1)

Articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2008/104/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind munca prin agent de muncă temporară trebuie interpretat în sensul că termenul „temporar”, prevăzut în această dispoziție, nu se opune punerii la dispoziție a unui lucrător care are un contract de muncă sau un raport de muncă cu un agent de muncă temporară în cadrul unei întreprinderi utilizatoare în vederea ocupării unui loc de muncă care este disponibil permanent și care nu este ocupat în regim de suplinire.

2)

Articolul 1 alineatul (1) și articolul 5 alineatul (5) din Directiva 2008/104 trebuie interpretate în sensul că reînnoirea unor misiuni de muncă temporară pe același loc de muncă în cadrul unei întreprinderi utilizatoare timp de 55 de luni constituie o recurgere abuzivă la atribuirea unor astfel de misiuni succesive unui lucrător temporar, în ipoteza în care misiunile de muncă temporară succesive ale aceluiași lucrător temporar în cadrul aceleiași întreprinderi utilizatoare ajung la o durată de activitate la această întreprindere mai lungă decât ceea ce poate fi în mod rezonabil calificat drept „temporar” în raport cu toate împrejurările pertinente, care includ în special particularitățile sectorului, și în contextul cadrului legislativ național, fără să se ofere nicio explicație obiectivă pentru faptul că întreprinderea utilizatoare în cauză recurge la o succesiune de contracte de muncă temporară succesive, ceea ce revine instanței naționale să stabilească.

3)

Directiva 2008/104 trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naționale care stabilește o durată maximă de punere la dispoziție a aceluiași lucrător temporar în cadrul aceleiași întreprinderi utilizatoare, în ipoteza în care această reglementare ar exclude, printr-o dispoziție tranzitorie, în vederea calculării acestei durate, luarea în considerare a perioadelor care precedă intrarea în vigoare a unei astfel de reglementări, eliminând posibilitatea instanței de trimitere de a lua în considerare durata reală a punerii la dispoziție a unui lucrător temporar pentru a stabili dacă această punere la dispoziție a avut un caracter „temporar”, în sensul acestei directive, aspect care este în sarcina acestei instanțe să fie determinat. O instanță națională, sesizată cu un litigiu exclusiv între particulari, nu este obligată, numai în temeiul dreptului Uniunii, să lase neaplicată o astfel de dispoziție tranzitorie contrară dreptului Uniunii.

4)

Articolul 10 alineatul (1) din Directiva 2008/104 trebuie interpretat în sensul că, în lipsa unei dispoziții de drept național de sancționare a nerespectării acestei directive de către agenții de muncă temporară sau de către întreprinderile utilizatoare, lucrătorul temporar nu poate beneficia în temeiul dreptului Uniunii de un drept subiectiv la nașterea unui raport de muncă cu întreprinderea utilizatoare.

5)

Directiva 2008/104 trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care permite partenerilor sociali să deroge, la nivelul ramurii întreprinderilor utilizatoare, de la durata maximă de punere la dispoziție a unui lucrător temporar stabilită printr-o astfel de reglementare.

1)

Articolul 1 punctul 1 din Directiva 2003/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind utilizările abuzive ale informațiilor confidențiale și manipulările pieței (abuzul de piață) trebuie interpretat în sensul că, în vederea calificării unei informații confidențiale, poate constitui o informație „cu caracter precis”, în sensul acestei dispoziții și al articolului 1 alineatul (1) din Directiva 2003/124/CE a Comisiei din 22 decembrie 2003 de stabilire a normelor de aplicare a Directivei 2003/6 privind definiția și publicarea informațiilor confidențiale și definiția manipulărilor pieței, o informație privind publicarea viitoare a unui articol de presă care răspândește un zvon de piață referitor la un emitent de instrumente financiare și că sunt relevante, în vederea aprecierii caracterului precis menționat, cu condiția să fi fost comunicate înaintea acestei publicări, faptul că acest articol de presă va menționa prețul la care ar fi cumpărate titlurile acestui emitent în cadrul unei eventuale oferte publice de cumpărare, precum și identitatea jurnalistului care a semnat articolul respectiv și a organului de presă care i-a asigurat publicarea. În ceea ce privește influența efectivă a acestei publicări asupra cursului titlurilor la care se referă, deși poate constitui o dovadă ex post a caracterului precis al informației respective, ea nu poate fi suficientă, în sine, în lipsa examinării altor elemente cunoscute sau divulgate anterior publicării respective, pentru a stabili un astfel de caracter precis.

2)

Articolul 21 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață (regulamentul privind abuzul de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6 și a Directivelor 2003/124/CE, 2003/125/CE și 2004/72/CE ale Comisiei trebuie interpretat în sensul că este realizată „în scopuri jurnalistice”, în sensul acestui articol, divulgarea de către un jurnalist, uneia dintre sursele sale de informare obișnuite, a unei informații privind publicarea viitoare a unui articol de presă sub semnătura sa care răspândește un zvon de piață, atunci când această divulgare este necesară pentru a permite realizarea unei activități jurnalistice, care include lucrările de investigație pentru pregătirea publicărilor.

3)

Articolele 10 și 21 din Regulamentul nr. 596/2014 trebuie interpretate în sensul că o divulgare de către un jurnalist a unei informații privilegiate este autorizată atunci când trebuie să se considere că este necesară exercitării profesiei sale și că respectă principiul proporționalității.

1)

Regulamentul (UE) 2019/943 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iunie 2019 privind piața internă de energie electrică (1), în special articolul 1 litera (b) și articolul 3 ale acestuia, având în vedere și prevederile Directivei (UE) 2019/944 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iunie 2019 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și de modificare a Directivei 2012/27/UE (2), interzice de la momentul intrării sale în vigoare ca un stat membru să continue să aloce o singură licență de organizare și administrare a piețelor centralizate de energie? Începând cu data de 1 ianuarie 2020 există o obligație pentru statul român de a opri un monopol existent în privința operării pieței de energie electrică?

2)

Domeniul de aplicare ratione personae al principiilor de liberă concurență din Regulamentul (UE) 2019/943, în special al articolului 1 literele (b) și (c), respectiv al articolului 3, include operatorul unei piețe de energie electrică precum o bursă de mărfuri? Este relevant pentru acest răspuns faptul că, pentru definiția pieței de energie electrică, articolul 2 punctul 40 din Regulamentul (UE) 2019/943 trimite la definiția piețelor de energie electrică din cuprinsul articolului 2 punctul 9 al Directivei 2019/944?

