29.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 339/1

29.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 339/2

29.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 339/2

1)

Articolul 48 alineatul (3) coroborat cu articolul 2 din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii (1) (denumită în continuare „Directiva 2004/18/CE”) trebuie interpretat în sensul că prevederea potrivit căreia, „după caz”, operatorul economic poate menționa capacitățile altor entități se referă la orice situație în care operatorul economic respectiv nu dispune de calificările cerute de autoritatea contractantă și dorește să menționeze capacitățile altor entități? Sau indicația că operatorul economic poate menționa capacitățile altor entități numai „după caz” trebuie considerată o restricționare în sensul că, atunci când se face dovada calificării operatorului economic în procedura de atribuire a contractelor de achiziții publice, o astfel de referire este admisă numai în mod excepțional, iar nu ca regulă?

2)

Articolul 48 alineatul (3) coroborat cu articolul 2 din Directiva 2004/18/CE trebuie interpretat în sensul că menționarea capacităților altor entități de către operatorul economic „indiferent de ce caracter legal au relațiile dintre el și respectivele entități”, precum și faptul că operatorul economic „va dispune de mijloacele necesare” ale acestor entități înseamnă că, la executarea contractului, operatorul economic poate să nu aibă nicio legătură sau poate avea numai legături slabe și nedeterminate cu aceste entități, și anume că poate executa contractul în mod independent (fără participarea unei alte entități) sau că o astfel de participare poate consta în „consultanță”, „consultare”, „formare” și alte măsuri similare? Sau articolul 48 alineatul (3) din Directiva 2004/18/CE trebuie interpretat în sensul că entitatea ale cărei capacități sunt menționate de operatorul economic trebuie să execute contractul în mod efectiv și personal, într-o măsură care să corespundă capacităților sale menționate?

3)

Articolul 48 alineatul (3) coroborat cu articolul 2 din Directiva 2004/18/CE trebuie interpretat în sensul că operatorul economic care dispune de experiență proprie, însă într-o măsură mai redusă decât dorește să indice autorității contractante (de exemplu, insuficientă pentru a prezenta o ofertă pentru executarea întregului contract) poate să menționeze, în plus, capacitățile altor entități pentru a-și îmbunătăți șansele în cadrul procedurii de atribuire?

4)

Articolul 48 alineatul (3) coroborat cu articolul 2 din Directiva 2004/18/CE trebuie interpretat în sensul că, în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, autoritatea contractantă poate stabili (sau chiar trebuie să stabilească) principiile pe baza cărora operatorul economic poate menționa capacitățile altor entități, de exemplu, modul în care cealaltă entitate trebuie să participe la executarea contractului, modul în care capacitățile operatorului economic pot fi legate de capacitățile celeilalte entități, aspectul dacă cealaltă entitate răspunde solidar cu operatorul economic pentru buna executare a contractului în măsura în care operatorul economic se întemeiază pe capacitățile celeilalte entități?

5)

Principiul tratamentului egal și nediscriminatoriu al operatorilor economici, prevăzut la articolul 2 din Directiva 2004/18/CE, permite o menționare a capacităților unei alte entități în conformitate cu articolul 48 alineatul (3) din directivă, în cadrul căreia se însumează capacitățile a două sau mai multe entități, care nu dispun de capacitățile cerute de autoritatea contractantă în ceea ce privește cunoștințele și experiența?

6)

Prin urmare, principiul tratamentului egal și nediscriminatoriu al operatorilor economici, prevăzut la articolul 2 din Directiva 2004/18/CE, permite o interpretare a articolului 44 și a articolului 48 alineatul (3) din Directiva 2004/18/CE în sensul că îndeplinirea condițiilor de participare la procedura de atribuire, stabilite de autoritatea contractantă, poate fi doar formală în scopul participării la procedură și independent de calificările efective ale operatorului economic?

7)

Principiul tratamentului egal și nediscriminatoriu al operatorilor economici, prevăzut la articolul 2 din Directiva 2004/18/CE, permite ca, în măsura în care se admite prezentarea unei oferte pentru executarea unei părți a contractului, operatorul economic, după depunerea ofertelor, de exemplu într-o notă complementară sau o notă explicativă privind documentația depusă, să indice la ce parte a contractului se referă capacitățile declarate de acesta pentru a dovedi îndeplinirea condițiilor de participare la procedura de atribuire?

8)

Principiul tratamentului egal și nediscriminatoriu al operatorilor economici, precum și principiul transparenței, ambele prevăzute la articolul 2 din Directiva 2004/18/CE, permit declararea nulității unei licitații încheiate și repetarea unei licitații electronice, atunci când aceasta nu s-a desfășurat în mod esențial conform cerințelor legale, de exemplu, dacă nu au fost invitați să participe toți operatorii economici care au prezentat oferte admisibile?

