1)

Articolul 1 alineatul (1) din Directiva 96/71/CE (1) coroborat cu articolele 3 și 5 din aceasta, precum și cu articolele 285 și 299 din Codul muncii trebuie interpretat în sensul că încălcarea directivei respective și a reglementării franceze privind salariul minim poate fi invocată de lucrătorii maghiari împotriva angajatorilor maghiari în cadrul unei proceduri inițiate în fața instanțelor maghiare?

2)

Diurnele destinate să acopere cheltuielile ocazionale în timpul detașării unui lucrător în străinătate trebuie considerate ca făcând parte din salariu?

3)

Este contrară articolului 10 din Regulamentul nr. 561/2006/CE (2) practica constând în faptul că, în cazul unei economii determinate în mod proporțional cu distanța parcursă și cu consumul de carburant, angajatorul plătește conducătorului unui vehicul de transport, potrivit unei formule, o indemnizație care nu face parte din salariul stabilit în contractul său de muncă și pentru care nu se plătesc nici impozite, nici contribuții sociale?

Cu toate acestea, economia de carburant stimulează conducătorii de vehicule de transport să conducă într-un mod care ar putea să pună în pericol siguranța traficului (de exemplu, prin utilizarea, pe o perioadă cât mai lungă, a sistemului constând în oprirea motorului la coborâre).

4)

Directiva 96/71/CE trebuie aplicată transportului internațional de mărfuri, ținând seama în special de faptul că Comisia Europeană a inițiat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Franței și a Germaniei pentru a aplica legislația privind salariul minim în sectorul transportului rutier?

5)

În cazul în care nu a fost transpusă în dreptul național, o directivă poate, prin ea însăși, să creeze obligații în sarcina unui particular și, prin urmare, să constituie în sine temeiul unei acțiuni împotriva unui particular în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe naționale?

1/A.

Articolul 6 alineatul (1) TUE și articolul 5 alineatul (2) din Directiva 2010/64/UE (1) trebuie interpretate în sensul că, pentru a garanta dreptul la un proces echitabil al acuzaților care nu cunosc limba de procedură, un stat membru trebuie să creeze un registru cuprinzând traducătorii și interpreții independenți care sunt calificați corespunzător sau – în lipsa acestuia – să asigure în orice alt mod posibilitatea verificării caracterului adecvat al calității interpretării lingvistice în cadrul procedurilor judiciare?

1/B.

În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea anterioară și dacă, într-o anumită cauză, în lipsa unei calități adecvate a interpretării lingvistice, nu se poate determina dacă acuzatul a fost informat cu privire la obiectul inculpării sau al acuzației formulate împotriva sa, articolul 6 alineatul (1) TUE, articolul 4 alineatul (5) și articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2012/13/UE (2) trebuie interpretate în sensul că, în aceste condiții, procedura nu poate continua în lipsa acuzatului?

2/A.

Principiul independenței judiciare consacrat la articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că este încălcat în cazul în care președintele Oficiului Național al Magistraturii, însărcinat cu funcția de administrare centrală a instanțelor și numit de către Parlament, care este singurul organism în fața căruia trebuie să răspundă și care îl poate revoca, desemnează o persoană pentru ocuparea funcției de președinte al unei instanțe – președinte care, printre altele, are competențe în materia repartizării cauzelor, a inițierii procedurilor disciplinare împotriva judecătorilor și a evaluării acestora din urmă – prin numire directă temporară, eludându-se procedura de concurs și ignorându-se în mod sistematic opinia organelor competente de autoguvernare a puterii judecătorești?

2/B.

În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea anterioară și dacă judecătorul care este sesizat cu o anumită cauză are motive întemeiate să se teamă că este prejudiciat în mod nejustificat ca urmare a activităților sale judiciare și de administrare, principiul menționat trebuie interpretat în sensul că în cauza respectivă nu este garantat dreptul la un proces echitabil?

3/A.

Principiul independenței judiciare consacrat la articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că nu este compatibil cu acesta o situație în care, de la 1 septembrie 2018 – contrar practicii urmate de decenii întregi – judecătorii maghiari primesc, conform legii, o remunerație mai mică decât cea a procurorilor dintr-o categorie echivalentă, care au același grad și aceeași vechime, și în care, având în vedere situația economică a țării, salariile lor nu reflectă de manieră generală importanța funcțiilor exercitate, în special luând în considerare practica acordării de prime discreționare urmată de cei care ocupă funcții de conducere?

3/B.

În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea anterioară, principiul independenței judiciare menționat trebuie interpretat în sensul că, în aceste condiții, nu se poate garanta dreptul la un proces echitabil?

4/A.

Articolul 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) trebuie interpretat în sensul că este contrară acestei dispoziții o decizie de jurisprudență națională în temeiul căreia forumul jurisdicțional de ultim grad, în cadrul unei proceduri care vizează unificarea jurisprudenței din statul membru respectiv, fără a afecta efectele juridice ale ordonanței în cauză, califică drept nelegală ordonanța instanței inferioare prin care a fost inițiată procedura preliminară?

4/B.

În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea 4/A, articolul 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) trebuie interpretat în sensul că instanța de trimitere trebuie să înlăture deciziile instanței superioare în sens contrar și pozițiile de principiu adoptate în interesul unității dreptului?

4/C.

În cazul unui răspuns negativ la întrebarea 4/A, procedura penală suspendată poate continua într-o astfel de situație în timp ce procedura preliminară este în curs?

5.

Principiul independenței judiciare, consacrat la articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale, precum și în jurisprudența Curții, trebuie interpretat în sensul că, în lumina articolului 267 TFUE, se aduce atingere acestui principiu atunci când împotriva unui judecător este inițiată o procedură disciplinară pentru motivul că a inițiat o procedură preliminară?

1)

Sunt conforme cu articolul 168 litera (a) și cu articolul 178 litera (a) din Directiva 2006/112/CE (1) a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind taxa pe valoarea adăugată, coroborate cu articolul 220 litera (a) și cu articolul 226 din aceeași directivă, o interpretare juridică și o practică naționale conform cărora, atunci când sunt îndeplinite condițiile de fond pentru a beneficia de dreptul de deducere a taxei, nu este suficientă simpla deținere a unei facturi al cărei conținut respectă prevederile articolului 226 din directiva respectivă, ci pentru a-și exercita în mod legal dreptul de deducere a taxei aferente facturii în cauză persoana impozabilă trebuie, în plus, să dețină documente justificative suplimentare, care trebuie să respecte nu numai dispozițiile Directivei 2006/112, ci și principiile prevăzute de reglementarea națională în domeniul contabilității și dispozițiile specifice în materia documentelor justificative, și care impun fiecăruia dintre membrii lanțului de operațiuni obligația de a-și aminti și de a declara în același mod fiecare detaliu al operațiunii economice care se bazează pe documentele justificative respective?

