19.2.2011

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 54/1

---

A 467-A SESIUNE PLENARĂ DIN 8 ŞI 9 DECEMBRIE 2010

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind Strategia energetică pentru perioada 2011-2020

(aviz exploratoriu)

(2011/C 54/01)

Raportor: dl Hernández BATALLER

La 12 mai 2010, în conformitate cu articolul 304 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic şi Social European cu privire la

Strategia energetică pentru perioada 2011-2020

(aviz exploratoriu).

Secţiunea pentru transporturi, energie, infrastructură şi societatea informaţională, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 16 noiembrie 2010.

În cea de-a 467-a sesiune plenară, care a avut loc la 8 şi 9 decembrie 2010 (şedinţa din 9 decembrie 2010), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 138 de voturi pentru, 40 de voturi împotrivă şi 21 de abţineri.

1.   Introducere şi rezumat

1.1   Comisia Europeană intenţionează să adopte o strategie energetică pentru perioada 2011-2020 şi o foaie de parcurs pentru un sistem energetic cu emisii scăzute de dioxid de carbon cu orizont 2050. Aceasta a solicitat Comitetului să contribuie la lucrările sale prin elaborarea unor avize exploratorii cu privire la aceste două subiecte.

1.2   Comitetul salută faptul că aceste două subiecte sunt abordate împreună. Investiţiile în sectorul energiei au o durată lungă de viaţă şi este foarte important ca strategia pentru următorii 10 ani să urmărească obiectivele pe termen mai lung stabilite în perspectiva anului 2050.

1.3   Comisia a publicat un document de bilanţ, intitulat „Către o nouă strategie energetică pentru Europa 2011-2020”, care serveşte drept bază de consultare. În prezentul aviz, capitolul 1 rezumă poziţia şi recomandările noastre. Capitolul 2 prezintă câteva teme generale care ar trebui abordate în cadrul strategiei. În capitolul 3, abordăm principalele teme aduse în discuţie în documentul de bilanţ întocmit de Comisie.

1.4   De-a lungul ultimilor 200 de ani, în lume s-au utilizat în principal combustibilii fosili pentru producerea de energie şi pentru transport. În această perioadă au fost disponibile resurse abundente de combustibili fosili, extraşi la preţuri relativ scăzute, care au permis lumii dezvoltate să realizeze o creştere uriaşă a productivităţii şi a nivelului de trai.

1.5   Cu toate acestea, majoritatea experţilor sunt de acord că, în următorii 40 de ani, se vor reduce resursele de ţiţei şi gaz şi va creşte concurenţa pentru resursele rămase, precum şi preţurile acestora. Probabil că resursele de cărbune vor rămâne relativ abundente, în cazul acestuia existând riscuri mai reduse de constrângeri de aprovizionare în secolul următor. Însă, în acelaşi timp, lumea trebuie să reducă urgent nivelul emisiilor de CO2 provenite din arderea combustibililor fosili, pentru a evita schimbări climatice catastrofale; acest lucru se aplică în aceeaşi măsură utilizării cărbunelui şi utilizării ţiţeiului sau gazului.

1.6   Lumea trebuie deci să-şi schimbe baza energetică şi modul de utilizare a energiei până în 2050. Toate sursele alternative de energie posibile trebuie dezvoltate cât mai rapid cu putinţă. În cazurile în care continuă să fie utilizaţi combustibilii fosili, va fi necesar să se capteze majoritatea emisiilor de dioxid de carbon ale acestora la sursă, pentru a le stoca sau a le reutiliza, evitându-se astfel răspândirea lor în atmosferă. În plus, în toate sectoarele, energia trebuie utilizată mai eficient decât în momentul de faţă.

1.7   Gestionarea eficace a acestei transformări reprezintă una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă societatea şi guvernele în secolul XXI. Aceasta va necesita o nouă abordare cu privire la stabilirea preţului energiei şi al serviciilor energetice, pentru ca utilizarea combustibililor fosili să acopere în întregime costul poverii de CO2 pe care o reprezintă pentru planetă, investiţii masive în noi tehnologii, parteneriate noi şi solide între întreprinderi şi guverne pentru crearea infrastructurii necesare, precum şi o transformare a atitudinilor publice faţă de utilizarea şi costul energiei.

1.8   Statele vor trebui să colaboreze strâns pentru a realiza schimbările necesare. În acelaşi timp, procesul de transformare în sine va fi caracterizat de o concurenţă intensă. Va apărea o concurenţă feroce pentru accesul la sursele de ţiţei şi gaz rămase, în acelaşi timp cu apariţia unor noi domenii concurenţiale, pentru dezvoltarea unor surse de energie alternative şi în sectorul produselor şi serviciilor eficiente din punct de vedere energetic. Regiunile şi ţările care progresează mai rapid către o mai mare eficienţă energetică şi o exploatare efectivă a energiei din surse alternative îşi vor consolida poziţia concurenţială. Acelea care tergiversează şi amână transformarea vor constata că poziţia lor concurenţială se erodează.

1.9   Europa şi Uniunea Europeană se află în prezent într-o fază critică în acest proces. UE are motive solide de a grăbi transformarea, deoarece este în mare măsură dependentă de importurile de ţiţei şi gaz din străinătate şi va fi vulnerabilă la orice limitări care ar putea apărea în privinţa acestor resurse. De asemenea, UE s-a aflat în prima linie în privinţa creşterii nivelului de conştientizare publică şi politică cu privire la ameninţarea reprezentată de schimbările climatice şi a fost unul dintre pionierii dezvoltării unora dintre sursele alternative de energie de care va fi nevoie, precum şi a măsurilor de sporire a eficienţei energetice în unele sectoare-cheie.

1.10   Însă Europa nu-şi poate permite să se complacă în starea actuală. Procesul de transformare nu a căpătat încă un impuls suficient pentru a continua cu forţe proprii şi ar putea fi întors din drum cu uşurinţă de dificultăţile economice actuale şi de viziunea pe termen scurt pe care o induc acestea. Între timp, alte ţări şi regiuni, precum SUA şi China, se pregătesc pentru o acţiune rapidă. În special China va deveni probabil un concurent foarte puternic în dezvoltarea de surse alternative de energie.

1.11   Este de o importanţă vitală ca Europa să dezvolte un nou dinamism pentru transformarea energetică. Noua strategie energetică a UE ar putea şi ar trebui să ofere cadrul necesar pentru realizarea acesteia. Această strategie ar trebui să stabilească obiective şi ţinte şi să prezinte măsurile şi structurile de care va fi nevoie pentru realizarea lor. Adoptarea strategiei de către Consiliu şi instituţii trebuie să reprezinte ocazia de a mobiliza o voinţă politică, antreprenorială şi societală unită pentru schimbările necesare. Această ocazie nu trebuie ratată sau irosită.

2.   Elementele-cheie ale strategiei

2.1   Noua strategie energetică a UE pentru 2011-2020 trebuie să se întemeieze pe cel puţin trei elemente-cheie: securitatea aprovizionării, o economie cu emisii scăzute de CO2 şi competitivitatea energetică. Comitetul sprijină eforturile depuse în vederea declanşării tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de CO2 şi a îmbunătăţirii securităţii aprovizionării, însă regretă că problema competitivităţii energetice a primit mult prea puţină atenţie în documentul de bilanţ al Comisiei din mai 2010, intitulat „Către o nouă strategie energetică 2011-2020”. Pe termen mediu, însăşi crearea unei economii cu emisii scăzute de CO2 ar trebui să sporească competitivitatea Europei pe plan mondial, dar, pe termen scurt, în lipsa adoptării neîntârziate a unor măsuri adecvate, există un risc real de relocare a emisiilor de CO2 şi a locurilor de muncă, determinat de costurile ridicate ale tuturor politicilor energetice.

2.2   În opinia CESE, elementele principale ale strategiei pot fi cuprinse în următoarele puncte:

—	obţinerea unor semnale economice corecte;

—	obţinerea tehnologiilor potrivite;

—	mobilizarea fondurilor;

—	crearea instituţiilor şi structurilor (publice şi private) corespunzătoare;

—	asigurarea angajamentului consumatorilor şi publicului;

—	crearea unei alianţe şi a unor parteneriate europene pentru tranziţie şi stabilirea unor acorduri generale cu privire la aceste obiective, la ritmul progresului şi la sarcinile specifice care trebuie îndeplinite până la anumite date.

2.3   Semnale economice. Din perspectiva unui economist, mijlocul cel mai important de a genera transformarea necesară a sectorului energetic este calcularea corectă a preţului energiei, incluzându-se toate efectele externe ale producţiei şi utilizării acesteia. Producţia şi utilizarea energiei ar trebui în special să suporte costul total al dezavantajelor cauzate la nivel global de producţia de CO2.

2.4   În prezent, peste tot în lume situaţia este foarte departe de acest deziderat. Producţia şi utilizarea energiei sunt departe de a suporta costurile totale generate de dioxidul de carbon emis şi, în multe locuri, primesc subvenţii nefaste pentru scăderea costului şi încurajarea cererii şi, în consecinţă, a producţiei aferente de CO2. În viitor, politica aplicată ar trebui să se asigure că sunt luate în calcul pe deplin costurile emisiilor de CO2 rezultate din arderea combustibililor fosili. Toate subvenţiile care continuă să existe ar trebui să se concentreze mai atent asupra:

—	promovării cercetării şi dezvoltării de noi tehnologii;

—	sprijinirii trecerii la noi tehnologii, cu emisii scăzute de CO2, pe perioade limitate, până când aceste tehnologii pot rezista singure pe piaţă;

—	încurajării luării de măsuri şi adoptării de tehnici în materie de eficienţă energetică;

—	sprijinirii gospodăriilor mai sărace sau mai vulnerabile să beneficieze de serviciile energetice de care au nevoie.

2.5   Europa a înregistrat anumite progrese în direcţia unor mai bune structuri de stabilire a preţurilor. Însă combinaţia actuală reprezentată de taxe diferite pe combustibili în diferite ţări, anumite subvenţii reziduale pentru producţie, un sistem imperfect şi volatil de comercializare a emisiilor de dioxid de carbon etc. este departe de a asigura semnalele constante şi coerente în materie de preţuri de care este nevoie pentru a le permite producătorilor de energie şi consumatorilor să facă cu încredere planuri de viitor pentru a realiza investiţiile necesare pe scară mare sau mică. Noua strategie energetică ar trebui să stabilească obiective şi ţinte clare pentru:

—	eliminarea subvenţiilor cu efecte negative din sectorul energetic şi sectoarele conexe, atât de partea producţiei, cât şi a consumului;

—	armonizarea sporită a impozitării tuturor combustibililor, proceselor şi produselor producătoare de gaze cu efect de seră;

—	stabilirea unui preţ efectiv al emisiilor de CO2 în toate sectoarele, fie prin extinderea sistemului de comercializare a emisiilor şi eliminarea hiaturilor acestuia, fie prin alte mijloace fiscale;

—	concentrarea subvenţiilor rămase către scopurile specifice menţionate mai sus.

2.6   Este probabil ca preţurile la energie să rămână mai ridicate decât în trecut (iar aprovizionarea Europei cu anumite surse de energie ar putea fi limitată din când în când). Energia trebuie utilizată într-un mod cât mai eficient posibil, astfel încât consumul total de energie şi noile investiţii necesare să se menţină la niveluri rezonabile. Trebuie depuse eforturi maxime pentru promovarea eficienţei energetice în toate sectoarele.

2.7   Stabilirea corectă a preţurilor este importantă, dar, în opinia Comitetului, aceasta nu este nici pe departe suficientă pentru a genera un impuls ireversibil în direcţia economiei cu emisii scăzute de CO2. Va fi nevoie de multe alte măsuri şi iniţiative, mai ales în stadiile iniţiale, înainte ca piaţa să poată fi ea însăşi motorul principal.

2.8   Tehnologiile adecvate. Trebuie încă făcute eforturi majore pentru promovarea dezvoltării şi exploatării pe scară largă a surselor alternative de energie, inclusiv a întregii game de surse regenerabile de energie. Atunci când aceste alternative vor fi complet dezvoltate, ele ar trebui să devină pe deplin competitive pe piaţă şi să nu mai aibă nevoie de susţinere specială în afară de diferenţa pe care un preţ corect al emisiilor de dioxid de carbon o aduce în favoarea lor. Însă în perioada de până în 2020, multe dintre aceste tehnologii vor fi încă în faza de dezvoltare şi vor avea probabil nevoie de sprijin financiar prin programe de cercetare şi dezvoltare, tarife stimulative pentru producătorii de energie regenerabilă (feed-in tariffs) sau alte stimulente pentru investiţii, precum şi susţinere pentru dezvoltarea infrastructurii adecvate.

2.9   Multe din sursele alternative de energie sunt probabil utilizate cel mai eficient ca surse pentru generarea de energie electrică. Pentru a optimiza contribuţia lor în acest sens şi pentru a utiliza cât mai bine capacitatea existentă de generare a energiei electrice, reţeaua de energie electrică va trebui să fie puternic consolidată şi extinsă la nivel local, naţional şi european şi va trebui, de asemenea, să devină mai „inteligentă”, astfel încât să poată integra diversele inputuri care provin din numeroase surse diferite, la diferite niveluri, precum şi să poată răspunde la modele de cerere variabile.

2.10   Capacitatea de rezervă sau stocarea (împreună cu o reţea integrată) vor avea, pe viitor, de jucat un rol şi mai important decât în prezent, dat fiind că acestea vor trebui să facă faţă modelelor fluctuante de aprovizionare din surse regenerabile de energie cum ar fi vântul sau energia solară, precum şi modelelor de cerere variabile. Hidrocentralele, centralele care funcţionează pe bază de biomasă, instalaţiile de stocare a gazelor şi, eventual, bateriile de stocare a energiei de mari dimensiuni ar putea avea un rol din ce în ce mai important în acest sens, alături de centralele pe bază de combustibili fosili rămase (în special cele pe bază de gaze), dotate cu sisteme de captare a dioxidului de carbon.

2.11   Unii comentatori consideră că o nouă generaţie de centrale nucleare va trebui să joace un rol considerabil în noua economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, iar câteva ţări din Europa şi dinafara acesteia adoptă măsuri pentru prelungirea timpului de utilizare a centralelor existente şi pentru planificarea unora noi: în cadrul Comitetului, există o majoritate care împărtăşeşte opinia conform căreia energia nucleară va trebui să joace un rol în tranziţia Europei către o economie cu emisii scăzute. Însă tehnologia pentru generarea de energie nucleară convenţională este deja bine dezvoltată şi, în opinia Comitetului, dezvoltarea oricărei noi centrale nucleare ar trebui să se supună în prezent exigenţei de a acoperi toate costurile economice de exploatare, asigurare, precum şi costurile legate de o eventuală dezafectare, de stocare şi eliminare a deşeurilor, fără subvenţii explicite sau ascunse.

2.12   Cărbunele va rămâne cu siguranţă o sursă importantă de energie, mai ales pentru generarea de energie electrică, timp de câteva decenii. Pentru a minimiza impactul acestuia în materie de CO2, trebuie impulsionate viguros eforturile de a dezvolta şi a instala dispozitive de captare şi înmagazinare a dioxidului de carbon şi trebuie stabilite calendare pentru amplasarea acestora la toate termocentralele care funcţionează pe cărbune.

2.13   Eficienţa energetică şi reducerea emisiilor trebuie promovate mai intens în toate sectoarele, în special în transporturi, locuinţe şi construcţii, în sectorul producerii de energie şi în industriile mari consumatoare de energie.

2.14   Mobilizarea fondurilor. Realizarea acestei mutaţii a sectorului energiei va necesita investiţii majore în următorii 20 de ani (probabil la un nivel de trei sau patru ori mai mare decât nivelul actual de investiţii). Pentru a realiza această extindere, este necesară o strategie europeană ambiţioasă, care să definească obiective clare, şi să se stabilească un cadru adecvat, fiabil şi coerent care să includă reglementări, stimulente şi alte măsuri de sprijin pentru industriile respective, pentru a le permite să înainteze constant către realizarea acestor obiective.

2.15   Structuri şi instituţii adecvate. Transformarea va necesita, de asemenea, consolidarea considerabilă a instrumentelor instituţionale pentru a planifica şi orienta evoluţiile, continuându-se, în acelaşi timp, promovarea unei pieţe dinamice şi competitive pentru efectuarea investiţiilor necesare. Planificarea aprovizionării cu energie, gestionarea reţelei, precum şi reglementarea pieţei energetice şi a structurilor sale tarifare trebuie revizuite şi integrate sau coordonate la nivel european, astfel încât să fie asigurată concordanţa dintre acestea şi obiectivele Strategiei energetice pentru perioada 2011-2020.

2.16   Schimbările necesare vor necesita modificări rapide şi profunde ale modelelor de producţie şi consum din economia europeană. În ceea ce priveşte producţia, ar trebui să apară noi activităţi şi locuri de muncă în domeniul energiei, pe măsură ce se vor dezvolta sursele regenerabile de energie şi produsele şi serviciile eficiente din punct de vedere energetic. Alte activităţi şi locuri de muncă vor dispărea însă în segmentele mai vechi ale sectorului energetic. Pentru gestionarea armonioasă a acestei tranziţii, va fi necesar un program major de sensibilizare, formare şi reconversie.

2.17   Există o piaţă internaţională caracterizată printr-o creştere rapidă în domeniul noilor tehnologii şi al soluţiilor necesare pentru transformarea sectorului energiei. Europa trebuie să îşi extindă propria cercetare şi dezvoltare şi să-şi încurajeze propriile întreprinderi şi industrii, pentru a-şi asigura o poziţie de prim-plan pe această piaţă dinamică şi competitivă.

2.18   Angajamentul consumatorilor, al IMM-urilor şi al publicului în general. În ceea ce priveşte cererea, trebuie să se realizeze eforturi majore în vederea educării şi a stimulării consumatorilor casnici şi a întreprinderilor, în calitate de consumatori, astfel încât aceştia să poată juca un rol în consumul inteligent de energie necesar pe viitor. Toate tipurile de consumatori (întreprinderi şi persoane) vor necesita informaţii adecvate cu privire la posibilităţile de care dispun de a utiliza energia în mod mai eficient şi de a contribui la tranziţia către surse regenerabile de energie. În numeroase cazuri, aceştia vor necesita, de asemenea, stimulente pentru a lua ei înşişi măsuri în vederea îmbunătăţirii eficienţei energetice sau pentru a instala surse regenerabile de energie.

2.19   Este probabil ca preţurile la energie să rămână mai ridicate decât în trecut şi trebuie evaluat cu grijă impactul asupra gospodăriilor mai sărace sau a persoanelor vulnerabile, elaborându-se politici adecvate pentru această problemă. Astfel de gospodării ar trebui să fie candidaţii prioritari pentru acordarea de asistenţă pentru măsurile de sporire a eficienţei energetice, atât pentru că acestora le pot lipsi resursele pentru a lua astfel de măsuri din proprie iniţiativă, cât şi pentru că preţurile crescute ale energiei vor avea un impact mai mare asupra lor decât asupra persoanelor mai înstărite.

2.20   O alianţă europeană în favoarea schimbării. Pentru a realiza transformarea masivă şi rapidă necesară, UE şi statele sale membre trebuie să-şi pună în comun competenţele şi să colaboreze îndeaproape pentru a obţine integrarea tehnică şi economică necesară a pieţei unice a energiei şi pentru a implica sectoarele industriale relevante în eforturile depuse în direcţia tranziţiei. Strategia UE trebuie însuşită şi pusă în aplicare în comun de ambele părţi.

2.21   Obiective. Pentru a ţine pasul cu schimbările, Comitetul sugerează că ar fi util ca strategia UE să definească o serie de termene interdependente şi coerente pentru realizarea diferitelor etape ale tranziţiei. Fiecare obiectiv ar trebui apoi să fie însoţit de o serie de măsuri proprii de punere în aplicare şi de planuri de investiţii elaborate în colaborare cu industria şi alte părţi interesate. Printre exemple s-ar număra:

—	obiectivele stabilite deja în materie de surse regenerabile de energie pentru 2020, precum şi noi obiective pentru 2030, 2040 şi 2050;

—

de îndată ce tehnicile sau tehnologiile de captare sau de eliminare a dioxidului de carbon provenit din centralele energetice pe bază de combustibili fosili se dovedesc a fi bune, acestea trebuie integrate de la început în toate centralele electrice pe bază de combustibili fosili şi trebuie stabilite termene pentru introducerea lor la toate centralele existente;

—	stabilirea unor termene pentru introducerea obligaţiei ca toate locuinţele noi şi alte tipuri de clădiri să aibă un nivel de emisii de dioxid de carbon egal cu zero, precum şi pentru aducerea progresivă în conformitate a clădirilor existente;

—	definirea unor termene pentru creşterea progresivă a numărului de vehicule electrice;

—	stabilirea unor obiective orientative pentru eliminarea în integralitate a consumului de combustibili fosili pentru încălzire şi pentru gătit în gospodării.

2.22   Toate aceste obiective şi măsuri separate trebuie integrate în strategia globală pentru reducerea gazelor cu efect de seră şi coordonate cu obiectivul general de reducere cu 20 % (sau 30 %) a acestora până în 2020.

3.   Domenii prioritare pentru noua strategie energetică identificate în documentul de consultare al Comisiei

3.1   Reţele integrate moderne. Comitetul este de acord cu Comisia în ceea ce priveşte faptul că este esenţial să se dezvolte o infrastructură de reţea mai solidă, rezistentă, inteligentă şi integrată pentru Europa. Pentru a garanta obţinerea celor mai bune rezultate în urma exploatării surselor regenerabile de energie, ar trebui să se prefere amplasarea diverselor tipuri de instalaţii pentru surse regenerabile de energie în locurile optime pentru fiecare dintre acestea (energia eoliană în zonele cu cel mai mult vânt, energia solară în zonele cele mai însorite etc.), iar apoi, plecând de la o reţea eficientă, să se transfere energia acolo unde este necesar. În final, realizarea acestei optimizări la scară europeană va presupune considerarea întregii producţii europene de energie electrică ca un sistem integrat unic. Trebuie instituite o „reţea europeană unică”, precum şi proiecte comune şi structuri pentru planificarea şi gestionarea acesteia. Reţeaua va trebui să permită o gestionare şi o exploatare inteligente la toate nivelurile, în scopul unei mai bune adaptări a ofertei la cerere. Printre alte obiective, reţeaua integrată va trebui să poată accepta aporturi de energie din surse îndepărtate (de exemplu, centrale eoliene în largul mării sau instalaţii solare în deşert); va trebui să se optimizeze, de asemenea, utilizarea de curent alternativ şi de curent continuu în diferite părţi ale reţelei, pentru a se minimiza pierderea de energie în întreaga reţea.

3.2   Comisia şi statele membre trebuie să colaboreze mai strâns atât între ele, cât şi cu toate reţelele europene ale operatorilor de sisteme de transport de energie electrică (ENTSO), pentru a crea o structură coordonată care să permită planificarea dezvoltării şi a gestionării reţelei integrate, inclusiv a parametrilor tehnici şi financiari pentru construirea şi exploatarea acesteia.

3.3   Comitetul împărtăşeşte punctul de vedere al Comisiei conform căruia va fi important să se introducă contorizarea inteligentă la toate nivelurile de consum, inclusiv la cel al locuinţelor individuale. Consumatorii vor necesita foarte mult sprijin din partea furnizorilor de combustibil şi a organismelor publice pentru a putea înţelege informaţia pe care le-o vor pune la dispoziţie contoarele inteligente şi pentru a putea face alegeri reale în ceea ce priveşte modalitatea de utilizare a acestei informaţii în vederea optimizării propriilor modele de consum energetic.

Progrese către un sistem energetic cu emisii scăzute de dioxid de carbon. UE şi-a luat deja angajamentul de a reduce emisiile de dioxid de carbon cu 20 % până în 2020 şi cu 30 %, dacă şi alte ţări îşi vor lua angajamente similare. Aceste obiective reprezintă un impuls important pentru numeroase alte politici şi pentru investiţia în noile sisteme energetice care vor decurge din acestea. În opinia Comitetului, ar fi de dorit ca UE să se angajeze, în conformitate cu propunerea miniştrilor mediului din Germania, Franţa şi Marea Britanie, să adopte din timp un obiectiv mai strict în privinţa emisiilor de CO2 pentru 2020, pentru a obţine o reducere de 30 % până la acea dată în loc de cei 20 % promişi în prezent, dacă o permit condiţiile sociale şi economice, fără o pierdere a competitivităţii şi cu condiţia ca acest angajament să fie efectiv însoţit de măsurile şi investiţiile necesare pentru realizarea lui.

3.4.1   Uniunea Europeană a înregistrat deja progrese substanţiale pe calea reducerii cu 20 % a emisiilor de CO2 până în 2020 (în 2009 s-a ajuns deja la o reducere cu 17 %), ea putând profita de stimulul sporit reprezentat de o un obiectiv mai strict de reducere, astfel încât procesul de transformare energetică să fie accelerat, piaţa de comercializare a cotelor de emisii să funcţioneze mai eficient, iar competitivitatea Europei pe termen lung să se îmbunătăţească. Dar din perspectivă politică şi sub aspectul protejării competitivităţii industriei europene pe termen scurt (în special a sectoarelor mari consumatoare de energie), ar fi cu siguranţă mai uşor să se treacă mai repede la un obiectiv de reducere cu 30 %, dacă şi alte ţări industrializate s-ar angaja la reduceri comparabile şi dacă ţările în curs de dezvoltare mai avansate ar fi de acord să aducă o contribuţie corespunzătoare la eforturile globale. Aceasta ar însemna că va exista o repartiţie mai echitabilă, între toate ţările mari implicate, a costurilor de investiţie şi a preţurilor ridicate ale energiei pe care le presupune gestionarea tranziţiei energetice, reducându-se totodată la minimum relocarea emisiilor de dioxid de carbon.

3.4.2   Până în prezent, UE a încercat să utilizeze posibilitatea trecerii la un obiectiv de reducere cu 30 % până în 2020 ca argument de negociere, pentru a convinge celelalte ţări să îşi asume angajamente similare. Dar aceasta nu s-a dovedit o tactică eficientă, nici la Copenhaga şi nici după aceea. Pe de altă parte, pe măsura trecerii timpului, şansele de a profita de un obiectiv mai strict pentru 2020 în vederea accelerării transformărilor energetice în Europa devin tot mai reduse.

3.4.3   Absenţa prelungită a unui acord global cuprinzător pe tema schimbărilor climatice ar trebui să determine UE să ia în calcul trecerea mai rapidă la o reducere cu 25 % până în 2020, propunându-şi astfel să îndeplinească obiectivul minim de reducere pe care Grupul interguvernamental privind schimbările climatice (Intergovernmental Panel on Climate Change – IPCC) l-a recomandat ţărilor dezvoltate pentru anul menţionat. Aceasta ar permite şi obţinerea unora dintre beneficiile pe care le implică – sub aspectul transformării energetice – asumarea cât mai rapidă a unui obiectiv mai strict, cu menţinerea avantajelor de negociere presupuse de o marjă suplimentară de ofertă de 5 %, în vederea încurajării altor ţări în sensul întreprinderii de eforturi suplimentare în următorii doi ani.

3.5   Avansarea din timp pe această cale ar duce la limite mai stricte în sistemul european de comercializare a cotelor de emisie şi, astfel, la un preţ mai ridicat şi mai eficace al emisiilor de dioxid de carbon. Comitetul consideră că, dacă se doreşte ca sistemul de comercializare a cotelor de emisie să aibă rezultate reale, este necesar să se stabilească un preţ minim de cel puţin 30 de euro, precum şi să se ia măsuri care să garanteze că, în cadrul UE, se înregistrează un procentaj superior de reduceri ale emisiilor de dioxid de carbon datorită unor investiţii adecvate, şi nu prin exportarea către alte părţi ale lumii prin intermediul mecanismului de dezvoltare curată (MDC). Cu toate acestea, chiar şi cu aceste îmbunătăţiri, Comitetul consideră că este important să nu se exagereze rezultatele care pot fi obţinute exclusiv prin utilizarea sistemului de comercializare a emisiilor. În plus, s-ar putea dovedi inacceptabil din punct de vedere politic şi concurenţial să se consolideze substanţial sistemul în UE, dacă alte părţi ale lumii îşi menţin poziţia conservatoare faţă de luarea unor măsuri comparabile. Pentru ca transformarea energetică să aibă loc în ritmul necesar, vor trebui adoptate multe alte politici în direcţiile prezentate în avizul de faţă, în cadrul unei strategii cuprinzătoare, iar dacă sistemul de comercializare continuă să manifeste carenţe în practică, ar putea să fie nevoie ca acestor politici să li se acorde un loc mai important în viitoarea strategie.

3.6   UE a înregistrat deja progrese considerabile în definirea de standarde minime de eficienţă energetică pentru clădiri, vehicule şi diverse alte bunuri şi servicii. Însă rămân încă multe de făcut pentru a extinde şi întări aceste limite. Rămân, de asemenea, multe de făcut pentru a garanta punerea în aplicare şi respectarea acestor standarde. Comisia va trebui să sporească presiunea asupra statelor membre pentru ca acestea să dezvolte politici şi planuri de acţiune adecvate în domeniul eficienţei energetice.

3.7   Poziţia de lider în materie de inovaţie tehnologică. Inovaţia tehnologică va fi esenţială în sectorul energiei pentru dezvoltarea de noi produse şi servicii, precum şi pentru reducerea preţurilor acestora la niveluri mai acceptabile. Europa se confruntă cu riscul de a rămâne în urma principalilor săi concurenţi la nivel mondial în acest sector şi trebuie să sporească nivelul cercetării şi al dezvoltării (publice şi private) în domeniul noilor tehnologii esenţiale. La nivel european, ar trebui pus în aplicare rapid Planul strategic european privind tehnologiile energetice (Planul SET).

3.8   Ar trebui să se acorde o mai mare prioritate energiei în toate programele relevante ale UE, în special în fondurile structurale. Statele membre trebuie, de asemenea, să acorde o mai mare prioritate energiei în cadrul planurilor lor de investiţii, în special în ceea ce priveşte eficienţa energetică şi dezvoltarea de surse regenerabile de energie. UE şi statele membre trebuie, de asemenea, să se asigure că întreprinderile din sectorul privat care se ocupă cu aprovizionarea cu energie, distribuţia energiei şi cu produsele şi serviciile eficiente din punct de vedere energetic dispun de un cadru stabil şi adecvat de norme şi stimulente care să le permită să-şi asume rolul care le revine în sporirea eforturilor.

3.9   Comitetul este de acord cu faptul că autorităţilor locale şi regionale le revine un rol deosebit de important în ceea ce priveşte promovarea eficienţei energetice în domeniile care ţin de competenţa lor şi în coordonarea planurilor pentru dezvoltarea de surse regenerabile de energie. Comitetul recomandă să se acorde sprijin, la nivel european, iniţiativelor excelente pe care Pactul primarilor le-a întreprins în domeniul energiei şi să se găsească modalităţi de consolidare şi extindere a acestei iniţiative.

3.10   O politică energetică externă puternică şi coordonată. Comitetul este de acord cu faptul că UE ar beneficia în urma unei politici energetice mai bine coordonate în ceea ce priveşte ţările terţe. Dar, oricât de bine coordonată ar fi politica sa, Europa va rămâne vulnerabilă pe plan internaţional dacă va continua să depindă într-o mare măsură de importurile de combustibili fosili din alte părţi ale lumii, în special dacă acestea sunt concentrate în câteva ţări principale. Cu cât UE avansează mai rapid către un grad mai mare de eficienţă, către niveluri mai scăzute de consum global şi de dependenţă de importurile de combustibili fosili, cu atât mai sigură va fi poziţia sa.

3.11   Protejarea cetăţenilor europeni. Comitetul este de acord cu Comisia în ceea ce priveşte faptul că ar trebui să se acorde prioritate sporită măsurilor destinate să creeze condiţii egale pentru operatorii din domeniul energiei în întreaga Europă şi să promoveze transparenţa faţă de consumatori în ceea ce priveşte toate aspectele legate de serviciile energetice pe care le primesc. Toate tipurile de consumatori (întreprinderi şi persoane) vor trebui să înveţe să acorde mult mai multă atenţie modelelor lor de consum energetic şi posibilităţilor care vor apărea de a utiliza mai puţină energie într-un mod mai eficient.

3.12   Este probabil ca produsele şi serviciile energetice să devină relativ mai scumpe, ceea ce va reprezenta un stimul economic în acest sens. Însă toate tipurile de consumatori se vor aştepta, pe bună dreptate, să fie încurajaţi să avanseze pe calea cea bună şi prin alte moduri decât prin creşterea preţurilor. Informarea cu privire la caracteristicile energetice ale bunurilor şi serviciilor va trebui să fie disponibilă într-o formă mult mai generalizată, împreună cu informaţii specifice cu privire la opţiunile existente şi la sprijinul pentru realizarea schimbărilor (de exemplu, opţiuni în ceea ce priveşte îmbunătăţirea performanţei energetice a locuinţelor şi a celorlalte clădiri, opţiuni de transport mai ecologic, opţiuni mai ecologice pentru cumpărături şi vacanţe etc.).

---

---

19.2.2011

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 54/8

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European pe tema „Islanda în calitate de ţară candidată”

(aviz exploratoriu)

(2011/C 54/02)

Raportor: dna CARR

Prin scrisoarea din 28 aprilie 2010, dl Maroš ŠEFČOVIČ, vicepreşedinte al Comisiei Europene, şi dl Štefan FÜLE, comisar european responsabil pentru procesul de extindere, au solicitat CESE, în conformitate cu articolul 304 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, să elaboreze un aviz exploratoriu pe tema

„Islanda în calitate de ţară candidată”.

Secţiunea pentru relaţii externe, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 27 octombrie 2010.

În cea de-a 467-a sesiune plenară, care a avut loc la 8 şi 9 decembrie 2010 (şedinţa din 9 decembrie), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 170 de voturi pentru, 1 vot împotrivă şi 0 abţineri.

1.   Concluzii şi recomandări

1.1   După cum s-a confirmat prin audierea publică organizată în septembrie 2010 în Islanda, în momentul de faţă se depun eforturi intense pentru a determina opinia publică să susţină cererea de aderare la UE a Islandei. În timp ce aderarea ca atare rămâne un subiect controversat, se pare că, de curând, susţinerea pentru negocierile de aderare a sporit: 64 % dintre cetăţeni preferă ca procesul de aderare la UE să continue, mai degrabă decât să fie retrasă cererea de aderare. Acest lucru reprezintă o creştere substanţială a susţinerii procesului de aderare, în raport cu sondajele de opinie anterioare.

1.2   Comitetul consideră că a sosit momentul ca organizaţiile pro-europene să participe în mai mare măsură la dezbaterea publică, pentru a explica Islandei, precum şi UE, avantajele aderării la UE. CESE ar putea lua iniţiativa şi organiza manifestări care să se concentreze în special asupra rolului organizaţiilor din cadrul Grupului „Activităţi diverse”.

1.3   CESE susţine ferm aderarea Islandei la UE şi subliniază importanţa participării societăţii civile din Islanda la negocierile de aderare. În mod tradiţional, partenerii sociali joacă un rol important în procesul politic din Islanda şi au deja legături cu CESE şi cu organizaţiile tutelare europene.

1.4   Asemenea partenerilor sociali, Comitetul subliniază necesitatea unei participări sporite a diferitelor grupuri de interese din cadrul societăţii civile. În cursul procesului de aderare, pe lângă dialogul social cu caracter mai tradiţional, este necesar să se asigure desfăşurarea unui „dialog civic”.

1.5   Comitetul recomandă înfiinţarea, cât de curând posibil, a unui Comitet consultativ mixt pentru Islanda, astfel cum s-a procedat şi în cazul altor state aflate în faza de preaderare. Comitetul consideră că acest lucru va reprezenta un mecanism util pentru schimbul de opinii şi de informaţii între societăţile civile din Islanda şi din statele membre ale UE, pentru formularea de recomandări şi puncte de vedere comune pentru părţile participante la negocieri şi, în special, pentru consolidarea rolului organizaţiilor din cadrul Grupului III în cursul negocierilor de aderare.

1.6   Datorită dezvoltării sale sporite în plan politic şi economic şi participării la Spaţiul Economic European (SEE), Islanda este, în general, bine pregătită pentru a-şi asuma obligaţiile de stat membru al UE (în ciuda prăbuşirii economiei islandeze în timpul recentei crize), în special în domeniile reglementate de Acordul privind SEE. De asemenea, CESE consideră că Islanda ar putea contribui, în calitate de stat membru, la dezvoltarea unor politici ale UE, cum ar fi cele în domeniile pescuitului durabil, surselor de energie regenerabile şi dimensiunii arctice. În prezent, Islanda nu este membră a niciunei instituţii UE cu putere de decizie.