3)

Trebuie să se considere că acordarea de către un stat membru a unei singure licențe pentru operarea pieței de energie electrică reprezintă o restrângere a concurenței în sensul articolelor 101 și 102 TFUE coroborate cu articolul 4 alineatul (3) TUE și cu articolul 106 alineatul (1) TFUE?

1)

Dispozițiile articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională (1) trebuie interpretate în sensul că difuzarea, în interiorul unei aeronave comerciale ocupate cu pasageri, a unei opere muzicale sau a unui fragment de operă muzicală cu ocazia decolării, aterizării sau într-un anumit moment în cursul zborului, prin intermediul instalației de sonorizare generale a aeronavei, constituie o comunicare publică, în sensul normei menționate, îndeosebi (dar nu exclusiv) din perspectiva criteriului scopului lucrativ al comunicării?

În cazul în care răspunsul la prima întrebare este afirmativ:

2)

Existența la bordul aeronavei a unei instalații de sonorizare impuse de reglementările privind siguranța traficului aerian constituie un temei suficient pentru a trage o prezumție relativă de comunicare publică de opere muzicale la bordul aeronavei respective?

În cazul în care răspunsul la această întrebare este negativ:

3)

Existența la bordul aeronavei a unei instalații de sonorizare impuse de reglementările privind siguranța traficului aerian și a unui software care permite comunicarea de fonograme (ce conțin opere muzicale protejate) prin intermediul acelei instalații constituie un temei suficient pentru a trage o prezumție relativă de comunicare publică de opere muzicale la bordul aeronavei respective?

—

anularea hotărârii atacate, declararea cererilor recurentului în cauza T-599/20 ca fiind admisibile și fondate și, în consecință

—

anularea deciziilor atacate în primă instanță;

—

trimiterea cauzei în fața Tribunalului spre rejudecare și, în orice caz,

—

obligarea Comisiei la suportarea cheltuielilor de judecată.

—

denaturări ale elementelor de probă;

—

interpretări eronate ale motivelor invocate – erori de motivare – încălcarea dreptului la apărare;

—

erori de drept.

1)

Un operator de transport feroviar care folosește vagoane de tren în care sunt montate instalații de sonorizare destinate comunicării de informații călătorilor realizează, prin aceasta, o comunicare publică în sensul articolului 3 din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională (1)?

2)

Articolul 3 din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională se opune unei reglementări naționale care instituie o prezumție relativă de comunicare publică trasă din existența instalațiilor de sonorizare atunci când acestea sunt impuse de alte dispoziții legale ce reglementează activitatea operatorului de transport?

1)

Principiul independenței judecătorilor, consacrat de articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE cu referire la articolul 2 TUE și articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, se opune unei dispoziții naționale precum aceea a articolului 148 alineatul (2) din Constituția României, astfel cum a fost interpretată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 390/2021, conform căreia instanțele naționale nu mai au abilitarea de a analiza conformitatea unei dispoziții naționale, constatată ca fiind constituțională printr-o decizie a Curții Constituționale, cu dispozițiile de drept al Uniunii Europene?

2)

Principiul independenței judecătorilor, consacrat de articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE cu referire la articolul 2 TUE și articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, se opune unei dispoziții naționale precum aceea a articolului 99 litera ș) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, care permite inițierea unei proceduri disciplinare și sancționarea disciplinară a judecătorului pentru nerespectarea unei decizii a Curții Constituționale, în condițiile în care judecătorul este chemat să stabilească prioritatea de aplicare a dreptului Uniunii Europene în raport de considerentele unei decizii a Curții Constituționale, dispoziție națională ce îi înlătură judecătorului posibilitatea de a aplica hotărârea CJUE pe care o consideră prioritară?

—

Norma prevăzută la articolul 55 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 (1), potrivit căreia instituțiile competente împart valorile prestației sau prestațiilor sau ale altor venituri, astfel cum au fost acestea luate în considerare, la numărul de prestații supuse regulilor menționate, trebuie interpretată în sensul că impune împărțirea veniturilor ca atare luate în considerare pentru aplicarea regulii pentru prevenirea cumulului la numărul de pensii de urmaș afectate de regulile pentru prevenirea cumulului?

—

Norma prevăzută la articolul 55 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004, potrivit căreia instituțiile competente împart valorile prestației sau prestațiilor sau ale altor venituri, astfel cum au fost acestea luate în considerare, la numărul de prestații supuse regulilor menționate, trebuie interpretată, dimpotrivă, în sensul că impune împărțirea nu a veniturilor ca atare luate în considerare pentru aplicarea regulii pentru prevenirea cumulului, ci a părții din venituri care depășește un plafon de cumul, astfel cum este prevăzut, de exemplu, de regula națională în discuție, la numărul de pensii de urmaș afectate de regulile pentru prevenirea cumulului?

—

anularea hotărârii atacate;

—

anularea deciziei (1) sau, cu titlu subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal;

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurente în cadrul prezentei proceduri și al procedurii în fața Tribunalului.

—

Tribunalul s-a îndepărtat în mod nejustificat de decizie, întrucât a apreciat că au fost îndeplinite condițiile referitoare la obligația de furnizare.

—

Tribunalul a săvârșit o eroare atunci când a concluzionat că nu erau aplicabile condițiile referitoare la obligația de furnizare.

—

Tribunalul a considerat în mod greșit că împrejurările relevante în ceea ce privește efectele probabile ale comportamentului Google erau în măsură să determine dacă Google a practicat o concurență bazată pe merite.

—

Tribunalul a rescris în mod nejustificat decizia, invocând motive suplimentare pentru care se pretinde că comportamentul Google s-a îndepărtat de la concurența bazată pe merite.

—

Motivele suplimentare prezentate de Tribunal pentru care Google nu a practicat o concurență bazată pe merite sunt nevalide din punct de vedere juridic.

—

Tribunalul a concluzionat în mod greșit că sarcina de a efectua o analiză contrafactuală revenea Google, iar nu Comisiei.

—

Tribunalul a considerat în mod greșit că analiza contrafactuală a unui abuz care constă în combinarea a două practici legale necesită excluderea celor două practici.

—

Abordarea Tribunalului afectează aprecierea sa atât cu privire la efecte, cât și la justificarea obiectivă.