2)

O interpretare juridică și o practică naționale conform cărora, în cazul unei operațiuni în lanț, indiferent de orice alte circumstanțe, pentru simplul fapt că operațiunea este de această natură, se impune fiecăruia dintre membrii lanțului obligația de a verifica elementele operațiunii economice realizate de aceștia și obligația de a deduce din această verificare consecințe cu privire la persoana impozabilă care se află la celălalt capăt al lanțului, și se refuză persoanei impozabile dreptul de [deducere a TVA-ului], pentru motivul că constituirea lanțului, chiar dacă nu este interzisă de legislația națională, nu era justificată [în mod rezonabil] din punct de vedere economic, sunt conforme cu dispozițiile Directivei 2006/112 referitoare la [deducerea TVA-ului] și cu principiile neutralității fiscale și efectivității? În acest context, în cazul unei operațiuni în lanț, în cadrul examinării circumstanțelor obiective care pot justifica refuzul dreptului [de deducere a TVA-ului], atunci când trebuie să se determine și să se aprecieze relevanța și forța probatorie a elementelor de probă pe care se întemeiază refuzul dreptului de deducere a TVA-ului, se pot aplica numai dispozițiile Directivei 2006/112 și ale dreptului național referitoare la deducerea taxei în calitate de norme materiale care precizează faptele relevante pentru determinarea cadrului de fapt sau trebuie să se aplice, în calitate de norme speciale, și dispozițiile din domeniul contabilității ale statului membru în cauză?

3)

O interpretare juridică și o practică naționale conform cărora persoanei impozabile care utilizează bunurile pentru necesitățile operațiunilor sale impozabile din statul membru în care le realizează și care deține o factură conformă cu Directiva 2006/112 i se refuză dreptul [de deducere a TVA-ului] pentru motivul că nu cunoaște toate elementele [operațiunii] efectuate de membrii lanțului sau prin invocarea unor împrejurări legate de membrii lanțului care îl precedă pe emitentul facturii și asupra cărora persoana impozabilă nu putea avea nicio influență din motive independente de aceasta, și se condiționează dreptul [de deducere a TVA-ului] de cerința ca persoana impozabilă să îndeplinească, în contextul măsurilor care îi revin în mod rezonabil, o obligație generală de verificare ce trebuie exercitată nu numai înainte de încheierea contractului, ci și în cursul executării sale și inclusiv ulterior acesteia, sunt conforme cu dispozițiile Directivei 2006/112 referitoare la [deducerea TVA-ului] și cu principiile neutralității fiscale și efectivității? În acest context, persona impozabilă are obligația să nu își exercite dreptul [de deducere a TVA-ului] în cazul în care, în ceea ce privește orice element al operațiunii economice indicate în factură, la un moment ulterior încheierii contractului sau în cursul executării sale sau după executarea sa, se constată o neregularitate sau i se aduce la cunoștință o împrejurare care determină refuzul dreptului [de deducere a TVA-ului] conform practicii autorității fiscale?

4)

Ținând seama de dispozițiile Directivei 2006/112 referitoare la [deducerea TVA-ului] și de principiul efectivității, autoritatea fiscală are obligația să specifice în ce constă frauda fiscală? Practica autorității fiscale, conform căreia omisiunile și neregularitățile lipsite de o legătură de cauzalitate rezonabilă cu dreptul [de deducere a TVA-ului], săvârșite de membrii lanțului, sunt considerate dovezi ale fraudei fiscale, invocând în acest sens faptul că, având în vedere că aceste omisiuni și neregularități au determinat caracterul nefiabil al conținutului facturii, persoana impozabilă avea sau trebuia să aibă cunoștință de frauda fiscală, este adecvată? În cazul în care ar exista fraudă fiscală, această împrejurare justifică faptul că persoanei impozabile i se impune obligația de a efectua o verificare cu întinderea, nivelul și domeniul menționate anterior, sau această obligație depășește cerințele impuse de principiul efectivității?

5)

O sancțiune care presupune refuzul dreptului [de deducere a TVA-ului] și care constă în obligația de a plăti o sancțiune fiscală egală cu 200 % din diferența fiscală în cazul în care nu a existat nicio pierdere de venituri pentru trezoreria publică, legată în mod direct de dreptul [de deducere a TVA-ului] al persoanei impozabile? Se poate reține existența vreuneia dintre împrejurările la care se referă articolul 170 alineatul 1 a treia teză din az adózás rendjéről szóló 2003. évi XCII. törvény [Legea nr. XCII din 2003 privind procedura generală fiscală; denumită în continuare „LPGT”], atunci când persoana impozabilă a pus la dispoziția autorității fiscale toate documentele aflate în posesia sa și a inclus în declarația sa fiscală facturile emise?

6)

În cazul în care s-ar putea aprecia pe baza răspunsurilor date la întrebările preliminare adresate că interpretarea normei juridice naționale urmată după cauza în care s-a dat Ordonanța din 10 noiembrie 2016, Signum Alfa Sped (C-446/15, EU:C:2016:869) și practica adoptată pe baza acesteia nu sunt conforme cu dispozițiile Directivei 2006/112 referitoare la [deducerea TVA-ului], și ținând seama că instanța de prim grad de jurisdicție nu poate sesiza Curtea de Justiție de Uniunii Europene cu o cerere de decizie preliminară în toate cauzele, se poate considera în conformitate cu dispozițiile articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene că dreptul persoanelor impozabile de a exercita o acțiune judecătorească în daune-interese le asigură dreptul la o cale de atac efectivă și la un proces echitabil consacrat la articolul respectiv? În acest context, se poate interpreta că alegerea formei deciziei pronunțate în cauza Signum Alfa Sped implică faptul că problema a fost reglementată deja de dreptul Uniunii și a fost clarificată de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și că, în consecință, era evidentă, sau presupune că având în vedere că s-a inițiat o nouă procedură, problema nu a fost clarificată în totalitate și că, prin urmare, era în continuare necesar să se solicite Curții să se pronunțe cu titlu preliminar?

1)

Sunt conforme cu dispozițiile relevante [în ceea ce privește deducerea TVA-ului] din Directiva 2006/112 (1) și cu principiul neutralității fiscale o interpretare și o practică naționale potrivit cărora autoritatea fiscală neagă dreptul [de deducere a TVA-ului] pentru o operațiune economică realizată între părți întrucât consideră frauduloasă forma raportului juridic dintre acestea (contract de antrepriză de lucrări), întrucât implică un drept de deducere și, prin urmare, o califică, în conformitate cu articolul 1 alineatul 7 [din Codul de procedură fiscală] ca fiind o activitate (activitate de agent) care nu dă naștere unui drept de deducere, reținând că comportamentul părților are drept scop o evaziune fiscală, având în vedere că activitatea desfășurată de destinatarul facturii nu trebuia să ia în mod necesar [această formă de activitate comercială], întrucât ar fi putut-o realiza și în calitate de agent. În acest context, ca cerinţă pentru aplicarea [deducerii TVA-ului], persoanele impozabile au obligația fiscală de a alege ca formă de activitate economică pe aceea care le impune o sarcină fiscală mai mare, sau constituie o practică abuzivă faptul de a alege, în exercitarea libertății contractuale de care beneficiază și în alte scopuri decât cele de drept fiscal, o formă contractuală a activităţii economice desfășurate între acestea care are și un efect pe care nu îl urmăresc și care constă în dreptul de a deduce taxa respectivă?