1.7   Cu toate că Islanda a pus deja în aplicare o parte substanţială a acquis-ului UE, în anumite domenii mai există provocări, în special în domeniile pescuitului şi agriculturii. CESE subliniază faptul că grupurile societăţii civile care activează în aceste domenii trebuie să joace un rol-cheie în procesul de aderare. De asemenea, este necesar să fie implicate în procesul de aderare şi alte grupuri relevante, pentru a sprijini guvernul Islandei în îndeplinirea sarcinii de a negocia aderarea la UE.

1.8   Există câteva organizaţii influente ale societăţii civile care şi-au exprimat deja dezacordul faţă de depunerea cererii de aderare a Islandei. Într-o asemenea situaţie, este deosebit de important ca organizaţiile favorabile aderării să iniţieze, în viitorul apropiat, o dezbatere publică cu privire la avantajele aderării, atât pentru Islanda, cât şi pentru UE. CESE consideră că o dezbatere mai largă la nivel naţional şi european ar fi benefică, întrucât ar ajuta organizaţiile şi publicul să îşi formeze opiniile printr-un proces democratic, ţinând seama de abordarea consensuală la nivel european.

1.9   Opinia publică din Islanda, defavorabilă aderării la UE, este cauzată parţial de diferendul nerezolvat referitor la obligaţiunile „Icesave”. Prin urmare, este încă şi mai importantă implicarea societăţii civile într-un dialog constructiv cu privire la chestiunea aderării la UE. CESE insistă că ar trebui să se soluţioneze chestiunea „Icesave” în afara negocierilor de aderare şi că aceasta nu trebuie să devină un obstacol în calea procesului de aderare a Islandei.

2.   Situaţia actuală

2.1   Islanda şi-a depus cererea de aderare la UE în iulie 2009 iar la 24 februarie 2010 Comisia a emis un aviz favorabil privind candidatura acesteia. La 17 iunie 2010, Consiliul European a decis să deschidă negocierile de aderare şi a invitat Consiliul să adopte un cadru general de negociere. Decizia a fost adoptată de Parlamentul European la 28 iunie 2010. Prima întâlnire în cadrul Conferinţei interguvernamentale a avut loc la 27 iulie 2010.

2.2   Islanda a pus deja în aplicare o mare parte din acquis-ul UE în cadrul Acordului privind SEE şi al Acordului de asociere Schengen, ceea ce va facilita procesul de examinare analitică şi negocierile ulterioare, capitol cu capitol. Cu toate acestea, există încă provocări în anumite domenii-cheie, cum ar fi agricultura, pescuitul şi politica monetară. Procesul de examinare analitică a început şi este programat să se încheie în iunie 2011.

2.3   Islanda îndeplineşte pe deplin criteriile politice de aderare la UE, stabilite în cadrul Consiliului European de la Copenhaga în 1993. Islanda este o democraţie reprezentativă dezvoltată, cu instituţii solide, cu un sistem extins de protecţie a drepturilor fundamentale şi a drepturilor omului şi care respectă statul de drept.

2.4   În general, administraţia publică din Islanda este, de asemenea, eficientă şi liberă de orice ingerinţă politică. Totuşi, recentele tulburări de ordin financiar au fost însoţite de o reformă în plan politic şi de nevoia unei reforme administrative. Potrivit avizului Comisiei, criza financiară a ridicat probleme cu privire la posibile conflicte de interese legate de relaţiile strânse dintre clasa politică şi mediul de afaceri, deci cel mai probabil vor fi necesare şi alte reforme. Reforma administraţiei publice a fost deja iniţiată şi a abordat unele dintre preocupările exprimate de Comisie.

2.5   În ciuda efectelor grave ale crizei economice, Islanda are o economie de piaţă funcţională şi este perfect capabilă să facă faţă presiunilor exercitate de concurenţă şi forţelor pieţei din cadrul UE. Pentru a combate criza, guvernul islandez a luat măsuri dificile de austeritate, a propus politici de diversificare a economiei şi speră să se revină la creştere economică pozitivă până la sfârşitul anului 2010. Obiectivul principal al guvernului actual constă în reechilibrarea bugetului de stat până în 2013, creându-se totodată locuri de muncă şi promovându-se inovarea, pentru a reface competitivitatea Islandei până în 2020.

2.6   În general, Islanda este considerată drept candidat firesc la aderare, deoarece are o cultură democratică bine dezvoltată şi un grad ridicat de aliniere a legislaţiei la acquis, prin urmare, ar putea încheia negocierile de aderare relativ repede, cu condiţia ca, până la momentul aderării, să îşi alinieze pe deplin legislaţia la acquis. În cazul în care procesul de negociere se încheie cu succes iar cetăţenii islandezi aprobă aderarea ţării lor printr-un referendum, Islanda ar fi statul membru cu cea mai mică populaţie, de circa 317 000 locuitori.

2.7   După ce Islanda şi-a depus cererea de aderare, au fost create zece grupuri de negociere, care să desfăşoare negocieri în diferite domenii. Partenerii sociali şi alte organizaţii-cheie sunt bine reprezentaţi şi deţin locuri în grupurile relevante. Cu toate că cei responsabili de aceste negocieri sunt funcţionarii, grupurile cele mai interesate au fost invitate să ia parte la lucrările pregătitoare ale grupurilor de negociere şi să participe în mod direct la proces.

2.8   Politica guvernului islandez presupune implicarea pe deplin a societăţii civile în procesul de aderare. Atunci când Comisia pentru afaceri externe din cadrul Parlamentului islandez şi-a elaborat avizul privind aderarea la UE, organizaţiile societăţii civile, instituţiile şi cetăţenii au fost invitaţi să îşi prezinte observaţiile, care au fost luate în considerare. În concluziile comisiei se menţionează că va fi creat un larg forum de consultări, în cadrul căruia se va discuta despre UE, stadiul negocierilor de aderare şi poziţiile de negociere ale Islandei în anumite domenii.

2.9   În ciuda tuturor acestor semnale pozitive cu privire la implicarea societăţii civile în procesul de aderare, credibilitatea Islandei a avut de suferit în unele state membre UE din cauza crizei bancare şi a diferendului privind „Icesave”. Atitudinea islandezilor faţă de UE oscilează. Potrivit unui sondaj de opinie realizat de Gallup în iulie 2010, 60 % dintre aceştia susţin retagerea cererii de aderare, însă, la sfârşitul lunii septembie, un alt sondaj de opinie lansat de ziarul „Fréttablaðið” arăta că 64 % dintre respondenţi doresc încheierea negocierilor, astfel încât această chestiune să poată fi supusă la vot în cadrul unui referendum. Deşi este prea devreme pentru a ne pronunţa cu privire la schimbarea percepţiei pe care cetăţenii islandezi o au asupra UE, cu siguranţă există o cerere uriaşă de informaţii mai concrete cu privire la UE şi la calitatea de stat membru. Se pare că există o dorinţă crescândă de a afla mai multe despre UE şi despre procesul de aderare, astfel încât deciziile viitoare să se bazeze pe cunoştinţe temeinice, şi nu pe mituri şi temeri.

3.   Relaţiile cu UE

3.1   Islanda are relaţii strânse cu Uniunea Europeană în cadrul Acordului privind SEE, care a intrat în vigoare în 1994. Acordul privind SEE prevede participarea statelor membre AELS la piaţa internă a UE. După ce Islanda şi-a depus cererea de aderare, UE şi-a înfiinţat o reprezentanţă în Islanda; anterior, Islanda era deservită de reprezentanţa de la Oslo.

3.2   Acordul privind SEE a impus un grad ridicat de integrare a acquis-ului Uniunii în sistemul legislativ naţional al Islandei. Islanda a adoptat majoritatea dispoziţiilor referitoare la cele patru libertăţi. Puţine sunt sectoarele politicii interne care nu sunt influenţate de Acordul privind SEE, ceea ce ar putea constitui, în opinia unora, o formă de cvasi-aderare la UE. Procentajul din legislaţia privind piaţa internă care a fost transpusă în legislaţia naţională a Islandei până în iulie 2009 este egal cu media înregistrată la nivelul statelor membre UE.

3.3   Cu toate că libertatea, securitatea şi justiţia nu sunt incluse în Acordul privind SEE, Islanda s-a implicat şi în acest domeniu politic, în cadrul Acordului de asociere Schengen. Când statele membre din nordul Europei au depus cereri de aderare la spaţiul Schengen, au făcut acest lucru cu condiţia găsirii unei soluţii de menţinere a Uniunii paşapoartelor nordice, care cuprinde Islanda şi Norvegia. Prin urmare, aceste două ţări aplică acquis-ul Schengen din martie 2001.

3.4   În ceea ce priveşte participarea la procesul decizional al UE, Acordul privind SEE asigură îndeosebi accesul la Comisie. În conformitate cu articolele 99 şi 100 din Acordul privind SEE, statele membre SEE şi AELS pot participa la grupurile de experţi ale Comisiei şi la grupurile de lucru ale comitetelor din cadrul procedurii comitologiei. Cu toate acestea, statele membre SEE şi AELS nu au acces în mod oficial la Consiliu sau la Parlamentul European.

3.5   Împreună cu CESE, partenerii sociali din Islanda participă la Comitetul consultativ mixt al SEE. La nivel politic, Islanda este membră a Comisiei parlamentare mixte a Spaţiului Economic European. Islanda participă, împreună cu Norvegia, şi la reuniunile neoficiale dintre ţările baltice şi ţările nordice, care precedă Consiliul European, în cadrul cărora are ocazia de a încerca să îşi transmită punctele de vedere.

3.6   Pe lângă faptul că nu se bucură de o participare deplină la procesul decizional al UE, principala diferenţă dintre statutul Islandei în cadrul Acordului privind SEE şi statutul de stat membru constă în faptul că Acordul privind SEE nu stabileşte instituţii supranaţionale, care să aibă competenţa de a adopta legi care ar fi aplicabile în mod direct în statele membre. Acordul privind SEE nu prevede nici atribuirea de competenţe judiciare. În acelaşi timp, aderarea la UE ar oferi Islandei reprezentare în cadrul instituţiilor şi organismelor cu putere de decizie ale UE.

3.7   În ciuda faptului că întreţine relaţii strânse cu UE, Islanda a ales, până de curând, să rămână în afara Uniunii. În general, această poziţie a fost pusă pe seama unei largi serii de factori, mai ales a dorinţei de a păstra un control la nivel naţional asupra resurselor piscicole. La rândul ei, politica agricolă comună nu se bucură de popularitate în rândul agricultorilor islandezi, care se tem de concurenţă din partea produselor mai ieftine de pe continent. Discursul naţionalist are o mare influenţă în cadrul unor anumite segmente ale populaţiei, iar factorii de decizie nu au fost, de regulă, dispuşi să promoveze nicio măsură ce ar putea fi considerată ca fiind compromiţătoare pentru suveranitatea ţării. Izolarea din punct de vedere geografic a Islandei, relaţia sa specială în domeniul securităţii cu Statele Unite în anii războiului rece, administraţia sa redusă ca dimensiuni şi favorizarea zonelor rurale în cadrul sistemului electoral sunt citate şi ele, uneori, drept cauze potenţiale ale politicii Islandei faţă de UE. În cele din urmă, până la criza financiară, s-a considerat în linii mari că Acordul privind SEE slujea suficient interesele Islandei.

3.8   În pofida factorilor sus-menţionaţi, de-a lungul timpului, mare parte a populaţiei a fost în favoarea unor legături mai strânse cu UE. Prăbuşirea sistemului financiar islandez în octombrie 2008 a dus la o nouă schimbare de opinie, în favoarea aderării la UE şi a adoptării monedei euro. În iulie 2009, Parlamentul islandez a votat în favoarea depunerii cererii de aderare la UE. Cu toate acestea, opinia publică şi partidele politice din Islanda au păreri împărţite cu privire la această chestiune.

3.9   Aderarea Islandei ar fi benefică atât pentru UE, cât şi pentru Islanda. Pentru UE, aceasta ar contribui la împlinirea din punct de vedere geografic, oferindu-i acesteia acces la zona arctică şi posibilitatea de a participa la Consiliul Arctic. Pentru Islanda, aderarea la UE i-ar consolida poziţia în cadrul căutării unor forme superioare de guvernanţă multilaterală în zona arctică. De asemenea, calitatea de membru al UE ar reprezenta un pas important pe calea restabilirii credibilităţii pe plan internaţional a Islandei şi ar avea un efect stabilizator asupra monedei şi a întregii economii a Islandei. În calitate de stat membru, Islanda ar putea să aibă o contribuţie importantă la politica privind Dimensiunea Nordică, la dezvoltarea şi exploatarea resurselor de energie regenerabile şi la o economie mai ecologică în UE.

3.10   Există încă diferite provocări, întrucât multe sectoare importante nu se înscriu în domeniul de aplicare al Acordului privind SEE sau al Acordului de cooperare Schengen. Unele dintre acestea vor prezenta, cel mai probabil, anumite dificultăţi în cursul negocierilor. Pescuitul şi agricultura sunt susceptibile de a reprezenta aspecte deosebit de spinoase, iar organizaţiile societăţii civile în aceste domenii vor juca un rol-cheie în procesul de aderare. Procesul de aderare ar trebui să fie un proces consensual, voluntar şi biunivoc, în cadrul căruia niciuna dintre părţi să nu se simtă obligată de cealaltă să îşi asume angajamente pentru care nu este pregătită.

4.   Situaţia socioeconomică

4.1   În mod tradiţional, economia Islandei se axează în principal pe pescuit, iar pescuitul încă reprezintă aproape jumătate din exporturile de mărfuri ale Islandei. Mai de curând, producţia de aluminiu şi turismul au devenit şi ele ramuri importante ale industriei. În anii '90, Islanda a iniţiat un proces de dereglementare economică, de liberalizare şi diversificare, creând un amplu sector financiar. În urma crizei financiare globale, sectorul bancar din Islanda s-a prăbuşit, din cauza supraexpunerii, a lipsei unei supravegheri suficiente a sectorului financiar şi a supradimensionării băncilor în raport cu economia naţională. Totalul pasivelor băncilor islandeze era de peste zece ori mai mare decât PIB-ul Islandei (1). Acest fapt a dus la o recesiune economică profundă, cu consecinţe atât în plan social, cât şi în plan economic.

4.2   Coroana islandeză s-a depreciat considerabil, provocând un nivel ridicat al inflaţiei, şomajul a crescut, preţurile activelor au scăzut, numeroase societăţi s-au confruntat cu falimentul, iar consumul individual s-a redus. Impozitele (pe capital, pe venit, accizele şi cota TVA) au crescut, de asemenea, a fost introdus un nou sistem de impozitare pe trei niveluri a veniturilor persoanelor, iar diferite prestaţii sociale, cum ar fi concediile de maternitate, concediile parentale şi alocaţiile de întreţinere a copilului au fost reduse. Au fost reduse şi cheltuielile publice cu educaţia şi cu asistenţa medicală. Multe familii din Islanda au avut de suferit, deoarece şi-au pierdut o mare parte a economiilor şi/sau a veniturilor. Cu toate acestea, se află în curs de desfăşurare un amplu proces de reeşalonare a datoriilor, atât ale persoanelor, cât şi ale întreprinderilor, în vederea diminuării consecinţelor grave ale crizei. Pentru persoanele fizice, există un cadru de reeşalonare a datoriilor, care nu este stabilit în instanţă, destinat familiilor care se confruntă cu mari dificultăţi (2).

4.3   În urma crizei, nivelul datoriei publice s-a multiplicat. O mare parte din datorie este legată de obligaţiunile „Icesave”. În conformitate cu Directiva privind sistemele de garantare a depozitelor (94/19/CE), Islandei îi revine sarcina de a rambursa deponenţilor până la 20 000 de euro pentru fiecare cont. Islanda a fost de acord să îşi onoreze aceste obligaţii. Cu toate acestea, diferendul legat de „Icesave”, care rămâne de soluţionat, se referă la condiţiile în care Islanda ar trebui să ramburseze anumite sume guvernelor Marii Britanii şi Ţărilor de Jos, care au rambursat aceste sume deponenţilor lor.

4.4   Într-un efort de a contracara criza, Islanda a adoptat o serie de măsuri. Au fost naţionalizate, restructurate şi recapitalizate principalele trei bănci. Au fost aplicate unele măsuri de protejare a balanţei de plăţi, cu limitarea fluxurilor internaţionale de capital, pentru a se preveni ieşirile de valută şi continuarea devalorizării coroanei islandeze. Banca Centrală a iniţiat eliminarea treptată a acestor controale în octombrie 2009. A fost creat un nou Minister al Economiei, a fost schimbată conducerea Băncii Centrale şi a fost consolidat rolul Autorităţii de Supraveghere Financiară. De asemenea, guvernul a iniţiat o anchetă amănunţită a evenimentelor care au condus la criză, cu numirea unei comisii speciale de anchetă şi a unui procuror extraordinar.

4.5   În continuare, guvernul a solicitat asistenţă din partea comunităţii internaţionale, inclusiv din partea FMI. Acordul stand-by al FMI cu Islanda este în valoare de 2,1 miliarde USD, la care se adaugă alţi 2,75 miliarde USD provenind de la celelalte ţări nordice, de la Polonia şi de la Insulele Faroe. Programul economic susţinut de FMI prevede măsuri menite să stabilizeze rata de schimb şi să restabilească încrederea în politica monetară, să revizuiască politica fiscală şi să menţină datoria publică la un nivel controlabil, să restructureze sectorul financiar şi cadrul de reglementare a acestuia şi să faciliteze reeşalonarea datoriilor familiilor şi întreprinderilor. La sfârşitul lunii septembrie 2010, FMI a aprobat a treia revizuire a Programului de redresare economică a Islandei.

4.6   Stabilizarea macroeconomică a Islandei nu s-a încheiat încă, iar consolidarea fiscală rămâne o provocare importantă. Pentru a întări cadrul fiscal, va fi adoptat un plan de consolidare fiscală pe 4 ani. Există deja semne de îmbunătăţire a situaţiei. FMI estimează că economia ar trebui să ajungă la creştere economică pozitivă până în cea de-a doua jumătate a anului 2010, fiind susţinută de bazele economice solide ale Islandei (2). Inflaţia este în scădere, iar rata de schimb a fost stabilizată. Noile bănci comerciale au fost recapitalizate şi s-au finalizat unele reforme ample ale reglementărilor pieţei financiare. Ratele şomajului nu au atins nivelurile preconizate, de peste 10 %.

4.7   Partenerii sociali joacă un rol important în cadrul planului de redresare economică a Islandei. Guvernul şi partenerii sociali au semnat un „pact de stabilitate” în iunie 2009, pact care se reflectă în bugetul pe 2010. Obiectivul acestui pact constă în asigurarea consensului social pentru măsurile de ajustare necesare; totuşi, deoarece implica îndeosebi partenerii sociali, anumite organizaţii ale societăţii civile s-au simţit excluse din acest proces. În luna martie 2010, Confederaţia angajatorilor din Islanda s-a retras din acest pact, invocând încălcări ale acestuia şi incapacitatea guvernului de a-şi respecta promisiunile.

4.8   Pe termen mediu spre lung, Islanda are o piaţă a muncii relativ flexibilă, cu un coeficient de participare mare, cu o populaţie activă destul de tânără şi bine instruită şi dispune de o bază solidă de resurse naturale, inclusiv de zone de pescuit bogate în peşte şi de vaste resurse de energie regenerabile. Prin urmare, cu timpul, Islanda va depăşi, probabil, în întregime neajunsurile de ordin economic cu care se confruntă în prezent. În plus, Comisia Europeană consideră că, dacă Islanda îşi aliniază legislaţia în domeniul politicii economice şi monetare la acquis, participarea ei la Uniunea Economică şi Monetară nu ar trebui să ridice probleme majore.

5.   Societatea civilă din Islanda

5.1   Islanda are o tradiţie îndelungată în ceea ce priveşte implicarea activă a societăţii civile. Datorită mai ales dimensiunilor reduse ale societăţii din Islanda, grupurile de interese au legături foarte strânse şi deseori personale cu guvernul, participând activ la procesul politic. Într-adevăr, anumite grupuri de interese, cum ar fi asociaţiile şi sindicatele agricultorilor şi ale pescarilor au, în mod tradiţional, legături foarte strânse cu anumite partide politice.

5.2   Pentru a contracara limitările impuse de o administraţie de dimensiuni reduse, guvernul islandez conlucrează strâns cu grupurile de interese din Islanda care sunt active la nivelul UE şi se bazează deseori pe acestea pentru a colecta informaţii şi a sensibiliza Bruxelles-ul cu privire la preocupările Islandei. Cu toate acestea, grupurile de interese joacă un rol mai important în ceea ce priveşte colectarea de informaţii şi elaborarea unor strategii decât în ceea ce priveşte influenţarea politicii UE, cu excepţia domeniului politicii sociale, în care partenerii sociali sunt deosebit de activi şi au acces direct la procesul de elaborare a politicilor.

5.3   În conformitate cu articolul 74 din Constituţie, la fel ca în celelalte state nordice, asociaţiile de orice tip pot fi înfiinţate fără aprobare prealabilă şi nu pot fi dizolvate prin decizii administrative. Asociaţiile trebuie să fie înregistrate în Registrul naţional, în vederea obţinerii unui număr naţional de înregistrare în scopuri fiscale şi trebuie să aibă o adresă oficială. Activităţile sindicatelor sunt reglementate de legea privind sindicatele şi conflictele de muncă.

5.4   Multe organizaţii din Islanda întreţin relaţii trainice şi de durată cu omoloagele lor din ţările nordice. Aceste relaţii ar putea ajuta organizaţiile din Islanda să facă schimb de bune practici şi să înveţe din experienţa organizaţiilor partenere, în cursul aderării ţării lor la UE.

5.5   Cu toate acestea, audierea publică la care au participat organizaţiile societăţii civile din Islanda a demonstrat că, în raport cu organizaţiile partenerilor sociali, celelalte organizaţii ale societăţii civile se concentrează mai cu seamă asupra lor înseşi. Prin intermediul unei cooperări mai strânse, ar trebui ca aceste organizaţii să poată fi convinse să îşi lărgească perspectiva asupra rolului pe care îl joacă în Islanda, în special în legătură cu rolul pe care îl deţin în cadrul procesului de aderare la UE, iar organizaţiile din UE ar trebui să poată învăţa din experienţa omoloagelor lor din Islanda.

5.6   Islanda a aplicat modelul economic şi social nordic, care se caracterizează prin existenţa unui stat social, cu niveluri ridicate ale prestaţiilor sociale. Partenerii sociali aflaţi de o parte şi de cealaltă a pieţei muncii se implică în mod activ în dialogul social, cu scopul de a face schimb de informaţii şi de a soluţiona diferite chestiuni importante, de natură socială şi economică. În general, reglementările sociale sunt definite mai degrabă în cadrul unor acorduri colective decât prin legi.

5.7   Evoluţiile din Islanda reflectă în mare parte evoluţiile din ţările nordice vecine, cu creşteri ale cheltuielilor publice. Urbanizarea şi schimbările structurale ale societăţii au dus la apariţia unor diferite grupuri de interese, în special a sindicatelor, a cooperativelor şi a asociaţiilor agricultorilor. În primii ani, grupurile de interese erau puţine, dar puternice şi aveau legături strânse cu anumite partide politice, care le serveau interesele.

5.8   În cea de-a doua jumătate a secolului XX, pe măsură ce societatea s-a diversificat, numărul grupurilor de interese a crescut. În contextul unei diversităţi în creştere, legăturile dintre partidele politice şi grupurile de interese influente au slăbit. Totuşi, într-o societate mică, aşa cum este cea din Islanda, canalele dintre societatea civilă şi guvern sunt, în mod inevitabil, scurte.

5.9   Deşi modelul islandez este, sub multe aspecte, asemănător cu modelul celorlalte ţări nordice, acesta diferă de principalul model nordic din mai multe puncte de vedere. Evoluţiile din Islanda au fost mai lente, iar cheltuielile cu protecţia socială sunt, în mod tradiţional, mai mici în Islanda decât în celelalte ţări nordice. Politicile de liberalizare şi de privatizare au predominat în cursul anilor '90, iar în urma crahului financiar, s-au operat tăieri substanţiale în sistemul de asigurări sociale. Cu toate acestea, în ţările nordice, modelul de protecţie socială este adoptat, de regulă, de partidele aflate la stânga şi la dreapta eşichierului politic; acest lucru este valabil şi în Islanda, în ciuda faptului că pe scena politică predomină coaliţiile de centru-dreapta. Partenerii sociali au jucat un rol-cheie în procesul politic.

5.10   Rezultatele audierii publice au indicat că societatea civilă din Islanda are păreri împărţite în privinţa aderării la UE. Mai ales asociaţiile pescarilor şi agricultorilor se opun aderării la UE, în timp ce organizaţii cum ar fi Confederaţia muncii şi Federaţia industriilor sunt în favoarea acesteia. De asemenea, multe organizaţii din Islanda au adoptat o poziţie neutră faţă de această chestiune. În timp ce democraţia este extrem de solidă în Islanda, organizaţiile societăţii civile în sens larg sunt relativ slab reprezentate, ceea ce face ca vocea societăţii civile să fie mai puţin echilibrată.

6.   Principalele organizaţii şi poziţia acestora în cadrul dezbaterii privind UE

6.1   Partenerii sociali

6.1.1   Confederaţia muncii din Islanda (ASI) este principala organizaţie sindicală din Islanda şi este reprezentanta lucrătorilor, în general, a personalului administrativ şi a lucrătorilor din domeniul distribuţiei cu amănuntul, a marinarilor, a lucrătorilor din construcţii şi din industrie, a lucrătorilor din sectorul energiei electrice şi a multor alte profesii din sectorul privat şi dintr-o parte a sectorului public, cu toate că majoritatea angajaţilor din sectorul public sunt reprezentaţi de Federaţia angajaţilor statului şi ai primăriilor (BSRB). Ambele organizaţii fac parte din Confederaţia Europeană a Sindicatelor (CES). O a treia organizaţie importantă, Asociaţia absolvenţilor de universitate (BHM), reuneşte angajaţi care deţin diplome universitare, atât din sectorul public, cât şi din sectorul privat.

6.1.2   Confederaţia angajatorilor din Islanda (SA) este organizaţia patronatelor omoloagă ASI şi membră a BUSINESSEUROPE. SA are opt asociaţii membre, din diferite domenii, cum ar fi energia, turismul, sectorul financiar şi pescuitul. Aceste două organizaţii joacă un rol crucial în coordonarea politicilor din domeniile ocupării forţei de muncă, afacerilor sociale, protecţiei mediului şi pieţei forţei de muncă. O altă organizaţie activă la nivelul UE şi care face parte, de asemenea, din BUSINESSEUROPE este Federaţia industriilor din Islanda (SI), care este membră a SA.

6.1.3   Confederaţia angajatorilor şi Confederaţia muncii au reprezentanţi într-o serie de comitete şi în consiliile de administraţie ale organismelor publice, în cadrul cărora apără interesele propriilor membri, în cursul pregătirii şi al punerii în aplicare a legislaţiei, cum ar fi, de exemplu, Agenţia pentru securitate şi sănătate la locul de muncă din Islanda, Consiliul pentru un statut egal şi Consiliul pentru ştiinţă şi tehnică. Aceste organizaţii sunt, de asemenea, în strânsă legătură cu guvernul în pregătirea şi reînnoirea convenţiilor privind salariile. Partenerii sociali conlucrează strâns în ceea ce priveşte interesele comune în domeniile egalităţii la locul de muncă, protecţiei muncii şi difuzării informaţiilor.

6.1.4   Partenerii sociali din Islanda sunt deja integraţi destul de bine în procesul politic din UE. Ei urmăresc îndeaproape procesul legislativ european, întrucât politicile UE adoptate în cadrul Acordului privind SEE îi afectează.

6.1.5   Reprezentanţii organizaţiilor lucrătorilor şi ale angajatorilor din statele membre AELS au legături cu CESE prin intermediul Comitetului consultativ al SEE, care face parte din cadrul instituţional al SEE. Acest forum are funcţia de a asigura legătura între partenerii sociali din statele membre AELS şi organizaţiile societăţii civile din UE. Spre deosebire de CESE, numai organizaţiile sindicale şi cele patronale sunt membre ale Comitetului consultativ al AELS. Acest lucru constituie o limitare, întrucât dialogul social nu este înglobat în ansamblu.

6.1.6   Partenerii sociali din Islanda au avut, în general, o atitudine pozitivă faţă de integrarea europeană, cu toate că părerile sunt împărţite. Iniţial, ASI a fost sceptică faţă de aderarea Islandei la SEE, însă şi-a revizuit politica în anul 2000, deoarece a constatat că SEE a adus numeroase avantaje pentru lucrătorii islandezi. În prezent, ASI este în favoarea negocierilor de aderare şi a adoptării monedei euro, întrucât consideră că interesele forţei de muncă din Islanda şi stabilitatea economiei vor fi garantate cel mai bine prin intermediul unei integrări depline în UE. ASI remarcă totuşi că, în cadrul negocierilor de aderare, accentul ar trebui pus pe păstrarea controlului deplin asupra zonei economice exclusive a Islandei în ceea ce priveşte pescuitul, iar sprijinul pentru agricultura Islandei ar trebui garantat. BSRB, care reprezintă angajaţii din sectorul public, nu şi-a format un punct de vedere oficial asupra aderării, cu toate că este favorabilă dezbaterilor deschise privind negocierile.

6.1.7   Cât priveşte angajatorii, SA urmăreşte îndeaproape negocierile de aderare, însă a adoptat o poziţie neutră cu privire la aderarea la UE, întrucât asociaţiile sale membre au păreri împărţite cu privire la această chestiune. SI, de pildă, este în favoarea aderării, argumentând că economia Islandei este instabilă din cauza fluctuaţiilor valorii monedei şi că integrarea în UE şi adoptarea monedei euro ar îmbunătăţi competitivitatea şi ar duce la condiţii de lucru mai bune pentru industriile din Islanda.

6.2   Sectorul pescuitului

6.2.1   Pe de altă parte, Federaţia proprietarilor de nave de pescuit (LIU) şi Federaţia unităţilor de prelucrare a peştelui se opun cu fermitate aderării la UE. Cei implicaţi în industria pescuitului sunt reticenţi în ceea ce priveşte aderarea la politica comună în domeniul pescuitului (PCP), întrucât aceasta ar permite investiţiile străine în acest sector; astfel, captura totală admisibilă în zona economică exclusivă de 200 de mile a Islandei ar fi stabilită la Bruxelles. Deşi, în calitate de stat membru, Islanda ar participa pe deplin la procesul decizional, reprezentanţii organizaţiilor societăţii civile consideră că, din cauza mărimii sale, Islanda nu ar fi capabilă să influenţeze suficient deciziile de la nivelul UE. De asemenea, Islanda ar renunţa la dreptul de a încheia propriile acorduri cu ţări terţe privind pescuitul din populaţiile transzonale de peşti, care însumează 30 % din capturile realizate de Islanda. LIU susţine că pescuitul excesiv şi capturile aruncate înapoi în mare reprezintă probleme majore în UE, în timp ce, în Islanda, sectorul pescuitului este profitabil. În plus, nu există nicio garanţie că principiul stabilităţii relative va fi menţinut în UE.

6.2.2   Cu toate acestea, în luna august 2010, preşedintele LIU a afirmat pe postul de radio islandez RÚV că Islanda trebuie să îşi continue negocierile de aderare şi că, în cadrul acestor negocieri, trebuie căutat „cel mai bun acord posibil” şi că nu are sens să se retragă cererea de aderare în acest stadiu.

6.2.3   În cele din urmă, reluarea de către Islanda, în 2006, a vânătorii de balene în scop comercial va reprezenta, probabil, o chestiune spinoasă, întrucât contravine politicii UE şi, în cazul în care nu se găseşte o soluţie, ar putea deveni un obstacol major în calea aderării Islandei.

6.2.4   În momentul de faţă, PCP este în curs de revizuire. Modificările previzibile care îi vor fi aduse o vor apropia, cel mai probabil, de modelul islandez. Cu toate acestea, negocierile de aderare a Islandei s-ar întemeia pe acquis în forma lui actuală; prin urmare, există diferite puncte care ar putea genera conflicte. Pescuitul va constitui, cel mai probabil, cea mai importantă chestiune în cadrul negocierilor de aderare a Islandei. Lobby-ul din domeniul pescuitului are o mare influenţă asupra procesului politic şi este probabil că va juca un rol esenţial în dezbaterea cu privire la aderarea la UE, deoarece venitul pe cap de locuitor din pescuit este mai mare în Islanda decât în orice stat membru.

6.3   Sectorul agricol

6.3.1   Asociaţia agricultorilor este o altă organizaţie care are o lungă tradiţie a implicării politice. În mod tradiţional, agricultorii au reprezentat o forţă considerabilă în Islanda, având legături strânse cu guvernul; cu toate acestea, influenţa lor a slăbit de-a lungul anilor, pe măsură ce proporţiile acestui sector s-au redus. Asemenea LIU, Asociaţia agricultorilor urmăreşte îndeaproape procesul legislativ din UE. Asociaţia agricultorilor este organizaţie parteneră a COPA/COCEGA şi, de aceea, implicarea sa este limitată într-o anumită măsură. Această organizaţie tutelară europeană se concentrează mai ales pe chestiuni legate de UE.

6.3.2   Asociaţia agricultorilor se opune ferm aderării la UE, susţinând că aceasta ar duce la o pierdere masivă de locuri de muncă în agricultură şi ar avea un impact negativ considerabil asupra siguranţei şi securităţii alimentare a ţării. Principalul raţionament din spatele acestui argument este că Islanda ar trebui să permită importurile de produse agricole din UE, iar agricultorilor islandezi le va fi greu să concureze cu acestea. Totuşi, legislaţia UE în domeniul alimentar care garantează siguranţa alimentară (3) face deja parte din Acordul privind SEE şi va intra în vigoare la sfârşitul anului 2011. În cursul punerii în aplicare la nivel naţional a pachetului legislativ din domeniul alimentar, Asociaţia agricultorilor a luptat cu succes pentru a menţine în cadrul legislaţiei islandeze interdicţia importului de carne proaspătă, deşi o asemenea interdicţie nu este în conformitate cu obiectivele legislaţiei UE. În temeiul articolului 19 din Acordul privind SEE, Islanda a aprobat, de asemenea, contingentele şi concesiile tarifare pentru anumite produse, lucru care reprezintă o preocupare pentru Asociaţia agricultorilor.

6.3.3   Agricultura va fi un domeniu-cheie în cadrul negocierilor de aderare iar unul dintre obiectivele Islandei va fi acela de a obţine un sprijin explicit pentru producţia de lactate, creşterea ovinelor şi alte tipuri de agricultură tradiţională. Un sistem naţional de ajutor pe termen lung asemănător celui destinat regiunilor UE care se situează la nord de paralela 62 ar putea contribui la sprijinirea activităţii agricole în aceste zone cu densitate mică a populaţiei şi cu condiţii climatice aspre.

6.4   Sectorul protecţiei mediului

6.4.1   În Islanda, există o serie de grupuri ecologiste active. De obicei, grupurile ecologiste din UE urmează îndeaproape politica de mediu a Uniunii, sunt active la nivel european şi sunt membre ale unor organizaţii tutelare. Toate acestea nu par să fi avut aceeaşi importanţă, în cursul anilor, pentru grupurile ecologiste din Islanda, deşi câteva dintre ele sunt afiliate la nivel internaţional.

6.4.2   Există două posibile explicaţii ale acestui fapt. În primul rând, politicile care se opun vânătorii de balene sunt populare în rândul grupurilor de interese europene, ceea ce ar putea să însemne că grupurile ecologiste din Islanda nu au afinităţi cu omoloagele lor din Europa. În al doilea rând, grupurile ecologiste islandeze, cum ar fi Landvernd, se concentrează mai cu seamă asupra problemei eroziunii solului şi a conservării habitatelor naturale din Islanda, opunându-se deseori construcţiei unor baraje hidroelectrice menite să contribuie la sporirea producţiei de aluminiu. Cu toate că cea mai mare parte a politicii de mediu a UE este integrată în Acordul privind SEE, acesta nu include legislaţia privind conservarea habitatelor naturale. În cele din urmă, grupurile ecologiste din Islanda suferă de pe urma lipsei de finanţare şi de resurse. Probabil că, din aceste motive, grupurile ecologiste din Islanda au fost mai puţin active la nivel european decât omoloagele lor europene şi, până în prezent, nu au fost, în general, foarte active în cadrul dezbaterii privind aderarea la UE. De pildă, gruparea Landvernd nu a adoptat o poziţie oficială cu privire la aderarea la UE, cu toate că este de părere, în linii mari, că impactul legislaţiei de mediu a UE a fost pozitiv. Gruparea Landverd este interesată, de asemenea, de clarificarea rolului pe care îl poate juca în cadrul negocierilor de aderare, inclusiv în participarea în continuare la programele UE, cum ar fi cadrul referitor la protecţia naturii.

