18.3.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 71/1

(1)

Poluarea chimică a apelor de suprafață reprezintă o amenințare atât pentru mediul acvatic, cu efecte cum ar fi toxicitatea acută și cronică pentru organismele acvatice, acumularea în ecosisteme și dispariția habitatelor și a speciilor, cât și pentru sănătatea umană. Ca o măsură prioritară, ar trebui identificate cauzele poluării, iar emisiile ar trebui tratate la sursă, în modul cel mai eficient din punct de vedere economic și al mediului.

(2)

Decizia nr. 1600/2002/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iulie 2002 de stabilire a celui de-al Șaselea program comunitar de acțiune pentru mediu (3), precizează că mediul, sănătatea și calitatea vieții reprezintă priorități cheie ale programului menționat și subliniază, în special necesitatea adoptării unor acte normative mai specifice în domeniul apei.

(3)

Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei (4) definește o strategie de combatere a poluării apei și prevede adoptarea de măsuri specifice suplimentare de control al poluării și standarde de calitate a mediului (SCM). Prezenta directivă stabilește SCM-uri în conformitate cu dispozițiile și cu obiectivele Directivei 2000/60/CE.

(4)

În conformitate cu articolul 4 din Directiva 2000/60/CE, statele membre ar trebui să pună în aplicare măsurile necesare, în conformitate cu articolul 16 alineatele (1) și (8) din respectiva directivă, cu scopul de a reduce treptat poluarea cu substanțe prioritare și de a stopa sau elimina treptat emisiile, evacuările și pierderile de substanțe periculoase prioritare.

(5)

Numeroase acte comunitare adoptate începând cu anul 2000 reprezintă măsuri de control al emisiilor pentru substanțe prioritare individuale, în conformitate cu articolul 16 din Directiva 2000/60/CE. În plus, numeroase măsuri de protecție a mediului intră în sfera de aplicare a altor acte legislative comunitare în vigoare. Prin urmare, ar trebui să se acorde prioritate aplicării și revizuirii instrumentelor existente, decât stabilirii de noi controale.

(6)

În ceea ce privește măsurile de control al emisiilor de substanțe prioritare provenite din surse punctiforme sau difuze, menționate în articolul 16 din Directiva 2000/60/CE, pare mai avantajos din punct de vedere economic și mai potrivit ca statele membre să introducă, atunci când este cazul, pe lângă punerea în aplicare a celorlalte acte legislative comunitare în vigoare, măsuri de control corespunzătoare, în temeiul articolului 10 din Directiva 2000/60/CE, care să se înscrie în programul de măsuri elaborat pentru fiecare district de bazin hidrografic, în conformitate cu articolul 11 din Directiva 2000/60/CE menționată anterior.

(7)

Decizia nr. 2455/2001/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 noiembrie 2001 de stabilire a unei liste de substanțe prioritare în domeniul apei și de modificare a Directivei 2000/60/CE (5) stabilește prima listă de 33 de substanțe sau grupuri de substanțe care au caracter prioritar în cadrul unei acțiuni la nivel comunitar. Printre aceste substanțe prioritare, unele au fost identificate drept substanțe prioritare periculoase cu privire la care statele membre ar trebui să pună în aplicare măsurile necesare cu scopul de a stopa sau elimina treptat emisiile, evacuările și pierderile. Anumite substanțe aflate în curs de examinare ar trebui clasificate. Comisia ar trebui să continue revizuirea listei de substanțe prioritare, stabilind ordinea de prioritate în care aceste substanțe să facă obiectul unor măsuri pe baza unor criterii convenite care să demonstreze riscul pentru mediul acvatic sau prin intermediul acestuia, în conformitate cu calendarul prevăzut în articolul 16 din Directiva 2000/60/CE și să înainteze propuneri după caz.

(8)

Din perspectiva interesului comunitar și în vederea unei reglementări mai eficiente în materie de protecție a apelor de suprafață, se recomandă stabilirea SCM-urilor pentru poluanții clasificați ca substanțe prioritare la nivel comunitar, lăsând în sarcina statelor membre stabilirea, atunci când este cazul, a unor reguli la nivel național privind restul poluanților, sub rezerva aplicării dispozițiilor comunitare relevante. Cu toate acestea, opt poluanți care fac obiectul Directivei 86/280/CEE a Consiliului din 12 iunie 1986 privind valorile limită și obiectivele de calitate pentru evacuările anumitor substanțe periculoase incluse în lista I din anexa la Directiva 76/464/CEE (6) și care fac parte din grupul de substanțe cu privire la care statele membre ar trebui să pună în aplicare măsuri cu scopul de a atinge o stare chimică bună până în 2015, sub rezerva dispozițiilor articolelor 2 și 4 din Directiva 2000/60/CE, nu au fost incluși în lista de substanțe prioritare. Cu toate acestea, standardele comune stabilite pentru acești poluanți s-au dovedit a fi utile și este de preferat ca reglementarea acestora să se realizeze în continuare la nivel comunitar.

(9)

Prin urmare, dispozițiile privind obiectivele actuale de calitate a mediului, cuprinse în Directiva 82/176/CEE a Consiliului din 22 martie 1982 privind valorile limită și obiectivele de calitate pentru evacuările de mercur din sectorul electrolizei cloralcanilor (7), Directiva 83/513/CEE a Consiliului din 26 septembrie 1983 privind valorile limită si obiectivele de calitate pentru evacuările de cadmiu (8), Directiva 84/156/CEE a Consiliului din 8 martie 1984 privind valorile limită și obiectivele de calitate pentru evacuările de mercur din alte sectoare industriale decât cel al electrolizei cloralcanilor (9), Directiva 84/491/CEE a Consiliului din 9 octombrie 1984 privind valorile limită și obiectivele de calitate pentru evacuările de hexaclorciclohexan (10) și Directiva 86/280/CEE devin superflue și ar trebui eliminate.

(10)

Având în vedere faptul că poluarea chimică poate afecta mediul acvatic atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, pentru stabilirea SCM-urilor ar trebui să se ia în considerare datele referitoare atât la efectele acute, cât și la cele cronice. Pentru a asigura o protecție adecvată a mediului acvatic și a sănătății umane, ar trebui stabilite SCM-uri, exprimate sub forma unei valori medii anuale, la un nivel care să asigure protecția împotriva expunerii pe termen lung, precum și standarde de calitate bazate pe concentrații maxime admisibile pentru protecția împotriva expunerii pe termen scurt.