1.

Articolul 5 alineatul (1) litera (a) și articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 (1) (Regulamentul privind drepturile pasagerilor) trebuie interpretate în sensul că trebuie de asemenea considerat drept redirecționare, în condiții de transport comparabile, către destinația finală pe care operatorul efectiv de transport aerian trebuie să o ofere în cazul unei anulări, zborul de repatriere efectuat în cadrul exercitării autorității publice a unui stat atunci când operatorul efectiv de transport aerian, chiar dacă nu poate dovedi un drept de transport al pasagerului, ar putea totuși înregistra pasagerul în acest scop și ar putea suporta costurile și, în temeiul unui acord contractual cu statul, operatorul efectuează în cele din urmă zborul cu aceeași aeronavă și la aceleași ore de zbor care ar fi fost prevăzute pentru zborul inițial anulat?

2.

Articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 trebuie interpretat în sensul că un pasager care se înregistrează el însuși pentru un zbor de repatriere descris la prima întrebare și care plătește o contribuție obligatorie la costurile suportate de stat în acest scop beneficiază de un drept la compensație – decurgând direct din Regulamentul privind drepturile pasagerilor – corespunzătoare acestor cheltuieli față de operatorul de transport aerian, chiar dacă aceste costuri nu constau exclusiv în costurile de zbor?

1)

Principiul efectivității sancțiunii care rezultă din articolul 23 din Directiva 2008/48/CE (1) se opune, având în vedere principiile securității juridice și autonomiei procedurale a statelor, ca instanța să nu poată invoca din oficiu o dispoziție de drept intern rezultată din articolul 14 din directiva citată anterior și sancționată în dreptul intern cu nulitatea contractului, în afara termenului de prescripție de cinci ani oferit consumatorului pentru a solicita pe cale de acțiune sau de excepție nulitatea contractului de credit?

2)

Principiul efectivității sancțiunii care rezultă din articolul 23 din Directiva 2008/48/CE se opune, având în vedere principiile securității juridice și autonomiei procedurale a statelor și principiul disponibilității, ca instanța să nu poată pronunța nulitatea contractului de credit după ce a invocat din oficiu o dispoziție de drept intern rezultată din articolul 14 din directiva citată anterior, fără ca consumatorul să fi solicitat sau cel puțin să fi achiesat la o asemenea anulare?

1)

Procesele-verbale ale ședințelor oficiale ale ramurii executive a guvernului unui stat membru, în cadrul cărora membrii guvernului trebuie să se întrunească și să acționeze ca autoritate colectivă trebuie calificate, în legătură cu o cerere de acces la informațiile despre mediu care figurează în acestea, ca fiind „comunicări interne” sau ca fiind „proceduri” ale unei autorități publice în sensul acestor termeni, astfel cum sunt definiți la articolul 4 alineatul (1) litera (e) și, respectiv, la articolul 4 alineatul (2) primul paragraf litera (a) din Directiva 2003/4/CE (1) a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind accesul publicului la informațiile despre mediu și de abrogare a Directivei 90/313/CEE a Consiliului?

2)

Principiul autorității de lucru judecat (astfel cum a fost analizat în cauza Köbler, C-224/01 (2), și în jurisprudența ulterioară) se extinde dincolo de partea dispozitivă a hotărârii anterioare și include, în plus, constatările de fapt și de drept care figurează în hotărârea anterioară? Altfel spus, principiul autorității de lucru judecat se limitează la cauza acțiunii care stă la baza interdicției de a se contrazice în detrimentul altuia sau se extinde la interdicția de a se contrazice în detrimentul altuia [issue estoppel]?

3)

În cadrul unei proceduri în desfășurare între părți, referitoare la o pretinsă nerespectare a Directivei 2003/4/CE în ceea ce privește o cerere specifică de informații despre mediu, în cazul în care un reclamant/solicitant a reușit să obțină anularea unei decizii prin admiterea unor motive de contestație întemeiate pe dreptul Uniunii și respingerea altora, dreptul Uniunii și, în special, principiul efectivității se opun unei norme naționale privind autoritatea de lucru judecat bazate pe interdicția de a se contrazice în detrimentul altuia [issue estoppel] care obligă o instanță națională, în cadrul unei noi proceduri privind o decizie ulterioară referitoare la aceeași cerere, să excludă posibilitatea ca un astfel de reclamant/solicitant să atace această nouă decizie pentru motive întemeiate pe dreptul Uniunii care au fost anterior respinse, dar care nu au făcut obiectul unei căi de atac la acel moment?

4)

Răspunsul la întrebarea (3) de mai sus este influențat de împrejurarea că (i) nu a fost sesizată Curtea de Justiție și (ii) jurisprudența relevantă a Curții de Justiție nu a fost adusă în atenția instanței naționale de către niciuna dintre părți?

1)

Decizia adoptată de Comitato nazionale per la gestione della direttiva 2003/87/CE (1) e per il supporto nella gestione delle attività di progetto del protocollo di Kyoto (Comitetul național pentru gestionarea Directivei 2003/87/CE și pentru susținerea gestionării activităților unor proiecte care intră sub incidența Protocolului de la Kyoto), ținând seama de procedura de adoptare și în special de mecanismul de dialog cu Comisia Europeană prevăzut de Regulamentul delegat (UE) 2019/331 (2) în ceea ce privește includerea instalațiilor pe lista de alocare a cotelor de CO2, poate face obiectul unei căi de atac autonome în fața Tribunalului Uniunii Europene în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, în cazul în care actul atacat produce efecte juridice obligatorii și privește în mod direct operatorul economic reclamant?

2)

În cazul unui răspuns negativ, un operator economic privat prejudiciat în mod direct prin excluderea de la alocarea de cote de CO2 pe baza investigației desfășurate în colaborare de Comisia Europeană și de Comitato nazionale per la gestione della direttiva 2003/87/CE e per il supporto nella gestione delle attività di progetto del protocollo di Kyoto (Comitetul național pentru gestionarea Directivei 2003/87/CE și pentru susținerea gestionării activităților unor proiecte care intră sub incidența Protocolului de la Kyoto) poate să exercite în fața Tribunalului Uniunii Europene, în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, o cale de atac împotriva deciziei prin care Comisia Europeană a respins includerea instalației pe lista respectivă în temeiul articolului 14 alineatul (4) din Regulamentul delegat (UE) 2019/331?

