02018R1976 — RO — 15.11.2021 — 002.001


Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.

►B

▼M1

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2018/1976 AL COMISIEI

din 14 decembrie 2018

de stabilire a normelor detaliate pentru operarea planoarelor, precum și pentru acordarea de licențe de echipaj de zbor pentru planoare în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1139 al Parlamentului European și al Consiliului

▼B

(JO L 326 20.12.2018, p. 64)

Astfel cum a fost modificat prin:

 

 

Jurnalul Oficial

  NR.

Pagina

Data

►M1

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/358 AL COMISIEI din 4 martie 2020

  L 67

57

5.3.2020

 M2

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2021/1874 AL COMISIEI din 25 octombrie 2021

  L 378

4

26.10.2021




▼B

▼M1

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2018/1976 AL COMISIEI

din 14 decembrie 2018

de stabilire a normelor detaliate pentru operarea planoarelor, precum și pentru acordarea de licențe de echipaj de zbor pentru planoare în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1139 al Parlamentului European și al Consiliului

▼B



Articolul 1

Obiect și domeniu de aplicare

▼M1

(1)  
Prezentul regulament stabilește norme detaliate aplicabile operațiunilor aeriene cu planoare, precum și eliberării și menținerii licențelor de pilot pentru planoare și a calificărilor, privilegiilor și certificatelor asociate, în cazul în care aceste aeronave îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 2 alineatul (1) litera (b) subpunctele (i) și (ii) din Regulamentul (UE) 2018/1139.

▼B

Articolul 2

Definiții

▼M1

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții și, cu excepția cazului în care se prevede altfel la prezentul articol, definițiile de la articolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1178/2011:

▼B

1. 

„planor” înseamnă o aeronavă mai grea decât aerul care este susținută în zbor de reacția dinamică a aerului asupra suprafețelor portante fixe și al cărei zbor liber nu depinde de un motor;

2. 

„motor” înseamnă un dispozitiv utilizat sau destinat a fi utilizat pentru propulsia planoarelor motorizate;

3. 

„planor motorizat” înseamnă un planor echipat cu unul sau mai multe motoare, care, cu motorul sau motoarele scoase din funcțiune, are caracteristicile unui planor;

4. 

„operare comercială” înseamnă orice operare a unui planor, în schimbul unei remunerații sau al altor contraprestații, care este la dispoziția publicului sau care, atunci când nu este la dispoziția publicului, face obiectul unui contract între un operator și un client, acesta din urmă neexercitând niciun control asupra operatorului;

5. 

„zbor de competiție” înseamnă orice operațiune aeriană cu un planor efectuată în scopul participării la întreceri sau competiții aeriene, inclusiv practica făcută pentru o astfel de operațiune și efectuarea de zboruri spre și dinspre întrecerile sau competițiile aeriene;

6. 

„demonstrație de zbor” înseamnă orice operațiune aeriană cu un planor efectuată în scop demonstrativ sau de divertisment cu ocazia unui eveniment anunțat în prealabil și deschis publicului, inclusiv practica făcută pentru o astfel de operațiune și efectuarea de zboruri spre și dinspre evenimentul anunțat în prealabil;

7. 

„zbor introductiv” înseamnă orice operațiune aeriană efectuată cu un planor efectuată în schimbul unei remunerații sau al altor contraprestații, constând într-un tur aerian de scurtă durată cu scopul de a atrage noi stagiari sau noi membri, efectuat fie de o organizație de pregătire aprobată menționată la articolul 10a din Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 al Comisiei ( 1 ), fie de o organizație creată cu scopul de a promova sporturile aeriene sau aviația de agrement;

8. 

„zbor acrobatic” înseamnă o manevră intenționată care presupune o schimbare bruscă a atitudinii planorului, o atitudine neobișnuită sau o accelerare neobișnuită, care nu este necesară în condiții normale de zbor sau pentru instruirea în vederea obținerii de licențe, certificate sau calificări diferite de calificarea de zbor acrobatic;

9. 

„sediu principal de activitate” înseamnă sediul central sau sediul social al operatorului unui planor, în care se exercită principalele funcții financiare și de control operațional al activităților menționate în prezentul regulament;

▼M1

10. 

„acord de închiriere fără echipaj” înseamnă un acord între întreprinderi, în temeiul căruia planorul este operat sub responsabilitatea locatarului;

▼M1

11. 

„licență națională” înseamnă o licență de pilot eliberată de un stat membru în conformitate cu legislația națională înainte de data aplicării anexei III (partea SFCL) la prezentul regulament sau a anexei I (partea FCL) la Regulamentul (UE) nr. 1178/2011;

12. 

„licență conformă cu partea SFCL” înseamnă o licență de echipaj de zbor care respectă cerințele din anexa III (partea SFCL) la prezentul regulament;

13. 

„raport de conversie” înseamnă un raport pe baza căruia o licență se poate converti într-o licență conformă cu partea SFCL.

▼B

Articolul 3

Operațiunile aeriene

(1)  
Operatorii de planoare operează planoarele în conformitate cu cerințele stabilite în anexa II.

Primul paragraf nu se aplică organizațiilor de proiectare sau de producție care respectă dispozițiile de la articolul 8 și, respectiv, de la articolul 9 din Regulamentul (UE) nr. 748/2012 al Comisiei ( 2 ) și care operează planorul, în sfera privilegiilor lor, în scopul introducerii sau al modificării tipurilor de planoare.

(2)  
În conformitate cu articolul 30 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) 2018/1139, operatorii de planoare pot efectua operațiuni comerciale numai după ce au declarat autorității competente că dispun de capacitatea și de mijloacele necesare pentru a-și îndeplini responsabilitățile asociate operării planorului.

Primul paragraf nu se aplică următoarelor operațiuni cu planoare:

(a) 

operațiuni ale căror costuri sunt partajate, cu condiția ca persoanele de la bord să partajeze costurile directe ale zborului planorului și o parte proporțională din costurile anuale suportate pentru depozitarea, asigurarea și întreținerea planorului;

(b) 

zboruri de competiție sau demonstrații de zbor, cu condiția ca remunerația sau orice alte contraprestații pentru respectivele zboruri să se limiteze la recuperarea costurilor directe ale zborului planorului și a unei părți proporționale din costurile anuale suportate pentru depozitarea, asigurarea și întreținerea planorului și cu condiția ca premiile câștigate să nu depășească valoarea precizată de autoritatea competentă;

(c) 

zboruri introductive, zboruri pentru lansări cu parașuta, remorcări de planoare sau zboruri acrobatice efectuate fie de o organizație de pregătire cu sediul principal de activitate într-un stat membru și menționată la articolul 10a din Regulamentul (UE) nr. 1178/2011, fie de o organizație creată cu scopul de a promova sporturile aeriene sau aviația de agrement, cu condiția ca organizația respectivă să opereze planorul pe baza dreptului de proprietate sau pe baza unui acord de închiriere fără echipaj, ca zborul să nu genereze profituri distribuite în afara organizației, precum și ca astfel de zboruri să reprezinte doar o activitate marginală a organizației;

(d) 

zboruri de pregătire, efectuate de o organizație de pregătire cu sediul principal de activitate într-un stat membru și menționată la articolul 10a din Regulamentul (UE) nr. 1178/2011.

▼M1

Articolul 3a

Licențele de pilot și certificatele medicale

(1)  
Fără a se aduce atingere Regulamentului delegat (UE) al Comisiei ( 3 ), piloții aeronavelor menționate la articolul 1 alineatul (1) din prezentul regulament trebuie să respecte cerințele tehnice și procedurile administrative prevăzute în anexa III (partea SFCL) la prezentul regulament și în anexa IV (partea MED) la Regulamentul (UE) nr. 1178/2011.
(2)  
Ca excepție în ceea ce privește privilegiile titularilor de licențe, definite în anexa III (partea SFCL) la prezentul regulament, titularii unor astfel de licențe pot efectua zborurile menționate la articolul 3 alineatul (2) literele (a)-(d) fără a se conforma punctului SFCL.115 litera (a) punctul 3 din anexa III (partea SFCL) la prezentul regulament.
(3)  

Un stat membru poate autoriza elevii piloți care urmează un curs de pregătire pentru licența de pilot de planoare (SPL) să exercite privilegii limitate fără supraveghere înainte ca aceștia să îndeplinească toate cerințele necesare pentru eliberarea unei SPL în conformitate cu anexa III (partea SFCL) la prezentul regulament, sub rezerva îndeplinirii tuturor condițiilor următoare:

(a) 

sfera privilegiilor acordate să se bazeze pe o evaluare a riscurilor în materie de siguranță efectuată de statul membru, ținând seama de gradul de pregătire necesar pentru atingerea nivelului vizat de competență al pilotului;

(b) 

privilegiile să se limiteze la următoarele:

(i) 

întregul teritoriu sau o parte a teritoriului național al statului membru care acordă autorizația și

(ii) 

planoarele înmatriculate în statul membru care acordă autorizația;

(c) 

titularul unei autorizații care solicită eliberarea unei SPL să primească credite pentru pregătirea efectuată pe baza unei recomandări din partea unei organizații de pregătire aprobate („ATO”) sau a unei organizații de pregătire declarate („DTO”);

(d) 

statul membru să prezinte Comisiei și Agenției Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației („AESA”) rapoarte și evaluări ale riscurilor în materie de siguranță din trei în trei ani;

(e) 

statul membru să monitorizeze utilizarea autorizațiilor eliberate în temeiul prezentului alineat pentru a asigura un nivel acceptabil de siguranță a aviației și să ia măsurile corespunzătoare în cazul în care identifică un risc sporit în materie de siguranță sau orice probleme de siguranță.

Articolul 3b

Licențele de pilot existente și certificatele medicale naționale

(1)  
Licențele conforme cu partea FCL pentru planoare și privilegiile, calificările și certificatele asociate eliberate de un stat membru înainte de data aplicării prezentului regulament se consideră a fi fost eliberate în conformitate cu prezentul regulament. Statele membre înlocuiesc licențele respective cu licențe care respectă formatul prevăzut în anexa VI (partea ARA) la Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 atunci când eliberează din nou licențe din motive administrative sau la cererea titularilor de licențe.
(2)  

Atunci când eliberează din nou licențele și privilegiile, calificările și certificatele asociate în conformitate cu alineatul (1), statul membru, după caz:

(a) 

transferă în noul format de licență toate privilegiile atestate deja în licențele conforme cu partea FCL;

(b) 

convertește calificările de zbor acrobatic eliberate în conformitate cu punctul FCL.800 din anexa I (partea FCL) la Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 în privilegii de zbor acrobatic nivel avansat în conformitate cu punctul SFCL.200 litera (c) din anexa III (partea SFCL) la prezentul regulament;

(c) 

înscrie în carnetul de zbor al pilotului data de expirare a unui certificat de instructor de zbor asociat unei licențe conforme cu partea FCL sau eliberează un document echivalent. După data de expirare, piloții respectivi pot exercita privilegii de instructor numai dacă respectă dispozițiile de la punctul SFCL.360 din anexa III (partea SFCL) la prezentul regulament.

(3)  
Până la 8 aprilie 2021, titularilor de licențe naționale pentru planoare eliberate de un stat membru înainte de data aplicării anexei III (partea SFCL) la prezentul regulament li se permite exercitarea în continuare a privilegiilor asociate licențelor pe care le dețin. Până la data menționată, statele membre convertesc licențele respective în licențe conforme cu partea SFCL și în calificări, privilegii și certificate asociate, în conformitate cu elementele stabilite într-un raport de conversie care respectă cerințele de la articolul 4 alineatele (4) și (5) din Regulamentul (UE) nr. 1178/2011.
(4)  
Certificatele medicale naționale pentru piloți asociate unei licențe specificate la alineatul (2) și eliberate de un stat membru înainte de data aplicării anexei III (partea SFCL) la prezentul regulament rămân valabile până la data următoarei lor revalidări sau până la 8 aprilie 2021, luându-se în considerare data care survine prima în ordine cronologică. Revalidarea respectivelor certificate medicale trebuie să respecte cerințele din anexa IV (partea MED) la Regulamentul (UE) nr. 1178/2011.

Articolul 3c

Credite pentru pregătirea începută înainte de data aplicării prezentului regulament

(1)  
În ceea ce privește eliberarea licențelor conforme cu partea SFCL și a privilegiilor, a calificărilor sau a certificatelor asociate în conformitate cu anexa III (partea SFCL) la prezentul regulament, se consideră că pregătirea începută înainte de data aplicării prezentului regulament în conformitate cu anexa I (partea FCL) la Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 respectă cerințele prezentului regulament.
(2)  
Pregătirea care a început înainte de data aplicării prezentului regulament sau a anexei I (partea FCL) la Regulamentul (UE) nr. 1178/2011, în conformitate cu anexa 1 la Convenția de la Chicago, se creditează în scopul eliberării licențelor conforme cu partea SFCL pe baza unui raport de creditare întocmit de statul membru în cauză în consultare cu AESA.
(3)  
Raportul de creditare menționat la alineatul (2) trebuie să descrie domeniul de pregătire, să precizeze pentru care dintre cerințele din partea SFCL se acordă creditul și, dacă este cazul, care sunt cerințele pe care solicitanții trebuie să le îndeplinească pentru a li se elibera o licență conformă cu partea SFCL. Raportul trebuie să conțină copii ale tuturor documentelor necesare pentru a atesta domeniul de pregătire, precum și copii ale reglementărilor și procedurilor naționale în conformitate cu care s-a demarat pregătirea.