(11)

În conformitate cu dispozițiile de la secțiunea 1.3.4 din anexa V la Directiva 2000/60/CE cu privire la frecvența monitorizării, în ceea ce privește monitorizarea respectării SCM-urilor, inclusiv a celor exprimate sub forma concentrațiilor maxime admisibile, statele membre pot introduce metode statistice, precum calculul percentilei, pentru a rezolva problemele legate de valorile extreme (devieri foarte mari față de medie) și citirile false, cu scopul de a asigura un nivel acceptabil de încredere și precizie. Pentru a asigura comparabilitatea monitorizării între statele membre, se recomandă stabilirea unor norme detaliate privind aceste metode statistice prin intermediul comitologiei.

(12)

Stabilirea unor valori ale SCM-urilor la nivel comunitar ar trebui să se limiteze, în stadiul actual, pentru cea mai mare parte a substanțelor, la apele de suprafață. Cu toate acestea, în cazul hexaclorbenzenului, hexaclorbutadienei și al mercurului, nu se poate asigura la nivel comunitar protecția împotriva efectelor indirecte și a otrăvirii secundare prin stabilirea de SCM-uri doar pentru apele de suprafață. Prin urmare, se recomandă în cazul acestor trei substanțe stabilirea de SCM-uri pentru biota la nivel comunitar. Pentru a acorda flexibilitate statelor membre, în funcție de strategia de monitorizare aplicată, acestea ar trebui să fie capabile fie să monitorizeze și să pună în aplicare aceste SCM-uri pentru biotă, fie să stabilească SCM-uri mai stricte pentru apele de suprafață care să ofere același nivel de protecție.

(13)

Mai mult decât atât, statele membre ar trebui să poată stabili SCM-uri pentru sedimente și/sau biotă la nivel național și să aplice aceste SCM-uri în locul celor prevăzute pentru apă în anexa I la prezenta directivă. Aceste SCM-uri ar trebui să fie stabilite prin intermediul unei proceduri transparente care implică notificarea Comisiei și a celorlalte state membre, în vederea asigurării unui nivel de protecție echivalent cu standardele de calitate a mediului pentru apă stabilite la nivel comunitar. Comisia ar trebui să rezume aceste notificări în rapoartele sale privind punerea în aplicare a Directivei 2000/60/CE. Mai mult decât atât, dat fiind faptul că sedimentele și biota rămân matrice importante pentru monitorizarea de către statele membre a anumitor substanțe în vederea evaluării impactului pe termen lung a activității antropice și a tendințelor care se prefigurează, statele membre ar trebui să ia măsuri, sub rezerva articolului 4 din Directiva 2000/60/CE, în scopul de a se asigura că nivelurile existente de contaminare din biotă și sedimente nu vor crește în mod considerabil.

(14)

Statele membre trebuie să se conformeze dispozițiilor Directivei 98/83/CE a Consiliului din 3 noiembrie 1998 privind calitatea apei destinate consumului uman (11) și să gestioneze corpurile de apă de suprafață utilizate pentru captarea apei potabile, în conformitate cu articolul 7 din Directiva 2000/60/CE. Prin urmare, prezenta directivă ar trebui pusă în aplicare fără a se aduce atingere cerințelor menționate anterior, care pot necesita standarde mai stricte.

(15)

În vecinătatea evacuărilor din surse punctiforme concentrațiile de poluanți sunt, de obicei, mai ridicate decât concentrațiile ambientale din apă. În consecință, statele membre ar trebui să poată folosi zonele de amestec, în măsura în care acestea nu afectează conformitatea restului corpului de apă de suprafață cu SCM-urile relevante. Dimensiunea zonelor de amestec ar trebui să fie restricționată la proximitatea punctului de evacuare și ar trebui să fie proporțională.

(16)

Este necesar să se verifice conformitatea cu obiectivele de stopare sau eliminare treptată și reducere prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2000/60/CE și să se asigure transparența evaluării respectării acestor obligații, în special în ceea ce privește luarea în considerare a emisiilor, evacuărilor și pierderilor semnificative rezultate din activități umane. În plus, un calendar pentru stopare sau eliminare treptată și reducere poate fi corelat numai cu un inventar. De asemenea, ar trebui să poată fi evaluată punerea în aplicare a articolului 4 alineatele (4)-(7) din Directiva 2000/60/CE. În același timp, ar trebui prevăzut un instrument adecvat care să permită cuantificarea pierderilor de substanțe produse în mod natural sau a celor rezultate în urma proceselor naturale, în cazul cărora stoparea sau eliminarea treptată din toate sursele potențiale este imposibilă. Pentru a satisface aceste nevoi, fiecare stat membru ar trebui să întocmească un inventar al emisiilor, evacuărilor și pierderilor pentru fiecare district de bazin hidrografic sau o parte a unui district de bazin hidrografic care se află pe teritoriul său.

(17)

Pentru a evita duplicarea muncii atunci când se întocmesc aceste inventare și pentru a garanta coerența între aceste inventare și celelalte instrumente existente în domeniul protecției apei de suprafață, statele membre ar trebui să folosească informațiile culese în conformitate cu Directiva 2000/60/CE și cu Regulamentul (CE) nr. 166/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 ianuarie 2006 de instituire a unui registru european al emisiilor și al transferului de poluanți (12).

(18)

Pentru a răspunde mai bine nevoilor statelor membre, acestea ar trebui să poată alege o perioadă de referință adecvată cu o durată de un an pentru a măsura datele de bază din inventar. Cu toate acestea, ar trebui luat în considerare faptul că pierderile rezultate în urma aplicării de pesticide pot varia în mod considerabil de la un an la altul, din cauza variațiilor dozei aplicate, de exemplu ca urmare a unor condiții climatice diferite. Prin urmare, statele membre ar trebui să poată opta pentru o perioadă de referință de trei ani pentru anumite substanțe la care se face referire în Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar (13).

(19)

Pentru a optimiza folosirea inventarului, se recomandă stabilirea unui termen până la care Comisia să verifice dacă emisiile, evacuările și pierderile se apropie de standardele care se regăsesc în obiectivele prevăzute în articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2000/60/CE.

(20)

Mai multe state membre sunt afectate de poluare, sursa poluării aflându-se în afara sferei lor naționale de competență. Prin urmare, este necesar să se precizeze faptul că un stat membru nu își încalcă obligațiile stabilite prin prezenta directivă în cazul depășirii limitei impuse de un SCM datorită unei astfel de poluări transfrontaliere, cu condiția să fi îndeplinit anumite condiții și să fi recurs la dispozițiile relevante din Directiva 2000/60/CE.

(21)

Pe baza rapoartelor prezentate de statele membre, Comisia ar trebui să examineze necesitatea adoptării unor măsuri suplimentare specifice la nivel comunitar și, dacă este cazul, să înainteze propunerile corespunzătoare.