6.5   Protecția consumatorilor

6.5.1   Asociaţia consumatorilor din Islanda (NS) este o organizaţie independentă, neguvernamentală şi fără scop lucrativ, care a fost înfiinţată în 1953, este activă la nivel european şi face parte din organizaţii tutelare. NS conlucrează deja îndeaproape cu CEC-Islanda, care face parte din reţeaua de centre europene ale consumatorilor. NS nu a adoptat o poziţie fermă în favoarea sau contra aderării Islandei la UE. Cu toate acestea, NS a fost mult timp de părere că Islanda ar trebui să examineze toate argumentele pro şi contra aderării la UE, iar adunarea generală a NS, care s-a desfăşurat în 2008, a ajuns la concluzia că Islanda ar trebui să candideze la aderarea la UE, pentru a se descoperi adevăratele probleme şi pentru ca discuţia privind UE să poată avansa fără idei preconcepute şi să se poată întemeia pe fapte. Tot în 2008, NS a publicat un raport pe tema avantajelor şi dezavantajelor pe care le-ar avea pentru consumatori aderarea Islandei la UE. În concluzie, fără a adopta o poziţie fermă în favoarea sau împotriva UE, NS a încurajat întotdeauna depunerea cererii de aderare la UE ca atare şi a încercat să îşi joace rolul în deschiderea discuţiilor cu privire la UE.

6.6   Alte organizaţii

6.6.1   Organizaţia persoanelor cu handicap, Camera de Comerţ, care face parte din EUROCHAMBERS, Federaţia comerţului şi a serviciilor, membră a EUROCOMMERCE, Federaţia islandeză a comerţului, precum şi alte ONG-uri se numără printre organizaţiile importante. În prezent, aceste organizaţii nu au elaborat puncte de vedere oficiale cu privire la aderarea la UE, cu toate că este probabil să se mobilizeze în favoarea sau împotriva anumitor politici europene. Există şi grupuri care militează pro-UE sau anti-UE, cum ar fi Evrópusamtökin şi Heimssýn.

---

(1)  Ministerul Afacerilor Externe al Islandei, Notă de informare, Programul de redresare economică a Islandei, iunie 2010, http://www.mfa.is/media/MFA_pdf/Factsheet--Iceland%27s-Economic-Recovery-Program-June.pdf

(2)  http://www.mfa.is/media/MFA_pdf/Factsheet--Iceland%27s-Economic-Recovery-Program-June.pdf

(3)  Regulamentul (CE) nr. 178/2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare şi actele conexe.

---

19.2.2011

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 54/15

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind propunerea de regulament al Consiliului privind ajutorul de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive

(aviz din proprie iniţiativă)

(2011/C 54/03)

Raportor general: dl PEZZINI

La 21 octombrie 2010, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură, Comitetul Economic şi Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie iniţiativă cu privire la

Propunerea de regulament al Consiliului privind ajutorul de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive.

La 20 octombrie 2010, Biroul Comitetului Economic şi Social European a însărcinat Comisia consultativă pentru mutaţii industriale cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă.

Având în vedere caracterul urgent al lucrărilor, Comitetul Economic și Social European l-a numit pe dl PEZZINI raportor general în cadrul celei de-a 467-a sesiuni plenare din 8 şi 9 decembrie 2010 (şedinţa din 8 decembrie) și a adoptat prezentul aviz cu 158 voturi pentru, 8 voturi împotrivă și 5 abțineri.

1.   Concluzii şi recomandări

1.1   CESE consideră că este necesar un pachet de măsuri care să dea un impuls puternic modelului energetic durabil, să ofere sectorului un cadru de referinţă cert şi stabil, inclusiv o planificare energetică în funcţie de cerinţele de siguranţă a aprovizionării şi să ia în considerare aspectele sociale, teritoriale şi ambientale şi foaia de parcurs pentru perioada 2020-2050.

1.2   Comitetul recomandă prelungirea Regulamentului privind industria cărbunelui în prezent în vigoare [Regulamentul (CE) nr. 1407/2002 din 23 iulie 2002 privind ajutorul de stat pentru industria cărbunelui], pentru o perioadă egală cu cea a legislaţiei care urmează să expire, fără a împovăra bugetul UE şi fără a pune condiţii categorice de închidere a minelor, dar cu posibilitatea acordării unor ajutoare pentru investiţii şi pentru tehnologii inovatoare şi ecologice de exploatare a cărbunelui (clean coal – CC), precum şi pentru formarea de personal cu înaltă calificare în domeniul materiilor prime strategice. CESE solicită hotărât modificarea propunerii, astfel încât „să faciliteze restructurările competitive ale minelor de cărbune”, şi consolidarea unei rezerve strategice comunitare.

1.3   CESE solicită o evaluare la jumătatea perioadei a condiţiilor de competitivitate ale „cărbunelui curat”, comparativ cu nivelurile de competitivitate ale altor resurse energetice autohtone ale UE în perspectiva anului 2020, cu ajutoarele acordate altor surse energetice autohtone, cu promovarea utilizării cărbunelui pe pieţele mondiale, cu volatilitatea preţurilor combustibililor fosili la nivel mondial, cu valoarea adăugată europeană a resurselor autohtone, precum şi cu costurile de reconversie a centralelor electrice şi de reabilitare a exploatărilor miniere dezafectate.

1.4   În opinia Comitetului, această evaluare trebuie realizată până în 2014, în strânsă corelaţie cu punerea în aplicare a dispoziţiilor Tratatului de la Lisabona privind noua politică energetică a UE (cf. articolul 194) şi în concordanţă cu strategia Uniunii privind securitatea energetică şi accesul la resurse, precum şi cu alte politici ale UE, în special politicile industrială, comercială şi de cercetare şi inovare.

1.5   Comitetul solicită prezentarea în 2015 a unui Raport de evaluare la jumătatea perioadei, adresat PE, Consiliului şi Comitetului, şi referitor la competitivitatea industriei europene a cărbunelui, fără a ţine seama de situaţia actuală excepţională de criză, însă ţinând cont de parametrii menţionaţi mai sus, definitorii pentru caracteristicile acestei industrii (cu scoaterea în evidenţă a progreselor înregistrate sub aspect strategic, economic, tehnologic, social şi ambiental, precum şi în ceea ce priveşte scăderea gradului de dependenţă energetică).

1.6   CESE aminteşte faptul că UE deţine o poziţie fruntaşă în cercetarea şi dezvoltarea tehnologiilor energetice ecologice, în special în materie de tehnici de CSC (captare şi stocare a CO2), precum tehnologii ecologice de exploatare a cărbunelui, poligenerare pe bază de cărbune şi producţia de energie electrică în cadrul soluţiilor integrate fără emisii (1), care fac parte integrantă din cel de-al VII-lea Program-cadru al Uniunii Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013).

1.7   CESE subliniază că nu există probleme de denaturare a concurenţei pe piaţa internă europeană întrucât, după cum a evidenţiat chiar Comisia, nu are loc un comerţ semnificativ cu cărbune între statele membre, şi din cauză că instalaţiile tehnologice ale centralelor electrice sunt proiectate pentru tipuri proprii de cărbune de referinţă.

1.8   CESE subliniază că Regulamentul privind ajutorul de stat pentru industria cărbunelui [Regulamentul (CE) nr. 1407/2002] este mai actual decât oricând, mai ales în ceea ce priveşte:

—	„dezechilibrul concurențial între cărbunele comunitar și cărbunele importat a forțat industria cărbunelui să ia măsuri de restructurare substanțiale, implicând reduceri majore ale activității în ultimele decenii;

—	Comunitatea a devenit din ce în ce mai dependentă de aprovizionarea externă cu surse de energie primară;

—	situația politică mondială dă o dimensiune în întregime nouă evaluării riscurilor geopolitice și de securitate în sectorul energiei și dă un sens mai larg conceptului de securitate a aprovizionării.”

1.9   Din aceste motive şi ţinând seama de faptul că resursele energetice sunt un factor strategic, CESE recomandă o tranziţie eficientă către noul model energetic durabil european, cu un mix diversificat, care să ia în considerare toate sursele de energie cu tehnologii destinate reducerii emisiilor poluante şi cu termene de realizare credibile, introducând şi menţinând elemente care să diminueze dependenţa sa de resursele externe.

1.10   Comitetul subliniază importanţa – în materie de eficienţă energetică, de luptă împotriva schimbărilor climatice, de scădere a emisiilor de CO2 şi a altor substanţe poluante – a obţinerii unui consens democratic şi participativ şi solicită cu hotărâre consolidarea şi mai buna structurare a dialogului social sectorial din industria cărbunelui, la diferite niveluri, în contextul politicii de coeziune economică şi socială a Uniunii, pentru regiunile producătoare de cărbune în care închiderea activităţii ar echivala, în perioada actuală de criză globală, cu pierderea a peste 300 000 de locuri de muncă situate în teritorii foarte specifice.

2.   Introducere

2.1   În prezent, Uniunea Europeană are o producţie de cărbune (2) de circa 288 de milioane de tone echivalent cărbune (Mtec), dintre care 122 Mtec sunt reprezentate de antracit. Cărbunele se foloseşte cu precădere la producerea electricităţii, la generarea de căldură, la producerea oţelului şi în alte procese industriale. Cele mai mari ţări producătoare de cărbune sunt Germania şi Polonia.

2.2   Şase dintre cele zece state membre producătoare de cărbune fosil acordă ajutoare de stat sectorului, sub diverse forme: în primul rând, Germania şi Spania şi, în mai mică măsură, Ungaria, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia (în pofida faptului că, în cazul celei din urmă, minele sunt deja închise).

2.3   Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului din 1951 cuprindea prevederi clare referitoare la posibilitatea statelor membre de a acorda ajutoare de stat întreprinderilor din sectorul producţiei de cărbune şi oţel: „În cadrul Comunității, sunt incompatibile cu piața comună a cărbunelui și a oțelului și, în condițiile prevăzute în prezentul tratat, sunt, prin urmare, eliminate și interzise: […] subvențiile sau ajutoarele acordate de state […], sub orice formă”. Această interdicţie absolută de la articolul 4 litera c), impusă diferitelor state, de a susţine întreprinderile, era o consecinţă logică a abolirii tuturor măsurilor naţionale de protecţie în cadrul pieţei comune.

2.4   Cu toate acestea, la scurt timp după înfiinţarea pieţei comune, a devenit evident faptul că nu se poate garanta aprovizionarea cu energie la nivel european şi, pentru a fi acordate anumite tipuri de ajutoare comunitare, a fost utilizat articolul 95, referitor la apariţia unor împrejurări neprevăzute după semnarea tratatului. Acest lucru a permis Comunităţii să intervină acolo unde era necesar pentru îndeplinirea unuia sau mai multor obiective din tratat.

2.5   La expirarea Tratatului CECO, Consiliul UE a introdus în 2002 Regulamentul (CE) nr. 1407/2002 din 23 iulie 2002 privind ajutorul de stat pentru industria cărbunelui, care expiră la 31 decembrie 2010. Din 2003 până în 2008 a fost aprobată acordarea de ajutoare pentru acest sector în valoare de peste 26 de miliarde EUR.

2.6   CESE a avut ocazia de a se pronunţa cu privire la acest sistem (3), fiind de acord cu „estimarea Comitetului consultativ al CECO, potrivit căruia un regulament care urmăreşte îmbunătăţirea siguranţei aprovizionării cu energie şi crearea unei rezerve stabile de surse interne de energie primară nu poate solicita în acelaşi timp eliminarea tuturor ajutoarelor acordate industriei cărbunelui”.

2.7   CESE a întâmpinat cu satisfacţie şi „posibilitatea ca statele membre să îşi poată stabili ca obiectiv un nivel minim de producţie de cărbune care să permită accesul la zăcămintele importante”. Aceasta presupune o infrastructură eficientă, o atenţie sporită şi intervenţii concrete în sfera delicată a igienei şi securităţii la locul de muncă, calificare profesională temeinică şi competenţe tehnologice.

2.8   Pe de altă parte, Comitetul subliniază cât este de importantă o contribuţie activă la acest sector specific în contextul materiilor prime strategice autohtone, pentru o Europă mai atractivă sub aspectul investiţiilor şi al ocupării forţei de muncă, pentru consolidarea dimensiunii competitive a întreprinderilor şi a coeziunii sociale, pentru stimularea înclinaţiei către cercetare şi inovare şi, în sfârşit, pentru promovarea creării şi difuzării noilor cunoştinţe şi a formării resurselor umane (4).

2.9   De asemenea, Comitetul a avut ocazia de a sublinia: Comisia ar trebui să se poată concentra asupra examinării ajutoarelor de stat care au un impact semnificativ asupra schimburilor comerciale, fără a-şi mai irosi resursele în examinarea unei multitudini de cazuri, de interes preponderent local, prin clarificarea semnificaţiei şi interpretarea conceptului de „importanţă locală” (local concern) (5).

2.10   CESE a mai subliniat şi faptul că „combustibilii fosili (cărbune (6), petrol şi gaze naturale) constituie în prezent coloana vertebrală a aprovizionării cu energie, la nivel european şi global. Importanţa lor nu va scădea nici în deceniile următoare, rămânând aşadar indispensabili” (7).

2.11   „O exploatare mai intensă a zăcămintelor însemnate de cărbune din Europa poate atenua această dependenţă. Cât priveşte cărbunele, până în prezent a fost extras doar 3 % din potenţialul total, estimat la cca 3 400 de miliarde tone de echivalent petrol (tep)”. „Nivelul resurselor şi rezervelor de cărbune, petrol şi gaz pe plan mondial este estimat în funcţie de mai mulţi factori (creştere economică, prospecţiuni, dezvoltare tehnologică). Aceste resurse vor dăinui pentru încă multe decenii (în cazul cărbunelui, poate chiar secole)…” (7).

2.12   Conform perspectivelor 2030-2050 trasate de Centrul Comun de Cercetare (JRC – Joint Research Centre) (8), cărbunele fosil va fi utilizat pentru acoperirea necesarului de energie pe tot parcursul secolului al XXI-lea, o atenţie sporită fiind acordată limitării emisiilor de gaze cu efect de seră prin investiţii masive în cercetare şi în dezvoltarea unor aplicaţii comerciale ale tehnologiilor ecologice de exploatare a cărbunelui (Clean Coal) şi prin măsuri tot mai punctuale în materie de tehnologii de captare şi stocare a CO2. La nivel mondial, cărbunele va rămâne o sursă de energie însemnată, furnizând peste 20 % din necesarul de energie la scară mondială.

2.13   După cum a amintit CESE (9), „după o scădere iniţială, ne putem aştepta la o nouă creştere a consumului de cărbune, începând cam din 2015, drept urmare a unei dimensiuni concurenţiale sporite a acestei surse de energie, la producerea curentului electric. Principalele motive ale acestei evoluţii sunt creşterea preţului gazelor naturale şi disponibilitatea operaţională preconizată a tehnologiilor de avangardă pentru producţia de energie electrică pe bază de cărbune”.

2.14   China, Statele Unite, India, Australia şi Rusia sunt principalii producători la scară mondială, cu o producţie anuală de 2 761 Mt pentru China (47 % din producţia mondială), de 1 006 Mt pentru Statele Unite ale Americii (17 %) şi de 247 Mt pentru Rusia (4 %). UE importă 180 Mt de cărbune anual, în special din Rusia (30 %), Columbia (17,8 %), Africa de Sud (15,9 %) şi SUA (12,8 %) (10).

3.   Propunerile actuale

3.1   În perspectiva expirării Regulamentului (CE) nr. 1407/2002 din 23 iulie 2002 privind ajutorul de stat pentru industria cărbunelui, Comisia a prezentat recent 6 opţiuni:

—	opţiunea 1: Comisia nu propune un nou instrument legislativ specific sectorului care să se aplice după expirarea Regulamentului privind industria cărbunelui; se aplică numai normele generale privind ajutorul de stat;

—

opțiunea 2: adoptarea unor orientări în baza articolului 107 alineatul (3) litera c) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), similare celor adoptate în sectoarele siderurgic și naval (ajutoare pentru sprijinirea muncitorilor disponibilizați sau pensionaţi anticipat ca urmare a închiderii minelor, pentru consilierea muncitorilor și pentru acţiuni de recalificare profesională, pentru reabilitarea exploatărilor);

—	opţiunea 3: regulament care să permită ajutor de operare pe durată determinată (ajutor pentru închidere), ajutor de operare degresiv, atâta timp cât este însoțit de lichidarea sistematică a activităților din mine şi a instalaţiilor, în contextul unui plan bine definit de închidere a minelor;

—	opţiunea 4: regulament care să permită acordarea de ajutoare pentru acoperirea costurilor excepționale (datorii sociale și de mediu preluate) legate de închiderea minelor de cărbune;

—	opţiunea 5: regulament în baza articolului 107 alineatul (3) litera e) din TFUE, prin care să se acorde atât ajutor pentru închidere, cât și ajutor pentru acoperirea costurilor excepționale;

—	opţiunea 6: prelungirea cu 10 ani (până în 2020) a actualului Regulament privind industria cărbunelui, fără a se pune condiţia închiderii minelor și cu posibilitatea de a se acorda ajutor de investiții.

3.2   Pe baza opţiunii 5, Comisia a hotărât să prezinte Consiliului o propunere de nou regulament, punând la dispoziţia statelor membre un instrument suplimentar pentru atenuarea impactului social şi regional al închiderii minelor şi pentru promovarea coeziunii sociale a regiunilor europene.

De fapt, pe lângă posibilităţile prevăzute de legislaţia generală în materie de ajutoare de stat, pentru a consolida dimensiunea concurenţială a întreprinderilor şi coeziunea socială, pentru a stimula înclinaţia către cercetare şi inovare şi, în sfârşit, pentru a promova crearea şi difuzarea noilor cunoştinţe şi formarea resurselor umane, propunerea Comisiei ar oferi posibilitatea de a fi declarate compatibile cu piaţa internă două tipuri de ajutoare acordate industriei cărbunelui: ajutoare pentru închidere şi pentru acoperirea costurilor excepționale.

3.3.1   Concret, acordarea de ajutoare de operare pentru minele de cărbune ar putea fi permisă numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

—	există un plan detaliat de închidere definitivă, până la 1 octombrie 2014, a minelor de cărbune necompetitive care erau active la 31 decembrie 2009;

—	degresivitate semnificativă a ajutorului, în timp: reducere de 33 % pe perioade de cincisprezece luni;

—	ajutorul se restituie integral în cazul în care închiderea nu are loc la termen;

—	prezentarea unui plan naţional de măsuri vizând atenuarea impactului pe care utilizarea cărbunelui îl are asupra mediului;

3.3.2   Acordarea de ajutoare pentru costuri excepționale se referă la acoperirea costurilor excepționale de restructurare şi de reabilitare a exploatărilor, costuri care nu sunt direct legate de producţia curentă, ca şi la costuri sociale și de mediu preluate, legate de închiderea minelor de cărbune, doar dacă ele decurg din închiderea unităţilor de producţie de cărbune.

4.   Observaţii generale

4.1   Comitetul regretă faptul că nu a fost consultat de către Consiliu, ţinând seama mai ales de competenţele Comisiei consultative pentru mutaţii industriale (CCMI), structură permanentă de lucru a CESE care a preluat competenţele Comitetului consultativ al Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO)..

4.2   În primul rând, CESE îşi revendică prerogativa de a se putea pronunţa cu privire la o temă deosebit de relevantă în materie de mutaţii industriale în cadrul Uniunii, urmând exemplul Comitetului consultativ al CECO, căruia i s-a oferit posibilitatea de a se pronunţa asupra Regulamentului (CE) nr. 1407/2002, preconizând că „îmbunătăţirea siguranţei aprovizionării cu energie şi crearea unei rezerve stabile de surse interne de energie primară nu pot presupune în acelaşi timp eliminarea tuturor ajutoarelor acordate industriei cărbunelui”.

4.3   CESE aminteşte faptul că Consiliul European din 19 şi 20 martie 2009 a subscris la cea de-a doua Revizuire strategică a politicii energetice, prezentată la 13 noiembrie 2008 de Comisie, care afirmă nevoia „valorificării la maximum a resurselor energetice indigene ale UE” şi subliniază „necesitatea de a valorifica la modul optim resursele energetice proprii, incluzând sursele regenerabile, combustibilii fosili și, în țările care decid aceasta, energia nucleară”.

4.4   CESE mai aminteşte şi că al VI-lea Program de acțiune pentru mediu 2002-2012 îşi propune, printre altele, „încurajarea utilizării combustibililor fosili regenerabili și cu conținut redus de carbon pentru producerea energiei electrice” iar articolul 1 din Regulamentul privind ajutorul pentru industria cărbunelui, actualmente în vigoare, prevede „necesitatea de a menține, ca măsură de precauție, o cantitate minimă a producției interne de cărbune pentru a garanta accesul la rezerve”.

4.5   În sfârşit, CESE subliniază că şi analizele efectuate de Institutul pentru energie din Petten au relevat faptul că se preconizează utilizarea cărbunelui fosil pentru acoperirea necesarului de energie pe tot parcursul secolului al XXI-lea.

4.6   CESE întâmpină cu satisfacţie măsurile propuse de Comisie atâta timp cât acestea răspund nevoilor de dezvoltare competitivă a întreprinderilor din sector şi nu se înscriu doar într-o logică a neconcurenţei (11), într-un cadru de referinţă comun, în vederea:

—	menţinerii resurselor energetice autohtone la un nivel corespunzător, pentru a contribui la siguranţa aprovizionării şi pentru a reduce dependenţa energetică;

—

menţinerii poziţiei de lider a Europei în domeniul tehnologiilor extractive inteligente şi al tehnologiilor de mediu „cărbune curat” şi de CSC (captarea şi stocarea CO2): tehnologia de captare şi stocare a CO2 va putea fi utilizată pe scară largă numai după 2020 şi cu condiţia ca activităţile necesare de cercetare-dezvoltare (C-D) să se desfăşoare la timp şi cu succes;

—	găsirii de soluţii pentru remedierea deficienţelor pieţei în materie de investiţii în cercetare, inovare şi restructurare, astfel încât întreprinderile europene din industria cărbunelui să devină competitive, prin achiziţionarea de noi tehnologii de piaţă, cu preţ redus;

—	conformării, prin creşterea bunăstării şi a nivelului de ocupare a forţei de muncă, la obiectivele de natură socială şi ambientală la nivel teritorial şi de dezvoltare a regiunilor în care sunt preponderente sau chiar exclusive activităţile minieră şi extractivă şi industriile conexe;

—

aplicării conceptului de „importanţă locală” (local concern) la acest sector, dat fiind că impactul comerţului intracomunitar este minim sau inexistent şi deci nu influenţează în mod semnificativ schimburile comerciale, iar sistemul actual de ajutoare nu a produs denaturări substanţiale ale concurenţei;

—

modernizării centralelor de producere a energiei electrice, respectarea procedurilor şi termenelor de restructurare a sectorului la nivel naţional (12), prin susţinerea reţelelor de regiuni carbonifere şi de centre de competenţă în domeniul extracţiei şi al utilizării resurselor minerale şi a sistemelor de reţele pentru formarea de cadre de înaltă calificare;

—	păstrării noţiunii de „rezervă strategică minimă” de cărbune autohton ca „obligaţie de serviciu universal a sectorului public”, pentru siguranţă energetică, prevăzută la articolul 106 din TFUE (fostul articol 86 din TCE);

—	asigurării serviciilor de orientare, formare şi reconversie profesională pentru lucrători şi pentru specialiştii din minele deficitare, sprijin pentru pensionarea anticipată în sector şi în industriile conexe;

—	dezvoltării şi susţinerii dialogului social sectorial european pentru industriile extractive şi organizarea unor forumuri de specialitate, structurate în reţele, precum Forumul combustibililor fosili de la Berlin;

—

sprijinirea diseminării şi a schimbului de bune practici, în special din punct de vedere tehnic şi ambiental, atât pentru ca producţiile de cărbune avansate din punct de vedere tehnologic şi aplicaţiile acestora să câştige în competitivitate şi durabilitate, cât şi pentru demararea restructurărilor, reconversiilor şi închiderilor (şi a reabilitării (13) exploatărilor), acolo unde astfel de evoluţii nu sunt posibile.

4.7   CESE consideră că intervalul de timp menţionat de Comisie este prea limitat şi nu corespunde exigenţelor dezvoltării acestui sector: perioada 2011-2018 ar fi mai potrivită – cum a fost de altfel perioada 2002-2012 – pentru a se verifica dacă întreprinderile din sector sunt sau nu competitive în lumina evoluţiei tehnologice a pieţei, în special în ceea ce priveşte tehnicile extractive ecologice a cărbunelui şi CSC la preţ redus.

4.8   Tot astfel, în opinia CESE, rata degresivității pare exagerată şi concentrată pe intervale de timp prea scurte ca să poată lăsa loc pentru recuperarea competitivităţii şi pentru inovaţii de producţie, „cărbune curat” şi CSC. În plus, ajutoarele ar trebui să răsplătească întreprinderile care câştigă teren în materie de competitivitate, nu să le pedepsească, aşa cum preconizează propunerea.

4.9   Cât despre dezechilibrele concurenţiale dintre produsul importat şi produsul autohton, înainte de a le califica drept aspecte care justifică limitarea regimului UE, ar fi poate necesară o examinare mai clară şi mai transparentă a sistemelor de ajutoare din ţările exportatoare. În opinia CESE, ar trebui de asemenea evaluată cu mai mare atenţie şi consecvenţă – în momentul încheierii acordurilor cu ţări terţe – introducerea obligaţiei de respectare a standardelor sociale OIM adecvate, pentru a se evita exploatarea minerilor şi pentru asigurarea unor condiţii optime de securitate şi de protecţie a lucrătorilor împotriva accidentelor deseori mortale care survin în marile exploatări mondiale.

4.10   În final, CESE consideră că, pentru viitorul activităţii din sectorul cărbunelui şi al producţiei de energie electrică, ar fi absolut necesar să se pună la dispoziţia întreprinderilor europene şi a statelor membre un cadru clar şi proactiv al ajutoarelor orizontale la care se poate recurge în scopuri sociale, ambientale, de CDT şi inovare, de formare şi calificare profesională în acest sector.

---

(1)  Cf. ZEP – European Technology Platform for Zero Emission Fossil Fuel Power Plant – Implementation Plan 2010 – 2012 (Platforma tehnologică europeană privind centralele electrice bazate pe combustibili fosili cu emisii zero – Plan de punere în aplicare 2010-2012) www.zeroemissionsplatform.eu/ccs-technology/capture.html; Conferinţa privind Planul SET (Planul strategic al UE pentru tehnologiile energetice), organizată de Preşedinţia belgiană (15-16 noiembrie 2010, Platforma tehnologică europeană privind centralele electrice bazate pe combustibili fosili cu emisii zero – ETP-ZEP), http//setis.ec.europa.eu/technologies/Zero-emission-fossil

(2)  În acest aviz se vorbeşte despre „cărbune fosil sau cărbune”, astfel cum este definit la articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 1407/2002: antracit, lignit, cărbune fosil.

(3)  JO C 48, 21.2.2002, p. 49.

(4)  JO C 65, 17.3.2006, p. 1.

(5)  Cf. nota 2.

(6)  Antracit, lignit şi cărbune fosil.

(7)  JO C 28, 3.2.2006, p. 5.

(8)  Coal of the future (supply prospects for thermal coal by 2030-2050), Directorate General Joint Research Center (DG JRC), Institutul pentru Energie, Petten (Ţările de Jos), februarie 2007.

(9)  Cf. nota 9.

(10)  SUA joacă încă un rol activ în finanţarea centralelor pe cărbune – atât pe plan naţional, cât şi internaţional –, fapt ce contravine angajamentului luat de preşedintele Obama de a elimina treptat subvenţiile pentru combustibilii fosili în cadrul G20.

(11)  În această privinţă, după cum se precizează în toate documentele privind politica energetică a Comisiei – de la Planul SET la Strategia energetică 2011-2020 – trebuie luaţi în considerare parametri precum nivelurile de competitivitate ale altor resurse de energie autohtone ale UE în perspectiva anului 2020, ajutoarele acordate altor surse de energie autohtone, promovarea utilizării cărbunelui pe pieţele mondiale şi volatilitatea preţurilor combustibililor fosili la nivel internaţional, precum şi valoarea adăugată europeană a securităţii energetice a resurselor strategice autohtone, în special în condiţii de criză şi tensiuni internaţionale; de asemenea, trebuie avute în vedere costurile de reconversie a centralelor electrice şi de reabilitare a exploatărilor miniere dezafectate.

(12)  Cf., de exemplu, planul german pentru minele de cărbune până în 2018.

(13)  „Decommissioning”.

---

19.2.2011

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 54/20

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind securitatea aprovizionării în sectorul agroalimentar din UE

(aviz din proprie iniţiativă)

(2011/C 54/04)

Raportor: dl Armands KRAUZE

La 18 februarie 2010, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic şi Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie iniţiativă cu privire la

Securitatea aprovizionării în sectorul agroalimentar din UE

(aviz din proprie iniţiativă).

Secţiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală şi protecţia mediului, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la data de 17 noiembrie 2010.

În cea de-a 467-a sesiune plenară, care a avut loc la 8 şi 9 decembrie 2010 (şedinţa din 9 decembrie), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 133 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi 7 abţineri.

1.   Concluzii şi recomandări

1.1.   Garantarea aprovizionării cu produse alimentare trebuie să rămână unul din obiectivele fundamentale ale politicii agricole a UE. Date fiind provocările şi incertitudinile asociate securităţii alimentare globale, politica agricolă comună (PAC) de după 2013 va trebui să garanteze în continuare securitatea aprovizionării în sectorul agroalimentar.

1.2.   Producţia agricolă durabilă şi buna funcţionare a pieţelor agricole constituie baza pentru securitatea aprovizionării cu alimente în UE. Viitoarea PAC va avea nevoie de mecanisme puternice de gestionare a pieţei, pentru a asigura funcţionarea pieţelor agricole şi stabilitatea preţurilor. Normele privind comerţul cu produse agricole ar trebui să garanteze securitatea aprovizionării în toate ţările şi oricare ar fi circumstanţele.

1.3.   Pentru a putea răspunde tuturor provocărilor viitoare şi pentru a garanta securitatea aprovizionării în sectorul agroalimentar în toate statele membre, UE are nevoie de o PAC solidă. PAC ar trebui să fie în continuare una dintre politicile fundamentale ale UE. Finanţarea viitoare a PAC trebuie să fie corespunzătoare.

1.4.   Cheia securităţii alimentare pentru întreaga lume este producţia agricolă durabilă la nivel local. În UE trebuie protejată şi promovată producţia alimentară diversificată. Trebuie acordată o atenţie deosebită regiunilor îndepărtate şi zonelor afectate de handicapuri specifice.

1.5.   UE trebuie să depună mai multe eforturi de planificare sistematică în ceea ce priveşte securitatea aprovizionării, astfel încât să asigure viabilitatea producţiei agricole şi a întregului sector agricol, inclusiv în perioade de criză sau în situaţii de urgenţă. Măsurile concrete (referitoare la rezerve, infrastructura agricolă, formarea profesională etc.) trebuie însă să rămână în responsabilitatea statelor membre. În prezent nu este nevoie de noi reglementări ale UE în ceea ce priveşte securitatea aprovizionării în sectorul agroalimentar.

1.6.   Statele membre pot folosi politica UE de dezvoltare rurală ca instrument de promovare a măsurilor de susţinere şi îmbunătăţire a securităţii aprovizionării în sectorul agroalimentar. Statele ar trebui să profite de această posibilitate în cadrul programelor proprii de dezvoltare rurală.

1.7.   Sectorul agricol ar putea juca un rol important în sporirea ofertei de energie durabilă şi sigură în UE şi în reducerea dependenţei UE de importul de combustibili fosili. La nivelul exploataţiilor agricole, producţia propriei energii poate avea o contribuţie importantă la securitatea aprovizionării. Pentru a încuraja utilizarea bioenergiei în exploataţiile agricole, ar trebui stimulată dezvoltarea tehnologiilor de producere a acesteia. Producţia de bioenergie trebuie să fie durabilă şi trebuie să se acorde mai multă atenţie valorificării subproduselor din sectorul agroalimentar, în vederea reducerii poluării şi a emisiilor de CO2.

2.   Introducere

2.1   Securitatea aprovizionării în sectorul agroalimentar înseamnă să se asigure disponibilitatea alimentelor şi existenţa mijloacelor economice pentru ca populaţia să aibă la acestea, precum şi eradicarea foametei. În multe sectoare agricole din UE, nivelul producţiei este suficient pentru a asigura alimentele necesare populaţiei UE, iar acest lucru a fost realizat prin PAC. Securitatea alimentară ca bun public care nu rezultă din acţiunea mecanismelor de piaţă, ci este asigurat de sectorul agroalimentar în beneficiul societăţii, va fi un obiectiv important al PAC după 2013 (1).

2.2   Securitatea alimentară va fi principala provocare pentru sectorul agroalimentar mondial în deceniile viitoare. În lume, peste un miliard de persoane suferă de foame ca urmare a crizei alimentare şi a celei economice.

2.3   Securitatea alimentară înseamnă a dispune de hrană suficientă pentru a duce o viaţă sănătoasă, alimentele trebuind să fie sigure şi necontaminate. Este o temă complexă, care prezintă conexiuni cu alte sectoare precum producţia de ţiţei, logistica etc. Orice problemă logistică sau de producţie apărută în principalele regiuni producătoare, cauzată de crize neaşteptate, poate afecta disponibilitatea alimentelor pentru milioane de persoane, mai ales pentru locuitorii zonelor urbane. Cheia pentru securitatea alimentară mondială este producţia durabilă la nivel local a hranei (2).

3.   Provocările producţiei alimentare la scară mondială

3.1   Potrivit unor prognoze realizate de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), populaţia globului va ajunge la aproape 9,5 miliarde până în 2050; pentru a se asigura hrana necesară acesteia, producţia alimentară mondială va trebui să se dubleze faţă de nivelul actual. Va înregistra o creştere rapidă în special populaţia oraşelor din ţările în curs de dezvoltare. Vor exista aşteptări mari şi o presiune din ce în ce mai mare asupra agricultorilor pentru a practica o agricultură mai intensivă. Productivitatea agricolă va trebui să se îmbunătăţească, pentru a asigura hrana necesară populaţiei mondiale în creştere. Posibilitatea extinderii exploataţiilor agricole este limitată, având în vedere alte exigenţe decât cele agricole impuse asupra terenurilor, precum şi lipsa unor terenuri agricole corespunzătoare.

3.2   Investiţiile în agricultură vor trebui să crească peste tot, dar mai ales în ţările în curs de dezvoltare, care au un important potenţial de creştere a producţiei. În ţările în curs de dezvoltare trebuie îmbunătăţite de asemenea infrastructura rurală, accesul la resurse moderne, gestionarea durabilă a solului şi, mai ales, accesul la apă, precum şi sistemele de învăţământ şi funcţionarea pieţelor agricole. Pe termen lung însă, principala problemă în ceea ce priveşte securitatea alimentară va fi disponibilitatea hranei şi accesul la hrană. Modalitatea cea mai eficientă de a garanta securitatea alimentară va fi dezvoltarea de ansamblu şi creşterea nivelurilor veniturilor în ţările cele mai sărace. Agricultura joacă în rol deosebit de important în asigurarea securităţii alimentare, însă este dificil să se garanteze securitatea alimentară doar prin agricultură (3).

3.3   În declaraţia finală, Summitul FAO privind alimentaţia din 2009 recomandă ca producţia alimentară să fie responsabilitatea fiecărei ţări.

3.4   Ca urmare a crizelor economică şi alimentară şi a evoluţiei situaţiei mondiale, în prezent este mai bine înţeleasă ideea că toate ţările şi regiunile, inclusiv cele mai defavorizate, trebuie să aibă dreptul şi chiar obligaţia de a-şi produce propria hrană. Trebuie să fie posibil să se producă mai multe alimente într-un mod mai durabil.

3.5   Pe lângă creşterea populaţiei, o altă provocare importantă pentru aprovizionarea mondială cu alimente este reprezentată de schimbările climatice şi de constrângerile asociate legate de resursele naturale. Schimbările climatice pot avea un impact semnificativ asupra producţiei alimentare, mai ales în ţările în curs de dezvoltare, dintre care unele se regăsesc printre cele mai puţin capabile să se adapteze schimbărilor climatice. Agricultura trebuie să contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, însă, în acelaşi timp, aceasta poate avea un rol în soluţionarea problemei emisiilor, prin sechestrarea carbonului în sol. Se poate realiza o producţie agricolă mai eficientă cu mai puţine resurse. Agricultura trebuie să contribuie la îmbunătăţirea calităţii aerului şi a apei, la conservarea diversităţii naturale şi la prevenirea eroziunii. Asigurarea unor suprafeţe agricole suficiente şi a apei dulci este, de asemenea, o provocare esenţială pentru securitatea alimentară mondială.