2)

Sunt conforme cu dispoziţiile relevante [în materia deducerii TVA-ului] din Directiva 2006/112 şi cu principiul neutralităţii fiscale o interpretare și o practică națională conform cărora, presupunând că persoana impozabilă care dorește să exercite dreptul [de deducere a TVA-ului] îndeplinește condițiile de fond și de formă [pentru deducerea menționată] și că a luat măsurile necesare anterior încheierii contractului, autoritatea fiscală refuză dreptul de deducere a TVA-ului, întrucât consideră că crearea unui lanț nu este necesară din punct de vedere economic și, în consecinţă, constituie o practică abuzivă, întrucât subcontractantul, deși este în măsură să realizeze prestarea de servicii, o încredințează altor subcontractanți din motive care nu sunt legate de faptul generator și întrucât persoana impozabilă care dorește să își exercite dreptul [la deducerea TVA-ului] știa, la momentul acceptării comenzii, că subcontractantul său, în absenţa unor resurse personale și materiale, va efectua prestaţia recurgând la propriii subcontractanți? Faptul că persoana impozabilă sau subcontractantul său au inclus în lanţ un subcontractant cu care are o relație directă sau o legătură personală sau organizațională (cunoștințe personale, relație de rudenie sau același proprietar) afectează răspunsul?

3)

În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea anterioară, este îndeplinită condiția privind stabilirea situației de fapt pe baza unor fapte obiective atunci când, în cadrul unei proceduri în care autoritatea fiscală consideră că raportul economic dintre persoana impozabilă care urmărește să exercite dreptul [de deducere a TVA-ului] și subcontractantul său este nerezonabil și nejustificat, întemeiază acest fapt numai pe mărturia unora dintre angajaţii subcontractantului, fără a stabili pe baza unor fapte obiective caracteristicile activității economice care constituie obiectul contractului, împrejurările sale specifice și contextul economic în cauză, și fără a-i asculta pe directorii persoanei impozabile și ai întreprinderilor subcontractante care fac parte din lanț, care au puteri de decizie și, în acest caz, este relevant dacă persoana impozabilă sau membrii lanțului au capacitatea de a realiza prestațiile şi este necesar să intervină un expert în această privință?

4)

Sunt conforme cu dispoziţiile Directivei 2006/112 şi cu principiul efectivității o interpretare și o practică naționale potrivit cărora, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă [pentru deducerea TVA-ului] și au fost luate măsurile care pot fi pretinse [în mod rezonabil], autoritatea fiscală, pe baza unor împrejurări care, potrivit hotărârilor Curții, nu justifică [să se refuze deducerea TVA-ului] și nu sunt obiective, consideră ca fiind dovedită frauda fiscală și refuză dreptul [de a deduce TVA-ul] numai pentru că aceste împrejurări apar în ansamblu la un număr suficient de mare dintre membrii investigaţi ai lanțului identificat?

1)

Este compatibilă cu articolul 147 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (1) (denumită în continuare „Directiva privind TVA-ul”) practica unui stat membru constând în identificarea noțiunii de „bagaje personale”, stabilită drept element conceptual al livrărilor de bunuri în favoarea călătorilor străini care sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată, cu noțiunea de efecte personale utilizată în Convenția asupra facilităților vamale în favoarea turismului, semnată la New York la 4 iunie 1954, și în Protocolul adițional la aceasta, și cu noțiunea „bagaj” definită la articolul 1 alineatul (5) din Regulamentul 2015/2446 al Comisiei de completare a Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele detaliate ale anumitor dispoziții ale Codului vamal al Uniunii?

2)

În cazul unui răspuns negativ la întrebarea preliminară anterioară, cum trebuie definită noțiunea de „bagaje personale” prevăzută la articolul 147 din Directiva privind TVA-ul, având în vedere că aceasta nu o definește? Este compatibilă cu dispozițiile de drept al Uniunii practica națională constând în faptul că autoritățile fiscale dintr-un stat membru iau în considerare numai „sensul obișnuit al termenilor”?

3)

Articolele 146 și 147 din Directiva privind TVA-ul trebuie interpretate în sensul că, în cazul în care o persoană impozabilă nu are dreptul la scutirea livrărilor de bunuri în favoarea călătorilor străini în conformitate cu articolul 147 din directiva respectivă, trebuie să se examineze, dacă este cazul, dacă se aplică scutirea livrărilor de bunuri pentru export în conformitate cu articolul 146 din aceeași directivă, chiar dacă nu s-au efectuat formalitățile vamale prevăzute de Codul vamal comunitar și de regulamentul delegat?

4)

În cazul în care se răspunde la întrebarea preliminară anterioară în sensul că, dacă nu este aplicabilă scutirea în favoarea călătorilor străini, operațiunea poate beneficia de o scutire de TVA în temeiul faptului că bunurile sunt destinate exportului, operațiunea juridică constând în livrarea de bunuri pentru export poate fi considerată ca fiind scutită de TVA, contrar intenției exprimate de client la momentul efectuării comenzii?

5)

În cazul unui răspuns afirmativ la a treia și la a patra întrebare preliminară, într-o situație precum cea din prezenta cauză, în care emitentul facturii știa, la momentul livrării bunurilor, că acestea fuseseră cumpărate pentru a fi revândute, însă cumpărătorul străin dorea totuși să le scoată de pe teritoriu sub regimul călătorilor străini, motiv pentru care emitentul facturii a acționat cu rea-credință atunci când a transmis formularul de cerere de rambursare a taxei, prevăzut în acest scop în temeiul regimului respectiv, și atunci când a rambursat, cu titlu de scutire în favoarea călătorilor străini, taxa pe valoarea adăugată percepută, este compatibilă cu articolele 146 și 147 din Directiva privind TVA-ul și cu principiile neutralității fiscale și proporționalității ale dreptului Uniunii practica unui stat membru constând în faptul că autoritatea fiscală refuză rambursarea taxei declarate în mod incorect și achitate cu titlu de livrare de bunuri în favoarea călătorilor străini, fără să califice operațiunile respective drept livrări de bunuri pentru export și fără să efectueze rectificarea corespunzătoare, cu toate că este evident că bunurile au ieșit din Ungaria ca bagaje de călătorie?

1)

Articolul 90 (1) alineatul (1) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia o întreprindere farmaceutică care face plăţi, în baza unui contract a cărui încheiere nu este obligatorie, către organismul de asigurări de sănătate de stat în raport cu volumul vânzărilor de produse farmaceutice și care, în consecinţă, nu păstrează în totalitate contravaloarea acestor produse, nu are dreptul de a reduce a posteriori baza de impozitare doar pentru că plățile nu sunt efectuate în modul de plată prestabilit în politica sa comercială şi nici în scopuri în principal promoționale?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, articolul 273 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal potrivit căreia, pentru a reduce a posteriori baza de impozitare este necesară o factură întocmită în numele titularului dreptului la rambursare care să ateste efectuarea operațiunii ce dă dreptul la o astfel de rambursare în cazul în care, în plus, operaţiunea care permite reducerea a posteriori a bazei de impozitare este documentată în mod corespunzător și poate fi verificată ulterior, se întemeiază parţial pe date publice şi autentice şi permite perceperea exactă a taxei?