9)

Principiul tratamentului egal și nediscriminatoriu al operatorilor economici, precum și principiul transparenței, ambele prevăzute la articolul 2 din Directiva 2004/18/CE, permit atribuirea contractului unui operator economic a cărui ofertă a fost selectată pentru adjudecarea contractului în urma unei astfel de licitații, fără repetarea acestei licitații, în cazul în care nu se poate stabili dacă participarea operatorului economic care nu a fost luat în considerare ar fi modificat rezultatul licitației?

10)

La interpretarea dispozițiilor Directivei 2004/18/CE se poate utiliza ca ghid de interpretare conținutul dispozițiilor, precum și al considerentelor Directivei 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE, în pofida faptului că termenul de transpunere a acesteia din urmă nu a expirat încă, în măsura în care această directivă clarifică anumite prezumții și intenții ale legiuitorului Uniunii și nu contravine dispozițiilor Directivei 2004/18/CE?

29.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 339/4

29.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 339/4

1)

O interpretare adecvată a dreptului Uniunii care sa referă la organizarea comună a pieţei vitivinicole, în special a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 (1), permite unui stat membru să instituie o măsură naţională care să prevadă un preţ minim de vânzare cu amănuntul pentru vin, în funcţie de cantitatea de alcool din produsul vândut şi care astfel se abate de la principiul formării libere a preţurilor prin forţele pieţei care stau în mod normal la baza pieţei viniviticole?

2)

În cazul în care este invocată o justificare în temeiul articolului 36 TFUE, atunci când:

este permis potrivit dreptului Uniunii ca un stat membru să respingă astfel de măsuri fiscale de creştere a preţului plătit de consumator în favoarea măsurilor legislative prin care se stabilesc preţurile minime de vânzare cu amănuntul, care denaturează comerţul şi concurenţa din cadrul Uniunii?

3)

Atunci când o instanţă dintr-un stat membru trebuie să se pronunțe dacă o măsură legislativă care constituie o restricţie cantitativă asupra schimburilor comerciale incompatibilă cu articolul 34 TFUE, poate fi totuşi justificată în temeiul articolului 36 TFUE, prin motive legate de protecția sănătăţii umane, instanţa naţională trebuie să analizeze exclusiv informaţiile, dovezile sau alte materiale disponibile şi luate în considerare de legiuitor atunci când a promulgat actul normativ? În cazul unui răspuns negativ, ce alte restricţii s-ar putea aplica în privinţa posibilităţii instanţei naţionale de a examina toate materialele sau dovezile disponibile şi prezentate de părţi în momentul pronunţării deciziei instanţei naţionale?

4)

Atunci când o instanţă dintr-un stat membru trebuie să analizeze, în interpretarea şi aplicarea dreptului Uniunii, o afirmaţie a autorităţilor naţionale potrivit căreia o măsură care în mod normal constituie o restricţie cantitativă în sensul articolului 34 TFUE este justificată ca derogare, în vederea protecției sănătăţii umane, potrivit articolului 36 TFUE, în ce măsură instanţa naţională este obligată sau are dreptul să îşi formeze – pe baza materialelor care îi sunt disponibile – o imagine obiectivă cu privire la eficienţa măsurii pentru atingerea scopului declarat, la disponibilitatea unor măsuri alternative echivalente care să perturbe mai puţin concurenţa în cadrul Uniunii şi în general la proporţionalitatea măsurii?

5)

Cu ocazia examinării (în contextul unui dezacord cu privire la aspectul dacă o măsură este justificată de considerente de protecţie a sănătăţii umane potrivit articolului 36 TFUE) existenţa unei măsuri alternative, care să perturbe mai puţin sau deloc schimburile comerciale şi concurenţa din cadrul Uniunii, este un temei legitim de respingere a acestei măsuri alternative faptul că este posibil ca efectele sale să nu fie perfect echivalente cu cele ale măsurii contestate în temeiul articolului 34 TFUE, dar poate să ofere alte beneficii, suplimentare şi să servească unui scop mai larg sau mai general?

6)

Pentru a aprecia dacă o măsură naţională recunoscută sau considerată a fi o restricţie cantitativă în sensul articolului 34 TFUE pentru care se invocă o justificare potrivit articolului 36 TFUE şi mai precis pentru a evalua proporţionalitatea sa, în ce măsură instanţa sesizată poate lua în considerare aprecierea sa privind natura măsurii şi gradul în care măsura, fiind o restricţie cantitativă, încalcă articolul 34 [TFUE]?

