—

Anularea Hotărârii Tribunalului din 6 decembrie 2018 în cauza T-665/17;

—

pronunțarea unei hotărâri definitive în temeiul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 (1) sau în subsidiar, trimiterea cauzei la Tribunal spre rejudecare;

—

obligarea EUIPO și a intervenientelor din recurs, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, la plata către recurentă a cheltuielilor de judecată din prezenta procedură și a cheltuielilor de judecată efectuate în procedurile de pe rolul Tribunalului în cauza T-665/17.

1.

a încălcat articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind marca Uniunii Europene; și

2.

nu și-a îndeplinit obligația de motivare în ceea ce privește propria constatare potrivit căreia marca anterioară invocată de intervenientă („marca anterioară”) are caracter distinctiv sporit în legătură cu „afaceri financiare, afaceri monetare, afaceri bancare” și/sau

3.

a denaturat situația de fapt atât în cadrul aprecierii asupra mărcii anterioare și a mărcii invocate în sprijinul opoziției, cât și prin constatarea caracterului distinctiv sporit al acesteia.

1.

Tribunalul a ținut seama de renumele mărcii anterioare în prima etapă a evaluării similitudinii mărcilor, și de asemenea atunci când a apreciat în mod global riscul de confuzie, ceea ce a fost o abordare incorectă și a determinat o„luare dublă în considerare”, nepermisă;

2.

Tribunalul a considerat în mod eronat ambele mărci, atât marca anterioară, cât și marca invocată în sprijinul opoziției ca fiind în esență mărci verbale, acordând o atenție insuficientă caracterului lor figurativ, ceea ce a afectat negativ aprecierea realizată asupra similitudinilor vizuală și fonetică dintre mărcile în discuție și ponderea relativă care trebuia acordată fiecărui aspect.

3.

Tribunalul a săvârșit o serie de erori în ceea ce privește identificarea serviciilor din clasa 36 în privința cărora a reținut că marca anterioară beneficiază de reputație și deci are caracter distinctiv.

4.

Ca urmare atât a erorilor sus-menționate, cât și a neluării în considerare a unor factori suplimentari importanți, Tribunalul nu a realizat o apreciere globală corectă a riscului de confuzie între marca anterioară și marca invocată în sprijinul opoziției.

1.

anularea în totalitate a Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene (Camera a patra) din 4 decembrie 2018 în cauza T-560/16;

2.

anularea, în conformitate cu cele solicitate de reclamant în procedura menționată, a deciziei EUIPO (la acea dată, OAPI) din 2 octombrie 2014 de transfer din cadrul departamentului „Cooperare Internațională și Afaceri Juridice” la departamentul „Operațiuni”;

cu titlu subsidiar, ulterior anulării hotărârii menționate, trimiterea cauzei la Tribunal spre rejudecare;

3.

obligarea EUIPO să suporte cheltuielile de judecată aferente ambelor proceduri, respectiv atât a celor aferente procedurii care s-a aflat pe rolul Tribunalului, precum și a celor aferente recursului aflat pe rolul Curții.

1)

Articolul 1 alineatul (2) din Directiva 2008/118/CE (1) trebuie interpretat în sensul că se opune și este în contradicție cu un impozit calificat ca fiind direct, precum IVPEE, care, având în vedere adevărata sa natură, se dovedește a fi un impozit indirect fără un scop specific, ce urmărește exclusiv un obiectiv de colectare, fără ca această calificare atribuită de dreptul național să poată prevala asupra interpretării dreptului Uniunii, care este reglementat în funcție de obiectivele specifice ale acestei ordini juridice și de caracteristicile obiective ale impozitului?

2)

În pofida calificării IVPEE drept taxă de mediu, acest impozit urmărește un obiectiv eminamente de colectare de venituri, fiind perceput în mod nediferențiat pentru activitățile de producție și de încorporare în sistemul electric a energiei electrice indiferent de intensitatea și de efectul lor asupra mediului, încălcând articolul 1, articolul 3 alineatele (1) și (2) și articolul 3 litera (a) coroborat cu articolul 2 litera (k) din Directiva 2009/28/CE (2)?

3)

Principiul liberei concurențe și al promovării energiei din surse regenerabile trebuie interpretat în sensul că se opune IVPEE, în măsura în care aceasta aplică același tratament fiscal în privința energiei din surse neregenerabile precum în privința celei din surse regenerabile, aceasta din urmă fiind discriminată și încălcându se sistemul de sprijin prevăzut la articolul 2 litera (k) și la dispozițiile corespunzătoare din Directiva 2009/28/CE?

4)

În sfârșit, principiul liberei concurențe menționat și articolele 32, 33 și 34 (CAPITOLUL VIII, ORGANIZAREA ACCESULUI LA SISTEM) din Directiva 2009/72/CE (3) se opun IVPEE, întrucât consideră că aceasta din urmă permite o discriminare pozitivă în favoarea producătorilor neresortisanți de energie electrică, în detrimentul producătorilor spanioli, denaturând piața internă a energiei electrice și accesul la rețea?

1)

Articolul 56 TFUE, precum și Directiva 96/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii (1) și Directiva 2014/67/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind asigurarea respectării aplicării Directivei 96/71/CE (2) trebuie interpretate în sensul că se opun unei norme naționale care prevede, pentru încălcarea obligațiilor formale în cazul utilizării transfrontaliere a forței de muncă, cum ar fi nerespectarea obligației de a păstra evidența documentelor privind salariile și asigurările sociale sau nerespectarea obligației de notificare către Biroul central de coordonare, amenzi substanțiale, în special un cuantum minim ridicat al amenzii, care se aplică cumulativ pentru fiecare lucrător vizat?

2)

În cazul în care răspunsul la prima întrebare este negativ:

Articolul 56 TFUE, precum și Directiva 96/71/CE și Directiva 2014/67/UE trebuie interpretate în sensul că se opun aplicării cumulative a amenzilor pentru încălcarea obligațiilor formale în cazul folosirii transfrontaliere a forței de muncă, dacă nu este prevăzută o limită maximă absolută a amenzii?

1)

Articolul 7, articolul 8 și articolul 52 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, coroborate eventual cu articolul 47 din carta menționată, trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislații naționale a unui stat membru care, în cadrul regimului de procedură în materia schimbului de informații la cerere instituit, printre altele, în vederea punerii în aplicare a Directivei 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal și de abrogare a Directivei 77/99/CEE (1), exclude orice cale de atac, în special judiciară, din partea terțului deținător al informațiilor împotriva unei decizii prin care autoritatea competentă a acestui stat membru îl obligă să îi furnizeze informații pentru a da curs unei cereri de schimb de informații din partea unui alt stat membru?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, articolul 1 alineatul (1) și articolul 5 din Directiva 2011/16 trebuie interpretate, dacă este cazul ținând seama de caracterul evolutiv al interpretării articolului 26 din Modelul de convenție fiscală al OCDE, în sensul că o cerere de schimb, împreună cu o decizie prin care se dispune furnizarea de informații a autorității competente din statul membru solicitat, prin care se dă curs acestei cereri, îndeplinesc criteriul inexistenței unei lipse vădite de relevanță previzibilă, având în vedere că statul membru solicitant indică identitatea contribuabilului în cauză, perioada vizată de ancheta din statul membru solicitant și identitatea deținătorului informațiilor vizate, solicitând în același timp informații care se referă la contracte, precum și la facturile și la plățile aferente acestora, neprecizate, însă care sunt delimitate prin criterii privind, în primul rând, faptul că ar fi fost încheiate de deținătorul informațiilor identificat, în al doilea rând, aplicabilitatea acestora în cursul anilor de impozitare vizați de ancheta autorităților statului solicitant și, în al treilea rând, legătura acestora cu contribuabilul în cauză identificat?

1)

Articolul 7, articolul 8 și articolul 52 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, coroborate eventual cu articolul 47 din carta menționată, trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislații naționale a unui stat membru care, în cadrul regimului de procedură în materia schimbului de informații la cerere instituit, printre altele, în vederea punerii în aplicare a Directivei 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal și de abrogare a Directivei 77/99/CEE (1), exclude orice cale de atac, în special judiciară, din partea contribuabilului vizat de ancheta din statul membru solicitant și din partea unei terțe persoane vizate, împotriva unei decizii prin care autoritatea competentă a acestui stat membru obligă un deținător de informații să îi furnizeze informații pentru a da curs unei cereri de schimb de informații din partea unui alt stat membru?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, articolul 1 alineatul (1) și articolul 5 din Directiva 2011/16 trebuie interpretate, dacă este cazul ținând seama de caracterul evolutiv al interpretării articolului 26 din Modelul de convenție fiscală al OCDE, în sensul că o cerere de schimb, împreună cu o decizie prin care se dispune furnizarea de informații a autorității competente din statul membru solicitat, prin care se dă curs acestei cereri, îndeplinesc criteriul inexistenței unei lipse vădite de relevanță previzibilă, având în vedere că statul membru solicitant indică identitatea contribuabilului în cauză, perioada vizată de ancheta din statul membru solicitant și identitatea deținătorului informațiilor vizate, solicitând în același timp informații care se referă la conturi bancare, precum și la active financiare neprecizate, însă care sunt delimitate prin criterii privind, în primul rând, faptul că ar fi deținute de un deținător de informații identificat, în al doilea rând, anii de impozitare vizați de ancheta autorităților din statul solicitant și, în al treilea rând, legătura acestora cu contribuabilul în cauză identificat?

—

Reclamanta solicită Tribunalului constatarea faptului că:

1.

În lipsa unui sistem de colectare a apelor integrat și operațional, Republica Cipru nu a respectat termenul de 31 decembrie 2012, stabilit de Directiva 91/271/CEE privind tratarea apelor urbane reziduale (astfel cum a fost prelungit prin Tratatul de aderare a Republicii Cipru la Uniunea Europeană), pentru colectarea (articolul 3) și, în consecință, pentru tratarea secundară a apelor reziduale (articolul 4), precum și pentru infrastructura și supravegherea legate de această tratare (articolele 10 și 15), în patru aglomerări cu un echivalent-locuitor mai mare de 10 000.

2.

În lipsa unui sistem de colectare a apelor integrat și operațional, Republica Cipru nu a respectat termenul de 31 decembrie 2012, stabilit de Directiva 91/271/CEE privind tratarea apelor urbane reziduale (astfel cum a fost prelungit prin Tratatul de aderare a Republicii Cipru la Uniunea Europeană), pentru colectarea (articolul 3) și, în consecință, pentru tratarea secundară a apelor reziduale (articolul 4), precum și pentru infrastructura și supravegherea legate de această tratare (articolele 10 și 15), în 27 de aglomerări cu un echivalent-locuitor cuprins între 2 000 și 10 000.

1)

Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 47 din cartă, precum și principiul efectivității, cel puțin în ceea ce privește o ordine juridică națională care, în scopul asigurării independenței și imparțialității instanțelor, prevede în Constituție dreptul fundamental la alocarea dosarelor către judecători pe baza unei anumite repartizări stricte a dosarelor, stabilită în prealabil pe baza unor reguli generale, trebuie să fie interpretate în sensul că legiuitorul trebuie să se asigure că această garanție juridică fundamentală este una efectivă și nu una pur teoretică?