1)

Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale și articolul 31 din Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului (1) (așa-numita „Directivă privind procedurile”), în lumina dispozițiilor articolelor 6 și 13 din Convenția europeană a drepturilor omului, pot fi interpretate în sensul că este posibil ca un stat membru să garanteze dreptul la o cale de atac efectivă chiar și în cazul în care instanțele sale nu pot să modifice deciziile adoptate în procedurile de azil, ci doar să le anuleze și să dispună derularea unei noi proceduri?

2)

Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale și articolul 31 din Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului (așa-numita „Directivă privind procedurile”), din nou în lumina dispozițiilor articolelor 6 și 13 din Convenția europeană a drepturilor omului, pot fi interpretate în sensul că este conformă cu respectivele dispoziții legislația unui stat membru care stabilește un termen imperativ invariabil de 60 de zile în total pentru procedurile judiciare de azil, indiferent de orice circumstanță individuală și fără să ia în considerare nici aspectele specifice ale cauzei, nici posibilele dificultăți în materie de probe?

1.

În cazul în care o ofertă publică de subscriere de acțiuni se adresează atât micilor investitori, cât și investitorilor calificați și se emite un prospect adresat micilor investitori, acțiunea în răspundere pentru prospect poate fi exercitată de ambele tipuri de investitori sau numai de cei mici?

2.

În cazul în care răspunsul la întrebarea anterioară este că acțiunea în răspundere pentru prospect poate fi exercitată și de investitorii calificați, se poate aprecia măsura în care aceștia cunoșteau situația economică a emitentului ofertei publice de subscriere de acțiuni independent de informațiile din prospect, având în vedere relațiile lor juridice sau comerciale cu emitentul respectiv (sunt acționarii săi, fac parte din organele de administrare ale acestuia etc.)?

1.

Acordul între Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind transportul aerian din 21 iunie 1999 (1), astfel cum a fost modificat prin Decizia nr. 2/2010 a Comitetului mixt pentru transportul aerian Comunitate/Elveția din 26 noiembrie 2010 (2), trebuie interpretat în sensul că Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 (3) se aplică, prin analogie cu articolul 3 alineatul (1) litera [(b)] din acesta, și pasagerilor unui zbor provenind dintr-o țară terță care aterizează pe un aeroport din Elveția pentru a se îmbarca pe un zbor către un stat membru?

2.

În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea 1: aplicarea Regulamentului nr. 261/2004 în această situație antrenează, pentru instanțele din statele membre, aplicabilitatea jurisprudenței Curții potrivit căreia pasagerii zborurilor întârziate pot fi asimilați pasagerilor zborurilor anulate în vederea aplicării dreptului la compensație (Hotărârea din 19 noiembrie 2009, Sturgeon și alții, C-402/07 și C-432/07 (4))?

3.

Pasagerul beneficiază de dreptul la compensație prevăzut la articolul 7 din Regulamentul nr. 261/2004 și atunci când el nu se poate îmbarca pe un zbor de legătură din cauza unei întârzieri la sosire relativ minore, suferind în consecință o întârziere de peste trei ore la destinația finală, în condițiile în care cele două zboruri au fost efectuate de doi operatori de transport aerian diferiți, iar rezervarea a fost confirmată de un operator de turism care a combinat zborurile pentru clienții săi?

1)

Prestarea de către televiziunea publică a serviciilor mass-media audiovizuale către telespectatori poate fi considerată o prestare de servicii efectuată cu titlu oneros în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2006/112/CE (1) atunci când aceasta este finanțată de stat sub formă de subvenții, în condițiile în care telespectatorii nu achită taxe pentru difuzare, sau aceasta nu constituie o prestare de servicii efectuată cu titlu oneros în sensul acestei dispoziții și, prin urmare, nu intră în domeniul de aplicare al directivei respective?

2)

În măsura în care răspunsul indică faptul că serviciile mass-media audiovizuale pentru telespectatorii televiziunii publice intră în domeniul de aplicare al articolului 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2006/112/CE, se poate considera că acestea constituie livrări scutite în sensul articolului 132 alineatul (1) litera (q) din directivă, iar o reglementare națională care scutește această activitate numai ca urmare a plății provenite de la bugetul de stat pe care o primește televiziunea publică este admisibilă indiferent dacă această activitate are și caracter comercial?

3)

Este admisibilă în conformitate cu articolul 168 din Directiva 2006/112/CE o practică ce condiționează dreptul de deducere privind achizițiile nu doar de utilizarea achizițiilor (pentru o activitate impozabilă sau neimpozabilă), ci și de tipul de finanțare a acestor achiziții, și anume, pe de o parte, din venituri proprii (printre altele, servicii de publicitate) și, pe de altă parte, din subvenții de stat și care conferă drept de deducere completă numai pentru achizițiile finanțate din venituri proprii, iar nu și pentru cele finanțate din subvenții de stat, solicitându-se o delimitare a acestora?

4)

În măsura în care se consideră că activitatea televiziunii publice constă în livrări impozabile și scutite și ținând seama de finanțarea mixtă a acestora, care este întinderea dreptului de deducere cu privire la aceste achiziții și ce criterii trebuie aplicate pentru determinarea acestuia?

1)

Principiile egalității de tratament și transparenței prevăzute la articolul 18 alineatul (1) din [Directiva 2014/24] (1) și la articolul 49 din [Directiva 2014/24] coroborate cu punctul 7 și cu punctul 10 litera (a) din partea C din anexa V la Directiva 2014/24 trebuie interpretate în sensul că, într-un caz precum cel în speţă, anunțul de participare trebuie să conțină informații cu privire la cantitatea estimată și/sau la valoarea estimată a bunurilor care fac obiectul contractului-cadru la care se referă cererea de ofertă?

În cazul unui răspuns afirmativ la această întrebare, se solicită de asemenea Curții să stabilească dacă dispozițiile menționate trebuie interpretate în sensul că informațiile trebuie să fie indicate prin raportare la contractul-cadru (a) în ansamblul său și/sau (b) prin raportare la autoritatea contractantă inițială care și-a manifestat intenția de a încheia un contract pe baza invitației de participare la procedura de cerere de ofertă (în speță Region Nordjylland) și/sau (c) prin raportare la autoritatea contractantă inițială care s-a limitat să indice că participă la o opțiune (în speță Region Syddanmark).