Articolul 3d

Organizațiile de pregătire

(1)  
Organizațiile de pregătire în vederea obținerii licențelor de pilot menționate la articolul 1 alineatul (1) din prezentul regulament trebuie să respecte cerințele de la articolul 10a din Regulamentul (UE) nr. 1178/2011.
(2)  

Organizațiile de pregătire menționate la alineatul (1) care dețin o aprobare eliberată în conformitate cu anexa VII (partea ORA) la Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 sau care au depus o declarație în conformitate cu anexa VIII (partea DTO) la Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 înainte de data aplicării prezentului regulament își adaptează programele de pregătire, dacă este necesar, până la 8 aprilie 2021 cel târziu.

▼B

Articolul 4

Intrarea în vigoare și aplicarea

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 9 iulie 2019.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.




ANEXA I

DEFINIȚII

[PARTEA DEF]

▼M1

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții și, cu excepția cazului în care termenii sunt definiți altfel în prezenta anexă, definițiile de la articolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 al Comisiei, precum și de la punctul FCL.010 din anexa I (partea FCL) la respectivul regulament:

▼B

1. 

„mijloace acceptabile de conformare (AMC)” înseamnă standarde fără caracter obligatoriu adoptate de agenție pentru a exemplifica mijloacele prin care se asigură conformarea cu Regulamentul (UE) 2018/1139 și cu actele sale delegate și de punere în aplicare;

2. 

„mijloace alternative de conformare (AltMoC)” înseamnă acele mijloace care propun o alternativă la un AMC existent sau acelea care propun noi mijloace de asigurare a conformării cu Regulamentul (UE) 2018/1139 și cu actele sale delegate și de punere în aplicare, pentru care agenția nu a adoptat niciun AMC asociat;

3. 

„pilot comandant” (PIC) înseamnă pilotul desemnat ca fiind la comandă și responsabil cu derularea în siguranță a zborului;

4. 

„manualul de zbor al aeronavei (AFM)” înseamnă documentul care conține limitările de operare aplicabile și aprobate și informații cu privire la planor;

5. 

„substanțe psihoactive” înseamnă alcool, opioide, canabinoide, sedative și hipnotice, cocaină, alți psihostimulanți, halucinogeni și solvenți volatili, fiind excluse cafeina și tutunul;

6. 

„faze critice ale zborului” înseamnă rularea la decolare, traiectoria de decolare, apropierea finală, apropierea întreruptă, aterizarea, inclusiv rularea după aterizare, și orice alte faze ale unui zbor pe care pilotul comandant le identifică drept critice pentru operarea în siguranță a planorului;

7. 

„loc de operare” înseamnă un loc, altul decât un aerodrom, selectat de pilotul comandant sau de operator pentru aterizare sau decolare;

8. 

„membru al echipajului” înseamnă o persoană desemnată de un operator să exercite atribuții la bordul unui planor, sub autoritatea pilotului comandant atunci când respectiva persoană nu este chiar pilotul comandant;

9. 

„documentație de zbor în format electronic (Electronic Flight Bag – EFB)” înseamnă un sistem electronic de informații, compus din echipamente și aplicații pentru echipajul de zbor, care permite stocarea, actualizarea, afișarea și prelucrarea funcțiilor EFB în vederea sprijinirii executării operațiunilor sau a atribuțiilor de zbor;

10. 

„bunuri periculoase” înseamnă articole sau substanțe care pot reprezenta un risc pentru sănătate, siguranță, bunurile materiale sau mediu și care se regăsesc în lista cu bunuri periculoase din instrucțiunile tehnice sau care sunt clasificate conform acestor instrucțiuni;

11. 

„instrucțiuni tehnice” înseamnă cea mai recentă ediție în vigoare a „Instrucțiunilor tehnice privind siguranța transportului aerian al bunurilor periculoase”, inclusiv suplimentul și orice alt addendum, publicate de Organizația Aviației Civile Internaționale în documentul 9284-AN/905;

12. 

„operațiune specializată cu planoare” înseamnă orice operațiune, comercială sau necomercială, cu un planor al cărei scop principal nu este asociat cu operațiuni sportive și de agrement obișnuite, ci cu operațiuni cu parașuta, zboruri pentru transmiterea știrilor, zboruri pentru televiziune sau film, demonstrații de zbor sau activități specializate similare;

▼M1

13. 

„noapte” înseamnă perioada dintre sfârșitul crepusculului civil și începutul răsăritului civil. Crepusculul civil se încheie seara când centrul discului soarelui este cu șase grade sub orizont, iar răsăritul civil începe dimineața când centrul discului soarelui este cu șase grade sub orizont;

▼M1

14. 

„test de îndemânare” înseamnă demonstrarea abilităților în vederea obținerii unei licențe sau a unei calificări sau în vederea extinderii unui privilegiu, inclusiv examinări orale, după caz;

15. 

„evaluarea competenței” înseamnă demonstrarea abilităților, a cunoștințelor și a atitudinii în vederea eliberării inițiale, a revalidării sau a reînnoirii unui certificat de instructor sau de examinator;

16. 

„timp de zbor” înseamnă:

(a) 

pentru planoare cu autolansare și pentru motoplanoare de agreement, timpul total de la momentul punerii în mișcare a aeronavei cu scopul de a decola până la momentul în care aceasta se oprește la sfârșitul zborului;

(b) 

pentru planoare, timpul total de la momentul în care planorul începe rulajul la sol în procesul de decolare până la momentul în care planorul se oprește la sfârșitul zborului;

17. 

„verificarea competenței” înseamnă demonstrarea abilităților în scopul respectării cerințelor privind experiența recentă prevăzute în prezentul regulament, inclusiv examinări orale, după caz;

18. 

„zbor în simplă comandă” înseamnă un zbor în care un elev pilot este unicul ocupant al unei aeronave;

19. 

„zbor în raid” înseamnă un zbor în afara razei vizuale sau în afara distanței definite de autoritatea competentă față de suprafața de plecare utilizând procedurile standard de navigație.

▼B




ANEXA II

OPERAȚIUNI AERIENE CU PLANOARE

[PARTEA SAO]

SUBPARTEA GEN

CERINȚE GENERALE

SAO.GEN.100 Domeniul de aplicare

În conformitate cu articolul 3, prezenta subparte stabilește cerințele care trebuie îndeplinite de orice operator de planoare, cu excepția organizațiilor de proiectare sau de producție menționate la articolul 3 alineatul (1) al doilea paragraf.

SAO.GEN.105 Autoritatea competentă

Autoritatea competentă este autoritatea desemnată de statul membru în care operatorul își are sediul principal de activitate sau, dacă operatorul nu are un sediu principal de activitate, a locului în care operatorul este stabilit sau își are reședința. Autoritatea respectivă face obiectul cerințelor prevăzute la articolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 965/2012, în conformitate cu articolul 1 alineatul (7) din regulamentul respectiv.

SAO.GEN.110 Demonstrarea conformării

(a) 

La solicitarea autorității competente care verifică continuitatea conformării operatorului în conformitate cu punctul ARO.GEN.300 litera (a) punctul 2 din anexa II la Regulamentul (UE) nr. 965/2012, un operator trebuie să demonstreze conformarea cu cerințele esențiale stabilite în anexa V la Regulamentul (UE) 2018/1139 și cu cerințele din prezentul regulament.

(b) 

Pentru a demonstra această conformare, operatorul poate să recurgă la următoarele mijloace:

1. 

mijloace acceptabile de conformare (AMC);

2. 

mijloace alternative de conformare (AltMoC).

SAO.GEN.115 Zborurile introductive

Zborurile introductive:

(a) 

se efectuează în conformitate cu regulile de zbor la vedere (VFR) pe timp de zi; și

(b) 

sunt supravegheate, în ceea ce privește siguranța lor, de către o persoană nominalizată de organizația care răspunde de zborurile introductive.

SAO.GEN.120 Reacția imediată la o problemă de siguranță

Operatorul pune în aplicare:

(a) 

măsurile de siguranță dispuse de autoritatea competentă în conformitate cu punctul ARO.GEN.135 litera (c) din anexa II la Regulamentul (UE) nr. 965/2012; și

(b) 

directivele de navigabilitate și alte informații obligatorii emise de agenție în conformitate cu articolul 77 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul (UE) 2018/1139.

▼M1

SAO.GEN.125 Desemnarea pilotului comandant

Operatorul trebuie să desemneze un pilot comandant care să fie calificat pentru a acționa ca pilot comandant în conformitate cu anexa III la prezentul regulament.

▼B

SAO.GEN.130 Responsabilitățile pilotului comandant

Pilotul comandant:

(a) 

răspunde de siguranța planorului și a oricărei persoane de la bord în timpul operațiunilor cu planorul;

(b) 

răspunde de inițierea, continuarea sau încheierea unui zbor din motive de siguranță;

(c) 

se asigură că se respectă toate procedurile operaționale și listele de verificare aplicabile;

(d) 

nu inițiază un zbor decât în cazul în care s-a asigurat că sunt respectate toate cerințele operaționale, după cum urmează:

1. 

planorul îndeplinește condițiile de navigabilitate;

2. 

planorul este înmatriculat în mod corespunzător;

3. 

instrumentele și echipamentele necesare pentru executarea zborului sunt transportate la bordul planorului și sunt funcționale;

4. 

masa planorului și poziția centrului său de greutate permit efectuarea zborului în limitele prescrise de manualul de zbor al aeronavei (AFM);

5. 

toate echipamentele și bagajele sunt încărcate și asigurate corespunzător și nu împiedică o evacuare de urgență; și

6. 

limitările de operare a planorului, așa cum sunt specificate în AFM, nu vor fi depășite în niciun moment al zborului;

(e) 

se asigură că s-a efectuat inspecția înainte de zbor, astfel cum se specifică în AFM;

(f) 

nu exercită atribuții la bordul unui planor într-una dintre situațiile următoare:

1. 

atunci când se află în incapacitatea de a-și exercita atribuțiile din orice cauză, inclusiv vătămare corporală, boală, medicație, oboseală sau efectele unei substanțe psihoactive, sau atunci când se simte inapt(ă) din alte motive;

2. 

dacă nu sunt îndeplinite cerințele medicale aplicabile;

(g) 

refuză transportul sau debarcă orice persoană sau bagaj care poate reprezenta un pericol potențial pentru siguranța planorului sau a oricărei persoane transportate la bord;

(h) 

nu permite transportul în planor al niciunei persoane care pare să se afle sub influența substanțelor psihoactive, în măsura în care ar putea fi pusă în pericol siguranța planorului sau a persoanelor de la bord;

(i) 

se asigură că, în timpul fazelor critice ale zborului sau ori de câte ori se consideră necesar din motive de siguranță, toate persoanele aflate la bord stau așezate și au centurile de siguranță cuplate;

(j) 

în timpul zborului:

1. 

își păstrează centura de siguranță cuplată; și

2. 

rămâne în permanență la comanda planorului, cu excepția cazului în care un alt pilot preia comenzile;

(k) 

într-o situație de urgență care necesită decizii și acțiuni imediate, ia orice măsură pe care o consideră necesară în circumstanțele respective. În astfel de cazuri, pilotul comandant se poate abate de la norme, metode și proceduri operaționale în măsura în care este necesar din motive de siguranță;

(l) 

nu continuă un zbor dincolo de cel mai apropiat aerodrom sau loc de operare cu condiții meteorologice admisibile, în cazul în care capacitatea sa de exercitare a atribuțiilor este semnificativ redusă din cauza unei boli, a oboselii sau a lipsei de oxigen sau din orice altă cauză;

(m) 

înregistrează datele de utilizare și toate defecțiunile cunoscute sau suspectate ale planorului în jurnalul tehnic al aeronavei sau în jurnalul de bord al acesteia la terminarea zborului sau a seriei de zboruri;

(n) 

înștiințează fără întârziere autoritatea de investigații pentru siguranța aviației din statul pe teritoriul căruia a avut loc evenimentul și serviciile de urgență ale statului respectiv, prin cele mai rapide mijloace disponibile, despre orice accident sau incident grav în care este implicat planorul;

(o) 

prezintă fără întârziere autorității competente un raport în cazul unui act de intervenție ilicită și informează autoritatea locală desemnată de statul pe teritoriul căruia a avut loc intervenția ilicită; și

(p) 

raportează fără întârziere către unitatea de servicii de trafic aerian (ATS) corespunzătoare orice condiții meteorologice sau de zbor periculoase întâlnite, de natură să afecteze siguranța altor aeronave.

SAO.GEN.135 Responsabilitățile membrilor echipajului

(a) 

Orice membru al echipajului este responsabil de executarea corespunzătoare a atribuțiilor sale legate de operarea planorului.

(b) 

Niciun membru al echipajului nu este autorizat să exercite atribuții la bordul unui planor atunci când se află în stare de incapacitate din orice cauză, inclusiv vătămare corporală, boală, medicație, oboseală sau efectele unei substanțe psihoactive sau dacă se simte inapt din alte motive.

(c) 

Orice membru al echipajului raportează pilotului comandant:

1. 

orice avarie, defecțiune, funcționare defectuoasă sau defect despre care consideră că poate afecta starea de navigabilitate sau operarea în siguranță a planorului, inclusiv a sistemelor de urgență; precum și

2. 

orice incident.

SAO.GEN.140 Respectarea legilor, a reglementărilor și a procedurilor

(a) 

Pilotul comandant și orice alt membru al echipajului respectă legile, reglementările și procedurile statelor în care se derulează operațiuni.