2)

Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 47 din cartă, precum și principiul efectivității, cel puțin în ceea ce privește o ordine juridică națională care, în scopul asigurării independenței și imparțialității instanțelor, prevede în Constituție dreptul fundamental la alocarea dosarelor către judecători pe baza unei anumite repartizări fixe a dosarelor, stabilită în prealabil pe baza unor reguli generale, trebuie să fie interpretate în sensul că un judecător care are îndoieli 1) în privința legalității unei repartizări a cauzelor în cadrul instanței, respectiv 2) în privința legalității unei decizii de punere în aplicare a unei repartizări a dosarelor în cadrul instanței, adoptată în cadrul instanței și care afectează în mod direct activitatea acestui judecător (în special decizia de alocare a dosarelor), trebuie să poată formula, cu privire la aceste îndoieli, o cale de atac (care să nu fie foarte împovărătoare din punct de vedere financiar pentru acest judecător) la o altă instanță care dispune de deplina competență în privința examinării legalității actului juridic considerat nelegal?

În cazul unui răspuns negativ: Există și alte cerințe impuse de legiuitor care să asigure că un judecător este în măsură să îndeplinească din punct de vedere legal cerințele legale în privința sa în ceea ce privește respectarea (în special în cadrul instanței) a cerințelor legale în alocarea dosarelor?

3)

Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 47 din cartă, precum și principiul efectivității, cel puțin în ceea ce privește o ordine juridică națională care, în scopul asigurării independenței și imparțialității instanțelor, prevede în Constituție dreptul fundamental la alocarea dosarelor către judecători pe baza unei anumite repartizări fixe a dosarelor, stabilită în prealabil pe baza unor reguli generale, trebuie să fie interpretate în sensul că o parte într-o procedură judiciară care are îndoieli 1) în privința legalității unei dispoziții privind repartizarea dosarelor în cadrul instanței, preliminară soluționării procedurii sale, sau 2) în privința legalității alocării acestei proceduri unui anumit judecător trebuie ca, încă înainte de pronunțarea de către instanță a hotărârii, să poată formula, cu privire la aceste îndoieli, o cale de atac (care să nu fie excesiv de împovărătoare din punct de vedere financiar pentru această parte) la o altă instanță, care dispune de deplina competență în privința examinării legalității actului juridic considerat nelegal?

În cazul unui răspuns negativ: Există și alte specificații prin care legiuitorul se asigură că o parte într-un proces este în măsură ca, încă înainte de pronunțarea de către instanță a hotărârii, să realizeze respectarea dreptului său fundamental la respectarea „judecătorului legitim”?

4)

Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 47 din cartă, precum și principiul efectivității, cel puțin în ceea ce privește o ordine juridică națională care, în scopul asigurării independenței și imparțialității instanțelor, prevede în Constituție dreptul fundamental la alocarea dosarelor către judecători pe baza unei anumite repartizări fixe a dosarelor, stabilită în prealabil pe baza unor reguli generale, trebuie să fie interpretate în sensul că repartizarea dosarelor în cadrul instanței și documentarea parcursului dosarelor în cadrul instanței sunt organizate într-un mod atât de transparent și ușor de înțeles, încât judecătorul, respectiv partea, este în măsură să verifice, fără a depune un efort deosebit, conformitatea alocării concrete a dosarelor unui judecător, respectiv unui anumit complet de judecată, cu cerințele privind repartizarea dosarelor în cadrul instanței?

În cazul unui răspuns negativ: Există și alte cerințe impuse de legiuitor care să asigure faptul că un judecător sau o parte este în măsură să se informeze cu privire la legalitatea unei anumite alocări a procedurilor judiciare?

5)

Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 47 din cartă, precum și principiul efectivității, cel puțin în ceea ce privește o ordine juridică națională care, în scopul asigurării independenței și imparțialității instanțelor, prevede în Constituție dreptul fundamental la alocarea dosarelor către judecători pe baza unei anumite repartizări fixe a dosarelor, stabilită în prealabil pe baza unor reguli generale, trebuie să fie interpretate în sensul că părțile și judecătorul unei proceduri judiciare trebuie să fie în măsură, fără a trebui să facă personal un efort, să înțeleagă conținutul regulilor de alocare a dosarelor, precum și că, în acest mod, judecătorul trebuie să fie în măsură să controleze legalitatea alocării procedurii unui judecător, respectiv unui anumit complet de judecată?

În cazul unui răspuns negativ: Există și alte cerințe impuse de legiuitor care să asigure faptul că un judecător sau o parte este în măsură să se informeze cu privire la legalitatea unei anumite alocări a procedurilor judiciare?

6)

Ce obligații de a acționa revin unui judecător care este obligat, printr-un act juridic pe care acesta nu îl poate ataca (în afara sau în cadrul instanței), la o acțiune care încalcă dreptul Uniunii și nu respectă drepturile părților, având în vedere obligația care îi revine în temeiul dreptului Uniunii de a respecta cerințele procedurale din dreptul Uniunii?

—

trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond la Tribunal, luându-se în considerare constatările Curții;

—

obligarea ca cel târziu la 12 aprilie 2019 (sau la o altă data până la care termenul prevăzut la articolul 50 TFUE poate fi extins)

—

obligarea ca părțile să aibă libertatea să formuleze cereri în fața Tribunalului pentru alte orientări, dacă este cazul;

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

—

Declararea faptului că Republica Elenă, prin neadoptarea tuturor măsurilor necesare pentru executarea Hotărârii pronunțate de Curte la 23 aprilie 2015 în cauza C-149/14, Rollison/Grecia (1), nu și-a îndeplinit obligațiile impuse de articolul 260 alineatul (1) TFUE;

—

obligarea Republicii Elene la plata penalităților propuse, în cuantum de 23 753,25 EUR pe zi de întârziere în executarea Hotărârii pronunțate în cauza C-149/14, de la data pronunțării hotărârii în această cauză până la data executării acesteia;

—

obligarea Republicii Elene la plata unei sume forfetare de 2 639,25 EUR pe zi de la data pronunțării Hotărârii în cauza C-149/14 până la data pronunțării hotărârii în prezenta cauză sau până la data executării Hotărârii în cauza C-149/14, dacă aceasta din urmă este anterioară, și cu condiția ca suma menționată să nu fie superioară, obligarea la plata unei sume forfetare minime de 1 310 000 EUR;

—

obligarea Republicii Elene la plata cheltuielilor de judecată.

1.

În temeiul articolului 260 alineatul (1) TFUE, Republica Elenă are obligația să adopte măsuri pentru a se conforma Hotărârii Curții în cauza C-149/14. În orice caz, Republica Elenă nu a adoptat toate măsurile necesare pentru a se conforma dispozitivului hotărârii. În special, Republica Elenă nu a stabilit programe de acțiune aferente zonelor vulnerabile caracterizate de prezența unor cursuri de ape de suprafață și subterane afectate de poluarea cauzată de nitrați din surse agricole. În consecință, Comisia a decis să introduce o acțiune în fața Curții.

2.

Prin intermediul acestei acțiuni, Comisia solicită Curții să oblige Republica Elenă la plata unei sume forfetare de 2 639,25 EUR pe zi și a unor penalități de 23 753,25 EUR pe zi. Cuantumurile sumei forfetare și a penalităților au fost calculate luându-se în considerare gravitatea și durata încălcării și efectul disuasiv, în funcție de capacitatea financiară a statului membru.

—

Constatarea faptului că, întrucât nu s-a asigurat ca certificatele de performanță energetică să fie afișate în clădirile cu o suprafață utilă totală de peste 500 m2 care sunt vizitate frecvent de public și pentru care a fost eliberat un certificat de performanță energetică în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Directiva 2010/31/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 2010 privind performanța energetică a clădirilor (1), Republica Cehă nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 13 alineatul (2) din directiva menționată;

—

obligarea Republicii Cehe la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Articolul 13 alineatul (2) din Directiva 2010/31/UE prevede obligația de a afișa certificatul de performanță energetică eliberat în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din directivă, în cazurile în care clădirea cu o suprafață utilă totală de peste 500 m2 este vizitată frecvent de public.

2.

Dreptul ceh (articolul 7a din Legea nr. 406/2000 privind economiile de energie [zákon č. 406/2000 Sb., o hospodaření energií], cu modificările ulterioare) nu prevede însă obligația de a afișa certificatul sau pașaportul de performanță energetică pentru aceste clădiri decât în cazul în care aceste clădiri sunt ocupate de o autoritate publică. Dreptul ceh nu prevede așadar obligația de a afișa pașaportul de performanță energetică în situațiile în care aceste clădiri sunt ocupate de alte entități decât autorități publice și sunt vizitate frecvent de public. Modificarea legislativă necesară nu este, pentru moment, decât în stadiu de pregătire.

3.

Prin urmare, Republica Cehă nu s-a asigurat ca certificatele de performanță energetică să fie afișate în clădirile cu o suprafață utilă totală de peste 500 m2 care sunt vizitate frecvent de public și pentru care a fost eliberat un certificat de performanță energetică în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din directivă și, astfel, nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 13 alineatul (2) din directivă.

1)

Articolul 56 și următoarele din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene se aplică unei reglementări naționale (o măsură obligatorie de aplicare generală sub forma unui decret municipal) care interzice un anumit serviciu într-o parte a unei localități pentru simplul motiv că unii dintre clienții unui prestator de servicii afectat de această reglementare pot proveni sau provin din alt stat membru al Uniunii Europene?

În cazul unui răspuns afirmativ, simpla invocare a posibilei prezențe a unor clienți din alt stat membru este suficientă pentru a atrage aplicabilitatea articolului 56 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene sau prestatorul de servicii are obligația de a dovedi prestarea efectivă de servicii către clienți care provin din alte state membre?

2)

Este relevant pentru răspunsul la prima întrebare faptul că:

—

anularea Hotărârii Tribunalului (Camera a șaptea extinsă) din 14 februarie 2019 în cauzele conexate T-131/16 și T-263/16, Belgia și Magnetrol International/Comisia, EU:T:2019:91, în măsura în care prin aceasta Tribunalul a statuat că, prin Decizia (UE) 2016/1699 (1) a Comisiei din 11 ianuarie 2016 privind schema de ajutoare de stat privind scutirea aplicabilă profitului excedentar SA.37667 (2015/C) (ex 2015/NN) pusă în aplicare de Belgia, sistemul „profitului excedentar” a fost calificat în mod eronat drept o schemă de ajutor în sensul articolului 1 litera (d) din Regulamentul 2015/1589 (2);

—

trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal pentru examinarea motivelor cu privire la care acesta nu s-a pronunțat și

—

soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată aferente procedurilor în primă instanță și în recurs.