(22)

Criteriile de identificare a substanțelor persistente, bioacumulative și toxice, precum și a substanțelor cu factor de risc echivalent, cum ar fi substanțele foarte persistente și bioacumulative, astfel cum este prevăzut în Directiva 2000/60/CE, sunt stabilite în Documentul de orientare tehnică în vederea evaluării riscurilor, în vederea susținerii dispozițiilor Directivei 93/67/CEE a Comisiei din 20 iulie 1993 de stabilire a principiilor de evaluare a riscurilor pentru om și pentru mediu prezentate de substanțele notificate în conformitate cu Directiva 67/548/CEE a Consiliului (14), ale Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei din 28 iunie 1994 de stabilire a principiilor de evaluare a riscurilor pentru populație și mediu prezentate de anumite substanțe existente, în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 793/93 al Consiliului (15) și ale Directivei 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 1998 privind comercializarea produselor biodestructive (16). Pentru a asigura coerența legislației comunitare, numai aceste criterii ar trebui aplicate substanțelor examinate în conformitate cu Decizia nr. 2455/2001/CE, iar anexa X la Directiva 2000/60/CE ar trebui înlocuită în mod corespunzător.

(23)

Obligațiile prevăzute în directivele menționate în anexa IX la Directiva 2000/60/CE sunt incluse deja în Directiva 96/61/CE a Consiliului din 24 septembrie 1996 privind prevenirea și controlul integrat al poluării (17) și în Directiva 2000/60/CE și se asigură cel puțin același nivel de protecție în cazul în care SCM-urile sunt menținute sau revizuite. Pentru a garanta o abordare coerentă în materie de poluare chimică a apelor de suprafață și pentru a simplifica și clarifica legislația comunitară în vigoare din acest domeniu, este necesară abrogarea în temeiul Directivei 2000/60/CE, începând cu 22 decembrie 2012, a Directivelor 82/176/CEE, 83/513/CEE, 84/156/CEE, 84/491/CEE și a Directivei 86/280/CEE.

(24)

Au fost luate în considerare recomandările cuprinse în Directiva 2000/60/CE, în special cele ale Comitetului științific pentru toxicitate, ecotoxicitate și mediu.

(25)

În conformitate cu alineatul (34) din Acordul interinstituțional pentru o legiferare mai bună (18), statele membre sunt încurajate să elaboreze, pentru ele însele și în interesul Comunității, propriile lor tabele, care să ilustreze, pe cât posibil, corespondența dintre dispozițiile prezentei directive și măsurile de transpunere și să le facă publice.

(26)

Având în vedere faptul că obiectivul prezentei directive, și anume obținerea unei stări chimice bune a apelor de suprafață prin stabilirea de SCM-uri pentru substanțe prioritare și pentru anumiți poluanți, nu poate fi atins în mod suficient de către statele membre și poate fi, prin urmare, realizat mai bine la nivel comunitar, din motive ce țin de necesitatea de a asigura același nivel de protecție a apelor de suprafață în întreaga Comunitate, Comunitatea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este enunțat în articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat în respectivul articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.

(27)

Măsurile necesare punerii în aplicare a prezentei directive ar trebui adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (19).

(28)

În special, Comisia ar trebui să fie împuternicită să modifice punctul 3 din partea B a anexei I. Deoarece această măsură are un domeniul general de aplicare și este destinată să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive sau să o completeze prin adăugarea de elemente noi neesențiale, aceasta trebuie adoptată în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE,

(a)

aplică, pentru mercur și compușii săi, un SCM de 20 μg/kg și/sau pentru hexaclorbenzen un SCM de 10 μg/kg și/sau pentru hexaclorbutadienă un SCM de 55 μg/kg, aceste SCM-uri fiind pentru țesuturile prelevate (greutate umedă), alegându-se indicatorul cel mai adecvat dintre cei pentru pești, moluște, crustacee și alte biota;

(b)

stabilesc și aplică SCM-uri diferite de cele menționate la litera (a) pentru sedimente și/sau biota pentru substanțele specificate. Aceste SCM-uri oferă cel puțin același nivel de protecție ca și SCM-urile pentru apă, stabilite în anexa I, partea A;

(c)

stabilesc, pentru substanțele menționate la literele (a) și (b), fecvența monitorizării biotei și/sau a sedimentului. Cu toate acestea, monitorizarea se efectuează cel puțin odată pe an, exceptând cazurile în care cunoștințele tehnice și opinia experților justifică un alt interval; și

(d)

prin intermediul comitetului menționat la articolul 21 din Directiva 2000/60/CE, informează Comisia și alte state membre privind substanțele pentru care au fost stabilite SCM-uri în conformitate cu litera (b), motivele și bazele pentru care au ales această abordare, SCM-urile alternative pe care le-au fixat, inclusiv datele și metodologia pe baza cărora au fost obținute, categoriile de ape de suprafață cărora li s-ar aplica, frecvența monitorizării planificate, împreună cu justificarea frecvenței alese.

(a)

restricționată la proximitatea punctului de evacuare;

(b)

proporțională în raport cu concentrațiile de poluanți la punctul de evacuare și având în vedere condițiile cu privire la emisiile de poluanți prevăzute în reglementările anterioare, precum autorizațiile și/sau permisele menționate la articolul 11 alineatul (3) litera (g) din Directiva 2000/60/CE și în orice alt document legislativ comunitar relevant, în conformitate cu aplicarea celor mai bune tehnici disponibile și cu articolul 10 din Directiva 2000/60/CE, în special după o revizuire a respectivelor reglementări anterioare.

(a)

depășirea s-a datorat unei surse de poluare din afara jurisdicției naționale a acestuia;

(b)

datorită unei astfel de poluări transfrontaliere, nu a putut lua măsuri eficiente pentru a se conforma cu SCM-urile relevante; și

(c)

a aplicat mecanismele de coordonare stabilite la articolul 3 din Directiva 2000/60/CE și, după caz, a recurs la dispozițiile articolului 4 alineatele (4), (5) și (6) din directiva respectivă pentru corpurile de apă afectate de poluarea transfrontalieră.

18.3.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 71/16

(1)

Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind deșeurile (4) stabilește cadrul legislativ pentru manipularea deșeurilor în cadrul Comunității. Aceasta definește noțiuni de bază, precum deșeuri, valorificare și eliminare și stabilește cerințele esențiale pentru gestionarea deșeurilor, în special obligația pentru unitatea sau întreprinderea care efectuează operațiuni de gestionare a deșeurilor de a deține o autorizație sau de a fi înregistrată și o obligație a statelor membre de a elabora planuri de gestionare a deșeurilor. Aceasta instituie, de asemenea, principii majore, cum ar fi obligația de trata deșeurile într-o manieră care să nu aibă efecte negative asupra mediului și sănătății populației, încurajarea punerii în aplicare a ierarhiei deșeurilor și, în conformitate cu principiul „poluatorul plătește”, cerința că costurile de eliminare a deșeurilor trebuie să fie suportate de către deținătorul deșeurilor, de către deținătorii anteriori sau de către producătorii produsului din care derivă deșeurile respective.