(b) 

Pilotul comandant trebuie să cunoască legile, reglementările și procedurile relevante pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, prevăzute pentru zonele care urmează să fie traversate, pentru aerodromurile sau locurile de operare care urmează să fie utilizate și pentru facilitățile de navigație aeriană aferente.

SAO.GEN.145 Dispozitive electronice portabile

Pilotul comandant nu permite niciunei persoane să utilizeze la bordul unui planor un dispozitiv electronic portabil (PED), și nici documentație de zbor în format electronic (EFB), care afectează în mod negativ performanțele sistemelor și echipamentelor planorului sau capacitatea de a-l opera.

SAO.GEN.150 Bunuri periculoase

(a) 

Pilotul comandant nu permite niciunei persoane să transporte bunuri periculoase la bord.

(b) 

Se consideră autorizat transportul la bord al unor cantități rezonabile de articole și substanțe care în mod normal sunt clasificate drept bunuri periculoase și care sunt utilizate pentru a facilita siguranța zborului, în cazul în care se recomandă transportul acestora la bordul planorului pentru a se asigura disponibilitatea lor în timp util în scopuri operaționale.

SAO.GEN.155 Documente, manuale și informații care trebuie păstrate la bord

(a) 

Toate documentele, manualele și informațiile următoare, în original sau copii ale acestora, trebuie păstrate la bord în timpul fiecărui zbor:

1. 

manualul de zbor al aeronavei (AFM) sau un document/documente echivalent(e);

2. 

detaliile planului de zbor ATS depus, atunci când sunt necesare în conformitate cu secțiunea 4 din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 923/2012 al Comisiei ( 4 );

3. 

hărți aeronautice actualizate și corespunzătoare pentru zona zborului avut în vedere;

4. 

orice alte documente care pot fi relevante pentru zbor sau care sunt solicitate de statul sau statele implicate în zborul respectiv;

5. 

procedurile și informațiile privind semnalele vizuale care trebuie utilizate de aeronava interceptoare și de aeronava interceptată.

(b) 

În plus, atunci când este necesară o declarație în conformitate cu punctul SAO.DEC.100, se păstrează la bordul fiecărui zbor o copie a acesteia.

(c) 

Atunci când nu sunt păstrate la bord, toate documentele, manualele și informațiile următoare trebuie să rămână disponibile, în original sau în copie, pe aerodrom sau în locul de operare:

1. 

certificatul de înmatriculare;

2. 

certificatul de navigabilitate, inclusiv anexele acestuia;

3. 

certificatul de examinare a navigabilității;

4. 

certificatul de zgomot, în cazul în care s-a eliberat un certificat de zgomot pentru un planor motorizat;

5. 

licența pentru utilizarea frecvențelor radio a aeronavei, în cazul în care planorul este dotat cu echipamente de radiocomunicații în conformitate cu punctul SAO.IDE.130;

6. 

certificatul (certificatele) de asigurare de răspundere civilă față de terți;

7. 

jurnalul de bord sau documentul echivalent.

(d) 

Prin derogare de la literele (a) și (b), documentele, manualele și informațiile specificate la literele respective pot fi păstrate la aerodrom sau la locul de operare pentru zboruri:

1. 

care urmează să rămână în contact vizual cu aerodromul sau cu locul de operare; sau

2. 

care rămân în limitele unei distanțe sau ale unei zone determinate de autoritatea competentă.

(e) 

La cererea autorității competente, pilotul comandant sau operatorul pune la dispoziția autorității respective documentele originale, în termenul precizat de autoritate, care nu poate fi mai mic de 24 de ore.

SAO.GEN.160 Jurnalul de bord

Pentru fiecare zbor sau serie de zboruri, caracteristicile planorului, ale echipajului și ale fiecărei călătorii se înregistrează sub forma unui jurnal de bord al planorului sau a unui document echivalent.

SUBPARTEA OP

PROCEDURI DE OPERARE

SAO.OP.100 Folosirea aerodromurilor și a locurilor de operare

Pilotul comandant utilizează numai aerodromuri și locuri de operare care sunt adecvate tipului de planor și operațiunii în cauză.

SAO.OP.105 Proceduri de reducere a zgomotului – planoare motorizate

Pentru a reduce la minimum efectul zgomotului planorului motorizat, pilotul comandant trebuie să țină seama de procedurile de operare, asigurând în același timp prioritatea siguranței față de reducerea zgomotului.

SAO.OP.110 Instructaje pentru pasageri

Pilotul comandant se asigură că, înainte de zbor sau, atunci când este cazul, în timpul zborului, pasagerul primește un instructaj referitor la procedurile pentru situații normale, anormale și de urgență.

SAO.OP.115 Transportul categoriilor speciale de pasageri

Pilotul comandant se asigură că persoanele care necesită condiții, asistență sau dispozitive speciale atunci când sunt transportate la bordul unui planor sunt transportate în condiții care să asigure siguranța planorului și a oricărei persoane sau a oricărui bun material transportat(e) la bord.

SAO.OP.120 Pregătirea zborului

Înainte de a iniția un zbor, pilotul comandant se asigură că:

(a) 

facilitățile necesare pentru operarea în siguranță a planorului sunt adecvate pentru tipul de operațiune în cadrul căreia urmează să fie efectuat zborul;

(b) 

condițiile meteorologice vor permite efectuarea în condiții de siguranță a zborului;

(c) 

în cazul unui planor motorizat și atunci când se are în vedere utilizarea motorului, cantitatea de combustibil sau de alte tipuri de energie este suficientă pentru a permite efectuarea în condiții de siguranță a zborului.

SAO.OP.125 Realimentarea și reîncărcarea sau înlocuirea bateriilor cu persoane la bord – planoare motorizate

Atunci când la bordul unui planor motorizat se află un pasager:

(a) 

planorul nu poate fi realimentat cu combustibil; iar

(b) 

bateriile utilizate pentru propulsie nu pot fi reîncărcate sau înlocuite.

SAO.OP.130 Fumatul la bord

Nicio persoană nu are voie să fumeze la bordul unui planor în nicio fază a zborului.

SAO.OP.135 Condiții meteorologice

Pilotul comandant inițiază sau continuă un zbor numai dacă cele mai recente informații meteorologice disponibile indică faptul că este posibilă aterizarea în condiții de siguranță.

SAO.OP.140 Gheața și alți contaminanți – proceduri la sol

Pilotul comandant nu inițiază decolarea decât dacă planorul nu prezintă nicio depunere care ar putea afecta negativ performanțele sau maniabilitatea planorului, cu excepția situațiilor permise de AFM.

SAO.OP.145 Managementul în zbor al combustibilului și al altor tipuri de energie – planoare motorizate

În cazul planoarelor motorizate, pilotul comandant verifică la intervale regulate în timpul zborului cantitatea disponibilă de combustibil utilizabil sau de alte tipuri de energie pentru a se asigura că nu este mai mică decât cantitatea necesară pentru a asigura o aterizare în condiții de siguranță.

SAO.OP.150 Utilizarea oxigenului suplimentar

Ori de câte ori consideră că, la altitudinea zborului avut în vedere, lipsa oxigenului ar putea afecta capacitățile sau ar putea dăuna sănătății persoanelor de la bord, pilotul comandant se asigură că toate aceste persoane folosesc oxigen suplimentar.

SAO.OP.155 Operațiuni specializate cu planoare

(a) 

Înainte de a iniția o operațiune specializată cu planorul, pilotul comandant efectuează o evaluare a riscurilor sau o serie de astfel de evaluări, prin care evaluează complexitatea activității în vederea determinării pericolelor și a riscurilor asociate ale operațiunii avute în vedere, precum și a stabilirii măsurilor de reducere a acestor riscuri, atunci când este necesar.

(b) 

O operațiune specializată cu planorul se efectuează în conformitate cu o listă de verificare. Pe baza evaluării riscurilor și luând în considerare toate cerințele stabilite în prezenta anexă, pilotul comandant întocmește respectiva listă de verificare și se asigură că aceasta este adecvată pentru activitatea specializată și pentru planorul utilizat. Lista de verificare trebuie să fie ușor accesibilă pilotului comandant și oricărui alt membru al echipajului în timpul fiecărui zbor, în cazul în care este relevantă pentru îndeplinirea sarcinilor acestora.

(c) 

Pilotul comandant revizuiește și actualizează în mod regulat lista de verificare, dacă este necesar, pentru a ține seama în mod adecvat de evaluarea riscurilor.

SUBPARTEA POL

PERFORMANȚE ȘI LIMITĂRI DE OPERARE

SAO.POL.100 Cântărire

(a) 

Cântărirea planorului se realizează de către producătorul planorului sau în conformitate cu anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1321/2014 al Comisiei ( 5 ).

(b) 

Operatorul se asigură că masa planorului a fost stabilită prin cântărire efectivă înainte de darea în folosință inițială a acestuia. Efectele cumulate ale modificărilor și reparațiilor asupra masei trebuie să fie motivate și dovedite în mod corespunzător prin documente. Aceste informații trebuie să fie puse la dispoziția pilotului comandant. Planorul se recântărește atunci când nu se cunoaște efectul modificărilor sau al reparațiilor asupra masei.

SAO.POL.105 Performanța – dispoziții generale

Pilotul comandant operează planorul numai în cazul în care performanța planorului este corespunzătoare pentru a se conforma cerințelor stabilite în anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 923/2012 și oricăror alte restricții aplicabile zborului, spațiului aerian, aerodromurilor sau locurilor de operare utilizate, asigurându-se că graficele sau hărțile utilizate sunt ultima ediție disponibilă.

SUBPARTEA IDE

INSTRUMENTE, DATE ȘI ECHIPAMENTE

SAO.IDE.100 Instrumente și echipamente – dispoziții generale

(a) 

Instrumentele și echipamentele necesare în temeiul prezentei subpărți se aprobă în conformitate cu anexa I la Regulamentul (UE) nr. 748/2012 sau, în cazul înmatriculării într-o țară terță, cu cerințele de navigabilitate ale statului de înmatriculare, dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiții:

1. 

sunt utilizate de echipajul de zbor pentru a controla traiectoria de zbor;

2. 

sunt utilizate pentru a se conforma punctului SAO.IDE.130 sau SAO.IDE.135;

3. 

sunt instalate pe planor în mod permanent.

(b) 

Prin derogare de la litera (a), nu necesită aprobare niciunul dintre instrumentele sau echipamentele următoare, atunci când sunt necesare în temeiul prezentei subpărți:

1. 

lanterne autonome;

2. 

un mijloc precis de indicare a timpului;

3. 

echipamente de supraviețuire și de semnalizare.

(c) 

Instrumentele și echipamentele trebuie să poată fi utilizate sau accesate cu ușurință din postul la care este așezat fie pilotul comandant, fie alt membru al echipajului care are nevoie să le utilizeze.

SAO.IDE.105 Instrumente de zbor și de navigație

(a) 

Planoarele trebuie să fie echipate cu un mijloc de măsurare și de afișare a tuturor celor ce urmează:

1. 

timpul, în ore și minute;

2. 

altitudinea barometrică;

3. 

viteza față de aer indicată;

4. 

în cazul planoarelor motorizate, capul magnetic.

(b) 

În plus față de cele prevăzute la litera (a), atunci când zborul se desfășoară în condiții în care planorul nu poate fi menținut pe o traiectorie de zbor dorită fără a se recurge la unul sau mai multe instrumente suplimentare, atunci când se zboară prin nori sau se operează pe timp de noapte, planoarele trebuie să fie echipate cu mijloace de măsurare și de afișare a tuturor celor ce urmează:

1. 

viteza verticală;

2. 

atitudinea sau virajul și glisada;

3. 

capul magnetic.

SAO.IDE.110 Lumini de operare

Planoarele operate pe timp de noapte trebuie să fie echipate cu toate cele ce urmează:

(a) 

un sistem de lumini anticoliziune;

(b) 

lumini de navigație/poziție;

(c) 

o lumină de aterizare;

(d) 

un sistem de lumini alimentat de la sistemul electric al planorului pentru asigurarea unei iluminări adecvate a tuturor instrumentelor și echipamentelor esențiale pentru operarea în siguranță a planorului;

(e) 

o lanternă autonomă pentru postul pilotului comandant și pentru postul oricărui alt membru al echipajului.

SAO.IDE.115 Oxigen suplimentar

Planoarele operate atunci când este necesară o rezervă de oxigen în conformitate cu punctul SAO.OP.150 trebuie dotate cu echipamente de stocare și de distribuire a oxigenului capabile să stocheze și să distribuie rezervele de oxigen necesare.

SAO.IDE.120 Echipamente de salvare și de semnalizare – zboruri deasupra apei

Pilotul comandant al unui planor operat deasupra apei stabilește, înainte de inițierea zborului, riscurile pentru supraviețuirea oricărei persoane transportate în planor în cazul unei amerizări de urgență. Ținând cont de aceste riscuri, pilotul comandant stabilește dacă este necesar să transporte echipamente de salvare și de semnalizare.

SAO.IDE.125 Echipamente de salvare și de semnalizare – dificultăți în ceea ce privește căutarea și salvarea

Planoarele operate peste zone în care operațiunile de căutare și salvare ar fi deosebit de dificile trebuie să fie dotate cu echipamente de salvare și de semnalizare adecvate zonei survolate.

SAO.IDE.130 Echipamente de radiocomunicații

Planoarele trebuie să fie dotate cu echipamente de radiocomunicații pentru a permite comunicarea necesară în conformitate cu apendicele 4 la anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 923/2012 și, dacă zborul are loc în spațiul aerian al unei țări terțe, cu legislația respectivei țări terțe.