2)

Principiile egalității de tratament și transparenței prevăzute la articolul 18 alineatul (1) din [Directiva 2014/24] și la articolele 33 și 49 din [Directiva 2014/24] coroborate cu punctul 7 și cu punctul 10 litera (a) din partea C din anexa V la Directiva 2014/24 trebuie interpretate în sensul că fie în anunțul de participare, fie în caietul de sarcini trebuie să se menţioneze o cantitate maximă și/sau o valoare maximă a bunurilor care fac obiectul contractului-cadru la care se referă cererea de ofertă, astfel încât contractul-cadru în discuție să nu mai producă efecte atunci când această limită este atinsă?

În cazul unui răspuns afirmativ la această întrebare, se solicită de asemenea Curții să stabilească dacă dispozițiile menționate trebuie interpretate în sensul că limita maximă menționată mai sus trebuie să fie indicată prin raportare la contractul-cadru (a) în ansamblul său și/sau (b) prin raportare la autoritatea contractantă inițială care și-a manifestat intenția de a încheia un contract pe baza invitației de participare la procedura de cerere de ofertă (în speță Region Nordjylland) și/sau (c) prin raportare la autoritatea contractantă inițială care s-a limitat să indice că participă la o opțiune (în speță Region Syddanmark).

În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea 1) și/sau la întrebarea 2), se solicită Curții în plus să răspundă – în măsura în care este relevant pentru acele răspunsuri – la următoarea întrebare:

3)

Articolul 2d alineatul (1) litera (a) din [Directiva 92/13] coroborat cu articolele 33 și 49 din [Directiva 2014/24], coroborate cu punctul 7 și cu punctul 10 litera (a) din partea C din anexa V la Directiva 2014/24 trebuie interpretat în sensul că cerința potrivit căreia „entitatea contractantă a atribuit un contract fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene” este aplicabilă într-o situație precum cea din speță în care autoritatea contractantă a publicat un anunț de participare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, însă

1)

O grevă a piloților de aeronave care sunt angajați de un operator de transport aerian și care sunt necesari în vederea efectuării unui zbor constituie o „împrejurare excepțională” în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 261/2004 (1), în cazul în care greva nu este declanșată ca urmare a unei măsuri luate sau comunicate de operatorul de transport aerian, ci a fost anunțată printr-un preaviz și este declanșată în mod legal în conformitate cu dreptul național de organizațiile de lucrători sub formă de acțiune colectivă care urmărește să determine operatorul de transport aerian menționat să majoreze salariile, să acorde avantaje sau să modifice condițiile de muncă pentru a răspunde cererilor organizațiilor de lucrători?

2)

Ce semnificație trebuie acordată, dacă este cazul, caracterului rezonabil al cererilor organizațiilor de lucrători și, în special, faptului că majorarea salariului solicitată este semnificativ mai mare decât majorările salariale care se aplică în general pe piețele muncii naționale relevante?

3)

Ce semnificație trebuie acordată, dacă este cazul, faptului că operatorul de transport aerian acceptă, pentru a evita o grevă, o propunere de conciliere din partea unui organism național responsabil cu medierea conflictelor colective, însă organizațiile de lucrători nu acceptă această propunere?

1)

Respinge acțiunea.

2)

O obligă pe WD la plata cheltuielilor de judecată.

1)

Anulează decizia Comisiei Europene din 7 iunie 2018 prin care se respinge, în tot sau în parte, cererea de acces a Compañía de Tranvías de la Coruña, SA la documente în legătură cu avizul Comisiei transmis Republicii Franceze cu privire la validitatea contractului referitor la liniile de metrou până în anul 2039, în măsura în care prin aceasta se respinge în parte cererea de acces la date, altele decât datele cu caracter personal conținute în scrisoarea Comisiei din 25 octombrie 2010, adresată autorităților franceze, și în scrisorile vicepreședintelui Comisiei, domnul Kallas, din 27 iulie 2012 și 5 din iunie 2013, adresate RATP.

2)

Respinge în rest acțiunea.

3)

Obligă Comisia la plata propriilor cheltuieli de judecată și a unei cincimi din cheltuielile de judecată efectuate de Compañía de Tranvías de la Coruña.

4)

Obligă Compañía de Tranvías de la Coruña la plata a patru cincimi din propriile cheltuieli de judecată.

1)

Respinge acțiunea.

2)

Obligă Stada Arzneimittel AG la plata cheltuielilor de judecată.

1)

Respinge acțiunea.

2)

Obligă Ungaria la plata cheltuielilor de judecată.

1)

Respinge acțiunea.

2)

Obligă Hickies, Inc. la plata cheltuielilor de judecată.

1)

Anulează Decizia Camerei a patra de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 15 octombrie 2018 (cauza R 539/2018-4).

2)

EUIPO suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Dalasa Handelsgesellschaft mbH în cadrul procedurii desfășurate la Tribunal.

3)

Charité – Universitätsmedizin Berlin, Gliedkörperschaft Öffentlichen Rechts suportă propriile cheltuieli de judecată efectuate în cadrul procedurii desfășurate la Tribunal.

4)

Respinge în rest acțiunea.

1)

Anulează Decizia Camerei a patra de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 15 octombrie 2018 (cauza R 540/2018–4).

2)

EUIPO suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Dalasa Handelsgesellschaft mbH în cursul procedurii în fața Tribunalului.

3)

Charité – Universitätsmedizin Berlin, Gliedkörperschaft Öffentlichen Rechts suportă propriile cheltuieli de judecată efectuate în cursul procedurii în fața Tribunalului.

4)

Respinge în rest acțiunea.

1)

Respinge acțiunea.

2)

Respinge acțiunea incidentă ca inadmisibilă.

3)

În acțiunea principală, obligă Globalia Corporación Empresarial, SA la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a cheltuielilor de judecată efectuate de Touring Club Italiano în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs.

4)

În acțiunea incidentă, Touring Club Italiano suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Globalia Corporación Empresarial și de EUIPO.

1)

Anulează Decizia Camerei a doua de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 13 decembrie 2018 (cauza R 874/2018-2), întrucât aceasta a exclus existența unui risc de confuzie în ceea ce privește alte servicii decât serviciile „traducere și interpretare”, care fac parte din clasa 41 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor, din 15 iunie 1957, cu revizuirile și cu modificările ulterioare.

2)

Respinge în rest acțiunea.

3)

Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

1)

Respinge acțiunea.

2)

Doamna Dominique Bilde suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Parlamentul European.

1)

Anulează Decizia Camerei a patra de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 11 februarie 2019 (cauza R 1153/2018-4).

2)

Obligă EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

1)

Respinge acțiunea.

2)

Obligă Pierre Balmain la plata cheltuielilor de judecată.

1)

Respinge acțiunea.

2)

Obligă Pierre Balmain la plata cheltuielilor de judecată.

1)

Respinge acțiunea ca inadmisibilă.

2)

Constată că nu mai este necesar să se pronunțe asupra cererii de intervenție formulate de Regatul Spaniei.

3)

Obligă Republica Letonia să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată efectuate de Comisia Europeană, cu excepția celor aferente cererii de intervenție.

4)

Obligă Regatul Spaniei, Republica Letonia și Comisia să suporte, fiecare, propriile cheltuieli de judecată aferente cererii de intervenție.

1)

Respinge acțiunea.