3.6   Inovarea în agricultură are un rol esenţial în confruntarea cu provocările reprezentate de securitatea alimentară şi de schimbările climatice. De mare însemnătate în acest domeniu sunt inovaţiile din sectorul producţiei vegetale şi din zootehnie, cele privind tehnicile de irigare, controlul inundaţiilor, rezistenţa la căldură şi frig, diversificarea metodelor de producţie tradiţionale etc. Una dintre soluţiile la viitoarele probleme poate fi şi îmbunătăţirea eficienţei metodelor de producţie vegetală, sector care are un potenţial semnificativ de creştere a productivităţii agricole.

4.   Conceptul „securitatea aprovizionării”

4.1   Securitatea alimentară este o chestiune strategică fundamentală pentru toate popoarele lumii. Accesul la hrană este doar un aspect al conceptului mai larg de securitate. Problemele de acces la hrană duc în scurt timp la creşterea instabilităţii sociale şi la tulburări. Asigurarea accesului la hrană, chiar şi în situaţii de criză sau de urgenţă, este responsabilitatea societăţii.

4.2   Securitatea alimentară într-o economie modernă, în reţea, depinde de mulţi factori şi necesită o aprovizionare constantă cu energie (petrol şi electricitate), sisteme IT, o logistică eficientă, un sistem sanitar de calitate şi un sistem rapid şi funcţional de alertă, pentru a proteja societatea împotriva alimentelor periculoase. Statele membre trebuie să asigure protecţia infrastructurii de bază din sectorul agroalimentar şi măsurile concrete din teren.

4.3   Societăţile trebuie să fie pregătite pentru situaţii de urgenţă în ce priveşte aprovizionarea cu alimente. În acest caz, se vorbeşte despre „securitatea aprovizionării”. Prin acest concept se înţelege în general asigurarea fluxurilor de materiale (de exemplu, prin crearea de rezerve), însă are şi un sens mai larg, anume capacitatea de a menţine acele activităţi economice de bază ale unei societăţi care sunt esenţiale pentru asigurarea condiţiilor de viaţă ale populaţiei şi pentru funcţionarea şi securitatea societăţii. În consecinţă, securitatea aprovizionării în contextul aprovizionării cu alimente înseamnă capacitatea de a garanta producţia alimentară şi funcţionarea întregului sector alimentar, chiar şi în condiţii de criză sau în situaţii de urgenţă.

5.   Politica agricolă a UE şi securitatea aprovizionării

5.1   Uniunea Europeană pregăteşte în prezent următoarea revizuire a PAC, adică politica agricolă după 2013. Comisia a publicat o comunicare cu privire la viitoarea politică în noiembrie 2010 şi – probabil – va pregăti propunerile legislative relevante spre sfârşitul anului 2011, decizia Consiliului şi a Parlamentului European fiind aşteptată în 2012. Cu ajutorul măsurilor PAC, UE va avea în continuare un nivel suficient al producţiei.

5.2   Obiectivele politicii agricole a UE, astfel cum au fost stabilite în Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi încorporate fără modificări în Tratatul de la Lisabona ratificat anul trecut, sunt următoarele:

—	creşterea productivităţii agricole;

—	asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populaţia agricolă;

—	stabilizarea pieţelor;

—	garantarea aprovizionării cu produse alimentare;

—	asigurarea unor preţuri rezonabile pentru consumatori.

5.3   Este clar că transformările globale şi noile provocări pe care acestea le aduc vor determina stabilirea unor noi obiective pentru politica agricolă a UE, însă obiectivele principale menţionate mai sus continuă să fie necesare şi relevante. De-a lungul anilor, au fost aduse diferite critici cu privire la politica agricolă a UE, inclusiv în cadrul negocierilor comerciale. De fapt, PAC a reuşit să-şi atingă obiectivele mai mult decât satisfăcător, garantând aprovizionarea cu produse alimentare în întreaga Uniune, în ciuda fluctuaţiilor de preţuri, inclusiv în perioade de criză. Astfel, PAC a asigurat securitatea aprovizionării în UE, în ciuda faptul că aceasta nu îşi este suficientă în întregime în cazul unor produse şi resurse agricole. Prin aceasta se înţelege că UE trebuie să ia în considerare faptul că ţările de la periferia UE se confruntă deseori cu dificultăţi în ceea ce priveşte asigurarea aprovizionării în perioadele de mare fluctuaţie a preţurilor.

5.4   În viitor, pieţele globale vor funcţiona într-o manieră mai deschisă. Orice acorduri comerciale viitoare ar putea permite produselor alimentare din ţări nemembre UE să pătrundă în UE mai uşor (cu condiţia respectării condiţiilor de siguranţă alimentară), însă, în acelaşi timp, va crea oportunităţi pentru pătrunderea produselor agricole din UE pe alte pieţe. Evoluţiile demografice şi pieţele mondiale schimbă priorităţile în ce priveşte producţia agricolă şi cererea de produse alimentare în întreaga lume. Interdependenţa societăţilor şi a zonelor economice este din ce în ce mai mare. Schimbările climatice generează condiţii meteo din ce în ce mai extreme. Întrucât doar un comerţ internaţional intensificat nu este suficient pentru asigurarea ofertei de produse alimentare, în viitor, fluctuaţiile preţului produselor agricole şi instabilitatea pieţei vor creşte. Viitoarea politică agricolă a UE trebuie să asigure mecanisme de stabilizare a pieţei. UE nu trebuie să genereze instabilitate pe pieţele alimentare globale, ci trebuie să contribuie activ la eradicarea acesteia.

5.5   Uniunea Europeană este un important producător şi exportator mondial de produse alimentare. Cea mai bună modalitate prin care UE poate contribui la menţinerea stabilităţii pieţelor alimentare mondiale şi la preîntâmpinarea crizelor alimentare este să se asigure că propria-i piaţă agricolă rămâne în echilibru şi funcţionează eficient. UE trebuie să aibă un rol important şi în menţinerea securităţii alimentare mondiale.

5.6   Consumatorii europeni doresc să consume în continuare produse alimentare sigure, hrănitoare şi de bună calitate. Viitoarea politică agricolă trebuie să asigure protecţia mediului (aer, sol, apă) de-a lungul procesului de producţie şi bunăstarea animalelor. Faptul că standardele sunt mai înalte în UE decât în restul lumii duce la creşterea costurilor pentru producătorii europeni, politica agricolă a UE trebuind să asigure – în agricultură şi în mediul de afaceri – instrumente care să contribuie la crearea unor condiţii echivalente de producţie între UE şi celelalte ţări. Provocarea cu care se confruntă UE este de a utiliza instrumentele existente (de exemplu, acordurile comerciale) şi de a dezvolta instrumente noi care să stimuleze alte ţări producătoare de hrană să adopte standardele utilizate de producătorii din UE.

5.7   Politica de dezvoltare rurală (pilonul 2 al PAC) va continua să fie foarte importantă pentru dezvoltarea echilibrată a zonelor rurale în viitor. Acestea reprezintă o parte esenţială a Europei. Peste 60 % din populaţia Uniunii Europene în configuraţia sa actuală, cu 27 de state membre, trăieşte în zonele rurale, acestea reprezentând 90 % din suprafaţa totală de uscat a Uniunii. Politica de dezvoltare rurală, care ţine seama într-o mai mare măsură de situaţia specifică a statelor membre, ar trebui să capete o importanţă mai mare în viitor. Rolul politicii de dezvoltare rurală ca generator de locuri de muncă în comunităţile rurale şi diversificator al oportunităţilor de afaceri va creşte. Politica de dezvoltare rurală ar putea fi utilizată de UE drept instrument de promovare a securităţii aprovizionării în sectorul agroalimentar.

5.8   Viitoarea politică agricolă a UE trebuie să acorde atenţie în continuare chestiunilor legate de securitatea aprovizionării, date fiind provocările şi incertitudinile asociate securităţii alimentare globale. Garantarea aprovizionării cu produse alimentare este un obiectiv fundamental al politicii agricole a UE. UE trebuie să depună mai multe eforturi de planificare sistematică, astfel încât să asigure viabilitatea producţiei agricole şi a întregului sector agricol, inclusiv în perioade de criză sau în situaţii de urgenţă. Pentru aceasta, trebuie să existe mecanismele necesare. Unul dintre obiectivele esenţiale ale politicii agricole a UE trebuie să fie menţinerea unei producţii agricole diversificate şi promovarea acesteia în întreaga UE. Menţinerea unei mari diversităţi de produse alimentare de calitate superioară provenind din zone rurale diferite din întreaga uniune, pentru toţi cetăţenii UE, va reprezenta soluţia strategică potrivită pentru politica UE în domeniul alimentar. Aceasta va contribui la garantarea securităţii aprovizionării.

5.9   Pe termen lung, securitatea aprovizionării în sectorul agroalimentar va impune ca producţia agricolă să fie durabilă. Pe lângă sustenabilitatea ecologică, sunt importante şi dimensiunea economică şi cea socială. Trebuie să se acorde o atenţie mai mare rolului agriculturii în adaptarea la schimbările climatice şi în atenuarea acestora. Sectorul agroalimentar are au rol de jucat şi în ceea ce priveşte producţia de bioenergie. Obiectivele Strategiei UE 2020 trebuie integrate în cadrul politicii agricole.

5.10   Producţia de bioenergie a făcut din sectorul agricol al UE un actor important în adoptarea tehnologiilor în domeniul energiilor regenerabile. Un sector agroalimentar durabil poate avea o contribuţie majoră la reducerea dependenţei de importul de combustibili fosili şi la garantarea securităţii aprovizionării consumatorilor din UE cu energie. Transformarea deşeurilor şi a produselor agricole secundare (bălegar, deşeuri alimentare etc.) în bioenergie va contribui la reducerea poluării şi a emisiilor de CO2.

---

(1)  În legătură cu elaborarea acestui aviz, la 31 mai 2010 s-a desfăşurat la Helsinki un seminar cu tema „Securitatea aprovizionării în sectorul agroalimentar din Uniunea Europeană”.

(2)  Astfel cum a fost definită aceasta de Summitul FAO privind alimentația.

(3)  JO C 100, 30.4.2009, p. 44.

---

19.2.2011

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 54/24

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind relațiile UE-Rusia

(aviz din proprie inițiativă)

(2011/C 54/05)

Raportor: dl Ivan VOLEŠ

La sesiunea plenară din 17 și 18 februarie 2010, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie inițiativă cu privire la

Relațiile UE-Rusia (aviz din proprie inițiativă).

Secțiunea pentru relații externe, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 23 noiembrie 2010.

În cea de-a 467-a sesiune plenară, care a avut loc la 8 și 9 decembrie 2010 (ședința din 9 decembrie 2010), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 195 de voturi pentru și 8 abțineri.

1.   Recomandări

1.1   CESE salută Declarația comună privind Parteneriatul pentru modernizare, adoptată cu ocazia reuniunii la nivel înalt UE-Rusia de la Rostov pe Don (31 mai-1 iunie 2010), în care societatea civilă este invitată să participe într-o și mai mare măsură la cooperarea dintre UE și Rusia, printr-un dialog consolidat. Relațiile UE-Rusia au o importanță strategică pentru ambele părți și ar trebui să se bazeze pe încredere reciprocă. Societățile civile din UE și Rusia ar trebui să-și concretizeze cooperarea și să contribuie la punerea în aplicare a inițiativei Parteneriatul pentru modernizare. CESE este pregătit să contribuie în mod activ la aceasta.

1.2   În ceea ce privește „spațiile comune”, CESE susține structura existentă, însă solicită implicarea mai profundă a societății civile a celor două părți, prin prezentarea punctelor lor de vedere și a unor inițiative în diverse domenii de activitate.

1.3   CESE sugerează implicarea mai puternică a părților interesate relevante în dialogul privind relațiile economice și comerciale și să se ia în considerare crearea unui vast forum UE-Rusia în care să fie reprezentat mediul de afaceri.

1.4   CESE sprijină orice eforturi de a realiza rapid progrese în cadrul negocierilor privind simplificarea și liberalizarea regimului de vize.

1.5   Ar trebui implicați mai mulți actori neguvernamentali în consultările UE-Rusia privind drepturile omului. CESE este pregătit să se alăture acestei platforme.

1.6   Ar trebui să existe mai multe platforme în cadrul cărora organizațiile societății civile din UE și Rusia ar putea contribui la monitorizarea relațiilor dintre cele două părți. Forumul societății civile UE-Rusia ar putea deveni un astfel de instrument, la fel ca Forumul societății civile al Parteneriatului estic.

1.7   CESE pledează pentru creșterea numărului de contacte între persoane și de schimburi în domeniul educației și al dialogului intercultural, ca instrument de îmbunătățire a înțelegerii și încrederii reciproce.

1.8   Poziția statelor membre față de Rusia ar trebui să fie mai bine coordonată, astfel încât UE să exprime cu o singură voce obiective ambițioase, dar în același timp realiste, cu un grad suficient de flexibilitate.

1.9   CESE consideră că este esențial ca Rusia să aibă statut de membru al OMC și susține pe deplin acest proces, dorind ca acesta să se realizeze cât mai curând posibil.

1.10   UE ar trebui să revizuiască reglementările privind ajutorul financiar acordat ONG-urilor prin intermediul Instrumentului pentru promovarea democrației și drepturilor omului, care prevede o cotă ridicată de cofinanțare, împiedicând astfel multe ONG-uri din Rusia să beneficieze de aceste subvenții.

1.11   CESE recomandă să se caute oportunități de implicare a Rusiei în proiecte regionale de mare anvergură, în special în domeniul protecției mediului, sănătății publice, transportului și eficienței energetice, care ar urma să fie discutate cu țările din cadrul Parteneriatului estic. Societatea civilă din Rusia ar trebui invitată să participe la reuniunile diferitelor platforme ale Forumului societății civile din cadrul Parteneriatului estic, în cadrul cărora se dezbat astfel de proiecte de interes comun pentru UE, statele membre ale Parteneriatului estic și Rusia. De asemenea, se recomandă implicarea sporită a societății civile în punerea în aplicare a politicii privind Dimensiunea Nordică, a Strategiei UE pentru regiunea Mării Baltice, a Sinergiei Mării Negre și a altor inițiative relevante.

1.12   CESE își reiterează propunerea de a include stabilirea unui organism comun al societății civile din UE și Rusia în viitorul acord.

1.13   CESE va crea un grup de contact destinat relațiilor UE-Rusia și va continua să colaboreze cu Camera civică a Federației Ruse (CCFR), propunând, în același timp, ca la activitățile comune să participe și alte organizații ale societății civile care nu sunt reprezentate în CCFR.

2.   Relațiile UE-Rusia: situația actuală

2.1   În ultimele două decenii, relațiile UE-Rusia au trecut prin câteva perioade favorabile și nefavorabile. Conflictul militar dintre Rusia și Georgia în august 2008 și disputa privind gazul dintre Rusia și Ucraina în ianuarie 2009 au avut un efect negativ asupra relațiilor reciproce. Cu toate acestea, ambele părți au continuat să depună eforturi în sensul depășirii impasului. Principalul obiectiv al prezentului aviz este de a prezenta recomandările CESE de îmbunătățire a relațiilor UE-Rusia și de participare a societății civile din UE și Federația Rusă în acest scop.

2.2   În iunie 2008 au fost lansate la Hantî-Mansiisk, iar în iulie 2008 au fost deschise oficial negocierile privind un nou acord bilateral UE-Rusia, care să înlocuiască Acordul de parteneriat și de cooperare din 1994. Cele două părți au abordat procesul de negociere cu un accent diferit asupra naturii noului acord. UE dorește să încheie un acord strategic cuprinzător și detaliat, în timp ce partea rusă preferă încheierea unui acord-cadru politic de bază, urmat de acorduri sectoriale detaliate în domeniile de interes pentru Rusia (1).

2.3   Cea de-a douăsprezecea rundă de negocieri între UE și Federația Rusă, desfășurată în cadrul grupurilor de lucru care reflectă „spațiile comune”, a început la mijlocul lui noiembrie 2010. Comisia Europeană privește rezultatele de până acum ale negocierilor cu un optimism moderat; cu toate acestea, este încă prea devreme să se poată estima când se vor încheia negocierile privind noul acord.

2.4   Progresul lent al negocierilor în curs privind un nou acord reflectă punctele de vedere diferite ale celor două părți cu privire la relațiile reciproce. UE sprijină modernizarea socială, politică și economică complexă, care se aliniază la acquis-ul și la instituțiile europene. Pe de altă parte, Rusia dorește să fie tratată ca o putere mondială suverană, care are o abordare proprie față de democrație, drepturile omului și interesele economice și de securitate (2). Pentru a juca acest rol, Rusia se folosește de toate avantajele sale: resursele de gaz natural și de țiței, arsenalul de arme nucleare, programele spațiale etc., inclusiv poziția sa în cadrul organizațiilor internaționale, de exemplu, Consiliul de Securitate al ONU, Organizația pentru Cooperare de la Shanghai, CSI, G20 etc.. Cu toate acestea, proiecția la nivel internațional a ambițiilor menționate este limitată din cauza condițiilor actuale socioeconomice precare din Rusia (3).

2.5   UE și Rusia împărtășesc viziuni foarte diferite referitoare la posibilele modificări ale arhitecturii europene de securitate. Rusia dorește revizuirea arhitecturii europene de securitate, după cum se arată în propunerea sa de încheiere a unui nou pact de securitate europeană, prezentată de președintele Dmitri Medvedev în iunie 2008.

2.6   În domeniul securității energetice se înregistrează, de asemenea, divergențe considerabile. Rusia dorește să beneficieze de un tratament special ca principal furnizor de gaz natural și țiței pentru UE, inclusiv acordarea unui tratament preferențial întreprinderilor sale energetice prin acces la piața UE, alături de recunoașterea poziției și a intereselor sale speciale în sectorul energetic al Republicii Belarus și al Ucrainei (4). Rusia s-a retras din Tratatul privind Carta energiei în august 2009. UE consideră aderarea la acest tratat o condiție prealabilă pentru orice viitoare liberalizare a pieței sale energetice, inclusiv pentru deschiderea acesteia față de întreprinderile energetice din Rusia. Inițiativa recentă a președintelui Medvedev de a încheia un nou tratat mondial privind securitatea energetică, care să înlocuiască Tratatul privind Carta energiei, a fost adresată statelor membre ale G20 și nu exclusiv UE, în ciuda faptului că UE rămâne principalul partener al Rusiei în sectorul energetic.

2.7   Rusia încearcă să-și gestioneze interesele față de UE prin dezvoltarea unor relații speciale cu țările care sunt considerate în mod tradițional ca fiind „mari puteri”. Într-adevăr, statele membre ale UE au propriile lor relații bilaterale cu Rusia, care reflectă tradițiile și interesele lor, însă este esențial ca acestea să încerce să asigure o mai bună coordonare a pozițiilor și activităților lor, în scopul definirii unei politici globale a UE față de Rusia. Noul Tratat de la Lisabona a consolidat Politica externă și de securitate comună a UE și conferă UE noi competențe în ceea ce privește securitatea energetică.

2.8   Rusia și UE au opinii diferite și în ceea ce privește Parteneriatul estic, acesta fiind considerat de Rusia drept o încercare a UE de a-și extinde sfera de influență. UE consideră acest parteneriat un instrument de împărtășire a valorilor și standardelor sale comune cu țările vecine din Est, având în vedere că punerea acestuia în aplicare determină modernizarea economică și socială a acestor țări și contribuie la securitatea și stabilitatea întregului continent european.

2.9   Cooperarea UE-Rusia s-a îmbunătățit în contextul politicii comune privind Dimensiunea Nordică UE-Rusia-Norvegia-Islanda. S-au obținut rezultate concrete în cadrul unor proiecte de parteneriat în domeniul protecției mediului, sănătății publice, culturii, transportului și infrastructurii. CESE a contribuit în permanență la punerea în aplicare a politicii, subliniind, în avizul său privind politica Dimensiunii Nordice, importanța implicării societății civile (5).

2.10   În ciuda neînțelegerilor și dificultăților amintite mai sus, atât în UE, cât și în Rusia, domină înțelegerea generală comună a importanței strategice a relațiilor bilaterale. Voința politică de a promova relațiile bilaterale a fost demonstrată cu claritate în concluziile reuniunii la nivel înalt UE-Rusia de la Rostov pe Don (31 mai – 1 iunie 2010), inclusiv în Declarația comună privind Parteneriatul pentru modernizare (6).

3.   Lecțiile învățate din inițiativa „Spații comune”

3.1   Constatări generale

3.1.1   Dialogul instituționalizat în cadrul inițiativei „Spații comune” (7) a permis desfășurarea celui mai intens dialog pe care UE l-a purtat vreodată în istoria relațiilor sale externe cu o țară terță. Pentru negocierile noului acord dintre UE și Rusia, ar trebui trase următoarele învățăminte din cooperarea existentă în cadrul „spațiilor comune” UE-Rusia: (8)

—	structura spațiilor comune (SC) este un cadru instituțional bine stabilit pentru menținerea unui dialog politic și sectorial extins între UE și Rusia, iar acest cadru trebuie menținut;

—	în ciuda unor exemple pozitive de progres în ceea ce privește anumite aspecte sectoriale, SC au înregistrat rezultate modeste față de așteptările inițiale ale ambelor părți;

—	pentru îmbunătățirea dialogului și cooperării este necesară mai multă voință politică, încredere reciprocă și capacitatea celor două părți de a cădea de acord asupra condițiilor și valorilor, inclusiv asupra standardelor stabilite cu acordul ambelor părți.

3.2   Spațiul economic comun

3.2.1   Obiectivul UE privind stabilirea unui spațiu economic comun (SEC) a fost crearea unei piețe deschise și integrate între UE și Rusia. Progresul către acest obiectiv este lent, iar realizarea unei zone de liber schimb pare a fi, în prezent, o realitate mai degrabă îndepărtată. Este esențial ca Rusia să devină membru al OMC, iar CESE salută dorința părții ruse de a adera la OMC cât mai curând posibil. Cu toate acestea, instituirea Uniunii Vamale cu Kazahstan și Belarus a ridicat semne de întrebare cu privire la impactul asupra negocierilor cu OMC.

3.2.2   Dialogul în diverse domenii al SEC are mai multe niveluri și cuprinde numeroase aspecte ale problematicilor economice, comerciale, financiare și industriale (9). CESE recomandă ca dialogul din cadrul SEC să includă și aspecte legate de ocuparea forței de muncă și politica socială, implicând partenerii sociali care nu fac parte încă din procesul de negociere, ținând seama, în același timp, de limitele competențelor UE în aceste domenii. Trebuie acordată o atenție deosebită aspectelor legate de sănătatea publică, inclusiv măsurilor sanitare și fitosanitare, precum și protecției consumatorilor.

3.2.3   Masa rotundă a reprezentanților industriei din UE și Rusia reprezintă platforma instituțională pentru implicarea mediului de afaceri în SEC. În afară de aspectele pozitive ale sprijinului puternic al comunităților de afaceri de ambele părți, în sensul unei integrări economice mai profunde, unele grupuri de lucru, constituite cu scopul de a facilita dialogul UE-Rusia privind aspectele de reglementare și industriale, nu și-au început încă activitatea (10), iar recomandările și propunerile formulate nu sunt luate în considerare de politicieni și de administrația statelor. O implicare la scară mai largă și sistematică a părților interesate relevante în procesul de negociere ar contribui la identificarea și înlăturarea obstacolelor „artificiale” care împiedică comerțul și investițiile reciproce. Trebuie create instrumentele care să susțină această implicare. Forumul de afaceri UE-Rusia, care îi reprezintă pe principalii actori economici și din mediul de afaceri, ar putea fi un astfel de instrument.

3.2.4   Principalul aspect urmărit de toate grupurile de lucru din cadrul SEC ar trebui să fie înlăturarea obstacolelor din calea afacerilor și a investițiilor, prevenirea comportamentului protecționist, asigurarea unei concurențe loiale și negocierea armonizării legislației și a standardelor. CESE solicită un grad mai ridicat de responsabilizare în ceea ce privește înregistrarea de progrese și consolidarea capacității Rusiei de a pune în aplicare modificările legislației și ale practicii. De asemenea, în temeiul Tratatului de la Lisabona, Uniunii Europene îi revine competența în materie de investiții, în ceea ce privește atât reglementarea, cât și protecția acestora. În acest sens, UE ar trebui să introducă prevederi substanțiale în privința investiților în noul acord care înlocuiește și aduce la zi Acordul de parteneriat și cooperare, inclusiv prevederi în legătură cu aplicarea unui tratament corect și echitabil și, mai ales, clauze de arbitraj credibile și fiabile, care să protejeze relațiile dintre investitori și stat.

3.2.5   Instrumentele financiare ale UE destinate sprijinirii cooperării în acest domeniu ar trebui să fie legate mai strâns de politici, iar utilizarea lor ar trebui să fie simplificată în ceea ce privește procedurile administrative. Trebuie consolidate etapele de implementare și evaluare ale procesului. În special, fondurile de sprijin pentru proiectele de mică anvergură ar trebui stabilite prin proceduri simplificate, astfel încât finanțările să fie disponibile pentru un număr mai mare de grupuri-țintă și instituții, inclusiv pentru femeile întreprinzătoare, IMM-uri, economia socială și să fie utilizate pentru proiecte de dimensiuni reduse, dar concrete și orientate spre rezultate (11). O eventuală reducere a fondurilor disponibile ar trebui compensată printr-un grad mai ridicat de cofinanțare din partea Rusiei, cu un impact mai puternic și cu drept de proprietate asupra programelor și proiectelor.

3.3   Spațiul comun de libertate, securitate și justiție

3.3.1   Spațiul de libertate, securitate și justiție este foarte important, întrucât cuprinde aspecte legate de democrație, respectul pentru drepturile omului și libertățile fundamentale. Ambele părți au interese comune în a aborda provocări cum ar fi crima organizată, terorismul, drogurile și imigrația ilegală.

3.3.2   Unul dintre subiectele principale ale negocierilor îl constituie politica în domeniul vizelor și de readmisie. CESE solicită să fie luate în considerare punctele de vedere ale societății civile referitoare la facilitarea emiterii vizelor pentru reprezentanții mediului de afaceri, organizațiile societății civile și studenți, emiterea vizelor cu intrări multiple pentru locuitorii din regiunile frontaliere, reducerea sau eliminarea taxei de viză, înregistrarea cetățenilor străini și simplificarea acestei proceduri, punerea în aplicare echilibrată și fără discriminare a reglementărilor respective privind permisele de muncă și de ședere, cu respectarea competențelor statelor membre în aceste domenii. CESE susține simplificarea și liberalizarea rapidă a regimului de vize în baza punerii în aplicare a angajamentelor luate cu acordul ambelor părți.

3.3.3   UE trebuie să depună în continuare eforturi pentru a implica alți actori neguvernamentali în consultările dintre UE și Rusia privind drepturile omului.

3.4   Spațiul comun de securitate externă

3.4.1   Eforturile comune ale UE și Rusiei în domeniul securității externe sunt limitate. Desigur, UE ar trebui să urmărească să asocieze Rusia în activități comune menite să mențină securitatea, urmând exemplul pozitiv al experienței misiunilor comune din Balcanii de Vest și Ciad.

3.4.2   Rusia a invitat UE să medieze soluționarea conflictului cu Georgia după conflictul dintre cele două țări din august 2008. Rusia trebuie încă să pună în aplicare pe deplin obligațiile asumate prin acordurile din 12 august și 8 septembrie 2008, iar Misiunea Uniunii Europene de monitorizare (EUMM) constituie un factor indispensabil pentru eforturile de stabilizare din Georgia. Accesul EUMM în Abhazia și Osetia de Sud rămâne o parte esențială, dar neîndeplinită, a misiunii acesteia. Cooperarea Rusiei în acest sens este de cea mai mare importanță.

3.4.3   În ciuda punctelor de vedere diferite privind securitatea în Europa și în lume, ambele părți ar trebui să continue să mențină dialogul bilateral în ceea ce privește securitatea și dialogul prin intermediul instituțiilor internaționale existente, în cadrul cărora ar trebui dezbătute relațiile dintre UE și Rusia: ONU, Consiliul Europei, OSCE și Consiliul NATO-Rusia.

3.4.4   UE nu poate neglija interesele vecinilor săi din Est în relațiile cu Rusia și viceversa. UE trebuie să rămână fermă pe poziție în ceea ce privește angajamentul său de a facilita transformarea țărilor partenere din Est.

3.4.5   Coerența în ce privește aspectele-cheie (relațiile cu Rusia, politica în domeniul energiei, relațiile cu partenerii din Est) va consolida poziția UE în relația cu Federația Rusă. UE ar trebui, în primul rând, să înceapă să vorbească cu o singură voce.

3.4.6   În timp ce legăturile oficiale există, organizațiile societății civile, institutele de cercetare și grupurile de reflecție din UE și Rusia cooperează într-un număr încă mic de domenii. Legăturile insuficiente și lipsa cooperării determină percepția schematizată a intereselor și intențiilor „celuilalt” partener. De aceea, dialogul bilateral la nivelul societății civile ar trebui să contribuie la căutarea unei noi abordări a chestiunilor de interes comun, cum ar fi terorismul internațional și originile acestuia.

3.5   Spațiul comun de cercetare, educație și cultură

3.5.1   Acest spațiu comun poate servi ca exemplu al cooperării pline de succes dintre UE și Rusia, dominată puternic de proiecte pur științifice.

3.5.2   Semnul succesului este implicarea activă a ambelor părți, dovedită prin programe, prin fondurile acordate și prin abordarea de jos în sus, ceea ce înseamnă că oamenii de știință sunt lăsați să-și structureze activitatea și să aleagă formele cele mai potrivite (12).

3.5.3   Pe de altă parte, acest succes contrastează cu mobilitatea relativ limitată în domeniul educației, în care s-au realizat doar câteva schimburi, de exemplu prin intermediul programelor Tempus și Erasmus Mundus. De asemenea, este dificil să se obțină mai multe informații referitoare la activitatea grupurilor de lucru. Ar trebui să se acorde mai multă atenție acțiunilor tineretului și schimburilor interculturale. Societatea civilă ar trebui implicată mai mult atât în negocieri, cât și în monitorizarea acordurilor din cadrul acestui spațiu comun, în vederea monitorizării impactului proiectelor de cercetare asupra societății bazate pe cunoaștere.

4.   Situația societății civile în Rusia

4.1   Informațiile disponibile privind situația societății civile și a dialogului social și civil în Rusia (13) arată că aceasta nu corespunde încă în totalitate standardelor europene, cu toate că poziția și influența acesteia s-au îmbunătățit parțial de la ultima noastră evaluare a relațiilor UE-Rusia (14).

4.2   Camera civică a Federației Ruse, înființată în 2006, a devenit reprezentantul oficial al societății civile din Rusia. Camera a fost creată printr-un decret al președintelui, care numește o treime din membri. Camera a reușit să devină un instrument de exprimare a punctelor de vedere ale societății civile privind aspecte importante la nivel național și regional, fiind înființate camere locale în numeroase regiuni. Aceasta prezintă recomandări și formulează observații privind proiectele legislative și analizează situația în diferite sectoare și regiuni. Uneori, poziția Camerei este foarte deschisă și critică față de politicile guvernamentale (15).

4.3   Conform Raportului privind situația societății civile în Federația Rusă în 2009 (16), publicat de Camera civică a Federației Ruse, numărul ONG-urilor nonprofit înregistrate în Rusia a ajuns la 670 000 de entități juridice. În perioada 2004-2009, numărul total a scăzut cu 17 %. Camera civică a Federației Ruse recomandă schimbarea modului de clasificare a ONG-urilor nonprofit, folosindu-se metoda ONU, care nu ține seama de instituțiile cu statut de ONG create de autoritățile naționale.

4.4   În ceea ce privește domeniul de activitate, majoritatea ONG-urilor sunt implicate în chestiuni sociale (54 %), urmate de știință și educație (44 %), protecția drepturilor (42 %), caritate (39 %), turism și sport (32 %), cultură (30 %), informare (27 %), sănătate (22 %), mediu (12 %), administrație locală (9 %), religie (9 %), economie (6 %), locuințe (5 %) și altele (5 %).

4.5   Camera civică a Federației Ruse a stabilit relații cu organizații partenere străine, inclusiv cu CESE (memorandum de înțelegere în 2008) și a devenit membră a AICESIS, găzduind reuniunea consiliului de administrație în decembrie 2009. De atunci, relațiile dintre CESE și Camera civică a Federației Ruse au fost consolidate prin organizarea unor ateliere comune pe subiecte de interes comun și prin adoptarea unor concluzii comune în urma acestor ateliere (17).

4.6   Conducerea Rusiei devine conștientă de faptul că fără implicarea societății civile nu s-ar putea realiza obiectivul strategic de modernizare a Rusiei. Anul trecut s-au adoptat o serie de amendamente la legislația în vigoare pentru a îmbunătăți situația societății civile, precum și pentru reducerea restricțiilor aplicate activităților ONG-urilor finanțate prin surse din străinătate.

4.7   În ciuda creșterii graduale a înțelegerii rolului societății civile organizate în procesul de modernizare a sistemului politic rus, mai sunt încă multe de făcut.

4.8   Dialogul social dintre partenerii sociali la nivel național se desfășoară în cadrul comitetului tripartit din Rusia, însărcinat cu reglementarea relațiilor sociale și de muncă. Acordurile generale se negociază de către toate sindicatele și asociațiile angajatorilor din Rusia, cu participarea guvernului. De obicei, în întreprinderile în care există reprezentanți sindicali se încheie contracte colective de muncă; totuși, uneori disputele duc la declanșarea grevelor. Rusia a ratificat cea mai mare parte a convențiilor OIM, însă este crucial ca aceste convenții să fie respectate pe deplin.

4.9   Angajatorii sunt reprezentați de Uniunea industriașilor și antreprenorilor din Rusia (RSPP), o organizație neguvernamentală independentă. Această uniune reprezintă peste 120 de alianțe regionale și asociații patronale din sectoare-cheie ale economiei și joacă un rol activ ca partener social în Comitetul tripartit din Rusia. Poate iniția noi propuneri legislative și depune eforturi continue pentru îmbunătățirea legislației existente în domeniul economic și antreprenorial. Uniunea cooperează strâns cu BusinessEurope și sprijină îmbunătățirea relațiilor comerciale dintre Rusia și UE și statele sale membre.

4.10   Alături de Uniunea industriașilor și antreprenorilor din Rusia există și alte organizații care îi reprezintă pe antreprenori și angajatori, cum ar fi Camera de comerț și industrie a Federației Ruse (18), Asociația managerilor ruși, Asociația IMM-urilor (Opora Rossii) și altele. Acestea sunt reprezentate în Camera civică a Federației Ruse.

4.11   Sindicatele sunt reprezentate de două organizații sindicale: Federația sindicatelor independente din Rusia – FNPR și Confederația muncii din Rusia – KTR. Ambele sunt membre ale Confederației Sindicale Internaționale (CSI) și ale structurii sale regionale pentru Europa – Consiliul regional paneuropean (19).

4.12   CESE este preocupat de problemele cu care se confruntă sindicatele din Rusia, care s-au intensificat în ultimii ani. Problema cea mai acută semnalată de sindicatele libere este lipsa respectului pentru drepturile fundamentale ale lucrătorilor: dreptul de a se asocia, de a participa la negocierea colectivă și de grevă. Există cazuri clare de presiune deschisă asupra sindicatelor, membrilor și liderilor lor, menită să împiedice activitățile lor juridice, și cazuri de discriminare. Nu există o protecție efectivă a lucrătorilor în fața administrației guvernamentale responsabile de aplicarea legilor în domeniul relațiilor de muncă.

4.13   Există o mare varietate de organizații neguvernamentale. Domeniile lor de activitate sunt menționate la punctul 4.4. Organizațiile pentru protecția drepturilor omului care se opun guvernului (20) sunt confruntate cu diferite metode de obstrucționare, presiune și amenințări. ONG-urile de bază care reprezintă consumatorii, ecologiștii, economia socială, tineretul etc. (21) se confruntă în special cu probleme de finanțare. Pe lângă organizațiile societății civile active la nivel federal, există mii de ONG-uri active la nivel regional și local; unele dintre acestea sunt boicotate sau se confruntă cu atitudinea ostilă a autorităților locale.

5.   Propunerile CESE pentru îmbunătățirea relațiilor UE-Rusia

5.1   Observații generale

5.1.1   Este imperios necesară stabilirea încrederii reciproce între Rusia și UE; aceasta este sarcina, în primul rând, a liderilor politici, însă și a societății civile de ambele părți, care trebuie să sprijine acest proces. Fără încredere, este dificil să se facă progrese în negocierile UE−Rusia privind noul tratat și în dezvoltarea dialogului în cadrul „spațiilor comune”.

