispoziții generale suplimentare referitoare la controalele și inspecțiile la fața locului;

(6)

întrucât, fără a se aduce atingere controalelor efectuate de către statele membre în conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 și pentru o mai bună eficiență, este bine să se adopte dispoziții generale suplimentare referitoare la controalele și inspecțiile la fața locului efectuate de Comisie și care nu afectează aplicarea normelor comunitare sectoriale menționate la articolul 9 alineatul (2) din respectivul regulament;

(7)

întrucât punerea în aplicare a dispozițiilor acestui regulament depinde de identificarea obiectivelor care justifică aplicarea, mai ales atunci când, datorită dimensiunilor fraudei - care nu este limitată la un singur stat și care deseori implică o filieră organizată, sau atunci când, datorită naturii speciale a situației unui stat membru și datorită dimensiunilor daunelor aduse intereselor financiare ale Comunității sau credibilității Uniunii, aceste obiective nu pot fi realizate în întregime numai de către statele membre și, prin urmare, pot fi mai bine îndeplinite la nivel comunitar;

(8)

întrucât controalele și inspecțiile la fața locului nu pot depăși limitele necesare pentru a asigura aplicarea corectă a dreptului comunitar;

(9)

întrucât acestea trebuie să fie efectuate fără a aduce atingere dispozițiilor aplicabile în fiecare stat membru în ceea ce privește protejarea intereselor esențiale ale securității statului;

(10)

întrucât, în conformitate cu principiul cooperării sincere a Comunității, exprimat ca atare în articolul 5 din Tratatul CE, și în lumina jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, este important ca administrațiile statelor membre și departamentele Comisiei să coopereze efectiv și să se sprijine reciproc în pregătirea și efectuarea controalelor și inspecțiilor la fața locului;

(11)

întrucât este necesar să se definească condițiile în care inspectorii Comisiei își exercită atribuțiile;

(12)

întrucât aceste controale și inspecții la fața locului sunt efectuate în conformitate cu drepturile fundamentale ale persoanelor vizate și cu normele referitoare la secretul profesional și protecția datelor personale; întrucât, în acest sens, este importantă asigurarea Comisiei că inspectorii săi îndeplinesc cerințele comunitare și naționale privind protecția datelor personale, în special pe cele stabilite în Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor în ceea ce privește prelucrarea datelor personale și privind libera circulație a acestor date (5);

(13)

întrucât, pentru ca acțiunea de combatere a fraudei și a abaterilor să fie eficientă, Comisia trebuie să efectueze inspecții la sediile acelor agenți economici care ar putea fi implicați, direct sau indirect, în abaterea în cauză, precum și la sediile altor agenți economici care ar putea fi interesați de această abatere; întrucât, în cazul aplicării prezentului regulament, Comisia trebuie să se asigure că acești agenți economici nu sunt supuși simultan, cu privire la aceleași acte, unor controale și inspecții similare efectuate de Comisie sau de statele membre în temeiul normelor comunitare sectoriale sau al dreptului intern;

(14)

întrucât inspectorii Comisiei trebuie să aibă acces la toate informațiile privind tranzacțiile vizate în aceeași măsură ca și inspectorii administrativi naționali; întrucât rapoartele inspectorilor Comisiei, semnate, dacă este cazul, de către inspectorii naționali, trebuie să fie redactate luând în considerare cerințele procedurale stabilite în legislația statului membru în cauză; întrucât acestea trebuie să fie admise ca probă în acțiunile administrative și judecătorești din statul membru dacă este necesar ca să fie folosite și să aibă o valoare identică cu rapoartele întocmite de către inspectorii administrativi naționali;

(15)

întrucât, în cazul în care există riscul ca probele să dispară sau dacă agenții economici se opun controalelor și inspecțiilor la fața locului din partea Comisiei, revine statelor membre atribuția de a lua măsurile preventive sau de punere în aplicare necesare în conformitate cu legislația acestor state;

(16)

întrucât prezentul regulament nu afectează nici atribuțiile statelor membre în ceea ce privește urmărirea penală a infracțiunilor și nici normele de asistență reciprocă între statele membre în materie penală;

(17)

întrucât Tratatele nu prevăd alte atribuții pentru adoptarea prezentului regulament decât cele prevăzute la articolul 235 din Tratatul CE și articolul 203 din Tratatul Euratom,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Prezentul regulament stabilește dispozițiile generale suplimentare în sensul articolului 10 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 care sunt aplicabile controalelor și inspecțiilor administrative la fața locului efectuate de Comisie în scopul protejării intereselor financiare ale Comunităților împotriva abaterilor după cum sunt definite la articolul 1 alineatul (2) din respectivul regulament.