3)

Noțiunea de „producător de energie electrică” în sensul articolului 3 litera (u) din Directiva 2003/87/CE, astfel cum a fost interpretată în Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 20 iunie 2019, ExxonMobil Production Deutschland GmbH/Bundesrepublik Deutschland, C-682/17, având ca obiect cererea de decizie preliminară adresată Curții, în temeiul articolului 267 TFUE, de Verwaltungsgericht Berlin (Tribunalul Administrativ din Berlin, Germania) prin decizia din 28 noiembrie 2017, acoperă și situațiile în care instalația produce în foarte mică măsură energie electrică prin cogenerare care nu este de înaltă eficiență și se caracterizează prin existența mai multor surse de energie termică, altele decât cogenerarea, având caracteristicile necesare pentru alocarea cu titlu gratuit a cotelor de emisie?

4)

O astfel de interpretare a definiției noțiunii de „producător de energie electrică” este compatibilă cu principiile generale ale dreptului Uniunii privind respectarea condițiilor în materie de concurență între operatori în cazul acordării unor stimulente și proporționalitatea măsurii, în condițiile în care exclude în totalitate o instalație caracterizată prin existența mai multor surse de energie, fără a separa valorile de emisie referitoare la sursele de energie termică, altele decât cogenerarea, care sunt pe deplin eligibile pentru acordarea beneficiilor prevăzute?

1)

Decizia adoptată de Comitato nazionale per la gestione della direttiva 2003/87/CE (1) e per il supporto nella gestione delle attività di progetto del protocollo di Kyoto (Comitetul național pentru gestionarea Directivei 2003/87/CE și pentru susținerea gestionării activităților unor proiecte care intră sub incidența Protocolului de la Kyoto), ținând seama de procedura de adoptare și în special de mecanismul de dialog cu Comisia Europeană prevăzut de Regulamentul delegat (UE) 2019/331 (2) în ceea ce privește includerea instalațiilor pe lista de alocare a cotelor de CO2, poate face obiectul unei căi de atac autonome în fața Tribunalului Uniunii Europene în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, în cazul în care actul atacat produce efecte juridice obligatorii și privește în mod direct operatorul economic reclamant?

2)

În cazul unui răspuns negativ, un operator economic privat prejudiciat în mod direct prin excluderea de la alocarea de cote de CO2 pe baza investigației desfășurate în colaborare de Comisia Europeană și de Comitato nazionale per la gestione della direttiva 2003/87/CE e per il supporto nella gestione delle attività di progetto del protocollo di Kyoto (Comitetul național pentru gestionarea Directivei 2003/87/CE și pentru susținerea gestionării activităților unor proiecte care intră sub incidența Protocolului de la Kyoto) poate să exercite în fața Tribunalului Uniunii Europene, în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, o cale de atac împotriva deciziei prin care Comisia Europeană a respins includerea instalației pe lista respectivă în temeiul articolului 14 alineatul (4) din Regulamentul delegat (UE) 2019/331?

3)

Noțiunea de „producător de energie electrică” în sensul articolului 3 litera (u) din Directiva 2003/87/CE, astfel cum a fost interpretată în Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 20 iunie 2019, ExxonMobil Production Deutschland GmbH/Bundesrepublik Deutschland, C-682/17, având ca obiect cererea de decizie preliminară adresată Curții, în temeiul articolului 267 TFUE, de Verwaltungsgericht Berlin (Tribunalul Administrativ din Berlin, Germania) prin decizia din 28 noiembrie 2017, acoperă și situațiile în care instalația produce în foarte mică măsură energie electrică prin cogenerare care nu este de înaltă eficiență și se caracterizează prin existența mai multor surse de energie termică, altele decât cogenerarea, având caracteristicile necesare pentru alocarea cu titlu gratuit a cotelor de emisie?

4)

O astfel de interpretare a definiției noțiunii de „producător de energie electrică” este compatibilă cu principiile generale ale dreptului Uniunii privind respectarea condițiilor în materie de concurență între operatori în cazul acordării unor stimulente și proporționalitatea măsurii, în condițiile în care exclude în totalitate o instalație caracterizată prin existența mai multor surse de energie, fără a separa valorile de emisie referitoare la sursele de energie termică, altele decât cogenerarea, care sunt pe deplin eligibile pentru acordarea beneficiilor prevăzute?

1)

Decizia adoptată de Comitato nazionale per la gestione della direttiva 2003/87/CE (1) e per il supporto nella gestione delle attività di progetto del protocollo di Kyoto (Comitetul național pentru gestionarea Directivei 2003/87/CE și pentru susținerea gestionării activităților unor proiecte care intră sub incidența Protocolului de la Kyoto), ținând seama de procedura de adoptare și în special de mecanismul de dialog cu Comisia Europeană prevăzut de Regulamentul delegat (UE) 2019/331 (2) în ceea ce privește includerea instalațiilor pe lista de alocare a cotelor de CO2, poate face obiectul unei căi de atac autonome în fața Tribunalului Uniunii Europene în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, în cazul în care actul atacat produce efecte juridice obligatorii și privește în mod direct operatorul economic reclamant?

2)

În cazul unui răspuns negativ, un operator economic privat prejudiciat în mod direct prin excluderea de la alocarea de cote de CO2 pe baza investigației desfășurate în colaborare de Comisia Europeană și de Comitato nazionale per la gestione della direttiva 2003/87/CE e per il supporto nella gestione delle attività di progetto del protocollo di Kyoto (Comitetul național pentru gestionarea Directivei 2003/87/CE și pentru susținerea gestionării activităților unor proiecte care intră sub incidența Protocolului de la Kyoto) poate să exercite în fața Tribunalului Uniunii Europene, în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, o cale de atac împotriva deciziei prin care Comisia Europeană a respins includerea instalației pe lista respectivă în temeiul articolului 14 alineatul (4) din Regulamentul delegat (UE) 2019/331?

3)

Noțiunea de „producător de energie electrică” în sensul articolului 3 litera (u) din Directiva 2003/87/CE, astfel cum a fost interpretată în Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 20 iunie 2019, ExxonMobil Production Deutschland GmbH/Bundesrepublik Deutschland, C-682/17, având ca obiect cererea de decizie preliminară adresată Curții, în temeiul articolului 267 TFUE, de Verwaltungsgericht Berlin (Tribunalul Administrativ din Berlin, Germania) prin decizia din 28 noiembrie 2017, acoperă și situațiile în care instalația produce în foarte mică măsură energie electrică prin cogenerare care nu este de înaltă eficiență și se caracterizează prin existența mai multor surse de energie termică, altele decât cogenerarea, având caracteristicile necesare pentru alocarea cu titlu gratuit a cotelor de emisie?