29.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 339/5

1)

O reședință cu servicii, în sensul Decretului Consiliului regiunii valone din 5 iunie 1997 privind casele de odihnă, reședințele cu servicii și centrele de primire de zi pentru persoanele cu vârsta de peste șaizeci de ani, [care pune la dispoziție] în scop lucrativ, locuințe speciale proiectate pentru una sau două persoane, care includ o bucătărie echipată, un living, o cameră și o baie echipată, care să le permită astfel să aibă o viață independentă, precum și diferite servicii facultative furnizate cu titlu oneros, în scop lucrativ, care nu sunt limitate numai la pensionarii din reședința cu servicii (exploatarea unui restaurant-bar, salon de coafură și de estetică, sală de kinetoterapie, activități de ergoterapie, spălătorie, dispensar și recoltare de sânge, cabinet medical) este un organism care are, în esență, caracter social şi care furnizează „prestarea de servicii și livrarea de bunuri direct legate de ajutorul social şi de securitatea socială” în sensul articolului 13 secțiunea A alineatul (1) litera (g) din A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977„privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare” (1) [devenit articolul 132 alineatul (1) litera (g) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (2)]

2)

Răspunsul la această întrebare este diferit în cazul în care reședința cu servicii în discuție obține, pentru prestarea serviciilor în cauză, subvenții sau orice altă formă de avantaj sau de intervenție financiară din partea autorităților publice?

29.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 339/6

1 a)

Articolul 56 TFUE trebuie interpretat în sensul că organelor de urmărire penală le este interzis să sancționeze intermedierea de pariuri sportive care are loc fără o autorizație emisă în Germania, efectuată în beneficiul unor organizatori de pariuri sportive care au licențe în alte state membre ale UE, atunci când intermedierea presupune și ca organizatorul să fie autorizat în Germania, însă autorităților naționale le este interzis să emită autorizații organizatorilor de pariuri privați din cauza unei reglementări contrare dreptului Uniunii („monopolul privind pariurile sportive”)?

1 b)

Răspunsul la întrebarea 1 a) este diferit în situația în care, în unul dintre cele 15 landuri germane care au instituit și exercită în comun un monopolul de stat privind pariurile sportive, autoritățile publice susțin, în cadrul procedurilor prin care se instituie interdicții și al procedurilor penale, că interdicția legală de a emite autorizații pentru operatorii privați nu s-ar aplica în acest land în cazul unei eventuale cereri privind acordarea unei autorizații de a organiza sau intermedia pariuri sportive?

1 c)

Principiile dreptului Uniunii, în special libera prestare a serviciilor, precum și Hotărârea Curții pronunțată în cauza C-186/11 trebuie interpretate în sensul că se opun unei interziceri de durată, considerată „preventivă”, sau unei sancționări a intermedierii transfrontaliere de pariuri sportive, atunci când motivele prezentate se referă la aspectul că, la data adoptării deciziei, nu „era evident, fără vreo altă verificare, pentru autoritatea care adoptă interdicția” că activitatea de intermediere îndeplinește toate condițiile de fond pentru a fi autorizată – făcând abstracție de existența monopolului de stat?

2)

Directiva 98/34/CE (1) trebuie interpretată în sensul că se opune sancționării activității de intermediere de pariuri sportive, efectuată fără o autorizație emisă în Germania, prin intermediul unui terminal automat de pariuri sportive, în beneficiul unui organizator de pariuri sportive care are o licență într-un alt stat membru al UE, atunci când intervențiile statului se întemeiază pe o lege a unui anumit land care nu a fost notificată Comisiei Europene și al cărei conținut corespunde Tratatului de stat privind jocurile de noroc (Staatsvertrag zum Glücksspielwesen, denumit în continuare „GlüStV”), al cărui termen de aplicare a expirat?

3)

Articolul 56 TFUE, principiul transparenței, principiul egalității și interdicția unui tratament preferențial prevăzută de dispozițiile dreptului Uniunii trebuie interpretate în sensul că se opun sancționării unei activități de intermediere de pariuri sportive, desfășurată fără o autorizație emisă în Germania, în beneficiul unui organizator de pariuri care are o licență într-un alt stat membru al UE, în cazul în care Tratatul național de modificare a reglementării jocurilor de noroc (Glücksspieländerungsstaatsvertrag, denumit în continuare „GlüÄndStV”), încheiat pentru o perioadă de 9 ani, conține o „clauză experimentală pentru pariurile sportive” care prevede posibilitatea teoretică de a acorda, pentru o perioadă de șapte ani, un număr maxim de 20 de concesiuni inclusiv unor organizatori de pariuri privați, cu efect de legalizare în toate landurile germane, ca o condiție pentru a obține o autorizație pentru intermedierea de pariuri, în cazul în care:

29.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 339/8

1)

Articolul 17 din Directiva 86/653/CEE a Consiliului din 18 decembrie 1986 privind coordonarea legislației statelor membre referitoare la agenții comerciali independenți (1) trebuie interpretat în sensul că permite legiuitorului național să prevadă că, după încetarea contractului, agentul comercial are dreptul la o indemnizație de clientelă al cărei cuantum nu poate depăși valoarea remunerației pentru un an, precum și, în cazul în care cuantumul acestei indemnizații nu acoperă în întregime prejudiciul suferit efectiv, la despăgubiri având un cuantum egal cu diferenţa dintre valoarea prejudiciului suferit efectiv și indemnizația respectivă? [OR 25

2)

Mai exact, articolul 17 [alineatul] (2) [litera] (c) din directivă trebuie interpretat în sensul că condiționează acordarea de despăgubiri suplimentare față de indemnizația de clientelă de existența unei culpe contractuale sau cvasidelictuale din partea comitentului care să aibă legătură de cauzalitate cu despăgubirile solicitate, precum și de existența unui prejudiciu diferit de cel reparat prin indemnizația forfetară de clientelă?