SAO.IDE.135 Transponder

Planoarele trebuie să fie echipate cu un transponder radar secundar de supraveghere (SSR) cu toate capacitățile necesare în conformitate cu punctul SERA.6005 litera (b) din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 923/2012 și, dacă zborul are loc în spațiul aerian al unei țări terțe, cu legislația respectivei țări terțe.

SUBPARTEA DEC

DECLARAȚIA

SAO.DEC.100 Declarația

(a) 

În declarația menționată la articolul 3 alineatul (2), operatorul confirmă faptul că respectă și că va continua să respecte cerințele esențiale stabilite în anexa V la Regulamentul (UE) 2018/1139 și cerințele din prezentul regulament.

(b) 

Operatorul include în declarație toate informațiile următoare:

1. 

numele operatorului;

2. 

locul în care operatorul își are sediul principal de activitate;

3. 

datele de contact ale operatorului;

4. 

data începerii operațiunii și, după caz, data la care intră în vigoare modificarea unei declarații existente;

5. 

în cazul tuturor planoarelor utilizate în operațiunile comerciale, tipul de planor, datele de înmatriculare, baza principală, tipul de operațiune și organizația de management al continuității navigabilității.

(c) 

La întocmirea declarației, operatorul notifică autorității competente lista AltMoC pentru a demonstra conformarea atunci când primește o solicitare în acest sens în conformitate cu punctul SAO.GEN.110. Lista respectivă trebuie să conțină trimiteri la AMC asociate.

(d) 

La întocmirea declarației, operatorul utilizează formularul care figurează în apendicele la prezenta anexă.

SAO.DEC.105 Modificări aduse declarației și încetarea operațiunilor comerciale

(a) 

Operatorul notifică fără întârziere autorității competente orice modificare a circumstanțelor care îi afectează conformarea cu cerințele esențiale stabilite în anexa V la Regulamentul (UE) 2018/1139 și cu cerințele din prezentul regulament, astfel cum a fost declarată autorității competente, precum și orice modificări în ceea ce privește informațiile menționate la punctul SAO.DEC.100 litera (b) și lista AltMoC menționată la punctul SAO.DEC.100 litera (c), incluse în declarație sau anexate la aceasta.

(b) 

Operatorul înștiințează fără întârziere autoritatea competentă că nu mai desfășoară operațiuni comerciale cu planoare.




Apendice

image

▼M1




ANEXA III

CERINȚE PENTRU ACORDAREA LICENȚELOR DE ECHIPAJ DE ZBOR PENTRU PLANOARE

[PARTEA SFCL]

SUBPARTEA GEN

CERINȚE GENERALE

SFCL.001    Domeniul de aplicare

Prezenta anexă stabilește cerințele pentru eliberarea unei licențe de pilot de planoare („SPL”) și a privilegiilor, calificărilor și certificatelor asociate, precum și condițiile de valabilitate și de utilizare a acestora.

SFCL.005    Autoritatea competentă

În sensul prezentei anexe, autoritatea competentă este o autoritate desemnată de statul membru, căreia o persoană îi înaintează o cerere de eliberare a unei SPL sau a privilegiilor, calificărilor sau certificatelor asociate.

SFCL.015    Solicitarea și eliberarea, revalidarea și reînnoirea unei SPL, precum și a privilegiilor, a calificărilor și a certificatelor asociate

(a) 

Autorității competente i se prezintă următoarele elemente în forma și modul stabilite de autoritatea competentă în cauză:

1. 

o cerere de:

(i) 

eliberare a unei SPL și a calificărilor asociate;

(ii) 

extindere a privilegiilor unei SPL, cu excepția privilegiilor menționate la punctul SFCL.115 litera (a) punctele 2 și 3 și la punctele SFCL.155, SFCL.200 și SFCL.215;

(iii) 

eliberare a unui certificat de instructor de zbor pentru planoare [„FI(S)”];

(iv) 

eliberare, revalidare și reînnoire a unui certificat de examinator de zbor pe planoare [„FE(S)”];

(v) 

orice modificări aduse SPL și privilegiilor, calificărilor și certificatelor asociate, cu excepția privilegiilor menționate la subpunctul (ii) și

2. 

dacă autoritatea competentă dispune astfel, o copie a înregistrărilor relevante din carnetul de zbor astfel cum se specifică la punctul SFCL.115 litera (d), la punctul SFCL.155 litera (b), la punctul SFCL.200 litera (f) și la punctul SFCL.215 litera (d).

(b) 

O cerere în conformitate cu cele specificate la litera (a) trebuie să fie însoțită de dovada că solicitantul respectă cerințele relevante stabilite în prezenta anexă și în anexa IV (partea MED) la Regulamentul (UE) nr. 1178/2011.

(c) 

Orice limitare sau extindere a privilegiilor acordate printr-o licență, calificare sau certificat trebuie înscrisă pe licență sau pe certificat de către autoritatea competentă, cu excepția obținerii privilegiilor specificate la litera (a) punctul 1 subpunctul (ii).

(d) 

O persoană nu poate deține în niciun moment mai mult de o singură SPL eliberată în conformitate cu prezenta anexă.

(e) 

Titularul unei licențe depune cererile indicate la litera (a) la autoritatea competentă desemnată de statul membru în care a fost eliberată oricare dintre licențele sale în conformitate cu prezenta anexă (partea SFCL), cu anexa I (partea FCL) la Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 sau cu anexa III (partea BFCL) la Regulamentul (UE) 2018/395, după caz.

(f) 

Un titular de SPL poate solicita ca autoritatea competentă să fie înlocuită de autoritatea competentă desemnată de un alt stat membru, dar în acest caz noua autoritate competentă trebuie să fie aceeași pentru toate licențele deținute.

(g) 

Solicitanții cer eliberarea unei SPL și a calificărilor, privilegiilor sau certificatelor asociate în termen de cel mult șase luni de la susținerea cu succes a testului de îndemânare sau a evaluării competenței.

SFCL.030    Testul de îndemânare

Persoanele care solicită efectuarea unui test de îndemânare trebuie să fie recomandate pentru susținerea testului de îndemânare de către ATO sau de către DTO responsabilă de pregătirea urmată de solicitanți, odată ce pregătirea este finalizată. ATO sau DTO pune la dispoziția examinatorului înregistrările referitoare la pregătire.

SFCL.035    Creditarea timpului de zbor

Solicitanții unei SPL sau ai unui privilegiu, ai unei calificări sau ai unui certificat asociat sunt creditați integral cu tot timpul de instruire în simplă comandă, în dublă comandă sau ca PIC pe planoare în ceea ce privește cerința referitoare la timpul total de zbor necesar pentru licență, privilegiu, calificare sau certificat.

SFCL.045    Obligația de a deține și de a prezenta documente

(a) 

Atunci când exercită privilegiile conferite de licența SPL, titularii de SPL trebuie să aibă asupra lor toate cele enumerate în continuare:

1. 

o SPL valabilă;

2. 

un certificat medical valabil;

3. 

un document de identitate cu fotografie;

4. 

suficiente date în carnetul de zbor pentru a demonstra respectarea cerințelor din prezenta anexă.

(b) 

Elevii piloți trebuie să aibă asupra lor în cursul tuturor zborurilor în raid în simplă comandă:

1. 

documentele specificate la litera (a) punctele 2 și 3;

2. 

dovada autorizației necesare conform punctului SFCL.125 litera (a).

(c) 

La cererea unui reprezentant autorizat al autorității competente, titularii de SPL sau elevii piloți trebuie să prezinte fără întârziere documentele indicate la litera (a) spre verificare.

(d) 

Prin derogare de la literele (a) și (b), documentele specificate la literele respective pot fi păstrate la aerodrom sau la locul de operare pentru zborurile care păstrează:

1. 

contactul vizual cu aerodromul sau cu locul de operare sau

2. 

o distanță față de aerodrom sau de locul de operare determinată de autoritatea competentă.

SFCL.050    Înregistrarea timpului de zbor

Titularii de SPL și elevii piloți păstrează o evidență exactă a detaliilor tuturor zborurilor efectuate în forma și modul stabilite de autoritatea competentă.

SFCL.065    Reducerea privilegiilor titularilor de SPL în vârstă de 70 de ani sau mai mult în ceea ce privește operarea comercială a planoarelor pentru transportul de pasageri

Titularii de SPL care au atins vârsta de 70 de ani nu pot acționa ca piloți pe planoare care desfășoară operațiuni de transport aerian comercial de pasageri cu planorul.

SFCL.070    Limitarea, suspendarea și revocarea licențelor, a privilegiilor, a calificărilor și a certificatelor

(a) 

O SPL, precum și privilegiile, calificările și certificatele asociate eliberate în conformitate cu prezenta anexă pot fi limitate, suspendate sau revocate de autoritatea competentă în conformitate cu condițiile și procedurile prevăzute în anexa VI (partea ARA) la Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 dacă titularul unei SPL nu respectă cerințele esențiale prevăzute în anexa IV la Regulamentul (UE) 2018/1139 sau cerințele din prezenta anexă, precum și din anexa II (partea SAO) la prezentul regulament sau din anexa IV (partea MED) la Regulamentul (UE) nr. 1178/2011.

(b) 

Titularii de SPL restituie imediat licența sau certificatul autorității competente în cazul în care licența, privilegiul, calificarea sau certificatul lor a fost limitat(ă), suspendat(ă) sau revocat(ă).

SUBPARTEA SPL

LICENȚA DE PILOT DE PLANOARE („SPL”)

SFCL.115    SPL – Privilegii și condiții

(a) 

Sub rezerva conformării cu punctul SFCL.150, privilegiile titularilor de SPL constau în dreptul acestora de a acționa ca PIC pe planoare:

1. 

fără remunerare în cadrul operațiunilor necomerciale;

2. 

inclusiv transportul de pasageri numai dacă aceștia:

(i) 

respectă punctul SFCL.160 litera (e) și

(ii) 

fie:

A. 

au efectuat, după eliberarea SPL, cel puțin 10 ore timp de zbor sau 30 de lansări sau decolări și aterizări ca PIC pe planoare și, în plus, un zbor de pregătire în timpul căruia titularii să fi demonstrat unui FI(S) competența necesară pentru transportul de pasageri; fie

B. 

dețin un certificat de FI(S) în conformitate cu subpartea FI;

3. 

în alte operațiuni decât cele prevăzute la punctul 1, numai dacă:

(i) 

au împlinit vârsta de 18 ani;

(ii) 

au efectuat, după eliberarea licenței, 75 de ore timp de zbor sau 200 de lansări sau decolări și aterizări ca PIC pe planoare.

(b) 

Prin derogare de la litera (a), titularii de SPL care dețin privilegii de instructor sau de examinator pot fi remunerați pentru:

1. 

asigurarea instruirii practice pentru SPL;

2. 

efectuarea de teste de îndemânare și de verificări ale competenței pentru SPL;

3. 

pregătirea, testarea și verificarea pentru privilegiile, calificările și certificatele asociate unei SPL.

(c) 

Titularii de SPL își pot exercita privilegiile SPL numai dacă respectă cerințele aplicabile privind experiența recentă și numai dacă certificatul lor medical, corespunzător privilegiilor exercitate, este valabil.

(d) 

Efectuarea zborului de pregătire specificat la litera (a) punctul 2(ii).A trebuie consemnată în carnetul de zbor al pilotului, cu semnătura inspectorului responsabil cu zborul de pregătire.

SFCL.120    SPL – Vârsta minimă

Solicitanții unei SPL trebuie să aibă cel puțin 16 ani.

SFCL.125    SPL – Elevul pilot

(a) 

Elevii piloți nu pot zbura în simplă comandă decât cu autorizarea și sub supravegherea unui FI(S).

(b) 

Elevii piloți trebuie să aibă cel puțin vârsta de 14 ani pentru a fi admiși pe zborurile în simplă comandă.

SFCL.130    SPL – Cursul de pregătire și cerințe privind experiența

(a) 

Solicitanții unei SPL trebuie să urmeze un curs de pregătire în cadrul unei ATO sau al unei DTO. Cursul trebuie să fie adaptat privilegiilor solicitate și să includă:

1. 

cunoștințe teoretice, astfel cum se specifică la punctul SFCL.135;

2. 

cel puțin 15 ore de instruire practică pe planoare, inclusiv cel puțin:

(i) 

10 ore de instruire practică în dublă comandă care să includă instruirea practică în dublă comandă specificată la subpunctele (iv).A sau (v).A, după caz;

(ii) 

două ore timp de zbor în simplă comandă sub supraveghere;

(iii) 

45 de lansări sau decolări și aterizări;

(iv) 

dacă se solicită privilegii pentru planoare, fiind excluse TMG-urile, cel puțin șapte ore de instruire practică pe planoare, fiind excluse TMG-urile, inclusiv cel puțin:

A. 

trei ore de instruire practică în dublă comandă;

B. 

fie:

(a) 

un zbor în raid în simplă comandă de cel puțin 50 km (27 MN); fie

(b) 

un zbor în raid în dublă comandă de cel puțin 100 km (55 MN) care, prin derogare de la punctul 2 subpunctul (iv), poate fi efectuat pe un TMG;

(v) 

dacă se solicită privilegii pentru TMG, cel puțin șase ore de instruire practică pe TMG, inclusiv cel puțin:

A. 

patru ore de instruire practică în dublă comandă;

B. 

un zbor în raid în simplă comandă de cel puțin 150 km (80 MN) pe un TMG, în timpul căruia se execută o aterizare cu oprire completă pe un aerodrom diferit de aerodromul de decolare.