—

Declararea prezentului recurs ca fiind admisibil și întemeiat;

—

în consecință, anularea Hotărârii din 28 februarie 2019 (T-414/16);

—

anularea Deciziei (PESC) 2016/850 din 27 mai 2016 (1) și a actelor subsecvente de punere în aplicare a acesteia, în măsura în care o privesc pe recurentă;

—

obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

—

Declararea prezentului recurs ca fiind admisibil și întemeiat;

—

în consecință, anularea Hotărârii din 28 februarie 2019 (T-415/16);

—

anularea Deciziei (PESC) 2016/850 din 27 mai 2016 (1) și a actelor subsecvente de punere în aplicare a acesteia, în măsura în care o privesc pe recurentă;

—

obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

—

Declararea prezentului recurs ca fiind admisibil și întemeiat;

—

în consecință, anularea Hotărârii din 28 februarie 2019 (T-440/16);

—

anularea Deciziei (PESC) 2016/850 din 27 mai 2016 (1) și a actelor subsecvente de punere în aplicare a acesteia, în măsura în care o privesc pe recurentă;

—

obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

—

constatarea faptului că prin refuzul sistematic de a solicita informațiile care lipsesc dintr-o cerere de rambursare a TVA-ului și prin respingerea în mod direct, în schimb, a cererilor de rambursare în astfel de cazuri, în cazul în care aceste informații pot fi furnizate numai după termenul de 30 septembrie, Federală Germania nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 170 și 171 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (1), precum și în temeiul articolului 5 din Directiva 2008/9/CE a Consiliului din 12 februarie 2008 de stabilire a normelor detaliate privind rambursarea taxei pe valoare adăugată, prevăzută în Directiva 2006/112/CE, către persoane impozabile stabilite în alt stat membru decât statul membru de rambursare (2);

—

obligarea Republicii Federale Germania la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv — încălcarea principiului neutralității TVA-ului

În opinia Comisiei Europene, Republica Federală Germania a încălcat principiul neutralității TVA-ului prevăzut la articolele 170 și 171 din Directiva 2006/112 și la articolul 5 din Directiva 2008/9, potrivit căruia atunci când se achiziționează bunuri și servicii, TVA-ul plătit în etapele operațiunilor din amonte trebuie regularizat în beneficiul persoanei impozabile.

Comisia consideră că principiul neutralității TVA-ului necesită admiterea tuturor cererilor de rambursare care îndeplinesc cerințele de fond. În cazul în care există îndoieli cu privire la îndeplinirea condițiilor de fond pentru rambursare, cererile de rambursare în temeiul articolului 5, coroborat cu articolul 21 primul paragraf prima teză din Directiva 2008 nu vor putea, în opina sa, să fie respinse decât dacă nu s-a dat curs cererilor de informații adresate de statul membru de rambursare, în temeiul articolului 20 din această directivă.

2.

Al doilea motiv — încălcarea principiului efectivității dreptului la rambursare a TVA

Potrivit Comisiei Europene, interpretarea articolului 20 alineatul (1) din Directiva 2008/9 susținută de Republica Federală Germania împiedică exercitarea efectivă a dreptului de rambursare a TVA-ului de către persoane impozabile care nu sunt stabilite în statul membru de rambursare. Practica administrativă a autorităților fiscale germane aduce astfel atingere, în opinia sa, drepturilor respectivelor persoane impozabile consacrate la articolele 170 și 171 din Directiva 2006/112 și la articolul 5 din Directiva 2008/9.

Comisia Europeană consideră că efectul util al Directivelor 2006/112 și 2008/9 impune realizarea drepturilor de rambursare a TVA-ului existente în mod efectiv pentru a respecta cât mai mult posibil principiul neutralității. Scopul reglementării este, în opinia sa, de a se garanta ca, atunci când se achiziționează bunuri și servicii, TVA-ul plătit în etapele operațiunilor efectuate în amonte să fie pe deplin regularizat și să se creeze astfel condiții de concurență echitabile pentru toate persoanele impozabile, inclusiv în cazul operațiunilor transfrontaliere. Comisia Europeană consideră că trebuie, în acest sens, să fie luate toate măsurile administrative adecvate prevăzute de directivă pentru a pune în aplicare drepturile la rambursarea TVA-ului.

3.

Al treilea motiv — încălcarea principiului încrederii legitime

Potrivit Comisiei Europene, refuzul sistematic al Republicii Federale Germania de a solicita informații suplimentare și elemente de probă conform articolului 20 alineatul (1) din Directiva 2008/9 este contrar principiului încrederii legitime. În opinia sa, după primirea confirmării de primire a cererii de rambursare, orice persoană impozabilă trebuie să se poată aștepta ca cererea să fie procesată în conformitate cu dispozițiile directivei menționate. Comisia Europeană consideră că, în caz contrar, există o încălcare a încrederii legitime a persoanei impozabile că cererea sa va fi tratată în conformitate cu legea.

1)

Anulează decizia Parlamentului din 26 ianuarie 2016 de respingere a cererii de asistență formulate de QH, astfel cum este confirmată prin decizia din 12 iulie 2016 de respingere a reclamației.

2)

Respinge în rest acțiunea.

3)

Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

1)

Respinge acțiunea.

2)

Obligă Regatul Spaniei la plata cheltuielilor de judecată.

1)

Respinge acțiunea.

2)

Scor SE suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Comisia Europeană și de Caisse centrale de réassurance (CCR), inclusiv cheltuielile de judecată efectuate cu ocazia cererii de aplicare a regimului de confidențialitate.

3)

Republica Franceză suportă propriile cheltuieli de judecată, inclusiv cheltuielile de judecată efectuate cu ocazia cererii de aplicare a regimului de confidențialitate.

1)

Respinge acțiunea.

2)

Obligă Republica Federală Germania la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de Comisia Europeană.

1)

Anulează decizia Biroului de lichidare a plăților din Luxemburg al Sistemului comun de asigurări de sănătate al Uniunii Europene, astfel cum reiese din borderoul de plată nr. 244 din 25 ianuarie 2017, prin care se lasă în sarcina reclamantului suma de 843,01 euro, reprezentând 15 % din factura medicală du 30 mai 2016.

2)

Parlamentul European suportă, pe lângă propriile cheltuieli, pe cele expuse de domnul Wattiau.

3)

Association des seniors de la fonction publique européenne (SFPE) suportă propriile cheltuieli de judecată.

1)

Anulează Decizia Camerei întâi de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 15 decembrie 2017 (cauza R 3111/2014-1).

2)

Respinge în rest acțiunea.

3)

Obligă EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

1)

Conexează cauzele T-152/18-T-155/18 în vederea pronunțării hotărârii.

2)

Anulează Deciziile Camerei a patra de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 20 decembrie 2017 (cauzele R 1319/2017-4, R 1321/2017-4, R 1322/2017-4 și R 1323/2017-4).

3)

EUIPO și Solgar Holdings, Inc. suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și câte jumătate din cheltuielile de judecată efectuate de Sona Nutrition Ltd.

1)

Respinge acțiunea.

2)

Domnul Steeve Briois suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Parlamentul European.

1)

Respinge acțiunea.

2)

Îl obligă pe domnul Walter Mauritsch la plata cheltuielilor de judecată.

1)

Respinge acțiunea.

2)

Îl obligă pe WP la plata cheltuielilor de judecată.

1)

Anulează Decizia Camerei a cincea de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 28 martie 2018 (cauza R 1326/2017-5).

2)

Obligă EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

1)

Respinge acțiunea.

2)

Îl obligă pe domnul Victor Lupu la plata cheltuielilor de judecată.

1)

Constată că nu mai este necesar să se pronunțe asupra fondului cauzei.

2)

Obligă Promeco NV să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO).

3)

Aerts NV suportă propriile cheltuieli de judecată.

1)

Constată că nu mai este necesar să se pronunțe asupra fondului acțiunii.

2)

Obligă Engel GmbH și F. Engel K/S să suporte propriile cheltuieli de judecată și obligă Engel GmbH să suporte cheltuielile de judecată efectuate de Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO).

1)

Constată că nu mai este necesar să se pronunțe asupra fondului cauzei.

2)

Obligă Dermatest Gesellschaft für allergologische Forschung u. Vertrieb von Körperpflegemitteln mbH la plata cheltuielilor de judecată.

1)

Respinge acțiunea ca inadmisibilă.

2)

Obligă România să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și pe cele efectuate de Comisia Europeană.

1)

Respinge cererea de măsuri provizorii.

2)

Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

—

anularea deciziei atacate și confirmarea validității înregistrării mărcii Uniunii Europene nr. 13 545 181, astfel cum a fost înregistrată aceasta la 5 mai 2016 pentru toate bunurile și serviciile;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

—

inaplicabilitatea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului;

—

lipsa unei dovezi privind atingerea adusă interesului general.

—

constatarea faptului că, de la 18 decembrie 2018, dată la care cea de a doua scrisoare de punere în întârziere a recurentei a fost notificată pe cale electronică, pârâta, prin abținerea sa de acționa, nu și-a respectat obligația de a adopta o decizie în cadrul procedurii în materie de ajutoare de stat 48706 (societatea RVV Rostocker Versorgungs- und Verkehrs-Holding GmbH și societatea Nordwasser GmbH) pe care să o transmită către BF în calitate de reclamantă și să închidă procedura de examinare preliminară, și anume o decizie de a deschide sau de a nu deschide o procedură formală de investigare;

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată;

—

cu titlu asigurător și subsidiar, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cazul dispariției abținerii sale de a acționa după introducerea acțiunii.

—

anularea Deciziei SA.34045 (2013/C) (ex 2012/NN) din 28 mai 2018, având referința C(2018) 3166 (JO 2019, L 14, p. 1), în ceea ce privește anii 2012 și 2013;

—

cu titlu subsidiar, anularea, în privința reclamantei, a Deciziei SA.34045 (2013/C) (ex 2012/NN) din 28 mai 2018, având referința C(2018) 3166, în ceea ce privește anii 2012 și 2013;

—

cu titlu mai subsidiar, anularea Deciziei SA.34045 (2013/C) (ex 2012/NN) din 28 mai 2018, având referința C(2018) 3166, în măsura în care aceasta dispune recuperarea a mai mult de 20 % din taxele de rețea publicate de la consumatorii de energie electrică la sarcină de bază de cel puțin 7 000 de ore anuale de utilizare, recuperarea a mai mult de 15 % din taxele de rețea publicate de la consumatorii de energie electrică la sarcină de bază de cel puțin 7 500 de ore anuale de utilizare și recuperarea a mai mult de 10 % din taxele de rețea publicate de la consumatorii de energie electrică la sarcină de bază de cel puțin 8 000 de ore anuale de utilizare;

—

cu titlu încă mai subsidiar, anularea, în privința reclamantei, a Deciziei SA.34045 (2013/C) (ex 2012/NN) din 28 mai 2018, având referința C(2018) 3166, în măsura în care aceasta dispune recuperarea a mai mult de 20 % din taxele de rețea publicate de la consumatorii de energie electrică la sarcină de bază de cel puțin 7 000 de ore anuale de utilizare, precum și

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a cheltuielilor legate de reprezentare și de deplasare.

1.