4)

O astfel de interpretare a definiției noțiunii de „producător de energie electrică” este compatibilă cu principiile generale ale dreptului Uniunii privind respectarea condițiilor în materie de concurență între operatori în cazul acordării unor stimulente și proporționalitatea măsurii, în condițiile în care exclude în totalitate o instalație caracterizată prin existența mai multor surse de energie, fără a separa valorile de emisie referitoare la sursele de energie termică, altele decât cogenerarea, care sunt pe deplin eligibile pentru acordarea beneficiilor prevăzute?

1)

Decizia adoptată de Comitato nazionale per la gestione della direttiva 2003/87/CE (1) e per il supporto nella gestione delle attività di progetto del protocollo di Kyoto (Comitetul național pentru gestionarea Directivei 2003/87/CE și pentru susținerea gestionării activităților unor proiecte care intră sub incidența Protocolului de la Kyoto), ținând seama de procedura de adoptare și în special de mecanismul de dialog cu Comisia Europeană prevăzut de Regulamentul delegat (UE) 2019/331 (2) în ceea ce privește includerea instalațiilor pe lista de alocare a cotelor de CO2, poate face obiectul unei căi de atac autonome în fața Tribunalului Uniunii Europene în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, în cazul în care actul atacat produce efecte juridice obligatorii și privește în mod direct operatorul economic reclamant?

2)

În cazul unui răspuns negativ, un operator economic privat prejudiciat în mod direct prin excluderea de la alocarea de cote de CO2 pe baza investigației desfășurate în colaborare de Comisia Europeană și de Comitato nazionale per la gestione della direttiva 2003/87/CE e per il supporto nella gestione delle attività di progetto del protocollo di Kyoto (Comitetul național pentru gestionarea Directivei 2003/87/CE și pentru susținerea gestionării activităților unor proiecte care intră sub incidența Protocolului de la Kyoto) poate să exercite în fața Tribunalului Uniunii Europene, în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, o cale de atac împotriva deciziei prin care Comisia Europeană a respins includerea instalației pe lista respectivă în temeiul articolului 14 alineatul (4) din Regulamentul delegat (UE) 2019/331?

3)

Noțiunea de „producător de energie electrică” în sensul articolului 3 litera (u) din Directiva 2003/87/CE, astfel cum a fost interpretată în Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 20 iunie 2019, ExxonMobil Production Deutschland GmbH/Bundesrepublik Deutschland, C-682/17, având ca obiect cererea de decizie preliminară adresată Curții, în temeiul articolului 267 TFUE, de Verwaltungsgericht Berlin (Tribunalul Administrativ din Berlin, Germania) prin decizia din 28 noiembrie 2017, acoperă și situațiile în care instalația produce în foarte mică măsură energie electrică prin cogenerare care nu este de înaltă eficiență și se caracterizează prin existența mai multor surse de energie termică, altele decât cogenerarea, având caracteristicile necesare pentru alocarea cu titlu gratuit a cotelor de emisie?

4)

O astfel de interpretare a definiției noțiunii de „producător de energie electrică” este compatibilă cu principiile generale ale dreptului Uniunii privind respectarea condițiilor în materie de concurență între operatori în cazul acordării unor stimulente și proporționalitatea măsurii, în condițiile în care exclude în totalitate o instalație caracterizată prin existența mai multor surse de energie, fără a separa valorile de emisie referitoare la sursele de energie termică, altele decât cogenerarea, care sunt pe deplin eligibile pentru acordarea beneficiilor prevăzute?

1.

Articolul 185 alineatul (1) din Directiva 2006/112/CE (1) trebuie să fie interpretat în sensul că sortarea ca rebut a bunurilor, în sensul scoaterii activelor sau a stocurilor din bilanțul persoanei impozabile ca urmare a faptului că nu se mai preconizează ca acestea să genereze beneficii economice deoarece, de exemplu, sunt uzate, defecte, nepotrivite sau nu pot fi utilizate în scopul pentru care au fost destinate, reprezintă o modificare a factorilor utilizați la stabilirea cuantumului TVA-ului deductibil în raport cu TVA-ul deja achitat la cumpărarea bunurilor, care a intervenit după întocmirea declarației privind TVA-ul în conformitate cu Zakon za danak varhu dobavenata stoinost (Legea privind taxa pe valoarea adăugată, denumită în continuare „ZDDS”) și care, din această cauză, dă naștere obligației de a efectua regularizarea acestei deduceri în cazul în care bunurile sortate ca rebut au fost vândute ulterior ca bunuri menționate în anexa 2, ceea ce reprezintă o livrare impozabilă?

2.

Articolul 185 alineatul (1) din Directiva 2006/112/CE trebuie interpretat în sensul că sortarea ca rebut a bunurilor, în sensul scoaterii activelor sau a stocurilor din bilanțul persoanei impozabile ca urmare a faptului că nu se mai preconizează ca acestea să genereze beneficii economice deoarece, de exemplu, sunt uzate, defecte, nepotrivite sau nu pot fi utilizate în scopul pentru care au fost destinate, reprezintă o modificare a factorilor utilizați la stabilirea cuantumului TVA-ului deductibil în raport cu TVA-ul deja achitat la cumpărarea bunurilor, care a intervenit după întocmirea declarației privind TVA-ul în conformitate cu ZDDS și care, din această cauză, dă naștere obligației de a efectua regularizarea acestei deduceri, în cazul în care bunurile sortate ca rebut au fost ulterior distruse sau eliminate, iar acest fapt a fost demonstrat sau confirmat în mod corespunzător?

3)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima și/sau la a doua întrebare, articolul 185 alineatul (2) din Directiva 2006/112/CE trebuie interpretat în sensul că sortarea ca rebut a bunurilor în împrejurările menționate mai sus reprezintă un caz de distrugere sau de pierdere a bunurilor, demonstrat sau confirmat în mod corespunzător, pentru care nu ia naștere obligația de a efectua regularizarea deducerii TVA-ul achitat la achiziționarea bunurilor?