(b) 

Solicitanții care dețin o licență de pilot pe o altă categorie de aeronave, cu excepția licențelor pentru baloane, sunt creditați cu 10 % din timpul lor total de zbor ca PIC pe o astfel de aeronavă, până la un maximum de șapte ore. În orice caz, valoarea creditului acordat:

1. 

nu poate include cerințele de la litera (a) punctul 2 subpunctul (ii), litera (a) punctul 2 subpunctul (iv).B și litera (a) punctul 2 subpunctul (v).B și

2. 

în ceea ce privește litera (a) punctul 2 subpunctul (iii), nu poate depăși 10 lansări sau decolări și aterizări.

SFCL.135    SPL – Examinarea teoretică

(a) 

Cunoștințe teoretice

Solicitanții unei SPL trebuie să demonstreze, prin examinări la următoarele subiecte, un nivel de cunoștințe teoretice corespunzător privilegiilor solicitate:

1. 

subiecte comune:

(i) 

legislație aeronautică;

(ii) 

performanțe umane;

(iii) 

meteorologie;

(iv) 

comunicații;

2. 

subiecte specifice referitoare la planoare:

(i) 

principii de zbor;

(ii) 

proceduri operaționale;

(iii) 

performanțe de zbor și planificarea zborului;

(iv) 

cunoașterea generală a aeronavei în ceea ce privește planoarele;

(v) 

navigație.

(b) 

Responsabilitățile solicitantului

1. 

Solicitantul trebuie să susțină întregul set de examinări teoretice pentru SPL sub responsabilitatea autorității competente a aceluiași stat membru.

2. 

Solicitantul susține examinarea teoretică numai la recomandarea ATO sau a DTO responsabilă cu pregătirea acestuia și numai după ce a urmat elementele corespunzătoare ale cursului de instruire teoretică la un nivel satisfăcător.

3. 

Recomandarea din partea unei ATO sau a unei DTO este valabilă 12 luni. Dacă solicitantul nu a susținut cel puțin un examen teoretic scris în această perioadă de valabilitate, necesitatea unei pregătiri suplimentare se decide de către ATO sau DTO pe baza nevoilor solicitantului.

(c) 

Standarde de promovare

1. 

Se consideră că un solicitant a promovat un examen teoretic scris atunci când obține cel puțin 75 % din punctele corespunzătoare examenului respectiv. Nu se aplică puncte de penalizare.

2. 

Cu excepția cazului în care prezenta anexă specifică altfel, se consideră că un solicitant a promovat examinarea teoretică necesară pentru SPL dacă a promovat toate examenele teoretice scrise necesare într-un interval de 18 luni de la sfârșitul lunii calendaristice în care respectivul solicitant s-a prezentat pentru prima dată la un examen.

3. 

Dacă nu promovează unul dintre examenele teoretice scrise după patru tentative sau nu promovează toate examenele în perioada menționată la punctul 2, solicitantul susține din nou întregul set de examene teoretice scrise.

4. 

Înainte de a susține din nou examinările teoretice, solicitantul urmează o pregătire suplimentară în cadrul unei ATO sau al unei DTO. Nivelul și sfera pregătirii se decid de către ATO sau de către DTO, pe baza nevoilor solicitantului.

(d) 

Perioada de valabilitate

Promovarea examinărilor teoretice este valabilă timp de 24 de luni de la data la care solicitantul a promovat examinarea teoretică, în conformitate cu litera (c) punctul 2.

SFCL.140    SPL – Creditarea cunoștințelor teoretice

Persoanele care solicită eliberarea unei SPL sunt creditate în ceea ce privește cerințele referitoare la cunoștințele teoretice pentru subiectele comune specificate la punctul SFCL.135 litera (a) punctul 1, în cazul în care:

(a) 

dețin o licență în conformitate cu anexa I (partea FCL) la Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 sau cu anexa III (partea BFCL) la Regulamentul (UE) 2018/395 sau

(b) 

au promovat examinările teoretice pentru o licență specificată la litera (a), cu condiția ca acest lucru să se fi realizat în perioada de valabilitate specificată la punctul SFCL.135 litera (d).

SFCL.145    SPL – Testul de îndemânare

(a) 

Prin susținerea unui test de îndemânare, solicitanții unei SPL trebuie să facă dovada capacității de a executa, ca PIC pe planoare, procedurile și manevrele relevante la un nivel de competență corespunzător privilegiilor solicitate.

(b) 

Solicitanții trebuie să efectueze testul de îndemânare pe un planor, fiind excluse TMG-urile, sau pe un TMG, în funcție de privilegiile solicitate și cu condiția ca cursul de pregătire în conformitate cu punctul SFCL.130 să includă elementele de pregătire necesare pentru aeronava în cauză. Un solicitant care a absolvit un curs de pregătire, inclusiv elementele de pregătire necesare atât pentru planoare, cât și pentru TMG-uri, poate efectua 2 teste de îndemânare, unul pe un planor, fiind excluse TMG-urile, și unul pe un TMG, pentru a obține privilegii pentru ambele aeronave.

(c) 

Pentru a susține un test de îndemânare pentru eliberarea unei SPL, solicitantul trebuie să promoveze mai întâi examinările teoretice necesare.

(d) 

Standarde de promovare

1. 

Testul de îndemânare se împarte în diferite secțiuni, reprezentând toate fazele de zbor ale unui zbor cu planorul.

2. 

Nepromovarea oricărui element al unei secțiuni duce la nepromovarea întregii secțiuni. În cazul în care nu promovează o singură secțiune, solicitantul repetă examenul doar pentru respectiva secțiune. Nepromovarea a mai mult de o secțiune duce la repetarea întregului test.

3. 

Dacă solicitantul trebuie să repete testul în conformitate cu punctul 2 și nu promovează oricare dintre secțiuni, inclusiv secțiunile promovate cu ocazia unei tentative anterioare, respectivul solicitant trebuie să repete întregul test.

(e) 

Dacă nu promovează toate secțiunile testului din două încercări solicitantul trebuie să urmeze pregătire practică suplimentară.

SFCL.150    SPL – Privilegiile pentru planoare și pentru TMG

(a) 

Dacă testul de îndemânare specificat la punctul SFCL.145 a fost efectuat pe un planor, fiind excluse TMG-urile, privilegiile conferite de SPL se limitează la planoare, fiind excluse TMG-urile.

(b) 

În cazul prevăzut la litera (a), privilegiile conferite de SPL se extind, la cerere, la TMG-uri dacă pilotul:

1. 

a absolvit în cadrul unei ATO sau a unei DTO, elementele de pregătire specificate la punctul SFCL.130 litera (a) punctul 2 subpunctul (v);

2. 

a promovat un test de îndemânare pentru a demonstra un nivel corespunzător de îndemânare pe un TMG. În cadrul acestui test de îndemânare, solicitantul trebuie să demonstreze examinatorului și un nivel corespunzător de cunoștințe teoretice referitoare la TMG-uri în ceea ce privește următoarele subiecte:

(i) 

principii de zbor;

(ii) 

proceduri operaționale;

(iii) 

performanțe de zbor și planificarea zborului;

(iv) 

cunoașterea generală a aeronavei și

(v) 

navigație.

(c) 

Titularii unei licențe eliberate în conformitate cu anexa I (partea FCL) la Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 sunt creditați integral în ceea ce privește îndeplinirea cerințelor de la litera (b), cu condiția ca aceștia:

1. 

să dețină o calificare de clasă pentru TMG-uri sau

2. 

să aibă privilegii pentru TMG și să îndeplinească cerințele privind experiența recentă de la punctul FCL.140.A din anexa I (partea FCL) la Regulamentul (UE) nr. 1178/2011.

(d) 

Dacă testul de îndemânare specificat la punctul SFCL.145 a fost efectuat pe un TMG, privilegiile conferite de SPL se limitează la TMG-uri.

(e) 

În cazul prevăzut la litera (d), privilegiile conferite de SPL se extind, la cerere, la planoare dacă pilotul:

1. 

a absolvit în cadrul unei ATO sau a unei DTO elementele de pregătire specificate la punctul SFCL.130 litera (a) punctul 2 subpunctul (iv) și a efectuat cel puțin 15 lansări și aterizări pe un planor, fiind excluse TMG-urile; și

2. 

a promovat un test de îndemânare pentru a demonstra un nivel corespunzător de îndemânare pe un planor, fiind excluse TMG-urile. În cadrul acestui test de îndemânare, pilotul trebuie să demonstreze examinatorului și un nivel corespunzător de cunoștințe teoretice referitoare la planoare, fiind excluse TMG-urile, în ceea ce privește următoarele subiecte:

(i) 

principii de zbor;

(ii) 

proceduri operaționale;

(iii) 

performanțe de zbor și planificarea zborului;

(iv) 

cunoașterea generală a aeronavei și

(v) 

navigație.

(f) 

Efectuarea pregătirii specificate la litera (b) punctul 1 și la litera (e) punctul 1 trebuie consemnată în carnetul de zbor al pilotului, cu semnătura șefului activității de pregătire din cadrul ATO sau al DTO care este responsabil cu pregătirea.

SFCL.155    SPL – Metode de lansare

(a) 

Titularii de SPL își pot exercita privilegiile numai prin utilizarea metodelor de lansare pentru care au urmat o pregătire specifică fie în cadrul cursului de pregătire în conformitate cu punctul SFCL.130 sau cu punctul SFCL.150 litera (e) punctul 1, fie în cadrul pregătirii suplimentare asigurate de un instructor după eliberarea SPL. Pregătirea specifică menționată constă în următoarele:

1. 

în cazul remorcajului la automosor și al remorcajului la automobil, un minimum de 10 lansări în cadrul instruirii practice în dublă comandă și cinci lansări în simplă comandă sub supraveghere;

2. 

în cazul remorcajului la avion sau al autolansării, un minimum de cinci lansări în cadrul instruirii practice în dublă comandă și cinci lansări în simplă comandă sub supraveghere. În cazul autolansării, instruirea practică în dublă comandă se poate efectua pe TMG-uri;

3. 

în cazul lansării la sandou, un minimum de trei lansări efectuate în cadrul instruirii practice în dublă comandă sau în simplă comandă sub supraveghere și

4. 

în cazul altor metode de lansare, pregătirea impusă de autoritatea competentă.

(b) 

Efectuarea pregătirii specificate la litera (a) trebuie consemnată în carnetul de zbor al pilotului, cu semnătura fie a șefului activității de pregătire din cadrul ATO sau al DTO, fie a instructorului care este responsabil cu pregătirea, după caz.

(c) 

Pentru a-și menține privilegiile pentru fiecare metodă de lansare și în conformitate cu cerințele de la literele (a) și (b), titularii de SPL trebuie să fi efectuat un minimum de cinci lansări în cursul ultimilor doi ani, cu excepția lansării la sandou, caz în care aceștia trebuie să fi efectuat doar două lansări. În cazul autolansării, lansările pot fi efectuate prin autolansare, prin decolări pe TMG-uri sau printr-o combinație a acestor două metode.

(d) 

Dacă nu îndeplinesc cerința de la litera (c), pentru a-și reînnoi privilegiile, titularii de SPL trebuie să efectueze numărul suplimentar de lansări în dublă sau în simplă comandă sub supravegherea unui instructor.

SFCL.160    SPL – Cerințe privind experiența recentă

(a) 

Planoare, fiind excluse TMG-urile

Titularii de SPL își pot exercita privilegiile conferite de SPL, fiind excluse TMG-urile, numai dacă în ultimele 24 de luni înainte de zborul planificat:

1. 

au efectuat, pe planoare, cel puțin cinci ore timp de zbor ca PIC sau zburând în dublă sau simplă comandă sub supravegherea unui FI(S), inclusiv, pe planoare, fiind excluse TMG-urile, cel puțin:

(i) 

15 lansări și

(ii) 

două zboruri de pregătire cu un FI(S) sau

2. 

au susținut cu succes o verificare a competenței cu un FE(S) pe un planor, fiind excluse TMG-urile; verificarea competenței se face pe baza testului de îndemânare pentru SPL.

(b) 

TMG-uri

Titularii de SPL își pot exercita privilegiile TMG numai dacă în ultimele 24 de luni înainte de zborul planificat:

1. 

au efectuat cel puțin 12 ore timp de zbor ca PIC sau zburând în dublă sau simplă comandă sub supravegherea unui FI(S), inclusiv, pe TMG-uri, cel puțin:

(i) 

șase ore timp de zbor;

(ii) 

12 decolări și aterizări și

(iii) 

un zbor de pregătire de cel puțin o oră timp total de zbor cu un instructor sau

2. 

au susținut cu succes o verificare a competenței cu un examinator; verificarea competenței se face pe baza testului de îndemânare prevăzut la punctul SFCL.150 litera (b) subpunctul 2.

(c) 

Titularii de SPL care dețin privilegii de a zbura pe TMG-uri și care dețin totodată o licență cu privilegii de zbor pe TMG-uri în conformitate cu dispozițiile din anexa I (partea FCL) la Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 sunt exceptați de la obligația de a respecta dispozițiile de la litera (b).

(d) 

Efectuarea zborurilor în dublă comandă, a zborurilor sub supraveghere și a zborurilor de pregătire, astfel cum se specifică la litera (a) punctul 1 și la litera (b) punctul 1, precum și efectuarea verificărilor competenței specificate la litera (a) punctul 2 și la litera (b) punctul 2 trebuie consemnată în carnetul de zbor al pilotului, cu semnătura FI(S) responsabil, în cazurile prevăzute la litera (a) punctul 1 și la litera (b) punctul 1, și cu semnătura FE(S) responsabil, în cazurile prevăzute la litera (a) punctul 2 și la litera (b) punctul 2.