Supoziția eronată a existenței unui ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE

Prin intermediul primului motiv, reclamanta susține că în cadrul examinării pe care a efectuat-o cu privire la exonerarea în litigiu de taxele de rețea pârâta a presupus în mod eronat că există o intervenție prin intermediul unei resurse de stat.

În plus, în cadrul examinării condiției reprezentate de „selectivitate”, sistemul de referință a fost determinat în mod eronat și incomplet.

În continuare, reclamanta susține că din cauza determinării incomplete a sistemului de referință pârâta a încălcat obligația de motivare care îi revine potrivit articolului 296 al doilea paragraf TFUE.

2.

Încălcarea principiului egalității de tratament

În cadrul celui de al doilea motiv, reclamanta arată că prin decizia pârâtei au fost stabilite obligații de plată retroactivă numai pentru consumatorii de energie electrică la sarcină de bază care, în anii 2012 și 2013, au beneficiat de exonerarea completă a plății taxelor de rețea. Astfel, față de consumatorii de energie electrică la sarcină de bază care în aceeași perioadă au beneficiat de reduceri forfetare ale taxelor de rețea și în privința cărora nu au fost stabilite obligații de plată retroactivă, cei din prima categorie au fost tratați în mod inegal și au fost dezavantajați în mod nejustificat.

În acest context, reclamanta susține că, având în vedere inegalitatea de tratament, pârâta a încălcat obligația de motivare potrivit articolului 263 al doilea paragraf TFUE și articolului 41 alineatul (2) litera (c) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În plus, inegalitatea de tratament a determinat încălcarea principiului interzicerii discriminării, potrivit articolului 32 alineatul (1) din Directiva 2009/72/CE (1).

3.

Încălcarea principiului protecției încrederii legitime

În cadrul celui de al treilea motiv, reclamanta susține că, pe baza împrejurărilor individuale, putea nutri încrederea că poate să beneficieze în continuare de taxele de rețea speciale.

—

anularea Deciziei SA.34045 (2013/C) (ex 2012/NN) din 28 mai 2018, având referința C(2018) 3166 (JO 2019, L 14, p. 1), în ceea ce privește anii 2012 și 2013;

—

cu titlu subsidiar, anularea, în privința reclamantei, a Deciziei SA.34045 (2013/C) (ex 2012/NN) din 28 mai 2018, având referința C(2018) 3166, în ceea ce privește anii 2012 și 2013;

—

cu titlu mai subsidiar, anularea Deciziei SA.34045 (2013/C) (ex 2012/NN) din 28 mai 2018, având referința C(2018) 3166, în măsura în care aceasta dispune recuperarea a mai mult de 20 % din taxele de rețea publicate de la consumatorii de energie electrică la sarcină de bază de cel puțin 7 000 de ore anuale de utilizare, recuperarea a mai mult de 15 % din taxele de rețea publicate de la consumatorii de energie electrică la sarcină de bază de cel puțin 7 500 de ore anuale de utilizare și recuperarea a mai mult de 10 % din taxele de rețea publicate de la consumatorii de energie electrică la sarcină de bază de cel puțin 8 000 de ore anuale de utilizare;

—

cu titlu încă mai subsidiar, anularea, în privința reclamantei, a Deciziei SA.34045 (2013/C) (ex 2012/NN) din 28 mai 2018, având referința C(2018) 3166, în măsura în care aceasta dispune recuperarea a mai mult de 20 % din taxele de rețea publicate de la consumatorii de energie electrică la sarcină de bază de cel puțin 7 000 de ore anuale de utilizare, precum și

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a cheltuielilor legate de reprezentare și de deplasare.

1.

Supoziția eronată a existenței unui ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE

Prin intermediul primului motiv, reclamanta susține că în cadrul examinării pe care a efectuat-o cu privire la exonerarea în litigiu de taxele de rețea pârâta a presupus în mod eronat că există o intervenție prin intermediul unei resurse de stat.

În plus, în cadrul examinării condiției reprezentate de „selectivitate”, sistemul de referință a fost determinat în mod eronat și incomplet.

În continuare, reclamanta susține că din cauza determinării incomplete a sistemului de referință pârâta a încălcat obligația de motivare care îi revine potrivit articolului 296 al doilea paragraf TFUE.

2.

Încălcarea principiului egalității de tratament

În cadrul celui de al doilea motiv, reclamanta arată că prin decizia pârâtei au fost stabilite obligații de plată retroactivă numai pentru consumatorii de energie electrică la sarcină de bază care, în anii 2012 și 2013, au beneficiat de exonerarea completă a plății taxelor de rețea. Astfel, față de consumatorii de energie electrică la sarcină de bază care în aceeași perioadă au beneficiat de reduceri forfetare ale taxelor de rețea și în privința cărora nu au fost stabilite obligații de plată retroactivă, cei din prima categorie au fost tratați în mod inegal și au fost dezavantajați în mod nejustificat.

În acest context, reclamanta susține că, având în vedere inegalitatea de tratament, pârâta a încălcat obligația de motivare potrivit articolului 263 al doilea paragraf TFUE și articolului 41 alineatul (2) litera (c) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În plus, inegalitatea de tratament a determinat încălcarea principiului interzicerii discriminării, potrivit articolului 32 alineatul (1) din Directiva 2009/72/CE (1).

3.

Încălcarea principiului protecției încrederii legitime

În cadrul celui de al treilea motiv, reclamanta susține că, pe baza împrejurărilor individuale, putea nutri încrederea că poate să beneficieze în continuare de taxele de rețea speciale.

—

anularea Deciziei SA.34045 (2013/C) (ex 2012/NN) din 28 mai 2018, având referința C(2018) 3166 (JO 2019, L 14, p. 1), în ceea ce privește anii 2012 și 2013;

—

cu titlu subsidiar, anularea, în privința reclamantei, a Deciziei SA.34045 (2013/C) (ex 2012/NN) din 28 mai 2018, având referința C(2018) 3166, în ceea ce privește anii 2012 și 2013;

—

cu titlu mai subsidiar, anularea Deciziei SA.34045 (2013/C) (ex 2012/NN) din 28 mai 2018, având referința C(2018) 3166, în măsura în care aceasta dispune recuperarea a mai mult de 20 % din taxele de rețea publicate de la consumatorii de energie electrică la sarcină de bază de cel puțin 7 000 de ore anuale de utilizare, recuperarea a mai mult de 15 % din taxele de rețea publicate de la consumatorii de energie electrică la sarcină de bază de cel puțin 7 500 de ore anuale de utilizare și recuperarea a mai mult de 10 % din taxele de rețea publicate de la consumatorii de energie electrică la sarcină de bază de cel puțin 8 000 de ore anuale de utilizare;

—

cu titlu încă mai subsidiar, anularea, în privința reclamantei, a Deciziei SA.34045 (2013/C) (ex 2012/NN) din 28 mai 2018, având referința C(2018) 3166, în măsura în care aceasta dispune recuperarea a mai mult de 20 % din taxele de rețea publicate de la consumatorii de energie electrică la sarcină de bază de cel puțin 7 000 de ore anuale de utilizare, precum și

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a cheltuielilor legate de reprezentare și de deplasare.

1.

Supoziția eronată a existenței unui ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE

Prin intermediul primului motiv, reclamanta susține că în cadrul examinării pe care a efectuat-o cu privire la exonerarea în litigiu de taxele de rețea pârâta a presupus în mod eronat că există o intervenție prin intermediul unei resurse de stat.

În plus, în cadrul examinării condiției reprezentate de „selectivitate”, sistemul de referință a fost determinat în mod eronat și incomplet.

În continuare, reclamanta susține că din cauza determinării incomplete a sistemului de referință pârâta a încălcat obligația de motivare care îi revine potrivit articolului 296 al doilea paragraf TFUE.

2.

Încălcarea principiului egalității de tratament

În cadrul celui de al doilea motiv, reclamanta arată că prin decizia pârâtei au fost stabilite obligații de plată retroactivă numai pentru consumatorii de energie electrică la sarcină de bază care, în anii 2012 și 2013, au beneficiat de exonerarea completă a plății taxelor de rețea. Astfel, față de consumatorii de energie electrică la sarcină de bază care în aceeași perioadă au beneficiat de reduceri forfetare ale taxelor de rețea și în privința cărora nu au fost stabilite obligații de plată retroactivă, cei din prima categorie au fost tratați în mod inegal și au fost dezavantajați în mod nejustificat.

În acest context, reclamanta susține că, având în vedere inegalitatea de tratament, pârâta a încălcat obligația de motivare potrivit articolului 263 al doilea paragraf TFUE și articolului 41 alineatul (2) litera (c) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În plus, inegalitatea de tratament a determinat încălcarea principiului interzicerii discriminării, potrivit articolului 32 alineatul (1) din Directiva 2009/72/CE (1).

3.

Încălcarea principiului protecției încrederii legitime

În cadrul celui de al treilea motiv, reclamanta susține că, pe baza împrejurărilor individuale, putea nutri încrederea că poate să beneficieze în continuare de taxele de rețea speciale.

—

anularea Deciziei SA.34045 (2013/C) (ex 2012/NN) din 28 mai 2018, având referința C(2018) 3166 (JO 2019, L 14, p. 1), în ceea ce privește anii 2012 și 2013;

—

cu titlu subsidiar, anularea, în privința reclamantei, a Deciziei SA.34045 (2013/C) (ex 2012/NN) din 28 mai 2018, având referința C(2018) 3166, în ceea ce privește anii 2012 și 2013;

—

cu titlu mai subsidiar, anularea Deciziei SA.34045 (2013/C) (ex 2012/NN) din 28 mai 2018, având referința C(2018) 3166, în măsura în care aceasta dispune recuperarea a mai mult de 20 % din taxele de rețea publicate de la consumatorii de energie electrică la sarcină de bază de cel puțin 7 000 de ore anuale de utilizare, recuperarea a mai mult de 15 % din taxele de rețea publicate de la consumatorii de energie electrică la sarcină de bază de cel puțin 7 500 de ore anuale de utilizare și recuperarea a mai mult de 10 % din taxele de rețea publicate de la consumatorii de energie electrică la sarcină de bază de cel puțin 8 000 de ore anuale de utilizare;

—

cu titlu încă mai subsidiar, anularea, în privința reclamantei, a Deciziei SA.34045 (2013/C) (ex 2012/NN) din 28 mai 2018, având referința C(2018) 3166, în măsura în care aceasta dispune recuperarea a mai mult de 20 % din taxele de rețea publicate de la consumatorii de energie electrică la sarcină de bază de cel puțin 7 000 de ore anuale de utilizare, precum și

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a cheltuielilor legate de reprezentare și de deplasare.

1.

Supoziția eronată a existenței unui ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE

Prin intermediul primului motiv, reclamanta susține că în cadrul examinării pe care a efectuat-o cu privire la exonerarea în litigiu de taxele de rețea pârâta a presupus în mod eronat că există o intervenție prin intermediul unei resurse de stat.

În plus, în cadrul examinării condiției reprezentate de „selectivitate”, sistemul de referință a fost determinat în mod eronat și incomplet.