3)

În cazul unui răspuns pozitiv la această ultimă întrebare, culpa trebuie să fie diferită de denunțarea unilaterală a contractului, ca de exemplu un preaviz insuficient, acordarea unor indemnizații compensatorii de preaviz și de clientelă insuficiente, existența unor motive grave în sarcina comitentului, un abuz de drept cu privire la reziliere sau orice alte încălcări, în special ale practicilor de pe piață?

29.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 339/8

1)

Având în vedere excepția privind serviciile din domeniul transportului prevăzută la articolul 2 alineatul (2) litera (d) din Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne (JO L 376 p. 36, Ediție specială 13/vol. 58, p. 50), transportul de călători cu o șalupă deschisă pe căile navigabile interioare din Amsterdam, care are ca obiect principal oferirea de tururi și închirierea pentru organizarea de petreceri, în schimbul unei remunerații precum în situația din procedura principală, este un serviciu căruia i se aplică dispozițiile acestei directive?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare:

Capitolul III din Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne (JO L 376 p. 36, Ediție specială 13/vol. 58, p. 50) se aplică situațiilor pur interne sau la aprecierea problemei dacă acest capitol este aplicabil trebuie să se țină seama de jurisprudența Curții referitoare la dispozițiile tratatului privind libertatea de stabilire și libera circulație a serviciilor în situații pur interne?

3)

Dacă răspunsul la întrebarea a doua întrebare este că jurisprudența Curții referitoare la dispozițiile tratatului privind libertatea de stabilire și libera circulație a serviciilor în situații pur interne trebuie avută în vedere la aprecierea problemei dacă capitolul III din Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne (JO L 376 p. 36, Ediție specială 13/vol. 58, p. 50) este aplicabil:

4)

Având în vedere obiectivele urmărite de Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne (JO L 376 p. 36, Ediție specială 13/vol. 58, p. 50), rezultă din dispozițiile articolului 11 alineatul (1) litera (b) din directivă că, dacă numărul autorizațiilor este limitat dintr-un motiv imperativ de interes general, trebuie limitată și durata valabilității autorizațiilor sau acest aspect rămâne la aprecierea autorității competente din statul membru vizat?

29.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 339/9

1)

Capitolul III din Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne (JO L 376, p. 36, Ediţie specială 13/vol. 58, p. 50) se aplică situaţiilor pur interne sau la aprecierea problemei dacă acest capitol este aplicabil trebuie să se ţină seama de jurisprudenţa Curţii de Justiţie referitoare la dispoziţiile tratatului privind libertatea de stabilire şi libera circulaţie a serviciilor în situaţii pur interne?

2)

În măsura în care răspunsul la prima întrebare este că jurisprudenţa Curţii referitoare la dispoziţiile tratatului privind libertatea de stabilire şi libera circulaţie a serviciilor în situaţii pur interne trebuie avută în vedere la aprecierea problemei dacă capitolul III din Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne (JO L 376, p. 36, Ediţie specială 13/vol. 58, p. 50) este aplicabil:

3)

În măsura în care prestatorul de servicii se poate întemeia pe dispoziţiile capitolului III din Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne (JO L 376, p. 36, Ediţie specială 13/vol. 58, p. 50), se opune articolul 10 alineatul (2) litera (c) din această directivă unei prevederi precum cea în discuţie conform căreia persoanele care deţin localuri de prostituţie la fereastră pot închiria cu ora camere prostituatelor numai în cazul în care acestea sunt în stare să comunice într-o limbă cunoscută de operator?

29.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 339/10

1)

Amestecuri de aminoacizi cum sunt cele în litigiu (RM0630 sau RM0789), din care (împreună cu carbohidrați și lipide) se produce un aliment care substituie o substanță care este în principiu vitală și există în alimentație, dar care în anumite cazuri produce alergii, evitându-se astfel îmbolnăviri cauzate de alergii și facilitându-se ameliorarea sau chiar vindecarea afecțiunilor instalate deja, reprezintă un medicament alcătuit din mai multe componente, utilizat în scopuri profilactice sau terapeutice în sensul poziției 3003 din Nomenclatura combinată (1)?

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare:

2)

Amestecurile de aminoacizi reprezintă preparate nutritive clasificate la poziția 2106 din Nomenclatura combinată, care potrivit notei 1 litera (a) din capitolul 30 din Nomenclatura combinată nu sunt cuprinse în acest capitol întrucât nu au niciun efect profilactic sau terapeutic suplimentar față de aportul de substanțe nutritive?