5.1.2   În ceea ce privește UE, o abordare comună adoptată de toate statele membre, o mai mare claritate a obiectivelor, ambiții realiste și o flexibilitate sporită ar putea contribui la progresul relațiilor UE-Rusia, în general, și în special, la închegarea celor patru spații comune.

5.1.3   Relația UE-Rusia are nevoie de un nou impuls politic care să permită celor două părți să-și revitalizeze cooperarea și să recâștige sentimentul de parteneriat strategic. Agenda Parteneriatului pentru modernizare, adoptată la reuniunea la nivel înalt de la Rostov pe Don la 1 iunie 2010, ar trebui să fie considerată de UE un pachet cuprinzător de propuneri de cooperare orientat spre viitor. Aceste propuneri ar trebui să dea un nou impuls relațiilor UE−Rusia, pe baza experienței din cadrul „spațiilor comune”, fiind, în același timp, complementară ofertei de Parteneriat estic adresată unui număr de șase țări est europene.

5.1.4   CESE salută faptul că agenda Parteneriatului pentru modernizare include nu numai aspectele tehnologice și economice, ci și promovarea legăturilor interpersonale și consolidarea dialogului cu societatea civilă pentru stimularea participării persoanelor și întreprinderilor. Suntem convinși că modernizarea societății ruse nu se poate realiza fără a pune accentul pe aspecte precum drepturile omului, democrația, lupta împotriva corupției, statul de drept, libertatea presei, dialogul social, amplificarea rolului societății civile în procesul de pregătire, implementare și urmărire a reformelor necesare.

5.1.5   Pentru ca sprijinul acordat de UE ONG-urilor din Rusia să fie mai accesibil și mai eficient, CESE recomandă să se ia în considerare reducerea obligației actuale de cofinanțare în valoare de 20 % impuse ONG-urilor din Rusia, dacă acestea solicită sprijin în cadrul mecanismului de finanțare al Inițiativei europene pentru democrație și drepturile omului. Obligația de cofinanțare pentru a beneficia de fonduri prin Inițiativa europeană pentru democrație și drepturile omului limitează considerabil domeniul de acțiune al ONG-urilor din Rusia care ar putea beneficia de sprijinul UE.

5.1.6   Preocupările Rusiei privind Parteneriatul estic nu înseamnă că UE nu poate propune și urmări cooperarea și parteneriatul cu Rusia la nivel regional și în cadrul proiectelor regionale, cu condiția participării echitabile și constructive a vecinilor comuni. În acest sens, ar trebui luate în considerare recomandările cuprinse în avizele CESE privind Dimensiunea Nordică (5), Strategia pentru Marea Baltică (22), Sinergia Mării Negre (23), Parteneriatul estic (24) și Strategia pentru regiunea Dunării. Este important ca obiectivele adoptate de Uniunea Europeană împreună cu partenerii estici și Rusia să fie cât mai compatibile. Dialogurile sectoriale cu Federația Rusă și planurile de acțiune adoptate împreună cu partenerii estici ar trebui, în principiu, să fie orientate în aceeași direcție, chiar dacă, foarte probabil, acestea au un conținut și țeluri diferite.

5.1.7   UE, Federația Rusă și vecinii lor comuni ar trebui să elaboreze proiecte cuprinzătoare în domenii precum politica energetică, dezvoltarea infrastructurii, gestionarea granițelor, aspecte legate de mediu și de apropierea standardelor, contribuind astfel la depășirea liniilor de demarcație care ar putea apărea în urma aplicării Parteneriatului estic.

5.1.8   Societatea civilă ar trebui implicată în identificarea proiectelor de interes pentru UE, țările Parteneriatului estic și Rusia, iar organizațiile societății civile ruse ar trebui invitate să participe la grupurile de lucru ale Forumului societății civile din cadrul Parteneriatului estic, atunci când se vor dezbate aspecte relevante pentru întreaga regiune. Forumul societății civile UE-Rusia similar ar putea deveni un instrument pentru implicarea organizațiilor societății civile ruse în dezvoltarea relațiilor UE-Rusia.

5.2   Rolul CESE

5.2.1   CESE și organizațiile independente ale societății civile ruse ar trebui invitate să participe la aceste consultări care au loc din anul 2005.

În vederea consolidării interacțiunii dintre societatea civilă europeană și cea rusă, ar trebui efectuați următorii pași:

5.2.2.1   stabilirea unui nou grup de contact în cadrul Secțiunii REX a CESE, care să se ocupe de relațiile UE-Rusia;

5.2.2.2   propunerea de a înființa un organism comun al societății civile între CESE și societatea civilă rusă, în cadrul viitorului acord UE-Rusia. Scopul principal al acestuia ar trebui să fie contribuția societății civile la dezvoltarea cooperării UE-Rusia.

5.2.3   Ar trebui continuată interacțiunea cu Camera civică a Federației Ruse și promovat și dezvoltat un dialog consolidat, astfel încât acesta să devină permanent și să aibă loc cu regularitate. În același timp, CESE ar trebui să ceară părții ruse să invite reprezentanți ai altor organizații ale societății civile, care nu sunt prezente în Camera civică a Federației Ruse, să participe la activitățile comune.

5.2.4   De asemenea, CESE ar trebui să participe în continuare la contractele în vigoare între societatea civilă din Europa și din Rusia, în contextul politicii privind Dimensiunea Nordică, al Strategiei UE pentru regiunea Mării Baltice, al Sinergiei Mării Negre și al altor inițiative regionale relevante.

---

(1)  Întâlnirea reprezentanților CESE cu viceprim-ministrul Federației Ruse, dl Alexander Zhukov, la 29 iunie 2010.

(2)  Cf. Strategia națională de securitate a Federației Ruse până în 2020, aprobată prin Decretul nr. 537 al președintelui Federației Ruse din 12 mai 2009.

(3)  Strategia de securitate națională a Federației Ruse până în 2020, aprobată prin Decretul nr. 537 al președintelui Federației Ruse din 12 mai 2009; cf. părțile a doua (Lumea modernă și Rusia: situația actuală și tendințele de dezvoltare, p. 4-8) și a noua (Stabilitate strategică și parteneriat strategic de egalitate, pp. 29-31).

(4)  Strategia Rusiei în domeniul energiei pentru perioada până în anul 2030, aprobată prin Decretul nr. 1715-r al Guvernului Federației Ruse la 13 noiembrie 2009; cf. partea a noua, Politica externă în domeniul energiei, pp. 55-58.

(5)  JO C 309, 16.12.2006, pp. 91–95.

(6)  Domeniile prioritare ale Parteneriatului pentru modernizare includ: extinderea oportunităților de investiții în sectoare-cheie de creștere și inovare; consolidarea și aprofundarea relațiilor bilaterale comerciale și economice; promovarea întreprinderilor mici și mijlocii; promovarea alinierii reglementărilor și standardelor tehnice, precum și un nivel ridicat de aplicare a drepturilor de proprietate intelectuală; îmbunătățiri în sectorul transporturilor; promovarea unei economii durabile bazate pe emisii scăzute de CO2 și a eficienței energetice, precum și a negocierilor internaționale privind combaterea efectelor schimbărilor climatice; consolidarea cooperării în domeniul inovării, cercetării și dezvoltării, precum și al spațiului cosmic; asigurarea unei dezvoltări echilibrate prin abordarea consecințelor regionale și sociale ale restructurării economice; asigurarea funcționării eficiente a sistemului judiciar și intensificarea luptei împotriva corupției; promovarea legăturilor interumane; în final, consolidarea dialogului cu societatea civilă, pentru stimularea participării persoanelor fizice și a întreprinderilor.

(7)  În mai 2003, UE și Rusia au căzut de acord asupra unei noi structuri de cooperare în cadrul celor patru „spații comune”: spațiul economic comun, spațiul comun de libertate, securitate și justiție, spațiul comun de securitate externă și spațiul comun de cercetare, educație și cultură. În mai 2005, ambele părți au negociat o serie de foi de parcurs pentru punerea în aplicare a „spațiilor comune”. Cf., de asemenea http://ec.europa.eu/external_relations/russia/docs/commonspaces_prog_report_2009_ en.pdf.

(8)  Cf. „În căutarea unei noi dinamici a relațiilor UE-Rusia. Agendă, instrumente și instituții” (Searching for New Momentum in EU-Russia Relations. Agenda, Tools and Institutions). Bratislava: Centrul de cercetare al Asociației slovace de politică externă, 2009.

(9)  În cadrul SEC există grupuri de lucru în următoarele domenii: transporturi, politică industrială și antreprenorială, dialogul privind reglementarea produselor industriale, spațiul cosmic, societatea informațională, agricultură, pescuit, politică macroeconomică, servicii financiare, energie, achiziții, mediu, facilitarea comerțului, drepturile de proprietate intelectuală, cooperare interregională, statistici, aspecte macroeconomice și financiare.

(10)  De exemplu, grupurile de lucru, inclusiv subgrupurile pentru produsele pentru construcții și echipament electric, pentru evaluarea conformității și standardizare, pentru industria aerospațială, pentru concurență și pentru sănătate publică.

(11)  Comerțul global, comerțul echitabil, concurența loială, accesul la justiție, protecția datelor și a vieții private, dezvoltarea durabilă, eficiența energetică, aprovizionarea cu apă, educarea consumatorilor, comerțul electronic, politica privind alimentele, acțiunea colectivă, sănătatea, răspunderea pentru produsele și serviciile defectuoase, aspectele financiare, telecomunicațiile, prevederile contractuale etc..

(12)  Există grupuri de lucru în domeniul sănătății, al alimentației, agriculturii și biotehnologiei, al nanotehnologiilor și materialelor noi, al energiei, aeronauticii și mediului, al fisiunii și fuziunii nucleare, al tehnologiilor informației și comunicării, precum și șapte grupuri în domeniul cooperării spațiale.

(13)  Raportul privind situația societății civile din Federația Rusă, publicat de Camera Civică a Federației Ruse în 2009: http://www.oprf.ru/documents/1151/1256/. Notă informativă a DG Relex pentru Parlamentul European din februarie 2009.

(14)  JO C 294, 25.11.2005, pp. 33–37.

(15)  Cf. site-ul web al Camerei Civice a Federației Ruse, inclusiv lista documentelor (avize, rapoarte de monitorizare, intervenții etc.): http://www.oprf.ru. În coloana „Am reușit!”: http://www.oprf.ru/ru/press/984/, pot fi vizualizate realizările importante în materie de intervenții de success față de autoritățile de stat la nivel federal și regional.

(16)  Cf. nota de subsol nr. 13.

(17)  Informațiile privind atelierele comune și textul concluziilor comune se găsesc la adresa: http://www.eesc.europa.eu/? i = portal. en.events-and-activities-eu-russia-june-2010.

(18)  Camera de comerț și industrie a Federației Ruse este membră a Eurochambers.

(19)  Președintele FNPR este actualul președinte ales al Consiliului regional paneuropean. Conform statutelor, secretarul general al Confederației Sindicatelor Europene îndeplinește și funcția de secretar general al Consiliului regional paneuropean.

(20)  Unele dintre cele mai de seamă sunt Centrul pentru dezvoltarea democrației și a drepturilor omului, Institutul pentru drepturile omului din Rusia, Mișcarea tinerilor pentru drepturile omului, Fundația de protecție Glasnost, Golos (Asociația pentru protecția drepturilor alegătorilor), Human Rights Watch (filiala din Rusia), Memorial (grup pentru apărarea drepturilor omului), SOVA etc..

(21)  Cum ar fi Organizația interregională a automobiliștilor „Libertatea de alegere”, Greenpeace Rusia, Bellona (protecția mediului), Institutul pentru acțiuni colective, Mișcarea împotriva migrației ilegale, Pamyat (protejarea monumentelor și a documentelor istorice), Biserica ortodoxă rusă, Societatea de prietenie ruso-cecenă, Centrul de informare și de analiză SOVA, Uniunea comitetelor mamelor soldaților, World Wildlife Fund (filiala din Rusia).

(22)  JO C 277, 17.11.2009, pp. 42–48.

(23)  JO C 27, 3.2.2009, pp. 144–151.

(24)  JO C 277, 17.11.2009, pp. 30−36.

---

19.2.2011

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 54/31

---

A 467-a SESIUNE PLENARĂ DIN 8 ŞI 9 DECEMBRIE 2010

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la unităţile de măsură (text codificat)

COM(2010) 507 final – 2010/0260 (COD)

(2011/C 54/06)

La 7 octombrie 2010 şi, respectiv, la 15 octombrie 2010, în conformitate cu articolul 114 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), Parlamentul European şi Consiliul au hotărât să consulte Comitetul Economic şi Social European cu privire la

Propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la unităţile de măsură

COM(2010) 507 final – 2010/0260 (COD).

Întrucât, în opinia sa, conţinutul propunerii este pe deplin satisfăcător şi nu face obiectul nici unei observaţii din partea sa, în cea de-a 467-a sesiune plenară din 8 şi 9 decembrie 2010 (şedinţa din 8 decembrie 2010), Comitetul a hotărât să emită un aviz favorabil cu privire la textul propus, cu 85 de voturi pentru şi 1 abţinere.

---

19.2.2011

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 54/32

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind nivelul de zgomot admis şi sistemul de evacuare al autovehiculelor (text codificat)

COM(2010) 508 final – 2010/0261 (COD)

(2011/C 54/07)

La 15 octombrie 2010 şi, respectiv, 7 octombrie 2010, în conformitate cu articolul 114 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), Consiliul şi Parlamentul European au hotărât să consulte Comitetul Economic şi Social European cu privire la

Propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind nivelul de zgomot admis şi sistemul de evacuare al autovehiculelor

COM(2010) 508 final – 2010/0261 (COD).

Întrucât, în opinia sa, conţinutul propunerii este pe deplin satisfăcător şi nu face obiectul niciunei observaţii din partea sa, în cea de-a 467-a sesiune plenară din 8 şi 9 decembrie 2010 (şedinţa din 8 decembrie 2010), Comitetul a hotărât în unanimitate să emită un aviz favorabil cu privire la textul propus.

---

19.2.2011

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 54/33

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind dispozitivele de protecţie în caz de răsturnare, montate în partea din spate a tractoarelor agricole şi forestiere pe roţi, cu ecartament îngust (text codificat)

COM(2010) 510 final – 2010/0264 (COD)

(2011/C 54/08)

La 15 noiembrie 2010 și, respectiv, 7 octombrie 2010, în conformitate cu articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Consiliul și Parlamentul European au hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind dispozitivele de protecție în caz de răsturnare, montate în partea din spate a tractoarelor agricole și forestiere pe roți, cu ecartament îngust

COM(2010) 510 final – 2010/0264 (COD).

Întrucât, în opinia sa, conținutul propunerii este pe deplin satisfăcător și nu face obiectul niciunei observații din partea sa, în cea de-a 467-a sesiune plenară din 8 și 9 decembrie 2010 (ședința din 8 decembrie 2010), Comitetul a hotărât în unanimitate să emită un aviz favorabil cu privire la textul propus.

---

19.2.2011

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 54/34

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind indicarea sau marcarea care permite identificarea lotului din care face parte un produs alimentar (text codificat)

COM(2010) 506 final – 2010/0259 (COD)

(2011/C 54/09)

La 7 octombrie 2010 şi, respectiv, la 15 octombrie 2010, în conformitate cu articolul 114 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), Parlamentul European şi Consiliul au hotărât să consulte Comitetul Economic şi Social European cu privire la

Propunere de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind indicarea sau marcarea care permite identificarea lotului din care face parte un produs alimentar

COM(2010) 506 final – 2010/0259 (COD)

Întrucât, în opinia sa, conţinutul propunerii este pe deplin satisfăcător şi nu face obiectul nici unei observaţii din partea sa, în cea de-a 467-a sesiune plenară din 8 şi 9 decembrie 2010 (şedinţa din 8 decembrie 2010), Comitetul a hotărât să emită un aviz favorabil cu privire la textul propus, cu 88 de voturi pentru şi 3 abţineri.

---

19.2.2011

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 54/35

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 460/2004 privind instituirea Agenției europene pentru securitatea rețelelor informatice și a datelor, în ceea ce privește durata

COM(2010) 520 final – 2010/0274 (COD)

(2011/C 54/10)

La 19 octombrie şi, respectiv, la 29 octombrie 2010, în conformitate cu articolul 114 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Consiliul şi Parlamentul European au hotărât să consulte Comitetul Economic şi Social European cu privire la

Propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 460/2004 privind instituirea Agenției europene pentru securitatea rețelelor informatice și a datelor, în ceea ce privește durata

(COM(2010) 520 final – 2010/0274 COD).

Întrucât, în opinia sa, conținutul propunerii este pe deplin satisfăcător și nu face obiectul niciunei observații din partea sa, în cea de-a 467-a sesiune plenară din 8 și 9 decembrie 2010 (ședința din 8 decembrie), Comitetul a hotărât să emită un aviz favorabil cu privire la textul propus, cu 101 voturi pentru şi 1 vot împotrivă.

---

19.2.2011

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 54/36

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind modalitățile de acces la serviciul public reglementat oferit de sistemul global de radionavigație prin satelit constituit în cadrul programului GALILEO

COM(2010) 550 final – 2010/0282 (COD)

(2011/C 54/11)

La 29 octombrie 2010, în conformitate cu articolul 172 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind modalitățile de acces la serviciul public reglementat oferit de sistemul global de radionavigație prin satelit constituit în cadrul programului GALILEO

COM(2010) 550 final - 2010/0282 (COD).

Întrucât, în opinia sa, conținutul propunerii este pe deplin satisfăcător și nu face obiectul niciunei observații din partea sa, în cea de-a 467-a sesiune plenară din 8 și 9 decembrie 2010 (ședința din 8 decembrie), Comitetul a hotărât să emită un aviz favorabil cu privire la textul propus, cu 97 voturi pentru și 3 abțineri.

---

19.2.2011

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 54/37

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1060/2009 privind agenţiile de rating de credit

COM(2010) 289 final – 2010/0160 (COD)

(2011/C 54/12)

Raportor: dl Carmelo CEDRONE

La 23 iunie 2010 şi la 13 iulie 2010, în conformitate cu articolele 114 şi 304 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Parlamentul European şi, respectiv, Consiliul au hotărât să consulte Comitetul Economic şi Social European cu privire la

Propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1060/2009 privind agenţiile de rating de credit

COM(2010) 289 final – 2010/0160 (COD).

Secţiunea pentru uniunea economică şi monetară şi coeziune economică şi socială, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 25 noiembrie 2010.

În cea de-a 467-a sesiune plenară, care a avut loc la 8 şi 9 decembrie 2010 (şedinţa din 8 decembrie), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 172 de voturi pentru, 12 voturi împotrivă şi 9 abţineri.

1.   Concluzii şi recomandări

1.1   Prezentul aviz se referă la a doua dintre cele trei etape ale abordării Comisiei cu privire la reglementarea agenţiilor de rating de credit (ARC). Referitor la această chestiune, CESE consideră că, în legătură cu o problemă atât de importantă, care a provocat atâtea daune economiei, întreprinderilor noastre şi cetăţenilor noştri (problemă căreia nu i se întrezăreşte încă rezolvarea), UE a reacţionat în mod energic, inclusiv prin propunerea de faţă, stimulând reacţii similare pe plan internaţional. CESE speră ca această activitate să continue în mod constant şi coerent.

1.2   De asemenea, CESE consideră că diferenţele dintre nivelul de integrare a pieţei financiare şi cel al supravegherii financiare, care ţine încă de competenţa exclusivă a statelor, vor trebui neutralizate rapid, acestea reprezentând una dintre cauzele daunelor provocate. Din această pricină, Comitetul apreciază în mod pozitiv prezenta propunere de a se atribui Autorităţii europene pentru valori mobiliare şi pieţe (AEVMP) (1) supravegherea agenţiilor de rating. Eficienţa acesteia depinde de adaptarea dispoziţiilor normative naţionale relevante şi de eliminarea confuziei care persistă încă, depăşind cadrul propunerilor actuale, aşa cum cer unele state.

1.3   CESE salută propunerile cuprinse în Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului, din 16 septembrie 2009, privind agenţiile de rating (2) şi referitoare în special la chestiuni de fond (transparenţa şi conflictele de interese, furnizarea de informaţii, concurenţa şi agenţiile de rating externe). Deşi este pe deplin conştient de complexitatea temei, Comitetul regretă întârzierea intrării în vigoare a acestui regulament, care ar fi trebuit să prevadă deja cele cuprinse în actuala propunere de modificare.

1.4   CESE este preocupat, de asemenea, de specificul datoriei publice şi, în special, de eşecul înfiinţării unui organism european de evaluare a acesteia. Se aşteaptă cu interes rezultatul consultării publice, care este în prezent în curs (3).

1.5   CESE consideră că este esenţial ca filialele europene ale agenţiilor care îşi au sediul în afara teritoriului UE să fie obligate să se supună noilor reglementări referitoare la supraveghere. În acest context, CESE salută dispoziţiile relevante cuprinse în Regulamentul din 2009. Cea mai bună soluţie ar fi un acord în cadrul G 20 pentru elaborarea unor reguli globale, în măsură să armonizeze diversele jurisdicţii în domeniu, să elaboreze coduri internaţionale de conduită care să fie respectate de toate agenţiile, încredinţând Consiliului pentru stabilitate financiară (Financial Stability Board – FSB) aspectele de supraveghere, acesta trebuind să aibă şi puterea de a impune sancţiuni, de comun acord cu organismele din diferite ţări. CESE salută faptul că, la îndemnul UE, acest proces a început deja.

1.6   CESE consideră că procesul de reformă, deja lansat, ar trebui încheiat în ritm mai rapid.

1.7   Într-adevăr, restaurarea încrederii consumatorilor şi investitorilor în piaţa financiară este indispensabilă, iar aceasta poate fi realizată doar dacă este oferită impresia şi garanţia seriozităţii, prin stabilirea unor dispoziţii şi prin adoptarea unor măsuri stricte în ceea ce-i priveşte pe operatorii care nu respectă regulile.

1.8   Dat fiind rolul jucat de agenţiile de rating în recenta criză a pieţelor mobiliare şi financiare mondiale, CESE salută faptul că se aplică un program în trei etape pentru a fi reglementate funcţiile pe care aceste agenţii le îndeplinesc în numele investitorilor şi al consumatorilor (a se vedea documentul prezentat de Comisie, referitor la consultarea publică din acest domeniu). Deşi funcţia agenţiilor de rating de credit de a asigura informaţiile necesare pentru evitarea asumării unor riscuri excesive în operaţiile de creditare este foarte importantă (o funcţie intrinsecă, importantă pentru asigurarea stabilităţii şi securităţii pieţelor financiare), activitatea lor de evaluare a creditelor este subiect de controversă în ceea ce priveşte creditele statelor suverane. CESE salută includerea temei datoriei publice în consultarea publică aflată în curs.

1.9   Raţiunile care stau la baza dezbaterii pe tema oligopolului pe care cele câteva agenţii îl exercită în evaluarea riscurilor legate de instrumentele financiare şi de obligaţiile financiare contractate de orice fel de subiect – investitori, bănci, asigurări sau guverne naţionale – decurg, în principal, din consideraţia că informaţiile furnizate de aceste agenţii reprezintă un bun public şi, prin urmare, serviciile pe care le prestează au în cele din urmă o valoare de interes general. Prin urmare, CESE salută faptul că primele societăţi care au solicitat din partea AEVMP aprobarea de a funcţiona ca agenţii de rating de credit au fost unele societăţi europene noi din sectorul ratingului de credit.

1.10   Când agenţiile de rating evaluează viabilitatea financiară a unui stat suveran (riscul suveran), aşa cum s-a întâmplat recent cu deprecierea ratingului datoriei publice a Greciei şi a altor state membre ale UE puternic îndatorate pe pieţele internaţionale, se pune problema coerenţei dintre acţiuni şi finalităţile urmărite de acestea (livrarea transparentă şi responsabilă de informaţii adecvate pe piaţă), dar şi a unui posibil conflict de interese între investitorii internaţionali privaţi (cei care utilizează ratingul pentru a evalua riscurile propriilor investiţii) şi cetăţenii/consumatorii din ţara care suportă consecinţele ce decurg din declaraţia de insolvenţă probabilă a datoriei sale publice, cu toate că insolvenţa a fost provocată de anumite carenţe şi omisiuni politice.

1.11   Agenţiile de rating pot evalua în mod eficient datoria publică, cu condiţia să dispună de instrumente şi metode adecvate şi să respecte regulile stabilite în acest scop de autorităţile publice competente.

1.12   CESE consideră că ratingul datoriei publice este o chestiune de interes public şi salută consultarea publică lansată de Comisie, aşteptând cu nerăbdare să prezinte un aviz bine întemeiat la momentul potrivit. În orice caz, CESE se aşteaptă ca datoria publică să fie evaluată de o agenţie internaţională sau europeană independentă, însărcinată cu această misiune, în vederea protejării intereselor comune. Această agenţie va trebui să opereze cu promptitudine, în mod transparent şi cu instrumente adecvate.

1.13   În ceea ce priveşte ratingul, o concurenţă mai puternică între agenţiile de rating independente una de alta, precum şi faţă de părţi terţe este de o importanţă decisivă. De asemenea, CESE propune ca, în caz de întârziere sau în lipsa unui acord la nivel internaţional, să se ia în calcul şi posibilitatea de a se promova înfiinţarea unei agenţii europene specifice pentru datoria publică, ca şi apariţia unei agenţii europene autorizate, care să evalueze creditele obişnuite, în vederea stimulării concurenţei în acest sector.

1.14   În plus faţă de propunerea de supraveghere europeană a agenţiilor de rating, CESE salută faptul că Regulamentul din 2009 a abordat chestiunile cele mai relevante şi corelate cu aceasta (sancţiuni, concurenţă, conflicte de interese, informare) (4).

1.15   CESE salută reducerea – în legislaţia din domeniu – a spaţiului de manevră al statelor membre pentru acte discreţionare, în vederea facilitării schimbului de informaţii şi a asigurării coerenţei între diversele legislaţii naţionale, pentru a se evita neutralizarea efectelor supravegherii europene.

1.16   CESE propune îmbunătăţirea armonizării reglementărilor naţionale privind protecţia utilizatorilor de produse şi servicii financiare (consumatori, întreprinderi etc.). Totodată, în cadrul Autorităţii europene de supraveghere (actualul Sistem european al supraveghetorilor financiari – SESF), poate fi luată în considerare prezenţa unuia sau a mai multor reprezentanţi ai consumatorilor, desemnaţi de partenerii sociali şi de organizaţiile de consumatori.

1.17   CESE propune stimularea – în sens larg – a sistemului de producţie a informaţiei financiare, prin favorizarea pluralismului subiecţilor şi prin elaborarea de noi reguli, care să confere mai multă transparenţă şi eficienţă metodelor de evaluare, mai ales pentru produsele derivate.

1.18   Şi la nivel internaţional, CESE propune revizuirea actualului sistem de autoreglementare. Trebuie continuat procesul de coordonare a diverselor autorităţi competente, de identificare a unor reguli riguroase general valabile, garantând aplicarea acestora. UE trebuie să depună toate eforturile pentru realizarea acestui obiectiv în cadrul organismelor internaţionale.

1.19   În sfârşit, CESE propune simplificarea şi clarificarea regulamentului, astfel încât să fie mai uşor de înţeles şi de aplicat, fiind de dorit evitarea unor norme complicate.

1.20   CESE cere să se pună capăt obligaţiei impuse agenţiilor de rating de a evalua titlurile, în vederea vânzării lor (propunere făcută şi de Consiliul pentru Stabilitate Financiară). Eliminarea acestei obligaţii, necesară pentru introducerea pe piaţă a titlurilor, ar evita acceptarea pasivă a instrumentelor financiare de risc înalt, chiar în cazul unei evaluări foarte pozitive. Comitetul împărtăşeşte îngrijorarea exprimată de Grupul de Larosière în legătură cu faptul că utilizarea ratingurilor pentru capitalul de reglementare elimină o parte prea mare din responsabilitatea instituţiilor financiare, consolidând oligopolul ARC. CESE salută faptul că acest aspect face parte din actuala consultare publică.

2.   Introducere

2.1   După cum se ştie, deficienţele grave din domeniul reglementării şi supravegherii sectorului financiar internaţional au reprezentat una dintre cauzele profunde ale recentei crize. În plus, criza a scos la iveală multe contradicţii dintre sistemul financiar şi grupurile bancare care operează ca întreprinderi globale, fiind însă reglementate şi obligate să dispară în calitate de persoane juridice supuse dreptului naţional (Mervyn King, guvernatorul Băncii Angliei).

2.2   Regula este valabilă şi în interiorul Uniunii, unde criza a adâncit nevoia urgentă de elaborare a unui cadru de referinţă european, atât pentru reglementare, cât şi pentru supraveghere. Într-adevăr, în condiţiile unei pieţe financiare din ce în ce mai integrate, s-a observat că statele membre adoptă reguli şi sisteme de supraveghere foarte diferite unele de altele.

2.3   Comisia Europeană a adoptat o abordare progresivă a reglementării agenţiilor de rating de credit. Imediat în urma crizei bancare, preocupările s-au concentrat asupra reglementării şi supravegherii, cu un accent special pe ratingul produselor derivate complexe şi pe conflictele de interese implicate. Eşecul în materie de rating al acestor instrumente a contribuit în mod simţitor la criză. (5)

2.4   În paralel cu progresul legislativ înregistrat odată cu adoptarea Regulamentului din 2009, concluziile Grupului de Larosière au condus la decizia de a revizui complet reglementările şi supravegherea financiară în Uniunea Europeană. Între timp, a fost adoptată o propunere de instituire în UE a unui cadru de supraveghere pe două niveluri. La nivelul inferior există trei organisme specifice de supraveghere, unul dintre acestea, şi anume AEVMP (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe), fiind responsabil cu supravegherea agenţiilor de rating de credit. Propunerea de regulament care constituie tema prezentului aviz priveşte doar modificările necesare introducerii competenţelor AEVMP în prevederile Regulamentului din 2009.

2.5   Deoarece criza financiară de la nivel bancar a fost urmată de criza datoriilor publice, a apărut o nouă serie de întrebări, legate, printre altele, de rolul agenţiilor de rating de credit în datoria publică. Este posibil ca această nouă etapă de activitate să conducă la un al treilea regulament care, pentru moment, îmbracă doar forma unui document de consultare publică, din data de 5 noiembrie 2010. Titlurile capitolelor dau o indicaţie cu privire la aspectele urmărite: încrederea acordată ratingului de credit în materie de capital de reglementare, ratingul datoriei publice, stimularea concurenţei în sectorul ratingului de credit, răspunderea civilă a ARC şi eventualele conflicte de interese. Este de aşteptat ca CESE să elaboreze la momentul potrivit un aviz bine întemeiat pe aceste teme, în contextul – foarte probabil – al noului regulament la care s-a făcut referire.

2.6   Mai mult, regulile armonizate la nivel european lasă de asemenea un larg spaţiu de manevră pentru acţiuni discreţionare şi pentru opţiuni naţionale, alături de „interpretările” naţionale din faza transpunerii normelor.

2.7   O gravă deficienţă a fost constatată de Grupul de Larosière în cazul agenţiilor de rating de credit, care şi-au arătat limitele, mai ales în ceea ce priveşte produsele complexe derivate, sub aspectul metodologiei de evaluare utilizate, al lipsei informaţiilor şi transparenţei, precum şi al conflictelor evidente de interese (4).

2.8   În plus, ne aflăm în faţa unui adevărat oligopol, pentru că agenţiile care controlează circa 90 % din piaţa ratingului de credit sunt doar trei (Moody's, Standard & Poor’s and Fitch), aproape în întregime în mâini americane. Ele sunt cele care au jucat un rol important în evoluţia crizei financiare şi economice în care s-a afundat lumea. Deşi formula „emitentul plăteşte” funcţionează mulţumitor în cazul datoriei publice şi al datoriilor întreprinderilor mari, în cazul ratingului produselor derivate complexe ea a determinat un conflict major de interese, creând un cerc vicios care afectează transparenţa operaţiunilor efectuate.

2.9   Dar – ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic – aceleaşi agenţii continuă să emită evaluări care nu sunt întotdeauna obiective. Astfel că, la 26 aprilie 2010, în condiţiile în care Uniunea Europeană alocase Greciei suma de 110 miliarde EUR, Standard & Poor’s a retrogradat ratingul de credit al acestei ţări la nivelul celui al Azerbaidjanului.

2.10   Doar ca urmare a acestor evenimente şi a criticilor unor importanţi lideri europeni la adresa funcţionării sistemelor de evaluare a creditelor, Consiliul European a decis să lanseze consultarea publică mai sus amintită, care include chestiunea datoriei publice. Guvernele anumitor state membre nu suportă ideea ca pieţele să poată da în vileag greşelile şi erorile de apreciere ale unor autorităţi înclinate spre risipă, deşi situaţiile de insolvabilitate ale guvernelor sunt de foarte multă vreme o realitate. Însă prezentul aviz se ocupă de regulamentul din 2009.

2.11   În comunicarea sa din 2 iunie 2010 (6), Comisia a prezentat progresele înregistrate şi ceea ce mai rămâne de făcut (cf. tabelele anexate) pentru crearea unui sistem financiar european mai sigur, mai transparent şi mai responsabil, care să răspundă nevoilor economiei reale şi societăţii în ansamblu.

2.12   De aici provine solicitarea de a exercita o supraveghere centralizată a agenţiilor de rating de credit care operează în UE, încredinţând această responsabilitate noului Sistem european al supraveghetorilor financiari şi celor trei autorităţi europene de supraveghere şi amânând pentru mai târziu chestiunile fundamentale legate de acestea.

3.   Sinteza modificărilor aduse Regulamentului 1060/2009

3.1   Modificări la titlul I (Obiect, domeniu de aplicare şi definiţii)

3.1.1   Elementul central şi, aşa cum s-a menţionat, cel mai semnificativ îl reprezintă transferul supravegherii de la nivel naţional la cel european, acordând cea mai mare parte a competenţei de supraveghere a agenţiilor înregistrate în Europa şi a celor aparţinând altor ţări dar acţionând în Europa (filiale europene) Autorităţii europene pentru valori mobiliare şi pieţe (AEVMP).

3.1.2   Articolul 4 cuprinde lista administratorilor de fonduri de investiţii alternative, astfel încât, la evaluarea creditelor, să existe o uniformitate de tratament în raport cu celelalte instituţii financiare ale UE. Cu alte cuvinte, atunci când aceste fonduri recurg la evaluarea creditelor, ratingul trebuie să fie acordat de o agenţie legal înregistrată sau certificată, în conformitate cu noul regulament.

3.2   Modificări la titlul II (Acordarea ratingurilor de credit, accesul la informaţii)

3.2.1   Emitenţii de instrumente financiare structurate sau terţii în raport cu aceştia vor fi obligaţi să permită accesul la informaţii şi agenţiilor concurente, cu condiţia ca acestea din urmă să le utilizeze doar pentru evaluarea creditelor, şi nu în alt scop. Acest lucru ar trebui să evite conflictele de interese în raport cu agenţiile plătite de emitent, adică de cel care a solicitat evaluarea (sic!) (modelul „emitentul plăteşte”).

3.3   Modificări la titlul III (Procedura de înregistrare şi supravegherea activităţilor de rating de credit)

3.3.1   Prin introducerea supravegherii unice la nivel european, dispoziţiile actuale, care prevăd coordonarea supravegherii de tip colegiu, trebuie eliminate (abolirea colegiilor), pentru a îmbunătăţi eficienţa supravegherii agenţiilor ce operează în mai multe jurisdicţii. De asemenea, AEVMP poate cere Comisiei Europene să reglementeze procedura de înregistrare şi standardele privind informaţiile ce trebuie furnizate, fiind îndrituită şi să ceară informaţii, să efectueze anchete privind eventualele încălcări ale regulamentului, ca şi inspecţii etc.

3.4   Modificări la titlul III (Cooperarea dintre AEVMP şi autorităţile naţionale)

3.4.1   Autorităţile naţionale păstrează controlul asupra utilizării evaluării creditelor de către organismele supravegheate (bănci, societăţi de asigurare, întreprinderi de investiţii…), schimbă informaţii privind agenţiile, cooperează cu AEVMP şi îi oferă asistenţă acesteia.

3.4.2   AEVMP poate delega autorităţilor naţionale anumite sarcini, inclusiv din motive financiare. Sarcinile care ar putea fi delegate includ efectuarea unor anchete şi inspecţii la faţa locului, evaluarea unei cereri de înregistrare, dar şi sarcini legate de supraveghere. În acest sens, AEVMP trebuie să emită orientări specifice, aceasta păstrându-şi competenţele în domeniu.