În continuare, reclamanta susține că din cauza determinării incomplete a sistemului de referință pârâta a încălcat obligația de motivare care îi revine potrivit articolului 296 al doilea paragraf TFUE.

2.

Încălcarea principiului egalității de tratament

În cadrul celui de al doilea motiv, reclamanta arată că prin decizia pârâtei au fost stabilite obligații de plată retroactivă numai pentru consumatorii de energie electrică la sarcină de bază care, în anii 2012 și 2013, au beneficiat de exonerarea completă a plății taxelor de rețea. Astfel, față de consumatorii de energie electrică la sarcină de bază care în aceeași perioadă au beneficiat de reduceri forfetare ale taxelor de rețea și în privința cărora nu au fost stabilite obligații de plată retroactivă, cei din prima categorie au fost tratați în mod inegal și au fost dezavantajați în mod nejustificat.

În acest context, reclamanta susține că, având în vedere inegalitatea de tratament, pârâta a încălcat obligația de motivare potrivit articolului 263 al doilea paragraf TFUE și articolului 41 alineatul (2) litera (c) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În plus, inegalitatea de tratament a determinat încălcarea principiului interzicerii discriminării, potrivit articolului 32 alineatul (1) din Directiva 2009/72/CE (1).

3.

Încălcarea principiului protecției încrederii legitime

În cadrul celui de al treilea motiv, reclamanta susține că, pe baza împrejurărilor individuale, putea nutri încrederea că poate să beneficieze în continuare de taxele de rețea speciale.

—

anularea Deciziei SA.34045 (2013/C) (ex 2012/NN) din 28 mai 2018, având referința C(2018) 3166 (JO 2019, L 14, p. 1), în ceea ce privește anii 2012 și 2013;

—

cu titlu subsidiar, anularea, în privința reclamantei, a Deciziei SA.34045 (2013/C) (ex 2012/NN) din 28 mai 2018, având referința C(2018) 3166, în ceea ce privește anii 2012 și 2013;

—

cu titlu mai subsidiar, anularea Deciziei SA.34045 (2013/C) (ex 2012/NN) din 28 mai 2018, având referința C(2018) 3166, în măsura în care aceasta dispune recuperarea a mai mult de 20 % din taxele de rețea publicate de la consumatorii de energie electrică la sarcină de bază de cel puțin 7 000 de ore anuale de utilizare, recuperarea a mai mult de 15 % din taxele de rețea publicate de la consumatorii de energie electrică la sarcină de bază de cel puțin 7 500 de ore anuale de utilizare și recuperarea a mai mult de 10 % din taxele de rețea publicate de la consumatorii de energie electrică la sarcină de bază de cel puțin 8 000 de ore anuale de utilizare;

—

cu titlu încă mai subsidiar, anularea, în privința reclamantei, a Deciziei SA.34045 (2013/C) (ex 2012/NN) din 28 mai 2018, având referința C(2018) 3166, în măsura în care aceasta dispune recuperarea a mai mult de 20 % din taxele de rețea publicate de la consumatorii de energie electrică la sarcină de bază de cel puțin 7 000 de ore anuale de utilizare, precum și

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a cheltuielilor legate de reprezentare și de deplasare.

1.

Supoziția eronată a existenței unui ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE

Prin intermediul primului motiv, reclamanta susține că în cadrul examinării pe care a efectuat-o cu privire la exonerarea în litigiu de taxele de rețea pârâta a presupus în mod eronat că există o intervenție prin intermediul unei resurse de stat.

În plus, în cadrul examinării condiției reprezentate de „selectivitate”, sistemul de referință a fost determinat în mod eronat și incomplet.

În continuare, reclamanta susține că din cauza determinării incomplete a sistemului de referință pârâta a încălcat obligația de motivare care îi revine potrivit articolului 296 al doilea paragraf TFUE.

2.

Încălcarea principiului egalității de tratament

În cadrul celui de al doilea motiv, reclamanta arată că prin decizia pârâtei au fost stabilite obligații de plată retroactivă numai pentru consumatorii de energie electrică la sarcină de bază care, în anii 2012 și 2013, au beneficiat de exonerarea completă a plății taxelor de rețea. Astfel, față de consumatorii de energie electrică la sarcină de bază care în aceeași perioadă au beneficiat de reduceri forfetare ale taxelor de rețea și în privința cărora nu au fost stabilite obligații de plată retroactivă, cei din prima categorie au fost tratați în mod inegal și au fost dezavantajați în mod nejustificat.

În acest context, reclamanta susține că, având în vedere inegalitatea de tratament, pârâta a încălcat obligația de motivare potrivit articolului 263 al doilea paragraf TFUE și articolului 41 alineatul (2) litera (c) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În plus, inegalitatea de tratament a determinat încălcarea principiului interzicerii discriminării, potrivit articolului 32 alineatul (1) din Directiva 2009/72/CE (1).

3.

Încălcarea principiului protecției încrederii legitime

În cadrul celui de al treilea motiv, reclamanta susține că, pe baza împrejurărilor individuale, putea nutri încrederea că poate să beneficieze în continuare de taxele de rețea speciale.

1.

Primul motiv, întemeiat pe interpretarea eronată a articolului 150 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 în ceea ce privește stabilirea majorității calificate a producătorilor interesați de propunerea de reglementare a ofertei.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe interpretarea eronată a articolului 150 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 în ceea ce privește necesitatea verificării condițiilor de fond ale dezechilibrului pieței în vederea adoptării unor măsuri temporare de reglementare a ofertei și a unei motivări adecvate în această privință.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe întemeiat pe interpretarea eronată a articolului 150 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 în măsura în care sunt interzise planurile discriminatorii de reglementare a ofertei.

—

anularea Deciziei SA.34045 (2013/C) (ex 2012/NN) din 28 mai 2018, având referința C(2018) 3166 (JO 2019, L 14, p. 1), în ceea ce privește anii 2012 și 2013;

—

cu titlu subsidiar, anularea, în privința reclamantei, a Deciziei SA.34045 (2013/C) (ex 2012/NN) din 28 mai 2018, având referința C(2018) 3166, în ceea ce privește anii 2012 și 2013, precum și

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a cheltuielilor legate de reprezentare și de deplasare.

1.

Supoziția eronată a existenței unui ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE

Prin intermediul primului motiv, reclamanta susține că în cadrul examinării pe care a efectuat-o cu privire la exonerarea în litigiu de taxele de rețea pârâta a presupus în mod eronat că există o intervenție prin intermediul unei resurse de stat.

În plus, în cadrul examinării condiției reprezentate de „selectivitate”, sistemul de referință a fost determinat în mod eronat și incomplet.

În continuare, reclamanta susține că din cauza determinării incomplete a sistemului de referință pârâta a încălcat obligația de motivare care îi revine potrivit articolului 296 al doilea paragraf TFUE.

2.

Încălcarea principiului protecției încrederii legitime

În cadrul celui de al doilea motiv, reclamanta susține că, pe baza împrejurărilor individuale, putea nutri încrederea că poate să beneficieze în continuare de taxele de rețea speciale.

—

anularea Deciziei SA.34045 (2013/C) (ex 2012/NN) din 28 mai 2018, având referința C(2018) 3166 (JO 2019, L 14, p. 1), în ceea ce privește anii 2012 și 2013;

—

cu titlu subsidiar, anularea, în privința reclamantei, a Deciziei SA.34045 (2013/C) (ex 2012/NN) din 28 mai 2018, având referința C(2018) 3166, în ceea ce privește anii 2012 și 2013;

—

cu titlu mai subsidiar, anularea Deciziei SA.34045 (2013/C) (ex 2012/NN) din 28 mai 2018, având referința C(2018) 3166, în măsura în care aceasta dispune recuperarea a mai mult de 20 % din taxele de rețea publicate de la consumatorii de energie electrică la sarcină de bază de cel puțin 7 000 de ore anuale de utilizare, recuperarea a mai mult de 15 % din taxele de rețea publicate de la consumatorii de energie electrică la sarcină de bază de cel puțin 7 500 de ore anuale de utilizare și recuperarea a mai mult de 10 % din taxele de rețea publicate de la consumatorii de energie electrică la sarcină de bază de cel puțin 8 000 de ore anuale de utilizare;

—

cu titlu încă mai subsidiar, anularea, în privința reclamantei, a Deciziei SA.34045 (2013/C) (ex 2012/NN) din 28 mai 2018, având referința C(2018) 3166, în măsura în care aceasta dispune recuperarea a mai mult de 20 % din taxele de rețea publicate de la consumatorii de energie electrică la sarcină de bază de cel puțin 7 000 de ore anuale de utilizare, precum și

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a cheltuielilor legate de reprezentare și de deplasare.

1.

Supoziția eronată a existenței unui ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE

Prin intermediul primului motiv, reclamanta susține că în cadrul examinării pe care a efectuat-o cu privire la exonerarea în litigiu de taxele de rețea pârâta a presupus în mod eronat că există o intervenție prin intermediul unei resurse de stat.

În plus, în cadrul examinării condiției reprezentate de „selectivitate”, sistemul de referință a fost determinat în mod eronat și incomplet.

În continuare, reclamanta susține că din cauza determinării incomplete a sistemului de referință pârâta a încălcat obligația de motivare care îi revine potrivit articolului 296 al doilea paragraf TFUE.

2.

Încălcarea principiului egalității de tratament

În cadrul celui de al doilea motiv, reclamanta arată că prin decizia pârâtei au fost stabilite obligații de plată retroactivă numai pentru consumatorii de energie electrică la sarcină de bază care, în anii 2012 și 2013, au beneficiat de exonerarea completă a plății taxelor de rețea. Astfel, față de consumatorii de energie electrică la sarcină de bază care în aceeași perioadă au beneficiat de reduceri forfetare ale taxelor de rețea și în privința cărora nu au fost stabilite obligații de plată retroactivă, cei din prima categorie au fost tratați în mod inegal și au fost dezavantajați în mod nejustificat.

În acest context, reclamanta susține că, având în vedere inegalitatea de tratament, pârâta a încălcat obligația de motivare potrivit articolului 263 al doilea paragraf TFUE și articolului 41 alineatul (2) litera (c) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În plus, inegalitatea de tratament a determinat încălcarea principiului interzicerii discriminării, potrivit articolului 32 alineatul (1) din Directiva 2009/72/CE (1).

3.

Încălcarea principiului protecției încrederii legitime

În cadrul celui de al treilea motiv, reclamanta susține că, pe baza împrejurărilor individuale, putea nutri încrederea că poate să beneficieze în continuare de taxele de rețea speciale.