(e) 

Transportul de pasageri

Titularii de SPL pot transporta pasageri numai dacă în cele 90 de zile premergătoare au efectuat, în calitate de PIC, cel puțin:

1. 

trei lansări pe planoare, fiind excluse TMG-urile, dacă pasagerii urmează să fie transportați cu planoare, fiind excluse TMG-urile sau

2. 

trei decolări și aterizări pe TMG-uri, dacă pasagerii urmează să fie transportați cu un TMG. Pentru transportul de pasageri pe timp de noapte într-un TMG, cel puțin una dintre decolările și aterizările menționate trebuie efectuată pe timp de noapte.

SUBPARTEA ADD

CALIFICĂRI ȘI PRIVILEGII SUPLIMENTARE

SFCL.200    Privilegii de zbor acrobatic

(a) 

Titularii de SPL pot efectua zboruri acrobatice numai în planoare cu motorul oprit sau, în cazurile prevăzute la literele (d) și (e), cu motorul pornit, dacă dețin privilegiile corespunzătoare de zbor acrobatic în conformitate cu prezentul punct.

(b) 

Privilegiile de zbor acrobatic nivel elementar:

1. 

conferă titularului dreptul de a efectua zboruri acrobatice limitate la următoarele manevre:

(i) 

urcări și coborâri la 45 de grade efectuate ca manevre acrobatice;

(ii) 

looping interior;

(iii) 

tonou;

(iv) 

optul leneș;

(v) 

vrii;

2. 

sunt incluse în privilegiile unei SPL după ce un pilot a efectuat:

(i) 

după eliberarea SPL, cel puțin 30 de ore timp de zbor sau 120 de lansări ca PIC pe planoare;

(ii) 

un curs de pregătire în cadrul unei ATO sau al unei DTO, care să cuprindă:

A. 

instruire teoretică adecvată privilegiilor solicitate;

B. 

instruire de zbor acrobatic pentru manevrele prevăzute la punctul 1.

(c) 

Privilegiile de zbor acrobatic nivel avansat:

1. 

conferă titularului dreptul de a efectua zboruri acrobatice care nu sunt limitate la manevrele prevăzute la litera (b) punctul 1;

2. 

sunt incluse în privilegiile unei SPL după ce un pilot:

(i) 

a îndeplinit cerințele de la litera (b) punctul 2 subpunctul (i);

(ii) 

a absolvit un curs de pregătire în cadrul unei ATO sau al unei DTO, care să cuprindă:

A. 

instruire teoretică adecvată privilegiilor solicitate;

B. 

cel puțin cinci ore sau 20 de zboruri în regim de instruire pentru zbor acrobatic.

(d) 

Privilegiile de zbor acrobatic nivel elementar sau avansat includ zboruri acrobatice pe planoare cu motorul pornit, dacă un pilot a beneficiat de pregătire de zbor acrobatic pe planoare cu motorul pornit în cadrul unui curs de pregătire în conformitate cu litera (b) punctul 2 subpunctul (ii) sau cu litera (c) punctul 2 subpunctul (ii), după caz.

(e) 

Privilegiile unei SPL includ privilegiile de zbor acrobatic nivel avansat pentru TMG-uri operate cu motorul pornit dacă un pilot deține sau a deținut o calificare de zbor acrobatic în conformitate cu punctul FCL.800 din anexa I (partea FCL) la Regulamentul (UE) nr. 1178/2011, inclusiv privilegii de zbor acrobatic pe TMG-uri.

(f) 

Absolvirea cursului de pregătire astfel cum se specifică la litera (b) punctul 2 subpunctul (ii) și la litera (c) punctul 2 subpunctul (ii) și, după caz, includerea pregătirii specificate la litera (d) trebuie consemnate în carnetul de zbor al pilotului, cu semnătura șefului activității de pregătire din cadrul ATO sau al DTO care este responsabil cu pregătirea.

SFCL.205    Calificarea de tractare planoare și tractare bannere

(a) 

Titularii de SPL care au privilegii de a efectua zboruri cu TMG pot tracta planoare sau bannere numai dacă dețin o calificare corespunzătoare de tractare planoare sau bannere în conformitate cu prezentul punct.

(b) 

Solicitanții unei calificări de tractare planoare trebuie să fi efectuat:

1. 

cel puțin 30 de ore timp de zbor ca PIC și 60 de decolări și aterizări pe TMG-uri, după obținerea privilegiilor TMG;

2. 

un curs de pregătire în cadrul unei ATO sau al unei DTO, care să cuprindă:

(i) 

instruire teoretică privind operațiunile și procedurile de tractare planoare;

(ii) 

cel puțin 10 zboruri de pregătire cu tractarea unui planor, inclusiv cel puțin 5 zboruri de pregătire în dublă comandă;

(iii) 

în cazul unui titular de SPL cu privilegii limitate la TMG în conformitate cu punctul SFCL.150 litera (d), cinci zboruri de familiarizare pe un planor lansat de o aeronavă.

(c) 

Solicitanții unei calificări de tractare bannere trebuie să fi efectuat:

1. 

cel puțin 100 de ore timp de zbor și 200 de decolări și aterizări ca PIC pe TMG-uri, după obținerea privilegiilor TMG;

2. 

un curs de pregătire în cadrul unei ATO sau al unei DTO, care să cuprindă:

(i) 

instruire teoretică privind operațiunile și procedurile de tractare bannere;

(ii) 

cel puțin 10 zboruri de instruire cu tractarea unui banner, inclusiv cel puțin cinci zboruri în dublă comandă.

(d) 

Solicitanții unei calificări de tractare planoare sau ai unei calificări de tractare bannere în conformitate cu prezentul punct care dețin deja o calificare de tractare planoare sau de tractare bannere în conformitate cu punctul FCL.805 litera (b) din anexa I (partea FCL) la Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 sau care au îndeplinit toate cerințele pentru eliberarea calificării respective trebuie, după caz:

1. 

să fie creditați integral în ceea ce privește cerințele de la litera (b) sau (c) pentru obținerea calificării de tractare planoare sau de tractare bannere, după caz, în cazul în care calificarea de tractare relevantă a solicitanților specificată la litera (d) include privilegii de tractare cu TMG-urile sau

2. 

să efectueze cel puțin trei zboruri de instruire în dublă comandă care să acopere întreaga programă de pregătire pentru tractare planoare sau tractare bannere, după caz, pe TMG-uri.

(e) 

Efectuarea cursului de pregătire specificat la litera (b) punctul 2, la litera (c) punctul 2 și la litera (d) punctul 2 trebuie consemnată în carnetul de zbor, cu semnătura, după caz, fie a șefului activității de pregătire din cadrul ATO sau al DTO, fie a instructorului care este responsabil cu pregătirea.

(f) 

Pentru exercitarea privilegiilor asociate calificării de tractare planoare sau de tractare bannere, titularul calificării trebuie să fi efectuat un minimum de cinci tractări în ultimii doi ani.

(g) 

Dacă nu îndeplinește cerința de la litera (f), titularul unei calificări de tractare planoare trebuie ca, înainte de a-și relua exercitarea privilegiilor, să efectueze tractările care lipsesc în prezența unui instructor sau sub supravegherea acestuia.

SFCL.210    Calificarea de zbor pe timp de noapte pentru TMG

(a) 

Titularii de SPL cu privilegii de zbor pe TMG-uri pot să își exercite privilegiile TMG în condiții VFR pe timp de noapte numai dacă dețin o calificare de zbor pe timp de noapte pentru TMG în conformitate cu prezentul punct.

(b) 

Solicitanții unei calificări de zbor pe timp de noapte pentru TMG trebuie să urmeze mai întâi un curs de pregătire în cadrul unei ATO sau al unei DTO. Cursul trebuie să cuprindă:

1. 

instruire teoretică pentru zbor în condiții de zbor la vedere (VFR) pe timp de noapte;

2. 

cel puțin cinci ore timp de zbor pe TMG-uri pe timp de noapte, inclusiv cel puțin trei ore de instruire în dublă comandă, care să includă cel puțin:

(i) 

o oră de navigație în raid cu cel puțin un zbor în raid în dublă comandă de cel puțin 50 km (27 MN);

(ii) 

cinci decolări în simplă comandă și

(iii) 

cinci aterizări cu oprire completă în simplă comandă.

(c) 

Pentru a efectua pregătirea pe timp de noapte, titularul unei SPL trebuie să urmeze mai întâi pregătirea de bază pentru zbor instrumental necesară pentru eliberarea unei licențe de pilot particular (PPL) în conformitate cu dispozițiile din anexa I (partea FCL) la Regulamentul (UE) nr. 1178/2011.

(d) 

Solicitanții unei calificări de zbor pe timp de noapte pentru TMG în conformitate cu prezentul punct sunt creditați integral în ceea ce privește cerințele de la literele (b) și (c) dacă dețin o calificare de zbor pe timp de noapte în conformitate cu punctul FCL.810 din anexa I (partea FCL) la Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 sau dacă au îndeplinit toate cerințele pentru eliberarea respectivei calificări.

SFCL.215    Privilegii de zbor în nori cu planorul

(a) 

Titularii unei SPL pot opera un planor în nori numai dacă:

1. 

motorul este oprit și

2. 

au privilegii de zbor în nori cu planorul în conformitate cu prezentul punct.

(b) 

Privilegiile unei SPL pot include privilegii de zbor în nori cu planorul în cazul în care un pilot a efectuat cel puțin:

1. 

30 de ore ca PIC pe planoare după eliberarea licenței;

2. 

un curs de pregătire în cadrul unei ATO sau al unei DTO, care să cuprindă:

(i) 

instruire teoretică;

(ii) 

cel puțin două ore de instruire practică în dublă comandă pe planoare cu motorul oprit, controlând aeronava exclusiv cu ajutorul instrumentelor. Cu toate acestea, maximum 50 % din instruirea practică în dublă comandă poate fi realizată pe TMG-ri cu motorul pornit, cu condiția ca respectivele zboruri de pregătire să fie efectuate în VMC.

(c) 

Pentru a obține privilegii de zbor în nori cu planorul, titularul unei SPL care deține, totodată, o calificare de zbor instrumental de bază (BIR) sau o IR(A) în conformitate cu anexa I (partea FCL) la Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 sau care a îndeplinit toate cerințele pentru eliberarea uneia dintre aceste calificări, trebuie:

1. 

să fie creditat în ceea ce privește cerința de la litera (b) punctul 2 subpunctul (i);

2. 

prin derogare de la litera (b) punctul 2 subpunctul (ii), să efectueze cel puțin o oră de instruire practică în dublă comandă pe un planor, controlându-l exclusiv cu ajutorul instrumentelor.

(d) 

Efectuarea cursului de pregătire specificat la litera (b) punctul 2 sau la litera (c) punctul 2, după caz, trebuie consemnată în carnetul de zbor, cu semnătura șefului activității de pregătire din cadrul ATO sau al DTO care este responsabil cu pregătirea.

(e) 

Titularii de SPL își pot exercita privilegiile de zbor în nori cu planorul numai dacă, în ultimii doi ani premergători zborului în nori prevăzut, au efectuat cel puțin o oră de timp de zbor sau cinci zboruri, ca PIC exercitând privilegii de zbor în nori cu planoare.

(f) 

Dacă nu îndeplinesc cerințele de la litera (e) și doresc să își reia exercitarea privilegiilor de zbor în nori cu planorul, titularii de SPL cu privilegii de zbor în nori cu planorul trebuie:

1. 

să susțină cu succes o verificare a competenței cu un FE(S) sau

2. 

să efectueze timpul de zbor suplimentar sau zborurile suplimentare prevăzute la litera (e) cu un FI(S).

(g) 

Titularii de SPL cu privilegii de zbor în nori cu planorul care dețin și o BIR sau o IR(A) în conformitate cu anexa I (partea FCL) la Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 sunt creditați integral în ceea ce privește cerințele de la litera (e).

SUBPARTEA FI

INSTRUCTORII DE ZBOR

Secțiunea 1

Cerințe generale

SFCL.300    Certificatul de instructor de zbor

(a) 

Considerații generale

Un instructor poate asigura instruire practică pe un planor numai dacă:

1. 

deține:

(i) 

o SPL, inclusiv privilegiile, calificările și certificatele pentru care urmează să se asigure instruirea practică;

(ii) 

un certificat de instructor de zbor pentru planoare [FI(S)] corespunzător instruirii pe care o asigură, eliberat în conformitate cu prezenta subparte;

2. 

are dreptul de a acționa ca PIC pe planor pe durata instruirii practice.

(b) 

Instruirea asigurată în afara teritoriului statelor membre

1. 

Prin derogare de la litera (a) punctul 1, în cazul instruirii practice asigurate în timpul unui curs de pregătire aprobat în conformitate cu prezenta anexă (partea SFCL) în afara teritoriului pentru care statele membre sunt responsabile în temeiul Convenției de la Chicago, autoritatea competentă eliberează un certificat de instructor de zbor unui solicitant care deține o licență de pilot de planoare conformă cu anexa 1 la Convenția de la Chicago, cu condiția ca respectivul solicitant:

(i) 

să dețină cel puțin o licență care să includă, după caz, privilegii, calificări sau certificate echivalente cu cele pentru care este autorizat să ofere instruire;

(ii) 

să îndeplinească cerințele prevăzute în prezenta subparte pentru eliberarea certificatului de FI(S) cu privilegiile relevante de asigurare a instruirii;

(iii) 

să demonstreze autorității competente un nivel adecvat de cunoaștere a normelor europene de siguranță a aviației pentru a-și putea exercita privilegiile de asigurare a instruirii în conformitate cu prezenta anexă.