3.5   Modificări la titlul IV, capitolul I (Sancţiuni, procedura comitetului)

3.5.1   AEVMP poate cere Comisiei Europene să aplice sancţiuni agenţiilor de rating de credit, astfel încât să stăvilească infracţiunile, printr-o comunicare publică, pentru a le determina să furnizeze informaţiile solicitate şi să se supună investigaţiilor. În cazul în care o agenţie încalcă regulamentul, AEVMP o poate amenda, poate solicita suspendarea temporară a emiterii unor noi ratinguri sau poate declara încheierea infracţiunii când încălcarea dispoziţiilor legale încetează, în ultimă instanţă AEVMP fiind abilitată să retragă înregistrarea unei agenţii de rating.

3.5.2   Procedurile comitetului au fost armonizate cu prevederile Tratatului de la Lisabona.

3.6   Modificări la titlul IV, capitolul II (Dispoziţii tranzitorii şi finale)

3.6.1   Din momentul în care AEVMP devine operativă, competenţele autorităţilor naţionale în acest domeniu vor trebui să înceteze. Vor trebui stabilite şi modalităţile prin care autorităţile naţionale vor transmite documentele şi informaţiile.

3.7   CESE consideră că rezultatele consultării publice privind agenţiile de rating, lansată recent de Comisia Europeană, converg cu concluziile exprimate în avizul de faţă. Dacă va fi cazul, Comitetul îşi rezervă dreptul de a aprofunda chestiunile abordate în cadrul acestei consultări.

4.   Observaţii generale

4.1   Noua propunere a Comisiei cuprinde abordarea adecvată în ceea ce priveşte transferul de competenţe de supraveghere de la nivel naţional la nivel european, o activitate foarte complexă, care nu poate da rezultate satisfăcătoare doar prin caracterul colegial al acţiunii statelor membre (7), aşa cum prevedea precedenta propunere de regulament. Mai mult, propunerea urmează abordarea cuprinsă în Raportul de Larosière (8). Acest regulament este puţin cam vag, în sensul că nu oferă totdeauna soluţii clare.

4.2   Totuşi, dincolo de aceasta, propunerea actuală nu cuprinde prea multe modificări în raport cu regulamentul anterior (din septembrie 2009) în ceea ce priveşte condiţiile pe care agenţiile de rating trebuie să le îndeplinească atât pentru a fi înregistrate, cât şi pentru a-şi desfăşura activitatea.

4.3   De aceea, chestiunea cea mai importantă rămâne cea referitoare la agenţiile care operează în afara Europei şi care, de fapt, nu sunt afectate de modificările propuse: cui îi este destinat în realitate acest regulament al UE? Cum pot fi, de exemplu, neutralizate ratingurile emise de Moody’s, Standard & Poor’s şi Fitch, adică agenţiile cu influenţa cea mai mare, în ciuda dezastrelor pe care le-au provocat? Ajunge să le controlezi filialele europene pentru a face să înceteze oligopolul acestora la nivel mondial?

4.4   Principalele agenţii care operează la nivel internaţional sunt cunoscute: Moody’s, Standard & Poor’s, Fitch ratings, Dun & Bradstreet, A. M. Best, Egan-Jones Rating Company (toate din SUA), Dominion Bond Rating (Canada), Baycorp Advantage (Australia), China Credit Information Credit (China), Japan Credit Rating (Japonia), Rating Agency Malaysia (Malaysia), NKC Independent Economists (Africa de Sud). Iar Europa? Fapt este că Europa, prima putere economică a lumii, nu dispune de nicio agenţie de rating de credit, nici măcar pentru creditul suveran.

4.5   Grupul anglo-saxon de agenţii ilustrează predominanţa anterioară a capitalismului anglo-saxon, care nu a fost afectat de cele două războaie mondiale, precum şi aspectele operaţionale specifice aflate în legătură cu economiile din Asia. Este surprinzător că nicio agenţie europeană nu şi-a făcut apariţia de la înfiinţarea pieţei comune, deşi Fitch, aflată în proprietate franceză, îşi are sediul în afara Franţei. Faptul că, din 1957, nicio ARC de anvergură mondială nu a apărut în UE poate fi pus în paralel cu rezultatele la fel de slabe ale UE în sectorul tehnologiilor de vârf, în aceeaşi perioadă. UE nu promovează spriritul antreprenorial în industriile moderne. În cadrul consultării pe tema ARC va fi analizată din nou chestiunea concurenţei. Este necesar să fie examinat şi deficitul de spirit antreprenorial.

5.   Observaţii specifice

5.1   CESE salută crearea unei autorităţi europene de supraveghere a pieţelor financiare, propunerea reprezentând – fără îndoială – un pas în direcţia bună prin faptul că îmbunătăţeşte modul în care cadrul juridic răspunde necesităţilor apărute în încercarea de a restaura încrederea şi siguranţa pieţelor, a cetăţenilor şi întreprinderilor. Cu toate acestea, propunerea nu răspunde întru totul obiectivelor fixate.

5.2   Comitetul salută şi propunerea de a se face apel, dacă este nevoie, la o agenţie înregistrată sau certificată, pentru evaluarea fondurilor de investiţii alternative.

5.3   În schimb, prin propunerea actuală este mai dificil ca modelul „emitentul plăteşte” să devină mai transparent, mai obiectiv şi mai competitiv, dat fiind că sistemul menţine conflictul de interese. Tuturor agenţiilor care se găsesc în această situaţie ar trebui însă să li se interzică să emită ratinguri referitoare la membrii lor. Este apreciată lansarea procesului de convergenţă – pe plan internaţional – a regulilor, aşa cum este cazul în SUA, Japonia etc.

5.4   CESE este de acord ca – inclusiv din motive financiare – anumite sarcini să fie delegate autorităţilor naţionale, însă cu condiţia ca tot ceea ce ţine de distribuţia competenţelor între autorităţile europene şi cele naţionale să se facă în mod transparent. Este important mai ales ca angajamentele asumate privind justeţea informaţiilor, înregistrarea şi inspecţiile la faţa locului să fie respectate şi să se întreprindă acţiuni ferme în acest sens.

5.5   CESE salută introducerea principiului aplicării de sancţiuni agenţiilor care nu îşi îndeplinesc obligaţiile sau nu respectă regulamentul.

5.6   Dat fiind că nu avem de-a face cu inocenţi, problema reală cu care se vor confrunta factorii politici de decizie este nu atât de a identifica reguli sigure, foarte disuasive, cât – mai degrabă – de a le face respectate. În acest sens, ar fi nevoie să se prevadă şi sancţiuni pentru directorii şi responsabilii din cadrul Autorităţii europene şi internaţionale de supraveghere a pieţelor care nu-şi respectă obligaţiile, date fiind daunele pe care inacţiunea lor le provoacă băncilor şi sectorului financiar sănătos, economiei, întreprinderilor şi cetăţenilor. În acest fel, ei îi favorizează doar pe speculatori şi pe cei care se află în spatele lor. Ar trebui să plătească cel puţin un preţ personal pentru neachitarea propriilor obligaţii. Este greu de vorbit de etică – atât de invocată de mulţi în aceste timpuri turbulente – fără responsabilităţi şi, prin urmare, fără sancţiuni.

5.7   În sfârşit, partea din propunere care se referă la chestiunile ce intervin la nivel internaţional nu pare întru totul adecvată. Vor trebui abordate mai bine şi problemele referitoare la utilizatorii produselor financiare, aceştia fiind atât întreprinderi, cât şi – mai ales – cetăţeni.

---

(1)  Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe.

(2)  Numit în continuare „Regulamentul din 2009”.

(3)  „Consultarea publică privind agenţiile de rating de credit”, din 5.11.2010.

(4)  Cf. Avizul CESE privind propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind agenţiile de rating de credit, JO C 277/25 din 17.11.2009, p. 117.

(5)  Un rezumat al Regulamentului din 2009 poate fi găsit în secţiunea a 3-a a Avizului CESE privind agenţiile de rating al creditelor, JO C 277/25, 17.11.2009, p. 117.

(6)  COM(2010) 301 final: Reglementarea serviciilor financiare în folosul creșterii sustenabile.

(7)  Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind agențiile de rating de credit.

(8)  Cf. avizul Comitetului Economic și Social European privind următoarele propuneri: Propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind supravegherea macroprudențială comunitară a sistemului financiar și de înființare a unui comitet european pentru riscuri sistemice, COM(2009) 499 fin. – 2009/0140 (COD); Propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de înființare a Autorității Bancare Europene, COM(2009) 501 fin. – 2009/0142 (COD); Propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de înființare a Autorității europene pentru asigurări și pensii ocupaționale, COM(2009) 502 final – 2009/0143 (COD); Propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de înființare a Autorității europene pentru valori mobiliare și piețe, COM(2009) 503 final – 2009/0144 (COD), JO C 339/08, 14.12.2010, p. 34.

---

19.2.2011

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 54/42

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind propunerea de regulament (UE) nr. …/… al Parlamentului European şi al Consiliului privind omologarea vehiculelor agricole şi forestiere

COM(2010) 395 final – 2010/0212 (COD)

(2011/C 54/13)

Raportor general: dl Ludvík JÍROVEC

La 7 septembrie 2010, în conformitate cu articolul 114 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic şi Social European cu privire la

Propunerea de Regulament (UE) nr. …/… al Parlamentului European şi al Consiliului privind omologarea vehiculelor agricole şi forestiere

COM(2010) 395 final – 2010/0212 (COD).

La 14 septembrie 2010, Biroul Comitetului a însărcinat Secţiunea pentru piaţa unică, producţie şi consum cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă.

Având în vedere caracterul urgent al lucrărilor, Comitetul Economic şi Social European, în conformitate cu articolul 57 din Regulamentul de procedură, l-a numit pe dl JÍROVEC raportor general în cadrul celei de-a 467-a sesiuni plenare din 8 şi 9 decembrie 2010 (şedinţa din 9 decembrie) şi a adoptat prezentul aviz cu 142 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi 9 abţineri.

1.   Introducere şi sinteza propunerii

1.1   Obiectivul propunerii de regulament este să stabilească norme armonizate pentru fabricarea vehiculelor agricole şi forestiere. Legislaţia în vigoare va fi înlocuită pentru a fi aliniată la principiile unei mai bune reglementări şi ale simplificării. Propunerea contribuie la competitivitatea sectorului industrial şi la buna funcţionare a pieţei interne.

1.2   Ca urmare a recomandării din raportul CARS 21, propunerea simplifică semnificativ legislaţia de omologare, înlocuind 24 de directive de bază (şi în jur de 35 de directive de modificare legate de acestea) în domeniul cerinţelor tehnice pentru vehicule agricole şi forestiere cu un singur regulament al Parlamentului şi al Consiliului.

1.3   În opinia Comitetului, codificarea tuturor textelor actuale sub forma unui singur regulament ar fi un exerciţiu foarte util. Propunerea de codificare include asigurarea că nu va introduce schimbări semnificative şi va avea doar scopul de a prezenta legislaţia UE într-un mod clar şi transparent. Comitetul susţine pe deplin acest obiectiv şi salută propunerea în lumina acestei asigurări.

2.   Observaţii

2.1   Procedura de omologare necesită mult timp şi CESE este îngrijorat că va întârzia introducerea noilor maşini, ceea ce ar putea fi dezastruos pentru micii producători. Prin urmare, noul regulament trebuie să fie suficient de flexibil pentru a permite dezvoltarea continuă a maşinilor existente şi pentru a permite introducerea de noi tipuri de maşini.

2.2   Pentru unele tipuri de tractoare proiectate pentru utilizarea exclusivă pe teren ar trebui avute în vedere excepţii pentru dispoziţiile legate de utilizarea pe drumuri. Aceasta este o problemă deosebită legată de vehiculele speciale.

2.3   De asemenea, CESE consideră că orice reglementare ar trebui să se bazeze pe mai multe clase de viteză decât cele două actuale. Pe măsură ce stabilitatea şi puterea de frânare a tractoarelor se vor îmbunătăţi datorită progresului tehnologic, se va mări viteza tractoarelor rutiere rapide. Ar trebui create noi perspective pentru tipurile mai lente de vehicule care vor intra în categoria „vehicule agricole şi forestiere”. CESE consideră că propunerea de regulament va împiedica dezvoltarea tractoarelor mai mici prin mărirea costurilor de conformitate inutile, fără să se recunoască, în acelaşi timp, schimbările necesare pentru vehiculele care pot funcţiona cu viteze de până la 65 km/h şi cu eventualitatea unor viteze şi mai mari în viitor.

2.4   De asemenea, CESE ar dori să vadă că aspectele periferice legate de utilizarea pe drumuri a vehiculelor agricole şi forestiere sunt abordare de Comisie. În special, CESE ar încuraja crearea unor standarde europene pentru permisele de conducere, inspectarea vehiculelor şi utilizarea drumurilor. Aceasta ar contribui la asigurarea faptului că regulile şi reglementările referitoare la utilizarea tractoarelor ar fi comune în toată Europa, înlocuind regulile naţionale actuale diferite.

2.5   CESE recomandă ca producătorii să aibă posibilitatea de îndeplini cerinţele, inclusiv cele tehnice, înainte de intrarea în vigoare a regulamentului. În cazurile în care nu se întâmplă acest lucru, ar trebui să existe dispoziţii excepţionale sau tranzitorii corespunzătoare.

2.6   CESE consideră că, în ceea ce priveşte articolul 8 „Cerinţe privind siguranţa la locul de muncă”, este util să nu se mai reglementeze printr-o viitoare directivă privind omologările, ci prin Directiva 2006/42/CE privind echipamentele tehnice.

---

19.2.2011

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 54/44

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapartidele centrale și registrele centrale de tranzacții

COM(2010) 484 final – 2010/0250 (COD)

(2011/C 54/14)

Raportor general: dl IOZIA

La 13 octombrie 2010 şi la 7 octombrie 2010, în conformitate cu articolul 114 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Consiliul şi, respectiv, Parlamentul European au hotărât să consulte Comitetul Economic şi Social European cu privire la

Propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapartidele centrale și registrele centrale de tranzacții

COM(2010) 484 final – 2010/0250 (COD).

La 20 octombrie 2010, Biroul Comitetului Economic şi Social European a însărcinat Secţiunea pentru piaţa unică, producţie şi consum cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă.

Având în vedere caracterul urgent al lucrărilor, Comitetul Economic şi Social European l-a numit pe dl IOZIA raportor general în cadrul celei de-a 467-a sesiuni plenare din 8 şi 9 decembrie (şedinţa din 8 decembrie) şi a adoptat prezentul aviz cu 144 voturi pentru, 4 voturi împotrivă şi 6 abţineri.

1.   Concluzii şi recomandări

1.1   Potrivit Băncii Reglementelor Internaţionale (BRI), la sfârşitul anului 2009, valoarea noţională a instrumentelor financiare derivate era de cca 615 mii de miliarde de dolari SUA (615 000 000 000 000), adică de zece ori valoarea PIB-ului global. În 2010, încasările băncilor din aceste instrumente financiare derivate ar trebui să ajungă la 150 de miliarde de dolari. 40 % din această cifră de afaceri este reprezentată de pieţele nereglementate (over-the-counter – OTC). Dintr-un studiu recent al unui mare grup bancar de talie mondială, rezultă că reformele care vor fi adoptate în Europa şi în America cu privire la aceste pieţe nereglementate vor provoca o scădere a încasărilor cu cel puţin cincisprezece miliarde de dolari.

1.2   CESE salută propunerea de regulament privind instrumentele financiare derivate, pieţele nereglementate, contrapartidele centrale și registrele centrale de tranzacții şi împărtăşeşte cele afirmate de comisarul Barnier: „Pieţele financiare nu îşi mai pot permite să arate ca în vestul sălbatic. Instrumentele financiare derivate OTC au un impact considerabil asupra economiei reale, de la creditele ipotecare la prețurile alimentelor. Lipsa unui cadru de reglementare pentru instrumentele financiare derivate OTC a contribuit la declanșarea crizei financiare, cu consecințele dezastruoase pe care le resimțim cu toții”.

1.3   Alegerea regulamentului ca instrument de disciplinare a domeniului este adecvată şi corespunde necesităţii de a se introduce obligaţii generale şi uniforme pentru toţi operatorii din sector.

1.4   CESE este de acord cu propunerea Comisiei ca instrumentele derivate extrabursiere standardizate să fie compensate prin intermediul unor contrapartide centrale (CPC) şi de a se garanta faptul că aceste contrapartide centrale, care își vor asuma riscuri tot mai mari, fac obiectul unor standarde prudențiale uniforme. Ideea aceasta a fost exprimată deja într-un aviz anterior al CESE: „Pieţele instrumentelor extrabursiere (OTC – over the counter) nu ar trebui să fie deschise tranzacţiilor bilaterale, ci doar celor efectuate cu un partener central care, monitorizând nivelul de risc pe ansamblu, poate restrânge accesul la tranzacţii al partenerilor cu nivel de risc prea ridicat. Ar trebui ca tranzacţiile să aibă loc pe o singură platformă sau, cel mult, pe un ansamblu bine determinat de platforme, ceea ce ar îmbunătăţi transparenţa pieţelor”.

1.5   CESE apreciază în mod deosebit decizia de a se încredinţa atât autorităţilor naţionale, cât şi Autorităţii europene pentru valori mobiliare şi pieţe (AEVMP) responsabilitatea de a supraveghea pieţele instrumentelor derivate extrabursiere, de a identifica diversele tipuri de instrumente derivate care trebuie tratate centralizat, de a acorda contrapartidelor centrale autorizaţii pe care Autoritatea le poate retrage sau modifica şi de a juca un rol similar în ceea ce priveşte registrele centrale de tranzacții.

1.6   CESE consideră absolut necesară consolidarea cooperării dintre AEVMP şi autorităţile naţionale care, de bună seamă, vor trebui să contribuie cu experienţa lor şi cu cunoaşterea pieţelor locale şi, de asemenea, să faciliteze procesul de creştere progresivă a interoperabilităţii CPC, prin evaluarea nivelului de competenţă a acestora, a organizării lor interne şi a capacităţii lor de a face faţă riscurilor. Pentru moment, se consideră oportună opţiunea de a se limita interoperabilitatea instrumentelor financiare la titluri în numerar.

1.7   De fapt, propunerea de regulament urmează indicaţiile Consiliului pentru stabilitate financiară (Financial Stability Board - FSB) de a extinde serviciile care implică CPC la instrumentele derivate extrabursiere standardizate; G20 a stabilit că, până la sfârşitul anului 2012, va trebui ca, aceste contracte să fie tranzacţionate pe pieţe sau pe platforme electronice şi compensate prin utilizarea contrapartidelor centrale. În plus, contractele derivate extrabursiere vor trebui înregistrate în registre centrale de tranzacții (trade repositories).

1.8   Pe plan internaţional, în februarie 2010, un grup de lucru mixt CPSS-IOSCO a lansat o revizuire de ansamblu a normelor referitoare la infrastructurile de piaţă: sisteme de plăţi, sisteme de decontare a titlurilor de valoare şi contrapartide centrale. Obiectivul este acela de a se trece la o actualizare a principiilor/recomandărilor existente şi la o consolidare a acestora, ţinând seama de învăţămintele trase de pe urma recentei crize financiare. Un prim rezultat important a fost obţinut odată cu publicarea, în mai 2010, a documentului Considerations for trade repositories in OTC derivatives market („Consideraţii cu privire la registrele centrale de tranzacții de pe piaţa instrumentelor derivate extrabursiere”). În ceea ce priveşte rolul CPC, în martie 2004 existau deja recomandări din partea Comitetului Tehnic care, din păcate, au rămas fără ecou.

1.9   Propunerea Comisiei nu face trimitere la nicio normă specifică privind swapurile pe riscul de credit (credit default swaps – CDS). CESE recomandă adoptarea în cel mai scurt timp inclusiv a unor norme privind CDS, care, alături de vânzările în lipsă (short selling), începând cu 1 iulie 2012, vor face obiectul unei reglementări, ca de altfel şi instrumentele derivate, până la sfârşitul lui 2012.

1.10   În octombrie 2009 Comisia a publicat o comunicare privind acţiunile viitoare care vor fi întreprinse pentru reglementarea pieţei instrumentelor derivate. Obiectivul este creşterea transparenţei, reducerea riscurilor operaţionale prin intermediul standardizării, dezvoltarea pieţei contractelor standardizate, prin modificări corespunzătoare aduse Directivei privind piețele instrumentelor financiare (PIF).

1.11   CESE este convins că măsurile propuse vor spori transparenţa pieţelor – prin rolul tot mai important ce revine registrelor centrale de tranzacții –, vor diminua riscul de contrapartidă prin înmulţirea progresivă a tranzacţiilor efectuate prin CPC (acestea supunându-se, la rândul lor, unor norme mai stricte în ceea ce priveşte guvernanţa, organizarea internă şi cerinţele de capital), şi vor diminua riscul operaţional prin utilizarea unor proceduri electronice de validare a termenilor contractelor privind instrumente derivate extrabursiere.

1.12   CESE este de acord atât cu propunerea privind contrapartidele centrale, cât şi cu limitarea vânzărilor în lipsă (short selling). Transparenţa sporită impusă tranzacţiilor, asumarea răspunderii de către operatori şi contrapartide şi evitarea exceselor speculative sunt tot atâtea obiective necesare, pe care Comisia le urmăreşte în mod eficient, adoptând măsuri menite să contracareze măcar parţial lipsa de reglementare care a contribuit la criza financiară.

CESE atrage totuşi atenţia asupra faptului că există riscuri care nu trebuie subestimate, referitoare, de exemplu, la accentul exagerat care se pune pe beneficiile ce pot fi aduse de contrapartidele centrale pentru piaţa swapurilor pe riscul de credit, pe termen scurt. Caracterul concurenţial al diferitelor contrapartide centrale în ceea ce priveşte compensarea şi fragmentarea întregului proces este un alt factor care nu trebuie subestimat, ca, de altfel, nici riscul limitării gamei de instrumente disponibile şi al majorării costurilor tranzacţiilor legate de activităţile financiare.

1.13.1   Pentru a preîntâmpina eficient astfel de riscuri, ar trebui examinate atent în primul rând aspectele legate de interoperabilitatea CPC, confidențialitatea schimbului de date, concentrarea colectării datelor și a obligațiilor de raportare la contrapartida centrală, precum și includerea clienților în guvernanța CPC.

1.14   CESE recomandă instituţiilor europene:

—	adoptarea grabnică a regulamentului privind pieţele instrumentelor financiare derivate extrabursiere, în măsură să readucă încrederea şi calmul pe pieţe şi să îi protejeze pe depunători;

—	completarea noii legislaţii în materie de instrumente derivate, după cum preconizează Comisia;

—	adoptarea unor măsuri vizând finalizarea rapidă a întregii arhitecturi instituţionale şi normative legate de reformarea reglementării pieţelor financiare.

2.   Propunerea Comisiei

2.1   G20 şi-a reafirmat, cu diverse ocazii, angajamentul de a urgenta adoptarea unor măsuri ferme pentru a spori transparenţa şi pentru a suplini insuficienta atenţie acordată reglementării instrumentelor derivate extrabursiere.

2.2   Propunerea de regulament face trimitere la numeroase măsuri sugerate de Rezoluția Parlamentului European din 15 iunie 2010 intitulată „Instrumentele financiare derivate: acțiuni strategice viitoare” (Derivatives markets: future policy actions) şi corespunde legislației recent adoptate de SUA, cunoscută sub numele de Frank-Dodd Act.

2.3   În ceea ce priveşte compensarea, raportarea şi diminuarea riscului instrumentelor derivate extrabursiere, compensarea prin CPC este prevăzută doar pentru contractele extrabursiere standardizate. Prin urmare, pentru ca majoritatea instrumentelor derivate extrabursiere să intre în mecanismul de compensare obligatorie, regulamentul a prevăzut două abordări de identificare a contractelor care trebuie compensate.

2.4   Prima abordare, „de jos în sus”, prevede ca o contrapartidă centrală să fie autorizată de către autoritatea competentă să ia decizii privind compensarea anumitor tipuri de contracte. Ulterior aprobării, autoritatea competentă respectivă este obligată să informeze AEVMP, care va putea decide dacă o astfel de obligație de compensare trebuie sau nu să se aplice tuturor contractelor similare încheiate pe teritoriul UE.

2.5   A doua abordare, „de sus în jos”, permite identificarea contractelor care nu au fost compensate prin CPC. Într-adevăr, această abordare urmăreşte identificarea, de către AEVMP, împreună cu Comitetul european pentru riscuri sistemice (CERS), a contractelor care îndeplinesc criteriile necesare pentru a face obiectul obligației de compensare. Contrapartidele eligibile pentru obligația de compensare trebuie să se adreseze unei CPC.

2.6   Contrapartidele nefinanciare (corporatiste) nu vor intra, în principiu, sub incidența dispoziţiilor regulamentului, cu excepția cazului în care pozițiile lor pe instrumente derivate extrabursiere ating un anumit prag, fiind considerate de importanță sistemică.

2.7   Regulamentul stabilește un procedeu de identificare a instituțiilor nefinanciare care dețin poziții de importanță sistemică pe instrumente derivate extrabursiere și le impune anumite obligații. Acest procedeu se bazează pe definirea a două praguri: a) un prag de informare; b) un prag de compensare.

2.8   Regulamentul impune așadar utilizarea mijloacelor electronice şi existenţa procedurilor de administrare a riscului. În fine, contrapartidele financiare și contrapartidele nefinanciare care depășesc pragul de compensare trebuie să transmită unui registru central de tranzacții (trade repository) datele oricărui contract pe instrumente derivate în care s-au implicat și orice modificare intervenită ulterior.

3.   Cerințele aplicabile CPC

3.1   Dat fiind că CPC trebuie să-şi asume riscuri suplimentare, regulamentul prevede, din motive de siguranţă, ca acestea să răspundă unor cerințe organizaționale, manageriale și prudențiale stricte (norme de guvernanţă internă, cerinţe de capital mai stricte etc.).

3.2   O CPC trebuie să se supună unor acorduri stricte în materie de guvernanță, care să ţină cont de orice potențial conflict de interese între proprietari, conducere, membri compensatori și participanți indirecți. Rolul membrilor independenți ai consiliului este deosebit de important. În al doilea rând, pentru a fi autorizată să-și exercite activitatea, o CPC trebuie să dispună de un cuantum minim de capital. Regulamentul va impune CPC obligația de a avea un fond de default mutualizat la care vor fi obligați să contribuie membrii CPC.

4.   Înregistrarea și supravegherea registrelor centrale de tranzacții

4.1   Regulamentul prevede obligația de a raporta tranzacțiile cu instrumente financiare derivate extrabursiere, pentru o mai mare transparență a acestei piețe, unor registre centrale de tranzacții. Registrele centrale de tranzacții se vor înregistra la AEVMP, care va asigura supravegherea lor.

4.2   Regulamentul mai cuprinde dispoziții care vizează respectarea anumitor standarde de către registrele centrale de tranzacții. Aceste standarde au fost gândite pentru a se garanta că informațiile înmagazinate în registrele centrale în scopuri de reglementare sunt fiabile, securizate și protejate. Mai exact, pentru a asigura în mod adecvat protecția datelor, registrele centrale de tranzacții vor face obiectul unor cerințe organizatorice și de funcționare.

5.   Consideraţiile CESE

5.1   Infrastructurile pieţelor mobiliare au dat la iveală carenţe semnificative în administrarea riscului de contrapartidă şi în transparenţa tranzacţiilor derulate pe pieţele instrumentelor financiare derivate extrabursiere, în special pe cea a swapurilor pe riscul de credit, identificate drept vinovate pentru „Marea Recesiune”.

5.2   Aceste contracte „atipice” au contribuit la atenuarea percepţiei riscului şi deci la extinderea crizei, afectând grav instituţiile care le-au emis şi, implicit, pe depunătorii finali. În fine, în ceea ce priveşte entităţile emitente, speculaţiile băncilor, care au vândut CDS în lipsă fără prevalidare (naked short selling, ceea ce înseamnă că, în momentul vânzării, vânzătorul nu a împrumutat titlurile sau nu s-a asigurat că pot fi împrumutate) au dus la creşterea dobânzilor şi deci a sarcinilor financiare ale emitenţilor, provocând, în unele cazuri, falimentul acestora.

5.3   Din această cauză, CDS au fost supranumite „paraşute de plumb”, căci ele reprezintă un pericol mortal pentru sistemul financiar mondial. Singura soluţie adoptată efectiv a fost aceea de a se evita falimentul instituţiilor prin recapitalizarea cu capital public, adică prin naţionalizare. Această intervenţie a antrenat, fireşte, o majorare inevitabilă a datoriei publice, problema şi riscul transferându-se de la bancă la ţara de provenienţă, fapt ce a provocat grave turbulenţe pe pieţele valutare din zona euro şi a obligat toate ţările să adopte măsuri severe de austeritate, care au contribuit la încetinirea ritmului firavei redresări economice.

5.4   În SUA, Depository Trust & Clearing Corporation (DTCC) a înfiinţat o societate ad-hoc, The Warehouse Trust Company LLC, care este autorizată să acţioneze ca un sistem de înregistrare a contractelor (trade repository) pe swapurile pe riscul de credit; guvernul a demarat o reformă legislativă a schimburilor cu instrumente derivate extrabursiere, care instituie obligaţia de utilizare a contrapartidelor centrale pentru contractele standardizate şi concentrarea schimburilor pe pieţe reglementate sau pe platforme organizate.

5.5   În Europa, Comisia Europeană lucrează în prezent la o propunere legislativă (European Market Infrastructures Legislation), menită să sporească transparenţa şi stabilitatea pieţei instrumentelor derivate extrabursiere. Acţiunile preconizate corespund propunerii Statelor Unite deoarece se doreşte (şi este important) să se evite arbitrajul de reglementare.

5.6   CESE doreşte să atragă atenţia şi asupra unor riscuri pe care le implică măsurile propuse în ceea ce priveşte piaţa derivatelor. Într-adevăr, prăbuşirea pieţelor financiare nu poate fi pusă doar pe seama derivatelor, a absenţei contrapartidelor centrale sau a vânzărilor în lipsă.

5.7   Începând cu anii '80 au devenit tot mai răspândite pe pieţele financiare instrumente derivate din ce în ce mai sofisticate, care au contribuit la creşterea eficienţei acestora, aducându-le foarte aproape de idealul completitudinii, aşa cum este el prezentat de teoria economică. În paralel, a crescut şi gradul de complexitate al activităţilor de reglementare, monitorizare şi supraveghere, iar toate pachetele de reforme supuse dezbaterii s-au orientat spre un control mai riguros al pieţelor, ceea ce, deseori, le-a ştirbit din eficienţă.

5.8   O piaţă este cu atât mai eficientă cu cât preţul (sau randamentul) unui titlu reflectă informaţiile disponibile. Aşadar, pentru a spori eficienţa unei pieţe ar trebui stimulată circulaţia informaţiilor, astfel încât acestea să fie încorporate cât mai repede în preţurile titlurilor. Este important să se găsească compromisul în materie de eficienţă.

5.9   În primul rând, măsurile de restrângere a gamei de instrumente financiare disponibile, precum limitarea vânzărilor în lipsă fără prevalidare sau a activităţilor de vânzare în lipsă pot să nu ducă neapărat la creşterea eficienţei pieţelor. Limitarea instrumentelor disponibile reduce, într-adevăr, capacitatea pieţelor de a absorbi şi de a răspândi informaţiile aflate la dispoziţia operatorilor.

5.10   Se poate discuta, desigur, despre utilitatea vânzărilor în lipsă fără prevalidare, despre natura informaţiilor suplimentare pe care le vehiculează acestea în comparaţie cu alte instrumente şi despre măsura în care influenţează costul finanţării. Cu toate acestea, interzicerea lor nu ar aduce un câştig prea mare sub aspectul eficienţei. Limitarea posibilităţii de vânzare în lipsă reduce lichiditatea sistemului şi deci capacitatea de reacţie promptă la noile informaţii care apar. În plus, limitarea tranzacţiilor extrabursiere de titluri, prin obligaţia impusă operatorilor de a tranzacţiona toate derivatele pe pieţe reglementate şi prin intermediul caselor de compensare, ar putea avea un dublu efect.

5.11   Pe de o parte, acest fapt ar duce la o transparenţă sporită a pieţei (ar fi mai simplu, de pildă, să se monitorizeze cuantumul titlurilor deţinute de operatori şi riscul aferent) şi, cel puţin în parte, la reducerea potenţialelor surse de instabilitate. Cu toate acestea, în situaţii de stres financiar, poate că doar transparenţa nu este suficientă. Propunerea Comisiei le conferă autorităţilor de reglementare naţionale, în situaţii excepţionale, competenţe clare pentru limitarea sau suspendarea „temporară” a interdicţiei de vânzare în lipsă a oricărui instrument financiar, în strânsă coordonare cu AEVMP, care, în orice caz, va avea posibilitatea de a interveni direct în două situaţii: dacă funcţionarea corespunzătoare şi integritatea pieţelor sunt în pericol sau dacă autorităţile de reglementare naţionale nu au luat măsuri ori măsurile luate nu sunt suficiente.

5.12   Pe de altă parte, mai nou, există totuşi riscul restrângerii gamei de instrumente disponibile şi al majorării costurilor tranzacţiilor legate de activităţile financiare. Piaţa contractelor futures este foarte standardizată şi reglementată (deoarece este important ca preţurile titlurilor contractelor negociate să poată fi observate), în vreme ce piaţa contractelor extrabursiere (forward market – un instrument care se apropie în principiu de conceptul de futures market) corespunde necesităţilor contrapartidelor şi permite operatorilor o structurare flexibilă a arbitrajelor lor (pay-off). Aceste titluri sunt prea puţin standardizate şi ar fi greu de imaginat pe o piaţă reglementată în mod tradiţional, fără limitarea opţiunilor de care dispun investitorii.

5.13   CPC sunt considerate soluţia, instrumentul de administrare a riscului sistemic şi modalitatea în care pieţele extrabursiere pot deveni mai eficiente şi mai transparente. CPC reprezintă cu siguranţă un factor important de diminuare a riscului şi de îmbunătăţire a eficienţei pieţelor şi totodată, pe piaţa instrumentelor derivate cotate la bursă, reprezintă un element indispensabil de infrastructură. Prin urmare, se poate estima că CPC vor contribui şi la evoluţia pieţelor extrabursiere. Multe instituţii şi numeroşi responsabili politici supraestimează totuşi beneficiile pe care le pot aduce contrapartidele centrale pieţei swapurilor pe riscul de credit, pe termen scurt.

5.14   Într-adevăr, CPC nu pot fi considerate o soluţie pentru riscul de contrapartidă şi poate că nu sunt în măsură să sporească eficienţa pieţei, ţinând seama de situaţia actuală. În contextul actual, în care există numeroase CPC diferite în fiecare regiune, în funcţie de natura lor – derivate de credit sau swap pe rata dobânzii (interest rate swap – IRS) –, posibilitatea de a utiliza garanţiile în mod eficient şi de a reduce expunerea la contrapartidă este compromisă. CPC poate compensa expunerea pe bază multilaterală, însă doar pentru regiunea, contrapartidele sau tipurile de derivate adecvate pe care le acoperă. De aici rezultă că nu se poate efectua o compensare între poziţiile CDS şi poziţiile IRS.

5.15   Compensarea bilaterală a expunerilor la mai multe tipuri de instrumente derivate extrabursiere de către o singură contraparte, exterioară CPC, poate să ducă la o utilizare mai eficientă a garanţiilor. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că instrumentele derivate sunt prin definiţie novatoare şi făcute pe măsură şi că un număr mare de contracte nu se pretează compensării. Va trebui ca aceste poziţii să fie conciliate ţinând cont de riscul de credit, printr-un proces adecvat de gestionare a garanţiilor care totuşi nu include CPC.

5.16   CPC contribuie cu valoare adăugată, precum şi la repartizarea şi delimitarea riscului legat de un singur operator. CESE împărtăşeşte acest punct de vedere. Popularitatea contrapartidelor centrale este în creştere şi va grăbi procesul de maturizare a pieţei, sporind totodată transparenţa acesteia, ceea ce va duce pe viitor – după cum este şi de dorit – la extinderea activităţii extrabursiere.

5.17   CPC sunt însă numai unul dintre elementele unei infrastructuri solide de administrare a riscului. Riscul de contrapartidă nu va fi eliminat şi, pentru poziţiile exterioare CPC, va trebui luat în considerare în continuare riscul bilateral.

5.18   În fine, trebuie adăugat că există multe societăţi care nu investesc în sistemele de administrare a riscului asociat portofoliului lor de derivate. Probabil că aceste societăţi aşteaptă în continuare să fie salvate, chiar şi în condiţiile în care modul lor de administrare a riscurilor este absolut necorespunzător.

---

19.2.2011

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 54/48

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale

COM(2010) 392 final – 2010/0215 (COD)

(2011/C 54/15)

Raportor general: dl PEZZINI

La 29 septembrie 2010, în conformitate cu articolul 304 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic şi Social European cu privire la

Propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale

COM(2010) 392 final - 2010/0215 (COD).