—

anularea Deciziei din 28 mai 2018 a pârâtei, având referința C(2018) 3166 (JO 2019, L 14, p. 1), privind schema de ajutor SA.34045 (2013/C) (ex 2012/NN) pusă în aplicare de Germania pentru consumatorii de energie electrică la sarcină de bază în temeiul articolului 19 din Stromnetzentgeltverordnung [Ordonanța privind taxele de rețea pentru energia electrică] (denumită în continuare StromNEV”), precum și

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

—

anularea Deciziei din 28 mai 2018 a pârâtei, având referința C(2018) 3166 (JO 2019, L 14, p. 1), privind schema de ajutor SA.34045 (2013/c) (ex 2012/NN) pusă în aplicare de Germania pentru consumatorii de energie electrică la sarcină de bază în temeiul articolului 19 din Stromnetzentgeltverordnung [Ordonanța privind taxele de rețea pentru energia electrică] (denumită în continuare StromNEV”), precum și

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

—

anularea Deciziei SA.34045 (2013/C) (ex 2012/NN) din 28 mai 2018, având referința C(2018) 3166 (JO 2019, L 14, p. 1), în ceea ce privește anii 2012 și 2013;

—

cu titlu subsidiar, anularea, în privința reclamantei, a Deciziei SA.34045 (2013/C) (ex 2012/NN) din 28 mai 2018, având referința C(2018) 3166, în ceea ce privește anii 2012 și 2013;

—

cu titlu mai subsidiar, anularea Deciziei SA.34045 (2013/C) (ex 2012/NN) din 28 mai 2018, având referința C(2018) 3166, în măsura în care aceasta dispune recuperarea a mai mult de 20 % din taxele de rețea publicate de la consumatorii de energie electrică la sarcină de bază de cel puțin 7 000 de ore anuale de utilizare, recuperarea a mai mult de 15 % din taxele de rețea publicate de la consumatorii de energie electrică la sarcină de bază de cel puțin 7 500 de ore anuale de utilizare și recuperarea a mai mult de 10 % din taxele de rețea publicate de la consumatorii de energie electrică la sarcină de bază de cel puțin 8 000 de ore anuale de utilizare;

—

cu titlu încă mai subsidiar, anularea, în privința reclamantei, a Deciziei SA.34045 (2013/C) (ex 2012/NN) din 28 mai 2018, având referința C(2018) 3166, în măsura în care aceasta dispune recuperarea a mai mult de 20 % din taxele de rețea publicate de la consumatorii de energie electrică la sarcină de bază de cel puțin 7 000 de ore anuale de utilizare, precum și

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a cheltuielilor legate de reprezentare și de deplasare.

1.

Supoziția eronată a existenței unui ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE

Prin intermediul primului motiv, reclamanta susține că în cadrul examinării pe care a efectuat-o cu privire la exonerarea în litigiu de taxele de rețea pârâta a presupus în mod eronat că există o intervenție prin intermediul unei resurse de stat.

În plus, în cadrul examinării condiției reprezentate de „selectivitate”, sistemul de referință a fost determinat în mod eronat și incomplet.

În continuare, reclamanta susține că din cauza determinării incomplete a sistemului de referință pârâta a încălcat obligația de motivare care îi revine potrivit articolului 296 al doilea paragraf TFUE.

2.

Încălcarea principiului egalității de tratament

În cadrul celui de al doilea motiv, reclamanta arată că prin decizia pârâtei au fost stabilite obligații de plată retroactivă numai pentru consumatorii de energie electrică la sarcină de bază care, în anii 2012 și 2013, au beneficiat de exonerarea completă a plății taxelor de rețea. Astfel, față de consumatorii de energie electrică la sarcină de bază care în aceeași perioadă au beneficiat de reduceri forfetare ale taxelor de rețea și în privința cărora nu au fost stabilite obligații de plată retroactivă, cei din prima categorie au fost tratați în mod inegal și au fost dezavantajați în mod nejustificat.

În acest context, reclamanta susține că, având în vedere inegalitatea de tratament, pârâta a încălcat obligația de motivare potrivit articolului 263 al doilea paragraf TFUE și articolului 41 alineatul (2) litera (c) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În plus, inegalitatea de tratament a determinat încălcarea principiului interzicerii discriminării, potrivit articolului 32 alineatul (1) din Directiva 2009/72/CE (1).

3.

Încălcarea principiului protecției încrederii legitime

În cadrul celui de al treilea motiv, reclamanta susține că, pe baza împrejurărilor individuale, putea nutri încrederea că poate să beneficieze în continuare de taxele de rețea speciale.

—

anularea Deciziei din 28 mai 2018 a Comisiei Europene, având referința C(2018) 3166 (JO 2019, L 14, p. 1), în cazul „Schema de ajutor SA.34045 (2013/C) (ex 2012/NN) pusă în aplicare de Germania pentru consumatorii de energie electrică la sarcină de bază în temeiul articolului 19 din Stromnetzentgeltverordnung [Ordonanța privind taxele de rețea pentru energia electrică]”, precum și

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

—

anularea deciziei atacate;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii în fața Tribunalului și procedurii în fața camerei de recurs, inclusiv a cheltuielilor necesare suportate de reclamant în cadrul celor două proceduri.

—

încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului;

—

încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (c) și al articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

—

anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/67 al Comisiei din 16 ianuarie 2019 (1) și

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că limitarea noțiunii de producători din Uniunea Europeană la acei producători de produse similare sau direct concurente care sunt fabricate utilizând materii prime (orez nedecorticat) produse în Uniunea Europeană încalcă articolul 22 alineatul (1) și articolul 23 din Regulamentul (UE) nr. 978/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 (2). Cu titlu subsidiar, abordarea pârâtei a încălcat articolul 22 alineatul (2) din Regulamentul nr. 978/2012.

2.

Al doilea motiv, prin care se susține că, prin faptul că s-a întemeiat pe informații incorecte sau inexacte sau pe informații care nu se refereau în mod specific la produsul similar, pârâta nu a apreciat în mod corespunzător „dificultățile grave”, cu încălcarea articolului 23 din Regulamentul nr. 978/2012. Aceasta a condus la imposibilitatea de a aprecia în mod corespunzător dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de articolul 22 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 978/2012 referitoare la produsul similar, astfel cum este definit la articolul 22 alineatul (1) din Regulamentul nr. 978/2012.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că pârâta a comparat prețurile de import din Cambodgia cu prețurile din Uniune Europeană într-un mod care a încălcat articolul 22 alineatul (1) și articolul 23 din Regulamentul nr. 978/2012.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că analiza legăturii de cauzalitate efectuată de pârâtă încalcă articolul 22 alineatul (1) din Regulamentul nr. 978/2012, întrucât dificultățile grave cu care se confruntă industria din Uniune Europeană nu constituie consecința suficient de directă a volumului și a prețurilor importurilor. În măsura în care Regulamentul 2019/67 se întemeiază pe o analiză cumulativă, acesta încalcă, de asemenea, articolul 22 alineatul (1) din Regulamentul nr. 978/2012.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că pârâta nu a comunicat mai multe fapte sau considerente esențiale sau detaliile unor astfel de fapte sau considerente esențiale, cu încălcarea articolului 17 alineatele (1), (2), (3) și (4) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1083/2013 al Comisiei din 28 august 2013 (3), a articolului 38 din Regulamentul nr. 978/2012 și a dreptului la apărare al reclamanților.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că dosarul constituit este în mare măsură necorespunzător și lipsește din el o serie importantă de informații. Aceasta constituie o încălcare a articolului 14 din Regulamentul delegat nr. 1083/2013 al Comisiei, a articolului 38 din Regulamentul nr. 978/2012 și a dreptului la apărare al reclamanților.

—

anularea Deciziei P8_TA-PROV(2019)0137 a Parlamentului European din 12 martie 2019 privind cererea de ridicare a imunității reclamantei 2018/2267(IMM), prin care este efectiv ridicată imunitatea reclamantei;

—

obligarea Parlamentului European la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 9 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene (JO 2010, C 83, p. 266), a articolului 5 alineatele (1) și (5) din Regulamentul de procedură al Parlamentului European (JO 2005, L 44, p. 1) și a Comunicărilor către membrii nr. 11/2003 și nr. 11/2016.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe un abuz de procedură, mai precis pe încălcarea articolului 43 din Comunicarea către membrii nr. 11/2016, prin faptul că finalitatea care stă la baza procedurii ar fi de a aduce atingere activității politice a reclamantei, ceea ce ar constitui un caz de fumus persecutionis împotriva sa.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor generale ale dreptului Uniunii „ne bis in idem” și „una via electa”, pe un abuz de procedură și pe un abuz de putere.

—

anularea deciziei Comisiei Europene din 5 februarie 2019 în cazul M.8900 — Wieland/Aurubis Rolled Products/Schwermetall;

—

obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în cadrul prezentei proceduri.

1.

Primul motiv, prin intermediul căruia se susține că Comisia a săvârșit erori vădite prin faptul că și-a întemeiat decizia atacată pe conceptul eronat al unui subsegment așa-numit „de lux”, în loc să se bazeze în decizia atacată pe piața relevantă a produselor de cupru laminat, astfel cum a fost definită de Comisia însăși.

2.

Al doilea motiv, prin intermediul căruia se susține că Comisia nu a furnizat nici o definiție, nici o delimitare clară a subsegmentului așa-numit „de lux”, pe care — indubitabil — și-a bazat aprecierea. Abordarea Comisiei este vădit eronată și speculativă.

3.

Al treilea motiv, prin intermediul căruia se susține că Comisia a săvârșit erori vădite de apreciere prin contrazicerea propriilor constatări din decizia de autorizare în cazul M.8909 — KME/MKM.

4.

Al patrulea motiv, prin intermediul căruia se susține că Comisia a aplicat o teorie fără precedent și de nesusținut a prejudiciului sui generis care asociază în mod neadecvat efectul orizontal și neorizontal și confundă indicațiile clare și stricte furnizate de Orientările privind concentrările.

5.

Al cincilea motiv, prin intermediul căruia se susține că Comisia a săvârșit erori vădite în aprecierea concurențială a pretinsei sale preocupări orizontale, omițând în mod flagrant să investigheze fapte evidente în stabilirea contextului concurențial al pieței relevante.

6.

Al șaselea motiv, prin intermediul căruia se susține că aprecierea Comisiei referitoare la posibilitățile de comutare ale clienților este vădit greșită.

7.

Al șaptelea motiv, prin intermediul căruia se susține că Comisia invocă majorări de preț datorate tranzacției fără a fi furnizat nicio dovadă corelativă.

8.

Al optulea motiv, prin intermediul căruia se susține că Comisia a săvârșit erori vădite în aprecierea trecerii de la control comun la control exclusiv asupra Schwermetall. În special, Comisia nu a parcurs etapele necesare de investigare.

9.

Al nouălea motiv, prin intermediul căruia se susține că Comisia a săvârșit erori vădite în aprecierea angajamentelor propuse de reclamantă.

10.

Al zecelea motiv, prin intermediul căruia se susține că gestionarea de către Comisie a procedurii căii de atac și a testului de piață nu a fost conformă cu normele procedurale.

11.

Al unsprezecelea motiv, prin intermediul căruia se susține că Comisia a încălcat normele fundamentale de procedură și garanțiile procedurale. Aceasta a refuzat să supună testului de piață primele două angajamente și a inițiat testul de piață într-un stadiu al procedurii mult prea tardiv.