2. 

Certificatul se limitează la asigurarea de instruire practică:

(i) 

în afara teritoriului pentru care statele membre sunt responsabile în temeiul Convenției de la Chicago;

(ii) 

elevilor piloți care cunosc suficient limba în care se asigură instruirea practică.

Secțiunea 2

Certificatul de instructor de zbor pentru planoare – FI(S)

SFCL.315    Certificatul de FI(S) – Privilegii și condiții

(a) 

Sub rezerva respectării de către solicitanți a dispozițiilor de la punctul SFCL.320 și a următoarelor condiții, certificatul de FI(S) se eliberează cu privilegii de a asigura instruire practică pentru:

1. 

SPL;

2. 

privilegii suplimentare pentru planoare în conformitate cu punctul SFCL.150 litera (e);

3. 

metode de lansare în conformitate cu punctul SFCL.155, cu condiția ca solicitantul să fi efectuat, ca PIC:

(i) 

în cazul lansării prin remorcaj la avion, cel puțin 30 de lansări sau

(ii) 

în cazul lansării la automosor, cel puțin 50 de lansări;

4. 

privilegii TMG suplimentare în conformitate cu punctul SFCL.150 litera (b), cu condiția ca solicitantul:

(i) 

să fi efectuat cel puțin 30 de ore timp de zbor ca PIC pe TMG-uri;

(ii) 

să fi absolvit pregătirea specificată la punctul SFCL.330 litera (b) punctul 2;

(iii) 

să își fi demonstrat capacitatea de a oferi instruire pe TMG-uri unui FI(S) calificat în conformitate cu punctul 7 și numit de șeful activității de pregătire din cadrul ATO sau al DTO;

5. 

privilegii de zbor acrobatic nivel elementar, de zbor acrobatic nivel avansat sau de zbor în nori cu planorul sau calificarea de tractare planoare sau de tractare bannere, cu condiția ca solicitantul:

(i) 

în cazul instruirii pentru privilegii de zbor acrobatic nivel elementar sau avansat, să dețină privilegii de zbor acrobatic nivel avansat în conformitate cu punctul SFCL.200 litera (c);

(ii) 

să își fi demonstrat capacitatea de a oferi instruire pentru privilegiile sau calificarea în cauză unui FI(S) calificat în conformitate cu litera (a) punctul 7 și numit de șeful activității de pregătire din cadrul ATO sau al DTO;

6. 

zbor pe timp de noapte pe TMG-uri, cu condiția ca solicitantul:

(i) 

să îndeplinească cerința privind experiența de zbor pe timp de noapte de la punctul SFCL.160 litera (e) punctul 2;

(ii) 

să își fi demonstrat capacitatea de a oferi instruire pe TMG-uri pe timp de noapte unui FI(S) calificat în conformitate cu punctul 7 și numit de șeful activității de pregătire din cadrul unei ATO sau al unei DTO;

7. 

un certificat de FI(S), cu condiția ca solicitantul:

(i) 

să fi efectuat cel puțin 50 de ore sau 150 de lansări în regim de instruire practică pe planoare;

(ii) 

în conformitate cu procedurile stabilite în acest scop de autoritatea competentă, să își fi demonstrat capacitatea de a oferi instruire pentru certificatul de FI(S) unui FI(S) calificat în conformitate cu prezentul punct și numit de șeful activității de pregătire al unei ATO sau al unei DTO.

(b) 

Privilegiile enumerate la litera (a) includ privilegiile de a asigura instruire practică pentru:

1. 

eliberarea licenței, privilegiilor, calificărilor sau certificatelor relevante și

2. 

revalidare, reînnoire sau conformarea cu cerințele relevante privind experiența recentă din prezenta anexă, după caz.

SFCL.320    Certificatul de FI(S) – Condiții indispensabile și cerințe

Solicitanții unui certificat de FI(S) trebuie:

(a) 

să aibă cel puțin 18 ani;

(b) 

să îndeplinească cerințele de la punctul SFCL.300 litera (a) punctul 1 subpunctul (i) și punctul 2;

(c) 

să fi efectuat 100 de ore timp de zbor și 200 de lansări ca PIC pe planoare;

(d) 

să fi efectuat un curs de pregătire pentru instructori în conformitate cu punctul SFCL.330 în cadrul unei ATO sau al unei DTO și

(e) 

să fi susținut cu succes o evaluare a competenței în conformitate cu punctul SFCL.345.

SFCL.325    Competențele FI(S) și evaluarea acestora

Solicitanții unui certificat de FI(S) trebuie să beneficieze de pregătire în vederea dobândirii următoarelor competențe:

(a) 

pregătirea resurselor;

(b) 

crearea unei atmosfere favorabile învățării;

(c) 

prezentarea cunoștințelor;

(d) 

integrarea gestionării amenințărilor și erorilor (TEM) și a gestionării resurselor echipajului (CRM);

(e) 

gestionarea timpului pentru atingerea obiectivelor pregătirii;

(f) 

facilitarea învățării;

(g) 

evaluarea performanțelor elevilor;

(h) 

monitorizarea și evaluarea progreselor;

(i) 

evaluarea sesiunilor de pregătire și

(j) 

raportarea rezultatelor.

SFCL.330    FI(S) – Cursul de pregătire

(a) 

Solicitanții unui certificat de FI(S) trebuie să susțină mai întâi o evaluare preliminară specifică în cadrul unei ATO sau al unei DTO în cursul celor 12 luni premergătoare datei de început a cursului de pregătire, în vederea evaluării capacității lor de a urma cursul.

(b) 

Cursul de pregătire FI(S) trebuie să cuprindă:

1. 

referitor la planoare, fiind excluse TMG-urile:

(i) 

elementele specificate la punctul SFCL.325;

(ii) 

25 de ore de predare-învățare;

(iii) 

30 ore de instruire teoretică, inclusiv teste de evaluare a progreselor;

(iv) 

cel puțin șase ore, din care maximum trei ore se pot efectua pe TMG-uri, sau 20 de lansări în regim de instruire practică;

2. 

în plus, în cazul în care privilegiile certificatului de FI(S) vor include privilegiile prevăzute la punctul SFCL.315 litera (a) punctele 4 și 6, cel puțin șase ore de instruire practică în dublă comandă pe TMG-uri.

(c) 

Solicitanții care dețin deja un certificat de instructor în conformitate cu anexa III (partea BFCL) la Regulamentul (UE) 2018/395 sau cu anexa I (partea FCL) la Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 sunt creditați integral în ceea ce privește cerința de la litera (b) punctul 1 subpunctul (ii).

(d) 

Atunci când solicită un certificat de FI(S), un pilot care deține sau a deținut o calificare FI(A), FI(H) sau FI(As) sunt creditați cu 18 ore în ceea ce privește cerințele de la litera (b) punctul 1 subpunctul (iii).

SFCL.345    FI(S) – Evaluarea competenței

(a) 

Persoanele care solicită eliberarea unui certificat de FI(S) trebuie să susțină cu succes o evaluare a competenței pentru a-i demonstra unui examinator calificat în conformitate cu punctul SFCL.415 litera (c) că au capacitatea de a instrui un elev pilot la nivelul necesar pentru eliberarea unei SPL.

(b) 

Evaluarea respectivă trebuie să includă:

1. 

demonstrarea competențelor descrise la punctul SFCL.325, în timpul pregătirii înainte și după zbor și în timpul instruirii teoretice;

2. 

examinări teoretice orale la sol, instructaje înainte și după zbor, precum și demonstrații în timpul zborului;

3. 

exerciții adecvate pentru a evalua competențele instructorului.

(c) 

Evaluarea competenței pentru eliberarea inițială a unui certificat de FI(S) se efectuează pe planoare, fiind excluse TMG-urile.

SFCL.350    FI(S) – Privilegii limitate

(a) 

Un FI(S) are privilegiile limitate la asigurarea instruirii practice sub supravegherea unui FI(S) care nu are nicio limitare și care este numit în acest scop de DTO sau de ATO, în următoarele cazuri:

1. 

pentru eliberarea unei SPL;

2. 

pentru extinderea privilegiilor unei SPL la privilegiile suplimentare pentru planoare sau TMG-uri în conformitate cu punctul SFCL.150;

3. 

pentru extinderea privilegiilor unei SPL la metode suplimentare de lansare în conformitate cu punctul SFCL.155 și

4. 

pentru privilegiile de zbor acrobatic nivel elementar, de zbor acrobatic nivel avansat sau de zbor în nori cu planorul sau pentru calificarea de tractare planoare sau de tractare bannere.

(b) 

Cât timp efectuează pregătirea sub supraveghere, în conformitate cu litera (a), FI(S) nu are privilegiul de a autoriza un elev pilot să efectueze primul său zbor în simplă comandă sau primul său zbor în raid în simplă comandă.

(c) 

Limitările de la literele (a) și (b) se elimină din certificatul de FI(S) după ce respectivul FI(S) a efectuat cel puțin 15 ore sau 50 de lansări în regim de instruire practică care acoperă toate fazele unui zbor cu planorul. În cazul unui FI(S) cu limitări care s-a conformat dispozițiilor de la punctul SFCL.330 litera (b) subpunctul 2, cinci din cele 15 ore pot fi realizate pe TMG-uri, iar 15 dintre cele 50 de lansări pot fi înlocuite cu decolări și aterizări pe TMG-uri.

SFCL.360    Certificatul de FI(S) – Cerințe privind experiența recentă

(a) 

Titularul unui certificat de FI(S) își poate exercita privilegiile conferite de certificat numai dacă înainte de momentul în care se prevede exercitarea respectivelor privilegii:

1. 

a efectuat, în ultimii trei ani:

(i) 

o pregătire de reîmprospătare a cunoștințelor pentru instructori în cadrul unei ATO, al unei DTO sau al unei autorități competente, pe durata căreia titularul trebuie să fi beneficiat de instruire teoretică pentru reîmprospătarea și actualizarea cunoștințelor relevante pentru instructorii de zbor pe planoare și

(ii) 

atunci când asigură instruire practică în calitate de FI(S), cel puțin:

A. 

30 de ore sau

B. 

60 de lansări sau decolări și aterizări și

2. 

în ultimii nouă ani și în conformitate cu procedurile stabilite în acest scop de către autoritatea competentă, și-a demonstrat capacitatea de a oferi instruire pe planoare unui FI(S) calificat în conformitate cu punctul SFCL.315 litera (a) punctul 7 și numit de șeful activității de pregătire din cadrul unei ATO sau al unei DTO.

(b) 

Orele de zbor ca FE(S) pe durata testelor de îndemânare, a verificărilor competenței și a evaluărilor competenței sunt creditate integral în ceea ce privește cerința de la litera (a) punctul 1 subpunctul (ii).

(c) 

Dacă nu a reușit să efectueze zborul de instruire sub supraveghere într-un mod considerat satisfăcător de către FI(S) în conformitate cu litera (a) punctul 2, titularul certificatului de FI(S) nu exercită privilegiile conferite de certificatul de FI(S) până când nu susține cu succes o evaluare a competenței în conformitate cu punctul SFCL.345.

(d) 

Pentru a-și relua exercitarea privilegiilor conferite de certificatul de FI(S), un titular de certificat de FI(S) care nu îndeplinește toate cerințele de la litera (a) trebuie să îndeplinească cerințele de la litera (a) punctul 1 subpunctul (i) și de la punctul SFCL.345.

SUBPARTEA FE

EXAMINATORII DE ZBOR

Secțiunea 1

Cerințe generale

SFCL.400    Certificate de examinator de zbor pe planoare

(a) 

Considerații generale

Un examinator poate efectua teste de îndemânare, verificări ale competenței sau evaluări ale competenței în conformitate cu prezenta anexă, numai dacă:

1. 

deține:

(i) 

o SPL care să includă privilegiile, calificările sau certificatele pentru care este autorizat să efectueze teste de îndemânare, verificări ale competenței sau evaluări ale competenței, precum și privilegiile de a asigura instruire pentru acestea;

(ii) 

un certificat de FE(S) care să includă privilegii corespunzătoare testului de îndemânare, verificării competenței sau evaluării competenței efectuate, eliberat în conformitate cu prezenta subparte;

2. 

are dreptul de a acționa ca PIC pe un planor în cursul testului de îndemânare, al verificării competenței sau al evaluării competenței.

(b) 

Examinări efectuate în afara teritoriului statelor membre

1. 

Prin derogare de la litera (a) punctul 1, în cazul testelor de îndemânare și al verificărilor competenței efectuate în afara teritoriului pentru care statele membre sunt responsabile în temeiul Convenției de la Chicago, autoritatea competentă eliberează un certificat de examinator unui solicitant care deține o licență de pilot de planoare conformă cu anexa 1 la Convenția de la Chicago, cu condiția ca respectivul solicitant:

(i) 

să dețină cel puțin o licență care să includă, după caz, privilegii, calificări sau certificate echivalente cu cele pentru care este autorizat să efectueze teste de îndemânare sau verificări ale competenței;

(ii) 

să îndeplinească cerințele prevăzute în prezenta subparte pentru eliberarea certificatului relevant de examinator;

(iii) 

să demonstreze autorității competente un nivel corespunzător de cunoaștere a normelor de siguranță a aviației ale Uniunii pentru a-și putea exercita privilegiile de examinator în conformitate cu prezenta anexă.