2)

Îi obligă pe domnul Harry Shindler și pe ceilalți reclamanți ale căror nume figurează în anexă la plata cheltuielilor de judecată.

1)

Respinge cererea de măsuri provizorii..

2)

Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

1)

Respinge cererea de măsuri provizorii.

2)

Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

—

anularea deciziei Comisiei din 14 martie 2019 de respingere a cererii reclamantului de admitere a candidaturii sale la concursul intern COM/1/AD10/18 (AD10);

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 27 din Statutul funcționarilor prin decizia prin care s-a respins admiterea candidaturii reclamantului la concursul intern ca urmare a lipsei gradului minim necesar.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament și a articolului 27 din Statutul funcționarilor prin cerința privind gradul minim, care nu afectează în același mod agenții temporari și funcționarii.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 27 din Statutul funcționarilor prin cerința referitoare la depunerea candidaturii pentru un singur domeniu, care împiedică o recrutare întemeiată pe cele mai înalte standarde de competență, eficiență și integritate care să asigure o concurență cât mai largă.

—

anularea deciziei Comisiei din 14 martie 2019 de respingere a cererii reclamantului de admitere a candidaturii sale la concursul intern COM/2/AD12/18 (AD10);

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 27 din Statutul funcționarilor prin decizia prin care s-a respins admiterea candidaturii reclamantului la concursul intern ca urmare a lipsei gradului minim necesar. Reclamantul susține că gradul minim nu este indicatorul real al competențelor. Prin urmare, cerința privind gradul minim împiedică recrutarea unor candidați cu experiență și calificați.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament și a articolului 27 din Statutul funcționarilor prin cerința privind gradul minim, care nu afectează în același mod agenții temporari și funcționarii.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 27 din Statutul funcționarilor prin cerința referitoare la depunerea candidaturii pentru un singur domeniu, care împiedică o recrutare întemeiată pe cele mai înalte standarde de competență, eficiență și integritate care să asigure o concurență cât mai largă.

—

anularea Deciziei din 5 decembrie 2019 a Parlamentului European prin care i s-a atribuit locul al doilea în cererea de ofertă TRA/EU19/2019: Servicii de traducere lotul 5 (traducere în engleză);

—

obligarea Parlamentului European la despăgubirea reclamantei ca urmare a pierderii contractului;

—

în subsidiar, obligarea Parlamentului European la despăgubirea reclamantei ca urmare a pierderii unei șanse;

—

obligarea Parlamentului European la plata cheltuielilor de judecată și a altor cheltuieli efectuate de reclamantă în legătură cu prezenta acțiune, chiar dacă aceasta este respinsă.

1.

Primul motiv, bazat pe motivarea insuficientă – Încălcarea obligației de motivare, încălcarea articolului 296 din TFUE, a Anexei I, Capitolul 1, Dispoziții comune, Secțiunea 1, punctul 31 din Regulamentul financiar (UE) 2018/1046 (1) și a articolului 89 din Regulamentul delegat (UE) 2019/715 (2) – Încălcarea unor norme fundamentale de procedură și a dreptului la o cale de atac efectivă.

2.

Al doilea motiv, bazat pe erori vădite de apreciere.

3.

Al treilea motiv, bazat pe criterii de evaluare neclare – Folosirea aceluiași criteriu de două ori – Atribuirea de puncte pentru aceeași caracteristică a licitației în temeiul a două criterii de evaluare diferite.

4.

Al patrulea motiv, bazat pe încălcarea articolului 21.2 din Anexa I la Regulamentul financiar (UE) 2018/1046 – Ponderea neadecvată a criteriilor de atribuire.

5.

Al cincilea motiv, bazat pe încălcarea caietului de sarcini și a articolului 175 din Regulamentul financiar (UE) 2018/1046, în ceea ce privește perioada de așteptare.

—

declararea admisibilității prezentei acțiuni;

—

anularea deciziei atacate și, în măsura în care este necesar, a deciziei de respingere a reclamației;

—

obligarea pârâtului la plata sumei de 449 397,05 euro cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material suferit, majorată cu dobânzi calculate în funcție de rata legală până în ziua plății integrale a sumei menționate;

—

obligarea pârâtului la plata sumei de 20 000 de euro cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit, majorată cu dobânzi calculate în funcție de rata legală până în ziua plății integrale a sumei menționate;

—

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 84 din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene (RAA):

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe o motivare inadecvată și pe o eroare vădită de apreciere:

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe un abuz de putere.

—

Anularea Deciziei de punere în aplicare (UE) 2019/1835 a Comisiei (1), în măsura în care exclude de la finanțarea de către Uniunea Europeană anumite cheltuieli efectuate de agențiile de plăți acreditate din Regatul Unit în cadrul Fondului European de garantare agricolă (FEGA) și al Fondului European agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), pentru motivul lipsei de claritate privind definiția societăților aferente fermierilor activi și

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Regatul Unit.

—

În primul rând, Comisia a săvârșit o eroare de interpretare a conținutului articolului 9 alineatul (2) litera (a). Acesta nu interzice plata către un solicitant doar pentru motivul că solicitantul face parte dintr-un grup mai mare de întreprinderi, în cadrul căruia un alt membru desfășoară activități cuprinse pe lista negativă.

—

În al doilea rând, reclamantul susține că nu este posibil ca formularea acelei prevederi să aibă sensul pe care i l-a atribuit Comisia. Din punct de vedere sintactic, este clar că ceea ce este interzis este exercitarea de către grupul însuși a activității în discuție. Această condiție nu este îndeplinită dacă solicitantul plății directe este o întreprindere care (ea însăși) intră în definiția fermierului de la articolul 4 alineatul (1) litera (a), dar care nu exercită (ea însăși) o activitate relevantă.

—

În al treilea rând, interpretarea Regatului Unit este susținută de faptul că formularea articolului 9 alineatul (2) litera (a) o respectă pe cea care definește la articolul 4 alineatul (1) litera (a) noțiunea de „fermier”. Un „fermier” poate cuprinde fie (a) o singură persoană (fizică sau juridică) care desfășoară o activitate agricolă sau (b) un grup de astfel de persoane. În cel din urmă caz, „fermierul” singur, în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (a), va fi inclus într-un colectiv de persoane fizice sau juridice. Expresia nu trebuie să fie interpretată în sensul că introduce un element „entități conectate” la articolul 4 alineatul (1) litera (a), prin urmare nu trebuie ca articolului 9 alineatul (2) litera (a) să i se atribuie un astfel de înțeles.

—

În al patrulea rând, expresia „grupuri de persoane fizice sau juridice” apare în altă parte în regulament, însă, cu toate acestea, Comisia nu pare să o interpreteze în mod coherent cu propria interpretare a articolului 9 alineatul (2) litera (a). Regatul Unit susține că expresia în discuție trebuie să fie în mod clar interpretată în mod uniform în tot Regulamentul 1307/13.