29.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 339/11

29.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 339/11

1)

Raportul de muncă al unui membru-lucrător al unei cooperative de lucrători –precum cel reglementat la articolul 80 din Legea (spaniolă) 27/99 privind cooperativele și la articolul 89 din Legea 8/2003 privind Cooperativele din Comunitatea Valencia, care, deși este calificat de legislația și jurisprudența naționale drept „societar”, ar putea fi considerat drept „contract de muncă” din perspectiva dreptului comunitar– intră în domeniul de aplicare al Directivei 2010/18 (1) privind „Acordul-cadru revizuit privind concediul pentru creșterea copilului”, prevăzut în clauza 1 punctul 2 [din directivă]?

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare, se formulează, în subsidiar, o a doua întrebare:

2)

Clauza 8 punctul 2 din „Acordul-cadru revizuit privind concediul pentru creșterea copilului” (Directiva 2010/18) și, în special, dispoziția care prevede că „punerea în aplicare a dispozițiilor prezentului acord nu constituie un motiv valabil pentru reducerea nivelului general de protecție acordat lucrătorilor în domeniul reglementat de prezentul acord” trebuie interpretate în sensul că, în lipsa unei transpuneri explicite a Directivei 2010/18 de către statul membru, nu se poate reduce sfera de protecție reglementată chiar de statul membru prin transpunerea Directivei 96/34 (2)?

Celelalte întrebări care urmează s-ar justifica –din motivele expuse în continuare– numai în cazul în care se răspunde afirmativ la una dintre aceste două întrebări, reținându-se că Directiva 2010/18 este aplicabilă unui raport de muncă în regim de asociere din care face parte pârâta

3)

Clauza 6 din noul „Acord-cadru revizuit privind concediul pentru creșterea copilului”, inclus în Directiva 2010/18, trebuie interpretată în sensul că prevede obligația ca norma sau acordul național de transpunere să includă și să detalieze obligațiile angajatorilor de a „examina” și de a „răspunde” la cererile lucrătorilor care revin din concediul pentru creșterea copilului referitoare la „modificări ale programului și/sau ale ritmului lor de lucru”, ținând seama atât de propriile lor necesități, cât și de cele ale lucrătorilor, fără a se putea considera îndeplinită obligația de transpunere prin norma de drept național sau prin reglementările interne ale societății –care condiționează eficacitatea unui astfel de drept, în mod exclusiv, de simpla opțiune a angajatorului de a admite sau de a respinge respectivele cereri?

4)

Clauza 6 [din] Directiva 2010/18 de punere în aplicare a „Acordului-cadru revizuit privind concediul pentru creșterea copilului” –în lumina articolului 3 din [D]irectiv[a] [2010/18] și a „dispozițiilor finale” prevăzute în clauza 8 din acord– trebuie considerată, în cazul lipsei transpunerii, ca fiind lipsită de efect „direct orizontal”, deoarece reprezintă un standard comunitar minim?

29.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 339/12

1)

Articolul 56 din Statutul lucrătorilor – Decretul legislativ regal nr. 1/1995 din 24 martie 1995 –, a cincea dispoziție tranzitorie din Legea 3/2012 din 6 iulie 2012 de stabilire a unor măsuri de urgenţă pentru reforma pieţei muncii și articolele 123 și 124 alineatul 13 din Legea privind instanțele pentru litigii de muncă – Legea nr. 36/2011 din 10 octombrie 2011 – (prin trimiterea implicită la dispozițiile anterioare) contravin articolelor 107 și 108 din Tratatul [privind funcționarea] Uniunii Europene, în versiunea sa consolidată, prin faptul că măresc, în esență, compensațiile autorizate prin Decizia Comisiei Europene în procedura „State aid SA.35253 (2012/N) Spain. Restructuring and Recapitalisation of the BFA Group”?

2)

Este contrară dispozițiilor menționate ale dreptului Uniunii și Deciziei Comisiei Europene în procedura „State aid SA.35253 (2012/N) Spain. Restructuring and Recapitalisation of the BFA Group” o interpretare a respectivelor dispoziții conform căreia, în cazul constatării legalității concedierii, instanța poate să modifice valoarea compensațiilor la cea minimă legală, prevăzută de legislația națională?

3)

Este contrară dispozițiilor menționate ale dreptului Uniunii și Deciziei Comisiei Europene în procedura „State aid SA.35253 (2012/N) Spain. Restructuring and Recapitalisation of the BFA Group” o interpretare a respectivelor dispoziții conform căreia, în cazul constatării nelegalității concedierii, instanța poate să modifice valoarea compensațiilor la cea convenită în acordul încheiat în perioada consultărilor, cu condiția ca acestea să fie mai mari decât valoarea minimă legală și mai mici decât valoarea maximă legală?