4)

Articolul 185 alineatul (2) din Directiva 2006/112/CE trebuie interpretat în sensul că, în cazurile de distrugere sau de pierdere a bunurilor, demonstrate sau confirmate în mod corespunzător, regularizarea deducerii TVA-ului achitat în amonte poate fi omisă numai atunci când distrugerea sau pierderea a fost cauzată de evenimente independente de voința persoanei impozabile și care nu puteau fi prevăzute și evitate de aceasta?

5)

În cazul unui răspuns negativ la prima și/sau la a doua întrebare, articolul 185 alineatul (1) din Directiva 2006/112/CE se opune unei dispoziții naționale precum cea cuprinsă la articolul 79 alineatul (3) din ZDDS, în versiunea aplicabilă până la 31 decembrie 2016, sau la articolul 79 alineatul (1) din ZDDS, în versiunea aplicabilă de la 1 ianuarie 2017, care prevede o obligație de regularizare a deducerii TVA-ului achitat în amonte în cazul în care bunurile sunt sortate ca rebut, chiar dacă acestea au fost vândute ulterior ca livrare impozabilă de bunuri în sensul anexei 2 sau dacă au fost distruse sau eliminate, iar această împrejurare a fost demonstrată sau confirmată în mod corespunzător?

1.

Există o împrejurare excepțională în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 (1) atunci când apar condiții meteorologice incompatibile cu desfășurarea unui zbor, indiferent de forma lor specifică?

2.

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare, caracterul excepțional al condițiilor meteorologice poate fi determinat în funcție de frecvența lor regională și sezonieră la locul și la momentul apariției acestora?

3.

Există o împrejurare excepțională în sensul articolului 5 alineatul (3) din regulament în cazul în care impactul unei decizii de gestionare a traficului aerian asupra unei anumite aeronave dintr-o anumită zi cauzează o întârziere prelungită, o întârziere de o noapte sau anularea unuia sau mai multor zboruri ale aeronavei respective, indiferent de motivul acestei decizii?

4.

În cazul unui răspuns negativ la a treia întrebare, motivul deciziei trebuie să fie el însuși excepțional, astfel încât să nu fie de așteptat ca aceasta să se producă?

1)

Articolul 27 din decizia-cadru (1) trebuie interpretat în sensul că o decizie de predare a unei persoane creează un raport juridic între aceasta, statul de executare și statul solicitant, astfel încât orice aspect considerat a fi fost soluționat definitiv prin această decizie trebuie să fie, de asemenea, considerat a fi fost soluționat și în scopul procedurii de obținere a consimțământului pentru urmărirea penală sau pentru aplicarea unei pedepse în legătură cu alte infracțiuni?

2)

În cazul în care răspunsul la prima întrebare este că articolul 27 nu impune această interpretare, o normă națională de procedură încalcă principiul efectivității atunci când are drept consecință să o împiedice pe persoana vizată să invoce, în contextul unei cereri de obținere a consimțământului, o hotărâre relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată ulterior deciziei de predare?

1)

2)

3)

4)

Iar dacă se răspunde în mod afirmativ la oricare dintre întrebările de mai sus, de ce?

—

Anularea Hotărârii Tribunalului din 21 decembrie 2021 în cauza T-263/15 RENV, Gmina Miasto Gdynia și Port Lotniczy Gdynia-Kosakowo/Comisia;

—

soluționarea definitivă a litigiului prin admiterea, în cadrul prezentului recurs, a primului, a celui de al patrulea și a celui de al șaselea motiv ale cererii introductive și anularea deciziei în litigiu, în conformitate cu concluziile cererii introductive;

—

pronunțarea, în hotărârea menționată la punctul precedent, cu privire la cheltuielile de judecată aferente procedurii în prima instanță și procedurii de recurs.

—

constatarea faptului că, prin limitarea la 25 de ore a perioadei maxime în care este posibilă staționarea în zonele de odihnă deținute de stat de-a lungul rețelei de autostrăzi din Danemarca, Regatul Danemarcei nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul dispozițiilor referitoare la libera prestare a serviciilor de transport, astfel cum sunt prevăzute la articolele 1, 8 și 9 din Regulamentul (CE) nr. 1072/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (1);

—

obligarea Regatului Danemarcei la plata cheltuielilor de judecată.

—

Constatarea faptului că prin neadoptarea cel târziu la 4 octombrie 2016 a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma articolului 8 alineatul (7), articolului 9 și articolului 10 alineatul (2) din Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană (1) sau, în orice caz, prin necomunicarea acestor măsuri Comisiei, Luxemburg nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 12 din directiva menționată;

—

obligarea Luxemburgului, în conformitate cu dispozițiile articolului 260 alineatul (3) TFUE, la plata unei penalități cu titlu cominatoriu de 7 096,50 euro pe zi de întârziere, începând de la data pronunțării hotărârii în prezenta cauză pentru neîndeplinirea obligației de a comunica măsurile de transpunere a articolului 8 alineatul (7), a articolului 9 și a articolului 10 alineatul (2) din Directiva 2014/42;

—

obligarea Marelui Ducat al Luxemburgului la plata cheltuielilor de judecată.

1)

Constată nulitatea rezilierii de către Agenția Executivă pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii a acordului de grant privind proiectul „Vene personalizate obținute prin inginerie tisulară ca prim tratament pentru pacienții care suferă de insuficiență venoasă cronică-P-TEV” (Personalized Tissue-Engineered Veins as the first Cure for Patients with Chronic Venous Insufficiency-P-TEV) având numărul de referință 778620.

2)

Obligă Agenția Executivă pentru Consiliul European pentru Inovare și IMM-uri la plata cheltuielilor de judecată.

1)

Anulează Decizia Camerei întâi de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 24 iulie 2020 (cauza R 1767/2019-1).

2)

Respinge în rest acțiunea.

3)

EUIPO va suporta propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Mood Media Netherlands BV.

4)

Tailoradio Srl va suporta propriile cheltuieli de judecată.

1)

Respinge acțiunea.

2)

Obligă Apologistics GmbH la plata cheltuielilor de judecată.

—

anularea deciziei BCE din 21 decembrie 2021 pronunțate împotriva Sberbank (nr. ECB-SSM-2021-ATSBE-12, ESA-2020-00000051) fără înlocuire în temeiul articolelor 263 și 264 TFUE; și

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată aferentei procedurii de anulare.

1.