La 20 octombrie 2010, Biroul a însărcinat Secţiunea pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi cetăţenie cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă.

Având în vedere caracterul urgent al lucrărilor, Comitetul Economic şi Social European l-a numit pe dl Pezzini raportor general în cadrul celei de-a 467-a sesiuni plenare din 8 şi 9 decembrie 2010 (şedinţa din 8 decembrie 2010) şi a adoptat prezentul aviz cu 161 de voturi pentru, 0 voturi împotrivă şi 3 abţineri.

1.   Concluzii şi recomandări

1.1   CESE îşi exprimă susţinerea faţă de activitatea Comisiei, ce vizează elaborarea unui pachet legislativ global în vederea asigurării unui ansamblu comun de drepturi procedurale în cadrul procedurilor penale din statele membre.

1.2   Dreptul la informare promptă şi exactă face parte din tradiţia juridică a Uniunii, ea căpătând o importanţă sporită în contextul deplasărilor în interiorul UE ale cetăţenilor statelor membre.

1.3   Şi cetăţenii extracomunitari, care intră în număr din ce în ce mai mare pe teritoriul Uniunii, trebuie să poată constata, pe de o parte, existenţa unei culturi juridice a Uniunii, iar pe de altă parte, claritatea procedurilor, ce reflectă respectul faţă de om, inclusiv când acesta face obiectul procedurii penale.

1.4   În opinia CESE, armonizarea legislaţiilor naţionale, care stă la baza directivei, trebuie să devină cheia de boltă a cooperării judiciare, inclusiv în scopul materializării Cartei drepturilor fundamentale, inclusă în Tratatul UE (TFUE şi TUE).

1.5   CESE consideră că protecţia drepturilor fundamentale ale persoanei prin proceduri comune şi partajate reprezintă, fără îndoială, un puternic element de coeziune şi de consolidare a liberei circulaţii în interiorul UE.

2.   Observaţii generale

2.1   În vederea garantării dreptului fundamental la un proces penal echitabil într-un stat de drept, UE a întreprins măsuri specifice menite să consolideze drepturile procedurale ale persoanelor suspectate sau învinuite în cadrul procedurilor penale.

2.2   Acţiunile se referă şi la consolidarea dreptului la apărare. Măsurile comune sunt considerate foarte importante, în special pentru a spori încrederea în spaţiul european de justiţie şi în vederea concretizării principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti în materie penală.

2.3   Într-adevăr, eliminarea frontierelor interne şi exercitarea din ce în ce mai frecventă a dreptului de liberă circulaţie şi şedere au făcut ca un număr din ce în ce mai mare de persoane să facă obiectul unor proceduri penale într-un alt stat membru decât cel de reşedinţă.

2.4   Rezoluţia Consiliului UE 2009/C295/01, din 30 noiembrie 2009, reaminteşte:

—	concluziile Consiliului European de la Tampere din 1999,

—	Programul de la Haga, din 2004,

—	Programul de la Stockholm, din decembrie 2009, pentru perioada 2010-2014,

şi îşi propune – în general – să asigure, prin etape succesive, punerea deplină în aplicare şi respectarea efectivă a „dreptului la un proces echitabil”.

2.4.1   Acest lucru este în conformitate cu principiul înscris explicit în articolul 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care slujeşte aşadar drept bază comună pentru protecţia drepturilor persoanelor suspectate sau învinuite în cadrul procedurilor penale.

2.5   Dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare figurează de altfel la articolele 47 şi 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (1).

2.6   În special, foaia de parcurs în şase puncte, aprobată prin rezoluţia mai sus menţionată a Consiliului, indică drept prioritare următoarele măsuri:

—

măsura A: având în vedere că exercitarea deplină a dreptului la apărare implică cunoaşterea acestuia, se prevede ca persoana suspectată sau învinuită care nu vorbeşte sau nu înţelege limba utilizată în cadrul procedurii să fie asistată de un interpret şi să i se furnizeze o traducere a documentelor procedurale esenţiale (2);

—

măsura B: se prevede ca persoana suspectată sau învinuită de o infracţiune să primească informaţii corecte privind drepturile sale elementare, verbal sau printr-o comunicare în scris a drepturilor. În plus, se prevede că persoana în cauză trebuie să primească rapid informaţii privind natura şi cauza învinuirilor care i se aduc, precum şi, la momentul potrivit, informaţiile necesare pentru pregătirea apărării sale.

3.   Conţinutul propunerii

3.1   În conformitate cu mandatul încredinţat prin rezoluţia mai sus menţionată a Consiliului, la 27 iulie 2010, Comisia a prezentat propunerea de directivă privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale [COM(2010) 392 final].

3.2   Propunerea de directivă urmăreşte să detalieze punerea în aplicare punctuală a măsurii B din foaia de parcurs menţionată, prin instituirea de standarde comune minime în ceea ce priveşte dreptul la informare în cadrul procedurilor penale din UE.

3.3   Prin urmare, actul normativ impune procuraturii nu numai să pună la dispoziţia persoanei suspectate informaţiile necesare, dar şi obligaţia unei abordări proactive, pentru a se asigura că apărarea a luat cunoştinţă de respectivele informaţii.

3.4   Printre altele, se aşteaptă ca aceste măsuri pozitive şi rezonabile să ducă, în practică, la reducerea timpului şi costurilor exercitării actului de justiţie, prin evitarea erorilor judiciare şi scăderea numărului de recursuri.

3.5   Astfel, s-ar putea obţine o „compensaţie” pozitivă a costurilor economice suplimentare, chiar dacă reduse, pe care le implică transpunerea şi aplicarea măsurilor de informare.

4.   Observaţii specifice

4.1   Considerentul (18): formularea „informaţiile cu privire la drepturi trebuie furnizate prompt tuturor persoanelor suspectate sau învinuite la începutul procedurilor penale” poate părea contradictorie, aceasta impunând precizarea momentului în care învinuitul trebuie informat pe cale verbală sau în scris.

4.2   Considerentul (19): exprimarea „informaţiile privind drepturile procedurale cu relevanţă imediată” nu pare prea exactă, motiv pentru care s-ar cuveni specificată mai bine natura şi întinderea acestor drepturi procedurale, mai ales în interesul unei apărări eficiente.

4.3   Considerentul (21): formularea finală „în cazul în care ar periclita grav […] securitatea statului membru” poate părea vagă. Însă adverbul „grav” ar trebui păstrat cu orice preţ, în vederea evitării eventualelor interpretări „politice” discreţionare ale statelor membre, sub pretextul garantării „securităţii interne”.

4.4   Considerentul (22): exprimarea „un mecanism prin care să verifice dacă persoanele suspectate” ar putea fi mai bine formulată sub aspectul transparenţei, prin adăugarea precizării „prin măsuri formale” după verbul „să verifice”.

4.5   Articolul 3 alineatul (1): cuvântul „prompt” ar putea fi înlocuit în mod oportun cu expresia „încă de la început”.

4.6   Articolul 3 alineatul (2), ultima liniuţă: formularea „a fi adus cu promptitudine” ar putea fi înlocuită cu „a fi adus de îndată”, printre altele în mod similar cu formularea de la articolul 5 alineatul (3) din CEDO.

4.7   Articolul 4 alineatul (1): sintagma „cu promptitudine” ar trebui înlocuită în mod oportun cu expresia „încă de la început”.

4.8   Articolul 6: având în vedere că directiva se referă la dreptul la informare cu privire la învinuire, atât în etapa procesuală, cât şi în cea preliminară acesteia, reglementarea ar trebui să prevadă că informaţiile privitoare la învinuire vor trebui furnizate chiar şi în timpul activităţilor desfăşurate de poliţia judiciară, măcar în cazul delegării autorităţii judiciare sau când sunt aduse învinuirile iniţiale.

4.9   Articolul 6 alineatul (1) – formularea ar trebui modificată astfel: „Pentru a garanta echitatea procedurilor penale, statele membre asigură că o persoană suspectată sau învinuită primeşte informaţii suficiente cu privire la învinuire şi la motivaţia acesteia”, pentru a include ideea recurentă a Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale [articolul 6 alineatul (3) litera (a)], care menţionează explicit „cauza acuzaţiei”.

4.10   Articolul 6 alineatul (2): sintagma „cu promptitudine” ar trebui înlocuită cu „în cel mai scurt termen posibil”, pentru a reproduce cu mai multă fidelitate expresia care figurează în Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a cărei interpretare a făcut deja obiectul unei vaste jurisprudențe.

4.11   Articolul 6 alineatul (3) litera (a): formularea „descrierea împrejurărilor în care a fost comisă infracțiunea…” ar trebui înlocuită cu „descrierea împrejurărilor în care se presupune că a fost comisă infracțiunea…”, deoarece, în momentul formulării învinuirii, nici măcar nu s-a stabilit că a fost efectiv comisă o infracțiune, acest lucru fiind posibil doar după judecarea cauzei.

4.12   Articolul 6 alineatul (3) litera (a): exprimarea „inclusiv ora, locul şi gradul de participare la” ar fi mai precisă dacă s-ar înlocui formularea „gradul de participare la” cu formularea „rolul efectiv jucat în”.

4.13   Articolul 6 alineatul (3): se introduc trei noi litere, având următorul text:

„c)	mărimea pedepsei aplicabile în cazul infracțiunii mai sus menționate;

d)	termenele, mijloacele de apărare și instrumentele de probă;

e)	valoarea relativă a eventualei recunoașteri a faptelor.”

4.14   Articolul 7 alineatul (2): dreptul de a invoca secretizarea pentru a refuza accesul la anumite documente după încheierea cercetărilor nu ar trebui să permită autorităţii judiciare o marjă discreţionară prea mare, dacă se ţine cont de faptul că, oricum, încheierea cercetărilor implică în general accesul la documentele procedurale.

4.15   Articolul 7 alineatul (3): în toate versiunile lingvistice ale directivei va trebui să se păstreze referinţa la „deciziile preliminare judecăţii” şi să nu se folosească expresia „faza de instrucţie penală”, având în vedere că, în multe sisteme de norme procedurale, această etapă nu mai există.

---

(1)  Articolul 5 alineatul (2) din CEDO (dreptul la libertate şi la siguranţă) prevede în special că „orice persoană arestată trebuie să fie informată, în termenul cel mai scurt şi într-o limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa”.

Articolul 6 alineatul (3) (dreptul la un proces echitabil) prevede că „orice acuzat are, în special, dreptul: (a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa; (b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale; […];(e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere”.

Aceleaşi garanţii ale unui proces echitabil sunt de altfel prevăzute în mod expres de Constituţia italiană la articolul 111, aşa cum a fost acesta modificat prin legea constituţională nr. 2/1999.

(2)  Directiva 2010/64, publicată în JO L 280 din 26 octombrie 2010, intrată în vigoare la 20 octombrie 2010.

---

19.2.2011

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 54/51

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Directivei 2001/18/CE în ceea ce priveşte posibilitatea statelor membre de a restricţiona sau de a interzice cultivarea de OMG-uri pe teritoriul lor

COM(2010) 375 final – 2010/0208 (COD)

(2011/C 54/16)

Raportor: dl Gerfried GRUBER

La 7 septembrie 2010, respectiv la 10 septembrie 2010, în conformitate cu articolul 114 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Parlamentul European, respectiv Consiliul au hotărât să consulte Comitetul Economic şi Social European cu privire la

Propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Directivei 2001/18/CE în ceea ce priveşte posibilitatea statelor membre de a restricţiona sau de a interzice cultivarea de OMG-uri pe teritoriul lor

COM(2010) 375 final – 2010/0208 (COD).

Secţiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală şi protecţia mediului, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 17 noiembrie 2010.

În cea de-a 467-a sesiune plenară, care a avut loc la 8 şi 9 decembrie 2010 (şedinţa din 9 decembrie), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 169 de voturi pentru, 12 voturi împotrivă şi 12 abţineri.

1.   Concluzii

1.1   CESE recunoaşte că dezvoltarea organismelor modificate genetic în cadrul agriculturii europene generează temeri serioase pentru o mare parte a cetăţenilor europeni. De aceea, CESE apreciază intenţia Comisiei Europene de a aborda această problemă sensibilă a libertăţii statelor membre de a decide cu privire la cultivarea OMG-urilor, în vederea găsirii unei soluţii viabile, şi de a încerca să promoveze un cadru european compatibil cu buna funcţionare a pieţei interne. Cu toate acestea, în opinia CESE, proiectul de propunere prezentat, bazat în principal pe criterii etice şi morale, produce mai degrabă confuzie decât certitudine şi ar putea implica, în practică, o proliferare a diverselor măsuri (instabile din punct de vedere juridic) luate de state şi regiuni, ceea ce ar putea afecta funcţionarea pieţei interne în UE, securitatea juridică a operatorilor şi credibilitatea sistemului în ansamblu.

1.2   În opinia CESE, prezenta propunere necesită îmbunătăţiri substanţiale şi o formă mai concretă, în sensul afirmaţiilor de mai sus, în special în ceea ce priveşte securitatea juridică pentru cei implicaţi. Comitetul consideră că o astfel de securitate juridică ar putea fi asigurată, de exemplu, prin introducerea în legislaţia secundară a UE a unui temei juridic concret şi aplicabil, care să impună motive, condiţii şi proceduri specifice aplicabile măsurilor naţionale. La un nivel mai general, Comitetul solicită clarificări suplimentare privind temeiul juridic al propunerii şi conformitatea interdicţiilor posibile ale statelor membre bazate pe articolul 26 litera (b) cu regulile pieţei interne a UE, cu dreptul comercial al OMC şi cu alte obligaţii juridice internaţionale.

1.3   Chestiunea restricţiilor naţionale impuse asupra cultivării OMG-urilor este strâns legată de chestiunile coexistenţei şi răspunderii pentru daunele legate de OMG-uri şi contaminarea accidentală. Comitetul consideră aşadar că aceste dosare ar trebui tratate împreună sau în propuneri legislative paralele, ca parte a unei revizuiri mai cuprinzătoare a cadrului de reglementare al UE pentru biotehnologia agricolă, în conformitate şi cu Concluziile Consiliului Mediu din decembrie 2008.

1.4   Având în vedere momentul în care a fost elaborată prezenta propunere a Comisiei, înaintea examinării generale, aflată în desfăşurare, a cadrului juridic în vigoare, nu se poate adopta o poziţie definitivă privind propunerea, întrucât aceasta poate fi evaluată complet doar în raport cu evaluarea în curs a sistemului de autorizare şi a cadrului juridic general. Aceasta nu ar trebui însă să amâne în mod nejustificat îmbunătăţirea actualei propuneri.

2.   Contextul şi conţinutul propunerii de regulament

2.1   Uniunea Europeană (UE) dispune de un cadru juridic cuprinzător în materie de autorizare a organismelor modificate genetic (OMG). Directiva 2001/18/CE (1) şi Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 (2) reglementează cultivarea de OMG-uri. Conform articolului 23 din Directiva 2001/18/CE, statele membre pot restricţiona, prin măsuri de protecţie bazate pe informaţii ştiinţifice suplimentare din care să rezulte faptul că un anumit OMG reprezintă un risc pentru sănătatea umană sau pentru mediu, cultivarea de OMG-uri autorizate deja, în condiţiile stipulate în articolul menţionat. În plus, conform articolului 26 litera (a), statele membre pot lua măsurile corespunzătoare pentru a evita prezenţa accidentală a OMG−urilor în alte produse (coexistenţa).

2.2   În martie 2009, Consiliul a respins cererea Comisiei Europene de eliminare a măsurilor naţionale de protecţie (şi anume în Austria şi în Ungaria), în lipsa unor argumente ştiinţifice. Această poziţie se reflectă în voturile anterioare similare ale Consiliului, astfel încât se poate vorbi de un blocaj politic asemănător situaţiei care caracterizează sistemul de autorizare. În iunie 2009, 13 state membre (3) au solicitat Comisiei Europene, printr-o declaraţie comună, să elaboreze propuneri cu scopul de a lăsa la latitudinea statelor membre să decidă cu privire la cultivarea de OMG-uri.

2.3   Pe baza orientărilor politice ale preşedintelui Comisiei, dl Barroso, Comisia Europeană a prezentat prin decizia sa din 13 iulie 2010 o propunere legislativă privind libertatea de decizie a statelor membre în ceea ce priveşte cultivarea de OMG-uri. Propunerile Comisiei cuprind o comunicare privind libertatea de decizie a statelor membre în ceea ce priveşte culturile modificate genetic (4) şi un proiect de regulament de adaptare a cadrului juridic (5).

2.4   Din punct de vedere tehnico-juridic, Directiva 2001/18/CE este completată cu un nou articol 26 litera (b), prin intermediul unui regulament. Această prevedere stipulează că statele membre pot lua măsuri de restricţionare sau de interzicere a cultivării pe teritoriul lor sau pe anumite părţi din teritoriul lor a OMG-urilor autorizate deja pe piaţa internă, atâta timp cât motivele nu se referă la riscurile pentru mediu sau pentru sănătatea umană, acestea fiind deja luate în considerare de sistemul de autorizare în vigoare, şi sunt conforme cu tratatele.

2.5   Obiectivul proiectului de regulament este de a oferi mai multă libertate statelor membre cu privire la cultivarea de OMG-uri, în conformitate cu principiului subsidiarităţii, şi de a asigura securitatea juridică necesară. Comisia porneşte de la premisa că propunerea de regulament este în conformitate cu normele pieţei interne şi cu obligaţiile internaţionale. În opinia Comisiei, noua reglementare nu contravine sistemului de autorizare în vigoare, ci doar îl completează.

2.6   La 5 noiembrie, serviciile juridice ale Consiliului au emis un aviz juridic cu privire la alegerea temeiului juridic, la posibilele măsuri la nivel naţional şi la compatibilitatea măsurilor propuse cu acordurile GATT. Serviciul juridic susţine că temeiul juridic ales nu este valid, îşi exprimă serioase îndoieli în legătură cu compatibilitatea măsurilor care ar putea fi adoptate de statele membre cu tratatele sau cu GATT şi subliniază că ar fi extrem de dificilă susţinerea, în faţa Curţii de Justiţie şi a OMC, a cauzei unei măsuri adoptate de un stat sau o regiune pe baza unor criterii etice sau morale. Mai mult, aceste îngrijorări au fost, în parte, confirmate de serviciul juridic al Parlamentului European, care, în avizul său din 17 noiembrie 2010, a împărtăşit preocupări similare în ceea ce priveşte conformitatea eventualelor justificări ale restricţiilor naţionale, întemeiate, de exemplu, pe moralitatea publică, cu regulile pieţei interne a UE şi cu dreptul comercial al OMC.

3.   Sistemul de autorizare a OMG-urilor în vigoare

3.1   Scopul procedurii de autorizare stabilite la nivel european este de a garanta un nivel înalt de protecţie a vieţii şi sănătăţii umane, a sănătăţii şi bunăstării animale, a mediului şi a intereselor consumatorilor, asigurând în acelaşi timp funcţionarea eficientă a pieţei interne.

3.2   Reglementările în vigoare privind autorizarea şi utilizarea OMG-urilor se bazează pe o serie de principii (juridice) fundamentale, care, din punctul de vedere al CESE, trebuie respectate. În acest sens, trebuie menţionate în special:

—	o autorizare independentă, fundată ştiinţific;

—	un nivel ridicat de protecţie în ceea ce priveşte sănătatea şi mediul, conform principiului precauţiei;

—	respectarea regulilor pieţei interne şi a obligaţiilor internaţionale;

—	libertatea de a alege şi transparenţa pe tot parcursul lanţului alimentar;

—	securitatea juridică, precum şi

—	subsidiaritatea şi proporţionalitatea.

3.3   Propunerile Comisiei Europene trebuie privite în contextul temporal şi material al punerii în aplicare a Concluziilor Consiliului din decembrie 2008, care cer, printre altele, revizuirea sistemului actual de autorizare, proces care se preconizează că se va încheia la sfârşitul anului 2010. În acest context, este vorba în special de o revizuire a orientărilor EFSA privind evaluarea potenţialelor riscuri pentru sănătate şi mediu (6), de un raport al Comisiei Europene privind îmbunătăţirea monitorizării mediului după acordarea autorizării, precum şi de un studiu privind efectele socioeconomice şi ecologice ale cultivării de OMG-uri. În plus, se va evalua cadrul juridic atât pentru produse alimentare şi furaje care conţin OMG-uri, cât şi pentru cultivarea de OMG-uri. Până în 2012 trebuie revizuit complet întregul sistem de autorizare a OMG-urilor.

3.4   În afară de aceasta, trebuie examinat raportul dintre interdicţiile sau restricţiile de cultivare la nivel naţional şi reglementările privind coexistenţa, întrucât aceste două chestiuni sunt strâns legate, iar Comisia Europeană doreşte să garanteze o mai mare flexibilitate statelor membre şi în acest domeniu. În acest context, trebuie menţionate concluziile Comisiei formulate în Raportul din 3 aprilie 2009 privind punerea în aplicare a orientărilor privind coexistenţa (7).

4.   Observaţii generale

4.1   Chiar dacă Comitetul, în virtutea rolului său, nu s-a exprimat încă cu privire la forma concretă a interdicţiilor naţionale de cultivare, există declaraţii al căror conţinut trebuie privit în raport cu prezenta propunere de regulament şi care rămân valabile ca propuneri, respectiv contribuţii la dezbatere.

4.2   În cadrul avizului din proprie iniţiativă din 16 decembrie 2004 (8) privind coexistenţa OMG−urilor şi a agriculturii convenţionale şi biologice, Comitetul a prezentat propuneri referitoare la nivelul de reglementare. În acest aviz, Comitetul afirmă, printre altele, că ar trebui reglementate la nivel naţional măsurile de evitare a încrucişărilor în funcţie de condiţiile din fiecare regiune, precum şi dispoziţiile regionale privind cultivarea sau interzicerea cultivării. În plus, Comitetul subliniază necesitatea stabilirii unor norme minime la nivelul UE privind coexistenţa şi răspunderea.

4.3   Trebuie acordată o atenţie deosebită măsurilor de protecţie a rezervaţiilor naturale şi a zonelor sensibile din punct de vedere ecologic. De asemenea, trebuie avute în vedere măsurile de protejare a intereselor economice şi culturale regionale, precum şi alte efecte socioeconomice.

4.4   În afară de aceasta, în avizul menţionat, Comitetul subliniază că premisele coexistenţei variază în funcţie de condiţiile de la nivel regional, iar culturile paralele cu OMG-uri şi fără OMG-uri, atât după metode convenţionale, cât şi ecologice, par a fi impracticabile în cadrul aceleiaşi regiuni, în special în cazul agriculturii practicate pe suprafeţe reduse.

4.5   În acest context, în aviz s-au analizat oportunităţile de comercializare oferite de mărcile de calitate şi de garanţiile de origine regionale, în cazul cărora, ţinând seama de aşteptările consumatorilor, se renunţă la utilizarea de OMG-uri. Din acest motiv multe regiuni au declarat că nu au culturi de OMG-uri. Comitetul a făcut trimitere la incertitudinile juridice legate de acest aspect, care necesită clarificare.

5.   Observaţii specifice şi probleme nesoluţionate

5.1   Criteriile unei posibile interdicţii sau restricţii de cultivare

5.1.1   Prin Directiva 2001/18/CE au fost armonizate prevederile privind autorizarea OMG-urilor, inclusiv cele privind adoptarea unor măsuri de protecţie în conformitate cu articolul 23 şi cele privind coexistenţa în conformitate cu articolul 26 litera (a). Această armonizare se bazează pe articolul 114 din TFUE (fostul articol 95 din Tratatul UE) privind alinierea legislativă în vederea îndeplinirii obiectivelor pieţei interne. Noul articol 26 litera (b) prevede că statele membre pot interzice cultivarea de OMG-uri chiar şi în cazul unei autorizări uniforme de cultivare la nivelul UE.

5.1.2   Se pune întrebarea în ce măsură poate fi exclusă din domeniul dreptului armonizat o interdicţie de cultivare la nivel naţional şi dacă acest lucru nu este contrar principiilor juridice generale ale pieţei interne. Cu atât mai mult, conform unui aviz recent al serviciului juridic al Consiliului (9), temeiul juridic al articolului 114 din TFUE nu pare a fi valabil, având în vedere obiectivele, conţinutul şi domeniul de aplicare ale propunerii pentru articolul 26 litera (b). Pe de altă parte, serviciul juridic al PE nu pune sub semnul întrebării articolul 114 din TFUE ca temei juridic al propunerii, ceea ce arată că, la nivelul UE, există interpretări juridice divergente ale acestei chestiuni, care trebuie clarificate şi soluţionate.

5.1.3   Propunerea nu prezintă o listă de motive, cu titlu fie limitativ, fie ilustrativ, care ar putea servi statelor membre drept punct de reper pentru interzicerea cultivării. Articolul 26 litera (b) prevede doar că motivele trebuie să fie altele decât cele examinate în scopul autorizării. De aceea nu este posibil să se invoce motive care au fost luate deja în considerare la evaluarea riscurilor pentru sănătate şi mediu în cadrul sistemului de autorizare al UE sau care sunt legate de acestea. În opinia CESE, securitatea juridică oferită în propunere ar putea fi consolidată prin includerea în articolul 26 litera (b) a unei liste orientative (însă neexhaustive) cuprinzând motivele concrete care pot fi invocate de statele membre pentru restricţionarea sau interzicerea cultivării de OMG-uri. Printre aceste motive s-ar putea include, pe lângă argumentele etice, morale şi religioase, şi anumite considerente socioeconomice. O astfel de clarificare în legislaţia secundară ar servi drept lex specialis faţă de motivele enumerate la articolul 36 din TFUE şi dezvoltate în jurisprudenţa CEJ şi, prin urmare, ar spori compatibilitatea cu regulile pieţei interne şi cu tratatele.

5.2   Securitatea juridică

5.2.1   În ceea ce priveşte securitatea juridică, Comitetul este de părere că aceasta nu se poate garanta făcând doar trimitere la legislaţia primară. În acest sens, este ilustrativă hotărârea C-165/08 a CEJ din 16 iulie 2009 (10), prin care o interdicţie de autorizare a seminţelor de OMG-uri la nivel naţional a fost considerată incompatibilă cu dispoziţiile UE. Această hotărâre pune în evidenţă dificultăţile întâmpinate de statele membre în a aduce alte argumente decât cele vizând protecţia sănătăţii şi a mediului.

5.2.2   Cu toate acestea, CESE recunoaşte că, având în vedere situaţia juridică şi politică actuală, crearea unui temei juridic clar şi solid ar asigura statelor membre o securitate juridică mai mare decât în prezent. Acest lucru se poate realiza mai degrabă prin asigurarea unui temei juridic concret şi detaliat în legislaţia secundară (de exemplu Directiva 18/2001/CE) decât prin trimiterea la libertăţi de acţiune restrânse şi neclare, în temeiul normelor generale ale pieţei interne.

5.3   Domeniul controalelor EFSA – Cooperarea cu statele membre

5.3.1   Pentru garantarea sistemului de autorizare fundat ştiinţific trebuie avută în vedere redefinirea orientărilor EFSA cu privire la evaluarea potenţialelor riscuri pentru sănătate şi mediu, orientări care, odată adoptate de statele membre, ar trebui să dobândească şi un caracter normativ. În acest context, CESE se aşteaptă la o dezvoltare a sistemului de verificare ştiinţifică şi independentă a procedurii de autorizare, în conformitate cu principiul precauţiei.

5.3.2   CESE recomandă să se analizeze, în cazul unor tematici specifice, posibilitatea ca, în cadrul procedurii EFSA de evaluare a riscului, statele membre să fie implicate într-o mai mare măsură. Prin Regulamentul (CE) nr. 178/2002 (11), EFSA a fost creată pentru a emite avize ştiinţifice privind siguranţa alimentară şi a furajelor, luând în considerare, de asemenea, riscurile pentru mediu. Fireşte, şi în statele membre se analizează efectele OMG−urilor asupra mediului. Fiecare stat membru poate analiza mai exact şi diferitele aspecte legate de mediu pe propriul teritoriu. Rezultatele ar trebui luate în considerare în mod corespunzător de către EFSA.

5.3.3   În general, ar trebui stabilite criterii privind metodologia, cărora să li se conformeze toate lucrările ştiinţifice efectuate pentru şi de către EFSA. Aceste criterii ar trebui să includă şi evaluările inter pares şi ar putea contribui la o mai bună coordonare între EFSA şi statele membre (12). CESE este conştient de faptul că, în mod oficial, la evaluările sale de risc, EFSA aplică, în condiţii de deplină independenţă ştiinţifică, cele mai stricte criterii cu putinţă, motiv pentru care este o instituţie a Uniunii Europene foarte respectată în lume. Ar trebui intensificată cooperarea în ceea ce priveşte dezvoltarea metodelor de cercetare între EFSA şi centrele de cercetare, universităţile şi cercetătorii independenţi care elaborează evaluări de risc în statele membre.

5.3.4   Cu toate acestea, pentru a spori transparenţa şi calitatea proceselor de evaluare ştiinţifică a OMG-urilor, CESE propune o reformă a EFSA, astfel încât toate grupurile de interes (consumatori, industrie, comercianţi, agricultori şi fermieri ecologici, cooperative de consum, nutriţionişti, medici etc.), şi nu numai cercetătorii, să fie reprezentate în grupul pentru OMG−uri.

5.4   Piaţa internă

5.4.1   Comisia Europeană porneşte de la premisa că libertatea statelor membre de a interzice cultivarea la nivel naţional nu va conduce la dezechilibre pe piaţa internă a OMG-urilor, fie ele sub formă de seminţe, produse alimentare sau furaje. Această prezumţie este discutabilă întrucât, în zonele sau în statele membre în care s-a interzis cultivarea de OMG-uri, comerţul cu seminţe de OMG-uri autorizate poate fi îngrădit. Această apreciere rezultă din jurisprudenţa CEJ în cauze similare (13).

5.4.2   În situaţia actuală este dificil de apreciat dacă interdicţia de cultivare poate genera denaturarea concurenţei. Cu toate acestea, în lipsa unor norme (minime) privind coexistenţa şi răspunderea la nivelul UE, condiţiile de concurenţă echitabile din sectorul agriculturii fără OMG-uri vor fi probabil periclitate. În orice caz, măsurile necesare de asigurare a coexistenţei presupun eforturi şi costuri care trebuie luate în considerare la elaborarea tuturor soluţiilor în viitor. Pe de altă parte, absenţa culturilor de OMG-uri ar putea avea avantaje de comercializare, stabilirea preţurilor depinzând întotdeauna de comportamentul consumatorilor.

5.4.3   Plantele modificate genetic necesită în parte tehnici şi modalităţi de cultivare diferite în comparaţie cu plantele convenţionale, cum ar fi produse fitosanitare diferite, iar din cauza inexistenţei sau a disfuncţionalităţii pieţei interne a produselor fitosanitare pot apărea probleme privind disponibilitatea acestor produse. Acest exemplu este menit să ilustreze cât de diferite sunt condiţiile în care agricultorii trebuie să ia decizii privind producţia.

5.5   Efectele socioeconomice

5.5.1   În ceea ce priveşte efectele socioeconomice ale autorizării OMG-urilor, se face trimitere la raportul pe care Comisia Europeană ar trebui să îl prezinte la sfârşitul anului 2010. Rezultatele prezentate de acesta ar trebui luate în considerare la evaluarea prezentei propuneri, întrucât motivele invocate în favoarea interdicţiei de cultivare, conform articolului 26 litera (b), se vor baza în primul rând pe efectele economice, sociale şi asupra mediului. Este imposibil să se elaboreze un aviz complet privind propunerea actuală înainte de terminarea acestui raport.

5.5.2   Trebuie menţionat că Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 permite deja ca, în anumite condiţii, la evaluarea unor cazuri individuale, să se ia în considerare alţi factori relevanţi în cadrul procesului de gestionare a riscului, decât cei care reprezintă un risc pentru sănătate şi mediu.

5.5.3   Având în vedere lipsa de cunoştinţe privind efectele economice şi consecinţele asupra dreptului concurenţei, propunerea ar trebui să prevadă o clauză privind evaluarea, iar Comisia Europeană ar trebui să efectueze în prealabil o evaluare a impactului corespunzătoare.

5.6   Obligaţiile internaţionale

5.6.1   Din punctul de vedere al Comitetului, un aspect important este clarificarea respectării obligaţiilor internaţionale, în special a celor din cadrul OMC/GATT, precum şi a Protocolului de la Cartagena. Întrucât se aşteaptă ca statele membre care vor să impună o interdicţie de cultivare să se bazeze şi pe articolul 26 litera (b), este foarte important ca deciziile în acest sens să aibă un temei juridic solid în dreptul internaţional.

5.6.2   Având în vedere însemnătatea acestei chestiuni, CESE regretă că Comisia Europeană nu prezintă clarificări suplimentare privind conformitatea cu obligaţiile internaţionale ale UE. În acest sens, trebuie avute în vedere şi evaluările efectuate de serviciile juridice ale instituţiilor europene cu privire la compatibilitatea cu OMC, în special avizul recent (9) al serviciului juridic al Consiliului, care a exprimat dubii serioase cu privire la compatibilitatea oricăror măsuri pe care statele membre le-ar putea adopta în temeiul noului articol 26 litera (b), în forma propusă de Comisie, cu tratatele sau cu Acordul GATT. Serviciul juridic al Parlamentului European exprimă, de asemenea, îndoieli similare în ceea ce priveşte conformitatea eventualelor justificări întemeiate, de exemplu, pe moralitatea publică, cu regulile pieţei interne a UE şi cu dreptul comercial al OMC.

5.7   Libertatea de alegere pe tot parcursul lanţului alimentar

5.7.1   La fel de important este să se ţină seama de libertatea de alegere atât a producătorilor şi a comercianţilor cu amănuntul, cât şi a consumatorilor. În principiu, producătorii, în calitate de întreprinzători, ar trebui să aibă dreptul de a alege metoda de cultivare. De asemenea, importatorii şi comercianţii ar trebui să-şi poată desfăşura activitatea profesională legală, în ciuda dispoziţiilor noului articol 26 litera (b) propus.

5.7.2   Prin urmare, limitările sau interdicţiile la nivel naţional privind culturile trebuie să se orienteze în funcţie de principiile generale din tratate, în special în funcţie de principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.

5.7.3   Pentru ca şi consumatorii să aibă libertatea de a alege între produse alimentare cu sau fără OMG-uri, este necesară asigurarea unui sistem de trasabilitate şi de etichetare care să funcţioneze în mod adecvat, dar şi a unei oferte corespunzătoare care să fie acceptată de consumatori. În acest sens trebuie să se acorde atenţie în special disponibilităţii produselor în anumite regiuni. CESE subliniază că consumatorul european trebuie să fie pe deplin conştient de faptul că o posibilă interzicere a cultivării OMG-urilor în regiunea sau ţara sa nu va împiedica libera comercializare a acestora pe teritoriul respectiv şi continuarea importurilor masive de OMG−uri, pentru hrană furajeră sau consum uman, din ţări terţe şi în condiţii de trasabilitate îndoielnică.

5.8   Interacţiunea cu chestiunile legate de coexistenţă

5.8.1   Scopul coexistenţei este, în general, evitarea contaminării accidentale a produselor convenţionale sau biologice cu cele modificate genetic, pe de o parte pentru a menţine libertatea de alegere a producătorilor şi a consumatorilor, iar pe de altă parte pentru a evita prejudiciile economice pentru întreprinderi.

5.8.2   CESE consideră că aplicarea eficientă şi asigurarea coexistenţei reprezintă un element esenţial al întregii discuţii privind utilizarea OMG-urilor, aspect care prezintă încă o serie de neclarităţi, fiind necesară colectarea de date suplimentare în toate domeniile, în special cu privire la efectele pe termen lung.

5.8.3   Conform propunerii Comisiei, posibilitatea de a interzice culturile ar putea facilita soluţionarea problemei contaminării sau încrucişărilor accidentale în regiunile în cauză, însă această posibilitate nu trebuie să frâneze sub nicio formă eforturile de elaborare a unor norme de coexistenţă pe termen lung a diferitelor metode de cultivare. Astfel cum a recomandat Comitetul în 2004 (14), o minimă armonizare la nivelul UE a normelor privind coexistenţa şi răspunderea [sau în mod alternativ în articolul 26 litera (a) o cerinţă legală adresată statelor membre de a adopta astfel de norme la nivel naţional sau regional] va fi absolut necesară pentru a asigura libertatea de alegere şi condiţii de concurenţă echitabile în sectorul agricol şi pentru a controla impactul socioeconomic al cultivării OMG-urilor. Această chestiune va fi deosebit de relevantă pentru regiunile de graniţă.