29.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 339/13

1)

Articolul 56 din Statutul lucrătorilor – Decretul legislativ regal nr. 1/1995 din 24 martie 1995 –, a cincea dispoziție tranzitorie din Legea 3/2012 din 6 iulie 2012 de stabilire a unor măsuri de urgenţă pentru reforma pieţei muncii și articolele 123 și 124 alineatul 13 din Legea privind instanțele pentru litigii de muncă – Legea nr. 36/2011 din 10 octombrie 2011 – (prin trimiterea implicită la dispozițiile anterioare) contravin articolelor 107 și 108 din Tratatul [privind funcționarea] Uniunii Europene, în versiunea sa consolidată, prin faptul că măresc, în esență, compensațiile autorizate prin Decizia Comisiei Europene în procedura „State aid SA.35253 (2012/N) Spain. Restructuring and Recapitalisation of the BFA Group”?

2)

Este contrară dispozițiilor menționate ale dreptului Uniunii și Deciziei Comisiei Europene în procedura „State aid SA.35253 (2012/N) Spain. Restructuring and Recapitalisation of the BFA Group” o interpretare a respectivelor dispoziții conform căreia, în cazul constatării legalității concedierii, instanța poate să modifice valoarea compensațiilor la cea minimă legală, prevăzută de legislația națională?

3)

Este contrară dispozițiilor menționate ale dreptului Uniunii și Deciziei Comisiei Europene în procedura „State aid SA.35253 (2012/N) Spain. Restructuring and Recapitalisation of the BFA Group” o interpretare a respectivelor dispoziții conform căreia, în cazul constatării nelegalității concedierii, instanța poate să modifice valoarea compensațiilor la cea convenită în acordul încheiat în perioada consultărilor, cu condiția ca acestea să fie mai mari decât valoarea minimă legală și mai mici decât valoarea maximă legală?

29.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 339/14

—

anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene (Camera a șaptea) pronunțate la 13 mai 2014 în cauzele conexate T-458/10-T-467/10 și T-471/10 Peter McBride și alții/Comisia Europeană;

—

respingerea acțiunii în anulare și, în orice caz, a primului motiv;

—

sau, în subsidiar, trimiterea spre rejudecare a cauzei la Tribunalul Uniunii Europene pentru a se pronunța asupra motivelor invocate în fața acestuia, cu privire la care Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu s-a pronunțat și

—

obligarea reclamanților în primă instanță la plata cheltuielilor de judecată efectuate în procedura recursului și în procedura în fața Tribunalului.

—

în primul rând, Tribunalul a interpretat în mod eronat și a aplicat în mod eronat articolul 266 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare „TFUE” sau „tratatul”) coroborat cu articolul 263 TFUE și cu principiul efectivității, cu principiul de atribuire a competențelor, cu principiul securității juridice, cu principiul continuității ordinii juridice, cu aplicarea legii în timp, cu principiul încrederii legitime și cu principiile care guvernează succesiunea în timp a normelor de drept, în măsura în care Tribunalul a anulat unele decizii ale Comisiei prin care aceasta și-a executat obligațiile care îi reveneau în temeiul hotărârilor pronunțate în cauzele conexate T-218/03-T-241/03, Boyle și alții/Comisia și în cauzele conexate C-373/06 P, C-379/06 P și C-382/06 P, Flaherty și alții/Comisia. Potrivit hotărârii atacate, Comisia era obligată să ia măsurile necesare pe care le implica executarea acelor hotărâri, dar nu era competentă să procedeze în acest sens.

—

în al doilea rând, Tribunalul a omis să motiveze adecvat hotărârea sa și să răspundă la un argument esențial al Comisiei (precum și la o problemă de admisibilitate în una dintre cauze). În consecință, acesta a încălcat articolul 36 din Statutul Curții de Justiție și articolul 81 din Regulamentul de procedură al Tribunalului.

29.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 339/14

1)

Împrejurările excepționale în sensul articolului 5 alineatul (3) din regulament (1) trebuie să privească în mod direct zborul rezervat?

2)

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare: câte zboruri anterioare efectuate de aeronava utilizată pentru zborul programat sunt relevante pentru existența unor împrejurări excepționale? Există o limită în timp pentru luarea în considerare a unor împrejurări excepționale care au intervenit cu ocazia zborurilor anterioare? În caz afirmativ, cum se calculează această limită în timp?

3)

În cazul în care împrejurări excepționale care au intervenit cu ocazia zborurilor anterioare sunt relevante în privința unui zbor efectuat ulterior, măsurile rezonabile pe care operatorul de transport aerian trebuie să le adopte în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) din regulament trebuie să vizeze numai prevenirea apariției împrejurărilor excepționale sau și prevenirea unei întârzieri mai mari?