—

anularea deciziei Consiliului cuprinse într-o scrisoare adresată reclamantului, din data de 12 februarie 2019, prin care se refuză accesul integral la documentul ST 13593 2018 INIT (avizul juridic al Serviciului juridic al Consiliului din 25 octombrie 2018), conform articolului 4 alineatul (2) și articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul 1049/2001 (1);

—

cu titlu subsidiar, obligarea Consiliului să acorde un acces parțial mai extins la documentul ST 13593 2018 INIT, în conformitate cu articolul 4 alineatul (6) din Regulamentul 1049/2001 și

—

obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată ale reclamantului, precum și a celor ale intervenienților.

1.

Primul motiv întemeiat pe o eroare de drept și pe o aplicare eronată a articolului 4 alineatul (2) a doua liniuță din Regulamentul 1049/2001.

2.

Al doilea motiv întemeiat pe o eroare de drept și pe o aplicare eronată a articolului 4 alineatul (3) primul paragraf a doua liniuță din Regulamentul 1049/2001.

3.

Al treilea motiv, invocat cu titlu subsidiar, prin care se susținea că, deși excepțiile invocate erau aplicabile documentului solicitat, Consiliul a încălcat articolul 4 alineatul (6) din Regulamentul 1049/2001, întrucât, în mod evident, nu și-a îndeplinit obligația de acorda accesul parțial (adecvat și solicitat) pe care ar fi trebuit să-l acorde la documentul solicitat în temeiul articolului 4 alineatul (6) menționat, refuzând accesul la întreaga parte privind analiza juridică.

—

anularea deciziei Parlamentului European din 18 mai 2018 prin care s-a reziliat contractul reclamantului;

—

dacă este necesar, anularea deciziei Parlamentului European din 4 ianuarie 2019 de respingere a plângerii reclamantului din 16 august 2018, notificată la 9 ianuarie 2019;

—

obligarea pârâtului la despăgubirea reclamantului pentru prejudiciul moral suferit din culpa pârâtului evaluat la suma de 50 000 de euro;

—

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare și a normelor de procedură aplicabile în cazul rezilierii contractului în discuție.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolelor 12a și 24 din statut și, în această privință, pe încălcarea dreptului la un proces echitabil și imparțial, pe încălcarea obligației de diligență și pe eroarea vădită de apreciere.

—

declararea inaplicabilității față de reclamant a articolului 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/85 al Consiliului din 21 ianuarie 2019 (1) și a articolului 1 din Decizia de punere în aplicare (PESC) 2019/87 a Consiliului din 21 ianuarie 2019 (2);

—

anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/85 al Consiliului și a Deciziei de punere în aplicare (PESC) 2019/87 a Consiliului în măsura în care îl privesc pe reclamant;

—

dispunerea eliminării numelui reclamantului din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/85 al Consiliului (de la numărul 266 din aceasta) și din anexa la Decizia de punere în aplicare (PESC) 2019/87 a Consiliului (de la numărul 266 din aceasta) și

—

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe prezentarea de către pârât a unor motive insuficiente sau nefondate pentru desemnarea reclamantului.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că desemnarea reclamantului se bazează pe o eroare vădită de apreciere a faptelor, în măsura în care pârâtul nu ar fi făcut dovada faptelor indicate care susțin sau care se pretinde că susțin motivarea măsurilor adoptate sau în măsura în care pârâtul a tras concluzii nerezonabile din aceste fapte.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare al reclamantului prin desemnarea acestuia.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea, prin desemnarea reclamantului, a dreptului său de proprietate, a libertății acestuia de a desfășura o activitate comercială și a principiului proporționalității.

—

anularea deciziei Comisiei din 12 februarie 2019 cu referința Ares(2019)856949 privind excluderea IMAGINA MEDIA AUDIOVISUAL SL din procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice și de acordare a subvențiilor reglementate de Regulamentul (Eu, Euratom) nr. 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului (1), în măsura în care a exclus consorțiul Imagina/dpa sau i-a respins ofertele;

—

anularea deciziei Comisiei din 9 aprilie 2019 cu referința Ares(2019)2494476 în măsura în care este necesar să fie considerată ca decizia de excludere a consorțiului de la cererea de ofertă cu referința PO/2018-05/A4 sau în măsura în care i-a respins ofertele;

—

anularea actului/actelor prin care Comisia atribuie contractele sau autorizează o altă parte decât consorțiul Imagina/dpa să efectueze transmisia audiovizuală a chestiunilor curente ale Uniunii în legătură cu loturile I, III și VI, astfel cum este descris în cererea de ofertă;

—

obligarea Comisiei să despăgubească consorțiul pentru prejudiciul cauzat de Comisie prin împiedicarea consorțiului să execute contractele pentru loturile I, III și VI;

—

obligarea Comisie la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamante.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere prin aceea că nu a recunoscut că excluderea Imagina Media Audiovisual SL — și anume unul dintre membrii consorțiului — nu avea nici un efect asupra executării de către consorțiu a contractului privind loturile I, III și VI din cererea de ofertă. Excluderea Imagina Media Audiovisual SL nu are efect nici asupra deciziilro prin care Comisia a atribuit aceste contracte consorțiului.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere prin aceea că nu a aplicat în mod corect documentele de cererii de ofertă. În consecință, Comisia nu a solicitat consorțiului să înlocuiască Imagina Media Audiovisual SL cu o altă entitate pentru a face parte din consorțiu, astfel cum impuneau documentele cererii de ofertă.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere prin aceea că nu a aplicat în mod corect articolul 136 alineatul (9) din Regulamentul 2018/1046. În consecință, ordonatorul competent al Comisiei nu a solicitat consorțiului să înlocuiască Imagina Media Audiovisual SL cu o altă entitate pentru a face parte din consorțiu, astfel cum impunea Regulamentul 2018/1046.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a încălcat dreptul consorțiului la o cale de atac efectivă și principiul bunei administrări. Comisia a utilizat nelegal decizia sa din 12 februarie 2019 cu referința Ares(2019)856949 având ca obiect excluderea Imagina Media Audiovisual SL sau scrisoarea sa din 9 aprilie 2019 cu referința Ares (2019) 2494476 pentru excluderea consorțiului din cererea de ofertă cu referința PO/2018-05/A4.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a încălcat dreptul consorțiului la o cale de atac efectivă, obligația de motivare și principiul bunei administrări. Comisia a săvârșit erori de procedură și a atribuit nelegal contractele pentru loturile I, III și VI din cererea de ofertă cu referința PO/2018-05/A4 unui alt ofertant decât consorțiul.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a cauzat un prejudiciu consorțiului prin comportamentul său ilicit care a pus consorțiul în imposibilitatea de a executa contractele pentru loturile I, III și VI din cererea de ofertă cu referința PO/2018-05/44.

—

anularea deciziei Ares(2019)856949 a Comisiei prin care aceasta i-a impus reclamantei o excludere de doi ani și a înregistrat-o în baza de date a sistemului de detectare timpurie și de excludere (1);

—

obligarea Comisiei de a o despăgubi pe reclamantă pentru prejudiciul cauzat prin decizia în litigiu;

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept prin aceea că nu a efectuat propriul control sau propria analiză, bazându-se doar pe concluziile Ministerului Justiției din Statele Unite, fără a efectua propriul control și interpretându-le în mod eronat. Prin urmare, Comisia săvârșește o eroare de apreciere a faptelor, încălcând astfel obligația de solicitudine.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia exclude în mod greșit reclamanta, cu încălcarea articolului 136 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul 2018/1046 și a dreptului la apărare al acesteia, prin aceea că nu a enunțat în mod clar ce constituie exact eroarea profesională gravă. În plus, se invocă faptul că Comisia săvârșește o eroare prin faptul că a afirmat că reclamanta este exclusă de asemenea de la cererile de ofertă în curs, dat fiind că acest aspect nu decurge din dispozitivul deciziei în litigiu, excluzând-o pe reclamantă pentru o conduită referitoare la drepturile de marketing și mediatice în sport în cadrul unei cereri de ofertă pentru o prezentare audio-vizuală a unor chestiuni de actualitate ale Uniunii, dat fiind că este vorba despre contracte diferite care nu au nici un impact unul asupra celuilalt, astfel încât fiabilitatea reclamantei în contracte pentru Uniunea Europeană poate fi demonstrată, și prin faptul că a decis că reclamanta ar trebui să fie exclusă, dat fiind că nu dispunea de probe suficiente pentru a adopta decizia în litigiu și că acordul de neîncepere a urmăririi penale încheiat cu Ministerul Justiției din Statele Unite nu enunță că reclamanta sau directorul general al acesteia sunt vinovați.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia săvârșește o eroare de drept prin faptul că a decis că excluderea ar fi proporțională în sensul articolului 136 alineatul (3) din Regulamentul 2018/1046 și prin faptul că a nu a ținut seama astfel de lipsa impactului asupra intereselor financiare și asupra imaginii Uniunii și de timpul scurs de la conduită.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare prin faptul că a decis că măsurile corective luate de reclamantă sunt provizorii și insuficiente având în vedere articolul 136 alineatul (6) litera (a) coroborat cu articolul 136 alineatul (7) din regulamentul 2018/1046.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia încalcă principiul fundamental al egalității de tratament tratând-o pe reclamantă diferit de alți ofertanți care au încheiat acorduri de neîncepere a urmăririi penale cu Ministerul Justiției din Statele Unite.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia i-a cauzat un prejudiciu reclamantei prin aceea că a decis în mod nelegal că aceasta trebuia să fie exclusă din procedurile de achiziții publice [sau] de atribuire de subvenții reglementate de Regulamentul 2018/1046.

—

anularea deciziei atacate;

—

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fața Tribunalului și a camerei de recurs a EUIPO, inclusiv a cheltuielilor necesare ale reclamantei în cadrul ambelor proceduri.

—

întrucât a refuzat protecția mărcii în discuție, camera de recurs a încălcat articolul 7 alineatul (1) literele (b) și (c) și articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

—

anularea Deciziei AAIC a SEAE din 15 iunie 2018 potrivit căreia reclamanta nu îndeplinește toate condițiile de angajare prevăzute la articolul 82 din RAA și nu poate fi angajată în calitate de agent contractual 3b în cadrul SEAE;

—

anularea Deciziei AAIC a SEAE din 14 ianuarie 2019 de respingere a reclamației depuse de reclamantă la 14 septembrie 2018;

—

obligarea SEAE la plata către reclamantă a unei indemnizații evaluate la 36 992,52 de euro, corespunzătoare unui an de remunerație pentru un contract AC FG II conform grilei de salarizare în vigoare începând cu 1 noiembrie 2017, sub rezerva unei ajustări în cursul procedurii;

—

obligarea SEAE la calcularea pierderii în privința dreptului la pensie ca urmare a nerecrutării sale;

—

obligarea SEAE la plata către reclamantă a unei indemnizații de 15 000 de euro cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral care rezultă din atingerea adusă demnității și reputației sale profesionale;

—

obligarea SEAE la plata către reclamantă a unei indemnizații de 15 000 de euro cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral care rezultă din atingerea adusă sănătății și echilibrului său personal;

—

obligarea SEAE la plata către reclamantă unei indemnizații de 15 000 de euro cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral care decurge din încălcarea de către SEAE a Regulamentului nr. 45/2001 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date;

—

obligarea SEAE la plata către reclamantă a unei indemnizații de 10 000 de euro cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral care decurge din încălcarea secretului medical și a caracterului confidențial al datelor cu caracter personal din dosarul medical al reclamantei;

—

obligarea SEAE la plata către reclamantă a unei indemnizații de 15 000 de euro cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral care decurge din calomnia și/sau defăimarea la adresa reclamantei;

—

obligarea SEAE la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv întemeiat pe încălcarea articolului 33 al doilea paragraf din Statutul funcționarilor Uniunii Europene și a articolelor 82 și 83 din Regimul aplicabil celorlalți agenți, a principiilor proporționalității și contradictorialității, a dreptului la bună administrare și la solicitudine, a principiului nediscriminării și a dreptului la un tratament imparțial și echitabil și a interdicției oricărei hărțuiri morale.