—

În al cincilea rând, Regatul Unit susține de asemenea că mai există o problemă lingvistică în interpretarea Comisiei. Referirea la persoana „fizică” în fraza în discuție este redundantă. Într-adevăr, ar fi suficientă referirea doar la „grupuri de persoane juridice”. O persoană fizică nu poate niciodată aparține unei alte persoane fizice sau juridice, și nici nu poate fi asociată cu nicio astfel de persoană, în același mod în care o întreprindere poate fi conectată cu o altă întreprindere.

—

În al șaselea rând, considerații în funcție de scop sau teleologice mai largi susțin poziția Regatului Unit și o discreditează pe cea a Comisiei. Într-adevăr, considerentul (10) este formulat în sensul că nu ar trebui să se acorde plăți directe „persoanelor fizice sau juridice decât dacă acestea pot dovedi că activitatea lor agricolă nu este secundară”. Respectiva abordare urmează aceeași linie cu interpretarea articolului 9 alineatul (2) litera (a) susținută de Regatul Unit și este contrară celei a Comisiei.

—

În ultimul rând, articolul 9 alineatul (2) litera (c) permite o excepție de la interdicția de la articolul 9 alineatul (2) litera (a) în cazul în care solicitantul (indiferent dacă este o persoană sau un grup) se încadrează în ipotezele de la literele (a)-(c). Acesta prevede că solicitanții care pot dovedi că activitatea lor agricolă nu este „nesemnificativă” intră sub incidența literei (b). Prin urmare, este clar că nu există nicio intenție legislativă de a exclude plățile în favoarea persoanelor care desfășoară activități aflate ele însele pe lista negativă.

—

declararea acțiunii ca admisibilă și fondată;

—

anularea deciziei din 21 martie 2019, cu referința Ares(2019)1889562, de reintegrare a reclamantului în gradul AD 8/5;

—

anularea deciziei din 21 octombrie 2019, cu referința Ares(2019)6485832, notificată în aceeași zi, prin care AIPN respinge reclamația introdusă de reclamant împotriva deciziei atacate la 21 iunie 2019, cu referința R/348/19;

—

recunoașterea prejudiciilor care decurg din pierderea șansei de a fi promovat și din privarea de dreptul de a rămâne în funcție; în acest temei, obligarea Comisiei la plata unei despăgubiri evaluate provizoriu la 300 000 (trei sute de mii) de euro, sub rezerva majorării sau a diminuării în cursul procesului;

—

obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată, conform Regulamentului de procedură al Tribunalului Uniunii Europene.

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de executare a hotărârilor Tribunalului în conformitate cu articolul 266 TFUE, precum și pe încălcări ale principiilor încrederii legitime, așteptărilor legitime și bunei-credințe. Reclamantul subliniază că, potrivit înseși mărturisirii Comisiei, aceasta nu a procedat la reconstituirea carieri sale, astfel cum era ținută în executarea Hotărârii din 13 decembrie 2018, CX/Comisia (T-743/16 RENV, nepublicată, EU:T:2018:937). Acesta adaugă că Comisia nu a procedat la nicio reexaminare a situației sale și la nicio examinare comparativă cu meritele altor funcționari promovabili. În sfârșit, reclamantul consideră că hotărârea menționată a Tribunalului, care a anulat decizia de revocare, constituia o asigurare care putea să dea naștere unor speranțe întemeiate din partea sa cu privire la faptul că cariera sa urma să fie reconstituită de AIPN cu bună-credință, loialitate și sinceritate și cu respectarea dispozițiilor și a principiilor aplicabile.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare și pe lipsa motivării. Reclamantul susține în această privință că nota atacată nu conține nicio motivare referitoare la decizia de a fi clasat în gradul AD 8, treapta 5. În opinia sa, este vorba despre un „act cauzator de prejudicii”, iar nu despre un „act pur confirmativ”, având în vedere că nota respectivă pune în aplicare și comunică, așadar, o decizie a Comisiei cauzatoare de prejudicii, chiar dacă aceasta ar fi fost tacită și nu ar fi fost comunicată anterior reclamantului.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe o eroare materială, pe o eroare vădită de apreciere, pe încălcarea dispozițiilor generale privind punerea în aplicare a articolului 45 din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”) și pe vicii de procedură. Reclamantul apreciază că nu se prevede nicăieri în statut că o decizie disciplinară cu retrogradarea prevalează din oficiu asupra deciziei ulterioare de promovare în cazul în care destinatarul celor două decizii este același funcționar și promovarea este, prin natura sa, un act juridic care nu permite nici condiții, suspensive sau rezolutorii, nici limitare în timp. Comisia ar fi trebuit să considere, așadar, la momentul reconstituirii carierei reclamantului, că acesta era clasat în gradul AD 10 de la 1 ianuarie 2010. În plus, reclamantul arată că în urma anulării de către Tribunal a deciziei de revocare și în vederea reintegrării și a reconstituirii carierei sale, Comisia avea de asemenea obligația de a relua procedura promovării din stadiul în care fusese suspendată potrivit statutului, în temeiul dispozițiilor generale privind punerea în aplicare a articolului 45 din statut. În sfârșit, potrivit reclamantului, în vederea unei reconstituiri loiale, serioase și de bună-credință a carierei, Comisia era obligată, în temeiul principiului bunei administrări, să analizeze în detaliu ansamblul elementelor care permit să se ajungă la o decizie motivată cu privire la gradul în care ar fi trebuit să fie reintegrat. Or, nu numai că aceasta nu a procedat astfel, dar nici măcar nu l-a audiat pe reclamant înainte de a adopta decizia.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor egalității de șanse și de tratament între funcționari și pe principiul vocației la carieră. Reclamantul susține că principiul vocației la carieră, care este o formă specială a principiului egalității de tratament aplicabil funcționarilor, a fost încălcat prin nerespectarea de către administrație, în perioada 1 ianuarie 2010-1 mai 2019, atât a acestui principi al vocației la carieră, cât și a articolului 5 alineatul (5) din statut coroborat cu dispozițiile anexei I punctul B la statut și cu dispozițiile statutului în materie de promovare a funcționarilor, care prevăd că reclamantul ar fi putut fi promovat în gradul AD 11 la 1 ianuarie 2014, iar ulterior în gradul AD 12 la 1 ianuarie 2018. Acealeași considerații conduc în plus, la constatarea unei încălcări a egalității de șanse și de tratament între funcționari, întrucât reclamantul nu a fost tratat în același mod precum ceilalți funcționari.