29.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 339/15

—

anularea Hotărârii Tribunalului din 21 mai 2014 în cauza T-519/09, Toshiba Corporation/Comisia Europeană, în măsura în care prin aceasta a fost respinsă cererea Toshiba de anulare a articolelor 1 și 2 din Decizia Comisiei Europene în cazul COMP/39.129 — Transformatoare, și anularea acestei decizii;

—

cu titlu subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal pentru ca acesta să se pronunțe în conformitate cu dezlegarea dată în hotărârea Curții problemelor de drept și, în orice caz,

—

obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Toshiba, inclusiv a celor aferente procedurii în fața Tribunalului.

—

primul motiv: Toshiba susține că Tribunalul a aplicat un criteriu juridic eronat atunci când a considerat că producătorii japonezi de transformatoare ar fi competitori pe piața SEE (1) pentru motivul că barierele la intrarea pe piața SEE nu ar fi insurmontabile și (2) pe baza existenței unui Gentlemen’s Agreement, în loc să fi verificat dacă producătorii japonezi aveau o posibilitate reală și concretă de a intra pe piața SEE și dacă o astfel de intrare corespundea unei strategii economice viabile. În lipsa unei potențiale concurențe între producătorii japonezi și cei europeni, respectivul Gentlemen’s Agreement nu putea încălca articolul 81 CE, iar Comisia nu avea competența să urmărească acest caz. Hotărârea atacată și decizia atacată trebuie, prin urmare, anulate în ceea ce o privește pe Toshiba.

—

al doilea motiv: Toshiba susține că Tribunalul a denaturat conținutul unei scrisori în care o altă parte la procedură a afirmat că nu va contesta constatările Comisiei. Comisia a considerat că scrisoarea a înlocuit declarațiile anterioare ale părții respective prin care confirma că nu efectuase nicio vânzare în SEE. Aceasta constituie totuși o denaturare a probelor pe care Tribunalul s-a întemeiat pentru a constata că barierele la intrarea pe piața SEE nu ar fi insurmontabile. Toshiba susține că, prin urmare, hotărârea atacată și decizia atacată trebuie anulate.

—

al treilea motiv: Toshiba susține că Tribunalul a furnizat o motivare contradictorie, a aplicat un criteriu juridic eronat pentru distanțarea publică și a încălcat principiul răspunderii personale prin faptul că a considerat că argumentul Toshiba privind neparticiparea sa la reuniunea de la Zurich din 2003 era „ineficient”. Hotărârea atacată și decizia atacată trebuie, prin urmare, anulate în măsura în care se concluzionează că Toshiba a continuat că participe la Gentlemen’s Agreement până în mai 2003.

—

al patrulea motiv: Toshiba susține că Tribunalul a interpretat în mod greșit punctul 18 din Orientările privind calcularea amenzilor atunci când a aplicat drept criteriu pentru stabilirea participării părților în cadrul încălcării cotele de piață globale. Hotărârea atacată și decizia atacată trebuie, prin urmare, anulate în măsura în care amenda aplicată Toshiba a fost calculată pe baza cotei mondiale de piață a acesteia, iar amenda aplicată Toshiba trebuie redusă în consecință.

29.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 339/17

1)

Constată că nu mai este necesar să se pronunțe asupra fondului cauzei

2)

Reclamanta și intervenienta suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și, fiecare, câte jumătate din cheltuielile de judecată efectuate de pârât.

29.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 339/17

1)

Constată că nu mai este necesar să se pronunțe asupra fondului cauzei.

2)

Obligă reclamantă să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile efectuate de pârât.

29.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 339/18

1)

Constată că nu mai este necesar să se pronunțe asupra fondului cauzei.

2)

Reclamanta și intervenienta suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și, fiecare, jumătate din cheltuielile de judecată efectuate de pârâtă.

29.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 339/19

1)

Constată că nu mai este necesar să se pronunțe asupra fondului cauzei

2)

Obligă reclamanta la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv pe cele efectuate de pârât și de intervenientă.

29.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 339/19

1)

Constată că nu mai este necesar să se pronunțe asupra fondului cauzei.

2)

Obligă reclamanta la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate de pârât și de intervenientă.

29.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 339/20

—

anularea Deciziei Camerei a cincea de recurs a Oficiului pentru armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 30 aprilie 2014 adoptată în cauzele conexate R 240/2013-5 și R 303/2013-5;

—

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

29.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 339/21

—

anularea Deciziei Camerei a patra de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 19 mai 2014 în cauza R 1911/2013-4, întrucât este nelegală și încalcă dispozițiile legale în vigoare cu privire la marca comunitară; pronunțarea unei hotărâri în acord cu capetele de cerere expuse în cererea introductivă, fie în temeiul caracterului distinctiv intrinsec al mărcii tridimensionale solicitate, fie în temeiul caracterului distinctiv dobândit prin utilizare, admițând prezenta acțiune și dispunând înregistrarea mărcii comunitare tridimensionale nr. 1 1 7 47  987, pentru produse din clasa 30 din cadrul Clasificării Internaționale, dat fiind că este legală și admisibilă;

—

după admiterea prezentei acțiuni și înregistrarea mărcii în cauză, obligarea autorului opoziției la plata cheltuielilor de judecată și la rambursarea costurilor efectuate către OAPI în cadrul căii de atac.