2. 

Certificatul menționat la punctul 1 se limitează la efectuarea de teste de îndemânare și verificări ale competenței:

(i) 

în afara teritoriului pentru care statele membre sunt responsabile în temeiul Convenției de la Chicago și

(ii) 

în cazul unui pilot care cunoaște suficient limba în care se face testul/verificarea.

SFCL.405    Limitarea privilegiilor în cazul unor interese directe

Un examinator de zbor pe planoare nu poate efectua:

(a) 

un test de îndemânare sau o evaluare a competenței în cazul unei persoane care solicită eliberarea unei licențe, a unei calificări sau a unui certificat și căreia i-a asigurat peste 50 % din instruirea practică necesară pentru licența, calificarea sau certificatul pentru care se susține testul de îndemânare sau evaluarea competenței sau

(b) 

un test de îndemânare, o verificare a competenței sau o evaluare a competenței atunci când consideră că i-ar putea fi afectată obiectivitatea.

SFCL.410    Efectuarea testelor de îndemânare, a verificărilor competenței și a evaluărilor competenței

(a) 

Atunci când efectuează teste de îndemânare, verificări ale competenței și evaluări ale competenței, un examinator de zbor pe planoare trebuie să întreprindă toate acțiunile enumerate în continuare:

1. 

să se asigure că nu există bariere lingvistice în comunicarea cu solicitantul;

2. 

să se asigure că solicitantul îndeplinește toate cerințele privind calificarea, pregătirea și experiența din prezenta anexă pentru eliberarea, revalidarea sau reînnoirea licenței, a privilegiilor, a calificării sau a certificatului pentru care se susține testul de îndemnare, verificarea competenței sau evaluarea competenței;

3. 

să informeze solicitantul cu privire la consecințele furnizării unor informații incomplete, incorecte sau false cu privire la pregătirea și experiența sa de zbor.

(b) 

După încheierea testului de îndemânare, a verificării competenței sau a evaluării competenței, examinatorul de zbor pe planoare:

1. 

informează solicitantul cu privire la rezultatele testului de îndemânare, ale verificării competenței sau ale evaluării competenței;

2. 

în eventualitatea obținerii unui rezultat pozitiv la evaluarea competenței pentru revalidare sau reînnoire, înscrie noua dată de expirare pe licența sau pe certificatul solicitantului, dacă este autorizat în mod expres în acest sens de autoritatea competentă care eliberează licența solicitantului;

3. 

furnizează solicitantului un raport semnat referitor la testul de îndemânare, la verificarea competenței sau la evaluarea competenței și înaintează, fără întârzieri nejustificate, copii ale raportului autorității competente care eliberează licența solicitantului și autorității competente care a eliberat certificatul examinatorului. Raportul trebuie să conțină:

(i) 

o declarație conform căreia examinatorul de zbor pe planoare a primit de la solicitant informații cu privire la experiența și instruirea acestuia și a constatat că experiența și instruirea în cauză respectă cerințele aplicabile din prezenta anexă;

(ii) 

confirmarea faptului că au fost executate toate manevrele și exercițiile necesare, precum și detalii cu privire la examenul teoretic oral, dacă este cazul. În cazul în care la unul dintre elementele acestor categorii s-a înregistrat un eșec, examinatorul notează motivele acestei evaluări;

(iii) 

rezultatul testului de îndemânare, al verificării competenței sau al evaluării competenței;

(iv) 

o declarație conform căreia examinatorul de zbor pe planoare a analizat și a aplicat procedurile și cerințele naționale ale autorității competente a solicitantului, în cazul în care autoritatea care eliberează licența solicitantului nu este cea care a eliberat certificatul examinatorului;

(v) 

o copie a certificatului de examinator de zbor pe planoare care conține sfera privilegiilor sale de examinator de zbor pe planoare în cazul testelor de îndemânare, al verificărilor competenței sau al evaluărilor competenței ale unui solicitant a cărui autoritate competentă nu este cea care a eliberat certificatul examinatorului.

(c) 

Examinatorul de zbor pe planoare păstrează, pe o perioadă de cinci ani, înregistrări cu detaliile tuturor testelor de îndemânare, ale verificărilor competenței și ale evaluărilor competenței efectuate și cu rezultatele acestora.

(d) 

La cererea autorității competente care eliberează certificatul de examinator de zbor pe planoare sau a autorității competente care eliberează licența solicitantului, examinatorul de zbor pe planoare prezintă toate înregistrările și rapoartele, precum și orice alte informații necesare în scopul desfășurării activităților de supraveghere.

Secțiunea 2

Certificatul de examinator de zbor pentru planoare – FE(S)

SFCL.415    Certificatul de FE(S) – Privilegii și condiții

Sub rezerva respectării de către solicitant a dispozițiilor de la punctul SFCL.420 și a următoarelor condiții, certificatul de FE(S) se eliberează, în urma depunerii unei cereri, cu privilegii de a efectua:

(a) 

teste de îndemânare și verificări ale competenței pentru SPL, cu condiția ca solicitantul să fi efectuat, pe planoare, fiind excluse TMG-urile, 300 de ore timp de zbor ca pilot, inclusiv 150 de ore sau 300 de lansări în regim de instruire practică;

(b) 

teste de îndemânare pentru extinderea privilegiilor SPL la TMG în conformitate cu punctul SFCL.150 litera (e), cu condiția ca solicitantul să fi efectuat 300 de ore timp de zbor pe planoare, inclusiv 50 de ore de instruire practică pe TMG-uri;

(c) 

evaluări ale competenței pentru eliberarea de certificate de FI(S) pe planoare, cu condiția ca solicitantul:

1. 

să fi efectuat cel puțin 500 de ore timp de zbor ca pilot pe planoare, inclusiv, dacă privilegiile certificatului de FE(S) vor fi exercitate pe:

(i) 

planoare, fiind excluse TMG-urile, cel puțin 10 ore sau 30 de lansări de instruire a solicitantului unui certificat de FI(S) pe planoare, fiind excluse TMG-urile;

(ii) 

TMG-uri, cel puțin 10 ore sau 30 de decolări și aterizări de instruire a solicitantului unui certificat de FI(S) pe TMG-uri;

2. 

să fi beneficiat de pregătire specifică în cadrul unui curs de standardizare pentru examinatori în conformitate cu punctul SFCL.430.

SFCL.420    Certificatul de FE(S) – Condiții indispensabile și cerințe

Solicitanții unui certificat de FE(S) trebuie:

(a) 

să îndeplinească cerințele de la punctul SFCL.400 litera (a) punctul 1 subpunctul (i) și litera (a) punctul 2;

(b) 

să fi urmat cursul de standardizare pentru FE(S) în conformitate cu punctul SFCL.430;

(c) 

să fi efectuat o evaluare a competenței în conformitate cu punctul SFCL.445;

(d) 

să demonstreze că au antecedente relevante în ceea ce privește privilegiile conferite de certificatul de FE(S) și

(e) 

să demonstreze că, în ultimii trei ani, nu au făcut obiectul niciunei sancțiuni și nici a suspendării, limitării sau revocării niciuneia dintre licențele, calificările sau a niciunuia dintre certificatele lor eliberate în conformitate cu prezenta anexă, cu anexa I (partea FCL) la Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 sau cu anexa III (partea BFCL) la Regulamentul (UE) 2018/395, pentru nerespectarea Regulamentului (UE) 2018/1139 și a actelor sale delegate și de punere în aplicare.

SFCL.430    Certificatul de FE(S) – Cursul de standardizare

(a) 

Solicitanții unui certificat de FE(S) trebuie să urmeze un curs de standardizare care este asigurat fie de către autoritatea competentă, fie de către o ATO sau o DTO și aprobat de autoritatea competentă respectivă.

(b) 

Cursul de standardizare trebuie să fie adaptat privilegiilor de examinator de zbor pe planoare solicitate și să constea în instruire teoretică și practică, incluzând cel puțin:

1. 

efectuarea a cel puțin două teste de îndemânare, verificări ale competenței sau evaluări ale competenței pentru SPL sau pentru calificările sau certificatele asociate;

2. 

instruire cu privire la cerințele aplicabile prevăzute în prezenta anexă și cerințele aplicabile privind operațiunile aeriene, efectuarea de teste de îndemânare, verificări ale competenței și evaluări ale competenței, precum și documentarea și raportarea acestora;

3. 

o informare în privința următoarelor aspecte:

(i) 

procedurile administrative naționale;

(ii) 

cerințele privind protecția datelor cu caracter personal;

(iii) 

răspunderea examinatorului;

(iv) 

asigurarea pentru accidente a examinatorului;

(v) 

taxele naționale și

(vi) 

informații despre cum se pot accesa informațiile cuprinse la subpunctele (i)-(v) atunci când efectuează teste de îndemânare, verificări ale competenței sau evaluări ale competenței unui solicitant a cărui autoritate competentă nu este cea care a eliberat certificatul examinatorului.

(c) 

Titularul unui certificat de FE(S) nu poate efectua teste de îndemânare, verificări ale competenței sau evaluări ale competenței în cazul unui solicitant a cărui autoritate competentă nu este cea care a eliberat certificatul examinatorului, cu excepția cazului în care a analizat cele mai recente informații disponibile care conțin procedurile naționale relevante ale autorității competente a solicitantului.

SFCL.445    Certificatul de FE(S) – Evaluarea competenței

O persoană care solicită eliberarea inițială a unui certificat de FE(S) trebuie să își demonstreze competența de FE(S) unui inspector al autorității competente sau unui examinator cu calificări superioare autorizat în mod expres în acest sens de autoritatea competentă care eliberează certificatul de FE(S). În timpul evaluării competenței, solicitantul efectuează un test de îndemânare, o verificare a competenței sau o evaluare a competenței, inclusiv informarea, efectuarea testului de îndemânare, a verificării competenței sau a evaluării competenței, precum și evaluarea persoanei care susține testul, verificarea sau evaluarea, debriefingul și înregistrarea documentelor.

SFCL.460    Certificatul de FE(S) – Valabilitate, revalidare și reînnoire

(a) 

Un certificat de FE(S) este valabil pe o perioadă de cinci ani.

(b) 

Un certificat de FE(S) este revalidat în cazul în care titularul său:

1. 

în timpul perioadei de valabilitate a certificatului de FE(S), a urmat un curs de reîmprospătare a cunoștințelor pentru examinatori care este asigurat fie de către autoritatea competentă, fie de către o ATO sau o DTO și aprobat de autoritatea competentă respectivă, în cursul căruia titularul primește instruire teoretică de reîmprospătare și de actualizare a cunoștințelor relevante pentru examinatorii de zbor pe planoare;

2. 

în ultimele 24 de luni înainte de finele perioadei de valabilitate a certificatului, și-a demonstrat capacitatea de a efectua teste de îndemânare, verificări ale competenței sau evaluări ale competenței în fața unui inspector din partea autorității competente sau a unui examinator autorizat în mod expres în acest sens de autoritatea competentă care eliberează certificatul de FE(S).

(c) 

Titularul unui certificat de FE(S) care deține unul sau mai multe certificate de examinator pentru alte categorii de aeronave în conformitate cu anexa I (partea FCL) la Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 sau cu anexa III (partea BFCL) la Regulamentul (UE) 2018/395 poate obține revalidarea combinată a tuturor certificatelor de examinator deținute, în acord cu autoritatea competentă.

(d) 

Dacă certificatul de FE(S) a expirat, titularul său trebuie să îndeplinească cerințele de la litera (b) punctul 1 și de la punctul SFCL.445 înainte de a-și putea relua exercitarea privilegiilor conferite de certificatul de FE(S).

(e) 

Un certificat de FE(S) se revalidează sau se reînnoiește numai în cazul în care solicitantul demonstrează conformarea continuă cu cerințele de la punctul SFCL.410, precum și cu cerințele de la punctul SFCL.420 literele (d) și (e).



( 1 ) Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 al Comisiei din 3 noiembrie 2011 de stabilire a cerințelor tehnice și a procedurilor administrative referitoare la personalul navigant din aviația civilă în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 311, 25.11.2011, p. 1).

( 2 ) Regulamentul (UE) nr. 748/2012 al Comisiei din 3 august 2012 de stabilire a normelor de punere în aplicare privind certificarea pentru navigabilitate și mediu a aeronavelor și a produselor, pieselor și echipamentelor aferente, precum și certificarea organizațiilor de proiectare și producție (JO L 224, 21.8.2012, p. 1).

( 3 ) Regulamentul delegat (UE) al Comisiei din 4 martie 2020 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

( 4 ) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 923/2012 al Comisiei din 26 septembrie 2012 de stabilire a regulilor comune ale aerului și a dispozițiilor operaționale privind serviciile și procedurile din navigația aeriană și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1035/2011 și a Regulamentelor (CE) nr. 1265/2007, (CE) nr. 1794/2006, (CE) nr. 730/2006, (CE) nr. 1033/2006 și (UE) nr. 255/2010 (JO L 281, 13.10.2012, p. 1).

( 5 ) Regulamentul (UE) nr. 1321/2014 al Comisiei din 26 noiembrie 2014 privind menținerea navigabilității aeronavelor și a produselor, reperelor și dispozitivelor aeronautice și autorizarea întreprinderilor și a personalului cu atribuții în domeniu (JO L 362, 17.12.2014, p. 1).