Primul motiv întemeiat pe faptul că impunerea de către BCE a unor dobânzi de recuperare este o dublă sancțiune inadmisibilă în temeiul articolului 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) și al articolului 4 din Convenția europeană a drepturilor omului (denumită în continuare „CEDO”).

2.

Al doilea motiv întemeiat pe faptul că decizia BCE din 21 decembrie 2021 încalcă articolul 49 din cartă și articolul 7 din CEDO prin impunerea unei sancțiuni care depășește valorile limită stabilite la articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 (1).

3.

Al treilea motiv întemeiat pe faptul că decizia BCE de impunere a unor dobânzi de recuperare asupra Sberbank încalcă articolul 17 din cartă și articolul 1 din Primul protocol adițional la CEDO.

4.

Al patrulea motiv întemeiat pe încălcarea drepturilor fundamentale și a libertăților fundamentale în temeiul articolului 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Principiul res iudicata interzice BCE să impună Sberbank dobânzi de recuperare pentru depășirea limitelor expunerilor mari prevăzute la articolul 395 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 (2).

5.

Al cincilea motiv întemeiat pe încălcarea principiului bunei-credințe, întrucât BCE a încălcat Ghidul metodologic privind stabilirea sancțiunilor administrative pecuniare în conformitate cu articolul 18 alineatele (1) și (7) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013.

6.

Al șaselea motiv întemeiat pe faptul că pârâta a încălcat articolul 6 din CEDO.

7.

Al șaptelea motiv întemeiat pe faptul că pârâta a încălcat valorile limită ale sancțiunilor prevăzute la articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013.

8.

Al optulea motiv întemeiat pe încălcarea principiul proporționalității prevăzut la articolul 99e din Legea bancară austriacă (denumită în continuare „BWG”).

9.

Al nouălea motiv întemeiat pe faptul că articolul 97 din BWG nu este aplicabil dacă nu se obține nici un avantaj și nu se evită nicio pierdere.

10.

Al zecelea motiv întemeiat pe faptul că capacitatea BCE de a impune dobânzi de recuperare a fost prescrisă în conformitate cu articolul 130 din Regulamentul (UE) nr. 458/2014 (3) și cu articolul 22 din Legea austriacă privind autoritățile de supraveghere a piețelor financiare (denumită în continuare „FMSA”).

11.

Al unsprezecelea motiv întemeiat pe faptul că articolul 395 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 prevede o singură limită a expunerilor mari, motiv pentru care articolul 97 alineatul (1) punctul 2 din BWG sancționează depășirea acestei limite o singură dată.

12.

Al doisprezecelea motiv întemeiat pe faptul că Sberbank nu a depășit în mod intenționat limita expunerilor mari.

13.

Al treisprezecelea motiv întemeiat pe faptul că Sberbank nu a obținut nici un avantaj și nu a evitat nicio pierdere care să fie recuperate.

14.

Al paisprezecelea motiv întemeiat pe faptul că, întrucât nu a acordat exceptarea prevăzută la articolul 396 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, BCE și-a utilizat în mod eronat puterea de apreciere.

—

anularea Regulamentului delegat (UE) 2021/2288 al Comisiei din 21 decembrie 2021 de modificare a anexei la Regulamentul (UE) 2021/953 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește perioada de acceptare a certificatelor de vaccinare eliberate în formatul certificatului digital al UE privind COVID care indică finalizarea seriei de vaccinare primară (1), pentru motivul încălcării principiilor egalității de tratament, nediscriminării, și proporționalității;

—

anularea Regulamentului 2021/2288 pentru lipsa mențiunii temeiului juridic constituit de articolul 168 TFUE, în măsura în care privește protecția sănătății publice și reacția Uniunii la amenințarea sanitară transfrontalieră reprezentată de pandemia de COVID-19;

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a principiilor generale ale dreptului Uniunii și pe faptul că, prin adoptarea Regulamentului 2021/2288, Comisia a încălcat:

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că, prin adoptarea Regulamentului 2021/2288, Comisia a depășit competențele care îi erau conferite prin articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul 2021/953 (2), întrucât, în loc de o modificare „statică” a unui câmp de date ca reacție la evoluția virusului SARS CoV-2 și la situația epidemiologică actuală, aceasta a limitat durata de validitate a certificatului digital și, în acest context, a stabilit de facto limite la răspunsul Uniunii Europene la pandemia de COVID-19 ca amenințare sanitară transfrontalieră fără a da actului atacat un temei juridic, astfel cum prevede articolul 168 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene referitor la protecția sănătății publice.

—

anularea deciziei adoptate de Comisia Europeană în cadrul unui contract de achiziții publice cu referința TAXUD/2019/OP/0006 intitulat „CCN-Evolution: Specification, development, maintenance and 3rd level support of TAXUD IT platforms – Lot A: Evolution services for the CCN/CSI Platform” și comunicate la 20 decembrie 2021, prin care Comisia confirmă că respinge oferta consorțiului compus din reclamante și că atribuie contractul unui consorțiu concurent;

—

obligarea Comisiei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

1.

1. Primul motiv, întemeiat pe nulitatea deciziei din 20 decembrie 2021. Reclamantele susțin, în această privință, că decizia atacată trebuie considerată o decizie pur confirmativă a unei decizii anterioare anulate anterior de Tribunal.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere, pe nerespectarea caietului de sarcini, pe încălcarea principiului bunei administrări și, în special, a principiului patere legem quam ipse fecisti, precum și a obligației de scrupulozitate. Potrivit reclamantelor, Comisia nu ar fi respectat propriul caiet de sarcini motivând normalitatea prețului contractantului prin subcontractarea a 60 % din serviciile prestate în România și în Grecia. În plus, Comisia nu ar fi ținut seama de începerea executării contractului de către ofertantul câștigător, ceea ce ar fi în contradicție cu raționamentul adoptat în decizia confirmativă.