29.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 339/21

—

anularea deciziei Camerei a doua de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 13 mai 2014 în cauza R 1859/2013-2 privind marca internațională în Uniunea Europeană nr. 0962191 și modificarea acesteia declarând ca întemeiată calea de atac și admițând cererea de declarare a nulității;

—

obligarea pârâtului și, dacă este cazul, a celeilalte părți în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a cheltuielilor de judecată efectuate în procedura căii de atac.

—

încălcarea articolului 158 coroborat cu articolul 52 alineatul (1) litera (a) și cu articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009;

—

încălcarea articolului 158 coroborat cu articolul 52 alineatul (1) litera (a) și cu articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.

29.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 339/22

—

modificarea Deciziei din 19 mai 2014 a Camerei a patra de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) în cauza R 1128/2013-4, în sensul respingerii opoziției;

—

în subsidiar, anularea Deciziei din 19 mai 2014 a Camerei a patra de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) în cauza R 1128/2013-4;

—

obligarea Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) la plata cheltuielilor de judecată.

—

Încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009;

—

Încălcarea articolului 63 coroborat cu articolul 20 alineatul (7) litera (c) din Regulamentul nr. 2868/95;

—

Încălcarea articolului 63 alineatul (2), a articolului 75 și a articolului 76 din Regulamentul nr. 207/2009.

29.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 339/23

—

anularea Deciziei Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 2 iunie 2014 în cauza R 303/2014 4;

—

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

29.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 339/24

—

anularea deciziei Camerei întâi de recurs a OAPI din 23 aprilie 2014 în cauza R1553/2013-1 întrucât, prin respingerea căii de atac introduse de solicitantul mărcii comunitare, a confirmat decizia diviziei de opoziție prin care se admisese opoziția B 1 9 38  458 și se respinsese în parte înregistrarea mărcii comunitare nr. 1 0 1 81  154, „MESSI” (marcă figurativă) și

—

obligarea părții sau a părților adverse la plata cheltuielilor de judecată.

29.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 339/25

—

anularea Deciziei Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 15 mai 2014 în cauza R 941/2013-1;

—

obligarea a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) și a Brauerei S. Riegele, Inh. Riegele KG la plata cheltuielilor de judecată.

29.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 339/26

—

Declararea faptului că, în mod nejustificat, Comisia nu a inițiat evaluarea mențiunilor de sănătate privind substanțele botanice de către Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară în cadrul procedurii prevăzute la articolul 13 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 (1) anterior datei de 1 august 2014;

—

alternativ, anularea deciziei cuprinse în scrisoarea Comisiei din 29 iunie 2014 în sensul neinițierii evaluării mențiunilor de sănătate privind substanțele botanice prin intermediul procedurii prevăzute la articolul 13 anterior datei de 1 august 2014.

29.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 339/27

—

anularea Deciziei Camerei a doua de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 19 mai 2014 în cauza R 1118/2013-2, în măsura în care a confirmat decăderea pentru neutilizare din drepturile conferite de marca comunitară (ZARA) nr. 1 12  755 pentru următoarele servicii din clasa 39: „servicii de transport, distribuție (livrare) de produse, ambalare și depozitare de mărfuri, în special de articole de îmbrăcăminte, de încălțăminte și de accesorii, de parfumerie și de cosmetice”, pentru motivul că, potrivit reclamantei, camera de recurs a încălcat articolul 51 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 săvârșind următoarele erori:

—

camera de recurs a săvârșit o eroare de drept considerând că beneficiarii francizei conferite de Inditex fac parte integrantă din structura internă a societății, în timp ce, în realitate, este vorba despre structuri juridice independente de grupul Inditex;

—

camera de recurs a săvârșit o eroare de apreciere a dovezilor în măsura în care a imputat reclamantei că nu prezentat dovezi privind cifra de afaceri generată de oferta de servicii de transport, pentru a demonstra utilizarea externă a mărcii, deși aceste dovezi au fost prezentate în cadrul procedurii căii de atac.

—

obligarea OAPI și, eventual, a celeilalte părți din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs, la plata cheltuielilor de judecată.

29.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 339/27

—

anularea Deciziei Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 7 mai 2014 în cauza R 1735/2012-1 și, în consecință, respingerea opoziției formulate de Aucar Trailer S.L. prin declararea continuării procedurii de înregistrare a mărcii comunitare nr. 9 6 90  314„Polycart A Whole Cart Full of Benefits” pentru produsele solicitate în cererea de limitare din 16 noiembrie 2012 și respingerea opoziției formulate împotriva acesteia;

—

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.