Fără a aduce atingere normelor comunitare sectoriale, prezentul regulament se aplică tuturor domeniilor de activitate ale Comunității.

Prezentul regulament nu afectează atribuțiile statelor membre în ceea ce privește urmărirea penală a infracțiunilor sau normele de asistență reciprocă între statele membre în materie penală.

Articolul 2

În temeiul prezentului regulament, Comisia poate efectua controale și inspecții la fața locului:

pentru depistarea abaterilor grave sau transnaționale, a abaterilor care pot implica agenți economici care își desfășoară activitatea în mai multe state membre sau

când, pentru a depista abaterile, situația dintr-un stat membru necesită întărirea controalelor și a inspecțiilor în anumite cazuri în scopul îmbunătățirii eficienței protecției intereselor financiare și pentru a asigura astfel un nivel echivalent de protecție în cadrul Comunității sau

la cererea statului membru în cauză.

Articolul 3

Atunci când Comisia decide să efectueze controale și inspecții la fața locului în temeiul prezentului regulament, ea trebuie să se asigure că nu se efectuează în același timp controale și inspecții similare privind aceleași fapte ale agenților economici vizați, în temeiul normelor comunitare sectoriale.

În plus, Comisia ia în considerare inspecțiile în curs de efectuare sau cele deja efectuate cu privire la aceleași fapte ale agenților economici vizați de către statul membru în temeiul legislației sale.

Articolul 4

Controalele și inspecțiile la fața locului sunt pregătite și efectuate de către Comisie în strânsă cooperare cu autoritățile competente ale statului membru în cauză, care este notificat în timp util cu privire la obiectul, scopul și temeiul legal al controalelor și inspecțiilor, astfel încât să poată oferi orice ajutor care se dovedește necesar. În acest scop, oficialii statului membru pot participa la controalele și inspecțiile la fața locului.

În plus, dacă statul membru în cauză dorește aceasta, controalele și inspecțiile la fața locului pot fi efectuate în comun de către Comisie și autoritățile competente ale statului membru.

Articolul 5

Controalele și inspecțiile la fața locului sunt efectuate de către Comisie asupra agenților economici cărora le pot fi aplicate măsuri administrative și sancțiuni în temeiul articolului 7 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95, când există motive de a crede că au fost comise abateri.

Pentru a facilita efectuarea unor astfel de controale și inspecții de către Comisie, agenții economici trebuie să permită accesul la sedii, terenuri, mijloace de transport sau alte spații folosite în scopuri economice.

Când este strict necesar să se stabilească existența unei abateri, Comisia poate efectua controale și inspecții la fața locului asupra altor agenți economici vizați, pentru a avea acces la informații pertinente deținute de către aceștia, privind faptele pentru care se efectuează controalele și inspecțiile la fața locului.

Articolul 6

(1)   Controalele și inspecțiile la fața locului sunt efectuate sub autoritatea și răspunderea Comisiei de către oficialii săi sau alți funcționari, împuterniciți în mod corespunzător, numiți în continuare „inspectori ai Comisiei”. Pot asista la asemenea controale și inspecții persoane puse la dispoziția Comisiei în calitate de experți naționali detașați de către statele membre.

Inspectorii Comisiei își exercită atribuțiile în baza unei autorizații scrise care le atestă identitatea și poziția, împreună cu un document care indică obiectul și scopul controlului sau inspecției la fața locului.

În funcție de dreptul comunitar aplicabil, aceștia trebuie să se conformeze regulilor de procedură stabilite de către statul membru în cauză.

(2)   Cu acordul statului membru în cauză, Comisia poate cere sprijinul oficialilor din alte state membre, cu rol de observatori, și poate apela la organisme externe care acționează sub responsabilitatea acesteia pentru a-i furniza asistență tehnică.

Comisia se asigură că oficialii și organismele sus-menționate garantează competența tehnică, independența și respectarea secretului profesional.

Articolul 7

(1)   Inspectorii Comisiei trebuie să aibă acces, în aceleași condiții ca și inspectorii administrativi naționali și în conformitate cu legislația națională, la toate informațiile și documentația privind operațiunile vizate, necesare pentru buna desfășurare a controalelor și inspecțiilor la fața locului. Ei pot să se folosească de aceleași facilități de inspecție ca și inspectorii administrativi naționali și, în special, pot să copieze documentele relevante.