(2)

Decizia nr. 1600/2002/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iulie 2002 de stabilire a celui de-al șaselea program comunitar de acțiune pentru mediu (5) solicită extinderea sau revizuirea legislației privind deșeurile, inclusiv la o clarificare a diferenței între ce este deșeu și ce nu este deșeu, precum și la extinderea măsurilor pentru prevenirea generării deșeurilor.

(3)

Comunicarea Comisiei din 27 mai 2003, intitulată „Strategie tematică pentru prevenirea și reciclarea deșeurilor”, a semnalat necesitatea evaluării definițiilor actuale ale noțiunilor de valorificare și eliminare, precum și necesitatea adoptării unei definiții general aplicabile pentru noțiunea de reciclare și nevoia de dezbatere a definiției noțiunii de deșeu.

(4)

În rezoluția sa din 20 aprilie 2004 privind comunicarea mai sus-menționată (6), Parlamentul European a invitat Comisia să ia în considerare extinderea la întregul sector al deșeurilor a Directivei 96/61/CE a Consiliului din 24 septembrie 1996 privind prevenirea și controlul integrat al poluării (7). Acesta a mai solicitat Comisiei să facă o distincție clară între valorificare și eliminare și să precizeze clar diferența între ce este deșeu și ce nu.

(5)

În concluziile sale din 1 iulie 2004, Consiliul a solicitat Comisiei să prezinte o propunere de revizuire a unor aspecte din Directiva 75/442/CEE, abrogată și înlocuită de Directiva 2006/12/CE, pentru a clarifica diferența între ce este deșeu și ce nu, precum și diferența între valorificare și eliminare.

(6)

Este prin urmare necesar să fie reexaminată Directiva 2006/12/CE pentru a fi clarificate noțiuni de bază, cum ar fi definițiile pentru deșeuri, valorificare și eliminare, pentru a întări măsurile care trebuie luate pentru prevenirea generării deșeurilor, pentru a introduce o abordare care să ia în considerare întregul ciclu de viață al produselor și materialelor și nu doar stadiul de deșeu, precum și pentru a pune accentul pe reducerea efectelor generării și gestionării deșeurilor asupra mediului, consolidându-se astfel valoarea economică a deșeurilor. În plus, ar trebui încurajate valorificarea deșeurilor și utilizarea materialelor valorificate pentru a conserva resursele naturale. Din motive de claritate și lizibilitate, Directiva 2006/12/CE ar trebui să fie abrogată și înlocuită cu o nouă directivă.

(7)

Întrucât cele mai importante operațiuni de gestionare a deșeurilor sunt în prezent reglementate de legislația comunitară privind mediul, este important ca prezenta directivă să fie adaptată acestei abordări. Sublinierea obiectivelor de protecție a mediului stabilite la articolul 174 din tratat ar permite concentrarea atenției asupra efectelor pe care le au asupra mediului generarea și gestionarea deșeurilor, pe întreaga durată a ciclului de viață a resurselor. Prin urmare, temeiul juridic al prezentei directive ar trebui să fie articolul 175.

(8)

Bunurile mobile pe care deținătorul le aruncă sau intenționează sau este obligat să le arunce ar trebui supuse unei reglementări eficiente și coerente a tratării deșeurilor, sub rezerva anumitor excepții.

(9)

Solurile necontaminate excavate și alte materiale geologice naturale care sunt utilizate în alte situri decât cele de unde au fost excavate ar trebui să fie considerate deșeuri în conformitate cu definiția deșeurilor și cu dispozițiile privind subprodusele sau dispozițiile privind încetarea stadiului de deșeu, în temeiul prezentei directive.

(10)

Regulamentul (CE) nr. 1774/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 3 octombrie 2002 de stabilire a normelor sanitare privind subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman (8) prevede, printre altele, controale proporționate privind colectarea, transportarea, prelucrarea, utilizarea și eliminarea tuturor subproduselor de origine animală, inclusiv a deșeurilor de origine animală, astfel încât aceasta să nu prezinte un risc pentru sănătatea publică și sănătatea animalelor. Prin urmare, este necesară clarificarea legăturii cu regulamentul respectiv, evitându-se dubla reglementare prin excluderea din domeniul de aplicare al prezentei directive a subproduselor de origine animală, în cazul în care sunt destinate unor utilizări care nu sunt considerate operațiuni de tratare a deșeurilor.

(11)

Pe baza experienței dobândite în aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1774/2002, este necesară clarificarea domeniului de aplicare a legislației privind deșeurile și a dispozițiilor prevăzute de aceasta, referitoare la deșeurile periculoase, în ceea ce privește subprodusele de origine animală, reglementate de Regulamentul (CE) nr. 1774/2002. În cazul în care subprodusele de origine animală prezintă potențiale riscuri pentru sănătate, instrumentul juridic adecvat pentru abordarea acestora este Regulamentul (CE) nr. 1774/2002, și ar trebui evitate suprapuneri inutile cu legislația privind deșeurile.

(12)

Clasificarea deșeurilor ca periculoase ar trebui să se bazeze, printre altele, pe legislația comunitară în materie de substanțe chimice, în special în privința clasificării preparatelor ca preparate periculoase, inclusiv în ceea ce privește valorile concentrației limită utilizate în scopul acestei clasificări. În plus, este necesară menținerea sistemului prin care au fost clasificate deșeurile și deșeurile periculoase în conformitate cu lista tipurilor de deșeuri, astfel cum a fost stabilită ultima dată prin Decizia 2000/532/CE a Comisiei (9), pentru a încuraja o clasificare armonizată a deșeurilor și pentru a se asigura determinarea armonizată a deșeurilor considerate periculoase în cadrul Comunității.

(13)

Este necesar să se facă distincția între stocarea preliminară a deșeurilor înaintea colectării, colectarea deșeurilor și stocarea acestora înaintea tratării lor. Unitățile sau întreprinderile care generează deșeuri în cursul activităților lor nu trebuie considerate ca fiind implicate în gestionarea deșeurilor și nu este necesar să obțină o autorizație de stocare a deșeurilor înaintea colectării acestora.

(14)

Prin stocarea preliminară a deșeurilor la care face referire definiția termenului „colectare” se înțelege activitatea de stocare a deșeurilor înaintea colectării lor în instalații în care deșeurile sunt descărcate în vederea pregătirii lor pentru transportarea ulterioară în scopul valorificării sau al eliminării acestora într-un loc diferit. Ar trebui să se facă distincția între stocarea preliminară a deșeurilor înaintea colectării și stocarea deșeurilor înaintea tratării, în vederea îndeplinirii obiectivului prezentei directive, în funcție de tipul de deșeuri, dimensiunea și perioada de stocare a acestora și de scopul în care sunt colectate. Această distincție ar trebui să fie făcută de către statele membre. Stocarea deșeurilor înainte de valorificare pentru o perioadă mai mare sau egală cu trei ani și stocarea deșeurilor înainte de eliminare pentru o perioadă mai mare sau egală cu un an sunt reglementate prin Directiva 1999/31/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind depozitele de deșeuri (10).