2.

Al doilea motiv întemeiat pe încălcarea Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO 2001, L 8, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 30, p. 142) și a articolului 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

—

anularea deciziei atacate;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a cheltuielilor de judecată efectuate în fața diviziei de anulare și a Camerei a doua de recurs a EUIPO.

—

încălcarea articolului 53 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului;

—

încălcarea articolului 94 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

—

anularea deciziilor BCE din 14 februarie 2019 de a desfășura o inspecție la sediile PNB Banka și ale societăților din grupul său;

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că BCE nu era autoritatea de supraveghere competentă în privința PNB Banka la data deciziei de a desfășura inspecția la fața locului

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată nu era „necesară” în sensul articolului 12 din Regulamentul MUS (1)

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că BCE nu și-a exercitat corespunzător puterea de apreciere, în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din MUS

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că BCE a încălcat principiul proporționalității

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că BCE a încălcat dreptul reclamanților de a fi ascultați

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că BCE nu și-a îndeplinit obligația de examinare și de evaluare cu atenție și cu imparțialitate a tuturor aspectelor pertinente ale cazului individual

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că BCE nu și-a îndeplinit obligația de motivare în mod adecvat a deciziei sale

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că BCE a încălcat principiile încrederii legitime și securității juridice

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că BCE a încălcat principiul egalității de tratament și a săvârșit o discriminare față de reclamanți

10.

Al zecelea motiv, întemeiat pe faptul că BCE a încălcat articolul 19 și considerentul (75) al Regulamentului MUS și a săvârșit un abuz de putere.

—

anularea deciziei atacate a autorității împuternicite să facă numiri (AIPN) al cărei conținut este prezentat în e-mailul din 20/09/2018 al directorului departamentului administrativ și a deciziei corelative implicite a AIPN de respingere a reclamației reclamantei. În consecință, EASO va trebui să ia măsurile pe care le impune punerea în aplicare a deciziei Tribunalului, potrivit articolului 266 TFUE, cu efect retroactiv;

—

obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată ale reclamantei

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea principiului încrederii legitime.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe nemotivare și, prin urmare, pe încălcarea unei norme fundamentale de procedură potrivit articolului 263 TFUE.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe motivarea insuficientă a deciziei atacate, care conține o eroare materială.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe o eroare de drept, în măsura în care decizia nu ține seama de interesul de serviciu și pe obligația de solicitudine a administrației în raport cu proprii agenți.

—

declararea faptului că decizia atacată a aplicat în mod greșit Hotărârea Tribunalului (Camera a cincea) din 23 noiembrie 2017 în cauza T-140/15;

—

modificarea deciziei atacate, declararea nulității Deciziei OCSP NN010 din 23 septembrie 2013 și admiterea contestării validității protecției comunitare a unui soi de plante nr. EU 15118 formulate de reclamantă la 28 august 2012

—

declararea protecției comunitare a unui soi de plante nr. EU 15118 drept nulă și neavenită ab initio;

—

obligarea pârâtului plata cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 87 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, inclusiv a cheltuielilor de judecată efectuate de intervenienți.

—

încălcarea principiilor securității juridice și protecției așteptărilor legitime;

—

neîndeplinirea obligațiilor și denegarea de dreptate.

—

anularea deciziei Comisiei privind respingerea plângerii reclamantei (cazul SA.53105 — Ajutor prezumat acordat Eurobank Ergasias prin vânzarea Piraeus Bank Bulgaria) cel puțin în măsura în care aceasta se referă la nerespectarea obligațiilor de restructurare în cazurile SA.43364 și SA.43363;

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că decizia Comisiei a încălcat norme fundamentale de procedură și:

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a concluzionat în mod greșit că (i) angajamentele asumate în cazul SA.43364 în legătură cu ajutorul de stat primit de Piraeus Bank și (ii) angajamentele asumate în cazul SA.43363 în legătură cu ajutorul de stat primit de Eurobank Ergasias nu se aplicau ratione temporis întrucât încheierea vânzării Piraeus Bank Bulgaria va avea loc după 31 decembrie 2018.

—

anularea deciziei atacate,

—

obligarea EUIPO să suporte propriile cheltuieli de judecată și cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă în procedura de anulare.

—

încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 a Parlamentului European și a Consiliului,

—

încălcarea articolului 59 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 a Parlamentului European și a Consiliului.

—

anularea deciziei atacate,

—

obligarea EUIPO să suporte propriile cheltuieli de judecată și pe cele efectuate de reclamantă în procedura de declarare a nulității.

—

încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 a Parlamentului European și a Consiliului,

—

încălcarea articolului 59 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 a Parlamentului European și a Consiliului.

—

Constatarea și declararea faptului că reclamanta nu este obligată să îi plătească Comisiei Europene sumele solicitate de aceasta din urmă prin nota de debit nr. 3241902288 primită la 22 februarie 2019și în ultimul rând prin intermediul scrisorii primite la 29 aprilie 2019 — ref. Ares (2019) 2858540, solicitate cu titlu de recuperare a contribuției și de daune interese pentru motivul că Studio Galli Ingegneria nu și-ar fi îndeplinit obligațiile care îi reveneau în temeiul convenției de subvenție nr. 619120 referitoare la proiectul denumit „MARSOL”.

—

Constatarea și declararea faptului că încălcările invocate de Comisie nu există.

—

Constatarea și declararea nelegalității, a invalidității și în orice caz a caracterului nefondat al scrisorii de informare prealabilă din 19 decembrie 2018, al raportului de inspecție al OLAF, al notei de debit din 22 februarie 2019, al notificării ulterioare din 2 aprilie 2019 și al scrisorii finale de restabilire a sumei solicitate și de respingere a cererilor ulterioare ale SGI din 29 aprilie 2019 ref. Ares (2019) 2858540.

—

Constatarea și declararea inexistenței creanței prezentate de Comisie.

—

Constatarea și declararea dreptului reclamantei la contribuția efectiv plătită de Comisie în temeiul acordului de subvenționare nr. 619120 pentru proiectul „MARSOL”.

—

Cu titlu subsidiar, constatarea și declararea faptului că suma obiect al cererii de recuperare de către Comisie nu poate fi mai mare de 100 044,99 euro.

—

Cu titlu și mai subsidiar, obligarea Comisiei la plata către SGI a costurilor suportate pentru executarea proiectului MARSOL, cu titlu de îmbogățire fără justă cauză.

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea principiului bunei-credințe contractuale, pe încălcarea dreptului la apărare în etapa care a urmat încheierii inspecției, pe încălcarea dreptului la o cale de atac jurisdicțională eficientă în sensul articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „Carta”) pe încălcarea dreptului la o bună administrare în sensul articolului 41 din Cartă, pe încălcarea dreptului de acces la documente în sensul articolului 42 din cartă, precum și pe încălcarea articolului II.22 din acordul de subvenție și a articolului 1134 din Codul civil belgian.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe inexistența încălcării invocate, pe inexistența creanței prezentate de Comisia Europeană pe nelegalitatea și pe caracterul neîntemeiat al raportului de inspecție al OLAF și, în consecință, a scrisorii de informare prealabilă și a notelor de debit ale Comisiei, pe încălcarea principiilor prezumției de nevinovăție, sarcinii probei și echității prevăzute de Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 septembrie 2013, precum și pe existența unei erori în aprecierea probelor și pe încălcarea articolului 1315 din Codul Civil belgian.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor proporționalității, echității și bunei-credințe contractuale și pe încălcarea articolului I.22 din acordul de subvenționare.

4.

Al patrulea motiv, invocat cu titlu subsidiar, întemeiat pe dreptul la despăgubire pentru îmbogățirea fără justă cauză a Comisiei.

—

anularea, în temeiul articolului 263 TFUE, a Deciziei (PESC) 2019/354 a Consiliului din 4 martie 2019 de modificare a Deciziei 2014/119/PESC privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina (JO 2019, L 64, p. 7) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/352 al Consiliului din 4 martie 2019 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 208/2014 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina (JO 2019, L 64, p. 1), în măsura în care îl privesc pe reclamant;

—

dispunerea anumitor măsuri de organizare a procedurii, în conformitate cu articolul 64 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, în special:

—

obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu articolul 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului.

—

anularea Deciziei Camerei a doua de recurs din 22 februarie 2019 în cauza R 1785/2018-2;

—

anularea Deciziei diviziei de opoziție din 10 iulie 2018 (opoziția nr. B 2 598 285).

—

dispunerea înregistrării mărcii Uniunii Europene nr. 14 180 038, invocate în susținerea opoziției, pentru toate produsele la care se referă cererea.

—

obligarea pârâtului la plata propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor ale reclamantei.

—

Încălcarea articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

—

anularea deciziei atacate;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

—

încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

—

declararea acțiunii domnului Oleksandr Viktorovych Klymenko ca fiind admisibilă;

—

anularea Deciziei (PESC) 2019/354 a Consiliului din 4 martie 2019 de modificare a Deciziei 2014/119/PESC privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina;

—

anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/352 al Consiliului din 4 martie 2019 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 208/2014 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina;

—

obligarea Consiliului Uniunii Europene la suportarea cheltuielilor de judecată în temeiul articolelor 87 și 91 din Regulamentul de procedură al Tribunalului.

1.

Primul motiv este întemeiat pe încălcarea obligației de motivare, întrucât actele atacate ar fi insuficient motivate.

2.

Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă garantate de principiile fundamentale ale dreptului european și enunțate în special la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și la articolele 6 și 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

3.

Al treilea motiv este întemeiat pe lipsa unui temei legal în măsura în care articolul 29 din Tratatul privind Uniunea Europeană nu poate constitui temeiul juridic al măsurii restrictive luate împotriva reclamantului.

4.

Al patrulea motiv este întemeiat pe existența unei erori vădite de apreciere, în măsura în care recurentul ar prezenta elemente care atestă lipsa unei baze factuale suficiente pentru a justifica o procedură penală.