5.8.4   În cazul în care elaborarea normelor de coexistenţă are loc cu precădere la nivel naţional şi regional, schimbul de cunoştinţe şi de bune practici este cu atât mai important. Activitatea Biroului european pentru coexistenţă trebuie orientată corespunzător pentru a implica părţile interesate de la toate nivelurile.

5.8.5   Rămâne nesoluţionată întrebarea privind valoarea-limită de OMG-uri în seminţe, precum şi valoarea-limită pentru OMG-urile autorizate în afara UE, în cazul importurilor în UE (este vorba în principal de furaje). Aceste chestiuni trebuie abordate de Comisia Europeană, iar propunerile prezentate de aceasta ar trebuie puse în aplicare rapid.

5.9   Situaţiile transfrontaliere şi aspectele legate de răspundere

5.9.1   Rămân în continuare neclarificate mecanismele de răspundere în cazul contaminărilor accidentale cu OMG-uri, în special în cazul contaminărilor dincolo de graniţele naţionale. În prezent nu există obligaţia de informare reciprocă între statele membre în ceea ce priveşte zonele cu culturi de OMG-uri. Schimbul de informaţii are loc deseori doar pe baza unor contacte personale.

5.9.2   S-ar putea propune ca statele membre care cultivă OMG-uri în zona graniţelor să fie obligate să publice pe internet informaţii privind culturile şi în limba statului vecin. O astfel de măsură ar facilita, eventual, în cazul contaminării accidentale cu OMG-uri şi al pierderilor economice care rezultă din aceasta, solicitarea de daune în justiţie şi la nivel transnaţional.

5.9.3   Completarea decisă la 12 octombrie 2010 a Protocolului de la Cartagena reprezintă o îmbunătăţire, întrucât prevede norme comune privind răspunderea şi despăgubirea în cazul în care se constată prejudicii aduse biodiversităţii în timpul transportului transfrontalier. Punerea în aplicare a obligaţiilor prevăzute ar trebui să aibă loc fără întârziere.

5.9.4   De asemenea, CESE sugerează să se examineze în ce măsură ar fi posibil să se impună, cel puţin în regiunile de graniţă, standarde minime obligatorii la nivel european privind coexistenţa şi răspunderea [sau în mod alternativ în articolul 26 litera (a) o cerinţă legală adresată statelor membre de a adopta astfel de norme la nivel naţional sau regional], în vederea reducerii riscurilor legate de răspundere în domeniul dreptului privat şi în vederea clarificării cazurilor de incertitudine între statele membre. Comitetul subliniază necesitatea unor astfel de norme privind răspunderea, dat fiind că în prezent sectorul asigurărilor continuă să refuze acoperirea de asigurare împotriva daunelor legate de OMG-uri, iar actualul regim de răspundere al UE în domeniul mediului bazat pe Directiva 2004/53/CE oferă o acoperire insuficientă împotriva acestui tip de daune.

---

(1)  Directiva 2001/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 martie 2001 privind diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic şi de abrogare a Directivei 90/220/CEE a Consiliului (JO L 106, 17.4.2001, p. 1).

(2)  Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind produsele alimentare şi furajele modificate genetic (JO L 268, 18.10.2003, p. 1).

(3)  Austria, Bulgaria, Irlanda, Grecia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Luxemburg, Malta, Ţările de Jos, Polonia şi Slovenia.

(4)  COM(2010) 380 final.

(5)  COM(2010) 375 final.

(6)  A se vedea consultarea publică iniţiată cu privire la proiectul EFSA publicat la 12 noiembrie, care se va încheia la 24 ianuarie 2011;

site web: www.efsa.europa.eu/en/press/news/gmo101112.htm.

(7)  COM(2009) 153 final.

(8)  JO C 157, 28.6.2005, p. 155.

(9)  Avizul serviciului juridic al Consiliului, 5.11.2010, 2010/0208(COD), 15696/10.

(10)  Hotărârea Curţii Europene de Justiţie C-165/08 (Comisia Europeană/Republica Polonă) din 16 iulie 2009.

(11)  Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare, de instituire a Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară şi de stabilire a procedurilor în domeniul siguranţei produselor alimentare (JO L 31, 1.2.2002, p. 1).

(12)  A se vedea plângerea Ungariei împotriva Comisiei Europene în cauza T-240/10 referitoare la Amflora.

(13)  A se vedea cauzele C-110/05, Comisia împotriva Italiei; C-142/05, Mickelsson şi Roos; C-188/04, Alfa Vita; şi C-416/00, Morellato.

(14)  JO C 157, 28.6.2005, p. 155.

---

---

19.2.2011

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 54/58

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind Comunicarea din partea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor – O agendă digitală pentru Europa

COM(2010) 245 final

(2011/C 54/17)

Raportor: dl McDONOGH

La 19 mai 2010, în conformitate cu articolul 304 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic şi Social European cu privire la

Comunicarea din partea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor – O Agendă digitală pentru Europa

COM(2010) 245 final.

Secţiunea pentru transporturi, energie, infrastructură şi societatea informaţională, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 16 noiembrie 2010.

În cea de-a 467-a sesiune plenară, care a avut loc la 8 şi 9 decembrie 2010 (şedinţa din 8 decembrie 2010), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 83 de voturi pentru şi 1 abţinere.

1.   Concluzii

1.1   Comitetul salută Comunicarea Comisiei pe tema „O Agendă digitală pentru Europa” şi împărtăşeşte îngrijorarea Comisiei cu privire la repercusiunile negative ale crizei financiare asupra progresului economic şi social european. În opinia sa, enormul potenţial al tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) poate fi exploatat pentru mobilizarea economiei digitale, dând astfel un impuls imperios necesar creşterii economice şi asigurând un nivel de trai mai ridicat pentru cetăţenii europeni. În plus, Comitetul este de acord cu Comisia în privinţa necesităţii unificării diverselor iniţiative politice din domeniul TIC şi al Agendei digitale şi a gestionării acestora în cadrul unui plan de acţiune coerent.

1.2   Cu toate acestea, chiar dacă unele părţi ale comunicării sunt bine redactate şi prezintă cu claritate iniţiativele politice care urmează a fi adoptate, alte părţi sunt încă vagi în ce priveşte planul de acţiune – de exemplu, secţiunea care abordează avantajele TIC pentru societate în UE şi cea referitoare la aspectele internaţionale ale Agendei digitale. Comitetul se aşteaptă ca toate elementele Agendei digitale să fie elaborate în mod adecvat în timp util şi să se realizeze o consultare deplină cu privire la iniţiativele detaliate, la care va participa în mod corespunzător.

1.3   Comitetul ia notă de problemele ce împiedică dezvoltarea unei economii digitale dinamice în Europa, identificate de Comisie: în special cele comerciale, culturale şi cele care ţin de fragmentarea legislativă într-o Uniune alcătuită din 27 de ţări, precum şi problema investiţiilor – în continuare insuficiente – în reţele, în educaţia în domeniul TIC şi în cercetare şi inovare.

1.4   Totuşi, aceste probleme au făcut obiectul preocupărilor UE vreme îndelungată şi, în pofida anilor de implicare politică şi de planuri de acţiune, progresele nu au fost pe măsura aşteptărilor. În prezent, în anul 2010, este inadmisibil ca 30 % dintre gospodăriile din UE să nu aibă încă acces la internet (1) şi ca, în plină criză economică, Europa să nu fie în măsură să se bizuie îndeajuns pe creşterea economiei digitale, care să contribuie la o redresare rapidă.

1.5   Deşi Europa este una dintre regiunile cu cele mai multe reţele din lume, complexitatea, lipsa de accesibilitate şi de operabilitate a multor produse şi servicii bazate pe TIC reprezintă un obstacol major în calea incluziunii pentru multe persoane, în special pentru cele în vârstă sau cele cu un handicap fizic. Europa trebuie să se concentreze asupra modului în care mai buna proiectare a produselor şi serviciilor TIC poate răspunde nevoilor unei societăţi în curs de îmbătrânire şi persoanelor cu un handicap fizic, luând în considerare şi obiectivele Convenţiei Naţiunilor Unite în acest domeniu.

1.6   Apelul la includerea conectivităţii la internet în obligaţia serviciilor universale, pe care Comitetul îl formulează necontenit, dar fără ecou, reprezintă o frustrare pentru acesta. Dacă UE priveşte cu seriozitate Agenda digitală şi principiul e-incluziunii, trebuie luate urgent măsuri în acest sens. Comitetul recunoaşte că acest demers ridică probleme de finanţare şi recomandă ca finanţarea UE să fie pusă la dispoziţia furnizorilor de infrastructură pe baza unor criterii transparente, obiective şi proporţionale.

1.7   Pe zi ce trece, UE devine mai puţin competitivă decât SUA, Japonia şi Coreea de Sud în domeniul infrastructurii TIC avansate şi al cheltuielilor pentru cercetare şi dezvoltare (C-D) în acest domeniu, precum şi în ceea ce priveşte participarea cetăţenilor la economia digitală. Această scădere a competitivităţii la nivel mondial trebuie inversată prin iniţiative politice ofensive, puse în practică în mod eficient.

1.8   Comitetul consideră că rezultatele nesatisfăcătoare ale eforturilor depuse pentru îndeplinirea obiectivelor europene din domeniul TIC şi al economiei digitale trebuie puse mai întâi pe seama punerii în aplicare necorespunzătoare a iniţiativelor politice la nivel european şi naţional: am ştiut ce trebuia făcut, dar nu am făcut. Comitetul face un apel la statele membre pentru a pune urgent în aplicare directivele şi recomandările referitoare la Agenda digitală.

1.9   Comitetul are, de asemenea, convingerea că piaţa nu se poate reglementa singură în mod adecvat în folosul binelui public. Prin urmare, este necesar un cadru de reglementare echilibrat pentru a promova interesele unui număr cât mai mare de cetăţeni, aşa cum prevede Strategia Europa 2020.

1.10   Comunicarea intervine la momentul oportun pentru a exprima necesitatea imperioasă a dirijării şi gestionării demersurilor vizând realizarea Agendei digitale pentru Europa, ca parte a Strategiei Europa 2020 (2). Comitetul felicită Comisia pentru dispoziţiile în materie de guvernanţă şi administrare incluse în comunicare pentru a asigura punerea în aplicare corectă şi la timp a acestei agende de o importanţă crucială. Cu toate acestea, Comisia trebuie acum să elaboreze un document detaliat cu privire la implementarea strategiei pentru Agenda digitală, care să se concentreze asupra punerii efective în aplicare.

1.11   Comitetul sprijină planul de acţiune cu şapte piloni prezentat în comunicare şi felicită Comisia pentru munca sa. Deşi amănuntele vor necesita o mai bună definire pentru o evaluare corectă, Comitetul consideră că planul la nivel înalt este destul de cuprinzător şi de corect.

1.12   Cu toate acestea, Comitetul se arată surprins de faptul că Programul Galileo, care este o investiţie importantă în viitorul Europei în materie de TIC, a fost exclus din comunicare. Comitetul solicită Comisiei să ia măsuri pentru ca Galileo să fie inclus în mod explicit în planul de acţiune al Agendei digitale şi face trimitere la avizele sale emise cu privire la acest program (3).

1.13   Comitetul aşteaptă cu interes, în timp util, consultarea despre comunicările specifice ale Comisiei cu privire la fiecare aspect, în detaliu, al Agendei digitale.

Pentru elaborarea acestor comunicări, Comitetul atrage atenţia Comisiei asupra numeroaselor avize anterioare ale CESE (4), cuprinzând observaţii referitoare la necesitatea unei societăţi informaţionale sigure şi dinamice, a unei industrii europene puternice în domeniul TIC şi a unei economii digitale productive, în creştere rapidă.

2.   Recomandări

2.1   Conectivitatea de mare viteză omniprezentă trebuie inclusă în domeniul de acţiune al serviciului universal (5), alături de mecanisme de finanţare corespunzătoare.

2.2   Ar trebui alocate mai multe fonduri pentru dezvoltarea competenţelor TIC şi pentru programele de cunoaştere şi sensibilizare destinate cetăţenilor şi IMM-urilor. Ar trebui instituite în statele membre facilităţi de informare şi sprijin care să ajute IMM-urile şi cetăţenii să înţeleagă economia digitală şi să participe la aceasta.

2.3   Având în vedere angajamentul în favoarea e-incluziunii exprimat în Agenda digitală, Consiliul ar trebui să susţină, pretutindeni în UE, iniţiativele de familiarizare a copiilor de vârstă şcolară, a cetăţenilor mai în vârstă şi a cetăţenilor defavorizaţi din punct de vedere social cu utilizarea tehnologiei în bandă largă (de exemplu, învăţarea bazată pe internet, videoconferinţele, serviciile publice online etc.). Toate programele educaţionale ar trebui să se bazeze pe cele mai bune practici.

2.4   În cadrul PC7 de cercetare TIC ar trebui să se acorde o atenţie deosebită dezvoltării unei noi generaţii de produse şi servicii care să răspundă nevoilor speciale ale persoanelor în vârstă, persoanelor cu handicap şi persoanelor cu probleme de alfabetizare.

2.5   Încurajarea şi susţinerea standardelor deschise pentru produsele şi serviciile TIC din Europa ar trebui să constituie componente explicite ale Agendei digitale. Standardele deschise facilitează concurenţa şi permit IMM-urilor să se dezvolte şi să fie competitive la nivel mondial.

2.6   Pe lângă alocarea mai multor fonduri pentru inovarea în domeniul TIC şi pentru C-D, Comisia trebuie să asigure o corectă responsabilizare şi rentabilitatea investiţiilor. Ar trebui instituite practici corecte de gestionare a investiţiilor: investiţiile ar trebui să se facă în funcţie de rezultatele economice şi/sau sociale scontate şi toate ar trebui să facă obiectul unei gestionări riguroase, care să ofere certitudinea obţinerii beneficiilor preconizate.

2.7   Guvernanţa investiţiilor în C-D trebuie să urmărească o bună coordonare a programelor şi proiectelor pentru maximizarea beneficiilor şi pentru evitarea risipei prin suprapunerea eforturilor.

2.8   Eforturile de C-D ar trebui să acorde prioritate durabilităţii, prin investiţii în tehnologii care să rupă legătura dintre creşterea economică şi daunele aduse mediului.

2.9   Ar trebui să se acorde prioritate finanţării tehnologiilor inovatoare, care să se bazeze pe poziţia de lider a Europei în domeniul comunicaţiilor fără fir şi mobile, pentru asigurarea conectivităţii de mare viteză la internet, eventual prin utilizarea spectrului care devine disponibil odată cu diminuarea cererii de frecvenţe din partea operatorilor de radioteleviziune sau a altor activităţi (aşa-numitul „spaţiu alb”) (6).

2.10   Comitetul solicită Comisiei să includă în mod explicit programul Galileo în obiectivele şi resursele Agendei digitale. Ar trebui puse la dispoziţie fonduri de stimulare a tehnologiei şi a aplicaţiilor care vor fi în măsură să utilizeze semnalele de poziţionare şi de navigaţie de mare precizie furnizate de serviciile Galileo la nivel mondial (7).

2.11   UE ar trebui să continue finanţarea C-D în domeniul „Internetului obiectelor” (8), aceasta urmând a se concretiza prin progresul tehnologiilor fără fir, al reţelei internet şi al sistemului Galileo.

2.12   Investiţiile în C-D pe teme legate de protecţia infrastructurilor critice de informaţie (Critical Information Infrastructure Protection – CIIP) trebuie să crească substanţial (9).

2.13   Uniunea Europeană ar trebui să încredinţeze unei autorităţi de reglementare corespunzătoare, din care să facă parte membri ai Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, răspunderea de a pune în aplicare o protecţie eficientă a infrastructurilor critice de informaţie din întreaga UE (10).

2.14   Trebuie încurajată crearea în Europa a unei industrii puternice în domeniul securităţii informatice, organizată într-un mod coerent şi coordonat, pentru a corespunde competenţelor existente în industria americană din domeniu, care beneficiază de fonduri importante (11).

2.15   Pe durata colaborării cu întreprinderile de talie mondială din sectorul TIC, pentru punerea în aplicare a Agendei digitale, Comisia trebuie să ţină seama de protecţia intereselor cetăţenilor.

2.16   Ca principiu politic general, trebuie să existe un echilibru între interesul public – „binele public” – şi interesele particulare şi de afaceri.

2.17   Comisia ar trebui să ia toate măsurile posibile pentru a se asigura că statele membre pun în aplicare în mod riguros cadrul de reglementare pentru comunicaţii electronice (12) şi că această implementare este egală, echilibrată şi universală, în toate cele 27 de state membre.

2.18   Pentru a se asigura respectarea în totalitate a reglementărilor, ar trebui consolidate competenţele entităţilor de reglementare în domeniul comunicaţiilor de la nivelul statelor membre şi de la nivel european, după modelul competenţelor şi autorităţii Agenţiei Europene de Siguranţă a Aviaţiei (AESA) (13).

2.19   Luând în considerare importanţa tot mai mare a tehnologiilor mobile ale informaţiei şi comunicaţiilor, Europa ar trebui să se îndrepte rapid către o abordare orientată mai mult spre piaţă în gestionarea spectrului de frecvenţe, cu o mai mare responsabilizare a operatorilor de pe piaţă şi cu introducerea de schimburi extinse de frecvenţe, precum şi cu mai puţine reglementări birocratice la nivel naţional în materie de alocare a lăţimilor de bandă (14).

2.20   Comisia ar trebui să încurajeze statele membre să-şi afirme cu hotărâre interesele naţionale în dezvoltarea şi utilizarea reţelelor de transmisie şi de comutare la distanţă, pentru îndeplinirea obiectivelor politice naţionale, precum, de exemplu, eliminarea decalajelor de acces la conexiunea în bandă largă. Acestea pot fi realizate prin colaborarea cu companiile de telecomunicaţii, prin parteneriate public-privat (15).

2.21   În zonele din UE cu densitate ridicată a populaţiei, ar trebui să se acorde stimulente furnizorilor de infrastructură pentru a instala fibre optice în locuinţe (fibre to the home – FTTH).

2.22   Disponibilitatea unor conţinuturi şi servicii online utile este un element de bază al activităţii online. Guvernele, autorităţile publice, companiile de utilităţi publice şi celelalte întreprinderi ar trebui să-şi intensifice dezvoltarea pe web şi să încurajeze transferul clienţilor către relaţiile online.

2.23   Trebuie găsite modalităţi inovatoare pentru ca întreprinderile să accelereze furnizarea unor experienţe online de înaltă calitate către clienţii lor. În acest sens, ar trebui să se acorde o atenţie specială progreselor în utilizarea conţinutului video online.

2.24   Investiţiile ar trebui orientate către descoperirea unor soluţii inovatoare la provocările pe care le ridică diversitatea lingvistică în UE. Statele Unite şi alte economii mari care dispun de o lingua franca sunt avantajate atunci când este vorba despre dezvoltarea unei pieţe online de bunuri şi servicii, unice şi coerente. În viziunea Strategiei Europa 2020, diversitatea lingvistică reprezintă o provocare specială.

2.25   Ar trebui luată în considerare introducerea identităţii electronice europene (European electronic identity – eID) pentru fiecare cetăţean, ceea ce ar facilita prestarea serviciilor electronice şi comerţul online.

2.26   Comisia ar trebui să introducă un sistem de certificare şi de etichetare la nivelul UE pentru comercianţii online, astfel încât consumatorii să poată beneficia de o protecţie universală atunci când achiziţionează bunuri şi servicii pe internet, indiferent de graniţele naţionale. Un astfel de sistem ar spori încrederea consumatorilor în comerţul electronic.

2.27   Atunci când fac cumpărături transfrontaliere, cetăţenii trebuie să aibă certitudinea că banii şi datele lor personale sunt în siguranţă; trebuie garantată protecţia vieţii private, iar datele cu caracter personal trebuie stocate în condiţii de siguranţă.

2.28   Comisia trebuie să pună în funcţiune un sistem de acordare de licenţe pentru centrele de apel, astfel încât să asigure protecţia datelor personale şi a banilor cetăţenilor europeni atunci când aceştia desfăşoară activităţi comerciale prin intermediul centrelor de apel, în special centre situate în afara UE.

2.29   Ar trebui să se ia în considerare introducerea unor măsuri de protecţie pentru consumatorii care fac greşeli în momentul confirmării unei achiziţii online. În prezent, consumatorii pot face cu prea multă uşurinţă greşeli costisitoare atunci când confirmă rezervarea unui bilet de avion sau altă achiziţie. Poate că ar fi util ca toate tranzacţiile de acest tip să includă un buton de anulare.

2.30   Trebuie acordată o atenţie specială comerţului electronic în care sunt implicaţi copii, în ceea ce priveşte stabilirea unor reguli şi coduri de conduită corespunzătoare.

2.31   UE ar trebui să aloce fonduri pentru consolidarea capacităţii Europol de a lupta împotriva criminalităţii cibernetice. UE trebuie să urmărească cu fermitate criminalitatea cibernetică, prevăzând măsuri drastice de sancţionare a infractorilor, uniforme pe tot cuprinsul Uniunii.

2.32   Comisia ar trebui să elaboreze un document privind implementarea strategiei, care să dezvolte secţiunea „Implementare şi guvernanţă” din comunicare. Comitetul consideră că, în lipsa unui plan de implementare detaliat şi coordonat, obiectivele Agendei digitale nu vor fi îndeplinite.

2.33   Comisia ar trebui să utilizeze cu maximă eficienţă instrumentele de guvernanţă ale TIC pentru a sprijini punerea în aplicare a Agendei digitale.

2.34   CESE va înfiinţa un grup permanent care să se concentreze continuu asupra dezvoltării Agendei digitale şi a punerii în aplicare a acesteia, care sunt de o importanţă capitală.

3.   Context

3.1   Agenda digitală pentru Europa este una dintre cele şapte iniţiative emblematice ale Strategiei Europa 2020 şi are ca scop definirea rolului motor esenţial pe care utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) va trebui să-l joace în realizarea obiectivelor Europei pentru 2020. Această iniţiativă politică majoră a obţinut sprijinul deplin al miniştrilor responsabili cu politica privind societatea informaţională în UE, în cadrul reuniunii ministeriale informale de la Granada, Spania, în aprilie 2010. (16)

3.2   Necesitatea unei Agende digitale pentru Europa

3.2.1   Obiectivul Agendei digitale este trasarea unui parcurs, în scopul de a exploata la maximum potenţialul social şi economic al TIC.

Acest mare potenţial al TIC poate fi mobilizat prin buna funcţionare a unui cerc virtuos al activităţilor, ilustrat în inelul extern din figura 1 (a se vedea mai jos).

Figura 1

Cercul virtuos al economiei digitale

3.2.3   Însă, în timp ce puterea de transformare a TIC este evidentă, utilizarea acesteia ridică provocări majore. Comisia a identificat cele şapte obstacole principale. Ele figurează în inelul interior din figura 1.

3.2.4   Din cauza acestor obstacole, Europa se situează în urma partenerilor săi industriali: 30 % dintre europeni nu au folosit încă niciodată internetul; nivelul de penetrare al reţelelor de mare viteză prin fibră optică este de doar 1 % în Europa, în timp ce în Japonia el atinge 12 %, iar în Coreea de Sud, 15 %; cheltuielile UE pentru cercetare şi dezvoltare în domeniul TIC nu reprezintă decât 40 % din cheltuielile SUA în acelaşi domeniu.

3.3   Agenda digitală propune acţiuni care trebuie întreprinse urgent pentru abordarea celor şapte aspecte problematice principale care afectează puterea de transformare a TIC, pentru a readuce Europa pe calea unei creşteri inteligente, durabile şi favorabile incluziunii.

3.4   Această iniţiativă politică cuprinde o sută de acţiuni şi 13 obiective-cheie de performanţă care trebuie realizate în următorii zece ani, precum şi peste treizeci de iniţiative legislative. Agenda este structurată în jurul a şapte piloni de politică şi recunoaşte dimensiunea internaţională fundamentală pentru îndeplinirea obiectivelor sale.

3.5   Implementare şi guvernanţă

Următoarea diagramă ilustrează structura de guvernanţă propusă pentru gestionarea implementării Agendei digitale:

Figura 2

Ciclul guvernanţei Agendei digitale europene

4.   Observaţii

4.1   Punerea în aplicare necorespunzătoare a iniţiativelor politice a agravat starea de inerţie din economia digitală europeană, rezultat al fragmentării şi subfinanţării. Utilizarea de către Comisie a iniţiativei emblematice Agenda digitală este de o importanţă crucială pentru stimularea bunelor practici de conducere şi de gestionare şi pentru a înzestra Europa cu economia digitală cu creştere rapidă de care are nevoie.

4.2   Odată cu creşterea investiţiilor în TIC în volum şi intensitate şi cu stimularea economiei digitale, este important ca planurile de cheltuieli ale UE să fie însoţite de o mai bună şi mai riguroasă gestionare şi responsabilizare.

4.3   Eficienţa şi eficacitatea cheltuielilor UE pentru cercetare şi dezvoltare în domeniul TIC sunt de o importanţă crucială, deoarece trebuie să maximizăm beneficiile obţinute din investiţiile substanţiale care vor fi realizate. Este important ca programele şi proiectele de cercetare şi dezvoltare să fie distincte şi să nu se suprapună inutil la nivel naţional, internaţional sau în sectorul tehnologiei.

4.4   Europa este prea dependentă de întreprinderile-gigant de talie mondială din sectorul TIC în ce priveşte programele informatice şi serviciile. Doar o singură întreprindere europeană se află printre primele zece de nivel mondial din sectorul TIC – Nokia – şi doar o singură întreprindere europeană se numără printre primele zece în domeniul programelor informatice – SAP.

Standardele deschise au jucat un rol esenţial în dezvoltarea şi succesul internetului. Europa ar trebui să încurajeze în mod explicit standardele deschise pentru a facilita concurenţa şi pentru a reduce barierele care împiedică intrarea pe piaţă a întreprinderilor nou înfiinţate, inclusiv a celor din sectorul privat şi din cadrul economiei sociale. Sprijinul puternic pentru standardele deschise în cadrul planului de acţiune „Interoperabilitate şi standarde” ar contribui la dezvoltarea societăţilor europene în domeniul TIC care să poată fi competitive la nivel mondial.

4.5.1   UE trebuie să creeze în Europa un mediu economic care să încurajeze dezvoltarea unor companii în domeniul TIC inovatoare şi puternice, care să poată concura pe scena mondială.

4.5.2   O „piaţă internă” funcţională este esenţială pentru transformarea IMM-urilor dinamice de astăzi în giganţii de talie mondială de mâine; problema pieţelor digitale fragmentate şi cea a lipsei de interoperabilitate trebuie rezolvate pentru a sprijini potenţialul latent al întreprinderilor europene din sectorul TIC.

4.6   Cheltuielile substanţiale realizate de SUA în domeniul TIC provoacă un exod de inteligenţă din Europa. Se estimează că piaţa federală a TI din SUA va avea o valoare cumulată de 530 de miliarde USD între anii 2011 şi 2015, ajungând la cheltuieli anuale de 115 miliarde USD până în 2015. Este necesar ca Europa să-şi fixeze obiective ambiţioase privind cheltuielile în domeniul TIC, dacă doreşte să ţină pasul cu dezvoltarea în era digitală.

Odată cu ştirile privitoare la atacurile virusului Stuxnet asupra proceselor de control industrial vulnerabile (17), problema securităţii cibernetice şi a protecţiei infrastructurilor critice de informaţie ocupă un loc important pe agendele guvernelor.

4.7.1   În prezent, Europa este deja foarte dependentă de TIC în ceea ce priveşte dobândirea bunăstării sau calitatea vieţii. Este important ca dependenţa noastră de TIC, în continuă creştere, să fie însoţită de măsuri de securitate tot mai sofisticate pentru protecţia infrastructurilor critice de informaţie (electricitate, apă, transporturi, sisteme de securitate etc.) şi pentru protejarea cetăţenilor de criminalitatea cibernetică.

4.7.2   Comitetul atrage atenţia Comisiei asupra Avizului său privind protecţia infrastructurilor critice de informaţie (18). Concret, Comitetul consideră că Europa are nevoie de o conducere fermă, cu acordarea de competenţe unei autorităţi corespunzătoare, care să protejeze în mod adecvat UE de asemenea atacuri.

4.8   Cartea verde a Comisiei privind schimbările demografice subliniază tendinţa demografică din Europa către îmbătrânirea rapidă a cetăţenilor, însoţită de scăderea numărului de tineri. Deşi acest fenomen ridică multe provocări, oferă şi oportunităţi legate de inovaţia tehnologică, care poate spori calitatea vieţii persoanelor în vârstă şi cu handicap, poate atenua problemele economice cauzate de îmbătrânirea populaţiei şi poate crea noi oportunităţi economice şi de afaceri în Europa. Se anticipează că noile tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor adaptate persoanelor în vârstă vor juca un rol important în rezolvarea câtorva dintre problemele viitoare. Aşadar, Europa trebuie să planifice modul în care tehnologia poate răspunde nevoilor unei societăţi în curs de îmbătrânire, dat fiind că TIC pot ajuta persoanele în vârstă să obţină o îmbunătăţire a calităţii vieţii, să rămână sănătoase, să trăiască independent pentru mai mult timp şi să rămână active la locul de muncă sau în cadrul comunităţii din care fac parte. Ar putea fi oferită o gamă largă de servicii în domenii precum comunicaţiile, cumpărăturile, siguranţa şi sănătatea, pentru a menţiona doar câteva.

4.9   Dat fiind că interesele cetăţenilor europeni nu coincid întotdeauna cu cele ale întreprinderilor de talie mondială din sectorul TIC, trebuie găsit un echilibru adecvat între interesele cetăţenilor şi cele ale întreprinderilor.

4.10   Diversitatea lingvistică reprezintă o provocare specială pentru Europa, în încercarea de a crea o piaţă digitală unică dinamică pentru bunuri şi servicii online. Sunt necesare mai multe investiţii pentru a găsi soluţii inovatoare la această provocare.

4.11   Disponibilitatea unor conţinuturi şi servicii de înaltă calitate pe internet este un element fundamental al adoptării de către utilizator. Introducerea serviciilor de către guverne şi autorităţi publice pretutindeni în UE este neuniformă şi trebuie depuse mai multe eforturi pentru a le ajuta pe cele rămase în urmă să facă progrese în realizarea programelor; în special, ar putea fi făcut mult mai mult în domeniul achiziţiilor publice electronice pentru bunurile şi serviciile publice.

4.12   Promovarea unei economii bazate pe comerţul electronic transfrontalier în UE este un proces deosebit de complex. Pentru a depăşi condiţia de „primi utilizatori” (early adopters), comerţul electronic trebuie să fie uşor şi sigur. În prezent, fragmentarea juridică, lingvistică, culturală şi tehnologică existentă între cele 27 de state membre ale UE ridică bariere semnificative în calea dezvoltării unei economii deschise, bazate pe comerţul electronic, la nivelul UE. Aceste probleme trebuie abordate pe rând, dar introducerea unei identităţi electronice pentru fiecare cetăţean şi a unui sistem de certificare a comercianţilor online la nivelul întregii UE ar contribui semnificativ la diminuarea acestora.

4.13   Un bun exemplu de certificare a comercianţilor online există în Ţările de Jos. Organizaţia profesională a vânzătorilor online a înfiinţat un institut de certificare cu un comitet de supraveghere independent. Toţi membrii organizaţiei trebuie să respecte un cod de conduită şi să încheie cu clientul un contract standard, convenit cu organizaţia de consumatori din Ţările de Jos – Consumentenbond. În relaţia cu comercianţii online autorizaţi, clienţii pot recurge la o procedură structurată de depunere de plângeri pentru soluţionarea litigiilor. Gradul de conştientizare a certificării este ridicat, ţinând seama de proporţia consumatorilor care recunosc eticheta de certificare: 83 %. Comitetul aşteaptă din partea Comisiei acţiuni de implementare a unui sistem de certificare pentru comercianţii online la nivelul UE.

4.14   Persoanele care utilizează pentru prima dată reţeaua şi internetul sunt deosebit de vulnerabile la acţiunile infractorilor informatici şi ale comercianţilor lipsiţi de scrupule. Utilizatorilor vulnerabili, fie ei adulţi sau copii, trebuie să li se acorde protecţie prin toate mijloacele, pentru a fi ajutaţi să se bucure în condiţii de siguranţă de mediul online (19).

4.15   În raportul său anual de activitate, Comisia ar putea introduce o secţiune cu privire la handicap, în vederea identificării şi măsurării progresului realizat în cadrul Agendei digitale pentru Europa în ce priveşte acest aspect.

4.16   Într-o economie online europeană fără frontiere, este important ca Europol să dispună de dotările necesare supravegherii activităţii comerciale şi sociale, pentru siguranţa tuturor.

---

(1)  Comunicat de presă al Eurostat, STAT/09/176.

(2)  EUROPA 2020 – O strategie europeană pentru o creştere inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii, COM(2010) 2020 final.

(3)  JO C 256, 27.10.2007, p. 73; JO C 324, 30.12.2006, p. 41; JO C 324, 30.12.2006, p. 37; JO C 318, 23.12.2006, p. 210; JO C 221, 8.9.2005, p. 28; JO C 302, 7.12.2004, p. 35; JO C 48, 21.2.2002, p. 42.

(4)  „Dividendul digital, sursă de beneficii sociale şi creştere economică” – aviz încă nepublicat în Jurnalul Oficial; JO C 255, 22.9.2010, p. 116 şi JO C 77, 31.3.2009, p. 60; „Îmbunătăţirea modelelor de «parteneriat public-privat participativ» în extinderea serviciilor electronice pentru toţi în UE 27” – aviz încă nepublicat în Jurnalul Oficial; JO C 255, 22.9.2010, p. 98; JO C 128, 18.5.2010, p. 69; JO C 317, 23.12.2009, p. 84; JO C 218, 11.9.2009, p. 36; JO C 175, 28.7.2009, p. 8; JO C 175, 28.7.2009, p. 92; JO C 175, 28.7.2009, p. 87; JO C 77, 31.3.2009, p. 63; JO C 224, 30.8.2008, p. 61; JO C 224, 30.8.2008, p. 50; JO C 97, 28.4.2007, p. 27; JO C 97, 28.4.2007, p. 21; JO C 325, 30.12.2006, p. 78; JO C 318, 23.12.2006, p. 222; JO C 110, 9.5.2006, p. 83; JO C 123, 25.4.2001, p. 36.

(5)  COM(2005) 203 final şi Directiva 2002/22/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind serviciul universal şi drepturile utilizatorilor cu privire la reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice.

(6)  A se vedea avizul „Dividendul digital, sursă de beneficii sociale şi creştere economică” (încă nepublicat în JO) şi http://www.economist.com/blogs/babbage/2010/09/white-space_wireless.

(7)  Printre serviciile de navigaţie ale sistemului Galileo se numără: servicii cu acces deschis, servicii comerciale, de protecţie a vieţii umane, un serviciu public reglementat, servicii de căutare şi salvare.

(8)  A se vedea JO C 255, 22.9.2010, p. 116 şi JO C 77, 31.3.2009, p. 60.

(9)  A se vedea JO C 255, 22.9.2010, p. 98.

(10)  Ibid.

(11)  Valoarea de piaţă cumulată a securităţii cibernetice federale din SUA este estimată la 55 de miliarde USD (2010-2015), cu o rată de creştere anuală medie de 6,2 % în următorii 6 ani (http://www.marketresearchmedia.com/2009/05/25/us-federal-cybersecurity-market-forecast-2010-2015/).

(12)  Directiva 2002/21/CE privind un cadru de reglementare comun; Directiva 2002/19/CE privind accesul şi interconectarea; şi Directiva 2002/77/CE privind concurenţa pe pieţele de reţele şi servicii de comunicaţii electronice.

(13)  http://easa.europa.eu/.

(14)  A se vedea Avizul „Dividendul digital, sursă de beneficii sociale şi creştere economică” (încă nepublicat în JO); JO C 97, 28.4.2007, p. 27; şi JO C 224, 30.8.2008, p. 50.

(15)  A se vedea Avizul „Îmbunătăţirea modelelor de «parteneriat public-privat participativ»«în extinderea serviciilor electronice pentru toţi în UE 27»” (încă nepublicat în JO).

(16)  http://www.eu2010.es/export/sites/presidencia/comun/descargas/Ministerios/en_declaracion_granada.pdf.

(17)  http://www.nytimes.com/2010/09/27/technology/27virus.html şi http://www.ft.com/cms/s/0/e9d3a662-c740-11df-aeb1-00144feab49a.html? ftcamp = rss.

(18)  JO C 255, 22.9.2010, p. 98.

(19)  CESE a emis mai multe avize pe această temă în cursul ultimilor 15 ani. Pentru consultarea celor mai recente, a se vedea JO C 128, 18.5.2010, p. 69 („Impactul reţelelor de socializare online”) şi JO C 224, 30.8.2008, p. 61 („Protecţia copiilor care utilizează internetul”).

---