(15)

Nu este necesară înregistrarea programelor de colectare a deșeurilor care nu sunt efectuate cu titlu profesional, deoarece acestea prezintă riscuri mai scăzute și contribuie la colectarea separată a deșeurilor. Exemple de astfel de programe sunt colectarea deșeurilor medicale în farmacii, programele de preluare a deșeurilor practicate de magazinele care comercializează bunuri de consum și programele colective din școli.

(16)

Ar trebui ca prezenta directivă să includă definiții ale noțiunilor de prevenire, reutilizare, pregătire pentru reutilizare, tratare și reciclare, pentru a clarifica domeniul de aplicare a acestor noțiuni.

(17)

Definițiile noțiunilor de valorificare și eliminare trebuie modificate pentru a se asigura stabilirea unei distincții clare între cele două concepte, pe baza unei diferențe reale în ceea ce privește efectele asupra mediului prin înlocuirea resurselor naturale în economie și prin recunoașterea potențialelor beneficii pentru mediu și pentru sănătatea populației ale utilizării deșeurilor ca resursă. În plus, se pot elabora orientări pentru clarificarea cazurilor în care această distincție este dificil de pus în practică sau în care clasificarea activității ca valorificare nu corespunde efectelor reale ale operațiunii asupra mediului.

(18)

Prezenta directivă ar trebui să clarifice, de asemenea, cazurile în care incinerarea deșeurilor urbane solide este eficientă din punct de vedere energetic și poate fi considerată o operațiune de valorificare.

(19)

Operațiunile de eliminare care constau în evacuarea în mări și oceane, inclusiv eliminarea în subsolul marin sunt, de asemenea, reglementate de convenții internaționale, în special de Convenția pentru prevenirea poluării marine prin deversare de deșeuri și alte materiale, încheiată la Londra la 13 noiembrie 1972, precum și protocolul din 1996 la aceasta modificat în 2006.

(20)

Nu ar trebui să existe nicio confuzie între diferitele aspecte ale definiției deșeurilor și ar trebui să se aplice proceduri adecvate, în cazul în care este necesar, subproduselor care nu sunt deșeuri, pe de o parte, sau deșeurilor care încetează de a mai fi deșeuri, pe de altă parte. În vederea specificării anumitor aspecte ale definiției deșeurilor, prezenta directivă ar trebui să clarifice:

(21)

Pentru a verifica sau calcula dacă obiectivele de reciclare și valorificare stabilite prin Directiva 94/62/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 1994 privind ambalajele și deșeurile de ambalaje (11), Directiva 2000/53/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 septembrie 2000 privind vehiculele scoase din uz (12), Directiva 2002/96/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 ianuarie 2003 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) (13) și Directiva 2006/66/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 septembrie 2006 privind bateriile și acumulatorii și deșeurile de baterii și acumulatori (14), precum și prin alte acte legislative comunitare relevante sunt îndeplinite, cantitățile de deșeuri care au încetat de a mai fi considerate ca atare ar trebui considerate drept deșeuri reciclate și valorificate.

(22)

Pe baza definiției deșeurilor, în vederea promovării certitudinii și consecvenței, Comisia poate adopta linii directoare prin care să se specifice, în anumite cazuri, momentul în care unele substanțe sau obiecte devin deșeuri. Astfel de orientări pot fi elaborate, printre altele, pentru echipamente electrice și electronice și pentru vehicule.

(23)

Este necesară o alocare a costurilor care să reflecte costul real de mediu al generării și gestionării deșeurilor.

(24)

Principul conform căruia „poluatorul plătește” este un principiu director la nivel european și internațional. Producătorul de deșeuri și deținătorul de deșeuri ar trebui să gestioneze deșeurile în așa fel încât să garanteze un nivel ridicat de protecție a mediului și a sănătății populației.

(25)

Introducerea în prezenta directivă a răspunderii extinse a producătorului reprezintă unul dintre mijloacele de a sprijini conceperea și producerea de bunuri care iau în considerare pe deplin și facilitează utilizarea eficientă a resurselor pe parcursul întregului lor ciclu de viață, inclusiv propria lor reparare, reutilizare, dezasamblare și reciclare fără a aduce atingere liberei circulații a bunurilor pe piața internă.

(26)

Prezenta directivă ar trebui să contribuie la realizarea de către Uniunea Europeană a obiectivului „o societate a reciclării”, urmărind evitarea generării de deșeuri și utilizarea deșeurile ca resursă. În special, cel de-al șaselea Program comunitar de acțiune pentru mediu semnalează necesitatea unor măsuri care să asigure trierea la sursă, colectarea și reciclarea fluxurilor de deșeuri prioritare. În conformitate cu acest obiectiv și ca modalitate de a facilita sau a ameliora potențialul de valorificare al deșeurilor, acestea ar trebuie colectate separat, în măsura în care acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, economic și al protecției mediului, înainte de a fi supuse unor operațiuni de valorificare care să ducă la cele mai bune rezultate globale din punct de vedere al protecției mediului.

(27)

În vederea punerii în aplicare a principiilor precauției și acțiunii preventive enunțate la articolul 174 alineatul (2) din tratat, este necesar să se stabilească obiective generale de protecție a mediului pentru gestionarea deșeurilor în cadrul Comunității. În temeiul acestor principii, Comunitatea și statele membre trebuie să instaureze un cadru pentru prevenirea, reducerea și, în măsura posibilului, eliminarea de la bun început a surselor de poluare sau de noxe prin adoptarea unor măsuri de natură să elimine riscurile recunoscute.

(28)

Ierarhia deșeurilor reprezintă în general cea mai bună opțiune din punct de vedere al protecției mediului în legislația și politica în materie de deșeuri, în timp ce îndepărtarea de o astfel de ierarhie poate fi necesară pentru fluxurile de deșeuri specifice în cazul în care se justifică, printre altele, din motive de fezabilitate tehnică, viabilitate economică și de protecție a mediului.

(29)

Pentru a permite întregii Comunități să asigure prin mijloace proprii eliminarea deșeurilor și valorificarea deșeurilor urbane mixte colectate din gospodăriile private și pentru a permite statelor membre să acționeze individual în acest scop, este necesară înființarea unei rețele de cooperare privind instalațiile de eliminare și instalațiile pentru valorificarea deșeurilor urbane mixte colectate din gospodăriile private, ținându-se cont de condițiile geografice și de necesitatea unor instalații specializate pentru anumite tipuri de deșeuri.