—

anularea Deciziei C(2019) 5187 final din 18 iulie 2019, prin care Comisia a declarat concentrarea din cauza M.8864 – Vodafone/Certain Liberty Global Assets ca fiind compatibilă cu piața internă și cu funcționarea Acordului privind SEE;

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că, prin negarea existenței unui impediment semnificativ pentru concurența efectivă pe „piața pentru furnizarea cu amănuntul a serviciilor de transmitere a semnalelor de televiziune către clienții care locuiesc în locuințe aflate în clădiri cu mai multe apartamente”, Comisia a săvârșit erori vădite de apreciere, și-a încălcat obligația de motivare și nu și-a îndeplinit obligația de diligență cu privire la:

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că, prin negarea existenței unui impediment semnificativ pentru concurența efectivă pe „piața pentru furnizarea cu amănuntul a serviciilor de transmitere a semnalelor de televiziune către clienții care locuiesc în locuințe aflate în clădiri cu mai multe apartamente”, Comisia a săvârșit erori vădite de apreciere, și-a încălcat obligația de motivare și nu și-a îndeplinit obligația de diligență cu privire la ipoteza în care părțile la concentrare nu ar fi nici concurenți potențiali, nici concurenți direcți.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că, în cadrul definirii pieței și al aprecierii efectelor asupra concurenței a ofertelor „multiple-play”, în special a ofertelor grupate de servicii convergente fix-mobil („ofertele CFM”), Comisia a săvârșit erori vădite de apreciere și a încălcat articolele 2 și 8 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1).

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că, prin aprecierea și prin validarea angajamentului de acces cu ridicata la bandă largă prin cablu, Comisia a săvârșit erori vădite de apreciere, a încălcat articolele 2 și 8 din Regulamentul nr. 139/2004 și a încălcat obligația de motivare și obligația de diligență care îi revin.

—

anularea Deciziei C (2019) 5187 final a Comisiei din 18 iulie 2019 în cauza M.8864 – Vodafone/Certain Liberty Global Assets;

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a articolului 2 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) privind concentrările economice (1), în măsura în care a autorizat o tranzacție care a determinat o poziție dominantă a entității rezultate în urma fuziunii și un obstacol semnificativ în calea concurenței efective (OSCE) pe piața germană de furnizare cu amănuntul a unui semnal de televiziune către consumatori în clădiri cu mai multe locuințe. Concluzia Comisiei potrivit căreia părțile nu erau nici concurenți efectivi (direcți sau indirecți), nici potențiali înaintea tranzacției, iar aceasta nu ar conduce la o deteriorare semnificativă a condițiilor de concurență, este afectată de erori vădite de apreciere. În special, Comisia nu a luat în considerare repercusiunile negative ale puterii de piață crescute a entității rezultate în urma fuziunii pe piețele cu ridicata ale furnizării și achiziționării de canale de televiziune și ale distribuției semnalului de televiziune (denumite în continuare „piețele cu ridicata ale serviciilor de televiziune”) pe piața clădirilor cu mai multe locuințe.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că este de asemenea afectată de erori vădite de apreciere constatarea de către Comisie a lipsei unui OSCE pe piața clădirilor cu o singură locuință, în special în măsura în care această constatare se bazează pe pretinsa lipsă a unui raport de concurență semnificativ între părți înaintea tranzacției. Tranzacția a determinat o poziție dominantă care a cauzat un OSCE pe piața clădirilor cu o singură locuință, cuprinzând doar cablul și IPTV.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că concluzia Comisiei referitoare la capacitatea și motivația entității rezultate în urma fuziunii de a cauza un prejudiciu Tele Columbus și altor furnizori cu amănuntul ai unui semnal de televiziune care depind de furnizarea de către entitatea rezultată în urma fuziunii a unui semnal de televiziune intermediar este afectată de erori de drept și de erori vădite de apreciere.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că aprecierea de către Comisie a efectelor negative ale tranzacției asupra piețelor cu ridicata ale serviciilor de televiziune este incompletă și vădit eronată. În special, Comisia a susținut în mod eronat că entitatea rezultată în urma fuziunii nu ar avea interesul să blocheze accesul la conținut al concurenților entității rezultate în urma fuziunii și că un asemenea blocaj nu ar avea efecte negative semnificative asupra piețelor în aval privind furnizarea cu amănuntul a semnalului de televiziune în clădirile cu mai multe locuințe și în clădirile cu o singură locuință. De asemenea, Comisia nu a apreciat capacitatea și motivația entității rezultate în urma fuziunii de a prejudicia concurenții în aval prin agravarea condițiilor acestora de acces la conținutul de televiziune, inclusiv la funcționalitățile digitale (de exemplu, pornire instantanee, pauză etc.), mai degrabă decât printr-un blocaj total în detrimentul consumatorilor.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe săvârșirea de către Comisie a unei erori vădite de apreciere, în măsura în care a considerat că tranzacția, astfel cum a fost modificată prin angajamentele propuse de Vodafone, nu conduce la un OSCE pe piețele cu ridicata ale serviciilor de televiziune. Dat fiind că angajamentele nu respectă criteriile Comunicării Comisiei privind măsurile corective și erau insuficiente pentru remedierea OSCE al tranzacției pe aceste piețe și pe alte piețe, decizia Comisiei de autorizare a măsurilor corective menționate încalcă articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul privind concentrările economice.

—

anularea în parte a deciziei atacate;

—

obligarea EUIPO și a celeilalte părți din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în prezenta procedură, inclusiv a celor efectuate în procedura care s-a aflat pe rolul EUIPO.

—

încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

—

anularea în parte a deciziei atacate;

—

obligarea EUIPO și a celeilalte părți din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă, inclusiv cele efectuate în cadrul procedurii desfășurate în fața EUIPO.

—

anularea în parte a deciziei atacate;

—

obligarea EUIPO și a celeilalte părți din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în prezenta procedură, inclusiv a celor efectuate în procedura care s-a aflat pe rolul EUIPO.

—

încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

—

anularea la deciziei C(2019) 5187 a Comisiei din 18 iulie 2019 (M.8864 – VODAFONE/CERTAIN LIBERTY GLOBAL ASSETS);

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe săvârșirea unei erori vădite de apreciere și a unei a unei neregularități de procedură în examinarea unui obstacol semnificativ în calea unei concurențe efective ca urmare a efectelor orizontale necoordonate pe piața germană „pentru furnizarea de servicii de transmitere a semnalelor de televiziune prin cablu către locuințe aflate în clădiri cu mai multe apartamente (clienți MDU)” (denumită în continuare „piața MDU”).

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe săvârșirea unei erori vădite de apreciere în examinarea unui obstacol semnificativ în calea unei concurențe efective ca urmare a efectelor orizontale necoordonate pe piața germană „pentru furnizarea de servicii de transmitere a semnalelor de televiziune către locuințe aflate în clădiri cu un singur apartament (clienți SDU)”.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe săvârșirea unei erori vădite de apreciere și a unei neregularități de procedură în examinarea unui obstacol semnificativ în calea unei concurențe efective ca urmare a efectelor verticale necoordonate pe piața distribuirii de semnal și, în consecință, pe piața germană MDU aferentă.

4.

Al treilea motiv, întemeiat pe săvârșirea unei erori vădite de apreciere în examinarea unui obstacol semnificativ în calea unei concurențe efective ca urmare a efectelor orizontale necoordonate pe așa-numita piață input în Germania.

5.

Al treilea motiv, întemeiat pe săvârșirea unei erori vădite de apreciere și a unei neregularități de procedură în examinarea angajamentelor, întrucât Comisia a acceptat un pachet de angajamente care a priori nu erau – structural – în măsură să compenseze restricțiile semnificative privind concurența care decurg din concentrare.