—

anularea Deciziei Comisiei din 24 noiembrie 2021 în cauza SA.56348 (2021/N) – Suedia: Impozitul suedez pe instituțiile de credit (1);

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

—

reclamantele susțin că Comisia nu a luat în considerare faptul că parametrii sistemului de referință pe care i-a identificat nu erau în mod vădit în concordanță cu obiectivul impozitului pe riscuri;

—

reclamantele susțin, în plus, că Comisia nu a luat în considerare faptul că instituțiile de credit care sunt supuse sau nu impozitului pe riscuri se află într-o situație de drept și de fapt comparabilă, în raport cu obiectivul sistemului fiscal;

—

în plus, Comisia ar fi aplicat în mod eronat jurisprudența Curții atunci când a apreciat pragul de impozitare;

—

reclamantele susțin de asemenea că Comisia nu a ținut seama de faptul că nu exista nicio justificare pentru diferența de tratament și că aceasta nu era în niciun caz proporțională;

—

în sfârșit, reclamantele afirmă că examinarea efectuată de Comisie în cadrul procedurii de examinare preliminară a fost insuficientă și incompletă.

—

anularea deciziei din 29 aprilie 2021 de neselectare a reclamantului în cadrul procedurii de selecție COM/2020/10396 și de informare cu privire la numirea unui alt candidat;

—

în măsura în care este necesar, anularea deciziei de respingere a reclamației sale din 25 noiembrie 2021, înregistrată la 26 noiembrie 2021 sub numărul Ares(2021)7297231;

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv întemeiat pe încălcarea anunțului pentru ocuparea unui post vacant COM/2020/10396, în măsura în care competențele și capacitățile sale nu ar fi fost evaluate în raport cu grila prevăzută de acesta.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea ordinii de zi anunțate candidaților cu privire la subiectul despre care aceștia urmau să fie interogați în cursul interviului de selecție, întrucât reclamantului nu i s-a adresat nicio întrebare cu privire la analiza principală pe care i s-a cerut să o pregătească, ceea ce a dus și la încălcarea așteptărilor sale legitime.

3.

Al treilea motiv întemeiat pe inegalitatea de tratament, în măsura în care nu i-au fost adresate întrebări care fuseseră planificate de comitetul de selecție pentru a fi adresate candidaților, iar alte întrebări care i-au fost adresate nu corespundeau acestei liste predefinite. Reclamantul susține, în această privință, că acest lucru nu ar permite să se garanteze dacă au fost sau nu adresate celorlalți candidați. Reclamantul mai susține că interviul său a durat mai puțin decât era prevăzut, ceea ce l-ar fi putut dezavantaja în comparație cu ceilalți candidați și că nu este exclus că ar fi putut obține un rezultat mai bun dacă ar fi fost ascultat cu privire la toate aspectele probei orale.

4.

Al patrulea motiv întemeiat pe caracterul vădit eronat și inadecvat al conținutului grilei de evaluare în raport cu răspunsurile date de reclamant în timpul interviului.

5.

Al cincilea motiv întemeiat pe lipsa colaborării Comisiei și pe încălcarea obligației de bună administrare.

—

anularea deciziei atacate;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii în fața Tribunalului și obligarea intervenientei la plata cheltuielilor efectuate la EUIPO.

—

Încălcarea articolului 94 alineatul (1) a doua teză coroborat cu articolul 70 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului;

—

încălcarea articolului 95 alineatul (1) prima teză coroborată cu a treia teză din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului;

—

încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului;

—

încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

—

anularea deciziei atacate;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii în fața Tribunalului și obligarea intervenientei la plata cheltuielilor efectuate la EUIPO.

—

Încălcarea articolului 94 alineatul (1) a doua teză coroborat cu articolul 70 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului;

—

încălcarea articolului 95 alineatul (1) prima teză coroborată cu a treia teză din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului;

—

încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului;

—

încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

—

anularea deciziei de respingere a plângerii din 6 decembrie 2021, notificată reclamantei la aceeași dată (ARES CS-PERS/S&G/ER1 W2021-00710/CO/ps);

—

anularea Deciziei din 27 februarie 2012 (ref: RH/OPR/2012-0251), care nu a fost niciodată notificată reclamantei;

—

anularea Deciziei din 20 mai 2021 (CS-PERS/HROPS/BAP/2021-0360), notificată avocatului reclamantei la data de 8 iunie 2021 împreună cu nota din 27 februarie 2012;

—

obligarea Băncii Europene de Investiții la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv întemeiat pe insuficiența motivării deciziilor atacate, pe încălcarea articolului 31 din Regulamentul de procedură al BEI, a articolelor 6 și 11 din Protocolul nr. 5 privind statutul BEI, pe lipsa unui temei juridic și pe o excepție de nelegalitate, în temeiul articolului 277 TFUE și al punctului 2.1.1 din dispozițiile administrative.

2.

Al doilea motiv întemeiat pe încălcarea dispozițiilor care reglementează ratione temporis detașarea personalului BEI, modificarea unilaterală a contractului, contrară regulilor generale privind egalitatea părților în relația contractuală și încălcarea obligației de solicitudine.

3.

Al treilea motiv întemeiat pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime.

4.

Al patrulea motiv întemeiat pe un abuz de putere.

—

anularea deciziei atacate;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

—

Încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului;

—

încălcarea articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

—

anularea deciziilor din 7 iunie 2021 și 10 ianuarie 2022 sau, în caz contrar, declararea acestora ca fiind nule și lipsite de efecte;

—

prin urmare, recunoașterea în favoarea reclamantei a dreptului de a beneficia de o pensie de urmaș, astfel cum este definită la articolul 79 primul paragraf din Statutul funcționarilor Uniunii Europene;

—

prin urmare, recunoașterea în favoarea domnului [confidențial] (1) a dreptului de a primi o pensie de orfan, astfel cum este definită la articolul 2 din anexa VII la statut. În caz contrar, eventual, acordarea în favoarea domnului [confidențial] a pensiei de orfan prevăzute la articolul 80 primul paragraf din Statul funcționarilor Uniunii Europene;

—

în orice caz, obligarea Parlamentului la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe o excepție de nelegalitate a articolelor 18 și 20 din anexa VIII la Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”), care rezultă din încălcarea principiului egalității de tratament și a discriminării pe criterii de vârstă.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe o eroare de drept în aplicarea articolelor 18 și 20 din anexa VIII la statut.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere care rezultă din neluarea în considerare a situației speciale a reclamantei.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe o excepție de nelegalitate a articolului 2 din anexa VII la statut, din cauza unei discriminări pe motive de handicap.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe o eroare de drept în aplicarea articolului 2 din anexa VII la statut.

6.

Al șaselea motiv, invocat cu titlu subsidiar și întemeiat pe încălcarea obligației de solicitudine a administrației.