(30)

În scopul aplicării Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deșeuri (15), deșeurile urbane mixte, astfel cum sunt menționate la articolul 3 alineatul (5) din respectivul regulament sunt în continuare considerate deșeuri urbane mixte chiar și în cazul în care au fost supuse unei operațiuni de tratare a deșeurilor care nu le-a modificat proprietățile în mod substanțial.

(31)

Este important ca deșeurile periculoase să fie etichetate în conformitate cu normele internaționale și comunitare. Cu toate acestea, în cazul în care asemenea deșeuri sunt colectate separat din gospodării, acest lucru nu ar trebui să aibă drept consecință obligația pentru proprietarii de gospodării de a prezenta documentația necesară.

(32)

Este important, în conformitate cu ierarhia deșeurilor și în scopul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră rezultate din eliminarea deșeurilor în depozite de deșeuri, să se faciliteze colectarea separată și tratarea adecvată a bio-deșeurilor în vederea producerii de compost fără riscuri pentru mediu și a altor materiale bazate pe bio-deșeuri. Comisia, în urma unei evaluări a gestionării bio-deșeurilor, va prezenta, după caz, propuneri de măsuri legislative.

(33)

Se pot adopta standarde tehnice minime pentru activitățile de tratare a deșeurilor care nu intră sub incidența Directivei 96/61/CE atunci când există dovezi că aceasta ar fi în beneficiul protecției sănătății populației și a mediului și în cazul în care o abordare coordonată a punerii în aplicare a respectivei directive ar asigura protecția sănătății populației și a mediului.

(34)

Este necesar să se precizeze în continuare domeniul de aplicare și conținutul obligației de stabilire a unor planuri de gestionare a deșeurilor și să se includă în procesul de elaborare sau revizuire a acestor planuri de gestionare a deșeurilor necesitatea luării în considerare a efectelor generării și gestionării deșeurilor asupra mediului. De asemenea, ar trebui să se țină seama, după caz, de cerințele privind planurile de gestionare a deșeurilor, stabilite la articolul 14 din Directiva 94/62/CE, precum și de strategia de reducere a deșeurilor biodegradabile destinate depozitelor de deșeuri, prevăzută la articolul 5 din Directiva 1999/31/CE.

(35)

Statele membre pot aplica autorizații de mediu sau norme generale de protecție a mediului în cazul anumitor producători de deșeuri, fără a aduce atingere bunei funcționări a pieței interne.

(36)

În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1013/2006, statele membre pot lua măsurile necesare pentru prevenirea transporturilor de deșeuri care nu corespund planurilor lor naționale de gestionare a deșeurilor. Prin derogare de la respectivul regulament, ar trebui să li se permită statelor membre să limiteze intrările de deșeuri în incineratoare clasificate ca instalații de valorificare, în cazul în care s-a stabilit că aceste intrări ar atrage eliminarea deșeurilor naționale sau tratarea deșeurilor într-un mod care nu este conform cu planurile lor de gestionare a deșeurilor. Este recunoscută posibilitatea ca anumite state membre să nu poată asigura o rețea care să includă gama completă de instalații de valorificare finală pe teritoriul lor.

(37)

Pentru a îmbunătăți modul de desfășurare a acțiunilor de prevenire a generării deșeurilor în statele membre și pentru a facilita răspândirea celor mai bune practici în acest domeniu, este necesară întărirea prevederilor privind prevenirea generării deșeurilor, precum și introducerea cerinței ca statele membre să elaboreze programe de prevenire a generării deșeurilor, axate pe efectele cele mai semnificative asupra mediului și care să ia în considerare întreaga durată a ciclului de viață al produselor și materialelor. Aceste măsuri ar trebui să urmărească ruperea legăturii dintre creșterea economică și efectele asupra mediului asociate generării de deșeuri. Părțile interesate, împreună cu publicul larg ar trebui să aibă posibilitatea de a lua parte la elaborarea programelor și să aibă acces la ele, odată ce au fost elaborate, în conformitate cu Directiva 2003/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 mai 2003 de instituire a participării publicului la elaborarea anumitor planuri și programe privind mediul (16).

(38)

Instrumentele economice pot juca un rol crucial în îndeplinirea obiectivelor privind prevenirea generării deșeurilor și gestionarea deșeurilor. Deșeurile au deseori valoare ca resursă, iar aplicarea în continuare a instrumentelor economice poate maximiza beneficiile pentru mediu. Prin urmare, ar trebui să se încurajeze utilizarea unor asemenea instrumente la un nivel corespunzător, subliniindu-se, însă, că statele membre pot decide la nivel individual cu privire la utilizarea acestora.

(39)

Anumite dispoziții referitoare la manipularea deșeurilor, stabilite în Directiva 91/689/CEE a Consiliului din 12 decembrie 1991 privind deșeurile periculoase (17), ar trebui modificate în sensul eliminării dispozițiilor învechite și în vederea unei mai mari clarități a textului. În scopul simplificării legislației comunitare, acestea ar trebui incluse în prezenta directivă. Pentru a clarifica modul de aplicare al interdicției de amestecare a deșeurilor stabilită prin Directiva 91/689/CEE și pentru a asigura protecția mediului și a sănătății populației, derogările de la interdicția de amestecare a deșeurilor, ar trebui, în plus, să satisfacă condiția conformității cu cele mai bune tehnici disponibile în sensul Directivei 96/61/CE. În consecință, Directiva 91/689/CEE ar trebui abrogată.

(40)

În vederea simplificării legislației comunitare și al reflectării beneficiilor pentru mediu, dispozițiile relevante din Directiva 75/439/CEE a Consiliului din 16 iunie 1975 privind eliminarea uleiurilor uzate (18) ar trebui incluse în prezenta directivă și, prin urmare, Directiva 75/439/CEE ar trebui abrogată. Gestionarea uleiurilor uzate ar trebui să fie efectuată în conformitate cu principiul director al ierarhiei deșeurilor și ar trebui acordată prioritate opțiunilor care oferă cele mai bune rezultate globale din punct de vedere al protecției mediului. Colectarea separată a uleiurilor uzate este în continuare esențială pentru asigurarea unei gestionări adecvate a acestor deșeuri și pentru prevenirea daunelor pe care eliminarea lor necorespunzătoare le poate provoca mediului.

(41)

Statele membre ar trebui să prevadă un regim de sancțiuni eficace, proporționate și cu efect de descurajare aplicabil persoanelor fizice sau juridice responsabile cu gestionarea deșeurilor, precum producătorilor, deținătorilor, brokerilor, agenților, transportatorilor și colectorilor de deșeuri, unităților sau întreprinderilor care efectuează operațiuni de tratare a deșeurilor și pun în aplicare programe de gestionare a deșeurilor, în cazul în care acestea încalcă dispozițiile prezentei directive. Statele membre pot lua măsuri, de asemenea, în vederea recuperării costurilor legate de încălcarea acestor dispoziții și de măsurile de remediere, fără a aduce atingere dispozițiilor Directivei 2004/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind răspunderea pentru mediu în ceea ce privește prevenirea și repararea daunelor aduse mediului (19).