Controalele și inspecțiile la fața locului pot avea în vedere, în special:

registre profesionale și documente ca de exemplu facturi, liste de prevederi și condiții, fluturași de plată, declarații asupra materialelor folosite și asupra lucrărilor realizate, precum și extrase bancare ale agenților economici;

date stocate pe calculatoare;

sisteme și metode de producție, ambalare și expediție;

controale fizice referitoare la natura și cantitatea bunurilor sau a operațiunilor îndeplinite;

prelevarea și verificarea de eșantioane;

progresul lucrărilor și investițiilor pentru care a fost asigurată finanțarea, și modul în care au fost folosite investițiile făcute;

documente bugetare și contabile;

aplicarea tehnică și financiară a proiectelor subvenționate.

(2)   Dacă este cazul, la cererea Comisiei, statele membre iau măsuri de precauție în conformitate cu legislația națională, în special pentru a conserva dovezile.

Articolul 8

(1)   Informațiile comunicate sau dobândite sub orice formă în temeiul prezentului regulament intră sub incidența secretului profesional și sunt protejate în același fel în care informațiile similare sunt protejate de legislația națională a statului membru care le-a primit, precum și de către dispozițiile corespunzătoare aplicabile instituțiilor comunitare.

Astfel de informații nu pot fi comunicate altor persoane decât cele din cadrul instituțiilor Comunității sau din statele membre care trebuie să le cunoască datorită funcțiilor deținute, și nici nu pot fi folosite de către instituțiile Comunității în alte scopuri decât pentru a asigura protecția efectivă a intereselor financiare ale Comunităților în toate statele membre. Atunci când un stat membru intenționează să folosească în alte scopuri informațiile obținute de către oficialii care au participat ca observatori sub autoritatea sa, în conformitate cu articolul 6 alineatul (2), la controalele și inspecțiile la fața locului, el trebuie să obțină acordul statului membru de unde a fost obținută informația.

(2)   În cel mai scurt timp posibil, Comisia semnalează autorității competente din statul în care a fost efectuat un control sau o inspecție la fața locului orice fapt sau suspiciune privind o abatere și despre care a luat cunoștință cu ocazia controlului sau inspecției respective. Indiferent de situație, Comisia trebuie să înștiințeze autoritatea sus-menționată cu privire la rezultatele acestor controale și inspecții.

(3)   Inspectorii Comisiei se asigură că la întocmirea rapoartelor se iau în considerare cerințele procedurale prevăzute de legislația națională a statului membru în cauză. Documentele justificative concrete prevăzute la articolul 7 sunt anexate respectivelor rapoarte. Rapoartele astfel pregătite constituie o dovadă admisibilă în acțiunile administrative sau judecătorești din statul membru dacă folosirea lor se dovedește a fi necesară, în același mod și în aceleași condiții ca și rapoartele administrative întocmite de către inspectorii administrativi naționali. Acestea sunt supuse acelorași reguli de evaluare ca și cele aplicabile rapoartelor administrative întocmite de către inspectorii administrativi naționali și au o valoare identică cu acestea. Dacă o inspecție este efectuată în comun, în baza celui de-al doilea paragraf al articolului 4, inspectorii naționali care au luat parte la operațiune contrasemnează raportul întocmit de către inspectorii Comisiei.

(4)   Comisia se asigură că, în aplicarea prezentului regulament, inspectorii săi respectă dispozițiile comunitare și naționale privind protecția datelor personale, în special pe cele stabilite în Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului.

(5)   Atunci când se desfășoară controale sau inspecții la fața locului în afara teritoriului Comunității, rapoartele se întocmesc de către inspectorii Comisiei astfel încât acestea să poată constitui dovezi admisibile în acțiunile administrative sau judecătorești din statul membru în care folosirea lor se dovedește a fi necesară.

Articolul 9

Atunci când agenții economici prevăzuți la articolul 5 se opun controlului sau inspecției la fața locului, statul membru în cauză, acționând în conformitate cu normele de drept intern, oferă inspectorilor Comisiei asistența de care au nevoie pentru a-și îndeplini obligațiile privind efectuarea controlului sau inspecției la fața locului.

Statul membru trebuie să ia toate măsurile necesare în conformitate cu legislația națională.

Articolul 10

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Se aplică de la 1 ianuarie 1997.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 11 noiembrie 1996.

Pentru Consiliu

Președintele

R. QUINN


(1)  JO C 84, 21.3.1996, p. 10.

(2)  JO C 166, 10.6.1996, p. 102 și Avizul emis la 23 octombrie 1996 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(3)  JO L 312, 23.12.1995, p. 1.

(4)  JO C 316, 27.11.1995, p. 48.

(5)  JO L 281, 23.11.1995, p. 31.