(42)

Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive ar trebui să fie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (20).

(43)

Comisia ar trebui, în special, să fie împuternicită să stabilească criteriile referitoare la o serie de aspecte, cum ar fi condițiile în care un obiect trebuie considerat subprodus, încetarea statutului de deșeu și determinarea deșeurilor care sunt considerate periculoase. În plus, Comisia ar trebui să fie împuternicită să adapteze anexele în funcție de progresul tehnic și științific și să specifice aplicarea formulei pentru instalațiile de incinerare, menționate în anexa II, punctul R 1. Deoarece măsurile respective au un domeniu general de aplicare și sunt destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive și să o completeze prin adăugarea de elemente noi neesențiale, acestea trebuie adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE.

(44)

În conformitate cu alineatul (34) din acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare (21), statele membre sunt încurajate să elaboreze, pentru ele însele și în interesul Comunității, propriile tabele care, pe cât posibil, să ilustreze corelația dintre prezenta directivă și măsurile de transpunere și să le aducă la cunoștința publicului.

(45)

Deoarece obiectivul prezentei directive, respectiv protecția mediului și a sănătății populației, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre și având în vedere amploarea sau efectele prezentei directive, poate fi realizat mai bine la nivelul Comunității, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat în respectivul articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv,

(a)

efluenți gazoși emiși în atmosferă;

(b)

soluri (in situ), inclusiv soluri contaminate neexcavate și clădiri legate permanent de sol;

(c)

soluri necontaminate și alte materiale geologice naturale excavate în timpul activităților de construcție, în cazul în care este sigur că respectivul material va fi utilizat pentru construcții în starea sa naturală și pe locul de unde a fost excavat;

(d)

deșeuri radioactive;

(e)

explozibili dezafectați;

(f)

materii fecale, în cazul în care acestea nu intră sub incidența alineatului (2) litera (b), paie și alte materii naturale nepericuloase provenite din agricultură sau silvicultură și care sunt folosite în agricultură sau silvicultură sau pentru producerea de energie din biomasă prin procese sau metode care nu dăunează mediului și nu pun în pericol sănătatea populației.

(a)

ape uzate;

(b)

produse derivate de origine animală inclusiv produse transformate care intră sub incidența Regulamentului (CE) nr. 1774/2002, cu excepția produselor care urmează să fie incinerate, depozitate sau utilizate într-o instalație de producere a biogazului sau a compostului;

(c)

carcase de animale care au decedat în orice alt mod decât prin sacrificare, inclusiv animale care au fost sacrificate pentru eradicarea unei epizootii, și care sunt eliminate conform Regulamentului (CE) nr. 1774/2002;

(d)

deșeuri rezultate în urma activităților de prospectare, extracție, tratare și stocare a resurselor minerale, precum și a exploatării carierelor care intră sub incidența Directivei 2006/21/CE.

1.

„deșeuri” înseamnă orice substanță sau obiect pe care deținătorul le aruncă sau are intenția sau obligația să le arunce;

2.

„deșeuri periculoase” înseamnă orice deșeuri care prezintă una sau mai multe din proprietățile periculoase enumerate în anexa III;

3.

„uleiuri uzate” înseamnă toate uleiurile minerale sau lubrifianții sintetici sau uleiurile industriale care au devenit improprii folosinței pentru care au fost destinate inițial, cum ar fi uleiurile utilizate de la motoarele cu combustie și de la sistemele de transmisie, uleiurile lubrifiante, uleiurile pentru turbine și cele pentru sistemele hidraulice;

4.

„bio-deșeurile” sunt deșeuri biodegradabile provenite din grădini și parcuri, deșeurile alimentare sau cele provenite din bucătăriile gospodăriilor private, restaurantelor, firmelor de catering sau din magazine de vânzare cu amănuntul și compatibile cu deșeurile provenite din uzinele de prelucrare a produselor alimentare;

5.

„producător de deșeuri” înseamnă orice persoană ale cărei activități generează deșeuri (producător inițial de deșeuri) sau orice persoană care efectuează operațiuni de pre-tratare, amestecare sau de alt tip, care duc la modificarea naturii sau a compoziției acestor deșeuri;

6.

„deținător de deșeuri” înseamnă producătorul deșeurilor sau persoana fizică sau juridică care se află în posesia acestora;

7.

„comerciant” înseamnă orice întreprindere care acționează în nume propriu pentru cumpărarea și pentru vânzarea ulterioară a deșeurilor, inclusiv acei comercianți care nu intră fizic în posesia deșeurilor;

8.

„broker” înseamnă orice întreprindere care se ocupă de valorificarea sau eliminarea deșeurilor în numele altor persoane, inclusiv brokerii care nu intră fizic în posesia deșeurilor;

9.

„gestionarea deșeurilor” înseamnă colectarea, transportul, valorificarea și eliminarea deșeurilor, inclusiv supervizarea acestor operațiuni și întreținerea ulterioară a amplasamentelor de eliminare, inclusiv acțiunile întreprinse de un comerciant sau un broker;

10.

„colectare” înseamnă strângerea deșeurilor, inclusiv sortarea și stocarea preliminară a deșeurilor, în vederea transportării la o instalație de tratare;

11.

„prevenire” înseamnă măsurile luate înainte ca o substanță, un material sau un produs să devină deșeu, care reduc:

12.

„reutilizare” înseamnă orice operațiune prin care produsele sau componentele care nu au devenit deșeuri sunt utilizate din nou în același scop pentru care au fost concepute;

13.

„tratare” înseamnă operațiunile de valorificare sau eliminare, inclusiv pregătirea prealabilă valorificării sau eliminării;

14.

„valorificare” înseamnă orice operațiune care are drept rezultat principal faptul că deșeurile servesc unui scop util prin înlocuirea altor materiale care ar fi fost utilizate într-un anumit scop, sau faptul că deșeurile sunt pregătite pentru a putea servi scopului respectiv, în întreprinderi sau în economie în general. Anexa II stabilește o listă a operațiunilor de valorificare, listă care nu este exhaustivă;

15.

„pregătirea pentru reutilizare” înseamnă operațiunile de verificare, curățare sau valorificare prin reparare, prin care produsele sau componentele produselor care au devenit deșeuri sunt pregătite pentru a fi reutilizate fără nicio altă operațiune de pre-tratare;

16.

„reciclare” înseamnă toate operațiunile de valorificare prin care deșeurile sunt transformate în produse, materiale sau substanțe pentru a-și îndeplini funcția lor inițială sau pentru alte scopuri. Aceasta include retratarea materialelor organice, dar nu include valorificarea energiei și conversia în vederea folosirii materialelor drept combustibil sau pentru operațiunile de rambleiere;

17.

„regenerarea uleiurilor uzate” înseamnă orice proces de reciclare prin care uleiurile de bază pot fi produse prin rafinarea uleiurilor uzate, în special prin îndepărtarea contaminanților, a produselor de oxidare și a aditivilor conținuți de acestea;

18.

„eliminare” înseamnă orice operațiune care nu este o operațiune de valorificare, chiar și în cazul în care una dintre consecințele secundare ale acesteia ar fi valorificarea de substanțe sau de energie. Anexa I stabilește o listă a operațiunilor de eliminare, listă care nu este exhaustivă;

19.

„cele mai bune tehnici disponibile” înseamnă cele mai bune tehnici disponibile în conformitate cu articolul 2 alineatul (11) din Directiva 96/61/CE.

(a)

utilizarea ulterioară a substanței sau a obiectului este sigură;

(b)

substanța sau obiectul pot fi utilizate direct, fără a fi supuse unei alte prelucrări suplimentare decât cea prevăzută de practica industrială obișnuită;

(c)

substanța sau obiectul este produs ca parte integrantă a unui proces de producție; și

(d)

utilizarea ulterioară este legală, și anume substanța sau obiectul îndeplinește toate cerințele pertinente privind producția, protecția mediului și a sănătății pentru utilizarea specifică și nu va produce efecte globale nocive asupra mediului sau a sănătății populației.

(a)

substanța sau obiectul sunt utilizate în mod curent pentru îndeplinirea unui scop specific;

(b)

există o piață de desfacere sau cerere pentru substanța sau obiectul în cauză;

(c)

substanța sau obiectul îndeplinește cerințele tehnice pentru îndeplinirea scopului specific menționat la litera (a) și respectă legislația în vigoare și normele aplicabile produselor; și

(d)

utilizarea substanței sau a obiectului nu va produce efecte nocive asupra mediului sau a sănătății.

(a)

fără a crea riscuri pentru apă, aer, sol, faună sau floră;

(b)

fără a crea neplăceri din cauza zgomotului sau a mirosurilor; și

(c)

fără a afecta negativ peisajul sau zonele de interes special.

(a)

prevenirea;

(b)

pregătirea pentru reutilizare;

(c)

reciclarea;

(d)

alte operațiuni de valorificare, de exemplu valorificarea energiei; și

(e)

eliminarea.

(a)

operațiunea de amestecare să fie efectuată de o unitate sau întreprindere pe baza unei autorizații obținute conform dispozițiilor articolului 20;

(b)

condițiile prevăzute la articolul 10 să fie respectate, iar efectele nocive ale gestionării deșeurilor asupra sănătății populației și asupra mediului să nu fie agravate; și

(c)

operațiunea de amestecare să se realizeze în conformitate cu cele mai bune tehnici disponibile.

(a)

uleiurile uzate sunt colectate separat în cazul în care acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic;

(b)

uleiurile uzate sunt tratate în conformitate cu articolele 10 și 11;

(c)

în cazul în care acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic și viabil din punct de vedere economic, uleiurile uzate prezentând caracteristici diferite nu se amestecă, iar uleiurile uzate nu se amestecă cu alte tipuri de deșeuri sau substanțe dacă o astfel de amestecare împiedică tratarea lor.

(a)

colectarea separată a bio-deșeurilor;

(b)

tratarea bio-deșeurilor într-un mod care asigură un înalt nivel de protecție a mediului;

(c)

folosirea unor materiale fără riscuri pentru mediu produse din bio-deșeuri.

(a)

tipurile și cantitățile de deșeuri care pot fi tratate;

(b)

pentru fiecare tip de operațiune permisă, cerințele tehnice și de orice altă natură aplicabile amplasamentului în cauză;

(c)

măsurile de siguranță și preventive care trebuie luate;

(d)

metoda care trebuie aplicată pentru fiecare tip de operațiune;

(e)

monitorizarea și controlul operațiunilor, după caz;

(f)

măsurile de închidere și de întreținere ulterioară, după caz.

(a)

eliminarea propriilor deșeuri nepericuloase la locul de producție; sau

(b)

valorificarea deșeurilor.

(a)

unitățile și întreprinderile care colectează și transportă deșeuri în sistem profesional;

(b)

agenți sau brokeri; și

(c)

unitățile sau întreprinderile care fac obiectul derogărilor de la cerințele de autorizare conform articolului 21.

(a)

se concentrează pe principalele efecte asupra mediului rezultate din activitatea de tratare a deșeurilor;

(b)

asigură că deșeurile sunt tratate în conformitate cu articolul 10;

(c)

iau în considerare cele mai bune tehnici disponibile;

(d)

după caz, includ elemente referitoare la calitatea tratării și cerințele de procesare.

(a)

tipul, cantitatea și sursa deșeurilor generate pe teritoriu, deșeurile care ar putea fi expediate de pe sau pe teritoriul național, precum și o evaluare a evoluției viitoare a fluxurilor de deșeuri;

(b)

schemele existente de colectare a deșeurilor și principalele instalații de eliminare și valorificare, inclusiv orice aranjamente speciale pentru uleiurile uzate, deșeurile periculoase sau fluxurile de deșeuri abordate de legislația comunitară aplicabilă;

(c)

o evaluare a necesarului de noi scheme de colectare, închiderea instalațiilor de deșeuri existente, infrastructura suplimentară pentru instalațiile de deșeuri în conformitate cu articolul 14 și, dacă este cazul, investițiile legate de acestea;

(d)

informații suficiente cu privire la criteriile de locație pentru identificarea sitului și la capacitatea viitoare de eliminare sau de operare a instalațiilor majore de valorificare, dacă este cazul;

(e)

politici generale de gestionare a deșeurilor, inclusiv tehnologii și metode planificate de gestionare a deșeurilor sau politici privind deșeurile care ridică probleme specifice de gestionare.

(a)

aspectele organizaționale legate de gestionarea deșeurilor, inclusiv o descriere a alocării responsabilităților între actorii publici și privați care se ocupă cu gestionarea deșeurilor;

(b)

o analiză a utilității și a adecvării utilizării instrumentelor economice și de altă natură pentru rezolvarea diverselor probleme legate de deșeuri, luând în considerare necesitatea menținerii unei bune funcționări a pieței interne;

(c)

utilizarea unor campanii de sensibilizare și de informare adresate publicului larg sau unor categorii speciale de consumatori;

(d)

siturile contaminate istoric de eliminare a deșeurilor și măsuri pentru reabilitarea acestora.